NTEU_TestSet.ro

Beneficiarii Tratatului de la Marrakesh sunt persoane nevăzătoare, persoane care au deficiențe de vedere ce nu pot fi corectate pentru a obține o funcție vizuală sensibil echivalentă cu cea a unei persoane fără astfel de deficiențe, persoane care au un handicap de percepție ori dificultăți de citire, inclusiv dislexie sau orice altă dizabilitate de învățare, care le împiedică să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca persoanele fără astfel de dizabilități și persoane care suferă de o dizabilitate fizică ce le împiedică să țină în mână ori să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea ori să își miște ochii astfel încât să poată citi, în măsura în care, ca urmare a acestor deficiențe sau dizabilități, acele persoane nu pot citi opere tipărite în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de astfel de deficiențe sau dizabilități.
Persoanele nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate se confruntă în continuare cu numeroase obstacole care le împiedică să aibă acces la cărți și alte materiale imprimate care sunt protejate prin drept de autor și drepturi conexe.
Necesitatea de a mări numărul de opere și de alte obiecte ale protecției prin drept de autor care să fie disponibile în formate accesibile pentru aceste persoane, precum și de a îmbunătăți semnificativ circulația și difuzarea acestora a fost recunoscută la nivel internațional.
În conformitate cu Avizul 3/15 [4] al Curții de Justiție a Uniunii Europene, excepțiile la dreptul de autor și drepturile conexe sau limitările acestora în cazul realizării și difuzării de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției prevăzute de Tratatul de la Marrakesh va trebui să fie puse în aplicare în cadrul domeniului armonizat de Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului [5].
Acest lucru este valabil și pentru regimurile de export și de import prevăzute de tratat, în măsura în care acestea au, în definitiv, ca obiect să autorizeze comunicarea către public sau distribuirea pe teritoriul unei părți de exemplare în format accesibil, publicate pe teritoriul unei alte părți fără consimțământul titularilor de drepturi.
Directiva (UE) 2017/1564 a Parlamentului European și a Consiliului [6]+ urmărește punerea în aplicare, în mod armonizat, a obligațiilor pe care Uniunea trebuie să le respecte în temeiul Tratatului de la Marrakesh, pentru a mări disponibilitatea exemplarelor în format accesibil destinate persoanelor beneficiare în toate statele membre ale Uniunii și pentru a îmbunătăți circulația respectivelor exemplare în cadrul pieței interne, și impune statelor membre să introducă o excepție obligatorie de la anumite drepturi ale titularilor de drepturi, drepturile respective fiind armonizate prin legislația Uniunii.
Prezentul regulament urmărește, pe de o parte, punerea în aplicare a obligațiilor în temeiul Tratatului de la Marrakesh în ceea ce privește regimurile de export și import, între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech, pentru exemplare în format accesibil în scopuri necomerciale în folosul persoanelor beneficiare și, pe de altă parte, stabilirea condițiilor aplicabile acestor exporturi și importuri într-un mod uniform în cadrul domeniului armonizat de Directiva 2001/29/CE și Directiva (UE) 2017/1564 pentru a garanta că măsurile respective sunt aplicate în mod uniform în întreaga piață internă și nu periclitează armonizarea drepturilor exclusive și a excepțiilor prevăzute în directivele respective.
Prezentul regulament ar trebui să asigure faptul că exemplarele în format accesibil de cărți, inclusiv cărți electronice, publicații periodice, ziare, reviste și alte tipuri de scrieri, notații incluzând partituri și alte materiale imprimate, inclusiv în format audio, fie că este digital sau analogic, produse în orice stat membru în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul Directivei (UE) 2017/1564 pot fi distribuite, comunicate sau puse la dispoziție unei persoane beneficiare sau unei entități autorizate, astfel cum se menționează în Tratatul de la Marrakesh, în țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech.
Printre formatele accesibile se numără, de exemplu, scrierea Braille, tipăriturile cu caractere de mari dimensiuni, cărțile electronice adaptate, cărțile audio și emisiunile de radio.
Ținând seama de „obiectivul necomercial al Tratatului de la Marrakesh” [7], distribuția, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului de exemplare în format accesibil către persoanele care sunt nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate sau către entitățile autorizate din țara terță ar trebui să fie realizate numai fără scop lucrativ de către entități autorizate stabilite într-un stat membru.
Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să permită importarea dintr-o țară terță, de către persoane beneficiare din Uniune și entități autorizate stabilite într-un stat membru, de exemplare în format accesibil realizate în conformitate cu punerea în aplicare a Tratatului de la Marrakesh, precum și accesul la aceste exemplare, în scopuri necomerciale în folosul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate.
Ar trebui să fie posibil ca aceste exemplare în format accesibil să circule pe piața internă în aceleași condiții ca exemplarele în format accesibil realizate în Uniune în conformitate cu Directiva (EU) 2017/1564.
Pentru a mări disponibilitatea exemplarelor în format accesibil și pentru a împiedica difuzarea neautorizată de opere sau alte obiecte ale protecției, entitățile autorizate care sunt implicate în distribuirea, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului a exemplarelor în format accesibil ar trebui să respecte anumite obligații.
Ar trebui încurajate inițiativele statelor membre de promovare a obiectivelor Tratatului de la Marrakech și a schimburilor de exemplare în format accesibil cu țările terțe care sunt părți la tratatul menționat și de sprijinire a entităților autorizate să facă schimburi și să pună la dispoziție informații.
Astfel de inițiative ar putea include elaborarea de orientări sau de bune practici privind realizarea și difuzarea de exemplare în format accesibil, în consultare cu reprezentanții entităților autorizate, cu persoanele beneficiare și cu titularii de drepturi.
Este esențial ca orice prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament să respecte drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la respectarea vieții private și a celei de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și este absolut necesar ca orice astfel de prelucrare să respecte de asemenea Directivele 95/46/CE [8] și 2002/58/CE [9] ale Parlamentului European și ale Consiliului, care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal, în măsura în care poate fi efectuată de către entități autorizate în cadrul prezentului regulament și sub supravegherea autorităților competente din statele membre, în special a autorităților publice independente desemnate de statele membre.
Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (UNCRPD), la care Uniunea este parte, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și la educație și dreptul de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți.
UNCRPD prevede că părțile la convenție adoptă toate măsurile adecvate, în conformitate cu dreptul internațional, pentru a garanta că legile care protejează drepturile de proprietate intelectuală nu constituie o barieră abuzivă sau discriminatorie împotriva accesului persoanelor cu handicap la materialele culturale.
În temeiul cartei, toate formele de discriminare, inclusiv pe motive de dizabilități, sunt interzise și dreptul persoanelor cu dizabilități de a beneficia de măsuri care să le asigure independența, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității este recunoscut și respectat de Uniune.
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume punerea în aplicare în mod uniform a obligațiilor în temeiul Tratatului de la Marrakesh în ceea ce privește exportul și importul între Uniune și țările terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakech de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și altor obiecte ale protecției în scopuri necomerciale în folosul persoanelor beneficiare și de a stabili condițiile pentru astfel de exporturi și importuri, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
Regulamentul (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește un plan multianual pentru stocurile de cod, hering și șprot în Marea Baltică (denumit în continuare „planul”).
Scopul planului este să contribuie la realizarea obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului și, în special, să se asigure că exploatarea resurselor biologice marine vii reface și menține populațiile de specii exploatate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime durabile (MSY).
Articolul 1 din Regulamentul (UE) 2016/1139 stabilește stocurile de pește din Marea Baltică în cauză, inclusiv stocul de hering din Marea Botnic și stocul de hering din Golful Botnic.
Pentru salvgardarea capacității de reproducere depline a stocurilor respective, anexele I și II la regulamentul menționat stabilesc anumite niveluri de referință pentru conservare, inclusiv intervalele ratei de mortalitate prin pescuit și nivelul de referință al biomasei stocului de reproducere.
Evaluarea științifică a stocului de hering din Marea Botnic și a stocului de hering din Golful Botnic, desfășurată în 2017 de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES), a indicat faptul că cele două stocuri sunt similare.
În consecință, ICES a combinat cele două stocuri într-unul singur, a modificat limitele zonei de răspândire geografică și a reevaluat intervalele ratei de mortalitate prin pescuit corespunzătoare MSY, precum și nivelurile de referință pentru conservare relevante.
Acest lucru a dus la o definire diferită a stocului și la valori numerice diferite față de cele stabilite la articolul 1 din Regulamentul (UE) 2016/1139 și în anexele I și II la respectivul regulament.
Articolul 5 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2016/1139 prevede că, în cazul în care, pe baza avizelor științifice, Comisia consideră că nivelurile de referință pentru conservare stabilite în anexa II la regulamentul menționat nu mai exprimă în mod corect obiectivele planului, aceste niveluri pot fi prezentate în regim de urgență Parlamentului European și Consiliului, în vederea revizuirii.
Este oportun să se modifice de urgență articolul 1 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul (UE) 2016/1139 și anexele I și II la respectivul, pentru a se garanta că posibilitățile de pescuit pentru stocurile relevante se stabilesc în conformitate cu nivelurile de referință pentru conservare actualizate.
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2016/1139 ar trebui modificat în consecință,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Anexa III la Regulamentul (UE) nr. 211/2011 se modifică după cum urmează:
textul declarației de confidențialitate care figurează în modelul de formular de declarație de susținere de la sfârșitul părții A se înlocuiește cu următorul text:
„Declarație de confidențialitate: În conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor, datele dumneavoastră cu caracter personal furnizate în acest formular sunt utilizate exclusiv pentru susținerea inițiativei și sunt puse la dispoziția autorităților naționale competente în scopul verificării și al certificării.
Aveți dreptul de a solicita organizatorilor acestei inițiative dreptul de a accesa, a rectifica, a șterge și a restricționa prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal.
Datele dumneavoastră vor fi păstrate de către organizatori pentru o perioadă de păstrare maximă de 18 luni de la data înregistrării propunerii de inițiativă cetățenească sau pentru o perioadă de o lună de la prezentarea inițiativei respective Comisiei, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Datele respective ar putea fi păstrate dincolo de termenele respective în cazul desfășurării unor proceduri administrative sau juridice, pentru o perioadă de maximum o săptămână de la data încheierii procedurilor în cauză.
Fără a aduce atingere posibilității de a introduce orice alte căi de atac administrative sau judiciare, aveți dreptul de a adresa în orice moment o plângere unei autorități pentru protecția datelor, în special în statul membru unde vă aveți reședința obișnuită, unde vă desfășurați activitatea profesională sau unde a avut loc presupusa încălcare, în cazul în care considerați că datele dumneavoastră sunt prelucrate în mod ilegal.
Organizatorii inițiativei cetățenești sunt operatori în sensul Regulamentului general privind protecția datelor și pot fi contactați utilizând datele de contact furnizate în prezentul formular.
Datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor (în cazul în care există) sunt disponibile la adresa de internet a inițiativei în registrul Comisiei Europene, astfel cum figurează în prezentul formular.
Datele de contact ale autorității naționale care va primi și va prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal și ale autorităților naționale pentru protecția datelor pot fi consultate la adresa: http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/data-protection”;
Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului [2] a instituit un model uniform de viză.
Modelul comun al autocolantului de viză, aflat în circulație de 20 de ani, este considerat ca fiind compromis, având în vedere incidentele grave de contrafacere și fraudă.
În consecință, ar trebui să se introducă un nou model comun, prevăzut cu elemente de securitate mai moderne, pentru a spori gradul de securitate al autocolantului de viză și a preveni contrafacerea.
La solicitarea Irlandei sau a Regatului Unit, Comisia ar trebui să încheie acorduri corespunzătoare cu statul membru solicitant pentru a face schimb de informații tehnice cu statul membru respectiv în legătură cu eliberarea vizelor naționale de către statul membru solicitant.
Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului [3]; prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.
Prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011.
În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen [5], care intră sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului [6].
În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen [7], care intră sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului [8].
În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen [9], care intră sub incidența articolului 1 punctul B din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului [10].
punerea în funcțiune a pompei de incendiu de avarie cu două furtunuri conectate la conducta principală de stins incendiul;
testarea opririi de urgență de la distanță a alimentării cu combustibil a caldarinelor, a motoarelor principale și auxiliare și a ventilatoarelor;
testarea comenzilor de la distanță și locale pentru închiderea clapetelor antifoc;
testarea sistemelor de detectare a incendiilor și de alarmă;
testarea închiderii corespunzătoare a ușilor de incendiu;
funcționarea pompelor de santină;
închiderea ușilor pereților etanși, atât prin comandă locală cât și prin telecomandă;
o demonstrație care să arate că membrii-cheie ai echipajului sunt familiarizați cu planul de vitalitate al navei;
coborârea la apă cel puțin a unei plute de salvare și a unei bărci de salvare, pornirea și verificarea sistemului lor de propulsie și de guvernare și recuperarea lor din apă și arimarea lor în poziția normală de la bord;
verificarea inventarului tuturor bărcilor și a plutelor de salvare;
testarea instalației de guvernare a navei sau ambarcațiunii și a sistemului auxiliar de guvernare.
Inspecțiile se concentrează asupra familiarizării membrilor echipajului cu procedurile de siguranță, procedurile în caz de urgență, tehnicile de întreținere și de lucru, siguranța pasagerilor, procedurile pentru puntea de navigație a navei și operațiunile legate de transportul mărfurilor și vehiculelor, precum și asupra eficienței cu care le aplică.
Se verifică capacitatea navigatorilor de a înțelege și, atunci când este cazul, de a da ordine și instrucțiuni și de a raporta în limba de lucru comună indicată în jurnalul de bord al navei.
Se verifică documentele care atestă că membrii echipajului au urmat cu succes o pregătire specială, îndeosebi referitoare la:
schemele de garantare a depozitelor subrogate în drepturile și obligațiile deponenților care beneficiază de acoperire în caz de insolvență.
Statele membre se asigură că, în cazul entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), creanțele negarantate obișnuite au, în legislația lor națională care reglementează procedurile obișnuite de insolvență, un rang de prioritate superior creanțelor negarantate care rezultă din instrumentele de datorie care îndeplinesc următoarele condiții:
scadența contractuală inițială a instrumentelor de datorie este de cel puțin un an;
instrumentele de datorie nu conțin instrumente financiare derivate încorporate și nici nu sunt instrumente financiare derivate;
documentele contractuale relevante și, după caz, prospectul care se referă la emisiunea acestor instrumente de datorie precizează în mod explicit rangul inferior acordat în temeiul prezentului alineat.
Statele membre se asigură că creanțele negarantate rezultate din instrumentele de datorie care îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (2) literele (a), (b) și (c) din prezentul articol au, în legislația lor națională care reglementează procedurile obișnuite de insolvență, un rang de prioritate superior rangului de prioritate al creanțelor rezultate din instrumentele menționate la articolul 48 alineatul (1) literele (a)-(d).
Fără a aduce atingere alineatelor (5) și (7), statele membre se asigură că legislația lor națională care reglementează procedurile obișnuite de insolvență, astfel cum era adoptată la 31 decembrie 2016, se aplică rangului acordat în procedurile obișnuite de insolvență creanțelor negarantate care rezultă din instrumente de datorie emise de entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d) din prezenta directivă înainte de data intrării în vigoare a măsurilor de transpunere în dreptul intern a Directivei (UE) 2017/2399 a Parlamentului European și a Consiliului.
În cazul în care, după data de 31 decembrie 2016 și înainte de 28 decembrie 2017, un stat membru a adoptat o legislație națională care reglementează rangul acordat în procedurile obișnuite de insolvență creanțelor negarantate rezultate din instrumente de datorie emise după data aplicării unei astfel de legislații, alineatul (4) al prezentului articol nu se aplică creanțelor rezultate din instrumente de datorie emise după data aplicării respectivei legislații naționale, cu condiția respectării tuturor condițiilor de mai jos:
în temeiul legislației naționale respective, creanțele negarantate rezultate din instrumente de datorie care îndeplinesc condițiile prevăzute la litera (a) de la prezentul paragraf au, în cadrul procedurilor obișnuite de insolvență, un rang de prioritate superior rangului de prioritate al creanțelor rezultate din instrumentele menționate la articolul 48 alineatul (1) literele (a)-(d).
La data intrării în vigoare a măsurilor de transpunere în dreptul intern a Directivei (UE) 2017/2399 , creanțele negarantate rezultate din instrumente de datorie, menționate la litera (b) de la primul paragraf, au același rang de prioritate ca cel menționat la alineatul (2) literele (a), (b) și (c) și la alineatul (3) din prezentul articol.
În sensul alineatului (2) litera (b) și al alineatului (5) primul paragraf litera (a) punctul (ii), instrumentele de datorie cu dobândă variabilă derivată dintr-o rată de referință utilizată la scară largă și instrumentele de datorie care nu sunt denominate în moneda națională a emitentului, cu condiția ca principalul, rambursarea și dobânzile să fie denominate în aceeași monedă, nu sunt considerate, doar pe baza acestor caracteristici, instrumente de datorie care conțin instrumente derivate încorporate.
Statele membre care au adoptat, înainte de 31 decembrie 2016, o legislație națională care reglementează procedurile obișnuite de insolvență, în temeiul căreia creanțele negarantate obișnuite rezultate din instrumente de datorie emise de entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d) sunt împărțite în două sau mai multe ranguri de prioritate diferite sau în temeiul căreia rangul de prioritate al creanțelor negarantate obișnuite rezultate din astfel de instrumente de datorie se modifică în raport cu toate celelalte creanțe negarantate obișnuite de același rang, pot prevedea ca instrumentele de datorie cu cel mai scăzut rang de prioritate dintre respectivele creanțe negarantate obișnuite să aibă același rang ca cel al creanțelor care îndeplinesc condițiile de la alineatul (2) literele (a), (b) și (c) și de la alineatul (3) din prezentul articol.
Producția din ce în ce mai globalizată face necesară elaborarea unui cadru coerent care să faciliteze interpretarea și integrarea statisticilor din diferite domenii.”;
la obiectivul 2.1.1, al doilea paragraf se modifică după cum urmează:
a doua liniuță se înlocuiește cu următorul text:
producerea de indicatori privind distribuția veniturilor, a consumului și a averii în cadrul gospodăriilor populației și prin concilierea agregatelor din conturile naționale cu datele provenite din anchetele privind gospodăriile populației sau cu datele administrative;”;
consolidarea legăturilor cu conturile naționale, în domeniile protecției sociale, sănătății și educației;
dezvoltarea unui cadru de măsurare a calității vieții, care să consolideze perspectiva gospodăriilor populației în conturile naționale;
dezvoltarea indicatorilor asociați acțiunii «Dincolo de PIB», care măsoară durabilitatea mediului și efectele externe din perspectiva conturilor naționale;”;
după a cincea liniuță se introduc liniuțe noi după cum urmează:
continuarea elaborării de indicatori sociali actuali, incluzând tehnici avansate pentru prognozări pe termen scurt și estimări semnal;
sprijinirea schimbului internațional de date în ceea ce privește datele macroeconomice, pentru a reduce sarcina producătorilor de date și a îmbunătăți disponibilitatea datelor comparabile și consecvente pentru utilizatori;
dezvoltarea și perfecționarea indicatorilor agregați privind inegalitatea veniturilor și a averii;
măsurarea și analizarea inegalității de gen, inclusiv a disparității salariale;”;
la obiectivul 2.1.2, ultima liniuță de la al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
disponibilitatea și extinderea statisticilor armonizate privind prețul locuințelor pentru toate statele membre.”;
Modelul uniform actual al permiselor de ședere, utilizat timp de 20 de ani, este considerat ca fiind compromis, având în vedere incidentele grave de contrafacere și fraudă.
În consecință, ar trebui introdus un nou model comun de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe, prevăzut cu elemente de securitate mai moderne, pentru a crește gradul de securitate al permisului de ședere și pentru a preveni contrafacerea.
Resortisanții țărilor terțe care dețin un permis de ședere valabil emis după un model uniform eliberat de unul dintre statele membre care aplică în totalitate acquis-ul Schengen au dreptul de a circula în mod liber timp de până la 90 de zile în spațiul Schengen, cu respectarea condițiilor de intrare prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului [3] (Codul frontierelor Schengen).
Legislația Uniunii privind intrarea și șederea resortisanților din țările terțe prevede regimuri de acordare a unor drepturi suplimentare de mobilitate, cu condiții specifice pentru intrarea în statele membre care au obligații în temeiul acquis-ului menționat și pentru rămânerea pe teritoriul acestora.
Permisele de ședere eliberate în conformitate cu respectiva legislație utilizează modelul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002.
Prin urmare, pentru a permite identificarea de către autoritățile competente a resortisanților țărilor terțe care ar putea beneficia de aceste drepturi de mobilitate specifice, este important ca în respectivele permise de ședere să fie afișate în mod vizibil mențiunile relevante, cum ar fi „cercetător”, „student” sau „ICT”, în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii.
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.
Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul menționat, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament, dacă îl va pune în aplicare în legislația sa națională.
În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu au obligații în temeiul acestuia și acesta nu li se aplică.
Pentru a permite statelor membre folosirea stocurilor existente de permise de ședere, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție, în care statele membre să poată să folosească în continuare vechile permise de ședere.
Pentru Consiliu
Poziția Parlamentului European din 13 iunie 2018 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 26 iunie 2018.
Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte (JO L 161, 29.5.2014, p. 3).
Decizia 2002/639/CE a Consiliului din 12 iulie 2002 privind acordarea de asistență macrofinanciară suplimentară Ucrainei (JO L 209, 6.8.2002, p. 22).
Decizia nr. 646/2010/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 de acordare de asistență macrofinanciară Ucrainei (JO L 179, 14.7.2010, p. 1).
Decizia 2014/215/UE a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind acordarea de asistență macrofinanciară Ucrainei (JO L 111, 15.4.2014, p. 85).
Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (JO L 201, 3.8.2010, p. 30).
Regulamentul (CE, Euratom) nr. 480/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 privind constituirea Fondului de garantare pentru acțiuni externe (JO L 145, 10.6.2009, p. 10).
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).
Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).
Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).
Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
DECLARAȚIE COMUNĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN, A CONSILIULUI ȘI A COMISIEI
Parlamentul, Consiliul și Comisia reamintesc că o condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare este ca țara beneficiară să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit, și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului.
Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă monitorizează îndeplinirea acestei condiții prealabile pe parcursul întregului ciclu de viață al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.
Pe baza Regulamentului (UE) nr. 258/2014 al Parlamentului European și al Consiliului [3], Fundația pentru standarde internaționale de raportare financiară (Fundația IFRS), care este succesorul legal al fundației Comitetului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate, și Consiliul de supraveghere a interesului public (PIOB) beneficiază de cofinanțare din partea Uniunii sub forma unor granturi de funcționare până la 31 decembrie 2020.
Pe baza Regulamentului (UE) nr. 258/2014, Grupul consultativ european pentru raportarea financiară (EFRAG) a beneficiat de cofinanțare din partea Uniunii sub forma unor granturi de funcționare până la 31 decembrie 2016.
La 12 noiembrie 2013, Comisia a publicat raportul elaborat de Philippe Maystadt, consilierul special al comisarului responsabil de piața internă și servicii („raportul consilierului special”), în care acesta a evidențiat potențialele reforme în ceea ce privește guvernanța EFRAG, care urmăresc să consolideze contribuția Uniunii la elaborarea standardelor internaționale de contabilitate.
Comisia a monitorizat îndeaproape punerea în aplicare a reformei guvernanței EFRAG și a informat în mod corespunzător Parlamentul European și Consiliul cu privire la progresele înregistrate în acest sens.
Ținând cont de aceasta, este adecvat să se continue finanțarea EFRAG pentru perioada 2017-2020, pentru a se îndeplini obiectivele pe termen lung ale programului Uniunii de sprijinire a unor activități specifice în domeniul raportării financiare și al auditului.
Consiliul EFRAG, care reflectă o reprezentare echilibrată a intereselor publice și private, ar trebui să se asigure că membrii săi se angajează să acționeze în interesul public european.
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale și Banca Centrală Europeană sunt invitate să contribuie în mod activ pe cât posibil la lucrările Consiliului EFRAG.
Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport anual privind principalele realizări și activități ale EFRAG din anul precedent.
Raportul respectiv ar trebui de asemenea să examineze evoluțiile în ceea ce privește criteriul „binelui public lărgit” și să ofere o trecere în revistă detaliată a evoluțiilor în domeniul standardelor internaționale de raportare financiară (IFRS).
Standardele de contabilitate nu ar trebui să pericliteze stabilitatea financiară din Uniune și nici să stânjenească dezvoltarea economică a Uniunii.
În ceea ce privește dezvoltarea IFRS, a PIOB și a EFRAG, raportul anual al Comisiei ar trebui să se refere și la măsurile subsecvente și la transpunerea în practică a recomandărilor Parlamentului European.
În afară de aceasta, Fundația IFRS, PIOB și EFRAG sunt încurajate să participe cu regularitate, cel puțin anual, la audierile organizate de Parlamentul European, cu scopul de a oferi o relatare completă cu privire la evoluțiile standardelor internaționale de raportare financiară și audit.
Comisia ar trebui să ofere cu mai mare regularitate Parlamentului European și Consiliului informații referitoare la activitățile comune ale Fundației IFRS, ale PIOB și ale EFRAG, dat fiind că aceste trei organisme sunt cofinanțate de Uniune și acționează cu aceleași obiective.
De asemenea, Comisia ar trebui să analizeze posibile modificări ale funcționării și ale statutului juridic privat al EFRAG pe termen lung.
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume majorarea bugetului unui program al Uniunii pentru perioada 2017-2020 în vederea sprijinirii activităților realizate de EFRAG care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de politică ale Uniunii în materie de raportare financiară, nu poate fi realizat într-un mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Pentru a asigura continuitatea finanțării pentru EFRAG, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale și să se aplice începând cu 1 ianuarie 2017,
Se intenționează ca sancțiunile să aibă un puternic efect de descurajare a potențialilor infractori, cu efect în toată Uniunea.
Statele membre ar trebui să se asigure că faptul că o infracțiune este săvârșită în cadrul unei organizații criminale, astfel cum este definită în Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului [10] este considerat drept o circumstanță agravantă, în conformitate cu normele aplicabile stabilite de sistemele lor juridice.
Statele membre ar trebui să se asigure că circumstanța agravantă este pusă la dispoziția judecătorilor pentru a fi luată în considerare la condamnarea infractorilor, deși nu există nicio obligație pentru judecători să ia în considerare circumstanța agravantă în pronunțarea hotărârii lor.
Statele membre nu sunt obligate să prevadă circumstanța agravantă în cazul în care dreptul intern prevede că infracțiunile definite în Decizia-cadru 2008/841/JAI sunt pedepsite ca infracțiuni separate și pot atrage sancțiuni mai severe.
Având în vedere mai ales mobilitatea autorilor și a produselor provenite din săvârșirea unor activități ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii, precum și complexitatea investigațiilor transfrontaliere pe care aceste activități le implică, ar trebui ca fiecare stat membru să își stabilească competența pentru a putea să combată astfel de activități.
Fiecare stat membru ar trebui, prin urmare, să se asigure că competența sa cuprinde infracțiunile care sunt săvârșite utilizând mijloace de tehnologia informației și comunicațiilor accesate de pe teritoriul său.
Având în vedere posibilitatea ca jurisdicții multiple pentru infracțiunile transfrontaliere să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că principiul non bis in idem este pe deplin respectat în aplicarea dreptului intern care transpune prezenta directivă.
Statele membre ar trebui să stabilească norme referitoare la termenele de prescripție necesare pentru a le permite să combată activitățile ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii.
În cazurile de infracțiuni pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, termenul de prescripție ar trebui să fie de cel puțin cinci ani de la data săvârșirii infracțiunii.
Aceasta nu ar trebui să aducă atingere statelor membre care nu stabilesc termene de prescripție pentru investigare, urmărire penală și executare.
Fără a se aduce atingere normelor privind cooperarea transfrontalieră și asistența judiciară reciprocă în materie penală și altor norme din dreptul Uniunii, în special cele din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului [11], este necesar să se stabilească dispoziții corespunzătoare pentru cooperare, pentru a asigura desfășurarea unor acțiuni eficace împotriva infracțiunilor definite în prezenta directivă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv schimbul de informații între statele membre și Comisie, precum și asistența tehnică și operațională oferită de Comisie autorităților naționale competente, în funcție de nevoile acestora, pentru a facilita coordonarea investigațiilor lor.
O astfel de asistență nu ar trebui să presupună participarea Comisiei la procedurile de investigare sau de urmărire penală a cazurilor penale individuale, desfășurate de autoritățile naționale.
Curtea de Conturi și auditorii responsabili pentru auditarea bugetelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii ar trebui să prezinte Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și altor autorități competente orice fapt care ar putea fi calificat drept infracțiune în temeiul prezentei directive, iar statele membre ar trebui să se asigure că organismele naționale de audit în înțelesul articolului 59 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 fac același lucru, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013.
Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la măsurile adoptate de statele membre pentru a se conforma prezentei directive.
Raportul poate fi însoțit, dacă este necesar, de propuneri care să țină seama de eventualele evoluții, în special în ceea ce privește finanțarea bugetului Uniunii.
Convenția ar trebui înlocuită cu prezenta directivă în ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul acesteia.
Pentru aplicarea articolului 3 alineatul (4) litera (d) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului [12], trimiterea la fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1) din convenție, ar trebui să fie interpretată ca fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum este definită la articolul 3 și la articolul 7 alineatul (3) din prezenta directivă sau, în ceea ce privește infracțiunile împotriva sistemului comun privind TVA, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (2) din prezenta directivă.
Punerea adecvată în aplicare a prezentei directive de către statele membre include prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile naționale competente, precum și schimbul acestor date între statele membre, pe de o parte, și între organismele competente ale Uniunii, pe de altă parte.
Prelucrarea datelor cu caracter personal la nivel național de către autoritățile naționale competente ar trebui să fie reglementată de aquis-ul Uniunii.
Schimbul de date cu caracter personal între statele membre ar trebui să fie efectuat în conformitate cu Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului [13].
În măsura în care instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii prelucrează date cu caracter personal,ar trebui să se aplice Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului [14] sau, după caz, alte acte legislative ale Uniunii, care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele, oficiile și agențiile respective, precum și normele aplicabile în ceea ce privește confidențialitatea anchetelor judiciare.
Acesta nu ar trebui să stabilească obligații de contabilizare sau de raportare pentru părți private, inclusiv fermieri și silvicultori.
Sectorul LULUCF, incluzând terenurile agricole, are un impact direct și semnificativ asupra biodiversității și serviciilor ecosistemice.
Din acest motiv, un obiectiv important al politicilor care afectează acest sector este de a asigura coerența cu obiectivele strategiei Uniunii în domeniul biodiversității.
Ar trebui să se întreprindă acțiuni pentru punerea în aplicare și sprijinirea activităților din acest sector referitoare atât la atenuare, cât și la adaptare.
Ar trebui asigurată de asemenea coerența dintre politica agricolă comună și prezentul regulament.
Toate sectoarele trebuie să își aducă aportul într-o măsură echitabilă în ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Zonele umede sunt ecosisteme eficace pentru stocarea carbonului.
În consecință, protejarea și refacerea zonelor umede ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul LULUCF.
Ar trebui să se țină seama, în acest context, de perfecționarea de către IPCC a Orientărilor din 2006 ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) pentru inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră referitoare la zonele umede.
Pentru a asigura contribuția sectorului LULUCF la atingerea obiectivului Uniunii în materie de reducere a emisiilor cu cel puțin 40 %, precum și a obiectivului pe termen lung al Acordului de la Paris, este necesar un sistem de contabilizare solid.
În scopul obținerii unei contabilizări exacte a emisiilor și a absorbțiilor în conformitate cu Orientările din 2006 ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice pentru inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră („Orientările IPCC”), ar trebui să se utilizeze valorile raportate anual în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului pentru categoriile de exploatare a terenurilor și pentru transformarea destinației între categoriile de exploatare a terenurilor, eficientizându-se astfel metodele utilizate în temeiul CCONUSC și al Protocolului de la Kyoto.
Terenurile a căror destinație este transformată într-o altă categorie de exploatare a terenurilor ar trebui să fie considerate a fi în proces de tranziție spre categoria respectivă pentru 20 de ani, ceea ce reprezintă valoarea implicită prevăzută în Orientările IPCC.
Statele membre ar trebui să aibă doar posibilitatea să deroge de la această valoare implicită pentru terenurile împădurite și numai în circumstanțe limitate, justificate în temeiul Orientărilor IPCC.
Cerințele de raportare impuse în temeiul prezentului regulament ar trebui să reflecte, după caz, modificările din Orientările IPCC, astfel cum au fost adoptate de Conferința părților la CCONUSC sau de Conferința părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris.
Orientările IPCC convenite la nivel internațional specifică faptul că emisiilor provenite din arderea biomasei li se aplică un factor de emisie zero în sectorul energetic, cu condiția ca acest tip de emisii să fie luate în considerare în sectorul LULUCF.
În Uniune, emisiile provenite din arderea biomasei sunt în prezent contabilizate ca fiind zero în temeiul articolului 38 din Regulamentul (UE) nr. 601/2012 al Comisiei și al dispozițiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și, prin urmare, consecvența cu Orientările IPCC nu poate fi asigurată decât dacă astfel de emisii sunt reflectate cu acuratețe în prezentul regulament.
Emisiile și absorbțiile din terenuri forestiere depind de o serie de circumstanțe naturale, de caracteristicile dinamicii de vârstă a pădurii, precum și de practicile de gestionare actuale și trecute, care diferă substanțial de la un stat membru la altul.
Utilizarea unui an de referință nu ar putea să reflecte factorii respectivi și impacturile ciclice care rezultă în urma acestora asupra emisiilor și absorbțiilor sau a variațiilor interanuale ale emisiilor și absorbțiilor.
Normele de contabilizare relevante ar trebui, în schimb, să prevadă utilizarea unor niveluri de referință pentru a exclude efectele caracteristicilor naturale și specifice fiecărei țări.
Nivelurile de referință pentru păduri ar trebui să țină seama de orice dezechilibre privind structura de vârstă a pădurilor și nu ar trebui să limiteze nejustificat gradul de intensitate a gestionării viitoare a pădurilor, astfel încât să se mențină sau să se îmbunătățească absorbanții de carbon pe termen lung.
Având în vedere situația istorică specifică a Croației, nivelul acesteia de referință pentru păduri ar putea ține seama, de asemenea, de ocuparea teritoriului și de circumstanțele pe timp de război și cele survenite după război care au influențat gestionarea pădurilor în cursul perioadei de referință.
Normele de contabilizare relevante țin seama de principiile referitoare la gestionarea durabilă a pădurilor astfel cum au fost adoptate în cadrul Conferințelor Ministeriale privind Protecția Pădurilor din Europa („Forest Europe”).
Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia desemnează un laborator de referință al Uniunii Europene pentru maladia de Newcastle.
Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 25.
Laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru maladia de Newcastle are următoarele competențe și responsabilități:
să coordoneze, pe baza consultărilor cu Comisia, metodele de diagnosticare a maladiei de Newcastle în statele membre, în special prin:
tipizarea, păstrarea și eliberarea de tulpini de virus al maladiei de Newcastle în vederea efectuării testelor serologice și a preparării antiserului;
eliberarea de seruri standard și de reactivi de referință pentru laboratoarele de referință naționale în vederea standardizării testelor și a reactivilor utilizați în statele membre;
constituirea și conservarea unei colecții de tulpini și de izolați ai virusului maladiei de Newcastle;
organizarea periodică de teste comparative pentru procedurile de diagnosticare la nivelul Uniunii;
colectarea și coroborarea datelor și informațiilor privind metodele de diagnosticare utilizate și rezultatele testelor efectuate în Uniune;
caracterizarea izolaților de virusuri ale maladiei de Newcastle prin metodele cele mai avansate pentru a promova o mai bună înțelegere a epidemiologiei maladiei de Newcastle;
monitorizarea evoluției situației, la nivel mondial, în privința supravegherii, epidemiologiei și prevenirii maladiei de Newcastle;
acumularea experienței în privința virusului maladiei de Newcastle și a altor virusuri relevante pentru realizarea unui diagnostic diferențiat rapid;
însușirea de cunoștințe aprofundate în prepararea și utilizarea produselor de medicină veterinară imunologică utilizate pentru eradicarea și controlul maladiei de Newcastle;
să contribuie activ la identificarea focarelor maladiei de Newcastle în statele membre prin studierea izolaților de virus care îi sunt trimiși în vederea confirmării diagnosticului, a caracterizării și a efectuării studiilor epidemiologice;
să faciliteze instruirea sau reinstruirea experților în diagnostic de laborator în vederea armonizării tehnicilor pe întreg teritoriul Uniunii.”
Articolul 19 se modifică după cum urmează:
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
În măsura în care este necesar pentru buna punere în aplicare a măsurilor prevăzute în prezentul articol, statele membre furnizează Comisiei informații privind situația bolii și măsurile de control aplicate, în cadrul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.”;
se adaugă următorul alineat:
Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia poate stabili norme privind informațiile care trebuie furnizate de statele membre Comisiei, astfel cum sunt prevăzute la alineatul (5) de la prezentul articol.
Articolul 21 se înlocuiește cu următorul text:
Regulamentul (UE) nr. 1295/2013 al Parlamentului European și al Consiliului a instituit programul „Europa creativă” (2014-2020) pentru sprijinirea sectoarelor culturale și creative europene.
Particularitatea Orchestrei de tineret a Uniunii Europene (European Union Youth Orchestra – EUYO) rezidă în faptul că este o orchestră europeană care depășește granițele culturale și este alcătuită din tineri muzicieni selectați în conformitate cu criterii de calitate exigente, prin intermediul unui proces riguros de audiții anuale în toate statele membre.
Este singura orchestră din Uniune care recrutează din toate statele membre.
De la crearea sa, EUYO a contribuit la promovarea dialogului intercultural și a respectului și înțelegerii reciproce.
EUYO a acționat în calitate de ambasador cultural pentru Uniune, evidențiind bogăția și diversitatea culturilor europene, precum și noile talente.
Orchestra a contribuit, de asemenea, la cunoașterea patrimoniului muzical european, la circulația operelor europene și la asigurarea mobilității tinerelor talente europene în afara frontierelor naționale și europene.
EUYO asigură formare periodică tinerilor muzicieni printr-un program de rezidență și le oferă oportunități de a interpreta, consolidându-le, astfel, carierele la scară internațională și dezvoltându-le competențele, sub îndrumarea unor dirijori de renume.
EUYO ar trebui să își diversifice continuu veniturile, căutând în mod activ sprijin financiar din alte surse decât bugetul Uniunii, pentru a-și garanta sustenabilitatea și a-și reduce dependența față de finanțarea din partea Uniunii.
Prin urmare, EUYO ar trebui să asigure eficiența costurilor în cadrul gestiunii sale.
EUYO ar trebui să încerce să-și îmbunătățească vizibilitatea, inclusiv în media tradițională și digitală, și să participe la evenimente europene și în mai multe state membre.
EUYO ar trebui ca, în colaborare cu partenerii săi asociați naționali, să îmbunătățească vizibilitatea audițiilor anuale în vederea unei reprezentări mai echilibrate în cadrul orchestrei în ceea ce privește numărul muzicienilor provenind din toate statele membre.
Activitățile EUYO ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele programului „Europa creativă”, în special cu obiectivul de a sprijini extinderea categoriilor de public și cu prioritățile din subprogramul „Cultura”.
Prin urmare, EUYO ar trebui să se implice în mod activ în extinderea categoriilor de public, acordând o atenție deosebită tinerilor.
EUYO a fost fondată în urma unei rezoluții a Parlamentului European din 8 martie 1976 și, prin urmare, este distinctă în rândul orchestrelor din Europa.
Contribuția EUYO a fost recunoscută de statele membre și de instituțiile Uniunii, inclusiv de președinții succesivi ai Comisiei și ai Parlamentului European.
Având în vedere statutul său specific, obiectivele strategice și activitățile care depășesc interesul și avantajele unuia sau mai multor state membre și demonstrează în mod clar o valoare adăugată la nivel european, EUYO se califică drept un organism identificat printr-un act de bază, în sensul articolului 190 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei, care permite ca granturile să fie acordate fără o cerere de propuneri.
EUYO ar trebui să beneficieze în mod excepțional de finanțare până la sfârșitul actualului program „Europa creativă”, și anume la 31 decembrie 2020.
EUYO ar trebui, prin urmare, să fie inclusă, cu titlu excepțional, printre măsurile care beneficiază de sprijin atât din partea subprogramului „Cultura”, cât și a componentei transsectoriale a programului „Europa creativă”.
Pentru a asigura buna funcționare a EUYO, aceasta ar trebui să poată beneficia de sprijin cât mai curând posibil, în special pentru costurile suportate în 2018, înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să se aplice retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2018.
Gestionarea deșeurilor în Uniune ar trebui să fie îmbunătățită pentru a proteja, a conserva și a îmbunătăți calitatea mediului, pentru a proteja sănătatea umană, pentru a asigura utilizarea prudentă, eficientă și rațională a resurselor naturale și pentru a promova principiile economiei circulare.
Pentru a reduce sarcina de reglementare suportată de unitățile sau întreprinderile mici, ar trebui să se introducă o simplificare a cerințelor de autorizare și de înregistrare a acestora.
Rapoartele de punere în aplicare elaborate de statele membre o dată la trei ani nu s-au dovedit a fi un instrument eficace pentru verificarea conformității sau pentru asigurarea unei bune puneri în aplicare, generând sarcini administrative inutile.
Prin urmare, este oportun să se abroge dispozițiile care impun statelor membre obligația de a elabora astfel de rapoarte.
În schimb, monitorizarea conformității ar trebui să se bazeze exclusiv pe datele pe care statele membre le raportează în fiecare an Comisiei.
Datele raportate de statele membre sunt esențiale pentru Comisie în cadrul evaluării respectării dreptului Uniunii în domeniul deșeurilor de către statele membre.
Calitatea, fiabilitatea și comparabilitatea datelor ar trebui îmbunătățite prin introducerea unui punct de intrare unic pentru toate datele referitoare la deșeuri, prin eliminarea obligațiilor de raportare caduce, prin evaluarea comparativă a metodologilor naționale de raportare și prin introducerea unui raport privind verificarea calității datelor.
Raportarea fiabilă a datelor privind gestionarea deșeurilor este esențială pentru punerea în aplicare eficientă și asigurarea comparabilității datelor între statele membre.
Prin urmare, atunci când raportează cu privire la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Directivele 2000/53/CE, 2006/66/CE și 2012/19/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, statele membre ar trebui să utilizeze cele mai recente norme elaborate de Comisie și metodologiile elaborate de respectivele autorități naționale competente responsabile cu punerea în aplicare a respectivelor directive.
Ierarhia deșeurilor stabilită în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește ordinea priorităților în legislația Uniunii privind prevenirea și gestionarea deșeurilor.
Atunci când se conformează obiectivelor prezentei directive, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a ține seama de ordinea priorităților din ierarhia deșeurilor și pentru a asigura punerea în practică a respectivelor priorități.
În contextul angajamentului Uniunii de a realiza tranziția către o economie circulară, Directivele 2000/53/CE, 2006/66/CE și 2012/19/UE ar trebui revizuite și, după caz, modificate, ținând seama de punerea lor în aplicare și acordând atenție, printre altele, fezabilității stabilirii unor ținte pentru materiale specifice conținute în fluxurile de deșeuri relevante.
În cadrul revizuirii Directivei 2000/53/CE, ar trebui să se acorde atenție, de asemenea, problemei vehiculelor scoase din uz care nu sunt contabilizate, inclusiv transferului de vehicule uzate despre care se crede că ar putea fi vehicule scoase din uz, dar și aplicării Orientărilor corespondenților nr. 9 privind transferurile de vehicule scoase din uz.
La revizuirea Directivei 2006/66/CE, ar trebui, de asemenea, să se țină seama de evoluția tehnică a unor noi tipuri de baterii care nu folosesc substanțe periculoase.
În vederea modificării și completării Directivei 2000/53/CE și în vederea modificării Directivei 2012/19/UE, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește articolul 4 alineatul (2) litera (b), articolul 5 alineatul (5), articolul 6 alineatul (6) și articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2000/53/CE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, și articolul 19 din Directiva 2012/19/UE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.
Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Directivei 2000/53/CE în ceea ce privește articolul 7 alineatul (2) și articolul 9 alineatul (1d) din respectiva directivă astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, și pentru punerea în aplicare a Directivei 2012/19/UE în ceea ce privește articolul 16 alineatul (9) din respectiva directivă astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei.
Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume îmbunătățirea gestionării deșeurilor în Uniune și, prin aceasta, contribuția la protecția, conservarea și îmbunătățirea calității mediului și la utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele măsurilor, obiectivele respective pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Prin urmare, Directivele 2000/53/CE, 2006/66/CE și 2012/19/UE ar trebui modificate în consecință.
În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, la notificarea măsurilor de transpunere să transmită, de asemenea, unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere.
Datele subiacente ar trebui extrase din bazele de date corespunzătoare ale Comisiei.
Metodologia de calculare a cotei de utilizare a fiecărui contingent tarifar individual a fost stabilită și convenită de Uniune și de Regatul Unit, în conformitate cu cerințele articolului XXVIII din GATT 1994, și, prin urmare, metodologia respectivă ar trebui să fie menținută în întregime pentru a asigura aplicarea sa consecventă.
În cazurile în care nu s-au observat schimburi comerciale pentru un anumit contingent tarifar în perioada reprezentativă, ar trebui urmate două abordări alternative pentru a stabili cota de utilizare a Regatului Unit.
În cazurile în care există un alt contingent tarifar cu o definiție identică a produsului, cota de utilizare a respectivului contingent tarifar identic ar trebui aplicată contingentului tarifar fără schimburi comerciale observate în cursul perioadei reprezentative.
În cazurile în care nu există un contingent tarifar cu o definiție identică a produsului, formula pentru a calcula cota de utilizare ar trebui aplicată importurilor Uniunii de la liniile tarifare corespunzătoare din afara contingentului tarifar.
Pentru contingentele tarifare agricole în cauză, articolele 184-188 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului prevăd temeiul juridic necesar pentru gestionarea contingentelor tarifare după ce au fost repartizate prin prezentul regulament.
În această privință, cantitățile în cauză din contingentul tarifar sunt stabilite în partea A din anexa la prezentul regulament.
Gestionarea respectivă ar trebui, prin urmare, să se efectueze ținând seama în mod corespunzător de obiectivele politicii agricole comune, astfel cum sunt stabilite în TFUE, și de multifuncționalitatea activităților agricole.
În ceea ce privește contingentele tarifare care vizează majoritatea produselor pescărești, produsele industriale și anumite produse agricole prelucrate, gestionarea contingentelor tarifare se face în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 32/2000.
Cantitățile în cauză din contingentele tarifare sunt prezentate în anexa I la regulamentul menționat și anexa respectivă ar trebui, prin urmare, înlocuită cu cantitățile prezentate în partea B din anexa la prezentul regulament.
Patru contingente tarifare în domeniul produselor pescărești nu sunt gestionate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 32/2000, ci în temeiul Regulamentului (CE) nr. 847/2006 al Comisiei, care pune în aplicare Decizia 2006/324/CE a Consiliului.
Ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare pentru a adapta dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 847/2006 în ceea ce privește aceste patru contingente tarifare în domeniul produselor pescărești, în conformitate cu cantitățile repartizate stabilite de prezentul regulament.
Pentru a lua în considerare faptul că negocierile cu membrii OMC afectați s-au desfășurat în paralel cu procedura legislativă ordinară pentru adoptarea prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a modifica părțile A și C din anexa la prezentul regulament în ceea ce privește cantitățile de contingente tarifare repartizate enumerate acolo, pentru a ține seama de orice acorduri încheiate sau de informațiile pertinente pe care le-ar putea primi în contextul negocierilor respective din care ar rezulta că factori specifici ce nu erau cunoscuți anterior impun o ajustare a repartizării contingentelor tarifare între Uniune și Regatul Unit, asigurând în același timp coerența cu metodologia comună convenită împreună cu Regatul Unit.
Această competență de a adopta acte ar trebui să fie delegată Comisiei și în cazul în care astfel de informații pertinente ajung să fie disponibile din alte surse cu un interes într-un contingent tarifar specific.
În plus, Regulamentul (CE) nr. 32/2000 ar trebui să fie modificat pentru a delega Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE pentru a modifica anexa I la respectivul regulament.
În conformitate cu principiul proporționalității și ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune, este necesar și oportun să se reglementeze repartizarea contingentelor tarifare incluse în lista OMC a Uniunii.
Prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din TUE.
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului, încetarea aplicării unor acte stabilită la o dată determinată survine la expirarea ultimei ore din ziua corespunzătoare acelei date.
Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu ziua următoare celei în care Regulamentul (CE) nr. 32/2000 încetează să se mai aplice Regatului Unit, dat fiind faptul că începând din acea zi, atât Uniunea, cât și Regatul Unit trebuie să știe care le sunt obligațiile în cadrul OMC.
Cu toate acestea, dispozițiile prezentului regulament care stabilesc delegarea de competențe și conferirea de competențe de executare ar trebui să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Luând în considerare cerințele procedurale ale procedurii legislative ordinare și necesitatea de a adopta ulterior acte de punere în aplicare pentru aplicarea prezentului regulament, pe de o parte, și necesitatea de a avea contingentele tarifare repartizate stabilite și gata de a fi aplicate în momentul în care Regatul Unit încetează să mai fie acoperit de lista de concesii și angajamente a Uniunii, ceea ce ar putea avea loc încă de la 30 martie 2019, pe de altă parte, este esențial ca prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil,
Regulamentul (CE) nr. 91/2003 al Parlamentului European și al Consiliului a fost modificat în mod substanțial de mai multe ori.
Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea respectivului regulament.
Căile ferate reprezintă o parte importantă a rețelelor de transport ale Uniunii.
Sunt necesare statistici referitoare la transportul feroviar de mărfuri și de pasageri pentru a permite Comisiei să supravegheze și să dezvolte politica comună în domeniul transporturilor, precum și elementele referitoare la transport ale politicilor privind regiunile și rețelele transeuropene.
Sunt necesare, de asemenea, statistici privind siguranța feroviară, pentru a permite Comisiei să pregătească și să monitorizeze acțiunile Uniunii în domeniul siguranței transportului.
Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate culege datele referitoare la accidente care sunt solicitate în temeiul anexei I la Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește indicatorii de siguranță comuni și metodele comune de calcul al costului accidentelor.
Statisticile la nivelul Uniunii referitoare la transportul feroviar sunt, de asemenea, necesare pentru a îndeplini sarcinile de supraveghere prevăzute în articolul 15 din Directiva nr. 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
Statisticile la nivelul Uniunii privind toate modurile de transport ar trebui colectate conform unor concepte și standarde comune, în scopul atingerii celei mai mari comparabilități posibile între modurile de transport.
Este important să se evite dublarea eforturilor și să se optimizeze utilizarea informațiilor existente care pot fi utilizate în scopuri statistice.
În acest scop și în vederea oferirii unor informații utile și ușor accesibile cetățenilor Uniunii și altor părți interesate cu privire la siguranța transportului feroviar și interoperabilitatea sistemului feroviar, inclusiv infrastructura feroviară, ar trebui instituite acorduri adecvate de cooperare în privința activităților statistice între serviciile Comisiei și entitățile relevante, inclusiv la nivel internațional.
În producerea statisticilor europene, ar trebui să existe un echilibru între necesitățile utilizatorilor și sarcina suportată de respondenți.
În raportul său către Parlamentul European și Consiliu privind experiența pe care a dobândit-o în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 91/2003, Comisia s-a referit la faptul că evoluțiile pe termen lung vor duce, probabil, la suprimarea sau simplificarea datelor culese deja în temeiul regulamentului respectiv și că scopul este de a reduce perioada de transmitere a datelor anuale privind transportul feroviar de pasageri.
Comisia ar trebui să prezinte în continuare, la intervale regulate, rapoarte privind punerea în aplicare a prezentului regulament.
Coexistența întreprinderilor feroviare publice și private care funcționează într-o piață comercială de transport feroviar necesită o specificare explicită a informațiilor statistice care ar trebui oferite de către toate întreprinderile feroviare și difuzate de Eurostat.
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume elaborarea unor standarde statistice comune care să permită producerea unor date armonizate și care să fie implementate în fiecare stat membru sub autoritatea organismelor și instituțiilor responsabile de producerea statisticilor oficiale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, acest obiectiv poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului oferă un cadru de referință pentru dispozițiile prevăzute în prezentul regulament.
Pentru a reflecta noile evoluții din statele membre, menținând, în același timp, o procedură de culegere a datelor privind transportul feroviar armonizată pe întreg teritoriul Uniunii, precum și calitatea ridicată a datelor transmise de statele membre, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea prezentului regulament pentru a adapta definițiile tehnice și a elabora definiții tehnice suplimentare.
Comisia ar trebui să se asigure că respectivele acte delegate nu impun o sarcină suplimentară semnificativă pentru statele membre sau pentru respondenți.
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește specificarea informațiilor care să fie furnizate pentru rapoartele privind calitatea și comparabilitatea rezultatelor, precum și în ceea ce privește modalitățile de difuzare a rezultatelor respective de către Comisie (Eurostat).
Comitetul Sistemului Statistic European a fost consultat,
Lista substanțelor menționate la articolul 1 punctul 1 litera (b)
P-metiltioamfetamină sau 4-metiltioamfetamină, menționată în Decizia 1999/615/JAI a Consiliului [1].
Parametoximetilamfetamină sau N-metil-1-(4-metoxifenil)-2-aminopropan, menționată în Decizia 2002/188/JAI a Consiliului [2].
2,5-dimetoxi-4-iodofenetilamină, 2,5-dimetoxi-4-etiltiofenetilamină, 2,5-dimetoxi-4-(n)-propiltiofenetilamină și 2,4,5-trimetoxiamfetamină, menționate în Decizia 2003/847/JAI a Consiliului [3].
enzilpiperazină sau 1-benzil-1,4-diazaciclohexan, N-benzilpiperazină sau benzilpiperazină, menționată în Decizia 2008/206/JAI a Consiliului [4].
etilmetcatinonă, menționată în Decizia 2010/759/UE a Consiliului [5].
etil-5-(4-metilfenil)-4,5-dihidrooxazol-2-amină (4,4′-DMAR) și 1-ciclohexil-4-(1,2-difeniletil)piperazină (MT-45), menționate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1873 a Consiliului [6].
etilamfetamină, menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1874 a Consiliului [7].
odo-2,5-dimetoxi-N-(2-metoxibenzil)fenetilamină (25I-NBOMe), 3,4-dicloro-N-([1-(dimetilamino)ciclohexil]metil)benzamidă (AH-7921), 3,4-metilendioxipirovaleronă (MDPV) și 2-(3-metoxifenil)-2-(etilamino)ciclohexanonă (metoxetamină), menționate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1875 a Consiliului [8].
5-(2-aminopropil)indol, menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1876 a Consiliului [9].
enil-2-(pirolidin-1-il)pentan-1-on (αpirolidinovalerofenon, α-PVP), menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1070 a Consiliului [10].
Metil 2-[[1-(ciclohexilmetil)-1H-indol-3-carbonil]amino]-3,3-dimetilbutanoat (MDMB-CHMICA), menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/369 a Consiliului [11].
N-(1-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidă (acriloilfentanil), menționată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1774 a Consiliului [12].
Decizia 1999/615/JAI a Consiliului din 13 septembrie 1999 de definire a substanței 4-MTA ca nou drog de sinteză ce trebuie să facă obiectul unor măsuri de control și al unor sancțiuni penale (JO L 244, 16.9.1999, p. 1).
Decizia 2002/188/JAI a Consiliului din 28 februarie 2002 privind măsurile de control și sancțiunile penale referitoare la noul drog sintetic PMMA (JO L 63, 6.3.2002, p. 14).
Decizia 2003/847/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind măsurile de control și sancțiunile penale referitoare la noile droguri sintetice 2C-I, 2C-T-2, 2C-T-7 și TMA-2 (JO L 321, 6.12.2003, p. 64).
Decizia 2008/206/JAI a Consiliului din 3 martie 2008 privind definirea 1-benzilpiperazinei (BZP) drept substanță psihoactivă nouă care trebuie supusă unor măsuri de control și unor dispoziții penale (JO L 63, 7.3.2008, p. 45).
Decizia 2010/759/UE a Consiliului din 2 decembrie 2010 privind supunerea 4-metilmetcatinonei (mefedronă) unor măsuri de control (JO L 322, 8.12.2010, p. 44).
Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1873 a Consiliului din 8 octombrie 2015 privind supunerea substanțelor 4-metil-5-(4-metilfenil)-4,5-dihidrooxazol-2-amină (4,4′-DMAR) și 1-ciclohexil-4-(1,2-difeniletil)piperazină (MT-45) unor măsuri de control (JO L 275, 20.10.2015, p. 32).
Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1874 a Consiliului din 8 octombrie 2015 privind supunerea 4-metilamfetaminei unor măsuri de control (JO L 275, 20.10.2015, p. 35).
Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1875 a Consiliului din 8 octombrie 2015 privind supunerea substanțelor 4-iodo-2,5-dimetoxi-N-(2-metoxibenzil)fenetilamină (25I-NBOMe), 3,4-dicloro-N-([1-(dimetilamino)ciclohexil]metil)benzamidă (AH-7921), 3,4-metilendioxipirovaleronă (MDPV) și 2-(3-metoxifenil)-2-(etilamino)ciclohexanonă (metoxetamină) unor măsuri de control (JO L 275, 20.10.2015, p. 38).
Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1070 a Consiliului din 27 iunie 2016 privind impunerea unor măsuri de control cu privire la 1-fenil-2-(pirolidin-1-il)pentan-1-on (αpirolidinovalerofenon, α-PVP) (JO L 178, 2.7. 2016, p. 18).
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/369 a Consiliului din 27 februarie 2017 privind impunerea măsurilor de control cu privire la metil 2-[[1-(ciclohexilmetil)-1H-indol-3-carbonil]amino]-3,3-dimetilbutanoat (MDMB-CHMICA) (JO L 56, 3.3.2017, p. 210).
Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1774 a Consiliului din 25 septembrie 2017 privind aplicarea unor măsuri de control în cazul N-(1-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidei (acriloilfentanil) (JO L 251, 29.9.2017, p. 21).
Directivele 86/278/CEE și 87/217/CEE ale Consiliului se întemeiază pe articolele 100 și 235 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în prezent articolele 115 și 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Modificările aduse acestor directive prin prezenta decizie sunt legate de politica Uniunii în domeniul mediului, fiind o consecință directă a abrogării Directivei 91/692/CEE a Consiliului în temeiul articolului 192 alineatul (1) din TFUE.
Prin urmare, este indicat ca modificările respective să se realizeze în temeiul articolului 192 alineatul (1) din TFUE.
Directiva 94/63/CE a Parlamentului European și a Consiliului se întemeiază pe articolul 100a din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în prezent articolul 114 din TFUE.
Directiva 91/692/CEE a fost adoptată pentru a raționaliza și a îmbunătăți, în diverse sectoare, dispozițiile care privesc transmiterea informațiilor și publicarea rapoartelor referitoare la anumite directive privind protecția mediului.
În vederea atingerii acestui obiectiv, Directiva 91/692/CEE a modificat mai multe directive prin introducerea cerințelor uniforme de raportare.
Punerea în aplicare a cerințelor de raportare introduse de Directiva 91/692/CEE a devenit dificilă și ineficace.
În plus, multe dintre actele Uniunii modificate prin Directiva 91/692/CEE au fost înlocuite și nu mai conțin cerințele de raportare introduse de directiva menționată.
De exemplu, Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului a abrogat șapte acte ale Uniunii în domeniul politicii apei, fără a prelua sistemul de raportare introdus de Directiva 91/692/CEE.
Mai mult, Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului nu conține nicio trimitere la Directiva 91/692/CEE, prevăzând în schimb un sistem separat de raportare.
Directiva 91/692/CEE nu prevede utilizarea instrumentelor electronice.
În urma dezvoltării cu succes a instrumentului Reportnet al Agenției Europene de Mediu și a reușitei inițiativelor sectoriale de optimizare a raportării, cum ar fi Sistemul european de informații privind apa, necesitatea și eficacitatea unui instrument orizontal privind raportarea au fost din ce în ce mai mult puse sub semnul întrebării.
În sfârșit, adoptarea Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului și dezvoltarea asociată a Sistemului partajat de informații referitoare la mediu au introdus o abordare orizontală mai modernă și mai eficace a gestionării și raportării informațiilor legate de politica de mediu a Uniunii.
Prin urmare, Directiva 91/692/CEE ar trebui abrogată.
Majoritatea directivelor modificate prin Directiva 91/692/CEE nu mai sunt în vigoare.
Cu toate acestea, Directivele 86/278/CEE și 87/217/CEE sunt încă în vigoare.
Directiva 86/278/CEE prevede obligația statelor membre de a transmite un raport privind punerea în aplicare a directivei menționate, pe baza unui chestionar sau a unei prezentări generale elaborate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută de Directiva 91/692/CEE.
Pentru a evita un vid juridic în urma abrogării Directivei 91/692/CEE, este necesar să se înlocuiască trimiterea la Directiva 91/692/CEE cu o trimitere la procedura menționată în Directiva 86/278/CEE.
Nu mai este necesar ca statele membre să transmită rapoarte astfel cum se prevede în Directiva 87/217/CEE, în urma adoptării Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, care prevede eliminarea treptată a producției și utilizării în Uniune a azbestului brut și a produselor care conțin azbest.
Prin urmare, este indicat să se elimine cerințele respective de raportare prevăzute în directiva menționată.
După intrarea în vigoare a Directivei 91/692/CEE, următoarele regulamente și directive cuprindeau o trimitere la directiva menționată: Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Directiva 94/63/CE, Directiva 1999/31/CE a Consiliului, Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului și Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
În cadrul Planului de acțiune al UE pentru economia circulară, Comisia a propus modificarea Directivelor 94/62/CE, 1999/31/CE, 2000/53/CE și 2008/98/CE pentru a înlocui trimiterile la Directiva 91/692/CEE.
Pentru a asigura actualizarea anumitor dispoziții din anexele la Directiva 86/278/CEE, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE pentru adaptarea acestor dispoziții la progresul tehnic și științific.
Adaptarea anexelor la Directiva 2009/31/CE nu ar trebui să conducă la o reducere a nivelului de siguranță sau la o slăbire a principiilor de monitorizare, prevăzute în criteriile care figurează în respectivele anexe.
În conformitate cu articolul 9 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), la definirea și punerea în aplicare a politicilor și activităților sale, Uniunea ține seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și de cerințele privind un nivel ridicat de educație, de formare profesională și de protecție a sănătății umane.
În plus și astfel cum se prevede la articolul 11 din TFUE, cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în politicile și activitățile Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile.
Articolele 120 și 121 din TFUE prevăd că este necesar ca statele membre să își conducă politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii și în contextul orientărilor generale formulate de Consiliu.
Prin urmare, coordonarea politicilor economice ale statelor membre constituie o chestiune de interes comun.
O serie de state membre au făcut și continuă să facă obiectul unor procese de ajustare menite să corecteze dezechilibrele macroeconomice acumulate în trecut și multe din statele membre se confruntă cu provocarea reprezentată de potențialul redus de creștere.
Uniunea a identificat punerea în aplicare a unor reforme structurale printre prioritățile sale de politică prin care urmărește să înscrie din nou redresarea pe o traiectorie sustenabilă, să deblocheze potențialul de creștere în vederea consolidării capacității de ajustare și să sprijine procesul de convergență.
Prin însăși natura lor, reformele sunt procese complexe care necesită o gamă completă de cunoștințe și competențe extrem de specializate, precum și o viziune pe termen lung.
Abordarea reformelor structurale în diverse domenii de politici publice reprezintă o provocare, întrucât adesea impactul acestora nu se materializează imediat.
Din acest motiv, este crucial ca acestea să fie concepute și puse în aplicare la timp și eficient, indiferent dacă este vorba de economii afectate de criză sau de economii care sunt slabe din punct de vedere structural.
În acest context, furnizarea de sprijin din partea Uniunii sub formă de asistență tehnică a fost importantă pentru sprijinirea procesului de ajustare economică din Grecia și Cipru în ultimii ani.
Asumarea reformelor structurale pe teren este esențială pentru punerea în aplicare cu succes a acestora.
Statele membre pot beneficia de sprijin pentru abordarea provocărilor cu care se confruntă în conceperea și punerea în aplicare a reformelor structurale care promovează creșterea în conformitate cu obiectivele economice și sociale ale Uniunii.
Aceste provocări pot depinde de diverși factori, precum o capacitate instituțională și administrativă limitată precum și de aplicarea și punerea în aplicare necorespunzătoare a dreptului Uniunii.
Uniunea are o experiență considerabilă în furnizarea de sprijin specific administrațiilor naționale și altor autorități ale statelor membre în ceea ce privește consolidarea capacităților și acțiuni similare în anumite sectoare (de exemplu, fiscalitate, vamă și sprijinul pentru întreprinderile mici și mijlocii), precum și în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii de coeziune.
Experiența dobândită de Uniune în sprijinirea autorităților naționale care se ocupă cu realizarea de reforme ar trebui valorificată pentru a spori capacitatea Uniunii de a acorda asistență statelor membre.
Este cu adevărat necesară întreprinderea de acțiuni cuprinzătoare și integrate, pentru a furniza sprijin statelor membre care întreprind reforme de promovare a creșterii economice și care solicită asistență din partea Uniunii în acest sens.
Raportul special al Curții de Conturi Europene (19/2015) intitulat „Este necesar să se acorde o atenție mai mare rezultatelor pentru a se îmbunătăți furnizarea de asistență tehnică Greciei” include recomandări utile privind acordarea asistenței tehnice de către Comisie statelor membre.
Respectivele recomandări urmează a fi luate în considerare la punerea în aplicare a sprijinului furnizat în cadrul prezentului regulament.
În acest context, este necesar să se instituie un program de sprijin pentru reforme structurale („programul”), cu scopul de a consolida capacitatea statelor membre de a pregăti și pune în aplicare reforme administrative și structurale care să promoveze creșterea, inclusiv prin acordarea de asistență pentru utilizarea eficientă și eficace a fondurilor Uniunii.
Obiectivul programului este de a contribui la realizarea obiectivelor comune de sprijinire a redresării economice, de coeziune și creare de locuri de muncă, promovare a competitivității și a productivității Europei și stimulare a investițiilor în economia reală.
Astfel, s-ar putea răspunde mai bine la provocările economice și sociale reprezentate de asigurarea unui nivel ridicat de bunăstare socială și a unor servicii de sănătate și de educație de calitate și de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale.
Sprijinul acordat în cadrul programului ar trebui să fie furnizat de către Comisie la cererea unui stat membru, în domenii legate de coeziune, competitivitate, productivitate, inovare, creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, locurile de muncă și investiții, precum bugetul și fiscalitatea, administrația publică, reformele instituționale și administrative, sistemele de justiție, combaterea fraudei, a corupției, a spălării banilor și a evaziunii fiscale, mediul de afaceri, dezvoltarea sectorului privat, concurența, achizițiile publice, participarea publică în întreprinderi, procesele de privatizare, accesul la finanțare, politicile din sectorul financiar, comerțul, dezvoltarea durabilă, educația și formarea, politicile în materie de ocupare a forței de muncă, sănătatea publică, azilul, politicile privind migrația, agricultura, dezvoltarea rurală și pescuitul.
Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita sprijin din partea Comisiei în cadrul acestui program în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor în contextul proceselor de guvernanță economică, în special al recomandărilor specifice fiecărei țări emise în contextul semestrului european, acțiunile legate de punerea în aplicare a dreptului Uniunii, precum și în ceea ce privește punerea în aplicare a programelor de ajustare economică.
Acestea ar trebui să fie, de asemenea, în măsură să solicite sprijin în ceea ce privește reformele întreprinse din proprie inițiativă pentru a obține coeziune, investiții, creștere durabilă, crearea de locuri de muncă și competitivitate.
Comisia ar putea furniza orientări privind principalele elemente ale cererii de sprijin.
În urma unui dialog cu statul membru solicitant, inclusiv în contextul semestrului european, Comisia ar trebui să analizeze cererea ținând seama de principiile transparenței, egalității de tratament și bunei gestiuni financiare și să stabilească sprijinul care urmează a fi furnizat pe baza gradului de urgență, a amplorii și a profunzimii problemelor identificate, a nevoilor de sprijin pentru domeniile de politică avute în vedere, a analizei indicatorilor socioeconomici și a capacității administrative generale a statului membru în cauză.
Pe baza acestei analize și ținând cont de acțiunile și activitățile existente finanțate din fonduri ale Uniunii sau în cadrul programelor Uniunii, Comisia ar trebui să ajungă la un acord cu statul membru respectiv cu privire la domeniile prioritare, obiective, un calendar orientativ, sfera de aplicare a măsurilor de sprijin care urmează să fie oferite și contribuția financiară globală estimată la un astfel de sprijin, care trebuie să fie stabilite într-un plan de sprijin și cooperare.
Printre altele, în scopul asigurării transparenței, Comisia ar trebui să furnizeze Parlamentului European și Consiliului, în condițiile stabilite în prezentul regulament, planurile de sprijin și cooperare.
Fondurile cu capital de risc eligibile administrate intern și administratorii externi de fonduri cu capital de risc eligibile dispun de un capital inițial de 50000 EUR.”;
Fondurile proprii reprezintă întotdeauna cel puțin o optime din cheltuielile de regie fixe suportate de un administrator în anul precedent.
Autoritatea competentă din statul membru de origine poate ajusta această cerință dacă domeniul de activitate al administratorului se modifică semnificativ față de exercițiul precedent.
Dacă administratorul unui fond cu capital de risc eligibil nu a împlinit un an de activitate, cerința se ridică la o optime din cheltuielile de regie fixe preconizate în planul său de afaceri, cu excepția cazului în care autoritatea competentă din statul membru de origine solicită o ajustare a planului respectiv.
În cazul în care valoarea fondurilor cu capital de risc eligibile administrate de administrator depășește 250000000 EUR, administratorul pune la dispoziție un cuantum suplimentar de fonduri proprii.
Cuantumul suplimentar respectiv este egal cu 0,02 % din cuantumul cu care valoarea totală a fondurilor cu capital de risc eligibile depășește suma de 250000000 EUR.
Autoritatea competentă din statul membru de origine îl poate autoriza pe administratorul de fonduri cu capital de risc eligibile să nu asigure până la 50 % din fondurile proprii suplimentare menționate la alineatul (4) în cazul în care administratorul respectiv beneficiază de o garanție egală cu suma specificată dată de o instituție de credit sau de o societate de asigurare care își are sediul social într-un stat membru sau într-o țară terță, cu condiția să facă obiectul unor norme prudențiale pe care autoritățile competente din statul membru de origine le consideră echivalente cu cele prevăzute în dreptul Uniunii.
Fondurile proprii sunt investite în active lichide sau active ușor convertibile în numerar pe termen scurt și nu includ poziții speculative.”
La articolul 12 se adaugă următorul alineat:
Autoritatea competentă din statul membru de origine pune toate informațiile culese în temeiul prezentului articol la dispoziția autorității competente a fiecărui fond cu capital de risc în cauză, a autorității competente din fiecare stat membru gazdă în cauză și la dispoziția AEVMP cu promptitudine și prin intermediul procedurii menționate la articolul 22.”
La articolul 13 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
cuantumul fondurilor proprii aflate la dispoziția administratorului respectiv pentru menținerea resurselor umane și tehnice corespunzătoare necesare pentru gestionarea adecvată a fondurilor sale cu capital de risc eligibile;”.
la alineatul (1), litera (e) se elimină;
Autoritatea competentă din statul membru de origine informează administratorul menționat la alineatul (1) dacă a fost sau nu înregistrat ca administrator al unui fond cu capital de risc eligibil în termen de cel târziu două luni de la furnizarea de către acesta a informațiilor menționate la respectivul alineat.
Înregistrarea în conformitate cu prezentul articol constituie înregistrare în sensul articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE în contextul administrării fondurilor cu capital de risc eligibile.
Un administrator al unui fond cu capital de risc eligibil dintre cei menționați în prezentul articol notifică autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la orice modificare substanțială a condițiilor cerute la înregistrarea inițială potrivit prezentului articol înainte de implementarea unor astfel de modificări.
În cazul în care decide să impună restricții sau să respingă modificările menționate la primul paragraf, autoritatea competentă din statul membru de origine îl informează în termen de o lună de la primirea notificării respectivelor modificări pe administratorul fondului cu capital de risc eligibil.
Autoritatea competentă poate extinde această perioadă cu până la o lună dacă consideră acest lucru necesar prin prisma împrejurărilor specifice ale cazului, după ce îl înștiințează în acest sens pe administratorul fondului cu capital de risc eligibil.
Modificările pot fi puse în aplicare dacă autoritatea competentă relevantă nu se opune acestora în decursul perioadei de evaluare prevăzute.
Pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului articol, AEVMP poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza și mai mult informațiile ce trebuie furnizate autorităților competente în cererea de înregistrare astfel cum este prevăzută la alineatul (1) și pentru a preciza condițiile astfel cum sunt prevăzute la alineatul (2).
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului articol, AEVMP poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare referitoare la formulare, modele și proceduri standard pentru furnizarea informațiilor autorităților competente în cererea de înregistrare prevăzută la alineatul (1) și în condițiile prevăzute la alineatul (2).
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
AEVMP organizează și efectuează evaluări inter pares în conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 pentru a consolida coerența proceselor de înregistrare derulate de autoritățile competente în temeiul prezentului regulament.”
Se introduc următoarele articole:
Uniunea contribuie la asigurarea unui înalt nivel de protecție a consumatorilor și la afirmarea acestora ca element central al pieței interne, prin sprijinirea și completarea politicilor statelor membre, căutând să asigure faptul că cetățenii pot profita pe deplin de avantajele pieței interne și că astfel interesele lor juridice și economice sunt abordate și apărate în mod corespunzător.
Un domeniu al serviciilor financiare care funcționează bine și este fiabil constituie o componentă esențială a pieței interne și a capacității sale transfrontaliere.
Acesta necesită un cadru solid de reglementare și supraveghere, care, în mod simultan, să asigure stabilitatea financiară și să sprijine o economie sustenabile.
În același timp, un domeniu al serviciilor financiare funcțional și de încredere ar trebui să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a altor utilizatori finali de servicii financiare, inclusiv a investitorilor de retail, a deponenților, a titularilor polițelor de asigurări, a membrilor și a beneficiarilor fondurilor de pensii, a acționarilor individuali, a debitorilor și a IMM-urilor.
Începând cu 2007, încrederea utilizatorilor finali de servicii financiare, și în special a consumatorilor, a fost zguduită de criza financiară și economică.
Prin urmare, pentru a le restabili încrederea în soliditatea sectorului financiar și pentru a contribui la cele mai bune practici din acest domeniu, este important să crească nivelul de participare activă și implicarea consumatorilor și a altor utilizatori finali de servicii financiare, inclusiv a investitorilor individual a deponenților, a titularilor polițelor de asigurare, a membrilor și a beneficiarilor fondurilor de pensii, a acționarilor individuali, a debitorilor și a IMM-urilor, precum și a părților interesate care reprezintă interesele acestora, în procesul de elaborare a politicilor Uniunii și în alte politici multilaterale relevante din domeniul financiar.
Pentru atingerea acestor obiective, ca urmare a unei inițiative transversale în rândul partidelor din Parlamentul European, Comisia a lansat la sfârșitul anului 2011 un proiect-pilot menit să ofere granturi pentru a sprijini dezvoltarea unui centru de expertiză financiară în beneficiul consumatorilor, al altor utilizatori finali și al părților interesate care reprezintă interesele acestora pentru a crește capacitatea acestora de a participa la procesul de elaborare a politicilor Uniunii în domeniul serviciilor financiare și pentru a încuraja dezvoltarea unui sistem bancar rezistent.
Principalele obiective de politică au vizat asigurarea faptului că factorii de decizie ai Uniunii, atunci când inițiază noi acte legislative, dispun și de alte puncte de vedere decât cele exprimate de către specialiștii din domeniul financiar, asigurându-se astfel că interesele consumatorilor și ale altor utilizatori finali de servicii financiare sunt reflectate în noile acte legislative ale Uniunii, că publicul larg este mai bine informat cu privire la chestiunile aflate în joc în reglementarea financiară, ceea ce are drept rezultat creșterea gradului de informare în domeniul financiar, și că se consolidează participarea activă a consumatorilor și a altor utilizatori finali de servicii financiare la procesul de elaborare a politicilor Uniunii în domeniul serviciilor financiare, având drept rezultat o legislație echilibrată a Uniunii.
Prin urmare, Comisia a acordat între 2012 și 2015, și ca urmare a unei cereri deschise de propuneri, granturi de funcționare pentru două entități fără scop lucrativ, Finance Watch și Better Finance.
Aceste granturi au fost acordate în 2012 și 2013 în cadrul unui proiect-pilot cu durata de doi ani și începând cu 2014 sub forma unei acțiuni pregătitoare.
Mai mult, în 2016 s-a decis să se ofere granturi pentru acțiuni în locul granturilor de funcționare, deoarece granturile pentru acțiuni asigură un control mai bun al cheltuielilor de la bugetul Uniunii.
Întrucât o acțiune pregătitoare poate fi utilizată numai timp de până la trei ani consecutivi în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului [3], este necesar un act legislativ care să furnizeze un temei juridic pentru finanțarea unor astfel de acțiuni începând cu 2017.
Finance Watch a fost înființată cu granturi din partea Uniunii în 2011 ca o asociație internațională fără scop lucrativ în temeiul dreptului belgian.
Misiunea sa este de a apăra interesele societății civile în domeniul financiar.
Ca urmare a granturilor acordate de Uniune, într-o perioadă scurtă, Finance Watch a reușit să reunească o echipă de experți calificați, care au efectuat studii, analize de politică și activități de comunicare în domeniul serviciilor financiare.
Better Finance este rezultatul reorganizărilor succesive și al redefinirii unor federații europene preexistente ale investitorilor și acționarilor începând din 2009.
Grație granturilor acordate de Uniune, organizația a reușit să creeze un centru de expertiză financiară, axat în principal pe interesele consumatorilor, ale investitorilor individuali, ale acționarilor individuali, ale deponenților și ale altor utilizatori finali de servicii financiare, în conformitate cu componența sa și cu resursele sale.
Evaluarea proiectului-pilot desfășurată în 2015 și acțiunea pregătitoare subsecventă au arătat că obiectivele de politică au fost în general atinse.
Finance Watch și Better Finance și-au desfășurat activitatea în domenii complementare de politică și au vizat categorii de public diferite.
Împreună, activitățile lor au acoperit cea mai mare parte a agendei politice financiare a Uniunii începând cu 2012 și Finance Watch și Better Finance s-au străduit, în limita resurselor de care au dispus, să își extindă activitățile, astfel încât să acopere o mare parte a teritoriului Uniunii.
Ambele organizații au asigurat o valoare adăugată pentru activitățile membrilor lor naționali și pentru consumatorii din Uniune.
Organizațiile naționale care se ocupă de o gamă largă de probleme ale consumatorilor de multe ori nu dispun de expertiză tehnică în domenii de politică legate în mod specific de serviciile financiare și de procesele de elaborare a politicilor în domeniu la nivelul Uniunii.
În plus, până în prezent nu au fost identificate organizații similare la nivelul Uniunii.
Deși evaluarea proiectului pilot a arătat că niciun alt candidat nu a răspuns la cererile de propuneri anuale succesive lansate începând cu 2012, programul instituit prin prezentul regulament ar trebui să fie deschis și pentru alți beneficiari potențiali după terminarea perioadei 2017-2020, dacă îndeplinesc cerințele programului.
În pofida eforturilor constante, organizațiile Finance Watch și Better Finance nu au reușit să atragă o finanțare stabilă și semnificativă din partea altor donatori, independenți de domeniul financiar, și, prin urmare, rămân în mare măsură dependente de finanțarea din partea Uniunii pentru a fi viabile din punct de vedere financiar.
Cofinanțarea din partea Uniunii este, prin urmare, necesară în prezent pentru a se asigura resursele de care este nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor de politică dorite în următorii ani, oferind stabilitate financiară acelor organizații, precum și experților lor și personalului administrativ al acestora, care au reușit până în prezent să își lanseze activitățile într-o perioadă scurtă de timp.
Prin urmare, este necesar să se instituie un program al Uniunii pentru perioada 2017-2020 în vederea sprijinirii activităților Finance Watch și Better Finance („programul”), care să însoțească politici similare introduse de statele membre la nivel național.
Stabilitatea financiară este de o importanță primordială pentru păstrarea personalului specializat, precum și pentru planificarea proiectelor pentru ambele organizații.
Organizațiile care beneficiază de sprijin în cadrul programului ar trebui totuși să vizeze creșterea procentului de finanțare din alte surse.
Continuarea finanțării organizațiilor Finance Watch și a Better Finance pentru perioada 2017-2020 în aceleași condiții ca pentru acțiunea pregătitoare ar garanta că sunt menținute efectele pozitive ale activităților acestor organizații evaluate până în prezent.
Scopul prezentului regulament este de a permite fie reangajarea sumelor rămase angajate pentru a sprijini punerea în aplicare a Deciziilor (UE) 2015/1523 și (UE) 2015/1601 ale Consiliului, prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 516/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, fie alocarea acestor sume către alte acțiuni din cadrul programelor naționale, în conformitate cu prioritățile Uniunii și cu nevoile statelor membre în domeniile specifice ale azilului și migrației.
Totodată, scopul prezentului regulament este de a garanta că un astfel de reangajament sau de alocare se realizează într-un mod transparent.
Comisia a angajat fonduri pentru programele naționale ale statelor membre în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare pentru a sprijini punerea în aplicare a Deciziilor (UE) 2015/1523 și (UE) 2015/1601.
Decizia (UE) 2015/1601 a fost modificată prin Decizia (UE) 2016/1754 a Consiliului.
În prezent, aceste decizii au încetat să se mai aplice.
O parte din fondurile alocate în temeiul Deciziilor (UE) 2015/1523 și (UE) 2015/1601 în 2016 și, în anumite cazuri, în 2017 sunt în continuare disponibile în programele naționale ale statelor membre.
Ar trebui să fie posibil pentru statele membre să utilizeze sumele rămase pentru a continua să realizeze transferuri prin reangajarea sumelor respective pentru aceeași acțiune din programele naționale.
Statele membre ar trebui să reangajeze sau să transfere cel puțin 20 % din sumele respective acțiunilor din programele naționale, pentru transferul solicitanților de protecție internațională sau a beneficiarilor de protecție internațională, pentru relocări sau alte admisii umanitare ad-hoc, precum și pentru măsuri pregătitoare pentru transferul solicitanților de protecție internațională după sosirea lor în Uniune, inclusiv pe cale maritimă, sau pentru transferul beneficiarilor de protecție internațională.
Astfel de măsuri ar trebui să cuprindă numai măsurile menționate la articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a), (b), (e) și (f) din Regulamentul (UE) nr. 516/2014.
În cazurile justificate în mod corespunzător cu ocazia revizuirii programelor naționale ale statelor membre, ar trebui să fie posibil ca statele membre să utilizeze până la 80 % din aceste sume pentru a aborda și alte provocări din domeniile azilului și migrației, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 516/2014.
Nevoile statelor membre în aceste domenii sunt în continuare importante.
Reangajarea sumelor rămase pentru aceeași acțiune sau transferul acestora către alte acțiuni din cadrul programului național nu ar trebui să fie posibil decât o singură dată și cu aprobarea Comisiei.
Statele membre ar trebui să se asigure că alocarea fondurilor are loc într-un mod care respectă pe deplin principiile prevăzute în Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului, în special principiile eficienței și transparenței.
Grupul țintă eligibil pentru transfer, precum și numărul de state membre din care au loc transferurile ar trebui să fie extinse pentru a oferi mai multă flexibilitate statelor membre în efectuarea transferurilor, luând în considerare nevoile specifice ale minorilor neînsoțiți sau ale altor solicitanți vulnerabili și situația specifică a membrilor de familie ai beneficiarilor de protecție internațională.
Dispozițiile specifice privind sumele forfetare pentru relocare și transferul beneficiarilor de protecție internațională de la un stat membru la altul ar trebui să reflecte această extindere.
Statele membre și Comisia ar trebui să aibă la dispoziție suficient timp pentru a revizui programele naționale, pentru a ține seama de modificările relevante prevăzute de prezentul regulament.
Prin urmare, ar trebui să se aplice o derogare de la articolul 50 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 514/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în privința sumelor rămase angajate pentru a sprijini punerea în aplicare a Deciziilor (UE) 2015/1523 și (UE) 2015/1601, prin care să se prelungească cu șase luni termenul prevăzut pentru dezangajare pentru a permite finalizarea procedurii de revizuire a programelor naționale astfel cum este menționată la articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 514/2014.
De asemenea, statele membre ar trebui să dispună de suficient timp pentru a utiliza sumele reangajate pentru aceeași acțiune sau transferate către alte acțiuni înainte de dezangajarea acestor sume.
Prin urmare, atunci când Comisia aprobă astfel de reangajări sau transferuri de sume în cadrul programului național, sumele în cauză ar trebui considerate ca fiind angajate în cursul exercițiului aferent anului revizuirii programului național care aprobă reangajarea sau transferul în cauză.
Comisia ar trebui să raporteze anual Parlamentului European și Consiliului în ceea ce privește executarea resurselor pentru transferul solicitanților de protecție internațională sau al beneficiarilor de protecție internațională, în special în ceea ce privește transferurile de fonduri către alte acțiuni din cadrul programului național, astfel cum se prevede în prezentul regulament.
Prezentul regulament nu aduce atingere finanțării disponibile în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) nr. 516/2014.
Urmărirea obiectivelor prezentului regulament nu aduce atingere negocierilor în curs privind reformarea Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
În conformitate cu articolul 3 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat, prin scrisoarea din 7 decembrie 2018, intenția sa de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.
Având în vedere necesitatea de a se evita dezangajarea sumelor rămase angajate pentru a sprijini punerea în aplicare a Deciziilor (UE) 2015/1523 și (UE) 2015/1601, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
În cazul în care Regulamentul (UE) nr. 516/2014 nu se modifică înainte de sfârșitul anului 2018, finanțarea relevantă nu va mai fi disponibilă pentru utilizarea de către statele membre în cadrul programelor naționale sprijinite de Fondul pentru azil, migrație și integrare.
Având în vedere caracterul urgent al modificării Regulamentului (UE) nr. 516/2014, este oportun să se aplice o derogare de la termenul de opt săptămâni menționat la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la TUE, la TFUE și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
Atunci când Observatorul, Comisia sau o majoritate a statelor membre consideră că informațiile furnizate cu privire la o nouă substanță psihoactivă care au fost colectate în temeiul articolului 5a într-unul sau mai multe state membre suscită preocupări legate de faptul că acea nouă substanță psihoactivă poate prezenta riscuri pentru sănătate sau pentru societate la nivelul Uniunii, Observatorul elaborează un raport inițial privind noua substanță psihoactivă în cauză.
În sensul prezentului alineat, statele membre informează Comisia și alte state membre cu privire la dorința acestora ca un raport inițial să fie întocmit.
În cazul în care se atinge majoritatea statelor membre, Comisia transmite Observatorului instrucțiunile corespunzătoare și informează statele membre de acest lucru.
Raportul inițial conține o primă indicație cu privire la:
natura, numărul și amploarea incidentelor care arată existența unor probleme de sănătate și probleme sociale în care noua substanță psihoactivă ar putea fi implicată și modurile de utilizare a noii substanțe psihoactive;
descrierea caracteristicilor chimice și fizice ale noii substanțe psihoactive, precum și a metodelor și a precursorilor utilizați pentru fabricarea sau extracția acesteia;
descrierea farmacologică și toxicologică a noii substanțe psihoactive;
implicarea grupurilor infracționale în fabricarea sau distribuția noii substanțe psihoactive.
Raportul inițial conține, de asemenea:
informații privind utilizările în medicina umană sau veterinară ale noii substanțe psihoactive, inclusiv ca substanță activă a unui medicament de uz uman sau a unui medicament de uz veterinar;
informații privind utilizarea comercială și industrială a noii substanțe psihoactive și amploarea utilizării respective, precum și utilizarea acesteia în scopuri de cercetare și dezvoltare științifică;
informații din care să reiasă dacă noua substanță psihoactivă face obiectul unei măsuri restrictive în statele membre;
informații din care să reiasă dacă noua substanță psihoactivă este sau a fost evaluată în cadrul sistemului stabilit de Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972, și de Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971 («sistemul Organizației Națiunilor Unite»);
alte informații relevante, dacă sunt disponibile.
Pentru raportul inițial, Observatorul utilizează informațiile de care dispune.
Atunci când consideră că este necesar, Observatorul solicită punctelor focale naționale menționate la articolul 5 să furnizeze informații suplimentare privind noua substanță psihoactivă.
Punctele focale naționale furnizează informațiile respective în termen de două săptămâni de la primirea cererii.
Observatorul solicită fără întârzieri nejustificate Agenției Europene pentru Medicamente să furnizeze informații din care să reiasă dacă, la nivelul Uniunii sau la nivel național, noua substanță psihoactivă este o substanță activă:
a unui medicament de uz uman sau a unui medicament de uz veterinar care a obținut o autorizație de comercializare, în conformitate cu Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului sau Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului;
a unui medicament de uz uman sau a unui medicament de uz veterinar care face obiectul unei cereri de acordare a unei autorizații de comercializare;
a unui medicament de uz uman sau a unui medicament de uz veterinar a cărui autorizație de comercializare a fost suspendată de către autoritatea competentă;
a unui medicament de uz uman neautorizat, în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2001/83/CE, sau a unui medicament de uz veterinar preparat extemporaneu de o persoană autorizată în acest sens conform dreptului intern, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2001/82/CE;
a unui produs medicamentos experimental, astfel cum este definit la articolul 2 litera (d) din Directiva 2001/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
În cazul în care informațiile se referă la autorizații de comercializare eliberate de statele membre, statele membre în cauză pun astfel de informații la dispoziția Agenției Europene pentru Medicamente, la cererea acesteia.
Observatorul solicită fără întârzieri nejustificate Europolului să furnizeze informații cu privire la implicarea grupurilor infracționale în fabricarea, distribuția, metodele de distribuție și traficarea noii substanțe psihoactive, precum și în orice utilizare a acesteia.
Observatorul solicită fără întârzieri nejustificate Agenției Europene pentru Produse Chimice, Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară să furnizeze informațiile și datele de care dispun cu privire la noua substanță psihoactivă.
Detaliile cooperării dintre Observator și organismele și agențiile menționate la alineatele (5), (6) și (7) de la prezentul articol sunt reglementate prin acorduri de lucru.
Aceste acorduri se încheie în conformitate cu articolul 20 al doilea paragraf.
Observatorul respectă condițiile de utilizare a informațiilor comunicate Observatorului, inclusiv condițiile privind accesul la documente, securitatea informațiilor și a datelor și protecția datelor confidențiale, inclusiv a datelor cu caracter sensibil și a informațiilor comerciale confidențiale.
Observatorul prezintă raportul inițial Comisiei și statelor membre în termen de cinci săptămâni de la efectuarea solicitărilor de informații menționate la alineatele (5), (6) și (7).
Atunci când colectează informații privind mai multe noi substanțe psihoactive despre care consideră că au o structură chimică similară, Observatorul transmite Comisiei și statelor membre rapoarte inițiale individuale sau rapoarte inițiale combinate care vizează mai multe noi substanțe psihoactive, în condițiile în care caracteristicile fiecărei noi substanțe psihoactive sunt clar identificate, în termen de șase săptămâni de la efectuarea solicitărilor de informații menționate la alineatele (5), (6) și (7).
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) a fost înființată prin Regulamentul (CE) nr. 2062/94 al Consiliului pentru a contribui la îmbunătățirea mediului de lucru în ceea ce privește protecția securității și a sănătății lucrătorilor, prin acțiuni menite să dezvolte și să difuzeze cunoștințele în acest domeniu.
De la înființarea sa în 1994, EU-OSHA a jucat un rol important în sprijinirea îmbunătățirii securității și a sănătății în muncă în întreaga Uniune.
În același timp, au existat evoluții în domeniul securității și al sănătății în muncă și evoluții tehnologice.
Prin urmare, pentru a reflecta respectivele evoluții, ar trebui adaptată terminologia utilizată pentru a descrie obiectivele și atribuțiile EU-OSHA.
Regulamentul (CE) nr. 2062/94 a fost modificat de mai multe ori.
Normele care reglementează EU-OSHA ar trebui să fie stabilite, în măsura în care acest lucru este posibil și ținând seama de caracterul său tripartit, în conformitate cu principiile Declarației comune a Parlamentului European, a Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei Europene privind agențiile descentralizate din 19 iulie 2012.
Întrucât cele trei agenții tripartite, și anume EU-OSHA, Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) și Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) abordează aspecte legate de piața forței de muncă, de mediul de lucru, de educația și formarea profesională și de competențe, este necesară o coordonare strânsă între ele.
Prin urmare, în activitatea sa, EU-OSHA ar trebui să completeze activitatea Eurofound și a Cedefop atunci când au domenii similare de interes, recurgând totodată cu predilecție la instrumente care funcționează bine, cum ar fi memorandumurile de înțelegere.
EU-OSHA ar trebui să exploateze modalitățile de a spori eficiența și sinergiile și ar trebui să evite suprapunerea activităților sale cu cele ale Eurofound și Cedefop, precum și cu cele ale Comisiei.
În plus, atunci când este cazul, EU-OSHA ar trebui să urmărească să coopereze eficient cu capacitățile de cercetare interne ale instituțiilor Uniunii și ale organismelor specializate externe.
În cursul evaluării EU-OSHA, Comisia ar trebui să se consulte cu principalele părți interesate, inclusiv cu membrii consiliului de administrație și cu membrii Parlamentului European.
Caracterul tripartit al EU-OSHA, al Eurofound și al Cedefop exprimă foarte bine abordarea cuprinzătoare, bazată pe dialogul social dintre partenerii sociali și autoritățile naționale și ale Uniunii, dialog extrem de important pentru a găsi în comun soluții sociale și economice sustenabile.
Atunci când se face referire la securitatea și sănătatea la locul de muncă în prezentul regulament, se înțelege că această sintagmă se referă atât la sănătatea fizică, cât și la cea mintală.
Pentru a raționaliza procesul decizional al EU-OSHA și a contribui la creșterea eficienței și a eficacității, ar trebui să se introducă o structură de guvernanță pe două niveluri.
În acest scop, statele membre, organizațiile patronale și sindicale naționale și Comisia ar trebui să fie reprezentate în cadrul unui consiliu de administrație învestit cu competențele necesare, inclusiv cu competența de a adopta bugetul și de a aproba documentul de programare.
În documentul de programare, care conține programul multianual de activitate al EU-OSHA și programul său anual de activitate, consiliul de administrație ar trebui să stabilească prioritățile strategice ale activităților EU-OSHA.
În plus, normele adoptate de consiliul de administrație pentru prevenirea și gestionarea conflictelor de interese ar trebui să conțină măsuri pentru detectarea riscurilor potențiale într-un stadiu timpuriu.
Pentru buna funcționare a EU-OSHA, statele membre, organizațiile patronale și sindicale europene și Comisia ar trebui să se asigure că persoanele care urmează să fie numite în consiliul de administrație au cunoștințe adecvate în domeniul securității și sănătății în muncă, astfel încât să poată lua decizii strategice și să supravegheze activitățile EU-OSHA.
Ar trebui să se instituie un comitet executiv care să aibă sarcina de a pregăti în mod corespunzător reuniunile consiliului de administrație și de a sprijini procesul decizional și procesul de monitorizare ale acestuia.
Ca parte a sprijinului acordat consiliului de administrație, ar trebui să fie posibil, dacă este necesar, din motive de urgență, ca respectivul comitet executiv să ia anumite decizii provizorii în numele consiliului de administrație.
Consiliul de administrație ar trebui să adopte regulamentul de procedură al comitetului executiv.
Directorul executiv ar trebui să răspundă de gestionarea generală a EU-OSHA în conformitate cu direcția strategică stabilită de consiliul de administrație, inclusiv de administrarea curentă, precum și de gestiunea financiară și de gestionarea resurselor umane.
Directorul executiv ar trebui să exercite competențele care îi sunt încredințate.
Ar trebui ca aceste competențe să poată fi suspendate în împrejurări excepționale, cum ar fi conflictele de interese sau o încălcare gravă a obligațiilor prevăzute în Statutul funcționarilor Uniunii Europene (Statutul funcționarilor).
Principiul egalității reprezintă un principiu fundamental al dreptului Uniunii.
Acesta prevede că egalitatea între femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea.
Toate părțile ar trebui să urmărească realizarea unei reprezentări echilibrate a femeilor și a bărbaților în cadrul consiliului de administrație și al comitetului executiv.
Acest obiectiv ar trebui să fie urmărit și de consiliul de administrație în cazul președintelui și al vicepreședinților săi, în ansamblul lor, precum și de grupurile care reprezintă guvernele, organizațiile patronale și sindicale în cadrul consiliului de administrație în cazul desemnării supleanților care să participe la reuniunile comitetului executiv.
EU-OSHA are un birou de legătură la Bruxelles.
Ar trebui menținută posibilitatea de funcționare a respectivului birou.
În Uniune și în statele membre există deja organizații care oferă același tip de informații și de servicii ca cele oferite de EU-OSHA.
În pofida nivelului ridicat de risc al monedelor virtuale, după cum s-a subliniat în Raportul Comisiei din 26 iunie 2017 referitor la evaluarea riscurilor privind spălarea banilor și finanțarea terorismului care afectează piața internă și sunt legate de activități transfrontaliere, autoritățile vamale nu dispun de competențele necesare pentru a monitoriza aceste riscuri.
Instrumentele negociabile la purtător permit deținătorului fizic să solicite plata unei valori financiare, fără ca numele acestuia să fie înregistrat sau menționat.
Acestea pot fi folosite cu ușurință pentru a transfera cantități considerabile de valoare și prezintă similitudini însemnate cu valuta în ceea ce privește lichiditatea, anonimatul și riscurile de abuz.
Mărfurile utilizate ca rezerve de valoare cu un grad ridicat de lichiditate prezintă un raport ridicat între valoarea și volumul lor, pentru care există o piață de schimb internațională ușor accesibilă, permițând convertirea acestora în valută cu suportarea doar a unor costuri de tranzacție modeste.
Astfel de mărfuri sunt în cea mai mare parte prezentate într-un mod standardizat care permite verificarea rapidă a valorii lor.
Cardurile preplătite sunt carduri nenominale care stochează sau oferă acces la o valoare monetară sau fonduri care pot fi utilizate pentru operațiuni de plată, pentru achiziționarea de bunuri sau servicii sau pentru răscumpărarea de valută.
Acestea nu sunt asociate unui cont bancar.
Cardurile preplătite includ cardurile preplătite anonime, astfel cum sunt menționate în Directiva (UE) 2015/849.
Acestea sunt utilizate la scară largă pentru o varietate de scopuri legitime, iar unele dintre aceste instrumente prezintă în plus un interes social evident.
Astfel de carduri preplătite sunt ușor de transferat și pot fi utilizate pentru a transfera o valoare considerabilă dincolo de frontierele externe.
Prin urmare, este necesar să se includă cardurile preplătite în definiția numerarului, în special dacă acestea pot fi cumpărate fără proceduri de precauție privind clientela.
Acest lucru va permite extinderea controalelor la anumite tipuri de carduri preplătite, ținând seama de tehnologia disponibilă, în cazul în care dovezile o justifică, cu condiția ca extinderea acestor controale să țină seama în mod corespunzător de proporționalitate și aplicabilitatea efectivă.
Pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului, persoanelor fizice care intră sau ies din Uniune ar trebui să le revină obligația de a declara numerarul.
Pentru a nu restricționa în mod nejustificat libera circulație sau pentru a nu supraîncărca cetățenii și autoritățile cu formalități administrative, obiectului acestei obligații ar trebui să i se aplice un prag de 10000 EUR.
Obligația ar trebui să revină purtătorilor care transportă valorile respective asupra lor, în bagajele lor sau în mijloacele de transport cu care trec frontierele externe.
Aceștia ar trebui să fie obligați să pună numerarul la dispoziția autorităților competente pentru control și, dacă este necesar, să îl arate acestor autorități.
Definiția „purtătorului” ar trebui înțeleasă ca excluzând transportatorii care desfășoară activități de transport de mărfuri sau de persoane cu titlu profesional.
În ceea ce privește mișcările de numerar neînsoțit, de exemplu, numerarul care intră sau iese din Uniune în colete poștale, expedieri de curierat, bagaje neînsoțite sau mărfuri containerizate, autoritățile competente ar trebui să aibă competența de a solicita expeditorului sau destinatarului sau unui reprezentant al acestora să depună o declarație de informare, în mod sistematic sau de la caz la caz, în conformitate cu procedurile naționale.
O astfel de informare ar trebui să cuprindă o serie de elemente, care nu sunt vizate de documentația obișnuită depusă la vamă, cum ar fi documentele de transport și declarațiile vamale.
Aceste elemente sunt originea, destinația, proveniența economică și utilizarea preconizată a numerarului.
Obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit ar trebui să facă obiectul unui prag identic celui pentru numerarul transportat de către purtători.
Pentru a atinge obiectivele prezentului regulament, ar trebui înregistrate o serie de elemente de date standardizate privind mișcarea numerarului, cum ar fi datele cu caracter personal privind declarantul, proprietarul sau destinatarul, proveniența economică și utilizarea preconizată a numerarului.
În special, este necesar ca declarantul, proprietarul sau destinatarul să furnizeze datele lor personale, astfel cum cuprinse în documentele lor de identitate, cu scopul de a reduce la minimum riscul de erori cu privire la identitatea acestora și întârzierile cauzate de posibila necesitate de a realiza verificări ulterior.
În ceea ce privește obligația de declarare a numerarului însoțit și obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit, autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să efectueze toate controalele necesare asupra persoanelor, asupra bagajelor acestora, asupra mijloacelor de transport utilizate pentru a trece frontierele externe și asupra oricărui transport sau recipient care trece neînsoțit frontiera respectivă și care poate conține numerar sau asupra mijlocului de transport care le transportă.
În cazul nerespectării acestor obligații, autoritățile competente ar trebui să întocmească o declarație din oficiu pentru transmiterea ulterioară a informațiilor relevante către alte autorități.
Pentru a se asigura aplicarea lor uniformă de către autoritățile competente, controalele ar trebui să se bazeze în primul rând pe o analiză a riscurilor, cu scopul de a identifica și evalua riscurile și de a elabora contramăsurile necesare.
Instituirea unui cadru comun de gestionare a riscurilor nu ar trebui să împiedice autoritățile competente să efectueze controale aleatorii sau controale spontane, ori de câte ori le consideră necesare.
În cazul în care depistează numerar cu o valoare sub prag, dar există indicii că numerarul ar putea avea legătură cu o activitate infracțională, astfel cum este reglementată în prezentul regulament, autoritățile competente ar trebui să poată înregistra, în cazul numerarului însoțit, informații privind purtătorul, proprietarul și, dacă aceste informații există, privind destinatarul vizat al numerarului, inclusiv numele complet, detaliile de contact, detalii cu privire la natura și cuantumul sau valoarea numerarului, la proveniența economică și la utilizarea preconizată a acestuia.
În cazul numerarului neînsoțit, autoritățile competente ar trebui să poată înregistra informații privind declarantul, proprietarul, expeditorul, precum și privind destinatarul sau destinatarul preconizat al numerarului, inclusiv numele complet, detaliile de contact, detalii cu privire la natura și cuantumul sau valoarea numerarului, la proveniența economică și la utilizarea preconizată a acestuia.
Informațiile respective ar trebui să fie transmise către unitatea de informații financiare a statului membru în cauză, care ar trebui să asigure faptul că unitatea de informații financiare transmite orice informații relevante, din proprie inițiativă sau la cerere, unităților de informații financiare ale celorlalte state membre.
Aceste unități sunt desemnate ca nodurile centrale în combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului care primesc și prelucrează informații din diverse surse, cum ar fi instituțiile financiare, și analizează respectivele informații pentru a stabili dacă există motive pentru investigații suplimentare care ar putea să nu fie evidente pentru autoritățile competente care colectează declarațiile și efectuează controale în temeiul prezentului regulament.
Pentru a asigura un flux de informații eficace, toate unitățile de informații financiare ar trebui să fie conectate la Sistemul de informare vamală (SIV) instituit prin Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului, iar datele generate sau transmise de către autoritățile competente și unitățile de informații financiare ar trebui să fie compatibile și comparabile.
Recunoscând faptul că, pentru a asigura continuarea cu succes a procesului de punere în aplicare a prezentului regulament, este important să existe un schimb eficient de informații între autoritățile competente, inclusiv între unitățile de informații financiare, în conformitate cu cadrul juridic aplicabil acestor entități, precum și necesitatea de a consolida cooperarea dintre unitățile de informații financiare la nivelul Uniunii, Comisia ar trebui să evalueze, până la 1 iunie 2019, posibilitatea de a institui un mecanism comun de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.
Depistarea numerarului cu valori sub prag în situațiile în care există indicii cu privire la o activitate infracțională este extrem de relevantă în acest context.
Prin urmare, ar trebui să fie posibil, de asemenea, să se facă schimb de informații cu autoritățile competente din alte state membre cu privire la sumele cu o valoare sub prag, în cazul în care există indicii cu privire la o activitate infracțională.
Spălarea banilor și finanțarea terorismului și a criminalității organizate legată de spălarea banilor rămân probleme semnificative la nivelul Uniunii, afectând astfel integritatea, stabilitatea și reputația sectorului financiar și amenințând piața internă și securitatea internă a Uniunii.
Pentru a rezolva aceste probleme și pentru a completa și consolida aplicarea Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, prezenta directivă are ca obiectiv combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor, permițând o cooperare transfrontalieră mai eficientă și mai rapidă între autoritățile competente.
Măsurile adoptate exclusiv la nivel național sau chiar la nivelul Uniunii, fără luarea în considerare a coordonării și cooperării internaționale, ar produce efecte foarte limitate.
Prin urmare, măsurile adoptate de Uniune în vederea combaterii spălării banilor ar trebui să fie compatibile cu alte acțiuni întreprinse în forurile internaționale și cel puțin la fel de stricte ca acestea.
Acțiunea Uniunii ar trebui să țină seama în continuare în mod special de recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI) și de instrumentele altor organizații și organisme internaționale active în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului.
Actele juridice relevante ale Uniunii ar trebui, după caz, să fie aliniate în continuare la Standardele internaționale privind combaterea spălării banilor, a finanțării terorismului și a proliferării adoptate de GAFI în februarie 2012 (denumite în continuare „recomandările revizuite ale GAFI”).
În calitate de semnatară a Convenției Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, Uniunea ar trebui să transpună cerințele acestei convenții în ordinea sa juridică.
Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului stabilește cerințe privind incriminarea spălării banilor.
Respectiva decizie-cadru nu este totuși îndeajuns de cuprinzătoare, iar actuala incriminare a spălării banilor nu este suficient de coerentă pentru a combate în mod eficace spălarea banilor în întreaga Uniune, și determină lacune în asigurarea respectării legii și obstacole în calea cooperării dintre autoritățile competente din diferite state membre.
Definirea activităților infracționale care constituie infracțiuni premise în domeniul spălării banilor ar trebui să fie suficient de uniformă în toate statele membre.
Statele membre ar trebui să asigure faptul că toate infracțiunile care se pedepsesc cu închisoarea astfel cum se stabilește în prezenta directivă sunt considerate infracțiuni premise în domeniul spălării banilor.
În plus, în măsura în care aplicarea acestor praguri ale pedepselor nu face deja acest lucru, statele membre ar trebui să includă o serie de infracțiuni în cadrul fiecărei categorii de infracțiuni enumerate în prezenta directivă.
În acest caz, statele membre ar trebui să poată decide modalitatea de delimitare a seriei de infracțiuni din cadrul fiecărei categorii.
În cazul în care o categorie de infracțiuni, cum ar fi terorismul sau infracțiunile împotriva mediului, includ infracțiuni prevăzute în acte juridice ale Uniunii, prezenta directivă ar trebui să facă trimitere la actele juridice respective.
Statele membre ar trebui, totuși, să considere orice infracțiune prevăzută în respectivele acte juridice drept constituind o infracțiune premisă de spălare a banilor.
Orice tip de participație penală în comiterea unei infracțiuni premise, astfel cum este incriminată în conformitate cu dreptul intern, ar trebui, de asemenea, să fie considerată o activitate infracțională în sensul prezentei directive.
În cazurile în care dreptul Uniunii permite statelor membre să prevadă alte sancțiuni decât cele penale, prezenta directivă nu ar trebui să oblige statele membre să clasifice infracțiunile în aceste cazuri ca infracțiuni premise în sensul prezentei directive.
Utilizarea monedelor virtuale prezintă noi riscuri și provocări din perspectiva combaterii spălării banilor.
Statele membre ar trebui să se asigure că aceste riscuri sunt gestionate corespunzător.
Având în vedere impactul infracțiunilor de spălare a banilor săvârșite de persoane care dețin funcții publice asupra sferei publice și asupra integrității instituțiilor publice, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a lua în considerare includerea unor pedepse mai severe pentru persoanele care dețin funcții publice în cadrele juridice naționale și în conformitate cu tradițiile lor juridice.
Infracțiunile fiscale legate de impozitele directe și indirecte ar trebui cuprinse în definiția activității infracționale, în concordanță cu recomandările revizuite ale GAFI.
Întrucât diferite infracțiuni fiscale în fiecare stat membru pot constitui o activitate infracțională care se pedepsește cu pedepsele prevăzute în prezenta directivă, este posibil ca definițiile infracțiunilor fiscale să difere în dreptul intern.
Cu toate acestea, obiectivul prezentei directive nu este să armonizeze definițiile infracțiunilor fiscale în dreptul intern.
În cadrul procedurilor penale privind spălarea banilor, statele membre ar trebui să se asiste reciproc cât mai mult și să se asigure că informațiile sunt transmise în timp util și în mod eficace în conformitate cu dreptul intern și cu cadrul juridic existent al Uniunii.
Diferențele între definițiile infracțiunilor premise din dreptul intern nu ar trebui să împiedice cooperarea internațională în cadrul procedurilor penale privind spălarea banilor.
Cooperarea cu țările terțe ar trebui să fie intensificată, în special prin încurajarea și sprijinirea instituirii unor măsuri și mecanisme eficace de combatere a spălării banilor și prin asigurarea unei mai bune cooperării internaționale în acest domeniu.
Prezenta directivă nu se aplică spălării banilor care implică bunuri provenite din săvârșirea unor infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, care face obiectul unor norme specifice, astfel cum se prevede în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului.
Acest fapt nu aduce atingere posibilității statelor membre de a transpune prezenta directivă și Directiva (UE) 2017/1371 prin intermediul unui cadru cuprinzător unic la nivel național.
În conformitate cu articolul 325 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre urmează să adopte aceleași măsuri de combatere a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii ca și cele pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.
Statele membre ar trebui să asigure faptul că anumite tipuri de activități de spălare a banilor se pedepsesc și atunci când sunt săvârșite de autorul activității infracționale care a generat bunurile respective (autospălare a banilor).
În asemenea cazuri, atunci când activitatea de spălare a banilor nu constă doar în simpla posesie sau utilizare de bunuri, ci presupune și transferul, conversia, ascunderea sau disimularea de bunuri și duce la daune mai mari decât cele deja cauzate de activitatea infracțională, de exemplu prin punerea în circulație a bunurilor obținute din activitatea infracțională și, prin aceasta, ascunderea provenienței ilicite a acestora, respectiva activitate de spălare de bani ar trebui să fie pedepsită.
Pentru ca măsurile de drept penal să fie eficace împotriva spălării banilor, o condamnare ar trebui să fie posibilă fără a fi necesar să se stabilească în mod clar care activitate infracțională a generat bunurile sau fără existența unei condamnări prealabile sau simultane pentru activitatea infracțională respectivă, ținând cont totodată de toate circumstanțele și probele relevante.
Ar trebui să fie posibil ca statele membre, în conformitate cu sistemele juridice naționale, să asigure acest lucru prin intermediul altor mijloace decât legislația.
Urmărirea penală pentru spălarea banilor ar trebui, de asemenea, să nu fie îngreunată de faptul că activitatea infracțională a fost săvârșită într-un alt stat membru sau într-o țară terță, sub rezerva condițiilor stabilite de prezenta directivă.
Prezenta directivă are ca obiectiv incriminarea spălării banilor atunci când aceasta este săvârșită cu intenție și cunoscând că bunurile au provenit din activitate infracțională.
În acest context, prezenta directivă nu are trebui să distingă între situațiile în care bunurile au provenit în mod direct dintr-o activitate infracțională și situațiile în care au provenit în mod indirect dintr-o activitate infracțională, în conformitate cu definiția în sens larg a noțiunii de „produse”, astfel cum este prevăzută în Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
În fiecare caz, atunci când se analizează dacă bunurile provin dintr-o activitate infracțională și dacă persoana respectivă știa acest lucru, ar trebui să fie luate în considerare circumstanțele specifice ale cauzei, precum faptul că valoarea bunurilor este disproporționată în raport cu venitul legal al persoanei acuzate și că activitatea infracțională și achiziționarea bunurilor au avut loc în același interval de timp.
Intenția și cunoașterea pot fi deduse din circumstanțe faptice obiective.
Gestionarea deșeurilor în Uniune ar trebui să fie îmbunătățită pentru a proteja, a conserva și a îmbunătăți calitatea mediului, pentru a proteja sănătatea umană, pentru a asigura utilizarea prudentă, eficientă și rațională a resurselor naturale, pentru a promova principiile economiei circulare, pentru a crește eficiența energetică și pentru a reduce gradul de dependență al Uniunii în materie de resurse importate.
Obiectivele prevăzute de Directiva 1999/31/CE a Consiliului care stabilesc restricțiile privind depozitarea deșeurilor ar trebui consolidate astfel încât să reflecte mai bine dorința Uniunii de a trece la o economie circulară și de a înregistra progrese în ceea ce privește aplicarea Comunicării Comisiei din 4 noiembrie 2008 către Parlamentul European și Consiliu – „Inițiativa privind materiile prime: satisfacerea necesităților noastre esențiale pentru asigurarea creșterii economice și locurilor de muncă în Europa”, prin reducerea progresivă la minim a practicii de depozitare a deșeurilor destinate depozitelor pentru deșeuri nepericuloase.
Comisia și statele membre ar trebui să se asigure că această reducere se încadrează într-o politică integrată care asigură o aplicare temeinică a ierarhiei deșeurilor, consolidează reorientarea către prevenire inclusiv reutilizare, pregătire pentru reutilizare și reciclare și previne trecerea de la depozitarea deșeurilor la incinerarea acestora.
Pentru a asigura o mai mare coerență a dreptului Uniunii în domeniul deșeurilor, definițiile stabilite în Directiva 1999/31/CE ar trebui să fie aliniate, atunci când este cazul, cu cele prevăzute în Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Definiția în vigoare a „așezării izolate” ar trebui adaptată în ceea ce privește regiunile ultraperiferice pentru a ține seama de particularitățile unor astfel de așezări, care, din punctul de vedere al mediului, generează preocupări substanțial diferite în comparație cu alte regiuni.
Domeniul de aplicare al Directivei 1999/31/CE ar trebui aliniat cu cel al Directivei 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului și ar trebui să reglementeze în continuare depozitarea deșeurilor din industriile extractive care nu sunt reglementate de Directiva 2006/21/CE.
Prin limitarea suplimentară a depozitării deșeurilor s-ar obține beneficii de mediu, economice și sociale evidente, începând cu fluxurile de deșeuri care fac obiectul colectării separate, precum materialele plastice, metalele, sticla, hârtia și bio-deșeurile.
În punerea în aplicare a acestor restricții privind depozitarea de deșeuri ar trebui să se țină seama de fezabilitatea din punct de vedere tehnic, ecologic sau economic a reciclării sau a altei forme de valorificare a deșeurilor reziduale care rezultă din deșeurile colectate separat.
Deșeurile municipale biodegradabile reprezintă o mare parte a deșeurilor municipale.
Depozitarea deșeurilor biodegradabile netratate are efecte negative semnificative asupra mediului în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea apelor de suprafață, a apelor subterane, a solului și a aerului.
Deși Directiva 1999/31/CE prevede deja obiective de reducere a eliminării deșeurilor biodegradabile în depozitele de deșeuri, este necesar să se stabilească restricții suplimentare privind depozitarea deșeurilor biodegradabile prin interzicerea eliminării prin depozitare a deșeurilor biodegradabile care au fost colectate separat pentru reciclare, în conformitate cu Directiva 2008/98/CE.
Pentru a asigura aplicarea corectă a ierarhiei deșeurilor, ar trebui luate măsuri adecvate în vederea aplicării, începând din 2030, a unor restricții privind eliminarea prin depozitare a tuturor deșeurilor care pot fi reciclate sau valorificate din punct de vedere material sau energetic.
Respectivele restricții nu ar trebui să se aplice atunci când se poate demonstra că deșeurile nu pot fi reciclate sau altfel valorificate și că depozitarea lor ar duce la cel mai bun rezultat general de mediu în conformitate cu ierarhia deșeurilor prevăzută în Directiva 2008/98/CE.
Multe state membre încă nu au dezvoltat complet infrastructura necesară în materie de gestionare a deșeurilor.
Stabilirea unor obiective privind reducerea eliminării prin depozitare a deșeurilor va necesita schimbări majore în multe state membre în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, va facilita progrese și investiții suplimentare privind colectarea separată, trierea și reciclarea deșeurilor și va evita blocarea materialelor reciclabile la nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor.
O reducere progresivă a eliminării prin depozitare a deșeurilor este necesară pentru a preveni efectele nocive asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și pentru a garanta că materialele din deșeuri valoroase din punct de vedere economic sunt recuperate în mod progresiv și eficace prin gestionarea adecvată a deșeurilor și în conformitate cu ierarhia deșeurilor, astfel cum este prevăzută în Directiva 2008/98/CE.
Respectiva reducere ar trebui să prevină crearea unei capacități excedentare pentru instalațiile de tratare a deșeurilor reziduale, de exemplu prin valorificare energetică sau tratarea mecano-biologică primară a deșeurilor municipale netratate, întrucât aceasta ar putea duce la subminarea atingerii de către Uniune a obiectivelor pe termen lung privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale, astfel cum sunt prevăzute în Directiva 2008/98/CE.
În mod similar, în timp ce, pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane și asupra mediului, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că numai deșeurile care au fost tratate sunt eliminate în depozite de deșeuri, respectarea acestei obligații nu ar trebui să ducă la crearea de capacități excedentare în tratarea deșeurilor municipale reziduale.
Totodată, pentru a asigura coerența dintre obiectivele prevăzute în Directiva 2008/98/CE și obiectivul de reducere a eliminării prin depozitare a deșeurilor stabilit în Directiva 1999/31/CE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, și pentru a asigura planificarea coordonată a infrastructurilor și investițiilor necesare pentru îndeplinirea acestor obiective, ar trebui ca statelor membre care, în conformitate cu datele comunicate prin chestionarul comun al OCDE și Eurostat, au eliminat peste 60 % din deșeurile lor municipale în depozite de deșeuri în 2013, să li se permită să decidă prelungirea perioadei pentru îndeplinirea obiectivului privind reducerea eliminării prin depozitare a deșeurilor stabilit pentru 2035.
În vederea asigurării fiabilității datelor, este important să se stabilească norme mai precise referitoare la modul în care statele membre ar trebui să declare deșeurile municipale care au fost eliminate în depozite.
Declararea ar trebui să se bazeze pe cantitatea de deșeuri municipale eliminate prin depozitare după operațiunile de tratare în vederea pregătirii acestor deșeuri pentru depozitarea ulterioară, precum stabilizarea deșeurilor biodegradabile municipale, precum și pe cantitatea de deșeuri supuse operațiunilor de eliminare prin incinerare.
În ceea ce privește deșeurile municipale care sunt supuse operațiunilor de tratare înaintea reciclării și a valorificării deșeurilor, cum ar fi sortarea și tratarea mecanică, deșeurile care rezultă din astfel de operațiuni și care sunt, în cele din urmă, eliminate în depozite de deșeuri ar trebui luate în considerare la calcularea obiectivului privind eliminarea prin depozitare a deșeurilor.
La punerea în aplicare a obligației prevăzute în Directiva 1999/31/CE pentru a asigura tratarea deșeurilor înainte de depozitarea acestora, statele membre ar trebui să utilizeze operațiunea de tratare cea mai potrivită, inclusiv stabilizarea fracțiunii organice din deșeuri, pentru a reduce, pe cât posibil, efectele negative ale depozitelor de deșeuri asupra mediului și a sănătății umane.
Atunci când evaluează caracterul adecvat al unei operațiuni de tratare, statele membre ar trebui să ia în considerare măsurile deja puse în aplicare pentru a reduce aceste efecte negative, în special separarea bio-deșeurilor și colectarea separată a hârtiei și a cartonului.
Pentru a asigura o punere în aplicare mai bună, mai rapidă și mai uniformă a prezentei directive și pentru a anticipa orice deficiență în materie de punere în aplicare, ar trebui instituit un sistem de rapoarte de alertă timpurie pentru a detecta deficiențele și a permite luarea de măsuri înainte de expirarea termenelor pentru îndeplinirea obiectivelor.
Pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Directivei 1999/31/CE și la impulsionarea tranziției către o economie circulară, Comisia ar trebui să promoveze coordonarea și schimbul de informații și bune practici între statele membre și diferitele sectoare ale economiei.
Raportarea fiabilă a datelor privind gestionarea deșeurilor este esențială pentru punerea în aplicare eficientă, planificarea corectă a infrastructurii de tratare a deșeurilor și asigurarea comparabilității datelor între statele membre.
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Directivei 1999/31/CE, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare în ceea ce privește articolul 5a alineatul (4), articolul 15 alineatul (5) și articolele 15b și 15c din respectiva directivă astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.
Directiva 1999/31/CE ar trebui, prin urmare, modificată în consecință.
În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Mercurul este o substanță foarte toxică ce reprezintă o amenințare globală și gravă la adresa sănătății umane, inclusiv sub forma metil mercurului prezent în pește și în fructele de mare, în ecosisteme și în fauna și flora sălbatică.
Având în vedere caracterul transfrontalier al poluării cu mercur, între 40 % și 80 % din depunerile totale de mercur din Uniune provin din afara Uniunii.
Prin urmare, se justifică o acțiune la nivel local, regional, național și internațional.
Cea mai mare parte a emisiilor de mercur și a riscurilor de expunere asociate rezultă în urma unor activități antropice, printre care mineritul primar al mercurului și prelucrarea acestuia, utilizarea mercurului în produse, procese industriale, în mineritul și prelucrarea auriferă artizanală și la scară redusă, precum și arderea cărbunelui și din gestionarea deșeurilor de mercur.
Al șaptelea Program de acțiune pentru mediu adoptat prin Decizia 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului [3] stabilește obiectivul pe termen lung al unui mediu netoxic și, în acest scop, prevede că sunt necesare acțiuni pentru a garanta reducerea la minimum a efectelor negative semnificative ale substanțelor chimice asupra sănătății umane și asupra mediului până în 2020.
Comunicarea Comisiei din 28 ianuarie 2005 către Parlamentul European și Consiliu, intitulată „Strategia comunitară privind mercurul”, astfel cum a fost revizuită în 7 decembrie 2010 (denumită în continuare „strategia”), vizează reducerea la minimum și, atunci când este fezabil, eliminarea până la urmă a evacuărilor globale antropice de mercur în aer, apă și pe sol.
În ultimii 10 ani, în domeniul gestionării mercurului s-au obținut progrese semnificative în urma adoptării strategiei și a unei serii largi de măsuri privind emisiile de mercur, aprovizionarea cu mercur, cererea și utilizarea mercurului, precum și gestionarea surplusului și a stocurilor de mercur.
Strategia recomandă ca negocierea și încheierea unui instrument internațional privind mercurul, obligatoriu din punct de vedere juridic, să fie o prioritate, întrucât acțiunea Uniunii nu poate, singură, să garanteze o protecție eficace a cetățenilor Uniunii împotriva efectelor negative ale mercurului asupra sănătății.
Uniunea Europeană și 26 de state membre au semnat Convenția de la Minamata din 2013 privind mercurul (denumită în continuare „convenția”).
Cele două state membre care nu au semnat convenția, Estonia și Portugalia, și-au exprimat angajamentul de a o ratifica.
Uniunea Europeană și toate statele sale membre se angajează, prin urmare, să o încheie, să o transpună și să o pună în aplicare.
Aprobarea rapidă a convenției de către Uniune și ratificarea sa de către statele sale membre va încuraja utilizatorii și emițătorii de mercur importanți la nivel global, semnatari ai convenției, să o ratifice și să o pună în aplicare.
Prezentul regulament ar trebui să completeze acquis-ul Uniunii și să stabilească dispoziții care sunt necesare pentru a asigura alinierea deplină a acquis-ului Uniunii la convenție, pentru ca Uniunea și statele sale membre să poată aproba, respectiv ratifica și pune în aplicare convenția.
Alte măsuri asumate de Uniune, care depășesc cerințele convenției, ar deschide calea către produse și procese fără mercur, așa cum s-a întâmplat cu Regulamentul (CE) nr. 1102/2008 al Parlamentului European și al Consiliului [4].
În conformitate cu articolul 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să stabilească măsuri de protecție mai stricte, cu condiția ca astfel de măsuri să fie compatibile cu tratatele și să fie notificate Comisiei.
Interzicerea exportului de mercur prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1102/2008 ar trebui să fie însoțită de restricții privind importul de mercur care să varieze în funcție de proveniența, de utilizarea avută în vedere sau de locul de origine al mercurului.
Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului [5], în special cele referitoare la competențele autorităților competente, ar trebui să continue să se aplice în ceea ce privește importurile de deșeuri de mercur.
Dispozițiile prezentului regulament privind importul de mercur și de amestecuri de mercur sunt destinate să asigure respectarea de către Uniune și statele membre a obligațiilor prevăzute în Convenție privind comerțul cu mercur.
Exportul, importul și fabricarea unei game de produse cu adaos de mercur care reprezintă o parte semnificativă în ceea ce privește utilizarea, în interiorul Uniunii și la nivel global, a mercurului și a compușilor de mercur ar trebui să fie interzise.
Prezentul regulament ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispozițiilor aplicabile din acquis-ul Uniunii care stabilesc cerințe mai stricte pentru produse cu adaos de mercur, inclusiv în ceea ce privește conținutul maxim de mercur.
Utilizarea mercurului și a compușilor de mercur în procesele de fabricație ar trebui să fie eliminată treptat și, în acest scop, ar trebui oferite stimulente pentru cercetarea în domeniul alternativelor la mercur cu caracteristici inofensive sau, în orice caz, mai puțin periculoase pentru mediu și pentru sănătatea umană.
Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului [6] interzice, începând cu 10 octombrie 2017, fabricarea, introducerea pe piață și utilizarea celor cinci compuși ai fenilmercurului cunoscuți ca fiind utilizați, în special drept catalizatori, în producția de poliuretan.
Începând cu 1 ianuarie 2018 ar trebui interzisă, de asemenea, utilizarea în producția de poliuretan a altor catalizatori cu conținut de mercur.
Producția de alcoolați care implică utilizarea mercurului ca electrod ar trebui eliminată treptat și astfel de procese de fabricație ar trebui înlocuite cât mai curând posibil cu procese de fabricație fără mercur.
În absența unor procese disponibile și relevante de fabricație fără mercur, ar trebui să fie stabilite condițiile de operare pentru producția de metilat sau de etilat de sodiu sau de potasiu care presupune utilizarea mercurului.
Ar trebui adoptate măsuri pentru a reduce utilizarea mercurului în vederea eliminării sale treptate din procesele de producție cât mai curând posibil și, în orice caz, înainte de 1 ianuarie 2028.
Fabricarea și introducerea pe piață a unor noi produse cu adaos de mercur și utilizarea unor noi procese de fabricație care presupun utilizarea mercurului sau a compușilor de mercur ar spori utilizarea mercurului și a compușilor de mercur, precum și emisiile de mercur în interiorul Uniunii.
Aceste noi activități ar trebui, prin urmare, să fie interzise, cu excepția cazului în care o evaluare demonstrează că noile produse cu adaos de mercur sau noile procese de fabricație ar oferi beneficii semnificative pentru mediu sau sănătate și nu ar constitui riscuri majore nici pentru mediu, nici pentru sănătatea umană, precum și că nu sunt disponibile alternative fără mercur viabile din punct de vedere tehnic care oferă astfel de beneficii.
Utilizarea mercurului și a compușilor de mercur în mineritul și prelucrarea auriferă artizanală și la scară redusă reprezintă o parte semnificativă în ceea ce privește utilizarea mercurului și emisiile de mercur la nivel mondial, cu efecte negative atât pentru comunitățile locale, cât și la nivel global.
Prin urmare, această utilizare a mercurului și a compușilor de mercur ar trebui interzisă în temeiul prezentului regulament și reglementată la nivel internațional.
Fără a aduce atingere interzicerii acestei utilizări și pe lângă punerea în aplicare de către statele membre a unor sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare în cazul nerespectării prezentului regulament, este, de asemenea, necesar să se prevadă un plan național pentru situația în care nu ar exista doar cazuri izolate de nerespectare a respectivei interdicții, pentru a soluționa problema pe care o reprezintă mineritul și prelucrarea auriferă artizanală și la scară redusă în care amalgamarea mercurului este utilizată pentru extragerea aurului din minereu.
Utilizarea mercurului în amalgamul dentar constituie cea mai răspândită formă de utilizare a mercurului în Uniune și o sursă semnificativă de poluare.
Prin urmare, utilizarea amalgamului dentar ar trebui eliminată treptat în conformitate cu convenția și cu planurile naționale, în special pe baza măsurilor enumerate în partea a II-a din anexa A la convenție.
Comisia ar trebui să evalueze și să prezinte un raport privind fezabilitatea eliminării progresive a utilizării amalgamului dentar pe termen lung și, de preferință, până în 2030, luând în considerare planurile naționale cerute de prezentul regulament și respectând totodată pe deplin competența statelor membre în ceea ce privește organizarea și prestarea serviciilor de sănătate și de îngrijire medicală.
În plus, pentru membrii vulnerabili ai populației, cum ar fi copiii și femeile însărcinate sau care alăptează, ar trebui luate măsuri preventive specifice de protecție a sănătății.
Numai utilizarea amalgamului dentar sub formă încapsulată predozată ar trebui să fie permisă, iar utilizarea de separatoare de amalgam în cabinetele dentare în care se utilizează amalgamul dentar sau în care se elimină plombe dentare pe bază de amalgam dentar sau se extrag dinți care conțin amalgam dentar ar trebui să devină obligatorie, pentru a proteja medicii dentiști și pacienții de expunerea la mercur și pentru a se asigura că deșeurile de mercur care rezultă sunt colectate și eliminate în conformitate cu o gestionare corespunzătoare a deșeurilor și în niciun caz nu sunt evacuate în mediul înconjurător.
În acest sens, ar trebui interzisă utilizarea mercurului în vrac de către medicii dentiști.
Capsulele de amalgam cum ar fi cele descrise în standardele europene EN ISO 13897:2004 și EN ISO 24234:2015 sunt considerate ca fiind adecvate pentru a fi utilizate de medicii dentiști.
În plus, ar trebui stabilit un nivel minim de eficiență a retenției separatoarelor de amalgam.
Conformitatea separatoarelor de amalgam ar trebui să fie evaluată în funcție de standardele relevante, precum standardul european EN ISO 11143:2008.
Având în vedere dimensiunea operatorilor economici din sectorul medicinii dentare afectate de introducerea acestor cerințe, este necesar să se acorde un interval de timp suficient pentru adaptarea la noile cerințe.
Formarea studenților la stomatologie și a medicilor dentiști în sensul utilizării de alternative fără mercur, în special în cazul membrilor vulnerabili ai populației, cum ar fi copiii și femeile însărcinate sau care alăptează, precum și cercetarea și inovarea în materie de sănătate buco-dentară, în vederea îmbunătățirii cunoștințelor despre materialele existente și despre tehnicile de restaurare, precum și a dezvoltării de materiale noi, pot ajuta la reducerea utilizării mercurului.
Directiva 91/477/CEE [3] a Consiliului a instituit o măsură de însoțire pentru piața internă.
Aceasta a stabilit un echilibru între, pe de o parte, angajamentul de a asigura, într-o anumită măsură, libera circulație în cadrul Uniunii a anumitor arme de foc și a unor componente esențiale ale acestora și, pe de altă parte, necesitatea de a controla libertatea respectivă prin recurgerea la garanții de securitate adecvate produselor în cauză.
Anumite aspecte ale Directivei 91/477/CEE necesită ameliorări suplimentare și proporționale, pentru a combate utilizarea necorespunzătoare a armelor de foc în scopuri criminale și ținând cont de actele teroriste recente.
În acest context, prin comunicarea sa din 28 aprilie 2015 intitulată „Agenda europeană privind securitatea”, Comisia a cerut revizuirea directivei menționate, precum și o abordare comună cu privire la dezactivarea armelor de foc în vederea prevenirii reactivării și utilizării acestora de către infractori.
Odată ce armele de foc sunt achiziționate în mod legal și deținute în conformitate cu Directiva 91/477/CEE, ar trebui să se aplice dispozițiile naționale cu privire la portul de armă, vânătoare sau tirul sportiv.
În sensul Directivei 91/477/CEE, definiția termenului „intermediar” ar trebui să acopere orice persoană fizică sau juridică, inclusiv parteneriatele, iar termenul „furnizare” ar trebui considerat ca incluzând împrumutul și leasingul.
În ceea ce privește obligațiile armurierilor care sunt aplicabile și activităților intermediarilor, Directiva 91/477/CEE ar trebui să se aplice, de asemenea, intermediarilor, întrucât aceștia furnizează servicii similare celor furnizate de armurieri, în măsura în care aceștia se află în poziția de a îndeplini aceste obligații și dacă acestea nu sunt îndeplinite de un armurier pentru aceeași tranzacție.
Activitățile unui armurier nu includ numai fabricarea, ci și modificarea sau transformarea armelor de foc, a componentelor esențiale sau a muniției, cum ar fi scurtarea unei arme de foc complete, care conduc la o modificare a categoriei sau subcategoriei acesteia.
Activitățile exclusiv private, fără caracter comercial, cum sunt încărcarea manuală și reîncărcarea muniției din componente de muniție în scopuri personale sau modificări ale armelor de foc sau ale componentelor esențiale deținute de persoana în cauză, cum ar fi modificări ale patului de armă sau ale vizorului sau lucrări de întreținere menite să reducă uzura fizică a componentelor esențiale, nu ar trebui considerate a fi activități pe care doar un armurier are dreptul să le întreprindă.
Pentru a se spori trasabilitatea tuturor armelor de foc și a componentelor esențiale și pentru a se facilita libera circulație a acestora, toate armele de foc sau componentele esențiale ale acestora ar trebui marcate cu un marcaj clar, permanent și unic și înregistrate în sistemele informatice de înregistrare a datelor ale statelor membre.
Registrele păstrate în sistemele computerizate de înregistrare a datelor ar trebui să conțină toate informațiile care să permită realizarea conexiunii dintre o armă de foc și deținătorul acesteia și ar trebui să înregistreze numele producătorului sau denumirea, țara sau locul de fabricație, tipul, marca, modelul, calibrul și numărul de serie al armei de foc sau orice marcaj unic aplicat pe cadrul sau pe recuperatorul armei de foc.
Componentele esențiale altele decât cadrul sau recuperatorul ar trebui înregistrate în sistemele computerizate de înregistrare a datelor în registrul aferent armei de foc pe care urmează să fie montate.
Pentru a preveni ștergerea cu ușurință a marcajelor și pentru a preciza care sunt componentele esențiale pe care ar trebui aplicat marcajul, ar trebui să se introducă norme comune ale Uniunii privind marcarea.
Aceste norme ar trebui să se aplice doar armelor de foc și componentelor esențiale care sunt fabricate sau importate în Uniune la 14 septembrie 2018 sau ulterior datei respective, la introducerea lor pe piață, în timp ce armele de foc și componentele fabricate sau importate în Uniune anterior acestei date ar trebui să intre în continuare sub incidența cerințelor privind marcarea și înregistrarea din Directiva 91/477/CEE aplicabile până la acea dată.
Date fiind caracterul periculos și durabilitatea armelor de foc și a componentelor esențiale, pentru a asigura că autoritățile competente sunt în măsură să urmărească armele de foc și componentele esențiale în scopul procedurilor administrative și penale și ținând cont de dreptul procesual național, este necesar ca registrele din sistemul computerizat de înregistrare a datelor să fie păstrate pentru o perioadă de 30 de ani după distrugerea armelor de foc și a componentelor esențiale respective.
Accesul la aceste registre și la toate datele cu caracter personal aferente ar trebui să se limiteze la autoritățile competente și ar trebui să fie autorizat numai până la zece ani după distrugerea armei de foc sau a componentelor esențiale vizate în scopul acordării sau retragerii autorizațiilor sau în cadrul procedurilor vamale, inclusiv al unor posibile impuneri de sancțiuni administrative, și până la 30 de ani după distrugerea armei de foc sau a componentelor esențiale atunci când accesul este necesar pentru aplicarea dreptului penal.
Schimbul eficient de informații între armurieri și intermediari, pe de o parte, și autoritățile naționale competente, pe de altă parte, este important pentru funcționarea eficace a sistemelor computerizate de înregistrare a datelor.
Prin urmare, armurierii și intermediarii ar trebui să furnizeze informații autorităților naționale competente, fără întârzieri nejustificate.
Pentru a facilita acest lucru, autoritățile naționale competente ar trebui să instituie un mijloc de conexiune electronică accesibil armurierilor și intermediarilor, care poate include trimiterea informației prin e-mail sau în mod direct printr-o bază de date sau alt registru.
În ceea ce privește obligația statelor membre de a dispune de un sistem de monitorizare pentru a asigura îndeplinirea condițiilor de autorizare a armelor de foc pe întreaga durată a autorizării, statele membre ar trebui să decidă dacă evaluarea implică sau nu un test medical sau psihologic prealabil.
Fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind răspunderea profesională, prin efectuarea evaluării datelor medicale sau psihologice pertinente nu ar trebui să se presupună că răspunderea pentru furnizarea datelor respective revine cadrului medical sau altor persoane care furnizează aceste date atunci când armele de foc deținute în conformitate cu Directiva 91/477/CEE sunt folosite în mod necorespunzător.
Armele de foc și muniția ar trebui depozitate în condiții de securitate atunci când nu se află sub supraveghere directă.
În cazul în care nu sunt depozitate într-un seif, armele de foc și muniția ar trebui să fie depozitate în spații separate.
Atunci când arma de foc și muniția urmează să fie înmânate unui transportator pentru a fi transportate, transportatorul în cauză ar trebui să fie responsabil cu supravegherea și depozitarea corespunzătoare.
Criteriile pentru depozitarea corespunzătoare și pentru transportul în condiții de siguranță ar trebui definite în dreptul intern, ținându-se seama de numărul și categoria armelor de foc în cauză.
Directiva 91/477/CEE nu ar trebui să afecteze normele statelor membre care permit derularea tranzacțiilor legale în care sunt implicate arme de foc, componente esențiale și muniție prin intermediul comenzilor prin poștă, al internetului sau al „contractelor la distanță” în sensul Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului [4], de exemplu prin cataloage de licitație online sau prin anunțuri clasificate, telefon sau e-mail.
Este esențial însă ca identitățile părților la aceste tranzacții și capacitatea lor legală de a le încheia să poată fi verificate și să fie într-adevăr verificate.
În ceea ce privește cumpărătorii, este prin urmare adecvat să se asigure că identitatea lor și, dacă este cazul, faptul că dețin o autorizație de achiziționare a unei arme de foc, a componentelor esențiale sau a muniției, înainte sau cel puțin la momentul livrării, sunt verificate de către un armurier sau intermediar deținător de licență sau autorizat, sau de către o autoritate publică sau un reprezentant al acestei autorități.
Ar trebui introduse, în Directiva 91/477/CEE, norme mai stricte în ceea ce privește cele mai periculoase arme de foc, pentru a se asigura că nu sunt permise, cu câteva excepții limitate și justificate corespunzător, achiziționarea, deținerea sau comerțul cu acestea.
În cazul în care aceste norme nu sunt respectate, statele membre ar trebui să ia toate măsurile adecvate, care ar putea include confiscarea armelor de foc în cauză.
Statele membre ar trebui, cu toate acestea, să aibă posibilitatea de a autoriza achiziționarea și deținerea de arme de foc, componente esențiale și muniție clasificate în categoria A când acest lucru este necesar în scopuri educative, culturale, incluzând filmul și teatrul, de cercetare sau istorice.
Printre persoanele autorizate se pot număra tehnicieni în domeniul armamentului, persoane care se ocupă de instalații de testare, fabricanți, experți autorizați, experți criminaliști și, în anumite cazuri, persoane implicate în producția de filme sau de programe de televiziune.
De asemenea, ar trebui să li se permită statelor membre să autorizeze achiziția sau deținerea de către persoanele fizice a unor arme de foc, a unor componente esențiale ale acestora și a muniției clasificate în categoria A pentru apărarea națională, cum ar fi în contextul instruirii militare voluntare prevăzute de dreptul intern în cauză.
Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a acorda autorizații muzeelor recunoscute și colecționarilor recunoscuți, pentru achiziționarea și deținerea de arme de foc, componente esențiale și muniție clasificate în categoria A, când acest lucru este necesar în scopuri istorice, culturale, științifice, tehnice, educaționale sau de patrimoniu, cu condiția ca acele muzee și acei colecționari să demonstreze, înainte de a li se acorda o astfel de autorizație, că au luat măsurile necesare pentru a aborda orice riscuri la adresa securității sau a ordinii publice, inclusiv prin depozitarea în condiții corespunzătoare.
Orice astfel de autorizație ar trebui să țină cont de situația specifică și să o reflecte, inclusiv natura colecției și scopul acesteia, iar statele membre ar trebui să se asigure că dispun de un sistem de monitorizare a colecționarilor și a colecțiilor.
Armurierii și intermediarii nu ar trebui să fie împiedicați să manevreze arme de foc, componente esențiale și muniție clasificată în categoria A în cazurile în care fie achiziționarea și deținerea unor astfel de arme de foc, componente esențiale și muniție sunt permise în mod excepțional, atunci când manevrarea de către aceștia este necesară în scopul dezactivării sau al conversiei, fie ori de câte ori este permis în temeiul Directivei 91/477/CEE, astfel cum este modificată de prezenta directivă.
De asemenea, armurierii și intermediarii nu ar trebui să fie împiedicați să manevreze astfel de arme, componente esențiale și muniție în cazurile care nu sunt reglementate de Directiva 91/477/CEE, astfel cum este modificată de prezenta directivă, cum ar fi în cazul armelor de foc, componentelor esențiale și muniției destinate exportului în afara Uniunii sau al armelor destinate achiziționării de către forțele armate, de către poliție sau de către autoritățile publice.
Armurierii și intermediarii ar trebui să aibă dreptul să refuze să finalizeze orice tranzacție pentru achiziția de muniție completă sau a unor componente active de muniție pe care o consideră suspectă.
O tranzacție poate fi considerată suspectă dacă, de exemplu, implică cantități neobișnuite pentru uzul privat avut în vedere, dacă cumpărătorul pare nefamiliarizat cu utilizarea muniției sau insistă să plătească în numerar, refuzând totodată să prezinte un act de identitate.
Armurierii și intermediarii ar trebui, de asemenea, să poată raporta astfel de tranzacții suspecte autorităților competente.
Riscul transformării armelor acustice și a altor tipuri de arme cu gloanțe oarbe în arme de foc adevărate este ridicat.
Prin urmare, este esențial să fie rezolvată problema utilizării, pentru săvârșirea de infracțiuni, a acestor arme de foc transformate, îndeosebi prin includerea acestor arme în domeniul de aplicare al Directivei 91/477/CEE.
În plus, pentru a se evita riscul ca armele de alarmă și cele de semnalizare să fie fabricate într-un mod care le permite să fie transformate pentru a expulza o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie, Comisia ar trebui să adopte specificații tehnice pentru a se asigura faptul că aceste arme nu pot fi astfel transformate.
Luând în considerare riscul ridicat al reactivării armelor de foc dezactivate în mod necorespunzător și pentru a îmbunătăți securitatea în întreaga Uniune, Directiva 91/477/CEE ar trebui să se aplice respectivelor arme de foc.
În plus, ar trebui inclusă o definiție a armelor de foc dezactivate care să reflecte principiile generale ale dezactivării armelor de foc, astfel cum se prevede în Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniție, atașat la Decizia 2014/164/UE a Consiliului [5], care transpune protocolul respectiv în cadrul juridic al Uniunii.
Solidaritatea între cetățenii Uniunii și între statele membre este una dintre valorile universale pe care este construită Uniunea.
Această valoare comună ghidează acțiunile Uniunii și îi oferă unitatea necesară pentru a face față provocărilor în societate actuale și viitoare, la a căror abordare tinerii europeni sunt dispuși să contribuie, exprimându-și solidaritatea în practică.
Solidaritatea stimulează, de asemenea, interesul tinerilor pentru proiectul comun european.
Principiul solidarității este consacrat la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și în preambulul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În timpul discursului din 14 septembrie 2016 privind starea Uniunii a fost subliniat faptul că există o necesitate de a investi în tineri și a fost anunțat faptul că urmează să fie instituit un Corp european de solidaritate, care să creeze oportunități și să le permită tinerilor din întreaga Uniune să ofere un sprijin util societății, să dea dovadă de solidaritate și să își dezvolte abilitățile, competențele și cunoștințele, dobândind astfel o experiență umană de neprețuit, ceea ce este esențial inclusiv pentru apariția unei cetățenii a Uniunii active și angajate.
În comunicarea sa din 7 decembrie 2016, intitulată „Corpul european de solidaritate”, Comisia a subliniat necesitatea de a consolida bazele activității de solidaritate în Europa, de a le oferi tinerilor oportunități mai multe și mai bune de activități de solidaritate de înaltă calitate, care să acopere o gamă largă de domenii, și de a sprijini actorii naționali, regionali și locali în eforturile lor de a face față diferitelor provocări și crize.
Comunicarea respectivă a lansat o primă etapă a Corpului european de solidaritate, în care au fost mobilizate diferite programe ale Uniunii pentru a oferi tinerilor din întreaga Uniune oportunități de voluntariat, de stagii sau de angajare.
Aceste activități, puse în aplicare înainte sau după intrarea în vigoare a prezentului regulament, ar trebui să aplice în continuare normele și condițiile stabilite de programele respective ale Uniunii care le-au finanțat în prima etapă a Corpului european de solidaritate.
În contextul prezentului regulament, solidaritatea poate fi înțeleasă ca un simț al responsabilității pe care îl are fiecare persoană față de toate celelalte și care o determină să se implice pentru realizarea binelui comun, care se exprimă prin acțiuni concrete, fără a aștepta nimic în schimb.
Tinerilor ar trebui să li se ofere ocazii ușor accesibile pentru a se implica în activități de solidaritate de înaltă calitate, cu o dimensiune europeană puternică, ca modalitate de a contribui la consolidarea coeziunii, solidarității, incluziunii sociale și democrației în țările participante, în beneficiul comunităților locale, îmbunătățindu-le competențele pentru dezvoltarea lor personală, făcând să le crească stima de sine, autonomia și motivația de a învăța, stimulând dezvoltarea lor educațională, socială, artistică, lingvistică, culturală, civică și profesională precum și facilitând cetățenia lor activă, capacitatea de inserție profesională și tranziția către piața muncii.
Respectivele activități de solidaritate vor sprijini, de asemenea, mobilitatea participanților.
Prezentul regulament instituie un program de acțiune al Uniunii denumit „Corpul european de solidaritate”, drept bază pentru generarea unor schimbări pozitive în societate prin oferirea de sprijin comunităților de persoane și entităților care s-au angajat să consolideze solidaritatea în întreaga Europă.
Astfel, regulamentul creează un instrument de finanțare a acțiunilor Uniunii, prevăzut să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament pe termen lung, stabilind, totodată, o bază pentru funcționarea Corpului european de solidaritate ca o comunitate și ca o sursă de inspirație pentru un spirit de solidaritate mai pronunțat în Europa prin intermediul impactului mai larg al activităților Corpului european de solidaritate.
Activitățile de solidaritate oferite tinerilor ar trebui să fie de înaltă calitate, în sensul că acestea ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor Corpului european de solidaritate și la depășirea provocărilor în societate, abordând, în același timp, nevoile comunităților locale.
Activitățile de solidaritate ar trebui să le ofere tinerilor posibilitatea de a dobândi cunoștințe valoroase pentru dezvoltarea lor personală, socială, civică și profesională, să includă o dimensiune solidă de învățare și formare, să fie accesibile tuturor tinerilor, să fie puse în aplicare în condiții sigure și sănătoase și să fie validate în mod corespunzător.
Activitățile de solidaritate nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra locurilor de muncă sau a stagiilor existente și ar trebui să contribuie la consolidarea angajamentelor legate de responsabilitatea socială a întreprinderilor, fără să le înlocuiască.
Orice entitate care dorește să participe la Corpul european de solidaritate, finanțată fie din bugetul Corpului european de solidaritate, fie de un alt program al Uniunii sau dintr-o altă sursă de finanțare, ar trebui să primească o etichetă de calitate, cu condiția ca cerințele specifice să fie îndeplinite.
Cerința de a primi o etichetă de calitate nu ar trebui să se aplice persoanelor fizice care solicită sprijin financiar în numele unui grup informal de participanți pentru proiectele lor de solidaritate.
Eticheta de calitate atribuită organizațiilor participante ar trebui să confirme capacitatea acestor organizații de a asigura calitatea activităților de solidaritate oferite de acestea.
Procesul de atribuire a unei etichete de calitate ar trebui coordonat de organismele de punere în aplicare ale Corpului european de solidaritate într-un mod accesibil și transparent.
Eticheta de calitate atribuită ar trebui să facă obiectul unor reevaluări periodice și ar trebui să fie posibilă revocarea etichetei de calitate în cazul în care, în contextul reevaluării, se constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile care au condus la atribuirea acesteia.
Corpul european de solidaritate ar oferi un singur punct de intrare pentru activitățile de solidaritate din întreaga Uniune.
Coerența și complementaritatea Corpului european de solidaritate ar trebui să fie asigurate alături de alte politici și programe relevante ale Uniunii.
Corpul european de solidaritate ar trebui să se bazeze pe punctele forte și sinergiile programelor existente și anterioare, în special programele Erasmus+ și Tineretul în acțiune.
De asemenea, ar trebui să completeze eforturile depuse de statele membre pentru a sprijini tinerii și pentru a facilita tranziția acestora de la școală către locul de muncă în cadrul unor programe cum ar fi Garanția pentru tineret înființată în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 22 aprilie 2013 privind înființarea unei garanții pentru tineret, oferindu-le oportunități suplimentare de a lua parte la activități de solidaritate sub formă de stagii sau locuri de muncă în statul membru din care fac parte sau la nivel transfrontalier.
De asemenea, ar trebui să se asigure complementaritatea cu rețelele existente la nivelul Uniunii relevante pentru activitățile din cadrul Corpului european de solidaritate, cum ar fi Rețeaua europeană a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, EURES și rețeaua Eurodesk.
În plus, ar trebui să se încurajeze complementaritatea și cooperarea loială între sistemele conexe existente și Corpul european de solidaritate, în special prin programe de solidaritate, voluntariat, serviciu civic și mobilitate destinate tinerilor, care să se desfășoare la nivel național, regional sau local, precum și cu prioritățile legate de solidaritate și tineret în țările participante, după caz, pentru a consolida și crește reciproc impactul și calitatea acestor sisteme și pentru a valorifica bunele practici.
Corpul european de solidaritate nu ar trebui să înlocuiască sistemele naționale similare de solidaritate, voluntariat, serviciu civic și mobilitate.
Ar trebui asigurat accesul egal al tuturor tinerilor la activitățile naționale de solidaritate.
De asemenea, ar trebui încurajate parteneriatele cu rețelele europene specializate în anumite probleme sociale urgente.
Pentru a crește la maximum impactul Corpului european de solidaritate, alte programe ale Uniunii ar trebui să poată să contribuie la obiectivele Corpului european de solidaritate prin sprijinirea activităților din sfera de aplicare a acestuia.
Contribuția ar trebui să fie finanțată în conformitate cu actele juridice ale respectivelor programe, pentru a garanta implicarea în mai mare măsură a tinerilor, a societății civile și a sistemelor de voluntariat existente în statele membre.
După ce au obținut o etichetă de calitate valabilă, organizațiile participante ar trebui să aibă acces la portalul Corpului european de solidaritate și să beneficieze de măsurile de calitate și sprijin furnizate în funcție de tipul de activitate de solidaritate oferit.
Corpul european de solidaritate ar trebui să le ofere tinerilor noi oportunități de a desfășura activități de voluntariat, stagii sau activități lucrative, precum și de a concepe și elabora, din proprie inițiativă, proiecte de solidaritate, cu o valoare europeană clară.
Oportunitățile respective ar trebui să contribuie la abordarea nevoilor societale nesatisfăcute și la consolidarea comunităților și a dezvoltării personale, educaționale, sociale, civice și profesionale a tinerilor.
De asemenea, Corpul european de solidaritate ar trebui să sprijine activitățile de colaborare în rețea pentru participanții și organizațiile participante, precum și măsurile de asigurare a calității activităților sprijinite și de consolidare a validării rezultatelor învățării.
Totodată, acesta ar trebui să contribuie la sprijinirea și consolidarea organizațiilor existente care desfășoară acțiuni de solidaritate.
Voluntariatul constituie o bogată experiență în contextul învățării formale și non-formale, care consolidează dezvoltarea personală, socio-educațională și profesională a tinerilor, capacitatea de inserție profesională și cetățenia activă.
Voluntariatul nu ar trebui să înlocuiască stagiile și/sau locurile de muncă și ar trebui să se bazeze pe un acord scris de voluntariat.
Comisia și statele membre vor coopera cu privire la politicile de voluntariat destinate tinerilor prin metoda deschisă de coordonare.
Stagiile și locurile de muncă ar trebui să fie separate clar de voluntariat, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Stagiile nu ar trebui să conducă niciodată la substituirea unui loc de muncă.
Totuși, stagiile și locurile de muncă remunerate pot stimula tinerii defavorizați și tinerii cu mai puține oportunități să participe la activități legate de solidaritate la care, în alte condiții, poate nu ar avea acces.
Stagiile pot facilita tranziția tinerilor de la școală către locul de muncă și pot contribui la stimularea capacității lor de inserție profesională, ceea ce este esențial pentru a realiza integrarea durabilă a acestora pe piața forței de muncă.
Stagiile și locurile de muncă oferite în cadrul Corpului european de solidaritate ar trebui să fie întotdeauna plătite de organizația participantă care găzduiește sau angajează participantul.
Stagiile ar trebui să se bazeze pe un acord scris de voluntariat, în conformitate cu cadrul de reglementare aplicabil din țara în care se desfășoară stagiul, după caz, și ar trebui să urmeze principiile enunțate în Recomandarea Consiliului din 10 martie 2014 privind un cadru de calitate pentru stagii.
Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) a fost înființată prin Regulamentul (CEE) nr. 1365/75 al Consiliului pentru a contribui la conceperea și la stabilirea unor condiții mai bune de viață și de muncă prin activități menite să dezvolte și să difuzeze cunoștințe.
În acest context, Eurofound ar trebui să țină seama de perspectivele pe termen mediu și lung.
De la înființarea sa în 1975, Eurofound a jucat un rol important în sprijinirea îmbunătățirii condițiilor de viață și de muncă în întreaga Uniune.
În același timp, conceptul și importanța condițiilor de viață și de muncă au evoluat sub influența evoluțiilor societale și a transformărilor fundamentale ale piețelor forței de muncă.
Eurofound furnizează instituțiilor și organelor Uniunii, statelor membre și partenerilor sociali informații specializate și cu valoare adăugată în domeniul de competență al Eurofound.
Eurofound ar trebui să continue să realizeze anchete pentru a asigura continuitatea analizelor comparative ale tendințelor în ceea ce privește condițiile de viață și de muncă, precum și ale evoluțiilor de pe piața muncii din Uniune.
Este important, de asemenea, ca Eurofound să colaboreze îndeaproape cu organismele conexe la nivel internațional, la nivelul Uniunii și la nivel național.
Eurofound are un birou de legătură la Bruxelles.
Dispozițiile financiare și dispozițiile privind programarea și raportarea referitoare la Eurofound ar trebui să fie actualizate.
Regulamentul delegat (UE) nr. 1271/2013 al Comisiei prevede că Eurofound urmează să efectueze atât evaluări ex ante, cât și evaluări ex post ale acelor programe și activități sale care implică cheltuieli semnificative.
Eurofound ar trebui să ia în considerare aceste evaluări în programarea sa multianuală și în cea anuală.
Pentru a garanta deplina sa autonomie și independență și pentru a-i permite să-și îndeplinească obiectivele și atribuțiile în conformitate cu prezentul regulament, Eurofound ar trebui să beneficieze de un buget adecvat și autonom, ale cărui venituri să provină în principal dintr-o contribuție de la bugetul general al Uniunii.
Procedura bugetară a Uniunii ar trebui să se aplice Eurofound în ceea ce privește contribuția Uniunii și orice altă eventuală subvenție de la bugetul general al Uniunii.
Conturile Eurofound ar trebui să fie auditate de Curtea de Conturi.
Serviciile de traducere necesare pentru funcționarea Eurofound ar trebui să fie asigurate de Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (Centrul de Traduceri).
Eurofound ar trebui să colaboreze cu Centrul de Traduceri pentru a stabili indicatori privind calitatea, punctualitatea și confidențialitatea, pentru a identifica clar nevoile și prioritățile Eurofound și pentru a crea proceduri transparente și obiective pentru procesul de traducere.
Dispozițiile privind personalul Eurofound ar trebui să fie în concordanță cu Statutul funcționarilor și cu Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii (Regimul aplicabil celorlalți agenți), stabilite prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului.
Eurofound ar trebui să ia măsurile necesare pentru a asigura manipularea și prelucrarea sigură a informațiilor confidențiale.
În cazul în care este necesar, Eurofound ar trebui să adopte norme de securitate echivalente cu cele prevăzute în Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 și (UE, Euratom) 2015/444 ale Comisiei.
Este necesar să se prevadă dispoziții bugetare tranzitorii și dispoziții tranzitorii privind consiliul de administrație, directorul executiv și personalul, pentru a asigura continuitatea activităților Eurofound până la punerea în aplicare a prezentului regulament,
Excepția obligatorie prevăzută de prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să limiteze dreptul de reproducere astfel încât să permită orice act care este necesar pentru a modifica sau a converti ori a adapta o operă sau un alt obiect al protecției într-un mod care să permită realizarea unui exemplar într-un format accesibil care să le faciliteze persoanelor beneficiare accesul la respectiva operă sau la respectivul obiect al protecției.
Acest lucru include furnizarea mijloacelor necesare pentru a parcurge informațiile într-un exemplar în format accesibil.
De asemenea, include modificările care ar putea fi necesare atunci când formatul unei opere sau al unui alt obiect al protecției este deja accesibil pentru anumite persoane beneficiare, în timp ce ar putea să nu fie accesibil pentru alte persoane beneficiare, din cauza diferitelor deficiențe sau dizabilități sau a diferitelor grade ale respectivelor deficiențe sau dizabilități.
Utilizările prevăzute în prezenta directivă ar trebui să includă realizarea de exemplare în format accesibil atât de către persoanele beneficiare, cât și de către entitățile autorizate care le deservesc nevoile, indiferent dacă respectivele entități autorizate sunt organizații publice sau private, în special bibliotecile, instituțiile de învățământ și alte organizații fără scop lucrativ, care au unul dintre principalele obiecte de activitate sau una dintre principalele obligații instituționale, sau ca parte a misiunilor lor de interes public, deservirea persoanelor cu dificultăți de citire a materialelor imprimate.
Printre utilizările stabilite în prezenta directivă ar trebui să se numere și realizarea de exemplare în format accesibil pentru uzul exclusiv al persoanelor beneficiare, de către o persoană fizică care acționează în numele unei persoane beneficiare sau care acordă asistență persoanei beneficiare în realizarea exemplarelor respective.
Nu ar trebui să se realizeze exemplare în format accesibil decât pentru operele și alte obiecte ale protecției la care persoanele beneficiare sau entitățile autorizate au acces în mod legal.
Statele membre ar trebui să se asigure că orice dispoziție contractuală care are drept scop prevenirea sau limitarea în orice mod a aplicării excepției nu are niciun efect juridic.
Excepția prevăzută în prezenta directivă ar trebui să permită entităților autorizate să realizeze și să difuzeze online și offline pe teritoriul Uniunii exemplarele în format accesibil ale operelor sau ale altor obiecte ale protecției care fac obiectul prezentei directive.
Prezenta directivă nu ar trebui să impună nicio obligație entităților autorizate de a efectua și difuza astfel de copii.
Ar trebui să fie posibil ca exemplarele în format accesibil realizate într-un stat membru să fie disponibile în toate statele membre, pentru a se asigura o mai mare disponibilitate a acestora pe piața internă.
Acest lucru ar reduce cererea de suprapunere a eforturilor depuse pentru a realiza exemplare în format accesibil ale aceleiași opere sau ale acelorași alte obiecte ale protecției pe teritoriul Uniunii, generând astfel economii și câștiguri în materie de eficiență.
Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să garanteze că exemplarele în format accesibil realizate de entități autorizate în orice stat membru pot fi distribuite și sunt accesibile persoanelor beneficiare și entităților autorizate din întreaga Uniune.
Pentru a promova aceste schimburi transfrontaliere și a facilita identificarea reciprocă a entităților autorizate și cooperarea între acestea, ar trebui încurajat schimbul voluntar de informații privind numele și datele de contact ale entităților autorizate stabilite în Uniune, inclusiv site-urile de internet, dacă sunt disponibile.
Prin urmare, statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei informațiile primite din partea entităților autorizate.
Acest lucru nu ar trebui să implice obligația ca statele membre să verifice exhaustivitatea și exactitatea acestor informații sau conformitatea lor cu dreptul național de transpunere a prezentei directive.
Comisia ar trebui să publice online astfel de informații într-un punct central de acces la informații de la nivelul Uniunii.
De asemenea, acest lucru ar ajuta entitățile autorizate, precum și persoanele beneficiare și titularii de drepturi, să contacteze alte entități autorizate pentru a primi informații suplimentare, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în prezenta directivă și în Regulamentul (UE) 2017/1563 al Parlamentului European și al Consiliului [10].
Punctul central de acces la informații menționat anterior ar trebui să fie complementar punctului de acces la informații care urmează să fie instituit de Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), astfel cum se prevede în Tratatul de la Marrakesh, pentru a facilita identificarea entităților autorizate și cooperarea între acestea la nivel internațional.
Cerințele de autorizare sau de recunoaștere pe care statele membre le pot aplica entităților autorizate, cum ar fi cele legate de prestarea de servicii cu caracter general pentru persoanele beneficiare, nu ar trebui să aibă ca efect împiedicarea entităților care sunt incluse în definiția noțiunii de „entitate autorizată” în temeiul prezentei directive să utilizeze exemplarele în modurile permise în temeiul prezentei directive.
Având în vedere caracterul specific al excepției prevăzute în prezenta directivă și domeniul său de aplicare specific, precum și necesitatea de a oferi securitate juridică beneficiarilor săi, statele membre nu ar trebui să fie autorizate să impună cerințe suplimentare, care nu sunt prevăzute în prezenta directivă, pentru aplicarea excepției, cum ar fi verificarea prealabilă a disponibilității comerciale a operelor în format accesibil.
Statelor membre ar trebui să li se permită numai să instituie sisteme de compensare pentru utilizările permise ale operelor sau ale altor obiecte ale protecției de către entitățile autorizate.
Pentru a evita sarcinile asupra persoanelor beneficiare, a preveni obstacolele din calea difuzării transfrontaliere a exemplarelor în format accesibil și cerințele excesive asupra entităților autorizate, este important să fie limitată posibilitatea statelor membre de a prevedea astfel de sisteme de compensare.
În consecință, sistemele de compensare nu ar trebui să impună plăți din partea persoanelor beneficiare.
Aceste sisteme ar trebui să se aplice numai utilizărilor de către entitățile autorizate stabilite pe teritoriul statului membru care prevede un astfel de sistem și nu ar trebui să impună plăți din partea entităților autorizate stabilite în alte state membre sau în țări terțe care sunt părți la Tratatul de la Marrakesh.
Statele membre ar trebui să se asigure că nu există cerințe mai împovărătoare pentru schimbul transfrontalier de exemplare în format accesibil în cadrul unor astfel de sisteme de compensare, decât în cazul situațiilor care nu presupun un schimb transfrontalier, inclusiv în ceea ce privește forma și nivelul posibil al compensației.
Atunci când se stabilește nivelul compensației, ar trebui să se țină cont în mod corespunzător de caracterul nelucrativ al activităților entităților autorizate, de obiectivele de interes public urmărite de directivă, de interesele beneficiarilor excepției, de prejudiciile pe care le-ar putea suferi titularii de drepturi și de necesitatea de a asigura difuzarea transfrontalieră de exemplare în format accesibil.
De asemenea, ar trebui să se țină cont de circumstanțele specifice fiecărui caz, care decurg din realizarea unui exemplar particular în format accesibil.
Atunci când prejudiciul suferit de un titular de drepturi este minim, nu ar trebui să poată da naștere unei obligații de plată a compensației.
UNCRPD, la care Uniunea este parte, garantează persoanelor cu handicap dreptul de acces la informații și la educație și dreptul de a participa la viața culturală, economică și socială în condiții de egalitate cu ceilalți.
Prin adoptarea prezentei directive, Uniunea își propune să garanteze că persoanele beneficiare au acces la cărți și la alte materiale imprimate în formate accesibile pe întreaga piață internă.
În consecință, prezenta directivă reprezintă o primă etapă esențială în direcția îmbunătățirii accesului la opere al persoanelor cu handicap.
Comisia ar trebui să evalueze situația sub aspectul disponibilității exemplarelor în format accesibil a operelor și a altor obiecte ale protecției, altele decât cele reglementate de prezenta directivă, precum și disponibilitatea operelor și a altor obiecte ale protecției în formate accesibile persoanelor cu alte tipuri de handicap.
Este importantă reexaminarea cu atenție a acestei situații de către Comisie.
Dacă acest lucru este necesar, s-ar putea studia posibilitatea de a aduce modificări domeniului de aplicare al prezentei directive, pe baza unui raport prezentat de Comisie.
Statelor membre ar trebui să li se permită să continue să prevadă o excepție sau o limitare în beneficiul persoanelor cu handicap în cazuri care nu sunt reglementate de prezenta directivă, în special în ceea ce privește opere sau alte obiecte ale protecției și dizabilități care nu fac obiectul prezentei directive, în temeiul articolului 5 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2001/29/CE.
Prezenta directivă nu le interzice statelor membre să prevadă excepții de la drepturile care nu sunt armonizate în cadrul Uniunii privind dreptul de autor sau limitări ale acestor drepturi.
Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de cartă și de UNCRPD.
Prezenta directivă ar trebui interpretată și aplicată în conformitate cu aceste drepturi și principii.
Tratatul de la Marrakesh impune anumite obligații în ceea ce privește schimbul de exemplare în format accesibil între Uniune și țările terțe care sunt părți la tratatul respectiv.
Măsurile luate de Uniune pentru a îndeplini aceste obligații sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/1563, care ar trebui interpretat în coroborare cu prezenta directivă.
Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume ameliorarea accesului la opere și alte obiecte ale protecției prin drept de autor și drepturi conexe pentru persoanele din Uniune care sunt nevăzătoare, afectate de deficiențe de vedere sau de dificultăți de citire a materialelor imprimate, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
literele (e) și (f) se elimină;
alineatul (4) se modifică după cum urmează:
la litera (a), a treia liniuță se înlocuiește cu următorul text:
respectă în totalitate cerințele din Codul de siguranță al ambarcațiunilor cu forță portantă dinamică (Codul DSC) inclus în Rezoluția OMI A.373(10), în versiunea sa actualizată;”;
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
construcția și întreținerea ambarcațiunilor de mare viteză pentru pasageri și a echipamentelor acestora respectă normele de clasificare a ambarcațiunilor de mare viteză ale unei organizații recunoscute sau normele echivalente utilizate de o administrație, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2009/15/CE.”;
În ceea ce privește reparațiile, modificările și transformările de importanță majoră, precum și echiparea și dotarea aferente ale navelor noi și existente, acestea se conformează cerințelor referitoare la navele noi de la alineatul (2) litera (a); modificările aduse unei nave care au ca unic scop realizarea unui standard superior de supraviețuire nu sunt considerate modificări majore.
Navele construite din materiale echivalente înainte de 20 decembrie 2017 se conformează cerințelor prezentei directive până la 22 decembrie 2025.
Prin derogare de la prezenta directivă, un stat membru sub al cărui pavilion navighează la 20 decembrie 2017 peste 60 de nave de pasageri construite din aliaj de aluminiu poate scuti de prevederile prezentei directive următoarele nave de pasageri pentru următoarele perioade:
navele de pasageri din clasele B, C și D construite din aliaj de aluminiu după 20 decembrie 2017, pentru o perioadă de zece ani de la data menționată, și
cu condiția ca navele menționate să opereze exclusiv între porturi din statul membru respectiv.
Orice stat membru care dorește să facă uz de această derogare în interes propriu notifică Comisia cu privire la intenția sa de a face aceasta până la 21 decembrie 2019 și informează Comisia cu privire la conținut.
Acestea transmit, de asemenea, Comisiei orice modificare ulterioară.
Comisia informează celelalte state membre în conformitate cu articolul 9 alineatul (4).”
Navele de pasageri ro-ro din clasa C ale căror chile au fost puse sau care s-au aflat într-un stadiu similar de construcție la 1 octombrie 2004 sau ulterior acestei date și toate navele de pasageri ro-ro din clasele A și B respectă dispozițiile articolelor 6, 8 și 9 din Directiva 2003/25/CE.”;
alineatul (2) se elimină.
la alineatul (3), al doilea paragraf se elimină;
Un stat membru poate să adopte, cu respectarea procedurii prevăzute la alineatul (4), măsuri care să permită echivalențe pentru anumite cerințe specifice ale prezentei directive, cu condiția ca eficacitatea acestor echivalențe să fie cel puțin egală cu cea a acestor cerințe.”;
Statul membru care invocă în interes propriu drepturile acordate de alineatul (1), (2) sau (3) procedează în conformitate cu dispozițiile de la al doilea până la al șaptelea paragraf din prezentul alineat.
Statul membru notifică Comisiei măsurile pe care intenționează să le adopte, specificând suficiente detalii pentru a se confirma că nivelul de siguranță este menținut la un nivel corespunzător.
Dacă, în termen de șase luni de la notificare, Comisia adoptă un act de punere în aplicare care cuprinde decizia sa conform căreia măsurile propuse nu se justifică, se solicită statului membru menționat să modifice sau să nu adopte măsurile propuse.
Măsurile adoptate se menționează în legislația națională relevantă și se comunică Comisiei și celorlalte state membre.
Oricare dintre aceste măsuri se aplică tuturor navelor de pasageri din aceeași clasă sau ambarcațiunilor care funcționează în aceleași condiții specificate, fără discriminare legată de pavilionul, naționalitatea sau locul de stabilire al operatorului lor.
Măsurile menționate la alineatul (3) se aplică numai atâta timp cât nava sau ambarcațiunea funcționează în condițiile specificate.
Statele membre notifică măsurile menționate la al doilea și la al patrulea paragraf Comisiei, prin intermediul unei baze de date pe care Comisia o instituie și o gestionează în acest scop și la care Comisia și statele membre au acces.
Comisia pune la dispoziție măsurile adoptate pe un site web accesibil publicului.”;
la alineatul (5), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care cuprind decizia sa cu privire la faptul dacă decizia statului membru de a suspenda exploatarea navei sau a ambarcațiunii sau de a impune măsuri suplimentare se justifică sau nu din motive de pericol grav pentru siguranța vieții ori a proprietății sau pentru mediu, iar în cazul în care suspendarea sau impunerea de măsuri suplimentare nu se justifică, actele de punere în aplicare respective cuprind decizia sa de a cere statului membru să retragă suspendarea sau măsurile.
trimiterilor exprese la „Convențiile internaționale” și la rezoluțiile OMI menționate la articolul 2 literele (g), (m), (q) și (zb), la articolul 3 alineatul (2) litera (a), la articolul 6 alineatul (1) litera (b) și la articolul 6 alineatul (2) litera (b).”;
la alineatul (2),
ajustării specificațiilor tehnice care se găsesc în modificările la convențiile internaționale pentru navele de tipurile B, C și D și ambarcațiuni, luând în considerare experiența acumulată;”;
simplificării și clarificării elementelor tehnice, luând în considerare experiența dobândită prin implementarea acestora;
actualizării trimiterilor la alte instrumente ale Uniunii care se aplică navelor de pasageri pentru curse interne.”;
alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 10a pentru a adopta modificările la prezenta directivă menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol.
În circumstanțe excepționale, în cazurile justificate în mod corespunzător de o analiză adecvată efectuată de către Comisie și pentru evitarea unei amenințări grave și inacceptabile la adresa siguranței maritime, a sănătății, a condițiilor de viață și de muncă la bordul navelor sau a mediului maritim sau pentru evitarea incompatibilității cu legislația maritimă a Uniunii, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 10a, de modificare a prezentei directive pentru a nu se aplica, în sensul prezentei directive, o modificare la instrumentele internaționale menționate la articolul 2.
Respectivele acte delegate se adoptă cu cel puțin trei luni înainte de expirarea perioadei stabilite pe plan internațional pentru acceptarea tacită a modificării în cauză sau de data prevăzută pentru intrarea în vigoare a respectivei modificări.
În perioada care precedă intrarea în vigoare a unui astfel de act delegat, statele membre se abțin de la orice inițiativă menită să integreze modificarea respectivă în legislația națională sau să aplice modificarea instrumentului internațional în cauză.”
De la stabilirea CV-ului Europass în 2004, au fost create online peste 100 de milioane de CV-uri Europass.
Două modele de suplimente la calificări, și anume Suplimentul Europass la Diplomă și Suplimentul Europass la Certificatul profesional, oferă informații privind conținutul și rezultatele învățării corespunzătoare unei calificări, precum și privind sistemul educațional al țării care eliberează calificarea.
Pașaportul lingvistic Europass este utilizat pentru a descrie aptitudinile lingvistice.
Modelul de Mobilitate Europass descrie aptitudinile dobândite în străinătate în cursul experiențelor de mobilitate în scopul învățării sau în scop profesional.
Recomandarea Consiliului din 22 mai 2017 prevede un cadru comun de referință care ajută persoanele fizice și organizațiile să compare diferite sisteme de calificare și nivelurile calificărilor obținute în respectivele sisteme.
Recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 a invitat statele membre să pună în aplicare, până în 2018, în funcție de circumstanțele și particularitățile naționale și așa cum consideră de cuviință, măsuri pentru validarea învățării non-formale și informale, care să le permită persoanelor să le fie validate cunoștințele, aptitudinile și competențele dobândite prin învățare non-formală și informală și să obțină o calificare completă sau, după caz, una parțială.
Rezoluția Consiliului din 28 mai 2004 privind consolidarea politicilor, a sistemelor și a practicilor în domeniul orientării de-a lungul vieții precizează obiectivele-cheie ale unei politici de orientare de-a lungul vieții pentru toți cetățenii Uniunii.
Rezoluția Consiliului din 21 noiembrie 2008 subliniază importanța orientării pentru învățarea de-a lungul vieții.
Portalul „Oportunități de învățare și calificări în Europa” oferă acces la informații privind oportunitățile de învățare și calificările oferite de diferite sisteme educaționale din Europa și privind compararea cadrelor naționale ale calificărilor realizată prin intermediul CEC.
Panorama competențelor în UE oferă informații cu privire la competențele pentru diferite ocupații și sectoare specifice, inclusiv cererea și oferta la nivel național.
Analiza locurilor de muncă vacante și a altor tendințe de pe piața muncii reprezintă o modalitate consacrată de a dezvolta informațiile privind aptitudinile pentru a înțelege problemele referitoare la deficitele și insuficiențele existente în materie de aptitudini, precum și la necorelările de calificare.
Sistemul multilingv de clasificare europeană a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor (ESCO), întocmit și actualizat permanent de Comisie, în strânsă cooperare cu statele membre și cu părțile interesate, urmărește să promoveze transparența aptitudinilor și a calificărilor pentru educație și formare, precum și în scopuri profesionale.
În urma unor testări temeinice și ținând seama în mod corespunzător de poziția statelor membre, ESCO ar putea fi utilizat de Comisie, în cadrul Europass; utilizarea ESCO de către statele membre este voluntară, în urma testării și evaluării de către statele membre.
Rețeaua europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului, este o rețea de cooperare pentru schimbul de informații și facilitarea interacțiunii între cei care își caută un loc de muncă și angajatori.
Aceasta oferă asistență gratuită persoanelor în căutarea unui loc de muncă ce doresc să se mute în altă țară și sprijină angajatorii care doresc să recruteze lucrători din alte țări.
Sinergiile și cooperarea între portalurile Europass și EURES ar putea amplifica impactul ambelor servicii.
Procesele de pe piața muncii, cum ar fi publicarea locurilor de muncă vacante, candidaturile, evaluările aptitudinilor și recrutarea, sunt gestionate din ce în ce mai frecvent online, prin intermediul unor instrumente care utilizează platformele de comunicare socială, volume mari de date și alte tehnologii.
Selecția candidaților este gestionată prin intermediul unor instrumente și procese care caută informații privind aptitudinile și calificările dobândite în contexte formale, non-formale și informale.
Învățarea formală, non-formală și informală are loc, în prezent, în noi forme și contexte, fiind oferită de către o varietate de furnizori, mai ales prin utilizarea tehnologiilor și platformelor digitale, a învățării la distanță, online și inter pares, a cursurilor online deschise și în masă și a resurselor educaționale deschise.
În plus, aptitudinile, experiențele și realizările în domeniul învățării sunt recunoscute sub forme diferite, cum ar fi certificatele deschise digitale.
Tehnologiile digitale sunt, de asemenea, utilizate pentru aptitudinile dobândite prin învățare non-formală, precum activitățile pentru tineret și de voluntariat.
În sensul prezentei decizii, aptitudinile sunt înțelese în sens larg ca referindu-se la ceea ce o persoană știe, înțelege și poate să facă.
Aptitudinile se referă la diferite tipuri de rezultate ale învățării, inclusiv cunoștințele și competențele, precum și capacitatea de a aplica cunoștințe și de a se folosi de know-how pentru a duce la îndeplinire sarcini și a rezolva probleme.
Pe lângă importanța recunoscută a competențelor profesionale, se recunoaște tot mai mult importanța aptitudinilor transversale sau non-tehnice (soft skills), precum gândirea critică, lucrul în echipă, capacitatea de a rezolva probleme și creativitatea, competențele digitale sau lingvistice, care reprezintă condiții prealabile esențiale pentru împlinirea personală și profesională și care pot fi aplicate în diferite domenii.
Persoanele fizice ar putea beneficia de pe urma unor instrumente și orientări pentru evaluarea și descrierea acestor aptitudini și a altor aptitudini.
În mod tradițional, persoanele fizice au prezentat informațiile privind aptitudinile și calificările lor dobândite într-un CV și cu ajutorul documentelor justificative, cum ar fi certificatele sau diplomele.
În prezent, sunt disponibile noi instrumente care pot facilita prezentarea aptitudinilor și a calificărilor folosind diverse formate online și digitale.
Noile instrumente pot ajuta persoanele fizice, de asemenea, să își autoevalueze aptitudinile dobândite în diferite contexte.
Cadrul Europass ar trebui să răspundă nevoilor actuale și viitoare.
Utilizatorii au nevoie de instrumente pentru documentarea propriilor aptitudini și calificări.
În plus, instrumentele de evaluare a aptitudinilor și de autoevaluare a aptitudinilor, precum și accesul la informații relevante, inclusiv informațiile privind posibilitățile de validare și orientare, pot fi benefice pentru luarea de decizii privind oportunitățile de angajare și de învățare.
Instrumentele Uniunii pentru aptitudini și calificări ar trebui să se adapteze la evoluția practicilor și la progresul tehnologic, pentru a garanta că sunt în continuare relevante și benefice pentru utilizatori.
Acest lucru ar trebui realizat, printre altele, prin crearea unor caracteristici inovatoare, cum ar fi instrumentele interactive, editarea și elaborarea de documente, urmărind să se asigure instrumente mai cuprinzătoare, mai performante și mai eficiente și prin simplificare, precum și printr-o mai mare interoperabilitate tehnică și mai multe sinergii între instrumentele conexe, inclusiv cele dezvoltate de părți terțe, și ținând seama de nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități.
În plus, ar putea fi utilizate măsuri de autentificare, pentru a sprijini verificarea documentelor digitale privind aptitudinile și calificările.
Prin urmare, cadrul Europass instituit prin Decizia nr. 2241/2004/CE ar trebui să fie înlocuit de un nou cadru, care să răspundă nevoilor în continuă evoluție.
Noul cadru Europass ar trebui să răspundă nevoilor și așteptărilor tuturor utilizatorilor finali individuali, cum ar fi cursanții, persoanele în căutarea unui loc de muncă, inclusiv șomerii și lucrătorii, precum și ale altor părți interesate relevante, cum ar fi angajatorii (în special întreprinderile mici și mijlocii), camerele de comerț, organizațiile societății civile, voluntarii, profesioniștii din domeniul orientării profesionale, serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă, partenerii sociali, furnizorii de educație și formare, organizațiile de tineret, furnizorii de activități pentru tineret, autoritățile naționale responsabile, precum și factorii de decizie politică.
Ar trebui să țină cont și de nevoile specifice ale resortisanților țărilor terțe care sosesc sau care își au reședința pe teritoriul Uniunii, pentru a-i ajuta să se integreze.
Cadrul Europass ar trebui să evolueze pentru a permite descrierea diferitelor tipuri de învățare și aptitudini, în special a celor dobândite prin învățare non-formală și informală.
Cadrul Europass ar trebui dezvoltat printr-o abordare orientată spre utilizator, care să se bazeze pe feedback, și prin colectarea cerințelor, inclusiv prin intermediul anchetelor și testelor, acordându-se atenție nevoilor specifice actuale și viitoare ale grupurilor-țintă ale Europass.
Caracteristicile Europass ar trebui mai ales să reflecte angajamentul statelor membre și al Uniunii de a asigura accesul egal al persoanelor cu dizabilități la piața forței de muncă și la tehnologiile și sistemele de informare și comunicare.
Instrumentele Europass ar trebui să fie ușor de identificat, funcționale, ușor de înțeles și stabile, permițându-le astfel să fie mai accesibile utilizatorilor, în special persoanelor cu dizabilități.
Actualizările și modificările cadrului Europass ar trebui realizate în cooperare cu părțile interesate relevante, cum ar fi serviciile de ocupare a forței de muncă, profesioniștii din domeniul orientării profesionale, furnizorii de educație și de formare, partenerii sociali, precum sindicatele și patronatele, cu respectarea deplină a cooperării politice în desfășurare, cum ar fi procesul Bologna în Spațiul european al învățământului superior.
Colaborarea constructivă între Comisie, statele membre și părțile interesate are o importanță deosebită pentru dezvoltarea și punerea în aplicare cu succes a cadrului Europass.
Dispozițiile relevante din dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal și măsurile naționale de punere în aplicare ar trebui să se aplice prelucrării datelor cu caracter personal care sunt stocate și prelucrate în conformitate cu prezenta decizie.
Utilizatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a restricționa accesul la datele lor cu caracter personal.
Participarea la cadru ar trebui să fie deschisă membrilor Spațiului Economic European care nu sunt state membre ale Uniunii, statelor aderente, statelor candidate și celor potențial candidate la aderarea la Uniune, având în vedere interesul de lungă durată al statelor menționate față de acest subiect și cooperarea lor pe termen lung cu Uniunea în acest domeniu.
Participarea ar trebui să se realizeze în conformitate cu dispozițiile relevante ale instrumentelor care reglementează relațiile dintre Uniune și aceste țări.
Informațiile privind aptitudinile și calificările furnizate prin intermediul cadrului Europass ar trebui să provină dintr-un număr mai mare de țări și de sisteme educaționale decât numărul țărilor participante și să reflecte mișcările migratorii dinspre și spre alte părți ale lumii.
Comisia ar trebui să asigure coerența punerii în aplicare și a monitorizării prezentei decizii prin intermediul unui grup consultativ Europass, format din reprezentanți ai statelor membre și ai părților interesate relevante.
Grupul consultativ ar trebui, în special, să dezvolte o abordare strategică în ceea ce privește implementarea și dezvoltarea viitoare a Europass, și să ofere consiliere cu privire la dezvoltarea de instrumente bazate pe web, inclusiv prin testare, și cu privire la informațiile furnizate prin intermediul platformei online Europass, în cooperare cu alte grupuri, dacă este cazul.
Pentru punerea în aplicare a prezentei decizii se acordă cofinanțare, printre altele, prin programul Uniunii Erasmus +, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
Comitetul instituit în temeiul regulamentului respectiv este implicat în discuțiile strategice despre progresele înregistrate cu privire la implementarea Europass și la evoluțiile viitoare.
Întrucât obiectivul prezentei decizii, și anume instituirea unui cadru cuprinzător și interoperabil de instrumente și informații, în principal în scopuri legate de mobilitatea transnațională în angajare și învățare, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectele acțiunii, acest obiectiv poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Ca principiu general, ar trebui ca obligațiile și sarcinile administrative și financiare care le revin statelor membre să fie echilibrate în raport cu costurile și beneficiile.
Activitățile desfășurate în contextul prezentei decizii ar trebui sprijinite de expertiza agențiilor Uniunii, în special de Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, în cadrul domeniilor lor de competență.
Prin urmare, Decizia nr. 2241/2004/CE ar trebui abrogată, fără a se aduce atingere validității sau statutului documentelor Europass publicate anterior.
Toate modelele de documente Europass stabilite ar trebui menținute în noul cadru, până la efectuarea modificărilor sau actualizărilor necesare în conformitate cu prezenta decizie.
Pentru a asigura o tranziție lină către platforma online Europass, sistemul de informare Europass pe internet, instituit prin Decizia nr. 2241/2004/CE, ar trebui să continue să funcționeze până în momentul în care platforma online Europass este creată și devine operațională,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: