train/text/ivan.txt

001. Era odată un rus, pe care îl chema Ivan.
002. şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste.
003. şi slujind el câteva soroace dea rândul, acuma era bătrân.
004. şi maimarii lui, văzândul că şia făcut datoria de ostaş, lau slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă undea vrea, dândui şi două carboave de cheltuială.
005. Ivan atunci mulţumi maimarilor săi şi apoi, luânduşi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câteo duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând.
006. şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, peo cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce.
007. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.
008. Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat. ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm întro parte, nu cumva ostaşul cela să aibă harţag, şi să ne găsim beleaua cu dânsul.
009. ştii cam mai mâncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală.
010. Nai grijă, Petre, zise Dumnezeu.
011. De drumeţul care cântă să nu te temi.
012. Ostaşul acesta e un om bun la inimă şi milostiv.
013. Vezil. Are numai două carboave la sufletul său. şi, drept cercare, hai, făte tu cerşetor la capătul ist de pod, şi eu la celălalt.
014. şi să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele de pomană, bietul om. Aduţi aminte, Petre, de câte ori ţiam spus, că unii ca aceştia au să moştenească împărăţia cerurilor.
015. Atunci Sfântul Petre se pune jos la un capăt de pod, iară Dumnezeu la celălalt şi încep a cere de pomană.
016. Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave de unde le avea strânse şi dă una lui Sfântul Petre şi una lui Dumnezeu, zicând.
017. Dar din dar se face raiul.
018. Navă. Dumnezeu mia dat, eu dau, şi Dumnezeu iar mia da, că are de unde.
019. şi apoi Ivan începe iar a cânta şi se tot duce înainte.
020. Atunci Sfântul Petre zice cu mirare.
021. Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, şi nar trebui să meargă nerăsplătit de la faţa ta.
022. Dar, Petre, las că am eu purtare de grijă pentru dânsul.
023. Apoi Dumnezeu porneşte cu Sfântul Petre şi, cât ici, cât cole, ajung pe Ivan, careo ducea tot întrun cântec, de parcă era toată lumea a lui.
024. Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu.
025. Dar cânţi, cânţi, nu tencurci.
026. Mulţumesc dumneavoastră, zise Ivan, tresărind.
027. Dar de unde ştii aşa de bine că mă cheamă Ivan.
028. Dapoi, dacă noi şti eu, cine altul are să ştie. răspunse Dumnezeu.
029. Dar cine eşti tu, zise Ivan cam zborşit, de te lauzi că ştii toate.
030. Eu sunt cerşetorul pe care lai miluit colo la pod, Ivane.
031. şi cine dă săracilor împrumută pe Dumnezeu, zice scriptura.
032. Naţi împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuinţă de bani.
033. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre cât eşti tu de milostiv.
034. Află acum, Ivane, că eu sunt Dumnezeu şi pot săţi dau oricei cere de la mine. pentru că şi tu eşti om cu dreptate şi darnic.
035. Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc sa dezmeţit, a căzut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu şi a zis.
036. Doamne, dacă eşti tu cu adevărat Dumnezeu, cum zici, rogute blagosloveştemi turbinca asta, ca ori pe cineoi vrea eu, săl vâr întrînsa. şi apoi să nu poată ieşi de aici fără învoirea mea.
037. Dumnezeu atunci, zâmbind, blagoslovi turbinca, după dorinţa lui Ivan, şi apoi zise.
038. Ivane, când tei sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujeşti şi la poarta mea, căci nu ţia fi rău.
039. Cu toată bucuria, Doamne. am să vin numai decât, zise Ivan.
040. Dar acum, deodată, mă duc să văd, nu mia pica ceva la turbincă.
041. şi zicând aceste, apucă peste câmpii dea dreptul, spre nişte curţi mari, care deabia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal.
042. şi merge Ivan, şi merge, şi merge, până când, pe înserate, ajunge la curţile cele.
043. şi cum ajunge, intră în ogradă, se înfăţişează înaintea boierului şi cere găzduire.
044. Boierul acela cică era cam zgârcit, dar, văzând că Ivan este om împărătesc, nare ce să facă.
045. şi vrând nevrând, porunceşte unei slugi să dea lui Ivan ceva de mâncare şi apoi săl culce în nişte case nelocuite, unde culca pe toţi musafirii care veneau aşa, nitam nisam.
046. Sluga, ascultând porunca stăpânului, ia pe Ivan, îi dă ceva de mâncare şi apoi îl duce la locul hotărât, să se culce.
047. Las dacă nu ia da odihna pe nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviinţă.
048. ştiu că are să aibă de lucru la noapte.
049. Acum să vedem care pe care. Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul.
050. Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai deo parte, în care se zice că locuia necuratul.
051. şi tocmai acolo porunci să culce şi pe Ivan.
052. Ivan însă habar navea de asta.
053. El, cum a intrat în odaia unde la dus omul boierului, şia pus armele în rânduială, sa închinat după obicei şi apoi sa tologit aşa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punânduşi turbinca cu cele două carboave sub căpătâi şi aşternânduse pe somn. căci deabia îl ţineau picioarele de trudit ce era.
054. Dar poate, bietul, să se odihnească. Căci cum a stins lumânarea, odată se trezeşte căi smunceşte cineva perna de sub cap şi io aruncă cât colo. Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea şi începe a căuta prin casă, în toate părţile, dar nu găseşte pe nimene.
055. Măi. Dar acest păcat. Ori casa asta nui curată, ori sa cutremurat pământul, de mia sărit perna de sub cap, şi eu umblu bădădăind ca un nebun. Ceor mai fi şi cutremurele ieste. zise Ivan, mai făcând câteva cruci până la pământ, şi apoi iară se culcă.
056. Dar, când să aţipească, deodată se aud prin casă o mulţime de glasuri, care de care mai urâcioase. unele miorlăiau ca mâţa, altele coviţau ca porcul, unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul, mă rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai ştia ce mama dracului să fie acolo. 
057. Ivan, atunci, se cam pricepe cear fi asta.
058. Apoi, stai dar. că are Chira socoteală, cum văd eu.
059. şi odată începe a striga puternic.
060. Paşol na turbinca, ciorti. Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcăi aducea vântul.
061. şi după ce intră ei cu toţii înlăuntru, Ivan începe ai ghigosi muscăleşte.
062. După aceea leagă turbinca strâns la gură, o pune sub cap, mai trântindule prin turbincă nişte ghionturi ruseşti, cole, cum ştia el, de da inima din draci.
063. Apoi se culcă cu capul pe dânşii şi, nemai fiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popeşti.
064. Dar, când aproape de cântători, Scaraoschi, căpetenia dracilor, văzând că parte din slugile lui se zăbovesc, porneşte cu grăbire la locul ştiut, să le caute.
065. şi, ajungând întro clipă, se vâră, el ştie cum şi pe unde în odaie la Ivan şii şterge o palmă prin somn, cât ce poate.
066. Ivan, atunci, sare ars şi odată strigă.
067. Paşol na turbinca. Scaraoschi, atunci, intră şi el fără vorbă şi se înghesuieşte peste ceilalţi dimoni, căci nare încotro.
068. Ei, las că vă judec eu acuşi, necuraţilor. voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat.
069. Cu mine vaţi găsit de jucat. Am să vă muşurluiesc de au să râdă şi câinii de voi.
070. şi odată se îmbracă şi se înarmează Ivan cu toate ale lui şi, ieşind afară, începe a face un tărăboi de sa sculat toată ograda în gura lui.
071. Dar ceai păţit, mă pohonţule, de teai sculat cu noaptean cap şi faci aşa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor.
072. Ce să păţesc. zise Ivan dârz.
073. Ia. am căptuşit nişte iepuroi şi am de gând săi jumulesc.
074. Boierul, în zgomotul ista, se scoală şi el şi întreabă. Ce vuiet e acolo prin ogradă. Ia, mai toată noaptea nu neam putut odihni din pricina rusului celuia.
075. Dracul ştie ce are.
076. Cică a prins nişte iepuroi şi vrea săi jumulească, să iertaţi dumneavoastră.
077. în vorbele aceste, numai iaca ce se înfăţişează şi Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peştii în vârşă.
078. Iaca, gospodin, cu cine mam vânjolit toată noaptea.
079. dar încaltea ţiam curăţit şi eu casa de draci şi vii aduc poclon dis dimineaţă.
080. Porunceşte sămi aducă nişte palce, că am săi bat la stroi, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu.
081. Boierul, văzând aceasta, pe deo parte la cuprins spaima, iară pe de alta nu mai ştia ce să facă de bucurie. căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părţile, ca săi poată izgoni dracii de la casă, şi nici că fusese chip.
082. Dar se vede că pân acum lea fost şi lor veleatul.
083. Cu Ivan şiau găsit popa.
084. Bine, Ivane, zise boierul cu mulţumire.
085. Săţi aducă palce câte vrei, şi făţi datoria cum ştii. capoi om oi fi şi eu, helbet.
086. în sfârşit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomeneşte Ivan cu un car de palce cum îi plăcea lui.
087. Le ia şi le leagă la un loc, tot câte două trei, după cum îşi ştia meşteşugul.
088. Dar, până la vremea asta, se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor.
089. Căci lucru de mirare era acesta, nu şagă. Atunci Ivan dezleagă turbinca în faţa tuturor, numai cât poate să încapă mâna, şi luând câte pe un drăcuşor de corniţe, mi ţil ardea cu palcele, dei crăpa pielea.
090. şi după cel răfuia bine, îi da drumul, cu tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată.
091. Noi mai veni, Ivane, câte zilişoare oi avea eu, zicea Ucigălcrucea, cuprins de usturime, şi se tot ducea împuşcat.
092. Iară oamenii ce priveau şi mai ales băieţii leşinau de râs.
093. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă şi pe Scaraoschi şii trage un frecuş, de cele moschiceşti, dei fuge sufletul.
094. Poftim. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupâne Scaraoschi. Să te înveţi tu de altădată a mai bântui oamenii.
095. Sărsăilă spurcat ce eşti. şi apoi, dândui drumul, na. fuge şi Scaraoschi după ceilalţi, ca tăunul cu paiul.
096. Dumnezeu să te înzilească, zise atunci boierul, cuprinzând pe Ivan în braţe şi sărutândul.
097. Deacum rămâi la mine, Ivane, şi, pentru că miai curăţit casa de draci, am să te ţin ca pe palmă.
098. Ba nu, gospodin, zise Ivan.
099. Mă duc să slujesc pe Dumnezeu, împăratul tuturor.
100. şi, zicând aceste, se încinge cu sabia, pune turbinca la şold, îşi ia raniţa în spate şi puşca dea umăr şi, pornind, se tot duce înainte, la Dumnezeu.
101. Iară privitorii, cu căciulile în mână, îi urau drum bun, ori încotro sa întoarce.
102. Călătorie sprâncenată. zise boierul. de rămâneai, îmi erai ca un frate. iară de nu, îmi eşti ca doi.
103. Mi se pare mie că şi boierul, cât era de boier, luase frica turbincăi, de nui păru aşa de rău după Ivan, carei făcuse atâta bine.
104. Ivan însă nici nu se gândea la asta. el îşi căuta acum de drum, întrebând din om în om unde şede Dumnezeu.
105. Dar toţi pe câţi îi întreba dădeau din umere, neştiind ce să răspundă la aşa întrebare ciudată.
106. Numai Sfântul Nicolai trebuie să ştie asta, zise Ivan, scoţând o iconiţă din sân şi sărutândo pe dos şi pe faţă.
107. şi atunci, ca prin minune, se şi trezeşte Ivan la poarta raiului. şi, nici una, nici două, odată începe a bate în poartă cât putea.
108. Atunci Sfântul Petre întreabă dinlăuntru.
109. Cinei acolo.
110. Eu.
111. Cine eu.
112. Eu, Ivan.
113. şi ce vrei.
114. Tabacioc este.
115. Nui.
116. Votchi este.
117. Nui.
118. Femei sunt.
119. Ba.
120. Lăutari sunt.
121. Nus, Ivane, ce mă tot chihăieşti de cap.
122. Dar unde se găsesc de aceste.
123. La iad, Ivane, nu aici.
124. Măi. Dar ce sărăcie lucie pe aici, pe la rai.
125. zise Ivan.
126. şi, nemailungind vorba, îndată şi porneşte la iad.
127. şi el ştie pe unde cotigeşte, că nu umblă tocmai mult şi numai iaca ce dă şi de poarta iadului.
128. şi atunci, odată începe a bate în poartă, strigând.
129. Ei. Tabacioc este.
130. Este, răspunde cineva dinlăuntru.
131. Votchi este.
132. Este.
133. Femei sunt.
134. Dar cum să nu fie.
135. Lăutari sunt.
136. Ho, ho. Câţi pofteşti.
137. A. haraşo, haraşo. Aici e de mine. Deschideţi iute, zise Ivan, tropăind şi frecânduşi mâinile.
138. Dracul de la poartă, gândind că e vreun muşteriu vechi deal lor, deschide. şi atunci, numai iaca ce se trezesc pe neaşteptate cu Ivan Turbinca.
139. Vai de noi şi de noi. ziseră atunci dracii, scărmănânduse de cap în toate părţile.
140. Aşai cam păţito.
141. Ivan, însă, porunceşte săi aducă mai degrabă votchi, tabacioc, lăutari şi femei frumoase, că are gust să facă un guleai.
142. Se uită dracii unii la alţii şi, văzând că nui chip de stat împotriva lui Ivan, încep ai aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari şi tot cei poftea lui Ivan sufletul.
143. Umblau dracii în toate părţile, iute ca prâsnelul, şii intrau lui Ivan în voie cu toate cele, căci se temeau de turbincă ca de nu ştiu ce, poate mai rău decât de sfânta cruce.
144. De la o vreme se chefăluieşte Ivan cum se cade, şi unde nu începe a chiui prin iad şi a juca Horodinca şi Cazacinca, luând şi pe draci şi pe drăcoaice la joc, cu nepus în masă. şi în vârtejul cela, răsturna tărăbi şi toate cele în toate părţile, deţi venea să te strici de râs de iznoavele lui Ivan.
145. Acum, ce să facă dracii, ca săl urnească deacolo. Gândesc ei, se sucesc ei, se frământă ei cu mintea fel şi chip, dar nici unuia nui vine în cap ce să facă.
146. Talpa iadului însă, mai ajunsă de cap decât toţi dracii, zise atunci lui Scaraoschi.
147. Haram de capul vostru. de naş fi eu aici, aţi păţi voi şi mai rău decât aşa.
148. Aduceţimi degrabă o putină, o piele de câine şi două beţe, să fac o jucărie, cum ştiu eu, şi acuşi vil mătur deaici.
149. şi atunci, îndată i se aduc cele cerute, şi Tălpoiul face iute o darabană. şi apoi, furişânduse de Ivan, iese cu dânsa afară şi începe a bate ca de război. brr.
150. Ivan, atunci, îşi vine în simţire şi întrun buc iese afară cu puşca la umăr, să vadă ce este.
151. Talpa iadului, atunci, face ţuşti. înlăuntru, şi dracii, tronc. închid poarta după Ivan, şi, punând zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă.
152. Bate el Ivan în poartă cât poate, se răcăduieşte el cu puşca, dar au prins ei acum dracii la minte.
153. Ei las, cornoraţilor. De miţi mai pica vrodată în mână, turbinca are să vă ştie de ştire.
154. Văzând Ivan că porţile iadului sunt ferecate în toate părţile şi că dracii nau gând săi deschidă, se lehămeteşte el acum şi de lăutari, şi de tabacioc, şi de votchi, şi de tot, şi porneşte iar la rai să slujească pe Dumnezeu.
155. şi cum ajunge la poarta raiului, din afară, se şi pune acolo de strajă şi stă neadormit zi şi noapte, tot întruna, fără să se clintească din loc.
156. şi nu mult după aceasta, numai iaca ce vine şi Moartea şi vrea numai decât să intre la Dumnezeu, ca să primească porunci.
157. Ivan atunci îi pune şpaga în piept şi zice.
158. ştoti, Vidma. Unde vrei să te duci.
159. La Dumnezeu, Ivane, să vedem ce mia mai porunci.
160. Nui voie, zise Ivan. las că mă duc eu săţi aduc răspuns.
161. Ba nu, Ivane, trebuie să mă duc eu.
162. Ivan atunci, văzând că Moartea dă chioară peste dânsul, se stropşeşte la ea zicând.
163. Paşol, Vidma, na turbinca. Moartea atunci, neavând încotro, se bagă în turbincă şi acuşi icneşte, acuşi suspină, deţi venea săi plângi de milă.
164. Iară Ivan leagă turbinca la gură cu nepăsare şo anină întrun copac.
165. Apoi începe a bate în poartă.
166. Sfântul Petre, atunci, deschide şi, când colo, se trezeşte cu Ivan.
167. Ei, Ivane, doar teai săturat acum de umblat prin lume după crancalâcuri.
168. Mam săturat, şi mam prea săturat, Sfinte Petre.
169. Ei, şi ce vrei acum.
170. Ia, vreau să mă duc la Dumnezeu, săi spun ceva.
171. Bine, Ivane, dute. nu ţie oprită calea.
172. Dea puterea fi, acum eşti de casa noastră.
173. Ivan atunci se duce dea dreptul înaintea lui Dumnezeu şi zice.
174. Doamne, nu ştiu dacă ai la ştiinţă ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multă vreme.
175. şi acum vine Moartea şi întreabă ce mai porunciţi.
176. Spunei, Ivane, din partea mea, că poruncesc să moară trei ani de zile dea rândul numai oameni bătrâni, aşa ca tine.
177. zise Dumnezeu, zâmbind cu bunătate.
178. Bine, Doamne, zise Ivan, uitânduse cam lung la Dumnezeu.
179. Mă duc săi spun cum ai poruncit.
180. şi, ducânduse el, scoate Moartea de la închisoare şii zice.
181. Dumnezeu a poruncit ca să mănânci trei ani de zile dea rândul numai pădure bătrână. de cea tânără să nu te atingi. înţelesai. Hai, porneşte şiţi fă datoria.
182. Moartea, atunci, porneşte prin codri, supărată ca vai de ea, şi începe a roade la copaci bătrâni, dei pocneau fălcile.
183. şi după ce se împlinesc trei ani în capăt, iar porneşte la Dumnezeu, să primească porunci.
184. Dar când ştia că are să dea peste Ivan, i se tăiau picioarele şo strângea în spate de frică.
185. Turbinca. afurisita de turbincă mă vâră în toate boalele, zicea Moartea, suspinând.
186. Decât nam încotro. trebuie să mă duc, zise ea oftând.
187. în sfârşit merge ea, nu merge, şi de la o vreme ajunge la poarta raiului.
188. Dar, când colo, dă iar cu ochii de Ivan.
189. Tot aici eşti, Ivane. tot.
190. Ba bine că nu. zise Ivan, făcând stângamprejur şi punânduse drept în calea Morţii.
191. Dar unde gândeai să fiu, când asta mie slujba.
192. Gândeam că tei fi dus prin lume, după berbantlâcuri deale tale.
193. Da că doar de lume am fugit. o ştiu eu cât e de dulce şi de amară, bato pustia so bată. Is roase lui Ivan urechile de dânsa.
194. Dar ceai slăbit aşa, Vidmă.
195. De bunătăţile tale, Ivane.
196. Acum cred că nu ţii mai face blestem cu mine, mii da drumul să intru la Dumnezeu, că tare mare treabă mai am.
197. Da, cum nu. ia mai puneţi pofta la o parte, că doar nu piere lumea.
198. nu cumva ai pofti oare să te pui la taifasuri cu Dumnezeu.
199. Dar ştii că te prea întreci cu şaga, Ivane.
200. Aşa ţie treaba. încă mă iei la trei parale. Paşol na turbinca, Vidma.
201. Moartea, atunci, se vâră în turbincă şi Ivan o pune la pastramă, zicând.
202. şopârcai cu cine şopârcai, dar cu Ivan nu şopârcai.
203. Dumnezeu, însă, ştia de toate acestea, dar voia să mai facă şi pe cheful lui Ivan, nu tot pea Morţii. căci multe bunătăţi mai făcuse şi ea în viaţa ei.
204. Ia deschide, Sfinte Petre, zise Ivan, bătând apoi la poartă.
205. Sfântul Petre deschide, şi Ivan se duce iar de se înfăţişază înaintea lui Dumnezeu şi zice.
206. Doamne, Moartea întreabă ce mai porunciţi. şi să nu vă supăraţi, dar tarei neastâmpărată şi avană, drept să vă spun. şede ca pe spini şi vrea numai decât săi daţi răspuns.
207. Dui răspuns, Ivane, că poruncesc să moară de acum înainte trei ani de zile dea rândul numai oameni tineri, şi alţi trei ani de zile să moară numai copii obraznici.
208. Bine, Doamne, zise Ivan, închinânduse până la pământ.
209. Mă duc săi spun cum ai poruncit.
210. şi cum ajunge Ivan din afară de poartă, scoate Moartea din turbincă şii zice.
211. Dumnezeu a poruncit ca deacum înainte să mănânci trei ani de zile dea rândul numai pădure tânără. şi alţi trei ani de zile, numai vlăstare fragede, răchiţică, smicele, nuiele şi altele de seama acestora. de pădurea cea bătrână să nu te atingi, căi poznă. Auzitai, Vidmă. Hai, porneşte până te văd, şiţi fă datoria cu sfinţenie.
212. Moartea atunci, înghiţind noduri, porneşte prin dumbrăvi, lunci şi huceaguri, supărată ca vai de capul ei.
213. şi, de voie, de nevoie, începe când a roade la copaci tineri, când a forfeca smicele şi nuiele dei pârâiau măselele şi o dureau şelele şi grumajii întinzânduse pe sus, la plopii cei înalţi, şi plecânduse atâta pe la rădăcinile celor tufari, după mlădiţe fragede.
214. Se zămorea şi ea, sărmana, cum putea.
215. în sfârşit, sa chinuit Moartea aşa trei ani de zile dea rândul, şi încă alţi trei ani, şi după ce i se împlinesc cei şase ani de osândă, iar porneşte la Dumnezeu să vadă ce porunci ia mai da.
216. Nui vorbă, că ştia Vidma ceo aştepta, dar ce era să facă.
217. Turbinca. Mâncaoar focul so mănânce. zicea Moartea, ducânduse la rai ca şi cum ar fi mers la spânzurătoare.
218. Nu ştiu ce să mai zic şi despre Dumnezeu, ca să nu greşesc.
219. Pesemne ca ajuns şi el în mintea copiilor, Doamne iartă mă, de ia dat lui Ivan cel nebun atâta putere asupra mea.
220. Bine miar părea săl văd şi pe Dumnezeu întro zi, cât e de mare şi puternic, în turbinca lui Ivan. ori de nu, măcar pe Sfântul Petrea. numai atunci miar crede ei mie.
221. şi mergând ea tot bodrogănind vrute şi nevrute, ajunge la poarta raiului. şi când dă iar de Ivan, i se întunecă lumea înaintea ochilor şi zice oftând.
222. Dar bine, Ivane, iar ai de gând să mă chinuieşti cu turbinca ceea a ta.
223. Ba dacaş avea mai multă putere, ţio spun drept că ţiaş scoate ochii ca la dracul şi teaş frige pe frigare, zise Ivan cu ciudă, că din pricina ta sa prăpădit atâta amar de lume, de la Adam şi până astăzi.
224. Paşol na turbinca, Vidma. şi deacum, nici mai spun lui Dumnezeu despre tine, hoanghină bătrână ce eşti. Tu şi cu Talpa iadului sunteţi potrivită pereche.
225. îmi vine să vă rup cu dinţii de bunişoare ce sunteţi.
226. Am să te ţin la pastramă, hăt şi bine. Deacum în turbincă au săţi putrezească ciolanele.
227. Hă, hă.
228. Suspină ea Moartea, dar pace bună. Ivan, parcă nici no vede, nici no aude.
229. în sfârşit, trece ea aşa o bucată de vreme, cât ar fi trecut, şi întruna din zile vine Dumnezeu la poartă să vadă ce necazuri mai face Ivan cu turbinca ceea.
230. Ei, Ivane, ce mai direguieşti. Moartea na mai venit peaici.
231. Ivan, atunci, lasă capul în jos şi, tăcând, începe a face feţe feţe.
232. Iară Moartea răspunde înăduşit din turbincă.
233. Iatămă, Doamne, pusă la opreală. mai lăsat de râsul unui şui ca Ivan, nenorocita de mine.
234. Dumnezeu, atunci, dezleagă turbinca, dă drumul Morţii şi zice lui Ivan.
235. Ei, Ivane, destul deacum. ţiai trăit traiul şi ţiai mâncat mălaiul. De milostiv, milostiv eşti. de bun la inimă, bun ai fost, nui vorbă.
236. Dar, de la o vreme încoace, cam de pe când ţiam blagoslovit turbinca aceasta, teai făcut prea nu ştiu cum.
237. Cu dracii de la boierul cela ai făcut hara para.
238. La iad ai tras un guleai de ţi sa dus vestea ca de popă tuns.
239. Cu Moartea team lăsat până acum de ţiai făcut mendrele, cum ai vrut. nai ce zice.
240. Dar toates până la o vreme, fătul meu.
241. Deacum ţia venit şi ţie rândul să mori. nam ceţi face.
242. Trebuie să dăm fiecăruia ce este al său, căci şi Moartea are socoteala ei. nui lăsată numai aşa, degeaba, cum crezi tu.
243. Ivan atunci, văzând că sau trecut de şagă, se pune în genunchi dinaintea lui Dumnezeu şil roagă cu lacrimi, zicând.
244. Doamne. Rogute să fiu îngăduit macar trei zile, în care sămi grijesc sufletul, sămi lucrez racla cu mâna mea asta slăbănoagă şi să mă aşez singurel întrînsa. şi după aceste facă Moartea ce va voi cu mine, căci văd eu bine că mi sa strâns funia la par. încep a slăbi văzând cu ochii.
245. Dumnezeu îi învoieşte cererea aceasta şi apoi, luândui turbinca din stăpânire, îl dă pe seama Vidmei, ca după trei zile săi ia sufletul.
246. Ivan acum, rămânând singur, supărat ca vai de el, pe deo parte că ia luat Dumnezeu turbinca, pe de alta că are să moară, sa pus pe gânduri.
247. Mă rog, ia să stau şi sămi fac socoteală cu ce mam ales eu cât am trăit pe lumea asta, zise Ivan în gândul său.
248. în oaste am fost numai de zbucium. hăis, haram, cea, haram. Deatunci încoace am umblat ia aşa, teleleu Tanasă.
249. Mam dus la rai, de la rai la iad, şi de la iad iar la rai.
250. şi tocmai acum, la adică, nam nici o mângâiere. Rai mia trebuit mie la vremea asta. Ia, aşa păţeşti dacă te strici cu dracul. aici, la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea. Fală goală, traistă uşoară. şezi cu banii în pungă şi duci dorul la toate cele.
251. Mai mare pedeapsă decât asta nici că se mai poate. Votchi nui, tabacioc nui, lăutari nus, guleai nui, nimica nui. Mai am numai trei zile de trăit, şi te.
252. şi teai dus, Ivane, de pe faţa pământului. Oare nui de făcut vreo şmecherie până mai este încă vreme.
253. în sfârşit, mai stă el Ivan oleacă aşa, cu fruntea rezemată pe mână, şii şi trăsneşte în gând una.
254. Taci. Că iam dat de meşteşug.
255. încaltea, cea fi, a fi. dar degeaba nare să fie.
256. văd eu bine că tot de una mie acum.
257. şi odată se duce Ivan repede cu cele două carboave, el ştie unde, şi cumpără unelte de teslărie, două lătunoaie groase, patru balamale, câteva piroane, două belciuge şi un lăcătoi zdravăn, şi se aruncă deşi face el singur o drăguţă de raclă, să poată şedea şi împăratul întrînsa.
258. Iaca, Ivane, şi casa de veci, zise el.
259. Trei coţi de pământ, atâtai al tău. Vezi în ce se încheie toată scofala de pe lumea asta.
260. Dar napucă Ivan a sfârşi bine vorba din urmă, şi numai iaca se şi trezeşte cu Moartea la spate.
261. Ei, Ivane, gata eşti.
262. Gata, răspunse el, zâmbind.
263. Dacă eşti gata, hai. Aşazăte mai repede în raclă, că nam vreme de pierdut.
264. Poate mă mai aşteaptă şi alţii să le dau răvaş de drum.
265. Ivan, atunci, se pune în raclă cu faţa în jos.
266. Nu aşa, Ivane, zise Moartea.
267. Dar cum.
268. Punete cum trebuie să şadă mortul.
269. Ivan se pune întro râlă şi lasă picioarele spânzurate afară.
270. Dar bine, Ivane, unai vorba, altai treaba. mult ai să mă ţii. Punete, măi frate, bine, cum se pune.
271. Ivan, atunci, se întoarce iar cu faţan jos, cu capul bălălău întro parte şi iar cu picioarele afară.
272. ăraca de mine şi de mine. Dar nici atâta lucru nu ştii. Se vede că numai de blestemăţii ai fost bun în lumea asta.
273. Ia fugi deacolo, săţi arăt eu, nebunule ce eşti.
274. Ivan atunci iese din raclă şi stă în picioare umilit.
275. Iară Moartea, având bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă cu faţan sus, cu picioarele întinse, cu mâinile pe piept şi cu ochii închişi, zicând.
276. Iaca aşa, Ivane, să te aşezi.
277. Ivan, atunci, nu pierde vremea şi face tranc. capacul deasupra, încuie lăcata, şi, cu toată rugămintea Morţii, umflă racla în spate şi se duce dei dă drumul peo apă mare, curgătoare, zicând.
278. Na. că ţiam făcut coneţul.
279. Deacum dute pe apa sâmbetei. şi să ieşi din raclă când tea scoate bunica din groapă.
280. Mia luat el Dumnezeu turbinca din pricina ta, dar încaltea ţiam făcuto bună şi eu.
281. Ei, ei. Doamne, zise apostolul Petru râzând, vezi de ce sa mai apucat acum Ivan al sfinţiei tale. Binea mai zis cinea zis. Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe divan.
282. Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua şi el pe gânduri de năzdrăvăniile lui. şi aşa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era şi să iasă Moartea la liman ca săşi răzbune şi ea acum pe Ivan.
283. şi îndată sa făcut aşa, şi când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeşte cu dânsa faţăn faţă, zicândui.
284. Dar bine, Ivane, aşa nea fost vorba. Ivan, atunci, a rămas încremenit, fără să mai poată zice un cuvânt măcar.
285. încă te faci niznai. Ei, Ivane, Ivane. Numai răbdarea şi bunătatea lui Dumnezeu cea fără de margini poate să precovârşască fărădelegile şi îndărătnicia ta.
286. De demult erai tu mătrăşit din lumea asta şi ajuns de batjocura dracilor, dacă nuţi intra Dumnezeu în voie mai mult decât însuşi fiului său.
287. Să ştii, Ivane, că deacum înainte ai să fii bucuros să mori. şi ai să te târâi în brânci după mine, rugândumă săţi iau sufletul, da eu am să mă fac că team uitat şi am să te las să trăieşti cât zidul Goliei şi Cetatea Neamţului, ca să vezi tu cât e de nesuferită viaţa la aşa de adânci bătrâneţe.
288. şi la lăsat Moartea de izbelişte să trăiască.
289. Cât e lumea şi pământul.
290. Pe cuptor nu bate vântul.
291. şi aşa, văzând Ivan că nu mai moare, zise în sine.
292. Oare nu cumva deacum mioi da cu parun cap de răul Vidmei. Ba, zău, nici nu gândesc.
293. Deieşi ea, dacă vrea.
294. şi cică atunci unde nu sa apucat şi el, în ciuda Morţii, de tras la mahorcă şi de chilit la ţuică şi holercă, de parco mistuia focul.
295. Guleai peste guleai, Ivane. căci altfel înnebuneşti de urât, zicea el.
296. Dă, ce era să facă bietul om, când Moarteai chioară şi nul vede.
297. şi aşa a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nenumărate, şi poate că şi acum a mai fi trăind, dacă na fi murit.