train/text/stan.txt

001. Era odată un flăcău stătut, pe carel chema Stan.
002. şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care săl ocrotească şi săl ajute.
003. şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde sa oploşit de la o vreme întrun sat mare şi frumos.
004. şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şia sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte.
005. Mai pe urmă şia înjghebat şi o căsuţă, şi apoi sa statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgânduse la casa lui şi muncind ca pentru dânsul.
006. Vorba ceea. şi piatra prinde muşchi dacă şede mult întrun loc.
007. şi cum sa văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nul prindea somnul de harnic ce era.
008. Dintro parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel.
009. Nui vorbă că, de greu, greu îi era. pentru că, în lipsa lui, navea cine săi îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie.
010. Numai, dă. ce să facă bietul om. Cum era să se întindă mai mult, că deabia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră. şi câte a tras până sa văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie.
011. De aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar doar a încăleca pe nevoie, şapoi atunci, văzând şi făcând.
012. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac.
013. în zile de lucru, calea valea. se lua cu treaba şi uita de urât.
014. Dar în nopţile cele mari, când era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce, vorba cântecului.
015. De urât mă duc de acasă.
016. şi urâtul nu mă lasă.
017. De urât să fug în lume.
018. Urâtul fuge cu mine.
019. Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur.
020. De multe ori ia venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte iau spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândinduse mereu la multe de toate.
021. Unii zic aşa, că femeiai sac fără fund.
022. Cea mai fi şi asta. Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare. alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi.
023. Numai nui vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie.
024. şi aşa, trezinduse el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene. să se însoare.
025. să nu se însoare.
026. şi, ba sa însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă.
027. şi apoi este o vorbă. că până la douăzeci de ani se însoară cineva singur. de la douăzeci la douăzeci şi cinci îl însoară alţii. de la douăzeci şi cinci la treizeci îl însoară o babă, iară de la treizeci de ani înainte numai dracu îi vine de hac.
028. Tocmai aşa sa întâmplat şi cu flăcăul acesta că, până la vremea asta, nici el de la sine, nici prietenii, nici babele câtus ele dea dracului, de prefăcute şi iscoditoare tot nu lau putut face să se însoare.
029. Stan era om tăcut în felul său, dar şi când da câteo vorbă dintrînsul vorba era vorbă, la locul ei, şi nul putea răpune te miri cine.
030. Mulţi trăgeau nădejdea săl ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său şi nu se da cu una, cu două.
031. şi aşa, de la o vreme, şi prietenii şi babele, lehămetinduse, lau dat în burduful dracului şi lau lăsat pe seama lui, să facă de acum înainte cea şti el cu dânsul, că ei şiau luat toată nădejdea.
032. Amu, întruna din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită şi cea mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne ajută şi se duce la pădure, săşi aducă un car de lemne.
033. şi ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn şi la cetluit bine, şi pânor mai mânca boii, sa pus să mănânce şi el ceva.
034. şi după ce a mâncat cât a trebuit, ia mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită şi, făcând o boţ, a zis. Ce so mai duc acasă. ia so pun ici pe teşitura asta, că poate a găsi o vreo lighioaie ceva, a mânca o şi ea şa zice o bodaproste.
035. şi punând mămăliga pe teşitură, înjugă boii, zice iar un Doamne ajută şi, pe la prânzişor, porneşte spre casă.
036. şi cum a pornit el din pădure, pe loc sa şi stârnit un vifor cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi.
037. Mânia lui Dumnezeu ce era afară. să nu scoţi câine din casă, dar încă om. însă dracul nu caută mai bine. la aşa vreme te face să pierzi răbdarea şi, fără să vrei, te vâră în păcat.
038. în acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind aşi face mendrele cum ştie el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, şi pretutindene, pe mare şi pe uscat, să vâre vrajbă între oameni şi să le facă pacoste.
039. Atunci dracii sau împrăştiat, iute ca fulgerul, în toate părţile.
040. Unul din ei a apucat spre păduri, să vadă de na putea trebălui ceva şi pe acolo. doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul săşi chinuiască boii, altuia săi rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia săi schilodească vrun bou, pe alţii săi facă să se bată până sor ucide, şi câte alte bazaconii şi năzbutii de care iscodeşte şi vrăjeşte dracul.
041. Ceor fi isprăvit ceilalţi draci nu ştim, dar acestui de la pădure nu ia mers în acea zi.
042. Sa pus el, nui vorbă, luntre şi punte ca săşi vâre codiţa cea bârligată undeva, dar degeaba ia fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla.
043. şi tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă deo pârtie.
044. Atunci se ia tiptil tiptil pe urma ei şi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele.
045. şi, când colo, găseşte numai locul, pentru că flăcăul, după cum am spus, de mult ieşise din pădure şi se dusese în treaba lui.
046. Văzând el dracul că nici aici na izbutit nimica, crâşcă din măsele şi crapă de ciudă, pentru că era îngrijit cu ce obraz să se înfăţişeze înaintea lui Scaraoschi. şapoi, afară de aceasta, era buimac de cap şi hămesit de foame, de atâta umblet.
047. şi cum sta el pe gânduri, posomorât şi bezmetic, numai iaca ce vede peo teşitură un boţ de mămăligă.
048. Atunci, bucuria dracului. Odată o şi haleşte şi nu zice nimica.
049. Apoi, nemaiavând ce face, îşi ia coada între vine şi se întoarce la stăpânu său, şi, cum ajunge în iad, Scaraoschi îl întreabă.
050. Ei, copile, ce ispravă ai făcut. Câte suflete miai arvonit. Dăţi solia.
051. Ia, mai nimica, stăpâne, răspunse dracul, ruşinat şi tremurând ca varga de frică. se vede cam pornit întrun ceas rău.
052. Vremea a fost prea dimpotrivă, cum ştiţi, şi numai un om a venit azi în pădure, dar şi acela a scăpat de mine, căci am dat în urma lui târziu, tocmai când se dusese.
053. Noroc numai cam găsit peo teşitură un boţ de mămăligă, deam mâncat, căci îmi gârâiau maţele de foame.
054. Alta nu mai ştiu nimica, întunecimea voastră.
055. Ei bine, zmârdoare urâcioasă ce eşti, de mâncat ai mâncat boţul cel de mămăligă, dar cea zis omul acela când a pus mămăliga acolo, pe teşitură, ai tu la ştiinţă.
056. Ba de asta nu ştiu nimica, stăpâne.
057. Apoi, ce păzeşti tu alta, dacă nu ştii nici macar ceea ce vorbesc muritorii. Săţi spun eu dară, deşi nam fost în pădure, ca tine. a zis că cine a mânca boţul cel de mămăligă să zică bodaproste.
058. Zisai tu ceva când ai mâncat o.
059. Ba nam zis nimica, stăpâne.
060. Aşa. în loc săţi dai osteneală ca să afli până şi gândul oamenilor, tu nu ştii nici măcar ceea ce vorbesc ei. Mai pot eu să am nădejde în voi. Ei, las căţi găsesc eu acuş leacul. tei învăţa tu minte de altă dată.
061. Ia să vedem, ţia veni în cap ce ai să iei. hai, gata eşti. iaţi tălpăşiţa.
062. Gata, stăpâne, iaca, pornesc. Atunci dracul dă o raită pe la talpa iadului, să vadă ce lipseşte, şi apoi iese iute ca scânteia şi se tot duce înainte la slujbă, după porunca lui Scaraoschi.
063. şi când pe aproape de casa lui Stan, dracul sa prefăcut întrun băiat ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemţeşti, şi umbla zgribulind pe la poartă.
064. Stan era acasă şi chiar atunci luase ceaunul de pe foc, ca să mestece mămăliga. şi numai iaca ce vede că se reped câinii să rupă omul, nu altăceva, şi când se uită mai bine, ce să vadă. Vede un băiat că se acăţăra pe stâlpul porţii, de teama câinilor.
065. Atunci Stan aleargă la poartă, zicând.
066. ţibă, Hormuz, na, Balan, nea. Zurzan, daţivăn lături, cotarle. Da de unde eşti tu, măi ţică. şi ce cauţi pe aici, spaima câinilor.
067. De unde să fiu, bădică. Ia, sunt şi eu un băiat sărman, din toată lumea, fără tată şi mamă, şi vreau să intru la stăpân.
068. Să intri la stăpân. dapoi tu nici de păscut gâştele nu eşti bun.
069. Cam de câţi ani îi fi tu.
070. Ia, poate să am vro treisprezece ani.
071. Ce spui tu, măi.
072. Apoi dar binea zis cinea zis, că vrabiai tot pui, dar numai dracul o ştie de când îi.
073. Eu deabia ţiaş fi dat şapte, mult opt ani.
074. Dar ce, Doamne iartă mă. pesemne că şi straiele acestea pocite fac să arăţi aşa de sfrijit şi închircit.
075. Am mai văzut deunăzi umblând pe aici prin sat un ciofligar dealde tine, dar acela era oleacă mai chipos şi altfel îmbrăcat.
076. Cu antereu de canavaţă.
077. Ce se ţinea numan aţă.
078. şi cu nădragi de anglie.
079. Petice pe ei o mie.
080. şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul. căci umbla după strâns pielcele, şi cum trecea pe la poarta mea, deabia lam scos din gura lui Zurzan. la pieptănat de iau mers peticele.
081. Aş veni desară la voi, dar mie ruşine de câini.
082. şi acum parcăl văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos.
083. Oleacă de nai păţit şi tu ca dânsul.
084. şi cum te cheamă pe tine.
085. Tot Chirică mă cheamă.
086. Măi parpalecule, nu cumva eşti botezat de sfântul Chirică şchiopul, care ţine dracii de păr.
087. Nul ştiu pe acela, dar Chirică mă cheamă.
088. Apoi, despre mine, fie oricine ţia fi nănaş, dar ştiu ca nimerit o bine, de ţia pus numele Chirică. pentru că eşti un fel de vrăbioi închircit.
089. Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, acesta sunt, am văzut eu şi hoituri mari şi nici deo lume. la treabă se vede omul ce poate.
090. Las să mă cheme cum ma chema. ce ai dumneata deacolo. Da pe dumneata cum te cheamă.
091. Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce am avut, când eram mic, miau schimbat numele din Stan în Ipate, şi deatunci am rămas cu două nume.
092. Dapoi ai la ştiinţă, bade, că şi dumneata ai cântec.
093. Ipate, care dă oca pe spate.
094. şi face cu mâna săi mai aducă una.
095. Dar ştii că mai plesnit în pălărie, măi Chirică. Al dracului băiat. Parcă eşti Cel de pe comoară, măi, de ştii toate cele.
096. De trup eşti mărunţel, nui vorbă, dar la fire eşti mare.
097. Ia să te vedem dacă mii ghici tu cimilitura aceasta.
098. Lată peste lată.
099. peste lată îmbujorată.
100. peste îmbujorată crăcănată.
101. peste crăcănată măciulie.
102. peste măciulie limpezeală.
103. peste limpezeală gălbeneală.
104. şi peste gălbeneală huduleţ.
105. Chirică atunci începe a zâmbi şi zice. Deoi ghici, mii da şi mie o hrincă dintrînsa. Dapoi ştiu eu ce crezi tu căi aceea. Ghiceşte întâi, să vedem.
106. Ce să fie. zise Chirică.
107. La faţa casei, vatra, focul, pirostiile, ceaunul, apa dintrînsul, făina şi culeşerul sau melesteul.
108. Bun, măi Chirică, ia acum văd şi eu că nu eşti prost. Hai. cât săţi dau pe an ca să te tocmeşti la mine.
109. Apoi eu.
110. nu mă tocmesc cu anul.
111. Dar cum te tocmeşti tu. Eu mă tocmesc pe trei ani odată. pentru că nus deprins a umbla din stăpân în stăpân, şi vreau să cunosc ceva când voi ieşi de la dumneata.
112. Despre mine, cu atâta mai bine, măi Chirică.
113. şi ce mii cere tu pentru trei ani.
114. Ce săţi cer. Ia, sămi dai de mâncare şi de purtat cât mia trebui, iar când mi sor împlini anii, să am a lua din casa dumitale ce voi vrea eu.
115. Ce fel de vorbă îi asta. Poate că tu îi bărăni atunci sămi iei sufletul din mine, ori mai ştiu eu ce dracul ţia veni în cap să ceri.
116. Ba nu, bade Ipate, naibi grijă. nu ţioi mai cere vrun lucru mare până peacolo.
117. şapoi, ce ţioi lua eu din casă nuţi face trebuinţă dumitale.
118. Apoi na. zise Ipate.
119. Măsoarăi vorba cu îmblăciul.
120. Balan săţi aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbeşti desluşit.
121. Apoi dă, bade Ipate, undei vorbă, nui mânie. mai bine să te tocmeşti întâi, decât pe urmă.
122. Apoi aceastaţi spun şi eu, măi, ciotul dracului. dezleagă odată calul de la gard, să ştiu eu atunci deoi ajunge cu sănătate cei al tău şi cei al meu.
123. Ia lasă, bade Ipate, lasă, nu te mai pune şi dumneata atâta pentru te miri ce şi mai nimica, că doar nare să fie un cap de ţară.
124. Măi Chirică, ştii una. rămâi la mine, şi neom împăca noi atunci.
125. Te văd că eşti un băiat isteţ şi mai ştii păcatul. poate şi harnic. sameni a fi ştiind de unde să iei lucrul şi unde săl pui.
126. Despre aceasta naibi grijă, bade, zise Chirică.
127. Nu căuta căs mic, dar trebile care ţi leoi face eu, nu lea face altul, măcar să fie cu stea în frunte.
128. Mai ştii. Bine ar fi, măi Chirică, dacar fi toate cu lapte câte le spui.
129. Dar tu curat că ai dat peste un stăpân ca pâinea cea bună. numai să avem vorba dinainte, să nu fii rău de gură, capoi mii să nu mă scoţi din sărite şi să mă faci câteodată sămi ies din răbuş afară.
130. Nici despre asta nu mă tem căi bănui, bade Ipate.
131. Vasăzică, neam înţeles.
132. Deacum vină dei mânca şi tu ceva.
133. Iaca nişte bulughine cu mujdei şi cu mămăligă.
134. Hai. dăi colb şapoi te apucă de treabă.
135. Băiatul se pune ciobăneşte întrun genunchi, îmbucă repede ce îmbucă şi apoi se duce după trebi.
136. şi aşa era Chirică de liniştit şi de harnic la trebile lui, că parcă era deacolo de când la făcut măsa, şi Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum de urât şi huzurea de bine, şi din ziua în care sa tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gârlă din toate părţile, şi nu mai ştia ce are la casa lui.
137. Ce garduri streşinite cu spini, de mai nici vântul putea răzbate printre ele. Ce şuri şi ocoale pentru boi şi vaci, perdea pentru oi, poieţi pentru păsări, coteţe pentru porci, sâsâiac pentru păpuşoi, hambare pentru grâu şi câte alte lucruri de gospodărie, făcute de mâna lui Chirică, cât ai bate din palme. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogăţise însutit şi înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul.
138. Acum văzuse el ce poate Chirică, şii era drag ca ochii din cap.
139. Trecură vreo doi ani la mijloc şi în una din zile Chirică zise stăpânului său.
140. Stăpâne, să nu bănuieşti, da am să zic şi eu o vorbă. de ce nu te însori. Că mâine poimâine tei trezi că ai îmbătrânit, şi nuţi rămâne nici un urmaş.
141. După viaţă este şi moarte.
142. De unde ştii ce se întâmplă, ferească Dumnezeu. şi atunci, cui rămâne atâta avere.
143. Ce vorbeşti tu, măi Chirică. Dacă nu mam însurat eu când am fost de însurat, apoi la vremea asta ţiai găsit să mă însor. Pesemne vrei săşi facă dracul râs de mine.
144. Nu vezi că a trecut soarele de amiază. sunt mai mult bătrân decât tânăr.
145. Da ia lasă mă la pârdalnicul, stăpâne, căi speria oamenii cu vorbele dumitale. Nu te mai face aşa de bătrân, că doar nu ţii vremea trecută.
146. Eu gândesc că tocmai acum eşti bun de însurat. pentru că ai cu ce să ţii nevasta şi copiii.
147. Slavă Domnului. mulţi ar dori să aibă ceea ce ai dumneata.
148. ţiai găsit, zise Ipate.
149. Parcă eşti nu ştiu cum, măi Chirică. vorbeşti şi tu, ia aşa, în dodii, câteodată.
150. Am eu semănături. am eu toate cele trebuincioase pentru casă. Tu crezi că numai aşa se ţine femeia.
151. Vorba ceea. Când sensoară, nui de moară.
152. De asta te plângi, stăpâne.
153. Dapoi, de care altă, măi Chirică. Nu ştii tu că gura înainte de toate şi apoi celelalte.
154. Stăpâne, dacăi numai atâta, apoi las că te fac eu cu grâu, să ai de unde face pâine şi colaci pentru nuntă, ba şi pentru cumătrie dacă vrei.
155. De unde, măi Chirică.
156. Vezi dumneata, colo departe, nişte lanuri frumoase de grâu care dă în copt.
157. Le văd.
158. Dute chiar acum la stăpânul moşiei şii spune că te prinzi săi dai în girezi tot grâul cât îl are semănat.
159. şi dacă tea întreba cât săţi dea pentru această ostenicioasă treabă, spunei că nu primeşti bani, ci numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât îi putea duce dumneata în spate şi cu un băiat al dumitale.
160. Cum asta, măi Chirică. Parcă vorbeşti de pe ceea lume.
161. Crezi tu că vom putea noi singuri secera şi strânge atâta amar de grâu, că doar sute şi mii de braţe trebuiesc acolo, nu şagă. şapoi, numai pentru două sarcini de grâu. Ce nebun ai crede tu car fi acela.
162. Stăpâne, ca să cunoşti cine sunt eu şi cât pot, ascultă mă şi dute la boier dei spune cum team învăţat.
163. Ipate, cu un gând să se ducă şi cu zece nu.
164. în sfârşit, îşi ia el iniman dinţi şi se duce la curte să vadă ce are să fie şi, cum ajunge, se înfăţişează înaintea boierului şi zice.
165. Să nu vă supăraţi, cucoane. Nu cumva aveţi trebuinţă de secerători.
166. Ba încă mare nevoie am, om bun. parcă Dumnezeu tea adus.
167. Căci grâul e copt, nu mai poate suferi întârziere.
168. Apoi, cucoane, mă prind eu să ţil secer.
169. Cum, singur. Astai treaba mea, cucoane.
170. Eu mă prind să ţil dau girezi.
171. Nui cuvânt gospodăresc.
172. Cum văd, te bizuieşti în braţe multe.
173. Multe, cucoane, puţine, cucoane, câtea dat Dumnezeu. numai treaba so fac.
174. şapoi ce mii cere, aşa cu hurta. Ce să cer, cucoane, ia când ţioi da grâul în girezi, să am voie a lua numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât oi putea duce în spate eu şi cun băietan al meu.
175. Măi omule, vorbeşti înadins ori vrei să şuguieşti. Ba ferească Dumnezeu, cucoane, vorbesc înadins.
176. Boierul a crezut că Ipate e nebun şi voia să se mântuie de dânsul, zicând.
177. Dacăi aşa, om bun, dute mâine dimineaţă şi te apucă de lucru. oi vedea eu ce treabăi face şi neom împăca noi.
178. împăcarea, cum ţiam spus, cucoane.
179. Ei, dute, dute, şi las. să vedem. Atunci Ipate se întoarnă acasă, şi Chirică îl întreabă. Ei, stăpâne, cum a rămas cu boierul. Cum să rămână, măi Chirică. Ia, mam prins hăt şi bine săi dau grâul în girezi, după cum ai zis.
180. Dar ma luat groaza când am trecut pe lângă lan şi lam văzut câtui de mare.
181. Astai o treabă foarte grea şi mare lucru să fie ca so putem noi scoate la capăt.
182. ştiu eu tare bine că boierul ma luat de nebun, dar nici cu minte nu sunt, după cât văd eu acum.
183. Dracul ştie ce avem să facem.
184. Naibi grijă, stăpâne, că doar eşti cu mine. zise Chirică.
185. Ia mai bine să luăm cele trebuitoare şi haidem acolo chiar în astă sară, ca mâine dimineaţă să ni se facă ziuă pe lan.
186. şi aşa se iau ei amândoi şi se duc.
187. şi cum ajung acolo, cam pe înseratelea, Ipate zice.
188. Vezi tu, măi Chirică. asta nui şagă. mi se pare că noi avem să dăm peste dracul.
189. Stăpâne, ştii ce. culcăte şi te odihneşte, şi mâine dimineaţă vom vorbi amândoi.
190. Ipate, ca cel cu grija în spate, se frământă el cu mintea cât se mai frământă şi, obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă şi adormi dus.
191. Chirică atunci, el ştie ce face şi cum face, că întro clipă adună toată drăcimea şio pune la lucru pe câmp.
192. Unii secerau, alţii legau snopi, alţii făceau clăi şi suflau cu nările să se usuce, alţii cărau, alţii durau girezi, mă rog, claca dracului era. ce să spun mai mult.
193. Când se trezeşte Ipate, în zori de ziuă, se sperie ce vede. totul era mântuit. în locul grâului de pe câmp vede acum o gireadă mare şi două mai mici, aşezate pe culmea dealului, iară pe Chirică nul vede nicăieri.
194. Atunci lui Ipate i sa suit tot părul în vârful capului de frică şi a început a căuta pe Chirică în toate părţile.
195. şi când colo, numai ce iată căl văzu dormind pe vârful unei girezi, şi atunci îşi mai veni puţin în fire.
196. Feciorii boiereşti se sculară cu noaptean cap, cum îi treaba lor, şi veniră pe lanuri să vadă ce mai este.
197. şi când văzură ei una ca aceasta, îi cuprinse spaima, şi fuga la boier, dei vestiră.
198. Boierul atunci se scoală iute, se azvârle pe un cal şi ţine numai o fugă până la lanuri, şi când colo, vede şi el ce nu se mai văzuse şi nu se mai auzise de când lumea şi pământul.
199. Ei, cucoane, am mântuit trebuşoara, zise Ipate.
200. Bine că aţi apucat a veni şi dumneavoastră, ca să fiţi de faţă când neom lua dreptul.
201. Atunci Chirică, nici una, nici două, scoate o funie cu care era încins, leagă bine gireada cea mare, cum ştie el, o ia în spate şi pe ici ţii drumul.
202. Iară boierul, mai văzând şi aceasta, a încremenit cu mâinile subsuori, uitânduse la dânsul cum se ducea.
203. şi crezând că deacum şi Ipate are să ia cele două girezi mici şil caliceşte de tot, crăpa de necaz, dar navea încotro.
204. şi neştiind ce să facă, zise lui Ipate cu binişorul.
205. Om bun, naţi bani în locul grâului ce mai ai a lua, şi lasă mă în pace.
206. Nam crezut că am a face cu dracul.
207. Ferească Dumnezeu, cucoane, cruce de aur cu noi în casă. Departe de pe locurile aceste. Ba, zău, am muncit dea dat inima din noi.
208. Ia lasă mă încolo, măi omule. pesemne tu ai să mă înveţi pe mine cei plugăria. Că doar nu samăn eu grâu de ieri, de alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători.
209. şi chiar de nui fi tu Ucigălcrucea, tot naţi umblat cu lucru curat. însă ceam eu cu sufletul vostru. voi aveţi a da seamă.
210. Primeşte banii, cum ţiam spus, şi mai duceţivă şi la altă casă, că eu, unul, ştiu cam păţito bună.
211. Ipate, auzind aceasta, părerea lui de bine. ia banii cu cât se învoieşte şi se duce el după Chirică.
212. şi când ajunge acasă, Chirică treierase, vânturase, măcinase. în sfârşit, pusese toate trebile la cale.
213. şi Ipate, când a mai văzut şi asta, nu mai ştia ce să zică. mai căi venea a crede că şi el are a face cu dracul.
214. Măi Chirică, dapoi ştii că şi boierul, câtui de boier, a puso de mămăligă.
215. Iaca, mia dat şi bani de am adus acasă.
216. şi aceştias buni, stăpâne. punei la chimir şi taci molcum.
217. Am ştiut eu dinainte că are să ne iasă şi de cheltuială.
218. A doua zi după asta, Chirică zise lui Ipate.
219. Ei, stăpâne, deacum cred că nai ce mai zice. ca mâine poimâine mi se împlinesc anii, şi rămâi făr de mine.
220. Mai nainte, calea valea. erai deprins a trăi singur, dar acum are săţi cadă greu. mai ales că ţi sa îngreuiat şi gospodăria.
221. Hai, ce zici, te însori ori ba.
222. Apoi dă, măi Chirică, ştiu eu ce să fac. Parcă tot maş însura. când aş da pesteo parte bună, aş face poate şi eu pasul acesta.
223. Dar tare mă tem nu cumva sămi iau pe dracul după cap, săl aduc cu lăutari în casă şi pe urmă să nul pot scoate nici cu o mie de popi. capoi atunci, lehamete şi de însurat, şi de avere, şi de tot.
224. De asta ţii acum în grijă, stăpâne. daca rămas treaba până la atâta, apoi las pe mine, că teoi face eu să iei un drăguţ de femeie care nu se mai află. Căci eu şed călare în inima lor şi, nu că mă laud, dar ştiu toate măruntaiele dintrînsele.
225. Despre asta nu mie ruşine. pot săţi aleg una şi noaptea pîntuneric.
226. Pentru altul naş faceo, să ştiu că miar da lumea de pe lume, dar pe dumneata vreau numai decât să te văd om ca toţi oamenii, în rând cu lumea.
227. Nu vezi că cei mai mulţi de teapa dumitale se ţin cu nasul pe sus numai din pricina asta. Ca şi cum parcă dumneata nai fi vrednic să ţii o femeie.
228. Măi Chirică, tare mai eşti şi tu nu ştiu cum. scoţi omul din minţi cu vorbele tale.
229. Bun staroste miam găsit. Nu ştiu cine tea îndreptat la casa mea, că ştiu că eşti berechet bun.
230. şapoi, mult stau eu câteodată şi mă gândesc în mintea mea, de unde ai tu atâta putere. Mai cămi vine să zic şi eu, ca boierul cela.
231. Nu ştiu, nălucă să fii, om să fii, dracul să fii, dar nici lucru curat nu eşti.
232. Numai fii cei fi, asta nu mă priveşte. mie unuia ştiu că miai priit bine, nam ce zice. Ei, ia spune, cum zici tu că mii alege femeie.
233. Ia, în duminica viitoare, stăpâne, să mergem în sat la horă.
234. Eu oi sta deoparte, cu băieţii, iar dumneata să te prinzi în joc lângo fată care ţia plăcea.
235. Eu atunci mioi târâi piciorul pe lângă dumneata, oi ochi o bine şi apoi ţioi spune eu ce zace întrînsa.
236. Da ştii cai chitito bine, măi Chirică. Tot cu draci eşti tu, bine zic eu.
237. Apoi dă, stăpâne, în ziua de azi, dacă nui fi şi cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinţii şi iar nui bine.
238. în sfârşit, ce spun ei, ce nu mai spun, cum vine duminica, Ipate şi cu Chirică se iau şi se duc la horă în sat.
239. Chirică, cum îi treaba băieţilor, se acăţăra pe cele garduri şi se hlizea cu ceilalţi băieţi.
240. Iar Ipate, de cuvânt. se prinde în joc lângă o fată, care chiteşte că iar cam veni la socoteală. începe el a o măsura cu ochii de sus până jos şi de jos până sus şi, cum se învârtea hora, ba o strângea pe fată de mână, ba o călca pe picior, ba.
241. cum e treaba flăcăilor.
242. şi tropai, tropai, ropai, ropai. i se aprind lui Ipate al nostru călcâiele.
243. Chirică era şi el peacolo, şi, cum se lasă Ipate din joc, spiriduşul dracului îi zice.
244. Ei, stăpâne, parcă teai cam aburit la faţă, nu ştiu cum. ce zici, aşai căţi vine la socoteală.
245. Apoi dă, nu ştiu cum să mai zic şi eu. pesemne păcatele mele mi teau scos înainte, măi Chirică.
246. Eu gândesc so pornesc pe treabă, fatai hazulie şi ma fermecat deacum.
247. Ba nu, stăpâne. dacăi vrea să mă asculţi, eu te sfătuiesc să no iei pe asta.
248. şi focui hazuliu, dar tare rău te pârjoleşte câteodată.
249. Fetişoara asta, o vezi dumneata cât e de scumpă la râs. Parcă ţiar veni a crede căi de cele cu crucean sân, dar, ia, una de aceste a înălbit odată, numai întro singură noapte, pe moşu meu în fântână.
250. Cum asta, mă Chirică. Da, ia nu mai şti şi dumneata cum, stăpâne. Ian auzil, mai degrabă iai putea strâmba fălcile decât vorba. Măi Chirică, eu gândesc că sa da după mine şi sa face şi ea mai bună.
251. îhî. da, cum nu. Eu însă îţi spun prieteneşte că fetişoara asta are trei coaste de drac întrînsa. şi chiar şi cea mai bună dintre femei încă tot mai are una.
252. Să te mai laşi, stăpâne, pânom da măcar peste una de acelea, şapoi ţioi mai spune eu ce mai este de făcut.
253. Apoi dă, măi Chirică, tu mai tot cihăit de cap până acum, să mă însor, să mă însor, de miai aprins pofta de însurat, şi apoi, acum, tot tu o şurubuieşti şio întorci, cum îţi vine ţie la socoteală.
254. Stăpâne, ştii că eu nuţi voiesc răul. ascultă mă, că nai să greşeşti.
255. Ipate, auzind aşa, se dă după Chirică şi se întoarnă ei seara acasă tot cum sau dus.
256. însă cum ajunge acasă, parcă nu era acela. muncea el, nu muncea, dar ştiu că se frământa cu gândurile şi deabia aştepta să vină duminica viitoare.
257. Duminica vine, şi ei iară se duc la horă, în alt sat.
258. Chirică, după obiceiul său, se ia cu băieţii, iară Ipate se prinde în joc lângă o fată, care o chiteşte el. joacă cât joacă şi lângă aceea, şi, intrând în vorbă cu dânsa, fata, bună mehenghe, îi întoarce capul şi Ipate vede că nui de lepădat.
259. Dar Chirică era şi el peacolo şi, cum se lasă Ipate de joc, îi zice.
260. Ei, stăpâne, cum văd eu, nici de asta nu teai da în lături. aşai că ţia căzut tronc la inimă.
261. Mai aşa, măi Chirică.
262. Apoi îţi spun eu, stăpâne, că nici asta nui de noi.
263. O vezi cât e de pâşină, dar şi asta are două coaste de drac întrînsa.
264. Să te mai laşi, stăpâne, cum ţiam spus eu.
265. Apoi dă, măi Chirică. în ziua de azi nu ştiu, zău, carea mai fi cu crucean sân, cum cauţi tu.
266. Eu gândesc că tot om alege, om alege, pânom culege.
267. Ba nu, stăpâne. lasă pe mine, că ştiu eu ce fac.
268. Ipate iar se lasă după cum zice Chirică, şi se întoarnă ei seara acasă tot cum sau dus.
269. Dar Ipate, acum, nici de treabă nuşi mai căuta, nici mâncarea nu se prindea de dânsul, nici somnul nul fura, era cum e mai rău. toată ziua prindea buburuzi şi, punândui pe dosul mâinii, zicea.
270. Buburuz, buburuz,.
271. încotro vei zbura.
272. întracolo moi însura.
273. Dă, ce săi zici. dăduse şi el în pârpăra însuratului.
274. şapoi ştiţi că este o vorbă. când îi omul în doi peri, să te fereşti de dânsul, catunci e cum îi mai rău.
275. Arde focun paie ude.
276. Aşa şi Ipate, tot sughiţa, tot ofta din greu şi deabia aştepta să vină duminica.
277. Duminica iar vine, şi ei acum se iau şi se duc la joc în alt sat.
278. şi cum ajung acolo, Ipate se şi prinde în joc lângă un puişor de fată căreia îi jucau ochii în cap ca la o şerpoaică.
279. Se învăţase şi el, şiretul, a le alege aşa de pe deasupra, dar numai Chirică băiatul ştia ce zace în inima lor şi cât le poate calul. că cei mai greu de ales decât omul. Dar Chirică era şi el peacolo.
280. şi cea făcut el, cea dres, că fetei şi lui Ipate au început a le sfârâi inima unul după altul.
281. Boldul Satanei se vede căi înghimpase.
282. şi cum se lasă Ipate din joc, Chirică îl trage deoparte şil întreabă.
283. Ei, stăpâne, cum ţi se pare.
284. Cum să mi se pară, măi Chirică. Ia, parcămi vine so sorb cu ochii, de dragă cemi e. dacă na mai fi nici asta, apoi nu mă mai însor niciodată, că destul miai tulburat minţile pân acum.
285. Astai bună, stăpâne. zise Chirică.
286. Nui vorbă, că tot are şi ea o coastă de drac. dar, trăind şi nemurind, iom scoateo noi şi pe aceea.
287. Atunci, bucuria lui Ipate. începe a se ţine de fată ca scaiul de oaie.
288. şi unde nu ţio înşfacă pe sus, şi se iau ei ba din tâlcuri, ba din cimilituri, ba din pâcâlit, ba din una, ba din alta şi, de cole până colea, şiau plăcut unul altuia.
289. şi Ipate, nemaiavând răbdare, se şi duce la tatăsău şi la măsa, deo cere.
290. Vorba ceea.
291. Vin la mama de mă cere.
292. De ma da, de nu ma da.
293. Peste noapte mii fura.
294. Părinţii fetei, când aud asta, au de bucurie că lea picat un om aşa de bun şi o dau cu mâneci largi.
295. Peste câteva zile nunta se face, şi Ipate îşi ia femeia, cu zestre cu tot, o duce acasă la dânsul, şi pace bună. şi aşa trăiau ei de bine şi se iubeau unul pe altul, ca nişte hulubaşi.
296. şi Ipate, fiind foarte mulţumit de asta, zise întro zi.
297. Doamne, măi Chirică, bun suflet de femeie mai am. Bine miam aleso.
298. Bună, stăpâne, nui cuvânt, dar ştii că este o vorbă. Când nici nu gândeşti, atunci te trânteşte. las să vedem.
299. Ia aduţi aminte ce ţiam spus odată, că şi asta, cât îi de bună şi blajină, tot are o coastă de drac întrînsa, care trebuie scoasă numai decât, dacă ţii voia să ai femeie cum trebuie şi so duci cu dânsa până la adânci bătrâneţe.
300. Apoi dă, nu ştiu cine ţia mai putea intra şi ţie în voie, măi Chirică.
301. Câte ştii tu, numai dracul cred că poate săţi dea de fund.
302. Dar nu se împlineşte bine anul, şi femeia lui Ipate face un băiat.
303. La vro două trei luni după asta, Ipate se trezeşte întro zi cu socru său că vine şil cheamă la nunta unui frate al femeii sale.
304. Chirică, simţind toate, cum îi dracul, trage pe stăpânu său la o parte şi zice.
305. Stăpâne, lasă să se ducă numai nevasta dumitale cu copilul, iar dumneata spune că, dei avea vreme să te duci mai pe urmă, bine de bine, iară de nu, să te ierte.
306. şi după asta, ţioi mai spune eu cei de făcut.
307. Ipate, deprins a asculta pe Chirică, zice socrului său.
308. Tată, eu noi putea merge, că, după cum vezi, am tare multe trebi pe capul meu şi numai cu un argăţel cel am deabia le pot dovedi.
309. Nevasta mea, însă, poate să meargă, şi, de ma ierta vremea să pot veni şi eu mai pe urmă, bine de bine, iară de nu, te rog să mă ierţi.
310. Socru său atunci, nemaiavând ce zice, ia pe nevasta lui Ipate cu copil cu tot şi se ca mai duce.
311. în ziua de uncrop, Chirică zice lui Ipate.
312. Stăpâne, ia, acum a venit vremea ca să scoatem coasta cea de drac din femeia dumitale.
313. Hai, încalecă iute pe cal şi te du la nuntă.
314. Dar să ştii de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo.
315. Alăture cu casa socru tău este o căsuţă tupilată, în care şede un tălpoi de babă, meşteşugoasă la trebile sale, cum îi sfredelul dracului.
316. Dute de trage în gazdă la dânsa şi te fă că eşti un drumeţ străin.
317. Punete apoi pe lângă ea luntre şi punte şi juruieştei cerul şi pământul, ca săţi smomească pe nevasta dumitale şi să ţio aducă acolo.
318. şi atunci să vezi ce pot babele şi cât îi de credincioasă femeia.
319. Săra. măi Chirică, ce spui tu. Parcă despre asta miaş pune capul la mijloc.
320. Ba nu fi aşa de darnic, stăpâne.
321. Mai bine cruţăţi capul, că poate ţia mai trebui.
322. Dar oare nu mor cunoaşte, măi Chirică. Naibi grijă, stăpâne, poţi să te duci şi pe la nuntă, că am făcut ce ştiu eu, şi nime nare să te cunoască.
323. Ipate, voind să se încredinţeze şi despre asta, ascultă pe Chirică şi se duce.
324. şi cum ajunge în sat, trage la gazdă la babă, o ia cam pe departe şii spune ca săi aducă deseară pe nevasta lui Stan din satul cutare la dânsul.
325. Baba, când aude asta, pune mâna la gură, clatină din cap şi zice.
326. Doamne, om bun, cum crezi dumneata că aş face eu una ca asta, mai ales că femeia are bărbat bun, frumos şi bogat şi nui deacele de care gândeşti dumneata.
327. Atunci Ipate scoate plosca de la oblânc, dă babei vreo câteva gâturi de rachiu şi apoi îi mai întinde o pungă ţoşcă de bani, zicând.
328. Mătuşă, de mii face acest bine, atunci să ştii că ai să ai mai multe de la mine.
329. Fii bine încredinţată că nare să ne ştie nici pământul.
330. Baba, deodată, stă pe gânduri. parcă nar fi prea voit nici treaba so facă, dar nici punga so lase.
331. în sfârşit, mai şede ea pe gânduri cât şede, apoi ia punga şi zice.
332. Om bun, mâncatear puricii să te mănânce.
333. Eu ştiu ce va să zică durerea la inimă, bato pârdalnica so bată.
334. Nu ştiu, zău, cum a sta şi asta. îmi plesneşte obrazul de ruşine când gândesc cum am să mă înfăţişez înaintea femeii celea cu vorbe de acestea.
335. Mă duc şi eu întrun noroc, să vedem, şi deoi putea face ceva, bine de bine, iară de nu, mii crede şi dumneata, că ştiu cum se fac de greu trebile acestea, şi rar le scoatem la capăt.
336. Crede şi dumneata, mătuşă, că dei face pe treabă, nare săţi fie degeaba.
337. Atunci baba zice. Să vedem. întrebarea nare greş.
338. Mai ştii de unde sare iepurele. Mai ales că bărbatu său nu este aici.
339. Apoi, cam înspre seară, lasă pe drumeţ singur în casă şi se duce alăturea la nuntă şi, cum ajunge, trage pe nevasta lui Ipate deoparte, îi spune codoşca câte şi mai multe şo face pe femeie să se alunece cu mintea.
340. Mătuşă, zice nevasta, dapoi oare cum om face noi ca să fie mai bine.
341. Acesta nui vrun lucru pân peacolo, copilă, hăi, zise baba.
342. Ia, dute în casă, trezeşteţi copilul din somn, şi el atunci are să înceapă a plânge. pe urmă pişcăl tot câteoleacă, şi el are să înceapă a ţipa.
343. şi atunci tatu tău, cum îi el supărăcios, are să zică de la o vreme să iei băiatul şi săl dai, ia, încolo, la baba cea dealăturea.
344. Tu, cum îi auzi asta, să iei băiatul cu albie cu tot şi să vii cu dânsul la mine.
345. şapoi atunci.
346. Femeia lui Ipate ascultă de babă, face cum ia zis ea şi, pe înserate, vine la dânsa cu copilul în braţe. şi cum intră în casă, începe a se chicoti şi a spune de la nuntă multe şi mărunte, fără să cunoască pe bărbatu său.
347. Atunci Ipate le dă de băut până le ameţeşte pe amândouă, apoi îşi fură copilul din covăţică, după cum îl învăţase Chirică, şi fuge cu dânsul acasă.
348. Chirică, cum îl vede venind, îi iese înainte de pe la poartă şi zice.
349. Ei, stăpâne, minciuni ţiam spus eu, ori ba.
350. Ba nu, măi Chirică. acum văd eu ce poate femeia.
351. Deacum nu mai trăiesc nici un ceas cu dânsa. am so dau dracului de pomană, soi rău ce este ea.
352. Ba nu, stăpâne, să nu faci una ca asta, că femeia dumitale e una dintre cele mai bune femei.
353. Da ştiu eu cinei de vină aici.
354. Laso întâi să vină acasă, săi scoatem costiţa ceea care ţiam spus eu, şi atunci îi vedea dumneata ce lucru de femeie are să iasă dintrînsa.
355. Acum, să ne întoarcem iar din urmă.
356. Femeia lui Ipate şi cu baba, când se trezesc din ameţeală, nici tu drumeţ, nici tu copil, nici tu nimica. Atunci odată încep ele a se boci înăduşit şi a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos. Mai iscodeşte ea pe ici, pe colea, să vadă, na putea afla ceva despre copil, dar copilul parcă intrase în pământ.
357. Ei, ei. Acui acu.
358. Vai de mine, nevastă, hăi. zise baba. ce păcat miam găsit cu tine. Dracul ştie ce să fac.
359. şi cum sta baba împietrită, dracul îi şi dă în gând una. Nevastă, hăi. alta nui de făcut decât să înşomoltăcim motanul ista al meu cu nişte petice, săl punem în albiuţă şi apoi să dăm foc casei pe dinlăuntru, iară noi să ieşim afară.
360. şi când sa aprinde mai tare, noi să începem a ne boci în gura mare şi a striga. foc. foc. şi, pânor sări oamenii de la nuntă, până nu ştiu ce, casa are să se topească.
361. şi când or găsi motanul scrum, au să creadă că a ars copilul, şi poate so tămăduim.
362. Că bine zici dumneata, mătuşă, asta so facem. So facem, so facem. Dar eu ce fac tocmai acum, la bătrâneţe, fără leac de adăpost.
363. Nu te îngriji de asta, mătuşă dragă, că am să te iau cu mine şii trăi pe lângă noi ca banul cel bun.
364. Bărbatu meu e cum îi pâinea cea bună, şi teom avea curat ca peo mamă.
365. Atunci baba se înduplecă, căci nare încotro, dau ele foc casei, şi până când sar oamenii, până nu ştiu ce, şi casă, şi motan, şi tot se făcuse scrum.
366. Iară ele plângeau de udau pământul, zicând.
367. Vai de noi şi de noi, copilaşul nostru, cum au ars. Oamenii, văzândule zbuciumânduse aşa, au început care dincotro să le mângâie.
368. şi a doua zi, tatăl femeii lui Ipate trimite pe un argat al său cu carul cu boi să ducă şi pe babă şi pe fiicăsa la bărbatu său acasă, arătânduse cu mare părere de rău pentru astă cumplită nenorocire.
369. Pe drum, femeia lui Ipate zice babei.
370. Mătuşică, vârăte ici în sacul acesta, şi când vom ajunge acasă, întâi am să spun bărbatu meu că aici sunt nişte buci de la mămuca, pentru făcut saci.
371. şi aceasta numai până sa duce de la noi un ticălos de argat carel avem, că azi i se împlineşte.
372. Baba ascultă şi se vâră în sac.
373. şi cum ajung acasă şi trag carul în ogradă, nevasta lui Ipate lasă toate cele în car şi se duce dea dreptul în casă, plângând, să găsească pe bărbatu său şi săi spună cele întâmplate.
374. însă, când colo, nici Ipate, nici Chirică nu erau acasă.
375. Atunci femeia lui Ipate şi cu argatul tătânesău tăbârcesc sacul cum pot, îl pun întro căsoaie, pe cuptor, după horn, şi apoi ea dă drumul argatului să se ducă înapoi.
376. şi cum porneşte acesta, Ipate şi pică în loc.
377. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci şi a zice.
378. Vai de mine şi de mine, bărbate, ceam păţit.
379. Copilaşul nostru nu mai este.
380. şi îi spune toată întâmplarea, după cum se înţelesese cu baba.
381. Ipate atunci îi zice.
382. Lasă, măi femeie, că, deom trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii.
383. Dă, cu cine să te sfădeşti. pesemne aşa a fost să fie de la Dumnezeu.
384. şi cum vorbeau ei, numai iaca intră şi Chirică pe uşă, cu un ciocan, co daltă şi co pereche de cleşti în mână.
385. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se tângui şi lui.
386. Dar Chirică, după ceo ascultă, zice.
387. O crezi, stăpâne, ce spune. Nu te mai uita în gura ei. Ia mai bine so cinătuim.
388. Puneo jos săi scoatem costiţa ceea.
389. Atunci Ipate odată mi ţio şi înşfacă de cozi, o trânteşte la pământ şo ţine bine.
390. Iară Chirică începe ai număra coastele din stânga, zicând. una, două, trei şi, când la a patra, pune dalta, trânteşte cu ciocanul, o apucă cu cleştele şo dă afară.
391. Apoi aşază pielea la loc, pune el ce pune la rană, şi pe loc se tămăduieşte.
392. După aceasta zice.
393. Stăpâne, ia deacum ai femeie cumsecade. numai so cam ţii din frâu şi săi retezi unghiile din când în când, ca nu cumva săţi pună coarne.
394. şi odată se duce Chirică la casa de alăturea şi aduce copilul.
395. Femeia lui Ipate, când a mai văzut şi asta, numai i sa încleştat gura şi a îngheţat de frică.
396. Atunci Chirică sărută mâna lui Ipate şi zice. Ei, stăpâne, iaca, chiar azi mi sau împlinit anii de slujbă.
397. Rămâi deacum sănătos, că eu mă duc de unde am venit.
398. Dar să ştii de la mine, şi să spui şi altora, că tea slujit un drac trei ani de zile, numai pentru un boţ de mămăligă de pe teşitura din pădure şi pentru un putregai de căpătâi cemi trebuieşte sub talpa iadului.
399. şi atunci, odată şi înşfacă Chirică sacul cel de după horn cu babă cu tot şi se face nevăzut.
400. Femeia lui Ipate începe atunci a ţipa grozav şi a zice.
401. Aleargă după dânsul, bărbate, şi nul lăsa. Câlţii de la mămuca mi ia luat.
402. din ce mai facem noi saci.
403. Ipate însă nu avea acum grijile aceste. el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde lar găsi, ca săi mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul.
404. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că la cocolit aşa de bine.
405. şi iaca aşa, oameni buni, sa izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi.
406. şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea.
407. Ia păziţivă mai bine treaba şi numi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul.