Hugging Face's logo

Datasets:
stolniceanudenisa
/
roimg2md

Modalities:
Image
Text
Formats:
parquet
Size:
< 1K
Libraries:
Datasets
pandas
Dataset card Data Studio Files
xet
Community
1
Dataset Viewer
Auto-converted to Parquet Duplicate
image
imagewidth (px)
1.08k
1.4k
markdown
stringlengths
107
13k
* ^ Corneliu Botez, Unde s-a născut poetul Eminescu?, în Mihail Eminescu - Literatură, Iași, 1904, p. 76-78 și Ateneul, Botoșani, număr festiv, februarie 1904 * ^ a b Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 44 * ^ N. D. Giurescu, Când s-a născut Eminescu?, Convorbiri literare, 1892, p. 183-185 * ^ a b c Cioculescu, p. 160 * ^ a b Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 60 * ^ Dr. V. Branisce, Două certificate școlare ale lui Mihai Eminescu, Convorbiri literare, LVIII, 1926, p. 241 - 248 * ^ Istoria literaturii române. Vol. III, București, 1973, Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 526 * ^ Gh. Bulgăr, Eminescu. Coordonate istorice și stilistice ale operei. Junimea, Iași, 1980, pp. 9-10 * ^ Prof. dr. Mandache Leocov. Despre Teiul lui Eminescu. Comunicare publică, Grădina Copou. Înregistrare video (minutul 7:00), accesată în 28 noiembrie 2014 la http://www.dailymotion.com/video/x10va9e_mandache-leucov-despre-teiul-lui-mihai-eminescu-iasi_creation.
* BNF: cb120346418 (data) * CiNii: DA08104983 * GND: 118677268 * ISNI: 0000 0001 1585 818X * LCCN: n80030595 * LNB: 000038828 * MusicBrainz: a5f80769-23f5-4daa-9fdd-dfe0b110e6c3 * NKC: jn20011211196 * NLA: 35718973 * NSK: 000006516 * SELIBR: 182924 * SUDOC: 028528255 * VIAF: 2486527 * WorldCat Identities (via VIAF): 2486527 * Nașteri în 1837 * Nașteri pe 1 martie * Decese în 1889 * Decese pe 31 decembrie * Ion Creangă * Scriitori români de literatură pentru copii * Autori de manuale români * Înmormântări la Cimitirul Eternitatea din Iași * Povestitori români * Scriitori români de literatură fantastică * Eponime ale localităților din România * Autobiografi români * Nașteri în 1837 * Nașteri pe 1 martie * Decese în 1889 * Decese pe 31 decembrie * Ion Creangă * Scriitori români de literatură pentru copii * Autori de manuale români
Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forțe teatrale, precum pe Matei Millo, pe Fanny Tardini-Vladicescu și actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii această trupă a jucat la Brașov, Sibiu, Lugoj, Timișoara, Arad și la Teatrul din Oravița. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu și a obținut de la Eminescu poeziile La o artistă și Amorul unei marmure, care au fost publicate apoi în revista sa, Familia, din 18/30 august și 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, căminarul Gheorghe Eminovici află de soarta fiului său, rătăcitor prin lume. Stabilit în București, Eminescu l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Pascaly, fiind mulțumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oară și copist al Teatrului Național. Astfel că, în 29 septembrie, Eminescu semnează contractul legal în această calitate. Obține apoi de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice - Dezvoltată științific și în legătura ei organică de profesorul Heinrich Theodor Rötscher (după ediția a II-a). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe și proiectul său de roman Geniu pustiu.
* BIBSYS: 90367610 * BNE: XX843143 * BNF: cb119017272 (data) * CiNii: DA07347367 * GND: 118684493 * ISNI: 0000 0001 2100 0235 * LCCN: n80057213 * LNB: 000155185 * MusicBrainz: 0ef52d92-06fe-47ce-a58d-68dbed569f50 * NKC: jn19990002053 * NLA: 36083936 * NSK: 000002281 * SELIBR: 185092 * SNAC: w69359xc * SUDOC: 026850818 * VIAF: 27064042 * WorldCat Identities (via VIAF): 27064042 * BIBSYS: 90367610 * BNE: XX843143 * BNF: cb119017272 (data) * CiNii: DA07347367 * GND: 118684493 * ISNI: 0000 0001 2100 0235 * LCCN: n80057213 * LNB: 000155185 * MusicBrainz: 0ef52d92-06fe-47ce-a58d-68dbed569f50 * NKC: jn19990002053
Numele lui Creangă a fost atribuit mai multor instituții de învățământ, printre care Colegiul Național Ion Creangă din București, și unui premiu anual acordat de Academia Română. Există o comună Ion Creangă, în județul Neamț, iar străzi sau piețe au fost numite în cinstea scriitorului și în orașe din toată România: Târgu Neamț, Iași, Fălticeni, București, Arad, Brăila, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Tecuci, Timișoara, Tulcea etc. Un cartier din nordul Bucureștiului, lângă Colentina, este numit Ion Creangă. Numele lui Creangă a fost atribuit mai multor repere și instituții din Moldova post-sovietică. Printre acestea se numără și Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, fondată pe baza școlii normale din Chișinău. ## Scrieri ### Povești
* Singurătate * Lasă-ți lumea ta uitată * Și dacă... * Pajul Cupidon... * Ce te legeni... * Melancolie * Rugăciunea unui dac * Pe aceeași ulicioară... * De câte ori, iubito... * O, rămâi... * Despărțire * Crăiasa din povești * Odă * La mijloc de codru des * Venere și Madonă * Iubind în taină * Afară-i toamnă * Sunt ani la mijloc * Când iarăși glasul * Trecut-au anii * S-a stins viața falnicei Veneții * Dorința * Mortua est! * Noaptea... * Egipetul * Adio * Ce e amorul? * Lacul * Înger și demon * Floare albastră * Se bate miezul nopții... * Înger de pază * Atât de fragedă... * O, mamă... * Făt-Frumos din tei * Cu mâne zilele-ți adaogi... * Din valurile vremii... * Povestea codrului * Împărat și proletar * Pe lângă plopii fără soț... * Glossă * S-a dus amorul... * Departe sunt de tine... * Freamăt de codru * De-or trece anii... * Peste vârfuri * Somnoroase păsărele... * Revedere * Când amintirile... * Doina * Mai am un singur dor * De-oi adormi * Nu voi mormânt bogat * Iar când voi fi pământ * Epigonii * Călin * Strigoii * Satira I * Satira II * Satira III * Satira IV * Luceafărul * Criticilor mei
Nu se cunoaște unde face primele două clase primare.[45] Începând cu clasa a III-a în 1858 a urmat școala primară National Hauptschule (Școala primară ortodoxă orientală) la Cernăuți. La finalul clasei a III-a este clasificat al cincisprezecelea dintre cei 72 de elevi.[47][60] Frecventează aici și clasa a IV-a în anul școlar 1859/1860. Are ca învățători pe Ioan Litviniuc și Ioan Zibacinschi, iar director - pe Vasile Ilasievici.[60] Cadre didactice cu experiență, învățătorii săi participă la viața culturală și întocmesc manuale școlare. Termină școala primară cu rezultate bune la învățătură. A terminat clasa a IV-a clasificat al cincilea din 82 de elevi.[52][59][61]
1. ^ a b Ioan Slavici (1967), Mara, Editura de stat pentru literatură și artă, p. 5 2. ^ a b Ioan Slavici, Brockhaus Enzyklopädie 3. ^ a b Ion Slavici, Gran Enciclopèdia Catalana 4. ^ a b Ioan Slavici, Autoritatea BnF 5. ^ a b Ioan Slavici, accesat în 9 octombrie 2017 6. ^ Ioan Slavici – scriitor și jurnalist, accesat în 3 februarie 2021 7. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 8. ^ a b Călinescu, Istoria literaturii..., p. 449 9. ^ Cioculescu, p. 397 10. ^ Boia, 306. 11. ^ en Grancea Mihaela, Moșneag Cornel, The End of a Decade and the Beginning of the War in Transylvanian Greek-Catholic Press in Jan Nelis, Anne Morelli, Danny Praet (Ed.), Catholicism and Fascism in Europe 1918 - 1945, Georg Olms Verlag, 2015, ISBN 978-3-487-15423-1, p. 384 Nota 4, accesat la 26 ianuarie 2021 12. ^ Cioculescu, p. 363 13. ^ Cioculescu, p. 363 - 364 14. ^ a b Iorga, p. 181 15. ^ a b Ioan Slavici, Amintiri, Cultura națională, București, 1924, p. 12 16. ^ Călinescu, Istoria literaturii..., p. 447, Cioculescu, p. 364 17. ^ a b c Cioculescu, p. 364 18. ^ a b c d e f g h i j Dicționarul literaturii... , p. 811 19. ^ Cioculescu p. 365, Slavici p. 13 20. ^ Cioculescu, p. 365 21. ^ a b c Cioculescu, p. 367 22. ^ a b c d e Cioculescu, p. 368 23. ^ Dicționarul literaturii... , p. 609 24. ^ a b Cioculescu, p. 369 25. ^ a b Călinescu, Viața lui Eminescu, p. 142 26. ^ a b Slavici, p. 14 27. ^ Cioculescu, p. 369 - 370 28. ^ Cioculescu, p. 370 29. ^ Cioculescu, p. 372 30. ^ Cioculescu, p. 372, Slavici, p. 15 31. ^ Cioculescu, p. 373 32. ^ Slavici, p. 15 33. ^ Slavici, p. 19 34. ^ a b Cioculescu, p. 374 35. ^ Slavici, p. 44 - 83 36. ^ Cioculescu, p. 374 - 375 37. ^ a b c d Cioculescu, p. 375 38. ^ a b Călinescu, Viața lui Eminescu, p. 143 39. ^ a b Cioculescu, p. 375 - 376 40. ^ Panu, p. 352 - 353 41. ^ a b c d Dicționarul literaturii... , p. 814 42. ^ a b Cioculescu, p. 376 43. ^ Cioculescu, p. 377 44. ^ Cioculescu, p. 377 - 378 45. ^ a b c Cioculescu, p. 378 46. ^ Cioculescu, p. 378 - 379 47. ^ „164 de ani de la nașterea șirianului Ioan Slavici, actualitateasiriana.ro, 20 ianuarie 2012, accesat la 5 septembrie 2017”. Arhivat din original la 5 septembrie 2017. Accesat în 5 septembrie 2017. 48. ^ Slavici, p. 22 - 23, 90 49. ^ Ionel Novac, Miron Pompiliu, prietenul bihorean al lui Mihai Eminescu, Luceafărul, 1 mai 2014, accesat la 10 mai 2017 50. ^ Slavici, p. 90 - 92 51. ^ a b Cioculescu, p. 379 52. ^ a b c Cioculescu, p. 381 53. ^ Cioculescu, p. 381-382 54. ^ a b c d Cioculescu, p. 382 55. ^ Slavici, p. 93 - 98 56. ^ a b Cioculescu, p. 383 57. ^ Cioculescu, p. 382 - 383 58. ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent, acad.ro, accesat 10 mai 2017 59. ^ Cioculescu, p. 381, 383 60. ^ a b c Cioculescu, p. 384 61. ^ Ioan Slavici, Mara, Editura Litera, Chișinău, 2001, p.9 62. ^ a b c d e Cioculescu, p. 385 63. ^ Cioculescu, p. 385 - 386 64. ^ a b c Cioculescu, p. 386 65. ^ Cioculescu, p. 386 - 387 66. ^ a b c d Cioculescu, p. 387 67. ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 226 68. ^ Cioculescu, p. 387 - 388 69. ^ Dicționarul literaturii... , p. 226, 811 70. ^ Cioculescu, p. 388 71. ^ a b c Dicționarul literaturii... , p. 914 72. ^ Dicționarul literaturii... , p. 915 73. ^ a b c d Cioculescu, p. 389 74. ^ Cioculescu, p. 389 - 390 75. ^ Cioculescu, p. 390 76. ^ a b Cioculescu, p. 391 77. ^ a b c Dicționarul literaturii... , p. 813 78. ^ a b Cioculescu, p. 393 79. ^ Boia, pag. 310. 80. ^ Gazeta Bucureștilor, 11 martie 1917. 81. ^ Tradițiuni politice, în: Gazeta Bucureștilor, 19 martie 1917. 82. ^ Vrăjmași milenari, în: Gazeta Bucureștilor, 21 iulie 1918. 83. ^ De ce a trecut scriitorul Ioan Slavici din închisoare în închisoare, adevarul.ro, 10 septembrie 2015. Accesat la 6 noiembrie 2023. 84. ^ a b c d e Cioculescu, p. 396 85. ^ a b Cioculescu, p. 395 86. ^ a b c d e f g h i Dicționarul literaturii... , p. 812 87. ^ a b c Cioculescu, p. 407 88. ^ a b Cioculescu, p. 410 89. ^ Cioculescu, p. 409 90. ^ a b c Cioculescu, p. 412 91. ^ a b c Călinescu, Istoria literaturii..., p. 450 92. ^ Călinescu, Istoria literaturii..., p. 451 93. ^ Cioculescu, pp. 415-416 94. ^ Cioculescu, pp. 416-417 95. ^ Cioculescu, p. 416 96. ^ a b c d e Al. Săndulescu, Memorialiști români: Ioan Slavici[nefuncțională], România literară, nr. 26, 2003, accesat la 10 mai 2017 97. ^ Cioculescu, p. 402 98. ^ Cioculescu, p. 406 99. ^ Constantin Cubleșan: Ioan Slavici – portret în oglinda timpului, Conferințele Bibliotecii ASTRA, Nr. 93, 2010, pp. 18, 20 100. ^ Dicționarul literaturii... , p. 875 101. ^ Dicționarul literaturii... , p. 875-876 102. ^ Dicționarul literaturii... , p. 876 103. ^ Comisia Internațională asupra Holocaustului în România - Raport Final Arhivat în 10 noiembrie 2017, la Wayback Machine., București, 2004, p. 26, accesat la 10 mai 2017 104. ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 885 105. ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 886 106. ^ Dicționarul literaturii... , p. 942 107. ^ a b c Ioan Slavici, ioanslavici.eu, accesat la 10 mai 2017 108. ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 913 109. ^ Gherghe Luchescu, Ioan Slavici - om al școlii, în In memoriam, Ioan Slavici, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 151 110. ^ Gherghe Luchescu, Ioan Slavici - om al școlii, în In memoriam, Ioan Slavici, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 152 111. ^ Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”, ghidulmuzeelor.cimec.ro, accesat la 23 mai 2017 112. ^ Colegiul Național „Moise Nicoară”, Arad - Istoric Arhivat în 21 aprilie 2016, la Wayback Machine., moisenicoara.ro, accesat la 23 mai 2017 113. ^ In memoriam, Ioan Slavici, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 9 114. ^ Istoria teatrului arădean, teatrulclasic.ro, accesat la 23 mai 2017 115. ^ La moara cu noroc (1955), cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017 116. ^ Dincolo de pod (1976), cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017 117. ^ Pădureanca (1986), cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017 118. ^ Concursul național de proză „Ioan Slavici” - Ediția a IV-a Arhivat în 13 august 2020, la Wayback Machine., 27 octombrie 2016, Comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj, accesat la 22 mai 2017 119. ^ Premiul literar anual „Ioan Slavici” la UVVG, portalul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – uvvg.ro, accesat la 22 mai 2017 120. ^ Filiala Arad a „Ligii Scriitorilor din România” își lansează prima antologie la Biblioteca „A.D.Xenopol”, 16 mai 2016, radiotimisoara.ro, accesat la 22 mai 2017
La 15 iunie 1894 a fost numit de către Academia Română director, iar soția sa a fost numită subdirectoare la Institutul Ioan Oteteleșanu de la Măgurele, unde vor activa pentru paisprezece ani, până în anul 1908.[18][73] Activitatea de la institut, unde se apleacă spre activitatea de predare și grădinărit, transformând castelul și întinderile lui într-o gospodărie înfloritoare, îl absorb de la literatură, astfel în această perioadă publică doar o schiță în Albina și nuvela Vatra părăsită, publicată postum,[74] însă, ca profesor de limba și literatură română, istorie și geografie scrie singur, sau în colaborare cu A. I. Odobescu sau I. Manliu, o serie de manuale foarte apreciate în epocă.[18]
După schimbarea de regim politic din 1947 poezia lui Mihai Eminescu a fost grav cenzurată, iar în manualele școlare au pătruns doar câteva texte, printre ele fiind poezia „Împărat și proletar", iar opera lui a fost redusă la o suprafață foarte mică și înlocuită de poetica poeziei proletcultiste, specifică acelei epoci. Exegeza eminesciană a revenit la nivelul ei abia după 1965 prin câteva momente semnificative, trebuind menționate în acest context studiile unor eminescologi ca Ion Negoițescu, Rosa del Conte, Ioana Em. Petrescu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Petru Creția, Ilina Gregori care s-au adăugat canonului eminescologiei interbelice, la care și-au adus contribuția mari critici sau stilisticieni literari precum Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Caracostea etc.[79]
# Ioan Slavici * Facultatea de Drept din Pesta * Facultatea de Drept din Viena * Facultatea de Drept din Pesta * Facultatea de Drept din Viena Pe categorii Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Austriac – d. 17 august 1925, Panciu, Putna, România) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educație politică, așa cum își propusese. Pentru Eminescu legea supremă în politică era conservarea naționalității și întărirea statului național: De aceea, o politică eficientă putea fi realizată numai ținând seamă „de calitățile și defectele rasei noastre, de predispozițiile ei psihologice”. Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea să constrângă cetățenii de altă etnie să devină români sau să-i excludă din viața publică. Ceea ce își dorea era ca interesul național să fie dominant, nu exclusiv. „Dar ceea ce credem, întemeiați pe vorbele bătrânului Matei Basarab e că țara este, în linia întâia, elemental național și că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determine soarta și caracterul acestui stat.” [77]
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [19] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un „Abecedar” (1868). În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca). În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
La Viena, unde a trăit primele luni într-un fel de beție sufletească, Slavici s-a declarat interesat de „științele politice”, astfel participă la adunările „Societății literaro-științifică” și ale „Societății literarie-sociale România”, unde se discutau, printre altele, diferite subiecte politice ale zilei. În primăvara lui 1870 într-una dintre ședințele „Societății literarie-sociale România”, Slavici, citește un referat Despre libertatea omului ca individ și membru al societății.[31]
Noile filme bazate pe scrierile lui Creangă includ, printre altele, Tusea și junghiul de Mircea Daneliuc din 1992 (o adaptare după „Fata moșului ...”) și coproducția moldo-română a lui Tudor Tătaru Dănilă Prepeleac (1996). Au existat și câteva adaptări teatrale post-1989 ale textelor lui Ion Creangă, cu contribuții a diverși dramaturgi români. Unele dintre acestea sunt varianta lui Cornel Todea din „Harap Alb” (cu muzică de Nicu Alifantis),[115][142] interpretarea lui Cristian Pepino despre „Capra cu trei iezi”,[143] Mihai Mălaimare ' (din „Prostia umană”)[144] și Povestea poveștilor de Gheorghe Hibovski, un spectacol de teatru marginal folosind atât originalul lui Creangă, cât și textul lui Nedelciu.[145]
* George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1945 * Crețu, Ion, Mihail Eminescu (biografie documentară), Editura pentru Literatură, București,1968 * Dumitru Murărașu, Mihai Eminescu-viața și opera, Editura Eminescu,1983 * Ilina Gregori, Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, Editura Art, 2008 * George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1945 * Crețu, Ion, Mihail Eminescu (biografie documentară), Editura pentru Literatură, București,1968 * Dumitru Murărașu, Mihai Eminescu-viața și opera, Editura Eminescu,1983 * Ilina Gregori, Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, Editura Art, 2008 ### Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1892-1947
În anul 1878 a publicat studiul „Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România în care îi caracteriza pe evrei ca fiind o boală, descriind iudaismul ca negarea tuturor religiilor, iar pe Dumnezeul evreilor ca tăgăduirea tuturor Dumnezeilor. Învinovățindu-i pe evrei pentru toate problemele României, Slavici sugera expulzarea acestora, dar fiind sigur că nimeni nu i-ar fi primit, conchidea: Ne rămâne doar ca, la un semn, să închidem granițele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre până la cel din urmă ca să nu mai rămână nici sămânță din ei!. Pentru astfel de studii și alte articole antisemite publicate de-a lungul vieții, precum seria de eseuri Semitismul, scrise între 1902 și 1908 Raportul Final al Comisiei Internaționale asupra Holocaustului în România coordonat de Elie Wiesel, în 2004, îl enumeră pe Slavici printre precursorii antisemitismului extremist din România din prima jumătate a secolului trecut.[103]
În urma lui Mihai Eminescu au rămas patru portrete fotografice. Primul, realizat la Viena în 1869, e cel mai cunoscut și pe baza lui s-a construit și mitul geniului. Se pare că e un portret neretușat al unui fotograf austriac. Conform altei versiuni, acest portret ar fi fost realizat în anul 1869 în Piața Sf. Wenceslas din Praga, atunci când Eminescu avea 19 ani, de către fotograful ceh Jan Tomáš.[87] Mai sunt alte trei portrete retușate, unul din 1878 - realizat de Frantz Dushek la București, unul din 1884-1885 - realizat de Nestor Heck la Iași, altul de Jean Bielig, realizat în 1887, și după care s-a făcut o litografie de către Th. Mayerhofer. Se pare că pe acesta din urmă l-a rupt Titu Maiorescu atunci când i-a fost arătat.[88] * 1869 * 1878 * 1885 * 1887 * 1869 * 1878 * 1885 * 1887 ## Sculpturi ale poetului
1872 este anul probabil al întâlnirii cu Veronica Micle, la Viena. În data de 10 februarie a aceluiași an, într-o scrisoare către părinți, se plânge că a fost bolnav, din care cauză se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată și de știrile triste primite de acasă. În 18 martie, a ajuns să constate că „anul acesta e într-adevăr un an nefast“ din cauza bolii și a lipsurilor de tot felul, iar în 8 aprilie a cerut bani pentru a se înscrie în semestrul al II-lea. Se plânge și de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări a părăsit Viena și s-a întors în țară. ### Student la Berlin În 18 decembrie 1872, s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subvenții lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era înmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botoșani. Cursurile la care se înscrisese sau pe care și le notase să le urmeze erau foarte variate: din domeniul filosofiei, istoriei, economiei și dreptului.
Privită de criticul român Radu Voinescu ca o anecdotă extinsă,[50] nuvela Nichifor Coțcariul stabilește o legătură cu limbajul basmelor, fiind situată într-o epocă legendară și non-istorică.[51] Detaliază seducția elaborată a unei tinere mirese evreiești de către un căruțar moldovenesc, pe ruta dintre Târgu Neamț și Piatra. Episodul, despre care textul însuși indică că este doar unul dintr-o serie de cuceriri ale lui Nichifor în rândul clientelor sale de sex feminin, evidențiază monologul pronunțat al seducătorului, care acoperă relatări despre căsătoria lui nefericită, aluzii despre naturalețea iubirii fizice și sugestii intimidante că lupii ar putea fi tentați să atace căruța (îndemnând-o pe tânără să caute refugiu în brațele lui).[52] Comportamentul seducătorului, notează Constantinescu, prezintă o alternativă la tema bătrâneții ca timp al imobilizării: „bătrânul încă verde, glumețul care se bucură de escapadele sale amoroase, în timp ce le justifică prin firescul curs al vieții”.[53] Nichifor se exprimă mai ales cu ajutorul zicalelor populare, pe care le amestecă dezinvolt cu observații personale despre situație.[54] Contextul complotului este o consemnare a diferitelor superstiții, unele anticlericale sau antisemite: Nichifor își exprimă credința că preoții care trec în calea cuiva vor produce ghinion, precum și afirmația că apoticarii evrei vindeau „otrăvuri”.[55]
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[21] Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[22] Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[22][23][24] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[23][24]
Un moment semnificativ al contestării poetului (de către un grup de critici literari consacrați, din care făceau parte Nicolae Manolescu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, un politolog - profesorul de științe politice Cristian Preda, dar și de un număr de tineri scriitori, și anume de cel care coordonase numărul, redactorul Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu, T.O.Bobe sau studentul Marius Chivu) l-a constituit numărul 265 din 1998 al revistei „Dilema", care a stârnit o reacție foarte puternică a lumii culturale românești, dar și a jurnaliștilor de la diverse publicații, toate aceste reacții fiind adunate de Cezar Paul-Bădescu într-o antologie intitulată „Cazul Eminescu". Acesta a selectat numai reacțiile emoționale și a trecut cu vederea pe cele avizate care veneau din partea unor eminescologi ca Ilina Gregori, Eugen Simion, Ștefan Cazimir etc.[80] ### Traduceri
* Amita Bhose, Eminescu și India, Editura Junimea, Iași, 1978, 176 p. * Gheorghe Bulgăr, Momentul Eminescu în evoluția limbii române literare, Editura Minerva, 1971 * Gh. Bulgăr, De la cuvînt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Junimea, Iași, 1975, 264 p. * Constantin I. Calotă, Poezia lui Mihail Eminescu și psihologia romantismului, Cu o prefață de C. Rădulescu-Motru, Editura Librăriei „Principele Mircea”, București, 1936; * Constantin I. Calotă, Idealismul magic la Novalis și Eminescu, Editura Librăriei „Principele Mircea”, București; * Dumitru Caracostea, Creativitatea eminesciană, Editura Fundațiilor Regale, 1943 * G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-V, Editura Fundațiilor Regale, 1934-1936 și reed, Editura Minerva * G. Călinescu, Avatarii Faraonului Tlà, Editura Junimea, Iași, 1979, 192 p. * Matei Călinescu, Titanul și geniul în poezia lui Eminescu, E.P.L., 1964 * Rosa del Conte, Mihai Eminescu o dell Assoluto, 1962 * Petru Creția, Testamentul unui eminescolog, Humanitas, 1998 * Ion Dumitrescu, Metafora mării în poezia lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1972, 356 p. * Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu, 1963 * Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eminescu, cultură și creație * Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu și romantismul german, Editura Eminescu, București, 1986, 292 p. * László Gáldi, Stilul poetic al lui Mihai Eminescu, Editura Academiei RPR, București, 1964, 473 p. * Alain Guillermou, La Génèse intérieure des poésies d Eminescu, Paris, Didier, 1963; * Alain Guillermou, Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu, Traducere de Gh. Bulgăr și Gabriel Pîrvan, Editura Junimea, Iași, 1977, 608 p. * G. Ibrăileanu, Eminescu, studii și articole, Ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de Mihai Drăgan, Editura Junimea, Iași, 1974, 384 p. * Iurii Kojevnikov, Mihai Eminescu și problema romantismului în literatura română, Traducere, prefață și indice de autori de Ariton Vraciu, Editura Junimea, Iași, 1979, 328 p. * D. Murărașu, Mihai Eminescu, Viața și Opera, Editura Eminescu, București, 1983, 488 p. * Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian, Editura Humanitas, București, 1992, 384 p., reeditare în 2003 * Edgar Papu, Poezia lui Eminescu, Editura Minerva, 1971 * Perpessicius, Eminesciana, Ediție îngrijită, prefață și bibliografie de Dumitru D. Panaitescu, Editura Junimea, Iași, 1983, 664 p. * Ioana Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, Editura Minerva, 1972 * Ion Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu * Originile, Cartea Românească, București, 1989, 228 p. ISBN 973-23-0101-5 * Eugen Simion, Proza lui Eminescu, 1964 * Alex Ștefănescu, Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură, Editura ALLFA, București 2017. ISBN 978-606-783-069-9 * Eugen Todoran, Eminescu, Editura Minerva, 1972 * Tudor Vianu, Studii de literatură, 1965 * Tudor Vianu, Poezia lui Eminescu, Editura Cartea Românească, 1930 și reed. * Tudor Vianu, Eminescu, Prefață de Al. Dima, Editura Junimea, Iași, 1974, 356 p. * Ion Negoițescu, Poezia lui Eminescu, 1967; Ediția a III-a, Editura Junimea, Iași, 1970, 184 p. * Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu, coord. Tudor Vianu, Editura Academiei, București, 1968
* Articole Wikipedia cu identificatori BNE * Articole Wikipedia cu identificatori BNF * Articole Wikipedia cu identificatori CINII * Articole Wikipedia cu identificatori GND * Articole Wikipedia cu identificatori ISNI * Articole Wikipedia cu identificatori LCCN * Articole Wikipedia cu identificatori LNB * Articole Wikipedia cu identificatori MusicBrainz * Articole Wikipedia cu identificatori NKC * Articole Wikipedia cu identificatori NLA * Articole Wikipedia cu identificatori NSK * Articole Wikipedia cu identificatori SELIBR * Articole Wikipedia cu identificatori SUDOC * Articole Wikipedia cu identificatori VIAF * Articole Wikipedia cu identificatori WorldCat-VIAF * Control de autoritate cu 15 elemente * Articole Wikipedia cu control de autoritate * Pagini ce folosesc legături automate către ISBN
* ^ Paul Cernat, *articleID_5796-articles_details.html "Povestea poveștilor ...", in Observator Cultural, Nr. 20, July 2000 * ^ a b Gabriela Lupu, "Liiceanu scoate Povestea Poveștilor de Creangă la export", in Cotidianul, December 20, 2006 * ^ Tudorel Urian, "Harap Alb reloaded" Arhivat în 21 ianuarie 2010, la Wayback Machine., in România Literară, Nr.3/2005 * ^ Horia Gârbea, "Fata babei și fata 'moșului'-autor încă tânăr!", in Săptămâna Financiară, April 24, 2009 * ^ Andrei Terian, "Fratele mai deștept al lui Kalașnikov", in Ziarul Financiar, May 20, 2010 * ^ Cristina Lazurca, "Lectura—plăcere sau supliciu?"[nefuncțională], in Glasul Aradului, March 7, 2009 * ^ Marina Constantinescu, "Râzi tu, râzi, Harap-Alb" Arhivat în 28 iulie 2011, la Wayback Machine., in România Literară, Nr.27/2005 * ^ Eugenia Anca Rotescu, "Povestea și regizorul-păpușar", in Observator Cultural, Nr. 103, February 2002 * ^ Stelian Țurlea, "Relatare despre un București altfel", in Ziarul Financiar, June 20, 2008
Din anul 1885 începuse o serie grea de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului Tribunei. Slavici este condamnat la închisoare pentru un an în 1888, acuzat de agitațiune. Își execută pedeapsa la Vác, o localitate pe malul Dunării, aproape de Budapesta. Regimul închisorii din Vác a fost lejer permițându-i-se să primească ziare și reviste, să scrie, să primească vizite zilnice. În timpul închisorii Slavici continuă să lucreze la documentele Hurmuzachi și chiar beneficiază de ajutorul directorului închisorii, Kovács, la corectarea de tipar a textelor maghiare, germane sau latine. Eleonora cu un copil de doi ani și așteptând un altul s-a mutat la Vác pentru a-i fi aproape. În închisoare află despre moartea lui Eminescu la 15 iunie 1889.[64]
Cu certitudine se cunoaște că bunicul poetului, pe latura paternă, a fost Ilie Slavici, născut în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria acestuia cu Maria, născută în 1783, au rezultat șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava Slavici, născut în 1818. Sava rămâne orfan la o vârstă fragedă și este înfiat de Mihai Fercu, „tata bătrân”, cum avea să apară în amintirile de mai târziu ale scriitorului, care era un fruntaș în sat și fusese „cătană împărătească” împotriva lui Napoleon Bonaparte.[13][14] „Tata bătrân” avea cunoștință de carte, deoarece rostea la biserică, în timpul slujbei, Crezul și Tatăl nostru, iar scriitorul și-l amintește păstrând cu sfințenie portul din tinerețele sale: păr lung împletit în coadă și prins în pieptăn de baga, pălărie înaltă cu borduri late, gheroc de postav măsliniu cu pulpane până la genunchi, băț lung cu mânerul de argint și pantofi cu cataramă mare,[15] adică se îmbrăca conform cu moda începutului de secol de la oraș.[16]
Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române. ### Moș Nichifor Coțcariul și „corozivii”
Deși ocazional și-a minimalizat propria contribuție la literatură,[26][31] Creangă însuși era conștient de faptul că textele sale treceau dincolo de înregistrările tradiției populare și depunea eforturi semnificative pentru a fi recunoscut ca autor original (prin corespondență cu colegii scriitori și trimiterea de bunăvoie a cărților sale spre examinare critică).[26] Vianu a comentat pe larg relația exactă dintre narațiunea împrumutată din tradiția orală și metoda „oarecum pe furiș” a lui Creangă de a-și îmbina propriul stil în standardul folcloric, asemănând-o cu procesul istoric prin care pictorii locali improvizau peste canoanele stricte ale artei bizantine.[32] Preluarea complexă a individualității și a artei de a scrie a lui Creangă a fost atestată de propria sa prefață la o ediție a poveștilor sale adunate, în care se adresa direct cititorului: „Iubite cetitoriu, multe prostii oi fi cetit de când ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vedea că nu-ți vin la socoteală, ie pană în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală, că eu atâta m-am priceput și atâta am făcut."[26]
În primăvara anului 1887 Mihai Eminescu a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta, unde a fost internat în spitalul local "Sfântul Spiridon". În timpul acesta, la Iași, s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscripție publică pentru întreținerea și îngrijirea poetului. În 13 iulie a revenit la Iași pentru un consult de specialitate. Medicii au recomandat trimiterea pacientului la Viena și în localitatea Hall din Tirol, astfel că, pe 15 iulie, Eminescu era deja plecat spre destinațiile recomandate, însoțit de aspirantul în medicină Grigore Focșa. Pe 1 septembrie s-a întors de la Hall, din Tirol, la Botoșani, unde a stat la sora Henrieta, fiind luat sub îngrijirea doctorului Iszak. Trupa de teatru a fraților Vlădicescu, cunoscuți poetului, a dat în luna decembrie, la Botoșani, un spectacol de caritate în beneficiul bolnavului.
Apariția volumului Novele din popor, în anul 1881, a fost bine recepționată și a fost considerată un moment decisiv în consolidarea prozei realiste în literatura română. Nicolae Xenopol aprecia că Slavici a făcut un pas mai departe și că în proza lui intri într-o lume pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte, într-o lume în sfârșit despre care poți cu drept zice: aceștia sunt țăranii români. Eminescu a accentuat aceeași idee, insistând asupra adâncimii sufletești a acestei lumi, care nu numai seamănă în exterior cu țăranul român, în port și vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc și simt ca el. Gazetele transilvănene au întărit aceeași opinie și au apreciat măiestria lui Slavici cu care descrie toate fazele prin care trece sufletul lor, iar Nicolae Iorga afirma că Slavici vede bine în lucrurile mici și le mărește pentru cei care nu le pot vedea ca dânsul.[90]
Poetul a început să sufere de o inflamație a încheieturii piciorului. În 1 septembrie a fost numit în postul de director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Eminescu preda acum și lecții de logică la Institutul Academic în locul lui Xenopol pe lângă sarcinile de la bibliotecă. În 19 septembrie, printr-o scrisoare adresată secretarului agenției diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat această sarcină și de ce a luat drumul către țară. În 7 octombrie, Maiorescu a luat cunoștință prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca așa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi, în Boemia. În 10 octombrie, Șerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienație mintală, s-a internat în spital prin intervenția Agenției române din Berlin. S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. În 28 noiembrie Agenția română din Berlin a anunțat moartea lui Șerban, fratele poetului. ### Revenirea în România
Comparația frecventă dintre Creangă și Caragiale, în special, este văzută de Vianu ca provenind atât din „mijloacele stilistice cu amplitudine” comune, cât și din pozițiile lor complementare în relațiile cu două fenomene suprapuse, cu descrierea de către Caragiale a micii burghezii ca fiind echivalentul grosier al interesului lui Creangă pentru țărănime.[37] Același paralelism este explicat de Ornea ca o consecință a concepției sociale a celor doi autori: „[Lucrările lor] au cimentat estetic portretizarea a două lumi. A lui Creangă este lumea țărănească, a lui Caragiale cea suburbană și cea urbană. Două lumi care reprezintă, de fapt, doi pași caracteristici și două modele sociopolitice în evoluția structurilor românești care... se confruntau într-un proces care avea să se dovedească ulterior decisiv.”[38] Potrivit aceluiași comentator, cei doi plus Eminescu sunt marii scriitori ai generației lor, cu Slavici ca unul „în succesiunea lor imediată”.[39] Deși enumeră ceea ce el crede că sunt elemente care leagă lucrările lui Creangă și Caragiale, alți critici au descris drept ciudat faptul că cei doi nu par să se fi menționat niciodată unul pe celălalt și au subliniat că, deși nu imposibilă, o întâlnire directă între ei nu a fost niciodată înregistrată în surse.[40]
În pragul primului război mondial a fost director al ziarului Ziua din București, subvenționat cu fonduri germane și austro-ungare. A susținut, alături de regele Carol I, neutralitatea României. Soluția preconizată de Slavici era neutralitatea, însă, dacă ar fi existat temerea unei victorii rusești, atunci a considerat oportună intrarea României în război de partea Puterilor Centrale. În anul 1916, după ce România a intrat în război de partea Antantei, Slavici a fost arestat și întemnițat la fortul Domnești, iar manuscrisele, printre care romanul Musculița[78], i-au fost confiscate și apoi pierdute. La 28 septembrie 1916 a fost pus în libertate de autoritățile române întrucât nu a putut fi încadrat în prevederile legii spionajului, iar din actele de urmărire penală nu rezultă nimic compromițător.[79] A rămas la București în timpul ocupației germane, unde a fost redactor al Gazetei Bucureștilor. În această calitate a criticat panslavismul precum și pe aliații francezi și englezi. Despre regele Ferdinand I a scris că ar avea drept sfătuitori doar Minciuna, Clevetirea și Prostia.[80] În 19 martie 1917 a conchis că sunt vrednici de cea mai aspră osândă oamenii politici care au încălcat tradiția de secole de alianță cu Curtea de la Viena.[81] În 1918 a evidențiat faptul că încă din secolul al XVIII-lea Austria și Prusia au ținut în frâu expansiunea rusească, altminteri toți românii ar fi avut soarta celor din Basarabia.[82]
* Budulea Taichii (1880) * Moara cu noroc (1880) * Pădureanca (1884) * Comoara (1896) * Vatra părăsită (1900) * La răscruci (1906) * Pascal, săracul (1920) ### Romane * Mara (1894) * Din bătrâni (1902) * Din bătrâni. Manea (1905) * Corbei (1906) * Din două lumi (1920) * Cel din urmă armaș (1923) * Din păcat în păcat (1924) * Mara (1894) * Din bătrâni (1902) * Din bătrâni. Manea (1905) * Corbei (1906) * Din două lumi (1920) * Cel din urmă armaș (1923) * Din păcat în păcat (1924) ### Memorii * Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888- 1889) * Serbarea de la Putna (1903) * Închisorile mele (1920) * Amintiri (1924) * Lumea prin care am trecut (1924) * Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888- 1889) * Serbarea de la Putna (1903)
* NLA: 36083936 * NSK: 000002281 * SELIBR: 185092 * SNAC: w69359xc * SUDOC: 026850818 * VIAF: 27064042 * WorldCat Identities (via VIAF): 27064042 * Nașteri în 1850 * Nașteri pe 15 ianuarie * Decese în 1889 * Decese pe 15 iunie * Mihai Eminescu * Nașteri în 1850 * Nașteri pe 15 ianuarie * Decese în 1889 * Decese pe 15 iunie * Mihai Eminescu
Un al doilea muzeu dedicat în întregime scriitorului a fost deschis la casa sa din Târgu Neamț în 1951[112] și donat statului de către succesorii săi în 1965.[113] În deceniile următoare se pare că a devenit cea mai vizitată casă memorială din România.[112] Autoritățile au finanțat și un nou centru cultural, ridicat în imediata apropiere a orașului Bojdeuca în perioada 1984–1989.[70] În 1965, la București a luat ființă Teatrul pentru Copii Ion Creangă - instituție de stat, iar activitatea sa ulterioară a inclus punerea în scenă a mai multor basme ale scriitorului pentru un public junior.[114][115] Printre astfel de contribuții s-au numărat și două adaptări ale „Harap Alb”, în regia respectivă de Ion Lucian[115] și Zoe Anghel Stanca.[116] În 1983, autorul din Timișoara Șerban Foarță a finalizat și el lucrarea la o versiune scenică a lui „Ivan Turbincă”.[117]
* Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, București, 1995.ISBN: 973-28-0523-4 ISBN 973-28-0523-4 * Horia Gârbea, Trecute vieți de fanți și de birlici, Cartea Românească, București, 2008.ISBN: 978-973-23-1977-2ISBN 978-973-23-1977-2 * Ruth S. Lamb, „Drama românească”, în Stanley Hochman (ed. ), Enciclopedia McGraw-Hill a dramei mondiale. Vol. 4: OS, McGraw-Hill, New York, 1984, p. 239–252.ISBN: 0-07-079169-4 ISBN 0-07-079169-4 * Carmen-Maria Mecu, Nicolae Mecu, „Paradigmele lui Junimea în educația pentru o societate civilă”, în Magdalena Dumitrana (ed. ), România: identitate culturală și educație pentru societatea civilă. Studii filozofice românești, V. Patrimoniul cultural și schimbarea contemporană, Seria IVA, Europa Centrală și de Est, Volumul 24, Consiliul pentru Cercetare în Valori și Filosofie, Washington, 2004, p. 181–193.ISBN: 1-56518-209-X ISBN 1-56518-209-X
Slavici publică în Timpul nuvela O viață pierdută, semnată Tanda, schițe literare conturând peisaje din viața bucureșteană Grădina cu cai, Sfântul George, Moșii, cronici literare, cronici dramatice, iar la rubrica Bibliografie, notițe asupra revistelor românești.[54] Viața la redacție a fost stimulantă din punct de vedere literar considerând anturajul, dar cei trei clasici trăiau într-o sărăcie lucie, uitați adesea cu plata de către potentații junimiști. Titu Maiorescu părăsise direcția ziarului, la doar trei luni de la instalare, iar cei trei redactori nu erau plătiți uneori cu lunile. Astfel Caragiale părăsește redacția în anul 1879, Slavici îl urmează în anul 1880, iar Eminescu rămâne singur până la plecarea sa din anul 1882.[54][55]
* Geniu sublim (Eminescu), scenariu de film, scris în 1966 de scriitorul Cristian Petru Bălan și achiziționat oficial de Centrul Cinematografic București, secția scenarii film, în 1967. După emigrarea autorului în America, scenariul a fost publicat în 1996, la editura Western Publishing din Chicago, câteva exemplare existând și în România (Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară din București ș.a.). În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, regizorul Emil Loteanu a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu. ### Filatelie
* ^ Filiala Arad a „Ligii Scriitorilor din România” își lansează prima antologie la Biblioteca „A.D.Xenopol”, 16 mai 2016, radiotimisoara.ro, accesat la 22 mai 2017 ## Bibliografie * George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941 * Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973 * Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008 * Ioan Slavici, Amintiri, Cultura națională, București, 1924 * Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești contemporane, Editura Adevărul, București, 1934 * George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura Litera, Chișinău, 1998 * George Panu, Amintiri de la Junimea, Volumul I, Editura „Remus Cioflec”, 1942 * George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
1. ^ a b Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.84-86 2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 3. ^ Encyclopædia Britannica Online, accesat în 24 octombrie 2018 4. ^ a b regionální databáze Knihovny města Olomouce, accesat în 26 septembrie 2024 5. ^ Gran Enciclopèdia Catalana, accesat în 24 octombrie 2018 6. ^ The Fine Art Archive, accesat în 1 aprilie 2021 7. ^ CONOR.SI[*]​ Verificați valoarea |titlelink= (ajutor) 8. ^ Mihai Eminescu (1850-1889) (în engleză), Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 9. ^ Mihai Eminescu - accesat 11.01.09 10. ^ Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, București, 1986 11. ^ Mircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1986 12. ^ a b c Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.163-172 13. ^ a b Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.161 14. ^ Boia, L. Mihai Eminescu, românul absolut p.21 15. ^ „Mihail Eminescu (Romanian poet)”, Encyclopedia Britannica, 11 ianuarie 2023, accesat în 26 februarie 2023 16. ^ titlul original din revista Familia a fost DE-ASIU AVÉ - cf. Academia Republicii Socialiste România, Istoria literaturii române, Epoca marilor clasici, III, București, 1973, p. 165 17. ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.45, 58 18. ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.138 19. ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.160-161 20. ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.176 21. ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.196 22. ^ a b Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.162-163 23. ^ a b Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.279-285 24. ^ a b Elie, Wiesel (2004). Raport Final. Polirom. pp. 24–25, 44. ISBN 973-681-990-6. 25. ^ a b CONSTANTINESCU, N. M. Bolile lui Eminescu-adevăr și mistificare (Eminescu’s illnesses–between truth and mystification). 26. ^ Ion Nica, Mihai Eminescu. Structura somato-psihică, Ed. Eminescu, București, 1972. 27. ^ a b Neghina, Raul; Neghina, Adriana M (1 martie 2011), „Medical Controversies and Dilemmas in Discussions about the Illness and Death of Mihai Eminescu (1850–1889), Romania's National Poet”, Medical Problems of Performing Artists (în engleză), 26 (1), pp. 44–50, doi:10.21091/mppa.2011.1007, ISSN 0885-1158, accesat în 15 ianuarie 2022 28. ^ a b c Boia, Lucian (2015). Mihai Eminescu, românul absolut. Humanitas. p. 193. ISBN 978-973-50-5043-6. 29. ^ a b Eugen Simion, ed. (2014). Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor. Fundația Națională pentru Știință și Artă. ISBN 978-606-555-129-9. 30. ^ Biblioteca Academiei - Program de accesare digitala a manuscriselor Arhivat în 21 mai 2007, la Wayback Machine. - Mihai Eminescu - accesat 11.01.09 31. ^ „15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale. 171 de ani de la nașterea poetului”. www.digi24.ro. Accesat în 14 ianuarie 2022. 32. ^ Ion Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu, Cartea românească, 1989, p. 201 33. ^ Mihai Eminescu, Luceafărul, Editura Litera Internațional, București, 2001, p. 7 34. ^ a b c d Dan Stănescu. „Neamul și numele lui Eminescu. Originile, Confluențe literare, 10 ianuarie 2014”. 35. ^ a b Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 16 36. ^ Eminescu comemorativ, Album artistic-literar, întocmit de Octav Minar, Iași, 1909 37. ^ Dicționarul literaturii... , p. 321 38. ^ Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 30 39. ^ Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 31 40. ^ Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 18-19 41. ^ Dr. V. Branisce, Izvodul de zestre al părinților lui Mihai Eminescu, Convorbiri literare, LVIII, 1926, p. 44-48 42. ^ Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 20 43. ^ Omagiu lui Mihai Eminescu, Comitetul Comemorării, Galați, București, 1909 44. ^ a b c Călinescu, Istoria literaturii..., p. 25 45. ^ a b Dicționarul literaturii... , p. 322 46. ^ a b c Cioculescu, p. 159 47. ^ a b c d e f Mihai Eminescu, Luceafărul, Editura Litera Internațional, București, 2001, p. 8 48. ^ Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 53 49. ^ Mihail Chințescu, Încercări asupra poetului Eminescu (conferință), Revista olteană, II, 1889, p. 85-100 50. ^ C. Iordăchescu, Locul și data nașterii lui Eminescu, Adevărul literar și artistic, IV, nr. 217, 1 februarie 1925 51. ^ Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 43 52. ^ a b Dr. Radu I. Sbiera, Amintiri despre Eminescu, Cernăuți, 1903 53. ^ I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, București, „Bucovina” V, 1934 54. ^ Mihail Eminescu, Diverse cu o prefață de I. L. Caragiale, Biblioteca Academiei Române, I. 102021 55. ^ Mihail Eminescu, Poezii cu o notiță biografică de Căpitanul Eminescu, fratele poetului M. E., București, „L. Alcalay”, Biblioteca Academiei Române, I. 101830 56. ^ Corneliu Botez, Unde s-a născut poetul Eminescu?, în Mihail Eminescu - Literatură, Iași, 1904, p. 76-78 și Ateneul, Botoșani, număr festiv, februarie 1904 57. ^ a b Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 44 58. ^ N. D. Giurescu, Când s-a născut Eminescu?, Convorbiri literare, 1892, p. 183-185 59. ^ a b c Cioculescu, p. 160 60. ^ a b Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, p. 60 61. ^ Dr. V. Branisce, Două certificate școlare ale lui Mihai Eminescu, Convorbiri literare, LVIII, 1926, p. 241 - 248 62. ^ Istoria literaturii române. Vol. III, București, 1973, Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 526 63. ^ Gh. Bulgăr, Eminescu. Coordonate istorice și stilistice ale operei. Junimea, Iași, 1980, pp. 9-10 64. ^ Prof. dr. Mandache Leocov. Despre Teiul lui Eminescu. Comunicare publică, Grădina Copou. Înregistrare video (minutul 7:00), accesată în 28 noiembrie 2014 la http://www.dailymotion.com/video/x10va9e_mandache-leucov-despre-teiul-lui-mihai-eminescu-iasi_creation. 65. ^ Nicolae Manolescu, „Boala și moartea lui Eminescu”, Adevărul, 28 iunie 2013 66. ^ Academia Republicii Socialiste România, Istoria literaturii române, Epoca marilor clasici, III, București, 1973, p. 159 67. ^ Eminescu și Teleormanul 68. ^ „De ce mergem pe strada Plantelor? | Locuri de vizitat”. Arhivat din original la 18 septembrie 2014. Accesat în 23 ianuarie 2015. 69. ^ G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu (1932) 70. ^ I.L. Caragiale, În Nirvana, în Ei l-au văzut pe Eminescu, Antologie de texte de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989, pag. 148 71. ^ I.L. Caragiale,În Nirvana, în Ei l-au văzut pe Eminescu, Antologie de texte de Cristina Crăciun și Victor Crăciun, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989 pag. 147 72. ^ Titu Maiorescu, Critice, vol. II, Editura pentru literatură, București, 1967, pag. 333 73. ^ Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit. Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, Editura POLIROM, 2000 pag. 157 74. ^ Ion Scurtu, M. Eminescu. Scrieri politice și literare. Manuscrise inedite și culegeri din ziare și reviste, Vol. I, (1870-1877). București, Minerva, 1905 75. ^ G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Editura Minerva, Biblioteca pentru toți, București, 1985, vol. III, p. 44. 76. ^ M. Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, București, 1989, p. 301. 77. ^ M. Eminescu, Opere, vol. XIII, Ed. Academiei, București, 1985, p. 40. 78. ^ Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România (2005), Raport final, Iași: Editura Polirom, pp. 26,44, ISBN 973-681-990-6 79. ^ Manolescu, N. Istoria critică a literaturii române, p.378 80. ^ „Poveștile „dilematicilor". Cezar Paul-Bădescu: Cazul Eminescu”. adevarul.ro. Accesat în 14 ianuarie 2022. 81. ^ Andor Réthy, Eminescu költeményei magyarul (Poeziile lui Eminescu traduse în limba maghiară). În: Irodalmi évkönyv 1957 (= Almanah Literar 1957), Állami Irodalmi És Művészeti Kiadó, Bukarest, 1956, pag. 461-490. 82. ^ a b Colecționarul Român, Numărul 3, duminică 02.04.2006, Personalități române peste hotare 83. ^ a b Romanian coins, 1 rublă 1989 Eminescu 84. ^ „Banca Națională a României, Monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista "Familia"”. Arhivat din original la 17 martie 2018. Accesat în 7 februarie 2016. 85. ^ Biserica lui Eminescu, o ciudățenie în lumea ortodoxiei: sfinții au aureole negre, iar marele poet e pictat pe pereți, 13 august 2016, Cosmin Pătrașcu Zamfirache, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016 86. ^ Sfinții cu aureole negre, care au atras ura rușilor. De ce sfinții pictați pe biserica de lângă casa lui Eminescu poartă doliu - secretul unei picturi unice în lume, 21 iunie 2015, Cosmin Pătrașcu Zamfirache, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2016 87. ^ Cine este autorul celei mai cunoscute fotografii a lui Eminescu?, www.historia.ro 88. ^ George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, 1945
* Eminescu și poeziile sale de Titu Maiorescu * Mihai Eminescu, jurnalist politic * Eminescu (crater) * 9495 Eminescu * Monumente dedicate lui Eminescu * Eminescu, truda întru cuvânt (film documentar) * Societatea Carpații * Mihai Eminescu, jurnalist politic * Eminescu (crater) * 9495 Eminescu * Monumente dedicate lui Eminescu * Eminescu, truda întru cuvânt (film documentar) * Societatea Carpații * v * d * m * v * d * m
* Tudor Vianu, Eminescu, Prefață de Al. Dima, Editura Junimea, Iași, 1974, 356 p. * Ion Negoițescu, Poezia lui Eminescu, 1967; Ediția a III-a, Editura Junimea, Iași, 1970, 184 p. * Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu, coord. Tudor Vianu, Editura Academiei, București, 1968 ## Legături externe
A publicat studii pedagogice în Lumina (1873, 1874), Convorbiri literare (1877), Timpul (1879, 1881), Educatorul (1873), Tribuna (1885-1890), Voința națională (1893), Minerva și Lupta (1909).[86] ### Cursuri * Estetica (1883) * Literatura poporană (1883) * Estetica (1883) * Literatura poporană (1883) ### Lucrări * Școlile noastre sătești (1890) * Proiectul de organizare a Institutului Ioan Otetelisanu (1894) * Programul de studii (1894) * Regulamentul de conducere internă (1894) * Așezarea vorbelor în românește (1905) * Gramatica limbii române (1914) * Școlile noastre sătești (1890) * Proiectul de organizare a Institutului Ioan Otetelisanu (1894) * Programul de studii (1894) * Regulamentul de conducere internă (1894) * Așezarea vorbelor în românește (1905) * Gramatica limbii române (1914) ### Articole
* ^ a b Ioan Slavici (1967), Mara, Editura de stat pentru literatură și artă, p. 5 * ^ a b Ioan Slavici, Brockhaus Enzyklopädie * ^ a b Ion Slavici, Gran Enciclopèdia Catalana * ^ a b Ioan Slavici, Autoritatea BnF * ^ a b Ioan Slavici, accesat în 9 octombrie 2017 * ^ Ioan Slavici – scriitor și jurnalist, accesat în 3 februarie 2021 * ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 * ^ a b Călinescu, Istoria literaturii..., p. 449 * ^ Cioculescu, p. 397 * ^ Boia, 306. * ^ en Grancea Mihaela, Moșneag Cornel, The End of a Decade and the Beginning of the War in Transylvanian Greek-Catholic Press in Jan Nelis, Anne Morelli, Danny Praet (Ed.), Catholicism and Fascism in Europe 1918 - 1945, Georg Olms Verlag, 2015, ISBN 978-3-487-15423-1, p. 384 Nota 4, accesat la 26 ianuarie 2021 * ^ Cioculescu, p. 363 * ^ Cioculescu, p. 363 - 364 * ^ a b Iorga, p. 181 * ^ a b Ioan Slavici, Amintiri, Cultura națională, București, 1924, p. 12 * ^ Călinescu, Istoria literaturii..., p. 447, Cioculescu, p. 364
* Florin Mihăilescu, De la proletcultism la postmodernism, Editura Pontica, Constanța, 2002.ISBN: 973-9224-63-6ISBN 973-9224-63-6 * Lucian Nastasă, Intelectualii și promovarea socială (pentru o morfologie a câmpului universitar), Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2002; versiune e-book la Institutul de Istorie George Barițiu al Academiei Române * Andrei Oișteanu, Inventarea evreului. Stereotipuri antisemite în culturile românești și din alte culturi central-est-europene, University of Nebraska Press, Lincoln, 2009.ISBN: 978-0-8032-2098-0 ISBN 978-0-8032-2098-0 * Z. Ornea , Anii treizeci. Extrema dreaptă românească , Editura Fundației Culturale Române, București, 1995.ISBN: 973-9155-43-X ISBN 973-9155-43-X Junimea și junimismul, Vol. II, Editura Minerva, București, 1998.ISBN: 973-21-0562-3 ISBN 973-21-0562-3 * Anii treizeci. Extrema dreaptă românească , Editura Fundației Culturale Române, București, 1995.ISBN: 973-9155-43-X ISBN 973-9155-43-X
* Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973 * Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, București, 2008 * Ioan Slavici, Amintiri, Cultura națională, București, 1924 * Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești contemporane, Editura Adevărul, București, 1934 * George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura Litera, Chișinău, 1998 * George Panu, Amintiri de la Junimea, Volumul I, Editura „Remus Cioflec”, 1942 * Laura Orban, Aspecte paremiologice în creația lui Ioan Slavici, Studii de Știință și Cultură XVII/2021, 02:47-52 * Alexandru Săndulescu, Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2008, pp. 63–72 * Laura Orban, Aspecte paremiologice în creația lui Ioan Slavici, Studii de Știință și Cultură XVII/2021, 02:47-52
Creangă a inspirat un tablou din 1920 al lui Octav Băncilă, care îl arată pe Creangă ascultându-l pe Eminescu citindu-i poeziile.[99] Două busturi ale autorului au fost ridicate la Iași, respectiv la mormântul acestuia[100] și, în 1932, în grădinile cartierului Copou.[101] După 1943, o altă astfel de piesă a fost dezvelită în Grădinile Cișmigiu din București, ca parte a monumentului Rotunda Scriitorilor.[102] ### Sub comunism
Politic vorbind, Slavici avea convingerea, iar cu această convingere a trăit toată viața și din cauza aceasta i s-au atras atâtea nefericiri mai târziu, că românii din Transilvania trebuiau să fie fideli monarhiei austriece, dar pentru o viață națională mai bună trebuiau să lupte pentru o constituție federală, iar uniunea cu românii de peste Carpați trebuia să se înfăptuiască doar printr-o activitate culturală intensă.[62]
* ^ a b c Florin Rusu, "Bijuteria de pe Valea Ozanei" Arhivat în 20 septembrie 2011, la Wayback Machine., in Evenimentul, May 18, 2002 * ^ Lamb, p. 243, 248, 249 * ^ a b c Cornel Todea, "Ion Creangă Theater", in Plural Magazine, Nr. 30/2007 * ^ Lamb, p. 248 * ^ Sanda Diaconescu, "Cronica dramatică: Ivan Turbincă de Șerban Foarță, după Ion Creangă (Teatrul de Păpuși din Timișoara)" Arhivat în 26 august 2011, la Wayback Machine., in Teatru Arhivat în 26 august 2011, la Wayback Machine., Vol. XXVIII, Nr. 7-8, July–August 1983; text facsimile Arhivat în 2 decembrie 2008, la Wayback Machine. republished by the Institute for Cultural Memory; retrieved September 10, 2009 * ^ a b Arina Stoenescu, "All Those Images", in Plural Magazine, Nr. 30/2007 * ^ Braga, p. 216 * ^ György Györfi-Deák, "Cu ochii copiilor, pentru bucuria lor" Arhivat în 11 septembrie 2011, la Wayback Machine., in Caiete Silvane Arhivat în 11 septembrie 2011, la Wayback Machine., June 2009 * ^ Michael Hăulică, "Fantasy & Science Fiction. Premiile care au fost", in Observator Cultural, Nr. 290, October 2005
* Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Publicistica. 1 noiembrie 1887-15 februarie 1890, Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, 1989 * Mihai Eminescu, Opere, vol. XI, Publicistică, 17 februarie – 31 decembrie 1880, Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1984 * Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, Publicistică, 1 ianuarie-31 decembrie 1881, Timpul, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1985 * Mihai Eminescu, Opere, vol. XIII, Publicistică, 1882-1883, 1888-1889, Timpul, România liberă, Fîntîna Blanduziei, ediție critică întemeiată de Perpessicius, coordonator Dimitrie Vatamaniuc, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1985
În 1866, participă la insurecția ce urmărea scoaterea Moldovei din Principatele Unite. Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice, iar anti-unioniști moldoveni au găsit momentul prielnic pentru a acționa. Aceștia doreau să-l facă domn al Moldovei independente pe Nicolae Rosetti-Roznovanu. Mitropolitul Calinic i-a binecuvântat pe insurecționiști, a fost semnat actul de independență a Moldovei și, cu crucea în mână, a pornit în fruntea răsculaților. Printre răsculați, spune George Călinescu, se afla diaconul Ion Creangă, alături de prietenul său, diaconul Ienăchescu. Creangă ar fi îndemnat și el mulțimea cu talentul său oratoric. Autoritățile solicită sprijinul armatei. Creangă și ceilalți participanți au ridicat baricade pe Ulița Mare a Iașiului. Trupele primesc ordin și trag în anti-unioniști. Rămân în urmă 100 de morți. Răsculații fără arme de foc fug pe unde apucă, inclusiv Creangă și Ienăchescu, care, după cum arată Călinescu, se ascund într-o pivniță cu vinuri și se consolează punându-se pe băut.[1]
* * Lucrări referitoare la Mihai Eminescu aflate la Wikisursă * Citate legate de Mihai Eminescu la Wikicitat * Materiale media legate de Mihai Eminescu la Wikimedia Commons * de Mihai Eminescu în Catalogul Bibliotecii Naționale a Germaniei (Informații despre Mihai Eminescu • PICA • Căutare pe site-ul Apper) * Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – E * Biblioteca Academiei Române - Mihai Eminescu, Bibliografie adnotată 1990-2005 Arhivat în 29 martie 2018, la Wayback Machine. * Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu" * Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" Arhivat în 5 martie 2016, la Wayback Machine. * Documentar despre Mihai Eminescu – Documentarul „Eu, Eminescu,“ realizat de Cristina Chirvasie, după un scenariu de Emanuel Bădescu, publicat la 15 ianuarie 2021 * Direcția județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Botoșani Arhivat în 5 martie 2016, la Wayback Machine. * Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani; Catalogul Fondului Documentar Eminescu; Donația Ion C. Rogojanu Arhivat în 25 ianuarie 2011, la Wayback Machine. * Cele mai importante momente din viața lui Mihai Eminescu, 14 ianuarie 2007, Amos News * Volumul „Poesii", asa cum era[nefuncțională], 14 ianuarie 2006, Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național * „Povatuitoriu la cetire prin scriere” - Prietenia cu Ion Creangă[nefuncțională], 14 ianuarie 2006, Costin Anghel, Mihai Stirbu, Jurnalul Național * Portalul Mihai-Eminescu.Ro - Opera Politică Integrală * Opera ”Dialogurile dragostei”, istoria unei dragoste inegalabile a lui Mihai Eminescu și a Verinicăi Micle. Muzica e scisă pe versurile acestor doi protagoniști, Mihai Eminescu și Veronica Micle. Muzica de Eugen Doga (Limba engleză)
### Comedii * Fata de birău (1871) * Toane sau Vorbe de clacă (1875) * Polipul unchiului (1875) * Fata de birău (1871) * Toane sau Vorbe de clacă (1875) * Polipul unchiului (1875) ### Drame istorice * Bogdan Vodă (1876) * Gaspar Graziani (1888) * Bogdan Vodă (1876) * Gaspar Graziani (1888) ### Povești * „Zâna Zorilor” * „Florița din codru” * „Doi feți cu stea în frunte” * „Păcală în satul lui” * „Spaima zmeilor” * „Rodul tainic” * „Ileana cea șireată” * „Ioanea mamei” * „Petrea prostul” * „Limir-împărat” * „Băiet sărac” * „Împăratul șerpilor” * „Doi frați buni” * „Băiat sărac și horopsit” * „Nărodul curții” * „Negru împărat” * „Peștele pe brazdă” * „Stan Bolovan” * „Boierul și Păcală” * „Zâna Zorilor” * „Florița din codru” * „Doi feți cu stea în frunte”
Înființează Foița Tribunei în care publică multă literatură populară, aceasta fiind considerată baza literaturii române, după exemplul Convorbirilor literare și a Daciei literare și încurajează scriitorii ardeleni să evoce viața satelor. În Foița Tribunei își publică nuvela Pădureanca în anul 1884. Creează Biblioteca populară a Tribunei. Astfel, Tribuna devine un centru de lucrare literară, în care se întâlnesc talentele, în care nu poate să fie vorba de ardeleni, de moldoveni, de munteni, nici de bănățeni, ci numai de români în viața noastră culturală .... Slavici îi publică pe Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Creangă, deși semnase o declarație, înaintea înființării ziarului, că nu va sprijini junimismul la Sibiu.[62] În paralel cu activitatea de la Tribuna își face timp și predă limba română la școala română de fete. În noiembrie 1885 divorțează de Ecaterina, iar în primăvara lui 1886 se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, împreună cu care va avea șase copii, primul, Titu Liviu, născându-se în noiembrie 1886. Scrie tragedia Gaspar Grațiani.[63]
După încheierea războiului a fost arestat din nou în ianuarie 1919, judecat și condamnat la cinci ani de închisoare. La vârsta de 71 de ani a fost încarcerat la Penitenciarul Văcărești.[83] În cuvântul de apărare la finalul procesului său din 1919 Slavici a spus[84]: În ziarul Avântul, după finalizarea procesului, Gala Galaction scria[84]: ### Ultimii ani
Publicistica lui Eminescu acoperă perioada Războiului de Independență, a proclamării independenței, a satisfacerii condițiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoașterea independenței și a proclamării regatului. Pe lângă aceste mari evenimente politice și sociale, el s-a ocupat în articolele sale de toate problemele societății românești din acea vreme: răscumpărarea căilor ferate, noua constituție și legea electorală, bugetul, înființarea Băncii Naționale, dările, inamovibilitatea magistraților, politica externă etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemică continuă dusă cu ziarele liberale și în principal cu Românul condus de C.A. Rosetti, liberalii aflându-se atunci la guvernare.
* ICI.ro: Biografie * Formula AS - Călătoria lui Eminescu în Transilvania * Site elaborat special de Fundatia Culturala Libra si ITC, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Arhivat în 14 ianuarie 2005, la Wayback Machine. * Cinci mituri despre Mihai Eminescu, 22 ianuarie 2011, Andreea Dogar, Evenimentul zilei * „Eminescu nu ne reflectă: în el punem imaginea noastră idilică", 15 ianuarie 2010, Andreea Dogar, Evenimentul zilei * Celălalt Mihai Eminescu: cronicarul conservator, 12 ianuarie 2013, Mihai Mincan, Adevărul * Volumele „Eminescu - drama sacrificării” de Theodor Codreanu și „Boala și moartea lui Eminescu” de Nicolae Georgescu (PDF) * Primul film documentar despre Eminescu, realizat în 1914 de Octav Minar: „Eminescu, Veronica, Creangă” * ICI.ro: Biografie * Formula AS - Călătoria lui Eminescu în Transilvania * Site elaborat special de Fundatia Culturala Libra si ITC, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Arhivat în 14 ianuarie 2005, la Wayback Machine. * Cinci mituri despre Mihai Eminescu, 22 ianuarie 2011, Andreea Dogar, Evenimentul zilei * „Eminescu nu ne reflectă: în el punem imaginea noastră idilică", 15 ianuarie 2010, Andreea Dogar, Evenimentul zilei
Pe cât e de mare prozator autorul romanului Mara, pe atât e de modest ca memorialist, afirma Alexandru Săndulescu[96]. Memorialistica lui Slavici este scrisă fără intenția de a face literatură,[97] dar nu este de neglijat datorită valorii sale documentar-biografice.[96] Slavici prezintă cu predispoziții de moralist observațiile sale atente asupra mediilor pe care le-a străbătut în lunga și agitata-i viață.[41] Tonul memorialisticii sale este sfătuitor și justițiar, fiind un fin observator al caracterelor și al socialului și a fost indiferent față de natură, care părea să nu-i spună mare lucru[96]. Slavici a fost primul scriitor care l-a cunoscut pe Eminescu încă din tinerețe și a stat în preajma lui multă vreme, iar memorialistica sa a furnizat cele mai bogate și mai autentice date privitoare la om și poet.[96] Amintirile sale, scrise fără strălucire stilistică[96], apar ca o necesitate de a apăra memoria marilor săi prieteni, Eminescu, Caragiale și Coșbuc. Astfel, el nu se apleacă asupra anecdoticii sau asupra vieții, ci asupra portretului moral al acestora.[98] Închisorile mele, volum apărut în 1920, sunt o evocare a experienței sale existențiale în temnițele maghiare și românești, iar Lumea prin care am trecut, volum publicat în 1930, constituie un roman autobiografic al scriitorului.[99]
* ^ Gabriela Adameșteanu, "Promovarea culturii costă bani, bani și iarăși bani!" (interview with Jenö Farkas) Arhivat în 20 februarie 2012, la Wayback Machine., in Revista 22, Nr. 880, January 2007 * ^ Gabriela Lupu, "Adrian Pintea, un actor extraordinar și un profesor desavîrșit", in Cotidianul, June 8, 2007 * ^ Charles Upson Clark, Bessarabia. Russia and Roumania on the Black Sea: Chapter XXIX, "The Moldavian Soviet Republic", at the University of Washington's DXARTS/CARTAH Electronic Text Archive; retrieved August 16, 2009 * ^ a b Răzvan Voncu, "Copilăria: o recuperare postmodernă" Arhivat în 21 iulie 2011, la Wayback Machine., in Revista Sud-Est, Nr. 2/2009 * ^ Aliona Grati, "Un hectar de umbră pentru Sahara", in Contrafort, Nr. 11-12/2005 * ^ "Busturi / Sculptură și pictură monumentală: Ion Creangă", entry in Patrimoniul istoric și arhitectural al Republicii Moldova database; retrieved August 3, 2009
* ^ Colegiul Național „Moise Nicoară”, Arad - Istoric Arhivat în 21 aprilie 2016, la Wayback Machine., moisenicoara.ro, accesat la 23 mai 2017 * ^ In memoriam, Ioan Slavici, Editura Eurostampa, Timișoara, 2008, p. 9 * ^ Istoria teatrului arădean, teatrulclasic.ro, accesat la 23 mai 2017 * ^ La moara cu noroc (1955), cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017 * ^ Dincolo de pod (1976), cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017 * ^ Pădureanca (1986), cinemagia.ro, accesat la 23 mai 2017 * ^ Concursul național de proză „Ioan Slavici” - Ediția a IV-a Arhivat în 13 august 2020, la Wayback Machine., 27 octombrie 2016, Comunicat de presă al Consiliului Județean Cluj, accesat la 22 mai 2017 * ^ Premiul literar anual „Ioan Slavici” la UVVG, portalul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad – uvvg.ro, accesat la 22 mai 2017
Ion Creangă s-a născut la Humulești în Principatul Moldovei, fost sat care de atunci a fost încorporat în orașul Târgu Neamț, fiul negustorului ortodox Ștefan a Petrei Ciubotariul și al soției sale Smaranda.[7] Zona sa natală, învecinată cu zone puternic împădurite,[8] se afla la poalele Carpaților Orientali și era inclusă în ceea ce era atunci Principatul Moldovei. Populația regiunii înconjurătoare păstra un mod de viață arhaic, dominat de păstorit, producția de textile și ocupațiile conexe[9] și era remarcată pentru păstrarea formelor mai vechi de folclor local.[10] O altă caracteristică a zonei, care a lăsat o impresie asupra istoriei familiei lui Creangă, a fost legată de practica transhumanței și de legăturile dintre comunitățile etnice românești de pe ambele părți ale munților, în Moldova și Transilvania: pe partea sa maternă, scriitor descendent din țărani din Maramureș,[11] în timp ce, potrivit istoricului literar George Călinescu, originea tatălui său poate să fi fost mai la sud-vest, în Transilvania propriu-zisă.[8]
Vasile Iminovici, în vârstă de 26 ani, atras de condițiile economice și sociale oferite de Imperiul Austro-Ungar imigranților stabiliți în Bucovina, se mută cu familia la Călineștii Cuparencu în 1804, unde primește post de dascăl de biserică și lot agricol din rezerva religionară. A avut patru fete și trei feciori. Cel mai mare dintre feciori, Gheorghe, născut în 10 februarie 1812, a fost tatăl lui Mihai Eminescu.[34][35] Vasile Iminovici a decedat în 20 februarie 1844.[35] Gheorghe Eminovici a făcut vreo trei ani de școală la dascălul Ioniță din Suceava,[36][37] a fost în slujba boierului Ioan Ienacaki Cârstea din Costâna, apoi - scriitoraș la baronul Jean Mustață din Bucovina, iar mai apoi la boierul Alexandru Balș din Moldova. După moartea boierului, fiul acestuia, Costache, îl numește administrator al moșiei Dumbrăveni și îi capătă de la vodă titlul de sluger.[38]
Relația de prietenie dintre Eminescu și Slavici se cimentează cu ocazia organizării Serbării de la Putna, iar rolul lui Slavici în organizarea acesteia este egal cu cel al lui Eminescu, considerând că Slavici a trebuit să dea explicații și să calmeze autoritățile de la Viena, iar în explicațiile sale, Slavici și-a exprimat convingerea că soarta românilor din Transilvania și Ungaria nu putea fi îmbunătățită decât printr-o politică de fidelitate față de monarhia austriacă. Același tact politic a fost folosit de către Slavici, ales președinte al serbării, și în Bucovina pentru a potoli aprehensiunile autorităților locale[37]. Spiritul lui Slavici, înțelegător față de națiunile conlocuitoare, și numele acestuia cu conotații străine au fost parodiate de Eminescu care-l numea frakie gye gyncolo (frate de dincolo), iar Slavici îl numea pe Eminescu, Turcule. În manuscrisele lui Eminescu s-a găsit și următoarea glumă la adresa lui Slavici[38]:
Maiorescu se știe că a avut multă apreciere pentru Creangă și pentru alți scriitori de origine țărănească, precum Ion Popovici-Bănățeanu și Ioan Slavici.[24] Târziu în viață, el a folosit această conexiune pentru a contesta acuzațiile de elitism junimist în fața criticilor din partea tradiționaliștilor mai populiști.[25] Cu toate acestea, membrii Junimea în general l-au găsit pe Creangă mai degrabă un divertisment decât un scriitor serios și l-au prețuit doar în măsura în care le-a ilustrat teoriile despre validitatea literaturii rurale ca sursă de inspirație pentru autorii cultivați.[26][27] Prin urmare, Iacob Negruzzi în mod simpatic, dar controversat, s-a referit la prietenul său drept „un talent primitiv și nepoliticos”.[28] Textele critice ale lui Maiorescu oferă, de asemenea, puțină acoperire individuală a contribuțiilor lui Creangă, probabil pentru că acestea nu au reușit să respecte întocmai stratificarea sa a operelor literare în poporane („populare”, adică anonime sau colective) și altfel.[29] Teoria lui Tudor Vianu îl definește pe Creangă drept un prim reprezentant al orientărilor „realismului popular” (așa cum a recomandat sporadic însuși decanul junimist), avertizând însă că exemplul lui Creangă nu a fost niciodată menționat într-un asemenea context de către Maiorescu personal.[30]
La 1 ianuarie 1894, împreună cu George Coșbuc și I. L. Caragiale scoate revista literară bilunară Vatra, care apare într-o atmosferă de încordare politică și socială după răscoalele țărănești din 1888 și 1894. De asemenea, frământările din Ardeal provocate de procesul memorandiștilor dau amploare problemei naționale. Astfel, Vatra este preocupată de eficiența socială a literaturii promovând ideile de tradiție și de naționalitate și de simpatie pentru țăran. Articolul program al revistei a fost scris de Ioan Slavici, intitulat Vorba de acasă, dar semnat și de Coșbuc și Caragiale, în care se observa îndepărtarea literaturii de tradiție și primejdia reprezentată de „literatura-marfă” și lipsa de interes pentru educarea gustului poporului. Programul identifica specificul național cu cel țărănesc, iar românimea cea adevărată, care tot mai păstrează firea ei din bătrâni oferă garanția autenticității literaturii.[108] Revista se definea ca un organ literar pentru toți românii.[71] A apărut până în august 1896.[108]
* Soacra cu trei nurori (1875) ### Povestiri * Acul și barosul (1874) * Cinci pâini (1883) * Inul și cămeșa (1874) * Ion Roată și Cuza-Vodă (1882) * Moș Ion Roată și Unirea (1880) * Păcală (1880) * Prostia omenească (1874) * Ursul păcălit de vulpe (1880) * Acul și barosul (1874) * Cinci pâini (1883) * Inul și cămeșa (1874) * Ion Roată și Cuza-Vodă (1882) * Moș Ion Roată și Unirea (1880) * Păcală (1880) * Prostia omenească (1874) * Ursul păcălit de vulpe (1880) ### Nuvele * Moș Nichifor Coțcariul (1877) * Popa Duhul (1879) * Moș Nichifor Coțcariul (1877) * Popa Duhul (1879) ### Romane autobiografice * Amintiri din copilărie (1879) * Fragment de autobiografie * Amintiri din copilărie (1879) * Fragment de autobiografie ### Scrisori
* Călinescu, George (1998), Viața lui Mihai Eminescu, Chișinău: Editura Litera * * Călinescu, George (1941), Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă * Cioculescu, Șerban (1973), Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România * Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București: Editura Academiei Române și Editura GUNIVAS, 2008 * Manolescu, Nicolae (2008). Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură. Paralela 45. ISBN 978-973-47-0359-3. * Boia, Lucian (2015). Eminescu, românul absolut. Humanitas. ISBN 978-973-50-5043-6. * Călinescu, George (1998), Viața lui Mihai Eminescu, Chișinău: Editura Litera * * Călinescu, George (1941), Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă
În anul 1886 a fost menținut în serviciul Bibliotecii Centrale Universitare, unde a îndeplinit roluri șterse: a scris statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărților împrumutate și pentru convocarea comisiei bibliotecare. În 15 martie, Albumul literar al societății studenților universitari Unirea i-a publicat poezia Nu mă-nțelegi. A fost înlocuit în 9 noiembrie din postul de la Biblioteca Centrală Universitară și, în urma unui consult medical, este transportat la sanatoriul de la Mănăstirea Neamț.
Impactul operei lui Ion Creangă în contextul său cultural a fost asigurat inițial de Junimea. Căutând să revitalizeze literatura română prin recuperarea autenticității și reacționând împotriva acelor importuri culturale pe care le considera excesive, grupul a încurajat în special creativitatea individuală în rândul țăranilor.[21] Reflectând asupra rolului lui Maiorescu în proces, George Călinescu scria: „Un salon literar în care meritul personal să fie în prim-plan nu a existat [înainte de Junimea] și, dacă Creangă s-ar fi născut cu două decenii mai devreme, nu ar fi fost capabil să prezinte oricui „materialul său țărănesc”. Convocarea creativității clasei țărănești și punerea ei în contact direct cu aristocrații este opera Junimii.”[21] Colegul de generație (și istoricul literar) Tudor Vianu a emis un verdict similar, comentând: „Junimea este ea însăși... o societate aristocratică. Cu toate acestea, prin Junimea a ieșit la suprafață primul gest de transmitere a unei direcții literare unor scriitori de origine rurală: un fenomen de mare importanță, a cărui neglijare ar face inexplicabilă întreaga dezvoltare ulterioară a literaturii noastre.”[22] Referindu-se și la poziționarea culturală în interiorul și în afara grupului, Carmen-Maria Mecu și Nicolae Mecu au luat acceptarea „țăranilor alfabetizați” precum Creangă ca dovadă exemplară a „diversității” și „toleranței” junimiste.[23]
La scurt timp după moartea lui Creangă, au început eforturile de a colecta scrierile lui manuscrise și versiunile actualizate ale lucrărilor sale tipărite. Acest proiect l-a implicat pe fiul său Constantin, alături de AD Xenopol, Grigore Alexandrescu și Eduard Gruber, acesta din urmă a obținând lucrările de la Tinca Vartic.[65] Prima ediție a fost publicată în două volume, în 1890–1892, dar proiectul s-a oprit brusc din cauza nebuniei și morții lui Gruber.[65] Ultima lucrare cunoscută a lui Creangă, fragmentul din Făt-frumos, fiul iepei, a fost publicată de Convorbiri Literare în 1898.[66] Copiile Gruber au fost vândute unui dr. Mendel, iar doar o parte din ele au fost recuperate de exegeți, alături de diverse fragmente descoperite accidental la piața ieșeană, unde erau folosite pentru hârtie de împachetat.[67] Colecția, structurată într-un întreg de folcloristul Gheorghe T. Kirileanu, a fost publicată la Editura Minerva în 1902 și 1906.[68] În ciuda faptului că a fost menționată în memoriile mai multor junimiști de seamă, Creangă a avut cariera politică ficționalizată și satirizată de Iacob Negruzzi, care l-a transformat, ca Popa Smântână, într-un personaj al poemelor sale satirice Electorale.[69] Același autor s-a referit la omologul său într-una dintre epigramele sale.[60]
În anul 1960 s-a inaugurat la Șiria, pe strada Infanteriei nr. 185, în castelul care a aparținut familiei nobiliare Bohus, Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția”[111]. În perioada 1957 - 1991, cel mai important liceu din Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară”, a purtat numele lui Ioan Slavici[112]. În anul 1999 ia ființă la Timișoara Fundația pentru cultură și învățământ „Ioan Slavici”, care din anul universitar 2000-2001 înființează Universitatea „Ioan Slavici” Timișoara, iar din anul școlar 2001-2002 înființează Liceul economic „Ioan Slavici”[113]. În anul 2006 Consiliul Local al Municipiului Arad a decis să schimbe denumirea Teatrului de Stat Arad în Teatrul Clasic Ioan Slavici[114]. ### Cinematografie
Anul 1893 a fost un an greu de evenimente, în România a avut loc răscoale țărănești, în Transilvania memorandiștii au fost dați în judecată, iar Tribuna a fost amenințată cu desființarea, fiindu-i suspendată apariția între 5 decembrie 1893 și 4 ianuarie 1894[67]. Slavici a plecat la Sibiu pentru a ajuta scoaterea gazetei din impas. La reapariția gazetei în 1894 semnează un editorial intitulat Revedere în care reafirmă linia neschimbată a gazetei.[68] Între 16 noiembrie 1893 și 24 aprilie 1894 a fost răspunzător de redacție la Corespondența română din București, gazetă înființată pentru a asigura continuitatea publicisticii militante a tribuniștilor.[66][69]
Rămas fără mijloace materiale se întoarce la Șiria și se înscrie, elev particular, la liceul maghiar din Arad în anul școlar 1867 - 1868. Pentru a se susține financiar, îl meditează pe băiatul grofiței Konigsegg, care a rămas repetent în clasa a IV-a. Astfel ia contact cu viața aristocrației transilvănene[22]: Trece cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu se înscrie în timp la examenul de maturitate. Astfel, se înscrie pentru examen la Satu Mare, cu ajutorul unui prieten de familie. De la Satu Mare se întoarce pe jos, iar timp de șase săptămâni călătorește prin Baia Sprie, Dej, Gherla, Cluj, Turda, Abrud.[22]
### Student la Viena Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează, ca „auditor extraordinar”, Facultatea de Filosofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești și, printre altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare. Se împrietenește cu Ioan Slavici, o cunoaște, la Viena, pe Veronica Micle și începe colaborarea la Convorbiri literare. Debutează ca publicist în ziarul românesc Albina, din Pesta (din 7/19 și 9/21 ianuarie) cu articolul O scriere critică, în care îi ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva lui Dimitrie Petrino.[63] Apar primele semne ale „bolii". Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în filosofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
În etape, după Primul Război Mondial, scriitorul din secolul al XIX-lea a devenit mai cunoscut publicului internațional. În proces s-au produs traduceri în engleză, dintre care unele, a susținut Călinescu, au atins o popularitate semnificativă în rândul cititorilor britanici de literatură română.[93] În schimb, scriitorul Paul Bailey a apreciat că variantele foloseau cuvinte învechite și „sunau groaznic” în engleză.[94] Printre seria de versiuni timpurii în limba engleză a fost o ediție din 1920 a Amintirilor lui Creangă, tradusă de Lucy Byng și publicată de Marcu Beza.[95] Tot în perioada interbelică Jean Boutière a publicat prima Monografie în limba franceză despre scriitorul român, inițial ca teză de doctorat pentru Universitatea din Paris.[87]
* Iar când voi fi pământ * Epigonii * Călin * Strigoii * Satira I * Satira II * Satira III * Satira IV * Luceafărul * Criticilor mei * Amicului F. I. * Amorul unei marmure * Asta vreu, dragul meu * Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie * Cugetările sărmanului Dionis * Cu mâne zilele-ți adaogi... * De-aș avea * De ce nu-mi vii * De-oi adormi... * Diana * Din noaptea... * Din străinătate * Foaia veștedă * Iubind în taină... * Junii corupți * Kamadeva * La Bucovina * La Heliade * La mijloc de codru... * La moartea principelui Știrbey * La mormântul lui Aron Pumnul * La o artistă * Lasă-ți lumea ta uitată * La steaua * Mănușa * Misterele nopții * Nu mă-nțelegi * O călărire în zori * O, rămâi * Povestea teiului * Sara pe deal * Scrisoarea I * Scrisoarea II * Scrisoarea III * Scrisoarea IV * Scrisoarea V * Sonete * Speranța * Trecut-au anii... * Veneția * Amicului F. I. * Amorul unei marmure
Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882. În schimb, a citit în mai multe rânduri poemul său Luceafărul (tradus ulterior de Mite Kremnitz în limba germană) în cadrul ședințelor Junimii lui Titu Maiorescu. Este văzut deseori în casă la Maiorescu. Pe 1 ianuarie, la gazetă, Eminescu este "flancat" de un director și un comitet redacțional care urmau să-i tempereze avântul său gazetăresc polemic. Reorganizarea redacției este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În 13 septembrie, în absența poetului probabil, se citesc „iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu. În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citește, în casa lui Titu Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană. ### Moartea
Strămoșii din partea mamei, Jurăsceștii, proveneau din zona Hotinului. Stolnicul Vasile Jurașcu din Joldești s-a căsătorit cu Paraschiva, fiica lui Donțu, un muscal sau cazac, care se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești și luase în căsătorie pe fata țăranului Ion Brehuescu, Catrina.[39] Raluca, mama poetului, a fost a patra fiică a lui Vasile și a Paraschivei Jurașcu.[40] Gheorghe Eminovici s-a căsătorit cu Raluca Jurașcu în primăvara anului 1840, primind o zestre substanțială,[41][42] iar în 12 mai 1841 a primit titlul de căminar de la vodă Mihail Grigore Sturza.[43] Mihai Eminescu a fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici și ai Ralucăi.[44][45]
Slavici a descris și mediul orășenesc în nuvele precum Un paravan, Mâhnirile lui Trică, Din valurile vieții, Prințesa, Un democrat, considerând orașul un loc de pierzanie, aceste nuvele au intrigi puternice cu situații dramatice și cu încheieri nefericite. Revoluția de la Pârlești și Crucile roșii sunt nuvele mai vesele, satire bonome cu aspect burlesc.[86]
## Activitatea pedagogică Eu m-am simțit viața mea întreagă mai presus de toate dascăl. A le da altora învățături a fost totdeauna pentru mine o mulțumire ... astfel începe Slavici volumul de memorii Lumea prin care am trecut.[42] Slavici a considerat cultura o armă eficace împotriva asupririi naționale, astfel a acordat o atenție aparte educației și pedagogiei. Limba literară, din punctul său de vedere, trebuia să se sprijine pe graiul poporului, temelia unității naționale. Aceste idei au stat la baza lucrării Gramatica limbii române, a studiului Așezarea vorbelor în românește și a seriei de articole Cum se scrie românește.[85][86] În concepția lui Slavici estetica este strâns legată de etică, iar arta a privit-o ca fiind un act moral: cu cât sentimentele sunt mai profunde și mai curate, cu atât ele sunt mai estetice, iar frumosul nu poate fi separat de bine.[86]
* Despre creștere și, mai cu seamă, despre creșterea junelor române (1871) * Cum se scrie românește (1906) * „Păsăreasca” de azi (1922) * Despre creștere și, mai cu seamă, despre creșterea junelor române (1871) * Cum se scrie românește (1906) * „Păsăreasca” de azi (1922) ## In memoriam ### Instituții
În 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin prin mărirea salariului. În 8 decembrie s-a reînscris la Universitate pentru semestrul de iarnă. În perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874 a avut loc o bogată corespondență între Maiorescu și Eminescu, în care i se propunea poetului să-și obțină de urgență doctoratul în filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iași. Ministrul Educațiunii i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial documentele din Königsberg pentru statul român. Toamna a petrecut-o în tovărășia lui Ioan Slavici, găzduit la Samson Bodnărescu.
În 1887 schițează proiectul Memorandumului românilor din Transilvania și Ungaria, care se va semna la Sibiu în 1892, deoarece în timp ce tribuniștii voiau urgentarea și amplificarea lucrărilor, grupul lui Miron Romanul tergiversa.[64] În anul 1887, George Coșbuc se alătură redacției Tribunei.[62] În martie 1888 are loc la București premiera piesei de teatru Gaspar Grațiani, care a fost respinsă pentru premiere în 1886, cu toate recomandările lui Maiorescu și ale lui V. A. Urechia, deoarece D. Olănescu, membru în comitetul Teatrului Național, o găsise nulă și ridicolă până în ultimul grad.[64]
În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Educațiunii, a înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare, iar pe 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii, a susținut o conferință pe care a tipărit-o ulterior în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influența austriacă asupra românilor din principate. În 26 mai a înaintat Ministerului Educațiunii un raport elogios asupra unei cărți didactice alcătuită de Ion Creangă și de alții. În 3 iunie, schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin Decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Titu Maiorescu prin care i s-a propus funcția de revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Educațiunii, Dimitrie Petrino a cerut ca Mihai Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte și cărți „sustrase”. Ca atare, Ministerul a înaintat raportul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
* ^ Oana Botezatu, "Povestea Poveștilor, de Ziua Păcălelilor", in Evenimentul Zilei, April 1, 2009 * ^ Jean Boutière, Viața și opera lui Ion Creangă, Ed. Junimea, 1976, p. 154 * ^ Domokos Sámuel, A román irodalom magyar bibliográfiája / Bibliografia maghiară a literaturii române, Irodalmi Könyvkiadó, Bukarest, 1966, pag. 402. ## Bibliografie
* Mihai Eminescu, Opere, vol. VI, Literatura populară, Introducere. Poeme originale de inspirație folclorică, Lirica populară, balade. Dramatice. Basme în proză, Irmoase. Paremiologie. Note și variante. Anexe. Exerciții și moloz. Caetul anonim, Bibliografie, Indici. Ediție critică îngrijită de Perpessicius, București, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, R.P.R., 1963 * Mihai Eminescu, Opere, vol. VII, Proză literară. Sărmanul Dionis. La Aniversară. Cezara. Geniul pustiu. Celelalte proze postume. Texte inedite, studiu introductiv de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii Române, 1977 * Mihai Eminescu, Opere, vol. VIII, Teatrul original și tradus. Traducerile de proză literară, Dicționarul de rime, studiu introductiv de Petru Creția, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, 1988 * Mihai Eminescu, Opere, vol. IX, Publicistică 1870-1877, Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași, studiu introductiv de Al. Oprea, ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Muzeul Literaturii române, 1988
În aprilie 1884 pleacă la Sibiu, iar la 14 aprilie apare primul număr al Tribunei sub conducerea sa. Tribuna a fost considerată de Slavici cea mai scumpă dintre creațiunile mele. Slavici venea la redacție la cinci dimineața și pleca după douăsprezece ore muncite, punând în slujba ziarului toată puterea sa de muncă și inflexibilitatea convingerilor sale morale și politice. Ca director scria trei articole de fond pe săptămână și material pentru minimum trei coloane în celelalte zile. Slavici a impus la ziar limba literară dezvoltată de către românii de peste munți: Eliade, Bolintineanu, Alecsandri, Bălcescu, Hașdeu, Odobescu, Eminescu și Maiorescu, pe care-i pomenea cu evlavie în coloanele ziarului. Pe frontispiciul ziarului scria: Soarele pentru toți românii la București răsare.[62]
* Închisorile mele (1920) * Amintiri (1924) * Lumea prin care am trecut (1924) ## Activitatea publicistică
* ^ Boia, L. Mihai Eminescu, românul absolut p.21 * ^ „Mihail Eminescu (Romanian poet)”, Encyclopedia Britannica, 11 ianuarie 2023, accesat în 26 februarie 2023 * ^ titlul original din revista Familia a fost DE-ASIU AVÉ - cf. Academia Republicii Socialiste România, Istoria literaturii române, Epoca marilor clasici, III, București, 1973, p. 165 * ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.45, 58 * ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.138 * ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.160-161 * ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.176 * ^ Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.196 * ^ a b Călinescu, G. Istoria literaturii române, p.162-163 * ^ a b Călinescu, G. Viața lui Mihai Eminescu, p.279-285 * ^ a b Elie, Wiesel (2004). Raport Final. Polirom. pp. 24–25, 44. ISBN 973-681-990-6. * ^ a b CONSTANTINESCU, N. M. Bolile lui Eminescu-adevăr și mistificare (Eminescu’s illnesses–between truth and mystification).
Primul născut dintre băieți, Șerban (n. 1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat la Berlin în 30 noiembrie 1874.[46] Niculae, născut în 1843, se va sinucide în Ipotești[46] în 1884. Iorgu (n. 1844)[47] studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în 1845,[47] dar moare în copilărie.[44] Ilie (n. 1846)[47] a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme.[48] Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria (n. 1848[47] sau 1849) trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906) a fost căsătorită de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După ea s-a născut, probabil în 1854, Henrieta (Harieta), sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. A murit cu semne de tuberculoză.[46] Matei (n. 1856)[47] este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata regală română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.
* George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Prefața de Eugen Simion, Editura pentru literatură, București, 1966 * George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Editura Minerva, București, 1972. * George Călinescu, Ion Creangă (Viața și opera), Colecția „Biblioteca Eminescu". Editura Eminescu, București, 1975. * Mircea A. Diaconu - Ion Creangă - Nonconformism și gratuitate, Editura Dacia, Colecția Discobolul, 2002, 204 p. ISBN 973-35-1510-8 * Jean Boutière, Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Junimea, 1976 * Mircea Moț, Ion Creangă și impactul cu cititorul, Editura Paralela 45 * Dan Grădinaru, Creangă. Monografie, Editura Allfa, 2002 * Ion Creangă, "Opere. Ediție critică", coord. Daniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iași, 2006
* O monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 1 rublă, emisă de Uniunea Sovietică, în 1989, cu chipul lui Mihai Eminescu gravat.[82][83] Moneda, pusă în circulație pe 26 decembrie 1989, pentru a celebra centenarul Eminescu, a fost bătută la monetăria din Leningrad (azi: Sankt Petersburg), cu un tiraj de 2 milioane de exemplare, dintre care 500 de exemplare de calitate proof sau BU. De remarcat că prenumele poetului este scris Mihail și nu Mihai, variantă recunoscută de către eminescologi.[83] * O monedă de argint, de calitate proof, care are gravată efigia lui Mihai Eminescu, emisă în anul 2000 de Banca Națională a Moldovei. * La 8 ianuarie 2016, Banca Națională a României, pentru a sărbători 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista Familia, a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă de argint cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, având cantul zimțat. Întreaga emisiune de 200 de exemplare este de calitate proof.[84]
* ^ Vianu, Vol. II, p. 213–214 * ^ Braga, p. 213 * ^ Călinescu, p. 635, 726, 930 * ^ Kemal H. Karpat, "The Memoirs of N. Batzaria: The Young Turks and Nationalism", in Studies on Ottoman Social and Political History, Brill Publishers, Leiden, Boston & Cologne, 2002, p. 565. ISBN: 90-04-12101-3 * ^ Aurelian I. Popescu, postface to Constantin S. Nicolăescu-Plopșor, Tivisoc și Tivismoc, Scrisul Românesc, Craiova, 1987, p. 145 * ^ Agnes Murgoci, "The Vampire in Roumania", in Alan Dundes, The Vampire: A Casebook, University of Wisconsin Press, Madison, 1998, p. 16sqq. ISBN: 0-299-15924-8 * ^ Călinescu, p. 705 * ^ Ornea (1998), p. 238 * ^ a b Cornelia Ștefănescu, "Mărturii despre Ion Creangă" Arhivat în 15 noiembrie 2010, la Wayback Machine., in România Literară, Nr. 15/2003 * ^ Călinescu, p. 785 * ^ Viorel Cosma, "From the Musical Folklore of Children to the Comic Opera for Children", in Plural Magazine, Nr. 30/2007 * ^ Călinescu, p. 801, 807 * ^ Cernat, p. 76, 143, 200–201
Recursul la schemele literaturii orale a ajuns în scrierile sale, unde a devenit o trăsătură definitorie. Ca parte a acestui proces, Călinescu a apreciat: „Creangă acționează ca toate personajele sale pe rând, căci poveștile sale sunt aproape în întregime rostite... Când Creangă povestește, compoziția nu este extraordinară, dar odată ce eroii lui încep să vorbească, gesticularea și formularea ating o înălțime în povestirea tipică.” Potrivit criticului, descoperirea acestei noțiuni „fundamentale” despre opera lui Creangă a fost meritul istoricului literar și redactor al Vieții Românești Garabet Ibrăileanu, care a menționat-o ca principală dovadă a apartenenței la realism. Modul distinctiv de caracterizare prin „dialoguri realiste” este privit de Vianu ca o intervenție extrem de personală și un indicator al originalității scriitorului moldovean. Atât Vianu, cât și Călinescu au discutat despre această trăsătură, împreună cu tehnica transmiterii narațiunii subiective între răspunsurile personajelor, ca creând alte puncte de apropiere între Creangă și omologul său Caragiale. Replicând parțial pe hârtie esența adunărilor sociale, Ion Creangă a încercat adesea să transpună în scris efectele particulare ale povestirii orale. Printre aceste atingeri caracteristice s-au numărat interogațiile adresate cititorilor ca ascultători imaginari și pauzele pentru efect cu ajutorul vizual al punctelor de suspensie. De asemenea, el și-a întrerupt adesea narațiunile cu ilustrații concise ale părerii sale, adesea sub formă de versuri, și de obicei introdusă de vorba ceea. Un exemplu în acest sens conectează noțiunile de abundență și satisfacție personală:
* Studiu asupra maghiarilor (1871) * Cultura maghiară (1877) * „Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România (1878) * Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukowina (1880) * Articularea numelor proprii (1888) * Tribuna și tribuniștii (1896) * Studiu asupra maghiarilor (1871) * Cultura maghiară (1877) * „Sol” și „Haben”. Cestiunea ovreilor în România (1878) * Die Rumänen in Ungarn, Siebenbürgen und der Bukowina (1880) * Articularea numelor proprii (1888) * Tribuna și tribuniștii (1896) ### Conferințe * Despre istoria românilor de peste munți de la 1700 încoace (1883) * Despre înțelesul cuvântului (1884) * Despre istoria românilor de peste munți de la 1700 încoace (1883) * Despre înțelesul cuvântului (1884) ### Broșuri * Zbuciumări politice la românii din Ungaria (1911) * Vox populi (1915) * Zbuciumări politice la românii din Ungaria (1911) * Vox populi (1915)
Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[25][26] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.[25][27][28] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[27][28][29] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în anul 1902.[30] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[31] ## Biografie ### Familia
Între anii 1875 și 1877 colaborează cu Telegraful român de la Sibiu, iar din 1877, după ce Maiorescu preia conducerea ziarului Timpul intră în redacția acestui ziar. Sub imboldul lui Slavici, ziarul are o direcție răspicată în favoarea țărănimii, lucru dezagreat de moșierimea conservatoare, dar acceptată datorită eroismului etalat de dorobanți în timpul Războiului de independență.[54] După plecarea lui Maiorescu la 30 aprilie 1877, Slavici preia conducerea ziarului împreună cu Grigore H. Grandea. Cei doi redactori, susținuți și de alți publiciști conservatori, încep o violentă campanie de presă, îndreptată împotriva politicii externe a guvernului liberal.[100]. Inițial, Slavici, a fost responsabil la Timpul cu paginile de politică externă și literatură, dar după izbucnirea Războiului de independență, Grandea a plecat să înființeze cotidianul Resboiul, astfel Slavici trebuie să se ocupe și de rubricile politice, ignorând astfel partea de literatură.[101] Împovărat de munca redacțională, Slavici solicită în nenumărate rânduri aducerea lui Eminescu la redacție, care i se alătură la sfârșitul lui 1877, iar din ianuarie 1878 li se alătură și I. L. Caragiale. După sosirea lui Eminescu, ziarul adoptă un protest hotărât împotriva compromisurilor în relațiile cu cele două mari puteri vecine Rusia și Turcia, precum și o critică obiectivă a stării lucrurilor în țară, ceea ce provoacă nemulțumirea conducătorilor conservatori, care reduc subvențiile acordate ziarului. Pe fondul lipsei resurselor financiare și a presiunilor crescute din partea conducerii conservatoare Caragiale părăsește primul redacția, după care pleacă și Slavici.[102]
În calitate de secretar al comisiei pentru publicarea documentelor Hurmuzachi, Slavici traducea documentele scrise în limbile pe care le cunoștea și alcătuia indicele volumelor. În această calitate întreprinde călătorii pe la monumentele istorice din Muntenia și Oltenia în vara anului 1875. În martie 1876 conservatorii se retrag de la putere, iar Maiorescu este dat în judecată de către noul guvern liberal pentru sprijinul financiar acordat lui Slavici și Eminescu în calitate de ministru al instrucțiunii publice și al culturii, iar pe Slavici îl destituie din funcția de secretar al comisiei și totodată a fost destituit de la catedra de filosofie a liceului Matei Basarab unde fusese numit suplinitor la 16 octombrie 1875. Maiorescu îl ajutase într-adevăr cu o subvenție pentru susținerea examenului de doctorat la Viena în toamna lui 1875, dar Slavici nu a reușit deoarece își pierduse indexul de studii și al examenelor anterioare și depășise termenul de înscriere. Astfel se întoarse la București unde a continuat munca la documente, iar sub supravegherea sa a apărut volumul VII în anul 1876, iar în anul 1878 primul volum al unei lucrări de istorie a lui Eudoxiu Hurmuzachi, precum și Istoria românilor sub Mihai Viteazul de Nicolae Bălcescu. După ce a fost demis de guvernul liberal, comisia documentelor s-a solidarizat cu Slavici și acesta a continuat să lucreze pentru comisie gratuit.[52]
End of preview. Expand in Data Studio
README.md exists but content is empty.
Downloads last month
1
Size of downloaded dataset files:
41.6 MB
Size of the auto-converted Parquet files:
41.6 MB
Number of rows:
270