author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ion Creangă | Ursul păcălit de vulpe | Ascultă, cumătre: vrei să mănânci peşte? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ţi coada-n apă şi stăi pe loc, fără să te mişti, până despre ziuă; atunci smunceşte vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte, poate îndoit şi-ntreit de cât am scos eu. Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fug... | 212 |
Ion Creangă | Ursul păcălit de vulpe | Ursul, auzind că încă-l mai ie şi în râs, se înciudează şi mai tare şi se răpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtă, ursul nu putea să încapă înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, şi să-i deie de cheltuială… Dar când apuca ursul de p... | 113 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-ap... | 203 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori: – Frate, frate, dar pita-i cu bani, bărbate. – Apoi, dă, măi nevastă, sângele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? Nevasta, nemaiavând încotro, tăcea şi înghiţea noduri. Toa... | 202 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | – Ia, ştii că nu m-ai învăţat rău? Aşa am să fac. Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, îşi ia boii de-o funie şi porneşte cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, şi toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, şi iarmarocul pe sfâ... | 206 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Dar ce ai să-mi spui? – Carul dumitale parcă merge singur. – D-apoi… mai singur, nu-l vezi? – Prietene, ştii una? – Ştiu dacă mi-i spune. – Hai să facem treampa; dă-mi carul, şi na-ţi boii. Nu vreau să le mai port grija în spate: ba fân, ba ocol, ba să nu-i mănânce lupii, ba de multe de toate… Oi fi eu vrednic să trag ... | 210 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Dar de la o vreme valea s-a sfârşit şi s-a început un deal; când să-l suie la deal, suie-l dacă poţi! Hârţi! încolo, scârţi! încolo, carul se da înapoi. – Na! car mi-a trebuit, car am găsit! Apoi cu mare greu hartoieşte carul într-o parte, îl opreşte în loc, se pune pe proţap şi se aşterne pe gânduri. – Mă! asta încă-i... | 201 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Dar capra tot capră; se smuncea în toate părţile, încât îi era acum lehamete de dânsa. – De-aş ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta. Şi, mergând el mai departe, iaca se întâlneşte c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în braţe. – Bun întâlnişul, om bun! zise Dănilă. – Cu bine să dea Dumne... | 222 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Ia el punga, o suceşte, o învârteşte ş-apoi zice: "Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul să te uiţi la ei am rămas c-o pungă goală. Măi! măi! măi! măi! Doar ştiu că nu mi-i acum întâiaşi dată să merg la drum; dar parcă dracul mi-a luat minţile!" Mai şede el cât şede de cască gura ... | 201 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | da, drept să-ţi spun, că mare nătărău mai eşti! – Apoi dă! bădiţă! pân-aici, toate-au fost cum au fost, da’ de-acum am prins eu minte… Numai ce folos? Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânţă. Iaca îţi dau dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dânsa. Şi te mai rog de toţi dumnezeii să-mi împrumuţi... | 203 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Ei, ei, acum ce-i de făcut? Eu cred că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute şi iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii şi nevasta să-i las în ştirea Celui-de-sus." Aşa zicând, porneşte şi, mergând prin pădure, s-a rătăcit. După mul... | 210 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | – Mă! zise frate-său, se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta şi copiii! Haiti! lipseşti dinaintea mea şi du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău! Iapa! Las’ pe Dănilă, că ştie el unde-a duce-o: să-şi ia iertăciun... | 204 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | – Ce vrei să faci aici, măi omule? – Da’ nu vezi? – Stai, mă! nu te-apuca de năzbutii. Iazul, locul şi pădurea de pe-aici sunt ale noastre. – Poate-i zice că şi raţele de pe apă sunt ale voastre, şi toporul meu din fundul iazului. V-oi învăţa eu pe voi să puneţi stăpânire pe lucrurile din lume, cornoraţilor! Dracul, ne... | 222 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Prepeleac, în acest timp, se chitea cum ar face să vadă banii acasă la dânsul. – Bun! zise Dănilă. Nici asta nu se ia din drum. Tot mănăstiri să croieşti, dacă vrei să te bage dracii în seamă, să-ţi vie cu banii de-a gata la picioare şi să te facă putred de bogat! Pe când se îngrijea el cum să ducă banii acasă, iaca un... | 207 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Aşa-i că tu ai luat iapa în spate? Însă eu ţi-oi lua-o numai între picioare; şi îndată se şi azvârle pe iapă şi înconjură iazul de trei ori, fără să se răsufle. Dracul atunci se miră mult de asta şi, neavând ce mai zice, iscodi alta. – Acum să ne întrecem din fugă, zise el. – Măi Michiduţă! da’ cu mine ţi-ai găsit că p... | 205 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Când aproape-aproape să pun mâna pe dânsul, i-am pierdut urma, şi să te duci, duluţă! – Seamănă tătâne-său, sireicanul! zise Dănilă. Ei? mai ai poftă să te întreci şi cu mine? – Ba mai pune-ţi pofta-n cui! Mai bine să ne întrecem din trântă. – Din trântă? Doar de ţi-e greu de viaţă. Mă! tot am auzit din bătrâni că drac... | 216 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Atâta i-a trebuit lui moş Ursilă, ş-apoi las’ pe dânsul! Deodată sare mânios din bârlog, haţ! dracul subsuoară şi-l strânge cu atâta putere, de era să-şi dea sufletul, şi ochii i-au ieşit afară din cap cât cepele de mari. – Na! nu cauţi, ş-o găseşti, zise Dănilă, care privea de departe vălmăşagul acesta şi se strica de... | 225 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Şi oleacă numai de nu s-a risipit bolta cerului. Dănilă însă şedea călare pe burduful cu bani şi, ţinându-şi firea, zise: – Mă! da’ numai aşa de tare poţi chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o dată! Dracul chiuie şi mai grozav. – Tot nu te-am auzit. Încă o dată! Dracul chiuie ş-a treia oară, aşa de tare, de credea... | 201 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | stai, Sarsailă! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! şi la stânga una! – Va… leu! destul! – Ba nu-i destul! şi-i mai trage şi-n numele tatălui una! – A…uleo! strigă dracul îngrozitor, şi cu ochii legaţi, cum era, văicărându-se grozav şi zvârcolindu-se ca şarpele, se aruncă în iaz, spunând lui Scaraoschi cele întâmplate... | 202 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | – L-oi zvârli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai întâi în faţa pământului, cum a fost şi la tine. Dracul ascultă şi-l scoate. – Haiti! mai repede, mai repede, că n-am timp de aşteptat… – Mai îngăduieşte puţin, tartarule, că nu te trag copiii de poale! Dracul îngăduie, căci n-are încotro. Nu trecu mult şi ziua se călăt... | 204 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Atunci Scaraoschi, îngrijit şi mânios grozav, chemă înaintea sa pe toată drăcimea şi bătu din picior, strigând: – Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi care să meargă şi să afurisească pe acest proclet şi vrăjmaş cumplit. Pe loc şi vine unul înantea sa, tremurând. – Să trăiţi, mârşăvia-voastră! Eu mă duc să înde... | 213 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Ş-apoi ce este mai gingaş decât ochiul? Dănilă crăpa de durere! dar, oricât îl durea de tare, el tot îşi ţinu inima cu dinţii şi zise: – Nu mă sperii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce eşti! Am să te fac să-ţi muşti mâinile şi să mă pomeneşti în toată viaţa ta! – Dă, dă, nu mai dondăi atâta din gură şi blestemă şi ... | 215 |
Ion Creangă | Dănilă Prepeleac | Atunci lasă pe copii, că şi dracul fuge de dânşii. Au tăbărât cu toţii pe dânsul şi l-au schingiuit după placul lui Dănilă. Ş-a început dracul a ţipa cât îi lua gura; şi scăpând cu mare greu de mâinile lor, hârşcâit şi stâlcit cum era, a lăsat şi bani şi tot şi s-a dus pe urlaţi după ceilalţi. Iară Dănilă Prepeleac, ne... | 89 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi ... | 212 |
Ion Creangă | Povestea porcului | – Ştiu, măi babă, dacă mi-i spune. – Ia, mâine dimineaţă, cum s-a miji de ziuă, să te scoli şi să apuci încotro-i vedea cu ochii; şi ce ţi-a ieşi înainte întâi şi-ntâi, dar a fi om, da’ şarpe, da’, în sfârşit, orice altă jivină a fi, pune-o în traistă şi o adă acasă; vom creşte-o şi noi cum vom putea, şi acela să fie c... | 210 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Mai ştiu eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat în gând ieri noapte de una ca asta. Şi cum ajunge-acasă, zice: – Iaca, măi băbuşcă, ce odor ţi-am adus eu! Numai să-ţi trăiască! Un băiat ochios, sprâncenat şi frumuşel de nu se mai poate. Îţi seamănă ţie, ruptă bucăţică! Acum pune de lăutoare şi grijeşte-l cum ştii t... | 205 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă. Într-una din zile, moşneagul voieşte a merge la târg să mai cumpere câte ceva. – Moşnege, zise baba, nu uita să aduci şi nişte ... | 215 |
Ion Creangă | Povestea porcului | – Da’ de ce, moşnege? Vai de mine! – D-apoi, iaca de ce, măi babă, ascultă: Împăratul a dat de ştire, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia şi până la curţile împărăteşti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe şi fel de fel de copaci, pe de-o parte şi de alta, şi în cop... | 223 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Mai bine că al nostru nu poate vorbi şi nu-l duce capul, ca pe alţii… la atâtea iznoave. – Bune-s şi acestea, măi babă; da’ bună ar fi şi aceea când ar avea cineva un fecior care să facă podul şi să ia pe fata împăratului, că ştiu c-ar încăleca pe nevoie şi, Doamne! mare slavă ar mai dobândi în lume! Când vorbeau bătrâ... | 204 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Numai du-te şi vesteşte împăratului ce-am spus eu! Baba, atunci, venindu-şi în sine, sărută băiatul şi-i zise: – Dragul mamei, drag! Nu-ţi pune viaţa în primejdie, şi pe noi să ne laşi, tocmai acum, străini, cu inima arsă şi fără nici un sprijin! – Nu te îngriji, mămucă, defel; că trăind şi nemurind ai să vezi cine sun... | 208 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Iară de nu, atunci… poate-i fi auzit ce-au păţit alţii, mai de viţă decât dânsul?! Dacă te prinzi aşa, apoi mergi de-ţi adă feciorul încoace. Iară de nu, caută-ţi de drum şi nu umbla cu gărgăunii în cap. Moşneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă până la pământ; apoi iese şi porneşte spre casă, ca s... | 217 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Abia ajung ei la porţile palatului împărătesc, şi străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la altul şi a bufni de râs. – Da’ ce-i acesta, moşule? zise unul din ei. – D’apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul împăratului. – Doamne, moşule, Doamne! multă minte îţi mai trebuie! zise un străjer bătrân; ... | 226 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Şi cine te-a pus la cale să mă iei tocmai pe mine în bătaie de joc? – Ferească Dumnezeu, înălţate împărate, să cuget eu, om bătrân, la una ca asta! D-apoi, să avem iertare, luminareavoastră, că acesta mi-i flăcăul, despre care v-am spus mai deunăzi că m-a trimis la măria-voastră, dacă vă mai aduceţi aminte. – Şi el are... | 213 |
Ion Creangă | Povestea porcului | da’ ce foc mi-ai adus la casă? Mie ostaşi îmi trebuiesc? – Încă mai ai gură să întrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat după capul tău cel sec şi m-am dus pe coclauri să-ţi aduc copii de suflet. Şi acum, iaca în ce chichion am intrat! Că n-am adus eu ostaşii, ci ei m-au adus pe mine. Şi capului meu se vede că până m... | 205 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Tot în acea vreme, şi la împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi, văzând această mare minune, grozav s-au speriat, şi temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva de rău, a făcut sfat şi a găsit cu cale să dea fata după feciorul moşneagului şi de îndată a şi trimis-o. Căci şi împărat... | 218 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia. Atunci împăratul a început s-o sfătuiască, zicând: – Draga tatei! Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vrun neajuns, ca să nu păţeşti vreo nenorocire! Căci, după cum văd eu, omul acesta, sa... | 222 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Atunci perii de pe dânsa au început a pârâi şi pielea a sfârâi, prefăcându-se în cioric ars şi apoi în scrum; şi a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat, a sărit drept în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă. Şi când a văzut această mare nenorocire, a lăcrimat, zicând: –... | 217 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Iară palatul în care şedeau moşnegii şi cu nora, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte. Atunci bătrânii, văzând astă mare nenorocire şi pe nora lor în aşa hal, au început a o mustra, cu lacrimi în ochi, şi a-i zice cu asprime să se ducă unde şt... | 238 |
Ion Creangă | Povestea porcului | – Om bun, măicuţă! Atunci i se deschide poarta şi drumeaţa intră înlăuntru. – Da’ ce vânt te-a adus şi cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie, hăi? Că pasăre măiastră nu vine pe aici, necum om pământean. Atunci drumeaţa a oftat din greu şi a zis: – Ia, păcatele mele m-au adus, măicuţă. Caut Mănăstirea-de-Tămâi... | 218 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Apoi a îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la sfânta Vineri. Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ ... | 208 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta. Atunci sfânta Duminică a oftat din adâncul inimii, s-a uitat galeş la nenorocita drumeaţă şi i-a zis: – Se vede că vrun blestem al lui Dumnezeu, sau altăceva, aşa trebuie să fie, de nu ai parte de ceea... | 265 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări,... | 201 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Atunci ea, deşi îi fugeau ochii de atâtea străluciri, se uită mai cu băgare de seamă şi îndată cunoaşte podul cel minunat din ceea lume şi palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos aşa de puţin, şi îndată i se umplură ochii de lacrimi de bucurie. – Mai stai! şi nu te bucura aşa degrabă, că încă eşti nemernică pe aceste l... | 234 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i ch... | 217 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Hârca, nu doar că şoptea şi umbla cătinel ca să n-o audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului, care în toate zilele umbla cu dânsul la vânat. Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lângă patul soţului ei şi a început a plânge cu amar... | 225 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Ş... | 209 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Şi cum vine străina, hoanghina pune mâna şi pe tablaua cea de aur şi pe cloşca de aur cu puii de aur, tot cu acelaşi vicleşug. Dar împăratul, când a venit în astă-sară de la vânat şi când i s-a adus laptele, a zis în gândul său: – Acest lapte nu se mai bea şi, cum a zis, l-a şi aruncat pe furiş, undeva, şi pe loc s-a f... | 214 |
Ion Creangă | Povestea porcului | După aceasta împărăteasa povesteşte soţului său câte a pătimit ea de când s-a făcut el nevăzut. Atunci împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, ridică toată curtea în picioare şi porunceşte să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleşug de la împărăteasa lui. Apoi mai porun... | 204 |
Ion Creangă | Povestea porcului | Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi... | 105 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Pove... | 201 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | – N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumeţul care cântă să nu te temi. Ostaşul acesta e un om bun la inimă şi milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; şi, drept cercare, hai, fă-te tu cerşetor la capătul ist de pod, şi eu la celălalt. Şi să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele de pomană, biet... | 224 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | – Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cânţi, cânţi, nu te-ncurci! – Mulţumesc d-voastră, zise Ivan, tresărind. Dar de unde ştii aşa de bine că mă cheamă Ivan? – D-apoi, dacă n-oi şti eu, cine altul are să ştie? răspunse Dumnezeu. – Dar cine eşti tu, zise Ivan cam zborşit, de te lauzi că ştii toate? – Eu sunt cerşetor... | 215 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | – Cu toată bucuria, Doamne; am să vin numaidecât, zise Ivan. Dar acum, deodată, mă duc să văd, nu mi-a pica ceva la turbincă? Şi zicând aceste, apucă peste câmpii de-a dreptul, spre nişte curţi mari, care de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. Şi merge Ivan, şi merge, şi merge, până când, pe înserate, aju... | 207 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Şi tocmai acolo porunci să culce şi pe Ivan! Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, şi-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei şi apoi s-a tologit aşa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-şi turbinca cu cele două carboave sub căpătâi şi aş... | 224 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta. – Apoi, stai dar! că are Chira socoteală, cum văd eu. Şi odată începe a striga puternic: – Paşol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcă-i aducea vântul. Şi după ce intră ei cu toţii înlăuntru, Ivan începe a-i ghig... | 205 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Am să vă muşurluiesc de au să râdă şi câinii de voi! Şi odată se îmbracă şi se înarmează Ivan cu toate ale lui şi, ieşind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui. – Dar ce-ai păţit, mă pohonţule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap şi faci aşa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori... | 204 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai ştia ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părţile, ca să-i poată izgoni dracii de la casă, şi nici că fusese chip. Dar se vede că pân acum le-a fost şi lor veleatul. Cu Ivan şi-au găsi... | 216 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Iară oamenii ce priveau şi mai ales băieţii leşinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă şi pe Scaraoschi şi-i trage un frecuş, de cele moschiceşti, de-i fuge sufletul. – Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupâne Scaraoschi! Să te înveţi tu de altădată a mai bântui oamenii. Sărsăilă s... | 209 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Ivan însă nici nu se gândea la asta; el îşi căuta acum de drum, întrebând din om în om unde şede Dumnezeu. Dar toţi pe câţi îi întreba dădeau din umere, neştiind ce să răspundă la aşa întrebare ciudată. – Numai Sfântul Nicolai trebuie să ştie asta, zise Ivan, scoţând o iconiţă din sân şi sărutând-o pe dos şi pe faţă. Ş... | 205 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | – Votchi este? – Este. – Femei sunt? – Dar cum să nu fie?! – Lăutari sunt? – Ho, ho! Câţi pofteşti. – A! haraşo, haraşo! Aici e de mine! Deschideţi iute, zise Ivan, tropăind şi frecându-şi mâinile. Dracul de la poartă, gândind că e vreun muşteriu vechi de-al lor, deschide; şi atunci, numai iaca ce se trezesc pe neaştep... | 227 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Acum, ce să facă dracii, ca să-l urnească de-acolo? Gândesc ei, se sucesc ei, se frământă ei cu mintea fel şi chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. Talpa-iadului însă, mai ajunsă de cap decât toţi dracii, zise atunci lui Scaraoschi: – Haram de capul vostru! de n-aş fi eu aici, aţi păţi voi şi mai rău decât ... | 240 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Şi cum ajunge la poarta raiului, din afară, se şi pune acolo de strajă şi stă neadormit zi şi noapte, tot întruna, fără să se clintească din loc. Şi nu mult după aceasta, numai iaca ce vine şi Moartea şi vrea numaidecât să intre la Dumnezeu, ca să pri measc ă porunci. Ivan atunci îi pune şpaga în piept şi zice: – Ştoti... | 207 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | – Bine, Ivane, du-te; nu ţi-e oprită calea. De-a putere-a fi, acum eşti de casa noastră. Ivan atunci se duce de-a dreptul înaintea lui Dumnezeu şi zice: – Doamne, nu ştiu dacă ai la ştiinţă ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multă vreme. Şi acum vine Moartea şi întreabă ce mai porunciţi. – Spune-i, Ivane, din ... | 205 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Decât n-am încotro; trebuie să mă duc, zise ea oftând. În sfârşit merge ea, nu merge, şi de la o vreme ajunge la poarta raiului. Dar, când colo, dă iar cu ochii de Ivan. – Tot aici eşti, Ivane? tot?, Ba bine că nu! zise Ivan, făcând stânga-mprejur şi punându-se drept în calea Morţii. Dar unde gândeai să fiu, când asta ... | 212 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Dumnezeu, însă, ştia de toate acestea, dar voia să mai facă şi pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a Morţii; căci multe bunătăţi mai făcuse şi ea în viaţa ei! – Ia deschide, Sfinte Petre, zise Ivan, bătând apoi la poartă. Sfântul Petre deschide, şi Ivan se duce iar de se înfăţişază înaintea lui Dumnezeu şi zice: – Doamne, Mo... | 205 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Moartea atunci, înghiţind noduri, porneşte prin dumbrăvi, lunci şi huceaguri, supărată ca vai de capul ei. Şi, de voie, de nevoie, începe când a roade la copaci tineri, când a forfeca smicele şi nuiele de-i pârâiau măselele şi o dureau şelele şi grumajii întinzându-se pe sus, la plopii cei înalţi, şi plecându-se atâta ... | 205 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Şi mergând ea tot bodrogănind vrute şi nevrute, ajunge la poarta raiului; şi când dă iar de Ivan, i se întunecă lumea înaintea ochilor şi zice oftând: – Dar bine, Ivane, iar ai de gând să mă chinuieşti cu turbinca ceea a ta? – Ba dac-aş avea mai multă putere, ţi-o spun drept că ţi-aş scoate ochii ca la dracul şi te-aş ... | 207 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Iară Moartea răspunde înăduşit din turbincă: – Iată-mă-s, Doamne, pusă la opreală; m-ai lăsat de râsul unui şui ca Ivan, nenorocita de mine! Dumnezeu, atunci, dezleagă turbinca, dă drumul Morţii şi zice lui Ivan: – Ei, Ivane, destul de-acum; ţi-ai trăit traiul şi ţi-ai mâncat mălaiul! De milostiv, milostiv eşti; de bun... | 235 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Dumnezeu îi învoieşte cererea aceasta şi apoi, luându-i turbinca din stăpânire, îl dă pe seama Vidmei, ca după trei zile să-i ia sufletul! Ivan acum, rămânând singur, supărat ca vai de el, pe de-o parte că i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de alta că are să moară, s-a pus pe gânduri. "Mă rog, ia să stau şi să-mi fac socot... | 205 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | În sfârşit, mai stă el Ivan oleacă aşa, cu fruntea rezemată pe mână, şi-i şi trăsneşte în gând una: "Taci! Că i-am dat de meşteşug. Încaltea, ce-a fi, a fi; dar degeaba n-are să fie… văd eu bine că tot de una mi-e acum." Şi odată se duce Ivan repede cu cele două carboave, el ştie unde, şi cumpără unelte de teslărie, do... | 218 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Pune-te, măi frate, bine, cum se pune! Ivan, atunci, se întoarce iar cu faţa-n jos, cu capul bălălău într-o parte şi iar cu picioarele afară. – Ă… ra… ca’ de mine şi de mine! Dar nici atâta lucru nu ştii? Se vede că numai de blestemăţii ai fost bun în lumea asta. Ia fugi de-acolo, să-ţi arăt eu, nebunule ce eşti! Ivan ... | 208 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua şi el pe gânduri de năzdrăv ăniile lui! Şi aşa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era şi să iasă Moartea la liman ca să-şi răzbune şi ea acum pe Ivan. Şi îndată s-a făcut aşa, şi când nici nu visa Ivan că are să mai dea v... | 212 |
Ion Creangă | Ivan Turbincă | Şi l-a lăsat Moartea de izbelişte să trăiască: Cât e lumea şi pământul, Pe cuptor nu bate vântul. Şi aşa, văzând Ivan că nu mai moare, zise în sine: "Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? Ba, zău, nici nu gândesc. Deie-şi ea, dacă vrea!" Şi cică atunci unde nu s-a apucat şi el, în ciuda Morţii, d... | 126 |
Ion Creangă | Păcală | Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă: Poveşti de Ion Creangă - Păcală –... | 202 |
Ion Creangă | Păcală | Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă: – Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă? – Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Păcală. Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă: – Dar ce bucate se fac acolo la voi? – Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală. – Înţel... | 231 |
Ion Creangă | Păcală | – Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce eşti! – Dar ce fel mă-ntrebi? zise Păcală. – Cu ce preţ se vinde chila ori baniţa; câţi lei? – Aşa cum te-nvoieşti; şi câţi lei dai atâta iei. Negustorul, supărat, îl mai întrebă: – Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat? – U! hu! este badea Muşat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, ... | 227 |
Ion Creangă | Păcală | – Mă! da’! ce namilă de om eşti tu? Nu cumva eşti vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei? – Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă priveşti? Ce? Nu mă vezi că-s om ca şi dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni şi cu picioare, mă mişc şi mă uit ca toţi. – Aşa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abi... | 119 |
Ion Creangă | Acul şi barosul | Acul: Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura. Poveşti de Ion Creangă - Acul şi barosul – Iaca, mă! da de unde-ai ieşit, Pâcală? – De unde-am ieşit, de unde n-am ieşit, eu îţi spun că nu faci bin... | 212 |
Ion Creangă | Acul şi barosul | Mergi la croitor, intră în bordeiu, suie-te în palat, ai să mă găseşti. Fetele mă pun în cutiuţe aurite, mă înfing în perinuţe de mătasă şi îngrijesc de mine ca de un mare lucru. – Da’ în stogul de fân nu vrei să te puie, mititelule? – Nici în stogul de fân, dar nici trântit într-un ungher al ferăriei, ca tine. Ia spun... | 211 |
Ion Creangă | Acul şi barosul | Casa, bisericile, corabia, puştile, tunurile şi alte lucruri nenumărate, aşa-i că n-ar fi, de nu eram eu? Tu îmi spui de haine frumoase; eu ţ-oiu spune de casă, de sapă, de secere, de coasă şi de plug. Tu îmi spui mai mult de frumos, eu ţ-oiu spune de cele neapărat trebuincioase. – Mă faci să te-apuc iar la scărmănat, ... | 203 |
Ion Creangă | Acul şi barosul | Croitorul tău trebuie să împungă mai mult de zece ori, până când ferarul meu mă rădică o dată; croitorul tău rupe altă dată pe zi câte zece ace; ferarul însă mă are pe viaţă, ba mă poate lăsa şi de zestre la copiii de copiii săi. Ş-apoi încă una: cine dintre aceşti doi meşteri e mai grebănos şi mai gubav? Ferariul meu,... | 197 |
Ion Creangă | Cinci pâini | Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiţi pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea şi se pun să mănânce împreună, ca să aibă mai mare poftă d... | 256 |
Ion Creangă | Cinci pâini | Nu sunt vrednic să vă mulţămesc de binele ce mi-aţi făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram. Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruinţă din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin şi-a luat ziua bună de la cei doi şi apoi şi-a căutat de drum. Ceilal... | 228 |
Ion Creangă | Cinci pâini | Mai dreaptă împărţeală decât aceasta nu cred că se mai poate nici la Dumnezeu sfântul… – Ba nu, prietene, zice cel cu două pâni. Eu nu mă ţin că mi-ai făcut parte dreaptă. Haide să ne judecăm, şi cum a zice judecata, aşa să rămâie. – Haide şi la judecată, zise celălalt, dacă nu te mulţămeşti. Cred că şi judecata are să... | 222 |
Ion Creangă | Cinci pâini | Aşa cred eu că ar fi cu cale, când e vorba de dreptate. – Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoieşte un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni. – De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise nemulţămitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăţei să capăt dreptate, şi ... | 218 |
Ion Creangă | Cinci pâini | – Şese bucăţi aş fi avut, domnule judecător. – Dar tovarăşul dumitale, care spui că avu trei pâni? – Nouă bucăţi ar fi avut, domnule judecător. – Acum, câte fac la un loc şese bucăţi şi cu nouă bucăţi? – Cincisprezece bucăţi, domnule judecător. – Câţi oameni aţi mâncat aceste cincisprezece bucăţi de pâne? – Trei oameni... | 207 |
Ion Creangă | Cinci pâini | Acum, o bucată de pâne rămasă de la dumneta şi cu patru bucăţi de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi? – Taman cinci, domnule judecător. – Este adevărat că aceste bucăţi de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulţămită? – Adevărat este, domnule judecător. – Aşadar, dumitale... | 208 |
Ion Creangă | Cinci pâini | Corciogarii, porecliţi şi apărători, nemaiavând chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de muncă, sau ar trebui, în toată viaţa lor, să tragă pe dracul de coadă… Iar societatea bună ar rămâne nebântuită. | 35 |
Ion Creangă | Inul şi cămeşa | Inul: – Ştii tu, cămeşă dragă, ce erai odată? Poveşti de Ion Creangă - Inul şi cămeşa – Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii. – Nu-i aşa! Ai fost o sămânţă, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: aşa naltă, supţirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albast... | 209 |
Ion Creangă | Inul şi cămeşa | Tortul l-au depănat pe râşchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fert cu leşie, să se înălbească, apoi te-au pus pe vârtelniţă, de pe care au început a le depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat şi te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând vergele pintre pături, ca să nu se ... | 219 |
Ion Creangă | Inul şi cămeşa | Ei, dragă, poate nu ştii că oamenii mai fac pânză şi din sora noastră cânepă, şi din fratele nostru bumbac, ba şi din înghimpătoarea urzică mai fac un fel de pânză. Dar în fabrici se ţes fel de fel de pânzeturi, mult mai uşor şi în timp mult mai scurt. – Bre! multe mai auzi! – Mai aşteaptă, că n-am sfârşit încă. Din că... | 210 |
Ion Creangă | Inul şi cămeşa | Pe sulul de dinapoi, O sută de lătunoi, Pe sulul de dinainte, Cioprea le mai ţine minte. Pintre iţe şi-ntre spată Paşte-o iapă deşălată; Pintre iţe şi fuscei Paşte-o scroafă cu purcei. | 32 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergând cu pas rar, încet şi gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-şi găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin alei... | 212 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Mare de inimă, iar de gură şi mai mare, părintele Duhu nu se învrednicise de o viaţă mai bună; dar se vede că nici poftea el una aşa, de vreme ce nu-şi astâmpăra gura cătră mai-marii săi măcar să-l fi picat cu lumânarea. De copil, în seminarul Socola, unde-a învăţat carte, mai mult singur decât de la profesori, îşi pun... | 211 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Vorba ceea: "Geasta cu trepădatele, că nu-s departe satele". Aci era la Socola, aci în Iaşi, aci la monăstirea şi în Târgul-Neamţului profesor, de unde cutriera munţii în sudoarea frunţii, şi mai la tot pasul cânta: Ruinata cetăţuie, ce acopere-acel munte, Şi de unde ochiul vede lucruri multe! Apoi: Pe o stâncă neagră,... | 226 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Şi câte şi mai câte, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. Odată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iaşi, părintele Duhu intră în biserică, se închin... | 338 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Stariţul, nemaiputându-i sta împotrivă, zicea de la o vreme: "Hai pacam, părinte Isaia", cinstindu-l cu rachiu îndulcit cu miere, pahar după pahar, până ce părintele Duhu spunea: Lasă-mă în pace, cuvioase, că se învârteşte lumea cu mine de-atâta aghiazmă rusască; mai bine să ne împăcăm. Şi începea a-i cânta irmosul urm... | 211 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Profesorul Columb de la liceu, care zise odată părintelui Isaia: "Bună dimineaţa, Duhule", el îi răspunse: – Mulţămesc, cadavrule! Şi cred că ai la ştiinţă că cuvintele popă şi profesor se încep cu "pocoiu", ca şi substantivul porcule. Popilor de mir, pe care îi numea haldei, le cânta antifoanele următoare: Diaconii şi... | 204 |
Ion Creangă | Popa Duhu | – Dar ştii că m-ai ars, haldeule?! zise părintele Duhu, luându-şi tălpăşiţa, Dunăre de mânios. La cea din urmă, strângând părintele Duhu para câte para, şi-a comisionat cărţi spiritiste şi, cetindu-le, cică a zis cătră oarecine: – Aceste cărţi, încăpând în mâna unor şarlatani ignoranţi, ai să auzi vorbindu-se că fac mi... | 206 |
Ion Creangă | Popa Duhu | Şi de-atunci, ca’ mai ba să-l vadă cineva bădădăind pe uliţile Iaşilor. | 12 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.