author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Ea uitase tot ce-i spusese tată-său. Însă floarea din fereastră veghea printre frunzele ei, ca o stea roşie prin încreţiturile unui nor. A doua zi Genarul plecă iarăşi des-dimineaţă la vânătoare. Fata sărută murmurând floarea roşie şi Făt-Frumos născu ca din nimica înaintea ei. – Ei, ştii ceva? o întrebă el. – Nu ştiu ... | 209 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Împrejur gard nu era, ci numai nişte lungi ţăruşe ascuţite, din care şase aveau fiecare-n vârf câte un cap, iar al şaptelea fără, se clătina mereu în vânt şi zicea: cap! cap! cap! cap! Pe prispă o babă bătrână şi zbârcită, culcată pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenuşa în poalele unei roabe tinere şi frumoase... | 205 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | El se trezi pe când mijea de ziuă. Când colo, iepele nicăieri. El îşi credea capul pus în ţeapă, când vede ieşind dintr-o pădure-n depărtare cele şapte iepe alungate de un roi nemărginit de ţânţari şi un glas subţire-i zise: – Mi-ai făcut un bine, ţi l-am făcut şi eu. Când se întoarse cu caii, baba începu să turbe, să ... | 211 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Să nu mai mănânci din bucatele ce-ţi fierbe baba, pentru că-s făcute cu somnoroasă… Ţi-oi face eu altfel de bucate. Fata într-ascuns îi făcu merinde, şi-nspre sară, când era să plece cu caii, îşi simţi ca prin minune capul treaz. Spre miezul nopţii se-ntoarse acasă, mână caii în grajd, îi încuie şi intră în odaie. Pe v... | 205 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | A doua zi de dimineaţă i se împlinise lui Făt-Frumos anul. Baba trebuia să-i dea unul din cai ş-apoi să-l lase să plece cu Dumnezeu. Pe când prânzeau, baba ieşi până în grajd, scoase inimile din câteşişapte cai, spre a le pune pe toate într-un tretin slab, căruia-i priveai prin coaste. Făt-Frumos se sculă de la masă şi... | 212 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Într-o pădure îl aştepta fata fugită. El o urcă pe cal după dânsul şi fugea mereu. Noaptea inundase pământul cu aerul ei cel negru şi răcoare. – Mă arde-n spate! zise fata. Făt-Frumos se uită înapoi. Dintr-o volbură naltă, verde, se vedeau nemişcaţi doi ochi de jăratic, a căror raze roşii ca focul ars pătrundeau în răr... | 204 |
Mihai Eminescu | Făt-Frumos din lacrimă | Făt-Frumos vâjâia prin aer aşa de iute, încât i se părea că nu fuge, ci cade din înaltul cerului într-un adânc nevăzut. – Mă arde, zise fata. Baba găurise stânca într-un loc şi trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum, a cărei capăt dinainte ardea ca un cărbune. – Aruncă năframa, zise fata. Făt-Frumos o ascultă. Şi... | 167 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Era odat-un împărat ş-avea trei fete şi erau aşa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dânsele ba. Acu, cele două erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteşte frumuseţea ei. Acu câţi feciori de-mpăraţi şi de ghinărari au cerut-o, împăratul n-a vrut să le-o deie. Acu-ntr-o seară au venit trei tineri şi... | 210 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | A aruncat şi cel mijlociu şi tot aşa degrabă a ajuns. Da când a aruncat Călin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi şi noapte, şi de-abia a ajuns. Acu ei, mergând pe drum, au gătit şi cremenea şi amnarul. De-abia au avut cu ce aţâţa oleacă de foc. Ş-au zis aşa ei înde ei că să păzească focul unul din ei cât or dormi ce... | 204 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | – Hai! Şi l-a omorât şi pe acesta ş-a făcut patru căpiţi de carne din capetele lui. Acu, când s-au trezit ei, o-nceput să-i deie de grijă lui Călin Nebunul că să păzească bine focul. Acu el a treia noapte era să fie. Acu iar pe la miezul nopţii s-auzi un huiet mare. Un zmeu era – cu opt capete. – Hi! zice Călin Nebunul... | 209 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | – Bună noapte. – Mulţumesc d-tale. – Da’ cine eşti d-ta? – Eu îs Miezu-nopţii. Ia şi pe-acela şi-l leagă iar de-un copac. Mai merge el înainte şi mai întâlneşte un om. – Bună noapte. – Mulţumesc d-tale. – Da’ cine eşti d-ta? – Eu îs Zori-de-ziuă. Îl leagă şi pe-acela. El i-a legat, că lui i-era frică să nu se facă ziuă... | 216 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Noi, când ne-apropiem de palatul lui, cocoşul cântă şi căţelul bate, şi noi trebuie să fugim… Da’ tu-i putea mai bine, că eşti om pământean. Da’ Călin Nebunul, viclean: – Haideţi şi d-voastră cu mine, că-s eu om pământean şi căţelul n-a bate, nici cocoşul n-a cânta. Da’ Călin Nebunul se uită şi vede-un voinic ca şi dân... | 207 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Da’ fata era aşa de frumoasă de cât de nepovestit. Călin Nebunul a sărutat-o şi i-a luat inelul de pe mână şi s-a dus. Când a ajuns la zmeii cei tăiaţi, le-a tăiat vârfurile limbilor la toţi doisprezece şi le-a pus în basma ş-a trecut poarta şi s-a pornit la drum. A mers pân ce-a ajuns la cazan. A putut prinde o zmeoai... | 203 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Da’ Călin Nebunul nimica nu le-a povestit din ceea ce s-a petrecut cu dânsul noaptea. Au pregătit ei iar să se pornească ş-a zvârlit tot Călin Nebunul arcul ş-au mers ei aşa pân’ la Pădurea de aur. Când au ajuns acolo, le-a zis Călin Nebunul aşa: – Fraţilor, voi nu-ţi putea trece-n pădurea asta. Faceţi-vă voi o colibă ... | 206 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Şi se iau la luptă şi se luptă şi-l omoară Călin Nebunul. Pe urmă zice fetei: – Rămâi aici, că eu mă duc să scot cele două surori ale tale. Şi se porneşte. Ajunge-n mijlocul Pădurii cei de argint. Fata cea mijlocie făcea de mâncat ş-aceea. Da’ el, cum a văzut-o, i-a căzut straşnic de dragă. – Bună vreme, fată de-mpărat... | 208 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | – Unde-ţi este bărbatul tău? – La vânat, Călin Nebune. Da’ fugi, c-aista te omoară! – Cât mănâncă el? – Douăsprezece cuptoare de pâine, douăsprezece vaci fripte şi douăsprezece antaluri de vin. – Ia să văd eu, oi mânca? Mănâncă Călin Nebunul, mănâncă, când la un antal de vin nu-l poate bea şi zice-aşa: – Cu atâta-i mai... | 213 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | După ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-însa, ş-atâta sânge a-nceput a curge, de umblai pân’ în genunchi. De acolea el s-a luat cu fetele şi s-a pornit. A ajuns în Pădurea de aur ş-a luat şi pe cea mare şi s-a pornit ş-a ajuns la fraţii lui. Ş-a zis aşa: – Fraţilor, pe aste două le-ţi lua voi, dar ăst’ mijlocie e-a me... | 202 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Se ia el încetişor şi se suie pe scările cele şi vede acolo pe voinicul ce-şi rupsese mâinile la zmei. – Bună vreme, voinice! – Mulţumesc d-tale, Călin Nebune, da’ ce-ai păţit? Şi el începe a-i spune toate câte-a păţit. – Hai să fim fraţi de cruce! – Hai! – Da d-ta cine eşti? l-întreabă Călin Nebunul. – Eu, zice, s-un ... | 207 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | – Ei… ba vârâţi-vă d-voastră! Da’ Călin Nebunul rupe o crenguţă verde ş-o moaie-n apa ceea ş-o scoate uscată, ş-o-ncepe a pumni, ca ce-a vrut să-i usuce. – Mă rog, nu mă bate, căci este la dreapta altă baltă. Călin Nebunul vâră o crenguţă uscată ş-o scoate verde, şi se vâră el acolo şi se scoate cu picioare şi cellalt ... | 210 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | – Ţi-oi face, voinice. El a luat basmaua ceea de alune. Era basma de-a noastre – neagră, cu floricele p-împrejur – ş-a pus inelu-n mijloc ş-a zis aşa: – Du, mătuşă, şi pune dinaintea împăratului, măcar că te-or ghionti şi te-or da afară, vârâ-te-aşa, cu de-a sila. Baba s-a dus ş-a intrat în ghionturi, ca acolo, ş-a pus... | 206 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | ţiganului nu i se cădea să şadă. Zice-mpăratul: – Cum, voinice, inelul fetei mele a ajuns la d-ta? – Împărate prenălţate! Iaca cum şi iaca cum. Da’ ţiganul: – Ce spui minciuni, că eu am ucis zmeii… Da’ Călin zice: – Împărate, s-aducă toţi zmeii, să vezi: este vârful limbilor? A adus, şi cu adevărat nu era. Atunci el le... | 219 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Că de când îi tăiase picioarele, acu era vreo opt ani de zile. – Bună vreme, băieţele! – Mulţumim d-tale, bade! – Cine şade-n curţile ieste? – Ia, nişte voinici care au luat nişte fete de-mpărat, care le luase zmeii. – Da’ cum trăiesc ei, pe care fete au luat? – Cel mai mare a luat pe fata cea mare, cel mijlociu a luat... | 227 |
Mihai Eminescu | Călin-Nebunul | Ş-o aruncaţi unul din voi în sus, că-i ştiut că pe care-a cădea, acela-i vinovat. Ş-au aruncat în sus, ş-a căzut pe cei doi şi i-a făcut mii de fărâme. Şi el a făcut o nuntă straşnică. Da’ el nu era aşa tare la inimă ca să ţie pe-acelea de rău, ca aceia pe asta a lui, el tot ţinea ca la cumnatele lui. Ş-a făcut un bal ... | 156 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Apoi poveste, poveste, D-zeu la noi soseşte, că-nainte mult mai este. Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră. Ş-au apucat oamenii din satu... | 203 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Alungând-o el prin copac, ea se vârâ-ntr-o bortă… ş-o prinde. El n-a mai stătut către noapte, că s-a temut de draci, ci a luat pasărea ş-a venit acasă ş-a făcut o cuşcă bună ş-a pus pasărea-n cuşcă. Acu el în ziua ceea, era sâmbătă, care-o prins-o, şi duminică dimineaţa s-a ouat un ou. Oul era de aur. Da’ el zice: – Ei... | 211 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | În a treia duminică, când a dus oul, a pus pe gânduri pe jidan. Şi s-a gândit aşa jidanul: l-a întrebat unde şede, să se ducă să vadă de unde are el ouă de aur. Vine jidanul; da’ el ţinea cuşca în colţul casei. Cum a intrat jidanul în casă – el ştia carte – odată şi-aruncă ochii-n fundul casei. Pe guşa păsării aşa scri... | 221 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Da’ femeia zice: – Dacă te-i boteza! Apoi, zice, cum la noi, nu se poate să se despărţească. Da’ jidanul zice: – Lasă-l pe mâna mea, că eu îl omor până mâine. Îi dă nu ştiu ce şi omoară omul. De-acolo zice-aşa: – Femeie, te-oi lua, dar mai întâi taie-mi pasărea şi mi-o frige. Da’ să nu lipsească nimica din pasăre, toat... | 202 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Jidanul îndată strigă după copii, să-i taie, să mănânce el din copii. I-au căutat, i-au căutat, în sfârşit nu i-au găsit. Dac-a văzut jidanul că nu-s şi nu-s, s-a dus dracului – cruce de aur în casă! – a lăsat şi pe femeie şi tot. Că el tot aşa era să facă, d-apoi Dumnezeu a lăsat mai bine să mănânce copiii decât dânsu... | 214 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | (Să vorbească cu dânsa, poate i-ar fi fost şi ei drag.) Da’ ea era vicleană. Acu aist ce-a mâncat maiurile se juca cu nişte bulgăraşi cu alţi băieţi pe-afară. Vine un moşneag. – Dragul moşului, ce faci tu aici? – Ia mă joc, moşule! – Hai cu moşu, că ţi-a da pere şi mere (ştii, ca la copii) – înşeală pe băiat şi-l ia cu... | 202 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Băiatul se ia, merge-ncetişor şi intră pân’ în grădina ceea. Da’ acolo aşa era o mândreaţă, grădină cu pomi cu poame de aur… încât băiatul s-a mirat când a intrat acolo şi, ştii, ca copilul, mai degrabă a alergat la pere şi la mere decât la cheia moşneagului. Ştii cum e treaba noastră – era cu cămeşoi şi cu cureluşă bu... | 205 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Ce s-ă facă bietul băiat? Ia să se-ntoarcă, să se ducă iar prin grădinile cele. Când colo, era-nchis pământul, nu mai era mândreaţa ceea. Începe băiatul a plânge. Plângând aşa, îşi freca mâinile. Şterge pe veriga ceea ce i-o dat-o moşneagul şi vine-un om. Omul cela era de fier. Era duh necurat; om de-ai noştri de fier,... | 218 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Acu apropia vacile de gătat demâncatul şi apa de băut. Da’ duhul cel necurat i-a zis aşa: – Dacă tu-i avea noroc să nu gătesc demâncatul şi apa, eu nu te voi mânca, dar dac-oi găta, te mănânc. Ia uită-te tu în sus, vezi soarele? – Îl văd cât o zare de chibrit. – Ia! deci mai este! Merge el – că acu rămăsese numai o jum... | 207 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | (Ştii d-ta, că sub pământ era locul dracilor.) Şi omul se face nevăzut. Da’ băiatul era săracul flămând, da el uitase că are merele cele-n sân şi cheia ceea. Se ia el ş-aleargă, ş-ajunge la casa mâne-sa. Da, ştii d-ta, el era leneş,da era de duh, nu aşa (parcă numai la dv. sunt de duh? Sunt şi dintre noi!). Intră-n cas... | 203 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Da’ băiatul, mehenghi, îndată s-a priceput: – Masă vrem şi vin bun! Îndată au venit nişte sufragii şi-au pus masa, şi ce n-au pus! Şi după ce-au ospătat ei bine, au strâns aceia şi s-a dus. – Ei, mamă! Cheia asta o strâng eu! Acu se făcuse holtei, bun de-nsurat. – Mamă, eu am auzit că fata-mpăratului e frumoasă. Mă duc... | 205 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | – Ca ce fel, mătuşă? – Poftim întâi colacii. Vede-mpăratul perele şi merele de aur ş-a stat în mirare. Să vadă la o babă de-a noastră! Numai la curţile lor sunt de-acelea. – Feciorul meu vrea să ieie pe fata d-tale, împărate! Da-mpăratul a stat olecuţă şi pe urm-a gândit: "Baba asta-i nebună." – Dacă feciorul tău, zice... | 202 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | încă era mult pân-în ziuă şi erau toate gata. Împăratul, dimineaţa când se trezeşte, zice fetei: – De când sunt în palatul ista, cum ne-au cântat păsările acum nu ne-au cântat niciodată (că el nu s-a aşteptat la aste, el gândea că păsările din grădina lui cântă). Când iese-afară şi vede, zice: – Bre! mare putere are om... | 201 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | – Fata-mpăratului s-a cununat astăzi! Când or dormi, să iei pe mirele să-l pui afară şi pe mireasă s-o pui într-o pivniţă şi-n zori de ziuă să-i aduci iar pe amândoi în casă. Dimineaţa intră-mpăratu-n casă. – Ei, dragii tatii, cum aţi dormit? Zice el: – Mie, tată, tare mi-a fost frig! – Ba, zice ea, eu nu ştiu unde era... | 228 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Se pune el ca boierii-n trăsură a doua zi şi se porneşte către-mpăratul. – Cum îi, voinice? zice-mpăratul. – Am venit să-mi dai fata. El se face că nu ştie că i-a murit ginerele. I-o dă-mpăratul. Face-o nuntă strălucită, şi i-o dă, ş-o duce la palatul lui – da’ lui aşa-i era de dragă, de-o prăpădea din ochi. Iacă, aude... | 205 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Îi dă. N-a apucat de-a veni el de la plimbare şi palatul n-a mai fost. A rămas el săracul în câmp, nici bordeiul ce-l avea înainte nu era acu. Da-mpăratul i-a trimis aşa răspuns pe un logofăt: că dacă pân’ în trei zile n-a face palatul cum a fost, îi ia fata şi nu i-o mai dă. Acu ţi-am spus că mai bine i-ar fi luat zil... | 202 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | – Apoi vrăjitorul, ca să nu-l ajungă nime, ş-a făcut un palat pe Prut, ş-acu, dacă-i putea merge pân’ acolo, el o ţine ascunsă sub perină la capul lui. – Ce să fac eu, cum oi putea s-ajung la dânsul? – Na-ţi, zice, bucăţica asta de fier, dă-te de trei ori de-a curu-n cap pe dânsa şi te-i face o muscă – pe urmă te-i pri... | 206 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Decât bucuria lui nu se mai povesteşte, c-are să ieie pe fată-napoi. Acu lui nu-i era de dânsul, de dânsa-i era ce-i era. Freacă cheia, vin oamenii cei de fier. – Să-mi faci palatul iar înapoi cum a fost! Şi acu s-a-nvăţat minte: purta cheia tot lângă dânsul. Acu ce să facă vrăjitorul? Era în satul cela o babă sfântă… ... | 204 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Intră el în casă. – Ei, zice, iaca ce mi-a spus baba ast-sfântă. – Iaca să şterg, dragă, cheia. Şterge cheia şi vin doi oameni de fier. – Ce vrei, stăpâne? – Vreau oul cel de marmură de sub pământ. – D-apoi, bată-te D-zeu să te bată (fie-i lui acolo! ); câte-ţi fac eu, până şi cheia iadului o ai, acum vrei să ne iei şi... | 212 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | (Da’ mama lui murise!) Se iau ei şi se pregătesc, şi mergând ei aşa, au ajuns la-mpăratul. Era straşnic în război cu altul. Tot să nu fie omul săracu-n pace. Ş-aşa era el de scârbit, decât straşnic lucru. Văzând pe acesta, s-a bucurat ş-a zis aşa: – Fiindcă eşti ginere de-mpărat, mi-i da ajutor ş-oi putea să bat pe vră... | 205 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Acu ea, văzând atâţia bani, s-a minunat ş-a zis aşa tătâni-său: – Hai, tată, să-l poftim pe ista la noi (ştii, ori de-a noastre, ori de-a d-lor-voastre, care vrea să scurgă tot la parale, trage ori pe cine). Acu el, venind la dânsa-ntr-o seară cu vreo zece pungi de galbeni -, a jucat iar în cărţi şi i-a dat toţi ei, de... | 201 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | Ş-a luat-o ea, a spălat-o cine ştie cu ce, a parfumat-o ş-a înghiţit-o ea, ca să găsească ea pungile cu bani. Da’ fiecăruia norocul lui. El mai avea vreo zece pungi de bani din noaptea ceea. Ea l-a dat pe urm-afară. El a-ncălecat pe un cal şi s-a pornit. Mergând cu calul cela, a dat pe-un câmp de flori şi s-a plecat ca... | 225 |
Mihai Eminescu | Frumoasa lumii | El de multe ce-i făcuse, acu era hapsân şi s-a dus pe dânsa până la-mpăratul, la frate-său. Acu aciia era şi istălalt, care ţinea pe fata-mpăratului. Şi când le-a povestit el lor că măgăriţa-i Frumoasa Lumii, ei s-au pus pe lângă dânsul ca s-o ierte. Şi iertând-o, a băut apă şi s-a făcut iar la loc. Şi erau acum trei î... | 76 |
Mihai Eminescu | Borta-vântului | Era un om sărac – sărac, ş-avea o mulţime de copii. Acu era – în vremea foametei şi el a muncit v-o săptămână pe un căuş de grăunţe. Acu s-a dus la râşniţă cu dânsele. După ce le-o râşnit, a ieşit afară cu căuşul cu făină şi s-a pornit o furtună mare şi i-a luat toată făina din căuş. Da el straşnic s-o mâniat. "Nu mă l... | 203 |
Mihai Eminescu | Borta-vântului | – Mă duceam s’ astup borta vântului ş’ am întâlnit un nebun pe drum şi mi-o dat o nucă şi-a zis să nu zic pân’ a casă nucă, deschide-te. Ce-a mai fi şi asta? Femeia omului vicleană. Ia o nucă ‘n mână şi zice: – Ia să-ţi văd nuca. Îi schimbă nuca omului. Şi pe urmă se duce ‘ntr-un ocol şi zice: nucă deschide-te. Dac-o z... | 213 |
Mihai Eminescu | Borta-vântului | Omul a doua zi se scoală, ia măgarul şi se duce – acasă şi-i zice: măgar, fa bani! Măgarul, de unde? El apuc’ un druc şi ‘ncepe a dişăla măgarul. – Acu nu-l mai iert eu. Se porneşte să ‘ntâlnească pe moşneag şi s’ astupe borta vântului. Întâlneşte pe D-zeu. – Na-ţi bade, o cârjă, da să nu zici pân a casă: cârje ‘ncârje... | 202 |
Mihai Eminescu | Borta-vântului | Acu ‘mpăratul a auzit că are un lan de aur ş-o trimis doi sufragii să-i dea sămânţă, să semene şi-mpăratul. – Să spui împăratului că nu vreau să-i dau, să văd ce mi-a face. Împăratul când a auzit aşa, straşnic s-o mâniat ş-o gătit oştire, să se ducă cu război asupra lui. Împăratul era frunte, ştii, mai mare. Ş-a venit ... | 167 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | Poveste, poveste – da eu nu-s de pe când poveştile – eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ş’am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul şi de-atunci s-o împlut lumea de poveşti ş’ am învăţat şi eu una şi ţ-o spun d-tale. Poveşti de Mihai Eminescu - Finul-lui... | 204 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | Fata s-a dus cu demâncat drept la curtea zmeului. Aşteaptă ei să vie – nu-i! – Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-o zmeul – a zis finul lui D-zeu! Ş-o făcut el o boambă de fier la ţigani în loc de călăuz şi-o zvârlea şi el mergea după dânsa. A ajuns până la o fântână şi la un copac. Acolo puindu-se el să se ... | 201 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | S-o vârât sub aripa lui şi nu s-a văzut. S-aude un vuiet mare; vine pajera. Pajera era mama vântului. – Dragii mamei nu v-a mâncat! – Finul lui D-zeu ne-a scăpat. – Unde-i să-l mănânc de bucurie. – Mă rog, mamă, dacă l-ăi mânca să-l faci înapoi. – Da unde-i? – Îi la răsărit. Da ea a’nceput a vâjâi tare la răsărit. Da p... | 210 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | – Nici n-am auzit, nici n-am văzut. Dacă n-o fi ştiind frate-meu, vântul de la miază-zi. Când o suflat odată, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari şi n-avea ochi. Da când sufla, peste tot locul s-auzea. – N-ai văzut, n-ai auzit pe zmeul care a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău? – Nici n-am văzu... | 202 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | – Mulţămesc D-tale voinice, da – zice – und-te duci voinice? – Caut curtea zmeului, mătuşă. – I, flăcăule! Mult trebuie să mergi pân ce-i ajunge şi nu mai rămâi cu zile de te-i apropia. – Mă rog, mătuşă, să-mi spui unde-i drumul cela, că nu mi-i frică… mă duc. – Eu nu-l ştiu, dragul mătuşii. El, ducându-se aşa prin păd... | 203 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | – Mă stăpânesc să-mi ţin suflarea şi să ‘mpuşc un ţânţar. Da să-l împuşc să nu-i sparg pielea. – Da unde-i ţânţarul, că eu nu-l văd. – Îi lângă soare. – Lasă, hai cu mine. – Ba nu. Eu mă duc după ţânţar, duceţi-vă voi înainte. Merg ei mai departe şi ajunge la palatul zmeului. Zmeul era la vânat şi fata şedea ‘n cerdac.... | 211 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | De-acu Dac-ai pute luptă-te cu – acela. Acu el s-a pornit cu soră-sa. Când a ajuns aproape de palatul împăratului celuia nu era de chip să treacă, aşa era de straşnic şi mergând el prinprejur a ajuns la o baltă. Pe balta ceea era trei băieţi şi se băteau de la o cuşmă, de la un bici şi de la o sulă. – Ce vă bateţi, măi... | 224 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | La curtea ‘mpăratului era o mândreaţă, că nici nu se poate povesti. Împăratul şedea afară, – era bătrân şi bea lulea. – Bună vremea ‘mpărate! – Mulţămesc D-tale voinice! Tare om trebui să fii d-ta de vreme ce te-ai suit aici la mine. – Aşa ‘mpărate, am venit să omor zmeul, să-ţi scap fata. – Zmeul n-o venit încă la min... | 210 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | Păcatul mare c-o venit finul lu’ D-zeu şi le-o luat. – Da tu? – Eu am întărtat pe vântul de la amiezi să rupă ‘n jumătate pe zmeul cu trei capete şi două capete o scăpat, da jumătate-i mort. – N-aţi făcut nici o treabă, să vă ‘nvăţ eu ce să faceţi. Lângă balta asta mai la vale, este o comoară de bani. Comoara unui moşn... | 207 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | Se duce şi s-apropie, îi stropeşte. Dracii ţipă şi-i zic: – Mă rog, finul lui D-zeu, ce vrei ţi-om face, numai nu ne arde. – Dacă mi-i aduce zmeul cel scăpat, eu v-oi da drumul. – Mă rog, iaca mă duc să-l aduc. Ş-a luat un cârd de draci straşnic de mulţi. – Da viu poate nu ţi l-om pute aduce. – Mort nu vreau, viu să mi... | 204 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | Da el de dragă ce i-a picat fata ş-a pierdut mintea. – Împărate, eu te-am amăgit, da aicea-i zmeul. Împăratul strigă degrabă: – Omoară-l voinice, că el acuşi sparge fedeleşul, că eu l-am prins odată şi l-a spart. El de bucurie ca să-i dea fata, odată a ‘nceput să ucidă zmeul. Îi turna reşin’ aprinsă pe la cep ş’ o ‘nce... | 202 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | – Scapă-mă. O ‘nceput a bate iepurele ş-o spart fedeleşul. (Că toată puterea vântului de la răsărit e ‘n iepure; iepurele de ce fuge aşa tare?). Scăpând el, îi zice Statu-palmă aşa: – De-acu înc’o dată dacă mi-i chema, apoi pe urmă nu-ţi mai fac, că de trei ori îi dată ca să-ţi fac bine. Acu el bate din bici ş’ ajunge ... | 210 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | O făcut aşa după porunca ‘mpăratului şi el a zis celui ce nu se mai sătura ş-o mâncat tot într-o noapte. El numai atunci s-a săturat, da pân-în ziuă a şi crăpat. Da el a mâncat aşa cu lăcomie, încât şi păreţii hambarului i-o ros. Şi s-o minunat Împăratul de-atâta putere. – Dacă mi-i bea câte fântâne (se află la Curte) ... | 202 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | – Dacă te-i sui s-o iei din dealul de steclă îţi dau fata. – O sul’ am fost uitat eu aici. – Eu n-am văzut-o. A stat el trei zile şi trei nopţi ş-a gândit ce-i de făcut şi i-a venit aşa un gând: să mai cheme pe vântul de la amiază. Vântul de la amiază i-a zis aşa: – Înc-un bine am să-ţi fac. Am să mă pun în cerdacul îm... | 227 |
Mihai Eminescu | Finul-lui-Dumnezeu | S-o luat ş’ a ‘nceput cu luntricica a merge ş-a ajuns la casa aceea. Casa ceea, când a intrat, era un fecior de-mpărat prins de draci şi-l muncea acolo ‘n toate zilele. – Ce faci aici, bade? – Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani şi eu nu pot scăpa de-aici. Eu am o împărăţie straşnic de mândră, hai să fim noi fraţi de... | 206 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | Poveste, poveste, cuvânt de poveste, în astă sară la noi soseşte pe un pai de secară, să te ţin de vorbă ‘n astă sară. Poveşti de Mihai Eminescu - Vasilie-finul-lui-Dumnezeu Era un om – aşa era el de cu putere că, să iertaţi de cuvântul cel prost, câţi copii se năştea el îi boteza, câţi flăcăi se ‘nsura el îi cununa. Ş... | 204 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | Băiatul lui i-o spus: iaca, tată, din ce pricină. Şi omul s-o sfătuit cu mama fetei, s-o prăpădească din pricina asta. Au tocmit un om, ş-au pus pe fată ‘n căruţă ş-au zis s-o ducă ‘ntr-o pustietate, şi să-i scoată ochii amândoi să-i aducă tătâne-său. Omul a luat-o. După fată se ţinea ş-un căţeluş. Ea s-a rugat la om s... | 202 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | Băietul când s-o făcut mare o ‘ntrebat: – Mamă, unde-i tata? Ea i-a spus lui, că nu ştie cine-i. Zice: – Eu mă duc, mamă, să-l cat. – Te-i duce, dragul mamei, da dacă-i pute scoate copacul de aici din pământ. Cum a pus mâna, l-o scos cum aş scoate eu o rădăcină de morcov. I-a făcut mă-sa v-o câteva mălaie şi i-a dat o ... | 203 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | – Da, zice, mult ai să stai, fată, aici pân-ce a veni balaurul să te mănânce? – Până mâne dimineaţă. – Nu ştii este v-o şatră aici în sat? Fata l-o îndreptat şi s-o dus acolo ş-a pus să-i facă un paloş, ş-aşa au venit el acolo după ce i-au făcut paloşul. Şi s-au culcat şi a zis fata să se culce lângă dânsul. Ş-aşa au a... | 203 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | – Bună cale, voinice, zice baba. – Mulţămesc, mătuşă. – Tare te-aş întreba, voinicule, de ceva. Nu mi-ai văzut băietul? Aşa era, cu douăsprezece capete. Straşnic de puternic. – Da, zice, D-ta câţi feciori ai? – Numai doi. – Ba eu ştiu de feciorul d-tale, l-au omorât un voinic de la curtea boierului istui din sat. Ea i-... | 215 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | Ş-au pornit cu gură la mă-sa: – Mamă, hai de-acum la mine şi-i trăi. Da nu i-o spus cum au câştigat el averea ceea. Ş-au dus-o acolo la casele zmeului ş-o rugat-o: – Mamă, în toate casele să îmbli, numai în odaia asta ce-i închisă să nu îmbli. Ea v-o două săptămâni s-au putut răbda. Pe urmă aşa a gândit ea în mintea ei... | 202 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | D-zeu n-o vrut. Şi el a venit ş-a zis: – Hai, soro, să ne cununăm că eu nu mai ascult pe D-zeu. Sf. Lună au zis: – Mă duc eu să-mi cer voie. Şi s-a dus la D-zeu şi i-au zis: – Doamne! De ce nu vrei să mă ia frate-meu? – Nu vreau că tu ai să ţii noaptea şi frate – tău are să ţie ziua. Ş-aşa au lăsat-o D-zeu şi s-o dus ş... | 201 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | Într-un fel pe lumea asta şi ‘ntr-un fel pe lumea cealaltă. În pădurea ceea şedea Ileana Cosânzeana. El a bătut la poartă, căci înnoptase tare. Ea l-a primit în casă şi l-au întrebat: – Ce vrei, băiete? – Iaca, mama s-a ‘mbolnăvit şi mi-a zis să-i aduc miere de urs. – Na-ţi un cal de la mine, zise Ileana Cosânzeana şi ... | 218 |
Mihai Eminescu | Vasilie-finul-lui-Dumnezeu | I-a spus că ea se preface ca să-l omoare şi să trăiască cu zmeul. – Dar mă duc să-i prăpădesc pe amândoi. Venind el acasă, cum i-a spus Ileana Cosânzeana, a găsit-o. – Vezi, mamă, cum ai vrut să mă prăpădeşti, o zis el. Şi s-o luat de a doua oară la luptă cu zmeul. Măsurându-se, l-a omorât. Nu s-a îndurat s-o omoare şi... | 180 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Şi mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiaşul ei. Şi unchiaşul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi ţiuit tăcerea în fu... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | – Bine, mătuşă, bine, da’ de unde şi fată? Tu nu ştii că copacii uscaţi nu mai dau de la rădăcină? Şi bătrâna începu să râdă şi să ofteze: "hi, hi, hi, ooof, of!" – Ei, toate se întorc, şi apele se întorc de la Dumnezeu, numai tinereţile ba. Ce nu e la timp nu mai e niciodată. M-aş mulţumi eu şi pe un prichindel de băi... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | – Bine, bine, zise acelaşi glas, văd eu că nu-ţi trebuie copii… Baba îşi luă inima în dinţi şi zise: – Ba-mi trebuie… da’ unde eşti… cine eşti? – Cine sunt? Neghiniţă, gândul lumii. De mic ce sunt, pătrund în urechile oamenilor şi-i ascult cum gândesc. Adineauri eram în urechea ta a dreaptă, apoi am trecut în a stângă,... | 235 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Neghiniţă era frumos ca o piatră scumpă; şi era mic cât o neghină; şi avea nişte ochişori ca două scântei albastre, şi nişte mâini şi picioruşe ca nişte firişoare de păiajen. Bătrâna dădu să-l sărute. Neghiniţă, ţâşti pe nas, ţâşti iar pe mână! – Încet, mamă, încet, că mă striveşti, zise Neghiniţă. – Să te sărut, că-mi... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | – Da’ bine, Neghiniţă, ţie-ţi trebuie un an ca să umbli cât altul umblă într-o zi. – Da? Ei, nu e aşa deloc. Eu mă las pe-o adiere şi plutesc ca pe apă, şi mă mlădii pe apa vântului ca pe valurile mării. Ba uneori întrec rândunelele ca o săgeată de argint. – Ce bucurie pe unchiaşul meu, zise bătrâna, când o afla că are... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Văcarii se luară după glas, până deteră peste Neghiniţă. Unul, mai rău şi mai prost dintre ei, vru să-l strivească şi-şi repezi călcâiul din băierile inimii. Neghiniţă ţâşti, şi sări alăturea, iar văcarul, lovind cu sete pământul, îşi scrinti piciorul şi începu să se vaiete. Ceilalţi începură cu măciuca şi, cum izbeau,... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Unchiaşul, minunat, îl duse la arie. Cum ajunse, Neghiniţă sări pe-un cal şi începu să strige: "Hi, hăi, hi, hăi!" Ciupeşte pe unul, ciupeşte pe altul, caii începură să fugă, dar ce fugă, parc-ar fi avut douăzeci de bice pe şalele lor. Şi cum se crucea moşul, iată şi un negustor care trecea la scaunul împărăţiei. – Moş... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | – Îţi dau… douăzeci! Şi moşul, călcând în gura lăcomiei, tăcu, cu toate şoaptele bietului Neghiniţă. Neghiniţă văzu lăcomia, da’ tot el şopti moşului:: "Fie!" Şi moşul zise: – Fie! Bătu palmă în palmă cu negustorul. Tocmeala se făcuse. Negustorul plăti şi luă pe Neghiniţă, vândut de bunăvoie. Negustorul plecă. Neghiniţ... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Împăratul porunci să-i toarne lui Neghiniţă o casă cu zece caturi, cât o nucă de mare, toată din aur-lamur şi împodobită cu pietre scumpe. Neghiniţă rămase la sfat şi se pierdu din ochii tuturora, numai ca să se ţie de năzdrăvănii. Şi, încet-încet, pâşi-pâşi, până intră în urechea învăţatului care căuta în stele cu och... | 222 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Astfel ţi-e gândul la sfatul domnesc? Cărturarul se cutremură şi dădu în genunchi, cerând iertare. – Tu, se răsti împăratul către doctor, dacă ai avea inelul meu, ai omorî mai puţini oameni? Doctorul se cutremură şi dădu şi el în genunchi. – Tu, zise împăratul necăjit ălorlalţi, te gândeşti la secături şi nu vezi că eş... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Mai multe ceasuri ai mâncat, ai dormit, ai vânat, ţi-ai socotit cazanele cu bani, ai petrecut, ba cu luminăţia-sa împărăteasa, ba şi fără ea, decât te-ai necăjit cu trebile şi cu nevoile împărăţiei. Cum ai sta măria-ta pe scaunul lumii când lumea ar afla adevărul? Împăratul zâmbi, cu ciudă, nu e vorbă, dar zâmbi ca să ... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Şi într-o clipă intră în urechea dreaptă a împăratului, şi şopa-şopa-şopa. Împăratul – pace! Împărăteasa râdea şi zicea: – Vezi că nu ghiceşti? vezi? Pasămite, împăratul era cam tare de urechea dreaptă. Neghiniţă înţelese, şi ţâşti în urechea stângă, şi iar şopa-şopa. Împăratul se lumină la faţă, dădu din cap, râse cu ... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | Pasămite, Neghiniţă îi intrase într-o ureche. Azi aşa, mâine aşa, până nu mai avu încotro. Sparse sfatul cel vechi şi chemă altul nou. Tot unu şi unu! Cum veniră, cum aruncară pe bietul împărat din scaunul neamului lui… – Acu să-l vedem! zise împieliţatul de Neghiniţă. Împăratul ieşi plângând din cetate. Neghiniţă, sus... | 227 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | – Ci taci, măria-ta! Adică ce slăvire? Toată viaţa, ba războaie, ba sfaturi, ba taie capul unuia, ba întinde la bice pe altul, ba citeşte jalbele, ba ascultă păsurile, ba câte şi mai câte, şi mai multe fără să vrei de câte pe vrute. Mărire să fi fost asta? Dar ia gândeşte-te măria-ta că un supus era supusul măriei-tale... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | – Fiindcă împăratul e orb şi nu vede. – Neghiniţă, de ce bătrânul ăla s-o fi muncind să roadă în gingii o cojiţă uscată? – Fiindcă împăratul mănâncă prea mult. – Neghiniţă, de ce-o munci unii şi noaptea, de dau pe brânci? – Ca să doarmă împăratul şi ziua, de i-o veni poftă. – Neghiniţă, atunci de ce să vie pe scaunul m... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Neghiniţă | La toate vine rândul, după cum se întoarce roata, că de-aia e roată, să se întoarcă, iar nu să stea locului. Şi-i veni rândul şi lui Neghiniţă, gândul lumii. Într-o zi vru să glumească cu împăratul, să mai facă vreo drăcie. Îi intră în urechea dreaptă, crezând că e în a stângă. Cu stânga n-auzea de loc. "Nu face nimic.... | 198 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Palatul de cleştar Tot cu mâini şi cu picioare era şi pe-atunci, tot cu ochi şi cu urechi, tot cu nasul deasup... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Pe-aşa vremuri se zice că ar fi văcuit împăratul cu stema ruptă din soare, în cel mai frumos palat de cleştar şi peste cel mai înţelept şi mai viteaz norod. Nu era crai pe care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste duşmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneţi sta î... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, şi se apropiară de împărat, cu mângâieri şi dezmierdări, odrasla lui, de trei fete, ca trei zâne, surori şi nepoate, care mai de care mai chipeşe şi mai drăgălaşe. Apoi veniră mai-marii tronului şi slugile ohavnice. Toţi cu toţi ieşiră ca dintr-o lacră, să cadă cu mătănii, doară or cu... | 268 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Vezi tu, pare-mi-se că în această arătare e căderea mea ş-a neamului meu din scaunul domniei, că din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soţii n-am avut parte de parte bărbătească. Că făceau câte-o fată ş-a doua oară, cum făceau băiat, mureau şi cuconul, şi muma cuconului. Cea din urmă mi-a zis: "Măria-ta, împărăţi... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Împăratul scoase din sân patru chei, una de aramă, alta de argint, una de aur şi alta de diamant, şi le dete soră-săi şi-i porunci să se ducă într-ascuns să deschidă şi să se coboare sub talpa de la răsărit a palatului şi să cerceteze cuvântul înţelepciunii asupra stemei împărăteşti, care uneori creşte, se împătreşte ş... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Când descuie broasca de diamant, sora împăratului împietri de spaimă… în prag se zvârcolea o namilă de balaur şi-şi despica fălcile cât să înghită un călăreţ cu cal cu tot. Limbile lui, ca nişte săgeţi pârjolite, le azvârlea din beregată şi le înfigea pe nările nasului, scuipând clăbuc, care se închega şi se rostogolea... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | nici-o ceartă? nici-o ocară? – Domniţă, te-aş face praf şi fărâme dacă nu m-aş teme că n-aş mai avea pe cine urî! – Domniţă, de când v-am părăsit, nu mai e pui de om fericit! Aşa ziseră pe rând cele trei surori: Zavistia, Pizma şi Prostia. Sora împăratului se simţi, o clipă, rea, cum nu mai fusese, cu o mâncărime în vâ... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Povăţuieşte-mă, îndurătoareo, ca să pot mângâia zilele tulburate ale împăratului cu stema ruptă din soare. – Spune viteazului bătrân că, trecând pe lângă toate patimile, la hotarul nebuniei, ai dat de Înţelepciune. Şi spune-i că l-au ajuns zilele, că dacă stema îl apasă aşa de greu, nici nu se măreşte, nici se micşorea... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Şi plânse ce plânse cheile pierdute, apoi se gândi cum să mintă împăratului de-o veni vorba despre chei, căci plecase cu mintea de nouă coţi şi i se scurtase de zece. Când împăratul auzi cuvântul Înţelepciunii, puse de răscoli domnia în cruciş şi în curmeziş, doar de-o afla pe cel ce ar dori mai mult ca fiecine, cât, c... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | – Ce doreşti, voinice, grăi ceauşul împărătesc, ce doreşti tu după pofta inimii? – Cinstiţi boieri, alt nimic, să trăiesc, să cânt, să mor… N-apucă să sfârşească bine cuvintele, şi se zăriră câţiva călăreţi, gonind năuci de înghiţeau poştiile. De sub copitele armăsarilor vâjâiau pietrele ca nişte gloanţe. Cum ajunseră,... | 215 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.