Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Panait Istrati	Familia Perlmutter	O afacere bună, mi-am zis. Te costă doi bani jumate, preț pentru popor. Băuturi de-astea nu există în România. Am să le introduc eu. Am să devin un om tot atât de important ca domnu' Jacques Blumenfeld. Și am plecat fără știrea asociatului meu, cu care mă certasem pentru un fleac. După o lună descindeam în Gara de Nord...	152
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munte...	216
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	La aceste cuvinte, femeia și liota de copii tușesc și se înfioară la răndul lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai întâi lăsându-se greu, ca un om care s-ar trânti cu fața la pământ și n-ar mai voi nici să se scoale, nici să moară. Un uriaș! Întins, de când lu...	215
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	O pasăre care zboară între două lanțuri de munți e ceva demn de milă. Pe Bărăgan, aceeași pasăre urcă, cu ea în zbor, pământul și depărtatele lui zări. Întins pe spate, simți cum talerul pamântesc se înalță spre zenit. E cea mai frumoasă ascensiune ce poate s-o facă nevoiașul lipsit de toate. De-aici vine și faptul că ...	214
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui. Mai îndură și turmele de oi, care sunt lacome de acest ciulin și îl pasc aprig. Dar cu cât îl pasc, cu-atât crește, se rotunjește mereu și ajunge să atingă dimensiunile unei damigene mari. Atunci oil...	202
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Poți vedea atunci, din depărtare în depărtare, un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinil...	212
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Plecați să semene netrebnica lor sămânță. Mica tulpină se frânge pocnind, cosită la rădăcină. Bubumzele spinoase încep să se rostogolească, mii și mii! E marele pohod al ciulinilor, care “vin Dumnezeu știe de unde și se duc Dumnezeu știe unde”, spun bătrânii, privind pe fereastră. Nu pleacă toți deodată. Unii o șterg l...	208
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Spre sfârșitul vejeliei vin ciulinii singuratici. Sunt cei mai iubiți, fiind cei mai așteptați. Fie că tulpina lor n-a fost destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul l...	203
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Și ce s-o mai lungesc? După nesfârșite pribegii prin nu știu câte județe, își aruncară dăsagii și pe mine, care eram cât o ciubotă, în cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați la munci grele ca vitele la tăiere; mai ales tata, un zăp...	209
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Stăteam neclintiți, cu ochii ațintiți asupra lor. Îndată ce vedeam ceva că mișcă, plaf! propteam cazanul la fund. Auzeam peștele zbătându-se între pereții vasului. Nu mai aveam decât să-l apucăm cu mâna și să-l vârâm în traistă. Tare trebuia să fii neîndemânatic ca să-ți scape. Tatei însă, îi scăpau regulat, și puștani...	230
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Dar tot râdeau de el, pentru că unui bărbat nu-i stă bine să facă treburi muierești. M-aș fi bătut atunci cu satu-ntreg, pentru că bietul tată-meu nu lua niciodată-n seamă vreo înjurătură și lendura toate în tăcere. Surâdea ușor, se-ndrepta spre Borcea, cu căciula lui țuguiată veșnic dată pe ceafă, cu nădragii rupți, t...	203
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Din cauza asta mama ținea mult, mult detot la el. Îmi spunea, când mergeam la pește și-i vedeam varicele groaznice, întrebând-o de ce lasă în seama tatei treburile cele mai ușoare: — Pentru că mi-e drag, copilul meu... Dumnezeu l-a făcut cum e și mi l-a dat de bărbat. Nu-i vina lui, săracu’... Și uite-așa trăiam noi la...	201
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Dar noi tot în sărăcie lucie rămâneam; păcat de osteneală să te spetești muncind pe lumea asta; munca nu duce la nimic bun. În timp ce pescuiam — îmi scoteam și eu partea mea de pește — tata, acasă, săra de zor, umplea butoaiele, zvânta peștele care prinsese sarea și îl potirvea pentru vânzare. Vânzare... Să vă fereasc...	207
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	În anii lungi de viață rătăcitoare, de la un cap al Munteniei la altul, ea avusese de mii de ori prilejul să simtă cât de nenorocită era viața locuitorilor ăstora, care, departe de orice gârlă și prea săraci ca să-și poată cumpăra carne, nu trăiau decât cu mămăligă și cu zarzavaturi în timp ce milioane de kilograme de ...	209
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Oftă tata, galben la față; să străbat Bărăganul cu asta? Măsură din ochi gloaba jigărită, harabaua prăpădită: — ... Vrei să mergi cu mine, puștiule? făcu el. Mai încape vorbă?! Nu numai că voiam, eram încântat! Să vezi Bărăganul, pământul ăsta fără stăpân, era obsesia oricărui copil. Și mai ales, să pot, în sfârșit, și...	208
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Nici căruța n-avea s-o mai vadă vreodată. În dimineața cețoasă, cenușie, siluetele noastre negre parcă se lipeau pe pustiul apropiat, iar corbii croncăneau pe cerul de vară ploioasă. Cu căciula-n mână, tata apucă hățurile de frânghie și-și făcu semnul crucii: — Doamne-ajută! — Să v-ajute Dumnezeu! Și Bărăganul ne înghi...	213
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Da n-aș fi vrut... Dar, aș fi putut oare? Fără să-i răspund nimic tatei — care, de-altminteri vorbise ca să nu tacă — am trecut în urma căruței, de unde vedeam, pe dedesubt, copitele calului înfigându-se-n țărâna nisipoasă, copite bătrâne și păroase care se ridicau și se lăsau cu greutate, în timp ce între osii se legă...	225
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Cu toate astea, ce bine mi-ar fi prins Ursu! Eram setos de solitudine și de călătorii lungi, dar cu un tovarăș să-mi placă. Ani de-a rândul, martor neputincios, țintuit la pescuitul meu, priveam la plecarea tovarășilor mei, galopând cu crivățul și cu ciulinii în frumoasele noastre luni de septembrie. Unde se duceau? Ce...	205
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Ah, cât aș fi vrut să stau de vorbă cu unul care să-mi povestească aiureli, să mă mintă, dar să-mi dea ghes la visat, la cutezat! Și ciulinii nu erau decât vis și îndrăzneală, invitație la a schimba ceea ce ai pe ceea ce-ai putea avea, fie și tot ce-i mai rău, pentru că, celor cărora le e dragă lumea-ntreagă, nimic nu-...	220
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	strigau ei când voiai și când nu voiai. Într-adevăr, era atâta că pân’ la urmă ne-a gonit, pe tata și pe mine, iar pe mama a omorât-o. Se-mplinise săptămâna de când nu văzusem chip de om când dând peste drumul spre Mărculești, care taie Bărăganul de sus în jos, tata zise: — Nu se mai poate să mergem cu tot peștele ăsta...	215
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Îl puneam pe picioare ridicându-l de coadă. Dar străbaterea Bărăganului în felul ăsta îl cufunda pe tata într-o muțenie din zi în zi mai îngrozitoare pentru mine, o muțenie care-mi amintea de cuvintele lui din dimineața plecării. Tare-aș fi vrut să dispar, să scap de-a binelea. Era înfiorătoare tăcerea asta a tatei, la...	226
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Nu-l văzusem sărutând-o pe mama niciodată, și pe mine numai rareori mă mângâiase, cam pe când ne așezasem la Lăteni. Nu știam despre el mai mult decât știam despre calul nostru, poate mai puțin chiar. Și iată-n ce jalnică tovărășie am cutezat, la paisprezece ani, să plec “în haiducie” în regatul ăsta, legendar, al ciul...	217
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	— Ho, ho, ho-o! strigă el oprind cu aere de geambaș fanfaron, zgâind niște ochi care voiau s-arate fioroși și rânjind cu toți dinții albi ca laptele. La această semeție tata lăsă umil capul în jos. — Bună ziua, măi rumâni. Ce-aveți de vânzare? Pepeni? — Nu, pește îndulcit... — Ce fel de pește? — Ciortan... — N-are vier...	203
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	La asemenea mârșăvie, tata strânse fălcile, apucă reteveiul și se apropie de țigan, care se trase-ndărăt spre trăsură: — De ce dai în vită, cioroi împuțit? Ce, te-am rugat eu să-mi cumperi peștele? Ți-am dat măcar ziua bună? Când ți-oi pocni una cu bâta asta un’ te-a miruit popa... Alb la față, țiganul se făcu mielușel...	202
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Căruței îi căzură dintr-odată trei roți, care se făcuseră țăndări, și coviltirul se desfăcu răsturnându-se. Și calul își dete sufletul când asfinți soarele aurind pustiul, rămășițele căruței și fețele noastre întristate. Bietul animal își găsi sfârșitul fără nici o suferință, fericit, poate, să isprăvească odată cu toa...	202
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Mama nu mai era, să ne răspundă, și nici din caval nu mai cântă. În ziua aceea, către amiază, cum apucaserăm pe drumul Călărașilor, începu să bată un vânt puternic dinspre baltă: — Iată și băltărețu’, făcu tata; ăsta-i vestitorul crivățului. S-a isprăvit cu vara! Și-acuș-acuș, dac-o să te tragă inima, ai să poți s-aler...	216
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	În curțile bogaților erau stive mari de lemne de fag sau de salcie, tăiat în stânjeni și, văzând asta, tata a cumpărat un ferăstrău și un topor, a făcut o capră și iată-ne strigând prin fața curților ăstora pline de lemne: “Tăietorii! Tăietorii!”. Am fost primiți bine pestetot și munceam pe oricât, totdeauna cu toptanu...	216
Panait Istrati	Ciulinii Bărăganului	Și așa, întruna, o săptămână întreagă. Încă una, lucrul ne aștepta, și am fi apucat drumul Lătenilor, să-i ducem mamei banii. Era o mulțime de cojani cu căruțele, gata să ne ducă până la Fetești sau și mai departe încă. Și ne-au și dus. Am plecat fără să-ncepem măcar a doua săptămână de lucru, dar nu ca să ne ducem la ...	196
Panait Istrati	Țața Minca	I. VĂRSĂTURA SIRETULUI Când Siretul sosește în preajma locului unde trebuie să-și dăruiască sufletul lacomei Dunări, albia lui se schimbă într-o luncă roditoare ce se întinde între Brăila și Galați. Ca s-o taie în toată lărgimea ei, locuitorii acestei lunci, care își zic „cei de pe Vărsătură", nu pot s-o facă în mai pu...	211
Panait Istrati	Țața Minca	Și Dunărea le închise drumul, după cum se vede. Atunci, furios, Siretul se apucă să-și lărgească albia. El o ajunse pe aceea a Dunării, o întrecu chiar - în dorința lui de a-și duce dorul de-a dreptul la acea mare care scaldă țărmuri împodobite cu fructe de aur. Dar lupta era prea nepotrivită, prea uriașă talia bătrânu...	232
Panait Istrati	Țața Minca	Apoi, când totul a reintrat în ordine, totul nu mai e decât prăpăd. Dar, de asemenea, totul e mai nou, mult mai nou decât înainte, căci mânia dragostei e veșnic roditoare. * De la platoul Brăilei până la acela al Galaților, lunca Siretului îți umple sufletul de dorinți. E un pântec de pământ, pe care elemente pătimașe ...	203
Panait Istrati	Țața Minca	Se mai pot vedea, după anotimp, oameni și vite care se confundă cu țarina. Asta-i tot. Nici un fel de fire orbitoare. Nici o civilizație. Pe „Vărsătură", pământul n-are alt scop decât să împingă pe om să se măsoare cu Dumnezeu. El se oferă lui, bogat de sevă, îl face să-și pună în joc toată sudoarea, dar când e vorba s...	231
Panait Istrati	Țața Minca	Ca și cum n-ar fi vorba de soarta lor. Știind din tată în fiu că țarina lor e binecuvântată, că „se face mult, când se face", ei seamănă pe spetite, împingând brazda până sub nasul Siretului, dar, adesea, n-o fac decât ca să abandoneze acestuia mai mult de jumătatea recoltei. Ba, uneori, i-o lasă chiar toată, mai dându...	231
Panait Istrati	Țața Minca	Să lupți cu pământul, să-i ceri cât mai mult și să nădăjduiești că-l vei avea, dar, să nu obții decât necesarul, adesea mai puțin decât necesarul, și uneori nimic, iată ce umanizează pe omul de la gura Siretului - acest ținut al României unde gospodăriile nu sunt împrejmuite decât doar ca să fie apărate de năvala vitel...	233
Panait Istrati	Țața Minca	În dimineața unei zile de aprilie, când soarele se înalță și îți scaldă fața cu o lumină nouă, arăturile, acoperite de o verdeață dreaptă ca peria, umflă pieptul țăranului de-o bucurie nemărginită. În picioare, în căruța lui, omul își contemplă semănăturile și strigă tare: „Doamne, cât sunt de frumoase!"... Acela, și n...	204
Panait Istrati	Țața Minca	Și, cu cât el se vede mai respins, mai dat înapoi, cu atât dorința i se îndreaptă, uriașă, și-l ațâță împotriva nenorocirii. Întorcându-se acasă, de la semănăturile lui înecate ori pârjolite, el se oprește în mijlocul ogrăzii - ca o locomotivă gata să plesnească - și strigă la ai lui: - Să nu mai guste nimeni nici o pi...	208
Panait Istrati	Țața Minca	Și, dintr-o dată, toate privirile se țintuiesc drept înainte, spre acea linie verzuie care astupă tot orizontul de la miazănoapte. Acolo e scăparea: acolo e balta, cu miile ei de hectare de papură, această plantă generoasă pe care Domnul nostru. Siretul, o face să crească fără ajutorul omului. Ea e bună ca să faci dint...	203
Panait Istrati	Țața Minca	Și, de îndată ce-ai înaintat puțin, tot una e dacă faci o sută de pași ori o sută de mii: papura, stuful și acest hermafrodit de pipirig, bun de nimic, înșfacă omul ca într-un clește, dublându-l în înălțime. Îl înșfacă, dar frățește. Ei știu că dacă frățânul lor e acolo, e fiindcă bietul om trebuie să fie tare nenoroci...	205
Panait Istrati	Țața Minca	Privindu-se ca un păun, el se strică de râs, se învârtește într-un picior, pocnește din degete, se dă de-a tumba și cântă celebra arie glumeață: Să dai fata după mine, părinte Ichime! Și studia după porci, părinte Ichime! E vorba de un popă de țară, care are o fată de măritat. Bine înzestrată, popa aspiră la un ginere ...	217
Panait Istrati	Țața Minca	Acolo e imperiul naturalei Nepăsări. Frăția papurei, a stufului te pătrunde de groază: totul e rece, lipicios, și îmbrățișările lor îți zgârie mâinile și fața. Nu simți decât umezeală, nu vezi decât ostilitate și nu știi ce se petrece dincolo de o lungime de târpan. Dobori, înaintezi, faci goluri și maldări, în vreme c...	207
Panait Istrati	Țața Minca	Asta îl face, pe loc, să regăsească drumul spre sat. Nu, nu ești pierdut pe pământ. Ești încă și mai puțin pe lunca Siretului, unde trăiește o lume căreia îi place dorința și o baltă plină de povești, care le-o întreține. II. S-A PIERDUT NOATENUL Deși toamnă înaintată, o noapte călduță domnea peste toată lunca, în mome...	209
Panait Istrati	Țața Minca	Băiatul sufla din greu, rupt de oboseală și mut de disperare. El era, de sus până jos, plin de balele lipicioase ale papurei pe care o tăiase. Ca să-l scape de-o bătaie sigură, mama lui se apropie de el, cu un lighean de apă caldă: - Dezbracă-te, scârbosule, ca să te spăl! Și ea voi să pună ligheanul jos, dar bărbatu-s...	208
Panait Istrati	Țața Minca	Și apoi, mai trebuie să ai măsele destul de tari, ca să poți măcina porumb uscat. Această înțelepciune, ca și măselele tari, n-aveau să vină decât după multe luni de dureri ale foamei. Zamfir, alergând cât îl țineau picioarele, se gândea la acești cățeluși. Ca și lor, îi era și lui foame; el mai avea, pe deasupra, răsp...	239
Panait Istrati	Țața Minca	Și, așa cum se afla acolo, întins pe fân, i se părea că e străbătut de calea ferată dintre Brăila și Galați. În loc de suflet, nu mai simțea decât un miros: răsuflarea noatenului, care-i era familiară, de-atâta cât sărutase botul animalului. Zamfir continuă să privească discul lunar. El văzu desemnându-se încet un cap ...	205
Panait Istrati	Țața Minca	Își zicea, bietul băiat, că se putea ca noatenul să fi căzut în vreun șanț și să nu mai fi putut ieși. Zadarnică speranță. El făcu înconjurul tuturor proprietăților: nimic. Abătut, se așeză pe un trunchi de copac, cu gândul furat de uruitul primelor căruțe, încărcate cu struguri, cari se duceau la târgul din Brăila. To...	214
Panait Istrati	Țața Minca	Totuși, călăul avu bunul-simț de-a ascunde copilului hidoasa scenă a unei posibile zvârcoliri a animalului, așezându-se între Zamfir și cel executat. Apoi, își șterse mâinile pe pantaloni, aprinse o țigară și grăi, ca pentru el însuși: - Așa-i la noi. Nu poți să-ți pierzi vremea cu creșterea cailor. Nu numai fiindcă ți...	229
Panait Istrati	Țața Minca	Dar unde era țața Minca? Cu câteva zile în urmă, tată-său o bătuse groaznic și o gonise de-acasă. Ea trebuie să fi fugit la vreuna din mătușile lor, la Chiscani ori la Cazasu. Ba, se prea putea că se afla chiar la Mincu, prietenul lor, al ei și al lui. Un tren de marfă îl ajunse din urmă, încetinindu-și mersul la urcar...	213
Panait Istrati	Țața Minca	- Ajutor! Ajutor! Alergă, astfel, strigând, până la malul celei mai sălbatice bălți, unde căzu leșinat. În lunca Siretului, toamna, zorile sunt uneori de jăratec. O astfel de auroră se ridică, în ziua aceea, peste Zamfir, leșinat la marginea bălții, și peste miriadele de spice flocoase ale stufișului. Un vântuleț de la...	213
Panait Istrati	Țața Minca	Leleo draga mea Se vedea, numaidecât, că erau făcuți unul pentru altul; că inimile lor unite trecuseră prin multe încercări; că erau gata să mai treacă prin o sută altele și nimic nu le-ar zdruncina. Voinici amândoi, la trup și la suflet, sănătoși și hotărâți. El, cam de douăzeci și cinci de ani; destul de înalt, ca și...	211
Panait Istrati	Țața Minca	Dar asta e o altă poveste. Un boier poate să aibă o inimă iubitoare, ca orice vită umană, dar el mai are, în același timp, mult mai mult pământ decât îi trebuie ca să trăiască omenește. Rezultă din asta, că inima boierului pierde din curățenia ei, în măsura în care o mulțime de țărani sunt lipsiți de pâinea lor zilnică...	203
Panait Istrati	Țața Minca	Se știa prin toate satele că tânăra fată avea o inimă de aur pentru cei nevoiași, printre cari se socotea și familia ei. De astă dată, Mândrescu o lovea direct, zălogindu-i noatenul care-i era atât de drag. Nu mai era nici o îndoială; mânzul se afla la curte. Stăpânindu-și necazul, Mincu zise iubitei lui: - Așa că, iar...	204
Panait Istrati	Țața Minca	repeta înăbușit Alexe Vădinoi, tatăl Mincăi, și al lui Zamfir, adresându-se sorei sale Caterina. Aceasta îl asculta de-o jumătate de ceas și tăcea ca un butuc. Tăcerea ei era explicabilă. Caterina, cu treizeci de ani mai tânără decât frate-său Alexe, comisese ea însăși o „rușine", și încă mult mai „gravă". După ce a pă...	205
Panait Istrati	Țața Minca	Tânăra femeie se ridică, liniștită dar fermă: - Așadar, ceea ce dumneata numești o „rușine", nu e decât fiindcă o știe toată lumea. Altfel n-ar mai fi o „rușine". De-asta m-ai chemat de la Brăila, ca să-mi spui fleacuri țărănești? Haide, nene Alexe... Lasă pe Minca să trăiască cu alesul inimei sale, ba chiar să fie dră...	201
Panait Istrati	Țața Minca	Dânșii se folosiră și de astă dată, ca să alerge la jocul lor preferat: vânătoarea păianjenilor de câmp. Lungiți pe burtă, cu capetele lipite uneori, ei vârau într-o gaură o gămălie de ceară spânzurată de-o ață. Apoi, așteptare nesfârșită. Adesea, păianjenul le scăpa chiar de la gura găurii. Atunci, o luau de la capăt,...	218
Panait Istrati	Țața Minca	- Dar tu nu știi care e „greșeala" ei? Zamfir părăsi jocul, se întoarse pe spate și își acoperi fața cu amândouă mâinile: - Nimic, nimic! gemu el, sugrumat. Atât știu, că țățica iubește pe Mincu, feciorul lui moș Andrei, și că el o iubește la fel: adică, îi văd și eu, ca toată lumea, că se duc totdeauna împreună să tai...	63
Panait Istrati	Spovedania unui învins	SPOVEDANIE PENTRU ÎNVINȘI Învinși sunt toți oamenii care se află către sfârșitul vieții în dezacord sentimental cu cei mai buni semeni ai lor. Sunt unul dintre acești învinși. Și fiindcă există o mie de feluri în a fi în dezacord sentimental cu semenii săi, precizez că este vorba aici de acea penibilă despărțire, care ...	214
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Orașul meu natal era atunci zguduit puternic de mari agitații populare: elevatoare aduse pe cale ferată și elevatoare plutitoare se abătuseră fără întrerupere asupra bătrânului nostru port, amenințând cu foametea șase mii de hamali. Împreună cu familiile și neamurile lor ei alcătuiau două treimi din populația orașului....	207
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Trebuie să trăiești și să lupți. Ca să trăiești poți avea mai multe mijloace, dar ca să lupți nu-i decât unul, singur: să lovești adversarul. Și adversarul meu a fost, rămâne și va continua să fie adversarul clasei mele, cel care construiește elevatoare pentru profitul său personal, înfometează clasa mea și-o mitraliaz...	203
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Ei bine, mă despart de prietenii mei comuniști, până la ceea ce înseamnă orgoliul lor în Rusia: construcția socialismului. E trist pentru vechea noastră prietenie, dar asta e. Nu discut această construcție și admit să fie socialistă, chiar atunci când nu e vorba decât de întreprinderi „model“, care funcționează prost ș...	207
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Nu era o convingere din cărți. Ci o chestiune cu totul de temperament. Crescut în marginea somnoroasei mișcări social-democrate, care trebuia să arunce atât de josnic proletariatul în războiul mondial, m-am complăcut totdeauna într-un sindicalism bătăios. Acest sindicalism a fost ilustrat, în mișcarea revoluționară rom...	258
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Cu această revoltă în inimă și scăpat de fantomele wilsoniene, am debarcat la Paris, în primăvara lui 1920. Oraș-Lumină, centru al civilizației occidentale. Bieți nătărăi ce suntem! Credeam în toate acele cuvinte. Aveam încredere în infanteristul care venea din tranșee și într-o supremă elită a gândirii franceze de tra...	211
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Nu-i deloc banal, – dar așteptați! Nu sunt numai eu, singurul. O familie imensă de golani – între cari nu sunt nici cel mai bun, nici cel mai rău – valorează mai mult decât mine, nu pentru ceea ce scrie, ci pentru cărbunele pe care-l scoate din adâncuri, fără a izbuti să se și încălzească. Ea este aceea care scrie aces...	226
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Iată-l: Un muncitor agricol, înapoindu-se într-o sâmbătă seară cu leafa în bancnote, le pune pe masă. Un băiețaș de patru ani, copilul său, ia banii agonisiți prin muncă și-i aruncă-n foc. Tatăl ia o secure și din două lovituri taie mânuțele micuțului. Mama, scăldându-și un copil într-o încăpere alăturată, aleargă, atr...	205
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Mizeria domnea în casă. Femeia lui Columbel, împinsă de nevoi, comisese un furt și o condamnaseră la două luni închisoare, cu suspendare, lucru care o afectase profund. Atunci, ea se hotărî să termine cu o existență penibilă și să se omoare împreună cu fetița și cei doi gemeni. Ieri seară, în timp ce copiii dormeau în ...	201
Panait Istrati	Spovedania unui învins	El este temelia vieții. Grație lui îi datorăm că nu am mai văzut ars un cavaler de la Barre, fiindcă, pe vremea lui Voltaire n-a salutat o procesiune; ți se mută însă fălcile, uneori, fiindcă n-ai salutat o cârpă atârnată de-o prăjină, – dar stricăciunea nu-i atât de mare. De acest sentiment al binelui și frumosului, î...	212
Panait Istrati	Spovedania unui învins	El îmi arătă pe micul cerșetor, omorându-și păduchii. Am rămas acolo trei luni. Voiam să trăiesc toată această istorie și artă a Parisului. L-am părăsit beat de fericire și aproape cerșetor, promițându-mi să revin acolo, să învăț limba, să trăiesc acolo, să trăiesc în această țară a gândirii generoase! Mi-am ținut prom...	206
Panait Istrati	Spovedania unui învins	— Haideți, să vedeți coșciugul! O încăpere, cu pereți acoperiți de draperii. Spre unul dintre pereți, un coșciug adevărat, pe dușumea, din lemn tare, interiorul capitonat luxos și prevăzut cu un puișor mic, ca să sprijine capul femeii. Se dau draperiile la o parte: imagini de bordel. Și apoi, un lanț de „camere“: „pers...	225
Panait Istrati	Spovedania unui învins	O atare civilizație, dacă îi mai rămâne puțină pudoare, trebuie să-și îngroape bibliotecile, să demonteze și să depoziteze cele mai nobile dintre monumentele sale și apoi să facă să răsune marele clopot de la Notre-Dame, de către cel mai magnific episcop-avocat al său. Dacă nu… Dacă nu, toate mijloacele sunt îngăduite ...	211
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Eu sunt. Și o vreau, cu prețul vieții mele, să contribui la nimicirea civilizațiilor țariste, – cu Rasputinii lor, cazărmile lor, bordelurile împodobite de primi laureați ai Romei, monumentele înșelătoare, bibliotecile ipocrite, – eu vreau să contribui la distrugerea lor, prin toate mijloacele. Dar, așteptați puțin. Că...	220
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Credeți că asta înseamnă ceva pentru milenara omenire suferindă, că Petre cocoșatul muncește din greu în mină sau că dictează ordine de la înălțimea unui fotoliu confortabil? Desigur, nu! Iată de ce, admirabila învățătură socialistă spune că trebuie suprimate clasele și odată cu ele exploatarea omului de către om. Oper...	212
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Trebuie și pentru că noi ne spunem, în mod just, moștenitorii unui lung martiriu, ce numără prea multe victime și nu avem dreptul să uităm munții de suferință, în numele căreia ne erijăm în justițiari implacabili. Nu ne putem îngădui să comitem aceleași nedreptăți, pe care le-am denunțat în fața universului. Nouă, bolș...	213
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Dacă ea este cea strivită și nu aceea care strivește, nu-i datorită unei oarecari purități sufletești, ci neputinței de-a pune mâna pe mașina care strivește. Fi-voi acuzat de trădare fiindcă am făcut această afirmație? Desigur, mamele noastre sunt niște sfinte fiindcă n-au putut face din noi niște mareșali. Asta-i atât...	207
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Am nenorocirea de-a fi acest bastard, care unește conștiința omului de buna credință cu setea de dreptate a masei căreia aparțin și al cărei martiraj e foarte cunoscut. Din cauza asta, mă cert cu toată lumea, dar mai ales cu speța umană care – conștient sau nu – înșeală pe toată lumea, adâncește șanțul care desparte oa...	213
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Cunosc această specie și o urmăresc de vreo douăzeci și cinci de ani. Astăzi, chipul ei mi-e de-ajuns de familiar. El este de două feluri, la fel de nefaste: moderații și fanaticii. Primii aparțin social-democrației. Cei de-ai doilea și-au găsit contul în comunism. Social-democrația de dinainte de război nu mai există ...	201
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Militantul îndrăzneț, bun de gură și tare în marxism, jucă atunci același rol tiranic ca al comparsului comunist de astăzi. El, singur, reprezenta „conștiința revoluționară“, „aspirațiile“, „ideologia proletariatului“. Noi nu eram decât mai mult sau mai puțin trădători. Mulțimea a ascultat și a urmat pe acest militant,...	224
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Criminal și demn de spânzurătoare, muncitorul care ar atinge-o cu arma în mână. Prăbușirea acestui bastion ar preda lumea celor ce muncesc la cheremul celei mai negre reacțiuni. Dar, odată spus asta categoric, pentru totdeauna, am dreptul să mă întorc spre putreziciunea birocratică și să-i strig: lepădătură! Lepădătură...	222
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Pot însă consimți fără rezerve la extinderea în lume a metodelor tale de convingere a clasei muncitoare, trebuie să scriu că numai tu, singura, ai dreptate? Că numai tu singură ai dreptul să vorbești? Că numai tu știi să construiești socialismul? Dar, atunci când e vorba de U.R.S.S., ar trebui încă știut dacă trebuie d...	220
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Ar fi fost în felul meu. Eu știu ce înseamnă un om de credință. Însă mai știu că pământul nu-i plin de ei. Dar Partidul Comunist trebuie să conteze pe legiuni, din moment ce el este în întregime cel care vă invită să luptați împotriva acestui rău social: birocrația. Ei bine, nu! Această invitație nu-i decât un artifici...	202
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Se fabrică o majoritate și un prezidiu, așa cum se fabrică un comitet de redacție și o cenzură. Astfel, nimeni nu poate să-l contrazică. Conștient, totuși, de nemulțumirea care mocnește sub cenușă și care are nevoie de supape, se monopolizează de asemeni contradicția și se inventă contrazicători. Iată pentru ce se născ...	233
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Se afla atâta „control“ al „maselor“ câți țânțari la Polul Nord și voință de dezarmare la Societatea Națiunilor. Am întâlnit adesea rabcors, de la un capăt la altul al U.R.S.S., cu prilejul neîncetatelor mele călătorii. Am găsit printre ei câțiva indivizi rari, care mi-au vorbit înflăcărați, dar care au o viață grea, f...	207
Panait Istrati	Spovedania unui învins	Unde s-a mai auz	4
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	Făcând recenzia ultimei mele cărți, Casa Thuringer, în „Monde“, din 11 martie, prietena mea Madeleine Paz declară, categoric, că: „în raport cu alte cărți ale mele, am scris o carte reacționară“. Ea adaugă: „Ceea ce rostește Istrati nu-i altceva decât o apărare a burgheziei“. Și concluzia ei este: „Cizmarule, rămâi la ...	201
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	), scrie: „Ah! știu bine, că pare neomenesc, cumplit de neomenos să rostești adevăruri crude unui om nefericit și dezamăgit, care zace singur, departe, pe un pat de spital. Dar, dacă i-ai ascunde sincera îngrijorare dinaintea atitudinii sale — nu mai puțin surprinzătoare —, n-ar fi să-i aduci mai degrabă una dintre cel...	258
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	Nu! nu se mai află nici o frumusețe, nicăieri. Pentru omul sincer, viața nu-i decât o escrocherie mârșavă! Și totuși, nu vreau să cedez morții nedrepte, morții care-ți închide gura, în timp ce trebuie să vorbești. Să vorbești fără cruțare, fără milă, în acest secol în care minciuna socială domnește în toate clasele și ...	209
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	o repet în fața întregii lumi: orice „organizație“ nu folosește și nu va folosi niciodată decât organizatorilor! Iată ce vreau încă să „povestesc“, înainte de-a muri. Toți cei cari vor să facă din om vita unei turme, sunt asasinii lui. Orice ar fi ei, inclusiv Madeleine Paz. În ciuda ei. În ciuda bunătății sale, adevăr...	223
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	Revoluția unuia singur, prin refuzul aderării la orice ar fi, este de altfel credința mea dintotdeauna. Anumiți critici spun, despre ultima mea carte, că eu atribui lui Adrian, adolescent, ideile și sentimentele mele de astăzi. Greșeală! Viața mea – ca să vorbesc ca La Palice, – este cu totul contemporană și deci ușor ...	219
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	În sfârșit, nici o uzină, nici un atelier sau alt mijloc de a-mi câștiga existența, n-au izbutit, chiar în împrejurările cele mai favorabile, să mă păstreze mai mult de trei luni. Se află acolo cu ce umple patruzeci de volume, odisee trăită, nu literatură. Puțini oameni au izbutit acest lucru. Și asta merită a fi poves...	245
Panait Istrati	Omul care nu aderă la nimic	Bărbatul dumitale te conducea acolo, dimineața, cu mașina; te lua la prânz ca să dejunezi într-un restaurant drăguț; te aducea îndărăt la ora unu, revenea apoi seara, ca să te ia și să te ducă la frumosul dumitale cămin. După o lună (sau trei) te-ai îmbolnăvit și a trebuit să renunți de-a împărți „soarta muncitorilor“....	199
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiț...	211
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	— Cetește-mi, îmi zise, o viață d-a sfinților din cartea aceasta. — Iartă-mă, părinte, eu nu pot ceti românește. — Cum! apoi dar ce înveți tu? — Elinește, am răspuns păunindu-mă. De vrei, să-ți cetesc toată tragedia Ecubei, unde e acest frumos hor a troienelor, pre care îl știu pe dinafară: Aura, pontia aura, Ate ponto...	221
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Acum voi avea cinste a arăta că limba noastră, pre care toți socot că o știu, dar nime nu o știe cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. Două pilde voi arăta. Sfârșind, își puse ochilarii, tinse tabla neagră, și chemând un bă...	207
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învățați drăguții lor și, clătind din cap, priveau pe dascal ca pe o ființă surnaturală. Bărbații îl fericitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a aferimilor, se lasase pe un scaun, unde-...	210
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele în ajunul bătăliei. Aceste pregătiri m-au ocupat pănă seara, când m-am culcat gândind la noul dascal; iar piste noapte am visat că avem un nas cât a lui de mare. A doua ...	258
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este grădinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa pănă a nu semăna în ea sămânța cea bună. După aceste parabole, adaose: — Pentru a-ți paradosi limba românească după toată rânduiala, ca să o înveți cumsecade, spre a o ști precum se ...	206
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Am nădejde că poimâine mi le vei putea spune pe dinafară, și atunci vom începe a doua maimă, Ba, Be,Bi,Bo, și mai la vale. Cred că ne înțelegem? — Ba nu ne înțelegem nicidecum, am strigat ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor lui, nu ne înțelegem! D-ta vrei să mă batjocurești, să...	204
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	La început se pare greu, dar te vei deprinde. Rădăcina învățăturii este amară, dulci sunt însă rodurile sale. Sfârșind, strânse ochilarii, își luă șlicul și ieși. Simții că mi se luă o greutate de pe inimă. — A! pedant ignorant și îngâmfat, strigai, vrei să învăț buchile tale! Să mă necinstesc! A! chinezule, care ai o ...	201
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de la Moscva. Talmudul jidovesc. MANUSCRISE: Letopisețul lui Nicolai Costin. Cavalerii Lebedei (romanț de M-me Genlis). Încungiurarea cetății Roșela (romanț, idem). Lentor, tragedie în versuri. Sapor, idem. Matild...	212
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Eu însă nu puteam uita înfruntul ce-mi făcuse. Făcând un congres de băieți — conșcolari ai mei de la dascalii franțez și grec — după mai multe opinii, care de care mai stravagante, o idee satanică veni unuia în minte. — Fraților, zise el, socotința mea este să închipuim niște întrebări atât de grele, încât să nu le poa...	205
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Drept aceea, am făcut aceste cinci întrebări, pre care d-ta vei binevoi a mi le tălmăci. Asta va fi singura mea lecție. Pe toată ziua îmi vei deslega câte cinci de aste nedumeriri. Spune-mi dar: Pentru ce uneori vara plouă cu broaște, iar nu cu cristei fripți, precum odinioară la judani? De unde au luat Adam și Eva ac ...	213
Costache Negruzzi	Amintiri de junețe	Nici un pedestru nu era pe uliți, afară de fanaragiii care striga regulat raita; pentru că la 1827 septemvrie, nime nu s-ar fi riscat a merge pe jos singur pe uliți, după ce înnopta. Pojarul de la 20 iulie prefăcuse în cenușă mai mult de jumătate a orașului Iașii, și fanaragiii, masalagiii, potlogarii de care gemea ora...	224

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.