Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	De cinci ani eram prieteni nedespărțiți! Dar sihăstria asta a lui Mihail nu putea să mai dureze. Fără îndoială, e cumplită amintirea foamei care se prelungește săptămâni și luni de-a rândul, atunci când o bucată de pâine ți se pare o sărbătoare. Lipsa unui adăpost și păduchii, care însoțesc foamea, sunt un chin inferna...	214
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Și de câte ori, neavând curajul să-mi mărturisească pustiul lui sufletesc, se mulțumea să mi-l ațâțe pe al meu, vorbindu-mi de meleaguri necunoscute și făcând planuri magnific de plecare. Nu-mi trebuia mai mult: — Hai să plecăm numaidecât! — Dar, răspundea el, nu vezi ce bine suntem aici? Nu ne lipsește nimic. Într-ade...	209
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	(Acele faimoase „opt zile“, ale neorocitului servitor, sunt și ele o poveste întreagă, o tragedie, dar cine are vreme să asculte povestea, tragedia unei biete slugi?) Într-o seară, venind de la lucru, îl găsii pe Mihail la cafeneaua Goldenberg, din Darb-el-Barabra, cartierul general româno-evreu și spaniol-evreu al tut...	214
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Ei nu trăiesc decât cu grija zilei de mâine, gata să sacrifice pe nimicuri ziua de azi. De-aci, această luptă aprigă cari nu se sfârșește decât odată cu moartea. E falimentul ființei umane, Dumnezeu știe în ce scop. Pe de altă parte, o lege, tot atât de imperioasă, slăbește vagabondului instinctul de autoconservare înt...	218
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	De aceea, când îl găsii la Darb-el-Barabra, înțelesei, după liniștea lui luminoasă, că abia de-acum încolo ne vom trăi zilele noastre de libertate în Egipt. Ah, costisitoarea libertate a doi prieteni, singuri pe lume, regăsindu-se pe ulițele unui oraș cosmopolit, frățește uniți de amenințarea aceleiași soarte: cine o v...	211
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Mai târziu, însă, ni se tăie răsuflarea și îl pierdurăm. Pentru a-l ajunge din urmă, Mihail făcu un plan îndrăzneț: — Vom pleca în Abisinia, spuse el. — În Abisinia? am plâns. Să plecăm imediat! — Vom pleca de îndată ce-ți voi face rost de un pașaport. Dumnezeule, cum izbutesc oamenii să facă viața prozaică! Ce legătur...	202
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Era perfect. Mă și vedeam copleșit de atâția colți de elefanți, încât eram silit să abandonez o parte în drum. Începurăm să ne interesăm de prețul acestor pietre false. Pierdurăm trei zile fără să fi cumpărat nimic. Înainte de război, principala producătoare a acestor articole fusese Germania, dar cum ne-a fost imposib...	210
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Ne dădu stocul lui de pietrărie, vreo zece kilograme de marfă strașnică, a cărei varietate ne ului, și cu toate stăruințele noastre, nu voi să primească niciun ban. Ni-l dădea pe datorie. — Mi-l veți plăti, ne spuse el ironic, după ce veți fi vândut fildeșul vostru abisinian. Îl privirăm tulburați și duși pe gânduri. S...	226
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Căci îl vedeam pe acest unic prieten al zilelor mele cum se lăsa copleșit sub povara gândurilor grele și vesele, ce-i scăldau fața în lumina acelui astru pe care numai iubitorii de viață înverșunată îl cunosc. Stăteam pe patul nostru sărăcăcios. Mihail, cu coatele rezemate pe genunchi, își răsuci cu voluptate o țigară....	202
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Dacă se înfățișează vreun prilej, cel dintâi e în stare să înșele pe om, să-i ia pielea și să săvârșească chiar o ticăloșie. Cel de al doilea este cu desăvârșire incapabil. De asemeni, când vagabondul e înzestrat cu o inteligență rodnică, filozofia pe care o trage din experiența vieții sale este vrednică de stimă. Cu t...	214
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Dar, n-o fac. Și când pot, taie aripile micului zmeu, îi ciuntesc ghearele, îi pilesc dinții, îl sluțesc cum pot mai bine, pentru a-l readuce la înfățișarea de pisoi. De aci, caricatura umanității pe care o avem înaintea ochilor, în care totul este confecționat gata, de la încălțăminte până la „filozofie“. Dar, vagabon...	207
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Atâta a iubit viața, încât și-a făcut din ea un scop. Și ea este, într-adevăr, sau poate să fie un scop, cu condiția însă ca s-o privești mai întâi ca pe un mijloc. Oare râsul, plânsul, sunt ele scopuri? Nimeni nu crede aceasta. Sunt mijloace care îți îngăduie să treci la altceva, ca și somnul, ca și veghea. Viața este...	210
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Să luăm, de pildă, planul nostru abisinian. Cunoscând sfârșitul plin de dezamăgiri al nenumăratelor lui planuri, reușite sau nu, bătrânul suferea de gândul falimentului cu care știa el că se soldează viața cea mai triumfală a unui vagabond. Își spunea, poate, că vom avea noi fildeșul abisinian, când va avea el alte pic...	216
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	O viață nouă se deschidea înaintea noastră, o viață de nețărmurită libertate. Mihail întrezărea fericitele ei urmări: — Cu banii de pe fildeș, ne vom cumpăra două puști și vom trăi din vânătoare, ca doi sălbatici. Știi să vânezi? — Nu. — Am să te învăț. — Sper că n-ai să mă înveți să vânez tigrii, observai eu, speriat ...	214
Panait Istrati	Între un prieten și o tutungerie	Nu găseam niciun răspuns mulțumitor. Și iată-ne pe amândoi dezamăgiți, cu capul între mâini, când deodată, un gând genial mă fulgeră: — Mihail! Am uitat să-ți spun că am, la Alexandria, un unchi milionar! Bunul Mihail ridică încet capul și mă privi cu milă. — Da, da! Poți să mă crezi, chiar mama mi-a spus: „E un frate ...	125
Panait Istrati	Sotir	Trenul se opri în gara Constanța, pe la prânz. Adrian coborî, acoperindu-și urechile cu gulerul paltonului. Afară, viscol cumplit. Strămutări mari și vijelioase de zăpadă, purtate în vârtejuri de crivăț, ca niște nori, măturau cu furie străzile orașului. Pe ici, pe colo, apărea ca într-un vârtej, se proptea o clipă și ...	211
Panait Istrati	Sotir	— Da! vine regulat, dar numai după masă, ca să-și ia cafeaua și să mai pălăvrăgească, răspunse negustorul, care era bulgar ori grec, sau poate chiar român, în orice caz, avea ceafa groasă și-i crăpa cămașa în spate. — Bun, am să mănânc aici și voi aștepta. Era la prânz. Adrian își scoase paltonul, luă loc la o masă neo...	215
Panait Istrati	Sotir	— Mi-e teamă de mucigai… comandante! i-a răspuns el. Și apoi, nu vreau să fiu secund și sub „ordinele“ dumitale, ci primul și sub ordinele mele: să nu vă închipuiți că-mi porunciți întru ceva. Spunea adevărul, căci nu accepta decât posturile în care, odată la curent cu munca, se executa cu atâta punctualitate, încât or...	216
Panait Istrati	Sotir	Adrian râse și el tare la această glumă: – La naiba, atunci, cu un leneș! Apoi, soarele fiind încă sus, ieșiră împreună să facă o plimbare, cam fără scop, și se pomeniră pe una dintre mândrele alei ale unei mândre reședințe regale. Adrian se simți numaidecât atras către acest om, mult mai vârstnic decât el, grație inst...	227
Panait Istrati	Sotir	Adrian, care era, fără să știe, complet impregnat de această sfântă patimă, dar voia să numească pe oameni cu un nume cunoscut, întrebă pe Sotir: — Deci ești anarhist? Și acesta, puțin cam dezamăgit, căci se credea înțeles mai bine, răspunse cu simplicitate: — Nu… Nu sunt anarhist… Eu sunt numai un om care iubește libe...	221
Panait Istrati	Sotir	Sclavul e materia brută, destinată prin naștere a fi comandată cu brutalitate, cu izbituri –materie fără calitate, substanță josnică și supusă, înainte de toate, josniciei sale. Ea este, în opoziție cu materia superioară din care e alcătuit omul liber, ceea ce nisipul e față de pământul fertil și fără altă mișcare decâ...	218
Panait Istrati	Sotir	întrebă acesta, cam cu ciudă. Sotir dădu din umeri: – N-am nici una… – Apoi, atunci, ești tot anarhist! – Nu tocmai: anarhiștii, devenind majoritate, vor fi nevoiți să ia puterea și să formeze un guvern, ori dacă nu, el va fi format din cei ce nu sunt anarhiști, căci nisipul omenesc are nevoia de-a fi împins, el n-are ...	225
Panait Istrati	Sotir	Supunerea la această comandă, nu cunoște silnicie. Când în toropeala căldurilor de vară, în plină singurătate a câmpiei, întregul cârd ațipește pe apucate, o santinelă rămâne de veghe, gata în orice clipă să lanseze strigătul de pericol. Străjerul acesta știe că supunerea e absolută, fiind reclamată de iubire și el își...	209
Panait Istrati	Sotir	Adrian, care lucra vopsitoria la un patron, fu transferat la București, în dimineața ce urmă neuitatei seri. Băietanul nostru însă avea inimă de amant în amiciție: nu mai putu uita pe Sotir. Și de câte ori se întâlnea cu mateloții de pe cargoboturile românești care „făceau“ Constanța și aruncau ancora la Brăila –orașul...	218
Panait Istrati	Sotir	Și, închipuindu-și ce ochi va deschide Sotir, căzând tronc peste dânsul, Adrian surâse unei mulțumiri de sentimental. Sotir intră singur și se frecă de masa lui Adrian, fără să-l vadă. Acesta îl apucă de pulpana hainei și atunci, într-adevăr, cambuzierul deschise ochii mari, de mare prieten: — Ia te uită, colo! Ce mai ...	205
Panait Istrati	Sotir	Țigan cărunt! Ce mai încoace-ncolo! făcu Adrian strângându-i mereu mâinile. Apoi: — Mă crezi tu în stare să te fi părăsit în chip așa de nedemn din bunăvoia mea. Nu… Tu nu poți să crezi așa ceva… Părerea mea de rău a fost mai mare decât a ta, sunt sigur… Dar, n-aveam ce să fac: patronul m-a luat ca pe-o unealtă și m-a ...	202
Panait Istrati	Sotir	M-am gândit și eu adesea la tine, întrebându-mă ce vei fi devenit. Ia, spune-mi, acum, ce cauți la Constanța pe o vreme ca asta? De lucru? — De lucru, dar… în Egipt! — Vrei să pleci în Egipt? Adevărat? — Adevărat. Care-i părerea ta? — Și când vrei să pleci? — Mâine-seară, cu „Dacia“ și cu… tine! — Tu știi, deci, că sun...	233
Panait Istrati	Sotir	Asta nu e tot. Cu limbi sau fără limbi, tot ai să tragi pe dracu de coadă –bineînțeles, dar suferi mai puțin când știi să te rostești în limba unei țări. Chestiunea principală însă e să suferi singur, și să nu produci suferințe: nu lași pe nimeni în urmă, care ar putea să plângă de te-ar pierde? — Cineva deja plânge de...	216
Panait Istrati	Sotir	El încercă să-l distragă, vorbindu-i de frumusețile ca și de pericolele mărilor, dar tovarășul său nu răspundea decât de formă: gândurile sale erau departe. Fraza lui Sotir: „Nu lași pe nimeni în urmă, care ar putea să plângă de te-ar pierde?“ îi revenea ca o mustrare de cuget. A trebuit să vie întrebarea lui Sotir, pe...	214
Panait Istrati	Sotir	Adrian contemplă, mut de înfiorare necunoscută, această priveliște ce i se oferea pentru prima oară în viață. Sotir îl iscodea cu coada ochiului. — Ei… cum ți se pare? — Mi se pare că, pentru a cunoște și simți astfel de măreții nebănuite, multe sacrificii trebuiesc acceptate… răspunse Adrian, cu glas stins. — Netăgădu...	210
Panait Istrati	Sotir	Dar, înainte de-a te gândi la moarte, văzându-te pierdut, zile și nopți de-a rândul, pe o casă plutitoare, condusă cu știință de om, îți vine mai curând să te gândești la măreția vieții. Dar, după o pauză: N-am putea să intrăm în vreo cârciumă, de unde să mă satur privind marea, fără să îngheț? N-am bănuit niciodată că...	221
Panait Istrati	Sotir	Și, într-adevăr, îndată ce amicii noștri intrară, obrăznicia personalului se dovedi. Un lacheu cu livrea de circ, ai cărui nasturi de tinichea strălucitoare îl făcuse să uite că s-a născut în bălegar, își întoarse fața după ușă și surâse cu discreție de valet. Sotir îi șopi ureche: — Să nu crezi, băiatule, că sunt damb...	210
Panait Istrati	Sotir	Nu suntem destul de bine îmbrăcați pentru un local ca ăsta. Pe urmă, scumpetea. — Suntem destul de bine îmbrăcați, pentru ca tâlharul de stăpân să ne accepte banii noștri, care n-au miros. Cât despre scumpete, ce să-ți spun? Face un prieten bun nebunii și mai costisitoare, când vrea să dezmierde un alt prieten bun, ati...	202
Panait Istrati	Sotir	Gândul că ne vom regăsi din nou, mă susține în lupta ce-o dau acum cu icoana mamei, care mă cheamă acasă. Chelnerul aduse vinul, desfundă sticla și turnă lichidul. Sotir ridică paharul, ciocni cu Adrian și zise, cam pe ton ironic: — În sănătatea prietenului tău din Cairo! — Sotir, tu nu mă crezi! făcu celălalt cu ciudă...	223
Panait Istrati	Sotir	— Cu alte cuvinte, tu crezi că prietenia nu există? — Nu vreau să spun asta. Ea e rară, dar ar fi să-i negăm evidența, dacă am nega-o. Totuși, pretind că nimeni nu vine pe lume cu un amic lipit de șira spinării, așa cum fiecare vine cu plămânii săi –și vezi tu, dragă Adrian, sclavul prieteniei nu respiră decât cu plămâ...	239
Panait Istrati	Sotir	Acela care e înzestrat cu un dar, se avântă pe aripile lui și dacă durerea sa e atât de mare, încât hărțuielile vierii zilnice nu-l mai ating cu cu influența lor nefastă, atunci această durere produce opere în care orice om de simțire se regăsește. E arta desăvârșită. Artă! Iată încă un prieten mare care trădează cu uș...	207
Panait Istrati	Sotir	Arta este o valoare fictivă, care are curs numai dacă se sprijină pe valorile reale ale vieții, și aceste valori nu permit nici un fals. Sinceritatea absolută ori: jos labele, bancherule! Iată de ce e la mâna oricărui muritor să simtă arta, fără s-o facă, ba chiar fără să bănuiască existența ei: viața e totul, arta nu ...	221
Panait Istrati	Sotir	Când lanțurile frământărilor noastre zadarnice cad zdrobite, viața se liberează de plumbul simțirilor mincinoase și capătă ritmul unui astru. Dar… E amarnic. Uneori e chiar amarnic de tot. Noi nu suntem creați ca să ne bucurăm de-o astfel de libertate, căci noi suntem mai complecși decât astrele: noi suferim, pe când e...	235
Panait Istrati	Sotir	Am gustat toată desfătarea pe care o produce munca înverșunată, dar pe care o iubești, și am dat frâu liber hoinărelii, la care aveam dreptul. Munceam uneori până ce cădeam în nas peste sapă, și trebuia să-mi torn apă pe cap ca să mă dezmeticesc. Apoi, când recolta era schimbată pe câțiva pumni de aur sclipitor și când...	215
Panait Istrati	Sotir	De-acum încolo, trebuia să trăiesc singur și cu frica-n sân, căci nu poți să te chemi în societate, când ai în jurul tău oameni care se uită în lături, când le vorbești. Și iată de ce, într-o bună dimineață, mă pomenesc sătul până-n gât, și de cultura cartofilor mei, și de privirile piezișe ale celor care mă ajutau. O ...	214
Panait Istrati	Sotir	Și, într-adevăr, tot ferindu-se de pasagerii de pe puntea vasului, el îmi arătă, una, două, trei gravuri, admirabile. — Toate sunt așa, señor, una mai frumoasă decât alta. Dar, nu umbla în album acuma: dacă sunt prins, intru în pușcărie. Ai să guști pe urmă! Plătește. Și, după plecarea vasului, mă duc în cabină să… „gu...	275
Panait Istrati	Casa Thüringer	Cu apariția acestui prim volum în Editura „Cartea Românească", mi se realizează o veche dorință: aceea de a ceda și în România, cum am făcut la Paris, exclusivitatea publicării cărților mele unei mari case de editură, care să poată într-o zi să prezinte cititorului român colecția întregii mele opere literare, frumos ti...	229
Panait Istrati	Casa Thüringer	Dar astăzi suntem cum suntem și nimic nu se mai poate întoarce spre un idealism de mult răposat. Totuși, nici mentalitate de brânzari nu putem avea. Oricât s-ar înverșuna în epoca noastră autori, editori și public să umilească literatura -reducând-o la nivelul unei simple meserii lucrative, lipsită de orice misiune nob...	204
Panait Istrati	Casa Thüringer	Dacă ingratitudinea vremurilor îmi va cere, în acest scop, să fac concesii materiale justificate, le voi face oricând. Rog să mi se respecte această dorință și în ziua când nu voi mai fi, sacrificându-se interesul material, celui moral. * Aș fi avut multe de spus, în această introducere. Reaua stare a sănătății nu mi-o...	228
Panait Istrati	Casa Thüringer	Năzuiesc să înfățișez contemporanilor mei o vastă frescă realistă, prea puțin ilustrată cu acel soi de „documentație" care e la îndemâna oricui și nu dovedește nimic, ci bizuinduse mai mult pe elementul autobiografic, pe faptul trăit, cunoscut de toți și care nu poate fi contestat autorului, deci nici eroului său. Aces...	209
Panait Istrati	Casa Thüringer	De aci, scăderea fatală a originalității lucrărilor mele, opuse celor ieșite din pana confraților mei români. Încerc să fac o largă adaptare, tot respectând textul francez. Câte dificultăți am de învins, n-o vor ști decât acei cari ar avea răbdarea să confrunte, linie cu linie, ambele texte. N-aș putea spune în ce măsu...	236
Panait Istrati	Casa Thüringer	„Doamne, tare-i silnic! gândea ea, privindu-și odrasla și stând smirna, lipită de perete. Băiatu' ăsta n-o s-ajungă la nimic!" Spălătoreasă în casa Thüringer, de ani de zile, mama Joița știa că, dintr-o clipă într-alta, „coana Ana", nevasta d-lui Max Thüringer, avea să năvălească în bucătărie, cu drotul în mână. Ea se ...	202
Panait Istrati	Casa Thüringer	își zicea el. Din respect pentru cine? Stăpânii - cei doi frați Thüringer - nu pot veni la bucătărie. Sunt niște „domni" prea mari; și „țepeni ca toți nemții". Să fie din respect pentru „madam" Carolina, mama coanei Ana? Sau chiar pentru coana Ana? Ori pentru Mitzi, sora acesteia? Haida-de! Pe toate trei, astăzi stăpân...	232
Panait Istrati	Casa Thüringer	Trăiau cu toții, îndatorându-se pe unde puteau. Se împrumutau până și la mama lui Adrian, cea mai sărmană dintre văduve. Apoi, datornicii, mai ales băcanii și brutarii, deveniseră agresivi. A trebuit să vândă din mobile, una câte una, ca să aibă ce mânca. În sfârșit, lăsând toată rușinea la o parte. Ana, cea mai în vâr...	218
Panait Istrati	Casa Thüringer	Doamna Thüringer, din parte-i, știu să-și păstreze bunătatea și modestia. Ca și mai înainte, ea nu lipsi o zi de a-și face singură „coșnița", se mulțumi numai cu o servitoare, pe care o ajuta voinicește sâ ducă la bun sfârșit treburile unei gospodării atât de mari și făcu din propria-i mamă bucătăreasa casei, cu toate ...	210
Panait Istrati	Casa Thüringer	De ce ticăloșia asta? Probabil, din nepăsare. În prezent, „madam" Carolina își punea tot sufletul în păhărelul acesta de „schnaps", care, de altfel, i-a fost drag totdeauna. Greoaie, suferind de reumatism, ea prepara cafeaua de dimineață, din care gusta din când în când, dar mai des alerga până la cămară, unde trăgea o...	207
Panait Istrati	Casa Thüringer	Ea roși tare, la vederea acestui flăcău de o etate cu ea, își acoperi sânii mari și zise, ca să zică ceva: — Iaca. Sufrageria e gata. Boierii n-au decât să se scoale. Apoi, ca să-și învingă sfiala pe care i-o provoca prezența neașteptată a tânărului, întrebă pe mama lui Adrian, pe care o cunoștea bine: — E băiatu' mata...	231
Panait Istrati	Casa Thüringer	Ah, în asemenea momente, la atingerea acelei mâini nevăzute, el se simțea gata să leșine de plăcere. O bogată parte din el se golea cu violență, ca să facă loc unei alte părți, cu totul deosebită, dar la fel de bogată. Se nimicea în el o grea comoară de gânduri tumultuoase, care forma baza vieții sale intime: frumuseți...	202
Panait Istrati	Casa Thüringer	Oriciun ar fi fost, el respingea cu dezgust descripțiile ce i se făceau. Ele erau prea grosolane, adesea josnice și, uneori, chiar injurioase. Femeia era umilită, redusă la rangul de obiect de plăcere, sclava bărbatului. Sau se făcea din ea un dușman, un tiran. Ea nu era nici una, nici cealaltă. Pentru Adrian, femeia e...	243
Panait Istrati	Casa Thüringer	În fond, aceste mari ramuri ale existenței pasionate trebuie să aibă același trunchi și aceeași rădăcină, își zicea el. Căci începea să simtă că toate îl încălzeau și-l bucurau deopotrivă. O iubire, cedând locul alteia, nu-i micșora ființa, dimpotrivă, completându-se amândouă, îl îmbogățeau. Ceva și mai mult, prin natu...	212
Panait Istrati	Casa Thüringer	—Iată că vine cucoana Ana, zise servitoarea. În adevăr, câinii dormeau la un loc cu stăpânii lor și, de îndată ce li se deschidea ușa, năvăleau totdeauna zbenguindu-se spre bucătărie, unde-i aștepta strachina cu lapte. Erau doi baseți germani, unul roșcat, celălalt negru, și grași să crape. Ei se prăvăliră în bucătărie...	206
Panait Istrati	Casa Thüringer	Noi... Mereu prieteni, nu-i așa? Veni să-i dea mâna. O mână frumoasă, călduță și moale, pe care el o duse la buze cu o dragoste ce-o făcu să tresară, ca arsă. Ana căută numaidecât să se pună în gardă, luând o atitudine de stăpână gravă și depărtându-se de Adrian. Apărare inutilă, căci acesta nu făcea nimic care s-o înt...	209
Panait Istrati	Casa Thüringer	Ana fu mulțumită văzându-le sosind ți ele la bucătărie, căci, după părerea ei, Adrian mirosea prea tare a armăsar. Și nu voia să fie singura care să-i atragă privirile, cu tot aerul confuz, preocupat, ce i-l descoperea. — Așadar, Adrian, o să fim iar împreună ca în Piața Săracă, acum șase ani! zise Mitzi, venind să-i s...	219
Panait Istrati	Casa Thüringer	Mama-sa răsuflă ușurată. Doamne, atâtea femei, pe jumătate goale, la ora asta, în fiecare dimineață! Cum de nu s-a gândit ea! Netăgăduit, afară de servitoare, toate celelalte sunt stăpânele lui, cărora el le datorează respect. Oricum, e un flăcău de nouăsprezece ani, încă neștiutor în cele lumești și cu atât mai curios...	251
Panait Istrati	Casa Thüringer	În clipa aceea, părea o fată de șaisprezece ani, atât rămăsese de tânără la caracter și neprefăcută. „Madam" Carolina interveni gravă, aproape furioasă: — „Casă, masă, spălat și"... Și mai cei? Nu-ți e rușine? — Și de ce mi-ar fi rușine? ripostă ea, aproape înăbușită. Am vrut să spun că Adrian va mai avea și cadouri, ș...	215
Panait Istrati	Casa Thüringer	Soare, libertate, prietenie, lecturi, -toate sunt accesorii!" Era nenorocit că nu se afla singur cu aceea care era pentru el un izvor de fericire. Ar fi voit să se arunce la picioarele ei și să sărute cimentul bucătăriei. În cămară, unde se dusese să caute panerul, o ceapă putredă pe care puse piciorul fu gata să-l dea...	202
Panait Istrati	Casa Thüringer	Curge mereu gazul din ea, deși o reparăm în fiecare săptămână. — O să mă ocup eu de ea, doamnă, zise Adrian. Am un prieten, bun tinichigiu. El o să-i vie de hac. — Ați apucat să mâncați, barem? întrebă Ana pe bărbatu-său. —Deloc! Nici Bernard, nici eu. Cum să mâncăm, când laptele miroase a gaz? Și murim de foame amândo...	209
Panait Istrati	Casa Thüringer	Nu e drumul cel mai scurt, dar bulevardul acesta e poate unic în lume, prin masa de aer, de cer și de spațiu pe care o cuprinde. Larg cât Câmpiile Elyzee din Paris și încă pe-atâta de lung, el e format de două nesfârșite șiraguri de căsuțe, aproape nici una cu etaj pe atunci, dar având fiecare fizionomia ei proprie, gă...	202
Panait Istrati	Casa Thüringer	Ar fi voit, dar nu putea să-i spună cât îi era de recunoscător. Nu că i-ar fi lipsit mijloacele de a se exprima, dimpotrivă, lecturile îl făcuseră stăpân pe un vocabular destul de bogat; dar tocmai din cauza asta, știind-o pe dânsa cam mărginită în ale gândirii, se temea să nu fie rău înțeles și să i se pună la îndoial...	204
Panait Istrati	Casa Thüringer	Ana ar fi voit să scape de privirea aceea și să continue drumul, dar nu știa cum să facă. O droaie de căruțași din port, adevărați găligani, trecând în goană pe lângă ei și crezând că e vorba de un flirt, strigară: — Hei, frumoaso! Vezi să nu te înghită craiul! Adrian îi arătă cu mâna: — Iată cine muncește pentru lefur...	216
Panait Istrati	Casa Thüringer	El nu-i cerea nimic, nici măcar să-l lase să-i sărute mănușa ori o mânecă a bluzei. De altfel, ar fi putut să-i sărute, cu aceeași plăcere, veștmintele separate de corp. Căci, venind de la ea, care era un model de grație, cel mai neînsemnat lucru îl făcea fericit. De ce, dar, să vorbească de „leafă"? Ana îi spulberă ac...	232
Panait Istrati	Casa Thüringer	Ceea ce iau eu, nimeni nu mi-o poate refuza. De data asta, Ana fu înciudată că nu putea să-și dea seama dacă Adrian îi făcea complimente ori își râdea de ea. Totuși, comparându-l cu numeroșii ei curtezani, putu să constate că Adrian era singurul tânăr care îi vorbea cu o față atât de inspirată, o privire atât de profun...	183
Panait Istrati	Biroul de plasare	I. Trenul mixt l-a depus pe Adrian în București, într-una din serile lui aprilie 1904. Era un tren de săraci, compus numai din vagoane de clasa III-a și vagoane de marfă. I-a trebuit mai mult de opt ore, ca să facă cei două sute douăzeci și ceva de kilometri care despart Brăila de București, străbătând o nesfârșită câm...	206
Panait Istrati	Biroul de plasare	Un leneș, asta-mi ești! Și-un bagabond!” Adrian știa: pentru maică-sa, ca și pentru toată mahalaua, viață ca lumea era o viață asemenea aceleia a locomotivei-animal-de-tras. Ba el mai trebuia să se și însoare și să-și macine oasele între o familie nenorocită și un păcătos de atelier. Nu! Asta nu! Mai bine vagabond! Mai...	256
Panait Istrati	Biroul de plasare	— Iată oameni fericiți de a putea întemeia o familie și a se tocmi robi pe viață! exclamă el, cu scârbă. Eu, o soartă ca asta? A, nu! Mai bine să ajung tâlhar sau să crăp acum pe loc! Bodogănea aproape cu glas tare. Mihail îl văzu de departe, veni fuga și-l întâmpină cu brațele deschise. Se îmbrățișară bărbătește, dar ...	202
Panait Istrati	Biroul de plasare	Mihail se opri, puse valiza jos, privi împrejur, își vârî mâinile în buzunarele hainelor și, despuindu-și fața de orice expresie, îl privi pe Adrian în albul ochilor. Apoi: — Au să creadă trecătorii că ne certăm. Și știi bine că nu-mi place s-amestec pe nimeni în intimitatea mea. Așa că, uite: eu am s-o iau înainte cu ...	209
Panait Istrati	Biroul de plasare	Își făgădui, pentru a suta oară, să răscumpere noua imprudență, supraveghindu-și și mai de aproape firea impulsivă. Pe Calea Griviței mișuna, încoace și încolo, sumedenie de norod: olteni gură-cască, salahori fără lucru, țărani speriați, țigani hoinari, bărbați și femei, toți cu picioarele goale și îmbrăcați în zdrențe...	207
Panait Istrati	Biroul de plasare	Din fericire, chinul n-a fost lung. Mihail dispăru într-o cafenea. Adrian suspină ușurat. Luară loc la o masă așezată într-un colț retras, și imediat rusul învălui cu o privire veselă pe tânărul încă năuc. — Gata, zise el, s-a terminat! Nu mai vorbim despre asta. Cât despre cearta de-acasă, totdeauna ți-am spus: n-ai d...	217
Panait Istrati	Biroul de plasare	Localul în care intraseră era o cafenea de rând și grozav de zgomotoasă. Hamali și salahori, amestecați cu vagabonzi trăind din furtișaguri, deopotrivă de jegoși și de suspecți, urlau și gesticulau ca surzii. Adrian știa că Mihail alegea anume astfel de taverne, când voia să stea de vorbă în siguranță. „Unde urlă toată...	203
Panait Istrati	Biroul de plasare	Înțelegi? Este egoism sălbatic ce vrei tu. Apoi, s-o spunem curat: „valorile” pe care le proclamăm noi nu sunt, socotind bine, decât niște năzbâtii… Libertate, natură, artă, gândire… Rahat! Toate la un loc nu fac cât un cămin duios, o trebușoară regulată și o sănătate doldora de optimism, valori reale pe care nu le poț...	207
Panait Istrati	Biroul de plasare	Nașterea aceasta, trecutul acesta, lumea din care venea, Mihail nu i le destăinuise, de altfel, niciodată. Cel mult dacă-i scăpase uneori câteva aluzii, amical indiscrete, în unele ceasuri de apăsătoare nostalgie. Dar, ușor putea să i se bănuiască originea nobilă, de către cel ce ar fi voit să-i observe firea aleasă și...	217
Panait Istrati	Biroul de plasare	Pe urmă înălțau câte o mănăstire. Adrian izbucni într-un hohot de râs. — A, nu, fii pe pace! N-am să pun să te ucidă, nici să ți se scoată ochii! — Asta nu; dar tot revenind la trecutul meu s-ar putea prea bine să mă faci într-o zi să înfund Siberia! Și acum să trecem la cele practice. Să vedem ce vom face la București...	203
Panait Istrati	Biroul de plasare	Așa că punga comună se impunea de la sine. La ce bun să-și închipuie că dispunea fiecare de banul lui, câtă vreme viețile lor erau una, câtă vreme nici unul dintre ei n-ar fi putut mânca știindu-l pe celălalt flămând. Apoi, erau nedespărțiți. Uneori lucrau chiar împreună, pe la hoteluri, restaurante sau binale. Și fiin...	216
Panait Istrati	Biroul de plasare	Uneori își dădeau frâu inimilor și li se întâmpla chiar să se îmbete. Se întorceau după aceea în cocioaba lor, unde, înainte de culcare, măsurau proporțiile dezastrului, și atunci începea iar să li se întunece sufletele. Era totuși o viață frumoasă. Până într-o zi, când totul s-a stricat deodată și era să fie despărțir...	210
Panait Istrati	Biroul de plasare	— Glumești! a îngânat Adrian, devenind alb ca varul și tremurând. Pe rus l-a mișcat asta până în adâncul inimii. Da, dar inima aceea era o inimă de tătar. Deși era încredințat că purtarea prietenului său se datora numai unei clipe de năucire și cu toate iertăciunile pe care acesta i le ceruse din suflet, Mihail a rămas...	223
Panait Istrati	Biroul de plasare	Acum dă mâna ici: îți făgăduiesc că am să mă întorc și-am să te caut. Afară numai dacă n-oi muri. Tot eram eu pe jumătate hotărât să fac călătoria asta în Manciuria, să văd cum e un război între namila aceea tembelă de rus și tenacele japonez, acest german al Extremului Orient. Iar de s-o întâmpla ca la întoarcere să t...	201
Panait Istrati	Biroul de plasare	— Cum vrei tu, a răspuns Adrian, și s-a gândit la cât îl costase punga comună și lipsa lui de caracter. Au râs apoi amândoi, din toată inima. — Eu am cam vreo treizeci de lei, zise Mihail. Aveam două sute acum o lună, când am sosit în București, dar, negăsindu-te, mi-a fost urât rău și mi-am făcut puțin de cap. — Tot e...	211
Panait Istrati	Biroul de plasare	Mi-a fost dat să-i văd pe bogații Thuringer ruinându-se și murind sub ochii mei. Ce zici de asta? — Zic că descoperi America. — Nu, dar oricum e îngrozitor! Așa ceva nu se vede în fiecare zi: un mare burghez crăpând de inaniție. Vorbeai adineauri de „palma fără bătături”. Dac-ai ști ce soartă au avut palmele lor! Adria...	203
Panait Istrati	Biroul de plasare	Uite, așa gândesc eu. — Ce să zic? Ești un socialist original, încheie Mihail. De altfel, mi-a vorbit și Cristin despre asta. — Cristin? — Da, Cristin. Care mă detestă. Și care te detestă. Pe mine, pentru că nu sunt socialist. Pe tine, pentru că ești. Își dă acum aere de corifeu socialist, face gălăgie, se zbate. Dar e...	204
Panait Istrati	Biroul de plasare	Dar mai e, de o lună, și copatron al unui birou de plasare. Adrian doar că n-a urlat. — Ce? Ce spui? Cristin, socialistul, patron al unui birou de plasare? Dar birourile astea sunt toate niște cuiburi de copoi, niște anticamere ale Siguranței! — Al lui nu e, îți spun eu. Toți „agenții” lui sunt niște oameni cinstiți, b...	206
Panait Istrati	Biroul de plasare	„Fondul” se ridica la cincizeci și trei de lei. Aveau cu ce trăi, cumpătați, timp de două săptămâni. — Mi-ai dat tot? a întrebat casierul. — Tot! a răspuns Adrian, dar râdea și Mihail înțelese că, după un vechi obicei al lui, mai oprise totuși vreun leu-doi. Nu ca să-i cheltuiască singur. Nu, n-ar fi fost în stare. Dar...	206
Panait Istrati	Biroul de plasare	Să spânzurăm un leu pe-o birjă. Că plouă rău. Și, cu geamantanul tău, o să ne fie cam greu. Au luat o trăsură. Străzile erau tixite de trecători grăbiți și vânzători ambulanți, uzi ca niște șoareci. Un oltean, vânzător de cărbuni, îmbrăcat doar în cămașe și-n izmene, nu se grăbea deloc, cu toată ploaia care răpăia. Mer...	208
Panait Istrati	Biroul de plasare	A încercat impresia aceasta, mai întâi pentru că pe jos era ciment, apoi pentru că pereții erau goi, iar de-a lungul lor, cât ținea imensa odaie, se înșirau aliniate niște bănci de lemn sărăcăcioase. Mai era o masă șubredă, proptită parcă provizoriu, acolo în mijlocul „Biroului” și lângă ea făceau eforturi să se țină p...	214
Panait Istrati	Biroul de plasare	Strângerea lui de mână a fost caldă. Privirea îi era inteligentă, dreaptă. Apoi și-a reluat plimbarea. După o clipă, se opri în fața celor două femei și le vorbi aproape răstit: — Ei! Ce-i de făcut cu voi? Sunteți un caz puțin cam special. Vreți să fiți plasate amândouă la aceeași casă. Nu prea se-ntâmplă des așa ceva....	209
Panait Istrati	Biroul de plasare	Mânca domol dumicat după dumicat, fără să se uite la nimeni, nici în sertar, la ce moșmăia cu mâinile în cutia aceea din dreapta mesei, ferită de privirile lui Adrian. Se uita țintă spre ușă, la felinarul din stradă. Se uita mereu, neclintit, țeapăn ca un manechin. Ai fi zis că aștepta, cu o îngrijorare din ce în ce ma...	206
Panait Istrati	Biroul de plasare	N-a scos o vorbă. Doar domnul Macovei a răspuns. S-a oprit în bătaia luminii, cu capul plecat, cu bărbia în piept și a silabisit melodios, nostalgic: — Mda… Fa-liți…! Tonul lui a avut darul să-l impresioneze pe Adrian. Ca și frumosul lui păr cărunt și vesela tristețe a profilului său bine reliefat. În clipa aceasta, o ...	229
Panait Istrati	Biroul de plasare	Făcea parte din Comitetul Central al Partidului, în care era aproape arbitru. Impunea chiar față de autorități. Ținea mult la Adrian, iar acesta îl adora. Craioveanu și cu Cristin erau patronii atelierului de plăpumărie cel mai renumit din București și care executau cele mai bogate trusouri pentru fetele din înalta bur...	216
Panait Istrati	Biroul de plasare	Craioveanu însă tăcuse. Părea încurcat. Un lucrător mai tânăr glăsui: — Ascultă, Adrian, ai să repeți asta și față de Cristin? — De ce nu? Ori îi veți fi știind patronului vostru și de frică. Asta mi-ar place! Câteva șoșoteli, apoi o tăcere deplină, puseră punct convorbirii. Această scurtă ieșire din plicticosul mutism...	227
Panait Istrati	Biroul de plasare	Toți trei aveau chipuri la fel de suferinde și haine la fel de jerpelite. Adrian îl întrebă încet, în grecește, pe Mihail: — Aici nu se mănâncă decât pâine goală? Mihail a dus un deget la buze și i-a răspuns în aceeași limbă: — Nu e politicos să vorbești într-o limbă pe care cei de față n-o cunosc. Bun. Înțelegea. Miha...	155
Panait Istrati	În lumea Mediteranei/Răsărit de soare	MUSA Prietenii mei pretind că am stofă de scriitor și ar vrea să încerc a scrie altceva decât articole. Dar poți oare să fii scriitor, fără să fii înzestrat cu spirit inventiv? E însuși cazul meu. Nu sunt în stare să imaginez o poveste, pe care n-am trăit-o măcar în linii generale. Ieri, pe când părăseam Brăila, cineva...	219
Panait Istrati	În lumea Mediteranei/Răsărit de soare	Iată de ce n-am ascultat de toate sfaturile, între care și ale mamei, care mă voia un pașnic cetățean la Brăila. Doamne, ce poate fi mai înfiorător decât să-ți pironești piciorul de caldarâmul unui biet cătun – fie el scăldat de Dunăre – al cărui orizont e mereu același, unde nu ți se întâmplă nimic deosebit, unde toat...	213
Panait Istrati	În lumea Mediteranei/Răsărit de soare	Se pare că ne-au și înjurat, în limba lor, ceea ce mă lasă rece; mă amuză, însă, că acești domni își închipuiau că o să ridicăm imediat ancora, ca să fie depuși la Constantinopole mâine la douăsprezece fix. Nimic din toate astea. Dacă iarna grea este dușmanca trenurilor, în egală măsură ea este și pentru vapoarele mode...	221
Panait Istrati	În lumea Mediteranei/Răsărit de soare	Oricum ar fi, deștept sau prost, marinarul de colo are o viață grea și nu înțeleg cum poți rămâne nesimțitor în fața sorții sale. Așa judec eu problema. Și tot așa o voi judeca, dacă mâine rolurile ar fi inversate. Toate doctrinele, toate dogmele cu interpretările lor încâlcite îmi par sterile. Dacă inima omului rămâne...	210
Panait Istrati	În lumea Mediteranei/Răsărit de soare	Nu vine cu porția! Și privirea mută a marinarului părea să adauge: „Ești plictisit, domnul meu? Dar eu?” Într-adevăr, dar el? El care era plin de păcură din cap până-n picioare și amorțit de frig?! Mi-a plăcut răspunsul, atitudinea hotărâtă a acestui tovarăș. În locul lui, n-aș fi știut să fiu atât de brav. Simțeai cât...	201
Panait Istrati	În lumea Mediteranei/Răsărit de soare	Măicuța mea bună! Tu doreai ca să rămân pe veci lângă fustele tale, dar privește: făcui numai un mic pas în afara cuibului părintesc și îndată viața cea mare își ridică un colț din vălul care ascunde uluitoarele sale măreții! Dacă ai ști de câtă recunoștință mi se umple inima, în clipa asta, când mă gândesc la omul car...	229

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.