author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Petre Ispirescu | Greuceanu | Ei erau trişti, bieţii oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu nişte vorbe aşa de dulci, încât le mai veni niţică inimă, că era şi meşter la cuvânt Greuceanu nostru. El îşi puse nădejdea în întâmplarea aceasta şi îşi zise:"îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe aceşti oameni de la moart... | 219 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Această izbândă o luă drept semn bun, şi Greuceanu, mergând a doua oară la împăratul, grăi cu cuvintele lui mieroase cele următoare: – Mărite doamne, să trăieşti întru mulţi ani pe luminatul scaunul acestei împărăţii. Mulţi voinici s-au legat către măria ta să scoată de la zmei soarele şi luna pe care le-a hrăpit de pe... | 220 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Se învoiră, şi peste câteva zile şi plecă, după ce puse la cale tot ce găsi că e bine să facă, ca să scape cu faţa curată din această întreprindere. Greuceanu luă cu dânsul şi pe fratele său şi merse, merse, merse cale lungă, depărtată, până ce ajunse la Faurul-pământului, cu care era frate de cruce. Acest faur, fiind ... | 242 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Mai înfipse şi un cuţit în pământ şi ziseră:"Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi şi va găsi cuţitul ruginit să nu mai aştepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit". Apoi Greuceanu apucă la dreapta şi frate-său la stânga. Fratele Greuceanului, umblând mai multă vreme în sec, se întoarse la locul de ... | 202 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Până acuma ne-a fost şi nouă! D-aici înainte numai Dumnezeu să-şi facă milă de noi şi d-ai noştri. Pasămite aveau zmeii cunoştinţă de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrară câteştrele zmeoaicele în casă şi se puseră la sfat. Greuceanu numaidecât se dete iarăşi de trei ori peste cap şi se făcu o muscă şi intră în cămara zm... | 222 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | – Ba în luptă, că e mai dreaptă. Se apropiară unul de altul şi se luară la trântă. Aduse zmeul pe Greuceanu şi-l băgă în pământ până în genunchi. Aduse şi Greuceanu pe zmeu şi-l băgă în pământ până în gât şi-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leşul zmeului şi al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puter... | 244 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Atunci, ieşind şi Greuceanu de sub pod, îi zise: – Deh! zmeule viteaz, vino să ne batem, în săbii să ne tăiem, în suliţi să ne lovim, ori în luptă să ne luptăm. Sosi zmeul şi se luară la bătaie: în săbii se bătură ce se bătură şi se rupseră săbiile; în suliţi se loviră ce se loviră şi se rupseră suliţile; apoi se luară... | 215 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apă dulce şi îi astâmpără setea; căci însetoşaseră, nevoie mare. Atunci Greuceanu mai prinse la suflet, şi, împuternicindu-se, unde ridică, nene, o dată pe zmeu, şi trântindu-mi-l îl băgă în pământ până în gât şi-i puse piciorul pe cap, ţinându-l aşa. Apoi îi... | 227 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Iară el, mulţumit că a scos la bun capăt slujba, o luă la drum, întorcându-se înapoi. Găsind pe frate-său la semnul de întrolocare, se îmbrăţişară şi, cumpărând doi cai ce mergeau ca săgeata de iute, întinseră pasul la drum ca să se întoarcă la împăratul. În cale, dete peste un păr plin de pere de aur. Fratele Greucean... | 206 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Fratele Greuceanului zise: – Să ne oprim aici niţel, ca să ne mai odihnim căişorii. Iar noi să bem niţică apă rece şi să culegem flori. – Aşa să facem, frate, răspunse Greuceanu, dacă această grădină va fi sădită de mâini omeneşti şi dacă acel izvor va fi lăsat de Dumnezeu. Apoi, trăgând paloşul, lovi în tulpina unei f... | 218 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | – Ce să văz, frate, îi răspunse el, iată un nor vine după noi ca un vârtej. Atunci dete bice cailor cari mergeau repede ca vântul şi lin ca gândul; dară Greuceanu mai zise o dată fratelui său să se uite în urmă. Acesta îi spuse că se apropie norul ca o flăcăraie; apoi, mai făcând un vânt cailor, ajunseră la Faurul-pămâ... | 216 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu totul şi cu totul de fier. După ce fură gata, suflă asupra lor şi le dete duh de viaţă. Luându-şi ziua bună de la frate-său de cruce, Faurul-pământului, Greuceanu se urcă în trăsură cu frat... | 226 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înţepeni bine, se urcă în căruţă, şi pe ici ţi-e drumul! Nu băgă însă de seamă că paloşul îi lipseşte. Ascultaţi acum şi vă minunaţi, boieri d-voastră, de păţania bietului Greuceanu. Un mangosit de sfetnic d-ai împăratului Roşu se fagăduise diavolului, dacă îl va face să ia el pe... | 234 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Împăratului însă nu-i prea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă, şi mai tărăgăi lucrurile. Nu trecu mult şi iată că soseşte şi Greuceanu şi, înfăţişându-se la împăratul, acesta nu ştia între care să aleagă. Credea că acesta să fie Greuceanu, dară nu-şi putea da seamă de cum paloşul lui Greuceanu se află în mâna sfe... | 202 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Piatra nici că se clinti din loc măcar. Atunci Greuceanu se dete de trei ori peste cap, se făcu buzdugan cu totul şi cu totul de oţel, şi unde începu, nene, a lovi în stană de se cutremura pământul. De câte ori da, de atâtea ori cădea câte o zburătură din piatră. Şi lovi ce lovi până ce îi sfărâmă vârful. Apoi deodată ... | 208 |
Petre Ispirescu | Greuceanu | Apoi scoase pe fratele Greuceanului de la închisoare şi se făcu o nuntă d-alea împărăteştile, şi se încinse nişte veselii care ţinură trei săptămâni… Şi eu încălecai p-o şea, şi vă povestii d-voastră aşa. | 34 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | A fost odată un împărat şi o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca fraţii, şi numai o fată au fost făcut. Ca şi mumă-sa, această fată, din naştere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morţii ei şi cu jurământ ca împăratul, soţul ei, să nu văduvească, ci să ia de soţie pe ac... | 216 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare. Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia. Într-una din zile când împăratul ţinea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împărăţiei, iacă şi fie-sa că vine şi se juca şi se zbenguia p-acolo prin cămară. Tre... | 224 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Numaidecât mai-marii ţării ziseră fetei să se gătească de nuntă. Acum altă nevoie. Nici fata nu voia să ia pe tată-său de soţ. Ea zise: – Unde aţi mai auzit, boieri dumneavoastră, batjocură ca aceasta, să ia tatăl de soţie pe fie-sa. – Nu te supăra, domniţă, şi nu fii aşa ţanţoşă. Are să curgă multă apă pe gârlă până s... | 204 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Şi trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa nişte lacrămi cât pumnul şi suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ce plânse, dară văzu că de la plâns nu câştigă nimic. Se duse deci la dădaca-sa, îi spuse cele întâmplate şi îi ceru sfat. Dădaca, după ce se gândi şi se răzgândi, îi zise s... | 213 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Ea se feri ca să nu o vază nimeni, şi fugi şi fugi, până ce ieşi din împărăţia tatălui său. Trecând hotarul, îi mai veni niţică inimă. Unde până aci umbla cu moartea în sân, acum se mai linişti olecuţă. Merse ce merse, şi ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse la poartă cu chip umilit şi smerit. Iară d... | 223 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Mâncarea şi apa, mai cu seamă, nu le lipsea niciodată. Iară dacă isprăvea treaba cu găinile, venea pe lângă bucătăreasă şi-i da şi ei ajutor. Toţi slujbaşii curţii o luau în nume de bine, văzându-i vrednicia, şi toţi aveau milă de ea. Se dusese vestea până la împărăteasa de hărnicia, de bărbăţia şi de curăţenia de inim... | 206 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | El o întrebă a cui fată este, şi de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iară el tot vorbind cu dânsa, îi luă un inel şi nu mai voi să i-l dea. Când fu înde seară, ea, cu grijă, iară zise vorbele ce zisese la venire, şi pieri ca o nălucă din mijlocul horei. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise. Ea îşi ceru iertare şi se făg... | 203 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Găinăreasa, îndată ce se întoarse acasă, iute, iute, se îmbrăcă iarăşi cu pielea de măgar, şi căuta de găini cu voie bună şi tot cântând. Mai trecu ce mai trecu, şi iarăşi fu chemat împăratul la o nuntă a altui împărat. El se duse iarăşi cu fiul său. Se ceru şi găinăreasa în ziua aceea. Dară bucătăreasa nu mai voia să-... | 207 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Iară când fu a da înde seară, găinăreasa pieri iarăşi ca o nălucă. Când văzu fiul împăratului că zâna lipseşte, atâta îi fu. Căzu la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toţi vracii, toate babele şi toţi cititorii de stele; rămaseră însă ruşinaţi, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii... | 204 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | – Să vie şi ea, să vie şi ea, răspunse împărăteasa. O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tuturor slujitorilor, veni şi cu sfială se aprop... | 211 |
Petre Ispirescu | Găinăreasa | Fiul împăratului o dată sări din pat. Pare că nu mai fusese bolnav de când lumea. Atunci găinăreasa, după stăruinţa tuturor, îşi spuse toată istoria. Nunta se hotărî şi împăratul, tatăl găinăresei, fu şi el poftit. Acesta când văzu pe fie-sa la cununie, rămase ca trăsnit de Dumnezeu. El o credea pierită, socotind că-şi... | 74 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | A fost odată un împărat, şi avea un fecior; acesta, şezând la fereastră, vede o babă bătrână, care venea cu tivga să ia apă de la fântână. Ce-i vine lui, ia o piatră şi aruncând-o către fântână, nemereşte drept în tivgă, şi aceasta se sparge; baba, care simţise de unde venise piatra îşi aruncă ochii la fereastra împăra... | 201 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Un an de zile trecuse de când călătorea; ajunsese prin pustietăţi nelocuite de oameni, şi tot rătăcind în sus şi în jos, două rânduri de haine se rupseră şi le lepădase. Neştiind ce să facă, hotărî a mai merge câtva, şi dacă nu va putea descoperi nimic, să se întoarcă. Abia mai făcu câţiva paşi şi iată că zări o colibă... | 217 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | – Mamă, zise fiul împăratului, caut cele trei rodii aurite, şi dorinţa de a le avea m-a adus p-aici, nu ştii d-ta încotro se află? La auzirea acestor vorbe, bătrâna începu să plângă, apoi îi răspunse: – Am avut şi eu un fecior, care auzise despre acele blestemate rodii, şi care, tot umblând după ele, într-una din zile ... | 210 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Iar balaurul îi răspunse: – Noroc bun, frate. Ajunse apoi la o fântână, mucegăită şi plină de nămol: el se apucă îndată de curăţi şi primeni apa din fântână şi-şi căută de drum până dete de nişte porţi încuiate, pline de praf şi de păianjeni; curăţi acei păianjeni, scutură praful, dete poarta de perete şi trecu înainte... | 225 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | – Ba să ne iertaţi, zice fântâna, că de când sunt făcută, mână de om n-a venit să-mi cureţe apele, încât ajunsesem a mă împuţi. – Ba că chiar, răspunse şi balaurul, că de când sunt osândit a sta cu gura căscată şi cu ochii sticliţi la stele, nimeni nu mi-a dat măcar o bună ziua, şi să-mi zică frate. Acest om ne-a scăpa... | 233 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăţia tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, şi se uita la dânsa ca la un cireş copt; şi merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaşte urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, şi se puse jos să se odihnească niţel. Gândul lui nu se lua de la ro... | 202 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | El nu voi să o ducă pe jos acasă la tată-său, ca să nu ostenească, fiindcă o vedea că era puţintică la trup încât ar fi băut-o într-un pahar de apă, şi aşa de subţirică de parcă era trasă prin inel. El o povăţui să se urce în pomul de lângă fântână, şi îi zise să-l aştepte acolo până se va întoarce de la tatăl său cu c... | 203 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | – Du-te la apă, arapino, ce tot spui astfel de fleacuri, îi zise măsa, arătându-i coceanul măturei. Ea se duse şi iară se întoarse, ca şi întâi, fără ispravă şi tot cu astfel de vorbe. Mă-sa înţelese că acolo nu e lucru curat şi îi dete un ac vrăjit să-l ţie în păr, şi o învăţă ce să facă cu el la întâmplare de ar da p... | 209 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Atunci ţiganca zise: – Ah! fată de lele ce mi-ai fost, cum mi-ai scăpat, eu socoteam că dormi, dară, fie, tu n-o să-mi scapi, îţi viu eu ţie de hac. Nu trecu multe zile şi iaca şi fiul de împărat cu oaste şi călăreţi şi cu cară împărăteşti veni ca s-o ridice; iară ţiganca, cum îl văzu, îi zise: – Da bine, împărate m-ai... | 215 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Însă n-avu ce face; de bine, de rău îi puse într-o parte a palatului şi tot amâna cununiile. D-a doua zi chiar, în grădina împărătească, în toate dimineţile, venea o păsărică şi cânta cu dor de-ţi rupea inima; apoi striga cât îi lua gura: – Grădinar! Doarme împăratul? – Doarme, îi răspundea grădinarul. – Să doarmă somn... | 212 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Se făcu bolnavă, mitui pe toţi vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur şi să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoşi. Plin de scârbă împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat şi din ce în ce ura mai mult pe ţigancă. Lua... | 213 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Lăsă să taie şi bradul ca să nu mai aibă nici un cuvânt a-l mai supăra cineva cu ceva, şi se hotărî ca de aci înainte să nu mai facă pe voia nimănui, dacă ar mai da peste ceva care să-i placă. Pe când tăia bradul, la care toată lumea se uita cu jind, o bătrână cerşetoare se opri şi ea să privească lângă cealaltă lume, ... | 230 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | – Cine eşti, mamă, zise ea, de îmi faci astfel de bine? – O fată fără trişte, zise ea; dacă mă primeşti să şez la d-ta, mult bine ţi-oi face şi eu dumitale. Se învoiră şi rămase; ba încă baba se mândrea, că aşa fată nici în casa împăraţilor nu se găsea, frumoasă şi vrednică. Baba mergea mereu în prosteală, cum învăţase... | 221 |
Petre Ispirescu | Cele trei rodii aurite | Astăzi ni s-a arătat cu plângere o femeie, care zise că, având un cocoş de soi, cu mare cheltuială a alergat prin ţări de a cumpărat şi o găină, aşijderea de soi; că vecina ei nu s-a mulţumit că i-a omorât găina, dară i-a furat şi cocoşul şi l-a dat la o găină d-ale ei, şi aşa cere dreptate. Ce zici despre aceasta? – Z... | 235 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijăa de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împă... | 218 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pom... | 214 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Le dete, deci, voie, şi ei se puseră pe lucru. Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păţi ruşinea ce păţise şi ceilalţi pândari din naintea lui. A doua zi pândi şi cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. Ei spuseră că până la miezul nopţii o duc cum o duc, dară că dup... | 226 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Aşa făcu, şi după ce căzu de vro două ori, i se sperie somnul şi rămase treaz şi nebântuit de piroteală. Când, colea despre ziuă, când somnul e mai dulce, auzi un fâlfâit ca de un stol de paseri că se apropie. Trase cu urechea şi simţi că cineva jumuleşte pomul de mere. Scoase o săgeată din tolbă, o aşeză la arc şi, tr... | 201 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său cel mic a izbutit să aducă mere şi să se afle că hoţul este o pasăre. Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute şi pe hoţ. Tatăl său nu mai voia să ştie de hoţ, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratu... | 223 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Îndată se şi gătiră de apărare. Când fură aproape de lup de o bătaie de săgeată puse Făt-Frumos arcul la ochi. Văzând lupul una ca aceasta, strigă: – Stăi, Făt-Frumos, nu mă săgeta, că mult bine ţi-oi prinde vreodată. Făt-Frumos îl ascultă şi lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul şi întrebându-l unde merge şi ce caută... | 219 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Cercetă prin cetate şi se spuse că împăratul locului aceluia o ţine într-o colivie de aur în grădina sa. Aceasta îi fu de ajuns a şti. Dete câteva târcoale curţii împărăteşti şi luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul său şi se pitulă la un colţ, aşteptând acolo pâ... | 223 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Şi numele îţi va rămânea pângărit cu ponosul de tâlhar. – Această pasăre, luminate împărate, răspunse Făt-Frumos, ne-a jefuit de mai multe ori merele de aur din pomul ce are tătâne-meu în grădina sa, şi de aceea am venit să pui mâna pe hoţ. – Poate să fie adevărat ceea ce spui tu, Făt-Frumos, dară la noi, împotriva dat... | 229 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Merse pe dibuitele şi în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; şi, deschizând uşa, puse mâna pe căpăstru şi trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul şi urlă toată curtea şi palaturile. Îndată săriră toţi cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos şi-l duseră la împă... | 207 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Cum să fac eu acum să mă întorc cu ispravă bună? – De asta îţi este? Las’ pe mine, că treaba este ca şi sfârşită. Şi porniră câteşitrei spre Zâna Crăiasă, făcură popas într-o pădure de unde se vedea palaturile cele strălucite ale zânei. Se învoiră ca Făt-Frumos şi cu credinciosul său să aştepte la tulpina unui copac bă... | 216 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Căci era aşa de frumoasă, cât nu s-a mai văzut şi nu se va mai vedea pe faţa pământului. Avea un păr, nene, cu totul şi cu totul de aur. Cosiţele ei lungi şi stufoase, de-i bătea pulpele. Când se uita la cineva cu ochii ei ceia marii şi negri ca murele, îl băga în boale; avea nişte sprâncene bine arcuite, de pare că er... | 209 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Făt-Frumos îi răspunse: – A mea să fii, nedespărţită până la moarte. Apoi se înţeleseră la cuvinte, şi spuse fiecare şiritenia istoriei sale. Văzând lupul dragostea ce se încinsese între ei zise: – Lăsaţi pe mine, că toate le întocmesc eu după vrerea voastră. Şi plecară a se întoarce de unde veniseră. Pe drum, lupul se... | 204 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Când fu la uşa bisericei, prefăcuta Zână se dete de trei ori peste cap şi se făcu iarăşi lup, carele, clănţănind din colţi, îşi arătă dinţii rânjind către curtenii împăratului. Aceştia, cum văzură, deodată îngheţară de frică. Apoi, după ce se mai dezmeticiră, se luară după dânsul cu chiote şi cu uideo. Dară lupul, să t... | 223 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Când îl văzură ostaşii, toţi cu toţii strigară: – Să trăieşti, împărate, că ai dobândit un astfel de odor! Să-ţi trăiască şi iapa, care te face să te arăţi aşa de măreţ! Şi în adevăr, venea, nene, iapa cu împăratul pe dânsa, de nu-i da picioarele de pământ, ci parc-ar fi zburat. Se luară la întrecere. Dară nici pomenea... | 209 |
Petre Ispirescu | Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos | Cum ajunse, porunci Făt-Frumos şi făcu un grajd măiestrit pentru iapă; iară colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. Apoi tată-său puse de se făcu pregătirile de nuntă. Şi după câteva zile se cunună Făt-Frumos cu Zâna Crăiasă, întinse masă mare pentru bun şi pentru rău, şi ţinură veseliile trei zile şi tr... | 79 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | A fost odată un om. El avea o fată şi un băiat. Şi rămânând văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta aceşti copilaşi ca sarea în ochi. Nu era dimineaţă, nu era seară, nu era clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea şi când îi da tutu... | 208 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | După ce-l mai ciocmăni muierea o toană, puse în gând să-i facă voia, căci limbuţia nevestei îl scoase afară din ţâţâni. Se sculă, deci, de dimineaţă, îşi luă copiii şi plecară împreună cu vorba că merge la lemne. Fata, ca una ce era şi mai mare decât băiatul, luă în şorţ vro doi pumni de mălai şi presără pe drum, până ... | 209 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Ar putea să mănânce şi ei ceea ce ne-a rămas. – Iată-ne aci şi noi, iată-ne aci. Şi ieşiră de după coşul bordeiului şi mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, şi cum se ascunseseră după coş, dacă ajunseră acasă, de frică să nu-... | 205 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Şi negăsindu-l orbăcăiră şi ei prin pădure până în seară. Băiatul, mai mic fiind, începu să scâncească de osteneală şi de foame. Fata se văicărea şi ea că nu ştia ce să-i dea de mâncare şi unde să se aciuieze. Umblau ce umblau, şi iarăşi se întorceau la focul unde îi lăsase tatăl lor. Băiatul scâncea mereu, că era rupt... | 216 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Fata se supuse; dară cam cu îndoială. Când ce să vedeţi d-voastră? scoase o pâine albă ca faţa lui Dumnezeu. Pasămite moşul acela era chiar Dumnezeu, fără însă să ştie fata ceva despre asta. Văzând fata o astfel de minune se spăimântă. Vezi că ştia ce pusese ea acolo, şi acum iaca ce scoase. Se puseră cu toţii şi mânca... | 218 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Băiatul ascultă pe iepure şi îi luă puiul. Merse mai înainte şi se întâlni cu vulpea. Ea îi zise ca şi iepurele, şi îi luă un pui. Mai merse ce merse, şi întâlnindu-se cu lupul, îi luă şi lui un pui, căci îl ascultase şi nu-l săgetase. Asemenea făcu dacă se întâlni cu ursul. Acum băiatul avea patru fiare, pe care le nu... | 212 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Şi dacă îl întrebă fata, el spuse ceea ce văzu. Şi plecară şi merse voiniceşte până ce ajunseră drept acolo. Când colo, ce să vază? nişte palaturi ca de domn: era sălăşluinţa unui zmeu; intrară, dară nu văzură pe nimeni. Atunci se pune fata şi scutură, şi deretică, şi aşeză toate lucruşoarele pe la locurile lor; apoi g... | 203 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Şi din vorbă în vorbă, începu a mi-ţi simţi zmeul că îi cam tâcâie inima când se dă pe lângă fată, ori când aceasta îi zâmbeşte şi îi spune ceva gogleze. El pricepu, hoţomanul, de ce nu-l mai trage inima să meargă la vânat, şi căta fel de fel de pricini ca să rămâie acasă. Şi tot astfel până ce se îndrăgosti cu fata cu... | 213 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, şi să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul şi să-l mănânce. – Nu te duce, vai de mine, îi zise ea, că te face mici fărâme câinii lui. – Apoi cum să facem dară? – Lasă că pui eu la cale, şi pe urmă îţi spui eu ce să faci. Şi astfel fiind ş... | 215 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | – Ei, aide, hatârul ţi-e mare. Dară cântă mai curând, că n-am vreme de pierdut. El cântă: Uu! N-aude, N-a vede, Na greul pământului, Şi uşorul vântului, Căţeluşii mei, Că vă piere stăpânul. – Ei acum dă-te jos să te mănânc, zise zmeul. – Mai stai niţel, răspunse băiatul, să mai cânt un cântecel, şi na opinca asta de o ... | 201 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Dară când a strigat a patra oară, auzi şi ursul. Iepurele începu să se fâţâiască că pe nedrept a fost înfruntat. – Lasă că ne-om judeca pe urmă, zise ursul, acum să vă vedem la lucru. Puneţi mâna toţi cu totul să dăm bolovanul la o parte şi să mergem într-un suflet să ne scăpăm stăpânul de la pieire. Puse iepurele umăr... | 203 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | – Să mi-l faceţi harta, parta; să mi-l scuturaţi, să mi-l sfâşiaţi, tot trupul să-i mâncaţi, doar inima şi ficaţii să-i lăsaţi, că-mi trebuie mie. Unde mi se puse, cinstiţi boieri, ăi căţeluşi pe buşteanul cel pârlit şi unde mi ţi-l hărtăniră de nu se alese nici praful de dânsul. Într-o clipeală de ochi nu mai rămase d... | 217 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | O lăsă acolo să-şi ispăşească păcatele; iară el plecă cu căţeluşii săi, cântând din caval. Şi se duse, şi se duse, până ce ieşi din codrul acela năprasnicul. Mai merse ce mai merse şi dete de un sat. Şi însetoşînd, se duse la o casă şi ceru niţică apă. Baba, stăpâna casei, îi zise: – N-am, dragul mamei, apă; căci la no... | 204 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Când ce să vază? La gura fântânei o fată frumoasă de s-o sorbi într-o bărdacă şi gingaş îmbrăcată, plângea cu lacrămile cât pumnul. – De ce plângi şi te tânguieşti, fată mare, o întrebă el? – Cum n-aşi plânge şi cum nu m-aşi tângui, când îmi aştept moartea din clipă în clipă? – Da de ce să mori, surată? – Apoi d-ta nu ... | 214 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Eşti cu mine. – Câţi voinici ca d-alde tine, şi încă şi mai chipeşi, şi mai ţanţoşi decât tine, mai răpuse astă fiară blestemată. – Să mă bizui şi eu; şi de m-o răpune şi pe mine, atâta jaf în ciuperci, căci n-are cine să plângă după mine, adară doară de căţeluşii mei, dacă mă vor lăsa şi ei să mă prăpădesc. – Du-te, v... | 202 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Şi picând o lacrimă de ale ei pe obrazul lui, el o dată sări drept în sus, zicând: – Ce fu oare aceea ce pică pe obrazul meu că m-a fript în ficaţi? – Lacrămile mele, îi răspunse fata. A început să urle puţul. Atunci flăcăul îşi luă arculeţul în mână. Şi ducându-se la gura fântânei, odată răcni: – Ieşi mai curând afară... | 227 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Şi curse din fiară nişte sânge negru şi mohorât şi cu o duhoare de-ţi era scârbă. Se mai zvârcoli ce se mai zvârcoli dihania, şi rămase bumbenă. Şi cerând batista de la fată, legă limbile într-însa şi plecă cântând din caval, cu căţeii după dânsul. Îl strigă fata, îl chemă, şi dacă văzu că nu se întoarce, se uită cu ji... | 212 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Împăratului nu prea îi venea să crează spusele ţiganului, dară după ce-i aduse fata şi o văzu, crezu. Fata spuse că altul l-a omorât, dară ţiganul striga în gura mare că el a făcut acea vitejie şi cerea să-i dea fata de soţie, căci aşa zisese împăratul, că cine i-o scăpa fata de la moarte, a lui soţie să fie. Fata nu v... | 208 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Ţiganul o sfeclise. El rămase ca trăsnit din cer, când văzu limbile. Împăratul trimise de aduse căpăţâna balaurului. Şi căutând văzură toţi cei de faţă că ea n-avea limbi. Împăratul hotărî ca pe fată să o ia de soţie voinicul carele a ucis balaurul, iară pe ţigan porunci de-l legă de coadele a doi cai neînvăţaţi, şi dâ... | 202 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Ia să mai uităm necazurile. Şi puse capul şi adormi. Soru-sa atunci îi înfipse un os din oasele zmeului după urechi, şi îndată muri fratele său. Apoi luându-i trupul, îl băgă într-un butoi, îl înfundă bine şi îl dete pe gârlă. Căţeii cum simţiră că li s-a răpus stăpânul, se puseră pe un chiloman de-ţi venea să-ţi iei l... | 210 |
Petre Ispirescu | Copiii văduvului şi iepurele vulpea lupul şi ursul | Coţofana se dete mai aproape şi tot juca. Şi când era să mai zică încă o dată, haţ! pune vulpea ghiara pe dânsa şi o prinde. Şi rupându-i gâtul, pică trei picături de sânge peste stăpânul lor şi învie. – Of! Doamne! greu somn mai dormii, zise el. – Puteai tu să dormi mult şi bine, dacă nu eram noi. El spuse că nu ştie ... | 195 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | A fost odată un băiat. El, de la naşterea lui, se pomenise bubos. Ce n-a făcut el ca să se cureţe de bube? dară în deşert. Băieţii la joc şi fetele la horă îl huiduia şi fugeau de dânsul ca de o lepră. Poveşti de Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos şi ghigorţul Şi fiindcă n-avea încotro, şi el, biet, îşi înghiţea amaru... | 209 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | Ce nu făcu bietul tată-său, ce nu drese ca să-şi dea fata la casa ei, dară ca s-o înduplece, ba. Ei nu-i da inima să-şi lege capul cu nici unul din peţitorii ce veneau să o ceară, deşi toţi erau împăraţi şi fii de împăraţi. Băiatul cel bubos însă de câte ori trecea cu cofa la apă şi ea era la fereastră, vedea că îi tot... | 224 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | Şi dintr-acel minut, nu ştiu ce făcea el, nu ştiu ce dregea, că se pomenea, fără voia lui, trecând pe la curtea împărătească, ia aşa, numai ca să treacă. El îşi uitase de peşte. Acum îşi aduse aminte de dânsul, şi ducându-se la puţ într-o zi, se uită înăuntru şi zise: – Peşte, peştişor, ghigorţule dragă, mi-ai zis că a... | 220 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | – Tată, poate să fie sărac, poate să fie golan, cum zici d-ta, dară este om de omenie, deştept şi apoi mie îmi place. Eu am să trăiesc cu el. Pe el îmi zice inima să-l iau. Dacă nu vei voi să mă însoţesc cu el, să ştii cu hotărâre că pe altul nu iau, o dată cu capul. Dacă văzu tatăl fetei, împăratul, că fie-sa pusese p... | 206 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | Mi-ai dat dovezi de năzdrăvănia ta. Ştiu că poţi multe. Scapă-mă de nevoia în care am căzut. Abia îi ieşi din gură vorba cea din urmă, şi, ce să vezi dumneata? dintr-o păcătoasă de butie, unde mi se făcu un palat, de nici împăratul, tatăl fetei, nu avea aşa palat bogat şi împodobit cu de toate frumuseţile lumei. Atâta ... | 202 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | Mumă-sa, fata împăratului, cum îl văzu aşa, se sperie, şi îi şi puse gând rău. Dară fiind rodul pântecelui său, îi fu milă să-i facă de petrecanie. Se duse deci de-l puse într-un pom nalt şi îl năpusti acolo. Venind ursitoarele, ele ursi pe copil că va ajunge om mare; că va ridica tulpina din care ieşise mă-sa, la mare... | 216 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | locul cailor este la grajd. Împăratul rămase stâlpit de mirare. Şi apoi îi veni şi cu ruşine cum el, împăratul, să fie mustrat de o proptea. Şi, tot strângând pumnii şi dinţii de necaz, se plimba de colo până colo pe dinaintea porţii, ca să se mai răcorească niţel şi să-şi astâmpere necazul. Bubosul văzu de pe fereastr... | 203 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | După ce ospătă ca un împărat, a doua zi plecară vânătorii cei rătăciţi. Găsind o potecă care îi scoase la luminiş, de unde cunoscură drumul, împăratul plecă la curtea lui cu hotărâre desăvârşită a pune gonaci cari să afle ale cui erau palaturile acelea din coprinsul împărăţiei sale, şi despre care nimeni nu-i povestise... | 204 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | În cale se întâlni cu un cocor. Cum îl văzu, se împrieteni cu el. Cocorul dând peste o aşa bunătate şi frumuseţe de copil, nu se mai îndură a se dezlipi de dânsul, şi trăiau împreună în cuibul lui. Găsind o carte pe unde colinda cocorul, o aduse băiatului, şi acesta învăţă să citească şi să scrie. După ce se mai mări b... | 216 |
Petre Ispirescu | Băiatul cel bubos şi ghigorţul | Iar lui, fără să ştie de ce, îi tâcâia inima de bucurie. Vezi că, măre, sângele apă nu se face, şi rubedenia la rubedenie trage ca acul la magnet. El intră în slujbă la împăratul. Şi isprăvile ce aduse împărăţiei prin iscusinţa lui făcu pe împărat să aibă pe acest tânăr mai de aproape al său. Fiind tot pe lângă împărat... | 201 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | A fost odată un flăcăiandru sărman de părinţi. El argăţea pe la unii şi pe la alţii ca să-şi câştige hrana vieţii. Şi fiindcă avea darul de a fi curăţel, toţi flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalţi argaţi căşunaseră pe dânsul şi-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor şi-şi căuta de treaba lui. ... | 230 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce f... | 221 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaş, a cărui obârşie venea dintr-un şipot de apă ce ieşea din coasta unui deluleţ, şerpuia printre brusturi şi alte buruieni pe unde îşi făcuse loc, şi susurul apei parcă te în... | 206 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | şi începu a se pune pe gânduri; toată ziulica îl munciră gândurile şi nu se domirea de loc, de loc ca ce să însemneze un asemenea vis. El nu înţelegea că steaua sub care se născuse venea să-l slujească. A doua zi, mergând iarăşi cu vitele la păscut, abătu din drum şi dete iarăşi pe la copaciul cu pricina, şi iarăşi se ... | 206 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Au mâncare n-ai destulă? Ia, mai bine şezi la mine, şi eu voi căta să-ţi dau o fată bună din sat, cu niţică zestricică, să te mai ajut şi eu cu ce m-o lăsa inima, să-ţi faci şi tu rost aici ca toţi megiaşii, nu mai hoinări prin a lume, ca să nu ajungi fără nici un căpătâi, ca vai de lume. – Ba, de mulţumit, sunt mulţum... | 214 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Şi cum era de potrivit făcut la boiul lui, îi şedesa bine cu hainele ce îmbrăcă. Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din ca... | 217 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | El ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-... | 206 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat, şi-i lăsară fetele în plata Domnului; căci nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap de muiere. Însuşi împăratul fu cuprins de spaimă, cum de să piară aşa junii ce voiau să-i pândească fetele, şi nu mai cuteza să îndemne pe... | 203 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci şi lui, bat-o pustia! şi ar fi voit să se puie şi el la pândă, şi apoi se gândea şi la păţaniile celor ce păzise înaintea lui. Fata cea mică se greşi într-o zi şi spuse surorilor cum argatul care le da flori se roşeşte ca o sfeclă când vine înaintea lor şi cum este de curăţel. Cum... | 265 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Ziua, noaptea, îl munceau aceste gânduri şi nu ştia cum să facă să-şi împlinească pofta inimei, fără de care, simţea el, că nu va putea să mai trăiască. Într-una din nopţi, adormind el cu gândul ţintă la dorinţa ce-l chinuia de-i rodea băierile inimei, văzu în vis iară pe zâna din vâlceaua cea cu flori unde i se arătas... | 227 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Acum se şterse şi el la ochi, se pipăi să vază nu care cumva doarme încă şi aievea să fie oare ceea ce vedea? După ce se încredinţă că nu este nălucă, de noapte, puse mâna şi luă dafinii. Îi îngriji cum ştiu el mai bine, îi săpa adesea cu săpăliga ce găsise el acolo, îi udă cu năstrapa, îi şterse cu ştergarul şi, ce să... | 203 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | El puse mâna de o rupse, o luă şi o băgă în sân; vezi că aşa îl învăţase zâna. Seara când domniţele intrară în cămara lor cea încuiată şi zăvorâtă cu nouă lacăte mari, ca să se culce, el se furişe binişor pe lângă ele şi intrară împreună. El le vedea pe ele ce fac, dară ele nu-l vedeau pe dânsul. El le văzu că în loc s... | 202 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Intrând, băiatul călcă pe rochia fetei celei mici. Aceasta, întorcându-se repede, nu văzu pe nimeni; şi, chemându-şi surorile, le zise: – Surorilor, bănuiesc că s-a luat cineva după mine, că uite, simţii că m-a călcat oarecine pe rochie. Surorile se uitară în toate părţile şi nevăzând nici ele pe nimeni, îi răspunse: –... | 229 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.