author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Douăsprezece luntrişoare cu vâslaşi muiaţi numai în fir de cel bun le aşteptau la margine. Cum ajunseră, se puseră fiecare în câte una şi plecară. Argatul se puse în luntrea fetei celei mici. Luntrile porniră şi mergeau în rând ca cocorii. Numai luntrea fetei celei mai mici rămânea mai în urmă. Vâslaşul se mira cum de ... | 204 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Şi avea şi la ce privi, căci vedea acolo lucruri de cari nu-i mai văzuseră ochii. Dar unde fu pomana aia ca să stea la un loc? Sărea şi el tontoroiul de colo până colo, fără să vrea; căci nu era chip să stea la un loc fără a sălta, când cânta muzica aia. Până şi sfeşnicele şi mesele şi lăviţele din casă săltau. Şi nici... | 210 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | După ce se sculară de la masă, prinseră a se întoarce acasă. Se întoarseră iarăşi pe unde au fost venit. Băiatul se ţinea după dânsele, ca dracul după călugăr. Când fură a trece prin grădina cu frunzele de argint, ce-i dete argatului prin gând, că numai rupse o rămurică dintr-un copaci. Un freamăt puternic se făcu atun... | 206 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | A doua seară, iarăşi aşa o petrecură. Băiatul, iarăşi pe furiş, se ţinuse după dânsele, cu deosebire numai că rupse o rămurică din copacii cei cu frunzele de aur, pe care o puse iarăşi între florile ce dete a doua zi domniţei celei mici. Fata cea mai mare, iarăşi cu cuvinte liniştitoare, alină frica surorilor ei când s... | 201 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | – Eu nu-mi vânz tăcerea, măria-ta. – Dacă voi auzi însă că ai crâcnit ceva, voi pune să-ţi taie capul. Zise ea vorbele astea aspre din gură, dară din inimă altceva cugeta. E i se părea că acest argat din ce în ce se face mai curăţel. A treia noapte când se duse după dânsele, tot pe furiş, rupse o ramură din pădurea cu ... | 203 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Nu se putea ea mira din destul cum a făcut argatul de le-a descoperit. Ei, vezi, îi intrase în cap că acest flăcău nu poate să fie om prost, deoarece dovedise lucruri ce nici măiestrele nu le ştiau. Şi apoi, adevărul vorbind, boiul lui cel falnic, chipul lui cel bine potrivit şi blajin îl arăta cât de colo a nu fi de a... | 205 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Ca şi de la rând, un boboc de floare încolţi, crescu şi se deschise o floare minunată. El luă floarea şi o băgă în sân. Odată căzură de pe faţa lui arsăturile de soare şi îi rămase chipul curat şi luminat, ca şi când atunci îl făcuse mă-sa. Simţi că în creierii lui se petrece un ce de care nu-şi putea da seama. Dară vă... | 212 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Ajunseră la palatul vrăjit, jucară până despre ziuă, apoi se puseră la masă. I se aduse şi lui băutura din care băuse toţi cari veniseră înaintea lui, băutură care trebuia să-l facă a-şi pierde minţile şi simţirea, băutură care să-l piarză şi pe dânsul ca pe ceilalţi. Atunci unde îşi întoarse nişte ochi lăcrămoşi şi pl... | 203 |
Petre Ispirescu | Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat | Împăratul dete pe fata cea mică după flăcăiandrul cel frumos şi drăgăstos. Apoi se înfăţişară şi celelalte fete cu câte unul din fiii de împăraţi şi de domni pe care şi-l alesese. Împăratul se înduplecă şi le dete pe fiecare la casa lor. Şi se făcu o bucurie mare în toate părţile, care bucurie de ar fi o sută de guri, ... | 155 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | A fost odată un împărat şi avea trei fete. Şi fiind a merge la bătălie, îşi chemă fetele şi le zise: Poveşti de Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat – Iacă, dragele mele, sunt silit să merg la război. Vrăjmaşul s-a sculat cu oaste mare asupra noastră. Cu mare durere mă despart de voi. În lipsa mea băgaţi de seamă să f... | 226 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Aşa făcură şi le mergea bine. Vicleanul pizmuia pacea fetelor şi-şi vârî coada. – Surioarele mele, zise fata cea mare, câtu-i ziulica de mare toarcem, coasem, citim. Sunt câteva zile de când ne aflăm singure, n-a mai rămas nici un colţ de grădină pe unde să nu ne fi plimbat. Am intrat prin toate cămările palatului tată... | 206 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | uşa se deschise. Fetele intrară. Când colo, ce să vază? Casa n-avea nici o podoabă; dară în mijloc era o masă o masă mare cu un covor scump pe dânsa, şi deasupra o carte mare deschisă. Fetele, nerăbdătoare, voiră a şti ce zicea în cartea aceea. Şi cea mare înaintă şi iată ce ceti: "Pe fata cea mare a acestui împărat ar... | 215 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | – Ce! îi ziseră, mai crezi şi tu la toate alea! Unde ai mai pomenit tu ca o fată de împărat să se mărite după un porc? – Ce copilă eşti! îi zise cealaltă, dară tata n-are destulă oştire să te scape, chiar când s-ar întâmpla să vie să te ceară un dobitoc aşa de scârbos? Fata cea mică a împăratului ar fi voit să se îndup... | 210 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Şi fiindcă gândul îi era la fiicele sale, făcu ce făcu şi se întoarse mai curând acasă. Lumea după lume ieşise întru întâmpinarea lui, cu buciume, cu tobe şi cu surle, înveselindu-se că împăratul se întorcea biruitor. Cum ajunse, până a nu merge acasă, împăratul dete laudă Domnului că-i ajutase asupra protivnicilor car... | 206 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfăţişe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit şi-i ceru de soţie pe fata cea mai mare. Împăratul i-o dete cu mulţumire. Făcură nuntă înfricoşată şi peste trei zile o petrecu cu cinste mare până la otar. Peste puţin, aşa făcu şi cu fata cea mijlocie... | 204 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Se miră împăratul când auzi de la porc aşa vorbe frumoase şi îndată îşi dete cu părerea că aci nu putea să fie lucru curat. Ar fi voit s-o cârmească împăratul spre a nu-i da fata de soţie; dară după ce auzi că curtea şi uliţile geme de porci, care venise cu peţitorul, n-avu încotro şi-i făgădui. Porcul nu se lăsă numai... | 202 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Între acestea sosi şi ziua nunţii. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soţia sa într-o căruţă împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruţa; se dete jos şi se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise ... | 202 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simţi rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu ştia ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanţă vrăjitoare. Ea, care nu văzuse oameni de atâta mare de timp, era jinduită, şi o chemă să mai vorbească cu dânsa câte c... | 208 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Mi se rupe, uite, băierile inimii de milă pentru dumneata, bobocelul mamei, şi mă căiesc, mă căiesc, cum de să nu aflu mai dinainte, ca să-ţi viu întru ajutor. După ce plecă zgripţuroaica de vrăjitoare, fata de împărat ascunse cu îngrijire aţa; iară peste noapte se sculă binişor, încât să n-o simţă nici măiastrele, şi,... | 230 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Se duse, se duse, peste nouă mări, peste nouă ţări, trecu prin nişte păduri mari cu buştenii ca butia, se poticnea lovindu-se de copacii cei răsturnaţi şi, de câte ori cădea, de atâtea ori se şi scula; ramurile copacilor o izbeau peste faţă, crângurile îi zgâriase mâinile, şi ea tot înainta, mergea, şi îndărăt nu se ui... | 225 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Îi dete să mănânce o găină friptă şi îi zise să bage de seamă să nu piarză nici un oscior, că-i va fi de mare trebuinţă. După ce mai mulţumi încă o dată de buna găzduire şi de poveţele cele folositoare şi după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălţă altele, puse oscioarele găinei într-o legătură, luă în... | 212 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | În cele de pe urmă, stătută de osteneală, ajunse la nişte palaturi. Acolo şedea Soarele. Bătu la poartă şi se rugă să o primească. Muma Soarelui o priimi şi se miră când văzu om de pe alte tărâmuri pe acolo şi plânse de mila ei, când îi povesti întâmplările. Apoi, după ce-i făgădui că va întreba pe fiu-său despre bărba... | 213 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Îi mai spuse că l-a întrebat despre bărbatul ei şi fiu-său îi răspunse că nu ştie de seama lui nimic, fiindcă, de va şedea în vro pădure deasă şi mare, vederea lui nu poate străbate prin toate colţurile şi afundăturile, ci că altă nădejde nu e, decât să meargă la Vânt. Îi dete şi acolo o găină să mănânce şi îi zise să ... | 201 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Ca şi la Soare, fu ascunsă, ca să nu o simţă Vântul. A doua zi îi spuse că bărbatul său locuia într-o pădure mare şi deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă; că acolo şi-a făcut un fel de casă, grămădind buşteni unul peste altul şi împletindu-i cu nuiele, unde trăia singur-singurel, de teama oamenilor răi. După ce îi d... | 205 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Acum se mai înveseli şi sufletul ei, când văzu floricelele şi iarba cea moale. Stătu şi se odihni niţel. Apoi, văzând păsărelele câte două-două pe rămurelele copăceilor, se încinse focul într-însa de dorul bărbatului său, începu a plânge cu amar şi, cu copilul în braţe şi cu legătura cu oscioarele pe umăr, porni iarăşi... | 226 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre. Se gândi, se răzgândi; se cercă să se suie – în zadar. Sta, st... | 223 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Şi astfel unul câte unul puse până sus. Cum punea o treaptă, se urca pe ea. Apoi alta, apoi alta, până unde îi ajunse. Când, tocmai sus în vârful scării, nu-i ajungea să mai facă o treaptă. Ce să facă? Fără astă treaptă nu se putea. Pasămite ea pierduse un oscior. Să stea acolo, era peste poate. Să nu intre înăuntru îi... | 208 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | El îşi aduse aminte atunci că femeia sa era însărcinată când plecase de la ea, şi unde îl cuprinse un dor de dânsa şi o milă, gândindu-se la câte trebuia să fi păţit ea până să dea cu mâna de dânsul, încât se făcu numaidecât om. Cât p-aci era să n-o cunoască; atât de mult se schimbase din pricina suferinţelor şi a neca... | 202 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Dumnezeu i-a stat împotrivă, şi eu te-am luat. Baba care ţi-a dat aţa să mi-o legi de picior era ea. Şi de unde mai aveam trei zile să scap de blestem, am fost silit să port încă trei ani stârvul porcului. Acum, fiindcă tu ai suferit pentru mine şi eu pentru tine, să dăm laudă Domnului şi să ne întoarcem la părinţii no... | 207 |
Petre Ispirescu | Porcul cel fermecat | Şi bine ai făcut, fata mea, de m-ai ascultat. Şi fiindcă era şi bătrân, şi moştenitori n-avea, se coborî din scaunul împărăţiei sale şi îi puse pe dânşii. Iară ei domniră cum se domneşte când împăraţii trec prin fel de fel de ispite, necazuri şi nevoi. Şi de n-or fi murit, trăiesc şi astăzi, domnind în pace. | 57 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | ;A fost odată un împărat mare şi puternic, şi el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel şi chipuri cum să facă să-şi însoare copiii ca să fie fericiţi. Într-o noapte, nu ştiu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, îşi chemă copiii şi se urcă cu dânşii în pălimarul unui turn ce avea în grădină... | 203 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Se duse şi cel mijlociu şi se întoarse şi el cu o soţioară mândră şi frumoasă. Se duse şi cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el şi orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese şi săgeata lui. Acest copaci era nalt şi gros şi bătrâ... | 207 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Mai se suci, mai se învârti să scape de pacoste, şi nu fu nici un chip. Dacă văzu şi văzu, se hotărî şi el a se duce acasă cu saxanaua în spinare şi o luă la drum. În cale, băgă de seamă că alte şase bufniţe se ţineau după dânsul. Merse el, biet, cu alaiul după dânsul, şi potrivi ca să ajungă acasă noaptea, spre a nu s... | 220 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Mai văzu, într-un colţ al cămărei, şapte piei de bufniţe, aruncate una peste alta. Se miră tată-său, se miră mumă-sa de aşa frumuseţe şi gingăşie, ce nu mai văzuseră de când erau ei. Ziua de nuntă a fratelui celui mai mare viind, se duse şi fiul ce mic la împăratul, însă singur, căci nu putea să ia şi pe zână, măcar că... | 201 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Când se sculă dimineaţa şi văzu pieile de bufniţă tot acolo, îl apucă un cutremur de scârbă, aducându-şi aminte de cele ce păţise de la dânsele. Se făcu şi nunta fiului de al doilea al împăratului. Fiul cel mic se duse la nuntă iarăşi singur, şi iară se pomeni cu zâna că vine, şi nici una, nici alta, ţop! se prinse lân... | 212 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Nu trecu însă mult şi mai zise şi a treia: – Stăpână! nu e scăpare, suntem vândute mişeleşte. În aceeaşi vreme, şi dânsa strâmbă niţel din nas. Pasămite îi venise şi ei miros de pârleala pieilor. Şi deodată sculându-se cu toatele de la masă, se făcură şapte porumbei. Apoi zâna zise fiului celui mic de împărat: – Ai fos... | 211 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Cu inima înfrântă, cu sufletul zdrobit de mâhnire, şi cu dogorul dragostei într-însul, umbla ca un zmeu şi ca un leu paraleu, dară toate în deşert. Uneori îl bătea gândurile să-şi facă seama singur, să se dea de râpă, ori să-şi sfărame capul de colţii de piatră de prin munţi; dară parcă îi spunea inima că odată, odată,... | 201 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | îi întrebă el; căci gălăgia ce faceţi voi, mort d-ar fi cineva şi tot îl deşteptaţi. – Uite, avem de moştenire, de la tata, o pereche de opinci, o căciulă şi un bici, şi nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. – Şi la ce sunt bune bulendrele pe care vă sfădiţi voi? – Când se încalţă cineva cu opincile, trece mar... | 207 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Şi îndată o rupseră d-a fuga dracii, tulind-o înspre câte un munte. Până una, alta, voinicul puse opincile în picioare, căciula în cap şi luă biciul în mână. Când ajunseră dracii în vârfurile munţilor şi aşteptară să le facă semnul, fiul cel mic al împăratului trăsni de trei ori cu biciul în faţa fiecărui drac, şi îi î... | 215 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o şi cunoscu. Un copilaş de drăguleţ se ţinea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, şi tot striga pe zâna ca să-i arate câte un fluturel. Pasămite zâna rămăsese grea când zburase de la masă. Şi acesta era copi... | 217 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | El îşi trase iute, iute, căciula pe ochi şi începu iarăşi a mânca, de părea că se bat lupii la gura lui. După ce sfârşi şi aceste bucate, zâna, coprinsă de mirare, porunci să se mai aducă, ca să fie din destul. Fiul împăratului se mai arătă copilaşului încă o dată, plin de bucurie că fiul său îl cunoscu. Copilul iarăşi... | 207 |
Petre Ispirescu | Zâna zânelor | Şi luându-şi căciula din cap, zise: – Iată-mă şi eu. Tu n-ai vrut să crezi pe fiul nostru când ţi-a spus că m-a văzut. Eu n-am ştiut ce să crez când am văzut scârboasele alea de piei, ci am socotit că fac bine, dându-le focului, ca să vă scap pe voi de ele. – Aşa am fost noi ursiţi să pătimim, răspunse zâna. Lasă acum ... | 173 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Zece ani au vieţuit ei în căsătorie şi nu putură face şi ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul porunci împărătesei soţiei lui, că dacă într-un an de zile de aci nainte nu-i va face un copil, să ştie că pâine şi sare pe un taler cu dânsul nu va mai mânca.... | 220 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Balaurul, văzând una ca aceasta, se repezi şi el asupra împărătesei. Dar împărăteasa dete un ţipet şi se deşteptă. Îi sărise inima de frică şi-i tremurau toate cărnurile. P-aci, p-aci era să şi leşine. Spuse împăratului pocitania de vis, şi rămase şi el înmărmurit de groază. A doua zi se simţi îngreunată şi peste nouă ... | 208 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Împăratul trimise pe împărăteasa să boteze pruncul, căci el va sta să dea piept cu tălharii, până se va întoarce ea. Împărăteasa se supuse poruncii şi plecă. Când să se întoarcă de la botez, veni până la un loc; aci, stând şi nemaiauzind zăngănitul armelor şi zgomotul luptei, îi dete un fier ars în inimă. Atunci, nemai... | 207 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră şi el, după sufletul lui. Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse lângă dânsul, începu s... | 224 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Pustnicul se luă după dânsa, d-a minune, să vază unde se duce. Capra, nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul, şi se puse lângă dânsul, dându-i să sugă. Călugărul intră după dânsa şi, când o văzu, stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină, făcu rugăciunea ... | 207 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | O îngropară ca pe oameni. George se tângui mai cu foc de pierderea ei. El ştia bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise şi-l crescuse. Nu trecu multă vreme, şi iată că muri şi călugărul. Îl îngropă George şi pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse şi se mai tângui o to... | 201 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | După ce-şi veni în simţiri din ameţeală, îşi ţinu firea şi, luându-şi inima în dinţi, începu a umbla, uitându-se prin toate prăvăliile şi mirându-se de toate celea ce vedea. Se ţinea lumea după dânsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. Dacă colindă o mare parte din oraş, ajunse la o fierărie, şi acol... | 202 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Iscusinţa lui George ajunsese de poveste: unde alţii nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Şi toţi se temeau de el. Dacă îşi împlini anul, se mai băgă pe un an, ca s... | 229 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Merse ce merse şi, ajungând la un sat, întrebă că încotro se află pădurea neagră. Cum auziră sătenii, începură să-şi facă cruce şi să-şi scuipe în sân de frică. Apoi îi spuseră toată şiretenia cu scorpia. George le tăie cuvântul şi le zise: – Dacă nu voiţi a-mi spune, încetaţi cu astfel de parascovenii ce n-au seamăn. ... | 204 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Voinicuţul de George unde smuci odată sabia din pământ şi, mai iute decât ai gândi, o aduse şi tăie în două scorpia. Apoi se luă după dânsa, care fugea către scorbura unde vieţuia, şi, ajungând-o, îi tăie capul. Atâta sânge mohorât curse din spurcăciunea de scorpie, încât se alcătui o baltă. Când era să se întoarcă înt... | 232 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | După ce le isprăvi, îşi încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, şi se rupse în două; o lepădă şi, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului, şi când căzu jos se turti; îl lepădă şi pe acesta. Acum ce să facă? Sta în loc şi fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, îşi aduse aminte a fi văzut, în codrul unde a cr... | 204 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Câţi o văzură, toţi muriră. Dacă văzu aşa, îi păru rău; dară n-avu ce face. Ieşi pe poartă afară şi plecă. Pe drum se întâlni cu un ucenic carele nu fusese acolo când umblase călfile în burduful lui George. Acesta, cum îl văzu, se duse la dânsul să-şi ia ziua bună. – Da unde te duci, nene George? – Iaca, unde oi vedea ... | 217 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăl... | 203 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Şi fiindcă era cald, se dezbrăcară de hainele de pe deasupra, rămânând mai uşori. Atunci, unul din meseni zări mărgelele de la gâtul lui George. Se dete pe lângă dânsul binişor, îi citi numele şi-l cunoscu. Spunând şi celorlalţi minunea dumnezeiască, cum se descoperi împăratul lor, vânătorul cel cu pricina veni lângă d... | 208 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | George plecă cu dânşii şi cu băiatul cu care ucenicise el, şi se duse la palaturile împărăţiei. Sfară se dete în ţară de această fericită întâmplare. Şi alerga poporimea din toate părţile, cu mic cu mare, să vază pe acela carele mort a fost şi a înviat, pierdut şi s-a aflat, lăudând numele Domnului. Iară dacă s-a aşeza... | 223 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Şi scrise carte. Iară dacă văzu că oştenii lui se cam codesc, primi cererea băietului cu care ucenicise el, şi-l trimise pe dânsul. Acesta dacă plecă, ajungând în codrul unde era fântâna botezului, se pomeni înconjurat de doisprezece haiduci, cari şi puseră mâna pe dânsul. Aceştia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare; da... | 219 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Acesta este, zicea el, pomana ce face fiului ei, căci după ce va pieri, nu va mai avea cine să-i facă pomană. Împărăteasa, cum auzi că trăieşte fiul ei şi că este împărat la împărăţia tătâne-său, nici că se atinse de curcan, ci trimise răspuns căpitanului de tâlhari că ea, cum a trăit douăzeci şi patru de ani numai cu ... | 217 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | Apoi umbra se făcu nevăzută. Tâlharii rămaseră ca scrişi pe părete şi tăcură mâlcă. Se putea auzi musca zbârnâind, atâta linişte şi tăcere se făcu. Căpitanul luă cartea, îi rupse pecetea, o deschise şi citi: "Firul nelegiuirilor tale s-a sfârşit. Glasul nenorociţilor pe care fără milă i-ai jertfit s-a auzit la cer. Sân... | 211 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | La citirea acestei scrisori, căpitanul rămase ca lovit de trăsnet. Şi neavând încotro, scoase toate avuţiile ce adunase de când tâlhărea şi le făcu douăsprezece părţi, deopotrivă, pe cari le împărţi la cei doisprezece tovarăşi ai săi. Aceştia, după ce-şi luară ziua bună de la căpitanul lor, se împrăştiară ca puii de po... | 215 |
Petre Ispirescu | George cel viteaz | George se dete jos de pe cal şi îmbrăţişase pe împărăteasa ca pre muma lui, după ce află cine este. Mumă-sa îi spuse cum Dumnezeu, cunoscându-i nevinovăţia, a izbăvit-o prefăcând în urs pe prigonitorul ei. Apoi dete pe urs de lanţ în mâna împăratului. Acesta se înduioşi de osânda lui şi-i dete drumul, zicându-i: – Dest... | 129 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Amândoi erau oameni de treabă şi frumoşi. Ei se iubeau, nevoie mare! Dară erau tot mâhniţi şi amărâţi că nu făceau copii. Toate leacurile ce luase împărăteasa de pe la vraci şi vrăjitoare nu-i folosise întru nimic. Poveşti de Petre Ispirescu - Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiel... | 217 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Tot mergând şi minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ţi spui? frumuseţea de pe lume. Nişte cărări sucite şi cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunţică, de părea că erau nişte covoare aşternute. Din loc în loc şi mai cât colea, se făcea că erau aşezate nişte stufişuri, unele rotunde şi ... | 202 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufuleţul se făcea că era înconjurat de nişte iarbă verde, subţirică şi naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă şi floricica; astfel încât nu te îndurai să calci peste ele. Şi când adia vântul, se culcau şi se ridicau de părea că sunt... | 203 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Nu trecu mult după asta şi împărăteasa simţi că a fost luat în pântece. După nouă luni, născu o fată ca o zână. Bucuria şi veseliile ţinură la curtea împărătească mai multe zile. Fata de ce creştea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul şi împărăteasa se uita la dânsa ca la soare. După ce mai crescu, se văzu că fata e... | 211 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Până aci, cântase el nu cântase; dară după asta îşi puse şi el puterile şi zicea din fluier nişte doine de te adormea. Văzând dădaca că fetei îi plăcea prea mult să asculte la fluier, nu zise nimănui nimic, dară se feri de a mai veni cu fata pe acolo. Ciobănaşul, un flăcăiandru chipeş şi tras ca pân inel, dacă văzu că ... | 210 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Când se auzi de astă hotărâre împărătească, se făcu mare vâlvă între împăraţi şi oamenii locului, şi toţi cu totul se sculară să meargă la curtea împărătească să-şi cerce norocul. Iar dacă auzi şi ciobănaşul, îşi ceru simbria de la stăpânu-său, îşi mai vându şi ce bruma de ţoale mai avea, îşi cumpără un cal de atât pe ... | 213 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Trase şi ei aci spre a mânca peste noapte. Puseră deci de le făcu un foc mare de părea că au să frigă un bou, se puseră pe lângă dânsul şi, după ce cinară, începură a vorbi verzi şi uscate; mai multe rele decât bune. Nu le scăpase nimic pe lume de care să nu se alege. Stau tolăniţi pe nişte rogojini pe deasupra cărora ... | 202 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Îl întrebară şi aflară că merge şi el la cetatea împărătească unde mergeau şi ei. Şi fiindcă văzură că el nu le da pricină de vorbă, începură ei să-i vorbească şi să-l cam ia peste picior. – Iată, zise unul din ei, încă un peţitor pentru fata cea frumoasă a împăratului. – Ăsta negreşit că are să-i ghicească semnele, zi... | 210 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Feciorii de boieri nu putură mistui vorbele ciobănaşului. Îşi puseră în gând să i-o coacă şi se culcară. A doua zi ciobănaşul se sculă de dimineaţă, îşi spălă faţa la o fântână, îşi făcu rugăciunea, încălecă pe mârţoaga lui şi trei, trei, mergea singur. Feciorii de boieri şi de împăraţi se sculară târziu, se mai zbengu... | 218 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Ciobănaşul se sculă şi el, le ia toate armele, suliţe, săgeţi, arcuri, paloşe, şi le puse pe foc. După ce se arseră de rămaseră numai fiarele, şi acestea se făcuseră roşii, fiind încinse de foc, îi sculă, pe când el răscolea jaratecul cu o ţandără de lemn, zicându-le: – Ia sculaţi, boieri, de vedeţi ţurloaiele blendei.... | 212 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Apoi deşteptându-l, îi ziseră: – Hei, prietene, scoală că ţi s-a înnomolit mârţoaga şi nu mai poate ieşi. Ciobănaşul ştia că-şi priponise calul bine; înţelese că trebuie să fie vreo drăcie aci la mijloc, şi răspunse: – Cine dracul a pus-o să se înnomolească? las-o că va ieşi ea de va voi. Râseră şi de astă dată boierii... | 223 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Ciobănaşul însă îşi scoase calul din nomol şi, în învălmăşeală se strecură binişor, şi pe ici ţi-e drumul; plecă şi îi lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierând a pagubă. Boierul cel semeţ şi neruşinat se luă după dânsul, îl ajunse, şi tot cu şoşele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea... | 223 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | – Ba, că ar fi şchioapă. – Ba, că ar avea vreun semn de măslină, cireaşă, coarnă ori de alte poame pe care împărăteasa, fiind grea cu fata, ar fi poftit la vreuna dintr-însele, şi că ar fi furat-o spre a-şi potoli pofta. Că, după ce ar fi mâncat poama, în locul unde a pus mâna mai întâi pe trupul ei, în acelaşi loc s-a... | 203 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Până a nu însera, ciobanul se furişe de fiul de boier şi se duse de-şi cumpără nişte floricele-boabe. Întorcându-se, îl întrebă fiul de boier: – Dară unde fuseşi, prietene? – Mă dusei de-mi cumpărai un cuţitaş, răspunse el. – Ce să faci cu el? – Îmi trebuie. Cum auzi aşa fiul de boier, se duse de-şi cumpără şi el un cu... | 218 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Aşternutul era de nişte pânză albă ca zăpada şi subţire de s-o spargi cu limba. Perina de cap era îmbrăcată cu pânză de borangic de cea mai aleasă. Ciobanul intră cu sfială. Abia călca, ca să nu strice velinţele. Se puse binişor în pat ca să nu se mototolească albiturile. Iară fiul de boier, cum intră, se aruncă pe un ... | 206 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | Îndată şi le tăie şi feciorul de boier şi începu a ronţăi şi dânsul, ca să nu rămâie mai pe jos decât ciobanul. Toată noaptea nu s-a putut odihni de durere. Se zvârcolea ca lipitoarea când îi dai sare. Dară îi era ruşine să ţipe ori să geamă. Ciobanul adormi şi trase un pui de somn până a doua zi, de să se ducă vestea.... | 229 |
Petre Ispirescu | Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei | ‘Ncălecai p-un mărăcine, Să m-asculte orişicine. | 6 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morţii, îşi chemă feciorii şi le zise: Poveşti de Petre Ispirescu - Poveste ţărănească – Feţii mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeţi; un lucru numai vă cei: în cele trei nopţi după înmormântarea mea, să-mi păziţi mormântul, câte unul din voi. Cu... | 252 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea, ci zise: – Duce-mă-voi singur, căci trebuie să fi ştiut tata ce zice, când ne-a poruncit să păzim câte unul singur. Şi astfel, cum veni seara, se duse la locul de pândă. Şi deoarece ştia ce-l aşteaptă, el îşi luă cu dânsul armele şi se găt... | 208 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Cum se auzi cocoşul, duhul pieri ca o nălucă, dară şi băiatul căzu jos de ostenit. De mai ţinea lupta, numai cât ai aţâţa un foc, s-ar fi muiat, şi cine ştie ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo şi adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deşteptă, ce să vedeţi d-voastră? Soarele... | 205 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | în loc să iasă la lumină, el să rătăcea şi mai mult. Dibuind prin codru, şi cercetând să dea peste potecă, ieşi la un luminiş, şi acolo în mijlocul luminişului zăreşte un foc mare şi pe foc o crăcătiţă, din care ieşea un fel de glas, dară fără să ştie el ca ce să fie. Stete locului, şi mai ascultă. Auzi ca şi întâi. Se... | 224 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Fata aceasta se afla închisă de tată-său într-o casă, ale cării uşi erau închise. Tat-său o dată pe an o lăsa descuiată, şi atunci, la o uşă sta de pază un cocoş, şi la cealaltă era un clopoţel; şi nu putea nimeni să se apropie, căci cum punea cineva piciorul pe prag, ori clopoţelul se trăgea, ori cocoşul cânta. Fiul d... | 210 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Făcu unuia, făcu la doi, până la al şaselea. Dracul de zmeu cel d-al şaptelea, pesemne că el nu era tocmai atât de nătăflete, căci parcă-i spuse dracul la ureche ce prăpăd li se găteşte acolo înăuntru că nu-i veni să intre şi fugi. Băiatul aşa de încet şi uşor lucrase, încât fata nu simţi nimic. Ea dormea dusă în pat, ... | 216 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Şi ca să încredinţeze pe împăratul de spusele lui, îşi arătă cu mândrie satârul plin de sânge şi hainele stropite. El îşi umpluse satârul şi hainele cu sângele unui cal al său, stătu de bătrân şi plin de tecnefes, cu care nu mai avea ce face, şi-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală să a... | 201 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | – Ce staţi de mai ascultaţi la bârfele mojicului ăsta? slujitori! daţi-l afară! – O! o! voinicule, mai încet, mai încet, te-ai prea grăbit; nu e de nasul tău o asemenea bucăţică! Ca să te credem că tu ai făcut o aşa vitejie, arată-ne vrun semn care să ne scoată din bănuială. – Dară mai semn ca satârul şi hainele mele c... | 207 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Pe când vorbea feciorul împăratului, pernele sărea una câte una de sub ţigan. Pesemne că se tot sâcâia pe scaun de neastâmpăr şi de frică pentru mişelia ce făcu. Iară fiul de împărat, încă vorbind, scoase mărama şi inelul ce luase fetei din deget. – Aoleo! astea sunt ale mele, zise şi fata, şi mi-a pierit în învălmăşea... | 205 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Lumea după lume se luaseră după dânşii să-i petreacă la biserică. Împăratul şi împărăteasa, mirii şi rudele lor erau în căruţe ferecate numai în aur. Când fură aproape şi mai aveau numai câţiva paşi să facă până la biserică odată se auzi o vâjiitură groaznică, şi numai iată că zmeul d-al şaptelea dă năvală peste dânşii... | 221 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Îşi luă deci niţele merinde cu dânsul şi plecă. Ieşind la câmpie, luă drumul d-a lungul şi aide, aide, trecu păduri şi văi, trecu pustiuri, dumbrăvi, munţi şi vălcele până ce ajunse la un codru mare, mare fără căpătâi. Orbăcăind el p-acolo prin desiş, dete de o poiană. Acolo în poiană şedea cineva la foc. Tocmai şi el ... | 215 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Atunci Agerul pământului văzând aşa, îi spuse că zmeul nu este tocmai, tocmai de temut, dară mumă-sa, că e şi vrăjitoare de n-are căpătâi, şi pe ea trebuie s-o omoare mai întâi. Apoi îl îndreptă pe unde să meargă ca să ajungă la casele zmeoaicei şi ce să facă ca să puie mâna pe odorul ce căuta el. Atâta voi să ştie fec... | 212 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Şi după ce se înţeleseră la cuvinte, fata îl băgă într-o cămară şi acolo îl învăţă cum să facă, după ce el îi făgădui că o va scăpa şi pe dânsa de robia zmeoaicei. – Baba cloanţa, muma zmeului, zise ea, are darul să nu moară cât va fi cada (tocitoarea) ce stă ici după uşă. În ea sunt o mulţime de suflete, şi când s-ar ... | 235 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Viind baba la dânsul, începu să-i vorbească cu nişte graiuri mieroase şi ademenitoare, de ar fi supus pe nu ştiu ce voinic de ar fi fost. Fiul împăratului ştia la ce să se aştepte, şi sta şi el gata de luptă. Încă vorbind, baba se făcea că nu ştiu ce căuta prin casă, şi luând nişte iţe ce erau agăţate într-un cui, le p... | 204 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Până una alta, el o rugă să întrebe pe zmeu în ce îi stă puterea, iară fiul de împărat se întoarse la curtea babei şi mase acolo peste noapte. Venind zmeul acasă, fata îl întrebă unde îi stă puterea? El îi trase o palmă ca la Urlaţi. Ea, prefăcându-se a plânge şi a fi bolnavă, zmeul se căi că s-a iuţit şi îi spuse o mi... | 203 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Şi căindu-se de ceea ce făcuse, şi voind s-o mângâie, îi spuse drept: – Puterea mea, zise el, stă într-o scroafă care se tăvăleşte cât e ziulica într-o lăcovişte de lapte dulce. Acea lăcovişte nu este tocmai departe de aci. În scroafă este un iepure, în iepure o prepeliţă, şi în prepeliţă sunt trei viermi. Aceştia sunt... | 207 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Orbul băgă de seamă că prea se sfârşeşte curând leguma de pe masă. Se miră. El ştia că de altădată îi era de-ajuns mâncarea; de astădată însă nu se săturase. Înţelese el că trebuie să se joace vreo drăcie la mijloc. Atunci întrebă: – Cine este de-mi ajută la mâncare? De este om bun, fie binevenit, iară de este om rău, ... | 214 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Cum plecă cu oile argatul în dimineaţa următoare, fata făcu precum îi zisese tată-său. El se duse drept, ca pe ciripie, tocmai pe moşia scroafei cu oile la păşune. Fata se sperie, dară se piti şi tăcu din gură, să vază ce se va întâmpla. Ce să vedeţi d-voastră? Unde veni scroafa cu o falcă în cer şi cu una în pământ, ş... | 209 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Î... | 222 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Şi dând doftorului daruri scumpe, îl pofti la masă. Vezi că zmeul nu cunoştea cine era doftorul. Ospătându-se şi stând el la taifas, fiul împăratului întrebă pe zmeu: – De ce treabă sunt bicele alea ce le ţii atârnate fiecare în cuiul său pe păretele din fund? – Cu unul, răspunse zmeul, dacă voi plesni o dată, toate tu... | 211 |
Petre Ispirescu | Poveste ţărănească | Şi mergând în faţa carelor şi cailor care rămăseseră stane de piatră, de când răpise zmeul pe fata împăratului, plesni de trei ori în faţa lor şi se făcură la loc cum erau în ziua când merseseră la cununie ei şi toţi cei de prin căruţe. Cele două fete ce le adusese cu sine fiul de împărat le dete de neveste fraţilor lu... | 125 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.