author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Într-o zi, fiind cu voie bună, zise bărbatul către femeie: Poveşti de Petre Ispirescu - Cotoşman năzdrăvanu – Soro, de la mila lui Dumnezeu noi n-avem copii. Să mergem pe câmp şi ce vom găsi, aceea să ne fie copil. – Bine zici dumneata, frate. Aşa să facem, dacă astfe... | 217 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca aşa de frumuşel, încât ghemul nici nu se desfăşura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuţele lui de dinainte, ţiindu-l ca un om, şi se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea... | 203 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Nu mult după aceasta, femeia se simţi îngreunată. Atunci să fi văzut bucurie pe casnici, încât nu-i ţinea pământul. Iară când fu la facere, născu un copilaş gras şi frumos şi sănătos. Crescu copilul şi se făcu mare. Nu se despărţea de pisoi nici cât ai da în cremene. Amândoi se jucau, amândoi mâncau la masă, amândoi se... | 201 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Atunci cotoşmanul îi zise: – Stăpâne, nu te credeam aşa slab de înger. Eşti cu mine. Nu te întrista aşa de mult. Precum părinţii tăi a îngrijit de mine, aşa şi eu sunt dator să îngrijăsc de tine. Şi precum tu nu m-ai dezlipit de lângă tine, nici cât ai clipi din ochi, aşa şi eu nu mă voi dezlipi de tine până ce nu te-o... | 208 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Copilul nu se domirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă, de ce rândunele se duc şi vin, de ce privighetorile cântă aşa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Şi cotoşmanul îi spunea pe şart toate şi-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ţinea aşa... | 212 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Iară dacă dete ochi cu boierul, el zise: – Boierule, stăpânul meu, Mătăhuz împărat, mergând la vânătoare, nu întâlnea decât păsărele mititele Nu era vânat Vrednic de-mpărat. El trecea înainte, lăsându-le să-şi vază de ouşoare. – Şi ce trebuinţă am eu, oare, să ştiu dacă stăpânul tău, Mătăhuz împărat, n-avea noroc la vâ... | 211 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Fu de ajuns o uitătură, căci îi răpi inima. Stăpânul meu, Mătăhuz împărat, se ia după dânsa. Căprioara fugi, el după dânsa. Dară ea, mai iute de picior, îl lăsă pe urmă şi veni de se ascunse în culcuşul ăsta. Iară pe mine mă trimise să-i caut inima, şi să-i dau în mână pe hoţomana de căprioară. Pentru aceasta am venit ... | 208 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Iară cotoşmanul nu-i da răgaz să se gândească la d-alde-astea, ci îl luă cu vorba pe departe şi cu un cusur supţire îl făcea să priceapă că are să fie fericit. Trecură zilele ca ziua de ieri şi veni sărbătoarea aşteptată. Cotoşmanul luă pe stăpânul său şi plecă cu el în peţit. Merseră ce merseră şi, ajungând într-o păd... | 203 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Abia, uite, am scăpat cu zilele. – Bre! strigă boierul. Cum se poate una ca asta, ca să jefuiască hoţii, p-aproape de palaturile mele, pe Mătăhuzul tău împărat? Să sară cu mic cu mare într-ajutor! – Acum este de prisos, boierule. Tâlharii au luat-o la sănătoasa. Mai bine dă-mi un rând de haine, ca să duc stăpânului meu... | 219 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | După ce se îmbrăcă cu hainele cele bune, el se ţinu bine şi nu se mai uită asupra lui; apoi intrară în vorbă şi se isprăvi treaba cu bine. Şi nici că se putea altfel. Căci ginerele, deşi era Mătăhuz împărat, dară boiul lui cel măreţ, chipul cel bine făcut şi alb ca zăpada, trupşorul lui cel tras ca prin inel şi nalt ca... | 201 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Iaca, iaca, iaca, cum mergea treaba: curg foile de zestre ca ploaia la părinţii lui Mătăhuz împărat. Iară el nu voieşte nici în ruptul capului să ia pe alta, fără decât pe fata dumitale. Părinţii se împotrivesc la una ca asta. Eu însă l-am îndemnat şi-l îndemn mereu să te aibă de socru. Vezi că ştiu eu ce ştiu. Casă ca... | 214 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Norocul când pică omului, atunci să ştie să-l apuce şi să-l păstreze. – Ei, aide, de! aide. M-ai biruit cu limbuţia ta. Toate fiind gata, se cununară şi făcură o nuntă, de se duse vestea în şapte sate. Trei zile şi trei nopţi ţinură veseliile. A patra zi trebuia să meargă cu nunta la moşiile lui Mătăhuz împărat. Acesta... | 213 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Brotăceii orăcăiau în depărtare. Din când în când cucul cânta partea dreaptă. Păsările ciripeau; iară privighetorile prin crânguleţe înflorite trăgea nişte geamparale de-ţi lua auzul. Cotoşmanul mergea înainte şi aşa de iute, încât căruţele nu se puteau ţine de dânsul. Aci pierea ca o nălucă, aci se învârtea înapoi şi ... | 208 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Şi atâtea de multe erau, încât nu le putea coprinde cu ochii. Întrebând: – Ale cui sunt aste turme, prietenilor? Ciobanii răspunseră: – Ei, Doamne! Ale cui să fie? Ale lui Mătăhuz împărat sunt şi încă astea nu-s nimic! Când auziră una ca aceasta, toţi se loviră cu mâna peste falcă. Ei nu mai putură să-şi stăpânească mi... | 208 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Acesta se prefăcu a le fi prieten şi a le da sfaturi bune. Vorbele lui atâta îi ameţise, încât de spaimă pare că le luase pânza de pe ochi şi se pierduseră cu totul. Atunci le zise cu grăbire şi cu o prefăcută grijă: – Veniţi, veniţi mai iute încoa, să vă ascunz eu în şira asta de paie din bătătură. Bieţii zmei atâta s... | 212 |
Petre Ispirescu | Cotoşman năzdrăvanu | Boierul nu se căi că şi-a dat fata lui Mătăhuz împărat. Iară acesta se mira de unde şi până unde să-i vie lui acea bogăţie. Trăiră în pace şi în veselie perechea nuntită şi or fi trăind şi astăzi, de n-or fi murit. | 43 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | A fost odată un ţăran şi-l chema Neagoe. Acest ţăran era om voinic şi harnic. Nu-i păsa lui de nu ştiu cine de ar fi fost. Vezi că-şi căta de munculiţa lui, îşi plătea dajdia, se avea bine cu toţi din sat, şi cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca să-i ajungă agoniseala muncei sale pentru multă vreme. Poveş... | 206 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | Se spetise bietul om muncind, şi să salte şi el ceva, te-aşi! câtuşi de cât! ferit-a sântul! Ba până într-atâta ajunsese, încât să-l împingă păcatele să se gândească ca să-şi facă seama singur, vezi că dracul n-are de lucru, el nu face biserici ori puţuri pe la răspântii. Se zbătea, bietul om, cu mintea şi cu trupul, ş... | 232 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | Toţi cu totul zicea că aşa i-a fost orânda şi credeau că trebuie să fi căzut asupra capului lui vrun blestem de la Dumnezeu. Ajunsese omul să-şi urască zilele. Şi aşa sufletul amărât, şezând într-o duminecă cu luleaua în gură şi gândindu-se cum să-şi curme viaţa, ca unul ce i se urâse cu sărăcia, iată că vine soţia lui... | 201 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | – Eu sunt Sărăcia, răspunse ea, şi am venit nepoftită. – Ieşi afară din casa mea! – O! o! stăi că prea te pripeşti, voinicule, îi răspunse Sărăcia rânjind la dânsul cu batjocură. Ca să scoţi sărăcia din casă, trebuie să ai ce pune în locul ei. Şi, rânjind încă o dată, îi arătă nişte colţi, de care s-ar fi speriat şi dr... | 212 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | Acum ce să facă el? Parale n-avea, de moară nici cât să orbească un şoarece, ceva ţoale, ori vrun dichis în casa lui, tufă! Nimic, dară nimic n-avea de ce prinde ochiul la el. Cum s-o scoată la căpătâi? Ar fi voit şi el, de! să-şi boteze copilul cu vrun naş mai de Doamne ajută, să facă şi el o cumetrie. Dară cu ce? Sta... | 226 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | – Bine, cumetre, răspunse Neagoe, să fie precum zici tu. El era bun bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-avea ei ce să mănânce, dar încămite să mai dea şi oii. Mocanul se duse cu oile. Omul se puse iară pe muncă, dară munca lui d-abia aducea cu ce bruma să-şi ţie zilele. Cum am zice muncea în sec. După câtă... | 216 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | Sărăcia rămase locului unde căzuse ca vai de ea. Oaia finului fătase un miel; acesta, după ce se mai mări, îl miţui şi pe dânsul ca pe mieii ceilalţi şi îi trimise miţele acasă. Ţăranul, şi mai curajos, intră în casă, şi merse iarăşi drept la Sărăcie: – Dă-te, rânjit-o, mai la o parte, că am să pui miţele astea acolea.... | 209 |
Petre Ispirescu | Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă | Bietul Neagoe fu nevoit să petreacă încă o iarnă întreagă cu Sărăcia pe vatră. În vara viitoare, mielul de la oaia finului se făcuse mare. Acum îi aduse două lâne. Ţăranul intră cu amândouă în mână şi bufnind şi răzbufnind pe Sărăcie, o pofti să iasă afară cu nepusă în masă. Sărăcia, dacă văzul zorul, dete dosul pe uşă... | 201 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | A fost odată un împărat mare şi puternic. Abia la vremea cărunteţei dobândi şi el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu şi el tată, şi toată împărăţia lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept şi temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Şi toţi într-un gân... | 208 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Cum auzea că în cutare cetate este câte vrun meşter mai dibaci şi că acea meserie nu se află pe la dânsul, îndată îl trimitea să înveţe şi acea meserie. Astfel umblă fiul împăratului din ţară în ţară, ca şi un pribeag, până ce învăţă toate meseriile de pre pământ. Şi întorcându-se la palaturile tatălui său, socotea că ... | 238 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | De aceea, fătul meu, te-am dat să înveţi toate meşteşugurile. Nu mi-a venit în gând că şi hoţia este un meşteşug. Aceasta îţi rămâne să mai înveţi, după care te vei face un împărat ca Solomon împărat şi cum altul nu va mai fi pe lume. – Ii! tată, răspunse fiul de împărat, carele se ruşină şi se roşise ca o sfeclă, cum ... | 216 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Fiul împăratului, după ce călători câtva timp prin văzduh, prinse a se coborî. Ce să vezi dumneata? Orânda îl duse a se lăsa tocmai dinaintea unei cocioabe de bordei sărăcăcios. Era seara. Bătu la uşe. Cei dinăuntru, o pereche de oameni jigăriţi, întrebă: – Cine e acolo? – Om bun, le răspunse fiul de împărat. Deschideţ... | 230 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | – Tocmai ce căutam şi eu. Dumnezeu m-a adus la voi. Scoateţi gâsca de sub pat şi face-vă-ţi meşteşugul. De azi încolo sunt al vostru. Mă bag ucenic la d-ta să mă înveţi acest meşteşug. Şi până jumuli şi găti gâsca, fiul împăratului ieşi afară, îşi strânse foişorul, desfăcându-l din toate încheieturile, şi-l puse bine, ... | 214 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | – Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci şi la răcoare, ca să-şi aromeze oarecum. Hoţul îşi aşternuse ipângeaua. Deodată hoţul auzi miercăitul unui iepure, ca şi când îl apucase ogarul.... | 212 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Când, ia ipângeaua de unde nu e. Se uită prin prejur, şi nici o frunzuliţă măcar nu se mişca. Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deştepte şi pe morţi. Bietul hoţ rămase ca lovit de trăsnet. Simţi că alt n-are cine să-i fi jucat renghiul acesta, decât ucenicul lui. Se suci, se învârti, dete târcoale prejmetelo... | 202 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Vezi că fiul împăratului era mai ager de mână, mai isteţ şi mai îndrăzneţ. Într-una din zile, feciorul de împărat se duse la vânat, ia aşa cam în dorul lelii, fiindcă n-avea altă treabă. Umblând el prin pădure, odată aude un grohăit de porc p-aproape de dânsul; căută şi, mai iute decât ai gândi, fu şi acolo. Când, ce s... | 248 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Pasămite şi acesta era fiu de împărat, şi încă fiul împăratului locului aceluia. Se împrieteniră şi se duseră la palaturile împărăteşti. Împăratul nu ştia cum să mulţumească streinului că i-a scăpat copilul de la moarte. Îi dete voie ca să vie în palat oricând va voi, fiindcă el nu priimi nici o altă răsplătire. Strein... | 209 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Apoi potrivi cărămizile la loc, ca să nu se cunoască pe unde au intrat. Nu se poate spune bucurie ce avură când se văzură cu atâta căcălău de bani. Veniră acasă şi dormiră, ca şi când usturoi nu mâncase şi gurile nu le miroseau. A doua zi mare vâlvă se făcu în oraş cânsd se află că s-a spart visteria împăratului. Toţi ... | 216 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Acesta îi priimi. Când să iasă şi el, hâş! în sus, hâţ! în jos, se simţi că este prins în laţ, şi că nu poate ieşi. Fiul împăratului n-avea timp de pierdut, ce să facă? Se apucă şi el de-i tăie capul, îl luă cu dânsul şi p-aici ţi-e drumul. Dară când ajunse acasă? aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bocetele şi vaietele m... | 201 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Sfătuind cei doisprezece boieri, socotiră cu mintea lor că tâlharii trebuie să fie cel puţin doi; că cel viu este peste poate să nu vie a lua şi trupul mortului. Găsiră, deci, cu cale a pune trupul cel fără cap în mijlocul pieţei, pe o schelă cu trei trepte, şi de jur-împrejur slujitori împărăteşti, cari să păzească to... | 224 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Văzându-l păzitorul cum se nevoia a-şi scoate calul şi căruţa din noroi, i se făcu milă de el. Fiul împăratului, cum îl văzu, îi zise: – Du-te, neiculiţă, de mai ado vro câţiva oameni de-mi ajutaţi să ies din acest noroi, şi vă voi cinsti ca pe nişte oameni de treabă. Îndată veniră mai mulţi păzitori, îi luară şi cal, ... | 225 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Ea tăcu după ce văzu că nu e glumă, şi priimi şi cea mai mare parte din suma furată. În chiar aceeaşi noapte, ei se puseră şi îngropară mortul. Când se deşteptară păzitorii şi se văzură îmbrăcaţi în haine călugăreşti, nu puteau crede celor ce li se arată. Se mai frecară la ochi, se mai uitară, şi văzură că aşa este. Ce... | 207 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | – Ba că tu ai fost cel dintâi care ai băut. Toate erau cum erau. Dară cum şi când s-au călugărit ei? Şi cum să se înfăţişeze ei la împăratul? N-avu încotro. Aşa se duseră. Împăratul se luă cu amândouă mâinile de barbă când văzu că vine la dânsul o ceată de călugări. El nu ştia, vezi, cine sunt şi ce vreau. Când află că... | 212 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | La acest ospăţ fu poftit, fără doar şi poate, şi fiul de împărat cel strein. La ziua hotărâtă se adunară toţi oaspeţii. Veseliile se întinseră până noaptea târziu. Căci, după ce se sculară de la masă, se puseră pe joc. Şi trage-i la danţuri, la hori, la brâuri până ce, când se deşteptară, ajunseseră pe la cântatul coco... | 218 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | De va veni cineva la tine, tu să-l mângâi cu mâna pe obraz, rugându-l să mai stea; şi mângâindu-l să-l mânjeşti niţel cu muc de lumânare, şi aceasta, draga mea copilă, cu atât mai mult trebuie să o faci, cu cât ea este pentru mântuirea împărăţiei. Pasămite împăratul umbla să prinză pe hoţ prin viclenie. Asta fu chemare... | 201 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Hoţul, până a nu se culca, se duse la doniţă să bea niţică apă, căci îi era sete. Uitându-se în doniţă, el văzu că pe obrazul lui din stânga sunt nişte pete negre. În cămara unde dormeau oaspeţii împăratului lumânarea arse toată noaptea. – E! aşa mi ţi-a fost povestea? zise el încetişor, stai măi, dară, să-ţi arăt eu c... | 201 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Împăratul îşi muşcă buzele. Apoi porunci păzitorilor să nu lase pe nici unul din oaspeţi care ar voi să plece. După ce se facu ziuă bine, veni împăratul iarăşi în mijlocul oaspeţilor şi zise cu glas mare: – Boieri dumneavoastră, hoţul care a tulburat o ţară prin iscusinţa, măiestria şi isteţimea lui, şi care mi-a răpit... | 221 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | Împăratul crezu şi-i dete voie. El se întoarse, cu mai mulţi oameni însăxănaţi cu bucăţelele foişorului său. Şi acolo de faţă cu toţii, aşeză fiecare lemnişor la îmbucătura lui şi clădi foişorul din nou. Apoi, viind înaintea împăratului, îi sărută mâna, şi ceru ca soţia lui, fata împăratului, să se urce cu dânsul în fo... | 222 |
Petre Ispirescu | Hoţu împărat | După ce se înscăună, trimise sol la socrul său cu carte prin care îi spunea că s-a urcat în scaunul tătâne-său, şi mult se bucură acel împărat de norocul ce dase peste fie-sa. Iară eu încălecai p-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa. | 43 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | A fost odată un împărat. El avea doisprezece feciori. Când se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. El era totdauna cu voie-bună, fiindcă vedea că trebile îi merg strună. Poveşti de Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele Împăraţii, vecinii lui, râvnea la traiul lui cel ticnit. Vezi că şi el era bun la in... | 260 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Se silea bietul împărat, cu toţi cei doisprezece fii ai săi, să facă pace, să fie între oameni bună învoire, să oprească relele ce-l bântuiau, dar geaba, pagubele curgeau gârlă. În cele mai de pe urmă chemă un cetitor de stele să-i spuie ce e pricina de-i merg lucrurile anapoda şi nu poate să dea înainte. Dacă veni fil... | 201 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Bietul împărat! Şi acesta îi era copil. N-ar fi vrut, vezi, să piară nici unul. În cele din urmă se lăsă după povaţa filosofilor. Ei ziceau că mai bine este să piară unul şi să scape doisprezece, decât toţi să ajungă ca vai de ei şi de râsul lumii. Se îndoia împăratul, se îndoia împărăteasa să facă o aşa faptă, dară în... | 203 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Porniră şi ajunseră într-o pădure mare. În urma lor acasă se bocea împăratul, împărăteasa şi fraţii fetei, de-ţi venea să-ţi iei lumea în cap. Dacă ajunseră în pădure, stete căruţa mai d-o parte la o potecă, luară cu dânşii coşul şi urciorul, şi plecară prin pădure după vânat. Stând la un colnic, fata se dete să culeag... | 201 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Bătu la uşe şi-i deschise. Acolo şedea o bătrână cerşetoare. Fata se rugă ca să o adăpostească şi pe dânsa. Săraca o priimi; dară îi spuse că n-are ce să-i dea de mâncare fiindcă tot avutul ei este o găină, un căţel şi o pisică. Fata scoase din coş şi dete şi bătrânei. A doua zi când se sculară, bătrâna începu să se va... | 205 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Şi scoase de-i mai dete o giuvaierica. A treia zi găsiră şi pisica moartă. – Să te duci, fetico, din casa mea, zise baba şi îndărăt să nu te mai întorci. Te văz a fi fată de oameni, te văz că ai scule, dară lipsă de aşa bogăţii. Mai bine eu cu sărăcia mea şi să trăiesc în ticnă. De când ai venit tu, belele mi-au tăiat ... | 210 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Acolo nu găsi pe nimeni, căci stăpânii erau trei tovaroşi, carii se duceau câtetrei cu oile. Aci dacă ajunse, fata împăratului se puse de mătură coliba, rândui fiecare lucru la locşorul lui, făcu focul şi atârnă căldăruşa în crăcane. Până una, alta, mai spălă vasele, precum şi vedrele şi hârdaiele în care adunau cioban... | 209 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | A treia altul veni cu nu ştiu ce brumă de oi. El spuse că voind a trece peste o punte, pe unde trecea în toate zilele cu oile, de astă dată nu ştie cum îşi făcu nălucă o oaie şi sări în râu, după dânsa alta, după asta alta, până ce se năpustiră oile şi săriră mai toate în râu. Se sili bietul cioban să le oprească, dar ... | 205 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Fata n-avu ce zice. Văzu şi ea că aşa este. Se sculă dară şi cerându-şi iertăciune de răul ce le făcuse fără voia ei, plecă într-o doară, ia, aşa peste câmp unde o vor duce-o ochii. Şi mergând ea cu inima plină de obidă şi cu lacrămile şiroaie, zări într-o depărtare mare nişte palaturi. Întinse pasul şi se duse într-ac... | 202 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Să se ducă ceva mai încolo, nu putea, căci arăpoaica adormise cu capul în poala ei. Se apucă şi ea de scuipă în laţele arăpoaicei. Arăpoaica, ca dracu, simţi şi o dată se sculă. Ea se uită cu milă la fată, şi îi zise: – Să nu te ştiu cine eşti, ai vedea tu ce ai păţi din mâna mea. Dară aşa, te iert. Să te găteşti că me... | 205 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Cum văzu fata pe tânăr, jucându-se cu ghemele de mătase, o dată se repezi la dânsul, după cum o învăţase arăpoaica, îi smulse ghemele din mână, şi pe ici ţi-e drumul! Ieşi fuga, se sui în căruţă, vizitiul dete bice cailor şi nu stătură decât tocmai acasă. Cela, greoi şi mototol cum era el, până să se scoale, până să ia... | 222 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Pasămite în ghemele luate de fata împăratului de la norocul ei cel leneş se afla acel petec de mătăsărie. Trimise împăratul oameni să-l cumpere. Arăpoaica le spuse că petecul îl dă celuia ce îi va da atâţi galbeni cari să tragă la cumpănă cât şi mătăsăria. Puse, deci, într-un taler al cumpenei petecul de mătăsărie şi î... | 222 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Văzu şi împăratul cumpăna. Braţul cu talerul în care erau puşi banii sta în sus! Puse un sac cu galbeni de care îi adusese, şi ca să se lase cumpăna în jos, ba. Mai puse unul, ba încă unul, cumpăna habar n-avea. Puse toţi sacii, cumpăna pare că era proţăpită acolo sus. Atunci ce-i veni împăratului, se sui şi el deasupr... | 211 |
Petre Ispirescu | Fata cu pieze rele | Darămite tatăl, muma şi fraţii fetei când auziră de una ca asta, ce bucurie gândiţi că n-avură? Se întrolocară cu toţi cu totul şi făcură o nuntă d-alea împărăteştile de se duse vestea de dânsa. | 35 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Poveşti de Petr... | 212 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | – Să ne despărţim unchiaş, dacă tu aşa găseşti de cuviinţă. Dară bine, cine să ne închiză ochii în ceasul cel de pe urmă? – Că bine zici tu, babo; stăi dară; ia să iei tu basmaua mea care am avut-o în ziua de cununie şi eu ştergarul cel vărgăţel ce mi-ai adus de zestre. În toate zilele să ne uităm la dânsele; şi când v... | 216 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Când luă ştergarul să se şteargă pe ochi, ce să vază? Trei picături de sânge pe dânsul. El îşi zise:"Trebuie să mă întorc acasă, căci Dumnezeu ştie ce va fi păţit baba mea." Întinse unchiaşul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, şi se întoarse acasă cum plecase. – Ce ţi s-a întâmplat, babo? zise el, c... | 207 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | – Şi ăsta a fost semnul de pe ştergarul meu? – Se vede că asta. Atunci şi ei se hotărâră ca să nu se mai desparţă şi să rămâie să-şi mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, şi baba spuse unchiaşului că se simte îngreoată. Aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bucuria unchiaşului când auzi d-o asemenea veste bună! ... | 209 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Cea mijlocie zise: – Pe acest copil, când va fi el de doisprezece ani, are să-l răpească duhurile rele. Cea mică zise: – Dacă va scăpa de duhurile rele, acest copil are să ajungă împărat. Atâta îi trebui unchiaşului să auză, ca să-i dea un cuţit ascuţit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-... | 205 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Tot satul îl cinstea şi îl asculta ca pe cine ştie cine; iară unchiaşul, de ce trecea timpul, d-aia se întrista. Când era aproape de a împlini băiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiaşul să ţie, trebui să răsufle. El găsi de cuviinţă să spuie şi alor săi ceea ce era să se întâmple fiului lor. Şi astfel, într-o seară... | 204 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Vorbi şi cu moş popa şi toţi cu totul se făgăduiră că va împlini cererea unchiaşului. Şi aşa şi făcură. În seara aceea, când era băiatul unchiaşului să împlinească doisprezece ani, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei şi copii, împreună cu moş popa, se adunară la biserică pentru rugăciune. Şi viind moşul cu baba şi cu ... | 203 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Şoarecii şi toate lighioanele acelea pieriră. A treia seară dacă se adunară şi se puseră la rugă, se rugară, se rugară, până ce către miezul nopţii o dată începu a se cutremura biserica şi se auziră nişte pocnete şi tunete, bubuituri şi duduituri îngrozitoare, ca de tunet. Căzură şi de astă dată în genunchi, se rugară ... | 218 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Vru să-i smucească cartea din mână; dară băiatul o ţinea vârtos. Luptându-se cu băiatul prin văzduh ca să-i ia cartea, călugărul îl scăpă, şi fiul unchiaşului căzu într-o prăpastie adâncă. Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână... | 216 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Îşi luă deci inima în dinţi şi porni înainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea grămezile de oase de om se înmulţeau. El se făcu că nu le bagă de seamă, şi tot înainte mergea, până ce ajunse la un oraş mare, din care numai dărâmături rămăsese. Prea puţine ziduri mai erau în picioare. Şi mai merse ce mai merse, şi dete d... | 221 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Dacă intră Făt-Frumos înăuntru, bătrânul îi puse o masă curată, şi pe masă nişte pâine albă ca zăpada şi nişte legumă bună de mâncare, însă gătită fără multe meşteşuguri. Băiatul îmbuca lupeşte, căci nici el nu mai ştia de când nu mâncase. După ce mâncă şi se sătură, se puse la vorbă cu unchiaşul. – Bine tătuţule, ca c... | 214 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Ea trăieşte şi acum. Este atât de frumoasă, încât s-o vezi şi să n-o uiţi în toată viaţa ta. La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei şi să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinţilor. N... | 201 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Fă-ţi cruce şi te depărtează de locurile acestea, ca să nu-ţi pierzi viaţa. Păcat de tinereţile tale. "Fie! îşi zise băiatul, gândindu-se la cele ce păţise până acum, tot n-am eu la ce mai trăi singur prin pustiităţile acestea", şi stărui ca să-l ducă în cămara domniţei. Portarul, dacă văzu că nu este chip să-l opreasc... | 221 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Se deşteptă şi fata de unde dormea ea, şi cum îl văzu în carne şi oase îi zise: – Tu să fii soţul meu. Atunci o dată, ca din senin, începură a învia oamenii de prin oraşe şi de prin sate slugile de prin curte, şi toate câte erau cu suflet, în ziua când veni cel întâi peţitor, începu să mişte şi să se scoale ca dintr-un... | 202 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Şi petrecură ce petrecură cu fericire în căsătoria lor; când, într-una din zile, îşi aduse aminte de tatăl său şi de mumă-sa, şi se întristă că nu ştia nimic de căpătâiul lor. Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, şi ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prins... | 225 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Drumul îi era să treacă pe la împărăţia lui Sefer împărat, pe la ţara zânelor şi Dumnezeu mai ştie pe unde. Trei ani şi trei luni şi trei zile ţinu călătoria până să ajungă la satul părinţilor lui. Şi trecând pe la împărăţia lui Sefer împărat, l-a întâmpinat dregătorii curţii şi l-a petrecut cu dragoste. Şi trecând şi ... | 217 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Se frecau la ochi şi se uitau în toate părţile, şi nu le veneau a crede ochilor lor. Li se păreau că visează. Atunci intră Făt-Frumos la dânşii, îi scoase din uimirea în care căzuseră şi se descoperi, spuindu-le că el este fiul lor cel răpit, şi că a ajuns împărat. Când auziră de unele ca acestea, unchiaşul şi baba mur... | 212 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | de datorie. Acolo, dacă îl văzură, stăpânul moşiei aduse vorba de căsătorie, şi-i spuse că ar fi bun bucuros să-i dea pe oricare va voi el să ia din fetele lui. Făt-Frumos le spuse curat că el este însurat, şi că are de gând să se întoarcă la nevastă peste puţin. Ba încă le spuse şi cu ce putere făcuse palaturile alea ... | 207 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Îl luară, deci, binişor, îl puseră într-un pat, şi acolo rămase până a doua zi. Pe când dormea el dus, îi scoaseră inelul din deget şi îl ascunseră. A doua zi dacă se deşteptă Făt-Frumos, îi fu ruşine de ceea ce făcuse. El se căia şi se căina cum de să facă el fapte de care nu mai făcuse în viaţa lui, să-şi bea adecă ş... | 204 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Bietul Făt-Frumos, trist că-şi pierduse inelul, trist că părinţii săi nu voiesc a merge să trăiască cu dânsul, sta cu capul rezemat pe mână şi se gândea cum să facă ca toate să-i iasă înde bine. Când, deodată, se înfăţişează înainte-i vizitiul ce-i dase împărăteasa. – Ce ai, stăpâne, de eşti aşa trist, fără să te mângâ... | 203 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | La plecare, ea mi-a dat acest inel, cu poruncă straşnică ca să ţi-l dau numai atunci când voi vedea că mâhnirea umblă să te biruie. Şi tocmai acum mi se pare că e timpul. Poftim! Şi îndată scoţând din sân un inel, ca şi celălalt de frumos, i-l dete, mai adăogând a zice că inelul acesta are darul, ca, uitându-te la el ş... | 209 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Într-o clipă fură acolo, şi unul apucă caii de dârlogi şi mi ţi-i opri ca pe ei, şi altul apucă pe pizmătareţul de stăpân al moşiei de piept, şi cât te-ai şterge la ochi, fu şi dat jos; şi unde mi ţi-l începură a-l răsuci şi a-l buchisi înfundat, de-ţi era mai mare mila de dânsul. Dacă îi cerură arapii inelul, el tăgăd... | 217 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Ar fi voit oamenii lui, vizitiul şi argatul, să sară să-şi scape stăpânul din mâna arapilor. Dar cine se putea apropia de dânşii? Numai câte un brânci le da aceştia, şi se duceau peste cap, de se sculau schilozi. Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire, când vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaş... | 222 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Se luă după dânsul, şi cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu şoalda, mai cu prefăcătorii, să înşele pe Făt-Frumos şi să-i dea pui de giol la inel. Dacă văzu Făt-Frumos că vrea să poposească, se opri şi el mai cât colea, după un mărăciniş, şi aşteptă până să adoarmă. Făt-Frumos, nici că se gândea la nişte astfel de mişel... | 204 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Aşa supărat, porunci de înhămă caii la butcă şi porni. El nu ştia ca cine să i le fi luat, şi n-avea pe cine apuca de ele. Şi mergând el aşa şi ciudindu-se şi frământându-se de mâhnire, se gândea ca se să răspundă el împărătesei, când l-o întreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o dată cu capul, să-l crează neştine că e... | 217 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Împărăteasa s-a împotrivit foarte, şi de două ori s-au lovit oştile şi de două ori acel împărat a fost biruitor. În cele din urmă, nici împărăteasa nu mai trăgea nădejde c-o să te întorci. Şi de milă, ca să nu se mai prăpădească oraşele şi satele şi atâta sumedenie de oaste, s-a înduplecat a asculta cererea împăratului... | 207 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Şi mai merse ce mai merse şi se coborâră la scara palatului împărăţiei sale. Aci dacă ajunse, împărăteasa şi toţi boierii şi toată oastea ieşiră întru întâmpinarea lui. După ce-şi dară bun-găsit şi bun-venit, îi povestiră cum împăratul vecin s-a sculat cu război asupra lor, cum oastea lui a spart oastea împărăţiei lui ... | 204 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel cu cartea în mână născut | Şi-l ascultau gloatele, că-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii? Nu se lăsau nici ei mai prejos. Vezi că şi el era drept, îndurător şi viteaz. Pornind la război cu o silă aşa de mare şi de grozavă sparse împărăţia vecinului lor cutezător. Prinse în război şi pe acel împărat vrăjmaş, împreună cu fiul său, şi îi aduse de... | 95 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Poveşti de Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, ... | 219 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Căzu în genunche şi se rugă lui Dumnezeu, şi o! minune! deodată răsări, măre, dintr-un colţ al chiliei sale o viţă, şi numaidecât crescu şi se înălţă, până la streaşina casei. Pustnicul căută la dânsa şi văzu struguri, unii copţi, alţii pârguiţi, alţii aguridă şi alţii tocmai în floare; îndată luă şi dete copilului, şi... | 215 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Să nu te sperii, dragul tatei, leul îmi va face groapa, şi tu vei trage pământ peste mine; de moştenire n-am ce să-ţi las decât un frâu de cal. După ce vei rămânea singur, să te sui în pod, să iei frâul, să-l scuturi, şi îndată va veni un cal şi te va învăţa ce să faci. După cum zisese bătrânul aşa se şi întâmplă. A tr... | 207 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Dumnezeu mi-a luat pe tatăl ce-mi dedese, rămâi tu cu mine, dară să mergem într-altă parte, unde să ne facem o colibă: aici, lângă-acest mormânt, nu ştiu de ce, dar îmi tot vine să plâng. – Nu aşa, stăpâne, îi răspunse calul, noi o să ne ducem să locuim unde sunt mulţi oameni ca dumneata. – Cum? întrebă băiatul, sunt m... | 238 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: – Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu şartul lor; de aceea trebuie să ştii să-ţi faci şi tu un căpătâi. Şi, după ce şezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea şi mai obişnuindu-se a trăi în huietul ce înăbuşeşte oraşele, plecă luându-şi calul cu sine şi se duse, şi se duse, până ... | 223 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Însă el când lipseau ele d-acasă intra şi lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi şi legătura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron. Într-o zi zânele plecară la o sărbătoare, la alte zâne şi avură grijă să poruncească argatului, ca în minutu ce va auzi zgomot în cămăruţa cu baia, să rupă o şindrilă din streaş... | 206 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Cum îl văzu zânele scăpat, se cătrăniră de necaz, că nu putură să-l prinză. Atunci ele îi ziseră: – Ah! fecior de lele ce mi-ai fost, cum de ne amăgişi? Arată-ne, măcar, să-ţi vedem părul. Şi răsfirându-şi părul pe spinare, ele se uitau cu jind la dânsul, şi li se scurgeau ochii. Apoi ziseră: – Aşa păr frumos nici noi ... | 213 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | După ce împăratul se puse la masă, veniră şi fetele şi aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur şi îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă şi chemă sfatul împărăţiei să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându-se sfatul, tăiară pepenii şi, după ce văzură că unul se cam trecuse, al doi... | 254 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Calul cu Făt-Frumos strică toată grădina şi, când văzu că veselia lui făcuse pagubă, descălică, se îmbrăcă cu hainele sale de argat şi începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul şi văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, şi era atât d... | 216 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Argatul grădinei, cum se văzu iară singur, vru să se veselească şi el ca toţi slujitorii curţei; însă, fiindcă el nu se putea veseli decât cu bidiviul său, îşi chemă calul, se îmbrăcă cu alte haine: ceru cu stelele, îşi lăsă părul pe spate, şi călcă toată grădina. Când băgă de seamă că iară fărâmase totul, se îmbrăcă c... | 210 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Atât se stricase grădina, încât nu mai era chip de a o drege. Iar dacă văzu aceasta el, începu a se tângui, se îmbrăcă iute cu hainele lui cele de argat, şi nu ştia de unde să înceapă meremetul. Mânia grădinarului trecu orice hotare, când veni şi văzu acea mare prăpădenie. Dară când voi să-i dea pe foi pentru că nu îng... | 208 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Ea nu voia să audă de nici unul. Iar dacă văzu aşa împăratul, adună iară sfatul şi boierii şi îi întrebă ce să facă? Unul din boieri îi zise să facă un foişor cu poarta pe dedesubt, pe unde să treacă toţi fiii de împărat şi de boieri, şi pe care-l va alege fata, să-l lovească cu un măr de aur ce-l va ţine în mână,Eşi d... | 235 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Argatul începu a ţipa şi a fugi, ţinându-se cu mâinile de cap zicând că i-a spart capul. Împăratul, cum văzu cele întâmplate, zise: – Asta nu se poate! este o greşeală! fata mea nu e de crezut să fi ales tocmai pe cheleşul ăsta. Nu putea, vezi, să se învoiască împăratul a da pe fie-sa după argat, deşi îl lovise fata cu... | 210 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.