author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Nu se dezmeticise voinicul, şi se trezi dus pe sus într-o cămară cu jeţuri aurite. Acolo îl aştepta, printre sfătuitorii tronului şi jupânesele cu cuconii lor, fata cea mai mică a împăratului. Şi era fragedă şi subţirică din creştet până în bărbie, cu nişte cosiţe ca o beteală de aur – lumină şi dragoste – că bietul om... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Ce-ai făcut cu cheile patimilor? Un’ ţi-ai uitat minţile să-ţi fi uitat oasele! Cuvântul lui se înecă într-un vuiet de cutremur. Geamlâcul şi uşile se zguduiră şi săriră din ţâţâni. Tavanul se crăpă drept în două. Pe uşi şi pe ferestre se năpustiră nişte femei despletite, care vărsau, pe nări şi pe gură, fum şi pară de... | 163 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – Ba e noroc! Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Norocul dracului – Ba nu e noroc! – Ba e noroc, muiere! – Ba nu e, mă omule, nu! – Adică, nu muncesc eu, femeie? – Ba munceşti pentru unul, şi noi suntem opt guri, şi cu Plăviţa, nouă. Şi Plăviţa mugi, şi patru copii mărunţi începură să strige: – Mi-e foame! – Şi ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | dacă n-ar fi, n-ar fi lumea cum e. Eu n-am arat, n-am săpat, n-am prăşit, n-am plivit ca ceilalţi? Ba da, şi ogorul meu a ieşit sterp; piatra pe mine m-a bătut; şi, rămas numai cu mâinile, muncesc, şi nimeni nu mă crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, şi făina din copaie scade, şi foamea copiilor cr... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Dar unde să adoarmă? Jos, pământul tare şi rece; sus, întuneric adânc; în casă, copiii adorm plângând; în curte Plăviţa pufăie pe nări a foame; şi el, prigonit de gânduri şi de nenoroc. "Dar mâine? Dacă n-oi avea ce scutura în copaie? Ce mă fac mâine? Dumnezeu e sus, e sus, dar nu pe el îl întâmpină muierea în prag şi ... | 238 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Şi plecă fără să se uite îndărăt. Şi tocmai de departe îşi întoarse capul. Casa i se părea în spate, cu gura căscată, adică cu uşa dată de perete. Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ţinând casa după el! Ş-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. – Poate mâine, că azi nu e de lucru. La taica părintel... | 222 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Când ajunse într-o câmpie, întinsă şi pustie, vru să-şi vadă norocul. Desfăcu ştergarul, întinse gura pungii, ş-odată zvâcni din ea un drac mic, c-o limbuliţă de foc ce-o scotea pe gură şi pe nări. Omul, speriat, aruncă punga şi plecă făcându-şi cruce şi scuipând îndărăt. Nu făcu însă câţiva paşi, şi ştergarul din sân ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Şi pe când se închina, femeia îl întreba: – Ce mi te-nchini, mă omule? Ce te uiţi în sân? Ce-ai adus copiilor? – Muiere, zise el, să arzi cuptorul, să-l arzi pân’ s-o face roşu, că am să coc patru pite ş-un purcel. Apoi, mai încet: Acu n-ai să scapi, dimon împeliţat! Duduia focul în cuptor. Omul se închina mereu, iar c... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – Crapă-l, zise omul, ştergându-şi năduşeala şi tremurând de frică. Femeia se uită pe gura cuptorului şi zise mirată: – Vezi dumneata, a fost prea iute. – Ce să văd, muiere? – Ce să vezi? S-a copt şi purcelul, şi pitele. – S-au copt?… – Dar ce ai, omule, de-ntrebi aşa, ca un copil speriat? – Nimic!… Şi, pipăindu-se, dă... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Şi se făcea că zicea nevestei: "Vezi că e noroc?" Iar ea se făcea că-i zice: "Norocul e de la Diavolul". Se albise luna ca un rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deşteptă speriat, căci se făcea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l a... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Eu n-am după ce bea apă! – Ale d-tale, răspunse ciobanul, căci stăpânul lor, murind, ne-a zis nouă: "Porniţi, unii din răsărit şi alţii din apus, şi la casa unde se vor întâlni turma albă cu turma neagră, alei case să le dăruiţi". Omul uită tot de bucurie şi alergă la nevastă. – Fă muiere, tot ce vezi este al nostru! –... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – Nu vii în casă, măi creştine de Dumnezeu, că ţi-am aşternut moale şi pernă lângă căpătâi? – Nu, femeie. – Apoi, pe-nserate e răcoare, noaptea se lasă frig şi dimineaţa cade brumă. Vino în casă, măi creştine. – Suflarea oilor e caldă şi clopotele berbecilor m-or deştepta înainte de-a cărunţi bruma pe deasupra turmelor... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | întrebă omul sărind în sus. Nimeni nu-i răspunse. Din turma neagră se auzi: bea, beaaa. – E behăitul oilor… Omul cu noroc luă cazmaua, sapa şi lopata şi se duse după coşar. Măsură ce măsură, apoi începu să sape. Toată noaptea săpă şi aruncă pământul. Pân’ la genunchi, pân’ la brâu, pân’ la umăr. Până a doua zi de dimin... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – Să baţi un ţăruş unde ai tu călcâiul drept, de ţăruş să legi o frânghie, frânghia s-o dai în groapă şi mâine până-n zori să frigi un berbec şi să iei o botă cu vin, c-am să mănânc tot berbecul şi să beau tot vinul dintr-o sorbitură. Glasul lui ieşea ca dintr-un puţ adânc. Femeia bătu un ţăruş, legă de ţăruş o funie, ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – Mi-e foame, mi-e sete, mi-e somn! Femeia aduse berbecul şi bota cu vin. – Sa mănânci, să bei şi să dormi, bărbate, dar să ştii că şapte guri e nimica toată, eu vreau cu soţ, mai bine paisprezece decât şapte! El luă un picior de berbec, îl aduse la gură, dar se opri. Se pipăi. Punga-n sân! Încremeni cu berbecul la gur... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Hei, departe, întâlni în mijlocul drumului un cerşetor. – Moşule, zise omul, ia uită-te la mine. Moşul îşi ridică sprâncenele cu mâinile şi se uită lung. Omul cu noroc scoase punga din sân. Şi aruncă un bănuţ de aur la răsărit şi altul la apus. Într-o clipă, de la răsărit veni o oaie albă ca zăpada, iar de la apus, o o... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – Nici să mă înec n-am parte! Rupt de osteneală, sângerat de drum, înfricoşat de noroc, se întoarse la cârciuma din satul lui. Cum intră pe uşă, bărbaţii îşi scoaseră căciulile, femeile se ploconiră şi un bătrân îi zise: – Cu sănătate şi noroc! – Cu sănătate da, dar norocul… ducă-se dracului! răspunse omul, şi ceru o o... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | – De unde ştii? întrebă repede omul cu noroc, scăpând oala cu vin de la gură. Să-mi dea rachiu, o oca de rachiu, mie şi babei, că baba-i calul dracului! – De unde ştii? zise baba, şi din buzele ei negre scoase, ca o gheară de pisică, un dinte ascuţit. Şi bău, şi bău, şi începu să cânte, să dea chiote, să joace, până od... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Norocul dracului | Afară s-auzi un râs ascuţit: "Hi, hi, hi!". Apoi, un glas: – Unde e punga? Toţi îngălbeniră şi începură a se închina, şoptindu-şi speriaţi: – Cine-a fi râs? – Unde-a fi punga? – Era aci şi ne pieri din ochi… – Dar baba unde e? – Care babă? – A cu un dinte în gură şi cu cocoaşă în spinare? – Eu am văzut-o – zise un flăc... | 178 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Departe, departe O fetiţă îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte şi alta, pletele negre ce-i acoperea... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Apoi auzii o uşă trântindu-se, şi alta, şi alta, încet, mai încet, mai încet, până nu ştiu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A cui să fie umbra? Vreo stafie? Înăuntru plânge cineva… se roagă, a leşinat… nu se mai aude. E întuneric. Mi se bate inima. De n-ar fi stafie! Şi ameţii pe marginea lacului. A doua zi mă deş... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Şi când mi se păru că palatul se şterge de pe faţa pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aş fi făcut în aşa pustietate? Şi de ce goneam, de ce palatul se ridica uşor din grădinile fumurii. Lacul e roşu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă şi începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mă... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Atunci izbii cu pumnul în porţi. Porţile sunară. Sunetul se duse departe, departe, şi în toate uşile palatului mi se păru că aud lovitura mea… – Cine e? Ah! ce glas! – Cine e? – Eu. – Cine, tu? – Nu ştiu. – Cine te-a trimis? – Nimeni. – Ce cauţi? – Nimic. – Ce vrei? – Mi-e frig, mi-e frică, mi-e foame! Porţile se desfă... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Afară de mine, care am albit, tot ce vezi aici e ca o cadră pe hârtie: toate stau cum le-a prins ceasul somnului din urmă. Nimeni nu a intrat şi nimeni nu a ieşit pe porţile pe care ai intrat tu, dragul mamei. – Nimeni nu a intrat? – Nimeni. – Nimeni nu a ieşit? – Nimeni. – Dar cine a bătut alaltăieri, la miezul nopţii... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Se aşeză lângă mine, îmi luă mâinile în mâinile ei şi-mi zise: – Tu, dragul mamei, n-ai să te mai întorci de unde ai plecat, e atât de departe de-aici până acolo, că drumul e mai lung ca viaţa ta… Începui să plâng. – Plângi, dragul mamei, plângi. Până mă făcui bine, bătrâna dormi la capul meu pe un jeţ vechi, negru de ... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | În vârful scării, o pisică neagră, cu laba aruncată după un fluture alb cu bobiţe albastre. Fluturele plutea nemişcat în aer, cu aripile întinse. Pisica se uita cu nişte ochi vii şi lacomi. – Câţi, zise bătrâna, nu se asemănă cu pisica asta! – Cum?… – Între ei şi ceea ce vor, încă niţel, încă niţel, şi ăst niţel nu se ... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Cum intrarăm pe uşă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulţime de furculiţe cu bucăţi de carne şi de pahare cu vin stăteau aplecate în aer, ca şi cum cineva le-ar fi adus la gură. De la un pahar în jos, un şir de picături... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Flacăra galbenă juca în vârful feştilei. În fundul urechilor mi se oprise acel oftat năbuşit. Bătrâna trase jeţul şi se aşeză la capul meu. Încet-încet, mă liniştii. Îi sărutai mâna. Era rece. Vroiam să ştiu unde mă aflam. Ce s-a petrecut în acest palat de marmură? Cine oftase în odaia pecetluită cu lanţuri? – Cine e î... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Şi avea o împărăteasă frumoasă, frumoasă, şi blândă, blândă, ca un miel plăpând. Doar de-o vedea pe ea se descreţea fruntea împăratului şi i se oprea în mustăţi un surâs de care ţi-era frică. Şi trecu un an, trecură doi de la cununie, şi n-avură copil. Împăratul se posomorî. Chemă pe toţi doctorii şi le zise: – Iacă o ... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Şi se duse în odaia ei de culcare. Acolo îngenunche la icoane şi se rugă, se rugă, până când adormi în genunchi. Pe la miezul nopţii, trei femei bătrâne intrară la dânsa. Slabe, uscate, deşirate. Se pipăi să vadă dacă visează. Dădu să ţipe, dar nu putu. Babele o întrebară pe rând: – Vrei un copil? – Da, răspunse împără... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Măria-ta, măria-ta, mai bine mi-ai fi tăiat capul decât să te fi culcat lângă mine! Împăratul începu să râdă… şi ce râs! Nu trecu mult, şi toată împărăţia află că împărăteasa rămăsese grea. Eu, de bucurie, îi sărutai mâna şi îi zisei: – Ai scăpat, măria-ta. – De-o fi băiat, am scăpat, da’ vai de mine de-o fi fată… Şi-o... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | mai iute! "… Şi fata creştea şi nu vedea soarele decât prin gratiile ferestrelor. Trecură zece ani ca zece zile. Părul bălai şi lucios ca mătasea i se învolta în umeri; ochii ei ca smarandul priveau galeş, aşteptând ca din umbra portocalilor să răsară mama ei, de care întreba necontenit. – O să vie? – Da, bunico… – Şi ... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | – Fata mea? Semăna atât de mult… nu semăna… era chiar mă-sa din cap până-n picioare. – Fata mea? zise împăratul, ca şi cum l-ar fi sugrumat cineva. Amândouă încremenirăm. – Ieşiţi! strigă împăratul, şi căzu pe un jeţ de argint. Cum intrarăm în odaie, fata îşi rezemă capul de fereastră şi începu să plângă. Eu mă ghemuii... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Fata îmi petrecu amândouă mâinile pe după gât, mă sărută şi-mi zise plângând: – Ce am, bunico, ce am? Şi ciobanul sosi pe malul lacului; îşi aruncă pălăria; îşi scutură pletele şi începu să cânte aşa de frumos, că oile uitară să mai bea apă. Şi de la picioarele lui în jos, în lacul luminat, un alt cioban ţinea fluierul... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Îi spusei tot. Cele trei femei, la împărăteasa. Au vorbit la uşă. A rămas împărăteasa grea şi a murit într-o clipă, îndată ce el i-a spus că e fată. Biata domniţă şopti podidită de plâns: "Să fie muma ei şi fata ei, iar împăratul bunic fiului şi tată nepotului"… Unde am apucat amândouă, acolo am rămas până-ntr-un târzi... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Ca prin vis auzeam un freamăt în tot palatul. Nu-mi era nici frică, nici milă. Nu mai simţeam nimic. Uitasem tot. Pe la prânz mă chemă împăratul. Sta încruntat pe un scaun. Nu-mi aduc aminte dacă am căzut în genunchi. Ştiu că mi-a dat o cheie şi mi-a zis: – Na, şi du-te de-i spune că, de-o vrea să-mi fie soţie, scapă ş... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | – Nu, la noapte, că ne-aud. Începui să plâng, şi ea zise: – Nu, câinele de împărat nu va fi tatăl nepotului şi bunicul fiului său! Când vrusei să plec, îmi spuse la ureche că au început să găurească zidul, ca până în trei zile el să-i sărute mâna ei şi ea pe a lui, ş-apoi… Dumnezeu să ierte păcatele împăratului… Împăra... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | – Şi eu. – Ţie ţi-e dor? – Da, dar ţie? – Şi mie! – Da? ce aud zângănind? – Nimic, ţi se pare. – Nu e nimeni la tine? – Nimeni. – Ah! ce frumos vis am visat ast-noapte! – Ce? – Se făcea că ne iertase şi ne cununam… – Drăguţa mea, ţi se izbândeşte visul… – Când? – Chiar acum… Gealaţii ridicară paloşele şi îi cerură mâna... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Fata nu vru să iasă din beci până nu s-o găti şi nu voi s-o ajute nimeni ca să se îmbrace. Eu aşteptam la uşă. Ea îmi ceru un fir lung şi gros de mătase. Îi adusei firul şi rămăsei iar la uşa beciului. Ieşi… luminoasă ca o sfântă… Mâna dreaptă şi-o înfăşurase în cutele rochiei. Mi se păru că ascunde ceva. – Ce ai, o în... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | Şi tot, din palatul de marmură şi dimprejurul lui încremeni, aşa cum le apucă astă clipă din urmă, iar fata căzu jos. Mă apropiai de ea. Parcă era vie… cu ochii deschişi… privea fericit prin două lacrimi, prinse de gene ca două diamante. Când vrusei s-o ridic, o scăpai din braţe… avea două mâini în umărul drept… – Cum ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | – Ti-e frig? răspunse bătrâna, şi începu să mă mângâie pe obraji. Mâinile ei erau ca nişte sloi de gheaţă. Aş fi vrut să tac, dar gura mea, nu eu, o întrebă: – Dar umbra împăratului? Ce face umbra pe care am văzut-o intrând aici? – A… da… eu îi deschid. Cum intră, mă ia de mână şi ne ducem împreună până la poarta cu la... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Departe, departe | – Eu? Nu mă gândesc la nimic. – Ba da, te gândeşti cum de eu n-am pierit ca ceilalţi. – Aşa e… – Dar de unde ştii că nu sunt o umbră? – O umbră? Începu să-mi zvâcnească inima. Eram pe malul lacului. – Da, o umbră… – Nu se poate… nu m-ai mângâiat… nu ţi-am sărutat mâna?… – Vrei să vezi? Şi până să zic "nu", bătrâna mă l... | 110 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | O, poveşti, poveşti… lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca şi astăzi, şi ce este astăzi va fi odată ca niciodată. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Poveste Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se sti... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Iar împărăteasa avea haz, căci începea şi ea, adunându-şi lacrimile în pumni, şi-l certa că prea plânge ca o muiere de fiece şi orişicând. Şi începeau: – Ba iar ai plâns. – Ba n-am plâns. – Ba te-am văzut eu. – Şi eu te-am văzut pe tine. – Ba eu am râs. – Şi eu am râs. Iar domniţa, mică-mică, dar cu ochii în zece, îi d... | 232 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | De se întâlneau, ea cu el, fiecare cu focul lui, se înţelegeau din ochi, deşi abia se mai vedeau, şi cu glas uscat se luau iute la harţă, parc-ar fi fost necăjiţi unul pe altul. – Ei, ce mai ai şi astăzi? – Măria-ta ce ai? – Ce să am, ale pustii de bătrâneţi. Nu mă mai ţin genunchii ca să-mi joc copila. Ce n-aş da să-m... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Şi când împărăteasa o scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea faţa şi cutele apei, că împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniţei, că se strecură de lângă mă-sa şi se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puţul de pia... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Domniţa încremeni, iar baba oftă de i se subţie pântecele, se-nnegri ca bozul şi zise: – Răpi-ţi-ar Necuratul minţile cum mi-ai răpit tu bucuria apei, şi orice ai face, orice ai drege, blestemul meu să te-ajungă cum ţi-ajunge umbra ta de călcâiele tale! Aşa o blestemă baba şi, făcând cu mâna în patru părţi, plecă ca o ... | 221 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Şi nimeni nu ştiu ce să facă şi ce să zică, numai o babă, uscată ca scândura şi ciuruită ca un burete, zise împăratului rânjind: – Măria-ta, domniţei i-a abătut de măritiş. – Mai ştii minune!… zise împărăteasa. – Da’ unde să-i găsesc potriva? şopti împăratul în urechea împărătesei. Şi pe loc porni vestea pe la toate îm... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | După ce umblă cât umblă, cu ochii pe jumătate închişi, oftă fără să ştie de ce, fără să ştie ce vrea, şi se lungi pe iarbă, la umbra unei perdele de chiparoşi. Cum sta lungită, o apucă o piroteală şi, cum privea într-un adânc fără fund, printre genele lungi, i se păru c-aude un cântec de chitară. Tim, tam, tam, tam, ta... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Şi în fund, în fund de tot, văzu pe minunatul cântăreţ, care-i zâmbea şi-i făcea semn să se apropie. La şoldul stâng purta paloş lat, în mâna dreaptă ţinea o chitară cu gât lung şi ochii-i scânteiau ca doi cărbuni aprinşi. Domniţa dădu să ţipe şi nu putu. Sări în picioare, vroi să fugă, da’, ca şi cum ar fi fost prinsă... | 226 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Iar împăratul şi împărăteasa îi culegeau fiece lacrimă în năframele lor ş-o întrebau: – Spune-ne nouă ce vrei, lumina şi toiagul bătrâneţilor noastre! A doua zi, împăratul şi împărăteasa stăteau încremeniţi pe jeţurile lor de sidef presărate cu pietre scumpe. Domniţa bolea, lungită în pat, cu ochii pe jumătate închişi,... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Pe şoldul stâng purta un paloş lat, în mâna dreaptă ţinea o chitară cu gâtul lung. Împăratul şi împărăteasa, cum îl văzură, se înfiorară. Ce gură mare şi strâmbă! Şi ochii din cap îi scânteiau ca doi cărbuni aprinşi. Nalt, deşirat, c-un picior mai scurt şi cu altul mai lung. Şontâc-şontâc, şi, când ajunse în dreptul pa... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | – Mi-e foame, tată, mi-e foame. Aş înghiţi nouă suflete nemestecate. Viu tocmai de la marginea pământului. Aşa răspunse cântăreţul şi mai înghiţi o halcă de carne. – Ginere, da’ de ce-ţi scânteiază şi-ţi dogoresc ochii ca doi cărbuni aprinşi? – În ochii mei vezi stemele măriei-tale, răspunse cântăreţul uitându-se în jo... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | – Ginere, mai zise împăratul tremurând, ce ai pe frunte, ca două umflături de berbec tânăr? – Socrule, răspunse el necăjit, într-o parte m-a izbit cu buzduganul un uriaş, şi în alta un zmeu. Ei au crăpat în luptă, iar eu am rămas cu două cucuie. – Vezi, tată, vezi? îngână domniţa şi-şi înghiţi lacrimile, căci mult i se... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Împăratul scoase crucea de sub căpătâi şi o ridică deasupra dimonului strigând: – Piei, dimone, ucigă-te-ar crucea! Împăratul văzu atunci ce nu mai văzuse în toată viaţa lui. Dihania se cutremură, se lungi şi se subţie şi, ca şi cum ar fi fost un fir de aţă, se strecură prin gaura broaştei. Dar cât de repede se strecur... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | În cârca lui, domniţa. Când mai trebui o aruncătură până la dihanie, se revărsă de ziuă. Cocoşii cântară de trei ori. Pocitura se opri în loc, se răsuci ca un sfredel şi intră în pământ, lăsând pe iarbă pe domniţa fără simţiri. Murgul îngenunche. Împăratul îşi ridică fata. C-o mână o luă de mijloc şi alta i-o înfipse î... | 229 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Poveste | Atunci au chemat popi mulţi şi mitropoliţi, câţi erau, şi au început sfintele slujbe ca să dezlege pe împărat din spinarea calului şi creştetul domniţei din mâna rece a împăratului. Şi isprăvindu-se slujba, o babă bătrână, uscată şi ciuruită ca un burete, a zis în gura mare: – Fetele, dacă îmbătrânesc la uşa părinţilor... | 151 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunicul | Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Bunicul Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Enumeră florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar enumeră florile scuturate de adiere. Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorc... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunicul | – Da. – Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba. – Dacă ţi-o creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete. – Da… hî… hî… poi ce fel… şi mie? Fata se întristă. Bătrânul o mângâie şi zise băiatului: – Bine, să p... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunicul | – Biiine, tată, biiine… dar ştii… o, bată-i focul de copii!… Femeia intră în casă. – Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul. Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul. Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l m... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunicul | – Ba a mea, că e mai albă! Bunicul zâmbi. – Ba a mea, că e mai caldă! – Ba a mea, că e mai dulce! – Ba a mea, că nu e ca a ta! – Ba a mea, că are un ochi mai verde! – Ba a mea, că are un ochi şi mai verde! Bunicul abia se ţinea de râs. – Ba a mea! – Ba a mea! Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei. Fa... | 143 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunica | O văz, ca prin vis. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Bunica O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos. Cum deschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea: – ... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunica | – A fost odată un împărat mare, mare… – Cât de mare? – Mare de tot. Şi-şi iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Şi îi părea rău, îi părea rău că nu avea copii… – Bunico, e rău să nu ai copii? – Fireşte că e rău. Casa omului fără copii e casă pustie. – Bunico, dar eu n-am copii şi nu-mi pare rău. Ea lăs... | 242 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunica | Măria-ta, să ştii că atunci când or lega rod ăşti doi meri, împărăteasa o să rămână grea şi o să nască un cocon cu totul şi cu totul de aur"… Piticul se duse, şi împăratul alergă în grădină, şi căută, căută peste tot locul, până dete peste ăi doi meri. Merii se scuturaseră de flori, că sub ei parcă ninsese, dar rod nu ... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunica | Şi zise împăratului: "Măria-ta, până n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plângerii, într-o câmpie de muşeţel, şi n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leagă rod. Dar să te păzeşti, măria-ta, că îndată ce te-or simţi florile, încep să se mişte, să se bată, şi multe se apleacă p... | 239 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Bunica | Şi acolo şi-a legat calul d-un stejar bătrân, ş-a pus desagile căpătâi şi a închis ochii ca să se odihnească. Şi… pasămite pădurea cânta şi vorbea, că era fermecată. Şi… cum îi aducea şoapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, împăratul adormi, şi dormi, şi dormi… Când m-am deşteptat, bunica isprăvise caierul. Dar... | 93 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | I Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Hagi-Tudose Dincolo de „Crucea de piatră”, de-a stânga Şoselei Vitanului, se ridică biserica „Sfânta Troiţa”. Mândreţe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru şi pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculţi la troiţeni, mai cu seamă la... | 229 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Îşi freacă mâinile; tuşesc; îşi dreg glasul; apoi, rara-rara, cu nişte paşi lungi şi semeţi, îţi ies înainte, îţi caută prilej de vorbă, toţi cu aceleaşi cuvinte, cu aceeaşi tărăgănire de glas şi cu capul dat pe spate: – Ei, flăcăule, de pe unde?… Ce vânturi?… Pe la noi… ai?… Şi de ce?… Ce zici de biserica noastră?… Nu... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | II Aşa m-au judecat şi pe mine, şi n-oi mai uita mai ales ochii mici şi vărgaţi ai ctitorului, care-mi tălmăcea zugrăvelile, înfigând degetul arătător asupra sfinţilor şi oftând parcă ar fi voit să plângă vremile apuse şi credinţele de odinioară. Erau patru. Trei – cu giubele lungi, cu şepci cu cozoroace de lac, crăpat... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Ctitorul abia răsufla, roşu ca para focului. Mă hotărâsem să tac. În uşa amvonului: draci cu gheare de trei ori mai lungi ca degetele, oameni cu părul vulvoi, îngeri slabi şi lungi şi, mai presus de toţi, bunul Dumnezeu, pe nori cenuşii, rotocolit cu un curcubeu. Ctitorul nu se mai putu stăpâni. Ridică mâinile. Mânecil... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Hagiul tuşi, trase cozorocul şepcii pe ochi şi întoarse spatele „judecăţii d-apoi”. – Strângeţi-vă vouă comori în ceruri… strigă ctitorul, ameninţând cu pumnul pe bogaţii nemilostivi, cari să duceau liniştiţi în iad… strângeţi-vă vouă comori în ceruri, căci mai lesne va trece funia corăbiei prin urechile acului decât b... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Fol, fol, fol, o mestecă… „E, cum dai măslinele, dragă cutare?…” „Atât”… „Scump, scump de tot la aşa vremuri. Vremuri grele!” Şi pleacă… Intră peste drum. Şterpeleşte icrele de cosac. Rupe o bucăţică, îi face vânt. Pleasc, pleasc… „Cum petreceţi icrele?”… „Atât”… „Scump, scump. Vremuri grele!” Şi pleacă… Se duce la pas... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | – Aş! ce-a uitat acasă?… Bea peliniţă. O adună vara, o usucă, o freacă în mâni ş-o aşează în lacră. Bea toată iarna şi tuşeşte să-şi dea sufletul. – Da’ v-aţi uitat pe sub scurteica Hagiului? zise ctitorul, râzând şi ciupindu-şi mustăţile. Nu?… Bine… Să vă spui eu… Într-o zi, după slujbă, stam de vorbă… mai mulţi inşi ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Scurteica fusese încă p-atât de lungă, dar o scurtase mereu din poale, ca să încăputeze mânecile. III Fum pe coşul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeţii până la streşini. Apele să îngheţe tun. Treaba lor! Hagiul nu vrea să ştie de crapă pietrele la gerul Bobotezei, nici dacă în iulie turbează cânii de căldur... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | !… – Ei, fulguieşte, fulguieşte… tu nu vezi că nu ţine? Unde ţine? Cum cade, se topeşte… Eu mor de căldură… Uf!… uf!… – Şi eu mor de frig… – Mori de frig… crăpi!… Aşa te-am pomenit… lacomă… nemulţumitoare! Leana tace şi înghite în sec. E săracă. N-are pe nimeni. Tace, că bătrânul, de se mânie, strigă, trânteşte uşile, ... | 231 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | E destul să te gândeşti ce poţi face cu banii, ca să şi guşti bucuria lucrului pe care nu l-ai cumpărat. Ai simţit bucuria?… De ce să-l mai cumperi?… Râdeţi voi, râdeţi… Ce lucru poate fi mai luminat ca un jeratic de galbeni întinşi pe o masă?… Voi râdeţi… râdeţi cu hohote… Nişte risipitori… În viaţa voastră n-o să gus... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Fostul său stăpân îl luă la masă la el ca să-l mai îndrepte. Şi ce frumos mânca! Oscior peste oscior şi nimic pe oscior. Se mai întremase. Erau cu toţii pe iarbă verde, sărbătorind şi udând cu pelin ziua de întâi mai. Jupânul i-aduse vorba: – Tudose, nu vrei tu să-ţi găsesc o fată bună, de treabă, cu ceva zestre? Ei, ş... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Se ridica în vârful picioarelor ca să-şi arunce privirile până peste acoperişul ei. Prăvălia?… Era copilaşul rumen şi frumos. El? Părintele fericit că are pe cine mângâia. Prăvălia? Femeia fermecătoare. El? El, nebunul care-i da în genunchi, cu ochii închişi şi cu inima speriată. I s-a izbândit visul, singurul vis pe l... | 264 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Vorbeşte. Se vede în luptă cu ceilalţi: cu ucenicii, cu calfele, cu muşteriii mărunţi şi cu toptangiii. La unii surâde, unora le strânge mâna, cu alţii se ceartă, la urmă se împacă cu toţi, îi atrage, îi momeşte, îi înşeală. Obosit, ajunge acasă. La răspântia din care se desface drumul înspre Calea Vergului, se pituleş... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Bine că a rămas singur stăpân în prăvălie! Jupânul era bun, era cinstit, da’ de… două chei la o tejghea… două mâni în parale… douăzeci de degete în firfirici… patru buzunare şi două socoteli… Cine ştie!… Din greşeală… bani sunt mici… uşor îţi scapă printre degete… ba în buzunar… în pungă… în căptuşeala hainei… Stăpânu-... | 220 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | ce fericit ar fi Hagiul! Înainte să-şi dea sufletul, ar vedea faţa şi vecinicia lui Dumnezeu. Moartea să aibă coasă de aur, el şi-ar înfige amândouă mâinile în tăişul ei! Picături de ploaie bat în geamurile Hagiului. Hagiul tresare. Nimeni. Se şterge pe frunte de năduşeală. Răsuflă greu, ca p-un suiş de deal c-o povară... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | În zece mii, el nu vede un purcoi de galbeni, ci zece mii de copii ai lui, fiecare cu chipul şi cu viaţa lui. Iacă de ce se gândeşte la Dumnezeu. – S-aprind candela, deşi Milostivul ar trebui să vază şi pe întuneric! zise Hagiul şi se ridică, tremurând, în dreptul icoanelor. Scoase binişor paharul din candelă; îl puse ... | 226 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | La bătrâneţe, găitănăria nu mai mergea. Desfăcu prăvălia. Vându tot. – M-am ales şi eu c-o pâine, după o muncă câinească de la opt şi până la şaizeci de ani. Dar în acest bătrân, pentru care prietenii, copiii şi nevasta erau banii agonisiţi şi ascunşi, un singur gând, mai presus de orice, îi turbura fericirea: – Dumnez... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Şi tuturor, de câte ori îl întrebau cum e p-acolo, strecura vorba de minunile lemnului sfânt. Văzuse el, cu ochii lui, leproşi vindecaţi cu lemn sfânt. Le atingea rănile cu o bucăţică mică, mititică, de lemn, şi rănile se închideau, şi pielea se netezea pe unde fusese carne vie. Un pusnic a trăit zece ani, fără să bage... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | – Ce fel zece? – Atunci, dincolo, sunt opt! – Aş! nu se poate, aseară i-am numărat. Şi auzul îl cam lasă. De vorbeşte mai tare, se aude, se sperie şi se uită în toate părţile… – Na, Hagiule, cap sec, strigi cât te ia gura, parcă cine ştie ce-ai fi având! Iaca, n-ai, n-ai, n-ai, eşti sărac lipit! Iar în mintea lui: „Am,... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | – Cum?… lemne acum?… pe frigul ăsta? P-aşa frig o cioaclă de lemne costă un galben… un galben! Leana plecă bombănind în odaia d-alături. Hagiul rămase singur. Trist, întuneric şi frig. Vântul se repede pe coş, rece ca gheaţa, şi nu găseşte în vatră nici cărbuni, nici cenuşă. Hagiul tremură şi morfoleşte o bucăţică de p... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Tavanul trosneşte şi zidurile asudă. Leana, cu picioarele goale până la genunchi, se părpăleşte în gura sobei. Bătrânul a ieşit din pătură şi-i e cald, şi îl ia cu fiori. Picioarele îi tremură. E lihnit. Îi cere inima o ciorbă, ca niciodată în viaţa lui. – Ce pui atâtea lemne? Prea multe lemne! Leano, n-auzi? Şi tot mi... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Pe seară, Leana întinse în mijlocul patului un ştergar. Pe ştergar o strachină cu ciorbă caldă. Aburii se ridică din strachină. O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluţe de grăsime. Pe buzele străchinii, o lingură de cositor. Alături clondirul, cu două degete de vin, cu dop de hârtie. Hagiul privi cu lăcomie,... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Şi se ducea adânc, adânc, tot mai adânc. Şi pe gât gustul aurului, sângelui viu al aurului! Nefericit părinte, gustase din carnea copiilor lui. Ciorba îi mirosise a aur! Când Leana intră în odaie, el se ridică în coate şi-i strigă: – Stinge focul… să dai cărbunii şi cenuşa înapoi!… Aruncă ciorba… şi să dai fulgii şi bu... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Ar vrea să intre, şi spaima că e mort or nebun o îngheaţă. Vântul fluieră în straşina casei. Zăpada le-a troienit uşa pe dinafară. În tindă e frig şi întuneric. Pe la miezul nopţii se păru că în odaia Hagiului se târăşte cineva de-a buşilea. Ascultă. Auzi desluşit un sunet de bani. – El e. N-a murit, şopti Leana, banii... | 230 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Hagi-Tudose | Când l-au scăldat, pe genunchi, pe piept şi pe frunte se vedeau rotocoale de bani. Şi i-au rupt pleoapele de sus, şi ochii lui spăimântaţi nu s-au închis. Leana l-a îngropat cu alai mare. Zece popi, arhiereu, oranist, colivă, steagul Bisericii Troiţa, flori, lumânări, zăbranice. Leana, privind, zicea: – Ce frumuseţe! B... | 142 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | I Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Sultănica D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru. Pervazurile uşii – curate ca un pahar; prispa din faţă – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte şi de alta, scârţâie, la... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | II E începutul lui decembrie. A dat Dumnezeu zăpadă nemiluită; şi cade, cade puzderie măruntă şi deasă, ca făina la cernut, vânturată de un crivăţ care te orbeşte. Muşcelele dorm sub zăpadă de trei palme. Pădurile, în depărtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzări şi de corcoduşi. Vuiet surd să încovo... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | – Aşa e omul… un ciocan, încă unul ş-al treilea, până ajungi la tinichea… d-acolo-ncolo… Dumnezeu cu mila… torni, parcă torni într-o pârnaie… Dar Sanda ce-o să zică… că mi-a dat Sfântul muiere harnică, dar rea, topenia pământului!… Înlăuntru s-aud ciocneli de pahare, buşeli de călcâie şi zbârnâitul otova al cobzarului.... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Sultănica aţipise cu capul în poala mă-sei. Odaia e deretecată de ţi-e drag să te uiţi la ea. Pe pat o scoarţă aleasă în fel de fel de migălituri. Pernele, cu feţe de cuadrilat. Pe lacra de sub icoane, două plapumi groase. Spre răsărit, trei icoane muscăleşti, roşii ca para focului. Toţi sfinţii se aseamănă ca două pic... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Părul lins, cu unde albăstrui. Să poartă cu tâmple. Aşa a apucat de la mă-sa, şi mă-sa de la mă-sa, obicei adus de pe obârşia Ialomiţei, unde nu se ştia de creţuri şi colţişori. Sultănichii îi este dragă curăţenia ca lumina ochilor, că chiar de n-ar avea sprâncenele trase ca din condei şi buze rumene ca bobocul de tran... | 221 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Că până se coace dovleacul în sobă, câţiva flăcăi dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai sărută de le scot ruji în obraz. Ba unora le ia or betele, or spilca, or năframa, şi duminica, la horă, până să li le dea, le snopesc o toană pe după şura din spatele hanului. Unii mai împeliţaţi numai ce-i auzi: "Sări, cutăriţ... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Unele mai isteţe din sat au împrăştiat zvonul că ar cam suferi de vrun farmec. De harnică, harnică, n-are cum mai fi! Unde pune mâna, Dumnezeu cu mila! Sare din vârful stogului şi cade ca un fulg. În argea nu i se văd mâinile. Când toarce, mănâncă caierul. De cinstită, nu e obraz mai curat. Când Ioniţă Rotarul, om chip... | 231 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Obosită de gânduri, se întorcea spre casă cu căutătura-n jos, cu un nod în gât, cu gura friptă de sete. Şi de întâlnea vrun izvor, bea până i se oprea răsuflarea. Apoi, făcând mâinile căldăruşe, le umplea cu apă rece ca gheaţa şi limpede ca diamantul, pe care ş-o arunca în obraji. Da’ să te ferească Cel-de-sus de gura ... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Nu, că de ce să fie aşa de mută? De ce să fugă de toţi parc-ar fi râioşi? O fată mare se mai lasă ba la un sărutat – că d-aia are gură dulce – ba la un giugiulit – că d-aia are sân cu drăgănele. Şi ştii, cum e omul, din una într-alta, se îngroaşe gluma, şi căpătuiala vine, că moş popa ce-aşteaptă? Să dezlege dorul după... | 210 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.