author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Sultănica strânse vătraiul de-i zbârnâi în mână. – Nu mai pot, grăi iar bătrâna, nu mai pot să-mi târăsc zilele, când mă uit la tine şi nu ştiu pe ce mâni o să cazi… Aveam şi noi, pe vremea Kivului, rod şi vite cu duiumul; pătulele gemeau de pline; bătătura nu mai încăpea de vite şi lighioi. Mugeau de zguduiau casa vac... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Muşcelele alburii abia se mai zăreau prin geamuri. – În toiul verii, îndată ce venea rupt de osteneală, ne ospătam bine, apoi ne odihneam pe prispă. Pe tine te-aşeza ca p-o laiţă pe genunchi, şi te juca, şi spunea, şi râdea, şi tu-i băgai mâna în barbă. Uite aşa ne-apuca miezul nopţii. Îl luam cu d-a sila la culcare. A... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | – Nu mai plânge, mamă, zise Sultănica sărind în sus. Îi dau foc… să arză ca şoarecii… Doar nu s-au stins toţi ai Kivului! Mama Stanca îngheţă văzând pe Sultănica năprasnică la corp şi cu ochii ca doi cărbuni aprinşi. După câteva clipiri dese, zise cu mare evlavie: – Fă-ţi cruce, fata mea, fă-ţi cruce, avuseşi un gând r... | 250 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Mama Stanca sforăia dusă. Din vreme în vreme ofta, înghiţind în sec. VI Fitece oftare, năbuşită în plapumă, sugruma pe Sultănica. Gândul ei era neîndurat. Amestecase cele sfinte cu cele lumeşti. Cine pe lume a scăpat de chinul din care izvorăşte omenirea cu bunele şi relele ei? Toţi trec p-acolo, oricât s-ar ruşina. Su... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Unii îl făceau, nu e vorbă, pişicher, papugiu de Bucureşti, dar cum ziceau alţii, din prietenii lui: "Aşa e moara trândavilor. Căţăie, că nu ţine parale. Până o pune Căprarul mâna în chica vrunuia, să-i facă morişcă de vânt." Cârdăşia lui erau din flăcăi de muncă ca Voicu Ciauşului, ce nu se prea uita cu ochi buni l-al... | 218 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Azi aşa, mâne aşa, că Sultănica, când prinse de veste, i se păru aşa de veche treabă, că d-ar fi fost de când lumea ar fi fost mai de curând. I se făcu frică. Ba să hotărî să nu mai dea ochii cu dânsul. Trei săptămâni îl ocoli, şi fură trei veacuri. Într-o zi o luă razna p-un piept de muşcel, fără să ştie încotro. Fânu... | 220 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Drăgan aruncă ghioaga cu care bătea păişul, răsturnă o tivgă cu lapte bătut şi strigă ca scos din fire: "Sultănico, mă prăpădeşti!" Cum, ce fel, de ce… să treziră strângându-se în braţe, că braţele le curma trupul. Din acest ceas se întâlneau pe ascuns de lume. Sultănica bolea. Nu adormea decât despre ziuă. Vise urâte ... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Speriată, se repezi din nou la icoane şi dădu-n genunchi. Să rugă, mormăi: "Împărate ceresc, mângâietorule… " Îndurarea să coborî pe chipul ei. Vedeniile o părăsiră. Faţa i să lumină şi căzu cu fruntea la pământ. Şi de ce mila de sus să n-o ajute? Nu s-a grijit la Paşte şi la Crăciun? Cine, ca dânsa, a mai atins Sfântu... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | În uşa tinzii să auzi ciocănind încetişor. Sultănica abia-şi stăpâni răsuflarea. Îşi netezi părul. Îşi aşeză fusta înaintea icoanelor. Vru să meargă şi se clătină. Îi amorţise un picior. Apoi ieşi în vârful degetelor, aruncând o căutătură speriată. Trăsese zăvorul prea repede. Mama Stanca doarme învârtindu-se şi p-o pa... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Un mârâit de câine o face să tresară ş-un ţipăt de gâscan i-aruncă inima din loc. Îşi încordează puterile ş-o rupe la fugă. Case, plute bătrâne, troieni cât dealurile, ogrăzi de pruni, toate fug şi s-afundă în urma ei. Într-o clipă trece podul de peste Râul Doamnei. Nu s-ar mai uita înapoi s-o poleieşti cu aur. A ajuns... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Un dar, o înduioşare, când se zugrăveşte în chipul fetei, face pe bătrâna, deşi veştejită şi uscată ca o frunză de brumar, să-şi învieze în adâncul ei ceea ce a simţit când a dat ochii cu Kivu pentru întâiaşi dată. D-ar fi după gândul ei, Sultănica, "plăpândă şi frumoasă ca o cocoană", ar trebui să fie şi mai şi decât ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Se pipăie. Îşi încheie cămaşa la gât. Clipeşte zorit. Ş-ascunde ochii în umărul osos al mamei Stanchii. Dacă ar putea să se arunce la picioarele mă-sei! Să-i sărute tălpile şi să mărturisească tot…! Dacă s-ar arunca în râu…? Dac-ar lua lumea în cap şi ş-ar pierde de urmă…? – Odorul mamei, odorul mamei! îngână mama Stan... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Doamne, ce bătaie i-a tras ţiitoarea! A doua zi, la "revizie", era cu ochii ca fundul căldării. Olio-lio! greu i-a fost lui să facă ce-a făcut, că d-aci încolo merge găitan. Pentru o cotoroanţă ş-o pitpalacă, un pumn, şi le-a luat mirul!… XI Mitrana Tălugă a Ţuţuenilor are şezătoare, nu glumă! Două lumânări de seu ard ... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Cu rămăşagul i-a păpat neichii juncul cel mai gras. – Iată colo, strigă Mitrana, de umplu casa, fitece pasăre măiastră îşi găseşte vânătorul. Măcar de ş-ar clădi cuibul în clopotniţă ori sub streaşina primăriei, tot o să cânte, că nu se poate: Dar un hoţ de vânător Smulse trei fire de păr, Le făcu un lăţişor Şi mi-l pu... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Ce mai cinste şi pe Sultănica! Obraz smerit, suflet ascuns… Nu sfârşi cuvântul, şi Catrina Pârvuleasa şopti la urechea Mirei, mai la o parte de celelalte: – Uite, soro, ce ţi-e omul! Auzi colo la Safta… Şi ea are un copil ce face măricel. Ăst copil l-a născut patru luni în urma măritişului cu nea Ghiţă. În curând o să ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Se dă ea pe lângă mulţi, şi mulţi se dau pe lângă ea, c-ar avea bune părăluţe. Da’ ce face, ce drege, că n-are lipici. Când merge, să zici curat c-ar fi un butuc cu picioare. Încai când râde, sparge ţiple. Până au început, atât le-au fost mult, c-apoi cădeau claie peste grămadă, ponoase, cârtiri, zavistii, învălmăşite ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Fetişcanele jinduiau farmecul fetelor mari. Nu îndrăzneau, cu tot zăduful, să s-arate în bună voie: abia aveau ca două mere creţeşti. Zbenguiala ridica casa-n sus, iar Mitrana, roşie ca coaja de rac, sosi cu dovleacul într-o tavă, spart în bucăţi mari şi galbene. Aburii, groşi şi dulcegi, se încolăcea din tavă până la ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sultănica | Când umbla, aluneca uşor, ca umbra ce însoţeşte paşii omului. Aşa se văd, în codrii muşcelelor, mest | 17 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul şi slăninile | Era odată un biet creştin sărac şi c-o droaie de copii mărunţi. Toată avuţia lui era gura femeii şi a copiilor, care ţipau de fitece. Guri flămânde, şi pace bună! Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninile Bietul creştin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun f... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul şi slăninile | La urmă, românul, mulţumit, vroi să dea câteva bucăţi de carne pravoslavnicului. Bătrânul îşi făcu cruce, se cutremură şi cu nici un preţ nu voi să primească, zicând c-un glas de mucenic: – Lasă, lasă, omul lui Dumnezeu, că pentru Dumnezeu am muncit. Ei, dar cine-mi fusese omul cu crucile! De lăcomia dracului, când eşt... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul şi slăninile | Şi ei abia se potriviseră, spate în spate, cu nasul în velinţele zdrenţuite. Văzând cucernicul bătrân că dorm cu toţii ca nişte bolovani de piatră, începu şi hâţ în dreapta, hâţ în stânga, până descuie uşa omului. Înlăuntru – iar ca să vază cum dorm – o luă popeşte, făcând cruci late: – Acesta este întunericul cel veci... | 226 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul şi slăninile | Slănina răbufni în nişte străchini şi le sparse cu mare zgomot, să se fi deşteptat şi pietrele. Şi pravoslavnicul făcu o cruce şi zise: – Întristat este sufletul meu până la moarte! Doamne, păzeşte-mă de ceasul acesta şi mă izbăveşte de cel rău! Omul din casă se deşteptă, aprinse o lumânare şi, văzând scara la gura pod... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Copiii cutreierau voioşi via părăginită. Un şir, ţinându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhaţe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". – Cum dai ulciorul? Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Fata moşului – Cum îl vezi, cu ochii verzi, ş-o lingură de păsat, să nu ... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | – Puricele. – Eh! grăi moş Doroftei cam supărat, am să v-astup cloanţa la toate. Ghiciţi acuma, de vă taie capul, de nu, să-l tăiaţi voi pe el: Din pulpă născută, pe claie aruncată, de vultur răpită, de babă robită, la domnie-ajunsă, de ţigancă tunsă: călugăraş mă făcui. Ce să fie? Ce să fie? Toţi se uitau lung unii la... | 238 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Iacă, e un basm cu ghicitoare vorba mea şi, de vreţi, am să vi-l spun, dacă mi-o face poala căpătâi o fată frumoasă. – Mai e vorbă? Vrem, vrem! – Uite, vin’ la mine. – Ba la mine! – Ba la mine, că-ţi caut în cap! – Ba la mine, că-ţi aduc apă de la "Susana" să-ţi fac o turtă cât toate zilele. Aşa îl rugară fetele pe băt... | 257 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Mai bine ar fi s-o ştergi mâine din revărsatul zorilor la Sfânta Vineri, milostiva, că aşa am visat eu ăst-noapte. – Bine, mătuşă, bine, m-oi duce pân’ la sfârşitul pământului, numai s-avem şi noi un copilaş care să ne râdă şi să ne plângă în casă, că mă topesc şi eu ca şi tine de-atâta pustietate. A doua zi unchiaşul ... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | – Moşule, să spui şi de noi că întindem de dimineaţă până seara, cu nouă boi, şi brazdă tot nu facem. Se înfige fierul plugului adânc şi spintecă în sus, apoi alunecă pe deasupra ţelinei ca un călcâi pe gheaţă. Moşule, da’ să nu uiţi! – Bine, tată, bine. Mai merse ce mai merse, şi întâlni un flăcău, voinic, să fi spart... | 234 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniştită şi sclipitoare ca o oglindă, din mijlocul căreia se ridică un glas ca de om: – Moşule, moşule, nu trece aşa trecător, ci spune şi de mine, acolo unde te duci, că lată sunt, limpede sunt, adâncă sunt, şi peşte tot nu fac. Mai apoi, un păr verde şi frumos: – Moşule,... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Peste porţi, mai dincolo de ele, un palat în lumini de toate feţele, că nici penele de pasăre măiastră, nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porţii bâzâia o albină, care se roti o dată şi trecu în pasăre, se roti a ... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Moşul, nemaiputând de bucurie, întoarse Murga şi o luă spre casă. Când zări fântâna, fântâna, de departe, îl întrebă: – Moşule, da’ de mine ce-a zis? – Că până nu ţi-i scoate comoara de argint de lângă izvor, apă bună n-ai să ai. – Moşicule, fă bine şi pune mâna pe-o cazma şi scoate-mi pustia de comoară. Unchiaşul uşur... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Moşu tăcu. – Moşule, moşule, da’ de mine ce-a zis? Moşu tăcu. Şi tocmai din vârful dealului, se întoarse şi strigă, dând vânt Murgii: – A zis că până nu-i îneca om, peşte n-ai să faci. Şi apa să repezi năprasnic, să-l soarbă, şi mai multe nu. Dar abia ajunse să umezească creştetul dealului, şi se prăvăli clocotind iar ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Şi setea îl ardea. Tocmai acum înţelese că el călcase în gura lăcomiei. În loc de apă din fântână, luase arginţi, în loc de pere din păr, luase galbeni. – Stăpâne, n-o mai duc, dă-mi ceva pe cerul gurii, zise Murga. Unchiaşul, nemaiavând încotro, scoase un măr de la Sfânta Vineri, îl mâncă, iar cojile le dete Murgei. M... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Ajungând unchiaşul acasă – abia târându-şi piciorul – spuse babei tot, din fir până în aţă. Şi plânse baba ce plânse, apoi se-mbună, că tot o să aibă un copil, fie şi din pulpa moşului. Pe unchiaş îl apucă facerea în mijlocul câmpului. Când îi plesni pulpa în două, sări din icrele lui o fată cu părul de aur, ce străluc... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Calul plecă nările la pârâu şi începu să sforăie şi să arunce bulgării de sub copite. Auzind aceasta, împăratul trase o ceartă robului şi-l trimise iarăşi la pârâu cu calul de căpăstru. – Uite-te bine, prostule, c-o fi văzut calul ceva, nu se sperie el de florile mărului… N-apucă să plece, şi se şi întoarse, spunând îm... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | – Nu aşa, mamă, zise fata din salcie, făcându-i-se milă. – Da’… cuuum, mamă?… Nuuu văd, mamă… Că m-au lăăsat pustiii de ochi… Şi pirostriile le puse cu picioarele în sus, căldarea o răsturnă cu gura în jos, mălaiul îl turnă alături de sită. – Nu aşa, mamă, nu aşa, zise fata cu părul de aur. – Da’… cuuum, mamă?… Nuuu vă... | 238 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Vino cu mine în grădină, să te descânt. Împărăteasa se înduplecă. Ce făcu, ce drese, ţiganca o adormi cu capul în poala ei. O tunse frumuşel de podoaba părului, se tunse şi pe ea de părul ei de porc şi, cum îşi puse acele cosiţe, ca nişte beteli de aur, pe loc se şi prinseră, ş-o şterse p-aci încolo. Iar împărăteasa ră... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Călugăraşul deschise gura şi zise: – Din pulpă născută, pe claie-aruncată, de vultur răpită, de baba robită, la domnie-ajunsă, de ţigancă tunsă, călugăraş mă făcui. O fi tunsă… O fi rasă… Că hâr… Că mâr… Ciobanii nu ghiciră, şi călugărul le luă turmele de oi şi-i lăsă cu buzele umflate. Călugărul merse ce merse şi ajun... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Călugărul începu: – Din pulpă născută, pe claie-aruncată, de vultur răpită, de baba robită, la domnie-ajunsă, de ţigancă tunsă, călugăraş mă făcui. – Cum? cum? Mai zi o dată. – Dă-l încolo de hoţoman! Ce te uiţi în gura unui şiret… zise cioara de împărăteasă, albind ochii în cap. Împăratul îi întoarse spatele supărat, ... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | Şade rău. Nu fi slobod la gură. Aici nu e cumetrie cu chef şi cu lăutari. – Aide, treacă-meargă ş-asta de la mine, mormăi Doroftei, să isprăvesc fără isprăvit, deşi mă ciupeşte gluma de limbă parc-aş fi luat în gură un furnecai întreg. – Tată Doroftei, dar baba şi unchiaşul, dar vulturul ce s-au făcut? întrebă un copil... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | – La şcoală, nu la ţâţă! Nu ţi-e ruşine! – Să-ţi pui sabur, zise Doroftei. – Am pus şi l-a spălat, răspunse Floarea. Iar copilul, ruşinat, fugea plângând spre casă, ne-ndrăznind să se mai uite îndărăt. Scăpătase soarele. Adierea clătina frunzele castanilor. Copiii, aprinşi la faţă de zbenguială, se adunau unul câte unu... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Fata moşului | – Cătană şi-a descântat dălacul, şi l-a stropit cu apă ne-ncepută, fermecată de vestita Trandafiră, şi degeaba, a trebuit sa se ardă cu o muchie de bardă înroşită, altfel nu scăpa. Aşa mergeau agale, spunând fiecare ce-o tăia capul. Şi sănătate, mulţumire, veselie. A doua zi le aştepta lucrul, de dimineaţa până seara, ... | 186 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | I Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Sorcova Troienele se ridicau namilă până în tinda creştinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, sparte la răspântii şi împrăştiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita. Pârtia nu se mai cunoştea. Zăpada îţi trecea... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | Nu se pomenea nici de sorcovăială, după cum s-ar fi cuvenit de la moşi, de la strămoşi. Ţi se prindea pleoapă de pleoapă, nară de nară, falcă de falcă, degera oul în găină de ger ce se pornise. – N-am putea duce l-alde biata Bălaşa ceva curmeie de viţă şi vreascuri ujujite? zicea mama Arghiriţa fetei-mari ce învârtea m... | 228 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | II Zăpada îi pătrunsese în tindă; vântul îi cânta prin crăpăturile uşii parc-ar fi vuit în duba mare; şi Bălaşa era întinsă în pat, învelită c-o plapumă veche, soioasă şi ciuruită cu găuri prin care ieşeau gheomotoacele de lână neagră. Pe picioare îşi trântise două scovergi. La sân îşi ghemuise copilul îmbrăcat cu nişt... | 241 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – Du-te, răspunse Bălaşa închizând ochii. Ştiu eu ce te mână pe tine, dragul mamei, ştiu eu, numai Dumnezeu nu ştie! Să te sărut o dată înainte de-a pleca. – De ce sa mă săruţi, mamă, înainte de-a pleca? – Ca să-ţi fie cu noroc, ca să câştigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni. Şi după ce-l sărută pe ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – Nu zic bine, mamă? De ce nu mă asculţi? "Ca un fir de trandafir, tare ca piatra, iute ca săgeata"… Mai sărută-mă o dată, c-am să-ţi aduc pâine caldă de la Iane brutarul. Îl sărută. Parcă buzele i se încălziseră într-un zbucium de viaţă fără nădejde. Nică, după ce o bătu pe frunte cu mănunchiul de merişor şi de busuio... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – E mama! şopti copilul clănţănind, şi se repezi la uşă. Pe când se lupta să deschidă uşa cu mâna stângă, căci cu dreapta strângea cât putea sorcova de merişor, iacă şi Irina a mamei Arghiriţa, cu un maldăr de găteje şi de viţă uscată. – Mama, dadă Irină, cere apă, deschide-mi, deschide-mi! Când intrară în casă, biată ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – Să duc la mă-ta foc, lele, îi răspunse Irina. – Şi eu, după ce m-oi încălzi, mă duc cu sorcova, să-i aduc pâine caldă, mormăi copilul, aţipit lângă sobă, strângând necontenit în mâna dreaptă mănunchiul de merişor şi de busuioc. Dar pe când Arghiriţa vorbea ceva mai tare cu fie-sa, socotind că copilul adormise, Nică d... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | ", auzind că pământul de groapă e tare ca osul. Şi toată lumea i s-a părut rea de-atunci încolo, mai ales părintele Tudor. Şi din mâna popii multă vreme n-a luat nici prescură, nici artos. Iar mama Arghiriţa, în loc de-o fată, avu o fată ş-un băiat. | 47 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune şi glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Poveşti de Barbu Ştefănescu Delavrancea - Şuer Stăpânul lumii e vântul, şi aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâţi peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot s... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | Kira şi-aşteaptă voinicul din haiducie. În coarne de cerb atârnă carabine cu guri largi şi pistoale cu plăsele de argint şi de sidef. Văpaiţa, cu feştilă de câlţi răsuciţi, tremură în colibă o lumină galbenă şi tristă. Flacăra ei slabă joacă, ca şi când ar voi să scape din feştilă, şi aruncă umbra Kirei, de pe perete, ... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | Kira, zâmbind, răspunde: – Ăl de sus e umbra, mamă; din aşa caier trag ursitorile firul vieţilor de nimic. – Şi de se rupe firul tău, fusul cu tort cade; dar de s-ar rupe firul de umbră, cade şi fusul de pe grinzi? Şi văzând pe mă-sa dusă pe gânduri, se vârî sub o blană de urs şi adormi cu mâna aninată de cerculeţele K... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | Nu-i bănuiesc nici partea, nici chipul, nici soarta. Dar-ar Domnul, de-a fi băiat, câmpul lui să dea nouă spice dintr-un bob, plugul lui să taie pân’ la izvoare, boii lui să lase de-o şchioapă copita în pământ; să aibă umbra tihnită şi casă la văzul lumii; şi potera şi ciocoii să se ducă cum se duc stolurile de lăcuste... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | Ei vin şi vin încet. Vin prea încetinel… Kira se cutremură. Vin şi vin domol. Chipurile lor uscăţive, cu mustăţi răsucite şi cu ochi de lup, se taie desluşit în moina limpede a dimineţii. Cel dintâi e Ursul, care lasă pistolul în oblânc şi ucide cu pumnul. În sărici blănoase, cu căciuli cât căldările, ceilalţi merg cu ... | 233 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | Şi codrii vor fi moştenirea ta, c-ai mişcat pe crivăţ, pe fulgere şi viscol. Apoi, înduioşată, plecându-se pe trupul mortului: Iartă-mă, Şuere, că blestemai şi soarta pruncului ce n-a sosit încă… Haiducii măsurară pe Şuer c-o trestie în lung şi în lat. La câţiva paşi, săpară groapa cu cuţitele, scoţând bulgării cu pumn... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Şuer | Fata e bălaie; flăcăul e oacheş şi larg în spete. E Şuer-copilul, căpetenie de haiduci, ce poartă fulgere în priviri şi glasul lui te îngheaţă ca bătăile crivăţului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere şi viscol. Ş-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, şaluri de Ţarigrad şi chihlimbare cât ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, şi destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândeşte mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velinţe de flori să-i semeni, că tot ciulini şi pălămidă dă şi, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biseri... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Aşa e. Că de ne-om cântări cuvântul cu cântarul şi ne-om măsura privirea cu cotul, ori să numeri câte pahare de vin a băut omul la masa ta ca să nu-l înşeli la a lui, s-a dus prietenia pe copcă, c-aşa e făcută să fie dragostea, fără ştreang de gât şi fără căluş în gură. Cine a auzit şi nu s-a crucit de neînţelegerea ma... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Amândouă aveau de la răposaţi acareturi bune, aşezate cu temei, să tot ţie şi să nu mai putrezească; ceva bani cheag, ogrăzi cu pruni şi zarzări, grădini cu flori şi legume, toate ocolite cu garduri-pleturi, să nu vezi prin ele, şi umbrite cu streşini de mărăcini. Că după cum se sfătuiau între ele: "Omul e sărac numai ... | 228 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Şi Răducanu meu e un zmeu de flăcău, că în postul Crăciunului împlineşte şaptesprezece ani şi mână caii mai abitir ca bietul răposat, D-zeu să-l ierte. Ţesala, ţesală; pologul lui n-are pic de gaură; să fie sănătos, că, de pune vârtejul, ridică căruţa cu cinci chile parcă n-ar fi nimic. – Ei, leică Ghiro, nu că râvnesc... | 248 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | – Să dea Dumnezeu, cumătră! – Ce, n-ai luat seama cum se-nvoiesc ei? Apoi o veni vremea şi s-or alege bătrânii cu bătrânii şi tinerii cu tinerii. – Să dea Dumnezeu! – Că aşa se primeneşte omenirea. Ca mâine o să te văd cu unul în poală, cu altul în cârcă şi cu altul în troacă, şi bunico, încoa, bunico, încolo, mai înţe... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Cine să depene, cine să facă ţeavă, cine să deretice, cine să aducă apă? – Iar cocenii şi cojile de dovleac prea vă stau în pragul uşii. Şi curtea, ca şi masa, se cuvine să fie curată. Ce-ai zice d-ta de mine de-aş pune bucatele pe-o masă pătată? – Aşa e, leliţă Ghiră, cum m-oi da jos, am să curăţ ca în palmă. – Da, cu... | 212 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Fu de ajuns mamei Iana. Îşi iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de dud, îndesă foile în şorţ şi, dregându-şi glasul, după ce se şterse la gură, zise cam înţepat: – De, cumătriţa mea, fiecine îşi spală rufele în albia ei, şi, de-a fi floare, de-a fi cărbune, pe umerii lui îşi poartă cămaşa. Mie, din m... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Gândacii se târau în cârduri grase şi bălaie pe velinţele de frunze. Şi nici că se uită la ei. Nici o vorbă bună nu le spuse, de unde până aci îi mângâia cu ochii şi cu cuvântul. Irina depăna. Şi barem n-o întrebă ce face. De-a dreptul la târn. Îl smulse din colţul magaziei şi începu să măture în toate părţile câteva c... | 222 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Mai la urmă, Irina deschise gura cu sfială şi-i zise drăgăstos: – Da’ ce ai, mamă? Cin’ te-a necăjit? Eu am isprăvit ţevile. De ce nu mi-ai zis mie să mătur curtea? – Nimica, maică, răspunse mama Iana. Iată lumea, cum e lumea făcută. Ba că nu e măturată curtea; ba că nu sunt curaţi pereţii; că hâr, că mâr, şi te seacă ... | 232 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Vrea să zică că le vrea binele. Atunci cum de-a mâhnit pe mama Iana? Şi, necăjindu-se că nu înţelege nimic, rezemă capul de perete şi întrebă pe mă-sa, să-i spună: – Cum e omul când se înrăieşte? Îşi uită de zilele de până în ziua aia? Nu mai vede înaintea ochilor? Nu se mai întoarce în toată viaţa? – Ei, Irină maică, ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Duminica asta nu mâncară împreună. Şi unora, şi altora le părea rău. Alde Ghira se gândi: "Aşa e… să zic că eu aş fi de vină… da’, tocmai de-aia, de ce să nu vie ele la mine? Slabă nădejde dacă de-o vorbă le sare ţâfna"… Alde Iana înghiţi cu noduri. "Bine… să zic că eu m-am zbârlit de pomană… dar cine-a început?… Şi ce... | 237 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Te-ai fi gândit la una ca asta? – Aşa, Irino mamă, cum mă vezi şi te văd, eram la biserică, am întins lumânarea să mi-o aprind de la lumânarea ei, s-odată s-a făcut că-i cade jos, ca să se stingă. Toate muierile au înţeles. Uneori mai venea Răducanu pe la mama Iana, da’ stătea mai mult rezemat în picioare decât pe pat.... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | – Fă degrab’, Irino, de lumânări şi de alviţă pentru alde Ghira, zise mama Iana, că văd eu de turta din spuză. Şi, după ce plecă fata, mama Iana, ea, care se gândise să apuce înaintea Ghirei cu omenia, tot ea bombăni necăjit: – Parcă le-ar fi căzut nasul şi gionatele sa vie ei întâi… Ghira, cum văzu pe Irina cu lumânăr... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Plecă. În poartă mormăi, ars de nimicurile astea: – De hotărât, şi mama şi mă-sa şi-au pierdut minţile. Aşa se învrăjbiră, fără sa vrea, ca şi cum Necuratul şi-ar fi vârât coada. Bombănea una într-o parte, alta într-alta. Într-o bună dimineaţă, ce i se păru Ianei? Că Ghira ar fi aruncat peste gard lăturile la dânsa. Ca... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | – Vorbă să fie; să vorbim să n-adormim! Vântul frânge plopul, pluta, nucul, salcâmul, zarzării, perii, merii şi gutuii, dar nu prunii, când n-au pic de frunză şi de rod în ei. Aşa? Lasă pe mine, au să treacă vijeliile şi pe la ei! De-a doua zi începu să reteze crăcile prunilor care treceau peste gardul ei. Prunii de pe... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Cioara se întoarse înapoi, şi iarăşi se duse, şi iarăşi veni. Fiecare din bătrâne, cu capul în jos, aduse de mijloc, căutau în pământ – ca doi cocoşi care se lasă din bătaie şi se pregătesc să înceapă din nou – aşteptau, tremurând, bombănind, cu nerăbdare, cu necaz, să arunce stârvul în ograda vrăjmaşei. Îşi sărau inim... | 222 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Adeseori visau că le ia casa foc, că vin turcii, de oţelite ce erau una contra alteia. Se puseseră Babele cu un ger în neştirea lui Dumnezeu. Ce să te pomeneşti cu Ghira, ce i se păru ei, că ar fi lipsind câteva nuiele din gard, tocmai de unde începea împletitura ei. – Ei! apoi stăi-mi-te, jupâneasă Iano… de-alea mi-ai... | 271 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Greu să trăiască unul fără altul. Şi aşa, făcându-se din zi în zi mai mari şi mai tăcuţi, se iubiră din ce în ce mai mult. Câte nu le spunea primăvara cu florile, vara cu poamele şi cu păsăretul vesel? Câte nu simţeau, fără să înţeleagă, simţind, lămurit, unul lângă altul, că le ard umerii lor lipiţi! Şi când, la şaisp... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Şi te jigăreşti… să juri că cu tot dinadinsul… Irina tăcu. Mama Iana fulgeră o privire spre alde Ghira, dădu din cap şi oftă… "Ei! he!" Frumoase şi blânde nopţi! Luna argintie plutea în văzduhul plumburiu şi limpede. – Răducane, ce tot ieşi nopţile afară? Nu eşti bine? Aşa mormăi Ghira la un miez de noapte. Băiatul se ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | Luna, deasupra lor, ca un taler de argint, le înflorea veşmintele albe. – Spune drept, Răducane, ţi-e frig ţie? – Mie nu… Dar ţie?… – Nici mie… – Irino, vrei să te duci, spune drept… – Eu?… Dar tu?… – Nici eu… Bătrânele pândeau ca doi câini, încremeniţi cu gâtul întins în faţa vânatului. Se văzură una pe alta şi nu înd... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Văduvele | "Eu? Mă spânzur în uşa ei". Şi nu-nchiseră ochii pân’ se lumină de ziuă. Copiii dormeau obosiţi. Ele, pocăite, cu capul în jos, porniră una spre alta, gândindu-se cum să înceapă vorba. Când ridicară ochii din pământ, se întâlniră, faţă în faţă, tocmai lângă parii unde copiii îşi vărsaseră focul. Fără vorbă îşi dădură m... | 160 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa. Poveşti de Ioan Slavici - Doi feţi cu stea în frunte Ana, cea mai în vârstă dintre surori, e... | 208 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Făt-Voinic, feciorul de împărat. Focul cailor se stâmpără în zărirea celor trei surori şi călăreţii deteră în pas mai încetişor, până ce, veniţi şi sosiţi, se simţiră duşi. – Auzi tu, soră, grăi Ana către sora mijlocie, dacă m-ar lua pe mine, i-aş frământa o pâine din care mâncând s-ar simţi ş-ar fi tot june şi voinic,... | 214 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | – Şi tu a mea! grăi al doilea în voinicie către Ana, ridicând-o şi pe ea în şa. Făcând aşa, voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor… Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a ... | 232 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Era adică să se întâmple – din îndurarea lui Dumnezeu – precum a grăit Lăptiţa la cules de căpşune… Şi lumea, şi ţara, şi întreaga împărăţie se bucurau aşteptând să se vadă ce nu s-a mai văzut încă. Hei! dar multe se petrec în lume, şi dintre multe, multe bune şi rele multe! S-a întâmplat adică, ca feciorul de împărat ... | 208 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Îşi puse dar de gând ca, cu una, cu două, cu vorbe şi iscusinţe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptiţa în grija ei, a ei să fie grija. Ştia că nu-i va fi greu să afle cale şi chip. Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru f... | 213 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii… lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război. Feciorul de împărat ... | 204 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căţei în locul copiilor, feţi-frumoşi, iar pe copiii cu părul de aur şi cu steaua în frunte îi îngropă în colţul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă şi cercă s-audă şi să vadă, n-auzi nimic,... | 201 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină. – Lăsaţi-i să crească! porunci împăratul. Îmi plac aici la fereastră! Aşa paltini n-am văzut încă. Şi apoi crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strân... | 205 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Într-o dimineaţă împărăteasa se puse pe de marginea patului soţului ei şi începu să-l ademenească cu dezmierdări şi vorbe de dragoste. Mult a ţinut până la ruptul firului, dar în sfârşit… şi împăraţii sunt tot oameni. – Bine! grăi feciorul de împărat cam cu jumătate de gură. Să fie pe voia ta; să stârpim paltinii: dar ... | 205 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | – Mie mi-e greu, zise cellalt pat, căci pe mine zace un suflet rău! Şi tot aşa vorbiră paturile în auzul împărătesei până la crepetul zorilor. Când se făcu ziuă, împărăteasa îşi puse de gând să prăpădească paturile. Porunci dar să facă alte două paturi tocmai ca şi acelea şi, când împăratul merse la vânat, le puse pe a... | 201 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Doi miei, fiecare preţ de-o împărăţie! Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilo... | 209 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni. Într-o zi pescarii împărăteşti se sculară dis-de-dimineaţă şi-şi aruncară mrejele în apă. Tocmai în clipa când cele din urmă două stele se stinseră pe cer, unul dintre pescar... | 224 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Copiii crescură repede… În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei n... | 206 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Cu trei paşi înainte şi alţi trei în sus se pomeniră tocmai înaintea casei celei mari, unde împăratul ospăta cu curtenii săi. – Vrem să intrăm! grăi unul dintre feţi aspru către slujitorii ce stau la uşă. – Nu se poate, răspunse un slujitor. – Ei! vom vedea noi dacă se poate ori nu se poate! strigă cellalt făt, cotind ... | 220 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | Când erau să iasă pe poartă, îi opri un slujitor ce venea în ruptul sufletului. – A zis împăratul să veniţi, că împărăteasa vrea să vă vadă! Băieţii se gândiră puţin, apoi se întoarseră, suiră treptele şi intrară la împăratul cu căciulile în cap. Era o masă plină, lungă şi lată, iar pe lângă masă toţi oaspeţii împărăte... | 208 |
Ioan Slavici | Doi feţi cu stea în frunte | De sub împărăteasă a sărit a doua perină. – Lasă-i să meargă cu prostiile lor! grăi ea către soţul său. – Ba nu, lasă-i să cânte! răspunse împăratul. Tu ai dorit să-i vezi, iar eu doresc să-i ascult. Cântaţi, băieţi! Împărăteasa tăcu, iar feţii începură să cânte povestea vieţii lor. "A fost un împărat…" începură feţii;... | 195 |
Ioan Slavici | Boierul şi Păcală | Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura: Poveşti de Ioan Slavici - Boierul şi... | 201 |
Ioan Slavici | Boierul şi Păcală | zice omul. – Bună ziua! îi răspunde boierul. – Dar de ce staţi dumneavoastră acolea? – Aşteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine degrabă cu trăsura, şi nu mai vine. Atunci omul spune boierului: – D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură şi cu cai cu ... | 66 |
Ioan Slavici | Păcală în satul lui | I se urâse şi lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară, – vorbă scurtă, – să se astâmpere odată. Po... | 218 |
Ioan Slavici | Păcală în satul lui | – Măi! ziceau vecinele lui Păcală, ce lucru să mai fie şi ăsta? viţeaua asta le întrece pe toate! Ce-i va fi dând oare să mănânce? Ce soi o fi de creşte aşa de frumos? Nu era nici soiul vreun soi deosebit, nici hrana mai de-a cătarea; viţeaua era însă viţeaua lui Păcală, iar Păcală îşi căuta de treabă, n-avea vreme s-o... | 204 |
Ioan Slavici | Păcală în satul lui | Vedeau parcă cele şapte viţeluşe cum se fac viţele, juninci, cum ajung în cele din urmă vaci şi ele, şi cum le vinde Păcală şi pe ele şi se întoarce de la târg cu o spuză de viţeluşe, toate flămânde, toate pornite din fire să se facă viţele, juninci şi vaci în cele din urmă. – Măi! strigară ei, ăsta ne mănâncă şi urech... | 213 |
Ioan Slavici | Păcală în satul lui | Păcală, de! ce să facă! Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se u... | 204 |
Ioan Slavici | Păcală în satul lui | Nu-i vorbă, muierea îi spunea mereu că teacă, că pungă, că nu-i este bărbatul acasă, că ce va zice lumea; Păcală ţinea şi el să rămână aşa într-un unghi al casei, într-un şopron, în pridvor, unde o fi, numai ca să nu fie casa pustie. N-avea biata muiere încotro, trebuia să-l primească, dar îi şi spuse să se culce şi să... | 231 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.