author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Ar fi vrut să o poată șterge din memorie, ar fi vrut să-și ceară iertare. Omul din față continua să povestească. În mod vădit, afacerile Grodeck îl pasionau. — Când a murit, zic, tânără doamnă Grodeck, Gunther era la München. Se zicea că studiază pictura. L-au chemat în țară, dar îndată după înmormântare a plecat din n... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Erau veri primari când s-au luat. Pe ea tot Grodeck o chema ca domnișoară. Averea era a ei, și acuma se zice că-i rămâne lui Gunther. Deocamdată nu e primejdie. Câtă vreme băiatul e minor, tot bătrânul Grodeck face ce vrea… Pe urmă o să fie mai greu, da, da, pe urmă… Clipea des din ochii lui mici și își mângâia cu îngr... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Nora și Paul coborau la distanță mică unul de altul, în tăcere. Cortina norilor cădea de o parte și de alta, cenușie, deasă, până jos, ca un zid. Brașovul, Râșnovul, întreaga Țară a Bârsei erau la dreapta lor, acoperite de aburi, dispărute în nori. Plecaseră dimineața de la cabană spre nord și se întorceau acum pe la s... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Dar ieri n-am putut să cobor. Vă mulțumesc că ați rămas. Toată dimineața am fost neliniștit. Mi-era teamă că ați plecat, că nu vă mai întoarceți. Voiam să viu după voi, să vă caut, să vă chem înapoi. Nu știu unde mi-a ascuns Hagen schiurile… totdeauna mi le ascunde… Fără schiuri, pe zăpada asta mare, nu se poate umbla…... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | întrebă Nora pe Gunther în timpul mesei. — Pentru că nu sunt. Răspunsul băiatului era puțin răstit. Un val de sânge trecu peste fruntea lui palidă. Era în toată ființa lui o tresărire de mânie, de rezistență. Pe urmă, cu aceeași schimbare de expresie, fața i se lumină din nou, într-un zâmbet ironic. — Nu, nu sunt. Am f... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | — Trebuie să-ți spun ceva, zise el, dar promite-mi că n-ai să te sperii. — Nu promit, dar am să încerc, glumi Nora. — Alaltăseară, când ai venit, știi de ce ți-am deschis? Știi de ce te-am lăsat să intri? Vocea îi era joasă, aproape șoptită. Întrebarea era pusă intens. — Am crezut că ești mama. Înțelegi? Mama. Arătă cu... | 217 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Nora se duse spre etajeră și luă de acolo portretul. Îl privi de aproape cu multă atenție. Buzele erau slab desenate, fruntea înaltă, tristă ca a băiatului, părul ușor fluturător pe tâmple. În colțul dejos al portretului era scris cu creionul: Mittwoch, den 5 Mai 1932. Gunther. — Era o zi cu mult soare, spuse Gunther. ... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | — Stai să vezi, spuse Gunther. Deschise un sertar, căută prin caiete, prin blocuri de desen și scoase de acolo un sul mic de hârtie, pe care îl desfăcu în fața ei. Era o hârtie groasă, lucioasă, de copie fotografică, pe care se vedea un dreptunghi negru, străbătut de două linii albe subțiri, care urcau și coborau în zi... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Părea sincer amuzat de gândul acesta. — Vezi, un pictor în familia Grodeck ar fi fost o rușine. Un cardiac în familia Grodeck este un scandal. Asta se întâmplă pentru prima oară de când există Grodecki pe pământ. Inima lor a bătut totdeauna bine. A fost o inimă exactă. Cuvântul îl amuza. Îl găsise în momentul acela și ... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Eu da. Seara mai ales, noaptea mai ales. E ca un motor mic, ascuns. Când e liniște, în mijlocul nopții, mi se pare că se aude în toată casa. O inimă Grodeck care se aude… E de necrezut. Averile Grodeck s-au făcut cu tot ce vrei, dar nu cu inima. Cu stomacul, cu splina, cu rinichii, dar nu cu inima… Înfășură sulul ca ma... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XI | Îi așteptară toți trei, privind de sus, de la fereastra din turn, să-i vadă felinarul apărând de departe, în pădure. Faffner dispăruse încă de cu ziuă, alergând spre vale. — Îl simte venind, spuse Gunther. Totdeauna când se întoarce de la Brașov aleargă înaintea lui până la Ruia și-l așteaptă acolo. Într-o seară, Hagen... | 173 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | SERILE LA CABANĂ ERAU LUNGI, deși după ora zece se stingeau luminile, se închideau obloanele și toată lumea mergea la culcare. Dar începeau devreme, de cum se întuneca, și treceau încet. Lumina de amurg era albastră din cauza zăpezii, care încă mai sclipea câtva timp după apus. Pe urmă și această ultimă lucire se pierd... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | O Noră de zi și o Noră de noapte. Ghemuită în fotoliul de lângă cămin, pierdută în cartea pe care poate nici n-o citea, părea că așteaptă, cheamă. — Ești obosită, Nora? Era altceva decât oboseală. Era un fel de predare. Totul în ea se îndrepta spre noapte. Când Hagen stingea luminile, când Gunther spunea noapte bună, o... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Nimic nu era nesigur, totul era împlinit. Genunchi mari, calmi, fără neliniște. Coapse înalte, șolduri pline. — Ești frumoasă, Nora. Este un acord între tine și tine și acest acord se numește frumusețe. Ea era la oglindă și își pieptăna părul, căzut pe umeri. Se opri cu pieptenele în mână și se întoarse spre Paul. Era ... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Paul nu-și putea opri un gest de jenă. — Nu, Nora. Ea nu înțelegea. — Ce stupid poate fi un bărbat, Paul! Câte superstiții, câtă frică… Ți-e frică de lucrurile cele mai simple. Numai o femeie știe să sărute mâinile, dragul meu, și să facă dintr-asta un lucru frumos. Se apropia de el cu ochii deschiși. Nu avea nici grab... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | — Știi ce se întâmplă astă-seară la Brașov? întrebă ea deodată. Răspunse tot ea râzând. — Se cântă, la Biserica Neagră, Oratoriul de Crăciun. — Suntem în 23? se miră Paul. — Da. Rămase câtăva vreme cu privirea ațintită spre Brașovul nevăzut de dincolo de ceață. Părea că măsoară distanțele. — Ce zici? Ar fi o nebunie da... | 212 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Du, Hirtenvolk, erschrecke nicht, Weil dir die Engel sagen…” 20 Ridicase vocea prea sus, și ultima notă, deși clară, îi aduse sângele în obraz. — Mama era jos în biserică. O văd și acum, lângă a treia fereastră pe dreapta. Zâmbea. Era singura ființă care zâmbea în toată Biserica Neagră. Mi se părea că mă aude. Mi se pă... | 217 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | — Dacă sunteți atenți, nu vă puteți pierde. Harta desenată de el era clară și amănunțită. Avea pe margini toate semnele indicatoare ce puteau fi întâlnite în drum și de care le recomandă să se ferească. În plus, îi dădu lui Paul o busolă și îi arătă cum să se servească de ea. Nora trebui să ia în rucsacul ei pânză de p... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Nora se grăbi să-l liniștească. — Îți mulțumim, dar cred că o vom lăsa în pace pe Frau Adelle. Nu se poate să nu găsim loc în oraș. El nu păru totuși deplin liniștit. — Drum bun, le zise. Se uită lung după ei cum se depărtează. Făcură la S.K.V. Un scurt popas, ca să consulte harta. De acolo mai departe plecau pe un dru... | 216 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Plugul era deschis într-un unghi enorm. Întoarcerea se făcu încet, ca o rotire plană de pasăre cu aripile nemișcate. Schiul stâng, care susținuse o secundă toată greutatea, derapă cu un hârșâit aspru, și pe urmă, în secunda următoare, echilibrul se restabili. — Bravo! Foarte bine, o auzi pe Nora strigând din urmă. Nu a... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Totuși, simțea în obraz bătaia mereu mai iute a vântului. Nu înțelegea ce se petrece. Plugul nu-l mai ajuta deloc. Era ca o frână ruptă, care nu mai transmite comenzile. Virajele deveneau din ce în ce mai dese, mai repezi. Întoarcerile se făceau acum printr-un fel de răsucire automată. Paul se simțea smucit când spre d... | 212 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Nu-și dădu seama ce se petrece. Avea impresia că zboară pe o suprafață plană. Vântul, care până atunci îl izbise eu violență în față, părea că se domolește. Schiurile nu mai tăiau cu muchia, oblic, în zăpadă, ci se așezau, parcă plutitoare, cu talpa întreagă pe sol. Încă o dată, Paul încercă să-și regăsească mișcările ... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | — Te asigur că exagerezi, Paul. Totul a mers foarte bine. Te-am urmărit tot timpul. Virajele erau sigure, viteza moderată. Uneori prea repede, dar și atunci stăpânită. — Stăpânită de cine? Eu eram într-un vârtej, într-un haos. Nu vedeam nimic. — Pentru că lumina era prea mare. Schiul e o mare lumină; tu singur ai spus-... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Uneori îndrăznea să închidă ochii. Numai câteva secunde. — Se simțea fără greutate, fără memorie, fără trecut… Nora îi lua câteodată înainte. O vedea depărtându-se în mare viteză, cu genunchii abia îndoiți, cu bastoanele trase înapoi și ridicate foarte puțin deasupra zăpezii, ca două vâsle oprite o clipă în aer. O regă... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Mai vastă decât Ruia, poiana părea mai sălbatecă, mai părăsită. Poate și din cauza luminii, care începea să slăbească. Brazii la Ruia fuseseră verzi, de un verde viu. Aici verdele lor începea să bată spre negru. O ceață plumburie se lăsa odată cu seara, care nici ea nu era departe. Intraseră într-o colibă de pădurar, c... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Ea porni înainte în recunoaștere, strigând din când în când, ca să-l anunțe că drumul e liber și că poate veni. Bietul lui plug fu demontat de la punctul de plecare. Schiurile derapau întruna. Nu era chip să le adune, să le oprească. Pe o distanță de câteva sute de metri, drumul șerpuia printre brazi, cu viraje scurte,... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Foșnetul schiurilor devenea din ce în ce mai aspru în zăpadă care, odată cu lăsarea serii, prindea o crustă de gheață. Se opriră la o întretăiere de drumuri, unde o tablă a Turing-Clubului, pe jumătate acoperită de zăpadă, arăta spre stânga o cărare însemnată cu cruci galbene în pătrate roșii: Spre Poiana. — Dacă vrei,... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Ochii lor se întâlneau o secundă, poate nici atât. Paul se înclina mereu mai tare înainte, se lăsa mereu mai adânc, pe genunchi. Erau unele ondulații de teren care îl zguduiau, de parcă ar fi vrut să-l arunce înapoi. Primea șocul în piept și se ghemuia pe schiuri. Nu știa de câtă vreme ține cursa aceasta și nici cât va... | 211 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Trecea prin toate acestea buimăcit, surd. În el stăruia, ca un sunet prelungit de orgă, tăcerea pădurii. Intraseră să cumpere biletele de concert, alegea locurile, primea restul, punea întrebări, răspundea – dar toate le făcea mașinal, absent. — Ce e cu tine, Paul? Nu vrei să te trezești? — Ba da, dar nu pot. Brașovul,... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | se miră Nora râzând. Lumea venea mai ales pentru concursurile de schi de la Predeal, care începeau peste două zile. Echipele de concurenți care se antrenaseră până atunci pe munți, în toată regiunea, începeau să coboare, să se adune. Pe bulevard, peste drum de poștă, trenul municipal, cu locomotiva lui scundă, cu vagoa... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | “Da, e întreruptă”, repetă Paul în gând. I se părea într-adevăr că sunt în memoria lui legături desfăcute, linii întrerupte, drumuri pentru totdeauna închise. Trenul se puse cu greu în mișcare, cu un zgomot de fiare vechi, înghețate. Locomotiva se lupta să iasă din îngheț, să răzbată prin zăpadă. Călătorii cântau la fe... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | întrebă Paul. — Ba da, dar… Fetița nu termină răspunsul și fugi repede în casă, probabil ca să spună mai departe lucrurile de necrezut care se întâmplau la numărul 26. Poarta se deschise totuși în cele din urmă, dar numai pe jumătate. O femeie bătrână, îmbrăcată în negru, îi opri din prag să intre, cu o privire aspră c... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | N-am știut că veniți. Aici nu vine nimeni. Obloanele erau toate închise, ca și poarta de la intrare, cu drugi de fier. — Noi lăsăm rucsacurile și ne ducem, spuse Nora. Dumneata, dacă ne dai o cheie de la poartă, nu trebuie să ne aștepți. Ne întoarcem târziu. Voia să iasă cât mai repede de acolo, să se vadă din nou afar... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Un flaut sau un corn își ridica glasul o secundă și se pierdea apoi, acoperit de acel “da” general, pe care și-l transmiteau, ca un apel, viorile și violoncelele. Pe urmă se făcu tăcere. Se simțea glasul dirijorului nevăzut, care ridicase bagheta. Întâi flautul și pe urmă oboiul intrară timide în joc, cu ceva întrebăto... | 211 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | El îi puse mâna pe umăr – mâna lui grea – dar nu întoarse capul. Gestul lui spunea fără cuvinte: da, Nora, sunt aici, am auzit, am înțeles… Viorile și alămurile, în primul rând copleșite, se regăseau. Trompetele sunau mai departe vestea dată de cor. Flautul și oboiul alergau, cu glasul lor mărunt, printre coarde și met... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Trecerile de la recitative la arii și coruri erau marcate de clavecin, prin câteva acorduri, care păreau să ceară dinainte ascultare. Uneori, ca și cum glasul clavecinului ar fi fost prea mic pentru ca să susțină punțile dintre un coral și o arie, întreaga orchestră îi venea în ajutor. Niciodată, i se părea lui Paul, n... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | În aceeași clipă căută spre a treia fereastră din dreapta, unde ar fi trebuit să fie tânără doamnă Grodeck, surâzând băiatului ei. Dar nu era nicio femeie tânără sub a treia fereastră și nu surâdea nimeni în toată Biserica Neagră. “Să vă uitați bine diseară la ei, spusese Gunther. Sunt zeci, sute de familii Grodeck. Ni... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | Le descoperea abia acum, severe încă și totuși prietenoase. Pretutindeni erau covoare și cărți. Într-un colț, un pian și caiete de muzică. Le răsfoi cu mirare: Schumann, Brahms, Schubert. — Cine cântă la pian? o întrebă pe Frau Adelle. — De când a murit tânără doamnă Grodeck, nu mai cântă nimeni, spuse femeia. — Venea ... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XII | — Poate n-ați cunoscut-o. Poate nu știți cât a fost de frumoasă. Fotografia semăna cu portretul desenat de Gunther, dar avea mai puțină tristețe. Era probabil un instantaneu mărit mult. Tânără femeie părea că alergase prin pădure și că se oprise un moment, ca să-și adune părul pe tâmple. Fotografia o prinsese cu acest ... | 78 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | BRAȘOVUL, ÎN PRIMELE ORE ALE acelei dimineți, părea că se pregătește pentru deschiderea unui târg. De la Bran, de la Râșnov, din cele șapte sate, din toată regiunea, veneau camioane, autobuze, sănii, mașini particulare, aducând lume care înnoptase afară din oraș. Străzile erau pline de bucureșteni care se regăseau cu s... | 214 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Dar mai ales ținuse să se despartă de Paul și să rămână câteva clipe singură, pentru ca să poată cumpăra în taină câteva surprize pentru pomul de Crăciun, mici fleacuri pe care abia diseară le va scoate din rucsac, la aprinsul lumânărilor. Se întoarse la Coroana însuflețită de alergături și speriată de întârziere. — N-... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Parcă era un om, un prieten. Ar fi vrut să-i vorbească, să-l întrebe: Când ai venit? E și Ann aici? Da, desigur că este. Ce întrebări stupide pun! Portierele erau încuiate, parbrizul înghețat, întreg radiatorul plin de zăpadă, motorul încă era cald. Probabil că mașina abia se oprise. Părea să fi făcut o cursă grea. În ... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Purta anul trecut o căciuliță de astrahan trasă pe frunte și un mantou, tot de astrahan, din care reușea să facă ceva cu totul nepretențios, ca o haină pe care ar fi găsit-o în ultimul moment pe cuier și ar fi luat-o în grabă, ca să facă o cursă de câteva minute în oraș. Ocoli de câteva ori automobilul, uitându-se aten... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | E absurd să crezi că Ann e singură. E absurd să crezi că o cutie nouă de țigări intră în viața lui Ann fără să tragă după ea un bărbat, un amor, o legătură, un capriciu… Rămase cu ochii fixați asupra acelei cutii de metal, care i se părea că ascunde, că trădează totul. Simțea o veche durere redeșteptată, aproape de ini... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Au fost de atunci între ei câteva zile trăite împreună, câteva nopți de iubire. Toate sunt șterse. Îl simțea pierdut, fugit de lângă ea. Încă o dată fugit de lângă ea. Și nu mai găsea destule puteri în ea ca să-l oprească. “E timpul să renunți, Nora. Omul ăsta nu se mai întoarce.” Se gândea să-i spună: “E destul, Paul.... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Și pe omul ăsta îl pierd.” O Noră cuminte, răbdătoare încearcă să prindă din nou curaj. Își promitea să aștepte, să reziste, să nu cedeze încă. Până la Prăpastia Lupului urcaseră cu schiurile în picioare, dar de acolo mai departe trebuia să le scoată și să le poarte pe umeri. Umblau de aproape două ore, fără să fi schi... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Își spunea că lasă în urma ei un om rănit, un om căzut, un om care are nevoie de ajutorul ei, chiar dacă nu-l cere, chiar dacă nu-l vrea. Totuși continua să meargă, privind mereu înainte, ca și cum i-ar fi fost indiferent dacă el mai vine sau nu. “Te porți ca o femeie jignită, Nora. Începi să-l iubești dacă începi să a... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Sub oglinda lor, un gol nevăzut soarbe și trage la fund. Înaintau prin zăpadă cu mișcări instinctive de înot. Pe alocuri, depresiunea era ca o treaptă ruptă. Senzația de scufundare era precisă. Părea că valuri de zăpadă se ridică în jurul lor și îi acoperă. Se zbăteau cu genunchii, cu brațele, într-un fel de bătaie pe ... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | “Câtă vreme e lumină, nimic nu e pierdut”, își făcea Nora curaj. O înspăimânta doar gândul că i-ar putea prinde ceața înainte de a ajunge sus. În întuneric, pe povârniș, n-ar mai fi putut face niciun pas înainte. Un singur gest greșit ar fi fost de ajuns ca să se prăbușească. “E oare nevoie să-i spun?” se întreba Nora,... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Buza prăpastiei era un parapet aproape vertical de gheață. Cârligele bocancilor se înfigeau ca niște gheare, ca să oprească alunecarea. Până în ultimul moment, căderea era încă posibilă. Toată zbaterea lor putea deveni în acest ultim moment o zădărnicie. Prăpastia Lupului, privită de pe acele ultime trepte infernale, a... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Mi-e de ajuns. El avu din nou ridicarea lui din umeri dezamăgită. — Îți mai cer, adăugă Nora, să uiți gestul ăsta de om sfârșit. E așa de greu? — Nu știu, Nora. Cred că-ți pierzi vremea cu mine. — Totuși, ieri când am plecat de aici erai un om vindecat. — Credeam că sunt. Dar e de ajuns să-mi iasă în cale o umbră, pent... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Vorbea repede, cu fraze rupte, cu o stranie agitație nervoasă sub marea lui paloare. Ochii îi străluceau de febră, prea calzi, prea intenși ca să zâmbească. Faffner le mirosea hainele, se culca la picioarele lor, se zvârcolea cu un mârâit ciudat de bucurie și regăsire, dar parcă și de deznădejde. Cu greu reuși Nora să-... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Am lăsat în casă lucrurile așa cum le știi. Nimic nu e clintit din loc. Poarta e ferecată, ferestrele închise. Nimeni nu va trece acel prag și nicio umbră nu va pleca de acolo.” Dar tăcerea lui Hagen nu punea întrebări și nu primea cuvinte de prietenie. Toți trei bărbații tăceau, și Nora se simțea foarte singură între ... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XIV | Mai greu veni Hagen, care nici nu se apropie cu totul de pom. Stătea la câțiva pași de el, la fel de aspru, la fel de întunecat. Se adunau în jurul bradului ca în jurul unui foc în pădure. | 39 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | TERENUL DE SCHI AVEA ÎN prima dimineață de Crăciun un aspect de serbare populară. Câțiva schiori pasionați plecaseră în zori la Predeal, coborând pe versantul dinspre Timiș, ca să asiste la concursurile oficiale. Cei mai mulți însă rămăseseră pe loc, iar de la Brașov soseau mereu grupuri de băieți și fete care se lupta... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | — un ceas deșteptător. Întreg concursul era făcut jumătate în glumă, ca o parodie a concursurilor adevărate de la Predeal, dar era o glumă în care toată lumea se lăsa antrenată cu destulă convingere. Mai ales sașii de la S.K.V., veniți în grup compact, erau serioși și deciși de parcă s-ar fi pregătit pentru o mare bătă... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Îi cunosc prea bine. Nora îi pregăti totuși schiurile, pe care băiatul nu le pusese încă în acea iarnă, și era sigură că la această ispită nu va rezista. “Trebuie să-i scot la lumină”, își spunea ea, privindu-i pe amândoi. Hagen, care rămânea singur la cabană, îi șopti Norei cu îngrijorare: — Să fi atentă. Gunther n-ar... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Nora simțea îndreptate asupra ei zeci de întrebări. Gunther, înviorat de aerul rece al dimineții, o ținea de braț și îi vorbea cu animație. — Mâine toată familia Grodeck va ști că am ieșit împreună. Se va deschide o anchetă, ca să se afle cine ești, de unde vii și ce intenții ai. O femeie tânără în familia Grodeck e o ... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | — De ce douăzeci și trei?se miră Nora. — Nu știu. La întâmplare, ca la ruletă. Râdea cu fața luminată, redevenit copil și atârnându-se de brațul ei stâng cu toată puterea. — Tu pe ce număr joci, Paul? întrebă Nora. Întoarse capul spre dreapta, unde-l știa tăcut lângă ea, dar nu-l găsi. A plecat? E oare posibil să fi pl... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | “Tot îi rămâne un pacient”, își spuse pierind. “Sunt rău, sunt nedrept”, adăuga din obișnuință vocea lui intimă de om rezonabil, fără să-i poată da însă remușcări. Cuvintele, gândurile treceau prin el pustii. Se simțea ca un instrument cu coardele rupte, fără rezonanță, fără căldură. Nimic nu răspundea în el, nici gând... | 227 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Privește acum cu ochii deschiși toate aceste imagini, altădată dureroase, și le găsește cel mult stupide. O vede pe Ann jos la Brașov, într-o cameră de hotel, cu Dănulescu sau cu altul, o vede goală în brațele lui, o urmărește fără oroare, fără revoltă, în mișcările ei cele mai secrete, îi aude râsul ei excitat, suspin... | 219 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Nora se temea să nu-l obosească această agitație și uneori îi punea mâna ușor pe umăr ca să-l calmeze. Locul din dreapta ei era mereu gol. Paul nu se întorsese, și Nora se întreba dacă se va mai întoarce vreodată. Nu i se părea cu neputință să fi plecat pentru totdeauna. Poate că la cabană o aștepta un bilet al lui, un... | 227 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | La baza stâncii din vârf a Postăvarului, cele două echipe se vedeau aliniate ca niște bile negre pe zăpadă. O detunătură de pistol deschise cursa. În primul moment nu se văzu nimic, decât un nor de zăpadă, care cobora vijelios ca o avalanșă. Pe urmă, unul câte unul, alergătorii se desprinseră din negură, la distanțe mi... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Ba nu! Și de la T.C.R. tot cinci erau. În îmbulzeală se greșise numărătoarea. Toți zece alergătorii terminaseră cu bine cursa. Clasificarea urma să se facă după cronometraj. Dar atunci, cine era alergătorul căzut? Cine era acest al unsprezecelea concurent neînscris și care zăcea acum în zăpadă în mijlocul terenului? Ec... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Schiurile alunecau singure fără viteză, când deodată se răsuciră violent spre dreapta. Le opri în aceeași secundă, cu o tresărire reflexă, pe care o simți ca o izbitură în piept, ca și cum cineva din el ar fi tras un mâner secret de frână. Schiurile oprite în loc vibrau de violența șocului. În fața lui se deschidea, ca... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | Ținea ochii mereu deschiși, dar era prea mult soare ca să mai vadă ceva. Căderea o simți ca o deviere de zbor. Avu senzația violentă că e smuls de pe traiectoria lui și aruncat în altă direcție, ca un proiectil ricoșat… Până la tribună fusese dus pe o targa de crengi de brad. — Cred că nu are nicio fractură, dar e mai ... | 220 |
Mihail Sebastian | Accidentul XV | De ce? — Nu știu, Nora. Nu-mi aduc aminte. Era ceva luminos în privirea lui, o expresie de mare odihnă. — Am uitat tot, cu desăvârșire tot. E aici, în zăpadă, sub ochii tăi, Nora, un om fără amintiri, un om liber — mă auzi? — un om liber… | 49 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | BĂTRÂNUL GRODECK SOSI LA cabană în prima dimineață după Crăciun. Nu-l aștepta nimeni, dar încă înainte de venirea lui, Faffner dăduse semne de neliniște. Umbla mârâind cu botul în zăpadă, în căutarea, parcă, a unor nevăzute urme de sânge. “Câinele ăsta e bolnav”, spusese Nora, încercând să-l domolească, dar nimeni nu s... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | — Nu-l putem lăsa așa, spuse Hagen. E mai bine să-l punem în lanț. Intrară cu toții în casă și câtva timp rămaseră tăcuți, ascultând cu inima strânsă acel urlet de ființă chinuită, care părea că le cere ajutor. Bătrânul Grodeck nu era deloc bătrân. Nu arăta să fi trecut de cincizeci de ani, iar pe acești cincizeci de a... | 212 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | Gunther îmbrăcase în acea dimineață puloverul lui roșu și un pantalon de flanelă, gri-deschis. Lângă el, hainele negre ale bătrânului Grodeck erau ca o mustrare tăcută, ca și cum ele singure ar fi apărat acolo memoria moartei. Plimba peste oamenii și lucrurile din încăpere o privire rece, care nu întreba nimic, dar dez... | 220 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | În ierarhia Grodeck, această mătușă Augusta ocupa desigur un loc însemnat. Gunther însă nu răspundea în niciun fel, și bătrânul Grodeck nu părea că așteaptă vreun răspuns. Hagen nu se așezase la masă. Cu tăcerea lui puternică apăra de departe tăcerea mai nervoasă, mai nesigură a băiatului. Stătea pironit de ușă, fără s... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | — Drumul trebuia oricum să-l fac. Fie că rămâi, fie că pleci, avem unele lucruri de discutat. Poate că ar fi mai bine să le discutăm numai între noi doi. — Eu nu am secrete, zise Gunther, speriat de gândul că ar putea rămânea singur, și aruncând spre Nora, spre Paul, spre Hagen priviri ce chemau în ajutor. — Nu sunt se... | 230 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | Gunther asculta fără niciun semn de aprobare sau măcar de înțelegere. În cele din urmă, se ridică. — Nu pot să-ți dau niciun răspuns. Sunt lucruri care deocamdată nu mă privesc. În martie voi coborî la Brașov și voi vedea atunci ce e de făcut. Pentru prima oară, bătrânul Grodeck își pierdea răbdarea. — Eu n-am timp să ... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | Îl mai ajutau și hainele negre de doliu, cu demnitatea lor rigidă. — Sunt lucruri, zise el, pe care un tată nu le poate discuta cu fiul lui. Și, orice s-ar spune, ești totuși fiul meu. Ridicase capul, spunând aceste ultime cuvinte, spre Hagen, și pentru prima oară îl privi în ochi, în tăcerea împietrită pe care acesta ... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | Hagen ieșise aproape în același timp, alergând după el. Bătrânul Grodeck rămase singur cu Nora și cu Paul. Își potrivi cravata cu multă atenție, lucru care îi dădea oarecare liniște, ca și cum acest gest ar fi pus ordine în el și ar fi reparat cuvintele grele pe care le primise în fața unor oameni străini. — Nu trebuie... | 214 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | Se plimba prin odaie cu pași măsurați și se oprea în fața câte unui obiect, pe care îl privea cu aceeași expresie de dezaprobare. — Băiatul e bolnav, zise Nora. O mare emoție îl poate doborî. Poate că ar trebui lăsat în pace câtăva vreme. — Bolnav! Bătrânul Grodeck spunea cuvântul cu iritare și cu neîncredere. — E și a... | 212 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVI | În primul moment alergase în pădure pe urmele celui plecat, dar se întorsese după câtva timp, abătut. Era prea târziu ca să-l mai găsească, și urmele se pierdeau în ceață. Nu voia să mănânce nimic și nu primea nicio mângâiere. Era într-adevăr bolnav, ochii îi erau arși de febră, și când cineva încerca să pună mâna pe e... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | NOAPTEA DE ANUL NOU SE SĂRBĂ-torea pe munte cu focuri și chiote. De la Turing-Club și de la cabana Sașilor, veneau prin pădure strigăte, pe care numai vântul le acoperea cu vâjâitul lui metalic. Viscolise toată ziua, dar mai târziu vremea se domolise. O ceață grea, densă cădea liniștitoare peste brazi și pietre. În vâr... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Nora? Nu sunt lângă tine? Nu suntem împreună? — Împreună, și totuși singuri. — Toți suntem singuri, Nora. Uită-te bine la toți câți suntem aici și spune dacă e cineva care nu e singur. Nu erau în lumina acelor flăcări de seară decât oameni triști, figuri grave, priviri care se întâlneau fără să se vadă. Pe toate fețele... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | I se părea că focul acela, ca să ardă, avea nevoie de ei. I se părea că, fără oameni în jurul lui, se va stinge. Gunther îi aștepta la cabană cu nerăbdare. În cele trei zile câte trecuseră de la plecarea bătrânului Grodeck, fusese bolnav. În seara aceasta cobora pentru prima oară din camera lui. — Mai ai febră? — Astă-... | 225 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Îi plăcea să umble cu bocanci și i se părea că pasul ei greu îi dă mai multă siguranță între cei trei bărbați. Dar astă-seară bocancii o oboseau, și tunica era prea grea. Ciorapii groși de lână o zgâriau. Îi scoase ca după un marș lung și pe urmă după atâtea zile de îmbrăcăminte aspră, își trase ciorapii de mătase, sin... | 214 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Se simțea ușoară și coborâse scara până jos în hol alergând, ea, care de obicei mergea fără grabă, fără zgomot. Abia pe ultima treaptă se oprise, mirată ea însăși de această neașteptată schimbare. “Ce e cu tine, Nora? Parcă ai băut”, se dojeni în gând. Gunther veni spre ea și o luă de mână, privind-o cu o expresie de u... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Nora. Tu ești cumințenia. Tu ești simplicitatea. Le primim pe toate cu nepăsare, ca și cum ni le-ai datora, ca și cum am avea drepturi vechi asupra lor. Dar astă-seară, deodată ne aduci aminte că ești frumoasă, și frumusețea ta e un dar prea mare. Ne dezarmează, ne dă remușcări, ne face să spunem prostii. — Într-adevăr... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Ascultă câtva timp, cu botul ridicat în aer, cu urechile ațintite spre cine știe ce depărtate zgomote, și pe urmă merse spre ușă suflând și mârâind. — Ce e, Faffner? Câinele se ridicase cu labele pe ușă, încercând să-și deschidă singur, dar când Hagen îi dădu drumul să iasă afară, rămase în prag, neîndrăznind parcă să ... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Câinele îl urmă cu botul în zăpadă, căutând drumul… Se întoarseră după o jumătate de oră. Timpul la cabană trecuse încet, într-o așteptare încordată, pe care tăcerea, o făcea și mai intensă. Gunther nu se dezlipise niciun moment de la fereastră. Nu se auzea din pădure niciun strigăt, nicio chemare. Doar din când în cân... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | O să încerc eu să i-l găsesc, dar mai întâi vi l-am adus să-l vedeți. — Sunt urși pe aici? întrebă Nora uimită. — Într-un singur loc, mai jos, spre stână. Cred că nu sunt mulți. Astă-vară ciobanii vorbeau de o ursoaică, de una singură, care se arăta noaptea din când în când pe la stână. Hagen pusese ursulețul jos pe co... | 211 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Stătea aplecat peste mica fiară adormită cu o privire atenta, de om îmblânzit. Miezul nopții îi găsi tăcuți și atenți în jurul puiului de urs, care le intra în casă odată cu noul an. “E poate un semn”, gândi Nora. Aducea cu el un miros de pădure și de pământ. Era caraghios și zbârlit, mai ales acum, când începea să se ... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVII | Singur focul din cămin mai arunca o slabă lucire roșietică pe figurile lor, care, în întuneric, deveneau mult mai grave. De departe, dinspre vârful muntelui, se auzeau lovituri de armă. Se trăgea cu pușca, în cinstea noului an. Faffner, care tot timpul mârâise, tăcu și el ascultând. Când se făcu din nou lumină, se priv... | 159 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | SE SPARG NORII! De la S.K.V. la Turing, vestea alerga prin pădure ca un strigăt: Se sparg norii! Se ridică ceața! Dimineața era cenușie, zările erau închise, și lumina avea mereu aceeași lipsă de strălucire. Vârful Postăvarului părea scund sub cerul opac și umed, căzut prea jos. Totuși, de la cabana Sașilor veneau stri... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Oamenii păreau buimăciți de prea grăbita imagine ce fulgerase și se stinsese în zare. Ceața se depunea din nou pe brazi și stânci, cu lumina ei difuză, care stingea ultimele reflexe ale pietrelor. — Priviți! strigă cineva. Zarea se despicase, și un cerc plutitor de lumină albastră se deschidea ca un oraș fantomatic pri... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Norii se destrămau, deschizând departe arcuri de triumf, bolți albastre, ținuturi sclipitoare. De la o secundă la alta, continente de fum luau ființă și se topeau pe întinsa câmpie a Bârsei. Lanțuri de munți creșteau și se prăbușeau într-o lumină magică. Ceața se ridica din pădure ca dintr-un mare incendiu. Fiecare bra... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Cabana părea ușoară ca o navă liberată din sloiuri. Paul merse spre fereastră și o deschise. Un cer albastru, adânc, cu stele umede, un cer de primăvară, neasemuit de clar, neasemuit de ușor, plutea peste pădurea troienită. Totul era albastru în noapte – brazii, zăpada, stâncile. O lună nevăzută, bătând poate de undeva... | 211 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Bucegii nu mai aveau strălucirea lunară, străvezie din timpul nopții. Păreau niște munți de cretă, sculptați minuțios, cu vârfurile delicate și exacte. Pe celălalt versant, Țara Bârsei se desfășura ca o machetă în relief. Munții Făgărașului și ai Ciucului prindeau în cercul lor violet câmpia, cu orașe, cu drumuri, cu p... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Lovituri de topor sau căderi înăbușite de copaci străbăteau ca din fundul pământului, și pe urmă se limpezeau în aerul clar al dimineții. Trecea uneori peste pădure o adiere abia simțită, și sub această suflare brazii păreau niște corăbii cu pânze pe o mare prea calmă. Numai pe creste aerul era mai viu, și bătaia vântu... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | îl întreba Gunther trăgându-l de urechi. Nu vezi că a venit primăvara? Câinele ridica un moment capul, făcând ochii mici în lumina de amiază, și pe urmă, cu vechea lui lene de animal adormit, se întorcea la somnul lui de iarnă. — Faffner e mai cuminte decât noi, spunea Nora. El știe că nu trebuie să credem prea mult în... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Sub pleoape străbătea o lumină roșie, caldă, care îi amintea ceasurile de plajă de la Balcic. Avea senzația că e gol în soare, își auzea tâmplele zvâcnind, și urechile îi erau asurzite de un tumult confuz de ghioc. Uita unde se află și de când i se părea că este în această toropeală luminoasă de totdeauna și pentru tot... | 219 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Mai târziu, când își recăpăta lumina ei spectrală, toate văile erau albastre ca niște lacuri limpezi, încremenite sub lună. Nora și Paul așteptau apusul de soare sus, în vârful Postăvarului, și rămâneau acolo târziu, până ce noaptea era deplină. Se vedeau aprinzându-se lumini rare, pe valea Timișului; se vedeau, ca niș... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | Brașovul se mai văzu o dată sclipind cu luminile lui de seară, și pe urmă dispăru în ceață. — De acu nu-l mai vedem până la primăvară, spuse Hagen închizând obloanele. Ultima noapte pe care Nora și Paul o mai aveau de petrecut pe munte semăna foarte bine cu noaptea sosirii lor la cabană. Vântul arunca valuri de zăpadă ... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | — Trebuie neapărat? — Poate că n-ar trebui, spuse Paul, pe care întrebarea lui Gunther îl făcea gânditor. Poate că n-ar trebui. Dacă am avea mai mult curaj decât avem… Dacă am înțelege că nimic nu ne cheamă înapoi… Dacă ne-am hotărî să rămânem pentru totdeauna aici… Nora continua să pună ordine în lucrurile ei și să le... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul XVIII | De la Ruia îi lăsă să plece singuri mai departe. — V-aș conduce până la Brașov, dar nu vreau să-l las pe băiat singur. În ultimul moment, scoase din buzunar un obiect mic de metal, pe care îl dădu Norei cu un gest brusc nepregătit. — Te rog să păstrezi asta, în amintirea lui Gunther. Era un medalion cu un portret al ti... | 211 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.