author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Era fructul ei preferat și mai de mult Gelu îi spusese că gustul acesta al ei era o perversitate onestă. Într-adevăr, privind-o pe Adriana cum desfăcea o portocală, el avea senzația unui fel de siluire figurată. Ea tăia coaja groasă în câteva felii, pe care le desfăcea ca pe niște petale, despărțind ușor fibrele albe a... | 227 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Abia pe Bulevard, când dădu de lumină, simți că ceva se schimbase totuși. Sunetele străzii veneau până la ea învăluite, luminile scăzute ca din ceață. Erau senzații pe care nu le recunoștea. Dacă n-ar fi fost brațul sigur al lui Gelu, s-ar fi crezut în vis. Toate luau alt sunet, altă înfățișare. Se întoarseră pe străzi... | 207 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Se întoarseră iar prin Cișmigiu. De undeva de sub zăpadă răzbea un miros de frunze putrede și ude, puternic, răvășit. Dinspre lac bătea un vânt rece. Adriana își lăsa gulerul mantoului ca să primească drept în față bătaia aceea ascuțită, usturătoare: căci simțea, apropiindu-se de casă, cum o moleșeală caldă o cuprinde ... | 203 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Ani de-a rândul își trăise viața toată în două-trei surâsuri, în două-trei încruntări: trebuise să exprime visurile, așteptările și patimile ei pe un obraz cât un pumn, când avea pentru asta un trup întreg, divers, necunoscut, ascunzător de mari strigăte. Se descoperea, în sfârșit, trezită din adâncuri, și toată gama e... | 204 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Nu voia să-l știe liber, lucid, despărțit de ea privind-o ca pe un obiect din afară de el, admirând-o, făcând comparații. I se părea că e un fel de trădare în acest fel de a iubi. Ea căuta o îmbrățișare în care să nu rămână nimic altceva decât fericirea cărnii. I se părea că marele miracol pe care îl trăise în acele zi... | 204 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Dar n-ar fi consimțit să întrerupă cursul acelui timp de patimi, să revină la o viață așezată, cu momente de cumințenie și momente de amor, distribuire imposibilă de virtuți și pofte. Se simțea intrată într-o perioadă de scurtă nebunie. Voia să o trăiască. Nu făcuse socoteli, nu ezitase. Dar odată aici, în această dezl... | 153 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | SCRISOAREA PRIN CARE ADRIANA îi anunța logodna ei cu Paul Mlădoianu Gelu o primi într-o dimineață de aprilie, odată cu un plic din partea lui Cello Viorin. Recunoscu scrisul amândurora, dar deschise întâi plicul Adrianei. Trecuseră aproape două luni de la plecarea ei și de atunci niciun cuvânt, niciun semn nu venise să... | 207 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | Spre surprinderea tuturor ea primi, fără să ceară timp de gândire. O săptămână de la întoarcerea ei la D… fusese hotărâtă să se omoare. Pe urmă se lăsase în voia obișnuinței de a trăi. Era mama, erau ceasurile de exercițiu la pian, erau treburile mici prin casă, cărțile, plimbările. Află atunci că e mai ușor să te desp... | 214 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | Se simți prădat, deasupra unui gol, cu ceva ce rămânea deșert în el. Cum? Femeia aceea care surâdea la un anume cuvânt al lui și plângea la altul, care intrase supusă în traiul lui, fără secrete, ca un dulap cu sertarele trase, fără orgoliu, fără refugii, femeia aceea care nu păstrase nimic neștiut, nicio îndoitură a b... | 224 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | La sfârșitul iubirii lor stăteau, ca o văpaie de aur și, cărbune, ultimele nopți din strada Cerbului și pe cenușa unor asemenea amintiri el știa bine că nu se clădesc niciodată căsnicii, ci doar legende uneori. Își aminti că primise tocmai în dimineața aceea un plic din partea lui Viorin. Buimăcit de vestea logodnei Ad... | 208 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | Îi făcu într-adevăr bine atmosfera de spectacol, cu public cunoscut de la alte concerte, cu femei frumoase, cu lumini scăzute. Absența femeii iubite era localizată: acolo, în fotoliu, lângă el, ar fi fost surâzătoare, calmă, cu mâinile albe lucind mat pe rochie. Concertul lui Viorin trecea în a doua parte a programului... | 211 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | Sau oricare din femeile tinere din jur, oricare din femeile acestea în rochii foșnitoare de mătase, cu surâsuri sclipitoare, cu priviri neatente, cu pași leneși, cu mâini albe. Gândurile lui fură întrerupte de o melodie cunoscută. Nici un băgase de seamă când se sfârșise pauza, când se întorsese în sală la locul lui, c... | 216 |
Mihail Sebastian | Suită pentru pian și mică orchestră | Le știa: erau ale lui. Le cântase mai de mult, într-o seară de decembrie, Adriana, la D… descifrând un manuscris vechi al lui Viorin. Cântecul pentru o plecare, cum se chema atunci, intra neschimbat în suita pentru orchestră. Cum de îl reconstituise Viorin, el care uitase de mult acel motiv și nu-l mai revăzuse nicioda... | 103 |
Mihail Sebastian | Accidentul | NU-ȘI DĂDEA SEAMA CÂT TIMP trecuse. Câteva secunde? Câteva lungi minute? Nu simțea nimic. Auzea în jurul ei voci, pași, chemări, dar totul surd și cenușiu, ca un fel de pastă sonoră, din care numai uneori se desprindea cu o subită claritate un clopot de tramvai sau un strigăt, pentru ca imediat să reintre în aceeași ru... | 226 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Nu-l reținuse pe moment, dar acum îi revenea cu o precizie absurdă: sunet sec de ligament care se rupe, de arc ce se sparge, și într-adevăr i se păru că undeva, în intimitatea acestui trup pe care nu-l mai simțea, ceva trebuie să se fi rupt din loc. Încercă să se străbată pe ea însăși, cu o scurtă privire interioară, ș... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Pe urmă, ca un val de sânge, frigul urcă mai sus de genunchi și se răspândi cu o fină rețea tactilă pe pulpă, chemând la viață noi regiuni de epidermă. Zăpada era pufoasă, mângâietoare și avea o moliciune de așternut rece. Își afundă cu oarecare lene piciorul drept în această zăpadă, și îl simți pe de-a-ntregul gol, cu... | 228 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Domnul bătrân indignat nu voia să cedeze. — Foarte rău că nu e. Să fie. Că de aia plătim noi. Bani știți să ne luați, dar stații nu vă dă mâna să faceți. Criminali, bandiți… V-ați îmbogățit pe punga noastră. Ea simți un zâmbet care flutura în întuneric și, fără să ridice bine capul pentru a-l primi din față, avu certit... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Ar fi vrut să se ridice, dar singură știa bine că nu va putea. Aruncă o privire circulară, căutând parcă o figură cunoscută printre acele fețe cenușii, și se opri la bărbatul a cărui voce leneșă o reținuse. Îl recunoscu după privirea lui indiferentă, care-i semăna foarte bine cu vocea. — Decât să te cerți, mai bine m-a... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul | “Trebuie să scap de ăștia”, își zise ea, înfruntând cu bravură curiozitatea grupului. Se întorsese din nou spre omul ei, care și el părea acum puțin stânjenit de spectacol. Nu vrei să faci cu mine câțiva pași? Propunerea părea că-l plictisește. Ea se grăbi să-l liniștească. Numai câțiva, până la o mașină. Nu așteptă ră... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul | “Parcă l-am mai văzut undeva.” E înalt? E scund? N-ar fi putut spune. În paltonul acela părea înalt, un palton gri, larg, cu buzunare mari, în care mâinile se înfundau cu un aer de securitate. Continua să tacă, o tăcere de drum lung, închisă, rezistentă, fără expresie. “Parcă ar fi singur. Parcă n-aș fi lângă el. Parcă... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul | În lumină, figura lui i se păru din nou absentă. “Ce tip urâcios!” Totuși, îndrăzni să se oprească. — Nu te supăra. Vreau să-mi ridic ciorapul. Am înghețat de tot. Se aplecă, dar abia acum băgă de seamă că sângerează: genunchiul drept era roșu, iar mai jos, spre gleznă, unde se zgâriase probabil mai tare, țesătura cior... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul | puțină apă oxigenată. Voi să-și deschidă poșeta, ca să-i dea bani, dar el, fără să aștepte, împinse ușa farmaciei și intră. De afară, ea îl urmări prin geamul vitrinei, cum intră, cum se descoperă, cum spune bună seara, cum se apropie de farmacista în halat alb. I se păru curios să-l vadă deschizând gura și rostind cuv... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Era vocea lui.. Aceeași voce nesigură, care nu apasă pe cuvinte și-ți face impresia că trece pe lângă ele din neatenție. Nu-i răspunse și nu deschise ochii. — Ți-e rău? — Nu, nu mi-e rău. Dar aș vrea să ajung acasă. Am înghețat. — Spuneai că nu e departe… — Fii liniștit: nu e. Mai avem douăzeci de pași, și ai scăpat. N... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul | …Era singură în ascensor. Apăsă pe butonul ultimului etaj, al șaselea, și apoi căzu pe banchetă, cu un suspin de salvare. Își promise să plângă din toată inima când va ajunge sus în camera ei. Simțea că nimic nu i-ar fi putut face mai bine: un plâns bun și pe urmă o baie fierbinte. Undeva între două etaje, ascensorul s... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul | De jos, cineva, portarul probabil, striga: “Hei, ușa de la al treilea. Cine a deschis ușa de la al treilea?” “Ușa de la al treilea” fu închisă: ascensorul porni mai departe, fără zgomot. Ea ar fi vrut să nu se mai oprească, să meargă mereu așa și să poată plânge liniștită, în mișcarea lentă, tăcută a ascensorului. Sus ... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul | — Nu știu bine ce însemnează. E un gest familiar. Să zicem, “da”. — Atunci, să intrăm. Pe ușă era o mică placă metalică: Nora Munteanu. El întrebă din ochi, și ea confirmă: “Eu”. Apa era fierbinte. Aruncase în cadă un pumn de lavandă, și toată odaia era plină acum de aburi calzi, aromitori. — Se simte și dincolo? — Ce?... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul | I se părea că e o veche cunoștință regăsită și îl mângâia cu o simpatie de camarad. Pe sân mâna întârzia, ca pe un obraz rotund. Ar fi vrut să doarmă… În odaia alăturată se mișcase parcă un scaun din loc. — Ai vrut ceva? — Nu. Mă uitam la fotografia de pe birou. Cine e? — Eu. — În costumul ăsta? — Da, e un costum de sc... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul | întrebă din fotoliu tăcutul musafir. — Nimic. Lasă-l să sune. Soneria insistă, mereu mai lung, mereu mai răstit. Nora surâse cu oboseală. Un singur om putea să sune atâta. — Fii bun și răspunde. El ridică receptorul, spuse “alo”, și apoi, după o pauză, îl puse la loc. — Ce s-a întâmplat? — Nu știu. Nu răspunde nimeni. ... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul | — Domnule, domnișoara Nora e în baie și vă roagă… — Nu vreau să știu unde este domnișoara Nora. Vreau să știu cine ești dumneata. Urmă o clipă de tăcere, apoi zgomotul scurt, retezat al receptorului ce cădea pe furcă, undeva departe, tăind legătura. — Și acum?… o întrebă el pe Nora, cu un calm pe care ciudata convorbir... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul | — Ești un tip fumuriu. Parcă vii din ceață. Pe divan erau cele două sticluțe, cumpărate de la farmacie. Nora le luă și se duse lângă noptieră, să-și panseze “rănile”, cum spunea exagerat, ca să glumească. Își dete la o parte halatul, cu o pudoare atentă, și își dezveli piciorul drept, numai până la genunchi, atâta cât ... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul | — Da, sunt obișnuită. Cu asta și cu atâtea altele. Vezi, Grig… Dar ar trebui să-l cunoști. — Nu vine astă-seară pe aici? — Trebuia… Dar acuma nu mai vine. Nici astă-seară, nici multe alte seri… — Îmi pare rău, crede-mă. — Mie nu. Îți jur că nu. — Îl iubești? Nora simți în întrebarea lui o inflexie ironică. Era convinsă... | 227 |
Mihail Sebastian | Accidentul | După ce sfârși de înnodat cravata, Nora se depărtă puțin de el și îl privi, ca să vadă cum îi stă. — Nu, nu merge. E corectă, dar nu-ți stă bine. E prea corectă pentru dumneata. Și tot ea, cu aceeași grijă, se sili să strice nodul prea bine făcut al cravatei și să-i redea aerul de neglijență dinainte. Era gata să plece... | 212 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Tocmai astăzi? El nu părea surprins. Arăta mai mult amuzat de sincera ei stupoare. Ea insistă. — Spune, știai? El ridică din umeri, indiferenta lui ridicare din umeri. — Nu. Nora încercă să nu-l creadă. — Nu-i adevărat. Nu-i așa că nu-i adevărat? E cineva care te așteaptă astă-seară. O femeie, o iubită. E cineva care ș... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul | — Pentru că nu te mai întorci. — Ba da. …Și nu mai avu timp să-i răspundă, pentru că deschisese deja ușa și dispăruse vijelios pe scări. Nora rămase în prag, să-i asculte pașii depărtându-se. Se uită neliniștită la ceasornicul de pe birou: au trecut 20 de minute. “Poate nu mai vine.” Era o tăcere imensă în întreg imobi... | 217 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Etajul I, etajul II… Pe măsură ce se apropia, uruitul ascensorului vibra ca o coardă joasă de pian, prelungită de apăsarea pedalei. Se va opri la al treilea?… Nu, a trecut mai departe. La fiecare etaj era o smucitură scurtă, ca o bătaie mai tare de puls. Nora închise ochii. Simțea în propria ei ființă ridicarea aceasta... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Ridică receptorul telefonului și îl păstră câtăva vreme în mână, fără niciun gând. Pe urmă îl puse la loc, neștiind de ce îl ridicase. — Nu, nu, nu mai vine. Se rezemase de perete și își privea acum odaia, întârziind asupra fiecărui lucru în parte, mirată că acele lucruri îi sunt în același timp așa de cunoscute și așa... | 214 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Părul, castaniu… Gura… regulată… Ce funcționar plictisit ridicase un moment ochelarii dintre hârtii și îl privise, într-o doară, pentru ca pe urmă să-i scrie la rubrica respectivă culoarea ochilor, linia frunții; conturul buzelor?… Ea îl avusese aici, în odaia ei, în plină lumină, în plină bătaie a lămpii, și totuși n-... | 224 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Paginile “rezervate pentru vize” erau pline de felurite timbre și ștampile. Nora citi pe ultima filă: Vise sous le no. 1464 a la Legation de Belgique de Bucarest pour permettre au titulaire…”[1] Două ștampile mai mici, dreptunghiulare, arătau în josul paginii trecerea frontierei, la ducere și la întoarcere. “Hergenrath... | 248 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Se cufundă în fotoliu, descurajată. Ar fi trebuit să se dezbrace, să se culce, să doarmă dar simțea că nu ar avea putere să se ridice în picioare, să-și scoată rochia, să-și facă patul. Ar fi vrut să rămână nemișcată și să doarmă așa cum era, ca într-o sală de așteptare într-o gară. Gara de la Hergenrath… Soneria sună ... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Și punând deoparte sticla deschisă, ca pe o armă descărcată, luă în mâini o nouă sticlă. De astă dată detunătura fu și mai puternică decât cea dintâi. Se priviră surprinși unul pe altul, fără să mai surâdă. Ferestrele vibrau cu un sunet subțire. Pe etajeră, cele două garoafe se clătinau trezite din somn. Detunătura păr... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul | Pentru accidentul de astă-seară. La al câtelea pahar era? Numărase până la al cincilea dar de acolo mai departe pierduse socoteala. Era probabil târziu. Aparatul de radio (cine îl deschisese? când îl deschisese?) intona slab imnul englez. “Se termină emisiunea de la Droitwitch”. Nora făcea eforturi să-și țină ochii mar... | 110 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | PAUL SE AUZI STRIGAT, DAR NU întoarse capul. Glasul cădea de sus, înghețat, fără accent. Era pe toată strada o tăcere încremenită, Trebuia să fie foarte târziu. Pe tot bulevardul Dacia, o singură fereastră luminată: fereastra ei. O simțea în spate, între umeri, ca o privire. Nu se opri decât după ce trecu de colț, când... | 217 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Pe urmă, pornea mai departe, cu același pas atent. Un taximetru trecu pe lângă el, încetinindu-și mersul și invitându-l pe acest trecător întârziat. Paul întâlni privirea șoferului, privire intrigată, poate puțin ironică, și tresări, de a fi fost surprins în stupidul său joc. Trecu drumul, spre celălalt trotuar, grăbin... | 218 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | — Douăzeci și opt, douăzeci și nouă, treizeci… Se opri în fața scândurii lângă care ajunsese, o măsură din creștet până jos, ca pe un om, și murmură de câteva ori: treizeci, treizeci. Treizeci de ani! Iată, e inutil să fugi de singurul gând care te urmărește; e inutil să cauți uitarea în mici jocuri imbecile. Până la u... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Repetă numele de câteva ori, cu glas tare, despărțind cele două silabe, cum ar fi desfăcut piesele unui mic mecanism pentru a-i surprinde resortul ascuns. De câte zile nu o mai văzuse? Cineva răspunse pentru el: “23 de zile”, și Paul tresări îngrozit de preciziunea mecanică a răspunsului. Ultimele zile fuseseră destul ... | 223 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Undeva, spre poarta din stânga, trebuia să mai fie banca pe care, într-o dimineață de octombrie 1932, îl așteptase Ann, cu un bloc de desen în mână, venită să ia câteva schițe de copii, pentru un proiect de afiș la care lucra pe atunci. Nu avu curajul să caute acea bancă și poate că nici n-ar fi găsit-o în grădina atât... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Știi bine cât sunt de superstițios”. Ea îl privește surâzând. “Te așteptam, Paul. Știam că ai să vii. Noaptea asta nu putea trece fără tine.” Totul este halucinant de viu: simte căldura cuvintelor ei, aburul lor pe obraz. Totul e atât de prezent, atât de aproape: rochia ei neagră, mica broșă de argint pe sânul stâng, p... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | “Lume multă?” o întrebă pe fata de la garderobă, în timp ce-și dezbrăca paltonul, neîndrăznind să pună mai clar singura întrebare care îl interesa. Cineva îl bătu pe umăr, și el se întoarse cu o tresărire disproporționată de spaimă. (“Ar trebui să mă controlez”, observă în gând.) Era un coleg de barou, avocat la o soci... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Dădu perdelele deoparte, cu un gest scurt. Departe, foarte departe parcă, în colțul opus al barului, la o distanță care dintr-o dată i se păru enormă, de nestrăbătut, masa lor obișnuită era goală. Păși într-acolo mașinal și se sili să privească fix, mereu spre același punct, cu ochii deschiși mari, ca și cum ar fi vrut... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Superb, înțelegi? Și uite aici (creionul ei se oprise pe hârtie, indicând un punct anumit), aici va fi masa noastră, a ta și a mea. Ce farsă a memoriei îi reamintea cuvintele ei uitate, tocmai în acest moment, ca și cum vârful ei de creion ar fi indicat, cu luni înainte, locul exact în care într-o noapte viitoare, în n... | 214 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Nu-și putea lua acum privirea de la acel punct prin care totuși, dintr-un moment într-altul, putea să apară ea. Avea senzația că un punct de durere se deplasase acolo, ca o altă inimă desprinsă din el și trimisă înainte, în recunoaștere, ca să pândească și să aștepte. Uneori, perdelele se mișcau, o mână apărea de dinco... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Dar se vedea întorcându-se singur printre perechile de dansatori, printre mesele cu clienți intrigați de ducerile și întoarcerile lui și nu se simțea în stare să suporte atâtea priviri indiscrete, atâtea semne cu subînțeles, atâtea șoapte… Un chelner stingea lămpile cu abajur pe mesele rămase goale. De la o masă vecină... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Pe la unu. — Singură? — Cred că singură. Afară dacă n-o aștepta cineva în mașină. Nici n-a vrut să intre. “Nu rămâneți, duduie Ann?” “Nu, căutam pe cineva.” Și s-a dus. Paul îl privește pe omul din fața lui fără să-l vadă, îl aude fără să priceapă ce spune. “Ann a fost aici și m-a căutat.” Gândul e de o simplitate care... | 214 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Nimeni nu va citi, pe obrazul lui palid, neașteptatul strigăt, nevăzuta lumină… Se opri în fața telefonului și privi cu emoție pâlnia de ebonit, în care peste o clipă avea să vibreze glasul lui Ann, glasul ei trezit din somn, puțin tulbure la început, dar clarificat apoi de surpriză. Mâna îi tremura formând pe discul a... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | — E stricat? întrebă fata de la garderobă, care aștepta, să-i dea paltonul, văzându-l că stă de atâta vreme cu receptorul în mână, fără să vorbească. — Nu, nu, e stricat. Nu e acasă, răspunse el, fără să știe de ce, fără să știe cui. Încercă să ridice din umeri, dar nu izbuti. Nici cele mai vechi gesturi nu-l ajutau. M... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Paul nici nu-și dăduse seama că porniseră din nou și, întorcând capul, zări ca printr-o pânză de somn clădirea Teatrului Național, pe fereastra prin care privise o clipă înainte clădirea Gării de Nord. Mașina alerga mai departe pe strada Regală, dar când ajunse la bulevardul Brătianu, șoferul se opri și el, neștiind în... | 218 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | De atâtea ori, da, de atâtea ori, deși se despărțise de ea numai cu câteva ore înainte, o găsise în patul lui, dormind, într-una din pijamalele lui prea lungi pentru ea, în care se pierdea toată, ca un copil. De atâtea ori o găsise la biroul lui citind un roman, luat la întâmplare din cărțile lui, sau, când nu era nici... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | Își ridică privirea spre fereastra lui de la etajul al treilea, ca și cum ar fi vrut s-o întrebe, și tresări: fereastra era luminată. Numără încă o dată etajele, numără încă o dată ferestrele – “a doua din dreapta” – și se întrebă dacă nu se înșală, dacă nu visează. Rămase cu ochii fixați spre acel ochi de lumină, care... | 202 |
Mihail Sebastian | Accidentul II | “Nu e Ann”, șopti el amețit. Pe urmă abia o recunoscu pe Nora. | 13 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | SE PRIVIRĂ ÎN TĂCERE CÂTEVA clipe. — Ce cauți dumneata aici? Nora se ridicase în picioare, înclinată spre el, gata parcă să-i vie în ajutor. Ca și cum ar mai fi fost nevoie să observe ciudățenia situației, el repetă întrebarea: — Aici, la ora asta? Nu-i recunoscu vocea, prea guturală, prea apăsată. Nu recunoștea nimic ... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | Pleacă. Sunt obosit. Trebuie să rămân singur. Dar pentru că ea tăcea mai departe și îl privea mereu cu aceeași privire, care nu punea întrebări, el cu o schimbare de ton, cu un efort de căldură, cu o voce care ar fi vrut să fie caldă și nu izbutea decât să fie surdă, o rugă încet, înăbușit: — Știu, îți datorez o explic... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | — De ce? întrebă el cu o ușoară tresărire și totuși fără să-și ridice privirea. — Nu știu de ce. Privirea dumitale, care nu privește nimic. Surâsul dumitale pierdut. Ridicarea dumitale din umeri. Și pe urmă, fuga… fiindcă… ai fugit. Altă dată, când pleci dintr-o casă, nu uita să închizi cel puțin ușa după dumneata. Dac... | 215 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | Îmi ziceam că nu te pot lăsa singur într-o noapte ca asta… Ti-am găsit adresa în cartea de telefon, am venit până aici într-o suflare și am găsit ușa încuiată. Eram hotărâtă să cobor în stradă și să te aștept jos până te vei întoarce. Nu știu cum mi-a trecut prin minte să caut sub preș: acolo pun eu cheia dimineața cân... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | O scoase cu mare grijă, cu nesfârșite precauții, de teamă să nu-i rupă cotorul prea lung, și căută din ochi un vas de flori, dar nu era decât unul singur, prea larg pentru o singură floare. “Mai bine un pahar”, zise ea și trecu în sala de baie, ca să găsească apă, dar apa rece era prea înghețată, iar robinetul de apă c... | 210 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | — Într-adevăr, e foarte târziu. Patru și zece. Totuși, dacă vrei, am putea să așteptăm împreună să se lumineze de zi. Nu mai e mult. Pe birou era un calendar. Ea rupse foaia zilei ce trecuse și citi pe foaia zilei care venea: 19 decembrie. Răsăritul soarelui 7.41. — Mai avem prin urmare 2 ore și 39 de minute. Rămăsese ... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | Umbla printre lucrurile lui cu mâini ușoare, sigure, ca și cum ar fi mers spre ele din instinct sau dintr-o veche obișnuință. Paul o ascultă vorbind, fără să fie prea atent la ce spune. Vorbește liniștit, rar, fără ridicări de voce, cu monotonie. Este un glas grav, exagerat de grav, fără mișcare, fără vioiciune, aproap... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | — Poate că tot aici. Uită-te bine: poate că este undeva o încrucișare de linii, care arată întâlnirea noastră. Spunea aceste cuvinte fără niciun surâs, fără niciun gest care să le atenueze neașteptata lor gravitate. — Ce curios spui dumneata “întâlnirea noastră”. E o aventură? — Ce? — Această întâlnire. — O aventură, n... | 208 |
Mihail Sebastian | Accidentul III | El se ridică în picioare și o privește lung. Ea îi suportă privirea fără mirare. Un miros de lavandă plutește slab între ei. Paul își puse gura pe buzele ei care acceptau sărutul fără grabă, cu liniște. Mâna lui dreaptă era pe sânul stâng. Îi simțea bătăile inimii rare, distincte. I se părea că aceste bătăi răspund dep... | 62 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | NORA SE TREZI DIMINEAȚA, mirată că nu-l găsește pe Paul lângă ea. Purtase în somn tot timpul greutatea trupului lui, un trup morocănos, primind fără gratitudine mângâieri, pe care nu le înapoia. Simțea încă pe sânul stâng mâna lui dreaptă, grea, cu toate degetele deschise. Dacă ar fi dat deoparte cuvertura, nu s-ar fi ... | 207 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Și niciun cuvânt de revedere, niciunul de prietenie… Se apropie de fereastră și aruncă o privire spre stradă, dar tresări nemairecunoscând priveliștea ei de fiecare dimineață, imaginea familiară a bulevardului Dacia, curtea maiorului de peste drum, farmacia din colț, stația de taximetre, lucruri, vechi care o întâmpina... | 239 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Se gândi că nu va face drumul ei obișnuit, pe care îl străbătea zilnic cu pași mașinali, până la strada Donici, de unde lua tramvaiul 16, spre școală. Erau atâtea lucruri care începeau altfel în dimineața aceasta… Se uită la ceas. Dacă se grăbea, mai putea ajunge la liceu, pentru ora treia și a patra, ora de franceză c... | 215 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Astăzi mai mult decât altădată, Nora simțea nevoia să-și controleze cu severitate ținuta. Ridică receptorul și formă numărul școlii. Mai erau câteva minute până la recreația de la ora zece, așa încât nu risca să dea la telefon peste directoare. Într-adevăr, îi răspunse secretara. Nora îi spuse că nu poate veni la școal... | 227 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Vedea în același timp clașa a VIII-a, unde era așteptată: fetele, în șorțuri negre, așezându-și cu gesturi mărunte cărțile, dicționarele, caietele liniate cu roșu pe margine, și aruncând priviri neliniștite spre ușa prin care așteptau să intre dintr-un moment într-altul “Domnișoara de franceză”. I se părea Norei că ea ... | 219 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | E adevărat că mai erau și banii trimiși de mama ei, măritată în a doua căsătorie la Cernăuți, cu un bancher, de unde îi trimitea din timp în timp cărți poștale indiferente, iar de Paști, de Crăciun, mici sume de bani, dar lucrurile pentru care Nora avea mai multă afecțiune erau cele cumpărate din leafa ei de profesoară... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Mai erau și serile când venea Grig, din ce în ce mai rare în ultima vreme, fără ca totuși ceea ce se numește o “ruptură” (cuvânt care o speria pe Nora, ca toate cuvintele fără întoarcere) să fi intervenit între ei. Îl aștepta fără nerăbdare, îl primea fără surpriză, uneori după lungi absențe, după lungi despărțiri, dar... | 232 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Nu ți-e rușine?” Își spunea că într-o zi se va întâmpla ceva care să schimbe totul și să o facă a începe o viață nouă, nu știa bine ce: o scrisoare, o întâlnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată amâna cât mai mult această schimbare și să îndepărteze, într-un viitor cât mai nesigur, aceste așteptări, ea co... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul IV | Și ea însăși își dă seama că a rămas o necunoscută pentru el. Simte în ființa ei atâtea lucruri ce n-au fost spuse, atâtea rezistențe care n-au cedat… Pe birou era o agendă de avocat, un carton cu numere de telefon și o fotografie de fată tânără. Nora o privi câtva timp. Era blondă și purta un pulover negru, cu mâneci ... | 79 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | PAUL ÎNCERCASE DE MULTE ori să-și amintească în ce împrejurări o cunoscuse pe Anna. Ar fi vrut să poată retrăi momentul exact în care cineva îi pusese față în față întrebându-i așa cum se întreabă de obicei: “Cum, nu vă cunoașteți?” Dar memoria lui nu reținuse acest moment și poate că lucrurile nici un se întâmplaseră ... | 257 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Trecerea lor pe “promenadă”, un pod de lemn pardosind unul din trotuare, provoca în fiecare zi aceeași rumoare. Săsoaice scandalizate își făceau apariția la ferestre, copiii se opreau intimidați în fața porților, domnișoarele, de familie bună “din localitate”, care citeau sau lucrau pe bănci, abia îndrăzneau să ridice ... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Într-o seară, o minge aruncată prea înalt trecuse peste gard și se oprise lângă el. O ridicase ca să o dea tinerei jucătoare care venise s-o caute. — Poate că erai tu, Ann? — Foarte posibil, dragul meu. Dintre toți, jucam cel mai mult. Jucam prost, abia atunci învățasem, dar mult. Gândul că o zărise cu atâția ani în ur... | 239 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Veneau de la Râșnov, spunea unul din ei mai rezonabil, erau morți de oboseală și nu puteau pierde ultima cursă. Năvăliseră în vagoane, fără să țină seama de scandalul provocat. Era târziu, călătorii erau somnoroși, trenul se golea, lumea coborâse la Dârste, la Turcheș, revolta se potolise… Dincolo de Turcheș nu se mai ... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Cred că nu m-ai fi iubit și cred că aș fi fost destul de proastă ca să nu-mi placi. Îmi plăceau bărbații care dansau bine, și tu dansezi atât de prost! Nu știi cât de mult m-am schimbat de atunci. Mă pieptănam prost, purtam rochii scurte, eram zăpăcită, eram nebună, eram… uite cum eram.” Și luând de pe masă un creion d... | 264 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Îl irita doar numele ei mic, acel pretențios Ann, când Anna ar fi fost un nume atât de liniștit. Încerca acum, când iubirea lui devenise o așa de ascuțită suferință, să regăsească în amintire pe această Annă indiferentă și pierdută din primele timpuri, să fixeze în mici fapte din trecut apariția acelei tinere femei, pe... | 221 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | — Iartă-mă, dar nu pot să stau prea aproape de ecran. Și lăsând-o să-și continue drumul, se oprise pe la mijlocul sălii, bucuros că rămâne singur. Ce departe, ce odihnitoare, ce neverosimilă era această întâmplare, acum, când, în orice sală ar fi intrat, gândul că și ea ar putea să fie acolo, însoțită poate de altcinev... | 225 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Desenul era nesigur, nervos, încurcat în liniile lui capricioase, ca o scriere grăbită, dar cu neașteptate preciziuni de detaliu, ca și cam din când în când pensula s-ar fi oprit ca să pună un punct sau o virgulă într-o frază prea confuză. Aceste mici trăsături atente păreau să fie semnele ortografice ale unei misterio... | 234 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Ar fi vrut să retracteze, să se explice, dar ea nu-l lăsă să termine. — Te rog, nu continua. Mi-ai făcut o plăcere, și acum vrei să mi-o strici. Ești primul om pe care-l aud vorbind deschis despre lucrările mele. Aici toată lumea e drăguță cu mine și toată lumea îmi face complimente. E mai comod pentru ei, dar nu e del... | 211 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Anna nu înțelese cuvântul, căci, desigur, dintre toate obiecțiile posibile, numai la aceasta nu s-ar fi putut aștepta. — Nu-mi cere să-ți spun mai mult, se scuză Paul. Cred că n-aș putea. Am impresia că e ceva care gesticulează în tablourile dumitale. Sunt prea expansive, prea vorbărețe, prea familiare de la prima vede... | 204 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Nu știu dacă o cunoști bine. Sunt unele lucruri fermecătoare. Se îndreptase spre ieșire, și de acolo, din prag, întorcându-se cu fața spre interior, îi arătă pe peretele din față, la intrarea în naos, o frescă de culori stinse, dar cu un grup de femei admirabil. Prima femeie din dreapta era întoarsă spre celelalte cu o... | 213 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Se făcuse târziu, prietenii lui erau grăbiți să meargă la masă și, deși i-ar fi făcut plăcere să mai stea de vorbă cu ea, își ceru scuze că trebuie să plece. — Mai rămâi, insistă ea. Peste douăzeci de minute trebuie să vie barca să mă ia pe mine și te conduc eu până la vilă. Fu silit să refuze, dar se despărțiră cu pro... | 209 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Ducea cu el miros de arhivă, și pe buze – un gust de hârtii vechi, îngălbenite. O luase încet, cu pași grei, prin dosul tribunalului. Se simțea bătrân, și toată lumea care trecea pe lângă el i se părea tânără. Servieta atârna greu, ca de plumb. Dacă nu s-ar fi jenat, ar fi lăsat-o un moment jos, cum lasă un hamal povar... | 205 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Înălțată în vârful pantofilor pe parapetul de piatră, cu o mână agățată de gratiile porții, cu cealaltă se lupta să rețină creanga de liliac, prea înaltă. Foile taiorului se ridicau mai sus de genunchi, doi genunchi rotunzi, delicați, de adolescentă. Strada era goală, dar dintr-o clipă într-alta putea trece cineva, dac... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Își aminti că prin apropiere, în Piața Senatului, era o florărie. Intră acolo și cumpără tot liliacul, cât se găsea, spre stupoarea vânzătorului, care îl întreba, fără ironie desigur: — Dacă mai aveți nevoie, vă mai putem aduce. În mai era nespus de ieftin, și cu cele câteva sute de lei, pe care le avea la el, Paul cum... | 215 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | — Am să-l păstrez mereu, aici. Când s-o vesteji, am să pun altul în loc. Și poate că nici nu se vestejește. Purta o rochie simplă, bleumarin, cu guler alb, ceea ce îi dădea un aer de școlăriță. — Ești într-adevăr așa de tânără? — Ești într-adevăr așa de bătrân? Mi-e frică de dumneata. Totdeauna mi-a fost frică de dumne... | 206 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Aș vrea să te văd mai des. Mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de vorbă, așa de neserios. Aș vrea să crezi că sunt mai puțin zăpăcită decât par, mai puțin superficială… Îți promit că voi fi o prietenă cuminte, care nu întreabă, care nu cicălește. Vino când vrei. Sau mai bine, pentru început, hai să fixă... | 211 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Liliacul era pentru amândoi o superstiție, care îi dezarma, care îi ajuta să se regăsească. Nu putea pe atunci bănui că va exista într-o zi o altă Ann, pentru care acele flori albe își vor fi pierdut întreg înțelesul, ca un obiect fără nume, fără amintiri. Primele zile ale iubirii lor se petrecuseră la Sibiu, oraș pe c... | 237 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | — Suntem singurii oameni care se iubesc în orașul ăsta, spunea ea. Și pe urmă, ca și cum abia în acel moment și-ar fi dat seama că e goală, alerga cu o tresărire de alarmă înapoi în pat, ca să se ascundă, ca să se acopere. Era albă, așa de albă, încât, goală fiind, părul ei blond părea că se decolorează sub lumina trup... | 201 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Trecea un grup de fetițe prin fața lor, și Ann o oprise pe una din ele, întrebând-o cum o cheamă. „Ingrid“, răspunsese ea, puțin speriată, iar colegele ei adăugaseră cu mai mult curaj: “Ingrid Schreiber”. Ingrid era blondă, avea cozi împletite pe spate, o șapcă albastră trasă băiețește pe frunte și doi ochi oblici, car... | 221 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | — Tu nu întrebi niciodată nimic, Ann? — Pentru că nu aș avea, dragul meu, decât o singură întrebare de pus – “de ce nu mă iubești?” – și pe asta, vezi, nu vreau s-o pun. Cum dintr-o iubire, începută așa de ușor (căci, blondă cum era, fără mistere și fără secrete, Ann părea tipul predestinat al unei iubiri ușoare), avea... | 258 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Erau nenumărate lucruri pe care la început abia le vedea, cu un fel de nepăsare amuzată, dar pe care mai târziu – fără să știe exact când și de ce – începuse să le observe cu o chinuitoare neliniște. Îl irita cât de multă lume cunoaște Ann. Intrarea ei într-un restaurant era salutată de zeci de priviri, care se întorce... | 203 |
Mihail Sebastian | Accidentul V | Ar fi vrut să-i fi rezistat mai mult atunci, pentru ca acum să poată crede că pentru ea a se culca sau nu cu un bărbat nu era deloc un lucru fără importanță. În fiecare privire străină care se îndrepta spre Ann, în fiecare salut, i se părea că e o amintire, o chemare. Era furios că din politeță trebuie și el să răspund... | 245 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.