author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Nicolae Iorga | Vâlcea | Încep cu Șerbăneștii, care s’a reparat chiar acum de Eforia Spitalelor, stăpâna moșiei d’imprejur. E o frumoasă clădire, cu două turnuri de zid, înălțată de un boier din familia Morunglavu la 1746. Casele mănăstirești, drese și ele cu multă dibăcie în podoabe, așteaptă, se zice, să cuprindă un ospiciu de bătrâni. Se fa... | 214 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Din jos, vin casele de Români pe care le cunoaștem, mai încolo stă o Țigănime scârboasă, în case ca niște poieți; ea n’are altă grijă decât hrana sărăcăcioasă și ciubeica, tutunul de toate zilele. Biserica vechii mănăstiri nu poate fi mai nouă decât veacul al XVI-lea. Acum te primește o cruce amintitoare de lemn vechiu... | 211 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Ctitorul ei a fost Giura, bunicul boierilor Buzești, fiul său Mogoș și alt Mogoș, feciorul celui d’intăiu. În pronaos se află piatra scrisă care acopere rămășițile lui Stroe Buzescu, mort după lupta lui învingătoare cu nepotul Hanului tătăresc, la 1602, și marmura, cu pisania ștearsă, care acopere trupul credincioasei ... | 223 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | La căderea serii ajungem la Străjești, sat cu stradă largă și case bune, împodobite și ele la porți cu săpături în chip de liniuțe și de rotile. Biserica pare veche; turnul clopotelor, deosebit, poartă vulturul cu două capete: el are o putere ce nu se întâlnește în lucrările epocilor mai apropiate de noi. Dar e numai o... | 205 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Tipurile, mai fără deosebire de urîte.. Ele plac însă flăcăilor nu tocmai frumoși din partea locului, și în acest colț de patru-cinci sate lângă Drăgășani se păstrează vechea datină ca gospodarul să-și fure nevasta, cu voia sau fără voia ei, prin vre-o ceată de prieteni, și să trăiască o vreme necăsătoriți cu prada vit... | 208 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Târgovețele și-au pus pălăriile cele mai mari și rochia de mătasă. Ca un val de pânză albă, sinelie, stropită cu albastru închis, cu roșu, cu negru, boltit ici și colo de umbrele, drumeții de Duminecă se coboară, zgomotoși, la halta bâlciului. Șoseaua e plină, în față, de covergi de coceni, de prăvălii trecătoare acope... | 220 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Biserica veche, încunjurată cu un zid jos, de bolovani, a fost clădită de iznoavă mai dăunăzi într’un chip încăpător și împodobit: ea se vede din depărtare cu păreții ei galbeni-deschis, cu turnu-i de zid. Oltul curge între maluri nisipoase, sămănate numai ici și colo cu sălcii. El răsfrânge în valurile-i domoale jalea... | 228 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Oltul e mânios aici și-și frământă apele spumegânde pe vârfuri de piatră, iar, pe un mai și pe cellalt, două înălțimi împădurite, cu frunțile colțurate, par doi zmei întărâtați ce se răpăd unul împotriva celuilalt. La stânga drumului, pe o înălțime, lângă o căsuță unde stă urmașul smerit și sărac al falnicilor egumeni ... | 222 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | O panglică de inscripție ce încunjură sus pridvorul spune că întemeietorii bisericuții au fost Petru-Vodă, zis și Petru de la Argeș sau Radu Paisie, Domn pănă la 1545, și fiul său Marcu, și prin urmare din timpul lor vin sfinții din pridvor și aceia d’inăuntrul clădirii care se boltește puternic supt turnul roșietec. C... | 207 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Acum, eleve din Asilul Elena Doamna își petrec aici vacanța, supt o supraveghere care lasă de dorit, și de două luni de zile ciripiri obrăznicuțe răsună necontenit acolo unde cuviința patriotică și omenia ar cere să fie desăvârșită liniște în jurul mormântului, vechiu de peste cinci sute de ani, al lui Mircea, care a î... | 220 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Apoi Brâncoveanu ajunse Domn al Țării-Românești și, luând în primire Scaunul lui Mircea, el făcu pentru lăcașul de odihnă al acestuia ceia ce nu făcuse celall mare înoitor al trecutului în zidirile lui sfinte, Matei Basarab. El se hotărî să zidească la loc cu cheltuiala sa Cozia și dădu această sarcină unuia care o put... | 228 |
Nicolae Iorga | Vâlcea | Astfel s’a mântuit de peire, prin cheltuiala celui mai bogat și mai darnic Domn și prin îngrijirea Mitropolitului românesc care a înțeles mai bine frumuseța, ctitoria lui Mircea, sfințită totdeauna prin mormântul lui, — pe care noi astăzi nu-l mai putem împodobi după cuviință, ca unii ce nu-i mai înțelegem prețul. 5. R... | 63 |
Nicolae Iorga | Doljul | 1. Craiova. Ne coborîm în jos, de spre muncele către Craieva. La dreapta, o foarte frumoasă biserică de sat cu mai multe turnuri. În îmbinarea de colori a lor se vede același gust care a creat haina de la țară. Dealurile sânt acoperite de ceața prafului răscolit de vânt. Stația de încrucișare de la Filiaș. Se întunecă.... | 201 |
Nicolae Iorga | Doljul | Se văd cartiere de case înalte, lipite una de alta, ca „Lipscanii” Bucureștilor. În fața unui admirabil otel care se termină acuma, — gust ultra-modern, faianțe colorate, proporții mărețe,— mă opresc la unul mai vechiu, dar tot așa de încăpător, unde petrec noaptea constatând că orașul Craiova are pe stradele sale bine... | 223 |
Nicolae Iorga | Doljul | De la un loc caracterul elegant, european al stradei slăbește, cu toate că pavagiul îngrijit merge mai departe. Aici se văd case mici, risipite, magherniți pe maidanuri goale, locuinți cufundate în pământ, praf (o! e destul în Craiova șeasă! ), — ba chiar o râpă cu puțină apă înăbușită de un gunoiu care nu miroase frum... | 226 |
Nicolae Iorga | Doljul | Rămâne acum ca această podoabă să fie îngrijită după cuviință, ca drumul spre dânsa să fie de o frumuseță mai uniformă, rămâne ca gârla să piară. Lucruri ușoare pe lângă cele grele ce s’au făcut. Și iarăși rămâne ca lumea din Craiova (nu „lumea bună” din Craiova, ca unitate omenească deosebită) să se deprindă cu utilis... | 206 |
Nicolae Iorga | Doljul | Meșterul cojocar își coase cinstit și răbdător, cu gust, cojoacele albe împodobite cu cusături; meșterul căciular tunde pe formă mițele căciulei. Negustori de același fel stau unul lângă altul fără inimă rea, fără să caute a-și smulge mușteriii, cu gura mare. Cumpără cineva de unde-i place. Și calfele, curate-curate, b... | 205 |
Nicolae Iorga | Doljul | Bisericile, afară de câte una singuratecă, tristă și uitată, ca eleganta ctitorie din veacul al XVII-lea a Obedenilor, par făcute ieri-alaltăieri și amintesc numai grija gospodărească de dăunăzi a epitropilor; casele bogate în streșini, bătrânicele cu ochi de ferestre mărunte, răzimate pe brațele pridvoarelor, s’au dus... | 213 |
Nicolae Iorga | Doljul | Primăria Craiovei caută să le prefacă în primblări, legându-le cu orașul prin străzi și șosele largi, plantate cu arbori. Așa a făcut cu parcul Bibescu, și văd că tot așa și cu crângul de lângă satul Mofleni. Lăfăiat trândav pe o albie de nisipuri moi, Jiiul, fără disciplina unei albii sigure, se rupe în cracuri moarte... | 205 |
Nicolae Iorga | Doljul | Chipurile sânt foarte amestecate: pe lângă fața caracteristică, fină, a Olteanului din șes se văd obrazuri umflate de oameni bălani, cu croiala grosolană. Întâlnești și câte un jupân în giubea, stând măreț în fundul carului, dar cei mai mulți drumeți poartă mantaua și potorii de abà, în de obște fără fireturi, și înalt... | 254 |
Nicolae Iorga | Doljul | Astfel stătu aproape trei veacuri, și ruina nu se putu apropia, după acest soroc obișnuit al clădirilor vechi, de zidurile ei. Numai în veacul al XIX-lea egumenul grec Hrisant Penetis, altfel un om binefăcător, prinse frică de năvălirile râului vecin și părăsi zidirea lui Ștefan Banul. De trei ori el se puse la lucru, ... | 203 |
Nicolae Iorga | Doljul | O veche mănăstire lângă un heleșteu, după care i se zice „mănăstirea de la Balta Verde”. Apoi ne înfundăm în valuri înalte de nisip roșietec, pe care cresc pe alocurea păduri dese. Când strânsoarea lor încetează, se răsfață mai multă vreme minunatele lanuri de porumb, de grâu tânăr, petecele de vie din domeniile Coroan... | 211 |
Nicolae Iorga | Doljul | Văzut ziua, Calafatul, o creațiune a lui Știrbei-Vodă ca și Călărașii, la cealaltă parte a Dunării, se arată ca un orășel vesel. Stradele drepte, șoselele trase după un plan cuminte, se desfășură între clădiri trainice cu coperemântul de țigle, obișnuit în Dolj, ca în multe părți din șesul care a fost vecin cu Turcii. ... | 203 |
Nicolae Iorga | Doljul | [2] Spre Vidinul prigonitor, care a trimes atâta vreme jaf și moarte asupra pașnicelor noastre câmpii roditoare ne îndreptăm acuma pe vaporașul ocrotit de tricolorul nostru, care face în câteva minute drumul, printre ostroave de sălcii, pănă la tainița turcească a vechilor vremi. De la malul care înșiră debarcaderul pi... | 222 |
Nicolae Iorga | Doljul | Bazarul cu fereștile chioare e un focar de mirosuri grele; oamenii cu fesuri nu sânt mai curați decât ceilalți, femeile lasă să li se vadă ochii și nasul și gura prin deschizătura vălului ponosit; copiii, altfel frumoși și având acea înfățișare în același timp drăgălașă și caraghioasă a Turculeților, par scăldați în ba... | 226 |
Nicolae Iorga | Doljul | Dar și fără port i-ai cunoaște după fața lor senină și deschisă, de oameni buni, vrednici și cuviincioși. Acesta e Vidinul. Bulgarii sânt mulțămiți de el, cum, de la războiul cu Sârbii, par a fi mulțămiți de toate. Când cu oarecare împunsături de mai dăunăzi între autoritățile de la graniță, ei nu s’au sfiit să spuie c... | 221 |
Nicolae Iorga | Doljul | Căci de la un grup de gospodari năcăjiți la altul abia dacă vre-o înjghebare urîtă, modernă se ridică de-asupra coperișurilor de stuf, de șindilă, de hâdă tablă nouă. Preoțimea, ca părintele Surăianu, din Mihăița, care ne primește cu atâta prietenie caldă, învățătorimea, ca tânărul din Braloștița, doar dacă reiau astăz... | 226 |
Nicolae Iorga | Doljul | Înăuntru, o întreagă seminție defilează pe ziduri: Mihai Spătarul și soția, Bălașa, fata lor, purtând numele fiicei Brâncoveanului și al Doamnei lui Constantin Basarab, cu soțul, Pitarul Constantin Argetoianu din Argetoaia, care e aici în fund, fiul lor, ctitorul bisericii, Serdarul Constantin, cu „jupanița” lui, fiică... | 227 |
Nicolae Iorga | Doljul | Pustie e frumoasa pădure din margenea orașului, de unde zbughește doar un nebun speriat, care se apără, în mișcări răpezite și exagerate, de niște câni ce-și fac de petrecere cu bietul nenorocit golaș. Pe drumul tare vin femei la târg, în fuste învoalte, scurte, de lână proastă, care înlocuiesc vechile oprege trainice ... | 211 |
Nicolae Iorga | Doljul | Satul, lung, destul de sărac, cu negre curți noroioase îmbulzite de coșare, cu copaci netrebnici în crengile cărora se prinde fânul și cocenii, e urît și trist, lipsit de viață. După ce l-am străbătut, cotim pe coasta dealului supt un părete de lut, acum cu totul desgolit, unde odată, — și încă pănă dăunăzi, — erau păd... | 219 |
Nicolae Iorga | Doljul | Acum farmecul de pădure s’a dus, și numai pe alocurea se văd trunchiurile pe care le încunjură ca într’o teacă de aur mușchiul galben uscat, care nu se teme de iarnă. În capăt, drept de-asupra râpei, abia cruțată de năruirea ei, care înaintează răpede, se ridică o prea frumoasă ruină de biserică, vrednică de locul unde... | 207 |
Nicolae Iorga | Doljul | Sus însă, ei se păstrează neatinși altfel decât prin adânca și amenințătoarea crăpătură a păreților, cari vestesc apropiata ruină desăvârșită; în adâncul turnului ce se înalță de-asupra bisericii centrale, chipurile sfinte se desfac în colori puternice, ca și când acesta ar fi un lăcaș de închinare bine îngrijit, în ca... | 250 |
Nicolae Iorga | Doljul | Peste puțin sântem în Podari, un sat foarte risipit, cu multe case sărace și murdare, din care nu se ivește mai nicio viață. Dar în curtea de noroiu bătut cu pănuși a unei colibe cu ferestuicile mărunte și cu buhosul coperiș de paie, stau, la o scândură de lemn ce ține loc de masă, mai mulți săteni cari mănâncă cu poft... | 208 |
Nicolae Iorga | Doljul | Pisania de de-asupra ușii pomenește ca întemeietor pe marele negustor sârb din Craiova celor d’intăiu ani ai veacului al XIX-lea, Hagi-Mladen Stoianovici, fost proprietar în aceste părți. Chipul Hagiului și al soției lui, el cu fesul de mai multe colori, ea cu o pălăriuță după moda orientală a timpului, se deslușesc în... | 235 |
Nicolae Iorga | Doljul | În cele d’intăiu curți, și pănă departe încă, vedem numai bordeie. De pe ogeacul de lut curge fumul în valuri, găinile scormonesc pe coperiș, iar înaintea ușii de întrare, care iese de-asupra pământului cu triunghiul ei de lemn, stă nevasta, altfel bine îmbrăcată și, de multe ori, plăcută, prin liniile fine ale feței a... | 206 |
Nicolae Iorga | Doljul | În amurgul ce se lasă, scotocim după alte urme ale trecutului, care nu se prea găsesc. Și iată că hainele de abà și de pânză cusută ale sătenilor ce-și țin în mână căciulile îndesate cu fundul mai larg în palmă, umplu tot cuprinsul bisericii lor, de care sânt mândri. Ei deslușesc cum au strâns bani de-o repară: în adev... | 215 |
Nicolae Iorga | Doljul | Biserica lor, Sf. Ioan, păstrează, cu toate înoirile, liniile frumoase de la început: turnulețul alipit la stânga, pentru păstrarea odoarelor, și marele turn de la mijloc, cu fereasta de mai multe ori sprincenată. Lângă niște urîte ruini, poate de vechi hanuri din vremea chervanelor de marfă, se iese în câmp, pe larga ... | 195 |
Nicolae Iorga | Romanați | 1. Spre Caracal. Drumul la Caracăl duce printr’o regiune plăcută, care nu e cu totul șeasă. Porumbiștea urmează, amestecată cu locuri împădurite. După două stații, — dintre care una are numele, azi hotărît prea archeologic, de Romula —, se ajunge la Caracăl. Țara Oltului, podoaba regatului român, face aceiași impresie ... | 232 |
Nicolae Iorga | Romanați | E, într’adevăr, asupra întregului oraș, afară de unele vechi curți boierești ferecate și părăsite, o zi de serbătoare creștinească, foarte patriarhală. Ca pretutindeni, Stalul a înălțat, din cheltuiala cam cu risipă a împrumuturilor de odinioară, clădirile tipice pentru o capitală de județ: se vede un „Palat al Justiți... | 207 |
Nicolae Iorga | Romanați | Un bogătaș din localitate a clădit un frumos otel. Un Sârb a dat micului oraș un bun restaurant, unde în acea sară ofițerii de călărași și roșiori, reuniți la manevre, petreceau frățește în sunetul musicii militare din grădină, amestecată cu coruri de soldați din regimentele lor. Înfățișarea mesei era frumoasă, și lips... | 228 |
Nicolae Iorga | Romanați | Câțiva dintre dânșii sânt acolo, de așează lucrurile aduse de dânșii, și, când li vorbesc de nevoia de a se strânge și de dânșii rămășițele trecutului bogat în datine proprii ale noastre, hârțoagele moșnenești a căror lumină de înțeles arde încă la mormântul altor vremi, chipurile lor se luminează de o sinceră bunăvoin... | 228 |
Nicolae Iorga | Romanați | Stația, plină de zarvă și de amestecul porturilor, e departe de comună. Pe drumul de iarnă între nesfârșitele câmpii albe, pe care le-a netezit, le-a făcut cu totul și cu totul de o potrivă bogata zăpadă de Sfântu’ Nicolae, pănă la zările pierdute ca într’un fum albastru, greu, fără poesie, trece calea împărătească pe ... | 205 |
Nicolae Iorga | Romanați | Săteni trec în această zi de Luni. Bărbații au portul oltenesc obișnuit: în mantie de abà albă cu Sireturi negre, cu înalta cușmă turtită sus; au cizme mari pănă peste genunchi. Femeile se înfățișează elegant și ciudat, de o sprintenie orientală în papuci, cu fustele lor scurte, o catrință ce aleargă în jurul trupului ... | 206 |
Nicolae Iorga | Romanați | Felul de a se zidi casele e interesant. Un cerdac se întinde de-a lungul fațadei, și undeva, mai mult la o parte decât în mijloc, el înaintează printr’un cafas asupra curții; e iarăși o veche datină răsăriteană adusă prin Turci; și unele case domnești de pe la mănăstiri se poate să fi slujit însă ca model. Dedesupt, se... | 242 |
Nicolae Iorga | Romanați | Dar felul cum sânt lucrate casele țărănești arată vechea viață istorică din acest loc: cărămizile tari pe care o gospodărie slabă nu le acopere cu tencuială sânt scoase din ruinatele ziduri străbune. În margenea salului, pământul începe a se scormoni, prăvălindu-se spre lunca „Oltului mare”, unde, mai departe ceva, cop... | 219 |
Nicolae Iorga | Romanați | Dumitru e a unei „Bănese” de-a lor, la Bistrița și Strehaia, unde ei se înseamnă între ctitori. Bisericuța de zid din veacul al XVI-lea era însă pe deal, la mănăstirea de mai tărziu, unde Matei-Vodă a înălțat-o din nou Dincoace, Brâncoveanu făcu cel d’intăiu o bolniță pentru îngropăciunea călugărilor din ctitoria lui c... | 229 |
Nicolae Iorga | Romanați | Și aici în toate părțile nume amestecate între ele sânt scrise cu vârfuri ascuțite care erau une ori ale unor săbii ce vărsaseră sânge. Încunjuri zidul lung ca să ajungi la poarta cu turla cea măreață galbenă, pe care e făcută o stemă neînțeleasă, din care se deslușesc numai niște aripi de vulturi. „E chipul lui Mahome... | 208 |
Nicolae Iorga | Romanați | Se văd brâiele de tencuială și cărămidă rotundă, peste care sânt zugrăvite flori ca la biserici, pe un fond galben care s’a păstrat bine, apărat fiind în acest colț de toată furia necruțătoare a ploilor izbite ori spulberate de vânturile mari ale luncii; gingașe flori de piatră închid gârliciurile în locuri unde va fi ... | 204 |
Nicolae Iorga | Romanați | Sânt două, așezate în partea dreaptă a rului lăcaș. Una poarlă în slove ieșite în relief povestea peirii silnice a celor doi Brâncoveni, tatăl și bunicul lui Constantin-Vodă: cel d’intăiu s’a prăpădit de mâna ostașilor răsculați împotriva Domniei lui Constantin Cârnul; ceialt, bătrânul, a perit din porunca avarului și ... | 275 |
Nicolae Iorga | Romanați | Tot atunci s’au făcut și casele din fund, „odăile den spre miazăzi”, unde, în farmacia ospiciului, se vede încă stema vulturului muntean cu inițialele brâncovenești. Când s’a stricat bogata fericire a neamului, moșia a rămas totuși neînstrăinată. Constantin cel nou, nepotul de fiu al Domnului jertfit, a stăpânit-o. De ... | 202 |
Nicolae Iorga | Romanați | Județul lui Roman, vechiul jude, județ bogat in ruinele Bomulei, din această Dacie „malvensă”, a Malului, și în amintirea romană a Antinei, nu strălucește prin podoaba altor mănăstiri pe care Domnii, marii boieri nu le puteau ridica în calea năvălirii lor. Dar la un capăt de drum mărunt, la Căluiu, — ceia ce ar putea s... | 102 |
Nicolae Iorga | Argeșul | 1. Curtea-de-Argeș Spre Curtea-de-Argeș, drum prin aceleași Ținuturi de păduri bogate ea și pănă acum, din care păduri răsar case și turle Calea ferată e cea vestită prin luxul ei. cu gări ca locuințile de vară ale unor mari bogătași: cărămidă roșie la suprafață și turnuri măiestrite: ultima înflorire în acest domeniu ... | 204 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Biserica bătrână, ce se sprijină in cârjile reparațiilor noastre, are o formă neobișnuită la noi; ea desfășură, în șiruri de bolovani încadrați de cărămizi supțiri, linii de basilică bizantină, redusă la proporțiile sărace ale începuturilor Domniei muntene. Nicolae Alexandru-Vodă a înălțat-o, pe la 1350, pentru Mitropo... | 285 |
Nicolae Iorga | Argeșul | O șosea prăfuită, între mici căsuțe urîte. În fund se vede un coperiș ce se încovoaie în arcade spre patru stâlpi albi, iar mai departe, în dreapta, niște turnuri ce par galbene și nu se deosebesc prin nimic. Arată a fi ale unei biserici destul de mari. Dar iată că priveliștea se deschide. Trăsura se oprește înaintea u... | 221 |
Nicolae Iorga | Argeșul | La lumina soarelui, clădirea pare a se scălda într’un aur, care, când norii răpesc razele, se arată pe multe locuri negriu; pe alocuri șirloaiele ploii au luat cu ele albastru și aur, lăsând dungi întunecate pănă și în inscripția aurită-aurită a lui Neagoe-Vodă. Armonia deplină stăpânește și înlăuntrul clădirii. Stâlpi... | 203 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Și cu aceasta orice cunoscător al vechii noastre arte, orice iubitor al frumosului și adevărului istoric, vine de la sine la aprecierea puțin admirativă a restaurării. E deosebire între un lucru care se învață, care se studiază și altul care se depune pe încetul în minte prin vederea necontenită a acelorași obiecte. În... | 217 |
Nicolae Iorga | Argeșul | În locul Caselor din Franța, Caselor din Viena, se puteau afla meșteri de-ai noștri cari mai încet (dar nu mai scump) ar fi dat podoabele d’inăuntru, delicatele lucrări de zugrăveală, de săpătură și chiar de turnătorie. În acest cas, n’ar mai fi nici catapiteazmă de metal, cu flori, nici vulturi heraldici apuseni, nici... | 236 |
Nicolae Iorga | Argeșul | În biserica veche, la restaurarea atât de distrugător radicală, s’au găsit chipuri de sfinți, în cari meșterii altor timpuri și-au zugrăvit adevărata, nemărgenita evlavie, s’au găsit colane de argint greu cu stângace săpături de slove ieșite din întrebuințare, s’au găsit potire și odăjdii pe care au scânteiat pietrele ... | 228 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Și sânt acolo și alți factori, cari la noi se cred nedreptățiți de lumea laică, își lasă ogorul nelucrat și rătăcesc pe unde nu e chemarea lor, lăsând subalterni fără direcție și o turmă fără păstor. Unde ni sânt oamenii de râvnă, oamenii de jertfă, binefăcătorii și gospodarii, aceia cari pot fi „sarea pământului”, dac... | 211 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Un singur sătean trece, fără a face loc și fără a saluta pe cei doi clerici, dintre cari unul cere să fie respectat și pentru vrâsta sa înaintată. E poate vre unul dintre Țiganii ai căror strămoși au robit odinioară mănăstirii și cari alcătuiesc o oarecare parte din poporația foarte săracă a orășelului. La „otel”, un b... | 224 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Printre zidul bisericii lui Neagoe, de care s’a alipit barbar cimitirul, cu înfățișare turcească, al Germanilor năvălirii și profanării, și îngustul încunjur al bolniții, cu mormântul, pecetluit de marmură neagră și năpădit de buruieni, al lui Lecomte de Noüy, se începe calea care duce la Albești și la acea Vale a lui ... | 225 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Când, la poalele unuia din dealurile care se urcă greu prin lunecușuri de ploi îndărătnice, din pletele codrilor neatinși, am întâlnit însă un automobil care se înomolise, îmi venia să întreb pe acest intrus cu îmbrăcămintea ciudată ce caută în dreapta Domnie a stăpânitorului nostru Vodă-Basarab, care nu sufere în oblă... | 211 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Piteștii —, un oraș pe care l-ar fi putut dori cine ni-ar fi voit mai bine. O regiune de dealuri bine împădurite încunjură capitala Argeșului. Slrade drepte, case frumoase, cât se poate de bine întreținute, desăvârșită lipsă de praf. Lumea nu stă închisă în casă ca la Râmnic, ea circulă pretutindeni, gătită, dar nu pre... | 254 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Pe de altă parte, Ținutul de plaiuri al Argeșului avea nevoie, în isolarea sa, de o piață, și această piață trebuia să fie spre margenea șesului cu alte produse și alte trebuinți. Piteștii, primiră aslfel la zilele de bâlciu și de târguri de săptămână călăreții, carăle și drumeții cu traiste și toiege din toate cotIoan... | 252 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Fundația Vlădicăi Varlaam, Mitropolit de partid, păstorind în timpuri de luptă, nu înfățișează, de altmintrelea, nimic deosebit prin proporții sau prin eleganță. Trenul pleacă înlr’o dimineață înghețată, pe când o lumină cenușie cuprinde încă dealurile în mare parte goale, care-și arată lutul prin lipsurile verdeței, c... | 201 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Goleștii. Trei ceasuri de așteptare la Golești. Un sat destul de înstării, mulțămită și vecinătății gării, care dă de lucru la mulți dintre locuitorii lui și li ajută să-și mai înalțe și rotunjească gospodăriile. Într’o stradă laterală ce pornește din marea arteră a așezărilor, descopăr școala, spre care se îndreaptă u... | 242 |
Nicolae Iorga | Argeșul | În cercurile de lectură ale învățătorilor, în bibliotecile satelor el crede, și se va folosi de dânsele. Vorbește încet și așezat, fără sfială și fără mândrie, dar mai ales fără nicio nemulțămire cu soarta sa, de faptul nou că școala prinde, că săteanul o caută cu ochii în planurile sale de viitor, că învățătorul, ajun... | 208 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Spre vechea casă boierească au drum deschis și durerea, și boala, și nevoia sătenilor. Aici găsesc ca să-i sfătuiască, să-i aline și să-i mângâie pe o coborîtoare a boierilor cari timp de ve icuri au înflorit aice. D-ra Felicia Racoviță, care a văzut timpurile fericite ale idealiștilor ce îndrăzniau să se uite mai sus ... | 248 |
Nicolae Iorga | Argeșul | O apă mică, dar fără astâmpăr, pripită, spumegată: femei își înmoaie rufele în undele reci și clare. E Râul Târgului, și iată Câmpulungul. 5. Mănăstirea Vieroșul. De la Câmpulung în jos, calea ferată trece printr’o largă vale, între muncele verzi. Câte un pâlc de pădure se coboară pănă în margenea șinelor. După vre-o d... | 272 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Abia câțiva Piteșleni se primblă prin acest minunat decor; două-trei birje așteaptă la bufetul abia luminat; musica militară-și cântă marșul de plecare. Sus, Trivalea-și înalță turnurile, încunjurală de o tainică tăcere; asupra vechii biserici de peste două sute de ani picură lumina slabă din stele și din cornul nou al... | 219 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Unele sânt Țigance murdare, altele sânt îmbrăcate cu rochii de cit; puține poartă cele două fote roșii, prinse de brâu, care deosebesc țărancele din acest județ al Argeșului. Se văd puțin fețe frumoase. Iată acum atelierul țărănesc al lui „Domenico Erțegoviț”, un Herțegovinean italianisat, iată halta roșie și galbenă a... | 210 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Lângă fântâna satului se vede o frântură din vechea cișmea. Aceasta, pe coasta dealului, poartă între sculpturi elegante chipuri de grifoni și o neobișnuită stemă a țării în care corbul nu ține crucea în plisc, ci-l apleacă plin de hrană către doi puișori ce se întind lacomi spre dânsa. E, pe o veche temă de folklore, ... | 241 |
Nicolae Iorga | Argeșul | Pe marmură e înfățișat viteazul călare, cu coiful pe cap, buzduganul în mână și mantia fluturând în bătaia vântului, ca în acea zi sângeroasă din anul 1574, când, murind, el a scăpat cinstea învinșilor. | 34 |
Nicolae Iorga | Oltul | La Slatina ajung noaptea. E grozav de urît și de sălbatec. Un lung drum printre felinare strâmbe, chioare, stinse, rupte. În dreapta și în stânga, nimic: pământ gol, ars pe niște muncele. După o lungă orbecăire în praful birjilor ce-mi merg înainte, iată,— ce ciudat mi se pare! —, un glob de lampă electrică, apoi altul... | 217 |
Nicolae Iorga | Oltul | Văzută ziua, Slatina, vechiul târg oltean, care poslia adunările de răsvrătire ale boierilor munteni, patria lui Vintilă-Vodă, feciorul lui Bragă, ce a fost „județ la Slatina”, în același veac al XVI-lea, apare deplorabil. Se mătură în strada din mijloc, dar așezările sânt așa de multe, de răspândite, de sărace, încât,... | 220 |
Nicolae Iorga | Oltul | La cei mai mulți țărani, vezi îmbrăcămintea dunăreană, deosebit de urîtă: căciulă fără țuguiu, un cămășoiu lung, ițari ca niște izmene largi. Tipul, mai regulat decât în Vâlcea, mai bine croit în ceia ce privește trupul, e vulgar, greoiu; lipsesc la cei mai mulți fețele supțiri ce se află aiurea (mă gândesc la Gorj, la... | 154 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | 1. În Teleormanul șes. Un tren care pleacă din Pitești urmează linia principală până la stația Costești, și de aici are drumul său deosebit spre Dunăre. Îl străbat într’o dimineață de toamnă morocănoasă, în ploaia din neguri a căreia se ascunde parcă, totuși, pentru mai tărziu, o făgăduială de lumină călduță, de puțin ... | 208 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | În locurile mai priincioase, s’au desfășurat sate, cu livezi pline și căsuțe bune, supt copereminle de șindilă sau de tablă roșie, care arată o agonisită țărănească precum nu se găsește pretutindeni. Mâne e hram marc: Sfinții Arhangheli, și pe cărările de lângă sate merg în șir Țigani, măhăloși și îndesați, cu Țigănci ... | 214 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Din potrivă, pe culmile goale din față, pândesc drept peste râu rămășițe de cetate veche, din care au străjuit odinioară, pentru încălcări și pradă, Turcii siștoveni, cari au lăsat ca urmași de legea lor pe acei hamali cu picioarele goale, pe acei săteni în haine rupte, cari înroșesc cu fesurile lor debarcaderul. Sișto... | 207 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Temeiuri adânci se află supt aceste deosebiri ale malurilor, care deosebiri nu se întâmpină numai aici. Țermul bulgăresc nu se teme de Dunăre, care poate numai să-i radă jos învelișul de verdeață ori să sape scorburi în lut, să dea la iveală stânca. El privește de sus râul. În țermul românesc, din potrivă, stăpâna, ton... | 221 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Astăzi însă, vântul de la Miazănoapte i-a măturat departe flenduritul steag de jaf, și urmașul tânăr al bătrânului uriaș scos din Scaun pune totuși, printr’un șir de mici acte de dușmănie, încă odată vechea întrebare: de pe ce mal va veni stăpânirea, — dacă nu asupra apei, peste care au drepturi atâția, — asupra pământ... | 221 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Apoi înălțimile se potolesc, fugând tot înainte. Peste un ceas însă Samovitul, de unde pornește linia bulgărească spre Sofia (cealaltă duce de la Rusciuc la Varna), se află într’o regiune mai mult șeasă. Turnul-Măgurele a fost o străveche strajă războinică, a Romanilor latini, a Romanilor greci, a barbarilor, a Turcilo... | 209 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Ai acum, în dreapta și în stânga, un Palat administrativ foarte chipos, un Tribunal ce se mântuie de clădit acuma, școli. Prăvăliile, mai mult scunde, poartă firme românești, care ascund de multe ori o proveniență bulgară a proprietarului; nume evreiești nu lipsesc nici ele, și mi se spune că mulți dintre grânari se ți... | 219 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Bulgari de peste Dunăre, lucrători ce se întorc cu simbrie românească în buzunar, după ce au prins carne din borșul gol cu care se mulțămesc, sau hamali de la port, trec în hainele lor de acasă prin vălmășagul de roți. Și, pe lângă mersul lor stângaciu, pe lângă fața lor bugedă, cu fălcile mari, se desface ager și aris... | 204 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Deosebită ca loc, precum e și în timp și în rost deosebită, cetatea de odinioară a Nicopolei, supt zidurile căreia a căzut pentru creștinătate, pe la „anul patru sute”, în mormântul măcelăriților sau în robia asiatică, floarea îndrăzneților din cavalerii Apusului, înalță tânguitoare, în singurătatea-i, ruinele și monum... | 211 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Speranțele puse în această șchelă nouă nu s’au prea îndeplinit însă: negoțul n’a înflorit de ajuns pentru a da Zimnicii bogați în număr mai mare, iar sătenii au rămas cu întinsele lor curți nelucrate și fără o singură floare, — cine va pune o taxă pe pământul nelucrat? —, cu casele lor de pământ bătut care crapă și se ... | 208 |
Nicolae Iorga | Teleormanul | Unul duce sus, între sălciile învoalte, a căror floare galbenă înbălsămează delicat în serile de primăvară umedă. Celalt taie lanuri de rapiță ori de grâu, sămănate în țernă fărâmicioasă, surie ca o cenușă. Dintr’un loc și din altul, Dunărea se vede largă, bine strânsă în maluri, cu adâncuri primejdioase când vântul as... | 164 |
Nicolae Iorga | Muscelul | 1. Spre Câmpulung. Nu bagi de samă, în necontenita încălecare a înălțimilor rotunde cu prăpăstuite povârnișuri, din margenea răsăriteană a Argeșului, când treci de la un județ la altul. Aici, și cu un adaus la Apus al Vâlcii pline de mănăstiri, dar fără locuri de luptă, e în adevăr o țară, o singură țară. La Răsărit es... | 239 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Și de-odată Câmpulungul, de pe vârful ultimei culmi, ni-a răsărit neted și alb, prins de țermul apei Târgului, alergând iute către acel râu al Doamnei, care nu vrea să spuie vechea poveste romantică a numelui său. Dar, ca să treci la Dâmboviceni, mai e drum. El încunjură înălțimi rotunde, dincolo de care se ascund stră... | 214 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Jos, un archeolog sapă la temeliile unei mai vechi biserici îngropate. De la un creștet la altul pare că se întinde acea punte udă de lacrimi și cruntă de sânge care e viața acestui neam de luptă și de suferințe. Departe, în acest ceas spre amurgit, la mormântul, din Dealul Târgoviștii, al lui Mihai Viteazul sună clopo... | 318 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Sus, pe dâlma prăpăstuită stă cetatea Poenarilor, adevărata „cetate a Argeșului”, de care se leagă crunte legende în legătură cu Țepeș. Numai în jos spre Pitești timpurile apropiate au deschis larga cale domnească. Și oamenii se potrivesc cu această natură care nu e aspră, dar cuprinde în ea o melancolie de trecut și d... | 221 |
Nicolae Iorga | Muscelul | De-a lungul câmpului s’au întemeiat atunci căsuțele albe, încunjurate de roadele hărniciei; morile vorbărețe, bisericuțele cu crucea înfrățitoare. Apoi și Domnii și-au durat aici Curți și mănăstire, mănăstire pravoslavnică, înaintea turnului măreț al căreia s’a prăbușit Cloașterul (Kloster) catolicilor, străinilor. Și ... | 252 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Astăzi, cu desăvârșita îngrijire a caselor sale înflorite, a stradelor sale bine pietruite, a primblării sale, cu adăoșagul nou al școlilor vesele (nu voiu zice și cu statuia, puțin apocrifă, a unui erou, Radu Negru, cu totul apocrif), cu mișcarea din zilele de târg a unei țărănimi harnice și vioaie, Câmpulungul e vred... | 210 |
Nicolae Iorga | Muscelul | 3. Rucărul. Dragoslavele. Gura Dâmbovicioarei Una lângă alta, pe laturile șoselei, care e prăfoasă, câteva zile abia după ploile cele mari, case cu două rânduri, având cinci-șase odăi, cerdace cu stâlpi și foarte adese ori șiruri de oale cu mașcat înflorit pe polițe. Mulții copii voinici privesc din umbra porților de l... | 215 |
Nicolae Iorga | Muscelul | „Drumul cel Mare” e o șosea foarte frumoasă, netedă ca șoselele Dobrogei; parmaclâcuri de fier, elegante, apără pe alocurea trăsurile sau drumeții înoptați de primejdia prăpăstiilor sau ale adâncurilor mlăștinoase. Ele se strecură întăiu ca o panglică albă pe coasta muncelelor. Modâlcile, umflăturile, cazanele răsturna... | 217 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Îndată mergem pe malul ei. Une ori râul e spârcuit în șfichiuri desbinate, alte ori el aleargă prins în jghiaburi de lemn; în sfârșit, el se scurge la vale fără piedeci și unit cu sine, gâlgâindu-și apele limpezi, care răsfrâng în colori de ardesie cerul ușor acoperit de nori. Roți încărcate de cutii îi fură necontenit... | 214 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Cea d’intăiu se desfășură la vale, de-a lungul Dâmboviței. Încă trei chilometri, și sântem în șchela cealaltă, Rucărul, ale cărui turnuri și case albe se ivesc îndată, la locul unde se întâlnesc trei Pietre mari, dintre care una poartă brazi pe coastele ei. Rucărul adăpostia odată pe vameșii Domnului muntean, oameni si... | 227 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Crucea unui mormânt proaspăt e încă împodobită cu bradul înfășurat în flori și în motocei care a fost dus înaintea tânărului adormit, și pajiștea e stropită împrejur de flori căzute ce nu s’au vestejit încă precum; veșted e acela care a fost coborît jos. După câteva văpăi roșii, trecătoare, pe culmea Căpitanului, noapt... | 206 |
Nicolae Iorga | Muscelul | doi câte doi, scutură capetele copleșite de muști și de vespi veninoase, făcând să bodogănească tălăngile greoaie. „Domnul Avram”, — prin aceste părți oamenii se chiamă Avram, Moise, Sălăvăstru, Ghedeon, Aron, Izichil, — așteaptă pe capră, făcând să fluture în șagă largul biciu care pocnește îndemnător. Strada pe care ... | 202 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Soborul de uriași se ține și mai departe. În față, în urmă, la dreapta, la stânga, unde privești, fără o singură spărtură, — căci drumul se strecură și nu cutează să taie, iar bietele râuri sânt mulțămite că-și pot căuta de cale, — vezi ceaunele răsturnate, căciulile cu țuguiu, tablele întinse, zimții, spinările ciolăn... | 263 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.