author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Nicolae Iorga | Muscelul | Lângă Păpușa verde, clădită ca o movilă, stă în față, peste valea Dâmboviței, lungul părete sur, adânc, scrijelat, gol, sterp, trist, al Pietrei lui Craiu, numită așa după unul din făloșii regi cari se întorceau cu fuga acasă la dânșii, lăsând în urmă steaguri rupte, arme frânte și voinici morți, căzuți în mormane sâng... | 202 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Din păreții înalți de pare că ajung cerul, căzu atunci strivitoarea ploaie a bolovanilor mâniei și răsbunării unui neam prea multă vreme călcat în picioare. Măciucile striviră țestele fudule. Cei ce se învredniciră de această primire abia mai găsiră, împuținați și acoperiți de răni, drumul de mântuire al Brașovului. Mă... | 210 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Ca o amintire a pajiștilor mirositoare, a câmpiilor înflorite din locuri senine, câte un clopot vânăt se ițiește din smocul frunzelor mărunte. Măreața temniță se deschide acum: e un ochiu de lumină, de verdeață. Dâmbovicioara se încălzeșște la soare, înainte de a pătrunde în grozăvia strâmtorii; apoi încă odată aceasta... | 219 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Tocmai la capăt, unde, de-asupra scărișoarelor de lemn, se deschide înalta poartă ce pare săpată de mâni de om, se adauge o altă bătrână, grasă, roșie și vorbareță, care pornește a spune că aici sânt oameni buni, cari se ceartă, adevărat, „pentru văcuța dumitale care a intrat în curtea mea”, dar se împacă a doua zi chi... | 213 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Și de-odată în fund năvălește un sul de albă lumină rece, care văpsește crud colțuri de piatră; pare faptul unei zile de iarnă. Și la câțiva pași mai departe poarta se înfățișează închizând în pătratul ei ca o tablă de argint luciu, care e lumina cea bună a zilei. * * Și iarăși suișul șerpuitor, ocolirea necurmată a „p... | 241 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Întorsul se face răpede, în abia două ceasuri; priveliștile ce se desfășuraseră în răgaz la suiș se amestecă în goana coborâșului. Abia ai plecat de la Podul Dâmboviței și ești în Rucăr, a cărui frumoasă biserică nouă îl vestește de departe prin turnurile ei. Și acum, cu toate prevederile de furtună, se lasă o minunată... | 209 |
Nicolae Iorga | Muscelul | O peșteră mică a fost scobită și mai bine și netezită pentru a primi zilnic rugăciunile maicilor, care sânt astăzi vre-o treizeci și nu vor fi întrecut niciodată acest număr. De-asupra crește iarba, înfloresc florile și se înalță arbori, și pretutindeni în acest dulce colț de pustietate aromită, pe margenea drumului, d... | 300 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Muscelul nu se deosebește numai prin frumuseța adâncilor văi șerpuitoare, rotundelor muscele blânde, de la care-și iea numele, a bogatelor fânețe smăltate cu flori, a drumurilor întortochiate, care aleargă albe la picioarele lor. Acest județ a păstrat mai bine decât oricare altul mândria nevinovată, demnitatea morală a... | 255 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Astăzi, el iese la iveală, uimind prin noutatea, ca și prin frumuseța lui. Dacă ar fi vrut să-l descopere pentru public un scriitor din altă parte, i-ar fi trebuit multe și grele călătorii. Țăranul român de oriunde se desvăluie greu acelui pe care nu-l cunoaște, chiar aceluia care, vorbind limba lui și purtând portul l... | 208 |
Nicolae Iorga | Muscelul | S’a născut și a copilărit în sat, s’a întors acolo de la școlile înalte din orașele mari, a iubit și el trup frumos, slobod, în cămașa albă cu flori, a ținut ca o cinste că e de acolo și a cinstit pe oamenii săi pănă și în veșmântul lor, pe care la orice prilej a fost bucuros să-l poarte. Astăzi își are diploma de lice... | 207 |
Nicolae Iorga | Muscelul | Cu el facem o călătorie în Muscel. De-odată, de la cei d’intăiu pași, aierul se schimbă: ești în alb lămurit și albastru tare; un vânt de înviorare vine de la pădurile graniții, culegând miresme din multele flori pe care le atinge pe coasta muscelelor supuse. Vite albe pasc iarba mirositoare; oile Mocanilor trec în sun... | 131 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | 1. Târgoviștea. De la Titu, așezat la vre-o două ceasuri de Pitești, în șesul dunărean acum, o linie de drum de fier se desface spre Nord, paralelă cu linia Slănicului și cu celalt drum, marele drum internațional din valea Prahovei. Dar această cale din valea lalomiței nu urmărește nicio legătură cu străinătatea, care ... | 210 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Din ce în ce, ele se deslușesc, goale, scrijelate de dungi, sau păstrând încă frânturi roșii și galbene din velința lor, pănă dăunăzi verde de o puternică viață. Iarăși o vârcă de arbori în jurul înălțimilor. Ea nu piere însă înaintea vederii, pripită de mersul trenului. După micile căsuțe, vine un turn de biserică mar... | 205 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Mai încolo, pe lângă o mare școală ajungi într’un cartier de oameni bogați, cu case care au o bună înfățișare: întocmai precum Calea Victoriei, comercială în cea mai mare parte, se mântuie cu vilele boierești dintre Calea Griviței și Șosea. Acesta e însă numai salonul de primire actual, locul de primblare, sediul autor... | 223 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | În față, e un turnuleț stricat, și o poartă de lemn, pecetluită cu numărul unui ordin al Ministeriului, închide intrarea prin vechiul zid de cărămidă. Un arsenal e în coasta bisericii, a cării reparație e oprită în loc de lipsa de bani și de lipsa, mai puțin scusabilă, de socoteală. În față se desfășură, mărgenită de m... | 244 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Apoi, chiar lângă dânsa, cuprinsă parte în curtea bisericii, parte în a noului spital, Curtea Veche. Acum se văd, din acest rar monument al arhitecturii noastre laice, încăpătoare, trainice și modeste, — după însăși firea poporului nostru —, numai pivniți adânci, unde, în puterea unui contract cu Primăria, bragagii sâr... | 219 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | În 1655, la București, Seimenii seceră ca grâul copt capetele celor mai mulți dintre fruntașii țării: lăcomia lor despoaie casele și pângărește bisericile, care rămân cu păreții goi. Peste trei ani, Preda Brâncoveanu e tăiat aici, în „casele domnești”, de armașul păgânului Mihnea-Vodă. Peste câteva luni, beșliii turceș... | 216 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Curțile domnești se înmormântară iarăși, și an de an încheieturile lor de piatră se desfăcură. Spiritul plecase de pretutindeni, și nu mai era nicio milă pentru amintiri. Poeți romantici veniră numai, la începutul regenerației noastre, să cheme umbre prin cântecele lor și, pentru dânșii, glasuri tainice, răsunetele dur... | 217 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | De jur împrejur privirea se oprește în păretele albastru al înălțimilor roditoare, al muncelelor împădurile. Trăsuri, breakuri, cară se urmează necontenit pe pietrele șoselei; companii trec în sunetul goarnelor, grupe de țărani cu fața rotundă, aspru tăiată, — amintind chipul caracteristic al lui Eliade Rădulescu, căru... | 210 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | De amândouă laturile drumului bine pietruit bătrâni copaci își apleacă ramurile spre o înfrățire dătătoare de umbră binecuvântată în lunile de arșiță. Câte un canton, câte o berărie părăsită acum în toamnă, o casarmă pentru călărași cu schimbul. Apoi șoseaua prinde a șerpui în linii largi printre viile despărțite de ga... | 203 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Cele mai delicate și mai felurite horbote de piatră încunjură pisania împărțită la dreapta și la stânga ușii de intrare sau împodobesc basa, tivesc fereștile turnurilor. Gustul cel mai ales s’ar opri fermecat înaintea acestei armonii durate pentru o mie de ani. Radu-Vodă, mare prin credința sa și prin felul regal cum î... | 203 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Rădăcina nasului pornește într’un unghiu mic. Oasele obrazului răsar înspăimântător de ieșite. Rărbia e mică însă, blândă. Acest cap a fost desfăcut cu sabia de pe un trup hăcuit cu barda. El a stat aruncat pe câmp într’o zi ticăloasă. Sus inima! E singura rămășiță ce se poate vedea din Mihai Viteazul, și neamul române... | 211 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Pe malul jos al râulețului Bahluiu, pe care-l soarbe de atâtea ori căldura verii, se ridică movila rotundă a Cetățuii, supt paza căreia s’a strâns la un loc, în cursul veacurilor, orașul lașului, Scaun de Domnie. Nu au altă înfățișare nici Bucureștii: jos, întinderea de pământ bun de pășune și de arătură; Dâmbovița-și ... | 244 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Dacă la Câmpulung e altfel, aceasta se lămurește prin faptul că aici Voevodul a fost numai un oaspete într’un oraș mult mai vechiu, făcut pentru negustori la un cap de țară, în gura unei trecători a Carpaților. Deci și Târgoviștea a trebuit să înceapă de pe acel frumos deal, îmbrăcat astăzi ca și acum patru-cinci sute ... | 204 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Această biserică a Radului-Vodă e de o frumuseță deosebită și nu stă mult mai pre jos decât cea de la Argeș. Clădită de meșteri răsăriteni, după norme bizantine, totuși, în proporții și în podoabe, cu un pronunțat amestec de înrâurire a Renașterii (de sigur că Venețieni au săpat frumoasa inscripție care se desfășură de... | 227 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Aici, încă din depărtate vremuri, stăteau amestecați Unguri, Sași și Români, poale, încă din veacul al XV-lea, Ragusani chiar, din depărtatul oraș de la Marea Adriatică. Toți aceștia erau în târgul adaus pe lângă domneasca cetate, în „târgoviștea” acestuia. Aveau în fruntea lor pe obișnuiții pârgari și județ, cari lucr... | 238 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Din ele, cunoaștem numai Sf. Nicolae de jos, care păstrează toată vechea ei înfățișare. Unul din Domnii acestui veac al XVI-lea care avea aplecări față de creștini, din Apusul cărora venia, — tocmai din Italia, a cării limbă o vorbia in versuri, și din Franța, unde fusese un curtean prețuit la Curtea lui Henric al III-... | 207 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Când Mihai se întoarse din munți cu Sigismund Báthory, principele ardelean, el încunjură noua Târgoviște turcească și-i bătu zidurile timp de trei zile cu tunurile sale. O cuceri la urmă, dar în ce stare! Focul arsese atâtea din biserici, — și azi se vede[6] fumul la biserica Sf. Nicolae. În niciun lăcaș dumnezeiesc nu... | 201 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Aici se petrecură ticăloșiile răscoalei celei de-a doua a Seimenilor, care nu jertfi numai o sumă de boieri, între cari bunicul lui Constantin Brâncoveanu, ci desgoli de podoabe toate bisericile, lăsându-li numai piatra zidurilor, cum se plânge un contemporan. Biserica Sf. Nicolae, zisă Simuleasa, are drept ctitor pe u... | 213 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | El a pus să se învelească biserica și casele domnești. Prin Brâncoveanu, nepotul lui Matei, Târgoviștea își avu ultimele zile glorioase. Biserica domnească fu făcută din nou, după regulele arhitecturii definitive din acest timp, la 1698-9. Tot așa, la Mitropolie același bogat și binefăcător ctitor ridică din nou ziduri... | 206 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Vremurile nouă n’au dat Capitalei părăsite pentru totdeauna decât șoseaua lui Bibescu, de la margenea orașului la Dealu. De la dânsele, Târgoviștea așteaptă încă pietatea și îngrijirea ce i se cuvine. 2. De la Târgoviște la Câmpulung. Ieșire din Târgoviște prin lungi mahalale curate. Spre Câmpulung pornește o largă șos... | 205 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Dar de obiceiu șindila clădită țuguiat acopere păreți de gard și lut cenușiu, bine neteziți. Mai pretutindeni sânt împrejmuiri. Și aici roșul florilor de mașcat strălucește de departe pe polița dintre stâlpii cerdacului. Nu e ca în satele de moșneni din Buzău, dar e bine, mai bine decât în acelea dintre satele Prahovei... | 203 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Și simțul firesc pentru artă se simte și în unele înflorituri în relief ale caselor, care acopăr păreții întregi și dau forme pe care noua artă secesionistă a Apusului se căznește a le descoperi astăzi. Ca și în Neamț și Suceava, săteanul e și aici de o cuviință prietenească care înseamnă pretutindeni neamul nostru cân... | 211 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Se pomenesc în buchi întemeietorii, aceia cari au „ridicat” piatra, soțiile lor, rude, părinți, Domnul din Scaun. Unele sânt foarte vechi, și, lângă fântâna de la Gemenea, am găsit o înaltă piatră, desăvârșit păstrată, care a fost pusă acum trei sute de ani, în 1597, de frații Buzești, cari amintesc în pisanie de Mihai... | 208 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Ca în Prahova, Dâmbovicenii și Muscelenii durează pentru sufletele lor și ale răposaților lor mici paraclise de lemn, foarte văpsite și pe din afară; se mai văd aici, supt mici copereminte de șindilă, cruci cu câte două aripi, tot de lemn, care se ridică din pământ odată cu lemnul din mijloc, de care se tot depărtează:... | 208 |
Nicolae Iorga | Dâmbovița | Unii, cari au strâns mai de cu vreme, au și întins prunele pe uscătoare. Alții, tot așa de harnici, au vărsat coșurile în buțile încăpătoare și înalte, unde fructele fierb și ridică de-asupra spuma roșietecă. Iar alții, cei mai înaintați, au și gustat din țuica nouă și-ți dau lămuriri de-ți poți rupe gâtul cu ele, ca a... | 205 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | Iată un început de poveste, Baba Mărina în care Ardeleanul complet necunoscut Ioan Daloga are, nu limpeziciunea de la oraș, cam banală, a lui Ispirescu, nici, firește, poezia înduioșată a lui Eminescu, nici autenticitatea discretă a lui Slavici și Mera, ci acea oprire pe loc, acea răscolire împrejur, acea sintaxă de o ... | 241 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | Dară în satul acela urât — după cum i-a rămas vestea și povestea — că vezi... orișicum era pe o gorgană de celea... mai la spatele lui Dumnezeu, cum se zice, cică trăia o babă. Baba era bătrână, dară bătrână, bătrână, așa de bătrână, că zău nu știu, dacă s-ar fi aflat vr-un om în sat, care să-ți fi știut spune: câți Cr... | 209 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | [1] II. Bucovineanul Vasilc Bumbac, contemporanul, tovarășul de studii al lui Eminescu, cu care presintă atîtea asămănări, începuse cu lirică plîngătoare, alintată, copilăroasă în genul tinere-țelor lui Alecsandri, puind alături, spre onoarea lui, marea frescă istorică a Descălecării Moldovei. Multă vreme nu s-a auzit ... | 208 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | — Iaca vine! Ce-ați făcut voi de-astă toamnă, Când în zbor v’ați ridicat, Tu cu gingașa ta doamnă, Și grădinile-ați lăsat? — Nici un bine! [2] Sau alta: Ești frumos tu, crai de vară, Ce prin cântec ne răpești Și cu-a togei tale pară Pomii verzi îi aurești! Ești frumos tu, știi, șirete, Și de-aceia tot te-ascunzi Și-ale... | 208 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | Cum ni cânți acum de bine, Să ni cânți și ’n viitor, Să te-asculte cei păstori, Să se bucure de tine. Toată seria ar trebui reprodusă, fiind nouă-nouță și acum. III. Necunoscuți se amestecă, meniți să nu-i cunoască niciodată nimeni, cu un pic de poesie, de sinceră și adevărată poesie, căzut întâmplător. Astfel blondul ... | 220 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | In miez de noapte jalnic e vîntul mai sălbatic: El suspinând se culcă în drumul singuratic Și trist gemând tot rupe din teiu a sale ramuri, Cu mâna înghețată el pipăie în geamuri Ca orbul ce atinge cu brațul lui păreții Și-apoi la nori ridică de frunze largi nămeții. Și tot în miez de noapte, cînd vîntul bate ’n horn, ... | 309 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | Și, totuși, răsfoind prin revistele efemere ale unui nestăpânit capriciu, se descopăr schițe care au adevărul, varietatea de nuanțe, «popularitatea» plină de sevă ale scrisului lui Delavrancea. E atâta «țerănism» văzut și simțit în ele... Am crezut că e bine ca, în ceasul revizuirilor presupus destructive, dar și al re... | 240 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | Salba moale, această varietate a sălciei, cu flori galbene și îmbălsămitoare, salcâmul alb și salcâmul roșu, castanul sălbatic, nucul cu largi frunze, al căror miros îmbată, plopul cu mlădioasa lui coamă de un verde-argintiu, păreau că-și deteseră vorba ca să se întâlnească în același lăcaș și să-și amestece împreună f... | 209 |
Nicolae Iorga | Literatura română necunoscută | Cu două caturi, rândul de jos era compus din beciuri, cam umede, cam întunecoase, ce este drept, dar curate. Jos, nu avea decât o singură ușă de intrare, în dreapta: foarte groasă, și întocmită de mai multe rânduri de scândurele de stejar, așa în cât formau pe din afară o serie de pătrate vopsite pe margini cu albastru... | 223 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | I Dl. Bogdan-Duică dă numai o parte din opera, foarte întinsă și foarte neegală, a poetului basarabean C. Stamati. Ce a apucat să se tipărească și s-a păstrat deci din scrierile lui e, iarăși, numai o parte din manuscriptele pe care acest om harnic, cu multă tragere de inimă și mult răgaz, le îngrămădise pe încetul, în... | 204 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | A trăit un timp în vechea Moldovă, în prietenia feciorilor de boieri risipitori, bătăuși și obraznici, fără nici un fel de înțelegere pentru învățătură, pe cari-i descrie într-un clasic dialog între cocoana-mamă și bietul dascăl de plată mică, adăogând că și el a auzit în tinerețe așa ceva, "din tinda casei" tovarășulu... | 216 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | La 1830 el făcu, până la iarmarocul din Folticeni, o călătorie moldovenească din care se alese cu credința că acea cultură a Apusului, pe care, împreună cu cultul lui Napoleon, o atacau cu aprindere scriitorii ruși, a adus în Moldova numai atâta folos că a nimicit vechea evlavie și curăție și a creat un tineret de vorb... | 222 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | Era un burlac, fără copii, trăind mai mult pe la prieteni. Din când în când mai trimetea ceva pe la ziarele moldovenești din acești ani 1850. La 1863, manuscriptele lui ajunseră în stăpânirea lui I.M. Codrescu, proprietar al tipografiei "Buciumul român", care începu o ediție, sub titlul de Muza românească, oprită la vo... | 264 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | din "Muză" = Grandeur et décadence, p. 256 și urm. ), după La Fontaine (în multe din fabulele lui, alcătuire după 1850), după Musset și Béranger și alții desigur. Ba o dată găsim două strofe din marele liric irlandez al iubirii, Moore, dar nedeplin înțelese și apăstos tâlcuite, după vreun tălmăcitor francez. Uneori, el... | 281 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | Iată coame negre chiar ca urșinicul Îi învelesc pieptul, spatele și boiul, Ce prin el vede chiar zăpadă albă; Iar statul ei gingaș ca molidul tânăr.<poem> În alt ritm și mai sprinten, el zice apoi despre Vodă Bogdan tinerelul, cules și din romanele versificate ale Apusului și din cronici și din basm: <poem>Lângă el șez... | 236 |
Nicolae Iorga | Un poet basarabean: C. Stamati | Altfel, elementul personal e de tot slab și abia tremură în versurile din 1834 pentru soția pierdută: Uneori îmi pare că te văd umblând, Îți aud și pașii, ce-i cunosc prea bine. Deși a murit abia la 1870, cu douăzeci de ani înainte menirea lui Stamati era încheiată: fabulele au fost ultima lui scriere, desigur. El înce... | 220 |
Nicolae Iorga | B.P. Hasdeu | Înclinându-mă înaintea mormântului lui B.P. Hasdeu, n-am nimic de retras din tot răul și nici din tot binele ce am fost adus a spune, în deosebite prilejuri, despre dânsul. A fost un om genial - cine i-a putut tăgădui serios această însușire? -, a dispus de cunoștințe neobișnuite în toate domeniile, așa încât oricând p... | 240 |
Nicolae Iorga | B.P. Hasdeu | În atâtea ramuri ale științii istorice și filologice, el a fost un deschizător de cale, care, ce e drept, s-a mulțumit adesea să arate numai drumul. După încercări poetice și nuvelistice, a izbutit să grupeze de mai multe ori în jurul său un mare număr de scriitori ai epocei sale, de la foițele din Iași pănă la Revista... | 232 |
Nicolae Iorga | B.P. Hasdeu | Fiindcă, potrivit cu cel dintâi mediu al lui, polon și rusesc - a învățat la Universitatea din Harcov și a venit la noi ca tânăr format, - el avea ca normă a vieții romantismul lui Pușkin și Lermontov, individualismul războinic, care dispune capricios, cum vrea, fără milă, dar cu atâta genială plăcere, de tot: teorii, ... | 202 |
Nicolae Iorga | B.P. Hasdeu | Prin înstrăinarea de tine însuți capeți și consecvența și stăruința, și caracterul, și iubirea oamenilor. Astfel poți rămânea pentru multe timpuri un stâlp de lumină caldă în jurul căreia crește și înflorește vieața; altfel, bineînțeles, poți să rămâi oricât de mare, dar ca statuia de sare a soției lui Loth, uriașă, cl... | 142 |
Nicolae Iorga | Dimitrie C. Moruzi | În acest loc de frunte să se vorbească de prietenul nostru, de prietenul nostru eroic în mijlocul sărăciei lui absolute, care ne-a părăsit numai o dată cu trecerea sa la cele veșnice. Azi puțini știu ce era acel bătrân bolnav, surd, astmatic, incapabil aproape de a se mișca, pe care-l cuprindeau două odăițe de mahala î... | 207 |
Nicolae Iorga | Dimitrie C. Moruzi | Și, când l-am găsit, l-am descoperit, la București, unde se ținea din colaborația la câte o foaie săracă, avea în Dealul Spirei o cămăruță goală ca de spital și trei-patru cărți, pe o scândură. Și vorbea despre toate țările, despre toate societățile ca și cum și atunci i-ar fi fost la îndemână să facă tot ce făcuse oda... | 216 |
Nicolae Iorga | Dimitrie C. Moruzi | Nu-l vom uita, nu-l putem uita. Era prea extraordinar pentru aceasta. Și, când se vor schimba lucrurile spre bine, vom spune, ca să ne înțeleagă, la bătrânețele noastre, aceia cărora li vom lăsa o moștenire de muncă și credință, că noi am pornit pe vremea când tinerii erau printre oameni de șaizeci de ani și când lucra... | 76 |
Nicolae Iorga | Încă unul: preotul Mateevici | Abia s-a închis mormântul asupra aceluia care, în oastea de care era legat, se chema maiorul Simion Murafa și asupra tovarășului său de muncă și de ultimă suferință, inginerul Hodorogea, și alte vești arată ce năprasnic s-a împuținat numărul acelora cari, dincolo de Prut, în vieața de stat pe care li-au creat-o împreju... | 208 |
Nicolae Iorga | Încă unul: preotul Mateevici | Și pe el îl adusese la noi un singur gând, căci românul știe să fie loaial cu aliații săi, orice s-ar întâmpla: acela de-a găsi cărți, de-a cunoaște pe cărturari, de a vorbi cu dânșii despre scrisul românesc vechi și nou și despre toate amintirile comune, de atâtea veacuri, de toate veacurile afară de unul, care ne cup... | 209 |
Nicolae Iorga | Încă unul: preotul Mateevici | Se va fi închipuit puindu-l înaintea neamului cum înaintea icoanei hramului mânile de credincios pun cu evlavie florile de duminecă și de sărbătoare ale celui mai nevinovat prinos. Noua școală moldovenească era gândul cel mai scump al acestui profesor de seminar, și la alcătuirea ei, încă așa de șubredă, a luat o parte... | 199 |
Nicolae Iorga | Un basarabean mitropolit al Moldovei | Nu s-a uitat nobila figură a Mitropolitului Moldovei Iosif, cel închis în lumea datoriilor sale duhovnicești, a cărților pe care cu nesfârșită iubire le aduna, a facerilor de bine care-l aduseră a fi unul din oamenii cei mai săraci ai orașului. Cel din urmă reprezintant al marelui curent de reformă bisericească, pornit... | 223 |
Nicolae Iorga | Un basarabean mitropolit al Moldovei | Ce păcat că și acest Iosif n-a dat Bisericii și țerii un nou Chesarie! Se știa tot astfel că Iosif cel venit de la munteni la moldoveni a fost la Buzău școlarul acelor dascăli ardeleni cari, în spiritul lui Petru Maior și al lui Șincai, deschiseră la 1836 Seminariul episcopal de acolo, că el a stat în Episcopie alături... | 222 |
Nicolae Iorga | Un basarabean mitropolit al Moldovei | Azi mai ales această amintire trebuie pusă în cuvenita lumină. Basarabia trebuie să-și recunoască vrednicul fiu, iar noi se cade a-i mulțămi pentru că ni l-a dat. | 27 |
Nicolae Iorga | Un om din Basarabia: Donici | Rareori în presa noastră s-a vorbit cu atâta duioșie de un scriitor pe care moartea l-a strâns prea de curând, ca de basarabeanul Donici, mort deunăzi la Paris. Au fost recunoașteri, înduioșări și mustrări. Nu se poate zice că recunoașterea i-a lipsit fiului celui pierdut care, părăsind numele tatălui său, s-a întors î... | 219 |
Nicolae Iorga | Un om din Basarabia: Donici | Atâția s-au ridicat la situații nevisate și se bucură de averi pe care nici nu le întrevăzuseră. El care la Paris între ruși era apărătorul drepturilor noastre în Basarabia și care convinsese despre ele pe un Alexinschi și pe atâția alții, moare în cele mai triste împrejurări de sărăcie și părăsire, consumat de oftiga ... | 59 |
Nicolae Iorga | Un luptător pentru drept: Simion Murafa | Abia s-a închis mormântul asupra aceluia care, în oastea de care era legat, se chema maiorul Simion Murafa și asupra tovarășului său de muncă și de ultimă suferință, inginerul Hodorogea, și alte vești arată ce năprasnic s-a împuținat numărul acelora cari, dincolo de Prut, în vieața de stat pe care li-au creat-o împreju... | 208 |
Nicolae Iorga | Un luptător pentru drept: Simion Murafa | Și pe el îl adusese la noi un singur gând, căci românul știe să fie loaial cu aliații săi, orice s-ar întâmpla: acela de-a găsi cărți, de-a cunoaște pe cărturari, de a vorbi cu dânșii despre scrisul românesc vechi și nou și despre toate amintirile comune, de atâtea veacuri, de toate veacurile afară de unul, care ne cup... | 209 |
Nicolae Iorga | Un luptător pentru drept: Simion Murafa | Se va fi închipuit puindu-l înaintea neamului cum înaintea icoanei hramului mânile de credincios pun cu evlavie florile de duminecă și de sărbătoare ale celui mai nevinovat prinos. Noua școală moldovenească era gândul cel mai scump al acestui profesor de seminar, și la alcătuirea ei, încă așa de șubredă, a luat o parte... | 199 |
Nicolae Iorga | Pavel Gore | În cei zece ani de la reunirea Basarabiei la trupul țării celei vechi, un om a trăit acolo, pe care încetul cu încetul lumea l-a uitat, fiindcă el nu aducea nici o pretenție și nu hrănea nici o ambiție, fiindcă era dispus să îndure toate nedreptățile, să se acomodeze cu toate ignorările. Dar și fiindcă pentru dânsul Ro... | 231 |
Nicolae Iorga | Pavel Gore | N-a ieșit de acolo, decât pentru a primi și a întovărăși câte un cărturar ca dânsul cu o conversație aleasă, în care din când în când cădea câte o discretă picătură de melancolie asupra oamenilor și asupra vremurilor. Și soarta, mai bună decât lumea, i-a făcut suprema grație de a nu-l târî prin bolile care degradează, ... | 118 |
Nicolae Iorga | Cei care au creat România | Deci, nici ministru, nici deputat, nici senator, Valeriu Braniște a murit aproape în uitare. Acum câtva timp s-a stins în Ardeal un Ioan Mihu, fruntaș al luptelor politice prin care s-a pregătit țara cea nouă, om integru și om de muncă, - nefiind, nici el, nimic între hotarele patriei pentru crearea căreia a crezut și ... | 208 |
Nicolae Iorga | Cei care au creat România | Căci istoria se face, desigur, cu unii ca aceștia! | 9 |
Nicolae Iorga | Liuba Dimitriev | Un ofițer în rezervă ni trimete de la Chișinău un frumos volumaș cuprinzând ce idei, ce sentimente și versuri s-au zbuciumat, câțiva ani de suferință și trudă, de așteptare a unei morți sigure, în sufletul Liubei Dimitriev, moartă dăunăzi la douăzeci și opt de ani. Fata era născută în sudul Basarabiei dintr-un bulgar ș... | 181 |
Nicolae Iorga | Un vechi basarabean: Zamfir Arbore | La o vârstă de patriarh Zamfir Arbore închide ochii de mult obosiți de scurgerea lungă a anilor și de mizeriile urâte ale vremii. În omul acesta de o blândeță fără margeni, de o seninătate ca a înțelepților din antichitate era o adevărată comoară din ceea ce nația noastră are mai bun ca judecată dreaptă, simțire aleasă... | 223 |
Nicolae Iorga | Un vechi basarabean: Zamfir Arbore | Memoriile pe care le-a publicat arată cât de trainice erau la dânsul amintirile unor zile în care era o înălțare a cugetelor și o curăție a inimilor spre care râvnim în zădar astăzi, noi cari îmbătrânim. Aceste amintiri ale unei vieți exemplar trăite vor fi fost singura mângâiere a celui care din priveliștile care trec... | 65 |
Nicolae Iorga | O bună româncă basarabeancă (Domnica Donici) | Cei cari au cetit în necroloage știrea că s-a stins la Chișinău d-na Domnica Donici n-au știut că e vorba de buna bătrână care a fost mama scriitorului Leon Donici. Să-mi fie îngăduite câteva rânduri care privesc nu numai o viață de sărăcie chinuită la vrâsta când cine a muncit are dreptul la puțină odihnă asigurată, î... | 186 |
Nicolae Iorga | Paginile Alexandrinei Mihăescu | Într-o casă de proprietari de la munte în părțile Buzăului — munți dezgoliți, joși, urâți, dintre cari se desfac râuri ― prin locuri care se zic pentru aceasta guri — la Gura Sărății, creștea, acum vreo zece-cincisprezece ani, o fată șubredă care, prin exemplul groaznic al surorilor ce se coborau pe rând ― la mormânt, ... | 201 |
Nicolae Iorga | Paginile Alexandrinei Mihăescu | Și slaba mână albă a copilei însemna grăbit pe bucăți de hârtie, cu scrisoarea fină pe care i-o dădea mai mult gustul ei firesc decât învățătura a patru clase primare de sat, versuri, schițe, nuvele. Un frate, d-l N. Mihăescu, a destăinuit, descoperindu-le din întâmplări, câteva din poeziile fetiței; altele au ieșit în... | 213 |
Nicolae Iorga | Paginile Alexandrinei Mihăescu | Simți, neapărat, că mintea din care a pornit această tânguire e una care a primit hrana cărților, a conversațiilor „culte", dar chemarea către vântul ce scutură frunzele, generalitatea durerii, duioșia ferită, vădesc pe cineva care a băut larg la izvorul poeziei poporului: Vântul mi-a stins florile Și moartea surorile,... | 209 |
Nicolae Iorga | Paginile Alexandrinei Mihăescu | Căci, în colțul ei de lume închisă, această neobișnuită fetiță bolnavă se înălțase, tot chinuindu-și sufletul prin îndelungata oprire dureroasă asupra lui, până la vederi filozofice personale, până la gânduri asupra rostului lumii, a carii cheie de suferință o avea : Cum de-oi muri acuma, Aceste mii de stele Vor lumina... | 203 |
Nicolae Iorga | Paginile Alexandrinei Mihăescu | O adevărată capodoperă de seriozitate mistică e povestea Maicii Domnului care merge să caute pe Isus coborât de pe cruce; n-am mai văzut o mai desăvârșită înveșmântare în frumoase cuvinte poetice a legendelor religioase pe care le știe poporul. Sunt apoi idei poetice schițate în proză ritmată, sunt scrisori care-ți str... | 146 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Mi se cere să particip, nu la apărarea dreptului nostru asupra Basarabiei, pe care nici un om cuminte dintre cei cari fac parte din forma cea nouă a Rusiei, pe care o dorim desfăcută de apăsătoarele tradiții țariste, nu înțelege a o socoti capabilă de a fi desfăcută din trupul statului românesc, revenit în hotarele sal... | 321 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Prin sărituri răpezi de ostași această domnie moldovenească, strâns legată de râu, a ajuns înaintea largii ape a Siretului și înaintea Sucevei, care se varsă în Siret și, înainte de a coborî în jos către Roman, ea a țintit drept către vadurile Nistrului, ajungând prin cel de la Cernăuți la vadul cel mare de la Hotin și... | 246 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Abia cunoaștem pe cei dintâi domni ai Moldovei, și nu ni putem da samă de însușirile lor. Ele însă au trebuit să fie mari, căci nu înseamnă puțin lucru ca, de la primii pași făcuți de un stat întemeiat militărește, el să-și vadă harta întreagă, pe un timp când ea nu era însemnată pe hârtie, și să întemeieze o politică ... | 280 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Basarabia nu este un adaos dăruit ambiției unui domn târziu, ci una din pietrele de temelie în clădirea solidă a domniei moldovenești din cele dintâi timpuri. Ne-am deprins mai târziu a vedea în Prut un hotar, și cântecul popular l-a blăstămat din cauza împiedecării legăturilor de fiecare zi între oamenii de același fe... | 214 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Prin urmare nu se poate crede că, în cele dintâi timpuri, cum nu era o deosebire între siretenii de o parte și de cealaltă, să fi fost una între prutenii de pe dreapta și prutenii de pe stânga. Ținuturile pe care le-au întemeiat în jurul cetăților primii domni moldoveni se întindeau pe amândouă malurile apei. Ținutul H... | 273 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Ctitorii bisericilor din Basarabia nu sunt oameni de acolo, precum ctitori ai lăcașurilor din Moldova au putut fi deseori cei cari înfățișau vieața românească dinspre răsărit. Și primejdiile au fost aceleași. Niciodată o năvălire nu s-a oprit la șivoiul îngust al Prutului, ci totdeauna hoarda tătărască a pătruns până l... | 227 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Iar, când între urmașii lui Alexandru s-a făcut împărțirea, de venituri mai mult decât de țară, Ilie, fiul lui Alexandru, a fost domn în sus, Ștefan în jos, și Petru Aron s-a refugiat, se pare, într-un anume moment, la Cetatea Albă. Rușii n-au urmărit niciodată Basarabia privită ca o entitate deosebită, - aceasta nu se... | 248 |
Nicolae Iorga | Despre Basarabia | Și Rusia nu putea să aibă nevoie de dânsa, nici în ce privește coborârea la Marea Neagră, pe care o are așa de larg, nici în ce privește o înaintare asupra gurilor Dunării, spre care merge un interes european, care, oricând, a stat împotriva pretențiilor rusești și care, chiar când a trebuit să cedeze rușilor gura Chil... | 141 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Iubite domnule Ciornei, După o catastrofă financiară suferită într-o duminică, astă-vară, pe hipodromul de la Băneasa, m-am trezit a doua zi instalat pe un fotoliu de piele în cabinetul d-tale editorial. Mă mir și-acum: ce căutam acolo? Venisem poate să te întreb, numai așa, când pleacă trenul spre Iași. Din vorbă-n vo... | 213 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Atunci, la ce bun să mai scriu, să mai arăt și eu omenirii cum e războiul? S-ar părea că cei mari, cari pun la cale războaiele, trebuie să fie niște oameni răi, împietriți la suflet… Nu cred. Am văzut la Sofia pe kaizerul Germaniei, socotit drept principalul autor al războiului mondial. Nu părea deloc om rău. L-am văzu... | 217 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Nici chiar Dumnezeu. În adevăr, cum ar putea el să fie atât de rău (măcar că e mai mare decât toți), încât să trimeate semenii lui la moarte și la suferință, fără să-i întrebe? Are el destule alte mijloace, prin care ajunge la același rezultat. Și destulă diplomație, la nevoie, ca să dea vina pe Negusul Abisiniei. Într... | 231 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Numai pentru că mi-ai dat d-ta acont? Căci, în adevăr, un scriitor care zugrăvește scene adevărate din război, oricum ar întoarce-o el, are aerul că e contra războiului. Și se știe bine acum că cine are acest aer, lasă că nu crede în Dumnezeu, dar este lipsit și de patriotism. Dragostea de țară – patriotismul – e însă ... | 216 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Sentimentele își au pudoarea lor. Să fii om cinstit, să-ți iubești țara, părinții, nevasta, să nu scuipi pe jos, toate acestea sunt datorii elementare pentru un om civilizat. Numai cine n-a fost înzestrat de natură cu nici o calitate mai deosebită poate fi capabil să-și descopere merite de acestea, care nu costă nimic.... | 209 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Ia să ma duc mai bine undeva, la liniște și la răcoare, într-un loc cu mai puține distracții istorice, că poate acolo mi se schimbă gândurile. Am nimerit la mânăstirea Văratic – la maici. Acolo se duc vara să se odihnească moldovenii noștri, când au de lucrat ceva cu capul, și moldovencele noastre, când n-au nimica de ... | 214 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Care manuscris? Ce manuscris? Nădejdea mea era în două-trei fragmente de amintiri din captivitate, pe care le publicasem mai demult: le voi complecta cu câteva capitole inedite – îmi ziceam – și volumul e gata. Dar când le-am recitit, mi s-au părut așa de proaste, că parcă nu erau de mine. Parcă erau scrise, anume ca s... | 201 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Și vrei d-ta acum să-mi schimbi însăși concepția despre viață, fiindcă am iscălit un contract ?... Nu ți-ai găsit omul. O carte nu se scrie așa, cât ai bate din palme sau ai înființa o societate anonimă pe acțiuni; căci ea trebuie să dureze mai mult decât o întreprindere comercială din zilele noastre (care poate oricân... | 209 |
George Topârceanu | Pirin-Planina | Numai o carte bună, de care ți-ai legat numele, te-ar putea ridica deasupra acestei hecatombe de măriri; și numai un scriitor, ca mine sau ca altul, îți poate oferi această supremă șansă. Nu vezi ce afacere minunată îți propun eu?... Renunță la termenul prevăzut în contract – și-ai să vezi d-ta cum o să te bucuri de ta... | 169 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.