author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Și dintr-o dată începu să latre și se repezi la deal, stârnindu-i și pe ceilalți în urma lui. într-o clipă se înșirară toți de-a lungul poienii, alergând fiecare după putere. Ajunși în dreptul lui Sisoe, câinii se opriră nedumeriți. Lătraseră ei pân-acum la tot felul de dihănii, la lup și la urs, la vulpe și la bursuc,... | 209 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Hum, hum!... Hum!... în rând cu el s-ațineau alți doi, tineri și mai leșietici la păr. Amândoi aveau coada tăiată; le rămăsese numai câte-un ciot. Erau frați gemeni, se vede, feciorii celui bătrân, că nu prea se depărtau de lângă el și-i țineau isonul pe rând, cu botul îndreptat spre cer, slobozind fiecare din gât câte... | 220 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Cu nădejdea în puterea toiagului, Sisoe sta-n fața lor nemișcat și-i urmărea din ochi, așteptând să vadă: ce-au de gând să mai facă? – Ară, drace, ară... Crezuse la-nceput, când i-a zărit alergând de departe, că vin să-i ureze bun sosit pe pământ și să se gudure la picioarele sale; dar acum vedea el bine că treaba era ... | 254 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Și iată, când s-aștepta mai puțin, sfinția-sa simți deodată o arsură la spate, în partea moale a trupului, ca un cui ascuțit. Se răsuci, c-un răcnet de spaimă, ridicând toiagul prea târziu... La spatele lui se găsea doar o cățea, vânătă și slabă, pe care n-o băgase-n seamă pân-atunci. Era fătată de curând pesemne, că-i... | 205 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Și nu se știe bine care din aceste două urgii este mai cumplită..." Dar la marginea pădurii, câinii începură să-l părăsească, unul după altul. Se-ntorceau la stână, mândri, cu coada pe sus, făcând popasuri scurte pe lângă pietre și hârjonindu-se între ei. Numai cățeaua cea slabă îl mai urmări o bucată, ca o muscă rea d... | 239 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Ar fi putut el să facă o minune să le vindece ușor, c-un singur cuvânt, dac-ar fi vrut. Dar își aducea aminte de sfatul ce i-a fost dat la plecare sfântul Mavrichie cel înțelept, cu privire la minuni. Acest sfânt preaînvățat avea slăbiciune să alcătuiască, pentru trecere de vreme în rai, fel de fel de bucoavne mărunte,... | 217 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Și-i părea rău că n-o ceruse împrumut. Poate că i-ar fi dat-o. "Noroc că nu-i nimeni p-aici să mă vază...", își zise el la urmă, privind împrejur bucuros că poate să-și cerceteze fără martori goliciunea înroșită de nevoi. Căci după atâtea necazuri și suferințe, făptura lui cerească începuse acum a se cunoaște, mijindu-... | 213 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Sisoe înțelese că apa ce se zbătea acolo, într-o încleștare de stânci, trebuia să se împreuneze odată și-odată mai jos cu râul cel din vale, pe care-l zărea de aici ocolind într-un arc de argint satul risipit la poalele muntelui, departe. Supărarea îi trecu ca prin minune. Călăuzit de acel glas de apă care-i suna îndel... | 217 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | – Cată-ți treaba, dihanie! îi vorbi Sisoe liniștit. Nu te burzului la mine, că eu nu-s ce crezi tu... După care îi întoarse spatele și porni grabnic pe coastă-n jos, fără a mai privi îndărăt; și s-așternu iar la drum, coborând întruna, cu inima plină de nerăbdare s-ajungă mai curând între oameni. ٭ Era soarele-n crucea... | 209 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | înclinată ușor din mijloc, cu cămașa albă despicată la sân într-o parte și cu catrința roșie prinsă-n șold, femeia lăsa pânza să se desfășoare-n voia apei până departe; o aducea apoi, val după val, pe un bolovan mare de la picioarele ei și-o bătea cu un mai de lemn, împroșcând stropi de soare împrejur. La spatele ei, p... | 215 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | întrebă ea ieșind, în sfârșit, pe mal. De unde vii, sfinția-ta? Sisoe arătă, cu capul, spre vârful muntelui. De-acolo venise. – Eh! că doar n-ăi fi picat din cer..., zâmbi femeia, aruncând o privire-n treacăt spre piscul vioriu și spre poienile cele înalte de sub el, care se zăreau d-aici printre nouri ca nălucirea uno... | 201 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe se pogoară pe pământ | Apoi dintr-o dată își înălță coada drept în sus, ca o lumânare, și-o luă la fugă spre sat. La jumătatea drumului se opri să mai privească o dată îndărăt, cu coada bârzoi... Și încredințată pe deplin acum că lucru curat nu poate fi, porni iar în goană, printre garduri și peste hârtoape, să ducă veste-n sat despre arătar... | 66 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | Popa Niță tocmai ieșise-n curte să spargă un dovleac la scroafă, când intră pe poartă dascălul Ghiță Pitac, cântăreț la strana cea mare și om de-ncredere al sfinției-sale. – Ce-i, Pitac? După obiceiul său, dascălul nu prea se grăbi să răspundă. Ca să mai prindă suflet, se șterse întâi cu basmaua la nas și pe față; apoi... | 215 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Pe făcut... ce? – Minuni. La auzul unui cuvânt așa de neașteptat, popa Niță rămase cu ochii holbați și cu gura căscată. – Vorbește mai tare, bre omule! se răsti el apoi, supărat, pe când scroafa grohăia tot mai ascuțit. Ce fel de minuni? Ori ai început să bați câmpii... – Minuni ca toate minunile! zbieră Pitac. N-am ... | 218 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Zice că s-a dus la el și moș Sandu Turlacu, socrul lui Ilie Farasulea din Gura-Văii, urmă Pitac, să-l vindece de nevoile bătrâneții, că era căzut de tot... Ș-acu, cică umblă moșneagul ca un buhai pe ulițile satului, cu mânile-n șolduri și cu căciula pe-o sprânceană, de nu mai poate trece nici o muiere de răul lui... ... | 241 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Halal ison! vorbi dascălul, privind-o cu jind. Parcă-i mașina de la trin... Dar popa Niță își astupase urechile și fugise în casă, de unde se ivi în curând trăgându-și giubeaua pe-o mânecă și se-ndreptă cu grăbire spre poartă: – Hai acolo, la fața locului, să vedem și noi ce și cum... Cu giubeaua fâlfâind, sfinția-sa... | 202 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Hm! făcu sfinția-sa cu înțeles. În odaia din dreapta, s-auzea vorbă. Deschizând ușa la perete, popa aruncă o privire aprigă înăuntru, pe când femeile se-ngrămădeau la spatele lui. – Da’ ce faci acolo, cuvioase? întrebă el cu glas tare, fără să treacă pragul. În fundul odăii, sub icoane, Sisoe sta cu mâinile împreunat... | 204 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Minuni?... se miră popa Niță, fără a-ntoarce capul. Și cu ce drept vii sfinția-ta să faci minuni în parohia mea? ridică el deodată glasul, către Sisoe. Ai vreo îndreptare de la Mitropolie, ceva?... Ia spune-mi și mie: cu a cui învoire ai pornit cuvioșia-ta astfel, să faci minuni pe la casele oamenilor? – Cu învoirea ... | 232 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – S-avem și noi un sfânt în sat, că nu strică, întări alta. Mai rebegește o vită, mai se bolnăvește un copil... ce-ai cu el? – Voi, proastelor, să tăceți, se răsti popa, fierbând. Ce știți voi? Ducă-se la păcatele, de unde-a venit, să facă minuni pe undea mai făcut. Cum nimeri el, din rai, tocmai în parohia mea? – Lasă... | 204 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | Ajunși în dreptul primăriei, își domoli puțin pasul, gata să se oprească; dar aducându-și aminte că are cu primarul o daraveră, pentru niște buruieni de zarzavaturi pe care le cam stricase scroafa sfinției-sale, cârni la stânga și nu se mai opri până la jandarmerie, unde intră pe ușă înfierbântat și posomorât, să schim... | 211 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Da, măiculiță... , minunea lui Dumnezeu... , parcă-ncep a vedea! răspunse baba privind împrejur, ca de pe altă lume. Bodaproste! Iaca, te văz pe tine... și pe sfinția-lui, Maica Precista să-l răsplătească... Iaca și icoanele... și patul... și uite colo, pe gard, și nădragii lui bărbat’ău..., bodaproste! Vorbind așa, ... | 212 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | – Lapte? strigă roșu de mânie. Ia-l d-aci, să nu-l văz! Pentru asta m-am pogorât eu din cer pe pământ? – Nu te supăra, părinte, păcatele mele! făcu gazda speriată. Iaca, îl duc îndărăt dacă nu-ți place. S-or mai fi găsind, ele, și altele la o casă de om gospodar... Și ieșind iar în tindă, între femei: – Nu-i mai aduceț... | 228 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | zise o femeie lungă și ofilită, care fiind soția dascălului Pitac, se pricepea la asemenea daraveri bisericești. – Aceea nu-i ziua mea, vorbi Sisoe amărât. E ziua lui Sisoe cel mare, carele numai la nume samănă cu mine, dar e altul... Pe când vorbea astfel, înfruptându-se din bunătățile la care râvnise atâta amar de vr... | 206 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | Nu vă puneți cu stăpânirea, că-i mai rău. Las’ să-l ia, dacă are poruncă – ce-o să-i facă? Sfânt nu e? Face o minune și scapă... ٭ Sisoe mergea prin mijlocul uliții, fără teamă, cu jandarmul alături, în fruntea alaiului de copii și femei care-l petreceau și-l căinau, parcă l-ar fi dus la groapă: – S-a pogorât din rai, ... | 217 |
George Topârceanu | Minunile Sf. Sisoe/Sisoe începe să facă minuni | Sisoe... și mai cum? – Sisoe, ș-atât. Cum să mă mai cheme? Domnul șef părea în toane bune ș-avea chef de vorbă. – Apăi, să vezi, sfinția-ta, zise el răsucindu-și mustața, noi suntem așa un fel de oameni, care nu ne mulțumim numai cu atâta. Uite, vezi? Pe mine, care va să zică, mă cheamă Traian. Dar îmi mai zice și Dumi... | 193 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De amestecăturile care au fost în Țara Moldovei după moartea lui Alexandru-vodă cel Bătrân | De la Alexanru-vodă cel Bătrân rămâind patru feciori cu cununie, cum și alții cam destui pre de laturi, au stătut întăiu la domnie Iliaș-vodă, fiu-său cel mai mare. Și chemându-l pre acesta Ilie, nice nu s-ar hi căzut să stea prea mult în scaunul țării, ce îndată s-au rădicat asupra lui cu oaste fratele-său mai mic, Șt... | 208 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De amestecăturile care au fost în Țara Moldovei după moartea lui Alexandru-vodă cel Bătrân | Ce hiind zi de post, iară au mâncat Iliaș-vodă bătaie. Care văzând acestea Ștefan-vodă despre partea frăține-său, că bine nu se curăția de dânsul și iară venea cu oaste asupra lui, că-l făcuse tobă den bătăi și tot nimica nu i-au slujit, socotit-au Ștefan-vodă să-l ia cu bine și cu vorbă bună, măcar că-i era frate. Și ... | 220 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Predoslovie | Mulți au nevoit, unii de la alții chizmind[1], de au scris rândul și povestea domnilor Țării Moldovii, iară de domnia acestui Ciubăr-vodă, nice Evstratie logofătul, nice Misail călugărul, nice letopisețul cel latinesc mai nimica nu scrie, fără cât numai dumnealui Grigore Ureche vornicul tare pre scurt însămnează. Care ... | 193 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Nakazanie, adecă învățătură sau certarea celor mari | Cată acum, cititoriule, și vezi câtă vrajbă și amestecături în biată Țara Moldovii, căci că domnul ei Alexandru cel Bun, în tinerețele lui, nu și-au păzit pohvala[1] lui domnească cum se cade a se purtare craii, împărații și domnii, în podoabe și în obicee de cinste, ce pre unde au mas, preste tot au odrăslit. Că domnu... | 203 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De domnia lui Ciubăr-vodă, cum au fost de au agiuns de au fost domn | Deci întorcându-se Petru-vodă cu agiutor de oaste de la Ioan Huniad, craiul Țării Ungurești, zic să fie venit cu el și un oare-carele Ciupor, mai mare preste unguri. Iară când Huniad și-au întors mila lui de la Petru-vodă, zic să fie rămas acel Ciupor singur stăpân la domnia Moldovii. De la care apoi cei proști au făcu... | 221 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De domnia lui Ciubăr-vodă, cum au fost de au agiuns de au fost domn | Deci muierea aceluia zlubavă[1] și ră de muscă hiind, iară domnul tânăr și gata la orice vreme, nu s-au îndărăptat de la cele tinerești meșteșuguri, ce toată noaptea au stătut lângă dânsa, ba și mai aproape. După care, împlinindu-se șepte luni, au den hiclenie muierească, au poate fi cu adevărat, născut-au Ciubăroaia p... | 101 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De începutul domniei și sfîrșitul unor boieri, carii au uneltit împotriva lui Ciubăr-vodă | Deci dacă s-au văzut luminat în cinstea domniei, multe râvnind și nevoind spre cele de folos, îndată s-au apucat Ciubăr-vodă a-și curăți țara de frați și de nepoți, pre unii tăind iară pre alții chiorând de amândoi ochii, cum i se cade a se purtare unui domn înțelept cu cimotiile sale mai de aproape, de se cunoștea că ... | 205 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De începutul domniei și sfîrșitul unor boieri, carii au uneltit împotriva lui Ciubăr-vodă | Deci auzind Ciubăr-vodă despre uneltirile lor, au tăcut și nimica n-au zis. Și răpezind străjile într-o noapte, pre toți i-au rădicat de la așternut, de lângă giupănesele lor, pre carii nice nu i-au mai scos a doua zi la Divan, ce îndatăși fără giudeț le-au tăiat capul, ― de unde chiar atunci s-au tras acelora moartea.... | 229 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De începutul domniei și sfîrșitul unor boieri, carii au uneltit împotriva lui Ciubăr-vodă | Aceasta-i. Și alte vorbe proaste așijdere au grăit atunci Ciubăr-vodă, ce nu se cădea să spue unor boieri mari ca aceia, măcar că erau morți. Cât s-au cunoscut îndată inima lui, că iubește mai mult pre norodul cel de rând, iară pre boieri îi asuprește cu batgiocuri. Care văzând boierii așa, socotit-au că poate n-a hi a... | 138 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De o stea mare cu coadă, ce s-au ivit pe ceriu în vremea lui Ciubăr-vodă | În zilele acestui Ciubăr-vodă, la cursul anilor 6958, martie la Blagoviștenie, ivitu-s-au pre ceriu stea mare cu coadă, căreia îi zic latinii cometa, adecă măturoiu. Și lungă era și hioroasă foarte, începându-se dentr-o stea deasupra hanului Mânzulesii. Și cuprindea giumătate de cer cu coada întinsă, cum o ar hi lungit... | 206 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De o stea mare cu coadă, ce s-au ivit pe ceriu în vremea lui Ciubăr-vodă | Târziu mult după aceea, s-au ijderit[3] un popă leah, pre nume Kupernic, om învățat foarte, carele au scornit că pământu-i rătund ca o gogoașă și merge răsucindu-se giur pregiur de soare. Și zice că la vreme de noapte omul stă acățat de pământ, cu capul în gios, cum stă ghionoaia pre copaciu, au furnica prinsă cu ghiar... | 210 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De o stea mare cu coadă, ce s-au ivit pe ceriu în vremea lui Ciubăr-vodă | Aceasta-i adevărat noaptea ca și ziua, afară numai dacă doi și cu doi vor face la miezul nopții cinci, iară când se crapă de ziuă vor începe a face tot patru, la loc, cum au fost. Și zice iară acel Kupernic că soarele-i mai mare ca pământul, și stelele așijdere mai mari. Ce pământu nu l-au cuprins nime cu ochii întreg,... | 205 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De o stea mare cu coadă, ce s-au ivit pe ceriu în vremea lui Ciubăr-vodă | Cum s-au și tâmplat. | 4 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958 | Nu multă vreme dacă au perit acea stea, la cursul anilor 6958 de la facerea lumii, hiind Alixăndrel-vodă seminție de pre înmă[1] craiului leșesc, lui Cazmir, au năzuit la dânsul cu jalobă să-l pue la domnia Moldovii. Și au scos craiul șleahta de la Premișlea și strângând și altă oaste, au trămis pre hatmanul său, pre P... | 250 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958 | Iară leșii pogorând în gios până la Tămânjești, acolea au prins de veste cum și straja lui Ciubăr-vodă nu-i departe, și îndată și-au tocmit Pocitoțki toată oastea pentru războiu. Ce Iepure vornicul, după învățătura ce au avut, războiu n-au dat, ce s-au tras îndărăpt cu straja spre beleagul oștii, la Călțuna. Și trecând... | 217 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958 | Dară nice moldovenii nu se da trecuți. Că înțelegând meșteșugurile lor, nu-i gonia mult, numai până la giumătatea apei, nice un cot de loc mai mult, că vedea că fuga lor era cu înșelăciune. Așa au rămas până noaptea războiul în cumpănă, și s-au culcat oștile, careși la locurile sale, în nădejdea străjilor, cu apa Călțu... | 220 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958 | Deci, după ce au făcut ei sfat, îmbărbătându-se între ei și îndemnându-se unii pre alții, s-au înhierbântat la războiu asupra moldovenilor. Și cazacii cu focul, leșii cu fușturile , aruncau în moldoveni de nu se știa ce vor face, că de multă nevoe n-au mai putut suferi, stând gata să îndărăpteze. Și acmu biruia Pocitoț... | 207 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958 | Iară Ciubăr-vodă pornindu-se cu toată oastea după dânșii, i-au gonit de iznoavă până aproape de Nistru, și pre carele îl agiungea dendărăpt cu sulița, îndatăși îl împungea. Ce leșii, dacă au apucat a fugire, nu s-au mai oprit în drum, să-i agiungă moldovenii cu Ciubăr-vodă, și să-i împungă cu sulița unde nu se cade, că... | 157 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când face nuntă Ciubăr-vodă cu domnița Catrina, fata lui Vlad-vodă Dracul cel Bătrân, domnul Țării Muntenești | Acestea dară trecând, cum trece grindina și furtuna de lucește iară ceriul senin, fără zăbavă și-au venit și țara la hirea sa de mai înainte și s-au împlut de tot bivșugul. Și apropiindu-se toamna acelui an, socotit-au Ciubăr-vodă să nu rămâe holteiu la vreme de iarnă, că-i frig. Deci dar chibzuind a-și găsi doamnă de ... | 237 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când face nuntă Ciubăr-vodă cu domnița Catrina, fata lui Vlad-vodă Dracul cel Bătrân, domnul Țării Muntenești | Zic să hie venit la nuntă și Roxanda, giupăneasa lui Todirașcu Ștroici paharnicul, care zăcând mai înainte de lungoare i-au fost căzut părul, de i-au căutat a se tunde. Și nu o au răbdat inima să nu vie la nuntă, ce măcar că era tunsă, tot au venit. Și mult s-au veselit măria-sa și boierii și tot norodul, de muiere tun... | 207 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: Când face nuntă Ciubăr-vodă cu domnița Catrina, fata lui Vlad-vodă Dracul cel Bătrân, domnul Țării Muntenești | După care, s-au încruntat la sprânceană Ciubăr-vodă și au stătut oarece pre gânduri, apoi au chemat un tălmaciu și l-au ispitit pre acel hindiu: "Care ți-i voia, măi? Că iaca îți vom găsi muiere de baștină și-ți vom da și pământ, să te gospodărești la noi în țară". Așa i-au căutat a-l smomi Ciubăr-vodă pre acela să răm... | 153 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De un grămătic minciunos la curtea lui Ciubăr-vodă | Scrie letopisețul nostru cest moldovenesc, de zice că într-o vreme s-au oploșit la curtea lui Ciubăr-vodă un oarecare Bogdan grămătic, ce s-au fălit că-i vâlhovnic[1] și om învățat foarte, și că va scrie de viața domnilor vechi și de toate câte s-au lucrat mai demult în Țara Moldovii. Și țiindu-l Ciubăr-vodă în mare ci... | 212 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De un grămătic minciunos la curtea lui Ciubăr-vodă | Care văzându-l ungurii că-i fără nas, numai o rămășiță cât o alună, îndată l-au poreclit Duică, adecă, pre limba lor, cârnu. Cum au rămas de se poartă și până astăzi acea poreclă, prin acele părți de lume. | 37 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De sfârșitul domniei și moartea lui Ciubăr-vodă | Nu multă vreme după acestea, s-au bolnăvit Ciubăr-vodă de cataroi, care boală se cunoștea dentr-aceea că avea slăbiciune mare și amețeală, ales după ospețe. Chemat-au atunci babe vrăjitoare, care l-au învățat să-și toarne pre gât, în toată dimineața pre nemâncate, câte doauă oca de vin vechiu, hiert cu chipăruși. Și-i ... | 201 |
George Topârceanu | Domnia lui Ciubăr Vodă: De sfârșitul domniei și moartea lui Ciubăr-vodă | Zidit-au fântână mare de piatră la rohatca Dărăbanilor, și doauă biserici frumoase, înzestrându-le cu ocini și cu hălăștaie, și cu odoare scumpe în lontru și pre den afară cu zugrăveli. Și s-au nevoit în zilele sale de au adus cu multă cheltuială den țara păgână, de la Trapezont, moștiile sfântului mare mucenic Sisoe, ... | 68 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Au venit gâștele? Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr, pe tovarășul meu și pe mine, fiindcă amândoi aveam pasiunea vânatului de baltă. În fiecare an la începutul primăverii o viață nouă și zgomotoasă se abate prin stuhurile bălților mari dinspre Ungheni. Un norod nenumărat de gâște sălbatice și gâlițe, sosite în ... | 230 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Nicăieri patima vânătorească nu-ți oferă o emoție mai aleasă. Și nicăieri focul de pușcă nu-ți poate dărui surprize mai variate. * Când coborâm din tren, soarele se lasă spre asfințit. Balta e mută și pustie. Tovarășul meu pornește nepăsător spre casa lui moș Barnea, pescarul din marginea satului, iar eu rămân mai în u... | 231 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Dacă stau doi pușcași într-o luntre, se încurcă unul pe altul și nu fac nici o ispravă. Barnea, care cunoaște bine această rânduială, se leagă că ne va găsi el încă un luntraș priceput, până nu se face sară. ― N-are să găsească! profețesc eu, cu voluptatea amară a pesimismului, care a pus definitiv stăpânire pe făptura... | 204 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Luntrea oscilează fără veste pe-o coastă; apa năvălește într-însa, o umple și-o scufundă pe jumătate... Naufragiu! Nici nu știu când am sărit îndărăt, în lotcă. Băietanul strigă și gesticulează, Barnea e de mult în apă până la piept, tovarășul meu... Ei da, mărturisesc că în clipa cea mai critică, îmboldit de o curiozi... | 215 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Barnea s-a întors prin apă și ne-a remorcat îndărăt, la mal. Eram ud până mai sus de genunchi. Tovarășul meu luase și el apă, la un șold. Amurgul era rece; un vânt subțirel trăgea cu perzistență dinspre apus... Niște oameni cuminți ar fi renunțat la vânătoare pentru sara aceea, ca să-și usuce hainele și încălțările sub... | 215 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Sim¬țurile lui sunt tot atât de agere. Prin porumbiștile înalte, care foșnesc tare în bătaia vântului, el distinge cu ușurință cel mai ușor foșnet anormal. Vara, pe arșiță, când suie și coboară prin pârloage, ogoare și miriști, cu soarele-n față, cu pălăria plecată peste ochii aproape închiși, nici o păsăruică nu-i tre... | 201 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Tovarășul meu, însă, își găsește loc întotdeauna la mijloc, sub coviltir, de unde nu poate vedea nimic și unde stă tot drumul liniștit. Orice s-ar întâmpla, el nu se mișcă niciodată de la locul lui. ― Știi prea bine că nu sunt deloc un om fricos, încerc eu să-i explic. Nu mă tem nici de lup, nici de hoț, nici de șoarec... | 213 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Tovarășul meu a săltat pușca la umăr, dar s-a stăpânit și n-a tras. Eu însă m-am lăcomit și-am tras. O halice ricoșată din pământ l-a ajuns în piept, i-a găurit surtucul și i s-a oprit în cămașă. Am alergat speriat, să-i dau ajutor și curaj. ― Nu-i nimic! m-a îmbărbătat, tot el pe mine, cu bunătate. N-a ajuns decât la ... | 204 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Umbra e străvezie; un glas de broască tresare de sub papură, în surdină, apoi se stinge... Trestii și apă, stele și singurătate ― nimic în jurul nostru nu ne aduce aminte de viața reală. Plutim ― ca-ntr-un peisagiu din era terțiară... Tovarășul meu tace. Mă razim mai bine de spatele lui masiv și nemișcat, dar nu-i tulb... | 204 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Și deodată, cu zbor șuierător, două rățuște săgetează văzduhul, pieziș deasupra noastră. Detunătura puștii, bubuind straniu în liniștea mare de până acum, trezește baltă întreagă. Mii de croncănituri îi răspund din depărtare. Un măcăit aprig se ridică din stuhuri; gâștele încep să gârâie din toate părțile, nevăzute; Uș... | 202 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | ― Nu ― răspunde tovarășul meu ― ce să căutăm într-un loc cu un nume așa de spurcat? Să mergem mai bine în Cucova ori în Temircan... ― Ori la Coada Vacii, complectează Barnea, cu tărie. ... Ne-am oprit la pândă pe-o lagună îngustă, între două ziduri de trestii. Luntrea e fixată cu un capăt în stuh. Barnea a adormit. Tov... | 201 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Habar n-au de prezența mea. Totuși mă simt scandalizat: urâțeniile acestea își permit să facă dragoste sub ochii mei! Dar a treia gânganie, un mascul inoportun, aleargă de la fund. Intrusul e cam brutal și pare pus pe sfadă. Mă uit cu atenție... Femeiușca se întoarce cu coada când spre unul, când spre celălalt. Cochete... | 203 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Dar e numai o pojghiță mincinoasă de cenușă și rădăcini firave. Când pui piciorul pe ea, te afunzi numaidecât: dedesub e apă neagră și glodoasă ― am făcut experiență până la genunchi. Barnea ne lămurește că oamenii pun foc stuhului bătrân, ca să poată crește altul tânăr, mai în voie... Vântul bate cu putere dinspre mia... | 201 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | ― Alea jacta est! [1] strig eu. ― Hai? răspunde moș Barnea. Flacăra se înalță încovoiată de vânt; un fum negru izbucnește deasupra... Focul se întinde cu repeziciune... ― Să mergem! zice tovarășul meu, cam neliniștit de dogoarea și de îngustimea locului. Pornim înainte, pe canal. De la fiecare cotitură întorc capul și-... | 209 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Dar el tace. Nu pare deloc alarmat de prăpădul care se vede în fund. ― Unde te duci? îl întreb eu. Te duci încolo... spre focul cela? ― Da, răspunde el, simplu. Nu pot împinge imprudența mai departe cu alte întrebări... După ce intrăm în matca Jijiei, la loc larg, tovarășul meu, care stă cu spatele spre incendiu, mă în... | 224 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | ― și i s-a părut că aude dintr-acolo "urlete pierdute și tremurate"... Iar peste vreo săptămână, cititorii lui, nenumărații lui prieteni, au ascultat încă "o istorie adevărată" de vânătoare ― cu moș Procor, cu Timofti mocanul și cu un oarecare Caliniuc, sfâșiat de lupi într-o noapte de iarnă, pe-o plavie pustie din Del... | 202 |
George Topârceanu | Țara de dincolo de negură | Dl Sadoveanu își revendică acolo cu tărie autenticitatea personagiilor și faptelor din povestirea la care făceam aluzie. Și se miră că le-am uitat. În adevăr, mi-am adus aminte. L-am cunoscut și eu pe moș Procor, am intrat în coliba lui și am stat de vorbă cu el, într-una din rătăcirile noastre prin Delta Dunării. Dar ... | 111 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Pe cărarea de sub coastă, Loveț pădurarul urca încet, cu torba goală și cu pușca la spinare. Un cuc nerod cânta aproape, între frasinii de pe culme; altul îi răspundea din vale. Și era pădurea de curând înverzită, și frunza fragedă râdea la soare, și tot codrul întinerit răsuna de cântece. Sub fagul cel mare de la mijl... | 218 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Și, ca la un semnal, toate glăsuitoarele acestei lumi de verdeață și de lumină își reluară cu nepăsare cântecul întrerupt. Iar sub fagul cel mare, țoiul picase cu aripile sângerate. Loveț îl ridică din iarbă și-l ținu pe palmă. Era călduț și ușor ca o pană, cenușiu pe spate și gălbui pe burtă. Nu murise. Ochii lui, ca ... | 207 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Și zumzetele văzduhului scădeau în căldura zilei, pe când o toropeală largă cuprindea pădurile, ca-ntr-o pânză de liniște. Loveț clipi des din ochi; apoi rămase cu pleoapele închise. Un fir subțire de păianjen i se prinse de gene... Și iată că, drept în vârful fagului sub care stătea Loveț, se arătă o zburătoare străin... | 208 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Și pasărea de argint rămase ca mai înainte, nemișcată... Loveț aruncă pușca în iarbă. Șe agăță cu mare ciudă de trunchiul fagului și începu să se suie din ramură în ramură. Cu cât se urcă mai sus, cu atât nerăbdarea lui creștea. Iar pasărea își întorcea capul și se uita în toate părțile; numai în jos, la el, nu se uita... | 207 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Și din patru părți începură să vie rânduri-rânduri, la chemarea reginei, toate cântărețele pestrițe și strălucitoare ale zilei, toate zburătoarele ursuze și ciufulite ale întunericului, tot norodul nenumărat al ciripitoarelor mărunte care mișună ascunse prin frunzișuri, sub larga ocrotire a codrului. Veneau cu grăbite ... | 212 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Veni întâi o hulubiță sălbatică să se jeluiască. Se făcu tăcere. ― Loveț mi-a împușcat hulubul meu, care aducea mâncare la cuib unde stăteam să păzesc puii, zise ea. Și a trebuit să pornesc eu după hrană, și am lăsat puișorii singuri... și în lipsa mea a venit o nevăstuică și mi i-a mâncat. Și de atunci am rămas văduvă... | 202 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | Și mie! ciripiră fel de fel de glasuri, din toate părțile. Și altele venind la rând să se jeluiască. Veneau cinteze cărămizii și cocoșari speriați din somn; gaițe proaste cu albastru pe aripi și pitulici cu codița răsfirată pe spate; veneau turturele singuratice, și grauri poleiți în aur, și mierle negre ca tăciunii de... | 205 |
George Topârceanu | Într-o dimineață de primăvară | În pădure era liniște. Loveț se plecă grăbit, își luă pușca și torba și porni repede la vale, fără să se mai uite îndărăt. Iar în urma lui, păsărica ucisă rămase cu aripioarele strânse, ca un pumn mic de cenușă, pe iarbă. | 42 |
George Topârceanu | Amintire | Într-o dimineață mai de demult, zării pe moș Toma Gaiță în drum spre pădure, cu pușca ferită sub zeghe de nu i se vedea decât țeava atârnând la spate, ca o coadă. Eram prin clasa a doua de liceu; venisem numai de vreo săptămână acasă, în vacanța Crăciunului, și aveam și eu o rablă de pușcă, mică și ruginită, cu care sp... | 201 |
George Topârceanu | Amintire | Moșneagul mergea acum hursuz și mă fura numai când și când cu ochii lui în culoarea solzului de pește. Fața-i amărâtă și spână, cu câteva fire țepoase în barbă, cioplită parcă în lemn, i se încrețise de tot acum. Iar nasul, subțire și coroiat din fire, i se lungise și mai tare de ciudă. Dar eu mă bucuram în inima mea c... | 221 |
George Topârceanu | Amintire | Vara, după Sân-Petru, când rodul mărunt și negru le năpădește frunzișul, cireșii din poiene sunt loc de întâlnire și de ospăț pentru toate zburătoarele neastâmpărate din împrejurimi. Ceasuri lungi de vară, culcat în iarba plină de zumzet, cu pușca lângă mine, culegeam alene din juru-mi cireșe stafidite ori priveam fără... | 203 |
George Topârceanu | Amintire | Dar pușca lui, crăpată de-a lungul țevii și cârpită cu plumb, nu făcea nici o ispravă. Moșneagul trăgea întotdeauna cu ea sprijinită pe o "crăcană" de lemn; ținea câte un minut întreg... și adesea îmi pierdeam răbdarea până ce auzeam izvorând din ea o plesnitură pițigăiată, ca din bici, însoțită de o înjurătură. Moș To... | 225 |
George Topârceanu | Amintire | ― Urmă de vulpe... Mai departe alte urme, câte trei-trei, tăiau luminișul de-a curmezișul, se întorceau în dosul unei tufe, unde zăpada turtită rotund arăta un popas de o clipă, și se pierdeau după un dâmb cu mlădiță deasă. Acestea erau de iepure. Moș Toma nici nu le luă în seamă. Trecurăm pe lângă Hoaga-cu-ferigă, o v... | 205 |
George Topârceanu | Amintire | ― Hai după el! strigai eu, cu pușca gata. ― Ba! răspunse moșneagul, nepăsător ca și lupul. Apucarăm iar la deal, printre fagi bătrâni, cu trunchiuri vinete... Și deodată moș Toma începu să se uite cu luare-aminte, când în sus, spre broderia rămurișului înalt, când jos la zăpada neprihănită pe care călcam. ― Iaca, pe-ai... | 202 |
George Topârceanu | Amintire | Rânind cu piciorul zăpada, moșneagul alese din stratul gros de frunze jilave o mână de foi mai zvântate; apoi desprinse din scorbură o bucată de putregai afânat și, cu șomoiogul gata, se întoarse spre mine: ― Ai vun cribit? I-am întins cutia cu chibrituri. El stătu o clipă la îndoială, întors cu spatele; apoi băgă cuti... | 202 |
George Topârceanu | Amintire | Piciorul îmi alunecase pe rădăcina udă și, în cădere, m-am dus târâș până la poala povârnișului. Eram pe vremea aceea un copil rumen, zburlit și rău din calea-fară. Într-o clipă am fost îndărăt, sus. M-am repezit la moșneag, l-am prins cu amândouă mâinile de pieptarul zeghei ș-am început să-l scutur: ― Unde-i jderul? D... | 215 |
George Topârceanu | Amintire | * La întoarcere mă simțeam ostenit și fără chef. Mereu rămâneam în urmă. Moș Toma mă aștepta din loc în loc. ― Numai de-atâta îmi pare rău, zisei într-un rând, că n-am apucat să trag și eu măcar un foc... Moșneagul se opri, luminat deodată la față. ― Trage la sămn, zise el, că tragi tare bine... Ia să văz dacă mai poți... | 211 |
George Topârceanu | Amintire | Nici o vietate, în nici o parte... Numai când am ajuns aproape de marginea pădurii, o cinteză alarmată mă întâmpină cu cicălitura ei sonoră dintr-un măr sălbatic și mă petrecu multă vreme, zvârlind după mine buchete mici de ciripituri, în lumina primăvăratică. | 42 |
George Topârceanu | O aventură | ― E liber, vă rog? întreb eu, din ușă, ca să-mi fac datoria. În compartiment e o singură doamnă, care ocupă locul de lângă fereastră. ― Mă rog, cu plăcere! răspunde ea. Îmi arunc valiza, bastonul și pălăria în plasa de bagaje și m-așez pe canapea, cu spatele spre locomotivă și cu fața la cu¬coană. Măsuța dintre noi e r... | 203 |
George Topârceanu | O aventură | întreb eu, tresărind. ― Numai cu fața-nainte... Pentru cine uită momentan că se află în tren, e greu de închipuit cum ar putea sta cineva altfel, decât cu fața înainte și cu spatele îndărăt... Ne uităm unul la altul câteva clipe, nedumeriți. Doamna se înroșește puțin. ― Dacă m-așez cu spatele înainte, simte ea nevoia s... | 209 |
George Topârceanu | O aventură | ― Noroc că ăștia merg numai până la Ploiești, zise doamna. ― După ce cunoașteți? ― Mai întâi, după lipsa de maniere... Se vede cât de colo că ei fac cursa asta în fiecare zi și că sunt blazați, sunt obișnuiți cu trenul... Al doilea, n-au bagaje. Îmi ridic ochii spre bagajele doamnei: două geamantane mari de piele galbe... | 209 |
George Topârceanu | O aventură | Domnul surâde grațios și se retrage. ― Tot sunt buni de ceva și ăștia de la Ploiești, își dă părerea vecina mea. În sfârșit, trenul a pornit. Aproape de Chitila, șeful de tren își face apariția: ― Biletele... Doamna are bilet întreg. Domnii de pe culoar au arătat fiecare câte un carnețel de culoare închisă. Atât. ― Dac... | 211 |
George Topârceanu | O aventură | Mai cu seamă cel cu verighetă era absolut nesuferit. Ai băgat de seamă? Pantalonii cu dungă proaspătă, cravată corectă, guler ireproșabil... se cunoștea bine că are o nevastă de treabă, care-i poartă de grijă. Atunci, ce mai umblă cu ochii după altele? Grozavi mai sunteți d-voastră, bărbații... ― Nu toți. ― Celalt, urm... | 206 |
George Topârceanu | O aventură | Dincolo de Buzău, simt că începe să mă cuprindă de-a binelea o toropeală neplăcută, premergătoare somnului în poziție incomodă. De frică să nu adorm, deschid ochii. ― Păcat că n-avem aici un patefon, să ne mai distrăm... zice doamna, privindu-mă ironic. ― Putem încerca și fără patefon, îi răspund eu, vexat. Doamna scoa... | 205 |
George Topârceanu | O aventură | ― Treaba lui! N-are decât să divorțeze, dacă-i dă mâna. Eu am averea mea personală... o moșioară, o vie, o casă la București... plus alte perspective de moștenire. ― În cazul ăsta, trebuie să vie. ― Așa zic și eu. Dar pân-atunci, am de gând să mă distrez, să-mi fac de cap cât oi putea... ca să nu-mi pară rău c-am pleca... | 204 |
George Topârceanu | O aventură | ― Imposibil. Până duminică, în orice caz, nu se poate mișca din București ― despre asta garantez. Până atunci, abia are vreme să-mi treacă și mie supărarea. ― Și... uitasem să-întreb... din ce cauză te-ai supărat pe dumnealui? ― Din cauza musafirilor. Are mania, domnule, să invite prieteni la masă, fără consimțământul ... | 207 |
George Topârceanu | O aventură | ― Egoiști... ― Mai e vorbă?... Stai să vezi încă una. Mai avem noi un văr de-al doilea, funcționar la Finanțe. Ca să se-nsoare, a trebuit să dea anunț în gazetă, la mica publicitate: "Doresc cunoștință, eventual căsătorie, cu o fată onestă sau cu o profesoară de limba engleză" ― că-și vârâse în cap, nu știu pentru ce, ... | 212 |
George Topârceanu | O aventură | Afară, în strălucirea zilei de mai, se desfășoară în curgere lină mătasea verde și întinsă a lanurilor tinere. Pe alocuri, rapița înflorită pune pete largi de soare. Mai aproape de tren, se văd bine steluțele albastre ale cicoarelor și stropii de sânge ai macilor, deasupra grâului fraged. O pădurice surprinsă-n drum ab... | 228 |
George Topârceanu | O aventură | Am încercat eu să rezist, i-am obiectat că o să avem prea mare deranj și bătaie de cap, că mai bine ar fi să ne ducem noi la alții, decât să vie alții la noi... Degeaba! Ce știe el? Când e vorba de petrecere cu invitați, toată răspunderea cade pe capul gospodinei. Bărbatul, în ocazii d-astea, se consideră și el tot un ... | 201 |
George Topârceanu | O aventură | Unu nu lipsea!... Am fost amabilă, am făcut tot ce s-a putut, cu toate că nu fusesem prevenită. S-a petrecut toată noaptea. Dar a doua zi dimineața, după plecarea dumnealui la birou, am împachetat câteva lucruri, am trimis servitorii la plimbare, i-am expediat cheia de la antret printr-un comisionar ― ș-am plecat la ma... | 201 |
George Topârceanu | O aventură | ― Ai tot dreptul, ai chiar datoria să te răzbuni. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte... ― Lasă că mai vorbim noi... De-un singur lucru îmi pare bine deocamdată: nici nu-ți poți face idee ce-am lăsat acasă... Un deranj și-o harababură, de parc-au dat turcii! între altele, s-a răsturnat astă noapte o damigeană mare c... | 226 |
George Topârceanu | O aventură | Când am simțit că se rupe, m-am speriat, am țipat... se vede că m-am forțat și mai tare ― și-a plesnit toată cusătura. A trebuit să mă coase a doua oară, la loc. Peste câteva zile, am râs tare, nu știu din ce cauză ― și iar a plesnit. Șe vede treaba că mergea mai ușor acum, că-și făcuse drum... Ce să-ți mai spun? M-am ... | 223 |
George Topârceanu | O aventură | Tovarășa mea de călătorie se ridică și începe să se pregătească de plecare. Văzând că eu nu fac nici o mișcare, mă întreabă: ― Da' ce d-ta nu te cobori? Parcă ziceai că rămâi la Focșani... ― Eu? Ce să caut la Focșani? Dacă-mi spuneai de la început chestia cu apendicita... Doamna face ochi mari: ― Nu-nțeleg... Ce-are a ... | 203 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.