Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	Și atunci când e silită să facă și arhitectură, să inventeze o intrigă oarecare, o înlănțuire de fapte materiale, în povestirea propriu-zisă așadar, dna Papadat-Bengescu pierde admirabila siguranță cu care își mânuia materialul propriilor gânduri și senzații. Povestirea e plină de ezitări. Compoziția e lipsită de grada...	209
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	În toată opera sa, luată în ansamblul ei stufos, se afirmă mai lămurit și cu mai multă putere o singură tendință dominantă: sete intensă de viață și revoltă împotriva stavilelor care o zădărnicesc. Această tendință presupune, desigur, și o concepție mai abstractă: afirmarea dreptului, pentru femeie ca și pentru bărbat,...	217
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	O singură dată, ni se pare, autoarea a încercat s-o facă să răsară mai direct din structura unui subiect anume imaginat, în nuvela Romanul Adrianei. Dar, conceput și condus la început parcă în vederea unei teze, subiectul nu dă până la urmă ceea ce făgăduise, și nuvela sfârșește prin câteva pagini, fermecătoare în sine...	210
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	Faptul că i s-a părut că iubește pe altul lămurește puțin episodul în sine, dar îi scoboară mult semnificația, îngustează și întunecă teza — dacă e una. Eroinele dnei Papadat-Bengescu au despre viață o concepție păgână. Când însă viața îți apare ca un rezervoriu imens de bucurii și plăceri, ca un prilej unic de desfăta...	211
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	Aproape fiecare se înduioșează numai asupra soartei proprii, își inventariază cu complezență propriul său suflet, își etalează numai suferințele sale, bucuriile sale, aspirațiile sale. * Dar cu câtă vervă! Cu ce fineță de simțire și de limbaj! Dna Papadat-Bengescu posedă arta subînțelesurilor abile, întorsătura de fraz...	230
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	Chiar și descrierile de natură sunt animate, sunt umanizate, sunt colorate de pasiune, femeia neputând avea o atitudine imparțială nici chiar față cu lucrurile neînsuflețite. Iar bogăția de senzații, căldura și pateticul debitului său poetic sunt potențate la dna Papadat-Bengescu de o minunată putere de invenție verbal...	211
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	Iar după dl Sadoveanu, dna Papadat-Bengescu a izbutit să aducă iarăși o notă tranșant diferită... Mic sau mare, oricum ar fi socotit, talentul d-sale nu a adăugat o simplă nuanță, ci a proiectat o nouă culoare pe ecranul nu tocmai variat în culori al prozei noastre literare. Și asta înseamnă mult... Exuberanța producți...	201
George Topârceanu	Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul	Dar lumina aceasta fiind infinit de variată în aspectele ei, și viața infinit de fecundă în combinații de fapte, de împrejurări și de surprize, sufletul unui artist va fi necontenit solicitat în rezerva lui de forțe creatoare să aspire, să viseze și să producă.	44
George Topârceanu	Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru	Cocostârcul albastru cuprinde o serie întreagă de povestiri, independente una de alta, dar legate între ele printr-un fin procedeu de compoziție. Fiecare în parte face impresia unei mici capodopere. Alăturarea formează ca un mozaic de pietre prețioase și farmecul lor sporește încă din ansamblu. Este o armonioasă îmbina...	207
George Topârceanu	Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru	Poetul dragostei sfioase ori pătimașe, poetul naturii ș-al trecutului sentimental, poetul duios al pământului Moldovei. Nuvela Bulboana lui Vălinaș completează volumul. Subiectul ei, cu un ușor caracter tendențios, arată cum într-un sat de pe Bistrița în sus, din fundul munților, „civilizația” nouă prin reprezentanții ...	204
George Topârceanu	Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru	Dar de la dl Sadoveanu ne-am obișnuit să primim atâtea creații fermecătoare, încât ni se pare acum foarte natural ca noi să așteptăm și d-sa să dea, infailibil. Poate că și această atitudine a noastră l-a făcut să nu adoarmă niciodată pe laurii câștigați. Cu fiecare nou volum al dlui Sadoveanu, acel ce scrie aceste rân...	213
George Topârceanu	Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru	Că acest lucru este, poate, adevărat din toate punctele de vedere, am avea o probă în faptul că dl Sadoveanu, chiar înlăuntrul literaturii noastre, este unul din cei mai originali scriitori. El a venit cu un fond absolut propriu de sentimente și observațiuni, cu un ton sufletesc nou și personal, cu o limbă proprie, fer...	126
George Topârceanu	Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece	Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc. Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera ...	224
George Topârceanu	Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece	Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din Năsăud, dar nici cultura lui clasică și gustul lui pentru clasicism. Vioi...	217
George Topârceanu	Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece	Instinctiv a înțeles banalul adevăr, pe care orice antologie îl ilustrează: că sinceritatea simțirii e singura condiție în poezia lirică, unde talent nu înseamnă altăceva decât posibilitatea de a fi sincer cel puțin cu tine însuți. Am răsfoit cele două volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să...	202
George Topârceanu	Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece	Iosif a fost naiv și dezarmat, ca om. Pe deasupra, i-a venit pe cap și nenorocirea unui amor — cu deznodământul fatal al oricărui amor — care pe oamenii de această natură îi sfarmă infailibil. La treizeci de ani Iosif iubea ca un adolescent și se plângea ca un copil. Cu sensibilitate de poet bolnav — bolnav în însăși s...	110
George Topârceanu	Panait Istrati	Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati, fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar. Cu tot fondul lor ideologic, adesea naiv și uneori co...	202
George Topârceanu	Panait Istrati	Cuvântul lui Rolland și mai cu seamă succesul larg și spontan, pe care l-a obținut în Occident, sunt însă chezășii mai presus de îndoială că ne aflăm în fața unui mare talent de povestitor și-a unui puternic creator de viață. Ar fi inutil — și mai rău decât inutil — să stăruim în anumite rezerve ori să negăm realitatea...	223
George Topârceanu	Ioan Slavici	Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul, cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți, sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i...	249
George Topârceanu	Ioan Slavici	Dar aceste două nuvele, de care pomenesc predilect toți criticii lui Slavici, nu mi se par totuși cele mai izbutite creațiuni ale lui. Genul în care a excelat talentul lui Slavici este, fără îndoială, nuvela tragică. Moara cu noroc, care nu poate să placă atâta în copilărie, recitită de câteva ori mai târziu, la interv...	249
George Topârceanu	Ioan Slavici	Moara cu noroc nu-i numai o nuvelă bogată, e în același timp un mic roman de moravuri, tot atât de interesant, prin fondul de viață locală pe care e proiectată acțiunea principală, prin tipurile de al doilea plan sau abia întrezărite, prin pitorescul lui special — ca și Bordeienii dlui Sadoveanu. Slavici are meritul că...	265
George Topârceanu	Ioan Slavici	[...] Toate aceste însă n-au fost, după părerea mea, pentru soarta lui Slavici decât niște capcane ale destinului, niște mijloace deghizate prin care marele Necunoscut a găsit de cuviință să-l lovească mai profund și mai sigur. Slavici a fost un scriitor de valoare, adică un suflet deosebit și încă — un scriitor român....	141
Traian Demetrescu	Scheletul	Fusesem la un concert cu amicul meu Titu Negreanu, cunoscutul violonist și compozitor al atâtor romanțe și valsuri. La sfârșit, orhestra executase «danțul macabru» de Saint-Saëns. Ca totdeauna, ascultasem această muzică stranie, această muzică de coșmar, cu o fioroasă plăcere. După concert am intrat împreună într’o caf...	208
Traian Demetrescu	Scheletul	Voiam să învăț muzica, să ajung artist. Eram îndrăgostit de vioară. Când dintr’o prea mare iubire pentru mama, părăsisem acest vis, viitorul îmi apărea cu orizonturi strâmte, cu drumuri nesigure și strâmbe. Atât profesorii, cât și colegii mei observară că studiul medicinei nu era de loc potrivit cu temperamentul meu, p...	251
Traian Demetrescu	Scheletul	Nesupunerea mea ar fi omorît-o. În sfârșit mă siliam zilnic să-mi alung desgustul, să mă deprind, ca și ceilalți colegi, cu mirosul sălilor de spitale, cu agoniile murinzilor, cu scheletele, cu cadavrele; să rămân în fața lor «filozof !» Vieața ? Moartea ?... Nimic ! Nimic ! Dar filozofia aceasta dură cât durează fumur...	224
Traian Demetrescu	Scheletul	Moarta avea un păr de o frumusețe neînchipuită: des, lung și negru ca întunericul unei prăpăstii. . La autopsie trebuia să iau și eu parte. M’am prefăcut insă că sunt bolnav, m’am dus acasă și am plâns pe biata sinucisă, cum nu aș fi plâns o soră. Simțirea mea era din ce în ce mai sfâșiată. Și cu toate acestea când răs...	207
Traian Demetrescu	Scheletul	După câteva zile unul din colegii mei îmi spune : — Te caută doctorul R. Du-te în grabă. M’am dus la doctorul R. — De o săptămână de zile nu te-am mai văzut. Unde ai fost ? Adevărul e că o săptămână nu dedesem pe la universitate, nici pe la spital: fusesem bolnav. Doctorul urmă: — Ieri s’a prezentat la spital o femeie ...	213
Traian Demetrescu	Scheletul	Și ne gândiam amândoi, stăpâniți de aceleași emoții dureroase : — Să ascundem adevărul sau să redăm nefericitei mume scheletul copilei sale ? Nu știam ce hotărîre să luăm: amândouă ni se păreau crude. În sfârșit am ales pe cea dintâi. Seara m’am retras acasă de vreme. Am privit scheletul, nu cu ochii liniștiți, cu mint...	204
Traian Demetrescu	Scheletul	Ies în sală, care era luminată de lampă. O femeie bătrână, cernită, cu ochii uzi de lacrămi, cum mă vede, mă întreabă cu un glas uscat, stins: — Fii bun, domnule, și spune-mi unde șade d-l Titu Negreanu. În casele acelea locuiau mai mulți studenți dela medicină. I-am răspuns : — Eu sunt doamnă. Ea dete un țipăt, vru să...	229
Traian Demetrescu	Scheletul	La țipetele ei, ieșiră din odăile de alături câțiva din colegii mei. În loc de a-mi veni în ajutor, priviau nepăsători, zâmbiau. Se învoiseră toți să facă această glumă hidoasă, ca sa râdă de situația groaznică în care mă puneau. Încercai din nou s’o liniștesc, dar începusem să tremur, puterile îmi slăbiau. Eram în ace...	197
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	Vorbiam cu un prieten despre acele stări sufletești, tainice și ciudate, cari hotărăsc uneori sinuciderile. Și ne pierdeam cu reflecțiile, cu observațiile în lumea sufletelor omenești, în cari atât știința, cât și arta au făcut atât de puține și nesigure cuceriri. Dar deodată, în mijlocul discuțiunii, prietenul meu se ...	201
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	De obiceiu, iubisem alt gen de femei. Într’o seară o auzisem cântând într’o «cafenea-concert». Am ascultat uimit, fermecat, și am aplaudat-o singur. Publicul s’a uitat la mine și a râs. Avea o voce ciudată, dureros de ciudată, ieșită din pieptul ei slab cu o sonoritate particulară — părea un plâns armonios. Ne-am cunos...	204
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	Sărutările acestea o îmbărbătau. Când începu să aibă încredere deplină în iubirea mea, sufletul ei se trezia ca dintr’o amorțire prea lungă, se transforma cu încetul. Într’o zi, ea îmi zise : — Vieața mea acum începe ... Și când îmi atingea gura cu gura ei, care se încălzia, se îndulcia, când între buzele ei și ale mel...	210
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	Când vreo împrejurare împiedeca aceste întâlniri, sufletul meu era bolnav ca de o durere morală. Ea înțelesese totul și uneori — răutăcioasa ! — mă supunea la încercări crude. Stând singuri, citind o carte, vorbind sau sărutându-ne, ea se uită la mine și mă întreba brusc : — Dacă aș muri în momentul acesta ? O rugasem ...	210
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	Câtva timp nu mai venii pe la ea. În acest chip speram s’o scap de obiceiul acesta macabru de a glumi, care devenise o adevărată manie. Ea îmi făgădui că «va fi cuminte». Dar fu o simplă făgăduință de copil: după o vreme oarecare iar începu să repete aceeaș glumă : — Dacă aș muri în momentul acesta ? Și închidea ochii,...	203
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	Deja faptul că încep să mă îndoesc de ea, e un semn că fericirea e pe sfârșite... Am căutat să-i arăt, în fiecare zi, dovezi mai mari despre iubirea mea, să-i depărtez orice temere, dar vedeam bine că in tăcerea sufletului său, îndoiala prindea rădăcini, din ce în ce mai adânc. Adevărul e însă că din momentul acela cee...	206
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	— Nu voiu să te mai văd zâmbind și privind la alte femei. Zâmbește-mi și privește-mă numai pe mine. — Ești geloasă ? Și am râs — fără să voesc — un râs stupid, rău. Ea a suspinat. — Fericirea mea moare !... Dar am să mor eu înaintea fericirii mele. Din zi în zi slăbia. I se vedeau vinele mâinilor, și în jurul ochilor, ...	205
Traian Demetrescu	Suflete neînțelese	— Nimeni, i-am răspuns eu. Dar din timp în timp, port această floare în amintirea unei femei. * * * Trecuse o săptămână. Nu mai mă dusesem pe la ea. Îmi scrisese de câteva ori că e tristă, mă așteaptă, e bolnavă ; însă tot pregetam să mă duc s’o văd. Într’o dimineață eram încă în pat, când servitoarea ei vine la mine ș...	230
Traian Demetrescu	Prima țigare	Între mai mulți tineri — profesori, advocați, ziariști — strânși în jurul unei mese de cafenea, se vorbia despre vestitul articol al lui Tolstoi asupra «Tutunului». Mai toți erau de părere că obiceiul fumatului este o plăcere vițioasă, fără însă să aibă înrâuriri atât de primejdioase asupra conștiinței omenești, după c...	206
Traian Demetrescu	Prima țigare	Și când, mai târziu, după ce le-am cunoscut, filozofăm puțin asupra lor, ne dăm seama că femeia n’a avut mai mult farmec decât o țigare ; iar o țigare n’a durat mai mult decât jurământul unei femei. Cu toate astea eu care n’am crezut niciodată în eternitatea unei țigări și iubirii unei femei, m’am mulțumit cu puțin fum...	227
Traian Demetrescu	Prima țigare	Cum însă mi se spune că e păcat — voiu păcătui. Așa am raționat, fără îndoială, in ajunul de a fuma prima țigare. Tatăl meu era un fumător pătimaș. Se lipsia de o pâine mai bună la masă, numai pentru a-și cumpără tutun de cea mai fină calitate. Ca orice fumător, care se respectă, avea o tabacheră de argint, o țigaretă ...	207
Traian Demetrescu	Prima țigare	Avea un proces. Și părându-i-se că a întârziat, a pornit repede, uitându-și tabachera pe colțul mesei. M’am apropiat de ea, am luat-o în mână, am deschis-o și... am încremenit! Era întâiul păcat pe care îl făptuiam în vieața mea! Furam!... Un moment am rămas nedumerit, între ispita răului și între mustrarea conștiinței...	205
Traian Demetrescu	Prima țigare	Desnădăjduit, am ascuns țigarea in căptușala pălăriei și . am plecat la școală. Frica mă stăpânia însă, dar bucuria se mai micșorase. Seara, când m’am întors acasă, mi-era groază să dau ochii cu tata. Dar l-am văzut râzând și vesel, câștigase procesul. Ce noroc! Ca de obiceiu, am mâncat o felie de pâine cu unt, am luat...	206
Traian Demetrescu	Prima țigare	Gura mi-o simțiam amară. Aș fi avut poftă, în minutul acela, să mănânc ceva dulce și să beau apă. Nu prevăzusem de loc și nici nu mă așteptam, ca, după o plăcere atât de dorită, atât de mare, să urmeze... atâta amărăciune! Mi-era scârbă și-mi venia să tușesc. O amețeală ce se ridică din stomac îmi împăenjina ochii, îmi...	212
Traian Demetrescu	Prima țigare	Ce te doare?... Am început să plâng. Tată-meu îmi mirosi degetele și înțelese: — Ticălosule! Ai fumat!... Dar nu m’a bătut. M’a dus lângă mama și amândoi mi-au dat sa beau limonadă, m’au culcat, mi-au vorbit blând — și a doua zi eram bine. Tată-meu m’a iertat. De atunci au trecut două zeci de ani. Când am intrat în lic...	209
Traian Demetrescu	Jidanca	Eram la Solca, o stațiune balneară din Bucovina. Pentru a mă duce în pădure, urcam în fiecare zi un deal ușor și lung, pe marginea căruia se desfășură o livadă plină de iarbă și de flori sălbatice. Pe locul acesta pășteau vitele oamenilor din sat. Câte odată mă opriam să privesc dealurile din depărtare, acoperite cu pă...	205
Traian Demetrescu	Jidanca	— Dacă nu te-ași iubi, n’aș vorbi și n’aș sta cu tine... — Asta nu e o dovadă. — Ba este. Până acum eu n’am vorbit cu nici un creștin din sat. — Deaceea îți zice lumea că ești mândră .... — Apoi, să știi ... După tonul glasurilor, mi-a fost ușor să înțeleg că el era un țăran român — unul dintre acei țărani înalți, voin...	206
Traian Demetrescu	Jidanca	Un pitpalac s’auzi în iarbă : pit-palac, pit-palac !... — Auzi ? — Da. — Cântă totdeauna pe vremea asta ... — Mâine, poimâne, când om cosi iarba, o să-l găsim în cuib ... — Să nu-l omori ... — Dacă îmi zici tu ... — Și dacă nu ți-aș fi zis ?... — Îl omoram... — Ah ! creștinii !... Auzii râsul lui aspru și răutăcios ; a...	210
Traian Demetrescu	Jidanca	El părea a lua o hotărîre. — De mâne încolo nu mai viu pe aci. Duc vitele în altă livadă. — Zău ? — Zău ! — Ba asta n’ai s’o faci... — Ba am s’o fac. Cine mă oprește ? — Eu ! — Tu ... tu ... îți bați joc de mine ... mă chinuești... ca pe Hristos ... — De ce vorbești așa ?... Uite vorba asta o spuneau tatei și oamenii d...	205
Traian Demetrescu	Jidanca	Dar el o întrerupea : — Ce-mi pasă mie de Hristos sau de Moise !... Știu că-mi ești dragă. — Și tu mie ! — Nu-ți sunt... — Ba da. — Dacă ți-aș fi, mi-ai dovedi-o ... — Nu ți-o dovedesc ? Stau cu tine la vorbă ... îți dau flori ... — Dă-mi și sărutări. — Nu-mi cere asta... E păcat! — Când mă voiu întâlni cu rabinul vost...	205
Traian Demetrescu	Jidanca	El vru să se ridice : — Mă duc ... — Nu te duce ... — Mă duc... — Nu vroiu... rămâi ... — La ce ?... dacă te porți așa !... — Și-apoi ce o să spui acasă când te-or vedea că te întorci cu vitele așa de vreme ? — O să spun că sunt bolnav. — Or să te bată ... — Să mă bată !... Mai bine decât așa... — Nu te duce ... — Ba ....	210
Traian Demetrescu	Jidanca	Cu toate acestea iubirea apropie inima unei Evreice de a unui creștin. Și fără ca nimeni să presupună, o idilă tainică și ciudată se urzia, în ascuns, în mijlocul unei singurătăți sălbatice ... De unde era să ghicească bigotul rabin sau tatăl Evreicei că Reveca își făcuse cuibul ei de dragoste, în iarbă ca și pasările ...	205
Traian Demetrescu	Jidanca	Umbletul său era un ritm. Trupul său era o statue cu sânge și nervi... Nu i-am putut vedea bine decât ochii — doi ochi mari negri, acoperiți de gene lungi... frumoși din cale afară !	35
Traian Demetrescu	Fără titlu	La început se făcu în public acea mișcare nervoasă pe care o produc fiorii nerăbdării; apoi urmă o tăcere adâncă... Părea că cele câteva sute de privitori încremeniseră deodată, cu ochii mari, sticloși, îndreptați spre ușa de intrare. Acuzatul fu introdus în sală. Era un tânăr brun, înalt, spătos, cu ochii negri, plini...	201
Traian Demetrescu	Fără titlu	Eram fericit, sau cel puțin mă credeam. O iubiam atât de mult, că o înfășuram în dragostea mea, cum înfășoară soarele, sub lumina lui, lumea întreagă. Nu voiam să știu cine era această femeie, care era trecutul său. Ieșise din noroiu sau coborîse din stele? Mi-era indiferent. Ea era pentru mine un vis întrupat, un idea...	232
Traian Demetrescu	Fără titlu	— Nu e destul că am frumusețea ? mi-a răspuns ea. Am stat pe gânduri și m’am întrebat «E destul numai frumusețea ?» Mi-am închipuit atunci un alt capo d’operă, o altă minune — pe care natura pare că n’o poate realiză niciodată, — mi-am închipuit: «Un suflet frumos într’un corp frumos !» I-am mărturisit și ei visurile m...	212
Traian Demetrescu	Fără titlu	Și îmi vorbia despre dânșii tocmai în orele noastre cele mai intime. Într’o zi m’am supărat. Ea a părut uimită, i se părea atât de firesc să vorbească de amanții săi. Dar ne-am împăcat repede; cu toate astea rămâneau în inima mea niște resentimente pe cari nu le-aș putea defini, ceva ca furia și spaima pe cari le simte...	211
Traian Demetrescu	Fără titlu	După câtevă zile mi se făcuse un dor nespus de ea, ca acel dor pe care îl simțim uneori, când, ajunși oameni, ne gândim la copilăria noastră, am vrea par’că să fim iarăși la începutul vieții. M’am reîntors s’o revăd. Era tot aceeaș, frumoasă, liniștită, și de loc mirată că plecasem fără să-i dau de știre. Am rămas lâng...	204
Traian Demetrescu	Fără titlu	Răspundea la surâsul și la privirea celui din urmă trecător. Niciodată însă nu fusesem gelos, niciodată nu mă gândisem dacă această femeie mă înșeală. Dacă un prieten mi-ar fi spus: «Aseară am văzut pe iubita ta în brațele altuia» l-aș fi crezut. Ajunsesem în sfârșit să mă încredințez că această femeie se credea că e c...	201
Traian Demetrescu	Fără titlu	Simțiam că în fundul inimii mele tresar porniri ciudate. Confidențele ei nu se mai sfârșiau. O ascultai câtva timp, tăcut, silindu-mă să mă stăpânesc. Dar deodată, fără să-mi dau seama cum, fără să fi urmat impulsiei unei reflecții, mă simțiii cuprins de o turbare a tuturor simțurilor mele ; și fără să fi dat loc la or...	135
Traian Demetrescu	Simplu	Prietenii fumau și beau ceaiuri. Era un cerc de tineri retrași puțin din lume și cam obosiți de vieață înainte de timp. Se adunau aproape în fiecare seară, la unul din ei, pentru a vorbi și a cugeta. Fiecare povestise ceva din «romanul vieții sale». Acum venise rândul lui Tudor Hlugeanu, un tânăr înalt, slab și cu o du...	215
Traian Demetrescu	Simplu	Dormisem puțin și agitat. Ce aveam, nici eu nu-mi dam seamă. O tristețe fără margini, o stare de suflet chinuitoare prin neînțelesul ei. La urma urmei pricep ca durerea să fie cinstită, să ne lovească pe față. Singură fericirea are dreptul să fie neînțeleasă, că de-aceea e fericire. Cu toate astea, îmbrăcându-mă, nădăj...	222
Traian Demetrescu	Simplu	Eu însă căzusem în ticăloșia multora din tineri : mă orășenisem, părăsisem universitatea, luasem o bună slujbă la ministerul de instrucție, întrețineam o amantă ; ba chiar căzusem într’un fel de pesimism de bulevard, bătându-mi joc de fondul simplu și sentimental al sufletului meu, cu care venisem în lume. Cu tot dorul...	219
Traian Demetrescu	Simplu	Era în primele zile ale lui August. Arborii păreau că se îmbrățișează sub razele soarelui. Domnia o frăție tăcută în lumea asta de frunze și de ramuri, un cântec mut de iubire și de vieață... În aer părea că tremură o seninătate albastră. Nu-mi dau seama cum, în clipa aceea, scosei scrisoarea din buzunar, îi rupsei pli...	201
Traian Demetrescu	Simplu	Stătui câteva minute aiurit. Apoi sensația tristă care îmi rănise simțirea ca o lovitură brutală, îmi însenină mintea. Ispășii într’o clipă o veșnicie de păcate ! Chipul mamei, pe jumătate uitat, mi se reîntregi în gându-mi, ca o imagine de suferință. Dragostea ei nebună de mine — copil ingrat și pierdut! — îmi reveni ...	209
Traian Demetrescu	Simplu	A doua zi trebuia să închiriez o birje sau să găsesc o căruță, care să mă ducă în sat. Intrai într’un vagon, unde nu era nimeni. De obiceiu între București și orașul C... nu călătoria lume multă. Deschisei fereastra, ca și cum aș fi chemat în ajutor liniștea și seninul cerului.... Gândurile îmi erau la mama ... Dar nic...	207
Traian Demetrescu	Simplu	La sosirea mea, bătrânele încetară de a mai plânge; notarul și preotul îmi ieșiră înainte, iar în urmă învățătorul venia însoțit de primar și alți săteni. M’apropiai de moartă și, fără să zic o vorbă, fără să scot un suspin, fără să-mi pice o lacrimă, îngenunchiai lângă capul ei. Nu vorbia nimeni... Țăranii se uitau gr...	207
Traian Demetrescu	Simplu	îmi vorbiau toți cu sfială și cumpătat. Iar din puținele lor cuvinte, înțelesei nesfârșitul «dor», care poate grăbise moartea mamei. Spre seară o înmormântarăm. Îmi rămăsese în auz glasul strident al clopotului dela biserică și căderea țărânei pe cosciug. Vibrase atâta melancolie, în aceste sunete !... și-mi evocase în...	211
Traian Demetrescu	Simplu	Oh !... ce dureros, ce înfiorător îmi întunecă sufletul ideia aceasta a eternului sfârșit!... Se făcuse noapte ... Nemărginirea se instalase. Satul dormia. Un vânt ușor aducea freamătul vag al plopilor, de care e plin cătunul. Din când în când stoluri repezi de corbi s’afundau în depărtări... Stăm singur pe prispă... U...	206
Traian Demetrescu	Simplu	Lumea este a nepăsătorilor și a celor veseli. Dar atât mai bine! În fața veșnicului nimic, ce fericire sau ce durere e serioasă ?... * * * A doua zi de dimineață, m’am dus încă odată în cimitirul satului. Pământul aruncat peste mama era încă umed. Soarele răspândia peste crucile de lemn o pulbere de raze. Am îngenunchi...	75
Traian Demetrescu	Valsul	Adrian Norescu era un fel de celebritate, în provincia lui. Dacă mulți nu-l văzuseră, toți îl cunoșteau din auzite. Femeile și-l arătau pe stradă sau în localurile publice: — Uite ăla e Adrian ... Ele îi observau mișcările, îi țineau minte cuvintele rostite de el, în treacăt, îndreptau spre figura lui priviri de curioz...	206
Traian Demetrescu	Valsul	Adrian întrecea pe toți tinerii în arta de a dansa. Valsul era patima lui, nebunia, geniul lui. La optsprezece ani era deja numit regele balurilor mascate ; și nu s’ar fi găsit o fată de croitorie, care să nu fi visat plăcerea de a muri valsând, în brațele lui Adrian. Părea născut pe vals. Trupul său înalt, mlădios ca ...	211
Traian Demetrescu	Valsul	A doua zi, femeile, spunându-și impresiile dela bal, nu uitau să adauge: «Am jucat un vals cu Adrian». O mireasă ținuse ca la nunta ei să fie invitat și Adrian. Eră dorința unei fete de croitorie care cunoscuse pe vestitul dănțuitor în vremea când acesta era un simplu copist. Ginerele — o calfă de cismărie — a fost nev...	206
Traian Demetrescu	Valsul	Din cauza valsului a răcit, a băut apă rece, fiind asudat, s’a întors acasă noaptea târziu, prin ger. Și iată-l victima valsului! Adrian a nesocotit sfaturile doctorilor și a urmat să fie iarăși sărbătoritul dănțuitor al femeilor. Dar aceasta n’a durat mult: boala s’a făcut mai amenințătoare, până când l-a aruncat în p...	208
Traian Demetrescu	Valsul	Multe îl plânseră în taină. Sicriul, în care era închis regele valsului, era acoperit de flori. Prietenii săi, însă, puseră la cale un plan, care avu un răsunet uimitor în lumea liniștită a provinciei. Ei tocmiseră o bandă de lăutari s’aștepte mortul la cimitir. Acolo aveau ordin să execute un singur cântec. Când servi...	117
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	Cei trei tovarăși își pregătiau luntrea. Cu mânecile smulse până la încheietura umărului, cu sânurile lăsate libere în bătaia vântului, pescarii lucrau cântând, afară de Petre — cel mai tânăr dintre ei — în ai cărui ochi se vedea umbra unei dureri ascunse. — Mai în grabă copii, că ne-apucă înoptatul, strigă moș Tudor, ...	213
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	Singur Petre tăcea. Brațele lui musculoase mânuiau lopata cu acelaș ritm puternic și regulat, dar gândul lui era aiurea. Plecase cam fără voia lui; tovarășii îl luaseră cu de-asila, căci o presimțire amoroasă îi neliniști sufletul de câtva timp. Voinicul acesta, cu trupul fermecător de viril, cu chipul blajin și altă d...	217
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	Tocmai atunci el intra în curte, aducând o sticlă plină de rachiu. Când fu la doi pași de dânșii, lui i se păru că aude pe femeia lui șoptind notarului: «.... la răsăritul lunii». Notarul le dete bună seara și plecă, iar lui Petre din clipa aceea i se schimbă firea. La masă o întrebă: — Dar ce râdeai așa cu notarul ? E...	208
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	* * * Luntrea se legănă ușor, înaintând mereu pe luciul curat al apei. Jeraticul stelelor aprinsese cerul, înfrumusețând noaptea cu o măreție uimitoare. De peste baltă, unde se desfășurau livezi întinse și bogate, se auziau trilurile perdute ale unor fluere de cioban. Și ca niște lumini depărtate, se zăriau focurile de...	203
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	Tovarășii se împotriviră: unde se mai pomenise ca niște oameni plecați la treabă, să se întoarcă după o bănuială copilărească și neîntemeiată ? Și cu cine era să-l înșele femeia lui? Cu notarul ? Dar Gheorghe era un băiat despre care nu s’auzise nici o faptă rea și apoi tot satul știa că el ducea dorul unei fete, cu ca...	207
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	Petre își îndoise puterile ; luntrea par’că sbura. Când ajunseră la locul de unde porniseră, moș Tudor luă pe Petre de braț, îi smulse cuțitul dela brâu și cu vorbe bune căută să-i domolească furia. Casa lui Petre era așezată pe deal. — Asta nu gândiam s’o petrec, mai rosti moș Tudor, ți-nându-se de pașii lui Petre, ca...	201
Traian Demetrescu	La răsăritul lunii	Și își făcu cruce, în vreme ce Petre căzuse în genunchi — curmat de rușine și căință.	17
Traian Demetrescu	Mărturisire	Vreme rea... Dela fereastră privesc în stradă. Peste drum, în cârciumă, un chitarist bătrân — artistul săracilor — cântă romanțe vechi și uitate. În jurul unei mese, câțiva muncitori îl ascultă, beau și par veseli. Mă'treb: sunt veseli în realitate sau au puterea să-și creeze sensația veseliei ? Intre simțirea mea și n...	209
Traian Demetrescu	Mărturisire	Singurătatea este singurul loc în care se pot retrage cei ce poartă cu ei o suferință. Cu tine însuți poți fi cum vrei ; odată ce ai pășit pragul casei, pentru a intră în lume, cauți a te potrivi celorlalți. De aici mulțimea e atât de puțin originală; toți, par’că, se aseamănă. Și cu toate aceastea e un sentiment mai a...	210
Traian Demetrescu	Mărturisire	Din cauza sărăciei, în care se afla tatăl său, fusese silită să întrerupă învățătura. Mama ei murise. Tatăl său, veșnic în luptă cu cele mai aspre nevoi, o lăsa, mai totdeauna, singură. Îi duceam în fiecare săptămână cărți. Câte odată o găsiam plângând, deprinzându-și astfel sensibilitatea către o stare bolnăvicioasă. ...	211
Traian Demetrescu	Mărturisire	Oh ! e atât de nemerit cadrul acesta posomorît — orizontul nouros, arborii desfrunziți, monotonia ploiei — pentru lumea aceasta de morminte ! Primăvara, cimitirele au o înfățișare cochetă; sunt prea multe flori... Fiecare mormânt pare o grădiniță. Nu, atunci locașul morții e prea frumos, prea estetic... Pentruce căutăm...	168
Traian Demetrescu	Foamea	Scriu aceste rânduri pentru cei cari n'au ce să mănânce. Acum câtva timp, un ziarist monarhist din Franța, vorbind despre boala contelui de Paris, povestia că acest biet rege exilat și fără tron s’a stins încetul cu încetul, din cauză că stomacul său nu putea digera. Agonia a fost neînchipuit de dureroasă. Dar boala as...	220
Traian Demetrescu	Foamea	Căci în privința sângelui vărsat de popoare pe câmpul de răsboiu, suveranii fără excepție, au o poftă, nesățioasă. Dar lăsând la o parte reflecții de acestea, cari ar părea paradoxale, o singură cugetare mi se fixează în minte, ca o ciudată ironie. Iată un conte de viță împărătească, de o bogăție fabuloasă, care putea ...	204
Traian Demetrescu	Foamea	Ce răsunătoare glorie și-ar fi putut crea acest om, dacă din bogăția lui imensă ar fi întocmit o mare ospătărie pentru nenorociții flămânzi! Poate că asistând la dejunul monstru al câtorva sute de acești energici mâncăcioși, i-ar fi revenit și lui pofta de mâncare, Săracii l-ar fi răsplătit cu prisos. * * * După atâtea...	216
Traian Demetrescu	Foamea	Ce vreți ? Azi îmi vine să glumesc, dar atunci mă ademeniau gânduri negre. În sfârșit m’am sculat, m’am înbrăcat, am ieșit pe stradă. Era ora' mesei. Foamea începuse să-mi dea de veste, tocmai în momentul când treceam pe dinaintea băcăniei lui Moceanu. Înăuntru câțiva ofițeri beau țuici. Drumul spre birt îl cunoșteam e...	205
Traian Demetrescu	Foamea	Mi-era foame, mi-era foame îngrozitor. O ! pașii mei rătăciți pe bulevardul Capitalei sub cerul unei zile senine de toamnă ! Oamenii erau veseli, bogății se plimbau în trăsuri elegante, pe teii bulevardului ciripiau păsări. Devenisem rău. Uram tot ce mi se părea vesel, satisfăcut, frumos. La orele patru, după amiazi, m...	201
Traian Demetrescu	Foamea	Înaintea ochilor mei se făcuse o noapte nesfârșită. Pe la zece ore a început să ploaie. M’am întors acasă. Și pentru că în sufletul meu erau nouri, ochii mei au ținut tovărășie cerului toată noaptea. * * * De atâtea ori m’au impresionat, până la lacrimi, figurile acelor săraci pe cari îi înțelegi că sufăr de foame sau ...	184
Traian Demetrescu	Copilul	A auzit de câteva ori pe tatăl său vorbindu-i despre școală, profesori și carte... Copilul rămâne pe gânduri, se întristează’ puțin ; e prima lui încercare de a înțelege. Într'o zi mama sa îl scoală mai de dimineață ca de obiceiu, aproape odată cu soarele. Tatăl e vesel, așteaptă să-l îmbrace pentru a merge șă-l înscri...	211
Traian Demetrescu	Copilul	Dar în acest mic răutăcios e o inimă neagră. El batjocorește mereu pe copilul muncitorului, care e urît și are hainele sdrențuite. E o îmbrăcăminte făcută din petece, prin care străbate vântul și batjocora bogaților... Copilul sărac îndură glumele camarazilor săi cruzi; și pe când în școala statului abia începe abeceda...	119
Traian Demetrescu	Căruțașul	Aproape în toate zilele, la aceeaș oră de dimineață, căruțașul trecea pe sub fereastra mea. Era ceasornicul meu. Soarele se ivia câteva minute după el. Era bătrân, bolnav și sărac. Toată averea lui se întocmia dintr’o căruță veche și un cal, cumpărat dela un soldat pe un preț de nimic. Și omul și animalul întârziu siln...	212
Traian Demetrescu	Căruțașul	Căruțașul se încercă să-l scoale, chemă în ajutor un drumeț, ușură căruța de o greutate — dar nimic. Animalul trebuia să se odihnească, să-și recâștige puterile. închidea ochii și suferia toate loviturile biciului. Trecătorii se opriau curioși și râzând ; gardistul înjură. Negustorii cari așteptau marfa opriau ceva din...	190
Traian Demetrescu	Păpușa	E urîtă, bătrână și orfană. N’a iubit-o nimeni, aceasta este desigur cea mai dureroasă pagină din cartea viețelor. Ea, întâi, a urît pe Dumnezeu, apoi, moartea care întârzia; la urmă a iertat pe Dumnezeu și pe moarte. Trăia departe de lume: într’o casă veche, umbrită de salcâmi. Pentrucă soarta bună n’o primise la banc...	199
Traian Demetrescu	La Curtea cu juri	Condamnatul sta pe banca neagră — o bucată de lemn poartă doliul acestor nefericiți! — abătut, cu privirile aiurite... Era un lucrător dat afară din atelier. Rămas fără lucru, se exilase în cel mai îngrozitor vițiu... beția. Într’o noapte, sălbătăcit, de furia foamei, omorî un student, pentru a-i fura punga. Fu prins ș...	223
Traian Demetrescu	Într-o menajerie	Un biet vultur — regele culmilor — stă pe o drugă de fier, într’o gratie murdară, privind în jos, umilit și somnoros. Un băiat de prăvălie îl supără cu bastonul. El rămâne nepăsător, ca un filozof sceptic. Un leu bătrân și grav, cu capul culcat pe labele de dinainte, pare că visează. Din când în când ridică ochii spre ...	152
Traian Demetrescu	Printre clowni	Într’o cancelarie de copiști, în provincie. Odaia e strâmtă, întunecoasă, păstrând veșnic acelaș miros acru de tutun. Zilnic se aude un concert monoton, o muzică de condeie, întreruptă de notele guturale ale tuselor. Amploiații sunt băieți veseli: râd, fac glume, cântă, flueră valsuri, romanțe sentimentale... Ei par a ...	134

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.