author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Panait Istrati | Codin | Pe atunci era un fel de maidan țigănesc și, totodată, singura mahala în care poliția nu îndrăznea niciodată să pătrundă noaptea. Eu nu știam nimic din toate astea, dar am aflat cum stau lucrurile chiar din ziua instalării noastre. Vecina din dreapta, o prietenă din copilărie a mamei, precum și buna văduvă care ne închi... | 225 |
Panait Istrati | Codin | Stam prea departe ca să pot auzi bine și nu voiam să fiu indiscret, ca să n-o supăr pe mama. Cele două cumetre holbau ochii și luau o înfățișare îngrozită, își mușcau buzele, oftau și dădeau din cap. Cuvintele: „mama Anastasia", „Codin", „biata femeie", „bătăuș" reveneau fără încetare în povestirile lor. Am înțeles că ... | 224 |
Panait Istrati | Codin | Ferestrele erau vopsite albastru sau verde-aprins. Curți desfundate: porți și garduri aplecate. În mijloc era maidanul de gunoaie, movile de murdării, gropi și băltoace cu apă verde, în cari zăceau stârvuri de pisici, de câini, de găini și de purcei, pe cari le sfâșiau porcii mari, flămânzi, ce se bălăceau în mocirlă ș... | 209 |
Panait Istrati | Codin | Ochii mei, dezgustați, cătară spre abator, unde se vedeau în depărtare întinse câmpii înverzite. Alergai spre aceste câmpii. Înaintea fiecărei porți, de-a lungul drumului desfundat, femeile pălăvrăgeau, stând pe vine și mâncând semințele pe care vânzătoarele lipovence le vărsau în poalele șorțului. Mă priveau stăruitor... | 213 |
Panait Istrati | Codin | Mă dusei la el. Era un mahalagiu cam de vreo treizeci de ani, gătit în straie de sărbătoare, luxos chiar, aș putea spune, un lux baroc și popular. De statură atletică și cu o înfățișare impunătoare, omul stătea rezemat într-un cot și îmi Surâdea binevoitor. Fața lui, deformată din pricina obrajilor prea mușchiuloși, av... | 251 |
Panait Istrati | Codin | Mersei cu curaj spre omul care mă chema și-mi scosei pălăria. — Spune-mi, piciule, o să fii așa de drăguț, să-mi duci biletul ăsta la casa de colo? Și fără să aștepte răspunsul meu, îmi arătă: Acolo, la stânga, a treia casă după colț: întrebi de Irina și aștepți să citească și să răspundă: da sau nu. Atâta tot. hai, du... | 212 |
Panait Istrati | Codin | Asta e ceva nou pentru mine! Se așeză în capul oaselor. Ia spune-mi, micule, nu te-ai rătăcit cumva prin Comorofca? Cine e mama ta? Unde stați? Cum te cheamă? Îmi veni să râd de mutra lui nedumerită și de potopul de întrebări cu care mă asalta. Fără să șovăiesc, îi povestii totul. Când îi spusei numele proprietăresei, ... | 223 |
Panait Istrati | Codin | Astea sunt nedreptăți. Mai sunt ele și altele. Și tu, te-ai speriat când ai auzit că eu sunt Codin? Vezi, mititelule, mi se pare că tu nu ești ca cei de pe la noi: ești primul copil pe care l-am auzit zicând că nu trebuie să primești bani, atunci când faci un servici. Să-ți trăiască măicuța! Știi că te învață lucruri f... | 225 |
Panait Istrati | Codin | Când se arătau dinții aceia, în râsul său deschis și scurt, răspândeau o lumină neașteptată, gonea teama și impunea încrederea. Cele ce îmi spunea el despre delicatețea purtării mele, nu era nou pentru mine. Mă uimea însă dorința lui de a dobândi prietenia mea și nevoia de a apare în ochii mei altfel decât se vorbea de... | 218 |
Panait Istrati | Codin | Pe mama o înspăimântaseră, iar pe mine mă puseseră pe gânduri. Din pricina aceasta sporise dorința mea de a-mi face prietenii alese. Mi se părea foarte firesc să fiu prietenul unei persoane de trei ori mai în vârstă decât mine. Iată pentru ce propunerea lui Codin venea cum nu se poate mai bine. Dar, Dumnezeule, omul ac... | 213 |
Panait Istrati | Codin | Încovoiați de muncă grea, plini de praf, cu umerii zdrobiți de saci, dar toți tineri și voinici, având în buzunar „zile" de patru ori mai mari decât cele mai bine plătite zile de lucru, se „refăceau", dând pe gât, pahar după pahar, un rachiu tare sau un vin îndoielnic. Fără întrerupere erau aruncate pe grătar grămezi d... | 233 |
Panait Istrati | Codin | Această „valoare morală" era tălmăcită de mahala în felul ei. Cei ce-l cunoșteau, spuneau: „Nimeni nu știe să spintece o burtă sau să înjunghie o inimă, pe mai bună dreptate decât Codin". Sau: „Codin nu e de temut: nu e un târâie-brâu". Într-adevăr, am văzut aceasta eu însumi: Codin era cel din urmă om de care să te în... | 202 |
Panait Istrati | Codin | Nu puteai să rostești numele unuia fără ca, numaidecât, să te gândești la celălalt. Ba mai mult: după cum șarpele cu clopoței își trădează prezența după zgomotul pe care îl face cu coada, tot așa Codin, în toropeala nopților de vară, se anunța de departe trecătorilor pașnici, prin vocea feminină, urcată, dar răsunătoar... | 202 |
Panait Istrati | Codin | Cu prietenia lui Codin se mândreau mulți bătăuși. Într-adevăr, el împrumuta multora, atunci când credea de cuviință, pumnul său, înarmat câteodată cu ciomagul lui groaznic (dar niciodată cuțitul). Totuși, nimeni nu-și amintea să fi văzut la masa lui — masă de cinste! — pe alt comesean afară de singurul său prieten, Ale... | 220 |
Panait Istrati | Codin | O dată, fiindcă îndrăznisem să mă așez și eu la capătul uneia din băncile cârciumii, pe care le acaparaseră micile pușlamale, unul din ei mă ghionti și mă trânti jos. Vai de el, sărmanul! Codin sări ca o panteră, îl înșfăcă de mijloc și, după ce îl ridică cu o mână sus de tot, îi dădu drumul ca unui burduf de brânză. D... | 212 |
Panait Istrati | Codin | Vara, portul mă atrăgea pentru munca uriașă care se depunea acolo: mi se părea că toată această frământare de ființe și de lucruri trăia numai pentru plăcerea mea. Iarna, prin impunătoarea singurătate a cheiurilor deșerte, prin albeața neîntinată și, mai ales, prin înspăimântătoarea oprire a fluviului sub zăbranicul să... | 208 |
Panait Istrati | Codin | Timpul era foarte frumos, dar faptul că nu-l găsisem pe Codin, îmi stricase toată plăcerea. Așa că mă plictiseam la soare, urmărind cu privirea o coropișniță care, Dumnezeu știe cum, își părăsise grădina și ajunsese până la mine, când, deodată, o pietricică de prundiș se rostogoli la picioarele mele. Mă întorsei și-l v... | 211 |
Panait Istrati | Codin | — Nu primești? De ce? — Pentru că dacă tu ai o mamă care te învață lucruri frumoase, și eu am una — viața mea — care mă învață, când poate, lucruri tot atât de frumoase. De pildă, că nu trebuie să te porți cu un prieten ca un judecător de instrucție, cum faci tu, numindu-mă „domnule" și spunându-mi „dumneata". — Nu ști... | 221 |
Panait Istrati | Codin | — Nu mai lucrezi, Codin?... spusei eu, tutuindu-l cu îndrăzneală. — Nu... mi-am trecut sacul... Se pieptăna, privindu-se într-o oglinjoară de buzunar. — La ora nouă, îți treci sacul? — Da, uneori. Te miră? Într-adevăr, aceasta mă miră. “Sacul" era munca cea mai bine plătită. Știam că pentru a-l „apuca" dis-de-dimineață... | 218 |
Panait Istrati | Codin | — Nu, pleacă chiar foarte încet, ca să nu mă trezească. — Bun de tot!... Atunci pe mâine, fratello. Dar... parcă voiai să-mi spui ceva? — Da... Dar lasă pe altă dată, când vei fi mai puțin grăbit... — Bine! Și... Știi... Nici o vorbă! Spunând aceasta, își duse arătătorul mâinii stângi la gură, în timp ce cu dreapta o s... | 215 |
Panait Istrati | Codin | Aici platoul e drept deasupra Dunării: nu este frecventat decât de soldați. E locul nesfârșitelor grajduri și al depozitelor de nutreț. Santinelele, cu pușca la umăr, făceau de gardă, tăcuți. Codin se opri. — Să așteptăm aici puțin, spuse el încet. O să vie Alexe! Îl știi pe Alexe! A îmbrăcat de trei ani haina dracului... | 204 |
Panait Istrati | Codin | Îmi oprii respirația... Imnul acesta matinal făcea să-mi vibreze tot corpul. Soldatul îmi părea un erou răzbunător: răsunetul apelului său domina în așa măsură viața, încât îmi închipuiam că tot universul îl asculta! Când goarna încetă, mi se păru că inima mi se rupe și se rostogolește în pântece. Izbucnii în plâns. Um... | 209 |
Panait Istrati | Codin | Un om cu mutra posomorâtă și cu glasul tunător, suit pe o grămadă de saci, forma „poștele" și le trimitea la muncă. Dând din coate cu putere și înjurând năprasnic, cei mai voinici se impuneau și izbuteau să „apuce sacul", pe când | 42 |
Panait Istrati | Mihail | Pe la ora nouă dimineața, bătrânul poștaș al mahalalei bătu cu bastonul în poartă și strigă: - Adrian Zografi! - Așteaptă-mă puțin, moș Gavrilă; sunt dezbrăcat! răspunse Adrian. „Ia, te uită, cugetă poștașul, pasărea călătoare s-a reîntors”. Și pășind în curte, dădu la o parte familiar, cu vârful bastonului, perdeaua d... | 210 |
Panait Istrati | Mihail | - E supărat pe mine? o întrebă în șoaptă pe mama lui Adrian, care tocmai ieșea, să stea pe prispă, în bătaia soarelui primăvăratic. - Nu pe matale e supărat, ci pe mine! răspunse bună mamă. Ne-am ciorovăit încă de aseară, când s-a înapoiat acasă. Oh! dracii de copii! Ar fi mai bine să nu-i ai... Ca să-i dea dreptate ma... | 226 |
Panait Istrati | Mihail | Și tot el se îmbufnează! Adrian înlănțui gâtul maicii sale și o îmbrățișă, apoi spuse: - Eu nu mă îmbufnez, mamă! Mă apăr... Și adresîndu-se poștașului: - Închipuiește-ți, moș Gavrilă... Mama ține morțiș să mă însoare! Găsești că-i drept asta? Mama Joița se înfurie: - De ce nu-l întrebi pe moș Gavrilă dacă e mai drept ... | 211 |
Panait Istrati | Mihail | Colac peste pupăză, părăsea regulat orașul - fără voia maicii sale sau a mahalalei, - își pierdea urmă câteva luni și aflai deodată că într-o noapte s-a reîntors, zdrențăros ca un cerșetor. Atunci, gurile rele se simțeau la largul lor. - E un derbedeu! Se vede cât de colo, că mă-sa l-a adus de contrabandă... Nimic bun ... | 208 |
Panait Istrati | Mihail | Dar de asta sufăr numai eu! De ce oare se amestecă și alții? Fiecare să-și vadă, mai degrabă, de bârna din ochi... Cuvinte drepte... înțelepciune de femeie simplă... Dar ce știe biata lume despre dreptate, despre înțelepciune? Le disprețuiește și se predă, bezmetică, nedreptății ei, ceea ce nu împiedeca deloc pe Adrian... | 227 |
Panait Istrati | Mihail | Atunci m-ați stima... Dar eu țin să vă spun, că prea puțin îmi pasă de stimă voastră și că averea mă lasă rece. Am în față viața nesuferită a celor înstăriți. Îi văd cum trăiesc, ce iubesc, ce-i pasionează. Ei bine, nu-i invidiez. Pentru nimic în lume, n-aș schimba sentimentele mele cu ale lor. Ăștia sunt viermii omene... | 222 |
Panait Istrati | Mihail | Până aici.... Aici se oprea, totdeauna, veșnica lor ceartă. La această întrebare a mamei, fiul se închidea în sine. Zid chinezesc. Barieră de netrecut... Degeaba încercase Adrian, timp îndelungat, să explice mamei lui cum înțelegea viața: să iubești artele și libertatea; să guști frumusețile pământului; să nu fii în râ... | 211 |
Panait Istrati | Mihail | Adrian nu-și da seama deloc, asemenea păsărilor cerului, care cânta și ciugulesc ce găsesc.,,Pasărea” lui moș Gavrilă nu găsea însă nimic, oricât ar fi fost de puțin pretențioasă. Atunci, mama-cloșcă, care nu iubea aceste,,bălăceli”, scormonea pământul pentru amândoi, înzecindu-și sforțările ca să-și hrănească bezmetic... | 222 |
Panait Istrati | Mihail | Adrian nu răspundea niciodată acestor nerozii. Tăcut, își spunea sieși: „Ei, da am pretenția că înțeleg mai multe decât alții ca voi. Și că-mi poate pielea mult mai mult decât viitorul vostru procuror!”. Lovitura pe care Adrian o primise în fața poștașului, îl durea vădit. Reintră în odaia lui și începu să-și cerceteze... | 201 |
Panait Istrati | Mihail | Reîntors acasă, găsea un schimb nou, pe care mama Joița îl cususe noaptea, plângând. Da, așa era! O recunoștea el însuși, pe față. Dar... „Cu ce sunt eu de vină, Doamne, dacă așa sunt clădit?” Și cum se înduioșa de sine însuși, își acordă circumstanțe atenuante. N-a dat el, oare, dovadă de cumințenie, încă de la doispr... | 215 |
Panait Istrati | Mihail | Unde-i prietenul, prietena, ființa omenească în stare să m-asculte și să mă-nțe-leagă? Sau, poate, nu cumva sunt nebun?” Se ridică greoi, se încălță și ieși, în curte, liliacul în floare îmbălsăma aerul. își afundă fața într-un buchet mare, închise ochii, sorbindu-i adânc mireasmă. Mamă-sa era încă pe prispă și-și priv... | 215 |
Panait Istrati | Mihail | Văduvă, spălătoreasă ca și mama lui Adrian, părăsită de copii și muncind din greu ca să-și ducă zilele, mama Ioana își oprise o cămăruță în fundul curții, unde să-și plângă bătrânețea. Dar și ea avea o speranță: Leana, fata ei, ultima dintr-o liotă de copii, croitoreasă iscusită, care lucra de doi ani la București, ca ... | 208 |
Panait Istrati | Mihail | Și iată că situația trebuia, chiar azi, să se limpezească, prin sosirea Leanei. Ea își înștiințase mama și pe Adrian că părăsea definitiv Bucureștii și venea să se așeze, pe cont propriu, la Brăila. Lucru hotărât, dealtfel, de multă vreme. Scrisoarea primită de Adrian în dimineața aceea (destul de prietenoasă, deși cam... | 218 |
Panait Istrati | Mihail | Adrian își întoarse ochii cu dezgust: față de atari manifestațiuni, se simțea mai străin chiar de s-ar fi petrecut pe lună. Dar, dezgustul său se preschimbă în revoltă, când văzu, puțin mai încolo, o bandă de liceeni maimuțărind pasul militar, cântând imnul regal și strigând dinaintea unor magazine: „Jos jidanii!”. De ... | 206 |
Panait Istrati | Mihail | Îi era dor de ea, mai mult decât de însurătoare. Își aducea aminte de copilăria lor voluptoasă, când, mamele plecate la muncă, Adrian se furișa în odaia Leanei, îi citea Paul și Virginia, și o mânca din ochi. Leana, încă în pat, se lăsa mâncata, jucând comedia nevinovăției. Dar Adrian, care nu se prefăcea, își adulmeca... | 222 |
Panait Istrati | Mihail | Avea și de ce. Blestemata de Leana - o mânză născută dintr-o româncă și un tătar, amândoi din flori - era făcută mai mult pentru dragoste, decât pentru croitorie, cu trupul ei modelat în iadul dorinței, talia suplă ca de șarpe și figură de indiană, cu ochi oblici, ale căror luminițe ucigătoare țintuiau locului pe trecă... | 221 |
Panait Istrati | Mihail | Acum se însurase și avea copii. Ea i-o reaminti, cu asprime: - Caută-ți de drum, păcătosule, uiți că ești înhămat? - Fiecare la rândul său. Ca mâine o să pui șaua pe Adrian. - Pe bașbuzucul ăsta? Niciodată ! Mai întâi c-ar fi un bărbat foarte rău. Cel mult, l-aș putea iubi... - Norocoaso! Pe mine nu m-ai vrut. - Tu, tu... | 211 |
Panait Istrati | Mihail | După îmbrățișări, după o masă îmbelșugată, luată laolaltă în curtea stropită și măturată, cele două mame și tânăra „bucureșteancă” deschiseseră asupra lui Adrian tirul încrucișat al bateriilor lor, întâi mai domol, apoi fără răgaz, ca o mitralieră: - Trebuie să te-astâmperi... Să-ți faci un rost... Fiece lucru la timpu... | 227 |
Panait Istrati | Mihail | Salcâmii în floare păreau că ei înșiși se tânguiesc. Cu mâinile-n buzunar, privirea ațintită în vârful pantofilor (spre a nu fi obligat să salute în dreapta și stingă), Adrian se îndrepta agale spre Comorofca: „Ah, dacă l-aș avea barem pe Codin! M-aș duce cu el în baltă... Aș uita puțin de mine... Dar, vai! nici un Cod... | 202 |
Panait Istrati | Mihail | Și tu ești fercheș, ca un domnișor de pe strada Regală. Se vede că „bucureșteanca” te-a scos din minți... Mă duc să-ți caut un scaun. Abia în clipa aceea Adrian observă că în plăcintărie se mai afla cineva: un om care citea stând pe-o bancă și a cărui figură, aplecată asupra paginilor, era cu desăvârșire ascunsă de șap... | 206 |
Panait Istrati | Mihail | Și tu treci... Și, în răstimpul unei clipe, ne-am pierdut un prieten care ne era hărăzit, prietenul unic pe care viața îl sortește oricărei ființe omenești, oricât de josnică ar fi, prietenul care vine să-ți dea bogăția inimii sale, despovărând-o pe-a ta. L-am pierdut. Căci suntem mai prejos decât câinii, care se întâl... | 247 |
Panait Istrati | Mihail | Se oprește oare vreodată cineva la asemenea năpăstuiți? Desigur, nu putea fi vorba de un om, în asemenea zdrențe, chiar dacă ținea o carte în mina! Și apoi, presupunând că vrei să vorbești unui atare necunoscut, nu ai cum s-o faci. Bună-cuviință te oprește să te duci de-a dreptul la el și să-i spui: „Iertați-mă, domnul... | 214 |
Panait Istrati | Mihail | Foarte necinstit din parte-i. Dar merită să fii, câteodată, necinstit în viață... Cartea era o operă, în franțuzește, ilustrată: Jack de Alphonse Daudet. Și pe umărul cititorului, Adrian zări, în același timp, o altă ilustrație mult mai strălucită: un păduche mare care mergea ca un rățoi ghiftuit... „Oare numai pentru ... | 212 |
Panait Istrati | Mihail | Să fii o slugă nenorocită, cu cinsprezece lei pe lună, la un plăcintar îngălat, din stradă Grivița, în vecinătatea acelui cuib de apași, unde pe atunci era o fală pentru orice flăcăiandru să spintece burta primului concetățean care cutezase să-l contrazică; să fii o ființă umană înghițită de întunecimile mocirloase ale... | 203 |
Panait Istrati | Mihail | Dar privirea lui Adrian - privire de prieten singuratic, care niciodată nu se îndoise de existența prieteniei, pentru care se născuse și pe care o aștepta așa cum mugurul așteaptă soarele ca să îmbobocească - privirea lui Adrian rupsese dintr-o dată vălul greu ce-i acopereau ochii și înapoia acestui văl el surprinse zv... | 204 |
Panait Istrati | Mihail | Și ce crezuse Mihail? Ca încredere ar putea să acorde prizonierul condamnat ia muncă silnică pe viață, spuselor unei fantome care i-ar intra în celulă și i-ar spune: „Ieși de-aici!... Ești liber!...” Mihail închise încetișor cartea, însemnând pagina eu un băț de chibrit. Apoi, fără să se miște din loc sau să rostească ... | 179 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | În vecinătatea Acropolei se afla, prin 1907 o stradă mărginașă a Atenei, care purta un nume ce-mi scapă. Strada asta și numele ei de atunci poate să mai existe și azi, după cum se poate foarte bine să-și fi schimbat numele sau să fi pierit cu totul. Ceea ce-mi aduc însă aminte e că pe această stradă se găsea un restaur... | 206 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Cu toate că se însera, groapa în care se afla situată Atena era înnăbușitoare ca o etuvă. Vecinul de masă al lui Adrian ceru o cafea și întrebă pe chelner dacă are țigări, iar la răspunsul negativ al acestuia, Adrian sări: — Puteți să vă serviți dintr-ale mele! zise el cu bunăvoință, oferindu-i tabacherea. Necunoscutul... | 206 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | — Am venit, mânat de dorul de-a cunoaște, de a ști, de a iubi. — Hm!… — Hm!… Ce bazaconie! Adrian și noua sa cunoștință părăsiră „Locanda Acropoli“, după un sfert de ceas de convorbire, în care cel dintâi pusese toate întrebările, cel din urmă se mărginise doar să răspundă. Și dintre toate răspunsurile sale, unul singu... | 201 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Adrian nu putu să claseze pe însoțitorul său în nici una din aceste categorii. Atunci, apucându-i brațul, el îl împinse spre o bancă din grădina Zapion, prin care treceau, se așeză lângă dânsul, și-i zise: — Ia spune-mi, cum ai plecat ca să vezi lumea?… Și ce vezi? * — Am venit pe lume cu doruri multe și mijloace puțin... | 205 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Da, eu… Asta e ușor de dovedit. Frații mei fac astăzi ceea ce au făcut părinții și răspărinții lor: muncesc de frica foamei; mănâncă și beau de frica morții; dorm de osteneală; se bat și se prăsesc, fiindcă așa le vine. Doi dintre acești șapte neghiobi au ajuns oameni cu multă stare. Ei n-au schimbat decât în două punc... | 214 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Atunci m-am dezgustat de muncă zilnică și orânduită și am început să hoinăresc prin port, unde făceam treburi de „te-miri-ce-și-mai-nimic“, tocmai cât avea nevoie un băietan care umbla desculț și dormea printre stive. Era același lucru: dacă lucram sau nu, nu era nici o schimbare pe pământ, decât judecata enoriașilor l... | 208 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Ei au aceleași drepturi și aceleași datorii“. Nu aveam încă cincisprezece ani și râsul îmi murise deja pe buze, dar, când am citit această minciună, am râs, așa cum mi se întâmplă rar. În clipa aceea, un căpitan de remorcher ce mă privea, se apropie și mă-ntrebă de ce râd. Îi întinsei hârtia. — Ei bine, ce-i de râs? — ... | 232 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Dacă ar fi dreptate pe pământ, dintre toți acești oameni, primul ar trebui să dea ordine, al doilea să le execute; iar ultimii să se supună. Astfel, lumea s-ar putea apropia de perfecțiunea ei, care este departe de a fi, pentru că viața nu are bun simț. Totuși: fii ca primul sau încearcă să faci ca al doilea, pentru mâ... | 202 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Totuși el n-a încetat o clipă de-a mă apropia de persoana sa și când s-a încredințat că judecata mea era în măsură de-a conduce vasul, el mi-a dat pe mână harta și compasul. Nu era vorba de a mânui cârma unui remorcher pe Dunăre, ceea ce poate face orice marinar cu experiență. El era comandant de vapor maritim și-mi ce... | 252 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | I-am făcut și am scăpat: dar liber nu eram. Omul nu e liber. Sau anumiți oameni nu pot fi liberi. Unele sclavii ne sunt mai scumpe decât libertatea: așa, femeia, această altă locandă cu pretenții de Acropoli. Ea te urcă pe toate culmile, pentru ca să-ți fie căderea și mai amețitoare. Nu e vina ei… Dar nici a mea. A mea... | 227 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | – Bătrâne, zice angajatul, aici nu vindem zahăr la kilogram, ci la căruță. – Păi, răspunde „bătrânul”, trimite-mi trei căruțe. Eu sunt X… băcanul angro din Sulina. – La dispoziția dumneavoastră! Frumosul angajat își aruncă țigara și ia o poziție de drepți în fața tipului răvășit care miroase a ceapă. Atunci te apucă do... | 201 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Într-un birt curățel, unde obișnuiește să prânzească kir Vangheli, căpitan de cargobot, ce-și dă aere de amiral, toate lichelele dau buzna. Neputând să-și plătească o masă, ei își comandă un rachiu, discută cu el greutățile navigației, îi ridică șandramaua la rangul de cuirasat și privindu-l cum înghite miel cu spanac,... | 213 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Rămăsei uimit. Suma era enormă într-o țară plină de haimanale. Examinai figura omului. Ea era liniștită, banală, sub pielița scorojită de vânturile mărilor. Capul năpârcii, de asemenea, nu se deosebește prea mult de ale celorlalți șerpi. Pe cobră trebuie s-o calci pe coadă, ca să se supere, să-și lățească gâtul, umflân... | 225 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Siria… Cuvânt cu vrajă… Toate cuvintele cu vrajă, luate în serios, ne costă scump. Patronul meu mă însoți la făcutul târguielilor necesare celor trei luni de închisoare plutitoare și plăti peste tot, tăcând mereu ca o reptilă. În cele din urmă, nu mă vor ucide, mi-am spus… El, la rândul său, a devenit ceva mai vesel, m... | 211 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | I-am recunoscut numaidecât că nu erau din bandă. Doi greci, doi tineri armeni și un senegalez. Grecii, bucuroși că pot mânca o galetă, luaseră deja comanda corăbiei și se certau la stabilirea itinerariului. Ceilalți trei se stricau de râs, ascultându-i. Nici unul dintre noi nu și-a dat seama de capcana sigură în care t... | 201 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Eu știui, din partea-mi, și nu cerui atât de mult. Mă trezii primul. Dar celorlalți nenorociți, lenți să înțeleagă, nu le venea să creadă. Și constatând că vraja tocmai fusese ruptă prea brusc, au fost atât de lenți că de-abia au făcut corabia să pornească, încât, fără tranziție, câteva lovituri de cizmă aruncate cu iu... | 237 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Era tocmai în orele de acalmie, când tiranii noștri ne mâncau inima. Dar acest fapt s-a întâmplat doar foarte rar, pentru că este nevoie de un miracol pentru ca o anumită recunoștință să apară într-un suflet conștient de servitutea sa. Și a fost unul, foarte conștient, când marea, cerul și bandiții s-au unit pentru a n... | 209 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | E un fel al lor de a-și constata starea civilă și socială. Așa fiind, un câine de șapte hotare, flămând și jigărit întâlni într-o zi un câine boieresc, gras și strălucind de curățenie. Conform legii pașapoartelor, ei se mirosiră la nas, apoi își trecură nasurile dindărăt. Câinele de lux făcu un pas înapoi, dezgustat: —... | 203 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Omul fără patrie și fără Dumnezeu n-are nici un interes să scoată bureți din mare, căci nu există burete care să poată șterge rușinea lumii. * Nu știu cum s-o fi făcând astăzi pescuitul bureților. Acum douăzeci de ani, însă, fiecare burete scos din mare avea în el o picătură din sângele pescuitorului său. În dimineața ... | 222 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Omul și buretele au muncit în zadar, căci iată: Zece gâzi, aliniați pe babord și pe tribord, țin în mâini frânghia și viața unui om. Fiecare om, gol cum a venit pe lume, ține în mână un cuțit scurt și foarte ascuțit. O frânghie îi este legată de subsuori. Omul poartă un pietroi legat pe spate, mult mai ușor decât amără... | 228 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Atunci cu sau fără burete, ești nevoit să tragi de funie, nemaigândindu-te la ce te așteaptă, ci doar la aer – aer!, această mare avuție a existenței pe care omul nu a reușit să o încorporeze. Înapoi la bord, dacă îndemânarea ți-a îngăduit să aduni un burete bun, ești răsplătit cu câteva clipe de răsuflare, binefăcătoa... | 222 |
Panait Istrati | Pescuitorul de bureți | Departe, spre coastă, Alexandreta, Mersina, țărmul ne păreau un pământ al făgăduinței. Acolo, omul era liber să fie leneș, liber să moară de foame, liber! Am fost angajați pentru trei luni. Ne-au făcut să muncim patru pentru aceiași plată. De-abia la sfârșitul lui septembrie am fost aduși înapoi în Pireu, și vărsați us... | 164 |
Panait Istrati | Bakâr | Primăvara anului 1909 a fost una din epocile cele mai grele din viața mea. Mă aflam la Cairo. Aprilie era pe sfârșite. Casele aveau obloanele trase. Pe străzi, în locuri publice, europenii deveneau din ce în ce mai rari și, fără ei, se găsea și de lucru mai greu. Nici chip de a putea pleca la Alexandria și-a mă îmbarca... | 212 |
Panait Istrati | Bakâr | Grădini în fașă, copaci hrăniți cu biberonul, luptau voinicește cu arșița soarelui tropical, se mulțumeau cu un pumn de pământ negru îngropat în nisip, și sorbeau cu lăcomie apa ce se turna mereu asupra lor, ca peste un jăratec ce nu se poate stinge. Pustietate… Tăcere… Locuitori deloc. Numai muncitori și arhitecți. Ce... | 204 |
Panait Istrati | Bakâr | Doi șilingi! Halal de așa veșnicie frumoasă! Așezat la umbra unei clădiri care dădea în parcul unei piețe mari, renunțai la luptă și imediat mizeria mea îmi păru ușor de îndurat. Lupta deșartă e distrugătoare de suflete. Devenim tari îndată ce acceptăm un rău care se impune cu tărie. Dați foc nenorocirii! La urma urmei... | 227 |
Panait Istrati | Bakâr | Cu toate acestea, mă uitam fără nici o nădejde, însă fără acea nădejde sfâșietoare, la chioșcul frumos aflător la vreo douăzeci de pași înaintea mea și în care trona o tejghea impunătoare, pe care se găseau aparate strălucitoare de nichel, ce distribuiau tot felul de băuturi răcoritoare. Acolo, în acel chioșc, se afla ... | 222 |
Panait Istrati | Bakâr | Era un juvaier, creat de amor și împodobit de pasiune. Fără geamlâcuri, pavilionul acesta din lemn de esență tare, sculptat, lustruit, vopsit în ulei, acest foișor, n-avea nimic extraordinar: un lucru frumos, încremenit în măreția lui rigidă, ca o statuie mută și lipsită de suflet. Sufletul lui erau geamlâcurile. Ele v... | 210 |
Panait Istrati | Bakâr | Negustorul se năpusti vijelios afară, privirea lui aprinsă îmi sfredeli ochii. Înțelesei că mă văzuse dând târcoale chioșcului și-i arătai fața mea adevărată de om însetat. Cuta adâncă dintre sprâncene se destinse. Mă întrebă, în limba arabă: — Ce vrei? Glasul său era dintr-acelea care-mi plac, pe care le cunosc. Răspu... | 202 |
Panait Istrati | Bakâr | Nu mă simții jignit. Așteptai. El îngăimă, repetând vorbele mele: — O ocupație care să nu fie bestială… Hm! Adevărat, există și astfel de ocupații. Apoi: — Hai la chioșc! Îl urmai, fericit că puteam vedea minunea aceasta pe dinăuntru. Nici o dezordine. De altminteri, în încăperea aceasta pentagonală de patru metri pătr... | 202 |
Panait Istrati | Bakâr | mă întrebă prietenul, oferindu-mi cafea și țigări. — Mi-e drag chioșcul acesta! zisei eu, fără a ghici ceea ce va urma. — E opera mea, plan și înfăptuire. Totul a fost făcut cu mâinile mele! adăugă dânsul cu simplitate. Simțeam că mă înăbuș de admirație: – Deci, ești un profesionist… — Nu-s nimic din tot ce crezi, dar ... | 215 |
Panait Istrati | Bakâr | N-am făcut nici cel mai mic lucru pentru a-mi influența soarta și, totuși, de multe ori am fost la un pas de abis. Fusei chiar și mai aproape, împrietenindu-mă cu negustorul de limonadă din Heliopolis, pe care nu-l cunoșteam deloc și care nu-mi istorisea nimic din trecutul său. Îmi vorbea însă foarte mult de prezent. Ș... | 209 |
Panait Istrati | Bakâr | Între altele, știu să fac și lulele dintr-astea. Știi din ce este? — Din spumă de mare. — Nu e așa? Ei bine, nu! E doar rumeguș. Și se vinde prin porturi ca pâinea caldă, pe niște prețuri de nu-ți vine să crezi. Câștigul la o singură lulea te hrănește o zi întreagă, deoarece totul e numai câștig. Și vinzi douăzeci, tre... | 216 |
Panait Istrati | Bakâr | El nu poate pleca, deci, când îl îndeamnă inima, nici să ajute pe cei ce suferă din pricina absenței lui. Trăiește… când mai bine, când mai rău… fără a fi sigur vreodată! Chestiunea aceasta forma veșnica noastră dezbatere. El ținea să plecăm în voia soartei. Eu îl sfătuiam să păstreze mai departe chioșcul, tarapanaua, ... | 207 |
Panait Istrati | Bakâr | Căci, într-o bună zi, sfârșii prin a afla totul și a-i da dreptate. Era pe la începutul lui iunie. De-o săptămână veneam în fiecare zi să-i țin locul la tejghea. El părăsea chioșcul la prânz și nu se întorcea decât la căderea nopții, pentru a închide. Îndată după ce luam masa, ne despărțeam, dânsul dormea chiar în Heli... | 206 |
Panait Istrati | Bakâr | zisei prietenului meu. Intrarăm în chioșc. Eram ca un cazan cu aburi, gata să explodeze. Mă simțeam sufocat de emoție, de o viață intensă, de o emoție pe care nimic n-o putea alina. Mă dureau toți porii. Și prietenul meu tăcea mereu. Fuma și bea cafeaua. Îl apucai de mână: — Ei bine, vom pleca! Te urmez unde-i vrea… fi... | 222 |
Panait Istrati | Bakâr | Era o bancnotă, tipărită numai pe o parte. Era impecabilă, ca și geamlâcurile lui, ca și pipele, siropurile, cafeaua – ca tot ce ieșea din mâinile ei. Nu pricepeam încă nimic, ca și astăzi, de altminteri. Priveam peste umărul lui. Fără să ridice capul, cu ochii pe bancnota pe care o ținea între degetul cel gros și arăt... | 208 |
Panait Istrati | Bakâr | El își reveni, își aprinse o țigară cu mișcări obosite și spuse, privindu-mă în chip ciudat: — Pentru că atunci când faci așa ceva, ești singur pe lume… Singur… Frumusețe și singurătate… Urâțenie și singurătate… Cum să poți îndura singur atâta frumusețe și atâta urâțenie? Dar trebuie să fim singuri: înainte vreme, pe p... | 212 |
Panait Istrati | Bakâr | — Cred că se numește bakâr. — Așa e: bakâr. Și eu mă numesc Bakâr. Și eu sunt un bakâr. Ca și dânsul am coaja zgrunțuroasă. — Și parfumul cantalupului, adăugai eu. — Se prea poate. Dar… Își completă gândul, lăsând ochii să-i cadă deasupra mâinilor întinse ca pentru a fi retezate. Apoi ne despărțirăm: și ursita-mi hotăr... | 277 |
Panait Istrati | Bakâr | Și pentru a nu fi prea singur, bunul meu Bakâr, pentru ca sufletul tău să se poată împărtăși cu un alt suflet care să-l ușureze de greutatea cu care îl împovărau frumusețea artei tale și urâțenia vieții tale, sufletul tău te-a împins, desigur, să faci pe un alt vagabond să îndrăgească splendoarea anumitor geamlâcuri, t... | 97 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| În 1906 am făcut prima mea călătorie în Egipt, în împrejurările următoare: în iarna aceea, Mihail și cu mine eram amândoi portari, el de zi, eu de noapte, la „Hotel Regina“ din Constanța. O ceartă frățească, dar dureroasă, pricinuită de cheltuielile mele, ruinătoare pentru punga noastră comună, ne răci ușor. Mihail îmi... | 205 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Ești nebun! Știi că „Regina“ nu te mai reprimește. Începu să-mi plângă soarta: mă vedea, iarna, fără mijloace de trai și fără prieten, adică fără el, care era singurul meu prieten. Eram în odaia lui. — Lasă-mă să te caut prin buzunare, îmi spuse el deodată. Nu-mi ascunzi ceva? Mă scotoci și nu găsi decât vreo zece lei.... | 204 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Mihail era foarte prețuit, așa că vorba lui avea greutate. Patronul îi făgădui că mă va reprimi, dacă mă duc să-i cer iertare. Nici nu mă gândeam. Sufletul meu era deja în Egipt. Ah, ce mutră va face Mihail când mă va vedea răsărind la Alexandria, așa fără pașaport cum eram! Va fi o festă ca aceea pe care racul i-a juc... | 214 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| — Unde? — Poate în Egipt, ca să te caut. Nu crezu nimic, încredințat că, fără pașaport, lucrul acesta nu era cu putință. Ne despărțirăm foarte înduioșați: el, fiindcă mă știa la strâmtoare, eu, fiindcă mă gândeam cu bucurie la apropiata mea întoarcere pe pământul faraonilor. Eram sigur de asta. Înainte de a pleca la Br... | 230 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Și simți cum milioane de ochi te iscodesc, din întuneric, pe tine, biet om părăsit, prizonier pe vapor. Acei care te privesc sunt, toți, oameni bine îmbrăcați, care nu știu de glumă, care au hârtii în regulă și ceva bani puși deoparte. Cu comisarul vorbesc de la egal la egal. Nu sunt niciodată arestați și îi disprețuie... | 210 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Dacă ai nas bun, ai să-ți descoperi tovarăși, dar nu lega prietenie cu nimeni, nu te trăda. Nu eram deci singurul care călătorea de contrabandă. Asta mă liniști puțin. Scosei gheata în care ascunsesem bietele mele patru lire sterline și le pipăii cu dragoste. Îmi părea rău că nu pot să le privesc. Banii aceștia erau si... | 201 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Dar, dacă-i așa, ar fi mai bine să se hotărască odată pentru totdeauna că nu este îngăduit ființei omenești să-și petreacă viața altundeva decât între locul unde muncește și odaia în care doarme, și în felul acesta am vedea trei sferturi din omenire căzută în robie. De altfel, este exact ceea ce vedem. Din cea mai frag... | 219 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Așadar, puteau fi împrejurări în care chiar și fiul unei spălătorese putea vedea Egiptul. Acum, că vaporul mă ducea acolo, ascultam zgomotul elicelor și-mi spuneam aproape cu evlavie: „Da, chiar dacă va trebui să fac închisoare ori de câte ori voi avea poftă să merg în Egipt, fără pașaport și fără bilet, voi face-o buc... | 206 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Vreme blândă de primăvară. Cer senin. Liniște pe întinsul apelor. Încă de cu noapte, împietrit la proră, pândeam cu înfrigurare să se ivească la orizont imaginile mele biblice. Teama îmi pierise, înăbușită de fericirea năvalnică ce-mi umpluse pieptul. Două umbre tăcute se plimbau pe locul strâmt al punții de comandă. L... | 207 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| De-aici, această existență mediocră, însă temeinic asigurată fiecăruia, de la râma omenească până la cercetătorul în constelații. Apropierea de Alexandria și pregătirile de acostare mă siliră să mă întorc în ascunzătoarea mea, de unde nu trebuia să ies decât după ce se sfârșea debarcarea și pleca poliția. Ce făcea, oar... | 206 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Mă gândesc la Egipt și la prietenul meu care va coborî de pe vapor. Fochistul se supără: — Ți-am spus să nu legi nici un fel de prietenie în timpul călătoriei! Sigur că ai povestit totul vreunei haimanale! Îi explicai despre ce era vorba. Nu voi să creadă nimic. — Așteaptă puțin și te vei încredința, îi spusei. — Nu aș... | 202 |
Panait Istrati | Între un prieten și o tutungerie
| Nimic nu mai e bun pentru sănătatea sufletului tău decât să te arunci așa, încrezător, în necunoscut, un necunoscut care te cheamă cu un glas fără împotrivire. Netăgăduit, putem pieri. Dar dacă scapi teafăr, știi că nimic josnic nu ți-a umilit existența: totul este eroism în viața unui om care înfruntă lumea cu două mâ... | 213 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.