Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Panait Istrati	Chira Chiralina	Apariția colindătorului de bâlciuri și a “mânzului” său, prilejui o violentă discuție în plăcintărie. Kir Nicola înțelese după urletele lui Stavru că dăduse norocul peste el. Acesta îi debită pe nerăsuflate o tiradă în turcește. Mihail, care era la curent cu afacerea, se amestecă în discuție, spre marea uimire a lui Ad...	206
Panait Istrati	Chira Chiralina	În ce mă privește, vă propun să trimitem pe Adrian să-i ceară învoirea; dacă o obține, voi fi primul să mă bucur. Dar fără știrea mamei lui, ori împotriva voinței sale, ei bine, nu voi merge la bâlci. Vorbele astea făcură pe Adrian să plece ca vântul. Mamă-sa tocmai pregătea cina. El se opri în mijlocul odăii, cu ochii...	201
Panait Istrati	Chira Chiralina	Merge din ce în ce mai bine... Și ăla trebuie să fie în ochii tăi un “filosof”, nu-i așa? Și cum băiatul tăcea, ea adăugă: — În sfârșit, poți să te duci! — Fără să te superi, mamă? — Fără să mă supăr, dragul meu. Plecarea avu loc în duminica aceea, sub ochii și glumele țațelor din strada Griviței, vecinele plăcintarulu...	258
Panait Istrati	Chira Chiralina	El voi să răspundă, dar ea îl părăsi. Țintuit locului, Adrian o urmărea cu privirea: mergea drept, drept înainte, așa cum îi fusese și viața, dreaptă, simplă, dureroasă. Singura abatere de care se făcuse vinovată n-o regreta, cu toate că o costase așa de scump: era greșeala de a fi făcut un copil “din flori”. Cu tulpan...	204
Panait Istrati	Chira Chiralina	Multă, multă vreme — sub răsfrângerile unui apus încărcat de furtună, călătorind pe șoseaua dreaptă ca o funie întinsă între rândurile de arbori și lanurile de grâu — Stavru cânta și se jeluia în armenește. Multă vreme, Mihail și Adrian ascultară fără a înțelege nimic, dar simțind totul. Pe urmă noaptea îi învălui, pe ...	209
Panait Istrati	Chira Chiralina	Apoi, comandând un chil și un pahar pentru jupân, el cerea politicos acestuia să-i dea tabachera, răsucea o țigară și serios ca un papă, începea drept mulțumire să trântească de pământ biata sculă a negustorului. Adrian își dădu seama că Mihail, care nu cunoștea pe Stavru decât de două zile, îl supunea la o tainică, da...	216
Panait Istrati	Chira Chiralina	N-ai vrea doar să fac gogoși și limonadă cu apă de ploaie! Deschide iute, încornoratule! Cel apostrofat astfel bombăni ceva și luă calul de căpăstru. Stavru deshămă și împinse căruța sub șopron. Apoi, cei trei călători și hangiul se găsiră într-una din acele cârciumi românești, asemănătoare cu cea a lui moș Anghel, und...	228
Panait Istrati	Chira Chiralina	Adrian, mirat, interveni: — Dar, Stavrule, te-am văzut cumpărând zahăr și lămâi, nu erau pentru a face limonadă? — Nu, dragul meu, asta e praf în ochii însetaților! răspunse Stavru. Și el adăugă în grecește: — Vezi bine că sunt necinstit! Și asta nu-i nimic: pot să fiu și mai mult! Mihail și Adrian schimbară o privire ...	213
Panait Istrati	Chira Chiralina	De data asta, Adrian se trezi și prinse a reflecta, încremenit. Ce dracu putea fi? Clipind în întuneric, își aminti situația celor care dormeau lângă el: la dreapta și deci, la mijloc, era Stavru, dincolo de acesta, Mihail. Și el gândi: “Cum? Stavru m-a sărutat? Ce-o fi însemnând asta?” Un gând îngrozitor se fixă în cr...	202
Panait Istrati	Chira Chiralina	Și, din nou, cel dintâi îl întrebă cu mai multă vigoare; celălalt răspunse sec. Mihail păru că chibzuiește, tăcu o vreme, dar iată-l că se ridică într-un cot și, având aerul că privește pe Stavru drept în ochi, el îi vorbi calm un moment, fără a întreba. Celălalt îi ripostă brutal, tăindu-i vorba. Atunci, se petrecu ce...	203
Panait Istrati	Chira Chiralina	Nu înțeleg nimic! Această explozie de durere, sfărâmă disputa. O liniște grea căzu peste fraza lui Adrian, când întrebă: — Stavrule, pentru ce ai făcut asta? Cel întrebat se întoarse către tânăr și răspunse cu o voce înăbușită: — Dar, dragul meu, — fiindcă sunt necinstit! Ți-am spus-o! Potolit, Mihail îi replică: — Ast...	205
Panait Istrati	Chira Chiralina	Și nu îndată, ci după ce mă veți fi ascultat. D-ta zici “perversiune”, “violență“, “viciu”. Și crezi că mă turtești de rușine. Cu toate astea, eu v-am spus că sunt necinstit. Și asta-i mult mai vinovat, fiindcă prin asta înțeleg: a face rău în chip conștient. Dar perversiune? Dar violență? Bunul meu Mihail! Asta se înt...	203
Panait Istrati	Chira Chiralina	O împrejurare din viața mea o să vă lămurească. Împrejurarea asta e povestea însurătorii mele. Și acum ascultați: Prin anul 1867, puțin după intrarea prințului Carol în Principate, intram și eu în țară, dar nu ca un prinț. Veneam prăpădit de pierderea năprasnică a surorii mele mai mari și viciat de viața aventuroasă pe...	207
Panait Istrati	Chira Chiralina	Duceam o viață liberă, pribeagă, dar păcătoasă. Nu cunoșteam femeia decât ca soră și ca mamă: soția sau amanta mi-erau necunoscute. Și ce dor mi-era să le cunosc! Dar și ce teamă aveam să m-apropii de ele! Iată un lucru pe care d-ta nu-l știi, Mihaile! A, câtă nedreptate e în viață! Unui om schilod de un picior sau de ...	216
Panait Istrati	Chira Chiralina	În vremea asta, începui să fac cunoștințe. Îmbrăcat ca un chiabur și plătind fără a mă uita ocale de vin, pe ici, pe colo, am dat într-o zi, în ulița Calimerească, peste un vin și peste ceea ce căutam de când mă înapoiasem (aproape un an): vinul era servit uneori de o frumoasă crâșmăriță, fata negustorului. Și devenii ...	202
Panait Istrati	Chira Chiralina	La masă se aflau doi frați voinici, care erau stabiliți la Galați ca negustori de covoare și arămărie de Damasc. Din fericire, cunoșteam Damascul și meșteșugul lor mai bine ca ei; vândusem deseori covoare și arămuri cizelate din acea țară. În timpul mesei vorbesc, povestesc istorioare și scene trăite în Anatolia și stă...	193
Panait Istrati	Moș Anghel	I. Moș Anghel În seara aceea de început de april, cătunul Baldovinești, din apropierea Brăilei, sărbătorea întâia zi a Paștelui. Prin toate ogrăzile, țăranii aprindeau glugi de stuf uscat: de peste tot răsunau focuri de pușcă – închinăciuni creștin–ortodoxe aduse de sătenii noștri pomenirii Aceluia care fu cel mai bun ...	232
Panait Istrati	Moș Anghel	– De, băiete, sunt nevoit... Altmintrelea, cum să–ți spun: copchiii să–mbulzesc prea repede! – Iaca vorbă! și când te dai jos din pod? – Mă duc la baltă, să tai stuf!... – Și când te–ntorci de la tăiat stuf?!... – Mă urc în pod!... – Atunci de unde vin „copchiii"?!... – Dumnezeu îi trimete. Deși oameni săraci, se mai a...	202
Panait Istrati	Moș Anghel	În clipa asta, mama Joița își luă fiul de braț, îl trase mai la o parte și–i zise pe un ton poruncitor și cam sugrumat: – Dă fuga la părintele Ștefan, vărul nostru, și roagă–l din parte–mi să vie aici pe curând. Apoi, întinde–o până la moș–tu Anghel și adu–l cu tine!... Adrian tresări ca și cum i s–ar fi cerut să ia un...	202
Panait Istrati	Moș Anghel	Țarina nu era a lor. Și asta–i hotărî să se răspândească pe alte meleaguri, afară de Dumitru, mezinul, care rămase să poarte de grijă mamei văduve. Surorile plecară să trăiască cu doi greci înstăriți, care își râdeau de căsătoria legitimă. Iar micuțul Anghel, în vârstă de–abia de nouă ani, se duse la Brăila și intră bă...	213
Panait Istrati	Moș Anghel	În curând, „curtea lui Angheluță" avea să fie pizmuită nu numai de către iobagii cătunului, ci și de însuși moșierul domeniului. Alexandru Vulioti, care deseori, oprindu–și brișca dinaintea cârciumii lui moș Anghel, îi spunea acestuia cu vădită pică: – Tu, măi Angheluță, te iei la întrecere cu mine! la te uită: vaci tă...	208
Panait Istrati	Moș Anghel	Țintuit la cârciumă, singur se lupta cu valurile de cărăuși; ziua și noaptea în picioare, el găsea cu greu clipa de răgaz când să dea o fugă până la „curte". Adrian își aminti cum, într–o zi de vară, îl văzuse pe unchiul său spărgând toate geamurile casei din cauza scârnăviei de muscă, atât de gros depusă, că împiedica...	210
Panait Istrati	Moș Anghel	Cu chipul acesta, el rupse ultima legătură ce–l mai ținea de nevastă–sa. Căsnicia din dragoste, năzuințele omului cu stare, gospodăria care trebuia să fie cea mai înfloritoare din partea locului căzură toate în ruină: „curtea lui Angheluță" deveni un mare grajd omenesc. În locul frumoasei crâșmărese, cu poalele–n brâu,...	220
Panait Istrati	Moș Anghel	Își zicea, înghițind amarul: „Numai dacă ar arde și ea!" Ea nu arse; și continuă să doarmă la umbra celor scăpate de la pârjol de către vecini, până în ziua când, înjunghiată de o aprigă răceală. Creatorul – care o trimisese pe pământ ca să arate bărbaților câte rele se pot ascunde din–dosul unor frumuseți femeiești –o...	216
Panait Istrati	Moș Anghel	Cucuta, căprișorul, dracila creșteau înalte cât un stat de om în frumoasa curte de altădată. –Vezi, Adriene? îi spunea bietul om, cu glasul sugrumat de durere, vezi tu țintirimul ăsta? El se datorește pe jumătate oamenilor, iar cealaltă jumătate, soartei. Dacă aș fi moștenit acareturile astea de la părinți, aș fi îndri...	206
Panait Istrati	Moș Anghel	Putea–va oare cineva să mă învinovățească de a fi despuiat pe mușteriii mei ca să mă îmbogățesc? Nici atât. Dacă câștigul mi–a fost mare, a fost din cauză că mă duceam la podgorii să aduc vinul și rachiul, când curgeau ca niște râuri în ani de belșug. Pe cărăușul care intra iarna în prăvălie, cu mustața plină de chiciu...	208
Panait Istrati	Moș Anghel	Ba nu pregetam să mă scol din pat și să deschid cui bătea în ușă, chiar după închidere, uitând că aș fi putut să mă pomenesc în fața unui răufăcător. Dar pilda binelui nu servește la mare lucru – și dacă pământul nu e locuit numai de nemernici, mâna unui singur ticălos, între o sută de drepți, ajunge ca să–l prăpădeasc...	253
Panait Istrati	Moș Anghel	Iar dacă cumva uiți de vorbele mele, amintește–ți de cimitirul ce–l vezi aci! Umple–ți ochii cu grozăvia acestui prăpăd; privește buruienile astea sălbatice care cresc ca o blestemăție aruncată pustiului omenesc; grajdul ăsta care–și jelește vitele; zidurile astea afumate cari își strigă disperarea către cer; grămezile...	223
Panait Istrati	Moș Anghel	Om voinic, înalt, bine făcut, mers mândru, barbă frumoasă, creață și căruntă ca și părul, unchiu Anghel impunea tuturora. Vederea–i scurtă, care–l făcea să–nainteze cu pieptul în pieptul celui ce intra pe ușă, pentru ca să–și dea seama cu cine avea de–a face, impresiona și mai mult. El era om bun, dar nu prea suferea s...	202
Panait Istrati	Moș Anghel	Din fetele sale nu voia să facă altceva decât „bune gospodine", să le înzestreze și să le mărite la oraș. Omul își propune... Într–o zi de iarnă viforoasă, pe când sta cu gândurile sale și privea la viscolul care mătura întinsa câmpie singuratică, patru oameni intrară în crâșmă, patru necunoscuți. Așa cum îi era obicei...	211
Panait Istrati	Moș Anghel	– Ei... ai gânduri negre! Nu–i lumea așa de rea... – Se poate... Dar când cineva e, ca mine, crâșmar la drumu mare, vede câte alea și doarme noaptea cu un ochi deschis. Această fățișă încunoștiințare făcu pe clienții noștri să simtă cu cine aveau a face. Fură serviți: pâine, slănină, vin. – N–ai vrea să ne scoți olecuț...	224
Panait Istrati	Moș Anghel	Cel mai țeapăn dintre tâlhari dădu s–o ia, domol, tot vorbind în lături, dar când fu s–o atingă dintr–o săritură înșfăcă pumnul crâșmarului ca într–o menghină; și dacă în aceeași clipă nemernicul căzu trăsnit de glontele plecat din buzunarul victimei sale, ceilalți nu mai dădură timp lui Anghel să scoată arma: îi sfărâ...	228
Panait Istrati	Moș Anghel	Aici el văzu de aproape mâna neagră a soartei nemiloase. Dar omul acesta era menit să cunoască toată grozăvia cuvântului românesc: Să nu dea Dumnezeu omului, atâta cât poate să ducă pe umeri! Și câte nenorociri nu poate un om să ducă pe umerii lui! Întors de la biserică, unde dăduse o liturghie spre odihna sufletelor c...	203
Panait Istrati	Moș Anghel	Nu făcu însă două sute de pași, când un poștar călare îl opri în drum și–i înmână o telegramă. Inima nu–i spuse nimic. Desfăcu hârtia liniștit, și citi: „Fiul dumitale. Alexandru Anghel, a căzut de pe cal într–o șarjă de cavalerie și a murit pe când... Foaia îi scăpă din mâini; un răget de tigru îi ieși din piept; se î...	206
Panait Istrati	Moș Anghel	Și când puștile traseră salvele, în momentul scoborârii coșciugului, toată adunarea, în lacrămi, se aruncă în genunchi. Plângeau ostașii, plângea și ofițerul care comanda onorurile militare. Un singur om nu plângea: tatăl. În picioare, descoperit, cu pălăria în mână, el sta pe marginea groapei și privea coșciugul în fu...	203
Panait Istrati	Moș Anghel	Locuitorii treceau parcă temători, se smereau în fața ferestrelor cu perdelele trase și își căutau de drum. Moș Anghel ieșea noaptea, însoțit de–un câine, și se ducea să rătăcească printre ruinele caselor arse. Ziua, împietrit cu coatele pe masă și cu bărbia sprijinită în pumni, bea păhăruț după păhăruț, fără să se–mbe...	215
Panait Istrati	Moș Anghel	Aș vrea să beau un pahar! Fu servit. În seara aceea de Paști, ducându–se la unchiul său, după porunca mamei. Adrian se gândi la toate aceste nenorociri și–și zise: „Mama se înșală când și–nchipuie că am să reușesc să scot pe moș Anghel din vizuina lui!..." Într–adevăr, însărcinarea nu prea era ușoară, căci nu era vorba...	210
Panait Istrati	Moș Anghel	Lovitul ieși din casa părintească, zicând celuilalt: – N–am să mai intru aici, și nici tu la mine, până nu mi–i săruta în fața lumii talpa ciubotelor!... De–atunci au rămas certați. Înainte ca Anghel să–și fi pierdut copiii. Dumitru se opusese cu încăpățânare la rugămințile sorei de a se duce să ceară iertare fratelui ...	218
Panait Istrati	Moș Anghel	Eu sunt!... Adrian... am să–ți spun ceva. O clipă de așteptare, apoi perdeaua se dădu la o parte; mâna pustnicului făcu semn băiatului să treacă la ușa crâșmei. Moș Anghel veni cu lampa să deschidă. Adrian intră, urmat de Sultan. De la prima aruncătură de ochi înlăuntrul slab luminat al prăvăliei, inima i se strânse și...	207
Panait Istrati	Moș Anghel	Soba rânjea prin toate crăpăturile–i negre de fum. Tavanul cu corzile lui afumate și pline de case de păianjen; ai fi zis o potcovărie. Două scaune hodorogite, masa, o pușcă cu două țevi, spânzurată în cui de cureaua ei, precum și alte câteva hârburi, era tot ce se putea vedea. Pe masă: clondirul cu rachiu și paharul. ...	214
Panait Istrati	Moș Anghel	– Am venit să te–ntreb dacă mai dușmănești pe moș Dumitru... – Nu mai dușmănesc pe nimeni... – Ai vrea să–i ierți greșeala?... – Nu mai am de iertat nimic și nimănui... Anghel răspundea cu lipsa de însemnătate cu care ar fi zis: „Pâinea e pe masă", ori: „Afară e întuneric". – Ei bine, adăugă Adrian, cam cu șovăială, ma...	211
Panait Istrati	Moș Anghel	Vederea i se cam slăbise; dar picioarele nu se dădeau bătute nici când o lua la sănătoasa lângă un om tânăr. Cum locuia în vecinătatea lui moș Dumitru, își luă toiagul și merse să bată la ușa acestuia. La ivirea feței sale apostolice, încununată de barbă și plete gălbui–fumurii, toată adunarea se ridică în picioare și–...	223
Panait Istrati	Moș Anghel	Ți se rupe inima. Nu vreau să trec în ochii nimănui drept o femeie fără pată. Am și eu păcatele mele, între care ăl mai mare e c–am dat naștere unui copil care n–are tată, după ce am trăit zece ani cu un om, fără să fi avut binecuvântarea bisericească... Dar cel mai trist dintre păcate cred că e dușmănia, orice dușmăni...	77
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	FLOAREA CODRILOR Căpitan de haiduci — Voi vreți să aruncați greul răspunderii pe umerii mei de femeie și prețul pierzaniei pe capul meu. Primesc și una și alta… Pentru asta, însă, trebuie să ne cunoaștem: o să-mi spuneți fiecare cine sunteți. Ca să vă dau ghes, o să încep cu… Floricica tăcu o bucată de vreme și se plim...	205
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Cu un turban de cașmir pe cap, cu șuba de vulpe aruncată pe umeri, foarte sprintenă în mișcări, deși purta șalvari, Floricica se plimba înfrigurată, de la un cap la altul prin Peștera Urșilor – adăpostul nostru de iarnă – unde intrasem de cu seara. Vătaful se sculă și puse ceaunul la foc, să prepare cafeaua turcească, ...	211
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	E drept că de la moartea lui Cosma nimeni nu știuse să-i încalece telegarul mai abitir decât dânsa, nici să înfrunte mai bine oboseala și lipsurile, nici să se arate mai bărbătoasă în hotărâri. În fața sicriului singurului ei iubit, rostise: „De-acum încolo, voi fi Floarea Codrilor și răzbunătoarea nedreptății, cu ajut...	209
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Mama, nu trecea zi, să nu-și amintească de această nenorocire. Nu se văicări, dar, de-atunci, nu mai râse niciodată din toată inima. Ceea ce uită fu lumea, – lumea care habar n-a avut nici de necazul ei, nici de socotelile ei cu viața. Mama căută și-și găsi alinarea în ființele și lucrurile de care pomenii adineauri. P...	208
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	„Chioara”, împletind la cârlige, întrebă ca o bună tovarășe, la curent cu dragostele prietenului ei: — Nu te mai joci cu Sultana, fata rotarului? — Ba da, dar o doare burta… — Și Maria după care te prăpădeai? — Nu se mai poate mișca… — Dă-te, atunci, pe lângă Catrina. Te mănâncă din ochi. — M-o fi mâncând ea din ochi… ...	204
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Aveam treizeci de ani, fără vreo două săptămâni… Venisem pe lume cu două săptămâni înainte de Sfântul Gheorghe, care cade totdeauna în aceeași zi. Ne aflam acum în prima săptămână a lui Prier. Trecându-i mânia, Achim prinse a-mi privi lung gleznele și zise: — Bag de seamă, Rado, că ai niște glezne de căprioară, care, p...	203
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Acum o să fie cu totul altceva”. Totuși, știindu-mă umilită de beteșugul meu, spusei ca să-l întărât: — Of, sărman Achime… De-ar fi fost să iei de nevastă pe toate câte ți-au arătat genunchiul, ți-ar fi trebuit o cazarmă. — Rado, mă jur că te iau de nevastă!… Să-mi mănânce lupii oile, de nu te iau! — Nu-i nevoie să te ...	204
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Bărbatul trebuie să iasă pururea vinovat, căci altfel, cu vânjoșenia lui, de-ar mai avea și dreptate, ce ne-am face noi, femeile? Dacă Achim n-ar fi fost el vinovatul în seara aceea, în crângul de ulmi – când oile behăiau ca-n pustiu, iar cei doi măgari păreau mirați de lunga noastră lipsă – ce m-aș fi făcut eu, biata ...	203
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Hai să îndreptăm greșeala. Iată: am douăzeci de oi, toată averea mea. Ai și tu, tot cam atât. Ți le dau pe-ale mele drept zestre pentru fata noastră, dar lasă-mă să mă duc în plata Domnului. În chipul ăsta, Floricica o să aibă curând o mamă zdravănă, care s-o îngrijească. Eu m-oi duce în lume după alt stăpân. Și-ți jur...	222
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Mai puțin priceput, mai prostuț, dar tot așa de lacom ca să știe, ca și noi, Movilă, vătaful o urmărea cu luare aminte, îngrijind să nu se stingă un foc de vreascuri. Întâia mea patimă, de când am deschis ochii asupra vieții, fu să alerg, desfătându-mă, cu pieptul desfăcut în vânt. Acest tovarăș al copilăriei mele n-ar...	202
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Duceți-vă numai de vorbiți cu oamenii, îngroziți de acest strigoi. O să dați peste femei care aprind lumânări și se roagă de sănătatea vajnicului haiduc. L-am cunoscut copil și băiețandru. Era crud, dar bun la inimă. Aveam nouă ani, el, doisprezece, când într-o zi, pe când alergam cu pieptul desfăcut în bătaia vântului...	214
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Fiind curioasă să știu de unde era, îl întrebai!… — De la Cârligi, spuse c-o voce aproape bărbătească, fără să mă privească și mângâind capul dulăului meu. Se numeau Cârligi, vreo treizeci de case răzlețe, așezate cam la vreo doi kilometri de noi, pe șoseaua care duce de la Râmnic la Buzău și se încrucișează în locul ă...	211
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Haiducii au fost bătuți. Eu când o să fiu haiduc, n-o să mă biruie nimeni. Dar, să nu spui nimănui, nici chiar maică-tii, că eu „țin” cu haiducii. Nici la ai mei n-am spus-o. Hei, drace! așa trebuie. Părinții sunt toți flecari, iar pereții au urechi. Și zicând asta, Groza a făcut un gest de dispreț, pentru părinți și p...	211
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	— Of, prea vrei să afli totul… Ți-o voi spune doar ție, căci de când te măsor cu privirea, mi-am dat seama că ești la fel ca mine… tu, singura din opt sate câte cunosc. Dar ai nevoie de-un dascăl, și voi fi dascălul tău. Vrei ca Groza să-ți fie dascăl, Groza care va fi într-o zi haiduc? — Da, Groza, vreau! Fii dascălul...	202
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Eu o să mă fac haiduc și atunci o să-l fac „să-și aducă aminte de laptele ce l-a supt de la maică-sa”. Asta-i. Până-n ziua când l-am cunoscut pe Groza, eram singură. Mama mă silea să-mi trec copilăria brodând la gherghef, cu ochii întruna pe o canava, petec minunat și ticălos care înghite cei mai frumoși ani ai unei fe...	246
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	O! ispititoare nădejde a oricărei sărmane copile de la țară, sunt fericită că n-ai fost și a mea. N-am vrut să-mi pironesc ochii pe un gherghef, de dragul unui vis pe care viața-l tăgăduia în jurul meu. Ochii mei, care ar fi trebuit să lăcrimeze, aplecați pe un gherghef, i-am lăsat să se umple de lumina câmpiilor, pe u...	217
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	— Nu, nu știu!… — Da, vântul a fost la un pas ca să-și dea frumoasa lui fată după animalul cel mai fricos de pe pământ și care nu scăpă decât datorită unui vicleșug. Într-o zi, șoarecele merse la Sfântu-Soare și-i vorbi cam așa: — Ascultă, Prea-Puternice. Sunt făptura cea mai nenorocită de pe fața pământului, veșnic hă...	208
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Nu-s eu cel mai puternic în univers! — Atunci, cine? — Norul. Ai văzut: în miezul zilei, când mi-ar fi pofta să prăjesc pământul, Norul îmi acoperă fața și mă dă gata. Du-te, dragul meu, la Nor. Cere-i fata; el e cel mai tare. Șoarecele, cu coada în aer, dă fuga până la Nor și-i destăinuie necazul: — Tu ești cel mai pu...	215
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	— Dar tu nu ești cel mai slab pe lumea asta! strigă Vântul. Dimpotrivă, ești mai tare ca mine! — Ce? făcu șoarecele, foarte măgulit. — Vezi tu stânca aia din mare? Înainte de-a fi unde o vezi, era cățărată pe muntele ăsta, ce se înfige ca un colț în mare. Acum vreo câteva mii de ani, niște boieri puternici, dar tâmpiți...	217
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Era stânca pe care stătuse cuibul jecmănitorilor, care se prăvălise singură! Singură? Vorbă să fie! Alergai, scotocii și mă cătrănii când văzui că ceea ce nu fusesem în stare, în câteva mii de ani, săvârșiseră-ți voi, șoarecii, în câteva generații. Pricepi: boierii de-acolo îngrămădiseră în beciurile lor tot belșugul p...	202
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	În vremea marilor munci de vară să te cocârjești, din zori și până-n noapte, asupra unui ogor a cărui roadă se ducea, trei părți din cinci, să umple hambarele stăpânului; din toamnă și până primăvara să-ți frângi mijlocul la războiul de țesut, a cărui nesfârșită pânză devenea un fel de fruct oprit, care trebuia păstrat...	201
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Ea nu se împacă decât cu ea însăși, nu-și suportă decât propria-i piele. Of, Dumnezeule! nu sfătuiam pe nimeni să trăiască în felul nostru, nu rugam pe nimeni să ne facă seri de clacă. Groza, la șaptesprezece ani, își avea brișca și calul, câștigate prin sudoarea frunții. Era, pe atunci, singurul mijloc prin care omul ...	221
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Fură anii când Groza mă învăță să cânt din fluier și să gust, cu mintea, viața în haiducie, pe care o simțeam doar cu inima. Când, prin desișurile de mesteceni și pini, degetele lui se-nduplecară să cânte pentru prima oară în fața mea doinele noastre vrăjite, mi se păru un Făt-Frumos din poveste. Uitai de roșeața părul...	202
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Eu am învățat grecește și acum parcă aș avea patru ochi. Fă ca mine. O să afli lucruri nemaiauzite! — Vreau, dar unde? Cum? — Cu ajutorul vestitului cântăreț Ioachim, de la Mânăstirea dintr-un lemn, la Buzău. Mi-i prieten, cu toate că gurile rele șoptesc c-ar fi un desfrânat. Eu n-o cred și nici tu n-ai s-o crezi. Drep...	207
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Priveliștea ce ni se înfățișă dinaintea ochilor, pe un drum de aproape o poștă, necunoscut mie, mi se păru tot așa de frumoasă precum eram și noi. Și anume: gătită și ea, tot ca de sărbătoare. Era primul meu drum lung și nu mai conteneam minunându-mă de coastele împodobite cu vița de vie, de podurile acelea nemaivăzute...	211
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Atunci am priceput că dânsul va fi într-o zi haiduc, căci numai haiducii cugetă alt fel decât toată lumea. Luându-te după lume, Dumnezeu a lăsat să fie robi și gospodari, săraci și bogați, biciuiți și biciuitori. Dar haiducii trec peste această voință a lui Dumnezeu, nu-i mai calcă pragul bisericilor și se cuibăresc în...	207
Panait Istrati	Haiducii/Prezentarea haiducilor	Cafenelele erau ticsite de lume, care sorbea din cafeaua înmiresmată, fuma din ciubuce și vorbea tot felul de limbi. Toate prăvăliile astea aveau firme cu felurite numiri, potrivite cam așa: „La țăranca buzoiancă”, „La cașmirul de aur”, „La pușca de Damasc”, „Covorul persian”, „Ciubucul Vizirului”, „Hanul bun sosit”, „...	194
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	CÂNTEC HAIDUCESC Primăvara acelui an, deși timpurie și blajină, se arăta foarte ploioasă. Faptul acesta ne înlesni să părăsim bârlogul de iarnă, ceva mai de vreme de cum au obiceiul haiducii; dar, ca să ne apropiem de șes, nici pomeneală pentru un moment; drumurile erau desfundate, greu de trecut și ocolite de cărăuși....	218
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Și dacă se brodea ca, tot urmărind această încercare de redeșteptare, să nu ne putem înfrâna pofta de-a prăda sau pedepsi, din întâmplare, pe câțiva mari vinovați, nu socoteam aceste acte câtuși de puțin secundare, dimpotrivă, bune ca să țină poporul treaz și în stare să potolească setea de răzbunare a unei haiducii pr...	203
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Nu vă chem eu, ci suferința poporului. Vă iubiți țara ca și mine. Aveți sub comandă viteji care vă ascultă de bunăvoie. Eu de asemenea. Dar ce faceți cu toate aceste suflete generoase? Nimic, afară dacă nu le împingeți pe calea crimei. Ei și? Omuciderea, singură, a urnit cu vreo șchioapă plugul iobagului? S-a văzut cân...	208
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Îndeobște, haiducul nu prea se gândește la primejdia morții, dar primăvara i-o reamintește. Vântul este foarte zglobiu, de curând împrospătat de zăpadă și îndrăzneț ca tinerețea. Își râdea de respectabila barbă a lui Ilie, luându-i-o în răspăr, potopea cu dezmierdări pe Floarea, care călărea în frunte, gânditoare, lăsâ...	217
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	La picioarele lui se aflau niște cruci vechi, putrezite. Flăcăul, cu sarica aruncată jos, muncea cu o hărnicie impresionantă, neluându-ne în seamă. Floarea Codrilor i se adresă. El îi răspunse cu un glas cam morocănos: — Astea-s mormintele haiducului Gheorghiță și al ibovnicii lui, amândoi împușcați de potere chiar aci...	201
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	E chiar căpitan Gheorghiță, feciorul lu’ Negoiță, Negoiță din Cislău, strănepot de solgbirău[2]. Foaie verde de dudău! La munte, pe drumuri grele, Gheorghiaș rătăcește din stână-n stână. Pretutindeni, el gustă din brânză și smântână, iar de bagă-n gur’o dată, scuipă că prea e sărată și zice că e stricată. Apoi, iată-l ...	202
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Ah! spurcatul! Mi-a tocat zestrea, nevasta mi-a luat-o, înlesnindu-i s-o șteargă cu unul din feciorii lui. Dar cu atâta nu s-a săturat; ci m-a prădat de bani, lăsându-mă sărac lipit, că fui silit să plec în haiducie. Și după toate astea, mă cătă cu potera, puse mâna pe mine, mă legă fedeleș și la trecătoarea Cislăului,...	242
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	— Așa-i, Radule, așa-i, dar nu e din vina mea: inima nu mi-e pizmașe și dacă-l urăsc pe Macovei, e că dânsul m-a jecmănit. Foaie verde ș-o lalea!… Vorbiră, ce mai vorbiră, Radu măre că-mi pleca spre stână, cu Gheorghiț’ alăturea și odată sus, Gheorghiaș ocoli stâna, îndată… Scotoci totul… Nimic nu scăpa ochilor lui. — ...	222
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Cin-te scoase-n ochii mei? Zile scurte de-ale tale, ori păcate de-ale mele? Șapte ani te-am argățit… Fusei topor de oase[3] la copiii tăi! Apoi, cu nepoată-ta m-ai însurat, ca să mă jefuiești mai lesne. Și ocara ce mi-o făcuși la nuntă, silindu-mă să joc, beat mort, cu spuză fierbinte-n cizme? Și ziua, când m-ai plesni...	205
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	D-aia mi te tot codeai? D-aia pizmaș mă făceai, că tu gazdă de hoți erai?! Și, trăgându-și iataganul, îl despică în patru pe Macovei, apoi, ducându-se să-și întâlnească flăcăii, aprinse focuri, își plimbă calul, dar… semn rău i se făcea!… Foaie verde de lipan! Uite-l pe căpitan Ștefan… Cumătru lu’ Gheorghiță, fiindcă o...	204
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Flinta în cătare lua, d-o piatră se rezema și pe Ștefan mi-l ochia, dar moartea-l apuca și așa încremenea! Vreme de trei zile zăcu acolo, de el nimeni nu s-apropia, tuturora fiindu-le frică. Apoi, Beșg Ilie se scula, capul iute-i reteza, de creieri îl golea și la București-l trimetea: câți în cale îl întâlnea și capul ...	228
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Afară de asta, nici nu eram numeroși: abia vreo douăzeci. Ne trebuiau cel puțin încă pe atâtea „puști călări”, ca să putem ataca pe cineva și să ne apărăm. Dar, nu omul este stăpânul faptelor sale. Ceva neașteptat, o întâmplare, se iscă la plecarea noastră, împingându-ne pe făgașul unei aventuri ce avea să ducă faima d...	209
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Noaptea era mai degrabă umedă decât rece. Se vorbea puțin, se curățau armele, unii moțăiau pe vine dinaintea jeraticului. Din când în când, flăcările vreascurilor uscate pâlpâiau, luminând curtea întreagă și ruinele cu acoperișurile găurite, fără uși și ferestre. Atunci puteai zări toate amănuntele acestui loc pustiu. ...	229
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Jumătate pe piept și jumătate pe bărbie se afla o iconiță a sfintei Fecioare Maria. Omul zăcea, îmbrăcat ca vai de el, cu capul pe un sac cu paie. Lângă pat, un urcior. Într-un colț, un cufăr doldora de bulendre. Vatra părea de multă vreme stinsă. La vederea noastră, bătrânul își întoarse spre noi ochii pierduți în orb...	213
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	De trei zile, nu fac altceva decât să aprind și să sting lumânarea… De opt zile zac în pat, fără să mănânc sau să beau… S-a sfârșit: mor. Stinse lumânarea și și-o culcă pe piept: Tot ce mai puteți face pentru mine, pentru că Dumnezeu v-a îndreptat pașii încoace, să-mi privegheați sfârșitul și s-aprindeți lumânarea… Ast...	203
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Viața și nenorocirile mele sunt ale unui popor întreg. Voi, ca haiduci, le știți tot așa de bine ca și mine. Moșneagul se opri. Părea că-și adună gândurile. Ochii săi pironeau flăcările din vatră, ale căror reflexe jucau pe fața lui trasă și nebărbierită. Apoi își întoarse capul spre noi, care ne pironiserăm în prag, b...	209
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Dar vremurile ce urmară schimbară fața lumii. Bunii domnitori au pierit. Boierii s-au înmulțit ca iarba rea, au devenit nedrepți, jecmănitori și pofticioși să domnească fiecare barem câteva luni. Tronul țării, fiind ca și azi la cheremul turcilor, se vindea cui da mai mult; proaspeții boieri avură nevoie de mulți galbe...	205
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Omul demn de odinioară deveni un animal sfios, care-și scotea căciula înaintea nu importă cărei arătări ce se proțăpea înjurând în pragul casei sale. Cel mai harnic gospodar nu mai fu decât un trândav; cel mai cumpătat, un bețiv. Astfel, țara se împărți în boieri și iobagi și câțiva dintre acești boieri stăpânesc astăz...	202
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Și turci și greci, care mai de care, tăbărâră pe fetele și nevestele noastre. Oh! Dumnezeule neîndurător! Vai de nenorocita, măritată sau nu, care se-ntâmpla să fie frumoasă și să placă cotropitorului! Vai de sărmanul băiețaș care ieșea în calea turcului! Necinstea, chinul și moartea îi așteptau, adesea chiar sub ochii...	231
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Degeaba Ipsilanti, singurul om cinstit, singurul patriot adevărat al Eteriei, decretă sfințenia pământului nostru și pedepsi cu severitate pe câțiva vinovați. Și cum ar fi putut să fie oare alt fel, când înșiși vitejii panduri ai lui Tudor Vladimirescu, n-au putut rezista, în ciuda spânzurătorilor, ca să nu ne siluiasc...	218
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Ocupația ne lipsea! Deși n-avusesem nici un amestec în răzmerița grecilor și în ciuda asigurărilor Padișahului care „garantase viața și averea raialelor credincioase”, noi plătirăm oalele sparte. Pentru întâia dată, țăranul român avu prilejul să-și dea seama că lumea se împarte în tari și slabi, că cei tari nu se mănân...	221
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Ori tocmai aceste ființe, furtuna mi le-a nimicit până la ultima! Dumnezeule, mare ți-e puterea, dar n-ai pic de inimă! Unde-i mărinimia ta? Ascultați, haiducilor, ce s-a petrecut într-o săptămână cu viața unui om și spuneți-mi apoi dacă dobitoacele pot să întreacă neamul omenesc în cruzime. Într-o sâmbătă seara, aga b...	221
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Nu puteam mișca un deget, darmite să mă scol și să merg pe jos doi kilometri. Țăranul plecă și trimise niște femei să se îngrijească de moartă. Un alt sătean veni a doua zi și-mi istorisi cum otuzbirii prădaseră biserica, își băgaseră acolo caii, spărseseră icoanele și furaseră obiectele prețioase, pe care le vindeau a...	209
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Cât despre băiat, rămăsese în ghearele otuzbirilor. Mă-ntorsei acasă, unde nevastă-mea se odihnea pe două mese, înconjurată de lumânări și femei care o boceau. Băiatul meu cel mare se ocupa singur cu d-ale îngropării. Eu nu puteam sta în capul oaselor. Pieptul mi-era vânăt, mă înecam mereu și credeam c-o să mor. Asta-l...	203
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Atât putui să mai văd, căci sângele mă podidi pe gură și pe nas și mă prăbușii leșinat. Timp de două zile, mă zbătui între viață și moarte, neștiind ce se petrecea în casa mea. Oameni de inimă mă transportaseră acolo. Ar fi fost mai bine, dacă mi-ar fi rămas ochii închiși pentru vecie, deoarece, acasă, cei doi copii ai...	209
Panait Istrati	Haiducii/Domnița de Snagov	Pierderea unui câine îl adusese în starea asta. Totuși, nu-și putu stăpâni dragostea ce i-se năzări pentru fi-mea, Măriuca, dragoste împărtășită și de copil, și mi-o ceru: — O s-o mărit c-un flăcău pe sprânceană și-i voi lăsa moștenire toate acareturile mele. I-o dădui. Avea pe vremea aia abia doisprezece ani. De atunc...	126
Panait Istrati	Codin	Înainte de a ne muta în curtea aceasta, locuisem mulți ani de-a rândul în Comorofca, la două sute de pași de aci. Așa era mama: se muta dintr-un loc, de îndată ce simțea că bârfelile încep să prindă rădăcini. Și încă, în ultimii zece ani, am trecut numai prin două mahalale: dar, când eram mic, se întâmpla să ne mutăm d...	215
Panait Istrati	Codin	Cuvintele “de închiriat" le deslușea ca și cum ar fi știut să citească. Pleca dis-de-dimineață, venea pe înserate și nu-mi aduc aminte să se fi întors vreodată fără să găsească locuința voită și fără s-o fi arvunit. Ajunul mutării era o zi grea, când se curățau cele două odăi, care erau aproape totdeauna părăsite de fo...	220
Panait Istrati	Codin	Am făcut-o și pe asta... Ne-am coborât o treaptă mai jos... Iată-ne și în Comorofca, cea vestită prin „cuțitarii" ei. Dumnezeu să ne apere de rele! Dar a trebuit să viu aici, ca să economisim doi lei pe lună din chirie. Asta face douăzeci și patru de lei pe an, tocmai cât costă un rând de haine pentru tine. Vezi, să fi...	228
Panait Istrati	Codin	Afară de asta, ținea să mă îmbrace curat și să nu mă lase niciodată desculț. Cu toate că eram, cum se spune, „cu dăsagii în spinare", făcea dânsa în așa fel lucrurile, că găsea totdeauna un proprietar care s-o primească cu copilul ei „cuminte" și cu cele șase găini ouătoare, pe cari „le ținea închise". Fiindcă pentru m...	207

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.