author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Înăuntru însă calul cel cu aripi le adusese frumuseţile lumii; nu era în palaturile împăratului ceea ce era în bordeiul lui. Fiii de împărat, carii veniseră în peţit la fiica cea mică, se îmbufnară de ruşinea ce păţise, pentru că fiica împăratului alesese pe cheleş şi se învoiră între dânşii ca să pornească oaste mare ... | 203 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Râseră oştirea şi împăratul cu ginerii cei mai mari ai săi şi trecură înainte. După ce însă nu se mai văzură dânşii, Făt-Frumos scoase iapa din noroi, îşi chemă calul său, se îmbrăcă cu hainele câmpul cu florile şi porni la câmpul bătăliei, ajunse şi se sui într-un munte apropiat, ca să vază care parte este mai tare. O... | 222 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Se găti dară şi el de război şi plecă s-o întâlnească. Făt-Frumos iară se rugă să-l lase şi pe dânsul să meargă, şi iară fu huiduit. Dară dacă dobândi voie, porni iară cu iapa lui. Fu şi de astă dată de râs şi de bătaie de joc, când l-a văzut oştirea că iară se înnomolise şi nu putea să-şi scoată iapa din noroi de fel,... | 211 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | şi plânse, şi plânse, până ce simţi că-i slăbesc vederile. Apoi îşi strânse şi dânsul toată oastea şi porni la bătălie cu nădejde în Dumnezeu. Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoată iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarel... | 207 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | O luară la sănătoasa cari încotro vedea cu ochii dând năvală unii peste alţii de-şi rupeau gâturile. Făt-Frumos însă îi gonea şi-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele. Împăratul îl văzu sângerat la mână, la care se crestase însuşi, şi îi dete năframa sa ca să se lege. Apoi se întoarse acasă izbăviţi de primejdie.... | 211 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Ei îl întrebară ce lapte are acolo, iară el le răspunse, prefăcându-se că nu-i cunoaşte, că duce lapte de capră roşie la împăratul care visase că-i va veni vedere dacă va da cu acel lapte pe la ochi. Atunci ei se încercară a-i cumpăra laptele; dar ciobanul le răspunse că laptele nu-l dă pe bani ci că, dacă voiesc să ai... | 208 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | – Ce lucru bun a făcut nătărăul de bărbatul tău, răspunse împăratul, ca să facă şi acum ceva de ispravă? N-a putut face nimic ginerii mei ceilalţi, cari m-au ajutat aşa de mult în războaie, şi tocmai el, nătângul, o să-mi poată ajuta? Şi apoi nu v-am zis că n-aveţi voie a vă mai arăta înaintea feţei mele? Cum ai cuteza... | 211 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | – Nu, nicidecum, răspunse împăratul. – Apoi dacă este aşa, şi fiindcă lumea te ştie de om drept, fă-mi şi mie dreptate, şi scoală pe cei doi oaspeţi carii şed d-a dreapta şi d-a stânga măriei tale, căci ei sunt robii mei; şi ca să mă crezi, pune să-i caute şi vei vedea că sunt însemnaţi cu pecetea mea în spinare. Cum a... | 208 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu părul de aur | Cum îl văzură mesenii, îndată se rădicară şi se minunară; Făt-Frumos era atâta de mândru şi strălucitor, încât la soare te puteai uita, dar la el ba. Împăratul, după ce lăudă pe fiică-sa pentru alegerea sa cea bună, se dete jos din scaunul împărăţiei şi ridică în el pre ginerele său, Făt-Frumos; iară el, cea dintâi tre... | 136 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | A fost odată un împărat foarte bogat şi puternic. Acest împărat avea un fecior şi o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste şi alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge şi dânsa să-l petreacă. Aşa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât pân... | 206 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | Tot pe atunci în cetatea aceea se afla o văduvă săracă. Ea avea un fiu. El era de treabă, smerit şi sfiicios ca o fată mare. Toţi feciorii de boieri aveau pizmă pe dânsul şi-i puseseră gând rău. Nu-i găsea însă nici o pricină, ca să puie mâna pe dânsul. Fiul văduvei întrecuse pe toţi boierii şi împăraţii la boi şi la s... | 206 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | A se dezvinovăţi înaintea lui nu era cu putinţă. Porunci deci ca numaidecât să se adune Sfatul împărăţiei în taină, ca să otărască pedeapsa ce s-ar cuveni fie-sei pentru o aşa nelegiuire şi ca să se spele ruşinea ce adusese ea părului cărunţit al tatălui său. Sfatul împărăţiei găsi cu cale că spre a se spăla o aşa groz... | 205 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | Cum hotărâră, aşa şi făcură. Împăratul porunci, şi numaidecât se aduse un boloboc mare; puse de-l smoli şi, băgând într-însul pe fata de împărat cu fiul văduvei, porunci de înfundă bolobocul bine, şi îl dete pe Dunăre. Pe când însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se s... | 207 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | Aci o luară apoi pe o pârtie, şi merse, şi merse, până ce văzu că se deschide o poieniţă. În astă poieniţă dete de nişte case foarte frumoase, bătătura cărora era câmpul cu florile. Toate lucrurile în această casă erau cu şart. Nimic nu lipsea. Toate catrafusele îşi aveau vătaful lor şi nimic nu era nerostit. Când voia... | 204 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | El se încumese a răzbi mai înăuntru pădurei decât altă dată. Şi, din vânat în vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos şi peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poieniţa cu casele. Văzu şi casele. El se minună când văzu aşa casă frumoasă într-o astfel de s... | 218 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | Şi căscând gura la dânsele, sluga uită şi potârniche şi tot. Când se deşteptă sluga împăratului, friptura se făcuse scrum. Se bocea biet şi se tânguia de-i plângeai de milă. Fata împăratului îl linişti spuindu-i că o să roage pe împăratul să-l ierte pentru această greşeală. Apoi trimise şi pofti pe împăratul în casa ce... | 201 |
Petre Ispirescu | Fata de împărat şi fiul văduvei | Auzind împăratul cele ce se vorbiră, ceru să fie căutat, ca să-şi iasă din bănuială, căci el nu se ştia vinovat. Atunci, trăgându-i încălţămintea, îi căzu lingura pe care o căutau din cizma împăratului. Pasămite gazda se vorbise cu vătaful lingurilor ca să-i joace renghiul ăsta. Împăratul se făcu ca sfecla de roşu de r... | 206 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi u... | 215 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | – Cum o să mă înfăţişez eu acum înaintea tată-meu cu borţul la gură, zise şi fata, când numai unul Dumnezeu ştie cât sunt de nevinovată? Şi în adevăr că tată-său era un om aspru. Nu le-ar fi iertat o dată cu capul. Se duseră, deci, şi povesti împărătesei toată întâmplarea, şi se rugară de dânsa, ca să intre ea la împăr... | 210 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, şi lângă ea cinci pâini şi un urcioraş cu apă, şi îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de răr... | 204 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag. Ea făcu din ramurile unui copaci un leagăn în care îşi punea copilul ziua; iară noaptea nu-l depărta de la sânul ei, şi, pentru scăld... | 220 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Mai trecu ce mai trecu şi mai mărindu-se şi dânsul, într-una din zile, ducându-se iarăşi la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăşi dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el îşi luă inima în dinţi şi intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu ştia ce este ... | 217 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Voinicul de românaş, în dârdora luptei, nu băgă de seamă ce se făcu al treilea zmeu. Aşteptă ce aşteptă şi dacă văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi şi se aşeză acolo. Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor şi se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa t... | 226 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată şiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, şi îl rugă să aibă milă de ticăloşia lui, căci, zicea ea, nu ştim cum ne va mai aduce şi pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ... | 215 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Vezi că eu sunt fată de împărat, şi pentru o năpaste ce a căzut pe capul meu pribegesc de sunt atâţi mari de ani. – Eu ştiu un leac pentru boala dumitale, stăpână; dară n-are cine se duce să-l aducă. Şi îi spuse o sumedenie de minuni ce făcuse leacul ce zicea că ar fi bun pentru ea. Când se întoarse de la vânătoare fiu... | 207 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | El nu mai văzuse până atunci alt chip de muiere, decât p-al mă-sii. Ş-apoi era atât de frumoasă şi de gingaşe, ca o floare! Ea încă avea la ce se uita la el; căci era un brad de românaş. El se uitase acolo la dânsa. Când îşi aduse aminte că el plecase să aducă mume-sei mere de la mărul roşu, voi să o zbughească. Dară z... | 219 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Şi după ce-i tăie uscăturile şi îi luă omizile, culese trei merişoare ca cele din rai şi se întoarse înapoi. Ajungând în pădure, dete pe la zâna. Aceasta cum îl văzu, îl priimii cu bucurie, îl puse într-o cămară să se odihnească niţel, şi până una, alta, îi schimbă merele şi îi puse altele în locul lor. Când se sculă v... | 216 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Iară dracul de zmeu atât de harnic se arăta în ale slujbei, încât n-apuca să iasă bine vorba din gura voinicului, şi el o ghicea; apoi se făcea luntre şi punte, ca să-i îndeplinească voile. Voinicul băgă el de seamă tragerea de inimă ce avea sluga spre a-i sluji cu credinţă, şi nu se căia de loc că l-a priimit la curte... | 216 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Mă duc, mamă, să-ţi aduc leacuri. La munţii ce se bat în capete este apă vie şi apă moartă. Tocmai acolo mă voi duce, să-ţi aduc apă de aceea. – Nu te duce, dragul mamei; mila Domnului este cu noi; de va vrea el să fiu bolnavă, măcar orice fel de apă îmi vei aduce, în deşert va fi. Nu mă mai lăsa singură. Destul mi-a r... | 209 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Munţii or căta la ea cu ochii bleojdiţi; iară el, până s-or deştepta ei din buimăceală, să se repează iute a lua apă cu borcanele din ambele fântâne. Îi păru mult bine voinicului pentru învăţătura ce-i dete. Apoi luându-şi ziua-bună, plecă. Merse, merse, merse, până ce, după o călătorie silită, ajunse la locul cu prici... | 203 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Îl săruta şi p-o parte şi pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse niţel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morţii când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (îşi) bătuse cap... | 201 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Se întrista în inima lui când vedea că nu-i dă înde bine şi că nu-i poate da nici un ajutor. Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frământă cu firea pentru sănătatea mă-sii, se apropie de dânsul într-o zi şi-i mai zise într-o doară; căci se temea spurcatul a-l mai îndemna. Teama lui era să nu se deştepte voinic... | 207 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | El ştia, vezi, că sfaturile ei îi prinsese mult bine. Zâna, după ce îl învăţă cum să facă să izbutească, îi dete un săpun, un pieptene şi o perie, ca să-i fie de slujbă. El plecă şi merse, merse, până ce ajunse la o pădure deasă şi întunecoasă, de abia putea să răzbească. Bâjbâi el p-acolo până ce dete de ghizuina scro... | 201 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Se luă după voinic. Şi cu toate că telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa îl ajunse. Când văzu că are să-l înhaţe cu colţii ei, voinicul aruncă săpunul. Atunci unde se făcu un noroi cleios şi puturos, de ţi se scutura carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pământ. Scroafa făcu ce făcu, se zvârcoli p... | 201 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Aceasta ieşi numaidecât, întinse mâna şi strigă: – Înapoi, scroafă ruşinoasă, şi teme-te de urgia tatălui meu! Când îi auzi glasul, scroafa rămase încremenită şi plină de ruşine se întoarse. Mergea şi se tot uita îndărăt; pare că tot nu-i venea a crede ceea ce văzuse şi auzise. Se culcă şi de astă dată niţel voinicul, ... | 213 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | – Habar n-am, răspunde şi el, numai Vântul să nu-mi bată: Şi încet, încet, ajunse acasă. Când îl văzu alde mă-sa şi auzi peste câte prăpăstii a dat, muri şi învie de bucurie că-l mai văzu o dată în carne şi oase. Îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o uşurare. Să înnebunească zmeul de ciudă! Văz... | 207 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Luă deci desagii, îi aduse în casă la ea şi luă bucăţică cu bucăţică, os cu os, şi le aşeză una lângă alta, fiecare la locşorul lor. După aceea turnă apă moartă peste dânsele. Ele se închegă, lipindu-se una de alta; pielea se făcu la piftia, întrupându-se. Îl stropi şi cu apă vie şi se însufleţi; dară mut şi surd. Atun... | 211 |
Petre Ispirescu | Voinicul cel fără de tată | Zmeul, carele cu şoşele, cu momele nu putuse da în cap pe muma voinicului şi a se planisi lui, acum o pusese la chinuri. O legase cu o frânghie de mătase roşie, o ţinea nemâncată şi cu ochii în soare. El voia să o omoare tocmai când voinicul ajunse în chip de porumbel. Se dete de trei ori peste cap, cum îl învăţase zân... | 141 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | A fost odată un om, căruia i se urâse cu deşertăciunile cetăţilor şi se făcuse sihastru. Vezi că văzuse el că tot nu e nimic de lumea asta oarbă şi d-aia se dusese în sihăstrie. Acolo el avu vecini fiarele pădurilor, şi aşa de bun era el la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau şi îi lingeau picioarele când s... | 206 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | De gâtul copilului găsi un baier în care citi pustnicul că acel copil este fiu al unei fete de împărat. De crescut, ar fi voit pustnicul să-l crească, dară nevoia era cu ce să-l hrănească. Atunci plecându-şi genunchii se rugă Domnului cu căldură, şi îndată răsări ca din pământ din iarbă verde un smochin mare, cu roadel... | 221 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Apoi să te sui în podul colibei mele şi să iei d-acolo frâul ce vei găsi şi să-l scuturi. Încă vorbind, pustnicul se culcă şi adormi somnul cel de veci. Băiatul plânse cu foc, văzându-se singur. Apoi iată, nene, că leul cel groaznic venea răcnind. I se făcu băiatului părul măciucă în cap de frică, dară, aducându-şi ami... | 205 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | – Ba nu, stăpâne, d-ta să mergi la lume, să faci ce ţi-oi zice eu, că va fi mult mai bine de d-ta. Se miră băiatul de spusele calului. Vezi că el nu ştia nimic de ale lumii. Se mai miră o toană când îi spuse că trebuie să fie îmbrăcat. Şi, după povaţa calului, băgă mâna în urechia lui cea stângă şi scoase nişte haine, ... | 201 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | că în clipa ce vei deschide ochii, cu moarte vei muri, îi zise calul. Băiatul ascultă. Descălecă, dară frâul din mână nu-l lăsă. Se plecă jos şi cu cealaltă mână lua pe nepipăite tot ce putu apuca, îşi umplu sânurile, încălecă şi porni înapoi. Acasă dacă ajunse şi se dezlegă la ochi, ce credeţi că mi-ţi văzu, boieri du... | 206 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Nu era ţârmonie la curte, unde să nu fie şi el chemat. Nu era paradie ori vrun alai sau serbare, ca să nu fie şi el acolo. Azi aşa, mâine aşa, el făcu cunoştinţă cu toţi fiii de domni şi de boieri şi învăţă de la dânşii, ia numai aşa auzind şi văzând, toate obiceiurile: cum să mânuiască sabia ori paloşul, cum să răsuce... | 217 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Două oştiri am trimis, împreună cu fiii mei şi toţi cu totul s-au prăpădit. Nevasta mea, împărăteasa, s-a sfârşit de dorul copiilor şi eu nu e departe până să mă duc să mă împreun cu dânsa, că uite, simţ că slăbesc din zi în zi, şi nu-mi mai dă inima să mă veselesc. Băiatul tăcu şi-i păru rău că aduse vorba despre lucr... | 210 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Novacul avea darul de culca la pământ o oaste întreagă, de se făcea o movilă înaltă cât era ea de mare, când aducea o dată mâna de o da la spate şi apoi el se punea de şedea d-asupra movilei. Arapul meu avea darul de a înghiţi o oştire cât de mare, când sorbea o dată, şi apoi o da afară ca şi mistuită. Şi totuşi ei s-a... | 203 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Aci dacă stătură în popas, prinse a se sfătui cu calul, ce şi cum să facă, iară calul, ca un năzdrăvan ce era el, îi spuse cum să apuce lucrurile ca să meargă la izbândă, la dor de copilă blândă. Şi mai merse ce mai merse şi ajunse la palaturile zmeoaicei. Aceste palaturi erau cu totul şi cu totul de sticlă, şi străluc... | 206 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Aci dacă sosi şi văzu că fata este răpită, se luă după dânşii şi goneşte-i, şi goneşte-i, până ce, când era să puie mâna pe ei, fata aruncă peria înaintea zmeoaicei şi îndată se făcu o pădure mare şi deasă, de nu putea pui de pasăre să răzbată printr-însa. Zmeoaica făcu ce făcu, roase la copaci, căţărându-se din cracă ... | 204 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | unde era pomana aia, ca să se poată urca? Muntele era drept şi piatra lustruită, mă rog, ca o gresie ce era ea. N-avea unde pune piciorul, ca să se sprijinească. Când se atingea de câte un colţ de piatră, cărnurile îi sângera, căci era aşa de ascuţit de tăia ca briciul. În cele de pe urmă, mai căţărându-se din stei în ... | 221 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Atât de spurcată ce era, dihania! Făt-Frumos şi fata de împărat nu mai puteau de bucurie. Ei voiră să se întoarcă acasă la împăratul, carele îi aştepta cu mare nerăbdare. Dară calul le răspunse: – O! o! cine se pripeşte, se pârleşte. Trebuie întâi să omorâm pe zmeu, fiul zmeoaicei, căci până va fi acesta d-asupra pămân... | 207 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Văzând Făt-Frumos că îi apucă noaptea, odată se opinti din toate puterile, ridică în sus pe zmeu şi, aducându-l, îl băgă în pământ până în gât şi, ţinându-l acolo sub picior şi cu sabia goală în mână ridicată d-asupra lui, îl întrebă despre fraţii fetei şi despre oştile trimise. Zmeul crezând că o să-l ierte de la moar... | 213 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Tocmai acum îşi veni şi Făt-Frumos de acasă. El băgase de seamă că aceste moviliţe de pământ grămădit se cutremurau când trecea pe lângă dânsele, dar nu-şi putea da seamă ca ce să fie. Şi, întorcându-se, stete la cea dintâi moviliţă ce întâlni, ceti un hrisov, ceti altul, nimic! mai citi încă unul şi încă unul, pasămit... | 211 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | Bietul Făt-Frumos umbla din mână în mână, căci toţi voiau să-l îmbrăţişeze de mulţumire. Şi, întorcându-se din nou la palaturile zmeoaicei, plesni de patru părţi ale curţilor cu un bici, ce era după uşă în cui, care se făcu un măr de aur; Făt-Frumos îl luă şi îl băgă în sân. Apoi el, împreună cu fata, se puseră în carâ... | 225 |
Petre Ispirescu | Făt-Frumos cu carâta de sticlă | După ce se cunună Făt-Frumos cu fata împăratului, acesta, fiind şi bătrân, se coborî din scaunul împărăţiei, şi se urcă Făt-Frumos. Şi domniră în pace şi în linişte, lăudaţi de popor, până în ziua de astăzi, de n-or fi murit. | 40 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | A fost odată un fecior de boier mare, şi după ce cutreierase ţările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moşia sa. Şi trecând printr-o cânepişte, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El îşi căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui nişte vorbe ... | 204 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Dacă vrei să mergi cu mine, eu te iau de soţie, numai să-ţi ţii cuvântul. Şi cum să nu fi voit fata; căci era un brad de flăcău, chipeş şi drăgălaş, nu glumă. Fata se roşi la faţă ca un bujor; apoi, după ce mai stătu niţel la chibzuiri, întinse mâna şi îi zise: – Ai, să fie bine. Dacă tu vei fi orândul meu, nu scap eu ... | 210 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Când sosi ceasul naşterei, fiul de boier nu era acasă, ci dus într-ale sale. Doamna casei trimise pe ţigancă să aducă o moaşă. Ea aduse pe mumă-sa. Aceasta, cum veni, îi zise: – Milostiva noastră doamnă, mânca-ţi-aşi ochişorii, la noi p-aci este obicei ca doamnele când are să nască, să se suie în pod şi moaşa să stea c... | 205 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | – Cum se poate una ca asta? îi răspunse doamna. Şi pângara de cioară începu a se ciorovoi cu doamna sa. Ba, c-o fi; ba, că n-o fi. Între acestea iată că sosi şi fiul de boier. Ţiganca îi ieşi înainte, şi arătându-i ciurul cu căţeii, îi zise: – Iată ce pricopseală îţi făcu nevasta ce ţi-ai ales. Bine că ţi-a dat Dumneze... | 201 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Ţiganca, care ştia blestemăţia ce făcuse, se temu, văzând frumuseţea merilor, şi zise bărbatului ei, tatăl copiilor răpuşi de dânsa: – Mă, mie mi-a venit aşa să te îndemn a tăia merii ăia ce cresc lângă grajd, şi din ei să faci, din doi, două scânduri la pat, că tot ne lipsesc câteva scânduri. – Bine, fa, răspunse fiul... | 214 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | – Bărbate, îi zise blestemata de cioropină, cum se lumină de ziuă, să tai scândurile alea de le-am pus ieri la pat; căci am visat nişte vise urâte astă noapte. – Bine, fa, îi răspunse el, cum să tăiem ale scânduri aşa de frumoase? – Eu nu ştiu; tu dacă nu le vei tăia, eu mă duc şi mă dau de râpă. Ca să scape de câra ei... | 205 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | – Nici să te gândeşti la una ca asta, că mie mi-este drag, îi răspunse fiul de boier. Văzu ţiganca că de astă dată nu i se prinde vorba, o întoarse la viclenie. Se făcu bolnavă. O săptămână încheiată îşi chinui bărbatul cu gemetele ei. Într-o noapte se făcu că răsare din somn; şi dacă o întreba bărbatu-său, că ce i s-a... | 203 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Trimise maţele la pârâu, cu o credincioasă d-ale ei, ca să le spele, după ce numără până şi cel mai mic măţişor, şi-i spuse că va plăti cu capul ei de va pierde vreun crâmpei din ele. Credincioasa bahniţei, spălându-le la pârâu, nu ştiu cum făcu şi rupse un căpătâi. De frică, îl dete pe gârlă. După aceea se întoarse ac... | 210 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Înţepenise împieliţata, zgâindu-se cu ochii acolo. Şi venind mama copiilor şi trezind-o din buimăceala în care căzuse: – Vezi, stăpână, nu-ţi spuneam eu că nu te poţi îndestula de o aşa frumuseţe, de te-ai uita nu ştiu cât? Procleta le puse gând rău, şi tot plănuia, cum ar face ca să-i răpuie. Într-acestea venea lume d... | 210 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | copii! Decât să flecăriţi la glume şi la câte nagode toate, mai bine spuneţi-vă fiecare basmul său. Toţi într-o glăsuire priimiră de bună cugetarea boierului. Şi spuseseră unii, una; alţii, alta; până ce veni şi rândul copiilor babei, ca să-şi spuie şi ei basmul lor. Dară ei sfiicioşi, cum îi lăsase pe ei Dumnezeu, răs... | 213 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Afurisita de ţigancă cum auzi începutul unei astfel de basm prinse a zice: Un tăciune, Ş-un cărbune, Taci, băiete, nu mai spune. Iară boierul zise şi el: Un cărbune, Ş-un tăciune, Spune, băiete, spune. Băiatul începu iarăşi: – "Mai trecu ce mai trecu şi soţia boierului rămase grea. Când fu la ceasul naşterii, boierul n... | 206 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Peste noapte când se sculară, scândura de sub boier zise:"Dado, greu ţi-e ţie? ""Greu, că este păgâna pe mine, dară ţie greu ţi-e? ""Mie nu-mi este greu, că este tata pe mine." Înşir-te mărgăritari. Ţiganca iară sări cu vorba: Un tăciune, Ş-un cărbune, Taci, băiete, nu mai spune. Dară boierul sări, şi zise şi el: Un tă... | 204 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Credincioasa spălându-le, se rupse un crâmpeiaş şi-l dete pe râu. El se opri pe un prund, şi noi ieşirăm de acolo. Înşir-te mărgăritari." Şi, o minune! Mărgăritarul se înşira de la sine, fără ca copiii să fi pus mâna pe dânsul. Afurisita de ţigancă tot mereu le zicea, căci vedea ea unde are să ajungă treaba: Un tăciune... | 213 |
Petre Ispirescu | Înşir-te mărgăritari | Şi viind şi muma lor, care plânsese de dânşii cu lacrămile cât pumnul, îi îmbrăţişă şi dânsa. Şi plânseră de bucurie că îi mai adună Dumnezeu la un loc pre toţi şi se veseliră veselie îngerească. Atunci boierul, amărât de amăgirea şi înşelăciunea ţigancei, porunci şi aduse din herghelie doi armăsari neînvăţaţi. Apoi le... | 91 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Poveşti de Petre Ispirescu ... | 219 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea. Bietul tat’ său şi biată mă-sa de multe ori se culcau nemâncaţi. Li se rupea inima de milă dară n-aveau încotro. Şi ca să-şi liniştească copiii, el le făgăduia că a doua zi are să le aducă mai mult. Astfel, mai cu şoşele, mai cu momele, adormeau şi... | 216 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Iată, eu mă îndur şi-ţi dau un petec de loc, să fie de veci al tău. Du-te de-ţi alege petecul ce-ţi va plăcea şi apucă-te numaidecât să-ţi faci un bordei. – Bogdaproste, cucoane, şi Dumnezeu să primească. De unde dai să izvorască, răspunse bietul om. Se duse de-şi alese un petec de loc şi până în seară groapa pentru bo... | 214 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Al doilea, groapa ce şi-a făcut pentru bordei, după ce că e mare foarte, apoi n-a avut grijă să o acopere peste noapte cu ceva, numai ca să-mi facă mie pagubă, şi mi-a căzut o vită într-însa de şi-a rupt junghietura. Judecă d-ta acum, nu e dator să mi-o plătească? El zice că n-are cu ce. Şi ce-mi pasă mie de asta? – Bo... | 214 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Vă dau răgaz de trei zile, gândiţi-vă. După trei zile să veniţi şi să-mi ghiciţi întrebările. Ţineţi minte bine. Întâia întrebare sună aşa: Ce este mai gras în lume? A doua: Ce este mai bun? Şi a treia: Ce aleargă mai iute? Aide, duceţi-vă acum. Dară să mai ştiţi una: dacă nici unul din voi nu va ghici vreuna din între... | 206 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | – Ce să am, fata mea? Iacă păcate de la Dumnezeu. Boierul ne-a îndatorat să-i ghicim nişte întrebări pe cari nici oamenii cei procopsiţi nu i le-ar putea spune, necum un sărman prost ca mine. – Ci spune-ne şi nouă, că doară d-om putea să-ţi dăm vrun ajutor. – Ca ce ajutor aţi putea voi să-mi daţi, voi care nu ştiţi înc... | 201 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | În dimineaţa când fu a se înfăţişa la boierul ca să-i ghicească întrebările, fie-sa îi spuse ca ce să răspundă. Săracul se arăta a fi mulţumit, dară se îndoia. Se înfăţişă înaintea boierului. Bogătaşul, mândru şi cu pieptul deschis; săracul umilit şi strâns la piept de sta să-i crape sumanul cel zdrenţuit de pe dânsul.... | 206 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | – Tu ai dreptate. Cela aiurează. În cele din urmă, mai întrebă o dată pe bogătaş: – Ce este mai bun pe lumea asta? – Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive stăpâne, răspunse el, ca judecata cea dreaptă a măriei tale. – Eu, boierule, cu prostia mea mă duce gândul să crez că nimic nu e mai bun pe lumea asta ca Du... | 201 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Ea să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum. Cum auzi săracul unele ca acestea, începu a se boci şi a se văicăra, de nu-ţi venea să-l mai auzi, şi se întoarse la ai săi. Fata cea mare, când auzi cele ce îi spuse: – Nu te teme, tătucă, îi zise ea, că-i viu eu lui... | 210 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Aceştia, cum văzură alaiul cu care venea fata săracului, se repeziră la dânsa, dară ea dete drumul îndată mâţelor şi zăvozii se luară după dânsele, iară fata săracului ajunse la scara boierească aşa precum îi poruncise boierul. Văzând şi această iscusinţă a fetei, boierul n-avu încotro şi fu nevoit s-o primească. Atunc... | 213 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Ea asculta şi tăcea. Unul zise: – Aveam să mă duc până în cutare loc, însă o roată de la căruţă mi se stricase. Nu-mi puteam înhăma iapa la căruţa cu trei roate, mai cu seamă că era a făta. Atunci m-am rugat de vecinul meu, ăsta care e de faţă, să-mi împrumute el o roată. El, ce e drept, aseară mi-a împrumutat roata ce... | 205 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Cum se poate broaştele să mănânce mălaiul? Ce se sfătuiră ei, ce vorbiră, că numai se întoarseră să întrebe pe cucoană ce vorbă fu aia. Dacă veniră dinaintea cerdacului iară, prinseră a întreba: – Da’ bine, cucoană, ca ce să fie vorba ce ne-ai spus-o? Poate-se ca broaştele să mănânce mălaiul? – Nu ştiu dacă broaştele p... | 217 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Dar dacă d-ta găseşti cu cale să mă goneşti, eu mă supun fără să cârtesc şi-ţi mulţumesc încă din adâncul sufletului pentru bunătatea ce ai de a mă lăsa să-mi ales ce mi-e mai drag din casa dumitale. Un lucru te mai rog: fiindcă mă goneşti, lasă-mă să mă mai veselesc o dată şi eu în casa domnului meu şi bărbat. Dă o ma... | 214 |
Petre Ispirescu | Fata săracului cea isteaţă | Aceea am şi făcut. Nimic nu mi-a fost mai drag decât bărbatul. Nu crez să mă ţii de rău pentru că mi l-am luat. Când auzi boierul asemenea vorbe cu noimă, se gândi ce se gândi, apoi răspunse: – Aidem, nevastă, acasă, şi să trăim ca în sân de rai; acum pricep eu ce odor de femei am dobândit. Şi m-am suit pe o şea Şi am ... | 78 |
Emilia Plugaru | Mărţişorul | Măriuţa trăieşte în căsuţa bunicii de la marginea satului. Alături e câmpia şi atunci când îi este urât – unde să se joace fetiţa dacă nu pe câmpie? Poveşti de Emilia Plugaru - Mărţişorul Floricelele, fluturaşii, albinuţele, iarba, arbuştii, un iepuraş năstruşnic cu urechiuşele lungi pe care l-a poreclit Hazlică – toţi... | 225 |
Emilia Plugaru | Mărţişorul | Fiecare fiinţă se bucură de căldura primăverii şi nu e fluture, albinuţă, gâză sau floare să nu o cunoască pe Măriuţa sau pe Hazlică. Fluturaşii îi gâdilă iepuraşului urechiuşele şi acesta râde de se prăpădeşte. Uneori se încâlcesc în părul Măriuţei ca nişte fundiţe multicolore şi probabil de aici au început toate feti... | 208 |
Emilia Plugaru | Mărţişorul | E pasiunea lui cea mare. Croşetează tot ce vede – flori, gâze, fluturaşi şi mai ales mulţime de morcovi. Culoarea morcovie e culoarea lui preferată. Şi toporaşii, şi păpădiile şi albăstrelele în croşetăriile sale sunt portocalii. Doar pe gingaşii ghiocei îi împleteşte din aţă albă de mătase căci după cum zice el: Ghioc... | 215 |
Emilia Plugaru | Mărţişorul | Măriuţa merge des pe câmpia acoperită de zăpadă. Îşi umple coşuleţul cu morcovi, cu foi de varză, pune acolo turte dulci coapte de bunica, seminţe de grâu şi abia se apropie de căsuţa lui Hazlică că imediat un stol de vrăbiuţe o înconjoară. Seminţele de grâu sunt pentru ele. Hazlică ronţăie morcovi, vrăbiuţele ciugules... | 229 |
Emilia Plugaru | Mărţişorul | Până la întâi martie mai sunt doar câteva zile, dar stratul de zăpadă e gros, continuă să ningă, perdeaua de fulgi e atât de deasă încât nu se vede nimic. Troianul ajunge la fereastra căsuţei lui Hazlică. Iepuraşul se înarmează cu o lopăţică şi iese afară să cureţe zăpada că doar nu o să aştepte până va fi întroienit c... | 204 |
Emilia Plugaru | Mărţişorul | Dar a terminat aţa portocalie. În schimb i-au rămas multe ghemuleţe de aţă roşie. Şi Hazlică nu stă mult pe gânduri. Alături de ghioceii albi acum sunt o mulţime de ghiocei roşii. Iepuraşul îi leagă câte doi, unul roşu, altul alb, răsucind două aţe, albă şi roşie, le numeşte mărţişoare în cinstea primei zile de primăva... | 201 |
Emilia Plugaru | Cloşca bunicuţei | Bunica are o cloşcă cu zece puişori. Mi-ar place să mă joc cu aceşti puişori, dar cloşca nu-mi permite. Când mă apropii îşi umflă penele, cârâie supărată şi sunt convinsă că dacă aş încerca să-i "fur" vreun odor – ar sări asupra mea. Doar bunica are voie să-i ia odraslele, să şi le pună-n poală, să le mângâie cu mâna. ... | 204 |
Emilia Plugaru | Cloşca bunicuţei | Vin imediat! Să-mi răstorn mămăliguţa! Cloşca aşteaptă cuminte. – Cloncăi, cloncăi, o dezmiardă bunicuţa, apoi strigă: la poiată! La poiată! Fuguliţa la poiată! Hai la mama! Hai la mama! La poiată! Cloşca cu cei zece puişori merge cuminte în urma bunicii. Şi acest lucru se repetă seară de seară. Într-o după-amiază, eu ... | 212 |
Emilia Plugaru | Cloşca bunicuţei | Ne-am dus la culcare. Am intrat în cămăruţă, ne-am dezbrăcat, ne-am făcut semnul crucii şi eram gata să ne urcăm în pat. Deodată am auzit nişte sunete ciudate. – Ce se întâmplă? am întrebat eu speriată. Bunica a ridicat un pic cuvertura. Am zărit căpşorul cloştii. – Clonc-clonc! ne-a salutat ea bucuroasă. – Vai de mine... | 164 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Puiul de tigru cunoaşte foarte multe poveşti despre Lună, dar niciodată nu a văzut-o în realitate. Poveşti de Emilia Plugaru - Visul lui Tigruţ – Bunico, întreabă el, cum arată Luna de pe cer? – O, Luna e mare, rotundă, portocalie, seamănă cu un bostan copt. – Dar cum arată un bostan copt? – O, un bostan copt e mare, r... | 202 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Vreau să fiu ca tine! Mă duc imediat să dorm! – Somnoroşilor! Sare de pe o frunză de brusture o broscuţă mică, verde, pântecoasă pe nume Oachiucua. Ce importanţă are de eşti mare, de eşti mic? Iată eu… Nu dorm aproape deloc. În schimb în fiecare noapte stau la sfat cu Crăiasa Lună. Noi, broscuţele de pe lacul de Argint... | 210 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Te vei convinge singur. Pe cerul cu stele nimic nu e mai frumos ca Luna! Nimic! Şi Oachiucua dispare în pliurile frunzei de brusture. Dar când vine noaptea Tigruţ adoarme buştean. Visează un vis ciudat. Se face că el, Tigruţ, merge prin Valea cu Roze spre lacul de argint. Noaptea e atât de neagră încât nu se vede nimic... | 202 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Se încruntă broscuţa Oachiucua. Nu aveţi pic de milă! Poate că sărmanul nu ştie să înoate. Îi este frică de apă. – Aşa să fie? Îl întreabă pe Tigruţ broscuţele. – Da, răspunde sincer în visul său puiul de tigru. Nu ştiu să înot şi mi-e frică de apă. – Prostuţule, îi zâmbesc broscuţele. E atât de simplu. Te învăţăm imed... | 205 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Dar ce se-ntâmplă? În jur se luminează ca ziua. Însă această lumină nu vine de la felinarul lui moş Licurici. Tigruţ vede că lacul e de argint, că se află în mijlocul nuferilor. De pe fiecare nufăr îl privesc ochi de broscuţe. Fără să ştie de ce îşi înalţă privirea spre cer. Nouraşi albi, violeţi, albaştri, portocalii,... | 203 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Dar când parcă gata-gata să o prindă, hop că Luna dispare. – Vai, plânge Tigruţ. Nu am reuşit. Luna s-a înecat. – Prostuţule, îi zâmbesc broscuţele. Priveşte! Luna e sus! Şi în acel moment puiul de tigru se trezeşte. Se freacă cu lăbuţele pe la ochi: – Ce vis ciudat, şopteşte el. Totul părea atât de adevărat. Departe, ... | 203 |
Emilia Plugaru | Visul lui Tigruţ | Noapte bună, puişor… | 3 |
Emilia Plugaru | Marea Competiţie | – Trezeşte-te, Rică, bate încet în ferestruică privighetoarea Veg. Acuşi e ziuă… Poveşti de Emilia Plugaru - Marea Competiţie Rică deschide ochii. Somnul nu vrea să-l lase din împărăţia sa. – Rică, trezeşte-te… Brusc iepuraşul sare în picioare. Soarele încă nu a răsărit. Noaptea încet se retrage, păsărelele ciripesc, i... | 203 |
Emilia Plugaru | Marea Competiţie | – Hei, Veg! strigă Rică. Nu ai vrea să alergăm de câteva ori în jurul câmpiei? – Cu cea mai mare plăcere, răspunde trist privighetoarea. Numai că… Picioruşele mele nu sunt făcute pentru alergat… Eu sunt o pasăre, Rică. – Atunci… eu voi alerga, iar tu vei zbura! Va fi foarte distractiv! Ce zici?! – Cu cea mai mare plăce... | 201 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.