author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ioan Slavici | Limir-Împărat | S-a apucat dar Lia şi astă dată de muncă lungă şi grea: a adunat de prin pădure cele şapte flori, cele de şapte ori câte şapte frunze şi cele şaptezeci de rădăcini, a frecat cazanul cel mare, pirostriile de fier şi linguroiul de aramă de le-a făcut lucioase, a strâns şaptezeci şi şapte de braţe de vreascuri uscate şvar... | 215 |
Ioan Slavici | Limir-Împărat | – Oho! mai va, fată, mai va! grăi bătrâna. Pentru ca fiertura să se prindă, trebuie să mai dereticeşti prin colibă şi să cureţi curtea din dosul colibii, ca toate să fie ca la casa unei fete mari. – S-o mai fac – zise Lia – şi pe asta. S-o facă – vai de capul ei! Ea rămase încremenită când deschise uşa colibii: de când... | 221 |
Ioan Slavici | Limir-Împărat | Ea rămase şi mai încremenită când ieşi în curte. Aici îşi ţinea baba hoarele, găini moţate, raţe deşelate, broaşte-ţestoase, şopârle râioase şi fel de fel de alte jigănii spurcate, cu ale căror ouă trăia şi care umpluseră curtea de găinaţ şi de fel de fel de alte murdării, încât te cuprindea leşinul chiar şi când te gâ... | 223 |
Ioan Slavici | Limir-Împărat | Las’ că de aici căra şi colo se aduna, dar afurisitele acelea de lighioane se îngrămădeau în urma ei, şi unde ea curăţa, acolo se spârcăiau ca să le umple toate de alte murdării, şi iar trebuia să cureţe, şi iară, şi iarăşi – şi până ce n-a ajuns să cureţe şi maţele din ele. "Uf!" grăi dânsa când o mântui şi asta şi se... | 217 |
Ioan Slavici | Limir-Împărat | Când veni însă rândul să se frece, ea făcu precum îi zisese şerpoiul: dădea pe deasupra alifiei ca şi când ar fi luânid din ea, dar făcea parcă-i era greu mirosul şi se ţinea de nas cu mâna stângă, iar pe subt ea scuipa pe deget, apoi se freca. | 49 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. Poveşti de Ioan Slavici - Zâna Zorilor A fost odată un împărat, – un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi... | 220 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braţul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea şi cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subţire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde şi cântă, cântă şi râde de dimineaţă până în seară. Numai câte odată-l vede ... | 210 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | De când a întrebat Petru de treaba ochilor, se părea cum că ochiul cel din stânga plânge mai puţin, iară cel de-a dreapta râde mai mult. Petru îşi întări inima şi mai merse o dată la împăratul. O palma e o palma şi două-s două! Gândi şi făcu. O păţi din nou, cum a mai păţit-o. Ochiul cel din stânga lăcrăma acuma numai ... | 226 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Aşa zise împăratul. Petru-şi luă pălăria de pe prispă şi se duse să spună fraţilor săi ce-a auzit. Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi ap... | 226 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Balaurul suspină o dată şi pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se mai auzea nimic. Trecu o lună; Costan începu a alege între cai. Când crăpară zorile de un an,o lună, o săptămână şi o zi, Costan se sui pe cal, îşi luă ziua-bună de la frate-său mai mic. "Să vii şi tu, da... | 220 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Îndată i se întunecă cerul de nu văzu alta decât foc! Foc în dreapta, foc în stânga, foc pe dinainte, foc pe dinapoi. Balaurul arunca la foc din toate şapte capetele. Calul începu a horcăni şi a se arunca în două picioare încât voinicul nu putea să lupte cu sabia. "Stai! c-aşa nu-i bine!" zise el şi se coborî de pe cal... | 204 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | – Neagra-ţi fie lumina! se răsti acum împăratul. Cine te-a învăţat ca să mă întrebi tu pe mine aşa? Cu de-a bună samă vrajitoarea cea de Birsa. Ai tu minte? Au trecut cincizeci de ani de când am fost eu june: cine ştie pe unde au putrezit oasele murgului meu de atuncea?! În podul grajdului îmi pare, cum că mai e o cure... | 225 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Cu o şa plina de aur şi pietre scumpe cu nişte frâie, la care să nu priveşti că-ţi piere lumina ochilor. Frumos cal frumoasă şa şi frumoase frâie pentru Făt-Frumos. – Sari voinice în spatele Murgului, strigă baba facând cruce peste cal şi călăreţ: mai zise apoi o zicală de câteva cuvinte şi intră în casă. După ce Petru... | 220 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Când vei vedea apoi că suntem tocmai pe deasupra balaurului, taie capul cel mai mare, şterge cu mâneca sabia de sânge şi o băgă în teacă, ca să fii gata pe când ajungem la pământ". Petru strânse din pinteni, scoase sabia, tăie capul, şterse sângele, băgă fierul în teacă şi fu gata pe când simţi pământul sub picioarele ... | 274 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Intră în pădure. Florile de pe marginile căii începură a se lăuda şi a îndemna pe Petru ca să le rupă şi să-şi facă cunună din ele… – Ia-mă pe mine, că eu-s mai frumoasă şi dau putere celui ce mă rupe, zicea una. – Ba ia-mă pe mine, că cine mă pune în pălărie pe acela-l iubeşte cea mai frumoasă nevastă din lume, zicea ... | 203 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | În zadar însă! Dacă se pune odata necazul pe capul cuiva, nu scăpa de s-ar şi feri din toate puterile… Florile tot i se îmbiau şi el tot într-una slăbea din inimă: – Fie ce e dat să fie! zise Petru de la o vreme. Barem voi vedea şi Vâlva pădurilor. Să văd, ce e? Cu cine am de lucru? Dacă-mi va fi ursita să mor de ea, v... | 207 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Dacă e acuma aşa, aşa apoi fie cum e! – Nici nu-ţi fie frică! începu a-l îndemna Murgul. Ia frâul de la mine din cap şi umblă ca să înfrâni Vâlva cu el. Alta nu mai zise, căci Petru nici nu avu timp să desfrâne cum se cade până ce şi ajunse Vâlva la ei… Petru nu putea privi la ea… aşa era de grozavă şi de înfricoşată. ... | 206 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Lupta mai curse o zi şi o noapte şi mai înfricoşată ca până acuma. Petru simţea abia că se mai poate mişca de obosit ce era. – Stai acuma, că văd că am cu om de lucru! Stai, zise Vâlva şi de-a două oară. Stai! Să ne împăcăm. Petru se luptă mai departe deşi abia mai putea răsufla. – Nu sta! vorbi Murgul. Dar nici Vâlva ... | 211 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Nici nu e nevoie să spun. Repede a mers… până ce n-a ieşit din pădurea cea de aramă. – Stati pe loc! Daţi în paşi să văd ce n-am văzut! zise Petru mai odată când ieşiră din pădurea cea de aramă. Inaintea lui se întindea acuma o pădure încă mai minunată decât cea de aramă, cu tufiş mai strălucitor, cu flori mai frumoase... | 208 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | – Dulce-ţi fie fericirea, că m-ai scos de la robie! zise şi astă-dată Vâlva, apoi se întinseră la cale cum s-au mai întins şi până acum. – Ho, staţi pe loc! Daţi în paşi!. Să văd, ce n-am mai văzut încă, strigă călăreţul acuma de a treia oară, puse după aceea palma pe ochi, fiindcă se temea că-i va pieri lumina de raze... | 221 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Se făcea nu ştiu ce şi nu ştiu cum… destul că lui Petru îi părea c-a intrat cineva în miezul lumii şi a început s-o întoarcă pe dos. Grozav era ce era şi înfricoşat… şi… să ferească Dumnezeu! – Vezi aşa! zise Murgul supărat, dacă n-ai putut rămânea în pace. Petru văzu că nu mai vede nimic, începu a simţi că nu mai simt... | 215 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Aşa lucra el o zi şi o noapte fără să vadă alta decât negru înaintea ochilor săi, fără să audă alta decât cursul sudorilor sale de pe trupurile cailor.. De la o vreme chiar şi începu a crede că nici nu mai trăieşte, ci a murit acuma de mult. Deodată începu a se desface negura… În zorile zilei a doua, negura se resfiră ... | 204 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | zise Murgul…, şi nu mai zise după aceea nimica, că-i astupă apa gura. Lupta se începu din nou… Petru dădu o zi şi o noapte necurmat fără ca să fi ştiut în ce şi se luptă fără să ştie cu cine… Când se apropiară zorile zilei a doua, începu a simţi cum că slăbeşte din picioare. – Acuma pier! strigă cam supărat; însă pentr... | 231 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Pe Petru îl trecură fiorii o dată din sus în jos, o dată din jos în sus, o dată cruciş, şi o dată curmeziş; după aceea întări inima şi începu a lucra cum a mai lucrat şi… n-a mai lucrat. Trecu ziua. Petru începu a slăbi din puteri. Trecu amurgul serii; lui Petru începură a i se împăienjeni ochii. Când ajunse la miezul ... | 224 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | – Frumoasă-ţi fie nevasta, că m-ai scos de la robie! zise Vâlva. Plecară, se duseră şi pe când se învăluia ziua cu noaptea ajunseră spre marginea pădurii de aur. Cum mergeau aşa pe cale, lui Petru începu a i se urî şi ca să facă şi el ceva, dete a privi la cununile cele frumoase. – Ce să fac cu trei cununi? începu a vo... | 208 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Pe marginile căii vor fi focuri din focuri şi eu mă tem că tu vei merge să te încălzeşti. – Şi pentru ce să nu mă încălzesc? – Nu e bine să te încălzeşti! răspunse Murgul cu grijă. – Intră! grăi Petru fără frică, dacă trebuie, voi şti răbda la frig. Pe cât Petru intra mai adânc în împărăţia Sfintei Miercuri, pe atâta s... | 211 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Dar nici Petru n-a crescut fără necaz… scrâşnea din dinţi şi nimic mai mult, deşi a fost înţepenit, încât nici nu mai putea clipi. Aşa ajunseră la Sfânta Miercuri. Petru coborî de pe cal, aruncă frâul în capul Murgului şi intră în coliba Sfintei Miercuri. – Buna ziua, Maică! – Mulţumim, voinic friguros! Petru râse o da... | 203 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | – Zău aci cam rău, că-i supărat! – Cine îl supără? întrebă Petru acum mai aspru. – Fraţii tăi Costan şi Florea! răspunse iarăşi din cutie. Pe cum îmi pare mie cer împărăţia de la el şi bătrânul zice că n-ar fi vrednici de ea. – Mergi Murgule, că nu e vreme de pierdut! strigă acuma Petru. Închise după aceea cutia şi o b... | 206 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Hei! dar nici Petru nu se lăsă! îi curgeau sudorile vale, el se ştergea cu mâneca şi mână în goană mai departe. De cald ar mai fi fost cum ar fi fost, era însă şi un alt lucru care pe Petru îl supără încă mai tare. Pe lângă cale tot câte la o azvârlitură bună de departe una de alta erau nişte văi răcoroase cu nişte izv... | 212 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Petru îi mulţumi… precum e acuma datina la oameni cu cinste şi nărăveală, prinseră după aceea vorba… cum prind adică oamenii ce nu s-au mai văzut încă. Petru spuse veste de la Sfânta Miercuri, vorbi despre patimile sale şi despre calea în care a pornit şi luă ziua bună, că zău! el nu prea avea vreme de pierdut… Hm! cin... | 215 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | tocmai până unde ajung ochii lui peste pustiul cel gol. – Aceea e casa Sfintei Vineri, răspunse Murgul. Dacă mergem bine poate ajungem încă până ce se întunecă deplin. Aşa şi fu… Noaptea se făcu noapte. Făt-Frumos se apropie cu încetul de casa cea depărtată. Peste pustiu se vedeau o mulţime de năluci ce se goneau pe di... | 205 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | dacă aş şti! şi aruncă cununa. – Şi pentru ce să fac aşa?, întrebă Petru… cum întreabă adică omul, care vrea să ştie că pentru ce face. – Taci, du-te şi fă! zise Murgul pe scurt şi Petru nu mai lungi vorba, ci făcu precum i se zise. Abia aruncă Petru cununa când se şi îngrămădiră Vântoasele peste ea şi începură a se ba... | 216 |
Ioan Slavici | Zâna Zorilor | Petru nu mai făcu vorbă, ci porni spre casă. Cum era aşa de noapte, Petru nici nu vedea casa Sfintei Vineri, ci merse numai pe razele luminii ce străbăteau din fereastră până la el. Ajungand la casă, nişte căini începură a lătra, când simţi ceva străin prin apropiere. – Cine se mănâncă cu câini? amară i-ar fi viaţa! st... | 184 |
Ioan Slavici | Stan Bolovan | Au fost odată, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, şi muierea lui. Ea era tristă mereu şi degeaba încerca soţul ei să afle de ce, că ea nu voia să-i spună, căci, zicea ea, avea să fie şi el trist dacă află. Poveşti de Ioan Slavici - Stan Bolovan Dar Stan nu se lăsă şi pînă la urmă ea îi spuse că e suparată că n... | 220 |
Ioan Slavici | Stan Bolovan | Acolo află că un zmeu vine în fiecare noapte şi le ia câte trei oi, dar şi laptele de la şaptezeci şi şapte de oi, pe care îl ducea zmeoaicei bătrâne, să se scalde în el ca să întinerească. Atunci Stan întrebă ce i-ar da ei dacă i-ar scăpa de zmeu, iar ciobanii îi spuseră că îi dau a treia parte din oi. Pe la miezul no... | 217 |
Ioan Slavici | Stan Bolovan | Aflând Stan că anul e de trei zile, iar simbria de şapte saci de galbeni pe zi, se învoi şi plecă cu zmeul. Ajunseră nu departe de casă, iar Stan o zări pe mama zmeului, bătrână şi groaznică la vedere. Zmeul îl lăsă să aştepte afară şi se duse să-i spună maică-si că l-a adus pe omul ăla, care mănâncă bolovani şi stoarc... | 207 |
Ioan Slavici | Stan Bolovan | Se duseră acasă, iar zmeoaica se cam îngrijoră şi ea când află că vrusese să arunce buzduganul tocmai în lună. Dimineaţă îi trimise la fântână, să umple fiecare cu apă câte douăsprezece burdufuri, făcute fiecare din pielea unui bivol, şi să aducă apa acasă. Zmeul umplu cât ai clipi burdufurile, dar Stan abia târâse pân... | 206 |
Ioan Slavici | Stan Bolovan | Atunci zmeul îi spuse că duce el şi lemnele lui Stan, numai să lase pădurea la locul ei. Stan nu se învoi până când zmeul nu-i făgădui că va primi simbria de şapte ori câte şapte saci cu galbeni. Acasă, zmeoaica nu prea se îndura să îi da atâţia bani şi îi zise zmeului să îl omoare pe Stan la noapte, să-i dea cu buzdug... | 225 |
Ioan Slavici | Stan Bolovan | Îl scăpară de grijă copiii lui, care, de cum zăriră zmeul, năvăliră flămânzi, cu câte un cuţit şi o furculiţă în mâini, strigând că ar mânca toţi carne de zmeu. Zmeul aruncă sacii şi fugi înspăimântat şi de atunci nu a mai cutezat să se arate în lume. Iar Stan, tocmai când număra galbenii cu nevasta şi copiii, se trezi... | 84 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | A fost odată un împărat, şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Poveşti de Ioan Slavici - Rodul ... | 207 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Împăratul nu credea aşa ceva şi l-a chemat pe Danciu la sine. – N-o să fii nici tu în stare să te urci, i-a zis, şi să ştii că, dacă nu te vei putea urca, dau poruncă să-ţi taie capul. Danciu s-a învoit să-i taie capul, dacă nu va fi în stare să se urce, şi a rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gând... | 216 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Iară dânsa era Mama Vânturilor. Seara, după ce s-a întors, fiul ei a simţit miros de om pământean. – Simt boare de om, zise el mumei sale. Cine a venit şi în ce treburi umblă? Ea îi spuse ce şi cum, toate din fir a păr, precum le aflase de la Danciu. – De, zise fiul ei, Vântul cel fără de astâmpăr, eu suflu, ce-i drept... | 210 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Viind acasă fiul ei, care e Omul-din-lună, a făcut şi el întrebările pe care le făcuse vântul. Ea îi spuse că e om bun şi umblă să afle ce fel e rodul pomului. – Îmi pare foarte rău, răspunse el. Eu mă uit, ce-i drept, prin toate crăpăturile, dar n-am ajuns să aflu ce fel de rod are pomul acesta. Dimineaţa, după ce Dan... | 223 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Nu mai era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moşneag bătrân, de tot bătrân. – Ai obosit, nu-i aşa? îl întrebă moşneagul. – De! am cam obosit! îi răspunse. – Ei bine! grăi moşneagul, dacă eşti obosit, sari ici în locul meu şi mai odihneşte până ce mă voi fi întors eu. Danciu se aşază ... | 207 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Lia se încruntă şi-i porunci olacului său să se ducă iute şi să-l aducă pe moşneag la locul lui. Olacul se puse pe drum şi alergă o zi întreagă, de dimineaţă până seara, dar nu ajunse la el. Mai alergă însă încă o zi, şi pe înserate îl ajunse, puse mâna pe el, îi trase o trânteală bună, apoi îl luă în spinare şi-l duse... | 203 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | După ce el s-a îmbrăcat, iar a venit fata cea frumoasă şi l-a dus la grajdul celor doi cai cu părul de aur. – Iată, îi zise ea, aici în cămăruţa de alături e ovăz de aur; dă-le din el cailor în fiecare zi o dată câte o baniţă. Iar s-a făcut apoi nevăzută, şi prin cele cu desăvârşire minunate abia de aici înainte trece ... | 205 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | După aceea a pus fâşie lângă fâşie, ca să le coase la loc, dar să vedeţi minune! fâşiile se ţineau una de alta, încât Lia, Zâna Zânelor, stătea cuprinsă de uimire când l-a văzut dimineaţa îmbrăcându-se tot ca ea. Lia s-a dus apoi să se pieptene. Ţiganul, de asemenea. Li se puseră două oglinzi, fiecare cu toate cele de ... | 206 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Luându-şi apoi "ziua bună" unul de la altul, el plecă la vânătoare. N-a făcut însă decât vreo câteva sute de paşi, şi s-a pomenit cu olacul care alerga spre el ca să-i spună că Lia îi trimite vorbă să cruţe vânatul şi să nu împuşte decât doi iepuri. Mergând mai departe, şi tot mai departe, a zărit o pădure cu copaci de... | 206 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | S-a dus dar, şi mereu s-a dus – un ceas, două, trei ceasuri, timp de patru ceasuri s-a tot dus fără ca să poposească, şi iată că a zărit o întreagă turmă de iepuri. El rămase nedumerit. Un iepure mai avea să culce la pământ, unul singur. Iepurii erau însă grămadă, tot unul lângă altul, şi el, nefiind vânător bun, se te... | 201 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | De! nu se simţea el destul om pentru ca să se-ncumete a-şi măsura puterile cu asemenea matahală. El puse deci mâna pe arc şi-l încordă. Cellalt fu şi el gata să tragă, dar era prea târziu, căci Danciu îl şi culcă la pământ. El se întoarse apoi acasă. Lia rămase cuprinsă de spaimă când îl văzu aducând patru iepuri. – Va... | 203 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Pomul însă avea trei feluri de poame: mere de aur, pere de aur şi prune de aur. Servitorul nu ştia din care să ieie patru, căci luând din fiecare câte trei, erau numai nouă. El chibzui în cele din urmă să ieie patru prune, căci prunele erau mai mici decât merele. Aşa a şi făcut, şi le-a adus Liei, care i le-a dat soţul... | 201 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Sosit aici, el strigă "una", şi fu jos leagănul în care se aşezară toţi trei: el, mama sa şi fata de împărat. Iar numără apoi "una" şi el fu sus. – N-ai vrut să mă iubeşti, nu te iubesc nici eu! îi zise acum fetei de împărat, şi-i dete brânci ca să cadă pe pământ. Ea a tot căzut trei zile şi trei nopţi de-a rândul, iar... | 206 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Dacă vei presăra praful acela pe faţa moartei, aceasta va învia şi trupul se va întrema chiar mai şi mai de cum a fost. Danciu a alergat fuga la împărat, a cerut capul moartei şi a presărat pe el praful, cum zisese mumă-sa. Cât dai în palme, trupul fetei s-a întremat, crescând bucată lângă bucată, şi ea începu să vorbe... | 201 |
Ioan Slavici | Rodul tainic | Am fost şi eu la ospăţ şi-am pus mâna pe un ciolan, apoi am plecat lăsându-i în fericire, care n-a mai încetat nici până astăzi, dacă nu vor fi murit cumva. | 31 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreț vestit. Și murăturile foarte mult îi plăceau. Mai ales dacă era cam răgușit, le bea cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, po... | 229 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-fățiș. El nu mai sucește vorba, ci spune drept în față, dacă i s-a pus ceva pe inimă. Nu e bine să fie omul așa. Oamenii se prea supără când le luăm căciula din cap. Și e bine ... | 219 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | O vorbă și încă ceva, pentru mai bună înțelegere, la protopop, o cale la episcopie, și aici o vorbă bună de la protopop: lucrurile se fac, numai dacă le știm face. Cu mult, cu puțin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni — pentru buna înțelegere între credincioși. Popă-n Sărăceni? Cine știe ce vrea s... | 213 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Aici sunt munții; de aici vine ce vine. Dincolo, peste Râpoasa, este Valea-Răpiții, o vale mai adâncă decât Valea-Seacă și numită așa pentru că prin ea curge Răpița. Răpița este supărăcioasă, mai ales în timp de primăvară, iar pârâul de pe Valea-Seacă este un crac al Răpiții. Primăvara, când se topește neaua pe munți, ... | 211 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Unde nu e nădejde de dobândă lipsește și îndemnul de lucru. Cine lucrează vrea să câștige, iară sărăcenenii și-au fost scos gândul de câștig; pentru aceea nici nu se aflau îndemnați să lucreze. Cât puteau, petreceau vremea întinși la răcoare; nu puteau, își mâncau zilele lucrând prin alte sate învecinate. Când venea ap... | 206 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; ac... | 201 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Iar acum părintele Trandafir, ajunsese la acest canon de pocăință. El nu mai putea să aștepte că va face ca alții, să vină o zi, să stea alta și să se ducă în a treia. Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată f... | 220 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | "Este un lucru folositor, zicea el, când oamenii se adună spre a se mângâia și veseli împreună. Chiar Mântuitorul a început cu pomenile și cu nunta de la Cana Galileii." Așa gândea acum părintele Trandafir: dar în Sărăceni nu erau nici pomeni, nici ospețe. "Un lucru! își zise părintele mai în urmă. În satul sărac popa ... | 203 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decât aceea când vede că este ascultat de către alții și că vorbele lui prind rădăcini. Gândul bun se-nmulțește, cuprinzând loc în mai multe suflete, și cine îl are și poartă, mai ales atunci dacă îl prețuiește, se bucură când vede că-și face cale-n lume. ... | 216 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Sunt păcătoși! căci nu numai dorințe avem, ci și pofte trupești. Poftele cele curate sunt date omului ca să le astâmpere prin rodul muncii; dorințe îi sunt date în suflet ca să cuprindă lume și Dumnezeu în sine și, fericit, să le privească. Lucrarea este dar legea firii omenești, și cine nu lucrează greu păcătuiește. D... | 201 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Au venit apoi alte duminici. Părintele Trandafir a mai dat însă îndărăt cu predicile. Chiar în a doua duminică n-avea cui să vorbească. Era vremea cam ploioasă și oamenii au rămas pe acasă. Alte duminici însă era vreme frumoasă: pesemne atunci nu se îndurau oamenii de vreme; le venea greu a se despărți de cerul lui Dum... | 211 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Popa la biserică, popa la mort, popa la nuntă, popa la vecin: trebuie să fugi din sat dacă voiești să scapi de popa. Și unde te prinde te omoară cu sfatul. Vrun an de zile a dus-o părintele Trandafir cu sfatul. Oamenii ascultau bucuros; le plăcea să stea de vorbă cu popa și chiar se prindeau de sfaturi. Atâta însă, și ... | 202 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Se întâlnește cu un copil nespălat: "Auzi, nevastă, mult lictar aveți voi de se mânjesc copiii atât de tare." Dă de un om culcat la umbră și-i zice: "... Bun lucru! bun lucru!" Iar dacă omul se scoală, îl roagă să nu se lase de lucru, că are copii. Așa începe și o duce mai departe tot așa. A ajuns treaba într-atât, înc... | 226 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Oamenii ajunseseră atâta de sfătoși și atâta de batjocoritori, încât ziua întreagă stau grămezi, câteodată la sfat, câteodată la batjocură. Era lucru minunat: oamenii cunoșteau binele, râdeau de rău, dar nu se urneau din loc. Ei! spună om cu suflet: să nu se supere părintele Trandafir? Ba să se mânie, greu să se mânie!... | 211 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Părintele Trandafir astă dată n-a avut noroc să tragă folos din răuvoitorii săi. Episcopul era un suflet bun, vrednic ca să fie pus în toate pomelnicele de pe fața pământului. I s-a făcut milă de bietul popă și i-a dat dreptate, ocărând pe poporeni. Adică tot în Sărăceni a rămas Popa Tanda. * Îndeobște, nenorocirile se... | 211 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Iar acești dormitori erau iubiții lui, iubiți de a căror fericire el avea să răspundă, iubiți prin care el viețuia și a căror iubire da preț vieții sale. Gând se înșiră cu gândul în capul lui. Sufletul îi trecea în trecut și în viitor, și viitorul, în starea în care se afla, nu putea să și-l înfățișeze decât cu cele ma... | 228 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Nu totdeauna însă omul gândește. Sunt întâmplări în fața cărora mintea stă locului: în primejdie, când sufletul nu mai află ajutor, în bucurie, când el nu află izvorul din care îi curge norocul, și în înșirarea gândurilor sale, când el nu le mai află legătura. Atunci când omul în orice chip a ajuns la locul unde putinț... | 201 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Și părintele Trandafir și într-asta era credincios către sfânta învățătură; el totdeauna a lucrat numai pentru povățuirea sufletească a poporenilor săi, așteptând ca aceștia, drept răsplată, să se îngrijească de traiul lui zilnic. Nu însă totdeauna lumea este întocmită după cum este scris și este poruncă; așa era numai... | 201 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Părintele numai de ale altor case purta grijă. Masa popii nu era mai bună decât casa. Vorba cu lumea gheboșilor: omul se îndreaptă după oameni, chiar și când ar voi să-ndrepteze oamenii după sine; popa trăia în felul satului. Noroc avea numai cu zestrea preotesei; dar de unde numai se ia, multă vreme nu se ia; și asta ... | 203 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Afurisitul de acoperiș! Nu mai era chip să-l lase precum era. Colo jos în vale, pe unde sunt bălțile cele multe, nu cresc numai sălcii și răchite; pe ici, pe colea este și șovar, pipirig, papură, ba chiar și câte un fir de trestie. "Așa voi să fac!" gândi popa. Luă un om, îl puse la șovar, la pipirig, la papură și tres... | 238 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Popa iarăși luă om, îl trimise să taie spini și pari, bătu parii în pământ, puse spinii printre pari și gardul fu gata. Înaintea casei, înspre biserică, loc de vreo 400 de stânjeni, locul fu îngrădit: iară portița se făcu din patru pari înțepeniți cu alți doi, care erau puși cruciș. Mai ales preoteasa se bucura foarte ... | 201 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Nu era ziuă în care atât popa, cât și preoteasa să nu fi mers măcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nu erau răsărite semințele. Mare a fost bucuria într-o zi. Popa s-a sculat mai de dimineață. — Muiere, scoală! — Ce-i? — Au răsărit! Toată ziua aceea popa și preoteasa cu copii cu tot au petrecut vremea ș... | 203 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Asta nu mai ieșea din mintea popii. Pentru ce să stea goală? Oare n-ar putea el pune păpușoi și în dosul casei? În țarinile de pe Față oamenii arau și semănau, în sat însă neatins era pământul, pentru că aici era sat. Marcul Florii Cucului, vecinul popii, avea un plug cam stricat... dar plug, iar Mitru Cătănaș, vecinul... | 205 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Trebuiau cai, trăsură, plug, slugă, grajd. O mulțime de lucruri trebuiau. Iară popa nu se prea pricepea la plugărie... Și totuși, straturile erau verzi, păpușoiul încolțea. Popa își întări gândul; luă rămășița din zestrea preotesei, care sta încă încuiată în ladă, și se apucă de muncă. Plugul Marcului era bun pentru în... | 204 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Și acum icoana zăcea pusă în fundul lăzii, învelită în hârtie. Ar fi dorit mult s-o pună între ferești, să pună și flori de busuioc împrejurul ei, s-o vadă mai adeseori, fiindcă icoana era chipul Sfintei Maria, Maica Domnului, și pe fiica preotesei o chema Maria. Era și un alt lucru ce o supăra pe preoteasa: o fereastr... | 232 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Multă vreme nu trecu până ce lesele și fură gata. De minune nu era lucrul: erau însă cele mai bune lese în Sărăceni, bune, încât Cozonac nu se putu răbda să nu-și zică: "Popa e omul dracului!" La târg și de la târg acasă, părintele se făli cu lesele sale; află că alții au, ba chiar cumpără mai rele lese decât acelea pe... | 201 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | — Tare ți-e degrabă! îi grăiește popa, și-i trage una cu nuiaua. Marcu sare și se încredințează că el este cu mult mai sprinten decât credea. În urmă, astă încredințare i-a fost de mare folos. Înainte de Rusalii, părintele a gătit un car de lese, cu care avea să meargă la târg, și Marcu știa foarte bine că, dacă popa v... | 210 |
Ioan Slavici | Popa Tanda | Dându-i ajutor popii, Marcu a început să facă mai bune lese decât popa. Rogojina a ieșit în cinstea lui; iară popa n-a venit plouat, ci cu punga plină de la târg. Ziua sfintelor Rusalii astă dată a fost zi bună. Preoteasa avea rochie nouă, cei trei mai mărișori aveau papucași din oraș, Măriuca cea mai micuță avea o păl... | 166 |
Ioan Slavici | Scormon | Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până ... | 222 |
Ioan Slavici | Scormon | Îi mai place afară la uliță. Nu pentru că ar fi trecători, dar afară cântecul vine mai bine. E cald, dar deprinsă e fata la ger și la arșiță. Cu brațele goale, cu poalele aninate în brâu și cu ștergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei. Din... | 204 |
Ioan Slavici | Scormon | Îi părea c-a mai văzut adeseori acest câine, dar unde și cum nu-și aducea aminte. Deodată, fața ei se însenină. — Scormon! strigă ea cu bucurie, ca și când ar întâlni un vechi prieten. Când auzi câinele acest cuvânt, sări iute la picioarele ei, apoi se ridică cu labele pe ea și iarăși îi cuprinse picioarele, sări împre... | 205 |
Ioan Slavici | Scormon | Despre alții tot mai vine câte-o veste. Dar el n-are pe nimeni decât pe bietul acesta de câine, care piere de foame. La acest gând, Sanda privi împrejur. Scormon era tupilit la picioarele ei. Ea începu să-l netezească. — Scormon! tu n-ai stăpân! Scoromon se ridică și-și puse labele pe genunchii ei, privindu-i în față. ... | 221 |
Ioan Slavici | Scormon | După aceea se ridică repede, intră în curte, în casă și ieși cu o bucată de mălai proaspăt. — Scormon, ia, mănâncă! grăi ea, întinzându-i bucata. Câinele începu să mușine mălaiul. — Mănâncă, Scormon, mănâncă! Sărmanul, cât e de slab: abia a mai rămas păr pe el! Mănâncă, Scormon! Scormon apucă bucata cu sfială și o puse... | 201 |
Ioan Slavici | Scormon | — Unde e Pascu? întrebă Sanda încă o dată. Câinele începu iarăși să urle. Muma și fata stăteau privind cu înduioșare la câinele ce în limba lui se plângea de singurătate. — Da, nu e a bine! grăi naica Marta într-un târziu. Dumnezeu să-i ierte păcatele! Era băiat bun. Nu mai știe nimeni să facă brânza cum o făcea el. Bi... | 201 |
Ioan Slavici | Scormon | — Ești galbenă ca ceara! — Nu știu! zise Sanda, mergând să dea mălai la câine. Și din zi în zi Sanda se făcea tot mai tăcută, mai galbenă și mai gânditoare. Îi plăcea să iasă seara afară, numai cu Scormon. Acesta, peste câteva zile, încetă a mai urla când îl întreba unde e Pascu, ci scheuna numai privind împrejur, ca ș... | 212 |
Ioan Slavici | Scormon | Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde satul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai in cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă umbră păstorului. Berbecii sunt bătăuși, mioarele sunt grase și mieii... | 210 |
Ioan Slavici | Scormon | De patru săptămâni își paște turma și încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în... | 206 |
Ioan Slavici | Scormon | Sanda lui badea Stan. Parc-o vede acum tot cum era înainte de trei ani, dar totuși parcă tot nu e cum a fost atunci. Parcă e — ferească Dumnezeu — cum! Ar voi să-i spuie o vorbă, dar nu o găsește, tocmai de aceea. — Mi-a spus Florea lui Butuc c-ai venit acasă! grăi Sanda înăbușită. Pascu abia putu să o audă. — Da! am v... | 202 |
Ioan Slavici | Scormon | zise Sanda cu glas tremurător. — Te duci acasă? — Da! mă duc! răspunse ea, plecând. Pascu plecă în urma ei. Acuma se opri Sanda. — Dar unde ai plecat? o întrebă Pascu. — Am fost numai iac-așa! — Ce duci în cârpă? Sanda privi la cârpă, apoi la Pascu. Ochii începură să i se împăienjenească. Scormon văzu cum o lacrimă se ... | 175 |
Ioan Slavici | Gura satului | Nu-i vorbă, răi sunt oamenii, încât mai răi nici n-ar putea să fie. Chiar și acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile de răutate, și nu avem decât să-l atingem unde-l doare pentru ca să-l facem mai dârz decât alții. Dar nenea Mihu tot om bun rămâne. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dânsul, să ... | 204 |
Ioan Slavici | Gura satului | Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădi... | 204 |
Ioan Slavici | Gura satului | zice una. — Cine altul decât Toderică, îi răspunde alta. — Toderică? Așa umblă gura satului. Nici să visezi din ce scornește o poveste. Pentru ca să vorbim drept, Toderică e Toader, ba chiar Tudoroiu. Lasă că avea din cine să iasă fiindcă și tatăl său, Cosma Florii Cazacului, seamănă cu dânsul. Fecior și tată, când cal... | 203 |
Ioan Slavici | Gura satului | După aceste, ea își adună buzele și întreabă: — Ce mai fac ai voștri? — Ei! Ce să facă? răspunde el, iacă! mai una, mai alta... De aci înainte vorba trece la lucruri mai depărtate. Toader spune că a vorbit cu cumnatul, cu vărul, cu finul, în sfârșit, cu cutare și cutare dintre oamenii vrednici de a fi stat de vorbă cu ... | 222 |
Ioan Slavici | Gura satului | Cu totul fără nici un temei nu sunt însă nici vorbele babelor. Prea se potrivesc tinerii la stare și la făptură, prea sunt deopotrivă în sat și-n șapte sate! E vorba, cine-a fost Cazacul, cine Florea Cazacului și cine este Cosma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți... | 202 |
Ioan Slavici | Gura satului | În toate duminicile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra în sat un voinic curățel. Nimeni nu se întreba de unde vine și unde descalecă; toată lumea știa că este Miron oierul și nimeni mai mult nu dorea să știe. Trecuse un an de zile de când Miron venea mereu la joc; flăcăii îi erau pri... | 216 |
Ioan Slavici | Gura satului | Fetele dar, când voiau să asculte, rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu voiește, fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai din când în când, foarte arareori, Marta ruga pe Miron să cânte. În horă Miron totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora se o... | 204 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.