Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Nicolae Iorga	Istoria literaturii românești	Danțul se cere punctat, și se punctează cu literatură. În dispoziția aceea cu totul specială pe care o provoacă danțul, sângele merge mai repede, mai bogat; în contactul acesta al mâinilor, al trupurilor, în atmosfera aceasta cu totul specială, fiecare, de la o bucată de vreme, nu mai vede pe toată lumea, ci un suflet ...	203
Nicolae Iorga	Istoria literaturii românești	Într-un anume moment se aduce vin, și era o datorie pentru boieri să bea, de câte ori se ridica păharul, în sănătatea, întâi, a lui Dumnezeu, trei cuvinte românești, care ni-au fost păstrate în descrierea lui l’Escalopier, apoi în sănătatea împă ratului, adică a sultanului, și în unele cazuri, când era un trimis străin...	206
Nicolae Iorga	Istoria literaturii românești	Își închipuie cineva că ziceau numai din vioară? Ziceau din vioară, dar, în același timp, cântau cântecul, poezia aceea, venită din Peninsula Balcanică la noi. Să-mi dați voie să strecor cu această ocazie o explicație la care țin. Eu nu cred că sârbii au creat cântecul popular; i-au dat o formă strălucită, dar că l-au ...	183
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	A scrie o autobiografie – și m-am gîndit deseori la aceasta – mi-a părut, la urmă, un lucru jenant și impiu. Cu ce drept amesteci oameni pe cari i-ai prins printr-o singură lature, într-un anume moment și a căror amintire, în legătură cu atîtea altele, a putut fi diformată de timp? Oameni cari n-au avut o viață publică...	229
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Față de oricine te-a iubit datorești cea mai desăvîrșită discreție: acestea sînt lucruri care nu se scot în piață. Că era altfel odinioară, aceasta se datorește unei naivități pe care noi n-o mai avem, unei simplicități de viață tipică și unei apucături de spirit care tipiza și locurile deosebite, așa încît o viață de ...	221
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Dar de tine poți vorbi, de tine într-o anume privință. Te cunoști prea bine ca să te poți lăuda prea mult. Ai atîta milă de tine ca să nu te înfățișezi mai rău de cum ești. Împrejurări ca ale altora, de ce le-ai mărturisi? Împrejurări ca ale nimănuia, ele sînt adesea în domeniile unde nimeni n-are voie să se uite. De c...	207
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	E, în acest caz, o istorie de idei, și ideile merită a fi știute, în originea și dezvoltarea lor. În ce putem, în ce facem e atîta care vine din ce ne încunjură. Și cel mai mîndru, mai sigur de sine, prostul care se îngîmfă ori pretențiosul de genialitate, care crede că toate pleacă de la el, încă nu-și poate ascunde s...	258
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	De la ei vine ceva mai scump decît toate moștenirile materiale, mai greu de purtat decît toate sarcinile, ceva care adesea trebuie înfruntat cu mai mult curaj desperat decît toate pericolele: felul lor de a fi, transmis, corectat, sintetizat cu mii și mii de experiențe, care ajunge pînă la tine, omul de azi. Ceva care ...	207
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Am învățat multe lucruri pentru care nu eu mi-am ostenit mintea. Am ajuns a înțelege și a vorbi ușor limbi pentru că ei le-au vorbit, am găsit în mine, pentru idei, un fir înnodat de dînșii, pe care n-aveam decît să-l duc înainte. Simțiri izbucneau la anume momente în mine pe care ei le plătiseră prin suferințe pe care...	224
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Aici a rămas, luînd în căsătorie o româncă și întemeind o familie care, prin vicisitudinile curioase ale soartei, a ajuns să se cufunde și să rămîie în viața satelor. Căci fiul din a treia căsătorie cu o săteancă de pe restul lui de moșie de la Cucii Romanului al lui Gheorghe Arghiropol, micuțul meu bunic roșu la păr, ...	201
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Le mulțămesc că în sufletul meu nu e nimic de parvenit, că mă uit drept în fața oricui, că sînt gata să arunc totul pentru un scrupul de onoare, că nu îndur ofensa de la nime, că ea mă face să sînger și-mi cere s-o plătesc. Lor, Arghiropolilor constantinopolitani, a căror spiță merge pînă la împăratul dîn veacul al XII...	233
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Împotriva unor calomnii de furioasă ură politică, care căutau să scadă pe „ciocoiul democrat”, făcînd dintr-însul nu știu ce plămădeală de armean și evreu din Focșani – și cum oare pe acele vremuri putea ajunge cineva în fruntea boierimii celei mai vechi, cum l-ar fi recunoscut public ca ramură înstrăinată din neamul l...	284
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Dar Drăghiceștii au scris, și Elena, mama mamei, a tradus Adolphe al lui Benjamin Constant și altă literatură franceză, cu care din nenorocire s-au învelit mai tîrziu gavanoasele acasă la noi. Și astfel nu scriu din ambiție – adesea-mi ascund cărțile și nu-mi place a vorbi de ele —, ci din impulsul cu neputință de înlă...	244
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Oameni din Pind, de la Adriatica, și-au trimes pe la 1760 odrasla în Botoșani, ca negustor, numele românesc, din Gheorghe, arătînd din ce neam se țin, iar porecla de Galeongiul, marinar al flotei imperiale turcești, dovedește calitatea de ostași liberi, nu raiale ca grecii de pe continent și slavii. Răsăritul, cu soare...	231
Nicolae Iorga	Orizonturi moștenite	Ai Galeongiului au fost buni gospodari, făcînd ceva din nimic, și iubirea mea nesfîrșită pentru orice unghi de pămînt al meu, prietenia cu fiecare mugur și fiecare colț de iarbă, patima de a răscoli țărîna, încîntarea privirii florilor pe care nu mă îndur a le culege, de la dînșii vin, de la acești harnici și economi b...	174
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Eu n-am învățat a ceti și scrie: sînt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de nici un ceas de pregătire „pedagogică” pentru a descoperi literele și a le îmbina în silabe, care pe urmă să-mi dea cuvîntul. Poate de aceea nici cugetarea mea n-a plecat de la măruntele elemente prime ale unei desfaceri nen...	206
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	—, acele urîte cărți de învățat pe de rost care se cheamă abecedar și gramatică. Ci cartea mi-a stat înainte, cartea întreagă, cartea pe care un om o scrie pentru oameni, iar nu îngînarea cu glas supțire a învățătorului sistematic pentru copii, ceva ca glasul falș cu care se vorbește cînilor de manșon și pisicilor de c...	209
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Dar, cînd a fost vorba de slova tipărită, cum s-a nemerit de am avut înaintea mea înseși Letopisețele de vechi și bun grai ale lui Mihail Kogălniceanu… Ieșise atunci a doua ediție a acestor cronici ale Moldovei, data aceasta cu litere latine, căci pe cele chirilice a trebuit să le deprind pe urmă la școală, iar manuscr...	279
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Se crede că un copil nu poate să înțeleagă decît într-o biată formă topită, spălăcită, vulgarizată și trivializată povestea de vitejie și de cîrmuire grea, de suferință lungă și de puțină bucurie amestecată în atîta amar, care alcătuiește istoria țerii și a nației sale. Încercarea făcută, fără nici o intenție și nici u...	221
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Nu eram părtaș, dar că eram și eu un martur, de aceasta nu mă puteam îndoi. De atunci, de cînd stătusem cu Dabija-Vodă cel care nu bea decît din oala de lut, cu Alexandru Iliaș, care nu știa românește, dar era așa de bun, cu Duca bogatul, ale cării pietre scoase din rinichi le-am privit de atîtea ori, cu Dimitrie Cante...	221
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Un colț din această Bucovină l-am găsit și eu cîndva, mergînd cu mama și fratele pentru nu știu ce rugăciune sau mulțămită de îndurare, la Sfîntul Ioan de la Suceava, negru și lucios de mir în racla lui de argint și aud încă în urechi adîncile răsunete ale străvechiului pod de lemn acoperit prin care ajungea cineva în ...	229
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Frumoase cărți franceze din editura Calmann-Lévy, avînd flori în relief pe legătura lor multicoloră. Nimeni nu făcuse o alegere; veniseră în bloc, și astfel stăteau înaintea mea, bucuros de atîta viață ce se cuprindea într-însele și răsărea în fața mea cu același vechi și depărtat adevăr ca și isprăvile moldovenilor di...	239
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Alsacia cu evreii ei superstițioși – ce frică-mi era, și de aceea receteam pasajul – m-a făcut să mă înfior de strigătul la spate care anunță, cum spune Daniel Stern, moartea apropiată și de fantomele albe în care se prefăceau pe malul gîrlii cămășile atîrnate. Mă scuturam de frigul viscolelor scoțiene care fac să piar...	210
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Împreună cu același camarad de rătăcire am mers în colțuri de țară franceză unde răutatea de Madame Brodard „la mère”” tortura bătînd cu vergi copilul, care s-a vădit o copiliță, al organistului german, pentru o muzicuță dată în apă de alții și mica ființă blondă, a murit în chinuri, iar tatăl, acum cu totul singuratec...	222
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Trăiam mai mult în aceste zări decît în căsuța a cării îngustime îmi era așa de indiferentă cînd eu eram stăpîn pe atîta lume! Fără nici o îndrumare și fără nici o oprire – mama dăruindu-mi chiar, cînd nu era mijloc de alt dar, de ziua mea, aceeași. carte pentru încă o dată – am străbătut această literatură pe care nic...	215
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	În cămăruța de din dos a casei mari a lui Budachievici unde stătea unchiul meu Manole, avocat și om cu influență politică, soția lui, Tinca, din neamul Bontășeștilor, dar fiica unei polone exilate acolo fără nici o legătură cu ginerele, mă punea să cetesc pentru amîndouă, în fumul țigărilor care se succedau răpede, rom...	234
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Dar ce s-a prins din aceste povești de potere, de cîrc-serdari, de gazde, de frumoase cîrciumărițe inspirînd pe Tunsu, pe Bujor și toată seria vitejilor de drumul mare care luau prețul de răscumpărare al negustorilor, se prefăcea într-o lecție de istorie care se lega, cît de cît, de nobila povestire a cronicarilor și s...	209
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Pe atunci tata era avocat cu clientelă, și stăruințile prietenului său politic, șeful liberal pașoptist Gheorghe Hasnaș, copie botoșăneană a lui C. A. Rosetti, cu păr lung, alb, de vechi revoluționar, cu barbișonul plin și cu ochii mari, roșii, înlăcrămați, supt care vrîsta făcuse pungi mari, – ce foc era soția lui, co...	205
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Acolo m-a speriat cea dintîi javră și de atunci nu le pot suferi la alții, iar cînd au numai două picioare, nici la mine. În fund, două odăițe, unde stătea, ori venea, o bătrînă, cocoana Balașa, cu o frumoasă fată, Victoria, care a murit de piept pentru că îmbrăcase rochii dăruite după moarte. Chipul frumos, fața rotun...	254
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Tot ce se mai prinde de mintea mea din cele de atunci e legat de dînsul, tatăl cu care nu-mi era dat să schimb un singur gînd. L-am știut numai din ce mi s-a spus de dînsul. Tînăr student și medelnicer de birou, prieten cu frații mamei. O căsătorie pe neștiutele cu o fată de șaisprezece ani, fără părinți, căci bunica m...	224
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Tot sufletul prins în luptă, oricare ar fi aceea, toată averea, toată sănătatea puse în joc fără o clintire, o îndoială, o părere de rău după hotărîrea sorții: moștenire care mi-a rămas și pe care am dus-o pe alte drumuri, și eu îndîrjit în apriga întrecere, în lovitura pe care o urmăresc, dar fără să țin la îndemînă c...	233
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	O odaie umbroasă; s-au tras „transparentele” de la ferești. O masă rotundă în mijloc. Două paturi care se taie în unghi drept: unul e „crevatul” nostru de fier, cu ocrotitoarea rețea care închide cușca de păsări zburdalnice. Ceva scaune risipite. Un om înalt, drept se ridică. A adus pentru noi o cutie de halva de Adria...	208
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Mîna blîndă și bună, cu care, în lunile de suferință, deprinsese ca un copil pe canarul său favorit. După un drum la Toplitz, după o aparență de completă însănătoșire, după o undă de soare cald – acela e ceasul nașterii mele, în noaptea de 5 spre 6 iunie 1871 și, în curînd, a fratelui —, norul nenorocirii s-a întors ră...	209
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Dar la năcazuri așa de mari, cineva, care se simte menit morții, cetește în cartea de aur a fericirii pierdute și pe cîmpiile ei însorite se alină și se mîngîie. N-aud vorbindu-se. Și se va fi vorbit puțin în cuprinsul odăii de umbră, unde se prelungea agonia. E ceva religios în amintirea acestei dureri prin întunerecu...	210
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Dincolo, cineva e gata de drumul cel fără întoarcere. Îl gîcesc; nu-l văd. Ne-am dus undeva, la o familie prietenă, la Măndița Davidel, soția remăritată cu un palid avocat cu favoritele lungi și ochii șterși, a lui Alecu Iorga, fratele bunicului și mama unui fiu, Costică, de care odată m-a apropiat viața mea de școlar,...	215
Nicolae Iorga	Cea dintâi învățătură	Nici un zgomot, nici un cuvînt. Toate amintirile mele vechi sînt cuprinse în tăcere, în tăcerea absolută. Îmi pare bine că aceste rînduri și ele tac. Pe strada aceea fără capăt pentru cît orizont mă cuprinsese pînă atunci, trec cruci înalte și prapuri se mișcă în vînt și, înainte de a vedea ce trebuie să vină în urmă, ...	68
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Astăzi, cînd copiii umblă pe toate drumurile și cînd visul fiecăruia e să se desfacă pe cît se poate mai iute din casa părinților, a căror vedere singură pare că le stăvilește libertatea și înseamnă o umilință, nu-și închipuie cineva din generațiile noi cît de pe încetul ajungea un copil de atunci să cunoască lumea din...	252
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Aici nu mai e ca în cea dintîi stradă a vieții mele conștiente, de la răscrucea Podului de Piatră pînă la”Medeanul” cu lemnele, un amestec de case modeste, din vechea mahala patriarhală, de oameni cuprinși, avînd pe alocurea și cîte un atelier ca acela al „ciubotarului” Baraboi, plin de ciocăneala uneltelor, și numai r...	261
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Ce nu se găsește aici! Liceul nu și-a împlîntat încă masiva clădire pe care, într-un ceas de încurcătură a socotelilor la ofițerii cu aprovizionarea, vor pîrjoli-o rușii. Pe locul unde va începe să se deșire nesfîrșita bondăneală chinuită și obosită a lecțiilor învățate pe de rost – or povară de stîncă a copilăriei mel...	220
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	În fața”Bisericii Nemțești” crenelele casei Ciolac, zidită în impozantul stil mixt de pe la 1850, venit, cu germani, cu poloni imigrați, în orașele Moldovei-de-Sus, lasă să se vadă, lîngă adîncurile grădinii fără soare, solemne chipuri boierești deprinse cu huzurul: cine ar fi crezut că în saloanele cu perdele grele și...	228
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	E acolo nalba mare, roșie, triumfător deschisă, scoțînd în față spicul semințelor albe, mărunte, cu mirosul lăptos, este condurașul care-și scoate înainte ciuboțica de un roșu-brun pătat cu galben palid și trimete o aromă vie, proaspătă, este nemțișorul albastru șters și roz palid care tremură între frunzele mărunte ca...	264
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	În casa lui Grecu din față, doamna zîmbitoare la apropierea bătrînețelor, despre care știu că a fost la mănăstire și că a furat-o soțul, alb acuma, cu căutătura serioasă și cu un fiu mare, meșter în a zugrăvi trăsurile și caii. Încolo, casa lui Placă, teribil polițai cu capul de apostol, bărbos și pleșuv, la care ultim...	205
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Dar dincolo de gard nu era voie să te joci cu nimeni și cei dintîi ani ai unei copilării fără soare n-au cunoscut, afară de întîlnirea cu caracterul, nu întru toate asemeni, al fratelui,, tovărășia cu nimeni, așa încît și pentru viață m-am învățat a umbla singur. Mai departe, începea necunoscutul, taina, lumea rurală, ...	201
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Antretul, pe jos cu lut – și tot așa-mi pare că era și „apartamentul” nostru —, era comun. În teritoriul străin din față, în care pătrundeam cu sfială și cu tot respectul pe care-l impuneau iepurii de casă făcuți cu iglița și multe alte podoabe ale unor mîni harnice, trăia neatinsă provincia botoșăneană, așa cum se con...	253
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Iar dumineca, de acolo de sus, ne coboram cu mănunchile de flori în mînă, flori din grădina noastră, de pus alături cu multe altele pe tetrapodul icoanei de hram, pe lîngă casa cu podoabe de fier colorat a Kuglerilor, spre marea, puternica biserică de zid a Ovideniei, a Vovideniei, unde slujba, după străvechea rînduial...	259
Nicolae Iorga	Cel dintâi mediu: orașul	Așa eram, cu caiețelul și cărțile mele înainte, cu locul de foarte smerită joacă tăcută ca a unor orfani de tată de pe prispa unei bucătării minuscule, iar ca orizont, cu misterul de aspră mireasmă a nucilor imenși a căror umbră otrăvită mă făcea să visez noaptea fantasme grozave în ascunzișul lor, așa eram în acei cin...	121
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	În fundul unei pieți largi și goale, o clădire frumoasă cu fațada severă, fără un pic de grădină – n-am apucat o școală cu grădină, ci numai de acelea cu ogrăzi, prăfuite ori pietruite, murdare de obicei, cu latrine infame stînd cu ușile date în lături, iar, undeva într-un colț, cofa cu apă și cana de tinichea ruginită...	221
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Patru ani l-am tot văzut: un om frumos, încă tînăr, cu o barbă mică, cu fața plină, bună, cu vorba care încerca numai uneori să fie aspră; el însuși era, cred, fără copii, dar cu un oarecare simț pentru copiii altora, încredințați îngrijirii sale, chiar cînd indignarea pentru păcate mai mari sau mai mici îl făceau să e...	214
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Pe o platformă uzată de picioarele care o suiseră și o coborîseră, un fel de ladă deschisă, așezată cu partea fără capac către scaunul pe care stătea un om care se chema „domnul”. Însăși făptura acestei alcătuiri neobișnuite îmi fu antipatică și am urît-o totdeauna, ca un brutal mijloc de osebire, ca o piedecă la comun...	235
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Erau lîngă mine fiii întregii măhălăli, a căror tumultuoasă intrare și ieșire putea să sperie un întreg cartier bogat cu casele curate, pașnice, îngrijit închise, care cuprindeau o lume foarte aleasă. De o parte, mai în margene, bătrîna doamnă Buzdugan, o fină, albă aristocrată, trăind ca într-un cartier parizian de ve...	346
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	În sfîrșit, a cartierului grupului de lîngă Primărie: cu dna Gavrilaș, cu Roseteștii, boierii închise și oarecum ascunse, cu Miliuța Stroici, vara bunicăi, care cetea la optzeci de ani istorii universale franceze, la care era abonată, și fiicele ei, Maricica, măritată cu Vîrnav Liteanu și apoi cu talentatul muzicant, a...	208
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Cea mai mare parte erau cu mult peste vrîsta mea și însăși priveliștea hainelor ciudat bălțate, însuși auzul strigătelor sălbatece, viforul de fiecare ceas al cutremurătoarelor injurii erau de ajuns ca să mă înspăimînte. Astăzi încă groaza față de mulțimile amestecate și zgomotoase, răspingerea față de manifestările lo...	219
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Cînd pentru întîia oară fui „scos la tablă” pentru a face primul exercițiu public, în acel domeniu al matematicelor, în care m-am simțit ca într-o încăpere goală, din care să se fi scos tot aerul și obiectele să-și fi pierdut toate contururile și toate colorile, cum legam între ele zerourile unei lungi defilări de cifr...	222
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Avui un sentiment ascuțit de nedreptate în fața căreia nicăiri nu puteam găsi un sfat, un ajutor, un sprijin. Ceva răsună în mine și pînă azi din acea înjosire pentru care întru nimic nu mă simțeam vinovat. Sînt aproape șaizeci de ani de atunci și mă doare încă pentru „luatul căciulii”, în clasa întîi primară de la șco...	300
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Clasa a II-a mi-aduse materialul inutil de care și azi au rămas pline programele noastre, împreună cu metode a căror amintire n-a dispărut cu totul și pretutindeni. Pe cînd ceteam cu pasiune frumoasele bucăți din Cartea de cetire a învățătorilor asociați, uitînd cu totul și unde sînt și ce se face, de colegi, supt ochi...	225
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Era o „bancă afurisită” și profesorul-preot o punea în fiecare an supt blăstămul său. Scoși din stagiul îngenuncherilor, cînd creta azvîrlită cu dibăcie le făcea un „ciuchi” în frunte, ei stăteau acolo supt hotărîrea religiei de iubire și de milă și intrau în viață prin poarta osîndelor ei solemne. La sfîrșitul anului ...	208
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Bălășescu învățase probabil după sistemul lancasterian, alilo-didactic, din anii 1830—50 și astfel el se lăsa înlocuit de cîte un elev: atunci, la nouă ani, numit „monitor”, am făcut de pe catedră întîia lecție de istoria neamului meu. La sfîrșitul săptămînii, duceam fiecare, dintr-un carnet de note, cu foi adause, gal...	205
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Dar, acum, în apropierea celor zece ani ai mei, împrejurările-mi dăduseră un alt orizont, la care școala nu contribuise cu nimic: acela, mult peste orașul ale cărui colțuri și taine era să le descopăr unul după altul, în măsura rătăcirilor noastre casnice: orizontul țerii în care trăiam, al țerii mele și al neamului me...	244
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	În locul unde ne strămutasem, chemați pare că înapoi, în strada celor mai grele suferinți – văd încă înaintea ochilor crucea adusă dincolo pentru un mormînt pe care-l gîceam, dar nu voiam să mi-l spun —, era și o frumoasă zidire cu mai multe odăi și un balcon de fier în fața străzii, erau și straturile unei mici grădin...	230
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Trai aspru și trist. Pîri de la școală, crezute acasă, și sentimentul sfîșietor al pedepsei nemeritate, din mîni pe care le respectam și le iubeam: planuri de căsătorie nouă, care aduceau în cele două odăițe pline de amintirea tatei epoletele de metal greu ale unui bătrîn maior cu fața osoasă, înroșită de oftică, pe ca...	219
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	O dată, ca o curiozitate exotică, o caracatiță de post, care se adăugea avantajos la salepurile și supa de tahîn a lungilor posturi religios observate – dar biserica o văd încă foarte neclar – și supremul dar al celui dintîi pesmete cu pecetea leului belgian pe el, element de unică distincție față de cozonacii care de ...	202
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Am ajuns astfel, în părțile de pe la bariera Suliței, la o casă cu două apartamente de cîte două odăi cu săliță la mijloc, unde două armence fără bărbat stăteau în veșnică luptă, mama și fata, aceasta din urmă rotundă, grasă, brună, lucioasă, mare distribuitoare de zahăr și creatoarea neobosită a celor mai bune prăjitu...	300
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Seara, pe scări, la capătul cerdacului – și sînt altele de jur împrejur —, în pacea care se coboară, orașul depărtat vuiește de lătrături confuze, de zgomote nețărmurite, pe care le taie din cînd în cînd clopotul bisericii gheboase unde slujește „popa Ili” cel cu dar de beție și dar de minuni… Și nu sîntem singuri: cum...	250
Nicolae Iorga	Primii ani de școală	Profesorul Grigoriță, muntean și el, adus de pe alte plaiuri, ține altă odaie, cu soția, o doamnă înaltă, foarte oacheșă și foarte slabă, foarte tristă, și Alexandrina, cu sora ei, Aurelia, sînt fetele lor. Dar, acuma, zăream, dincolo de casă și de școală, și alte lucruri așa de mari, de zguduitoare întîi, apoi pline d...	79
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Astăzi, cînd și copiii cetesc ziarele, oprindu-se, e adevărat, mai mult la pagina, încălcătoare, a sporturilor, nu-și poate închipui cineva cît de puțin contact avea lumea de acum vreo cincizeci, șaizeci de ani cu viața politică. Gazeta populară nu exista, ci numai foile de partid, pe care le cumpărau oamenii din clubu...	221
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Singur puternicul lui strigăt prelung de „înghețatoo” mi-a rămas în ureche, doar cu și mai prelungitul strigăt pentru apă – în dialect „oos”! , Wasser – al aparului evreu, cocoțat pe margenea butoiului și ciocănindu-și mecanic biata rablă cu coastele ieșite afară. Încolo, cum toți negustorii erau la tarabă și așteptau ...	207
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	, și în salonașul nostru, cînd se deschidea masa de mahon cu postav verde și se aprindeau pe dînsa luminările de spermanțetă, fără mucări, miros, dar și fără trandafirii înflăcărați ai mucului ars —, „boieri” și „cucoane”, fetele singure neamestecîndu-se, toți erau prea ocupați cu plesnitul bucățelelor de carton în car...	227
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Nici în clasa întîia, nici în a doua, nimic care să privească sîngele nostru și pămîntul nostru. Conștiința de noi înșine n-o puteam căpăta nici prin comparația cu cei deosebiți de noi, căci evreii umblau la școlile lor confesionale ori poate și la școli de Stat din alte cartiere decît acesta, rămas curat românesc; ne ...	238
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Da, nici „sentiment religios”, dar mai ales deloc „sentiment patriotic” și „sentiment național”. În zădar, pe păreții clasei a III-a, în care ne îngrămădeam pe puținele bănci, trăgînd cu ochiul, mai mult decît la catedra bătăii la palmă, la curtea, vai! așa de uscată și de goală, din care, cînd, rareori, se deschidea o...	241
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Istoria românilor din clasa a patra ne dădea chipuri și povești. Atîta. Sentimentul nu era sugerat de o minte dibace unită cu o inimă în adevăr iubitoare. Și totuși noi trecuserăm printr-un război și „repurtaserăm o victorie”, deveniserăm „independenți”… Viața singură mă pusese în fața acestor realități nouă. De două, ...	216
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Am știut pe urmă în ce triste împrejurări, lipsite de spiritul necesar, indispensabil, am început acest război, care era pentru noi și o strașnică încercare, plină de atîta risc, la un popor care de mult nu-și pusese viața în primejdie pentru un scop mai înalt. De atunci, nu-mi aduc aminte de nici o manifestație în leg...	271
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	O, teribilul sentiment de a te simți miluit și de a nu putea să scapi din lumea care se uită la tine cu silă sau cu o compătimire care doare și mai rău! Și eu am „mîncat pînea altuia” și „am suit scările casei străine”. Mama avea frați cari trăiau, fără a fi bogați, ba măcar cu totul asigurați de veniturile lor, totuși...	303
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	În ce privește pe acei frați ai mamei, cel mai mic din doi, Manole, purtînd numele bizantin, ieșit mai mult din instinctul decît din cunoștințile tatălui ascuns la țară, cu soția lui țerancă, pe care o dată l-am văzut, aplecat de spate, pistruiat, cu ochii mărunți, înăcriți, era avocat la Roman și ziarist. Biet ziarism...	219
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Am cunoscut mai tîrziu pe alt „moș”, la Negreștii lui din județul Vasluiului, unde era avocat cu clientelă, ajungînd primar de mai multe ori, odată cu regimul liberal și cu șeful său, Neron Lupașcu și, pe lîngă aceasta, om de energie vitează, de spirit întreprinzător, de mare putere de stăpînire, care-l făcea iubit de ...	230
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Nu știu de cînd datează cea dintîi icoană a lașului, pe care aș crede-o puțin mai tîrzie. Din ea îmi rămîn două lucruri: luciul asfaltului pe care pocănesc copitele cailor de la birji, neavînd, ca acelea de un cal din Botoșani, țerănescul jug rusesc deasupra animalului, care ar părea aici de o altă rasă decît bunele no...	242
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Ba încă o dată, pe șesul Bahluiului, pentru plăcerea noastră, un zmeu balaur zboară, pe care l-a făcut „moșul” cu mijloacele superioare ale vrîstei sale, ca să deprindem încă un meșteșug. Dar atunci, la 1877, îmi aduc aminte, la bătrînul, foarte bătrînul Postelnic, în Păcurari, o casă largă cu geamlîc în față și, jos, ...	202
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Dar părul alb, barba creață, rotundă, lungul halat de tăietură arhaică făceau din acela care așa de greu se putea face înțeles o venerabilă înfățișare răzleață, rămasă dintr-o întreagă societate dispărută, afară doar de tot așa de bătrînul său amic Ghica Ghefal, cu care, în ‚anume rarisime zile, ambii în haine de piele...	238
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Are nevastă – și vorbește duios de casă – și are și copii rămași acolo, acasă, cu dînsa. De dorul și în dragul lor, el ne împarte mărunta monedă rusească de argint, al cărei nume îl aud încă în urechi: malenchi. Apoi, în lungul drumului, la stațiile unde portarul sunînd din clopot strigă numele stîlcit cu indicații nem...	205
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Mai tîrziu, cînd cu greu își poate mișca din loc piciorul străbătut de glonț, el povestește ziua de zbucium sălbatec, lovitura pe care a simțit-o numai ca o izbire surdă, ceasurile de torturată așteptare însetată în valea sămănată de morți. Servitoarea noastră, bălaia Lisaveta, are și ea lîngă dînsa un luptător al răzb...	240
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Cum cîntăm, numai Dumnezeu știe – din partea mea, cînd fenomenul acestei producții muzicale se prezintă de mama în salonul lui”Madame Văsescu”, mi se dau toate bomboanele din casă numai să tac! —, dar cîntăm din răsputeri”Fiii României, toți voinici de frunte, șoimi de prin Carpaaați, șoimi de prin Carpați”. Poezia lui...	242
Nicolae Iorga	Atingerea cu viața din afară	Din patriarhalismul ei vechi, a cărui fantomă se stinge în casa din Păcurari, această societate de provincie românească se trezea la încîntarea încrezută, neștiutoare de primejdii, a romantismului „independenței” și „victoriei”.	31
Nicolae Iorga	Liceul	Dacă trecerea de la libera viață de copil la îngustarea băncii de școală primară era o cumplită schimbare de orizont, un nor gros, tăind vederea fundului albastru al zărilor neprihănite, o și mai mare prefacere trebuia să intervie în momentul cînd am pășit pragul liceului. De fapt acesta ar trebui, cu profesorii săi mu...	206
Nicolae Iorga	Liceul	Dacă în această școală nu strică o foarte bună înțelegere între profesorii de clasă, cari nu trebuie să facă a se zgudui revoluționar sufletul copiilor cînd trec de la unul la altul, sarcina directorului fiind din această cauză așa de mare și așa de grea, în școala secundară fiecare dintre profesori, în cea mai perfect...	254
Nicolae Iorga	Liceul	Întîi, ce nepotrivită casa în care era să sorbim de acuma înainte din izvorul unor cunoștinți mai înalte: veche locuință boierească lîngă biserica Sfîntul Gheorghe, fundație a lui Ștefan cel Mare, încă nerăzăluită de Comisia monumentelor istorice și mai impunătoare în tencuiala groasă pe care vremea aruncase mari umbre...	308
Nicolae Iorga	Liceul	Liceul, cu o urîtă firmă mare la poartă, cuprindea, cu o „sală” la mijloc, în stînga o mai vastă clasă întîia, o clasă a doua îngustă – căci numărul școlarilor descreștea răpede – la spatele ei avînd în față cancelaria și undeva în dreapta clasele superioare, prin chichinețe ca pentru o școală care scotea, la sfîrșitul...	254
Nicolae Iorga	Liceul	Cu o sfîntă groază era să privim noi, neputincioșii, crescuți în recea religie a cărții, care face timid și stîngaci, pe tovarășii ieșiți din fundul zdravenelor mahalale cari se aruncau la trapeze, de pe unul pe altul, prin formidabile salturi în gol, întru nimic mai prejos de ce făceau, acolo, la circul rîvnirilor noa...	210
Nicolae Iorga	Liceul	Una cu totul nepregătită, noi neștiind nimic despre dînșii, ei neștiind nimic despre noi, fără să aibă măcar o fișă de proveniență și de studii: profesorul, abstract, pe catedra lui, elevii, abstracți, pe băncile scrijelate de alte generații, trecute cu un folos relativ prin aceleași vechi metode; îndeplinirea funcției...	250
Nicolae Iorga	Liceul	Suflet adînc și foarte simțitor, de o bunătate fără margeni, de o dreptate care nu admitea favorizarea, de altfel puțin obișnuită, și prigonirea, mai deasă, el se ofilea tăcut, închiîndu-și misterul în mijlocul unei societăți în care, poloni, ca Merjvinskii, ca Trembicki, nu lipseau, dar care n-avea față de dînsul o în...	347
Nicolae Iorga	Liceul	Dar aceste apucături față de dascălul care nu strigase niciodată la nimeni, care nu pusese în genunchi în fața catedrei, care nu lovise, care, cu atîta delicateță în suflet și cu atîta suferință în viață, nu era în stare să jignească pe nimeni, erau o moștenire din ceea ce generații întregi, de o rară cruzime față de c...	221
Nicolae Iorga	Liceul	Dar apucăturile pionului francez, ale inexorabilului pedagog formalist îi rămăseseră, și vrîsta înaintată, suferința bolii care-l făcea să răsufle greu, cu neexplicabila pană de gîscă în colțul gurii chinuite de astmă, întăriseră încă aceste dispoziții care duceau în chiar Franța lui la dureri ca acelea pe care Champfl...	210
Nicolae Iorga	Liceul	Iar „inimicii” făceau muzică în bănci din instrumente nevăzute, a căror căutare putea să ocupe fără rezultat o oară întreagă, sau, stînd cuminți în genunchi supt privirea pînditoare a profesorului, îi trimeteau cu oglinda drept pe vîrful nasului o pată de arzătoare lumină. Dar cu toții cei cari l-au chinuit au trebuit ...	207
Nicolae Iorga	Liceul	Între profesorii pe cari i-am găsit la intrarea în liceu, el reprezintă autenticul produs al satelor de unde venea. Nu era numai dascălul care avea interes pentru elevii săi, care făcea tot ce era cu putință ca să-i învețe, nu numai a scrie, cu o ortografie oarecum proprie, pe care a expus-o în Convorbiri literare – si...	223
Nicolae Iorga	Liceul	Era în același timp un ireductibil naționalist pe o vreme cînd în localitate, afară de rarisime exhibiții școlare, din ce în ce mai părăsite, naționalismul se manifesta doar prin poeziile lui Scipione Bădescu, largă figură ardelenească, străbătută de mustața cu sfîrc, care, înfășurat în cravata înfoiată, părea că e gat...	233
Nicolae Iorga	Liceul	[…] Și, pe cînd declama, ca la București, ceea ce uimea sfiala noastră septentrională, cu gesturi care nu se pomeneau la noi, aceste încrezute versuri neroade, o mișcare a mînii răsturna păhărele de pe tava pe care servitoarea aducea nelipsitele dulceți. Polihroniade vorbise la școala Marchian, unde i se dăduse voie să...	221
Nicolae Iorga	Liceul	Cîteva cuvinte întîmpinară pe oaspetele rar, al cărui meșteșug de vorbă făcu să se cutremure fereștile odăii. Apoi, după o îndoctrinare din care nu mi-a rămas nimic, o sărutare apăsată pe obrajii mei, cunoștință personală, îmi dădu pentru cîtva timp un prestigiu deosebit. În total, era o rară ocazie de a vedea oameni d...	251
Nicolae Iorga	Liceul	Care era mai îndrăzneț și mai mehenghi trecea dincolo de aceste Olimpice și înșela pe cîte un negustor din strada vecină, lăsînd să lucească în noroiul frămîntat cu paie un leu nou (eu am apucat încă socoteala cu parale, pe care o făceau toți țeranii), un „franc”, cum se zicea, pentru a trage pe urmă înapoi, cu sfoara,...	235
Nicolae Iorga	Liceul	Nu, predica lui Polihroniade, cu tot naționalistul sprijin al lui „domnu’ Băleanu”, răsunase în pustiu. Nu văzuserăm nici o „havră”, de care erau destule, prin locuri mai dosite, dar ne îngrămădeam cu toții, la ieșirea din clasă, în jurul jidănașului rufos care vindea excelente „plețăle” de turtă întinsă și uscată, înț...	253
Nicolae Iorga	Liceul	Îmi pare rău că trebuie s-o spun despre acela care la zece ani ai mei mă declara gloria clasei, deși tezele mele de fizică erau simple amplificații literare în jurul unei materii pe care n-o cunoșteam pentru că nu mă interesa. Lupașcu avea aparate pentru materia sa, dar se ferea să le atingă, declarînd că „sînt pericul...	223
Nicolae Iorga	Liceul	A vrut s-o arăte și eu prilejul vizitei cu care Ion Brătianu, însuși Ion Brătianu, a onorat liceul nostru cînd eram în clasa a IV-a. Văd încă scena pe care, să mi se îngăduie a o intercala în această galerie de portrete ale profesorilor cari, oricum să fi fost în ei înșiși – și rău nu era nici unul – și față de alții, ...	231
Nicolae Iorga	Liceul	Fiindcă aveam înaintea noastră, neînștiințați, pe cînd ar fi fost așa de firească, în toate clasele, o lecție pregătitoare, în care să se fi povestit, în legătură cu dînsul, care aducea atîta trecut de suferință, de luptă, de întemeiere și de glorie, în faldurii hăinuței ca a oricărui evreu zaraf din piață, întreaga is...	240

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.