author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Cheiul Dâmboviței | Apoi rărește trupa și-i dă ordin să înceapă a scoate pavajul, a tăia malurile Dâmboviței și a arunca tăieturile în gârlă. Operația asta durează mai bine de un ceas, în care vreme toată lumea se adună și privește la devastarea Dâmboviței. Sosește comandantul pieței. — Ce faci acolo, căpitane? — Orden de la comenduire, d... | 150 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă și presa | Indignat de câte s-au scris despre dânsul când cu chestia tăierii Dâmboviței, Moș Teacă s-a hotărât să-și răzbune pe gazetari. De aceea, cum a ieșit de la arest, a făcut un raport către comenduire, cerând ca toți gazetarii să fie puși la pluton de pedeapsă cu cățeaua-n spinare două ceasuri pe zi. Raportul n-a avut nici... | 203 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă și presa | — Ai fost martor când a scrisără ăia de la gazetă contra mea? — Trăiți, don căpitan, nu înțeleg... — Nu vorbi! Să-nțelegi! — Trăiți, don... — Să taci, că te dau la reformă din lume! Pentru ce dormi la post? — Nu dorm, trăiți... — Dacă nu dormi, pentru ce n-ai văzut când a scris ăia contra mea? Care este datoria soldatu... | 114 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Un jurnal cazon | Deunăzi Moș Teacă a prins pe un soldat citind o gazetă. — Ce faci acolo, răcane? — Trăiți, don căpitan, citesc... — Hm! Citești, parcă eu nu văd că citești! Știu că doar n-ai să mănânci hârtia!... Vorba e, ce citești? — O gazetă, trăiți... — Gazetă-gazetă; da ce fel de gazetă? — Umoristică, trăiți... — Hm, oministică! ... | 203 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Un jurnal cazon | Cine nu l-o citi să știți că are să capete patru zile de închisoare și două ceasuri pluton de pedeapsă. Înarmat cu ideea asta, Moș Teacă strigă gornistul: — Cheamă pă furieru de la a treia! Furierul vine. — Trăiți, don căpitan, ce-ați ordonat? — Să-mi scoți de azi înainte un jurnal pentru compania mea. În fiecare zi ai... | 208 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Un jurnal cazon | — Da' n-au mașină, trăiți... — Nu vorbi! Să aibă! Parcă toate alea să fac cu mașina! V-ați învățat boierește; mai face omul și cu mâna, că nu-i cade cioantele! Înainte vreme nu mai era mașini și, slavă Domnului, mergea omenirea destul dă bine! N-ai văzut evanghelii care vorbește tocmai dă pă vremea lu Cristos, și doar ... | 150 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/La teatru | Câtă zarvă și cât tărăboi pentru un lucru de nimic! Coana Caliopi susținea să meargă la teatru, iar Moș Teacă nu vroia cu nici un preț. — La urma urmii, strigă Moș Teacă, nu merg eu la pararame d-alea unde joacă țivilii! Are să mă-nvețe ei pă mine, ori eu pă ei? Ce știe țivilu? — Nu să poate, Tecușor dragă. Merge toată... | 202 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/La teatru | Pe urmă, alinierea nu-i bine deloc și nu văd gorniștii! Să cunoaște că suntără țivili! Peste un sfert de ceas cortina se ridică. Se juca tocmai o piesă militară. Ieși pe scenă un soldat. Cum îl văzu, Moș Teacă se făcu foc. — Aoleu, leat! strigă el. Ai ieșit descins! Să știi că la garda pieței ai să putrezești. Te aștep... | 202 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/La teatru | E unu nalt cu mustăți negre. Are o țăcălie în loc de cioc! Judecătorul se zăpăcește, pierde replica, iar publicul intervine din nou, cerând ca Moș Teacă să fie dat afară. — Nu vorbi, răcane, că te dau val-vârtej! Și zărind la galerie un sergent, el strigă: Să mi-i torni pă toți cu cățeaua! Scandalul devine general. Moș... | 206 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/La teatru | Din ce cumpanie ești? — Din compania scriitorilor, răspunde autorul. — Aha, furier! Las, că ți-arăt eu! Și iese. — Tot îmi pare bine, zice Moș Teaca, pe drum, că am fost la pararamă. Dacă nu eram eu, așa-i că-l omora pă ofițer? | 43 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă la 10 mai | — Știi tu, măi leat, ce este 10 mai? 10 mai e zi mare, mă! Astăzi s-a făcut Măria-sa rege. Prin urmare, ce-nsemnează asta? Asta-nsemnează că acuma trebuie să fii mândru că ești soldat în rigat, nu mai ești în domnie! Așa explică Moș Teacă pe 10 mai. Soldații, gătiți pentru paradă, așteaptă semnalul de plecare. Colonelu... | 205 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă la 10 mai | Colonelul stă deoparte, iar maiorul comandă: — Pe semiplutonul din cap în gloată răriți coloana! batalion, înainte, marș! Se aud puștile ridicate la umăr, toboșarii încep „coloana”, regimentul pornește. — Mergi frumos, leat! strigă Moș Teacă. Ține capu sus la cin' sute de metre! Când îi trece pă lângă don colonel, bele... | 201 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă la 10 mai | Moș Teacă nu uită să spună îndesat soldaților: — Acuma, leat! Acuma! Belește ochii, să crape! Soarbe-mi-l pă don gheneral, să vadă că ești melitar... Așa! Mai mult! Mai mult! Belește-i, mă, să crape, că d-aia ți-a dat statu ochi! Când ajung la cazarmă, Moș Teacă e-ncântat de cum i-a ieșit trupa, dar nu vrea să i-o spun... | 217 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă la 10 mai | — Așa, răcane, să te-nveți minte c-ai fost la 10 mai! Nu să capătă rigatu fără muncă! Ce, mă?! Vrei să-ți cadă rigatu de pomană în gură?... Fii vesel, c-ai muncit și te-ai făcut rigat; fii vesel, râzi, mă, că de acuma ești și tu om! Și când treci pă drum pă lângă vun țivil, trage-i cu cotu, că d-aia ți-a dat statu cot! | 64 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă și școala | La școala regimentului din care face parte Moș Teacă s-a înființat o școală pregătitoare pentru subofițerii care vor să intre la Bistrița. Firește, Moș Teacă nu poate suferi școala asta, pentru că, mai întâi, la ea se-nvață și științe de alea de țivili și, al doilea, pentru că nu l-a numit director pe el. — He, he! Să ... | 206 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă și școala | Apăi tu ofițer de țivili ai să te faci? Acuma să-mi spui ce este căpitanul. — Căpitanul este substantiv. — Cum ai zis? Sub stafie?! Patru zile sala de poliție și să te treci pă situație la raport... — Trăiți, don căpitan, substantiv comun, pentru că se dă la toate ființele sau lucrurile de același fel. — Nu vorbi! Răsp... | 188 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă pensionar | De multă vreme m-am gândit eu că ar trebui scris un capitol Moș Teacă pensionar. Căci acest brav melitar e tot așa de teribil când trece la pensie ca și când e în activitate. S-a întâmplat, însă, că Moș Teacă mi-a luat înainte și s-a descris el singur, așa cum eu nu l-aș fi putut zugrăvi niciodată. Într-o petiție pe ca... | 263 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă pensionar | Acest nou model de stil cazono-pensionar a întrecut tot ce imaginația de micul echipament poate fabrica. Se stabilește un fel de familie nouă, cum se vede treaba. Conform acestei declarații, iată ce scenă se poate petrece la comisia de recrutare: Vine recrutul. Comisia îl întreabă: — Cum îl cheamă pe tat-tău, băiete? —... | 145 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă și examenele | Moș Teacă a devenit pesimist. De douăzeci de ani de când e căpitan s-a prezentat la o mulțime de examene pentru gradul de maior. Nu știu cum s-a făcut, însă, că, deși cunoștea în perfecție manualul înjurăturilor celui mai perfect surugiu, totuși comisiunea l-a respins. De atunci Moș Teacă e în contra examenelor. Și, pe... | 222 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă și examenele | Dar acuma înțelegem noi pentru ce Tecuță e contra examenelor: pentru că la examene nu se admite asemenea stil, din cauză că stilul l-au inventat țivilii. De aceea sunt și eu de acord cu Moș Teacă de la Revista armatei, care susține că nu mai trebuie examene fiindcă dacă un șef de corp cade la examen, el își pierde „pre... | 102 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Primul atac | „Rareori, s-a văzut un căpitan așa de capabil ca Moș Teacă. Numele lui a făcut epocă, s-a popularizat, a trăit peste veacuri și a slujit de titlu unui volum de nuvele”. Acestea sunt cuvintele cu care autorul volumului Moș Teacă încheie primul capitol. Cuvintele au fost scrise într-un ceas bun, pentru că tipul și-a câșt... | 240 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Primul atac | Și iată pentru ce am crezut că se impune să scoatem pe Moș Teacă din specialitatea cazonă, ce i-am dat în volum, și să-l introducem în ziaristică. Aci câmpul de operație e mult mai vast, căci ziarul este o enciclopedie a 20 bani exemplarul, o enciclopedie care nu cruță nimic. De prostia umană, îmbrăcată în haina teorii... | 182 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă senator | V-ați întrebat vreodată ce se face frunza care cade, steaua care piere, speranța care te lasă? V-ați întrebat vreodată unde se duc visurile noastre când se smulg și zboară? Eu m-am întrebat adesea, vai! în orele mele de durere, când amicul acestei vieți deșarte îmi apare înainte ca un mare punct de întrebare. Am plâns ... | 237 |
Anton Bacalbașa | Moș Teacă/Moș Teacă senator | Nu trebuie dar să vă mirați când auziți că Senatul e plin de Tufelcică, Vrabie, Lămotescu și alte teci ruginite; guvernul are destulă vasilină ca să le scoată rugina; este diurna, este acest puternic frecător și lustruitor parlamentar. De regulă, senatorul ex-Teacă e guvernamental. Asta provine din cauză că un guvern a... | 148 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Fiecare soldat poartă în gibernă bastonul de mareșal! — A venit răcuții! A venit răcuții! Strigătul acesta ieșea din gurile tuturor soldaților, care umblau nebuni de bucurie, parc-ar fi vrut să ducă vestea prin toate colțurile cazărmii. Și toți se veseleau văzând recruții așezați pe două rânduri în sala podită cu asfal... | 204 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Și tocmai în fund, la flancul stâng, retras de lângă tovarăși, ședea un târgoveț tânăr, cu fața nepârlită de soare, ținând în mâna-i albă o umbrelă de mătase vișinie. Din anii petrecuți în grefa Tribunalului de Ilfov îi rămăsese colțul de păr pe frunte, degetul cel mic de la mână ținut la distanță de celelalte... ca st... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Irrra!... Un sergent se dăduse pe lângă „nemțescul” din fund. — Dumneata ești tot recrut, musiu? — Da, recrut... — Da’ cum de v-a adusără cu țăranii ăștia?! — Eu știu? în ziua de azi nu să mai dă nici o considerațiune unui băiat mai dă familie. Nici n-a vrutără să știe, m-a adusără dă la București pentru că am contat a... | 203 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Un moment, nimeni nu mișca, amorțiseră și degetele, ochii nu mai sclipeau. Prin imitație, fără voie, recruții ședeau și ei smirna. Pe toate fețele, aceeași frică, numai târgovețul vroia să pară mai puțin mișcat, dar picioarele-i tremurau și ochii i se fixaseră pe vârful ghetelor, de unde de-abia zgândărea cu vârful umb... | 221 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Adevăratul soldat este acela care moare la umbra drapelului ce i-a confiat patria-mumă, dar nu-l lasă din mână. Trăiască dar Majestatea-sa regele, trăiască armata română! Rupeți rândurile, marș!” — Strigați „trăiți”, mă! strigați „trăiți”! șopteau sergenții pe la spatele recruților când colonelul își sfârși discursul. ... | 204 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Curgeau peticele de pe ele și parcă umblau singure. Soldații spuneau că hainele astea făcuseră și războiul de la 1877. Sergentul-major făcea zâmbre la tabachera cu potcoavă și-i pusese gând rău. Începu să vorbească târgovețului despre avantajele pe care le are un soldat să se ia bine cu „gradele” și mai cu seamă cu ser... | 205 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — Sergentul-major! — Porunciți! — A plecat don căpitan? — Da, să trăiți, don locotenent! Ofițerul ieși fredonând: On dit que l’on te marie[2]... Sergentul major era furios: tabachera-i zburase cu potcoavă cu tot, iar fostul copist la grefa Tribunalului de Ilfov se pierduse prin cazarmă. * * * Lângă ușă, sergentul de zi... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — Dă, gospodari... — Fruntași? Ce ‘iceau ei când ai plecat încoa? Nu să boceau? Ori zi: ba bine că nu!... Ți-a datără bani mulți? — Dă, numa cât vreo triizăci di franci... — Și ce i-ai făcut? I-ai dat pă gârlă? — Li am tăti, fără cât un leu di parali. — Apăi, bine, bine... Tu o s-o duci foarte bine... dacă... dacă ți-e... | 215 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Când au să scape și cum? Haina asta îi strângea ca niște chingi din care nu te mai dezrobești pe vecie. Un recrut stătea la fereastră. Privea la dealul de pe care Galata-și arată zidurile fioroase cu biserica înnegrită de vreme. Galata! Auziseră de dânsa. „Cine nu-i deciuplinat, acolo putrezește!” Și privirea-i se pier... | 202 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — Pân’ ce-om deprinde și noi. — Mai întrebați din soldații vechi, că pă urmă, când n-oți ști o să vă fie greu. — Înțelegem. Și sergentul pleacă, strigând pe un soldat vechi: — Petre Gheorghe! — Porunciți, să trăiți, don sergent! — Und’ ți-e fața de pernă? — Trăiți, don sergent, mi-a furat-o când am fost la arest... — C... | 211 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — Ce-ai zis? Ce-ai zis?? Nu mai e ordin de bătaie?! Auzi deciuplină! Bine mă, așa mural știi tu să dai la răcuți? Am să te dau în Judecată pentru pierdere de echipament cu rețidiv și răbeliune-n timp dă pace! În loc tu să spui la răcuți: „Mă, când ăi vedea pă don sergent ori pă don căprar să te-apuce frigurile, să intr... | 205 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Ce treab-am eu?! Ai s-o duci rău dacă dup-acum ai început cu mofturile! Porniră la masă. Cazanul fu scos în curte și soldații se apropiau unul câte unul cu capacul ca să-și ia porția. Târgovețul cu tabachera potcovită ieșise și el, nu ca să mănânce, dar „ca să aibă o idee”. Sergentul îl duse tocmai lângă cazan, pe deas... | 206 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — A, va să zică nu sunteți puși în bani... — Ba da, da mai facem și câte o tocană, așa, de richiziție. Când au ieșit din bucătărie, afară, împrejurul cazanului, nu s-auzeau decât vorbele astea: — Mai pune niște grăsime! — Dă o porție mai slabă! — Ăsta-i zgârci! — Ăsta-i ciolan!... Din când în când, glasul căprarului, c... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — He, he! Nu te uita ce fac eu. Cum ai să fumezi tu înaintea mea?! Nu te gândești? — N-am știut. — Apăi să știi. Infirioru nu poate fuma înaintea supiriorului său, fie-n timp dă pace, fie-n timp dă rezbel. Recrutul își strânse punga, uitându-se cu jind. Și se gândea: „Batâr on fum șî fi tras!” Căprarul începu iar teori... | 209 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Disciplina militară este o supunere oarbă!... Și unul din ei, tot gândindu-se acasă, își vedea iubita plângând, fugind de strângerile-n brațe ale flăcăilor dușmănoși de norocul lui, și scoase un oftat adânc... Dar căprarul uitase de mult oftaturile din vremea de recrut. — Ce oftezi, măi? Nu să oftează la tiurie! Ți să ... | 211 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Bietul recrut se poticnea mereu. Îl durea mâna, îl dureau ochii de para lămpii, dar când vroia să lase piciorul pe pământ, să-nchidă din ochi sau să lase mâna-n jos, auzea glasul căprarului: — Cheamă pă dracu dă la lambă, că acuma viu la tine! Nenorocitul lăsase capu-n jos încetul cu încetul, iar din deget de-abia mai ... | 216 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Și pe când în sobă se frig niște bucăți de carne înțepate de baionetă, două plosci cu vin trec din mână în mână, din gură-n gură... — Așa mă, zice un sergent, s-a dus dracului meliția! Alt-dată era viață, aveam avanturi, nu glumă! Acuma numa ofițerii au parte: unu-i cu popota, altu cu ordinalu trupii... n-o să mai vezi... | 214 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Era soldat de doi ani de zile. Rotund ca o minge, negru cu lustru, foarte caraghios îndeobște și mai ales la ordinul sergentului-major, Potoroacă ajunsese să trăiască bine-n companie de pe urma calității pe care o avea de-a-nveseli pe „grade”. Era scutit de corvadă foarte adesea, făcea pe planton tot „schimbu-ntâi”, nu... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Câș, cioară, cârrr! Și ceilalți, după sergentul-major: — Cârrr! Potoroacă se bucura grozav că găsise un „grad” din neamul lui și chiar răspândea vorba că sergentul nu seamănă cu tată-său. Chilul omului-tabacheră sosise și trecerea de la unul la altul printre cei patru tovarăși de masă... Iar Potoroacă, imitând cobza pe... | 202 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — E un răcan de-ăștia noii cu parale. — Care-i ăla? Că i-am văzut mangoșiți rău pă toți... — E Neculai a Sultanii; l-am dibuit dă cum a venit. — Bun, bun, haidi să te vedem! Sergentul din dreapta se depărtă. Dete târcoale paturilor și ajunse în dreptul recrutului de la Scuteni. Neculai a Sultanei dormea. Sergentul se a... | 206 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | — Am avut, da’ s-o dus; am mai dat pi la unu, la altu... — Car’ s’ zică, nu vrei să dai... — Zău, don... — Nu vrei, de? Bine; dacă te faci tu pentru două pese, lasă! Tot ție o să-ți pară rău... Și sergentul s-a-ntors la locul lui, între tovarăși. — Ei, întrebă sergentul-major, făcuși ceva? — Pă dracu ghem! — Apăi te lă... | 203 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Deșteptându-se, unul striga „drepți”, altul „front”, cei mai mulți priveau cu ochi rătăciți în toate părțile. Veni rândul lui Neculai a Sultanei. Sergentul își sumese mânicile de la tunică și-l lovi de două ori cu catarama curelei. Bietul recrut sări în sus zăpăcit. Strânse pătura în mâini, strigă de două ori „văleu!”,... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Sergentul luă tesacul gornistului și-l azvârli în pământ. Tesacul căzu cu vârful în scânduri și se înfipse zbârnâind. — Să-l scoți cu dinții, răcane! Am să te-nvăț meliție din vremea lu Pazvante! Să ții minte c-ai mâncat pâinea statului! Recrutul puse mâinile la spate, se aplecă de mijloc, apucă tesacul cu dinții de mâ... | 206 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | * * * Din seara aceea începea pentru recrutul din Scuteni o viață nouă. Pân-aci, toți îl știau recrutul cel mai bun, era chiar pus pe „tabloul de avansare” pentru funcția de „fruntaș”. Nimeni nu știa ca el teoria, toate semnalele le învățase mai bine decât gornistul; arma o mânuia ca un soldat vechi; muniție ca a lui, ... | 203 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Dezertorul | Mi-o aruncat pușca! Valeu, cu ce am s-o plătesc eu? M-o văzut grosu[9] de-amu”... Vorbele sergentului-major nu-i ieșeau din minte: „Ți-ai vândut pușca la vo cârciumă, rătane. Am să te bag în pușcărie pentru deturnare de efecte melitare! Pușca ține 75 dă franci; te-a luat mama dracului!” Și furierul îi făcuse chiar form... | 59 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Pregătiri pentru surprindere | — Haide! Treceți la gătit amoniția! A dat orden don general că duminica viitoare vine în inspecție să ne suprinză. Să nu mă faceți de ocară, că-i vai de mama voastră! — Trăiți, don căprar, da face inspecție și la micu ichipament? — La tot. — Da noi, care n-am primit încă amoniție, să ne-o gătim? — Da ce, mă? Voi sunteț... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Pregătiri pentru surprindere | Am să te dau în judecată pentru plastografie de pătură împotriva supiriorului... Te-ai dus dracului, băiete! — Trăiți, don căprar, iertați-mă! — Să te ierte Ăl-de-sus... Scoate zece lei. — Înțeleg, să trăiți! — Haide, fiți gata... Duminica viitoare vine să ne suprinză don general... așa a dat orden... Mă!... vedeți să ... | 65 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Un sergent-major | — Vasile! — Porunciți!... — Du-te la bucătar și spune-i c-am zis eu să-ți facă niște mâncare particuleră. Vezi, să puie mai multă ceapă și să nu mi-o facă nesărată ca aseară, că-l dau dracului! — Da dacă n-o avea carne? — Să aibă!... — Înțeleg, trăiți, don sergen-major. Și Vasile s-a răsucit „la stânga-mprejur” pe amân... | 206 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Un sergent-major | — Să ai! Plantonul își făcu salutul și ieși. „Nu mai e meliție”, murmură Guță când se văzu singur. „De spui bucătarului să-ți facă mâncare, îți răspunde că n-are carne, de spui soldatului să-ți văcsuiască cizmele, îți răspunde că n-are vacs. Și pentru ce? Pentru că nu mai e cnut”. Se auzi o ciocnitură-n ușă. — Intră! r... | 211 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Un sergent-major | Eu te-am trecut în condică că ți-am dat-o. — Da n-am nici fir de tutun... — Nu vroi să știu... să ai!... — Înțeleg. Soldatul plecă mâhnit. La rândul lui, Guță blestemă păcătoșia în care a ajuns armata din ziua de azi. „Destulă procopseală”, gândea el; „face soldatu ceva, îl bagă la pușcărie, parcă cine știe ce pedeaps... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Un sergent-major | Ei! Mâncarea! — Vine acuma. Am pus-o să se mai încălzească. — Du-te și adu-o mai curând. Peste cinci minute Vasile se întoarse cu un capac plin cu mâncare. Îl trânti repede pe masă, căci îl frigea și-și suflă peste degete. — Acuma cere un rachiu de la căprar de săptămână și ceva pâine și pe urmă gătește de spălat. — Pr... | 224 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Un sergent-major | Că eu, de, îl primesc pă țanc, pă număru oamenilor. Dacă dai soldatului porția mai deșartă, cică lăcramă. — Ei și?!... — N-am de prisos... să trăiți... eu de, v-aș da, da mai am șapte oameni în gardă, are să vie acuma prăpădiți și are să ceară... — Nu vroi să știu. — Da dacă n-am? — Să ai! *** Mânca Guță cu poftă, bă... | 155 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Cavalerul amabil | În toată garnizoana nu era mici un ofițer așa de politicos, de amabil și de gentil ca locotenentul George Adonescu. Era cu neputință; să se dea un bal, o serată, o sindrofie cât de mar e sau cât de mică, fără ca Adonescu să figureze în fruntea invitaților. Și, fără îndoială, nu era o reputație uzurpată: dansa fermecăto... | 203 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Cavalerul amabil | După trei gloanțe schimbate fără rezultat la 25 de pași, onoarea se declară satisfăcută; dar nu-i mai puțin adevărat că un moment viața frumosului cavaler atârnase de doza de praf de pușcă pusă în pistol. Altădată a pălmuit în mijlocul teatrului pe un țivil care, după ce avea o mână paralizată, apoi își permise să love... | 218 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Cavalerul amabil | Da, aveau dreptate, mai ales că Adonescu mânuia tot așa de bine condeiul, ca și spada. Câte zile onomastice, câte revelioane, câte aniversări de nașteri ori de cununii nu văzuseră înstrunarea lirei acestui erou duios, teribil în mânie, dar dulce în iubire. Poezia lui în gondolă a făcut epocă, și, dacă nimeni n-a vorbit... | 203 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Cavalerul amabil | Am auzit că te-a dat în compania lui Adonescu. Ai să trăiești bine, e un băiat șarmant! Iar o domnișoară, plecându-și ochii în pământ, a exclamat cu un dureros oftat: — Aș vrea să fiu în locul dumitale! Și nimeni nu m-a crezut peste o lună, când le-am spus povestea următoare: Locotenentul Adonescu era spaima regimentul... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Cavalerul amabil | Pă ofițer nu-l cunoști până nu-l vezi la cazarmă! Să nu zici niciodată că-i om politicos până nu l-ăi vedea cum e cu infiriorii lui! Cu țivilii, în salon, să poartă el bine, că n-are încotro: dacă nu s-o purta așa, o pate! Cum o să se mai uite fetele la el dacă le-o lua cu rău? Și-n vorbele astea ale camaradului era ce... | 149 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Dacă nu interveneam eu, sigur că-l strângea de gât pe bolnav. Era pe la vremea mesei de seară. Bolnavul era un soldat palid, prăpădit, cu un aer de cadavru. Probabil din cauza bolii nu-i mai plăcea nimic. În fiecare zi găsea cusur la câte ceva: ori că laptele-i afumat, ori că prea ne dă în fiecare zi carne cu cartofi, ... | 202 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Sergentul m-a raportat că mă amestec unde nu-mi fierbe oala, și iacătă că intră domnul subchirurg. Era un tânăr de vreo treizeci de ani, îmbrăcat în haine de medic sublocotenent, pentru că făcea pe medicul, dar nu luase doctoratul, ca unul ce nu era încă bacalaureat. Vestit ca om rău, domnul subchirurg era spaima bolna... | 225 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Ceilalți, unii condamnați, iar alții numai dați judecății, se îndeletniceau să facă mătănii din miez de pâine vopsit. În sala de arest sunt bolnavi de orice boală. Aceea ce-i adună în sala ceea nu-i felul bolii, ci faptul că sunt arestați. Sunt acolo tuberculoși, sifilitici, răniți, bolnavi de ochi, de pneumonie și, în... | 205 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Uite, vine don medic cu mașina... — Uuu! urlă religiosul și începu să se scuture. Apoi începu din nou: Cântă, sfântule, cântă! Își rotea ochii în cap sinistru, ducea mâna la piept și rămânea așa, rugător, iluminat, extatic, nemișcat, parc-auzea o muzică depărtată. — Așa-i el! îmi spuse bolnavul de alături. De când a da... | 224 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Stam într-un cot pe mindir și mă durea gâtul tot privind spre tavan. Nebunul vorbea mereu cu sfântul din cap, pe când cei de la tabinet strigau mereu: — Bravo! Mai pune una la mine! Alt tabinet cu dama de treflă! * * * Toată noaptea n-am dormit. Am ascultat pe unii tușind, pe alții sforăind, pe unii gemând, pe alții vi... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Cetise Mica chirurgie și pretindea că știe mai mult decât toți doctorii. — Eu am practică multă, domle! Medicina fără practică nu merge. Și foarte adesea își permitea luxul de a inspecta rănile, de a dezlega bandaje, de a da sfaturi și mai ales — plăcerea lui cea mare — de a face injecții. — Să-i torn eu o injecție, șt... | 204 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | Era doctorul cel mare, maiorul. În urma lui, cu atitudini respectuoase, veneau tot soiul de ofițerași. Fiecare avea în mână o sticlă, o cutie, un pulverizator ori măcar un morman de vată. Cortegiul se opri la primul pat. — Ăsta ce are? întrebă maiorul. — E ăl cu bronchita. — Aha, ăla de ieri! Pulvis Doweri, ipecacuana,... | 205 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | — Porția a treia, lapte, chiftele! porunci maiorul plecând la alt pat. Veni rândul nebunului. Îl priveam cu curiozitate și cu frică. Se făcuse mai galben ca-n noaptea când se închuia. Îi tremura fiecare fibră, toți mușchii feței se contractau, dinții îi clănțăneau, iar cu mâna își făcea pe sub plapomă mii de cruci, fri... | 214 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Nebunul | — Las’, c-are să mănânce acolo mierte-fierte! striga, de după paravan sergentul sanitar. A treia zi m-am liberat din spital. Mă pregăteam să ies pe poartă, când aud în curte larmă mare. Mă duc să văd. Vreo douăzeci de sanitari făcuseră un cerc și priveau. De sus, glasul sergentului-major: — Să-l ridice de-acolo! Ce sta... | 108 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | — Nu se poate, cocoană; e prea slab, n-avem ce face cu el. — Văd și eu, domnule colonel! E drept că-i slab, dar o să se mai îngrașe dac-o fi ținut bine. Ce să mă fac eu cu el! Gândiți-vă și dv. la poziția mea. Și cocoana începu să plângă. Dac-a văzut așa colonelul, s-a îndurat și l-a primit, așa slab cum era. Acuma, gh... | 205 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Și, pe lângă toate astea, cam tușea – ceea ce îngrija și mai mult pe doctor și pe colonel, care amândoi cunoșteau deopotrivă medicina. Cu toate astea, ce vroiați să facă? Biata „cocoană”, adică mă-sa, știa și ea că-i slab și nu s-ar fi despărțit ușor de dânsul, căci îl iubea și-i era și milă de dânsul. Însă trebuia. Di... | 222 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Tot mai bine decât nimica. Un căpitan, care se-nrudea de aproape cu răposatul, făgăduise cocoanei că o să ia pe băiat în companie la el și o să-l lase să urmeze la gimnaziu; așa, la optsprezece ani ar fi putut să facă cele patru clase și apoi, peste alți doi ani, să dea examen la Bistrița – în opt ani ofițer! Ce vis fr... | 205 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Petrică Ioachimescu parcă. — Ăla care-a murit? — Ăla. — Am înțeles, don colonel... Vino-ncoa, băiete. Și plecară cele două generații: unul care făcea miliție de cincisprezece ani, altul care de-abia începea. — N-are mult nici ăsta! zise doctorul. — Parcă eu nu văd? răspunse colonelul. L-am luat ca să-l îngroape statu! ... | 216 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Când a auzit trâmbița sunând prelung și trist „stingerea lumânărilor”, o greutate i-a apăsat pieptul, un nod i-a strâns gâtul și a adormit plângând... în paie! * * * — Scoal’, băiete! Scoal’, că nu ești acasă! Cu vorbele astea s-a trezit dimineață, mai obosit de cum se culcase. Dormise rău. Toată noaptea visase visuri ... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Căprarul l-a învățat „întoarcerea capului la dreapta și la stânga”, apoi repede a venit vremea de masă. Când a plecat compania pe două rânduri, el era cel din urmă. A venit și dânsul cu gamela să-și ia porția de borș. — Bucătar, spunea căprarul, dă-i și puiului ăstuia de melitar o lingură, să guste și el din ciorba caz... | 212 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Vino și mă ia, că nu mai pot! Al matale supus fiu, care te dorește și iubește, Aurel Predescu” — Ce scrii acolo, băiețică? îl întrebă căprarul. — O scrisoare. — Cui? Ăi fi având ibovnică... — Mamii, răspunse copilul roșindu-se. — Să fii tu așa și pă dincolo? la să văd. Și căprarul, fără să mai aștepte, luă scrisoarea. ... | 212 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Scrie-mi când pleci la nenea Vasile. Al matale supus fiu, Aurel” Închise scrisoarea, o puse la cutie și se-ntoarse în tabără. La câțiva pași de el, căprarul de adineauri muștruluia pe un soldat: — Așa te-am învățat eu, boule?! Ei, bată-te ‘Mnezeu să te bată! Te ia mama dracului când ți-oi da un pumn! Marș de-aicea, că ... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Copil de trupă | Are să-nvețe copilu pe tat-su să facă copii! — O litră de rom! strigă copilul, aruncând pe tejghea piesa de cinci franci. Toți făcură tăcere. Cantinierul aduse litra. Aurel o puse la gură și dintr-o înghițitură o dete pe gât. — Încă una! țipă el. Și ochii-i scânteiau, fixându-i spre sergenți, care încremeniseră. — Nu-i... | 187 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Pe Gheorghe Năftică îl văzuse Dumnezeu și-i pusese mâna-n cap de când venise în compania de la Kadichioi; dar mai ales de când îl dăduse la pichetul numărul 18, era omul cel mal fericit. Soldat vechi, aproape să se libereze, îi părea rău că nu ajunsese și el un „grad” cât de mic, căci doar avea patru clase primare, cu ... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Mai trăgea din țigară, mai fluiera de-i răspundeau toți codrii, iar peste un ceas te pomeneai cu Naftică tocma-n sat la Esechioi. Așa-și făcea el viața. Seara, haide iar la tufiș, lasă nuielușa, pune pușca pe umăr și iacă-l la pichet. — Nimic nou pe linie, don căprar. — Nimic să fie! Dar... de ce-și făcea el vacul tot ... | 222 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | într-un an de zile învățase turcește, de-ai fi zis că-i hogea. Atâta cusur avea și el, că nu era „botezat” întru Muhamed; dar cusurul era mic de tot, și pentru el și pentru Fatmè, de vreme ce amândoi primiseră, pesemne, botezul dragostei, care te vindecă de toate păcatele... Iusuf, așa bătrân cum era, nu mai credea nic... | 232 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Era frumoasă. Și când își vâra unghiile vopsite cu roșu în strachina comună din care tustrei mâncau pilaf, Năftică găsea întotdeauna prilej să se-ncurce cu mâna între boabele de orez și degetele iubitei. Ai fi zis că amorul își vâra și el aripile în strachină. * * * Năftică o iubea mult. Era o perversitate de simțuri c... | 218 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Sergenții de oraș sunt singurii care, în mijlocul realismului ce ne copleșește din zi în zi, au mai păstrat tradiția legendară a dragostelor medievale; parc-ar fi niște marchizi în decadență: cum vine seara, ei apar în umbra tăinuită a gardurilor, și acolo, acești lilieci cu tesac, fluieră serenadele și nocturnele lui ... | 203 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Atunci de ce s-ar interesa de religia neprețuitei lui Fatmè? Numai proștii se uită la asta! Nu văzuse el pe fostul lui prefect ținând casă unei ovreici în Strada Sfinților și unei nemțoaice în Dealul Spirii? Nu știa acuma toată compania că însuși căpitanul trăia în casă cu o turcoaică? Atunci ce? În privința asta era l... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Departe, în fața lui, se-ntindea un șir de dealuri, iar pădurea cânta mereu așa de duios! Ce fericit ar fi fost el dacă Fatmè ar fi vrut să vină într-o noapte până la dânsul! Ar fi lăsat stelele să păzească pe cei din pichet și să aibă seama contrabandiștilor; iar ei doi ar fi rătăcit nebuni prin pădure și s-ar fi opri... | 229 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Dar visul acesta era „pentru viitor”. Pentru prezent Năftică avea alt vis, care se putea împlini, cu voia lui Dumnezeu, în orice minut, dacă are omul noroc. Câți ca el avuseseră norocul acesta! Căci era ușor. Însărcinarea pichetelor era de a păzi pe contrabandiști. Turcii, niște sălbatici care nu pot pricepe civilizați... | 207 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | Tragi cu pușca! Poți să-l omori, și nici capu să te doară! Dac-ai prins tutun la mort, îl trimeți la don căpitan, don căpitan îl trimete la reghiment cu raport, reghimentu la regie, regia prețăluiește cât face tutunu și-ți trimete banii... Ce vis frumos! Dai cu pușca, și te pomenești că dintr-un glonț ies parale. Gheor... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Fatmè | — Ghiaur! mai putu rosti Fatmè când zări pe Gheorghe, și înțepeni la pământ, cu ochii mari deschiși, înfiorători... | 19 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | Am cunoscut odată un militar foarte ciudat. Era cu noi în batalion, vorbeam cu el în toate zilele, și niciodată n-am știut cum îl cheamă. Pe el, nu știu de ce, nu-mi venea să-l întreb; iar toți cărora m-am adresat dădeau din umeri ca și mine, mirați și ei că niciodată n-avuseseră curiozitatea să-l întrebe. Probabil num... | 215 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | — Hei, bădică, roata lumii e afurisită! Toate se mutau de la locul lor, toate întinereau ori îmbătrâneau, numai el rămânea cum fusese. Când a-nceput să i se zică Moșule iarăși nimeni nu știa; ai fi zis c-așa se pomenise el Moș de când lumea. Peste el și peste viața lui plutea o taină pe care gândeai că nici el n-o cuno... | 219 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | Da ce om! Uit-te: mi-l aduc aminte ca astăzi. Regulat îl vedeai prin curtea cazărmii cu mâinile la spate, ori ciugulinduși bărbuța, și n-ai fi bănuit cât cucu că-i militar, și încă de-ai lui Pazvante, dacă n-ai fi zărit mondirul cazon pe el! Era șeful gorniștilor. De dimineață pornea cu puii la instrucție și nu se-ntor... | 201 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | Moșul se uita la gorniștii lui ca la niște pui, și să fi văzut numai că se leagă cineva de dânșii! Așa, moș cum era, se înfuria de credeai că intră dracu-n toți. Uneori mai lăsa pe oameni să se mai odihnească și ei, că, mai ales la început la toți le plesnesc buzele din pricina goarnei. Dar de departe, când vedea că vi... | 218 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | Da o să poți ține pușca, tăticule? Ori, dacă te vedea trist, numaidecât te întreba: — Noroc, taică! Merge cătănia? Maica Domnului într-ajutor! Altădată, îl pofteai la cantină. Nu te-ar fi refuzat nici în ruptul capului, măcar că nu-i plăcea băutura. Intra și comanda: — He, un șpriț, un macmahon, mai multă gazoasă! Asta... | 211 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | — Da, domle! zicea aghiotantul. L-a găsit căpraru de la gorniști întins pă pat, fără suflare, cu ochii închiși, țeapăn, mort — ce mai încoace-încolo? Berbecu stetea la căpătâi și urla. Când a văzut că pun oamenii mâna pe Moșu, s-a suit și Ghiță cu două labe pă pat. Săracu dobitoc! Vezi dumneata? Parcă vrea și el să aju... | 204 |
Anton Bacalbașa | Din viața militară/Moșul | În urma lui, că era într-o duminică, o mulțime de ofițeri, de soldați și de sergenți. Gorniștii nu mai cântau scurt . Era un cântec lung de jale, care-ți trecea prin inimă ca un țipăt de durere. Iar doliul, la căpătâi, îl ținea Ghiță, singurul frate. Și nici nu s-a mai întors la cazarmă: o fi putrezit pe câmp! | 59 |
Anton Bacalbașa | Justiție | Era în luna lui mai; soarele, cu dulcea-i rază, lumina pământul, și un vânt ușor adia printre frunze; totuși, eu eram trist și cugetător; părea că totul îmi displace. Străbăteam stradele, ocolind lumea, și iată-mă ajuns la edificiul Justiției. Urcai treptele scării ce conduce într-o cameră spațioasă, în care ceva-mi at... | 207 |
Anton Bacalbașa | Justiție | — De ce? — Voi muri mai înainte de a împlini pedeapsa. — Dacă nu vei fi vinovat, te vor achita. — Și la ce mi-ar folosi achitarea? Află că n-am pe nimeni în lume... Sunt constrâns să cutreier stradele de mult timp, zi și noapte, spre a cere de milă, dar, neputând duce mult timp cu această viață de torture, mă hotărâi s... | 204 |
Anton Bacalbașa | Justiție | Cel care cată a-și revendica un drept e hoț. Cel care fură 5 lei e pungaș. Cel care fură milioane e patriot. Cel care spune Adevărul e nebun. Cel care minte e complezant. Cel care crede că va veni vremea când acestea se vor schimba visează. Cel care voiește a fi stăpân pe omenire e nobil”... Și multe de felul acesta...... | 102 |
Anton Bacalbașa | O victorie | În vălmășagul acesta al luptelor politice, în acest vălmășag în care oamenii cei mai lipsiți de cinste politică se întîlnesc în ideile cele mai năprasnice, te cuprinde deznădejdea gîndindu-te cum țara e-n veci înșelată în aspirațiile ei. Astăzi toată lupta politicianilor noștri se reduce la o nenorocită chestie de dige... | 213 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.