Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	– De unde, de unde… Când alergi toată ziulica – afli de una de alta… Pe scurt, Veg, orice vietate trebuie să alerge! O-o! Ştiu cine o să alerge împreună cu mine! Am plecat! Pa! şi cu aceeaşi viteză zboară în direcţia pădurii de după imaş. Trece de pădure, trece de o câmpie şi iată-l pe Rică pe malul mării, lângă căsuţa...	205
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	Ştii câţi ani am? – Câţi, Liz? – O sută. Bunica mea are trei sute de ani şi se gândeşte să mai trăiască câteva sute. Iar eu nu voi trăi mai puţin ca ea. Şi atunci? Unde să mă grăbesc? De ce să mă grăbesc? – Doamne, Liz, se cruceşte iepuraşul. Să fi avut eu anii tăi… Ştii pe câte le-aş fi reuşit? Iar tu? Ce ai reuşit în...	206
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	Pa, Liz! Mă grăbesc, zice iepuraşul şi iarăşi e pornit pe fugă în căutarea unui prieten care să alerge cu el. În mijlocul câmpiei o întâlneşte pe văcuţa Milca – o mare pictoriţă ce desenează mereu. – Ştiu, zâmbeşte Milca. Vrei să mă rogi să alerg dimineţile… Dar, Rică, nu pot. Priveşte, arată ea spre viţeluşul de alătu...	223
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	Pârâciosule…" Doghi se întoarce în oraşul său, Rică rămâne trist, însă nu se dă bătut. Marea Competiţie e prea importantă pentru el. La fiecare început de vară – pe imaş se adună toţi iubitorii de alergat. Cine ajunge primul lângă uşa colibei lui moş Mură, ce se află în munţi, primeşte de la bătrânul urs zarzavaturi cr...	204
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	În fiecare dimineaţă o să vin să te iau să alergăm împreună. – Nu pot, Rică. – De ce? e nedumerit urechiatul. – Fiindcă… Fiindcă… Rică, nu ştiu ce se întâmplă, dar pe zi ce trece uşa mea se face tot mai îngustă, nu mai pot să ies afară. – E grav… Ba nu e grav… Guţă, uşa n-are nici o vină. Tu te îngraşi. Dacă o duci tot...	209
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	– Rică, e mândru de sine purceluşul, când o să ajung primul lângă coliba lui moş Mură, în afară de un coş plin cu ghinde – o să-l rog pe moşneag să pună acolo şi câţiva morcovei, căci cum n-ai da, ţie ţi le datorez pe toate! Bine, Rică? – Da, da, răspunde Rică. Iar dacă ajung eu primul, în afară de un coş plin cu morco...	205
Emilia Plugaru	Marea Competiţie	Parcă toţi sunt prezenţi când deodată cineva bate la uşă. – Cine să fie? se întreabă iepuraşul. – Eu sunt, Rică, intră grăbită în căsuţă broscuţa ţestoasă Liz. Am greşit când am zis că o ţestoasă nu poate să alerge. Poate, Rică, dacă cel mai bun prieten al ei e la ananghie. Ţi-am adus un ouşor. Oul de ţestoasă face min...	121
Emilia Plugaru	Mincinosul	Motanul Dungă stă tolănit în grădiniţa cu flori. E atât de plăcut să inspiri aerul parfumat, să fii mângâiat de razele primăvăratice ale soarelui, mai ales după ce ai petrecut o iarnă lungă şi friguroasă în compania şoarecilor din pod. Dungă s-a cam săturat să vâneze şoareci. Aici, în grădiniţă se adună vrăbiuţele şi e...	203
Emilia Plugaru	Mincinosul	– Ia nu vă mai fandosiţi atât cu aripioarele voastre colorate! le strigă Dungă. Credeţi că doar voi puteţi zbura? Ba bine că nu. Ca să zbori nu e neapărat nevoie să ai aripioare. Eu în fiecare noapte, îşi umflă pieptul motanul, îmi fac avânt şi cât ai clipi ajung până la lună. De-aţi şti cât de frumos e acolo… Luna, dr...	213
Emilia Plugaru	Mincinosul	Şi principalul, pe lună nu există iarnă sau frig. Întotdeauna e cald, dar niciodată nu e zăpuşeală. Într-un colţ îndepărtat mi-am construit un palat cu totul şi cu totul de cleştar. Să-ţi construieşti palat pe lună e o nimică toată. E îndeajuns să gândeşti şi cât ai clipi palatul e gata. Eu şi cu pisicuţa mea ne lăfăim...	203
Emilia Plugaru	Mincinosul	Căci fără de fluturi nu ar fi nici flori, se linişteşte Dungă şi iarăşi porneşte pălăvrăgeala turnând verzi şi uscate. – Râurile şi izvoarele de pe lună sunt din lapte curat, uite-aşa, curge laptele, du-te şi bea cât încape în tine. Uneori, când mă plictisesc de palatul meu de cleştar, îmi construiesc o căsuţă simplă d...	216
Emilia Plugaru	Mincinosul	În schimb Luna chiar noaptea trecută m-a rugat să revin însoţit de vreo vrăbiuţă. Le-aş duce pe toate în spaţiu, sărmanele merită mult mai mult decât le oferă Pământul. Dar nu e posibil. Pe spatele meu încape una singură, cel mult două, zâmbeşte Dungă şi spre bucuria lui o observă iarăşi pe micuţa vrăbiuţă apropiindu-s...	217
Emilia Plugaru	Mincinosul	Deci prea curând nu poate fi vorba de cărniţă proaspătă de păsărică. Dungă are stomacul lipit de spinare. Îi e o foame de moare. Stă într-un tufiş şi visează râuri, izvoare de lapte. La vrăbiuţe nu îndrăzneşte să se gândească. Cu greu îşi dă seama că este chemat: – Dungă, îi spune cineva pe nume. Sunt eu, vrăbiuţa. Ti-...	179
Emilia Plugaru	Marele Pictor	Vara, bună prietenă cu Toamna, gospodăreşte pe ici pe colo, chiar dacă vremea ei a plecat. Totuşi într-o bună zi Toamna îşi intră în drepturi. Odată cu ea vin şi ploile reci şi mărunte. Nu e frunză sau firicel de iarbă să nu tremure în faţa ploiţei ciobăneşti. Soarelui i se face milă de sărmanele frunze. Îşi trimite ra...	203
Emilia Plugaru	Marele Pictor	Cât timp razele rămase în frunze luminează, poate să lenevească un pic. Doar că… Pe ici pe colo ar mai fi de îndreptat câte ceva. Uite pe deluţul cela e bine să adauge un pic de roşu, pe celălalt un pic de portocaliu, poamei i-ar sta de minune în violet, iar merele… mărul e frumos dacă jumătate e galben, jumătate e roş...	202
Emilia Plugaru	Marele Pictor	se înfurie Toamna. Ca să te conving voi crea imediat un nou tablou! Cu un burete făcut din nori fioroşi, cenuşii, şterge rapid tot aurul. Pe ici, pe colo lasă pete de galben murdar şi fiindcă pentru ea culoarea gri e cea mai preferată, pământul acum e colorat în gri. – Hm… exclamă Toamna mândră de sine, nu am ce zice… ...	216
Emilia Plugaru	Marele Pictor	La anul neapărat va încerca din nou să-l convingă pe nouraş că nu Soarele, ci ea e marele Pictor!	19
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Bob şi Fil, doi ursuleţi durdulii, aleargă prin pădure şi strigă: Poveşti de Emilia Plugaru - Blăniţă Neagră sau Povestea Ursuleţului Dănn – Hei, prieteni! Veniţi iute şi vedeţi ce minunăţie de frăţior ne-a adus în astă seară barza! Dănn al nostru nu seamănă deloc cu ceilalţi ursuleti! – Da, zic prietenii lui Bob şi Fi...	212
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	– Pentru când va creşte mare, zice Ariciul. Toţi îl laudă pe Dănn, iar ursoaica Merri e foarte fericită: – Dănn va ajunge vestit, şopteşte ea la urechea lui Thimoti. Altfel de ce ar fi venit atâta lume bună aici? Veselia curge gârlă. Oaspeţii sunt serviţi cu faguri de miere, cu mure-n ciocolată, cu bere spumoasă şi rec...	207
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Doamne, Merri, continuă să trăncănească Carra, ursuleţul ăsta seamănă leit cu o jucărie pe care am văzut-o în vitrina unui magazin dintr-un oraş de-al oamenilor. Poate că Dănn… chiar e o jucărie? – Ce tot trăncăneşti, Carra? Se supără ursoaica. Nu vezi? E un ursuleţ în carne şi oase. – Ştiu, ştiu, am glumit, se dezvino...	212
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	– Vezi? îl ghionteşte Bob pe Fil. Carra a spus adevărul. Nimeni nu ne ia în seamă. Nimeni nu ne iubeşte. Pentru toţi doar plângăciosul ăla contează. Când eram ca el, continuă Bob culcat deja în pătuc, ţin minte precis – nu scoteam un sunet. Eram foarte cuminte, foarte cuminte… – Nu ai de unde să ştii, Bob! – Ba ştiu… Ş...	201
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Zău. – Vorbeşti prostii, Bob. – Vorbesc prostii? Vrei să te convingi? Atunci hai să ne îmbolnăvim. – Ai înnebunit? Cum să ne îmbolnăvim? Mie îmi place să fiu sănătos. – Fil, nu de-adevăratelea. Ne prefacem că suntem bolnavi. O să vezi, nimeni nu o să alerge să ne ţină în braţe. Ne vor lăsa să murim. A doua zi Bob şi Fi...	203
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Doar ştii că mor de frica injecţiilor. Nu vreau să mai fiu de acord cu tine vreodată. – Fil, se dezvinovăţeşte Bob, nu sunt eu vinovat. Vinovat e Dănn. O să mă răzbun pe mucosul ăla. O să vezi… Şi iată că într-o zi, când bietul Dănn abia aţipise, deşteptul de Bob i se strecură în pătuc şi fără milă îşi înfipse dinţişor...	204
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Dar Carra nu e de găsit. Aproximativ peste o săptămână Cara le bate la uşă. – Carra, o îmbrăţişează Mărri ca pe cea mai bună prietenă, e nevoie de ajutorul tău! Micuţul Dănn e deocheat. Descântă-l, Carra! Te rog. – O, da! Răspunde mândră de sine coţofana. Descântecele sunt pasiunea mea. Nu vă faceţi griji! Dănn va fi s...	203
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Şi piatra-n patru a crăpat! Aşa să crape ochii cui deoache! De o fi Dănni deocheat de vânt – să-i crape calul! De o fi deocheat de câmp – să i se usuce florile, De o fi deocheat de pădure – să i se usuce rădăcinile, De o fi deocheat de parte bărbătească – să-i crape… – Fil, îl ghionteşte Bob pe frate–său, hai în curte!...	213
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	E târziu. Cheamă-i acasă. Dar Bob şi Fil nu sunt de găsit. De cum se îndepărtează de casă, ursuleţii dau de o poieniţă doldora cu pomuşoare dulci. Se ghiftuiesc, uită de necazuri, se culcă şi adorm imediat. Se trezesc când soarele e spre asfinţit. În pădure se furişează noaptea. – Fil, e speriat Bob, nu văd nimic! Am o...	204
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Acum ne-am trezit şi suntem iar văzători… – Ce facem, Fil? – Ne întoarcem acasă. – Hai să ne întoarcem. Mi-e foame şi mi-e dor de mama. – Mie chiar şi de Blăniţă Neagră mi-e dor. – Nu-mi vorbi de el, altfel rămân în pădure. Şi vei avea doar un singur frate – pe Dănn. Fil cu Bob se strecoară tiptil în casă, îşi trag cea...	218
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	– Priveşte-l, Fil, o alintătură fără de pereche. Se anină de mama ca scaiul. Mi-e scârbă, zău, se revoltă Bob. Să-l învăţăm minte, Fil. Să nu-l luăm niciodată cu noi la joacă. Promite-mi că aşa vei face! – Nu-ţi promit, Bob. Blăniţă Neagră e fratele meu. Acum e mic, dar când va creşte… – Atunci socoteşte că eu nu-ţi ma...	213
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	– Dănn, zice Bob, noi plecăm şi ne vom întoarce foarte târziu. Să nu te urneşti de aici! S-ar putea să te rătăceşti, şi atunci nu o mai vezi niciodată pe mama. – Ha, ha, ha! râde răutăcios Bob. Ai înţeles, Dănn? – Am înţeles, scânceşte Dănn. Fraţii revin în poieniţă abia spre seară. Chinuit de singurătate, flămând, obo...	214
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	În poiană Dăn îşi face o mulţime de prieteni. Acum, lipsa fraţilor nu-l mai afectează. Seara se întoarce acasă cu un teanc mare de desene. – Mâzgăleli, zice ursoaica Merri. – Mai bine ar aduna mure, cum face Bob şi Fil, adaugă tatăl Thimoti. Şi doar coţofana Carra văzând desenele micului ursuleţ plesneşte din aripi: – ...	209
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Într-una din zile o arşiţă năprasnică se abate peste florile din Poieniţă. – Ni-e sete, Ni-e sete, abia de şoptesc bietele floricele. Ursuleţul îşi umple guriţa cu apă şi repejor, rând pe rând, le stropeşte pe toate. – Ne-ai salvat, îi mulţumesc florile şi îl sfătuiesc să se ascundă de arşiţă. Dănn se doseşte în scorbu...	202
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Ciripesc păsărelele. – Şi noi! Flutură din aripioare fluturaşii. – Şi noi te iubim, Dănn, se zbenguie pe fundul izvorului peştişorii. Deodată în Poieniţă se face linişte: – Fugi, Dănn, îi şoptesc florile şi fluturaşii. – Fugi! Îi strigă păsărelele. – Salvează-te, îi fac semne peştişorii. Dănn nu pricepe nimic. Ridică p...	213
Emilia Plugaru	Blaniţă Neagră	Avem nevoie de bani, Nic… Trece un timp. Prin satele şi oraşele locuite de oameni din când în când apare un ţăran şi un copilaş cu ochii albaştri care trage de zgărdiţă un ursuleţ cu blăniţa neagră. Imediat în jurul celor trei se adună lume. Şi nu pentru că ţăranul ţine în mâini un talger de argint, şi nu pentru că băi...	178
Emilia Plugaru	Culorile	– Mamm… mă auzi mamm? Poveşti de Emilia Plugaru - Culorile – Dormi, Râmel, vorbim altă dată. – Mamm! Insistă puiul de râmă. Nu vreau să dorm! Vreau să vorbim! – Bine, Râmel! îşi deschide un ochi bătrâna râmă. Despre ce să vorbim? – Despre cât de frumos e acolo sus… – Vai, Râmel, ţi-am povestit de atâtea ori. – Mai vrea...	205
Emilia Plugaru	Culorile	– Nu vreau nani! Nu-mi pasă de frig! Nu-mi place aici! Oricât de calmă ar fi mama-râmă, până la urmă îşi iese din fire: – Încetează! strigă ea. Vom merge sus doar când ni se va da de ştire că e posibil! Gata! Nici o vorbă mai mult! Dormi! – Mamm, începe iarăşi Râmel. Spune-mi… Cine ne va da de ştire? – Înţelegi scumpul...	205
Emilia Plugaru	Culorile	Nu durează mult. Acuş picăturile calde de ploaie se vor scurge în sol… Ah! E atât de plăcut când faci prima scăldătoare de primăvară… Atât de plăcut… Vezi? Solul începe să devină umed. Deci… putem să pornim săpatul. Cele două râme stau într-o grădină plină de flori, plină de culori. Micuţul Râmel nu încetează să se min...	201
Emilia Plugaru	Culorile	Principalul e că ai văzut… culorile. Cred că altădată nu mai riscăm. Era cât pe ce să ne înghită o cloşcă… E mult de lucru în împărăţia râmelor. Toată ziulica acestea fărâmă solul ca să-l facă pufos. Râmel şi mama-râmă sunt convinşi că şi datorită lor din solul pufos răsar în fiecare primăvară… culorile.	54
Emilia Plugaru	Corniţele	– Mieluşico, zice ieduţul, priveşte, mi-au ieşit corniţele? Poveşti de Emilia Plugaru - Corniţele – Corniţele? În ce loc trebuie să-ţi crească? – În frunte, mieluşico. În frunte… – Nu văd nimic. – Te rog… pipăie cu copita! Simţi ceva? – Duţu! strigă speriată mieluşica. Ai două cucuie mari! Unde te-ai lovit atât de tare...	211
Emilia Plugaru	Corniţele	Doar că sunt un pic mai măşcaţi… Şi sunt de culoarea… soarelui. Până a nu veni tu pe lume, eu cu Maia în fiecare zi alergam pe imaş. Vei alerga împreună cu noi! Când e Maia alături nu ne paşte nici o primejdie! – Duţu, întreabă mieluşica, dar Maia… are corniţe? – Ce vorbeşti? Fetiţele au cosiţe, nu corniţe. – Şi cum o ...	205
Emilia Plugaru	Corniţele	– Înainte de a pleca de acasă, zice Maia, o să vă leg câte un clopoţel. Dacă vă rătăciţi, o să aud clopoţelul şi imediat vă găsesc. Ţie Duţu, îţi voi lega un clopoţel de argint cu lentă albastră. Mieluşicăi – un clopoţel de aur cu lentă roşie. Şi acum – la drum! Dzing! Dzing! sună clopoţeii şi toţi trei aleargă spre im...	159
Emilia Plugaru	Buturugă	Poţi să nu-i dai de băut, să nu-i dai de mâncare, dar motanului Buturugă nicidecum nu poţi să-i interzici să cânte. Poveşti de Emilia Plugaru - Buturugă – Miorlaaau! Miorlaaau! Cântă Buturugă de dimineaţă până seara târziu. Cântă când vânează, când munceşte prin gospodărie, ba uneori vecinilor li se pare că motanul cân...	204
Emilia Plugaru	Buturugă	– Hi, hi, hi, hohoteşte motanul, priveghetoarea? Cine crezi că o mai ascultă în zilele noastre pe leşinătura aia? Nimeni! Poate doar moşnegi de-al de dumneata. Eu sunt adevăratul cântăreţ! Eu! Se bate cu lăbuţa în piept Buturugă, apoi continuă să miorlăie cu o şi mai mare râvnă. Toată uliţa e sătulă de o asemenea cânta...	202
Emilia Plugaru	Buturugă	– Nu sunt vinovat! Nu sunt vinovat! strigă motanul fără să fie întrebat în timp ce gălbenuşul rămas pe mustăţi încă nu e bine uscat. – Măi Buturugă, măi… oftează găinuşa. Te-aş fi servit oricum… Şi nu se supără. Căci pe Buturugă nu te poţi supăra. Să nu fi trăit Buturugă pe uliţa lor ar fi murit demult cu toţii de foam...	202
Emilia Plugaru	Buturugă	Şi Pic ştie – când va reveni, puişorii vor fi sătuli, odihniţi, adăpaţi, bine îngrijiţi. Şi atunci? Ce pretenţii poţi să ai? Într-o dimineaţă de primăvară, moş Gagu, se trezi cu o mare dispoziţie. Soarele strălucea, era cald, iarba încolţise, caisul de lângă prispă se acoperi de floare. Trecuse o iarnă grea şi pentru p...	205
Emilia Plugaru	Buturugă	– Nu am păţit nimic, răspunse un pic întristat Buturugă. Atâta doar, că nu-mi arde de cântat… Am altele de făcut. Adineauri am început să-mi sap grădina. – Buturugă, pe mine nu mă minţi. Recunoaşte, de ce nu ai dispoziţie? – Nu am şi basta… Pe scurt, moş Gagu, nici un cântec nu sună cum trebuie dacă nu e acompaniat de ...	206
Emilia Plugaru	Buturugă	Rex, supărat, bosumflat ca de obicei, refuză, dar floarea era atât de minunată că până la urmă o luă. Totuşi nu se abţinu să nu mârâie: "Nu te cred eu, Buturugă. Nu eşti tu cel care pari a fi… Odată şi odată îţi vei arăta adevărata faţă." Dar ce-i păsa lui Buturugă de ceea ce crede Rex? Fără să piardă din timp, încărcă...	204
Emilia Plugaru	Buturugă	Aoleu! se îngrijoră el. O fi păţit ceva? Alergă la casa motanului. Găsi uşile larg deschise, iar de Buturugă – nici pomină. – Pic, o întrebă gânsacul pe găinuşă, nu ştii pe unde umblă Buturugă? – A plecat, răspunse cu tristeţe găinuşa. Gata… Nu-l mai auzim cântând. – Cum să plece, Pic? Ce ne facem? Cine ne scapă de şoa...	208
Emilia Plugaru	Buturugă	Mai bine însă tac. Chiar nu aveţi altceva de făcut decât să bociţi după Buturugă? Căutaţi-vă de treabă, dragii mei! Dar oricât nu şi-ar fi căutat de treabă, după plecarea lui Buturugă, pe uliţă se instală un soi de tristeţe care se întindea şi se întindea ca un mucegai. Fiecare se închidea în căsuţa sa, rămânând faţă-n...	239
Emilia Plugaru	Buturugă	Uneori, tristeţea şi singurătatea, dacă sunt de scurtă durată, te fac pur şi simplu să iei viaţa mai în serios, îşi zicea găinuşa Pic. Dar dacă aceste două stări persistă atunci ele devin distrugătoare. Şi fiindcă nici una, nici cealaltă nu dispărea de pe fosta uliţă a motanului Buturugă, aveai senzaţia că uliţa a muri...	205
Emilia Plugaru	Buturugă	Sunt convins că nu ar avea nimic împotrivă. – Nu, Gagu, îi răspunse cu tristeţe găinuşa. Voi rămâne aici. Când mi se vor întoarce puii vor deschide anume această portiţă. Fiecare fiinţă vie, Gagu, trebuie să aibă trei lucruri ale sale: viaţa, puii şi cuibul său. Altfel pentru ce să trăieşti? Îmi voi construi un alt cui...	216
Emilia Plugaru	Buturugă	– Îţi mulţumesc pentru acordeon. Trec altădată să-l iau. Ai nevoie de ajutor, Pic? – Nu, mă descurc… Spune-mi, Buturugă, întrebă găinuşa, ai ajuns mare artist? – Mare artist? Ha! Ha! Ha! râse cu poftă motanul. Am ajuns mare, Pic. Doar că nu artist. Sunt un mare bogătan. Sunt foarte bogat. Acum, la banii pe care îi am, ...	204
Emilia Plugaru	Buturugă	Cu nimic. Şi ştii de ce? – De ce? – Fiindcă nu avem noroc. Şi nu suntem atât de şmecheri ca Buturugă. Plus că Buturugă, îl ştim cu toţii ce poamă e. – Lasă, moş Rex… Pentru a fi bogat nu te ajută nici mintea, nici munca, nici norocul, dacă nu ai îndrăzneală, dorinţă şi putere să rişti. Aşa cred eu… – Doamne, cu ce te-o...	206
Emilia Plugaru	Buturugă	Nu pleca, te rog! Te vei prăpădi, ştii bine. Şi totuşi, într-o dimineaţă Pic privi cu tristeţe la grămăjoara de cenuşă de sub şopron apoi, cu o bocceluţă în spate, merse încet spre capătul uliţei. Privirile ei erau îndreptate doar înainte. Nu avea curajul să privească în urmă. Când ajunse la ultima casă se opri. Din og...	212
Emilia Plugaru	Buturugă	Îţi întorc o veche datorie. Atât… Şi îţi mai promit ceva. Pe uliţa noastră va răsuna din nou muzica. Şi într-o bună zi puişorii tăi se vor întoarce acasă. Crede-mă. Nu sunt vorbe aruncate în vânt… O să mă ţin de cuvânt. Ce zici, Pic?	45
Emilia Plugaru	Buchet	Buchet a venit pe lume la sfârşitul toamnei, într-o zi neobişnuit de geroasă. Luându-l de lângă cuşca căţelei aproape îngheţat, bunicul l-a adus în casă. Poveşti de Emilia Plugaru - Buchet – Vai de mine! A plesnit din palme bunica. Nu are zile! Apoi l-a învelit într-o şalincă groasă de lână. Buchet însă s-a încăpăţânat...	201
Emilia Plugaru	Buchet	Iat-o şi pe maică-ta, care te-a adus pe lume… Maică-sa părea că nu vrea să ştie de el. A ieşit din cuşcă mârâind nemulţumită: – Hâr-r-r, hâr-r-r, de unde te-ai luat? Cine eşti? Buchet a privit-o mirat un timp, apoi, plictisindu-se, a plecat să dea o raită o prin gospodărie. Pe moment cunoştinţa lor a luat sfârşit. În s...	202
Emilia Plugaru	Buchet	– Măi da e vrednic, e vrednic nu şagă căţelul nostru, a zis cu mândrie bunicul. Ştiam eu că aşa va fi… Seara Buchet a fost adus din nou la căsuţă. Dar spre surprinderea buneilor, căţeluşul s-a încăpăţânat să rămână pe noapte acolo. Pe la cântatul cocoşilor cineva porni să zgreapşăne uşa. Era Buchet. Bunicii i s-a făcut...	206
Emilia Plugaru	Buchet	A înţeles că noaptea îşi are viaţa ei, iar el face parte din acea viaţă. Somnul l-a prins abia spre dimineaţă. Visa un vis frumos când măcăitul raţelor, cotcodăcitul găinilor ridicate odată cu zorii l-au trezit. – Piu, piu, piu! Au alergat spre el o mulţime de ghemotoace aurii. Scoală, Buchet! E păcat să dormi când răs...	213
Emilia Plugaru	Buchet	Uneori, din ascunzătoare, ne privea pe furiş. Era gelos. A doua zi uitase de supărare. Ne-am împrietenit foarte repede. Ne împăcam de minune. Îi arătam fel de fel de ghiduşii. Îl învăţam să sară coarda. Eu şi frate-meu eram foarte fericiţi că ne găsisem un prieten atât de devotat şi de sârguincios. – Bravo, Buchet, bra...	204
Emilia Plugaru	Buchet	L-am întrebat. Ţi-ai găsit… Nici gând să ne răspundă. Eram foc de supăraţi. Am cotrobăit toată ograda. Un pantof l-am găsit lângă cuşca căţelei. Altul – tocmai lângă poartă. Una din sandalele mele – morsocată, aproape fărmată – am găsit-o în gogineaţa purcelului. Cealaltă – nicăieri. – Buchet, am pornit să-l rog, dă-mi...	213
Emilia Plugaru	Buchet	Ne implora cu ochii să-l ajutăm, dar bunica era mereu cu ochii pe noi. Nu puteam să facem nimic. Peste un timp sărmanul s-a liniştit. S-a împăcat cu soarta. – La urma urmei, ne consolam şi noi, acesta e destinul oricărui căţel de la ţară… Abia când a venit bunicul Buchet şi-a dat seama că-i veni şi lui salvarea. Văzând...	203
Emilia Plugaru	Buchet	Şi vrea să muşte. Şi muşcă tot ce întâlneşte în cale. În felul acesta îşi întăreşte colţii. Iar colţii, unui câine, îi sunt de mare folos… Din ziua aceea Buchet nu s-a mai atins de încălţămintea noastră. Îi întindeam câte o nuieluşă pe care o rodea până se sătura. Dar ca şi odinioară – în fiecare dimineaţă îl găseam aş...	202
Emilia Plugaru	Buchet	Nu-i lăsa singurei pe bătrâni. Bunul şi credinciosul nostru prieten… Terminasem liceul, apoi facultatea. Veneam tot mai rar în satul de baştină a părinţilor noştri. Şi totuşi măcar odată pe an găseam timp să-i vizităm pe bunici. Într-un an am venit singură, fără fratele meu. Aşteptam să-mi iasă Buchet în întâmpinare da...	214
Emilia Plugaru	Buchet	Bunicul de felul său era o fire visătoare şi poate că atunci mai mult ca oricând realiză că şi el, şi Buchet, şi Murgu, şi pădurea, şi acei pepeni verzi, rotunzi şi copţi, sunt mici, mici părticele din ceea ce se numeşte natură. Aceleaşi istorii ni le-a povestit şi nouă când eram mici. Adesea îi plăcea să spună că oriş...	204
Emilia Plugaru	Buchet	– Cred că l-au sfâşiat animalele alea sălbatice, porni să plângă bunica. Bietul nostru Buchet, se linişti ea. Nu ştiu, poate greşesc, dar inima-mi spune că trăieşte… Şi dacă trăieşte, mai devreme sau mai târziu se va întoarce acasă… Vai de mine! Strigă bunica. Să deschidem poarta! Vine Ion! Nemaipomenită bunica mea. Cu...	203
Emilia Plugaru	Buchet	Şi nici măcar nu ştie de asta… Cei drept, adevăraţii eroi niciodată nu realizează cine sunt ei de fapt. Mă simt vinovat. Nu trebuia să-l las singur… dar a salvat-o pe Joienica. Aproape două săptămâni a lipsit… Nu a avut nici hrană, nici apă. Şi totuşi, aşa rupt de dihănii, a găsit voinţă şi putere. S-a târât, a mirosit...	203
Emilia Plugaru	Buchet	Era o fiinţă care iubea şi preţuia libertatea. Buchet a plecat de printre noi într-o noapte când cărăbuşii făceau mare zarvă prin florile de cireş, iar cerul presărat cu stele nu mai speria pe nimeni. – Orişice suflare, orişice gâză, floare, firicel de iarbă, pom sau om, trebuie să-şi aibă rostul său pe pământ, ne spun...	126
Emilia Plugaru	Telescopul	– Buchet, trezeşte-te! Te rog, nu dormi! Poveşti de Emilia Plugaru - Telescopul Cocoşelul îl atinge cu aripa pe prietenul său. – Lasă-mă, Rigu, mârâie căţelul. Nu vezi? Dorm… – Buchet, se enervează cocoşul. Dacă în noaptea asta iarăşi se va strecura Roşcovana şi va dispărea vreo moţată sau şi mai rău, doamne fereşte, v...	201
Emilia Plugaru	Telescopul	Nu vei avea nici măcar o coajă de pâine. Vei răscoli prin gunoaie ca să nu mori de foame. Te vei ruga de oameni să te ia la ei, dar vei întâlni oameni răi care te vor bate, te vor hărţui… Câinii, Buchet, sunt făcuţi să-şi slujească cu credinţă stăpânii. – Eu îmi slujesc cu credinţă stăpâna, se ridică speriat din culcuş...	207
Emilia Plugaru	Telescopul	Îţi spun. Dar să rămână secret! Bine? – Bine, Buchet. Tacu mă cheamă. – Atunci fii cuminte şi ascultă, se apropie căţeluşul de urechea lui Rigu. În nopţile cu lună şi stele, zice el, Nicu, băieţelul stăpânei, după ce toţi adorm, se strecoară din casă cu un telescop. Mă urc cu el pe coteţ şi privim împreună stelele. Tar...	202
Emilia Plugaru	Telescopul	Se întoarce pe la ora trei, după miezul nopţii. Şi dacă nici atunci nu reuşeşte să fure, reapare pe aproape de zori. Când şi câinii şi stăpânii dorm. Somnul de dimineaţă, ştii, e cel mai dulce. – Adevărat, e de-acord Buchet. E foarte dulce. Mai ales după ce o noapte-ntreagă stai de veghe… Rigu, zău că nu vreau să dorm....	205
Emilia Plugaru	Telescopul	Dacă cântă cocoşii, dacă latră câinii înseamnă că ceilalţi dorm liniştit, se gândeşte Luna. Apoi întreg satul se cufundă iarăşi în somn. Vulpile se retrag de pe la coteţe. Aşteaptă ca toţi să adoarmă. Şi tocmai când cred că primejdia a trecut, hop că Rigu cântă: Cu-cu-ri-guu-Rigu! Cu-cu-ri-guu-Rigu! – Ham, Ham, Ham! Câ...	211
Emilia Plugaru	Telescopul	– Cu-cu-ri-guu-Rigu! Cu-cu-ri-guu-Rigu! Strigă cocoşul. Păzea! Vulpea! Vrea să mănânce steluţele! – Unde e?! Cine?! Ce?! sare speriat Buchet şi, hop, o prinde pe vulpe chiar în uşa coteţului. – Ăsta da căţel, îl laudă stăpâna care aleargă somnoroasă la hărmălaia din ogradă. – Bravo, Buchet! Bravo, Rigu! Dar ce facem cu...	118
Emilia Plugaru	Mama adoptivă	Curca, o pasăre cam zăpăcită, dar cu o inimă caldă şi bună, în fiecare dimineaţă îşi duce cârdul de puişori în curtea şcolii ce se află în vecinătate. Poveşti de Emilia Plugaru - Mama adoptivă Puişorii curcii sunt patru bobocei-voinicei, trei răţuşte ca nişte bărcuţe, cinci pui ieşiţi din ouăle ei naturale şi un puişor...	212
Emilia Plugaru	Mama adoptivă	Abia atunci sărmanul pui de găină înţelese ce înseamnă căldura unei aripi protectoare. În fiecare dimineaţă, după ce stăpâna îi îndoapă puişorii cu păsat, curca îi ia şi îi duce în curtea şcolii. Vara aici e iarbă multă mustoasă şi e loc îndeajuns pentru tot păsăretul din împrejurimi. La umbra unui stejar bătrân, pe o ...	207
Emilia Plugaru	Mama adoptivă	Unde o fi dispărut? Nedumerit, vulturul continuă să facă vârtejuri. Curca ţipă şi mai disperată. – Ihai! Ihai, bulihare! Aleargă într-un suflet gospodina casei. Vulturul se lasă păgubaş. Pleacă. Imediat din covorul verde îşi fac apariţia patru căpşoare de boboci, trei de răţuşcă, cinci de curcă şi unul de găină. Abia s...	202
Emilia Plugaru	Mama adoptivă	Toată noaptea stau acolo la adăpost şi… cine ştie, poate că visează covoraşul verde din preajma stejarului, florile de romaniţă, sau poate că visează cerul, soarele care mâine dimineaţă va răsări şi va încălzi cu aceeaşi căldură toate vietăţile, bune sau rele ale acestui chinuit şi bătrân Pământ…	48
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Un băietan voinic — barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi — și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui — de treabă femeie! — l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i...	225
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocolea curtea repețind pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptu...	288
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Bolnav... Friguri și bătaie de inimă, încât nu se putea ține pe picioare. Părintele-director s-a convins că e rău băiatului și l-a trimis să se odihnească. Niță s-a suit în dormitor, s-a aruncat în pat, a scos din sân floarea și biletul ș-a citit încă odata, iar, și mereu: "Ești frumos... Dacă ai vrea, te-aș iubi mult"...	210
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Asta-l deșteptă; el grăbește și intră. Sunt toți la masă; lui nu-i e foame... Merge și se culcă așezând sub pernă biletul și garoafa, după ce iarăși privește îndelung icoana acelor vorbe, pe care de-acu nu le mai poate uita vreodată. Zgomotul celorlalți băieți venind în dormitor îl supără foarte. La intrarea lor, el vâ...	234
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Trei nopți de pândă... patru... cinci... și tot atâtea zile mai grele ca nopțile: ceasuri de cursuri și de meditații... zgomotul camarazilor, neputința de a sta singur cu închipuirea lui... și frigurile... și ferestrele tot închise... și perdelele veșnic lăsate. Doctorul, un om de spirit, când părintele-directorul i-a ...	210
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur spre ținta știută. O femeie în umbra gangului!... El se oprește înecat. Ea îi șoptește: "Vino, te așteaptă!..." Atunci... nu e chiar asta! El se lasă să-l ia de ...	207
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Vorbe?... încap vorbe? Cum o femeie știe alinta - cum degetele ei delicate se înfig în mușchii încordați - și gura ei rece ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt de pe obrajii aprinși zbârlit de fiori - încovoiala lângedă a trupului - izbiturile inimei ei de pereții sânului - și mirosul fără nume ce-i radiază din...	221
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Șiret țăranul - ține mult la aceasta cădere de frază; știa el bine că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire pe sub sprâncenele posomorâte cu bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai multe de spus, și povestea ei era destul de tristă. Cinci ani de viață cu un om istovit, apoi nebun și...	209
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Când seminaristul a îndrăznit să nesocotească recomandațiile imperioase ce-i fuseseră comunicate și să calce pragul, pe care altădată pășea la fericirea ce-o socotea un drept câștigat, scump a trebuit să-și plătească pasul imprudent. A fost o maltratare meritată poate, dar oricum prea sălbatecă. Zbirii însărcinați cu c...	226
Ion Luca Caragiale	Păcat…	De atunci el a rămas cu o boală de inimă, care i-a cauzat până la moarte multe momente neplăcute. Dar era întremat... El porni să caute norocul pierdut... Prea târziu... Casele se dărâmau și lucrarea începuse din aripa unde altădată era odaia albastră... Femeia murise. Copila bolnavă era într-un institut de educație în...	214
Ion Luca Caragiale	Păcat…	În mijloc se petrece comedia. Popa Niță se vâră și el. Ce este? Ce face atâta senzație? Un copil de vreo opt-nouă ani, zdrențăros și murdar, cu picioarele goale, îmbrăcat în haine nepotrivite - un gheroc mare, a cărui talie îi vine până la glezne, în cap cu un cilindru turtit - face caraghiozlâcuri. Este un mititel măs...	202
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Alt "amic" îl mai îmbie încă cu un păhărel... și încă unul... Copilul se scoală și-ncepe iar jocul... Acu mișcările și gesturile sunt și mai deșucheate... Cu-ncetul însă membrele pierd siguranța și simetria mișcărilor; cântecul e surd, articularea inegală... Încă o strofă!... Dar gâfâiala îl îneacă... Cântărețul se opr...	214
Ion Luca Caragiale	Păcat…	De necrezut, dar adevărat... și popa ascultă încremenit: E un copil de familie bună. - O văduva a unui boier nebun. -Înamorată cu un băiat de la țară, un seminarist. - Însărcinată. - Rușinea lumii. - Merge să nască la moșie. - Moartă din facere. - Copilul e aruncat; crește la o țărancă bătrână care moare ș-aceea și el ...	204
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Popa cu coatele pe masă, strângându-și tâmplele în pumni, rămase înecat de sudoare, cu ochii țintiți la o muscă ce umbla mărunțel pe tabla de marmură albă: el urmări insecta până la marginea mesii. Ce socoteală s-o fi făcut în capul cel mic cât un bob de mac, nu se poate spune; destul că musca stete pe loc, își dezmorț...	208
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Atunci s-a pornit un hohot, aplauze, tropăituri, șuiere, răcnete: "Bravo, popa! Bis popa!" – Infernal! o menajerie care arde... Succesul colosal și spontaneu n-a afectat câtuși de puțin pe omul nostru: zgomotul din fundul acestui suflet covârșea furtuna veselă de-afară. Popa a-naintat hotărât până în mijlocul sălii, a ...	223
Ion Luca Caragiale	Păcat…	"Doamne! șopti popa plin de obidă: uite-te la el Doamne, uite-te și la el!" Și apucând bine în brațe mototolul adormit, se sculă puternic în picioare și porni. Băiatul, deșteptat de zguduială, mormăi somnoros o înjurătură și adormi iarăși în brațele care-l strângeau cu atâta patimă. Pe stradele întunecate ale orașului,...	235
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Nu e peste putință grădinarului priceput și răbdător să îndrepteze un copăcel fraged pornit să crească strâmb. Când, scăpat cu totul de vermină, l-au îmbrăcat într-o duminică în haine nouă - mintean cu șireturi de fir, ițărași albi cu șnur negru de mătase și pălărie cu panglicuță tricoloră, și i-a zis părintele: "Să le...	208
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Scurtă căuta să fie bucuria, și cu cât omul o vedea scurtându-se cu atât îi creștea fioroasa închipuire că azi, mâine o să se sfârșească fericirea găsită pe neașteptate... Iată acuma se stingea de tot lumina ce-i răsărise în cale fără veste... văpaița era pe isprăvite. Preotul ațipise despre ziuă îmbrăcat... Femeia sta...	208
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Băiatul scăpat cu desăvârșire, sânge proaspăt începu să-i rumenească obrajii, așa de veștezi mai înainte, și să umple ochii lui posomorâți și-ntunecoși până aci, de lumină și veselie. Fusese o luptă extremă, înfricoșată; viața pășea acuma-nainte strălucitoare și mândră de așa biruință. Pe când preoteasa Sultana atârna ...	201
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Un copil bântuit de foame; în prada unor porniri rușinoase și omorâtoare chiar pentru un om copt; desfrânat prin îndemnul lumii batjocoritoare, nesățioase de petreceri... Scăpat de așa vitregă soartă, întors de la o atât de rătăcită cale - de la moarte la viață... Dormea pe pământul gol, bolnav și abătut, cu trupul fri...	207
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Popa clipi aiurit și văzu înainte sânge... Chiar pentru o faptă sau numai pentru o demonstrație, însă și n-ar fi putut-o spune - el se repezi în odaie și luă pușca din cui, când cumnatu-său Cuțiteiu, primarul, om văzut și umblat prin multe, intră după el și-l apucă de mână... Și popa înțelese că niciodată în clipe așa ...	203
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Și spre mulțumirea tuturor, reprezentantul ministerului public dictă: "Dispunem însă - considerând informațiile cele mai amănunțite, care unanim arată pe sfinția-sa părintele Niță din Dobrenii-de-plai ca pe un om cu cele mai frumoase calități; considerând că pe de altă parte progresele fizice și morale realizate, sub î...	204
Ion Luca Caragiale	Păcat…	Multă bătaie de cap și trudă i-a trebuit ca s-o crească - pentru că era și un copil ciudat! De mirare cum dintr-o mamă atât de blajină și supusă să nască așa fire!... Aveau odată un vițel; îl scoseseră din necaz - se prăpădise vaca și rămăsese bietul fără țâță... Cine-l îngrijea? – Ileana - să fi fost p-atunci fetică d...	205

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.