author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ion Luca Caragiale | Păcat… | Nu vrea și pace. Obosită, cu tot sângele-n obraji, tremurând de ciudă, ea se duse, luă o bucată de mămăligă și o bardă și se-ntoarse iar... Cum o văzu venind, Priian se-nfipse în copite și bârligă coada... Ea se apropie binișor-binișor... cu mâna stângă întinsă, cu dreapta ascunsă la spate, spunând prietenului ei, care... | 224 |
Ion Luca Caragiale | Păcat… | Dar mai târziu - fată mare! - când, dintr-o vorbă de nimica, a înșfăcat în brațe pe Stanca Radii, și nici una nici alta, s-o arunce de sus de pe tăpșan, unde se făcea hora, de râpă?... Au trebuit doi flăcăi să lupte s-o scape pe Stanca... Păcat de așa frumusețe și mândrețe de femeie să fie așa de cruntă și dârje! Pe bi... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Păcat… | Zadarnic luptă să gonească gândurile care-l frământă - cântecul de afară i le încurcă și mai tare: Ileana fata lui, nevasta lui Matache, șade în curte cu bărbia rezemată în mână și cântă. Ileana cântă frumos, e știută; dar acuma căldura cântecului este deosebită; glasul ei arde. Omul, care învățase atâtea, asculta mușc... | 79 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una ... | 201 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Atunci începu lupta grea pentru viață, care se îngreună și mai tare prin căsătoria cu Sura... Răbdarea însă ostenește soarta rea. Fratele Surei, hangiu la Podeni, muri, și hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. Aci se află el acuma de cinci ani. Are strânsă o avere bunicică în bani și vinațuri bune, în... | 201 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Era o slugă rea, leneș și obraznic... și fura. Într-o zi a amenințat pe balabusta îngreunată, care-l ocărâse cu drept cuvânt, s-o lovească în pântece... altădată a asmuțit un câine asupra lui Ștrul cel mic. Leiba i-a făcut numaidecât socoteala și l-a trimis. Dar Gheorghe nu voia să se ducă; el pretindea cu violență că ... | 208 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Leiba a stăruit călduros să-l facă a înțelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat și chiar de șosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte; nici să nu mai pomenească de așa ceva, ca să nu deștepte în adevăr, într-un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare... | 203 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Cu capitalul lui se poate deschide un negoț frumos în Ieși... În târg, Leiba să fie sănătos, o să șază aproape de comisie... O să cinstească pe comisar, pe ipistat, pe sergent... Cine plătește bine este bine păzit. Într-un târg așa mare, noaptea e zgomot și lumină, nu întuneric și tăcere ca în valea singuratică a Poden... | 215 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de pe scaun, întinzându-și membrele obosite; el cată lung în zare către răsărit; nici pomeneală de dilijența. "Nu vine; ți s-o fi părut..." răspunde el balabustei, și se lasă iarăși jos. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așează pe dânsele capul, care-i arde... | 206 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Cortejul se apropie. Sura se dezlipește din mulțime și urcă lângă Leiba pe treptele crâșmii. "Ce e, Sură? întrebă el. – E un nebun scăpat de la Golia. – Să închidem dughiana, să nu dee peste noi. – E legat acuma; dar adineaori scăpase. S-a bătut cu toți soldații..» Pe un jidan, pe care un goi răutăcios din mulțime l-a ... | 271 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: " O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, ... | 217 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | În anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată executări de așa absurdă sălbăticie. Leiba tremura scuturat de un puternic acces de friguri și asculta aiurit. Apoi urmă ceva, care trebuia neapărat să umple de respect pe conductor. Tinerii pasageri erau doi studenți, unul în filosofie, altul în medicină;... | 241 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Entuziastul tânăr, între Darwin și Lombroso, găsise vreme să miroasă și puțin Schopenhauer - "spre cer, cătră lumină!" Zibal era departe de a fi priceput "luminoasa" teorie. Pentru întâia oară poate, în aerul umed al Podenilor, se rostogoleau așa de înalte vorbe, așa de nobile subtilități de gândire. Ceea ce pricepuse ... | 250 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Buzele lui Leiba, fripte de friguri, urmau machinal gândul tremurând repede. O scuturătură puternică îl apuca dintre spete; el intră cu pasul împleticit în gangul hanului. Fără îndoială - gândește Sura - Leiba nu e bine deloc, e tare bolnav; Leiba are "idei la cap"... căci ce înțeles poate avea tot ce face el de câteva... | 206 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Sura a stins lampa, s-a culcat și acuma doarme alături de Ștrul. Femeia avea dreptate... Leiba e în adevăr bolnav. E noapte deplină. Zibal șade de mult pe pragul ce dă în gang și ascultă... Ce? Zgomote nehotărâte vin din depărtare... Parcă sunt tropote de cai, bubuituri de mai înfundate, convorbiri misterioase și agita... | 201 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | – I-o veni rândul aldată... Da' eu aș fi vrut"... Nu se mai poate înțelege nimica; oamenii aceia s-au prea depărtat. De cine era vorba?... Cine să se fi culcat sau să fi plecat?... Cui o să-i vie rândul aldată?... Cine e acela care ar fi vrut altceva?... Și ce altceva vrea acela?... Și ce căutau pe drumul de lături - u... | 208 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Ceasornicul țăcănea în perete. Zgomotul acesta monoton supără pe Zibal. Omul nostru puse mâna pe limba ce se legăna și-i stinse mișcarea. Gura lui era uscată. Îi era sete. Spăla un pahăruț în cada cu trei picioare de lângă tărabă și voi să-și toarne rachiu bun dintr-un șip; dar gâtul șipului începu să clănțănească tare... | 206 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Dar el e în colțuni și nici n-a mișcat măcar piciorul... A doua trosnitură... Mai multe... E desigur cineva afară, aci, foarte aproape. Leiba se scoală apăsându-și pieptul cu mâna și căutând să întoarcă înapoi un nod rebel ce i se ridică în gât. ...Sunt mai mulți oameni afară... și Gheorghe!... Da, el e; da, a bătut în... | 201 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Absurd! În creierul care ardea, imaginea sfredelului lua niște dimensii ne-mai-închipuite. Unealta, învârtindu-se mereu, creștea la infinit, și borta devenea tot mai mare și mai mare, așa de mare în sfârșit, încât în cadrul ei rotund, monstrul putea s-apară în picioare fără să se aplece. Ceea ce se petrecea în acel cre... | 259 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | O sudoare de moarte scăldă tot trupul lui Zibal; omul se-nmuie din încheieturi și încet se lăsă să cază în genunchi, ca o vită ce-și pleacă sub lovitura din urmă grumazul, pătrunsă ca de acuma ea însăși trebuie să se părăsească pe ea însăși. "Da! s-o țintuiască pe loc!… gândi el pierdut... da! s-o țintuiască pe loc!" Ș... | 216 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Căută sub tarabă, luă ceva, ieși înapoi cu același tact; ascunzând obiectul ce-l ținea în mână, ca și cum se temea de indiscreția zidurilor, și se duse în vârful deștelor la poartă. Dar ceva grozav: lucrarea de afară s-a oprit cu desăvârșire... nu se mai simte nimic. "Ce-i asta?... Să fi plecat?... S-a dus?" fulgera pr... | 252 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | La momentul cerut, Zibal dete drumul ochiului și apucând repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber cu o smucitură supremă trase înăuntru brațul întreg. ...Într-o clipă operația fusese gata... Două răcnete o însoțiră, unul de pierzare, altul de triumf: mâna era "țintuită pe loc". Se auziră apoi pași depărtându-se grabn... | 202 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Leiba nu era în odaie. Toate cele din ajun îi reveniră în minte. Se petrecea ceva rău. Sări jos din pat și făcu lumină. Patul lui Leiba era nedesfăcut. El nu se culcase deloc. Unde era?... Femeia își aruncă ochii pe fereastră; pe dealul din față se plimbă un stol de lumini mici și vioaie; care se mișcau, săltau, aci as... | 248 |
Ion Luca Caragiale | O făclie de Paște | Era sfârșit. Mâna cocea și se umfla încetinel fără mișcare. Sura dete un țipăt. "Leiba!" Zibal îi făcu semn să nu-l deranjeze... Un miros gras de carne arsă se răspândea în gang; o fâșiitură se auzi și mici plesnituri. "Leiba! ce e?" repetă femeia. Se făcea ziuă bine... Sura se aruncă și trase bârna. Poarta se deschise... | 179 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată, câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n... | 204 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | Doamna Guvidi, deși foarte tânără, sub înfățișarea și manierele ei copilăroase, ascundea mai mult tact diplomatic. În adevăr, bărbatul socotise cuminte: ceea ce omul «tare și aspru», cum se știa el, ar fi putut compromite, femeia a scos-o cu blândețe la un fericit capăt. Gurile răuvoitoare au trebuit în sfârșit să tacă... | 235 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | Când golul a fost cu desăvârșire umplut, amicul nostru Manolache s-a însurat a doua oară. Om cu noroc! Aceasta, soția a doua, este tot așa de tânără și de frumoasă cum era odinioară răposata; iar despre tactul diplomatic, atât de necesar când are cineva daraveri mari și multiple, putem spune că o întrece. Și de aceea a... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | E așezată la distanță de douăzeci de minute de la gară... Un parc măreț și un cottage englezesc cum se găsesc rar la noi. Cu cât socotiți că a cumpărat moșia asta? – N-o să credeți, căci în adevăr eu însumi n-aș crede, dacă n-aș ști pozitiv. Cu cât?... Cu o pereche de cai roibi... atât! Frumoși cai, ce e drept: dar, or... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | Ce n-a făcut ca să-i capete? I-a urmărit pretutindeni; a legat cea mai strânsă prietenie cu Guvidi, a stăruit, s-a rugat, s-a umilit... în zadar toate. Deși bărbatul stăruise să-i facă hatârul noului prieten, nevasta nu voia cu nici un preț. — Nu fac târgul pe bani! a zis ea odată cu hotărâre. — Atunci, pe ce? a întreb... | 204 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | Târgul s-a făcut... Nici nu se putea altfel – altfel nu căpăta N... ceea ce dorea cu o atât de adâncă pornire... Roibii au fost ai lui. Și astfel, de vreo șase ani acuma Moara-de-Piatră este proprietatea Guvizilor. * Am ascultat de gentila invitație și nu mi-a părut rău. E în adevăr un loc încântător, și am petrecut în... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Om cu noroc | Familia Guvidi cu nașul ne-a condus la gară. Ne-am suit în vagon cu toții, după ce am mulțumit gazdelor și îndeosebi doamnei, care făcuse onorurile cu grația ei obișnuită, etc. N... care n-avea ca noi treabă, a rămas pentru o noapte la Moara-de-Piatră. Guvidi, așteptat a doua zi negreșit în orașul P... unde-l chemau ni... | 185 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | ... Fiți toți joi în gară la-nălțimea patriotismului vostru, care nu s-a dezmințit niciodată, mai ales în așa plăcute, putem zice chiar fericite ocaziuni! Cetățeni!! Săptămâna viitoare este o zi solemnă pentru orașul nostru!!! Astfel se-ncheia proclamația adresată de câteva zile de părintele orășelului Z... către admin... | 248 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | Directorul a plecat de la șapte de-acasă spre a lua, împreună cu primarul, cele din urmă dispozițiuni la fața locului. Nevasta lui a rămas să se gătească și să vie mai târziu la gară cu copiii și cu amicul. Amicul este un profesor foarte tânăr, care locuiește la directorul de un an de zile; el dă lecții la copii și red... | 211 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | Un freamăt furnică de colo până colo prin mulțime. Deodată, și glasurile copiilor și țipetele trâmbițelor și clocotitura norului fierbinte care se smacină captiv în pântecele mașinii sunt acoperite de urale zguduitoare... Trenul se oprește, conform programei oficiale, la zece ore precise; suveranii cobor din vagon cu s... | 206 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | Și chiar să fi sunat al treilea... să zicem!... n-aveți grijă: nu pleacă trenul fără măriile-voastre... s-a dat ordin în consecință!... Așadar, având aceasta în vedere, cu onoare sunteți invitați să binevoiți a lua în considerațiune... că acest district, acest oraș, în fine, toți concetățenii noștri v-au iubit atât și ... | 204 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | Măriile-lor n-au isprăvit încă; mai au treabă aici! Apoi către suverani: — Măriile-voastre, am onoare pentru ca să vă recomand familia mea: consoarta mea, copiii mei, amicul meu! Și pe urmă către copii: — Sărutați mâna! Copiii se aruncă și execută ordinul. Măriile-lor sunt din ce în ce mai veseli. — Am auzit, dragă, zi... | 209 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | Suveranii s-au urcat și se arată plini de veselie la fereastra vagonului. Directorul se hotărește în sfârșit, după stăruința șefului gării, să permită a se suna al treilea. Trenul se pune în mișcare. Urale și muzică. Bărbații fac semne de adio cu pălăriile, damele bezele călduroase; directorul se șterge de sudoare obos... | 205 |
Ion Luca Caragiale | 25 de minute… | Pe urmă, întorcându-se la lumea care se duce: — Iată, fraților, o probă mai mult că astăzi opozițiunea este considerată ca afară din națiune... Foarte bine... Vom lua act și de aceasta și vom protesta! Decanul și familia sa au fost multă vreme la cuțite cu directorul și cu familia acestuia, deși damele erau surori. Chi... | 129 |
Ion Luca Caragiale | Justiție | Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Jud. : Știu... Lasă-mă să-ntreb. Leanca: Plătim licența, domn' judecător... Prevenitul: Oleo! Jud. : Tăcere! Leanca: ...E păcat pentru mine, domn' judecător... Jud. : Lasă-mă să te-ntreb... Leanca: Te las... | 234 |
Ion Luca Caragiale | Justiție | Jud. : Pe cine să iei în birje? Leanca: Clondirul... că zicea... Jud. : Cine zicea? Leanca: Domn' Toma... se sparge... Jud. : Cine se sparge? Leanca: Clondirul, domn' judecător! Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bârâi?... Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit? Leanca (cu volub... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Justiție | că dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de mușterii. Eu zic... daca domn' Mitică... Jud. : Cine-i domn' Mitică? Leanca: Domn' judecător, uite, săru'mâna, ș-acuma e beat... Jud. : Taci! nu te-ntreb pe d-ta. (Către prevenit:) Cine-i domn' Mitică? Prev. : Domn' Mitică?... nu-l cunoști pe domn' Mitică? (Râzând ironic... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Justiție | bravos, domn' judecător!... să spuie ce comerț învârtește... Jud. (mai aspru): Taci, că te dau afară! Prev. : Hahahaha! Brav... Jud. (foarte aspru): Răspunde! ce comerț faci d-ta? Prev. : Am fost zugrav de case român, domn' judecător... Dac-am văzut că mă omoară concurența străinilor, am deschis tombolă cu obiecte la M... | 164 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog și director al școalei model „Ulpiu Traian”, este destul de cunoscut tutulor acelora cari se interesează de mișcarea noastră culturală, așa ca să ne scutim de a-i mai face vreo reclamă. Ne mărginim doar să dăm aci, cu sfințenie, prelegerea pe care d-sa a ținut-o, în fa... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | o prelegere populară despre comete în genere și despre falșitatea prevederilor sinistre, adică despre imposibilitatea unei ciocniri a planetei noastre cu un alt corp ceresc. Știm cu toții că influența generațiunilor cari trăiesc simultaneu este reciprocă. Astfel, copiii, mergând pe la căminurile lor, ar aduce îmbărbăta... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | Profesorul: No! ai vreo observățiune ghe făcut?... Școlarul Otopeanu (în picioare): Dom'le, mama-ntr-o seară, iarna trecută, a văzut ploaie de stele, afară... Profesorul (impacient): He!... că-z doară nu era să le vază-n bordei... Școlarul: Și eu și cu taica eram culcați, și când a intrat mama în casă și ne-a spus să i... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | Aceasta-i calea comeatei. No, acuma pornim, mă rog, cu comeata de dincolo de punctul omicron pe calea ei, și merem, merem, mereu merem cătră soare, carele iaște în primul țentrum, omega. (Urmând, după metoda intuitivă, cu creta pe linia elipsei, profesorul simulează creșterea și descreșterea mersului cometei.) Cu cât s... | 268 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | (Școlarii râd tare.) Faveke lingvis! vitelor și grobianilor, când caut să vă scot din acele credințe rătăcite, a căror consecvenție este ignoranția și imbețilitachea!... Căci au fost proști și neghiobi, ștultorum numerus infignitus! cari au crezut cum că orice comeată iaște un sămn, o amenințare, o piază rea... Școlaru... | 221 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | Școlarul Bârsescu: Ni-era frică de cometă... Profesorul: Frică, ha?... No du-che! Școlarul Ionescu: Eu am venit, dom'le, cu Popescu Ion și cu Otopeanu Marin, și-am stat de la două până la patru, și dumneata n-ai venit. Profesorul: Ha! Școlarul: Și când i-am spus mamii, a zis că n-ai venit de frica cometii. Profesorul (... | 215 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | No! temp'ratura! (cu multă volubilitate) Vremea, mă rog, se-mparte, după cum au proboluit Țelzius, în două părți, cari se despart una de alta la acel fixum, carele se cheamă zero-graduri sau nul... De-acolo, aceea care mere-n sus — Bârsescule, fii atent! — este partea călduroasă, și aceea care mere-n jos — Ioanescule, ... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | că e prea înalt; aceea o veți ștudui când veți îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu. De nasul vost' este doar aceea care vă spun eu, cum că destulu-ți-i vorba măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân-la Budopeșta, prin condensățiune, o poate vârî într-un... într-un... fing... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Despre cometă – prelegere populară | (Copiii devin și mai impacienți și mai zgomotoși.) Profesorul (ridicând emfatic tonul pe măsură ce crește zgomotul școlarilor): Aignem ist ghi visenșaft, ghi hohe, ghi himlișe Ghiotin... măgarilor! ghem anghern, ghi tiuhtighe Kuh... boilor! ghi in mit Buter fersorct... porcilor! (Profesorul iese cântând „La Zolfărino g... | 57 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian” de la Severin, cari au fost aceea ce se numește le clou (cuiul) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta. Prin multe emoțiuni a tre... | 229 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | Profesorul: — N-ați vin't ieri la școală, ha?... Școlarul Otopeanu: — Nu, domnule, că te-am văzut și pe dumneata că umblai după ei, și... Profesorul: — No!... văz't-ați numa?... Școlarul Ionescu: — Dumitale ți-era cald, domnule... Profesorul: — Ha! Școlarul Otopeanu: — Te ștergeai mereu cu basmaua... Profesorul (impaci... | 216 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | Școlarul Anibal Ionescu (făcând zgomot în bancă, cu tonul înfundat cătră camaradul său Otopeanu): — Astâmpăr'te, dom'le! Profesorul (tunător): — Ce-i acolo, animale? (Ia rigla de la tablă și o joacă-n aer.) Ionescu: — Domnule! Otopeanu nu mă lasă-n pace. Profesorul: — Otopene! socotești că nu ți-s urechile destul de lu... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | (Pornește.) Links! rechts! links! rechts! links! rechts! (Defilează pe dinaintea băncilor cu mult soldatesc.) Școlarii aplaudă foarte veseli. Profesorul (oprindu-se ostenit): — Așa școleri romani îmi trubuia mie! da nu niște loaze levantine ca voi, cari nu știți decât numa doară să vă rânjiți și nu aveți reșpect pentru... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | Școlarul Georgescu: — Domnule, pe mine a zis tata că mă trimete la Severin în gimnaziu... la d. Costescu. Profesorul: — Da tată-tău ce-i ? Georgescu: — Avocat și deputat... Profesorul: — Te poate trimite și la Kecikemet! tot dejaba! daca n-ai aplicățiune, n-are ce-ți face, să fie nu Costescu, să fie, m'rog, și cel mai ... | 220 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | Trubuie ca să arătăm și noi, m'rog, onoratei azistențe, care va fi de față ca să ne onoreză la un defilir, că ne-am dat osteneala, așa că toți musai să strije cu patriotism: virtus romana rediviva! No!... acum să vă văz! toți după mine la ecserțir, ca o lejiune traiană! (Merge la ușă, o deschide de perete; apoi se-ntoa... | 219 |
Ion Luca Caragiale | Emulațiune | – gândiți-vă numa la reușita aceea măreață, care, neam de neamul vost', niște râtani! nu s-au învrednicit, mă rog! Ionescu: — Da!... da' noi n-avem ca băieții lu' d. Costescu, muzică. Profesorul: — Muzica nu-i de lipsă!... Destulu-ți-i un trombetaș și un dobaș la o mică lejiune romană! Otopeanu: — Eu bat toba, domnule!... | 110 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | Era la școala numarul 1 de băieți „Decebal" din urbea G... Trei ani de-a rândul, din clasa întâia primară și până-n a treia, doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgând admirația profesorilor, revizorilor, inspectorilor și tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunes... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | D. Mandache Ionescu a zis scurt lui Artur: — Daca iei premiul întâi cu cunună, te duc la expoziție; dacă nu, mergem la țară. Și când d. Mandache zice ceva scurt, apoi e lucru zis. Toată urbea așteaptă cu încordată nerăbdare să vină rezultatul examenului anual și împărțirea premielor. Cetățenii de marcă încep să facă pr... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | zice foarte unsuros tânărul Tiberiu și se apropie cu capul gol de scara trăsurii. — Aș dori să vă vorbesc ceva... Puteți, dacă nu vă aduce prea mult deranj, să poftiți chiar astăzi pe la mine... — Doamna mea... zice d. Tiberiu încântat. — ...Pe la ceasurile unu și jumătate după amiaz'... — Cu plăcere, doamna mea... cu ... | 224 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | La un bal de binefacere, iarna trecută, d. Bumbeș sta într-un colț al salonului și privea pe grațioasa doamna Ionescu danțând. A privit-o mult; ea a început să caște, a căscat mult, până când, în mijlocul unei figuri de cadril, a dat un țipăt năbușit, i-a venit rău, a vrut să cază, și au trebuit s-o scoață pe brațe afa... | 217 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | Fiindcă-i vânt afară, pălăria este garantată cu șiretul petrecut printr-un nasture al redingotei. În salon nu este nimini. D. Bumbeș își scoate pălăria pe care o ține-n mâna stângă, pune umbrela lângă un scaun, apoi trece drept la oglinda din față, își potrivește cravata și manișca egretie, care tot iese afară din jile... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | Iè! când tonțolea doamna așa delicat și eșpanzibil... și i-au vint un acțes... cu doi ofițiri, mă rog... — Știți pentru ce v-am chemat, domnule Bumbeș? — Ba! — ...Să vă rog de un lucru. — De un lucru? să-l știu numai cum că... carele-i acela, mă rog frumos la doamna. Și zicând acestea, se uită grozav de adânc pe sub oc... | 204 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | — Ei! ei! un punct... Apoi aia trubuie ca să fie conziderat, mă rog frumos la doamna. — Ei!... dacă ai vrea d-ta! Se aud trosnind fălcile doamnei. — No! că-z aia altcum nu depândă de la voința mea, mă rog; aia s-a hotărât în conziliul inștitutorilor. — Cum, s-a hotărât deja? — Iè! s-a hotărât, mă rog, de aseară, după c... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului | Doamna sună. Jupâneasa intră. — Să-l dați afară pe domnul. — Să am iertare, mă rog... — Afară! Doamna iese pe unde a venit, foarte nervoasă. — No! că-z nu trubuie să fie grobiană doamna! mă duc, mă rog... Cu tot reșpectul și conziderățiunea... am onoare. Jupâneasa îl împinge. D. Tiberiu pleacă înjurând ungurește. De pr... | 188 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și Prâslea vreo patru. Și erau frumoși și cuminți de-ți era mai mare dragul să-i vezi. Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; și merg ei cât merg călări pân pădur... | 218 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Cine-l lăpădase tocmai aci? Norocul lui... A vrut el împăratul să meargă-nainte la vânat, că la asta plecase, da unde a fost chip de țipetele broscoiului, că făcea o gălăgie, un tărăboi de nu-l încăpea pădurea. Așa, zice întâiul sfetnic, ăla era un prieten vechi și bun al împăratului: – Măria-ta și boieri dumneavoastră... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Au crescut feciorii și fata până a ajuns ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăt... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Împăratul răspunde: – Fătul meu, asta nu se poate. Ești fecior de împărat și ai să fii împărat. Nici inima ta n-are voie să bată cum îi place și nici tu n-ai voie s-o asculți cum bate. Dacă vrei s-o iei pe Ileana, lapădă-te de tronu-mpărătesc, pe care ar fi să mi-l moștenești tu când o vrea Dumnezeu să mă cheme de aici... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | zise împăratul restit. Ieși afară! ieși, că se întâmplă nu știu ce! – Ai văzut, măria-ta? zise împărăteasa, după ce a plecat flăcăul mâhnit. – Am văzut, răspunse împăratul încruntat. – E un lucru mare, măria-ta, zice împărăteasa, și încă mie mi-e frică și de altceva. Și cum zice vorba asta, hop și Prâslea, de douăzeci ... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Împăratul chemă pe unul câte unul dintre feciori, și fiecăruia le spuse porunca hotărâtă, scurt și apăsat, așa că nu mai era chip să mai zică băiatul nici cârc. – Ai înțeles? – Am înțeles, măria-ta! Și au sărutat fiecare mâna taichii și maichii și și-au luat rămas bun de la Ileana, și-au plecat tustrei călări tot uitân... | 226 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Plocatul cela era vrăjit, că cine șede pe el, până să stingă o scânteie, ajungea unde gândea. Ce mai încape tocmeală multă? - l-a cumpărat. Tot în vremea asta, al doilea frate găsește pe un pusnic de la Sfântul Munte, ori de unde o fi fost, care vindea o iconiță făcătoare de minuni a Maichii Precistii, și iconița aceea... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Doamne! Doamne! ce să facem? Și cum se uită ei în oglindă și se gândesc casă, ce să le vază ochii? Văd aievea pe Ileana culcată-n pat cu părul despletit, albă cum îi varul, cu ochii ca sticla duși în fundul capului fără o rază de viață – broboane mari de sudoare pe frunte – stârlici la-ncheietura mâinilor încucișate pe... | 220 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Și a mâncat și băut la sărbători mari trei săptămâni lume după lume, pe socoteala curții împărătești. Acu, toate bune: fata a scăpat; să fie sănătoasă, să trăiască, și Maica Domnului buna, care a păzit-o, să-i dea noroc... Da... fata ca fata; ce te faci cu flăcăii? că de a doua zi au început iar să vie unul câte unul l... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Poveste | Stau și v-ascult de-atâta amar de vreme... am căscat de mi-a trosnit fălcile. Ce mai tura-vura... vorbă lungă degeaba? iacă, o s-o ia ăl de l-o iubi fata, că dreptul lui e!" – Ei? întreabă cine a ascultat povestea, care dintre flăcăi a luat-o pe Ileana? – Nu știi dumneata, răspunde povestitorul, cum se isprăvesc toate ... | 186 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | Cu tot uetul balului, am auzit șoptindu-mi clar la urechea dreaptă: „Trebuie să fii prea sec de spirit, ca să te lași amețit de un drăcușor așa de tânăr !“ Era o povață foarte cuminte, pe care desigur aș fi urmat-o, dacă aveam numai o ureche; însă de-abia își termină consilierul înțelept propoziția, și, la urechea stân... | 226 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | Însă, ce e regretabil pentru mine, e că totdeauna, după ce am urmat pe unul departe pe o cărare, când mă uit înapoi, mă căiesc, că n-am urmat povața celuilalt. Acum, stam singur după perdelele unei ferestre, pitit într-adins în întuneric, pentru a scăpa un moment de persecuția unui drăcușor de cincisprezece ani și a-mi... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | O clipă, o pierdui din ochi; și clipa aceea, în care se stinse, între atâtea colori strigătoare, delicioasa siluetă neagră, mi-a fost, trebuie să mărturisesc, foarte penibilă. Atunci, la urechea stângă auzii, călduros: „Pe tine te caută !“; iar la urechea dreaptă, batjocoritor: „Ei aș !“. Această replică răutăcioasă m-... | 251 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | Dar, când pășeam a doua treaptă, îmi apăru jos, pe spalierul de mijloc al scării de onoare, între ghirlandele de flori luminoase, domnișoara Nina, care suia în fugă din bufet. Cum ne-a văzut, s-a oprit pe loc, în timp ce eu am făcut o mișcare, pe care Domnița, cu gândul la călătoria proiectată, probabil, a trecut-o nel... | 239 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | Urmăriți la o cuminte distanță de drăcușorul meu, a cărui emanațiune o simțeam de departe devenind din ce în ce mai pătrunzătoare, am pornit înapoi spre salon. După ce am lăsat la locul ei pe Domnița, m-am întors. Rezemată de o coloană de lângă ușa cea mare, Nina mă aștepta. M-am oprit în loc și mi-am cufundat priviril... | 234 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | Nina ciocăni de trei ori, într-un mod caracteristic; ușa se deschise; fusei împins înăuntru; drăcușorul intră după mine și trase ușa care se încuie de sine. Eram în odăița de studiu a d-șoarii Ana, fiica stăpânei casei și prietenă intimă a d-șoarii Nina, cam de aceeași vârstă. Balul era departe. Nu se mai auzea câtuși ... | 281 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | „A leșinat ! trebuie deșteptată !“ auzii la urechea stângă, care se ridicase la o stare exaltată de sensibilitate, pe când urechea dreaptă era, poate tocmai pentru asta, cu desăvârșire surdă. Atunci, simțind că mi se opresc bătăile inimii, îmi aplecai binișor capul și-mi apropiai buzele mele de ale ei… Erau reci ca ghe... | 231 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | La urechea dreaptă, care, nu știu de ce, își recăpătase sensibilitatea, mi-a sunat: „Ar fi o nerozie să nu profiți de ocazia fericită a unei călătorii împreună cu o femeie așa de distinsă.“ „Dar drăcușorul cum rămâne ?“ mi-a șoptit la urechea stângă. „Ei aș !“ am răspuns. Am mers în grabă acasă, mi-am făcut repede vali... | 215 |
Ion Luca Caragiale | Între două povețe... Schiță | Și de aceea, mi-aduc de-atâtea ori aminte de mititelul Mefisto și tot de-atâtea ori regret că odinioară consilierul de la stânga n-a insistat mai mult și n-a știut să profite îndestul de surditatea urechii drepte… Scăpam o încântătoare călătorie în Italia… Ei ! și ?… De unde știi pe ce alte țărmuri și mai fericite… Și ... | 89 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea – un om sucit. Mă-sii i-a abătut să-l nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postul mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dor... | 215 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Popa a scos mâinile goale din apă, iar nașa a început să țipe: — Se-neacă, părinte, copilul!... Ce faci? Popa și-a sumes iute mânicile și l-a scos cât a putut mai degrab la aer. Mititelul era vânăt ca un ficat de bivol bătrân; nici miau nu mai zicea; clipea numai din ochișorii lui cârpiți ca un broscoi în pierzare. L-a... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | — Dar tu mă-ntrebi pe mine? or eu pe tine, prostule? — Să-i numărăm, domnule... — Dar pân-acu ce-ai făcut, neghiobule? — Am învățat la ar'metică, domnule. — Mergi la loc, nătărăule! Altădată să-i numeri. S-a dus Cănuță la loc și s-a apucat să numere și iar să numere. A doua zi a venit dascălul și mai supărat: — Cănuță!... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Poate meșteșugul să-i dea de căpătâi, că nu-i de școală, e copil sucit, una îl întrebi și alta răspunde. S-a mâhnit bătrâna, dar s-a gândit: de unde știi? nu e toată lumea făcută să se procopsească-n școală... să-l dau la stăpân; poate acolo să-i fie norocul lui. L-a dat pe Cănuță la un băcan. A slujit băiatul cât a sl... | 225 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Băiatul s-a ferit repede-n lături și odată, bâldâbâc! și zdronc! Cănuță într-o parte cât colo și sarcina din spinare într-alta. Băiatul s-a lovit la cot de i-a secat sufletul; dar s-a ridicat degrab să vază ce s-a făcut coșul. L-a apucat vârtos de toartă și l-a smucit cu putere. Ciudat lucru! Coșul era acum mai ușor. C... | 204 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | S-a culcat îmbrăcat pe mindir și a dormit tun până la ziuă, parcă făcuse un ziafet. A treia seară îl trimite iar cu marfă la alt mușteriu. Acuma era coșul foarte ușurel. — Măă! să vii degrabă. — Viu, jupâne. — Bagă de seamă să mai spargi ceva iar!... Peste câteva minute vine-n prăvălie o damă și târguiește fel de fel d... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | mai bine să așteptăm băiatul. — Care va să zică nu am atâta credit la dumneata? — Mă iertați, sărut mâna, răspunde cu glasul ca miambalul jupânul, frecându-și mâinile. Apoi schimbând deodată tonul, aspru către tejghetar, pe când intră mai mulți mușterii: — Băiete! vezi ce-a poftitără domnii. — Mersi, zice dama foarte î... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Se împlinea acu, peste o minută, a treisprezecea învârteală a pământului împrejurul soarelui de când tânărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. Un neastâmpăr nesuferit ridică pe băiat de pe mindir. Cănuță oftă adânc ca și cum ar fi răsuflat întâia dată, își șterse repede ochii ca și cum ar fi văz... | 248 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | s-ajungă vagabond, ori pungaș, ori să se prăpădească pe drumuri; că de! e băiat mare acuma, de treisprezece ani... de treisprezece ani...! Și și-a adus aminte baba că adineaori, acu, a împlinit copilul copilului ei d-abia atâta, și că e destul de mâhnit el și de bătut la ziua lui, când alți copii cine știe ce bunătăți ... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Paharul stă de fața; sufletul lui Cănuță sta ascuns și pe semne era prea mic, prea strâmt – dedea repede pe dinafară. Multe și de toate a-ncercat el în viața lui, ca să și-o poată cârpi de azi pe mâine. A făcut, fiindcă și el era român, a făcut și politică: a părăsit totdeauna opoziția, din cauza nemărginitei și injust... | 217 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Când l-a dat la masă – sfarog. Cănuță și-a ieșit din pepene. Fără nici o vorbă și-a lăsat nevasta și a pornit divorț a doua zi cu probe de altă dată; ar fi pornit numaidecât, dar nu se putea, era sărbătoare, mâncare de pește, nu se ținea tribunal. Femeia era însărcinată... A-nceput să plângă, că ce o să se facă ea fără... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | Pe când vorbeau amândoi – c-aminteri nu erau supărați – iată că vine în fugă mare feciorul de la dentist și-i spune să poftească. Femeia pornește hotărâtă; dar după un pas se oprește și, întorcându-se către bărbatu-său: — Ai și tu cu mine Cănuță; mi-e frică. Omul merge după ea. Ajung în salonul de așteptare. Femeia cad... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Cănuță om sucit | A tratat-o cu cafea cu lapte la Fialcowski, că nu pusese femeia nimic în gură de trei zile. Pe urmă s-au suit amândoi într-o birje; au mers acasă, s-au împăcat și au trăit încă destulă vreme împreună. Ar mai fi trăit încă bine, dacă nu i se întâmpla lui Cănuță să moară. Într-o zi, dintr-un nimic, iarăși pentru un moft ... | 216 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n Popești unul și jumătate, fac doua... | 216 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | L-au ridicat repede! era mort... Frate-său a dat să vorbească, dar n-a putut - amuțise. Erau patru inși. L-au pus pe mort în spinarea lui frate-său, și ceilalți doi l-au apucat de picioare, să-l îngroape undeva departe. Când să iasă din curtea hanului, Mânjoloaia începu să strige pe fereastră: hoții! și-n față-le, iacă... | 206 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.