author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Mi-e foame și frig - m-a răzbit umezeala. – Unde-i cocoana? întreb pe băiatul de la tarabă. – La cuptor. – Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în bucătărie... Foarte curat în bucătărie... și abur nu ca în cârciumă, de cojoace, de cizme și de opinci jilave - abur de pâne caldă.... | 210 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | – N-ai de lucru? zice femeia și s-a uitat la mine chiorâș... Dar eu ca s-o dreg, zic: – Strașnici ochi ai, cocoană Marghioalo! – Ia nu mă-ncânta; mai bine spune ce să-ți dau. – Să-mi dai... să-mi dai... Dă-mi ce ai dumneata... – Zău... – Și eu, oftând: – Fie, că strașnici ochi ai, coană Marghioalo! – Dacă te-aude socru... | 203 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Zice cocoana Marghioala: – Ce te uiți? Zic: – Icoanele... Unde le ții? Zice: – Dă-le focului de icoane! d-abia prăsesc cari și păduchi de lemn... Femeie curată!... M-am așezat la masă făcându-mi cruce după datină, când deodată, un răcnet: călcasem, se vede cu potcoava cizmii, pe un cotoi bătrân, care era sub masă. Coco... | 239 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Zic: – Fie, cocoană Marghioală, strașnici ochi ai!... Știi ce? – Ce? – Dacă nu te superi, să-mi mai faci o cafea; da... nu așa dulce... Și râzi!... Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice: – Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... – Ce e? – S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit dr... | 236 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Femeia, dusă pe gânduri, ședea pe pat cu căciula mea în mână, o tot învârtea ș-o răsucea. – Cât am de plată? am întrebat. – Îmi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-se adânc în fundul căciulii. Și pe urmă se ridică în picioare și mi-o întinse. Mi-am luat căciula ș-am pus-o-n cap, așa cam la o parte. Zic,... | 203 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Viforul creștea scuturându-mă de pe șea. În înalt, nori după nori zburau opăciți ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, alții pe deasupra la deal, perdeluind în clipe largi, când mai gros, când mai subțire, lumina ostenită a sfertului din urmă. Frigul ud mă pătrundea; simțeam că-mi îngheață pul... | 218 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Calul a obosit de tot; gâfâie de-necul vântului. ÎI strâng în călcâie, îi dau o lovitură de biciușcă; dobitocul face câțiva pași pripiți, pe urmă sforăie și se oprește pe loc ca și cum ar vedea în față o piedică neașteptată. Mă uit... În adevăr, la câțiva pași înaintea calului zăresc o mogândeață mică sărind și țopăind... | 204 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Calul sforăie nebun, dă să se smucească; mă pune în genunchi, dar îl țiu bine. Căprița s-a apropiat de mâna mea: e un ied negru, foarte drăguț, care se lasă blând sa-l ridic de jos. L-am pus în desaga din dreapta peste niște haine. În vremea asta, calul se cutremură și dârdâie din toate încheieturile ca de frigurile mo... | 204 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Arătarea ei m-a amețit ca o lovitură de măciucă la mir. Mi-era în față... Atunci sunt două luni pe cer! eu merg la deal: luna trebuie să-mi fie în spate! Și mi-am întors repede capul, s-o văz pe cea adevărată... Am greșit drumul! merg la vale... Unde sunt? Mă uit înainte; porumbiște cu cocenii netăiați; la spate, câmp ... | 201 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | – Mă rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea? am rătăcit cu viforul ăsta drumul. – Da unde vreai dumneata să mergi? – La Popeștii-de-sus. – Ehei ! La pocovnicu Iordache. – Ei da. – Apoi, n-ai rătăcit drumul... da mai ai de furca până-n Popești... Aicea ești d-abia în Hăculești. – În Hăculești? am zis cu bucurie. Atu... | 215 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | Cocoana mi-a apucat repede mâna și, dându-mi-o în jos, m-a luat cu toata puterea în brațe. Parcă văz încă odaia ceea... Ce pat!... ce perdeluțe!... ce pereți!... ce tavan!... toate albe ca laptele. Și abajurul și toate cele lucrate cu iglița în fel de fel de fețe... și cald ca sub o aripă de cloșcă... și un miros de me... | 209 |
Ion Luca Caragiale | La hanul lui Mânjoală | – A băgat-o în sfârșit la jăratic pe matracuca! a zis socru-meu râzând. Și m-a pus să-i povestesc iar istoria de mai sus pentru a nu știu câtea oară. Pocovnicul o ținea într-una că în fundul căciulii îmi pusese cocoana farmece și că iedul și cotoiul erau tot una... – Ei aș! am zis eu. – Era dracul, asculta-mă pe mine. ... | 118 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter, ștergându-și fruntea de sudoare, pe când madam Popescu, consoarta sa, caută fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... — Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de lotărie, cu care d. Lefter Popescu... | 239 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | D. Lefter, până adineaori, habar n-avea că se trăseseră ieri amândouă lotăriile. Era seară; omul ședea la masă cu consoarta sa în sălița de intrare, vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi, când aude o birje oprindu-se-n poartă, apoi pași apăsați în curticică și pe urmă bătând cineva tare grăbit la ... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | În adevăr, carnetul sună tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanța, 109.520 București-Astronomie. Cititorul a înțeles acuma ce căuta de trei zile pe brânci soții Popescu. D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerând, cu tot respectul, un concediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte deloc bine. Așa ș... | 220 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | întreabă ea aiurită, ca de pe altă lume. — Cea cenușie. — Leftere! zice femeia punând mâna la sânul stâng, ca și cum ar fi simțit un junghi grozav. — Ce? — Am... dat-o. — Ce-ai dat? — Jacheta! — Care jachetă? — A cenușie! — Cui? — N-ai spus tu că n-o mai porți? — Cui? cui ai dat-o, nenorocito! — La o chivuță. — Pentru ... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | — Leftere! — Așa sunt eu, galant, cocoană! când am chef, sparg: sparg cocoană, când am chef, farfurii de câte zece mii de franci una! sparg, mă-nțelegi, sparg al dracului! Și iar pac! paf! până la a din urmă, pe când cocoana se scutură la fiecare, parcă ar arde-o cu un bici de foc. După ce le isprăvește pe toate, d. Po... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Birja, trecând din greu prin noroi, se oprește în sfârșit în apropierea unei cocioabe de pământ, care șade singuratică într-un peș, pe un maidan. Comisarul postează pe sergenți, pitulați, în dosul cocioabei, după regula strategică consacrată la călcări de vizuini; le face semnul clasic al lui Harpocrates, ș-apoi trece,... | 216 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | nu mai lungi vorba, comandă d. căpitan Pandele, ș-aprinde! cât vrei să mă ții în picioare? — Iac-aprinz... Da nu se poate, Țâca, boiarule! să ferească Dumnezeu! eu, pântru Țâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Țâca... Poate, altă chivuță... Și zicând aceasta, baba a aprins o lumânare de seu ș-a trecut în odaie, urmată... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Cum intră, o înconjură toți trei musafirii; d. Lefter o ia de pept: — Unde mi-e jacheta? — Care jaghetă? — Jacheta a cenușie... — Care jaghetă cenușie? — Jacheta cu biletele... — Care belete, boiarule? — Te faci că nu știi, gașperiță! — Sa ma trasnească Dumnezeu! sa hie al dracului! — Mai bine, spune drept, zice d. Tur... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | — Ba, mi-a dat. — Atunci, de ce minți? — Nu minte, boiarule! zice bătrâna din săliță. — Taci tu!... Unde e jacheta? — E pa mine... o port pa dedesubt. — Ca să nu te prinz! — Ba, sa hie al dracului care n-o poartă de frig... Sunt borțoasă, boiarule... alerg toată zâulica pân zloată – bogdaproste, îmi țâne cald la pântec... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | — Haoleu! încep să se bocească baba și copila, ce năpaste a fost să cază pe noi! — Să-mi scoți biletele! scrâșnește d. Lefter; să-mi scoți biletele, hoațo! că te omor, mă-nțelegi? te omor! Și-i trage Țâchii o palmă, s-o năucească. Atunci, toate trei femeile se pornesc pe răgete, să crezi că s-a aprins o cușcă cu panter... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | amorul-propriu, – așa e tot omul la-nceput când îi vine o surpriză de așa un câștig, – să vezi, ai să dai peste ele acasă. D. Lefter susține că Țâca i-a furat biletele – chivuțele și jidanii nu sunt proști: când cumpără haine vechi, le purică pân toate-ndoiturile. — Ia, dă-mi-le, mă-nțelegi, la discreție, să stau eu cu... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Este șeful său de la minister, un tip foarte posomorât și din cale afară aspru. D. Lefter se scoală și salută; șeful d-abia moțăie din cap și se așează la o masă puțin mai departe. — Uite, zice d. căpitan și arată și celorlalți gazeta care scrie: „Precum se știe, cele două mari lotării s-au tras zilele trecute. Numerel... | 222 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | să știi, nene Turturene, că le găsim tocma a doua zi după termen... Îmi cunosc eu norocul!... Hahaha! Râsul și vorbele acestea au făcut pe d. căpitan Pandele să sară din loc. El, care până aci păstrase o atitudine calmă, mai presus de orice laudă, a trebuit în sfârșit și el să izbucnească... Imputări amare de neglijenț... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | D. Turtureanu se uită la ceas... Târziu! Trebuie să meargă la serviciul de noapte: peste un ceas trece inspectorul pe la secție. Pleacă; d. Lefter pleacă după el. Să aruncă într-o birjă; d. Lefter se aruncă după el. — Merg și eu la secție, nene Turturene, s-o mai văz pe hoață! D. Turtureanu se-nvoiește numai după ce am... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Cât vreți, cât poftiți, domnule? șaptezeci? nouăzeci? sută la sută? Și apoi o cascadă, un torent de invective la adresa autorității, care e compusă din pungași, din zbiri complici cu briganzii! exemplu: d. inspector, care s-a-nvoit cu țigancele... — Frumos! sublim! adaugă, după o pauză de resuflu, d. Popescu, cu un ton... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Dar mai multă inima n-are... Se apropie în vârful galoșilor de ferestruică și ascultă ce să fie înăuntru... În tăcerea dimineții umede și neguroase, se aud bine horcăieli... Femeile, zdrobite de împrejurările prin care trecuseră, dormeau duse. D. Lefter șezu pe marginea de lemn a prispii și aprinse o țigaretă... Șezu c... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | drept în ochi, o strachină cu prune sleite! — Na belete! — Sa pui sa ne omoare, nevinovate, la poliție, ai? oțule! Și după ce i-au luat văzul, trage-i, pumni, palme, și pe urmă care cu ce apucă, baba cu o cratiță, fata cu o scurtătură de lemn și femeia cu un târn, și dă-l tava pân noroi: — Na belete! na belete!! na bel... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | De mâne, începem pe cât o ține Camera, canțileria la 8 dim. Te rog, în interesul tău, vino negreșit. Șeful e turbat rău. Al tău fidel amic, Mitică La opt și cinci, d. Lefter, spălat și premenit, suie treptele ministerului. Întreabă pe aprod: — Șeful a venit? — Acușica, răspunde aprodul. A ordonat să mergeți imediat la ... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Sunt aci!... aci biletele!... aci era soarele strălucitor căutat atâta timp orbește pe-ntuneric! D. Lefter e liniștit – acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan: fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghiți... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | — Bine... Las-o aici. — Vă salut. — Bine... Du-te. După zece minute, omul care a scuturat în fine jugul nesuferitei robii, intră la bancherul unde au fost depuse biletele en gros. — Mă rog, unde se-ncasează câștigurile de la lotăriile care s-au tras alaltăieri? — Fondul e depus la casa de depuneri, dar poate cineva să ... | 222 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Și iacă de unde provine... Dumneata ai... Ciudat lucru, ce-i drept... Cum s-a întâmplat!... Al dracului!... Dumneata ai la una tocmai numărul care a câștigat la cealaltă și... — Și... ce? — ...și vice-versa. Cum aude cuvântul vice-versa, d. Lefter se face vânăt ca ficatul și se ridică izbucnind cu o volubilitate suprem... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Țigănești, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheșă, înaltă și uscată ca o sfântă, cu o aluniță mare păroasă d-asupra sprâncenei din stânga și cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Două loturi | Dar... fiindcă nu sunt dintre acei autori, prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher, nu știu ce s-a mai întâmplat cu eroul meu și cu madam Popescu. | 30 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | În sfarșit ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă... | 224 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | De mirare însă un lucru – popa avea un buiestraș minunat și două iepe de prăsilă: nu i le-au luat. Dar ceva și mai curios – câinii din curte, niște dulăi ca niște fiare, nu dedaseră măcar un semn de viață! Hoții au fel-de-fel de meșteșuguri ca să adoarmă câinii cei mai sălbatici; le dă pesemne un fel de mâncare descânt... | 206 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptân... | 213 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Neica Stavrache nu înțelegea deloc. -Ce să mă fac?... ce să mă fac, neică?... spune d-ta, că mi-ești frate mai mare... Ce avea preotul pe suflet? Ce să aibă? Lucru greu de-nțeles, firește; așa de greu că d-l Stavrache, mai întâi, nici n-a voit să crează. Cum s-a putut? Omul cu greutate, proprietarul cu atâtea acareturi... | 210 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | erau îndârjiți: baba țipa și arendașul a tras cu arma - nu mai era chip să stăpânești pe băieți. Popa scăpase din cursa întinsă la capătul pădurii numai prin întâmplare: aminteri puneau mâna poterașii și pe el... Dar toți cetașii sunt prinși... Or să-i pună la cazne.. ei au să spună tot... tot... Or să pună mâna și pe ... | 206 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | În adevăr, sunt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste grămadă, în câteva trăsuri, conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre - la război. Poposesc două-trei ceasuri aci, să odihnească și caii; despre ziuă or să pornească; trebuie s-apuce trenul militar care trece dimineață la stația cea mai a... | 210 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Apoi i-a tuns scurt barba, i-a săpunit-o bine și la urmă i-a ras-o cu perdaf. Toate astea foarte degrabă. La patru despre ziuă, voluntarii s-au deșteptat, s-au pus la rând și s-au numărat. D-l Stavrache le-a făcut socoteala, a încasat suma de douăzeci și cinci de lei și, mulțumindu-le, le-a zis: -Uite ce e... e aici un... | 201 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Nici urmă nu lăsase, parcă intrase-n pământ. În locul lui se orânduise alt preot; nu-l putuseră aștepta oamenii cât lumea; nu putea rămâne sat de creștini fără liturghie. Când d-l Stavrache se-ntorcea de la parastasul de nouă zile al maică-sii, pe la-nceputul lui decembrie - (bătrâna, după ce zăcuse de inimă-rea vreo c... | 207 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | În curând Plevna era să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate. Curios lucru! Cine ar fi văzut figura lui neica Stavrache, presupunând că acela ar fi fost un om deprins să descifreze înțelesuri din chipurile omenești, ar fi rămas în mirare pricepând bine că în sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic anal... | 204 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | ...Dar dacă-i vine așa o nebuneală sergentului să spuie că el e stăpânul averii, întâmplându-se orice s-o întâmpla! că odată a purtat barbă și plete. ...Da, dar atunci procurorul îl rade și-l tunde de-a binele. ...O veni?... n-o veni?..." Pe când d-l Stavrache își ridică așa de sus interesanta-i clădire de ipoteze, iac... | 202 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Marin Dobrescu; sergent major, George Popescu". D-l Stavrache a plâns mult, mult, zdrobit de trista veste. Dar un bărbat trebuie să-și facă inimă! Nu trebuie să se lase copleșit de așa durere. A strâns bine scrisoarea; s-a spălat frumos pe ochi; a pus caii la brișcă și a plecat repede la târg să întrebe pe avocat, cu c... | 220 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | întrebă d-l Stavrache. -Popa. Moștenitorul zâmbi și cu siguranță răspunse: -Aș, nu mai poate călca, săracu! Apoi, văzând că răspunsul său era prea sigur face o impresie ciudată avocatului, se grăbi s-adaoge cu tonul cel mai duios: -Cine știe unde s-o fi prăpădit bietul frate-meu. dacă n-a mai venit el la avutul lui atâ... | 221 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Dar în sfârșit, ajunsese la frate-său. -Ticălosule! Strigă d-l Stavrache, ne-ai făcut neamul de râs! Să piei să nu te mai văd! Pleacă! Du-te înapoi de-ți ispășește păcatele! Fugarul a plecat oftând și când a ajuns în prag: -Nene, zice, fă-ți pomană, dă-mi o bărdacă de apă. Atâta a putut să zică și a picat jos moale ca ... | 257 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Apoi începu să râză ca un nebun scrâșnind din dinți și-i zise: -Gândeai c-am murit, neică? A stat mult d-l Stavrache supus sub călcâiul ocnașului ; mult a suferit în ochi rânjeala acelei fiare. Dar când nebunul a voit să-l sugrume, atunci hangiul, smintit și el de frica morții, a făcut o săritură deznădăjduită... Ocnaș... | 231 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Pe urmă s-a-nchinat frumos și s-a culcat cu gândul la cine știe ce. ....................................................................................................................... Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă, și boabele de apă prelingându-se de pe streșini și picând în clipe ritmate pe fundul un... | 245 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Stavrache trece-n tindă - căpitanul - după el ; fuge în odăiță - degeaba: nesuferita arătare îl urmărește de aproape. Nemaiputând răbda prigonirea, hangiul se repede sălbatic și apucă de gât pe căpitan ; acesta se lasă fără a face o mișcare. Hangiul se-ndârjește și-l strânge de gât, îl strânge din ce în ce mai tare: si... | 220 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Deși aproape de nămiez, în tot satul era astâmpăr desăvârșit ca-n puterea nopții ; ba nici glas de câine nu se mai auzea - cine știe în ce adăposturi se odihneau paznicii curților! Drumul parcă era pustiu: care om cuminte să-nfrunte așa tărie de vreme? Pe la toacă, s-a hotărât vântul să bată numai dintr-o parte ; ploai... | 205 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | -Cine-i acolo? întreabă hangiul. -Eu, domn' Stavrache, răspunde un glas slab de copilă... Deschide... Hangiul trage veriga. Vântul de afară duhnește pe ușă aruncând înăuntru o fetiță foarte rebegită. Copila d-abia poate vorbi ; fălcile îi sunt înțepenite de frig, deși, pe potrivă de copil sărac, e destul de bine îmbrăc... | 209 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | O fi tras cu coada ochiului, ori știa că fusese un covrig pe tarabă și acu pierise? că, fără vorbă, lip! o palmă peste obrazul înghețat. -Lasă covrigul jos, hoațo!... De mici vă-nvățați la furat, fire-ați ai dracului! Fata a lăsat covrigul și a pus mâna la obrazul încălzit. Apoi a luat cuminte sticlele, le-a ascuns sub... | 204 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | răspunde gazda. -Ne rugăm dumitale, negustorule, de adăpost pentru la noapte. Nu mai e chip să mergem înainte, caii prăpădiți ; noi, degerați. Să punem caii la grajd și nouă să ne dai un colțișor până la ziuă. -Bucuros, zice hangiul... Dar dacă o fi poarta nemețită, e greu de deschis. Din norocire, poarta era nemețită ... | 211 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Dar întorcându-se cu mezelicul, văzu că fusese o părere. Amândoi musafirii erau la locurile de mai nainte, ba cel culcat începuse să sforăie. -Lasă-l să se odihnească: e foarte trudit! zise cel din picioare, și așezându-se singur la masă, începu să guste cu mare poftă. Mâncând, firește, începu vorba. -Strașnic viscol, ... | 209 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | -Pesemne că m-o fi cunoscând dumnealui! zise hangiul și dete să se apropie de pat, să vază pe omul care dormea cu fața la perete. Când deodată: -Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni? zise omul din pat râzând și ridicându-se drept în picioare în fața hangiului. Tot viforul care urla în noaptea gr... | 221 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | -Șezi, necă, zise fratele mai mic, așezându-se la masă. Hangiul ascultă. -Te miri firește că mă vezi... Hangiul zâmbi. -Mă credeai mort, nu-i așa?... Aș! scrisoarea din urmă a fost o glumă... Hangiul începu să râză. -Uite, neică Stavrache, la ce-am venit noi... E vorba de dreptate frățească... Dumneata ai la mână cheză... | 208 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Pe când musafirii steteau nedormiți, uitându-se când la unul când la altul, când la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. Dormea?... Visa urât?... Așa de repede s-adoarmă?... Se preface?... Dar n-apucase să-și pună din ochi atâtea întrebări, și horcăielile se porni ca un clocot, întrerupte de gemete ... | 211 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | -Mă strânge de gât! vrea să mă muște! Atunci începu o luptă crâncenă. Pe lângă o necovârșită putere față de amândoi uniți, hangiul mai avea și o repeziciune de mișcări ne'nchipuită. S-ar fi a sfârșit rău pentru musafiri înfiorătoarea tăvăleală, dacă nu-i dădea fratelui prin minte o stratagemă. Scoase repede cureaua de ... | 207 |
Ion Luca Caragiale | În vreme de război | Acu era legat butuc. Tovarășul se sui pe pat, luă candela de la icoane, să caute lumânarea printre lucrurile risipite pe jos. O găsi și o aprinse. Cum îi dete lumina-n ochi, Stavrache începu să cânte popește. -Ce-i de făcut? zise tovarășul cu groază. -N-am noroc! răspunse fratele. Zdrobit de luptă și de gânduri, omul s... | 81 |
Ion Luca Caragiale | Proces-verbal | Astădi Miercuri 2 oct. anul una mie nouă sute orele 1 p. m. Noi comisarul secției 55 după reclamația părților și anume domnișoara Matilda Popescu de profesiune particulară menajeră împreună cu mama sa d-na Ghioala Popescu idem, domnișoara Lucreția Ionescu de profesiune rentieră împreună cu mătușa sa d-na Anica Ionescu ... | 234 |
Ion Luca Caragiale | Proces-verbal | 13 simplu, iar în stânga un loc viran tot al aceluiași propietar nengrădit depunându-se fel de fel de murdalâcuri de către vecini cum și de trecători, pentru care i s-a făcut în mai multe rânduri proces de contravențiune asupra salubrității publice, iar imobilul respectiv cu No. 13 bis fiind compus dintr-o cameră, o să... | 244 |
Ion Luca Caragiale | Proces-verbal | Având în vedere că d-șoara Matilda Popescu reclamă să intre imediat în casă neputând sta cu mobila d-sale expusă la intemperii, deoarece vremea amenință a se strica și începând să pice poate să i-o ude, și se păteadă fiind pluș de coloare delicată, și deoarece a părăsit orice alt domiciliu știind că a dat arvună de cin... | 243 |
Ion Luca Caragiale | Proces-verbal | Având în vedere că după cum redultă din declarațiile părților, aseară ar fi venit domnișoara Matilda Popescu în birjă singură fără mobilă numai cu mama sa d-na Ghioala Popescu ca să vadă când începe să se mute domnișoara Lucreția Ionescu și cu mătușa sa d-na Anica Ionescu, iar acestea au început să râdă spunând că paro... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Proces-verbal | iar propietarul i-a raspuns că cu dumneata nici nu vorbesc până nu văz toată chiria că n-am poftă și de alt bucluc, și atunci pretinde dânsul că toate chiriașele au sărit asupra-i caudându-i lediuni. Având în vedere că după intervenția noastră pentru a împăca pe părți, am luat în cercetare și actele constatând ca în ch... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Proces-verbal | 12 vidavi, unde a rămas nenchiriat pretindând amatorii ca strada de curând construită nu are canal și tramvai. Având în vedere că în fine s-a convins propietarul că e mai bine cu o bună maneră pentru ca să rămâie prin urmare domnișoara Lucreția Ionescu cu matușa sa d-na Aneta Ionescu la No. 13 bis, iar d-ra Matilda Pop... | 134 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După ... | 220 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | Negustorul s-a suit într-un vagon de clasa întâia, și șade pe coridor cu sacul lui în brațe. Domnul se plimbă de colo până colo pe peron, trăgând cu ochiul aci cătră partea pe unde vin pasagerii, aci cătră geamul la care stă în picioare omul cu sacul, pe când acesta se uită foarte distrat pe geam la mișcarea de pe pero... | 217 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | — Bonsoar, zice domnul. — Bonsoar, răspunde negustorul. Și domnul se așează pe fotoliul din față, după ce și-a pus geamantanul în plasă și tartanul la căpătâi. Doi-trei kilometri tăcere. — Mergeți departe? întreabă domnul. — De! departe și nu departe... — ...? — Până la Mărășești... — Până la Mărășești? — Da. Dar dv.? ... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | — Numa o dată? — În clasa întâia? — Tocmai în clasa întâia, firește, zice negustorul. Mie, ce să-ți spui? mi-e frică al dracului. Mi se-ntâmplă câteodată să am sume mari cu mine... bunioară ca acuma... — !... — Glumă e să mă arză odată cu o avere de om. — ...!!! — Patruzeci de mii de franci!... — ...!!! — Să ferească D... | 216 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | — Cognac... — Mersi... De zece ani nu mai pun spirtoase în gură... — E extrafin... — Mersi... Sunt oprit... Domnul, mâhnit de refuz, înșurupează la loc dopul, pune șipușorul în geamantan, pe care-l aruncă iar în plasă. Apoi, suflând greu de căldură, iese iarăși în coridor, unde se plimba de colo până colo. Provincialul... | 245 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | — Ei! i-o fi luat și inelele din deget, zice domnul, râzând ciudat. — De unde știi asta? întreabă iute negustorul. Apoi, după o pauză scurtă, râzând și el: — Firește că i-a luat și inelele. — Intrăm în Ploești... — Ne dăm jos? întreabă provincialul, și, ridicându-se, își petrece mâna prin mănușa sacului și ia bunda pe ... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Accelerat no. 17 | Cognac, a?... extrafin... Țigarete, a?... Regale, a?... | 7 |
Ion Luca Caragiale | High-life | Tânărul Edgar Bostandaki este suplinitor la catedrele de muzică, desen, gimnastică, scrimă și religie de la gimnaziul clasic înființat de curând în urbea sa natală. Gimnaziul are până acum numai clasa întâia și e întreținut de comună; se speră că la anul viitor se vor completa patru clase, trecând totul pe seama Statul... | 204 |
Ion Luca Caragiale | High-life | Grea profesie, ce-i drept; însă tânărul Bostandaki, om de spirit și cu educațiunea distinsă, a fost parcă născut a fi cronicar high-life. Cronicele lui, în formă de corespondență, le publică într-un ziar cotidian din cel mai apropiat oraș mare de provincie. Dar, va zice cineva: — Bine! însă cronicarul este și el om, ma... | 208 |
Ion Luca Caragiale | High-life | Din inițiativa unui comitet compus de damele din înalta societate a Târgului-Mare, reședința subprefecturii Plășii-de-Mijloc, s-a dat în saloanele Otelului Regal de acolo «Un mare bal filantropic, al cărui venit se va împărți giumatate în folosul umanității suferinde și giumatate pentru sporirea fondului de întreținere... | 203 |
Ion Luca Caragiale | High-life | Seara, cronicarul citea în fața comitetului damelor, al cărui secretar era, darea de seamă asupra rezultatului operei de binefacere. De prisos să reproducem textul întreg al acestei lucrări de caracter oficial. Ne mărginim a-i da concluziunile: «Venit brut, 575 lei; cheltueli, 368 lei; beneficiu net, 207 lei; 103 lei, ... | 233 |
Ion Luca Caragiale | High-life | Un moment de odihnă pentru această zvăpăiată tinerețe, un moment de odihnă și de reconfortare!... Doamna Athenaïs Grégoraschko face onorurile, luând loc în capul mesei, cu grația nespusă care o caracterizează... «...Dopurile pocnesc, pare c-ar fi la un atac de tiraliori, care nu sparie de loc pe bravii convivi... Șampa... | 223 |
Ion Luca Caragiale | High-life | uite-te la mine... Te opresc, magariule, să faci de mauvaises plaisanteries pi conta doamnei Grégoraschko, soția mè! Apoi face un ocol prin cafenea bufnind: — A-t-on jamais vu pareille insolence! Edgar nu pricepe deloc... Însă Raoul se întoarce iar și, gesticulând cu cravașa, de care nu se desparte niciodată: — Altădat... | 202 |
Ion Luca Caragiale | High-life | — Atunce, di madam Buzdrogovici, soția mè, pentru ci n-ai pomenit nimică?.. nici chiar numele!.. Să fi fost fără compliment — nu pretinde!.. dar nici macar numele!? — Domnule maior. . . — Mișălule! strigă Edmond. Și scurt mișcarea! până să-i zică unul dintre amici «Ăra! da, stăi, bri omule!» îi trage două palme vajnice... | 71 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în capitală, pe vremea războiului independenței, voi să vorbesc de «Națiunea Română», pe care o dădeam la lumină Frédéric Damé și cu mine în tovărășie. Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cât de glorioasă, așa că o pot pove... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Capul gazetei s-a aranjat frumos și am și început să dăm materie. A treia zi a apărut primul număr: jumătate cu articole de entuziasm și jumătate cu depeși și corespondențe de pe teatrul războiului. Ceea ce era mai greu de făcut era jumătatea entuziastă: nici declamațiile zadarnice nu sunt ușoare, mai cu seamă când n-a... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Succes | «Națiunea Română» mergea cum nu mai mersese până atunci gazetă în țară. De unde până atunci gazetele politice nu se vindeau cu numărul, ci se împărțeau numai la abonați, tipărindu-se în cel mult 1500—2000 exemplare, gazeta noastră, fără nici un abonat, se trăgea de la 12 la 15 mii. Eram firește foarte mulțumiți și noi ... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Mi-aduc perfect aminte că a prevăzut faimoasa diversiune a lui Mehemet-Ali pe Lom, îndată ce am primit gazetele din Viena cu descripția ei amănunțită. Dar gazeta mergea, progresa necontenit din succes în succes: 18.000. Armatele creștine împresuraseră acum Plevna. Acolo trebuia să se termine la un fel războiul; către a... | 227 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Așa mă gândeam eu; însă tovarășul meu și mai optimist și mai prevăzător, socotea mai bine. — Dacă răsboiul se termină, cum e lucru aproape sigur, în favoarea armatelor creștine, nu se poate închipui ce eră de mișcare publică se va deschide în România independentă, după două veacuri și mai bine de restriște. Mișcarea ec... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Pentru telegrame am aranjat un dicționar cu cheie. I-am dat boerului bani de drum, de cheltuială și leafa pe o lună înainte, și l-am expediat la Turnu-Măgurele. Acolo, om de lume, cunoscând multe doamne de la Crucea Roșie și pe ofițerii români, a intrat numai decât în relațiuni și cu cei mai de seamă ofițeri ruși. Și î... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Peste putință! Vestea aceasta de bucurie o s-o aibă și alții; se răspândește de dimineață-n oraș, iar noi venim cu ea după înfierbințeală. O idee. Alerg în tipografie și strig: — Să nu se strice zațul numărului de-aseară! Norocul meu! Zațul era neatins. Ieșim tot cu foaia de-aseară într-o nouă ediție cu depeșa. În câte... | 204 |
Ion Luca Caragiale | Succes | Despre ziuă, afumat de șampanie, ne expediase telegrama cu alte băuturi. «Națiunea Română» trăise. Peste o lună, când a capitulat în sfârșit Gazi-Osman, eu și tovarășul meu am plâns de emoție, ca fiecare român gândindu-se la națiunea sa... Médoc fini!.. | 40 |
Ion Luca Caragiale | La conac | Din Poenița vine domol la vale un călăreț tânăr, în buiestru țăcănit... N-are de ce să gonească: soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiez are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se l... | 214 |
Ion Luca Caragiale | La conac | — Drum bun, flăcăule! — Și dumitale! — Bine că te-ntâlnii!... Mi-e urât să fiu singur, mai ales la drum. Călătorul după chip și port e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de cari umblă pân sate după daraveri; un roșcodan grăsuliu, cu fața vioaie; cârn și pistrui; dar om plăcut la înfâțișare și tovarăș glumeț; numai a... | 201 |
Ion Luca Caragiale | La conac | Nu... E la han... Îl așteaptă sub umbrar... Flăcăul nu a luat seama că negustorul i-a fost trecut înainte. Firește că așa a trebuit să fie: în pământ n-ar putea intra un călăreț cu cal cu tot... La conac, tingirile și căldările clocotesc, grătarele sfârâie, cântă lăutarii, forfoteală și larmă mare, și clopote și clopoț... | 210 |
Ion Luca Caragiale | La conac | Ajungând prin îmbulzeală la masă, șașiul se uită lung la tânăr, ba-i mai face și cu ochiul către fată. Fata lasă tava pe masă și pornește. Flăcăul vrea s-o apuce de braț; ea scapă și pleacă; el o cheamă-napoi; ea-și întoarce capul râzând, dă din umeri parc-a zice: «acu n-am vreme de jucării!» și intră-n prăvălie. Șașiu... | 214 |
Ion Luca Caragiale | La conac | Tânărul s-a culcat de-a binele... Aș! E vreme de dormit acuma? Trebuie să meargă îndată după tovarăș în odaia d-alături, unde e pont mare de câștig: orzarii sunt și mai buni de iubit – joacă și prost și gros. — Hai, scoală! Între orzari, cine să fie? – Neica Dincă, unchiul, frate bun cu taica flăcăului nostru. Nu stau ... | 265 |
Ion Luca Caragiale | La conac | E trei după miezul nopții... S-a dus arenda!... – și două inele și ceasul!... S-ar fi dus și calul și șaua, dacă unchiul și orzarii n-ar fi suflat în lumânări și n-ar fi mers să se odihnească... Cine a câștigat?... Cine a știut să joace, firește: unchiul și cu unul dintre orzari, tovarășul lui; alți doi orzari au pierd... | 223 |
Ion Luca Caragiale | La conac | Și zicând acestea, îi dă basmaua-n mână și-l împinge pe flăcău încet-încet spre ușă. Băiatul trece basmaua în mâna stângă și, ștergându-se de sudoare: — Doamne! doamne! suspină el și cu dreapta-și face cruce. Atunci un hohot strașnic se aude... Flăcăul se-ntoarce-n loc. E beznă-mprejuru-i, și nicăieri ochiul luminos al... | 212 |
Ion Luca Caragiale | La conac | țângăule mucos? Și-i arde părintește două palme strașnice. — Altădată să nu te mai apuci să joci cu oameni bătrâni, dacă nu știi juca! Ia-ți acu banii și pleacă degrabă la boierul... Uite... mai ține doi lei de parale, să ai ce mânca pe drum. — Sărut mâna! În câteva clipe, băiatul e călare... — Ei! ce stai? nu pleci? —... | 203 |
Ion Luca Caragiale | La conac | Soarele, scăpătând la apus, se uită îndărăt cu stăruință caldă la păduriștea de mesteacăni, unde atâtea pasări ale primăverii se cheamă, se-ntreabă și-și răspund, se-ngână și se-ntrec în fel de glasuri, întorcându-se fiecare pe la cuibul său. | 37 |
Ion Luca Caragiale | Five o'clock | Five o'clock pe englezește înseamnă ora cinci. În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la orele cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o'clock tea, adică pe românește ceaiul de la ora cinci. În genere, damele din lumea ... | 280 |
Ion Luca Caragiale | Five o'clock | Eu: Madam Piscopesco, dați-mi voie... Măndica: Vii tocma' la pont... Tincuța: Ai fost...? Măndica: Taci, tu!... Las' să-l întreb eu... Ai fost aseară la circ? Eu: Am fost. Tincuța: Cine mai... Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine): Ai văzut pe Mița? Eu: Pe sora matale? Măndica: Nu... Pe Mița, pe Potropopeasca a tân... | 203 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.