author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ion Luca Caragiale | Bacalaureat | Suie-te, te rog! — Dar nu e nevoie de trăsură, madam Georgescu, mă duc pe jos. — Vai de mine! dacă avem trăsură... Suie-te, te rog... A trebuit să mă sui, și am plecat. — Unde mergem? întreb eu pe cucoana Caliopi. — La profesorul... — Nu știu unde șade... — Știu eu... ce-ți pasă! La dreapta, birjar! Și cucoana lovește ... | 232 |
Ion Luca Caragiale | Bacalaureat | Profesorul se uită la mine aiurit, fără să-nțeleagă. Eu urmez... — Bunioară, am văzut absurdități în școalele noastre; am văzut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnați a sta un an repetenți, fiindcă n-au avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înțelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptit... | 212 |
Ion Luca Caragiale | Bacalaureat | — Bine, dar... — Să nu zici că nu poți!... Știu că poți! trebuie să poți!... să le dai la toți! Sunt toți copii de familie bună! Profesorul — e și el om de familie bună - zice: — Bine! dacă sunt de familie bună, vom cauta să le dăm la toți nota 6. — Îmi promiți? — Pe onoarea mea de profesor! Am plecat încântat. Madam G... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Bacalaureat | — Uf! mi-a zis norocita matronă română, oferindu-mi un pahar de șampanie; am scăpat! Am dat și bacaloriatul ăsta! | 19 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | E în toiul verii, când serviciile publice încep dimineața la 7 și sfârșesc la 2 d. am. Toată noaptea a bântuit căldură apăsătoare și acuma, pe un cer senin, a răsărit soarele, amenințând cu groaznică dogoare. Ce are să fie peste zi? Sunt 7 ceasuri fără 10 minute de dimineață. În biuroul registraturii generale a unei ma... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | Impiegatul ridică geamul. — Dv. ciocăneați așa? — Da. — Dv. Nu știți că biroul se deschide la 7? — Ba da. Și zicând aceasta, domnul vâră adânc capul pe ferestruică înăuntru; impiegatul, surprins de această mișcare, se dă-napoi și lasă din mână geamul mobil, care pică peste gîtul domnului ca tăișul unei ghilotine. Domnu... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | Știi ce teribil m-ai lovit? — Pardon!... dar nu stric eu... Dacă vârâți așa capul... — Nu face nimic... N-aveți un scaun? — Poftiți. Domnul șade alături de biurou... — Teribil sunt de ostenit... Zicând acestea, domnul se uită lung la un pahar ce stă pe masă aproape gol, și din care a băut impiegatul. — Mă rog, dacă nu ... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | Aprodul pleacă. Domnul, după ce s-a căutat prin toate buzunarele, cătră impiegat: — S-a dus dracului! am pierdut-ol — Ce? — Ce, nece... e vorba, am pierdut-o? — A fost o petiție... — Nu, frate, batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să-mi dai batista d-tale?... numai un moment. Zicând acestea, ia de pe masă batis... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | — Domnule — zice impiegatul — zici că ai venit cu o afacere... Mă rog... Noi n-avem timp aici să stăm de vorbă... Nouă ne plătește statul leafă, să lucrăm... Mă rog, ce afacere? — Stăi că-ți spun... E cald al dracului! Se duce la butonul soneriei, pe care-l apasă. Soneria zbârnâie lung. Impiegatul, impacientat: — Destu... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | — Ce afacere? — Da! ce afacere? — Am dat o petițiune... Vreau să știu ce s-a făcut. Să-mi dați un număr. — Nu ți s-a dat număr când ai dat petiția? — Nu. — De ce n-ai cerut? — N-am dat-o eu. — Da cine? — Am trimes-o prin cineva. — Când? În ce zi? — Acu vreo două luni... — Nu știi cam când? — Știu eu? — Cum, nu știi? Cu... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Petițiune | Du-te la pensii, acolo se primesc petiții pentru pensii! — Așa? la pensii, care va să zică? Merge la sonerie, apasă butonul; soneria zbârnâie foarte lung. — Destul, domnule! — Uite ce e; dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă. Aprodul intră. — Uite ce e, drăguță, dacă nu te superi, te-aș mai ruga pent... | 122 |
Ion Luca Caragiale | Cam târziu… | Târziu de tot în noapte, trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie — despre ce?... Ei! despre ce pot sta de vorbă trei români așa de târziu?... despre politică, fără îndoială. În toiul discuțiunii, vorbind despre noul impozit asupra țuicii, printr-o asociațiune de idei inexplicabilă altfel decât numai prin telep... | 247 |
Ion Luca Caragiale | Cam târziu… | Când figura amicului Costică s-a-ntrupat întreagă în imaginația lor, toți trei îi zâmbesc cu dragoste, și unul după altul: — Ei! aș! — Parol? — Ce! ești copil!? Dar, ca prin minune, de la ușa berăriei de-afară, se aude ca un ecou un glas străin: — Ce! ești copil!? Toți trei rămân încremeniți la auzul acestui ecou, ce p... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Cam târziu… | de cine am vorbit noi acuma până să intri tu? — De cine? — De tine. — Ei, aș! — Zău, de tine. — Parol? — Parol. — C-eșt' copil? Nu mai trebuie să spunem că sosirea iubitului Costică gonește orice gând de plecare acasă, și că imediat se comandă patru halbe, după care începe o anchetă în regulă asupra activității lui Cos... | 265 |
Ion Luca Caragiale | Cam târziu… | zic: c-ești copil?! S-a suit apoi în birjă, a lăsat geamantanul la Metropol și a venit aci. Ceea ce e curios e că și dânsul avea o presimțire; venind în birje dinspre Matache Măcelaru către centru, îi trecuseră prin gând atâtea și atâtea amintiri de pe vremea când petreceau toți patru, studenți săraci, împreună. — Ei! ... | 220 |
Ion Luca Caragiale | Cam târziu… | ?” și a plecat. — Îmi par' rău că vă-ncurcați la bere, zice Costică; bine, nene, acu e vreme de bere? Ai la o... mustărie, frate... — Fugi, nene, că mustul strică stomacul! zice unul. — Ei, aș! răspunde Costică. — Nu m-am bolnăvit alaltăieri din două pahare! zice altul. — Parol? — Cea mai infamă băutură! zice al treile... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Cam târziu… | Până să se golească cele din urmă halbe, un supliment de anchetă nu strică. Cât de important va fi acest supliment, se va vedea îndată. Prietenii țin să afle pentru care afacere „foarte serioasă” a venit în Capitală munteanul lor. Nu le trebuie multă stăruință, ca să obțină satisfacție curiozitatea lor. Costică a venit... | 112 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | În ajunul lui sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colțul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm și intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; și mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru acea... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | — Bine, Iancule, întreb eu, fără să cred ce-mi spune; serios, omule, că nu știi unde vă mutați? Zic vă mutați, fiindcă amicul e însurat. — Ma parol, monșer!... Și râde... Eu, fără să spun o vorbă, îl privesc uimit de admirație... — Ce te uiți așa? — Te admir — zic — monșer... Eu, în locul tău... — Dar ce e mai frumos, ... | 219 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | L-aș maltrata, desigur... M-ar irita apropierea lui așa de mult, încât l-aș acuza d-a dreptul că el, ocrotit de stăpânul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui!... Ei bine, el — nu!... el mă poftește la un aperitiv... Admirabil caracter!... Gândind astfel, pe... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | Băiete! încă două!... — Da, frate Iancule, zic; dar, oricum, în ziua de azi... atâta vreme fără leafă... cam greu. — Greu, negreu, nu poți, dacă ai caracter... Mai luăm câte unul?... Băiete!... — Mersi, frate Iancule, zic eu; două, destul... — Nu se poate... Nu știi vorba neamțului?... Alle guten Dinge… — ...sind drei…... | 228 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | A!... este încântătoarea soție a amicului meu, madam Aglae Verigopolu. — M-aștepți de mult, cocoșelule? întreabă ea pe soțul ei, care-i sărută cu multă galanterie mănușa albă. — De câteva minute, puică... răspunde el, pe când eu fac mănușii albe omajul pe care i l-a făcut și soțul. — Știi că ne mutăm mâne? — Unde? într... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | Trebuie să cedez insistențelor doamnei Verigopolu și să primesc a prânzi la dânșii. Deși a fost vorba că merg à la fortune du pot (adică, pe românește, să te mulțumești cu ce s-o găsi), amica mea cumpără fel de fel de mezeluri și o sticlă de marsala. Doamna scoate punguța și plătește socoteala toată. Ne suim toți trei ... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Mici economii… | — Luăm cîte-o tizană? îmi zice Verigopolu. — Mersi, dragă Iancule; nu pot bea șampanie; îmi face arsuri.... — Atunci, ce? — O bere... — Bine... eu iau tizană, tu ia bere. Intrăm la Cooperativa... Sunt douăsprezece trecute... — Țal! strigă Iancu. Și aruncă pe masa de marmoră o hârtie de o sută. Eu mă uit iar ca un imbec... | 70 |
Ion Luca Caragiale | Ultima emisiune | La o răspântie de mahala strălucește de departe în fel de fel de fețe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească: plouă ca prin sită și bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră îna... | 243 |
Ion Luca Caragiale | Ultima emisiune | În sfârșit, odată, ce să te pomenești, a-nceput să aibă tremurături la mâini și așa, un fel de amețeli, și noaptea să viseze urât. Odată a căzut pe mașina de bucate și s-a ars la obraz. A trebuit în cele din urmă să renunțe la arta lui, căci oriunde intra, i se întâmpla să-i vie amețeală pe mașină... Acuma, de vreo câț... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Ultima emisiune | Complicele acestui furt era un tânăr viorist plin de talent. Peste un an, s-a furat de la primul ei complice; al doilea complice era un foarte distins cobzar; peste doi ani, alt complice și, în sfârșit, așa din doi ani în doi ani, uneori chiar mai des, din complice în complice, a avut nenorocirea să dea peste unul care... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Ultima emisiune | — D. Tomița n-a venit? întreabă coana Zamfira. — Nu, răspunde d. Iancu. — Unde-o fi umblând?... Zicând astea, scoate din sân o legăturică, o pune pe masă, o ține cu mâna dreaptă și cu stânga o dezleagă. Din legăturică scoate un pumn de mărunțiș, dintre care alege cu băgare de seamă câteva bucăți, să le arate camaradulu... | 221 |
Ion Luca Caragiale | Ultima emisiune | D. Tomița intră având aerul foarte contrariat. Se vede că-l încearcă la încheieturi. Băiatul din prăvălie a înțeles aceasta si aduce numaidecât, fară comandă, rachiul de izmă cu piper. D. Tomița salută politicos pe camarazi, se așază lângă ei tăcut și dă repede pe gât o doză; apoi se scutură din umeri: parcă s-au mai a... | 236 |
Ion Luca Caragiale | Ultima emisiune | Cei trei camarazi salută pe părintele, care-i blagoslovește, așezându-se cu paracliserul la masa dimpotrivă. Coana Zamfira, care de vreo câteva momente s-a încălzit bine, zice: — Părinte Matache, săru' mâna, sfinția-ta ai văzut pe ăștia noii? Și merge șontâc-șontâc la masa părintelui să-i arate bănuții de nichel. — I-a... | 161 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | Lache Diaconescu și Mache Preotescu sunt impiegați în aceeași mare administrație și totodată sunt foarte buni prieteni. Pe lângă acestea, Mache s-a logodit zilele trecute cu sora d-nei Diaconescu, d-ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați... În această în... | 258 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | Colegii urmează o discuțiune foarte animată: ei comentează decizia Curții în procesul asasinatului și complotului bulgăresc; și daca voim să fim drepți, trebuie să mărturisim că cea mai deplină armonie domnește în această dezbatere: toți sunt de părere că decizia este dreaptă și bine cumpănită. Dar cei doi prietini int... | 201 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | —Țal!!! — ...Aș!... Asta, nu! să mă ierți!Asta, trebuie pedeapsa cu moarte! Opiniile sunt împărțite de acum încolo. Părerea lui Diaconescu găsește la câțiva camarazi aprobare, pe când alții o combat „în numele principiilor moderne". — Principiile moderne!? strigă Lache. Da dumnealor, mă-nțelegi, moderni sunt? —Țal!!! s... | 217 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | — Ia să știe că sunt judecători la Berlin! — Lache!! — Că în materie politică nu-ți este permis a mai întrebuința violența fără să mergi la ghilotină... — Lache!!! — Ești teribil, monșer, parol! — Opt fără un sfert, Lache; dacă nu mergi, eu te las; mă duc singur... — Cum, singur? — Mă duc la un birt... Nu face să lăsăm... | 203 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | Dar Diaconescu zâmbește caracteristic: se vede bine că mestecă-n sine o replică zdrobitoare. — Lache! zice dezolat Preotescu; lasă, Lache! Aide că am cumpărat mezelurile... Aide, Lachel lasă, Lache! — Nu las, domnule! — Aide, Lache! Opt trecute, Lache! Nu face pentru ca... — Ești teribil, monșer, parol! Atunci Preotesc... | 202 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | astea să le spuie d. Potropopescu la alții, asta nici o umanitate nu poate pentru ca să fie!... — Mână mai iute, nene! strigă Mache cătră birjar. — Eu, orice-ar zice d. Potropopescu, eu să-mi dai voie pentru ca să zic că legea noastră penală prezintă o lacună. Au ajuns... Mache sare repede jos, plătește birjarului și, ... | 234 |
Ion Luca Caragiale | O lacună | Cafeaua se servește în salon. D-ra Pavugadi se așază la clavir și-ncepe. Mache în picioare, transportat, extaziat, se lasă dus de acele valuri de armonie... Dar Lache îl trage discret de mânecă și-i zice încet, ca să nu turbure liniștea artistei: — E absurd, monșer, să intru în casa dumitale cu toporul... și dumneata, ... | 73 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Mai mulți prietini – impiegați în diferite administrații publice – stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. Firesc lucru ca, dintre toate, să-i intereseze una mai cu seamă: e vorba de nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcțion... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | El este o victimă a neglijenții altora! – ! ? – De câtă vreme nu a fost controlat? De câți ani nu a venit vreun inspector să-i verifice casa?… Mizerabilii! – Dă-mi voie! Care va să zică, dacă mânuiește cineva bani publici și nu este controlat la vreme, asta însemnează că delapidarea, că necinstea lui ar fi scuzabile?… ... | 241 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | – Așa e! – Apoi daca e așa, strigă d. Anghelache foarte tare, trântind cu paharul în masă, daca e așa, de ce vă faceți că nu-nțelegeți? ori sunteți idioți? Idioți! Cuvântul acesta face pe camarazi să nu mai înțeleagă nimica. Ca să pronunțe d. Anghelache, care este un tip de urbanitate, astfel de cuvânt, desigur trebuie... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | – Pentru că te cunosc toți că ești un funcționar corect. – Corect! strigă d. Anghelache fierbând… Corect! De unde știu dumnealor că sunt corect?… Canaliile! Și aduce paharul la gură. – Cine poate crede de dumneata că nu ești om cinstit? Cinstit!… Când aude acest cuvânt, d. Anghelache se scoală drept în picioare cu paha... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | – Ce mai nou? întreabă noul venit. – Mai nimica, d-le inspector… S-au dat lefurile astăzi. – Da?… Eu n-am fost astăzi la minister, am dormit toată ziua; ieri noapte în tren n-am putut închide ochii; era plin de deputați și de senatori… M-a chemat telegrafic ministrul să viu de la gară drept la dânsul acasă… De mâne înc... | 224 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | D. inspector are să se scoale de dimineață a doua zi pentru ca să pornească a face surprize mânuitorilor de bani publici. A băut un pahar mare, îl plătește, apoi întinde cu multă bunăvoință mâna tutulor inferiorilor și se retrage. Un moment, camarazii rămân în picioare, ca țintuiți, fără a se hotărî să mai șează jos or... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Mahalaua e cufundată în deplină tăcere; nici o mișcare alta decât pâlpâiala rarelor becuri de gaz. Unul dintre camarazi bate discret la geam: nici un răspuns. Mai bate o dată: același rezultat. – Doarme dus! – Bate mai tare! – Cine e? întrebă un glas tânăr dinăuntru. – Bate mereu! – Cine e? Și la fereastră, apare o ico... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Au fost de-a rândul peste tot, de câte două și trei ori, prin toate localurile de noapte, pe unde și-au putut închipui că s-o fi încurcat, după cunoscutu-i obicei la luarea lefii… Au mers mai departe: l-au căutat și pe unde nu trebuia să-l caute… Anghelache nicăieri! Biruiți de osteneală, demoralizați de atâta nesucces... | 239 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Mitică zâmbește și face semn din cap că da. Toți trei camarazii se ridică drept în picioare: – Unde? Mitică face semn cu palma stângă pe masă, adică: aici. – Când? Mitică face din buze un semn și ridică din umeri, adică: n-aș putea spune precis, când... – Spune, nene, păcatele mele! strigă unul scos din răbdare!… Când... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Peste câteva momente, o birje iese în goană pe la capul Podului către Șosea… La lăptărie, întuneric beznă. – Ce-i de făcut? – Înapoi, birjar! – Haid’ iar acasă? Trebuie să se fi întors? – Ești nebun? Tocma-n Dobroteasa?… Ne-apucă ziua pe drum… – Dar putem să-l lăsăm așa?… Dacă nu știe nimica, se duce la canțilerie, și-... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Pe la unsprezece și jumătate, s-a trimis un aprod cu birja acasă la Anghelache să-l cheme, că-l așteaptă inspectorul. Aprodul s-a-ntors după douăsprezece cu răspuns că d. Anghelache n-a mai dat p-acasă de ieri dimineață, că noaptea a trimis vorbă să nu-l aștepte cucoanele, că nu vine. La vorbele aprodului, inspectorul ... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Pe când povestește camaradul, iată că vine un băiat cu gazete; fiecare dintre cei trei prieteni ia câte una și-și aruncă ochii pe ultimele informațiuni. Unul dă un țipăt și încremenește cu gazeta-n mână. – Anghelache! Atât poate zice și întinde gazeta, în care fiecare citește: „Azi-dimineață s-a găsit la Șosea spânzura... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Inspecțiune | Camarazii s-au apropiat de masa pe care stă camaradul lor. – De ce?… de ce, nene Anghelache? a întrebat plângând ca un prost cel mai tânăr. Dar, nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut să răspunză. | 34 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Au fost odată-ntr-o școală de provincie doi buni camarazi: Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu. Amândoi erau potriviți la-nvățătură și la purtare. Niță însă se deosibea, și nu numai de Ghiță, dar chiar de toți copiii ceilalți, prin talentul lui la scris, de care se minuna cu drept cuvânt toată lumea. În anul al patrulea de ... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Du-te la București, acolo ai să intri copist în vreo canțilerie și-ncet-încet, cum te știu că n-ai purtări prea rele, cu vremea ai să-naintezi. Niță a ajuns în Capitală și s-a pus să-și caute de lucru. A făcut cunoștință ba cu unul, ba cu altul, recomandându-și talentul și căpătând din toate părțile complimente și dove... | 222 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Peste două zile, s-a dat rezultatul concursului... Numele Niță Ghițescu nu figura între cele trei numiri. — Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mâhnit, cunoștinții sale. — Un tânăr nu trebuie să despere de la întâia încercare, i-a răspuns cunoștința: mai sunt încă șapte ministere; or să se mai ivească locuri. ... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Și cunoștința lui i-a răspuns: — Nu despera, tânărule! a mai rămas încă un minister, tocmai acela unde se cere cu dinadinsul caligrafie pentru acte și documente; trebuie să se ivească acolo vreun loc. Parcă a prorocit cunoștința lui Niță: n-a trecut o săptămână, și iată că s-a publicat concurs pentru un post de perfect... | 217 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | — Tu? la concursul de mâine? a zis pufnind de râs Niță. — Da, eu... — La concursul de mâine? — Ei! da... la concursul de mâine. — Da' tu știi pentru ce loc e concurs, Ghiță? — Nu... — Pentru un loc de perfect caligraf, amice Ghiță! — Apoi, dacă mi-a ordonat ministrul să merg... se poate? — Apoi, mă prezent și eu, Ghiță... | 237 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Primești? — Primesc... Dar un moment... Și Niță, după ce a gândit o clipă foarte adânc, face la dreapta-mprejur și se-ntoarce la Ghiță. — Ghiță, tu vrei să-mi dai trei-patru poli, să nu mă prezint la concurs... Eu am o combinație mai bună și pentru tine și pentru mine... — Care? — Din contră, să ne prezentăm amândoi la... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Ieșind de la concurs, în sala de așteptare, Ghiță a mulțumit cu efuziune camaradului său, iar acesta i-a zis: — Numai doi am fost: recomandație ai, caligrafie am, slavă Domnului! să fie cât de ai dracului, pe cine o să numească? N-apucă să termine vorba Niță, și ușa se deschise. — Rezultatul concursului! strigă solemn ... | 257 |
Ion Luca Caragiale | Triumful talentului | Așa e!... Vezi?... confundasem... În adevăr, a reușit d. Ghiță Nițescu. — Așa da! a răspuns plin de satisfacție d. Niță Ghițescu. Și d. director, grav, se retrase închizând ușa. | 30 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | Nouă ceasuri și nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salu... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | Conductorul face un pas către cocoana, care-și caută biletul ei în săculețul de mână, pe când Bubico latră și chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner. – Bubico! zice cocoana, șezi mumos, mamițo! Și-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul șia ... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | Îi mulțumesc și m-așez în locul cel mai depărtat din compartiment, de teamă că n-am să mai pot rezista pornirii și am să-i trag la cap când și l-o mai scoate din paner. – Frumușel cățel aveți, zic eu cocoanii, după câteva momente de tăcere; da' rău! – Aș! nu e rău, zice cocoana; până se-nvață cu omul; dar nu știți ce c... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | – Bismarck al ofițerului Papadopolinii. Dându-mi această explicație, cocoana scoate din săculețul de mână o bucățică de zahăr: – Cui îi place zăhărelul?... Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham! – Să-i dea mamițica băiatului zăhărel? Bubico: Ham! Ham! Și apucă bucățica de zahăr și-nc... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | - A propos - zic eu - madam, vorbeați adineaori de Bismarck... al... – Al ofițerului Papadopolinii... – Ei! Ce e Bismarck? – Un dulău de curte... Era să mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o cățelușă, Zambilica, foarte frumușică! șade alături de mine; suntem prietene; și dumnealui (arată pe Bubico), curte teribil... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | – Ham! ham! Și sare de pe bancă jos în vagon și apucă spre mine. – Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, să nu se dea la mine, că... – Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească? Așa e el: numaidecât simte pe cine-l iubește... – A! zic eu, având o inspirație infernală; a! simte... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | Și-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conștiinței mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico, pe când eu cultiv cu stăruință ac... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | "Ah! Bubico - zic eu în sine-mi, mângâindu-l frumos - de capu-ți!... vedea-te-aș mănuși!" Dar Bubico urlă mereu. – Doamnă - zic eu - rău faceți că-l țineți așa de aproape pe Bubico și acoperit așa în căldură, poate să turbeze... Chiar așa, aici e prea cald. Și zicând acestea, mă scol cu Bubico-n brațe și m-apropiu de f... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Bubico | Mă-ntorc cu fața spre cocoana și, prezentându-i mânile goale, strig exasperat: – Doamnă! Un răcnet!... A-nnebunit cocoana! – Repede, doamnă, semnalul de alarmă! O duc la semnal și o-nvăț cum să-l tragă. Pierdută de durere, execută mișcarea cu o supremă energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinătură colosală. Emoție general... | 139 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | Pe-nserate, după o zi foarte călduroasă, aștept într-o stație mică, de pe linia Brașov - Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-aștept mult... Trenul sosește... Repede-mi iau sacul de drum și mă duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată. M-am suit, a fluierat, porn... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | zic eu în gândul meu; bine! Gândind astfel, mă-nchei până jos la waterproof, îmi apăs șapca pe ochi și mă rezem cu ochii mijiți, ca și cum m-aș așeza pe somn. Dar n-apuc să isprăvesc mișcarea și aud lângă mine, la ușa compartimentului, tușind cineva tare și scurt de trei ori, așa că fără voie mă ridic și mă uit ca la u... | 226 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | Acum pot vedea bine pe tovaroșii mei de călătorie. Doamna cea tânără, care stă cu capul pe rezemătoarea banchetei, cu ochii-nchiși, este o strălucitoare frumusețe blondă, de vreo douăzeci și doi și trei de ani. Domnul cel tânăr care-mi stă în față, în aceeași poză ca și doamna, însă invers, ca un pendant arhitectonic, ... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | — Mamițo! întreabă încetișor doamna cea tânără, ridicând capul de pe rezemătoare; ce face Mișu? doarme? — Ei! aș! răspunde și mai încet domnul cel din fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc? șoptește doamna. — Mai stai un minut, soro, zice cocoana, că nu mori! Uite e și omul ăsta străin. — Fir-ar al dracului! Dracul l... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | Cocoana se culcă pe jumătatea de banchetă din față-mi; eu mă culc pe jumătatea mea de banchetă în sens invers cu domnul care sforăie cu putere. Am închis ochii, sincer; tot nu-i destulă lumină; cu ochii-nchiși, o să aud mai bine... — Ah! suspină doamna, ah! Mișule, încă o zi! încă douăzeci și patru de ceasuri! mâine se... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | Ia una... — Mersi. — Keirem ... zic eu, și-i dau foc. — Care va să zică nu știți deloc, deloc românește? — Mit? întreb eu. — ... românește... Eu dau din umeri cu vădit regret că nu o pot pricepe; totodată, îi ofer, din ploscuța mea de drum, cognac. Cocoana primește bucuros, apoi: — Bravos cognac! așa zic și eu... Mersi... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | . ... îmi pare c-auz o muzică... Ce strălucitoare armonie!... un marș maiestos!... da!... o paradă... ce de lume... armată... multă armată... a! nu! e la teatru... nu! nu e armată... parcă e un stol de porumbei... iată doi... cum se sărută și se giugiulesc... Visez?... Dar ce e? ce bufnitură!... ce duduială! Sar în sus... | 204 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | cum zici dumneata să-ncep? cum mi-a spus Buiucliu ? cum mi-a spus Schachmann ? ori cum mi-a spus Urechiă? Cocoana, vorbind aproape și tare în gura largă a cometului: — Cum ți-a spus Buiucliu? — Patru luni de zile cura lui Kneipp, acolo la loc... — Da Schachmann? — Mașina electrică... — Da Urechiă? — Hapurile alea ameri... | 260 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | Ne-apropiem de Pesta. Cocoana a moțăit cât a moțăit și a adormit și ea... O! Argus! Domnul care horcăie face o mișcare... vrea să se scoale... Se scoală! Eu mă ridic desperat și, apucând cele trei mâini din față, le zgudui puternic. Tânăra pereche sare drept în picioare. — Ptfiu! fir-ai al dracului de boanghen! Cum m-a... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Luna de miere | îl vezi?... îl vezi? — Ei! da; ce? — Te-ntreb numai, de curiozitate! Apoi, întorcându-mă cătră damele aiurite: — Călătorie și petrecere bună, coconițelor! Vă sărut mânușițele!... Și boanghenul pleacă mândru că nu s-a-ndurat să se și răzbune pe o tânără ușuratică, turburându-i mai mult decât o clipă luna de miere. | 51 |
Ion Luca Caragiale | La Peleș | — Douăsp'ce trecute, Măndico! ce naiba faci, soro? Așa strigă cocoana Lucsița, foarte nervoasă, intrând în odaia unde-și face toaleta madam Piscopesco. Iar madam Piscopesco, din fața oglinzii, răspunde și mai nervoasă: — Uf! lasă-mă dracului și dumneata, mamițo! nu vezi cum m-a pocit dobitoaca? fir-ar afurisită să fie!... | 213 |
Ion Luca Caragiale | La Peleș | — Unde-i dobitoaca, mamițo? trăsni-o-ar Dumnezeu s-o trăsnească! zice madam Piscopesco, ciufulindu-și tare necăjită cârlionții de la ceafă, care nu vor să stea cum vrea dumneaei. — Lasă-mă, soro, să te potrivesc, îi zice coana Lucsița. Și trage lângă fereastră-n lumină pe frumoasa ei fiică; ia fierul de frizat de dasup... | 217 |
Ion Luca Caragiale | La Peleș | — Ești surdă, soro? zbiară cu severitate d. Piscopesco; vrei să ne atârne lingurile de gât? nu face pentru ca să ne aștepte! întâia oară, înțelege-mă! — Uf! fir-ar a dracului și-afurisită de viață! zice madam Piscopesco. Unde-mi sunt mănușile? Caută cocoanele-n sus... caută-n jos... — Cheamă pe dobitoaca... Unde-i dobi... | 152 |
Ion Luca Caragiale | Infamie | Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele ... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Infamie | Nu știu cu cât mai multă căldură să ți-l recomand. Contez pe amiciția d-tale, că ai să-l tratezi ca pe mine însumi, pe amicul meu, pe bunul meu amic. Aș fi fericit să aflu că acest om, pe care-l iubesc ca pe un frate, cunoscându-l ce om de treabă și capabil este, a obținut de la dumneata ce a dorit și ce, desigur, meri... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Infamie | ce amic! ce bun amic! Pun plicul, pe care nu mă pot sătura să-l privesc, alături de farfuria mea și mă uit la el ca la o lumină conducătoare în calea vieții mele. Pe masă, în fața mea, stă într-un peș un serviciu schiop de salată. Băiatul mi-aduce un borș... Nenorocitul! Vrea să-mi toarne borșul din ceașcă în farfurie ... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Infamie | Ce-mi șoptește? Plicul e dezlipit... Ia să mai citesc o dată călduroasa scrisoare a bunului meu amic. O scot frumușel din plicul soios... Undelemnul și grăsimea borșului au pătruns până la hârtia dinăuntru, pe care au făcut-o transparentă; pe dos, într-o parte, se pot citi câteva vorbe de-a-ndăratele... Mă uit d-aproap... | 212 |
Ion Luca Caragiale | Infamie | Primește-l dar, pe acest stimabil amic, în consecuență, Al tău etc." Mă șterg bine de sudoare pe frunte și m-arunc într-o birje. Când să intru în strada unde locuiește amicul meu, iată-l, îmi iese în față. Opresc birja și sar jos foarte vesel. – Ei! mă întreabă amicul meu. Ai fost? L-ai găsit pe omul d-tale? – Da, zic ... | 201 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține ... | 207 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | cum zic: de la „mă" de odinioară, am ajuns acum la „nene" — și totdeuna cu mult respect. Firește că asta nu-mi convine, fiindcă eu n-am fost în viața mea mândru, să țiu atâta la respectul prietenelor... Dar, în sfârșit! așa e lumea noastră, n-ai ce-i face! dacă nu se poate altceva decât respect, trebuie să ne mulțumim ... | 210 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | Două săptămâni, de când afișe, gazete, scrisori, persoane, anunță mereu că eu am să țin la S.P.M.D.R. o conferență: Ce este arta?, iar eu parcă trăiesc pe subt pământ — parc-aș fi sigur că-nainte de ziua de poimâine se-ntâmplă sfârșitul lumii... Dar îmi vin odată-n fire. Azi e joi... mai am numai două nopți de dormit, ... | 202 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | Să vedem... ... Să mor așa de tânăr? Dumnezeul meu! ce are să zică amica mea madam Parigoridi când va citi în Universul tragica sinucidere a lui nen'su Iancu?! — Nu!... Să ai așa curaj va să zică să fii laș! și, pentru nimic în lume, nu vreau să zică madam Parigoridi că nen'su Iancu a fost un laș! Țiu la opinia amicei ... | 213 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | care meșteșug nu e greu și migălos? zic eu. — ... Și cere multe... Știi d-ta, domnule, câte și mai câte trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea? — Îmi închipui... — ... Ne trebuiesc: o cireadă de boi și de viței, o pădure de stejar și una de plută, un pogon de cânepă și altul de in, un lan... | 209 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | Foarte calm, la 2 d.a., mă-nființez la S.P.M.D.R. Acolo, damele din comitet, cu viceprezidenta în frunte, mă primesc foarte amabil. Sala este arhiplină. Mă sui la tribună, pe o estradă, cu spatele la un perete pe care sunt reprezentate cele nouă Muze în pitoreștile costume naționale românești. Daca știam mai dinainte, ... | 259 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | care simt greață, nu fiindcă sunt prea sătule, ci fiindcă nu sunt de loc hrănite. (Aplauze. Mare ilaritate.) Și așa, coconașul zevzec, vrând să tachineze pe «prințul filozofilor», l-a întrebat: — Spune-mi, ilustrule, ce este frumusețea? Iar ilustrul i-a răspuns: — Amice, asta e o-ntrebare pe care numai un orb trebuie s... | 203 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | (adică, pe rommește: atât ne-ar mai trebui!) (Aplauze zguduitoare.) ... Să luăm un exemplu concret, doamnele mele, un lucru de care ne lovim la fiecare pas... să luăm o pereche de ghete de lac, cum sunt ale mele... (Oratorul se dă jos de pe tribună, la rampă, și, ridicind unul după altul picioarele, își arată ghetele n... | 222 |
Ion Luca Caragiale | O conferință | Aplauze călduroase îl revivifică.) ... Mai mult decât atâta nici Aristotele nu cred să fi putut spune... Și cine ar căuta să spună mai mult, desigur ar spune mofturi, ca tânărul zevzec, care încerca să-nfunde cu o întrebare neroadă pe ilustrul filozof, străbunul fraților noștri macedoneni!" (Entuziasm la culme. Toate d... | 133 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Țal... Ce este țal? Este un substantiv român împământenit; înainte de-mpământenire, era verb german; însemna a plăti — se scria zahlen și se citea țal’n. Foarte des se-ntrebuințează acest verb în lumea noastră, unde, cumpărându-se toate, trebuiesc toate plătite. Când s-au înființat și la noi în țară berăriile, în secol... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește”; pe ferestre: „A nu se pleca în afară”; pe semnalul de alarmă: „A nu se... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | La colțul unei case trase mai înăuntru de linia veche a stradei, citim, sub o ferestruică cu brizbize: „A nu se face murdării pe zidul casei mele”. Mergem mai departe, după legea progresului, și citim: „A nu se lipi afișe și orce alte necurățenii”. La Moși, pe stâlpii unui mare umbrar de berărie: „A se plăti la moment.... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Băieții pornesc ca niște mici dorobanți ce sunt, bătând din talpă ostășește, foarte mândri — onoare lor! — pe când d. profesor strigă după ei, până ce ies pe poartă: — A se ieși în ordine! A nu se face măgării pe stradă! A nu se-n-jura! A se păstra igienal A nu se mânca mult rahat! D. profesor, pedagog învățat, este nu... | 241 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Dar să lăsăm chestiunile academice, și să vedem cât înțeles filozofic, chiar din punctul de vedere al vieței practice, poate cuprinde acest cuvânt de o singură silabă — Țal. Am un prieten care-mi zice totdeauna: — Eu, nene Iancule, n-am avut noroc să dispun de părinți care să-nțeleagă de ce fel de copil dispuneau, pe o... | 241 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Nici cuvânt, prin urmare, să refuz invitațiunea prietenului meu. Ne-am întâlnit seara la Mercur — a se lua un aperitiv imperativ! — și apoi ne-am suit în sanie. Mitică, foarte vesel pe drum, mi-a debitat acest frumos aforism: — Nene Iancule, toate mulțumirile în lumea asta trebuiesc plătite. Dacă le plătești cu anticip... | 204 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.