author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Am mâncat din toate; trebuia! ca mai în vârstă în litere, științe și arte, eu stam la dreapta stăpânei casei. După ce foarte greu m-am ridicat de la masă, pe la zece fără un sfert, am trecut în salon, unde ne așteptau țigări, țigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs — adică pe românește bomboane și lichioruri... î... | 224 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Ce mai încape vorbă?... s-a isprăvit!... Ne așezăm pe fotoliuri... Autoarea la masă, între două candelabre, eu, în fața ei; lângă mine, cam la spate, Mitică; de jur împrejur, ceilalți, mai tineri ca mine în litere, științe și arte. Se începe... „Tabla capitolelor. — Introducție: Ce a fost femeia în timpii primitivi, în... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | Să spun pe larg chinul meu?... de ce?... Să-și facă un martir din jertfa lui o glorie?... Nu! asta i-ar întuneca aureola... A mea trebuie păstrată pură, luminoasă, strălucitoare!... N-am furat-o!... Totuși, chinul mă biruie... Casc o dată, că s-aude peste masă, de unde, cu un zâmbet grozav: — Mă rog, a nu se căsca!... ... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Țal!... | — Mână, birjar! E un ger!... Sania se dezlipește cu greu din loc și pornește scrâșnind, pe când amicul meu îmi strigă, râzând, infinitiv: —Țal! nene Iancule!... a se revedea! Mă-ntorc și-i strig și eu, categoric: — A se slăbi, Mitică! | 41 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar. Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis: — Măria... | 227 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | Acolo umblând ele încet, duse pe gânduri, iată că găsesc o țigăncuță zdrențeroasă și lihnită, stând jos pe o buturugă în acea singurătate, cu un dănciuc aproape gol în brațe... îi dedea țâță; el sugea și ea plângea. — De ce plângi, fetico? a-ntrebat-o bătrâna. — Cum să nu plâng, coconiță?... M-a amăgit hoțul, și după c... | 260 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | și s-a bucurat foarte mult împăratul despre toate. S-a făcut botez cu paradă mare și s-a-nveselit norodul întreg, că, firește, soarta împărățiilor este legată de a împăraților — și l-au botezat Florea-voievod. Creștea voinicelul, și nu mai putea o lume după el, că, ce-i drept, mare minune de băiat! iar doica, la care m... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | Când a intrat în biserică mireasa — gătită de nună-sa sub ochii nunului — cu flori și beteală de aur în păru-i negru, cu chipul și trupul, și cu zâmbetul și mersul acelea, pășind așa de cuminte, nici îndrăzneață, dar nici sfioasă — a rămas toată lumea-ncremenită, nu altceva, că-n adevăr era o arătare. Mai mulțumit ca o... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | Dar într-o zi, iată că vine de la palat curteanul, învățătorul lui, acasă, și zice vesel: — Știi tu un lucru, dragă nevastă? — Știu, dacă mi-ei spune... — S-a hotărât! îl însurăm pe Florea... — Pe băiatul nostru?... cum asta? — Ei! cum!... iac-așa, cum se-nsoară toți flăcăii. — Cine-l însoară? — Ei cine!... împăratul ș... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | Are vreme să mai aștepte pân-o găsi una pe potriva lui. Împăratul a zis una, împărăteasa două, doica nouă... au început să se-ntețească femeile la vorbă, și din vorbă la-mpunsături, și de-acolea, ceartă la toartă... împărăteasa, supărată de-atâta tevatură, ca s-o taie scurt, zice: — În sfârșit, așa a hotărât politica m... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Mamă… | Florică o mângâie plângând și zice: — Nu, mamă, nu! fără voia ta nu fac nimica! Împăratul, ținând și el foarte mult la doică și auzind și vorbele băiatului, nu s-a-ndurat să le strice hatârul, și le-a zis: — Dacă nu vreți voi, bine! S-a făcut război pentru asta; căci craiul vecin, care avusese făgăduială de căsătorie p... | 196 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | „Nu trebuie, domnul meu, să aibă omul judecăți extreme, fiindcă lumea trăiește din pornire, nu prin judecată. Omul cuminte, mai cu seamă având norocul să fie sus-pus, este totdeauna îngăduitor cu lumea lui; de aceea, avem și vorba veche foarte înțeleaptă: lumea n-o putem îndrepta cu umărul. Fiecare dintre noi vede lips... | 266 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | Și ce așa de mare hatâr îi ceream?... Judece oricine. Săptămâna trecută, venise la mine o vară bună a ilustrului meu... E o femeie foarte de ispravă; a rămas văduvă de tânără cu o pensioară de la bărbat, și n-a mai vrut să se mărite, ca să-și poată îngriji de copil, un băiat. A muncit, l-a crescut și, după atâta necaz,... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | îți este văr bun, și știu cât datorește părinților d-tale care l-au ajutat pe vremuri să ajungă așa de sus. — M-am dus de trei-patru ori; dar mă tot amână; și, drept să-ți spun, o dată... nici n-a vrut să mă primească; nu mai îndrăznesc. — De ce nu se duce tânărul? ca nepot. — S-a dus o dată; dar l-a primit foarte brus... | 231 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | mă-ntrerupe ilustrul meu; un cuvânt mai mult... Trebuie să isprăvim odată și cu nepotismul!... Am fost și voi fi totdeauna contra nepotismului — este iar o bubă înveterată a societății noastre, o gangrenă a statului nostru, un dar funest pe care ni l-a lăsat epoca de neagră și infamă memorie a fanarioților!... Nu pot f... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | mi-a răspuns ilustrul. — Apoi, atunci, poate că are acest nepot vreun cusur ca om; căci, din faptul că întâmplarea l-a făcut nepotul d-tale, nu-i poate face nimini vreo vină... Și firește, dacă are protejatul meu vreun cusur, atunci altă vorbă... Aș dori însă să știu... — Nu! zise cam nehotărât ilustrul; nu pot spune c... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | poate cu... oarecare veleități, ori pretențiuni de personalitate... de independență... de autoritate... cum am zice, iartă-mă, fumuri juvenile... căci așa sunteți toți tinerii din ziua de astăzi... vă-nchipuiți că-n fața unei diplome, cu care veniți de pe băncile școalei, are să vă cază toată lumea-n genunchi și să vă ... | 297 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | la el? — Da, d-ta, la dumnealui, firește; că așa se cuvine: ăl mai mic la ăl mai mare... și... să nu-l mai iei așa de sus... cu darul funest de pe vremurile de neagră memorie... Să-i dăm odată dracului pe fanarioți, să nu mai pomenim de ei! Acu, slavă Domnului, suntem regat independent!... — Niciodată, domnul meu!... s... | 217 |
Ion Luca Caragiale | Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul | Goana infamă contra cetățenilor onorabili!... Regimul proscripțiunilor și al terorii!... Cetățeni fruntași închiși ca tâlhari în ajunul alegerilor!... Ministrul fără-de-lege!... Procurorul zbir!... Nedemnul nepot demn de unchiul nedemn!... Vom vedea!... Sunt judecători la Berlin!...” N-am avut curiozitatea să văd cine ... | 58 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti Roman. A doua zi, mă cobor în gara Pașcani la 12.30 p.m. Numaidecât întreb cu respect pe un domn impiega... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | Ce grav municipalul care ține ordinea la fântâna din piața gării, unde se-mbulzesc multe vite însetate!... Ce jigăraie de câni costelivi cu ochii rătăciți și coada-ncârligată înspre pântece, furnizori ai amicului meu doctorul Lebel!... Și, cu tot regimul nostru protecționist, nici o fabrică de mănuși în tot ținutul!...... | 252 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | Mă gândesc, cum sunt obosit de drum și de atâtea impresiuni, să mă duc repede la baie; dar îndată miaduc aminte de șapca odinioară stacojie: nu s-a deschis încă "zezonul". Mă mulțumesc să mă spăl la bunele mele gazde cu apă de Vichy-Celestins; apa comună de Iași e mult mai gustoasă și mai hrănitoare, dar costă mai scu... | 232 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | Mă plâng unui amic, impiegat superior, om cu carte, de furia elementului. – Las', coane Iancule - îmi zice - ploaia aiasta-i bună după atâtea călduri dropicale! Și mă conving că are omul toata dreptatea... De trei ori binecuvântat, diluviu! 1) ad rem: căldurile au fost, ce-i drept, foarte tari și înainte de vreme; 2) a... | 258 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | – Domnilor - zic - de-acu vă las. – Dar de ce te grăbești, coane Iancule?... de ce nu mai stai oleacă, olecuță? Olecuță! diminutivul acesta îmi pare un categoric superlativ. Tineri politicoși! nu-mi ascund pălăria, nici umbrela, nu-mi fac nici o violență... Mă lasă să plec... E și vremea. În față, la Mitropolie, sună 5... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | Ca fulgerul mă sageată un gând sinistru: un atac de dambla!... Sunt pierdut!... Dumnezeule! aibi milă de familia mea rămasă departe în străine locuri... Ce bucurie pe mine când cu toată supărarea gleznei din pricina alunecării, aflu, după primul moment de groază, că damblaua mea a fost numai niște sâmburi de măsline ri... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | Cu multă prudență, de teama unui al doilea atac, mă mișc și vreau să-mi plătesc consumația. Dar amicii protestează: astăzi este rândul de plată al amicului X..., care a repurtat, ca orator la o întrunire electorală, un fenomenal succes... Încă un rând de aperitive și măsline, și aruncăm sâmburii... Eu mă lipesc bine cu... | 219 |
Ion Luca Caragiale | Monopol… | – Ia sama (îi strig), pe San Giovanni, padrone mio! nobilul meu senior, să nu-ți fi rămas vreun sâmbure de măslină pe talpă! El se-ntoarce-n loc, smulge cu vârful degetelor o sărutare unsuroasă de pe buze și mi-o aruncă magnific din depărtare. Sunt opt ceasuri și trei sferturi... Gondola așteaptă... Îmi iau rămas bun d... | 142 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile. În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, dou... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | mi-a zis; în genul ăsta, am mult mai picante. — Tocmai d-aceea doresc să văd și eu mai de aproape colecția d-tale și, dacă-mi permiți, să copiez câteva... — Bucuros, îmi răspunse el; trebuie însă să te ajut, fiindcă d-tale, mai puțin cunoscător în materie, ți-ar veni greu să faci repede o bună selecție din atâtea pache... | 288 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | * * * Preastimată doamnă, nu toate mamele sunt devotate cum sunteți dv., ceea ce ar trebui să le fie tot ce e mai sacru. Și eu sunt tată de familie, vă-nțeleg și vă admir. De aceea, în interesul scumpei dv. copile, așa de castă, dar totuși orbită de un amor nenorocit, mă grăbesc a vă pune în vedere că acela căruia vreț... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | Nu mai poți trăi singur; dorești, după ce ți-ai cucerit o frumoasă situație prin propriile merite, ca fiu al operelor d-tale, și eu cel dântâi te stimez pentru asta, să ai o soție dulce spre a împărtăși, la căldura căminului conjugal, bucuriile senine, și, ca într-un mic paradis intim, a avea în jurul d-tale fructul am... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | Mi-am împlinit misiunea în conștiință. Rămâne ca d-ta, tânăr luminat, înainte de a face pasul fatal, să avizezi cu perspicacitate. (iscălit) Un binevoitor matur. * * * Stimate domnule, d-ta muncești la țară pe ploaie și pe arșiță, asudând ca un biet hamal; iar consoarta d-tale îi trage la Franțișbat checocuri apilpisit... | 208 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | Nous vous souhaitons un doux dodo! (iscălit) Plusieurs voisins curieux. (Pe românește: Dragă domnule, spune, rogu-te, când te așezi seara în pat nu te supără mândrele coarne cu care te-mpodobește iubita soție, Smărăndița, cu colaborarea atât de stăruitoare a bravului d-tale nepot, d. sublocotenent de roșiori, Artur? Da... | 235 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | etc. Pentru prestigiul școalei dar, vă denunțăm ca să luați urgent măsuri severe; aminteri, cu regret, vom fi silite a face reclamă ministerului relativ la tristul exemplu de imoralitate. (iscălit) Mai multe mame îngrijate. * * * Preacuvioase părinte Matache, ca să știi cât ți-a zburat din căldărușă la 1 aprilie, între... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | * * * Domnule Jorj, desigur nu vei declara unde ai petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă, căci ți-e teamă, ca un laș, să nu-ți spulbere creierii protectorul tău, a cărui casă o dezonorezi cu infama complice. Dar ai aflat, poate, că în aceeași noapte s-a întâmplat nenorocirea junei orfane Matilda G., cu a cărei mătușe... | 253 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | În interesul instrucțiunii, mă abțiu deocamdată de a da acestea la lumina publicității. (iscălit) Un om de bine." * * * Domnule Nădrăgilă, suntem niște persoane de gust, care te cunoaștem din vedere și cărora ne erai oarecum simpatic până-n zilele trecute, când te-ai înțolit în costum complet de Paști. Să crezi, domnul... | 215 |
Ion Luca Caragiale | Antologie… | (iscălit) Un bătrân amic sincer. | 5 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | Stetesem două luni la țară, în Franța — zic la țară, cum zic francezii, fiindcă vila și mica proprietate unde mă găzduise prietenul meu Legrand se aflau la marginea unui mare oraș industrial și comercial; într-un ceas mergeam pe jos până-n centrul târgului, la Café Gambetta... Așteptam acum bani, ca să mă-ntorc în patr... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | — Domnule, zic eu îngrijat, nu cumva, poate, bănuiți că este un cec fals? — A! nu, domnule; cecul este foarte bun... decât fără hârtiile dv.... Vă trebuiesc neapărat hârtiile dv. de identitate... — Dar sunt cinci kilometri, domnule, până acasă, și-nțelegeți bine că, o dată cinci la dus, și-nc-o dată cinci la-ntors, fac... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | Gentlemanul se duce la guichet, ridică un pachet de hârtii de bancă; le vâră pe neîndoitele în portofelul lui larg; pune portofelul în buzunarul din partea inimii; se încheie la piept frumos și iese cu pasul demn și măsurat, ca orice gentleman care caută metodic, pe-ndelete, locul din lume unde să-și poată arunca din c... | 238 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | el: pentru progresul tânărului Regat Român! După fotografie, putea impiegatul cu drept cuvânt să mă dea iar afară; însă, examinând cu mare atenție celelalte documente, binevoiește în sfârșit să-mi dea fițuica pentru achitare. Îmi iau banii și fotografiile, și mergem cu amicul Legrand în centru, la Café Gambetta, să luă... | 228 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | Cum m-a văzut rusul, comunicativ, m-a strâns de gât, să mă sărute. Ne aflam singuri într-o cabină mică a vagonului. Eu, cam în glumă, cam în serios, i-am zis: — Ascultă-mă, maladețule, spune drept: ai în geamantan vreo cutiuță cu bomboane destinată vreunui tiran?... să nu se deschiză cutiuța singură pe drum, să-și vers... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | Caut în buzunar... caut în săculețul meu de drum... Nu e... Afurisit pașaport!... iar pașaportul!... Zic: — Domnule, nu-l găsesc; probabil, l-am pierdut pe drum; dar sunt român, domnule!... Și voi să trec; dar el, și mai aspru: — Nu se poate, domnule, fără pașaport! n-auzi? — Dar am hârtii, altele, care probează că sun... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | nu mă nenoroci! Dar el răcnește: — Nu se poate fără pașaport! nu-nțelegi? idiotule! Profund vexat de acest refuz astfel formulat, mă-ntorc demoralizat cu desăvârșire în restaurant... Ce să fac?... Să telegrafiez cu 50 de cuvinte răspuns-plătit și cu timbru de 30 de bani la poliția locului meu. Dar, până să-mi vie răspu... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Identitate | poftim! — Așa da! zice el. Și mi-l vizează... Mă sui repede-n tren cu muscalul meu salvator. Ne pupăm... Trenul a plecat... Am intrat în patrie!... Nu! — să mărturisească toți amicii mei anarhiști, fie liberali, fie conservatori — nu! nu sunt pentru răsturnarea societății actuale, mai ales prin mijloace violente... Dar... | 153 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | În portul Kavalei, de pe coastele Archipelagului — până nu se pomenea de vase cu abur — într-o dimineață se pregătea o corabie mare, încărcată cu mărfuri și cu mulți călători, să pornească spre coastele de răsărit, la Iafa, în Asia Mică. Între călătorii aceia, se afla și unul Iusuf, un negustoraș, mergând la Ierusalim ... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | Și până să se ridice Iusuf, să vază dacă pe el îl cheamă, și cine, iacătă trece peste punte în corabie, gâfâind de alergătură, cu un sac în spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui. — Bine că te găsesc, dragă Iusuf, zice Aron; tot mergi tu la Ierusalim; fă-mi, te rog, o bunătate frățească... Uite sacul ă... | 233 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | Când s-a deșteptat, a simțit mare poftă de mâncare, și iar i s-a părut că-i miroase a sărătură. A băut o cafea, a tras ciubuc; parcă i s-a mai potolit foamea, și s-a tolănit iar cu capul pe sac. După ce a stat puțin așa, se ridică iar... „Bre — zice în gândul lui — eu am mai umblat pe mare, dar așa miros plăcut de sărâ... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | În vremea asta, Iusuf, care se spurcase la lucru bun, a tot dezlegat sacul și a mîncat; ba, a mai și vândut, cu paralâcul și cu bucata, să nu mai stea să cântărească, la alți călători, cari nu sufereau și puteau să mănânce pe mare; și, firește, marfă bună, năvală mare; așa că, încet-încet, i-a tot scăzut căpătâiul, și ... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | Orcum, am mâncat-o? am mâncat-o: o să i-o plătesc cinstit omului când m-oi întoarce la Kavala, și atâta tot... Nu mai mă duc la Șumen! Și s-a dus să-și vază de daraverile negustoriei lui. După ce și le-a isprăvit, s-a-ntors înapoi la Iafa, acolo s-a suit pe altă corabie și a pornit înapoi spre casă. Pe drum, mânca din ... | 215 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | de frică să nu ciupesc din pastramă... Aron s-a făcut odată galben, și, cuprins ca de un fior, d-abia a putui băigui: — Ce? ce? — Câte ocale era în sac, bre?... Dar Aron mai rău: — Ce? ce? — ...Că, să spun drept, ca om cinstit ce mă știi... eu... pe drum... ți-am mâncat pastrama toată, și... Dar Aron țipă o dată și-nce... | 230 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | În vremea asta, Aron se jelește mereu smulgându-se de barbă: — Bine, bre — zice cadiul — dacă omul nu tăgăduiește și se dă dator să-ți plătească cinstit până la para, ce mai faci gură?... ai?... — Să plătească? urlă ovreiul... să plătească?... ce să plătească?... pe tată?... poate el să plătească pe tată? — Care tată, ... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | — A umblat! — După ce a murit? — După! — Cum, bre? — Tată, când a murit, m-a jurat să-l trimit să-l îngroape în pământul sfânt la Ierusalim, că acolo vrea el să putrezească... și eu m-am gândit că oasele tot nu putrezesc; le-am îngropat aici, și carnea am făcut-o pastramă... Iusuf s-a-ngălbenit deodată și s-a apucat cu... | 239 |
Ion Luca Caragiale | Pastramă trufanda | Și, după ce a chibzuit și iar a chibzuit adânc, a hotărât ca: Turcul să plătească ovreiului, pe prețul zilei, douăzeci de ocale pastramă prima, pe care i le-a mâncat; iar ovreiul să plătească turcului douăzeci de lire, fiindcă l-a-nșelat dându-i un sac de haine, în care nu era haine, ci pastramă, și nu pastramă adevăra... | 73 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | Am avut să fac multe alergaturi săptămânile trecute: peste cinci mii de kilometri în drum-de-fier. Am ostenit destul; dar nu-mi pare rău... cu prilejul acesta am făcut o foarte plăcută cunoștință un drum rar O zi întreagă, până la Budapesta, l-am admirat numai de la distanță; neștiind bine decât limba noastră, n-am avu... | 231 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | un fel de pasăre călătoare care, cu o privire, din înălțimi, apucă fizionomia întreagă a părții globului unde și-a petrecut vara, și-i strigă din depărtare, de sus, pe limba ei: „Să ne mai vedem cu bine la anul!. Dar nu numai atâta! Tânărul călător nu trecea prin lume ca o pasăre; era o minte cugetătoare, înavuțită cu ... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | Câte lucruri aș fi putut afla și învăța de la un om atât de știut și de comunicativ! Dar pe când gândeam astfel, iată că intrăm în gară la Budapesta, unde trebuie să cobor și să aștept câteva ceasuri până la plecarea trenului către București. Omul extraordinar coboară și el și dispare spre părerea mea de rău, prin mulț... | 212 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | Ș-apoi mai spun unii ș-alții că 13 e număr fără noroc! N-apuc să mă așez bine la locul meu și să scot o carte de citit din săculeț, și cine intră, cu zgomot mare, în același compartiment?... Cine? tânărul meu! extraordinara pasăre călătoare! care ocupă în fața mea locul cu numărul 11. Mă salută foarte grațios, pare că ... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | Tânărul mi-a mulțumit de compliment, și din momentul acela am fost buni prieteni. Câtă admirație îmi inspirase în ajun nu fusese nimica pe lângă ce trebuia să-mi inspire de acuma-ncolo. Cum se poate un om să-i ia atâtea! Fenomenal! Să las că știe pe dinafară toată muzica din Prințesa dolarilor și din Văduva veselă, cu ... | 264 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | așa să trăiesc!... „așa să tiorăsc!... așa să am parte de sănătate!... așa să mor! După acestea, începe să cânte ceva din repertoriul lui Ristache Ciolacu, pe care-l cunoaște personal de la Lăptărie, precum cunoaște personal pe toate personalitățile noastre din lumea politico-economică, finanțiară, artistică etc. Dar n... | 210 |
Ion Luca Caragiale | Așa să mor! | de ce să nu-i spui?... parcă mi-e frică?... După atâtea minuni câte am auzit, pe la unu după miezul nopții, dorind somn ușor tovarășului de călătorie, m-am culcat la locul meu, pe când el fredona încă un cuplet de operetă. A doua zi dimineața ne-am deșteptat pe teritoriul românesc. Până la București, am mai auzit destu... | 113 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse așa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos... De ce oare? - De ce, de nece - nu trebuie să ne batem mereu capul să filozofăm, să tot căutăm cauza la orșice... Destul să constatăm cum se petrec lucrurile,... | 223 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | ce moftangii! Pe când gândeam așa, iacătă, dau piept în piept cu amicul meu Costică Parigoridi - care, contrariu felului său cunoscut de toți, are acum aerul unui om prea puțin vesel. – Monșer - îmi zice - nevastă-mea s-a dus la țară cu copiii, la neamurile ei, tocmai în Muscel... Eu n-am vrut să merg... mai întâi, mi-... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | – Iată, m-ai găsit pe mine, îi zic eu. – Bine că te-am găsit, nene Iancule! Afurisit să fie repausul dominical! – Dragă Costică, recunosc, în adevăr, că un oraș mare în repaus dominical nu este așa de frumos ca în plină activitate; și mie-mi face aceeași penibilă impresie ca și ție... Decât, ia să ne gândim și la oamen... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | – De loc. – Unde mănânci astă-seară? – Indiferent. – Vrei să mâncăm împreună? – Mai ales. – Unde, zici? – Unde poftești. Pornim amândoi la vale. Pe drum, Costică, privind la obloanele prăvăliilor, bombănește mereu... În dreptul lui Capșa, întâlnim pe alt prietin; îl luăm, fără vorbă multă, ca de rechiziție; la răspânti... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | să primiți, a face eu cinste astă-seară. Îl sărutăm cu toții și, care mai de care, îi urăm: – La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!... Și cinstit socru, dragă Costică! Pe urmă, din parte-mi, îi cer scuze că am uitat să-l felicit, fiindcă, necâzând sub prescripțiile legii repausului dominical, nu țin nic... | 224 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | Costică, după o sforțare eroică, întreabă: – Un'e me'gem? Noi medităm un moment... Eu ridic din umeri... Ceilalți, ca și mine. – Bi'jar! Și, câte doi, câte doi, binișor, ne-am așezat frumușel în trei birji. Eu cu Costică pornim în frunte... Zic, eu acuma, lui Costică: -Un'e me'gem? Costică ridică din umeri, și pe urmă ... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | Dar celelalte două birji nu se văd în urma noastră. – Ne-a t'ădat, ca niște lași, ne' Iancule! Aerul de la Șosea ne face mult bine. Ajungem la Lăptărie. Plin! Acolo, cei patru amici, care au sosit, prin Calea Victoriei, înaintea noastră, ne așteaptă; ei nu puteau crede că i-am trădat ca niște lași. Câte un pahar de șam... | 212 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | răspunde el. – Îmi pare rău - adaog eu - că n-ai înțeles bine morala mea... – Ba am înțeles; dar vorba mea e: unde găsim noi acuma ciorbă de burtă? – D-tale ți-ar trebui acuma un jvarț cu cognac fin... nu știi ce bine ți-ar face! – Moft!... am băut jvarț la Comșa... ciorbă de burtă! n-auzi? Dar Costică, foarte-ncântat ... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Repausul duminical | – Ne-a trădat, zice Costică; amicul d-tale este un laș! Dar n-apucă să isprăvească vorba; și iată iar amicul meu, spălat și dichisit, cât s-a putut mai bine... A fost la bărbier. – Ei! acuma, unde mergem? îl întreabă Costică. – Eu - răspunde omul nostru - mă duc la atelier... După repausul dominical, începem la șapte..... | 101 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Zice că odată, acu vreo sută și nu știu câți ani, a dat poruncă Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pân la mic, unul să nu fie lipsă, că-i scurtează coada și-i lungește urechile! Și, dacă s-au adunat ei cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrâșnind strașnic, a tușit de i-a pârâit... | 256 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | n-a venit Aghiuță?... Unde-i Aghiuță? Mititelul sta pitit tocma pântre diavolii mărunței de la urmă, și, pe când cuvânta Dardarot, el, trăgând cu urechea, își cântărea coada-n mâni. Cum și-a auzit numele, a lăsat coada și a țipat: – Aici sunt, întunecimea-ta! – Apoi, dacă ești aicea, ce nu te-arăți mai la vedere? Vino-... | 201 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | - să te căsătorești și să trăiești cu nevasta zece ani. Pe urmă să te faci că mori; să-ți lași acolo trupul, și să te-ntorci să-mi dai socoteală una câte una de toate pân câte ai fost trecut ca om însurat... Bietul Aghiuță! știa el de ce sta pitit pântre plevușcă, măcar că era un drac și jumatate: bănuise ce-l aștepta,... | 230 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpea câr-mâr; că Dardarot, cât îi vorbise, nu-l slăbise din gheară. – Înțeles, întunecimea-ta! – Apoi, dac-ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? – Dacă nu-mi dai drumul de ureche... Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând: -Pt! să nu te deochi! Și l-a stupit pe mititelu... | 212 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Gândind astfel, cum a picat în București, a tras în miezul târgului, la hanul lui Manuc. Acolo, a chemat îndată un samsar și i-a spus să-i găsească fără zăbavă o pereche de case frumoase, cu încăperi multe pentru stăpâni, musafiri și slugi, la aer curat, cu grădină și fântână-n curte, cu pimnițe, bucătării, spălătorii,... | 213 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Părinții mei, oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. Pe când împlineam șeapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la hagialâc; și așa, după ce au făcut rost "de ceva parale, m-au luat împreună și ne-am dus călare pe catâri până la portul Salonicului. Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care... | 218 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Iar mama i-a răspuns cu glasul leșinat: – Ridichi și fasole... – Atunci, nu prea e bine! a zis călugărul. Și a poruncit să-i frece pe pântece cu câlți aspri... Dar degeaba i-au frecat până le-au jupuit pielea; că, pe când răsărea luna, tata întâi și mama îndată după el, și-au dat otpustul ... Eu, copil, ce să fac?... M... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | – Dar nu se ia? – Deloc; n-ai nici o grijă. I-au înfășat frumos pe bieții părinții mei în niște cearșafuri curate; le-au aprins câte o lumânare de ceară la cap; un alt călugăr grec i-a prohodit și, de dimineață, când s-a arătat soarele deasupra talazurilor - "vecinica lor pomenire!" - una! două! trei! i-au aruncat în a... | 220 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Destul să-ți spui că, încet-încet, m-am chivernisit cumsecade, ajungând să am o stare destul de bună pe potriva mea... Am învățat, cât am colindat pân lume, purtările cele frumoase; știu destule limbi străine - încai despre a rumânească, pot zice, fără să mă laud, că o știu cu temei; măcar că de viță sunt arvanit și nu... | 216 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | câtă nevoie am de slujba dumitale, ca femeie cinstită și credincioasă ce te știu; cât sunt eu de blând și cât ești de bătrână, nu-ți caut!... te cotonogesc! îți rup ciubucul ăsta pe șale și te dau ș-afară din pâine cu ocară!... Ai priceput? – Vai de mine! a zis bătrâna; s-ar putea?... N-am obiceiul!... În viața mea n-a... | 214 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Și la toată lumea plăcea, fiindcă era om deștept și blând, cu multă știință despre ale lumii, cu purtări-alese și, mai vârtos, cu dare de mână: levent și galantom, pătruns de filotimie și de hristoitie - într-un cuvânt, adevărat om de omenie. Astfel, care dintre negustori ba chiar dintre boieri aveau mai multe copile d... | 211 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Așadar, a făcut o nuntă strălucită cum nu se mai pomenise vreodată în mahalaua Negustorilor; încât bărbații ziceau: "Trebuie să fie putred de bogat arvanitul!... Văzuși, nene, ce bine a lovit-o sărăcia de hagiu! ", iar femeile: "Poftim, soro, noroc pe chioara lui Cănuță!" Cum a adus-o kir Ianulea în casă cu lăutari, pa... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Toata ziulica ofta omul după o vorbă mai dulce, or după un zâmbet... Ea sta tot posacă și-ncruntată. Daca "s-apropia de ea și da s-o mângâie, ca s-o mai îmbuneze: "Dragă Acrivițo, de ce ești supărată?" ea-l împingea cât colo: – Ah! Ianuleo, fugi ca n-ai haz deloc… nu vezi? Alt barbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răb... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Omul da bani cu împrumut, și firește veneau la el boieri, cocoane, negustori, slujbași, fel de fel de lume cu daraveri. Cocoana Acrivița sta cu urechea la ușă, s-auză tot; și nu s-a mulțumit s-auză numai; a sfredelit ușa cu un burghiu, ca să și vază. Și-ncai, nu tăcea? îi spunea fără sfială ce auzise și văzuse, și ține... | 229 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Firește că nici slugile, nici frățiorul, n-au putut afla nimica, fiindcă omul era un bărbat nu se poate mai de ispravă. Cocoana s-a pornit atunci cu ocări pe slugi, că-i mănâncă pâinea, ca hiște "păcătoase, ticăloase și necredincioase"; frățiorului i-a strigat că ori e halpe, ori "pes... semne altceva", și i-a poruncit... | 227 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Pe lângă asta, era și agiamie și-nfumurată că nimini nu știe juca mai bine ca ea - și, se-nțelege, pierdea gros. Toate cheltuielile și pierderile astea îl dedeau mult îndărăt pe kir Ianulea; nu se mai ajungea din venituri. De regulă nu zicea nimica; dar așa, uneori, cam în glumă, se-ntâmpla să-i scape și lui câte o vor... | 207 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Într-o zi, stând ei la masă împreună cu o sumă de musafiri, până s-aducă ciorba, a-nceput din chiar senin Ianuloaia să vorbească despre o prietină măritată, care nu se afla de față: că s-a ținut cu beizadea cutare, un copil! și vodă, suparat foc, era să puie să-i taie coadele și s-o trimită surghiun la un schit, tocmai... | 205 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | cum poți dumneata, mai ales că știi ce bun prietin sunt cu bărbatu-său... cum poți, fără să le fi văzut toate astea cu ochii dumitale, fără nici un temei, să catigorisești astfel pe o prietină, pe care o primim aproape în toate zilele în casa noastră?... Îmi pare rău! – Ei! apoi vezi bine că dumneata o s-o aperi... ca ... | 206 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Cocoana s-a ridicat și dumneei și s-a năpustit asupra dumnealui, să-i arză o palmă; dumnealui s-a ferit repede-ntr-o parte; iar dumneei, de necaz că nu l-a putut nemeri, a luat castronul cu ciorbă de pe masă și i l-a aruncat în față - l-a opărit de sus până jos. Kir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-... | 216 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Au sărit toți musafirii, care mai de care: "Nene Ianuleo! ", "Cocoano Acrivițo!"... că "la necaz spune omul multe"; că "are mâna cinci degete și nu se potrivesc unul cu altul"; că "și măruntaiele din om tot se ceartă uneori"; dar orișicum "nu e bine să s-auză-n lume de așa-ntâmplări într-o casă de seamă!"... și așa mai... | 231 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Totodată, s-a luat cu binișorul pe lângă el; a-nceput să-l mângâie și să-l mâglisească. După ce l-a răsucit și l-a fermecat cum a știut ea, când erau într-o seară amândoi singuri la iatac, s-a pomenit kir Ianulea că se repede dumneei și-l ia-strâns în brațe și pupă-l!… El zice: – Mă iubești, draga Acrivițo? Dar ea, uit... | 202 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Dar, după ce o-nchide el ochii, firește, dumneata ai să fii mai mare între clironomi; ai să strângi pe boieri în chingi negustorește și o să-ți intri-n bani... Și… așa, m-am gândit să-l ajutăm noi; să le facem fetelor o zestre cât de micșoară; că, de! cine se mai însoară astăzi fără zestre, doar de dragoste?... Numai e... | 209 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | – Mai dă-mi o guriță, Ianulică, parigboria tu kosmu! I-a mai dat o guriță, și au adormit ca niște copilași scăldați. A doua zi, s-a isprăvit daravera: au fost înzestrate surioarele amândouă și amândoi frățiorii încăpuiți; iar peste vreo câteva zile, după ce i-a dăscălit pe larg cumnatul mai mare în toate privințele neg... | 236 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | ș-apoi?… ce-mi pasă?... Mâine, poimâine se-ntorc băieții cu marfa, ne apucăm de negustorie și, cu stăruință multă și puțin noroc, umplem lada la loc... Pân-atunci, helbet! avem credit destul!" Și s-a pornit după împrumuturi. Alergau cu limba scoasă samsarii de colo până colo, să-i găsească bani cu orșice preț… Pân-acum... | 292 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | Cum s-a răspândit vorba și despre asta, au intrat la grijă mare creditorii lui kir Ianulea, că rămâne mufluz, și s-au adunat cu toții la cafeneaua de la Hanul cu Tei, spre a se sfătui ce-i de făcut, ca să-l țină zi și noapte sub de aproape pază, nu cumva s-o șteargă înainte de sorocul plăților, cum au muflujii obicei. ... | 268 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | În adevăr, bănuiala i-era întemeiată... Prinseseră de veste negustorii și porniseră repede după el cu ceauși de la agie. El a vrut s-abată din drumul mare și s-o ia pe subt deal la dreapta; dar a dat de niște șanțuri; buiestrașul s-a poticnit și l-a trântit cât colo... Atunci, omul s-a sculat, a părăsit calul și a apuc... | 203 |
Ion Luca Caragiale | Kir Ianulea | mă rog și iar mă rog! Negoiță s-a scărpinat în | 10 |
Ion Luca Caragiale | Calul dracului | Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tângui... | 235 |
Ion Luca Caragiale | Calul dracului | Și așa, a rămas baba pe ziua aceea mulțumită destul cu traista plină. Încet-încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții; tot mai rari și mai rari, până n-a mai trecut nimeni dupa asfințitul soarelui, când s-a arătat și luna la răsărit. Dac-a-nnoptat bine, a căutat baba-n traistă și a scos niște turtă dulce, căpătată de ... | 256 |
Ion Luca Caragiale | Calul dracului | nu putea măcar ațipi. Se urcase luna cam de două suliți, când iacă, i se pare babei că vin pași de la deal dinspre partea apusului. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l și vede aci-aci. Se ridică de mijloc, întinde mâna și-ncepe duios, după canonul ei: – Faceți-vă milă și pomană, măicu... | 209 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.