Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Liviu Rebreanu	Cântecul lebedei	Cu ochii în gol, pierdută, cu gândul cine știe unde, sau poate fără nicio frământare în creieri, se oploșea într-un colț de canapea și tăcea. Cred că, dacă n-aș fi stârnit-o eu, ea n-ar fi deschis gura niciodată. Da, da!… Acuma sunt chiar sigur că nu mi-a adresat cuvântul niciodată. În șapte ani de zile niciodată n-a a...	225
Liviu Rebreanu	Cântecul lebedei	Nu mai puteam sta nepăsător, martor indiferent al chinurilor ei. Era doar vorba de iubirea mea, de viața mea, de speranța mea… — Să vie un doctor! Imediat un doctor!… Un doctor!… Doctor!… Țipam ca un nebun, îngrozit de suferințele ei din ce în ce mai istovitoare. Și atunci ea, cu o sforțare crâncenă, s-a ridicat în așt...	258
Liviu Rebreanu	Cântecul lebedei	Îmi era teamă că glasul meu, oricât de blând, va omorî-o… Aci ajunsesem în noaptea aceea de lacrimi! Dimineața, buzele ei au șoptit, peste voința ei: — Doctorul… doctorul… Am alergat într-un suflet, l-am tras din pat, l-am adus în câteva minute… Când l-a văzut, s-a liniștit și mi-a făcut semn să-i las singuri. Am ieșit...	213
Liviu Rebreanu	Cântecul lebedei	Iar eu îl ascultam, pricepând, și totuși nevrând să pricep, ca un osândit care-și aude sfârșitul și tot mai caută vreo speranță în ochii judecătorului, în mișcarea buzelor lui, în înșirarea cuvintelor… în toate nimicurile mici ce întovărășesc o nenorocire mare. Îl ascultam, și ochii mei plângeau, și sufletul întreg îmi...	201
Liviu Rebreanu	Cântecul lebedei	Se uita la mine cu un surâs de superioritate, care-mi spunea că ea știe tot, tot, că minciunile mele sunt de prisos… Iar în privirea ei acuma parcă licărea o milă sau ceva ce nu mai văzusem niciodată în șapte ani de zile. Surâsul ei straniu murise. Părea că nici nu mai suferă. Nu mai ofta și nu mai gemea. Își rotea och...	219
Liviu Rebreanu	Cântecul lebedei	Îmi trebuia un răspuns, o supremă lămurire… Era obosită. Oboseala cea mare. Deschise anevoie ochii, în care pâlpăia chemarea morții. Câtă suferință și câtă milă cuprindeau acuma ochii ei frumoși!… Mă scrută lung, cu o privire în care gemea durerea și regretul. Apoi ochii se închiseră istoviți, nemaiputând îndura lumina...	63
Liviu Rebreanu	Norocul	În clipa când ieși pe poarta ministerului, se repezi la dânsul un pici funinginit și zdrențăros, vestindu-i desperat „ediția specială, tragerea loteriei statului”. „îmi sare norocul în cale!” își zise Ion Mititelu, cuprins îndată de o tulburare ciudată. — Băiete! Ia dă-ncoace… Nu putu sfârși. Emoția îl strângea de gât,...	216
Liviu Rebreanu	Norocul	A mai avut și alte presimțiri că în sfârșit, s-a procopsit, dar ca acuma niciodată. Mergând grăbit, muncit de emoție și de-o fericire caldă, mereu i se părea că-l arde ziarul în buzunar. Își pipăia haina cu teamă, ca și când în buzunarul din stânga s-ar fi înghesuit tot viitorul, toată viața lui. Își aducea aminte semn...	203
Liviu Rebreanu	Norocul	Femeia îl privi câteva clipe uluită, apoi pricepu și se închină repede de vreo zece ori, murmurând cu ochii lăcrămați: — Slavă ție, Doamne!… Slavă… Și îndată, cu altă voce: Cât? Cât?… Mult?… Adică ce să mai întreb?… Bine c-a dat bunul Dumnezeu… Slavă ție, Maică Precistă! bolborosi Marieta, închinându-se cu și mai mare ...	208
Liviu Rebreanu	Norocul	Își aruncase ochii acolo unde trebuia să fie numărul lor. Și parcă nu era. Îi bătea sângele cumplit. Ceva începea să se dărâme în sufletul omului. Dar se mai agăță de carul nădejdii, înfricoșat să nu se prăbușească în prăpastia ce-l amenința. — Vezi pe la sfârșit, că numărul nostru e mare, zise Marieta nerăbdătoare, su...	213
Liviu Rebreanu	Norocul	— Ho! Ho! că uite-acu vezi pe dracul! sări Mititelu, cu ochii mari, cu pumnii strânși. Că numai tu m-ai făcut să-mi prăpădesc sudoarea pe lozuri, de umblu cu pantalonii peteciți, ca o haimana… — Nu-ți ajute Dumnezeu din cer! Dare-ar ziua de azi să te văd cu mâinile pe piept, cum îți bați tu joc de mine! Că numai copila...	218
Liviu Rebreanu	Norocul	Vru să treacă nepăsător, dar băiatul îi întinse grăbit ziarul: — Ia-l, boierule, că ți-a ieșit numărul! — Ce număr, diavole? Cum să-mi iasă dacă nu joc?! — Ți-a ieșit, boierule, zău… Ion Mititelu zâmbi, luă jurnalul, dar nu din pricina loteriei, ci doar așa, ca să mai aibă de citit ceva după masă, la cafea. De altfel, ...	235
Liviu Rebreanu	Norocul	Vreo zece oameni îl zgâlțâiau, îi râdeau și-i povesteau în același timp că, cu lozul pe care i l-a dăruit dânsul, frizerul a câștigat optzeci de mii de lei. Îi arătau jurnalul, îi strângeau mâinile, îl pupau, îi mulțumeau. Nu-și mai dădu seama cum a ajuns acasă. A intrat însă în odaie atât de zdrobit, încât nevasta a î...	214
Liviu Rebreanu	Norocul	Taci, că uite-acu vă omor pe toți!… Nevasta plângea, copiii plângeau…	11
Liviu Rebreanu	Sfârșitul	Cerul părea acoperit cu un văl foarte fin: era palid și boțit. Iar din dosul pânzișului mătăsos al ceței luna privea cu o tristețe picantă, aproape femeiască. Lumina stelelor, era spălăcită, ca și când toate stelele s-ar fi topit sau ar fi vărsat șiroaie subțiri de lacrimi. În grădină fâlfâiau miresme dulci, pierdute. ...	220
Liviu Rebreanu	Sfârșitul	— Formalitățile ne omoară viața, răspunse Anastasiu. Eu caut fondul vieții, fondul cel adevărat. Vino cu mine! O salcie pletoasă sub care ne vom îmbrățișa, o ciocârlie care ne va ciripi cântecul ei ceresc sunt formalități mult mai frumoase, mult mai poetice decât toate ceremoniile nupțiale… — Dar, domnule, murmură Eleo...	214
Liviu Rebreanu	Sfârșitul	Dacă mă iubești trebuie să rămâi cu mine… — Eleonora! Eleonora! se auzi tot mai aproape. — Domnule, dacă ești impertinent… șovăi Eleonora. Dar Anastasiu o îmbrățișă și o sărută de mai multe ori, murmurând: — Ah! mă iubești! Mă iubești! Pe cărare se ivi o figură de bărbat care lumina cu un felinar prin tufișuri. — Tata,...	233
Liviu Rebreanu	Sfârșitul	— Fata aceasta, zise preotul deodată, mi-a încredințat o taină mare… mi-a spus că te iubește… La vorbele acestea Eleonora o tuli repede din odaie. — Mi-a spus, urmă preotul, că e îngrijorată din pricina d-tale, care ai ajuns cu totul în ghearele ateismului… — Ți-a spus aceasta? zise Anastasiu cam deziluzionat. — Nu mi-...	206
Liviu Rebreanu	Sfârșitul	— Înainte de toate să vorbești cu părinții fetei, zise preotul, se sculă, duse pe Anastasiu în fața părinților și-l prezintă. — Pe tatăl d-tale îl respectăm foarte mult, zise tatăl Eleonorei cu glas solemn. Ce dorești de la noi? Anastasiu vru să rămână stăpânul situației până la sfârșit și zise scurt: — Mâna fiicei d-v...	182
Liviu Rebreanu	Umbre	Îl amețise Podoleanu cu tânguirile. De cum a intrat, l-a luat într-un colț și nu i-a mai dat drumul. Ca să poată pleca, a fost silit să inventeze o minciună, altfel, prietenul său l-ar fi oprit toată noaptea să-i ilustreze cum a ajuns să-și izgonească azi la prânz nevasta, după șapte ani de căsnicie fericită. Lui Barbu...	215
Liviu Rebreanu	Umbre	Venise la club, ca în mai toate serile, să întâlnească prieteni, să audă fleacuri și să-și odihnească nervii. Spovedania lui Podoleanu până la urmă îl mohorâse, oricât ar fi vrut el să-și păstreze seninătatea obișnuită. O durere adevărată nu te poate lăsa indiferent. Se simțea acuma plictisit, cu gândurile tulburi, înf...	204
Liviu Rebreanu	Umbre	Își iuți pașii. Pe umeri zăpada i se așezase ca o coală de hârtie. Pe piept, câteva dungi albe, asemenea unor brandeburguri de bal mascat. Din când în când, fulgii jucăuși i se prindeau de gene, se topeau îndată și i se scurgeau pe obraji parc-ar fi plâns. Avea acuma senzația unei înviorări. Întreaga ființă îi era pătr...	210
Liviu Rebreanu	Umbre	D-na Podoleanu părea o sfântă. El ar fi pus mâna-n foc pentru ea. Arăta atâta dragoste lui Podoleanu și-i făcea atâtea scene de gelozie, parc-ar fi fost mereu în luna de miere. Și totuși, l-a înșelat, nu o dată, și nu cu unul. I-a găsit scrisorile păstrate cu îngrijire, parfumate, cuprinzând locul și data întâlnirilor,...	220
Liviu Rebreanu	Umbre	Iubirea lui se bazează pe siguranța în iubirea ei. Avea certitudinea că o domină, ca și când în dragoste dominația ar fi eternă. — Ina e adorabilă! murmură el, scuturându-se, parc-ar fi vrut să-și împrăștie gândurile. A neglijat-o în toate privințele. A mers cu egoismul atât de departe, încât nu s-a întrebat niciodată ...	202
Liviu Rebreanu	Umbre	bombăni dânsul. Aș merita să… Își curmă gândul la mijloc. De altfel, nici în creieri nu-i răsărise sfârșitul. Pe cât era de sigur că e un ticălos, pe atâta nu știa ce ar merita. Se opri în fața casei, la câțiva metri, cu ochii sus la fereastra luminată, cu inima tulburată de sentimente nehotărâte. Stătu așa un răstimp,...	205
Liviu Rebreanu	Umbre	„Cât sunt de idiot să-mi închipui că Ina”… Urcând, ascensorul vâjia parcă să scoale din somn toată casa. „Când ești zevzec, iai ascensorul, în loc să”… Încercă să se calmeze și să judece cu sânge rece. Bănuiala însăși e o insultă față de femeia care i-a dat toate dovezile de iubire și credință. Și chiar dacă ar fi vreo...	201
Liviu Rebreanu	Umbre	— Eu, eu, mormăi Spătaru, pornind prin fâșia de lumină ce trecea din ușa deschisă a dormitorului prin salonaș până în vestibul. Se pomeni în pervazul ușei, cercetând dintr-o ochire întreaga încăpere. În patul larg, bondorită în plapuma portocalie, Ina ședea, cu o carte pe genunchi, privindu-l lung, cu ochii ei mari, al...	207
Liviu Rebreanu	Umbre	făcu Ina nevinovată. Ce umbre?… Ți s-a părut. — Da… Probabil. Bărbatul întoarse capul, umilit. Își dădea, seama că n-ar fi trebuit să întrebe nimic, și totuși nu se putea stăpâni nici acuma. Se gândea să născocească un pretext, ca să se poată duce până la scara de serviciu, să se convingă definitiv. Renunță de rușine c...	158
Liviu Rebreanu	Venus	Alexandru Ralea era de vreo opte zile în Roma și încă nu izbutise să isprăvească cu Forul Roman. Fiindcă nici nu se poate isprăvi cu Forul Roman în opt zile. Cu totul altceva a fost Forul pe vremea republicei, ca, de pildă, în epoca de aur a lui August sau subt împărații de mai târziu. Fiecare secol trebuie să-l scormo...	211
Liviu Rebreanu	Venus	Adevărat că până aci cunoaște Forul așa de bine, cum își cunoaște palmele. Se uită visător la zarea depărtată și își dădu seama că, dacă va înaintea cu minuțiozitatea de până acum, tocmai peste două săptămâni va ajunge la minunata coloană a lui Phokas, care se îndreaptă orfană spre cerul alburiu. Peste trei săptămâni î...	206
Liviu Rebreanu	Venus	Ce vrea să știe umbra lui Saturn, care rătăcește printre pietrele mucezite, că un biet profesor de la Focșani n-are decât patruzeci de lire în buzunar, iar acasă o singură hârtie de o sută, ascunsă bine, ca să-i ajungă trei săptămâni!… A doua zi, dis-de-dimineață, Ralea urca iar spre Forul Roman, dar hotărât nici să se...	208
Liviu Rebreanu	Venus	Pe o tăbliță de mucava scria: „Museo Capitolino”. Alexandru trebui să se așeze pe un sarcofag antic. Atât de tare începuse să-i bată inima. Cu un minut în urmă el era un nimeni, un nenorocit fără bani, și acuma deodată se pomenește în mijlocul statuilor clasice pe care le-a visat de atâtea ori! Respira, ar fi putut zic...	205
Liviu Rebreanu	Venus	Răsfoi în Baedekker și citi: „Venus Capitolina”. Respirarea i se curmă o clipă, iar cartea începu să-i tremure ușor în mână. „Va să zică, aici este! Asta e faimoasa!” își zise uluit, și inima îi bătea ca un ciocan de oțel. Se uită apoi sfidător în ochii zeității. Un minut șovăi. Pe urmă murmură cu o amăgire sinceră: „M...	206
Liviu Rebreanu	Venus	Zeița însă privea mândră pe deasupra capului lui în depărtarea miilor de ani. În liniștea-i princiară, parcă nici nu-i păsa cine și când îi descopere grațiile armonice. În vremea aceasta intră un domn cu Baedekker. Străinul căută o clipă în cartea roză numărul, privi o clipă, încremenit, statuia, făcu un semn cu creion...	209
Liviu Rebreanu	Venus	Ralea se simțea liber, independent și mare. Începu a vedea tot mai lămurit că trebuie să stai ore întregi în fața frumuseței ca să-ți pătrundă sufletul întreg, să te transforme cu desăvârșire. Cu cât privea mai mult statuia, cu atât i se deschideau orizonturi mai largi. Citații poetice, amintiri, fragmente îi răsăreau ...	207
Liviu Rebreanu	Venus	— Cât costă? întrebă brusc pe negustor. Scoase hotărât cea din urmă hârtie din buzunar și o puse pe tejghea… Ce să mai spunem?… A călătorit cu trenul trei zile, nemâncat și nebăut, căci de la Roma până la Focșani e cam mult. Trei zile numai cu chipul zeiței a trăit. Dar a răbdat bucuros, parcă ar fi fost vorba de o ave...	90
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Mitruţ e un băieţel timid, tăcut, cu ochii ca două cireşe sălbatice. Privirea lui e privirea unui bătrân căruia de mult i-au nins anii în plete. Lui Mitruţ îi place singurătatea. Când ambii părinţi pleacă de acasă, lucru ce se întâmplă foarte rar, e cel mai fericit om de pe lume. Îşi ia căţelul pe care îl cheamă simplu...	234
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Mama tace. Îşi astupă urechile, se face tot mai mică, mai mică, în timp ce tata creşte, creşte, devenind o fiinţă desfigurată, necunoscută, înfricoşătoare. Când deschide ochii, tata e acelaşi de întotdeauna. Vedeniile cu limbile de foc, cu săbii şi cuţite dispar şi Mitruţ desluşeşte clar ce zice tata. – Dacă nu te-aş f...	206
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Într-un târziu mama se linişteşte. – Mitruţ, şopteşte ea, te rog, iartă-mă! Sunt atât de necăjită… Nu ştiu ce să fac… Ar trebui să fug, să las totul baltă… Dar nu am putere, nu am voinţă. E tatăl tău. Şi te iubeşte… Şi mama rămâne măcinată de gânduri. Oare cum poate să fie atât de oarbă? Mitruţ nu ştie să descifreze gâ...	204
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Rareori face acest lucru. Până vara trecută, petrecută în munţi, era un copil obişnuit. Ceea ce i se întâmplă în acea vară, îi schimbă în întregime viaţa şi de acolo i se trăgea şi capacitatea stranie de a vedea forma şi culoarea gândurilor. Dar despre astea – mai târziu. Mitruţ e convins că toată lumea ştie ce se petr...	210
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Băiatul s-a gândit că acela nu e tatăl său. Sau poate că e tatăl cel adevărat, însă atunci când intră în casă – cineva îl preface într-o fiinţă menită să-l chinuiască pe el şi pe mama. Chiar din prag îi caută capăt de gâlceavă mamei. Mama are părul lung, împletit într-o cosiţă groasă ce-i ajunge până la călcâie. În sup...	214
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Pur şi simplu e un om nervos. Înţelegi? – Nu înţeleg! ţipă Mitruţ. Nimeni în afară de tine nu pricepe! – Vei înţelege… Când vei creşte… – Niciodată! Niciodată! Auzi?! Brusc Mitruţ se sperie. I se pare că strigă exact ca tata. Se linişteşte şi vorbeşte calm. – Nu o să înţeleg, mamă. Ceea ce înţeleg e că nici unul din vo...	208
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Un copil de-al vecinilor îi ieşi în cale, strigând: – Mitruţ vorbeşte urât! Spuneţi-i că nu e frumos! Tata îl chemă şi Mitruţ se apropie fără să ştie ce se întâmplă. – Pantalonii jos! urlă tata. Faţa i se schimonosi. Îşi strânse buzele subţiri atât de tare încât acestea i se făcură vinete. Parcă hipnotizat, Mitruţ dezb...	205
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Apoi se deprinsese. Mirosea a iarbă, a parfum, şi mai ales mirosea a brad. Acest miros intens de brad îi dădea senzaţia că în curând va fi Anul Nou. Dar până la Anul Nou trebuia să treacă timp. Era în plină vară şi în vâlcica de la marginea sătucului înfloriseră macii şi romaniţele. Iarba crescuse verde, mustoasă. Pe m...	212
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Se tolănea, se dădea de-a berbeleacul prin iarbă, şi iarba, desfăcându-şi firele, îl îmbrăţişa, îl purta ca într-un leagăn. Liniştea din jur, imensitatea cerului, măreţia muntelui îl fascinau. Uneori i se părea că el însuşi e o gâzuliţă din alea mici care nu ştie de părinţi şi căreia soarele îi dăruieşte căldură, iar p...	203
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Brusc se pomeni într-o poieniţă rotundă, în care lumina soarele atât de puternic că fu nevoit să închidă ochii. Îşi aminti de o poveste de-a bunicii. Bunica zicea că în pădurea de pe Muntele Violet este o poiană în care nu există noapte. Poiana Soarelui, aşa se numea acel loc. Şi mai spunea buna că cine nimereşte acolo...	211
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Ţurţurii pe care stătea se mişcară, îi strânseră capul şi băiatul urlă de durere, dar nu reuşi nici să icnească că fu aruncat ca o minge pe podeaua moale, elastică şi caldă. Se ridică, privi spre fotolii şi rămase stâlp de uimire. Ba chiar îl umflă râsul. De pe ambele fotolii îl priveau acele pernuţe care de fapt erau ...	208
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Nu purta încălţăminte, îmbrăcăminte sau dacă purta – acestea erau de culoarea pielii strâns lipită de corp. Individul era atât de slab, fără muşchi, fără grăsime pe el, încât lui Mitruţ i se păru că ar putea să-l înfrunte în caz dacă acesta ar vrea să-i căşuneze vreun rău. – Îl dărâm cu un deget, se gândi băiatul şi ia...	206
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Se gândi că are de-a face cu un robot. – Nu-ţi fie frică, vorbi robotul destul de blând. Nu o să te doară. Apoi îl duse în altă încăpere la fel rotundă. Îl aşeză într-un fotoliu şi cu o pensetă îi introduse în urechea dreaptă câteva obiecte minuscule. Mitruţ simţi un val de căldură prin tot corpul şi i se păru că e cea...	247
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Frânturile de amintiri veneau şi dispăreau. Totul i se încâlci în minte. – Părinţi… Părinţi… Ce o fi însemnând acest cuvânt? Făcu un efort să-şi dea seama, dar totul era în zadar. În imaginea pe care o avea în faţă, femeii îi apăru în jurul capului o aură roză prin care pluteau floricele de toate culorile. – "Acestea s...	202
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	– Ai de ales… Prima variantă e să mori… Aş putea însă să te prefac în gânganie. Sau în robot… Ca să-i slujeşti alături de alţi roboţi pe stăpâni. Ce preferi? – Prefer să rămân ceea ce sunt, vorbi calm Mitruţ. Îmi place să fiu Om. Să devin gânganie?! Sau robot?! Ha, ha, ha! Te-ai văzut vreodată în oglindă? – Niciodată. ...	214
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Sări în sus de bucurie. În momentul acela imaginea sa făcu acelaşi lucru, eliberându-şi braţele. Mitruţ se ridică din fotoliu, îşi scutură mâinile amorţite, se întoarse cu spatele spre ecran şi drept în faţă le văzu pe cele două gângănii. – Tâmpitule! urlă gângania bărbat la RO-1. Unde e RO-2?! Iar le-ai făcut singur p...	202
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Dacă nu am fi reuşit să-i creăm pe roboţi înainte de a căpăta înfăţişarea asta scârboasă, nu doar noi, poate chiar întreaga planetă Galax nu ar mai fi existat. Nu te supăra pe ei… Lasă-l pe RO-1 să plece. – Bine, fu de acord masculul. Pleacă, se înturnă el către RO-1. Te voi chema… Micul pământean să rămână. Într-o bun...	206
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Noi, galaxiţii, nu cunoaştem ce înseamnă mila, dragostea sau bunătatea! Ai uitat?! Vrei să-ţi aduc aminte?! Şi masculul îşi încordă tentaculele, femela îi repetă gestul, începură să sâsâie şi încăperea se umplu de un miros insuportabil. Mitruţ fu nevoit să se lipească de peretele-oglindă ca să nu fie împroşcat de venin...	204
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Nu-mi mai vorbi despre bieţii noştri copilaşi! Ai face bine să hotărăşti ce facem cu ăsta?! – Ştii ceva? Hai să-l cruţăm. Să-l luăm cu noi pe planeta Galax, propuse femela. – Ai înnebunit? Se va molipsi de virusul-gânganie şi va deveni exact ca mine şi ca tine. La ce bun alte gângănii alături? – Mda… Ai dreptate… Şi to...	206
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Gângăniile îl priveau mirate nepricepând ce înseamnă aceste sunete. Probabil nu ştiau că oamenii au capacitatea să râdă. Apoi se tolăniră în fotolii şi un timp sforăiră liniştite. Mitruţ se aşeză pe podeaua caldă, aţipi un pic. Nu dură mult. Primul se trezi masculul. Pe furiş se dădu jos din fotoliu, târându-se spre fo...	204
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Nimeni nu trebuie să poarte vina pe care nu a înfăptuit-o. Nu e corect. Dar ce e corect? O fi corect că se află acum aici? Şi cine e el? Şi cine sunt aceste făpturi din faţa sa? Şi cine e acel RO-1? Totul i se încurcă în creier. De parcă nu mai avea creier. Nici chiar ce înseamnă să ai creier nu mai ştia. Gângăniile sf...	210
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	– Ai crezut că eşti mai deştept?! urlă masculul. Ai vrut să ne păcăleşti?! De aici nu scapă nimeni, doar dacă vrem noi! Nu mai încerca să faci vreo prostie, până nu m-ai enervat cu totul! RO-1, unde eşti, RO-1?! continuă să urle gângania. Ca din pământ apăru robotul-galaxit. Slab, subţire, cu capul rotund, mare, spriji...	226
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Îşi aminti că gângania-mascul seamănă foarte mult cu tata. Aceeaşi ochi, aceleaşi mustăţi, aceeaşi înfăţişare severă. Poate că şi tata o fi vreo fiinţă venită de pe planeta Galax? Îşi alungă acest gând sinistru. Acum nu mai avea nici un chef de veselie. Vroia cât mai repede la bunici sau măcar acasă, alături de Cuţu. V...	208
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Ha! Ha! Ha! Râse cu poftă gângania. Dacă îl înapoiem pe băiat pământenilor – va fi foarte distractiv. Foarte… Pleacă RO-1! se întristă brusc masculul. Lasă-mă cu băiatul! Vreau să-l privesc… Îmi aminteşte atât de mult de copilaşii noştri. Nu e ca ceilalţi pământeni. E altfel… – Te rog să nu mă trădezi, îi şopti, trecân...	204
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	Tu eşti de vină! Tu m-ai îndemnat să-i prefac pe duşmanii mei în gângănii! Tu ai dorit să-i vezi umiliţi, târându-se în faţa noastră! Şi ce-a ieşit din asta?! Am devenit cu toţii Gângănii! Şi ei şi noi! Căci viruşii nu aleg! Dacă erai atât de deşteaptă – de ce nu mi-ai sugerat să descopăr mai întâi "anti-virusul Gângan...	203
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	– Ha! Ha! Ha! râse cu poftă masculul. Niciodată nu se va întâmpla acest lucru. Vorbeşti de parcă am fi ştiut ce înseamnă fericirea. Adevăraţii galaxiţi nu ştiu de semnificaţia acestui cuvânt. Fericirea e un virus care circulă doar printre pământeni. La fel ca mila, bunătatea şi alte nenorociri caracteristice locuitoril...	207
Emilia Plugaru	Cele două gângănii	– Lasă-l pe băiat să stea pe podea, vorbi femela. L-or fi durând picioruşele. – Cum să-l las? Nu vezi că nu pricepe nimic? Să vină RO-1 să-l aşeze… – Bravo piciule, îi şopti robotul apropiindu-se. Continuă să te prefaci… O să fie bine… – Eh, oftă masculul aşezându-se în fotoliul său. Crezi că mi-a fost uşor să mă despa...	184
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	De ziua sa Marius a primit un cadou neobişnuit. Bunicul, care a venit de departe, tocmai din munţi, i-a dăruit un creionaş fermecat. Poveşti de Emilia Plugaru - Povestea Creionaşului fermecat – Acest creion, i-a zis bătrânul, îţi va arăta adevăratele culori ale vieţii. Viaţa, nepoţele, are multe culori, dar oamenii des...	205
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Pe foaie apăru un trandafir roşu, catifelat, frumos, de parcă ar fi fost viu. Dar nu se ştie de ce, de pe petalele trandafirului se prelungeau spre rădăcină lacrimi măşcate. – O floare care plânge? se miră băiatul. Straniu. Ceva nu e în regulă aici. Marius alergă în curte. În grădiniţa cu flori văzu trandafirul încolăc...	208
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	E atât de gingaş, e atât de dulce! – E o floare minunată, îi răspunse bunica apropiindu-se. – Ca să vezi… Marius rămase şi mai uimit. Nu chiar toată lumea e învălătucită de umbră. Şi fetiţa, şi bunica emanau aceeaşi lumină albă, asemănătoare cu lumina florilor din grădiniţă. Revenind acasă Marius îşi privi încă odată t...	203
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Cine mai crede astăzi în asemenea păcăleli? Adevărul e că tu, Marius, desenezi în ultima vreme altfel, mai bine parcă… am zice chiar – foarte frumos. La o lecţie de desen colegul de bancă i-a cerut lui Marius creionaşul. – Dă-mi-l un pic! Te rog! Vreau să desenez căsuţa bunicilor mei de la ţară. Mi sa făcut foarte dor ...	207
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Ba chiar din acel moment în clasa lui Marius lucrurile neobişnuite au pornit să se ţină lanţ. Colegii au început să perceapă evenimentele din jurul lor un pic mai altfel decât înainte. – Priviţi, ziceau ei, cât sunt de murdare străzile oraşului nostru. E prea multă umbră şi prea puţină căldură în acest oraş. Noi vrem c...	201
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Astfel în faţa şcolii a apărut un mică expoziţie cu genericul: "Oraşul nostru de mâine". Dar majoritatea orăşenilor, preocupaţi de propriile griji, învălătuciţi în propria umbră, continuau să treacă absenţi pe alături. – Eh! Îşi ziceau cu necaz copilaşii din clasa lui Marius. Nimeni nu ne vede, nimeni nu ne ascultă. Nu...	213
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	– Hi, hi, hi, râse mulţumit Michiduţă. Las’ că-i arăt eu… Cu mine şi-a găsit nănaşul… Cât ai zice peşte îl fac să nu mai tulbure minţile copilaşilor. – Altele îţi vor fi de acu înainte farmecele, creionaşule… Astfel, în una din zile Marius se pomeni fără de cadoul bunicului în buzunar. Îşi aminti că îl uitase pe măsuţa...	213
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	De azi înainte – eu îţi voi fi stăpân. Deprinde-te cu gândul… – Dar cine totuşi eşti? insistă creionaşul. Vino mai aproape! Deodată, chiar alături, creionaşul observă o făptură ciudată cu două corniţe în cap, cu o coadă lungă, lungă, pe care şi-o învârtea fudul de ici colo. – Să facem cunoştinţă, cuvântă creatura. Iată...	209
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Prin desenele tale oamenii vor vedea dor ce voi dori eu să vadă. A doua zi, adunându-se în clasă, colegii lui Marius au rămas cu gurile căscate la cele văzute. Tapetele, mesele, scaunele – toate erau zugrăvite cu fel de fel de drăcuşori. Deasupra tablei atârna un tablou cu chipul unui drac bătrân şi caraghios. La încep...	230
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Vestea despre creionul care desenează drăcuşori s-a dus ca fulgerul prin toată şcoala. Foarte curând tapetele din clasele alăturate semănau leit cu tapetele din clasa lui Marius. Aceiaşi drăcuşori, aceleaşi mâzgălituri peste tot. Nimic nu mai era ca înainte. Nu se mai făcea curăţenie, florile, neîngrijite, se ofileau, ...	201
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Mai bine hai să facem schimb! Tu-mi dai creionaşul, iar eu îţi dau în loc o cutie întreagă cu creioane colorate. Ce zici? Îţi convine? – Păi… nu prea. Ăsta e fermecat… – Când eşti pictor adevărat, orişice creion, orişice pensulă devine fermecată. Cu un singur creion însă, niciodată nu vei deveni un pictor veritabil. Gâ...	203
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Te-aş ruga să ai creionul la tine. Să nu uiţi. E foarte important… A doua zi era duminică. Bunicul şi nepotul s-au trezit devreme. Au pornit să cutreiere oraşul. Au rătăcit timp îndelungat pe străzile aproape pustii. Bunicul i-a povestit lui Marius lucruri nemaipomenit de frumoase. Despre munţii în care s-a născut, des...	203
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Marius, uimit, privea cu ochii mari cât cepele… – Vezi? Zise bătrânul. El e vinovat de tot ce se întâmplă în ultima vreme cu voi. Dar acuşi îi găsesc eu ac de cojoc. Cu acelaşi cuţitaş îi scurtă lui Michiduţă coada şi ca şi pe grafitul creionaşului – o aruncă în lada cu gunoi. Văzându-se fără coadă, dar liber, drăcuşor...	207
Emilia Plugaru	Povestea Creionaşului fermecat	Era la fel ca odinioară. Roşu, catifelat, superb. Dar ca şi atunci când l-a văzut întâia oară, trandafirul stătea înconjurat de mărăcini şi de gunoaie. – Un trandafir între mărăcini? S-a întristat bunicul. – Imediat o să fac curat, bunele. Nu-ţi fă griji! A pornit în grabă să adune gunoaiele. Când şi-a terminat lucrul ...	207
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Să fi zis cineva pe atunci că oraşul Lumină, oraş scăldat tot anul de un soare blând, Poveşti de Emilia Plugaru - Oraşul cu ochii de ploaie îmbăiat de ploi albastre şi calde, îmbătat de parfumul florilor – va deveni peste vremi o urbe tristă şi mohorâtă, în care soarele aproape că nu se mai iveşte şi în care oamenii nu...	203
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Pentru toată lumea ploile sunt o adevărată nenorocire. Ploile reci, tulburi, cu stropi cenuşii şi mai ales ploile cu stropi vişinii. Ultimele se abat întotdeauna pe neprins de veste. În timpul ploilor cu stropi vişinii dispar o mulţime de oameni. Şi iarăşi nimeni nu ştie de ce. Nu e de mirare, deci, că oraşul cu ochii ...	213
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Dar şi acele puţine zile senine, în afară de dânsul, nimeni nu le vede. Cel mai mult bunica se întristează când nepotul afirmă că florile înfloresc peste tot. – Ştefăniţă, îi explică bunica, tot ce vezi e rodul unei imaginaţii bogate. Ţi-am povestit prea multe poveşti despre flori. Nu există flori în oraşul nostru. Ţin...	209
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	– Va suferi dacă nu-şi va închipui că lumea poate fi şi frumoasă… Iar între timp Ştefăniţă continuă să rămână un om fericit între o mulţime de oameni nefericiţi. Şi totuşi are şi el clipe de mare tristeţe. În acele clipe îşi aminteşte de tata. Tata, după spusele mamei şi a bunicii, a dispărut într-o zi, pe o ploaie cu ...	205
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Uneori i se pare că vede silueta înaltă a tatei. Dar acea siluetă dispare, se topeşte. Ştefăniţă însă nu se dă bătut. Crede ferm că va sosi clipa când îşi va îmbrăţişa din nou tatăl. Şi nimeni şi nimic nu-i poate strămuta această credinţă. Într-o dimineaţă bunica descoperi în camera copilului, pe noptieră, o floare alb...	202
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	– Nu am visat, bunico, se supără copilul. Iarăşi nu mă crezi… – Te cred, te cred, puiule, îl mângâie bătrâna, iar în suflet i se furişă îngrijorarea. Povesteşte mai departe, zise ea în timp ce se gândi că chiar mâine va pleca cu Ştefăniţă la medic. – Femeia a scos o floare din coroană, continuă povestea băiatul, mi-a î...	202
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Fiecărui prunc, îndată după naştere i se picura în ochi nişte picături miraculoase care, aşa li se spunea părinţilor, pe parcursul vieţii aveau să le corecteze vederea. Fără de aceste picături, li se zicea, copiii în loc de realitate vor vedea lucruri inexistente. Vor suferi mult din această pricină. Nici un părinte nu...	211
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	În timp ce Ştefăniţă îşi savura îngheţata, bătrâna moţăia pe scăunaşul ei. Tresări când îl auzi strigând: – Bunico, priveşte! Strigă Ştefăniţă. Bărbatul de colo are ochii de gheaţă! Se înturnă speriată. Văzu o faţă sticloasă, pătrată. Doi ochi ca două globuri de gheaţă. Frigul ce izvora din acele globuri o străpunseră....	203
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Fără să ezite, cu copilul în braţe, prin mulţimea de maşinuţe trecu în fugă strada cea Mare. Nu reuşi să pună piciorul pe trotuar că auzi o bubuitură. Spre groaza ei, îl văzu pe bărbatul din cafenea sub roţile unui camion. Se repezi să-i acorde ajutor, dar în faţă i se postă aceiaşi femeie în Alb. – Cine eşti?! Strigă ...	210
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	O toropi somnul. – Ce noapte somnoroasă, se gândi ea şi aproape că aţipise când prin mijlocul salonului trecu aceiaşi femeie în Alb. – Bun venit în Noaptea Minunilor, le zâmbi femeia şi se grăbi spre cabina şoferului. Bătrâna îşi frecă ochii. – Nu există nici o femeie în Alb, se încăpăţână ea să creadă. Mi se năzăreşte...	205
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Trebuie să găsim drumul spre casă… Mare le fu mirarea când se văzură chiar la capătul stradelei cu luminiţa albastră. De parcă nici nu se urniră din loc. Nici pomină de case albe, de straturi de flori, de stradă largă, de maşinuţe pântecoase. Peste tot – întuneric, beznă. De la lumina albastră văzură cafeneaua. Îşi dăd...	207
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Băiatul nu reuşi să răspundă căci brusc se stârni un vânt puternic şi un vârtej fierbinte îi prinse în interiorul său. În câteva clipe pluteau pe deasupra caselor adormite. – Acesta e sfârşitul, se gândi cu groază bătrâna. Închise ochii, îşi cuprinse nepotul, îşi văzu toată viaţa în faţă, dar spre marea ei uimire în ur...	210
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Şi femeia îi întinse un căpeţel de aţă. – Vreau, strigă Ştefăniţă! Vreau! Numai că nu ştiu cum să fac acest lucru. Toată lumea trebuie să vadă cât de frumos e cerul cu stele! Ar fi minunat! – Priveşte în jos, spune-mi ce vezi? – Întuneric… Doar întuneric. – E întunericul ce acoperă oraşul tău… şi al meu… De ani şi ani ...	204
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Sper că îţi va prinde bine. Apoi Femeia tăcu. Pe furiş îşi şterse o lacrimă. Luându-şi avânt se înălţă şi dispăru printre stele. – Ne vom mai întâlni! Îi auzi de departe glasul. I se păru că acest glas seamănă foarte mult cu glasul bunicii. Continuă să depene. Ghemul se mărea văzând cu ochii. Prin spărtura formată îşi ...	205
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Ghemul se destrămă şi mii de steluţe colorate se împrăştiară în jur. – Ştefăniţă! Ziseră steluţele ocupându-şi locul pe boltă. Ne-ai salvat de urgia întunericului şi îţi mulţumim! Dacă vei avea vreodată nevoie de ajutorul nostru, să ne chemi aşa: Hei steluţe, surioare! Am acum nevoie mare, De al vostru ajutor! Şi vom v...	201
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	– Nu visezi, zise copilul şi vru să-i spună toată povestea, dar brusc cerul se întunecă. Casele mohorâte, strada pustie, arborii dezgoliţi, toate câteva clipe în urmă aurite de razele lunii – se cufundară iarăşi în beznă. – Ce păcat, se întristă bătrâna. A durat foarte puţin… Să mergem acasă, Ştefăniţă. Copilul izbucni...	201
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Ce s-a întâmplat?! Adineauri erai mic, acum eşti băiat mare. Îmi ajungi aproape la umăr! Femeia! Femeia aia e o vrăjitoare! Mi-e frică… Să plecăm de aici! Dar Ştefăniţă stătea împietrit fără să-i răspundă. – Ce ai puiule? se îngrijoră bătrâna. De ce taci? – Bunico, prinse glas Ştefăniţă, ai auzit? – Ce s-aud? Îmi ţiuie...	208
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Uneori din direcţia lui se auzeau sunete sinistre care îi făceau pe oameni să creadă că acel loc e bântuit de stafii. Ca să îmblânzească stafiile – împleteau cununi din flori artificiale şi le depuneau la capătul scărilor. Nu îndrăzneau să urce, să vadă ce se află acolo. Acum lumina soarele, era senin şi bătrâna văzu c...	203
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Nu ştiu. – Ea. Priveşte-o. E în spatele tău. Femeia în Alb… Bătrâna se înturnă. Rămase mută de uimire. – Ştefăniţă, bâigui ea. Această femeie… sunt chiar eu… A înviat fotografia mea de pe perete… Doamne sfinte… Ştefăniţă, femeia asta mi-a furat tinereţea! – Nu ţi-am furat tinereţea, vorbi femeia. Ci eu chiar sunt tiner...	202
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Vino! Am nevoie de ajutorul tău… Bătrâna recunoscu glasul feciorului său. – E Marius! Să intrăm! Să-l salvăm! – Bunico, în clădire voi intra doar eu. Rămâi pe loc! Să nu adormi! Aşteaptă-mă! Şi sub privirile îngrozite ale bătrânei peretele Monumentului, ca un magnet, îl sorbi pe băiat în interior. În locul prin care di...	207
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Poate că ar fi mai bine să mă-ntorc? În oraşul peste care acum ninge atât de frumos? Totuşi continuă să pipăie treptele. Brusc scăriţa şi întreaga clădire porni să se zguduie. Ştefăniţă alunecă şi căzu în gol. Taaaatăăăăăă! Strigă el. Ajută-mă! Mi-e frică! – Steluţele… auzi vocea. Aminteşte-ţi de steluţe!!! Hei, steluţ...	204
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Îşi astupă urechile: – Tată, unde eşti? Întrebă el şi izbucni în plâns. Mi-e dor de tine, tată! În sfârşit auzi glasul cunoscut: – Linişteşte-te, fiule, vorbi glasul în timp ce celelalte sunete dispărură. Nu te speria! Îmi pare bine că ai avut curajul să cobori în această prăpastie. Dar îmi pare rău pentru copilăria ta...	202
Emilia Plugaru	Oraşul cu ochii de ploaie	Te-am chemat nu ca să te pierd. Te-am chemat să-ţi arăt unde am ascuns torbiţa cu seminţe roze. Îţi aminteşti? – Îmi amintesc, tată. – Caută-le! Le vei găsi în această încăpere. Glasul tatălui devenea tot mai surd. – Când vei avea semincioarele, continuă tata, când te vei întoarce în oraş, să semeni cu el oraşul. Vor r...	208

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.