author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, şi se apropiară de împărat, cu mângâieri şi dezmierdări, odrasla lui, de trei fete, ca trei zâne, surori şi nepoate, care mai de care mai chipeşe şi mai drăgălaşe. Apoi veniră mai-marii tronului şi slugile ohavnice. Toţi cu toţi ieşiră ca dintr-o lacră, să cadă cu mătănii, doară or cu... | 268 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Vezi tu, pare-mi-se că în această arătare e căderea mea ş-a neamului meu din scaunul domniei, că din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soţii n-am avut parte de parte bărbătească. Că făceau câte-o fată ş-a doua oară, cum făceau băiat, mureau şi cuconul, şi muma cuconului. Cea din urmă mi-a zis: "Măria-ta, împărăţi... | 225 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Împăratul scoase din sân patru chei, una de aramă, alta de argint, una de aur şi alta de diamant, şi le dete soră-săi şi-i porunci să se ducă într-ascuns să deschidă şi să se coboare sub talpa de la răsărit a palatului şi să cerceteze cuvântul înţelepciunii asupra stemei împărăteşti, care uneori creşte, se împătreşte ş... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Când descuie broasca de diamant, sora împăratului împietri de spaimă… în prag se zvârcolea o namilă de balaur şi-şi despica fălcile cât să înghită un călăreţ cu cal cu tot. Limbile lui, ca nişte săgeţi pârjolite, le azvârlea din beregată şi le înfigea pe nările nasului, scuipând clăbuc, care se închega şi se rostogolea... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | nici-o ceartă? nici-o ocară? – Domniţă, te-aş face praf şi fărâme dacă nu m-aş teme că n-aş mai avea pe cine urî! – Domniţă, de când v-am părăsit, nu mai e pui de om fericit! Aşa ziseră pe rând cele trei surori: Zavistia, Pizma şi Prostia. Sora împăratului se simţi, o clipă, rea, cum nu mai fusese, cu o mâncărime în vâ... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Povăţuieşte-mă, îndurătoareo, ca să pot mângâia zilele tulburate ale împăratului cu stema ruptă din soare. – Spune viteazului bătrân că, trecând pe lângă toate patimile, la hotarul nebuniei, ai dat de Înţelepciune. Şi spune-i că l-au ajuns zilele, că dacă stema îl apasă aşa de greu, nici nu se măreşte, nici se micşorea... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Şi plânse ce plânse cheile pierdute, apoi se gândi cum să mintă împăratului de-o veni vorba despre chei, căci plecase cu mintea de nouă coţi şi i se scurtase de zece. Când împăratul auzi cuvântul Înţelepciunii, puse de răscoli domnia în cruciş şi în curmeziş, doar de-o afla pe cel ce ar dori mai mult ca fiecine, cât, c... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | – Ce doreşti, voinice, grăi ceauşul împărătesc, ce doreşti tu după pofta inimii? – Cinstiţi boieri, alt nimic, să trăiesc, să cânt, să mor… N-apucă să sfârşească bine cuvintele, şi se zăriră câţiva călăreţi, gonind năuci de înghiţeau poştiile. De sub copitele armăsarilor vâjâiau pietrele ca nişte gloanţe. Cum ajunseră,... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Nu se dezmeticise voinicul, şi se trezi dus pe sus într-o cămară cu jeţuri aurite. Acolo îl aştepta, printre sfătuitorii tronului şi jupânesele cu cuconii lor, fata cea mai mică a împăratului. Şi era fragedă şi subţirică din creştet până în bărbie, cu nişte cosiţe ca o beteală de aur – lumină şi dragoste – că bietul om... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Palatul de cleştar | Ce-ai făcut cu cheile patimilor? Un’ ţi-ai uitat minţile să-ţi fi uitat oasele! Cuvântul lui se înecă într-un vuiet de cutremur. Geamlâcul şi uşile se zguduiră şi săriră din ţâţâni. Tavanul se crăpă drept în două. Pe uşi şi pe ferestre se năpustiră nişte femei despletite, care vărsau, pe nări şi pe gură, fum şi pară de... | 163 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul și slăninele | Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capu... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul și slăninele | La urmă, românul, mulțumit, vroi să dea cîteva bucăți de carne pravoslavnicului. Bătrînul își făcu cruce, se cutremură și cu nici un preț nu voi să primească, zicînd c-un glas de mucenic : -Lasă, lasă, omul lui Dumnezeu, că pentru Dumnezeu am muncit. Ei, dar cine-mi fusese omul cu crucile ! De lăcomia dracului, cînd eș... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul și slăninele | Și ei abia se potriviseră, spate în spate, cu nasul în velințele zdrențuite. Văzînd cucernicul bătrîn că dorm cu toții ca niște bolovani de piatră, începu ; și hîț în dreapta, hîț în stînga, pînă dăscuie ușa omului. Înlăuntru - iar ca să vază cum dorm - o luă popește, făcînd cruci late : – Acesta este întunericul cel v... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul și slăninele | – Suitu-te-ai la înălțime și robitu-ai robiiiimeee ! Dar hop, ce cu gîndul n-ar fi gîndit, cînd voi să se coboare pe scară, tremurîndu-i mîinele, de frică și de frig, îi scapă o slănină. Slănina răbufni în niște străchini și le sparse cu mare zgomot, să se fi dășteptat și pietrele. Și pravoslavnicul făcu o cruce și zis... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Pravoslavnicul și slăninele | Și bietul păgubaș, auzindu-l și văzînd că nu-l mai ajunge, se opri locului, încrucișă mînele pe piept, dădu din cap și zise și el cu glas lung, făcînd după glasul pravoslavnicului : – Adevăr zic vooooă, că hoțul fuge mai uite decît păgubaaașuuuul... | 43 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina "Costandin". Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici "băieții" care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică. În grădină se aud, din toate părțile, strigătele ... | 221 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Cosmin deschise ochii, bătu în masă și zise aspru unui chelner: — Băiete, o țuică! Cosmin bău țuica. Rupse o bucățică de pâine. — Ce aveți? Dă-mi o listă! — Îndată, să vie, răspunse băiatul, plecând cu niște pași despicați. Cosmin își netezi colțul părului de pe frunte. Chipul lui uscățiv e obosit. Ochii negri și mici ... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Scumpul meu prieten (fr.) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser— a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna voi câștiga, iar Mănoiu totdeauna va pierde. Îndată ce am văzut pe Titeanu tăind, l-a... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Mănoiu este un filozof al secolului. Socoteala lui este mai profundă ca a naivilor de geniu. Ce poți s-ajungi cu o licență în drept? Magistrat? Trei sute de lei pe lună. Avocat? Câți ani să caști gura pe la ușile tribunalelor? Și cu câtă răbdare și cu ce mijloace ajungi la o clientelă modestă? Și-apoi samsarlâcul domin... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Și cum pledează? Și câștigă patruzeci-cincizeci de mii de lei pe an. Cosmin nu mai mânca, ascultând la amicul său. — Ți s-au răcit perișoarele, îi zise Candian sugând un rac. Te surprinde ce-ți spun? Așa e lumea care triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repezic... | 217 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Ei, ce i-a făcut pe nebuni, pe pungași și pe arlechini ca să se ridice și să domnească? Examenele? Universitățile? E altceva, Cosmine... e altceva... Este marea artă de-a nu roși de nimic și de nimeni! — Prea bine, șopti cu asprime Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet, poate să ai dreptate, dar no... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | — Un tai-fas... să viiiie! La mo-ment... potrivită... cu caimac și cu romul ei... să viiiie!... — Ești la prima foaie a vieții, continuă Candian, suflând în țigară. Oh! ce bine ai s-o înțelegi! De unde are Mănoiu parale?... Nu știi de unde... Apoi, după o pauză: Cu ce trăiește versificatorul nostru? Cu versurile? Opere... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | coale de fum pe care le risipi suflând în ele, capitalul tinereții unora le dă femeie, altora le dă femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | în acest caz problema morală se schimbă, în acest caz păcatul comis contra lor este o dreptate, fiind pedeapsa păcatelor comise de ei; în acest caz crima chiar e mai de valoare decât virtutea, căci izbește acolo unde virtutea și legile nu pot să izbească. Banii unui cămătar, Cosmine, i-aș hrăpi cu amândouă mâinile. El ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | A luat cu arendă un mare domeniu al statului și n-a plătit arendă nici până astăzi. În sfârșit, a stat un an la puscărie pentru al treilea faliment. Acum are două milioane, avere trecută pe numele nevestei. Și creditorii se uită lung la el, ba unii îl salută. Și când legea este neputincioasă față de Xantup, și când cin... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | De unde Arie patetică din actul al IV-lea al operei italiene Il Trovatore de Giuseppe Verdi (1813-1901). Il Trovatore, operă italiană; libretul de M. Salvatore Cammarano și muzica de Giuseppe Verdi. bea? De unde bani? N-are chioară lăscaie și bea necontenit. Te rog, privește-l. Abia se ține pe picioare. Nu vezi cum cau... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Frunze late se desprind din ramurile platanilor și legănându-se în aer cad tremurând și ușurel. — Îmi pare rău că n-a mâncat și Mănoiu cu noi. Sunt două luni de când nu l-am văzut. Poate să plec peste trei zile... — Unde? — La Câmpulung. — Singur? — Da. — Și madame... Sașa Malerian... rămâne... în București? Cosmin se ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | întrebă Candian. — Nu știu, răspunse Cosmin. Șansă bună dacă te duci la "Noua generație". — Nu cred, căci astă-seară avem o bacara spartiană. Jocul de cărți cu femei îl numeau cei din cercul lui Candian și Mănoiu "academie liberă, palestre sau bacara spartiană ". II "Același, același cinic", șopti Cosmin, apucând pe St... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Ce-i păsa? Va fi cel dintâi la examene. La început acest "ce-mi pasă!" fu pentru provincial o supremă mângâiere. După câteva săptămâni însă începu să-și piardă farmecul. Într-o zi, intrând în odăița lui săracă, deschise un volum de drept roman. După câteva minute de citire ochii îi alunecară pe rândurile negre ca pe ce... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Chiar profesorii — unul care se încurcă la citațiile latinești, greșind necontenit timpurile, și altul care citește pe niște foi îngălbenite de douăzeci de ani -chiar și ei nu se uită la el, ca și cum nu ar fi în clasă. Ah! nu e de loc o copilărie. În liceu, același lucru. Cu cât erai mai rău îmbrăcat, cu atât observaț... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | În facultate ești deja în lume: judecat după aparență. Nimeni nu are vreme ca să te examineze și să te cunoască. Of! ce n-ar fi dat Cosmin ca să-i fi pus o dată la concurs, o singură dată! Dar concursul este arma copiilor. În lume aparențele hotărăsc, și obișnuitul "ce-mi pasă!" devine ridicol. Cu cincizeci de lei pe l... | 221 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | O lună de zile a mai citit acel anunțiu în ziare. Firește, domnul meu fusese rău îmbrăcat. Avusese dreptate tatăl său, un bătrân grefier din orașul B...: "Fătul meu, îți dau tot ce pot să-ți dau, dar n-are să-ți ajungă. În București viața este scumpă, și tu ești mare. Dacă ai vrea, te-aș trimite la profesorul Paul Male... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Inima i se bătea cum numai la examene o simțise. Mândria inocentului de douăzeci de ani era învinsă. Nu făcuse nimic în viața lui, afară de premiul al doilea din liceu, și totuși, i se părea că se aseamănă cu un erou care întinde mâna și cere de pomană. Oh! prima scenă... ce lumină!... ce întuneric!... A intrat în curt... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Iorgu Cosmin vroi să fugă, dar nu i se dezlipiră picioarele. "Săracul, să-l primim, ai? ce zici, mamŕ?" "Bietul Cosmin, ne vorbește de plată, îi e rușine... vrea... să ne plătească ceva... Băiatul trebuie să fie afară... Să-i dăm odăița din fund... Tată-său a făcut un mare bine lui Malerian." Nu, săracul nu e afară, e ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Ce curios! Îi vine să râdă de ghetele lui. Când doamna Malerian se apropie, el nu mai simți nimic. Frumoasa doamnă îi vorbește blând. Totuși, privirea ei parcă-l taie. Nu-i răspunde decât: "Da, nu, da". Frumoasa doamnă i-a dat brațul. Se urcară pe scară. Se împiedică de cea din urmă treaptă. Ce bogată sală! Plante cu f... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Ce ochi! Albaștri, leneși și melancolici. Desigur, Gelina zisese: "Săracul, să-l primim"... Și cuvântul "săracul" se scuturase de mila nesuferită cu care se încarcă pe buzele tuturora. Și el putea să-i zică: "Săraca, ce puțin sânge! Săracii ochi, ce melancolic privesc!" Și de-aci încolo? Cosmin se șterse de năduseală. ... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Ș-apoi, frumusețea este în noi, iar nu afară din noi. Dintr-o privire, dintr-o ridicare sfiicioasă a rochiei, dintr-o vorbă, dintr-un surâs, noi dregem nasul, colorăm ochii și părul, dăm o voluptate fermecătoare formelor... ne batem joc de ochii noștri și de perfecțiunea statuilor... Urâtă?... Frumoasă?... Despre toate... | 254 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | pardon!" Ș-apoi un surâs viclean, care-ți spune clar: "Ce naiv! nu vezi că nu m-am înșelat?"... Apoi un vals în trei pași... o încercare... Iarăși o greșeală... a uitat ușa deschisă când își punea corsetul, și pieptul i se mișca puternic... tot din greșeală... în sfârșit (inocența fiind prea sperioasă), o vorbă... una ... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Pe când strângea un capital, risipea pe celălalt, și tocmai pe acela care trebuia unei fete tinere și frumoase. Bătrânul fusese maniac și poate că e nebun. Cinci ani înainte ca să se însoare, l-a apucat o furie, și-a luat averea pusă în bonuri, s-a suit în tren și, sosind în orașul B..., a intrat într-o casă din apropi... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | La miezul nopții, uneori și mai devreme, s-aud niște pași ușori și un fâșâit de fuste ca o adiere de vânt. Este ea. Ea cu mâna ei încuie ușa. Mult timp n-a priceput nimeni. Nici el? Dar de ce adeseori, după miezul nopții, se plimba cu pași mari prin odaie?... Spunea pe dinafară versuri din Horațiu... Nici cele două lum... | 228 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Valeri plânge sus și îi e frică să-l vadă. Numai Gelina îi vorbește de mai multe ori pe zi și, când se urcă sus, se uită la mine și mai lung și mai neclintit. Cea din urma fază. Aseară a strigat Sașei: "Fugi... du-te... odăița din fund... să nu te vadă fetele!" În sfârșit astăzi, pe la șapte ore, pe când cobora scara î... | 213 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | fugi! piei dinaintea ochilor mei, piei, scârnăvie!" Dinicu începu Ciocârlia. În grădină e un miros greu de vin, de tutun și de bucate. Mesele sunt ude și pătate cu cafea. Cei care au mai rămas cer "baterii", țigări, "taifasuri" și "tararale" cu coniacul lor. Nu e unul care să nu soărbă din cafea sau să nu aducă la gură... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Paraziții | Nimica | 1 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | Scăpătase soarele. Bogăția de grâu, orz, ovăz și mei se pleca la adierile încropite ale vântului de miazăzi. Spicele răscoapte și țepoase, încărcate cu bob mare și greu, se clătinau alene, încovoindu-se în văi și dealuri de aur ruginit, în jurul colnicelor, sub care s-afunda satul Măgura. O parte din bucate erau secera... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | Desculță, cu picioarele cojite și arse, nu mai căta la bolovani și mărăcini, dând cu tânjala să ia nouă piei de pe juncană. În urma tuturor, lipiți unul de altul, într-o cărucioară târâtă de doi mânzați, Miu și Cobila. — Scăpai de beilic, Cobilo, de arnăuți și de muscali, ținându-mi zilele în fundul codrilor cu porumbe... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | II Când se apropiară de sat, lighioile bătăturilor fâlfâiră, speriate, în frunzișul pomilor. Câinii începură a lătra, ca și când hoții călcau satul. Până și porcii trândavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițând ca de cuțit. Cu toții năpădiră la biserică, să vadă ce era de făcut. Cerul dinspre soare-răsare, roșu cât pri... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | Vin căpcăunii cu două guri, mamă? Un ropot de cai, fără de veste. Picioarele li se tăiară de la încheieturi. Popa își făcu cruce, și după dânsul toți bănănăiră semnul mântuirii. III Într-o goană nebună, pe deșelate, bătând gonacii cu iataganele, un polc de călăreți se-arată în capul Măgurii. Cât te-ai șterge la ochi, c... | 216 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | Unii se roagă, alții înjură. Zgomotul sec al roatelor, bălăngăitul arămurilor, ca niște clopote dogite, împrăștie spaima în lungul ținuturilor. Se duc, ducându-și sărăcia și plânsul. Unde-și zidiseră bordeiul vor găsi tăciuni și, răscolind cenușa satului mistuit, vor da peste petice de velințe, peste crâmpeie de icoane... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | N-apucă să se încălzească locul sub tine, și bir cu fugiții, că răzmirița bate la ușă. Nu sfârșise bine cuvântul, și-i apropie din spate un ropot de cai ș-un zăngănit de arme. — Ne-au dat de urmă, strigă Miul, nu e scăpare, Cobilo, dar să încercăm ceva. Degrab' el își opri caii. Ridică fânul din căruță, își lungi nevas... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | Ghiaur! Ana sâna sictir!" Îl croiră cu latul iataganelor. Unul din ei, de-abia se mai ținea pe șa, îl izbi cu pumnul în față și-i zise pe românește: — N-ai nimic în car, păcătosule? — Jupân ciauș, răspunse Miu, mai mult mort decât viu, așa să-ți ajute Dumnezeu, nimic. Îndură-te de mine! Lăsați-mă cu zile! Ceaușul bolbo... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Răzmirița | Sunt eu... Deșteaptă-te!... O luă în brațe. O așternu pe iarbă. Trupul îi era moale și cald încă. Spinarea ei, scăldată în sânge, era ciuruită de iatagane. În gură avea hășchii din scândura dricului, în care-și înfipsese dinții, ca să nu strige. Miu începu să țipe, simțind în adâncul inimii toate găurile din spinarea e... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | — A propos de recunoștință — începu Nohotiu, azvîrlindu-și, c-o mișcare repede o șuviță de păr de pe frunte — fiecare popor înțelege recunoștința într-altfel și fiecare din indivizii care-l alcătuiesc o pricep în anumit chip, neatîrnînd de creștere și de gradul de cultură, ci după cum e născut. E bun? e rău? e cinstit?... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Privea în jos; își pleca fruntea și repeta încet, sorbindu-și răsuflarea: „Allah!… De la Allah, nu de la mine!” în brîu purta o bardă ascuțită și lucioasă. Și norocul îl slujea. Unde arunca plasa, o trăgea doldora de vietăți. Și dis-de-dimineață, și pe subt seară, se întorcea cu caiacul încărcat de da pe dinafară. Sadi... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Și ajunse îndestulat și cu dare de mînă. Și de cîte ori l-apuca paraponul de vitejii, se ducea la „At-Meidan”, în fața moscheiei lui Ahmet —minunea cea cu șase minarete — și întărîta pe cei mai vestiți turci la trîntă dreaptă. Nimeni nu-l putea birui, nici la luptă, nici la aridicarea greutăților cu spinarea, nici la î... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Ajunse pe cel d-al cincilea. Îl întrecu. Ajunse pe cel d-al patrulea. Îl întrecu. Pe cel dîntîi, și-l întrecu, și-l lăsă îndărăt cu două lungimi. Trei barcagii îi însoțeau. Sadi-el-Mahib abia se mai zărește. Și mereu în frunte. Dar dodată peri în valurile mării. O barcă se grăbi să-i sară într-ajutor și-i aruncă un scu... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Și trepădă și la doftori, și la babe, și la vraci. Rana de la încheietura pumnului nu i se închidea. Cheltui tot ce-agonisise. Zadarnic! Trecu un an, trecură doi, și rana lui cocea necontenit și necontenit se spărgea. Într-o zi, din întîmplare, dădu peste un efendi Iatros, un doftor grec, pripășit din Eghipet. — A! nu ... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | — Allah! se rugă Sadi-el-Mahib, sorbind aerul răcoros al mării, arunc plasa mea în norocul Fatm&ei, văduva c-o spuză de copii! Peste trei ceasuri abia o trase de grea ce era. A doua zi, sorbea mulțumit dintr-o ceașcă fierbinte, într-o cafenea din Galata în mijlocul turcilor care-l întindeau de mîna stîngă, îl pipăiau ș... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Într-o zi Sadi-el-Mahib asculta, cu mai mulți insi, din chiostrul unei moschee, la un muezin care se ruga din înălțimea unui minaret drept și alb ca o făclie. Efendi Iatros trecu p-acolo și se opri. — Oameni buni, să știți că eu l-am tămăduit pe Sadi-el-Mahib. Sadi-el-Mahib tresări. Îl privi. — Să știți c-așa e, oameni... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Ori cît! Cît vrei! Cît va atîrna, atîta aur să-ți dau, numai să scap de la robia recunoștinței cu care m-ai lăsat dator! Ochii i se stinseră în fundul capului, apoi i se căscară mari, și din amîndoi izbucniră două văpăi de mînie. Efendi îi rîse-n nas și apucă p-o ulicioară. A doua zi Sadi-el-Mahib se aprinsese la vorbă... | 219 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | — Ia-ți-o și du-te! Adevărat arab! I-a vindecat-o de la pumn? I-a dat-o din cot!… A mai trecut de la el… N-a mai rămas dator nici pic de recunoștință. Și Sadi-el-Mahib nu l-a mai întîlnit în cale, căci din minutul acela părăsise Stambulul… — Aaa, mi s-a stins țigareta ascultînd la tine, zise Bogdan. Î-î-î, ai multă ima... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | — Mai întîi că el n-a zis „le style c’est l’homme”, ci „le style c’est l’homme meme”. Ș-apoi acest mare savant a greșit pe ici, pe colo — greșeli în raport cu epoca — dar tot el și-a depășit epoca, întrevăzînd descoperirile științifice din secolul următor… Da, da, cam fudul, cam ciocoi… Și-a meritat însă pe deplin insc... | 231 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sadi-el-Mahib | Apăru și dispăru. În urma lui, un porc, cu jugăul de gît, fugea speriat. — Acasă? întrebă Bogdan. — Da, răspunse Nohotiu. Vreau să închiz ochii un pic, dac-oi putea… Aș vrea să adorm și să nu mă trezesc decît în ziua în care voi auzi imnul triumfal al latinităței… | 50 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Arde soarele. Bate toaca de fer. Lucrătorii de la Banca Națională se odihnesc. Țiganii rîd, strigă, se-njură, pifăie din lulele stinse și se tolănesc la umbra caldă a schelelor. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă și se foiesc printre bătrîni, gustînd, p... | 247 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Și, cînd tovarășilor le cad capetele în jos, și li se închid ochii, și le scapă paharele din mîini, și cad ghemuiți la pămînt, Sentino închină mereu. Iar cînd ceilalți sforăie, doborîți de vin și de osteneală, Sentino cîntă încet, scuturîndu-și pletele răsucite ce-i cad pe frunte și-i acoperă ochii luminoși și umezi. Ș... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Împrejurul lui ceilalți se odihneau. Sentino, cu ochii spre zidurile colosale ale Băncii, nu vedea nimic. Pe dinaintea lui trecu o țigancă tînără. Sentino ridică capul și o privi. De astă dată, privirile lui, stinse și risipite, se treziră și, ca și cum le-ar fi adunat cu o lupă, i se aprinseră în luminele ochilor. Pri... | 223 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Și văzu ochi înțeleși de el; obraji sărutați de el; și auzi, ca din adîncimea unei depărtări, cîntece pe care el le cînta odinioară. Șopîrlele repezi fugeau șerpuindu-și coada și se afundau în florile stufoase… Dar această lume fericită, ca și cum ar fi fost un tablou cu care cineva fuge, se micșoră, se aburi, se stins... | 274 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Și de la primul pahar, se ridică în sus și repezi mîna cu paharul plin, ca și cum și-ar fi smuls-o din umăr, și zise: — Să trăiască iubita mea, cu ochi negri, cu peliță arsă și cu talie subțire! De la primul pahar se îmbăta. A doua zi se spălă cu săpun, se peptenă, și-aruncă pletele răsucite pe umeri și, începînd să ci... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Dar degeaba luminează ochi fără de Neapole, degeaba încălzește inimă fără de dragoste! Acei ochi negri șijmari, acea talie subțire și mers molatic, acea peliță arsă, acel trup plin de o mîndrie dăsfrînată deșteptase în Sentino, fiara Neapolului, sîngele blestemat ca vecinic să cînte, să iubească, să bea și să se întoar... | 244 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sentino | Amicii mei, cînd am sărutat-o mi-a scăpat din mîini și mi-a spus că este logodită… Ce frumusețe cunoașteți mai urîtă ca 0 frumusețe murdară și cinstită? — Bravo, Sentino! strigară ceilalți, trîntind paharele cu fundul de tarabă. — Amici, în frumusețea mea murdară, ca într-o oglindă prăfuită, s-a oglindit Neapole și fet... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | Troienele se ridicau namilă până în tinda creştinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje şi stoluri, repezite în lungul uliţelor, sparte la răspântii şi împrăştiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita. Pârtia nu se mai cunoştea. Zăpada îţi trecea de glezne şi mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de ... | 214 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | Ţi se prindea pleoapă de pleoapă, nară de nară, falcă de falcă, degera oul în găină de ger ce se pornise. – N-am putea duce l-alde biata Bălaşa ceva curmeie de viţă şi vreascuri ujujite? zicea mama Arghiriţa fetei-mari ce învârtea mămăliga între genunchi şi se ştergea la ochi din pricina fumului. Biata Bălaşa! o fi amo... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | II Zăpada îi pătrunsese în tindă; vântul îi cânta prin crăpăturile uşii parc-ar fi vuit în duba mare; şi Bălaşa era întinsă în pat, învelită c-o plapumă veche, soioasă şi ciuruită cu găuri prin care ieşeau gheomotoacele de lână neagră. Pe picioare îşi trântise două scovergi. La sân îşi ghemuise copilul îmbrăcat cu nişt... | 241 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – Du-te, răspunse Bălaşa închizând ochii. Ştiu eu ce te mână pe tine, dragul mamei, ştiu eu, numai Dumnezeu nu ştie! Să te sărut o dată înainte de-a pleca. – De ce sa mă săruţi, mamă, înainte de-a pleca? – Ca să-ţi fie cu noroc, ca să câştigi parale, ca să te primească cu bine la casă de oameni. Şi după ce-l sărută pe ... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – Nu zic bine, mamă? De ce nu mă asculţi? "Ca un fir de trandafir, tare ca piatra, iute ca săgeata"… Mai sărută-mă o dată, c-am să-ţi aduc pâine caldă de la Iane brutarul. Îl sărută. Parcă buzele i se încălziseră într-un zbucium de viaţă fără nădejde. Nică, după ce o bătu pe frunte cu mănunchiul de merişor şi de busuio... | 201 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – E mama! şopti copilul clănţănind, şi se repezi la uşă. Pe când se lupta să deschidă uşa cu mâna stângă, căci cu dreapta strângea cât putea sorcova de merişor, iacă şi Irina a mamei Arghiriţa, cu un maldăr de găteje şi de viţă uscată. – Mama, dadă Irină, cere apă, deschide-mi, deschide-mi! Când intrară în casă, biată ... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | – Să duc la mă-ta foc, lele, îi răspunse Irina. – Şi eu, după ce m-oi încălzi, mă duc cu sorcova, să-i aduc pâine caldă, mormăi copilul, aţipit lângă sobă, strângând necontenit în mâna dreaptă mănunchiul de merişor şi de busuioc. Dar pe când Arghiriţa vorbea ceva mai tare cu fie-sa, socotind că copilul adormise, Nică d... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Sorcova | ", auzind că pământul de groapă e tare ca osul. Şi toată lumea i s-a părut rea de-atunci încolo, mai ales părintele Tudor. Şi din mâna popii multă vreme n-a luat nici prescură, nici artos. Iar mama Arghiriţa, în loc de-o fată, avu o fată ş-un băiat. | 47 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Stăpînea odată o împărăție mare împăratul Drăgoi, ce-i zicea și Ciolac-împărat de la un război cu Roșu-vodă. Roșu-vodă fusese umilit din moși-strămoși de moșii și de strămoșii lui Drăgoi și, îndată ce ajunse la domnie, se puse pe lucru, ziua și noaptea, și strînse ordii, și le împărți, după priceperea lui ageră, în fl... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Împăratul trase sabia, o învîrti pe deasupra capetelor și porunci: „înainte!” — A! împărăteasa și Irina… Atît avea, că nu-i dase Dumnezeu băiat. Dar nu se întoarse din drum, ci zise robilor să spuie împărătesei și fetei „să ne vedem sănătoși”. Și plecă ducînd după el la vale mulțime ca frunza și ca iarba, de parcă se î... | 206 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Ah! mare e cînd se duce, dar mai mare e cînd se întoarce biruitor, de nu se mai țin hartanele pe el! Cade lat, și eu privighez la capul lui și-l apăr cu apărătoarea. În ceasurile dîntîi se-ncruntă în vis, dă ordin, mătură cu mîna în fața ochilor lui, și-i scapă năbușit cîte un gemăt: „Uiu-iuuu!” Apoi doarme dus, să spa... | 264 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Ș-o să torci mult, mamă, pîn’ să vie tata? — Cîte strungărețe la spată, de două ori atîtea fire, cîte fire, atîtea fuse… — Atîtea fuse?… — Asta, urzeala, dar bătătura?… și tat-tău poate să nu vie… — Și tata… poâte să nu vie… Irina stătu pe gînduri. Se întristă. Se întoarse cu spatele. Muie deștele arătătoare în gură,... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Se sculară și trecură în pridvor. Împărăteasa bătu în palme. Un rob. Porunci de masă. Robul aduse mîinile la piept. Din pridvor se vedea grădina cu smochini, cu lămîi și portocali, iar dincolo se-ntindea un codru de ștejari, groși și bătrîni, străbătuți de chiparoși închiși, cari se subțiau la vîrfuri ca niște sulițe u... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Mănîncă, mamă, mănîncă! — Mănînc, mamă, mănînc. Și împărăteasa se uită la jețul împăratului, și-l închină, și se plecă ca și cum ar fi fost cineva. — Eu văz ochii tatii, zise Irina. Eu văz mînele tatii… Ce Dumnezeu! Numai una?… — Păreri, răspunse împărăteasa. — Ai isprăvit, mamă? , — Isprăvit. De ce? — Păreri! zise I... | 224 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Așaaa! — Spune, băiete. — Spui, măria-voastră, spui… Și rămase înmărmurit, cu vorba pe limbă. — Ci spune odată, omule, zise împărăteasa, că n-oi fi mut! — Iacă, spui… Ciolac-împărat… — Ce Ciolac? Care Ciolac? — Dă, cum sunt ostașii, cu porecla… Ce zăpăcit sunt… Împărăteasa și Irina schimbară fețe-fețe. — S-o iau pe ș... | 237 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Apoi… Se revărsa de zori. Împăratul nost’, ție-l Dumnezeu, ce să vezi? Se scoală și-ncalecă calul, îi pune pinteni, și calul țîști! sare de trei sțînjeni. Și toată oastea strigă: uraaa! Și dincolo s-aude uraaaa, de se clătinau munții. Se-ntîlnesc, se măsoară, se reped, și săbiile — ca două fulgere. La cap, nimic; la ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Ș-așa, ș-aruncă coiful cît colo, și coiful se rostogoli ca și cum ar fi căzut cu cap cu tot. Și-i curgea nădușelile de la tîmple pe barbă, din barbă pe trunchi, și răsufla din greu, și se uita aci la mîna care bănă- năia, aci la Roșu-vodă, care se ridicase în capul oaselor pîn Ta șezut. La urmă se albi la față și se lă... | 210 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Cămașa, zloată pe el, chimirul abia se ținea într-o curea, izmenele, rupte-n genuchi, opincile, sparte-n talpă și cu nojițele învîrtite pe picioarele goale și jegoase. O pălărie, roata carului, găurită-n fund, c-o floare de lipan veșted, îi sta la cap într-o moacă groasă și lustruită. De cu seara, cum picase, așa adorm... | 217 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Vezi să n-o uiți. Cum apăru în curte, porcii îl grămădiră, spuindu-și fiecare păsul. — Hîidea! N-ăți fi mîncat d-un an, juvine! zise Ion, și plecă buimăcit de somn. Se duse, se duse, porcii înainte și el după ei, pînă ajunse la o fîntînă cu apă rece. Fagii își scuturau jirul. Porcii se puseră pe treabă, și mîncau cu ... | 209 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Departe, mă! — Ioane, fă ce-ti spui și să nu spui nimărui. —Ei — Și cînd ăi dori ceva, gîndește-te la mine. Bine, să nu mănînce o ciorbă, dar să-l ducă? Cum să-l ducă? Departe. Porcii cui rămîn? Bate lupul. Nit se poate. Da’ d-ar fi pe gîndul lui, ar fi clipa și dusu, clipa și-ntorsul. — Ei, drăcia dracului! Se simțe... | 208 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Se duse în magazie, luă o piele de capră, se desculță, își luă măsură, trase cu cuțitul și-și croi opinci. — Ioane, ce faci, maică? — Ce e aia? — Sîmbață: , — Mîine duc purcelul la palat. — Maic’a Domnului! Și-n mintea femeii. : „Ține-mi-l, Luminată!” A doua zi pleacă cu purcelul în sac. Ajunse la apa lată și repede. T... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Du-mă-n casă… Nu mi-e bine… Irina căzu în brațele arăpoaicei. Și p-aci fu drumul lui Ion cu purcelul în spinare. Împărăteasa nu știa unde-i;e capul. — Ce ai? — Nu știu… — Ce te doare? — Șalele… — Să nu mai nălbești, puiul mamei. — Nu, mamă. — Cum ți-a venit? — Ca un fulger, d-aci pîn-aici. — Să te odihnești. Împărăte... | 244 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Prinse o muscă, îi smulse aripele și-i dete drumul drept la mijlocul semnelor. Și spuse, și bolborosi, și urlă pe limba ei, și se bătu în piept, și plecă fruntea la pămînt, pînă ce făcu spume la gură, și-i curgea nădușelile de pe ea. Se opri. Musca o luă pe spița dorului. Se duse pînă la „tată” și se întoarse. Se îndre... | 205 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Ce am, mamă? — Nimic! răspunse împărăteasa, și se-ntunecă. Fata slăbea și se îngroșa. Împărăteasa, cu ochii roșii, nu pricepea „de unde”. — Ce am, mamă? — Nimic! În vremea aceea umbla vorba că Ciolac — asta, să zic, Drăgoi — ar mai fi avînd puțin de lucru cu Roșu-vodă. Împărăteasa, de colo pînă colo, bombănea: — Mai ... | 237 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Împlinise un an și jumătate între S-tele Mării. Și se porni cărăuș după cărăuș, care cu piciorul retezat, care cu capul ,cît banița, și aducea știri că vine împăratul biruitor. Și. ia<?a și împăratul. Și muzicanții ziceâu, din buciume, aduse, la. vîrf și din gură, ce apucaseră din bă- trîni. ÂlaijUț ținea cît bătea och... | 215 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Trei zile și trei nopți durară petrecerile și cheful., • . În vremea asta, de cîte ori împăratul ridica cornul de bou cu vin roșu, întreba „ce e cu fata lui”. Și împărăteasa răspundea: — D-ale fetei… cam bolnavă… n-are nimic.:. — îmi lipsește ca mîna stîngă! Și împăratul se întuneca. Sufla des. „îmmm! Da? bine!” împără... | 211 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Împăratul bolborosi, se muie de la genuchi și căzu pe lespezile roșii de sînge. Un cimpoi în fundul grădinii. „Ș-apoi una!” „Ș-apoi două!” Un pîlc de robi, setoși de petrecere,’ zobeau pămîntul. Împăratul se deșteptă în odaia lui de culcare, înconjurat de sfetnicii credincioși. Făcu cu mîna unuia, celorlalți — să iasă ... | 203 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | — Șezi. — Iacă, șez… — Vrei tu să fii bogată? — Eu?… — Vrei tu să ai caleașca cu cai și să fii cucoană mare? — Păi… țigancă!… — Ei și? Vrei? — Să-mi zică mie cucoana țiganca? — Așa. — Vreau, de vrea măria-ta. — Ei bine, să-mi ghicești… prințesa… cu cine? — Păi asta e ușor. Să dai la baba un merișor de aur, și să-l desc... | 204 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Și pace! Copilul se juca, săltînd pe umeri palele de aur. Împăratul nu-l slăbea din ochi. Porni și gloata opincarilor cu sucmane. Pace! Tocmai la urmă, iacă și Ion purcarul. Copilul, cum îl văzu, zvîrrr! cu mărul, și-l izbi drept între umeri. Și rîzi, și rîzi… — Cum se poate?! Ce să se poată? Oamenii se uitau unii la a... | 207 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Împăratul trînti ușa după el. Nici o vorbă, că pe cine întîlnea, împietrea locului. A doua zi, să vie mitropolitul. — Părinte, să grijești fata, c-am s-o mărit; și întîi să mi-o spovedești bine. Auzitu-m-ai? Și rînji. Mitropolitul se uita pe supt sprincene la împărat. „…Și de smintirea minții”… Mitropolitul mișca buzel... | 202 |
Barbu Ştefănescu Delavrancea | Stăpânea odată | Împăratul aruncă în butie o ploscă cu apă și două șiruri de smochine. Bătrînă, cu legătura. — Ține, maică, să mănînci sănătoșel, înainte ca să mori! Și începu să țipe. Arapii o înhățară. Împăratul potrivi cu mîna lui cele trei doage — una cu vrană. Izbi cu maiul. Încheie butia și-i dete drumul pe apă. — Du-țe, Irina me... | 204 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.