Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Cum puteam să n-o urăsc, zi şi tu? – De ce s-o urăşti? Îţi era soră. Puteai s-o iubeşti, să te bucuri pentru ea. – Să mă bucur? Soră? Ptiu! Eşti la fel de proastă ca şi maică-ta! E minunat să urăşti, Leizli! E mi-nu-nat! – E minunat să iubeşti, mătuşă… – Pe dracul. Ce pricepi tu? Ura te încarcă. Îi ia tot celuia pe car...	202
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Şi că nu ai venit să-mi pricinuieşti un mare rău? – Doamne fereşte, doamne fereşte! Cum poţi să gândeşti aşa, Leizli? Ţie? Să-ţi fac rău? Niciodată! Eşti unica fiinţă la care ţin cu adevărat. Mai bine însă hai să-ţi povestesc întreaga poveste. – Mătuşă, e târziu. Vom discuta mâine. – Îndrăzneşti să mă contrazici?! Stri...	206
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Am împietrit când am auzit-o. Niciodată nu am aflat de ce mă ura atât… Domnul Vulpoi m-a scos imediat din vizuină. M-a privit, mi-a încercat colţii şi îl aud parcă şi astăzi zicând: "O iau! E a mea! E a naibii de urâtă, dar are foc, are draci! Îi sticlesc ochişorii de răutate, şi asta îmi place!". – Să vezi ce frumuseţ...	202
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Aveam de toate… Doar că… nu-mi era drag domnul Vulpoi. De rudele mele nici nu-mi aminteam. Eram atât de mândră de ceea ce ajunsesem încât uitasem de unde mă trag. Într-o zi, luând cu noi câteva vrăjitorii, plecarăm la una din bălţile noastre să vânăm gânsaci sălbatici. Stând pe mal, neavând ce face îi zic uneia din vră...	202
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Am vărsat câteva lacrimi, dar mi-a trecut repede. Eram stăpâna unui palat. Aveam câteva lacuri pline cu sălbăticiuni. Eram bogată, frumoasă şi devenisem o vrăjitoare iscusită. Ce-mi mai trebuia? De la un timp însă, începu să mă roadă singurătatea. Mi-am dat seama că îmi lipseşte un suflet cald, blând care să-mi fie mer...	202
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Abia după aia am observat că într-un colţ, cu botişorul întins pe lăbuţe, stătea o minune de vulpiţă micuţă, fină, gingaşă, păpuşă adevărată. Mă privea rugător, cu nişte ochişori mari, verzi şi trişti, de parcă îmi cerea ajutorul. Erai tu, Leizli… Ţii minte? – Nu, mătuşă. – M-am apropiat şi te-am luat în braţe. Te-ai l...	207
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Dacă te-ar vedea mama acum, Zul… – În schimb, cred că a reuşit să vadă cât de slută ai devenit tu, Luz. Unde ţi-e frumuseţea? Am întrebat-o. – Frumuseţea… a oftat maică-ta şi am văzut-o cu ochii în lacrimi. La ce-mi trebuie frumuseţe? Frumuseţea mea e aici, priveşte-o! Şi s-a apropiat de tine. Acum eu eram cea cu ochii...	203
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Apoi s-a apropiat, m-a privit cu milă de parcă aş fi fost o calică şi mi-a şoptit: "Sărmana mea Zul, te-am iubit întotdeauna şi voi continua să te iubesc aşa cum eşti. Căci eşti a noastră… Dar pe Leizli nu ţi-o dau. Cere-mi orice altceva! Numai nu pe ea." – O să-ţi pară rău! am urlat. Ştiu de ce nu vrei să mi-o dai! Nu...	206
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	– A ştiut, mătuşă… Ne-a iubit mult… A fost întotdeauna bună cu noi… Nu ţin minte să fi fost vreodată rea. – Bună? Ptiu! Bunătatea fără răutate, draga mea, e ca mâncarea fără sare! A fost bună? De altfel, scumpo, cine ştie să urască, poate cu adevărat şi să iubească! Nu poţi să fii doar rău… Nu poţi să fii doar bun… Nu ...	201
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Vreau să te ajut… De aceea… Dă-mi-o pe Veve, Leizli! Şi să nu îndrăzneşti să zici nu! – Mătuşă, nu!!! Strigă Leizli şi izbucneşte în plâns. – Ba da, Leizli! Ba da! Hohoteşte zgripţuroaica. Nu am de gând să repet aceeaşi greşeală de două ori. Spre binele tău şi al puilor tăi ar trebui să nu te opui. Cu o nătângă ca Veve...	204
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Şi principalul îmi pare bine că ai ceva gărgăuni în cap! Nu ca proasta aia de maică-ta! Sper până mâine să nu te răzgândeşti. Acum dormi! – Mătuşă, zice Leizli, multă lume vorbeşte despre castelul dumitale. Dar nimeni nu l-a văzut… Spune-mi, unde se află? Cum să vă găsesc? – Foarte uşor. Treci prin pădurea de aluni, tr...	205
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Ramurile uscate se împleticesc atât de strâns încât Veve crede că e cu neputinţă să pătrunzi în interior. Dar mătuşa şopteşte ceva, arborii îşi despletesc ramurile, se formează o cărăruşă şi Veve merge după mătuşă. În spatele ei, cărăruşa se închide imediat. În sfârşit se pomenesc într-un luminiş în mijlocul căruia se ...	210
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	– Nu-mi place această odaie, zice mătuşa. E prea luminoasă. De aceea ţi-o ofer ţie. Am auzit că ai nevoie de lumină. Ha, ha, ha! Vezi cât sunt de bună? Sunt o mătuşă bună, Veve? Întreabă vrăjitoarea şi aşteaptă cu nerăbdare răspunsul. – Dă! Răspunde Veve. Eşti o mătuşă foarte bună. Mulţumesc. – Dar ştii, Veve, că nu e ...	222
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Veve însă tânjeşte după libertate. Vrea acasă. În vizuina lor sărăcăcioasă. În care e cald chiar şi atunci când afară e ger năprasnic. E cald fiindcă alături e mama. Abia de se atinge de bucatele pe care i le aduce mătuşa. – Mănâncă, Veve! Strigă mătuşa şi îi bagă cu de-a sila mâncarea pe gât. Odată, când refuză să măn...	210
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Veve rămâne singură în castel. În jur e atâta linişte încât îşi aude propria răsuflare. Îi este groază. O săptămână încheiată stă doar în cămăruţa sa. Ca să tragă din timp, Veve închide ochii şi… visează. Îşi închipuie cum îi va sări mamei în braţe. O va îmbrăţişa, o va săruta, apoi se vor întoarce acasă. Nu va rămâne ...	201
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	se repede mătuşa şi vrea s-o lovească. Dacă nu încetezi, adaugă ea, te arunc afară, în noapte! Arborii de cărbune te vor strivi într-o clipă. Vrei? – Nu vreau, tremură Veve şi simte cum se face mică, mică. Bravo, se înduioşează Zul şi o trage pe vulpiţă la piept. E mult mai bine. De ce să ne certăm? Am trecut şi eu pri...	207
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	I-am înşirat la gogoşi încât o va urî de moarte pe maică-sa. Negreşit că va dori să se răzbune. O voi ajuta cu mare plăcere. Ha, ha, ha! A înghiţit tot ce i-am spus. Că doar nu sunt nebună să-i aduc aici toate rudele alea nespălate şi mai ales – pe draga ei de mamă. Nu au decât să piară cu toţii, acolo, în vizuina lor ...	203
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Continuă să creadă că trăieşte un vis şi că atunci când se va trezi – alături va fi mama. În cea de-a patra zi mătuşa intră în cămăruţă târând după ea un scăunaş. – Veve, zâmbeşte binevoitoare vrăjitoarea, scoală! Priveşte ce ţi-am adus! În acest scăunaş stă ascunsă cea mai credincioasă vrăjitorie din câte le am. Ţi-o ...	202
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	– Ba e posibil, stăpână! Înfăţişarea nu întotdeauna spune totul! În interiorul meu e un ghem de negură neagră, neagră! Când am de îndeplinit o faptă rea – negura se împrăştie şi devin uite-aşa! – Vai, ţipă Veve. Dispari! Te vreau ca mai înainte! Blând şi năstruşnic! – Bine, răspunde supus fiorosul nor şi alături de Vev...	204
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	– Orice, stăpână! – Când te întorci, te rog să treci prin pădurea mea de Alun. Culege-mi şi adu-mi câteva alune căci tare-mi plac. Sper să nu-ţi fie prea greu. – Ce vorbeşti, stăpână?! O poruncă mai uşoară nici că am avut vreodată! Apoi zicând: Zurri, murri, zetta, şic! Sunt un nouraş voinic! Faptă rea sau faptă bună, ...	201
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	De când i-a fost luată Veve, nu o singură dată a făcut drum lung până la pădurea de Cărbune. Dar arborii împleticiţi o opresc să meargă mai departe şi Leizli ştie – e mâna vrăjitoarei la mijloc. Totuşi nu-şi pierde speranţa să o revadă pe draga ei Veve care între timp îşi continua viaţa în castelul Întunecat. În fiecar...	201
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Ai înţeles?! – Am înţeles, răspunde Veve şi amuţeşte. – Timp de un an, continuă zgripţuroaica, o vei îndopa cu grăunţe. Iar după un an… Ştii ce se va întâmpla după un an? – Nu. – Ha, ha, ha! râde vrăjitoarea. O vei înfuleca! – Nu, mătuşă! – Ba da! Ba da! Abia după asta îţi voi dărui toate Vrăjitoriile mele. În afară de...	208
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Când mătuşa e plecată, Nouraşul îi lipeşte aripioarele Riţei, căci aşa e botezată răţuşca, şi Riţa zboară prin cămăruţă cât îi pofteşte inima. Veve nu ştie ce se va întâmpla peste un an. Dar ştie că niciodată nu-i va pricinui răţuştei vreun rău. În fiecare noapte Riţa se cuibăreşte alături, o încălzeşte cu răsuflarea ş...	210
Emilia Plugaru	Nouraşul siniliu	Îşi dă seama imediat de cele întâmplate. O vede pe Veve şi strigă: – Ah, vulpiţă netrebnică ce eşti! Trădătoare mică! Te voi pedepsi! Vei regreta amarnic! Te voi blestema! Cu preţul propriei mele distrugeri! Cramma, tramma, stronca, troc! Să mi te prefaci pe loc! Să devii o târâtoare! Să nu vezi pe lume soare! Strigă v...	130
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	Cărămidă sau Cărămizică, după cum îi zice stăpâna cea mică, nu are prieteni. Poveşti de Emilia Plugaru - Povestea unui Adevărat Prieten Nimeni nu vrea să prietenească cu el. Cărămidă nu ştie de ce. Probabil din pricina invidiei. Toată lumea îl invidiază. Cărămidă e preferatul stăpânilor. Locuieşte împreună cu ei în cas...	213
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	Stăpânei cele mici i s-a făcut milă. L-a adus în casă, l-a încălzit, i-a dat lăptic, i-a bandajat lăbuţa, i-a zis Cărămizică pentru blana sa şi de atunci a devenit practic un membru al familiei. Acum e un coşcogeamite motan. Îi iubeşte pe cei ai casei, dar visează să aibă un prieten al său. Doar al său. Unul adevărat. ...	211
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	– Chiţ-chiţ, ce zici dacă îţi propun să fim prieteni? Întrebă el. – Bineînţeles, bineînţeles, domnule motan! Chiţcăi tremurând de frică şoricelul. Numai că… – Numai că ce? – Un prieten nu-l ţine de codiţă pe celălalt prieten… Dă-mi drumul, se rugă şoricelul. Altfel îmi vei rupe codiţa. Dar imediat ce Cărămidă îl eliber...	201
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	– Sssst! se stropşi pisicuţa. Nu vezi? Sunt ocupată. Vânez. Nu-mi arde de prietenii. Şi pisicuţa se repezi spre o vrăbiuţă. Cărămidă nu reuşi să clipească, că pisica cu ochi frumoşi o şi înghiţi pe biata vrăbiuţă cu tot cu pene. – Fu! Exclamă dezgustat motanul. Cum se poate?! E oribil! – Oribil? Oribil e să mori de foa...	201
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	Motan afurisit! Ai îndrăznit să-mi aduci în locuinţă mâţe din astea, pline de purici? Şi nu reuşi pisicuţa să deschidă ochii că se şi pomeni înşfăcată şi aruncată în mijlocul ogrăzii. – Miauuu, miauuu, mieună ea jalnic. Miauuu, miauuu… – Miorlauuu! Miorlăi indignat Cărămidă, apoi alergă după pisicuţă. – Cărămidă! Cărăm...	205
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	Şi totuşi ambii trăiau zile minunate. – Ştii, îi vorbi într-o zi pisicuţa. Dacă voi avea vreodată pisicuţi – aş vrea ca ei să–ţi semene ţie. Adică să aibă blăniţele cărămizii. Ai o blăniţă nemaipomenită! Cărămidă rămase flatat. Toamna însă, când începură ploile, lui Cărămidă i se făcu brusc un dor nebun de un acoperiş....	202
Emilia Plugaru	Adevăratul Prieten	Exclamă ea mirată. Încă un Cărămidă? Imposibil! Apoi ezitând un pic se aplecă, luă pisicul şi merse spre casă. – Cărămidă! Strigă fetiţa încă din prag. Priveşte! Ţi-am adus un prieten! Un adevărat prieten! Motanul Cărămidă îl privi duşmănos pe ăla micu. Probabil simţi că din acea clipă nu va mai fi el preferatul stăpân...	55
Emilia Plugaru	Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan	– De ce toate pisicuţele au noroc şi doar eu nu am avut noroc de o stăpână blândă şi cumsecade? se gândeşte pisicuţa Lulu în timp ce tremură de frig în mijlocul ogrăzii. Mare scofală, îşi zice ea cu necaz. Am lins un pic de smântână… De parcă ar fi ultima smântână pe care o are stăpâna… Poveşti de Emilia Plugaru - Pisi...	211
Emilia Plugaru	Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan	Are blană, însă ce folos, gerul o străpunge până la oase. Va muri, va îngheţa şi ce bine îi va părea nesuferitului de Ţâgan, care acum o priveşte bucuros din căsuţa sa. E adevărat, şi ea s-a bucurat atunci când l-au legat, dar l-au pus în lanţ pe bună dreptate, nu avea ce să latre zi şi noapte la toţi copiii de pe drum...	223
Emilia Plugaru	Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan	Îi frige picioruşele. Aleargă un pic, puterile o părăsesc, se aşează nu departe de cuşca lui Ţâgan, se gândeşte cu groază că uite-acuşi acesta se va repezi, o va încolţi, însă poate e mai bine aşa. Stăpânii vor auzi ţipetele ei, vor veni să o salveze, va sta iarăşi lângă soba fierbinte. Stăpânei i se va face milă, îi v...	207
Emilia Plugaru	Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan	Nimeni însă nu aleargă. Ţâgan se trezeşte, o priveşte mirat, apoi îi face loc alături. – Încetează, zice el împăciuitor. Îmi spargi timpanele. Dacă ai venit, fii binevenită. Lasă mieunatul. Nu te-aude nimeni, nu-i pasă nimănui… Dormi. Îmi va fi şi mie mai cald, nici tu nu vei îngheţa… Pisicuţa nu pricepe nimic: – Ăsta ...	218
Emilia Plugaru	Pisicuţa Lulu şi căţelul Ţâgan	Din acea zi Lulu şi Ţâgan sunt mari prieteni. Împart aceeaşi încăpere, ba chiar mănâncă din aceeaşi strachină, căci pisica nu mai intră în casă. Uneori Lulu se urcă pe spatele dulăului şi îi scarpină pielicica. Alteori îşi permite să-l plesnească cu lăbuţa, Ţâgan nu se-nfurie, se întâmplă din joacă. Cine ar fi crezut c...	91
Emilia Plugaru	Puiul de Vrăbiuţă	Puiul de vrăbiuţă stă singur în cuib. Îi este urât. Până se întoarce mama, mişcă intens din aripioare. Vrea să-şi ia cât mai repede zborul. Arde de nerăbdare să vadă cerul şi soarele. De aici, din arbore, nu zăreşte decât un mic petic azuriu. În fiecare dimineaţă vin să-l salute câteva raze şi aceasta e tot ce ştie el ...	205
Emilia Plugaru	Puiul de Vrăbiuţă	Noroc că în vis m-a sprijinit frăţiorul… Eh, oftează puiul, de ce toată lumea are fraţi, doar eu sunt singur-singurel pe lume? – Ai fi avut, zice buburuza, dacă nu erau atunci acei copii atât de lipsiţi de inimă… – Care copii? nu pricepe puiul. – E o istorie tristă… Mai bine să nu o cunoşti. Să vorbim despre altceva. –...	212
Emilia Plugaru	Puiul de Vrăbiuţă	– Taci, nu ţipa! a zis unul din copii. Nu ţi le luăm pe toate. Un ou îţi rămâne! Şi-au băgat iute în sân patru din cele cinci ouşoare, au coborât, apoi i-am văzut urlând de bucurie în timp ce izbeau cu putere ouăle de pământ… Cel care a fost lăsat în cuib… eşti tu. – Doamne, de ce au făcut un lucru atât de oribil? plân...	203
Emilia Plugaru	Puiul de Vrăbiuţă	Puişorul fâlfâie din aripi, acestea îl înalţă, după care lin, uşor îl aşează pe iarbă. – Ruză-buburuză! strigă mica vrăbiuţă. Unde eşti?! – Sunt aici, o aude vorbind şi o vede pe o frunză de romaniţă. Mi s-a răsucit o aripioară. Pot zbura, însă doar pe deasupra florilor. Totul e bine. În curând o să-mi treacă. – Ce fru...	209
Emilia Plugaru	Puiul de Vrăbiuţă	– Priviţi! se opresc două fetiţe. Un puişor de vrabie… – E atât de drăgălaş, îl ia în palmă cea mai mică dintre fetiţe. – Sărmănelul… Probabil o fi căzut din cuib, şopteşte cealaltă. Încă nu a învăţat să zboare. – Să-l luăm acasă, propune fetiţa mai mică. – Te gândeşti ce spui? Va muri de tristeţe. – Îl ţinem la balcon...	201
Emilia Plugaru	Puiul de Vrăbiuţă	Visează că împreună cu fluturaşii, cu buburuzele zboară, pluteşte pe deasupra florilor, apoi se înalţă sus, sus – până la Soare! Soarele e cel ce-i iubeşte, îi încălzeşte întotdeauna pe toţi…	31
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	De cum se ridică zorii, mama Ro, o raţă durdulie, cu picioarele scurte, cu mersul legănat, îşi ia cele zece răţuşte şi porneşte în grabă mare pe cărăruşa ce duce spre lac. Poveşti de Emilia Plugaru - Răţuşca Maca – Mai iute, mai iute, îşi tot îndeamnă ea răţuştele. Să ajungem înaintea gânsacilor că dacă ajung ei primii...	219
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	Ferească sfântul! – Aşa e, doamnă, aşa e. Fiecare cu feleşagul său… – În schimb ne place grozav să ne bălăcim în colbul din mijlocul drumului, continuă să pălăvrăgească găina, dar mama Ro nu prea are timp şi… schimbă tacticos tema discuţiei: – Dar unde-ţi sunt puişorii, doamnă? – O! Puişorii mei! Sunt pe aici, prin iar...	208
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	– Am obosit, am obosit, scânceşte cea mai mică răţuşcă pe nume Maca. Să ne oprim un pic! Doar un pic… Mama Ro îşi întoarce capul: – Cine a mai obosit? – Eu. – Şi eu. – Toate am obosit… Mama Ro priveşte spre cer. – Bine, cedează ea. Să ne odihnim! Soarele e încă jos. Aşa ori altfel – tot vom ajunge înaintea gânsacilor… ...	202
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	În ogradă fără de voi îmi era atât de urât… Tata Grivei doarme, cu doamna Clo nu mă înţeleg, curcanul ăla îngâmfat mereu mă ciupeşte aşa că am hotărât să vă însoţesc până la baltă. Ce ziceţi? Mă luaţi? – Bineînţeles, Azorică! Bineînţeles… Dar mai întâi de toate, arată-ne cum poţi tu să zbori? – Eu? Face mirat Azorică. ...	204
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	Crezi că-i pasă cuiva de noi? – Ţstt, te aud surioarele. Mai încet… – Adică refuzi? întreabă bosumflată Maca. Aşa să înţeleg? Bine, cum vrei. Eu una nu merg mai departe… – Ştiu eu, începe să ezite Azor, dar dacă dăm de vreo belea? – Ce fel de belea, Azorică? Eşti neserios, zău… din contra, ne vom distra de minune. La c...	208
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	Ce e rău în asta? Toate raţele, odată şi odată, învaţă să zboare. – Da, dar orişice lucru e bun la timpul său. – Ştii ceva? se bosumflă iarăşi Maca. Nu-mi ţine tu mie morală! Mai bine zi-mi, mă înveţi sau nu mă înveţi să zbor? – Te învăţ, te învăţ, mormăie Azor. – Atunci arată-mi ce trebuie să fac!? Rolul de învăţător ...	203
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	După cum o învăţase Azor. Dar răţuşca are doar două picioruşe şi de îndată ce se smulge de la pământ, cade zgomotos în iarbă. Ce bine e că iarba e moale. – Ah, oftează răţuşca. Niciodată nu voi zbura ca Azor. Niciodată… De pe o floare o urmăreşte atent un fluturaş roşu cu picăţele negre pe spate. – Ha, ha, ha, ha, râde...	201
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	Doamna are ochii mari, verzi, botul ascuţit şi e îmbrăcată într-o blană roşcată. – Azorică! Strigă Maca. Unde eşti, Azorică?! Salvaţi-mă! Mamă Ro! Nene Grivei! Unde sunteţi?! Apoi răţuşca închide ochii şi fără să mai stea pe gânduri, la nimereală, aleargă spre o mică luminiţă care abia-abia se mai întrezăreşte prin des...	204
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	Atunci e vremea să facem cunoştinţă. Eu sunt doamna Portocală. Poate ai auzit de acest nume. – Nu, nu am auzit. – E bine, zâmbeşte mătuşa. Tu cum te numeşti, micuţo? – Maca, răţuşca Maca. – Oooo, ce nume frumos! Te cheamă aproape la fel ca pe această floare, priveşte, ea e floarea de mac. – Seamănă leit cu fluturaşul c...	202
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	O cunosc bine pe mămica ta. – Da?! Se bucură Maca. De unde o cunoşti? – Păi, păi… eu sunt protectoarea tuturor păsărilor din împrejurimi. E de datoria mea să le cunosc pe toate. Iată acum te-am cunoscut şi pe tine… – Atunci, sare Maca în sus de bucurie, ce mai stăm? Să mergem! De departe se aude un lătrat de câine. – E...	208
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	– Dar cum? e nedumerită Maca. – E simplu, zice roşcovana. Ca să zbori în primul rând trebuie să prinzi la puteri. Dar ca să prinzi la puteri trebuie să ciuguleşti, uite, câteva semincioare din astea. Le vezi? – Le văd. Ce e cu ele? – Sunt seminţe de mac şi au însuşiri miraculoase. Vrei să le guşti? – Ştiu eu, e nedumer...	202
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	Strigă-l pe dulăul ăla de Grivei! Sau pe ţâncul lui Azorică! Strigă-i, ce stai?! La început răţuştei i se păru că se urcă sus, sus, pe un nouraş albastru şi că totul în jur e atât de luminos încât i se închid ochii de atâta lumină. Maca vrea să strige, dar limba n-o mai ascultă. Seminţele doamnei Portocală îşi fac efec...	201
Emilia Plugaru	Răţuşca Maca	– Ba nu, există o astfel de mătuşă, zice Azorică. Însă nicidecum nu se numeşte Portocală… – Îmi pare rău, adaugă nenea Grivei, că nici de data asta nu am reuşit să pun laba pe ea. Mare păcat… Mi-a scăpat. Dar tot o prind eu… Până atunci însă, voi, cei mici, nu vă lăsaţi păcăliţi atât de uşor. Principalul e să-i asculta...	102
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	Tare-i place mamei leoaice să-şi laude puiul. Poveşti de Emilia Plugaru - Urechiuşele Măgăruşului – Leuţ, le zice ea tuturor cu mândrie, e cel mai deştept, cel mai voinic, cel mai frumos şi mai cuminte pui de pe lume. Când mama îl laudă lui Leuţ îi cresc urechiuşele. Astfel, în scurt timp urechiuşele puiului de leu au ...	205
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	Şi leoaica se îndreaptă furioasă spre locul unde se joacă cei doi prieteni, Măgăruşul şi Iepuraşul. – Deci, întreabă ea încă de departe, ale cui urechi sunt mai lungi şi mai frumoase? – Ale… ale… mele, răspunde tremurând de frică Iepuraşul. – Dar dacă te mai gândeşti? – A… ale lui Leuţ. – Bravo, văd că ţi-a venit minte...	203
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	– Eh, şopteşte Iepuraşul, ce n-aş da să fie aşa. Dar eşti tu, Măgăruşule… Doar că fără de urechi. Măgăruşul ridică copita dreaptă, vrea să-şi scarpine urechea stângă, n-o găseşte şi se convinge că Iepuraşul îi spune adevărul. Din ochi îi picură lacrimi măşcate. – Nici o măgăruşă nu va privi în direcţia mea, suspină el....	211
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	Între timp eu mă voi gândi cum să-ţi găsesc urechiuşele. Acasă Măgăruşul e şi mai trist. Adoarme abia spre dimineaţă. Visează un vis ciudat. Se face că Iepuraşul aleargă spre el ţinând în lăbuţe un buchet mare de urechiuşe în mijlocul căruia flutură o pereche de urechi de măgar. Le recunoaşte. Sunt ale lui. Vrea să şi ...	210
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	Trece un timp. Nimeni nu vrea să se joace cu un Măgăruş care nu are nici coadă, nici urechi. Doar Iepuraşul îi rămâne prieten fidel. Şi fiindcă îi este un adevărat prieten, mereu face planuri cum să-i găsească coada şi urechile. – Am un plan, zice într-o zi Iepuraşul. – Ce fel de plan, întreabă abătut Măgăruşul. – Am d...	204
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	După care stai şi aşteaptă. Vei vedea ce se va întâmpla. De cum dă cu ochii de puiul de elefant, îşi dă seama că niciodată nu va ajunge până la urechile lui. Fără să vrea începe să plângă. – Ce-ai păţit, întreabă Lefănţică. Ce necaz s-a abătut peste tine că plângi cu atâta râvnă? Spune-mi, poate reuşesc să te ajut. – N...	206
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	Lefănţică – cel pe care nimeni, niciodată nu l-a auzit cântând, aleargă şi cântă: Ia priviţi la muşchii mei! Nimeni nu mă-ntrece! Dacă vreau dobor deodată, Dobitoace – zece! Sunt cel mai voinic din lume! Zece dobitoace, Le dobor într-o clipită! Nici nu am ce face! – A mai apărut un lăudăros, se gândesc locuitorii jungl...	205
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	– Deci, întreabă acesta, cine e cel mai voinic? – Tu, e nevoită să recunoască Leoaica scrâşnind din dinţi. – Zdrobeşte-o de pământ! Urlă dobitoacele. Învaţ-o minte! Să nu se mai laude! Dar Lefănţică, fiind un animal cuminte, o aşază jos fără să-i pricinuiască vreun rău. – Trăiască cel mai voinic animal de pe lume! Stri...	203
Emilia Plugaru	Urechiuşele Măgăruşului	Uneori, pe neaşteptate se opreşte în mijlocul drumului, îşi apleacă capul, închide ochii şi visează. În acele clipe e cu neputinţă să-l urneşti. Măgăruşul îşi visează urechile, îşi visează coada. Când se trezeşte îşi aminteşte că nu e bine să te făleşti şi că Leoaica şi puiul ei au fost umiliţi şi pedepsiţi anume din c...	57
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Nimeni nu ar fi putut spune exact când a apărut acel bătrân singuratic la marginea podului ce despărţea oraşul în două. Tuturor li se părea că omul e de când lumea acolo. Mic la stat, gârbovit, într-o haină ponosită, stătea ore în şir aşezat pe o buturugă, privindu-i pe trecători cu ochi strălucitori şi cuminţi, strigâ...	215
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Cu ce se ocupă legea? Unde e legea? De ce oare doarme această lege care de fapt ar trebui să-i protejeze pe cetăţenii ei? Pe ăştia îi irita enorm mirosul florilor de câmp. În zilele de odihnă era mare forfotă în jurul moşului. Veneau mai ales oamenii ce-şi lăsaseră cândva copilăria rătăcind pe dealuri şi pe vâlcele. As...	203
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Bineînţeles, îi răspunse distrat moşul. Iartă-mă! M-am lăsat furat de gânduri. Ziceai, de un vis? – Păi, cam aşa ceva… – Să ai un vis, nu e rău, dar dragul moşului, nu cred că e potrivit să dăruieşti unei mirese un vis. Visele nu întotdeauna se realizează şi atunci… la ce bun? Te-aş sfătui să-i faci cadou miresei tale ...	201
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	– Nu te supăra. Ţi-am spus adevărul, de ce să te mint. – Înţeleg. Văd că eşti om cumsecade… Ştii ceva? dă-mi un buchet. Adică un vis. Să-l am ca amintire. Bătrânul îl măsură cu privirea, de parcă ar fi dorit să-l vadă pe dinăuntru. – De ce mă priveşti aşa? se fâstâci un pic flăcăul. – Nu te speria, îi zâmbi cu bunăvoin...	202
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Băiatul se pregătea să plece când, pe neprins de veste, din ceaţa dimineţii apăru un omulean scund, burtos, cu o pălărie neagră pe cap, cu borurile largi, pe care omul o tot îndesa nervos peste ochi. – Imediat, ţipă el. Să vă căraţi imediat! Picior de-al vostru să nu fie pe pod! Aţi înţeles? E interzis! Tânărul cu păru...	201
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Căraţi-vă! Nu-mi puneţi răbdarea la încercare! – Dar… ce-am făcut? se sculă de pe buturugă bătrânul. – Ce-ai făcut? Mai ai neobrăzarea să întrebi? Zi de zi aduni lumea în jurul dumitale. Tulburi liniştea unor cetăţeni cumsecade. Acum, însă – s-a terminat. Nu mai ai dreptul să stai la capătul acestui pod. Cară-te, cât e...	202
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Bătu de câteva ori din picioarele-i scurte, asemenea unui bou pus pe rele şi în sfârşit prinse la glas: – Eu?! Om de nimic?! Ai îndrăznit să-mi arunci în faţă asemenea vorbe?! – Ha, ha, ha! râse cu poftă flăcăul. Priveşte-l, moşule! Îl atingi cu un deget, îl dobori exact ca pe un nimic, iar el se revoltă… – Tu? Pe mine...	205
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Chipul bătrânului se întunecă. Îşi îndreptă spatele, apoi, încet, fără grabă, merse până în mijlocul şoselei, ridică buchetul, îl scutură şi i-l înapoie băiatului: – Ia-l, zise el încet. Nu va mai fi ca înainte, vei avea, însă totuşi un vis. Îmi pare rău. Am vrut să-ţi fac un adevărat cadou. N-a fost să fie… – Nu-ţi fă...	202
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Îl măcinară îndoielile. De unde le are? Hotărî că le-o fi strâns de pe undeva de pe malul râului. Parfumul acestor flori i-o fi provocat halucinaţii. Îşi aminti că, de fapt, se pornise după un buchet de trandafiri vişinii. Îşi îndreptă grăbit pasul spre locul unde, cu noaptea-n cap, florăresele îşi aduc marfa. Flăcăulu...	209
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	După un an – încă doi. Când se încheiară patru, ograda lui Călin deveni neîncăpătoare pentru cei şase copilaşi, şi toţi şase – băieţi. Dar odată cu bucuriile în casă, dădură năvală şi o mulţime de griji. Ca să-şi ridice copilaşii nu prea ajungeau două braţe de bărbat şi două de femeie. Şi nu pentru că aceste patru braţ...	205
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Şi fiindcă decât să muncească, altceva nu mai ştiau – şi-au suflecat mânecile şi… s-au pus pe treabă. Îndeplineau orice fel de muncă. Cu toate acestea abia de legau tei de curmei. Fiind meşter la toate, până la urmă pe locul unde altădată fusese casa bunicilor săi, Călin reuşi să-şi zidească o căsuţă. Mică căsuţa lor, ...	208
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Omul de vizavi purta mereu, trasă peste ochi, o pălărie neagră, cu borurile largi şi ori de câte ori îl zărea, Călin avea senzaţia, că-l văzuse cu mult înainte. Unde? Când? Cum? – nu-şi putea aminti. De vină o fi fost pălăria, ori poate că acesta s-o fi născut cu o faţă invizibilă. Aşa ori altfel, omul părea că nu are ...	211
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Poate chiar şi viaţa… Această obsesie îi prefăcuse existenţa într-un adevărat calvar. Nimeni nu cunoştea ce bogăţii găzduieşte castelul său, iar castelul găzduia obiecte de aur, de argint, lustre scumpe, mobilă, covoare, mătăsuri, tablouri, icoane – obiecte meşterite de mâna şi de gândul omului. Dar nimic nu-i aducea s...	202
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Încerca să aţipească din nou, dar îndată ce punea capul pe pernă – visul îi reapărea. Viaţa, pentru el, pierduse orice strălucire. Pe zi ce trecea era tot mai convins că anume copiii lui Călin îi vor aduce sfârşitul şi groaza îl învăluia ca într-o pânză de păianjen. În minte îi încolţea un plan… Călin, nici cu gândul l...	202
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	– Alţi copilaşi se bucură când vine iarna, şi doar noi aşteptăm să treacă mai iute. De ce, tată, îl întrebau băieţii. De ce ne este atât de frig? – Nu e vinovată iarna, puii tatei, încerca să-i liniştească Călin. Nu iarna aduce frigul cel mare. Răceala inimilor omeneşti – iată cine aduce cel mai aprig frig de pe lume. ...	216
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Au căzut bolnavi toţi deodată. A doua zi, Ana, într-un suflet alergă cu ei la medic. Medicul, un omulean scund, cu o pălărie albă, dar care, nu se ştie de ce, părea neagră, cu o faţă căreia nu-i puteai desluşi trăsăturile îi examină pe copii, apoi i se adresă Anei: – Femeie, fii calmă… – Dar… ce e, doctore? se albi Ana...	208
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	– E simplu de tot. Te văd femeie voinică şi cred că nu se va întâmpla nimic dacă, de exemplu, îţi vinzi un rinichi, sau un plămân – orice… – Vai, doctore, nici o problemă. Chiar ţi-aş fi recunoscătoare. Spune-mi, ce trebuie să fac? – Vii mâine, o tipări uşurel pe spate doctorul. Acum ia aceste pastile. Le bei ca să fii...	202
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Nici pomină de boală… Călin nu a ştiut niciodată de cele întâmplate. În schimb şi-a amintit de bucheţelul de "vise". Şi-a amintit de întâmplarea de pe pod. În următoarea noapte, Călin şi-a aşezat rămăşiţele florilor sub pernă. Şi a avut un vis. Unul ciudat, dar foarte frumos. Când visul i se repetă, începu să creadă că...	203
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Şcoala se afla alături de mica lor căsuţă cu horboţică. Mihăiţă, mezinul, tocmai merse în clasa-ntâi. În acea şcoală învăţase cândva şi Călin. Într-o zi, directorul l-a invitat în cabinetul său. Fără să-şi scoată pălăria de pe ochi porni să-i vorbească în grabă: – Înţelegi dumneata, domnule Călin, şcoala noastră e cea ...	212
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Despre ce vorbeam? Ah, da. Despre legi. Ziceam că noile noastre legi sunt cât se poate de simple. De una dintre ele, însă, depinde reuşita la învăţătură a fiecărui elev în parte. Călin îl asculta pe director şi se întreba: "De ce oare, în ultima vreme întâlnesc atâţia indivizi care niciodată nu-şi scot pălăriile negre ...	206
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	O astfel de gaură provoacă găuri imense în buzunarul unui pedagog. Un pedagog cu o gaură în buzunar e un om demoralizat şi atunci, te întreb, domnule, despre ce reuşită la învăţătură mai poate fi vorba? – A-a-a, se scărpină Călin la tâmplă. Iată, deci, cum stau lucrurile… Acum am înţeles. Totul e foarte simplu şi totod...	251
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Au cercetat hăinuţele copiilor şi s-au îngrozit. Au descoperit mulţime de găurele… – Ce vom face? întrebă abătut bărbatul. Ana nu ştia ce să facă. – Ştii ceva, zise într-un târziu Călin. Mâine nu trimite copiii la şcoală. Uşa cea nouă li se va închide în faţă. Până le cumpărăm hăinuţe – să stea acasă. Plec imediat la p...	204
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Acolo unde observa o găurică, femeia înseila o floare. Şi erau acele flori nemaipomenit de frumoase. Semănau a flori de câmp. O vreme, copii nu au încetat să umble la şcoală. Dar… numai o vreme. Nu se ştie de ce, Dumnezeu, unora le dă totul, altora – nimic. Chiar dacă duceau o viaţă plină de griji, natura îi înzestrase...	212
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	Într-o zi, Titirez, pregătindu-se de un nou meci, se dezbrăcă în garderobă şi uită, în grabă, să-şi aranjeze astfel hăinuţele, încât să nu observe nimeni găurelele din dosul floricelelor. Cineva descoperi ce de-a găurele are vesta lui Titirez şi fuga la dirigintă. Diriginta abia atinse hăinuţa. Cu buricul a două degete...	209
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	rânjea el. În sfârşit voi dormi liniştit… Însă nu a fost să fie. Călin nu avea de gând să plece de pe strada sa. În scurt timp găsi altă şcoală. Ce-i drept şcoala cea nouă se afla tocmai la capătul oraşului. În schimb avea uşile din lemn de stejar şi se deschideau vraişte în faţa oricărui copil. Acum băieţii lui Călin ...	204
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	– Unde e pâinea, Mihăiţă, l-a întrebat îngrijorată Ana. – Nu am cumpărat. S-a scumpit pâinea… De unde vom lua bani pentru pâinică, mamă? – Lasă, Mihăiţă, a zis Ana, nu-ţi fă griji! Ne vom descurca. În noaptea aceea, femeia nu a închis un ochi. A doua zi, sâmbătă, şi-a trimis copiii la joacă şi a început o discuţie cu C...	213
Emilia Plugaru	Vânzătorul de vise	E adevărat, sunt orăşean, dar voi merge cu tine… Această ţară, acest pământ e al nostru, al tuturora. E pământul strămoşilor, care l-au hrănit cu osemintele lor şi l-au făcut să fie roditor şi bogat. Strămoşii… sunt rădăcinile noastre şi atâta timp cât avem rădăcini, ne vom ţine, Anuţă. Ne vom ţine… Uneori, adăugă Căli...	157
Ioan Slavici	Bobocel	Viscolul are și el farmecele lui, dar tot mai frumos decât viscolul e revărsatul zorilor de zi după ce s-a înseninat cerul. Iar cerul lui Ghiță era înnourat, din ce în ce mai înnourat. De cu seară el se dusese la „Lebedă”, unde cinase, ca de obicei, cu Găleanu, tot pantofar ca dânsul, și cu Niculiță, măcelarul, amândoi...	218
Ioan Slavici	Bobocel	Știa foarte bine că da, preuteasa este logodită. Cum oare să nu știe când el își avea prăvălia jos, cu intrarea despre uliță, iară ea avea sus, în fundul curții, doauă odăi, una pentru dânsa, alta pentru studenții pe care îi găzduia? Și dacă știa toată curtea, trebuia să știe și el, ba mai ales el, care de trei ani apr...	234
Ioan Slavici	Bobocel	Era însă și Bobocel la mijloc, Bobocel, băiatul nevinovat, bondoc, drăgălaș și frumușel, mare minune de frumușel. Dar cine poate să știe astăzi ce n-are mâne neapărat să facă! Obosit de munca zilei, de zbuciumările sufletești și de alergatul prin noaptea răcoroasă, Ghiță trebuia să caute în cele din urmă odihna, și nor...	222
Ioan Slavici	Bobocel	De obicei însă, croind, el alegea la o parte resturile, ca să le aibă la îndemână pe când vine Bobocel, care-și făcea fel de fel de jucării din ele. Acum nu le băga în seamă. Îl uitase cu desăvârșire pe Bobocel. Bobocel însă nu-l uitase pe el, căci au și copiii învățurile lor, și Bobocel aici, lângă masa lui Ghiță, înv...	209
Ioan Slavici	Bobocel	Iar Ghiță nu se uita la el, nu-i zicea nimic, ci tăia înainte, apăsând cuțitul și scrâșnind parcă din dinți. Bobocel se uită cât se uită, apoi buza de din jos începu să-i tremure, ochii i se umplură de lacrămi și se puse pe un plâns amarnic. - Scoateți-l afară de aici, ca să nu-mi plângă în urechi! grăi Ghiță așezat, d...	226
Ioan Slavici	Bobocel	Ce avea el cu copilul?! - Da, sunt, strigă Ghiță, dar tu m-ai făcut! Preuteasa se opri în capul scării. - „Tu”?! Întrebă ea lungind vorba. - Da, „tu”?! Îi răspunse hotărât. - Adecă de ce „tu”?! ce sunt eu? cine sunt eu?! zise ea, și urcă plângând scările. - Da, da, da! cu adevărat fiară sălbatică am ajuns! grăi Ghiță. ...	208
Ioan Slavici	Bobocel	— Chiar acum! zise el, fără de întârziere! Trebuie să văd ce vrea cu mine și să-i arăt că n-am nimic cu copilul. S-o rupem o dată, cum va vrea Dumnezeu! Grăindu-le aceste, el își desuflecă mânecile de la cămașă și se întoarse în casă pentru ca să se încalțe și să-și pună surtucul, în vreme ce calfele se uitau speriate ...	215
Ioan Slavici	Bobocel	Îi era stricată toată viață. Din clipa în care el rostise acel „tu m-ai făcut! ” ea nu mai era în ochii lumii femeie cumsecade. Și vina era numai a ei! Cum a putut să scape vorbele „fiară sălbatică”?! Cum a putut să se dea astfel de gol?! Nu! o femeie, o văduvă, care e logodită, și îi zice altui bărbat, care nu e logod...	227
Ioan Slavici	Bobocel	Și - urmă Ghiță mișcat - mi-e drag fiindcă e al d-tale! Nu ți-am spus-o niciodată, dar puteai s-o vezi însăți. - Am văzut-o chiar acum, când m-ai făcut de râsul lumii, zise ea, și începu iar să plângă. Ghiță se uita strâmtorat când la ea, când la Bobocel, care începu să se strâmbe, căci e greu să stai și să te uiți la ...	202

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.