author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ioan Slavici | Bobocel | - Lasă-mă, - Îi zise apoi - că nu crezi nici d-ta ceea ce zici. Om ești, dar știu eu ce-i în inima d-tale?! - Știi foarte bine! - Da! acum știu, zise ea cu glas înăbușit, apoi îl cuprinse și ea cu brațele și își ascunse fața pe umărul lui. Ghiță era el singur nu mai știa cum, și dacă n-ar fi fost copilul, care se uita ... | 146 |
Ioan Slavici | Baba Dana | Orișicare om adevărat trebuie neapărat să fie cuprins de înduioșare când, mai ales pe-nsărate, aude vreun clopot care sună ca cel de la biserica la care umbla-n timpul copilăriei sale. Își aduce aminte de viața trăită atunci în toate amănuntele ei și simte din nou starea sufletească a zilelor de mult trecute. Mie îndeo... | 205 |
Ioan Slavici | Baba Dana | Ea nu era numai prescurăreasă. Îi mersese vestea și ca descântătoare cu rost binecuvântat. Cei ce sufereau de junghi în coaste, de friguri, de dureri de cap ori de inimă la dânsa alergau, și mare minune ar fi fost dacă nu s-ar fi vindecat. Mai presus de toate erau însă buruienile de leac, rădăcini, cotoare, frunze, flo... | 210 |
Ioan Slavici | Baba Dana | Ea se uită zâmbind la mine. - N-aș spune adevărul dac-aș zice că da, grăi dânsa. Orișicât de lungă ar fi viața și orișicât de multe i-ar fi nevoile, câtă vreme ai parte de sănătate, nu te saturi de a-ți înșira zilele. Așa trebuia să vorbească dânsa, care-și trăia zilele purtând grijă de sănătatea altora. - Te văd acum ... | 223 |
Ioan Slavici | Baba Dana | Toată buruiana e bună de ceva: vorba e numai să știm la ce e bună și cum avem să ne folosim de ea. Multe din ele sunt într-un fel hrană, într-altul leac și iar într-altul otravă. De la una iei rădăcina, de la alta cotorul ori scoarța, de la alta ramurile, mugurii, frunzele, florile, fructul ori semințele. Unele le gușt... | 205 |
Ioan Slavici | Baba Dana | Se zice că omul cât trăiește mereu învață, deci cu atât trăiește mai mult, cu cât mai multe ajunge să știe. Apoi - adăugă luându-și răsuflarea - mă întreb, în tot cazul: ce se alege, după ce voi fi murit, de întreaga trudă a vieții mele? O să mai fie cumva de vreun folos ceea ce, trăind pe pământ, am adunat în sufletul... | 216 |
Ioan Slavici | Baba Dana | Lumea de azi e de tot noauă și nu vrea să aibă nici o legătură cu cea veche, și pe când mai-nainte femeile veneau la mine să le dau buruieni ca să aibă, azi dau năvală, cerând buruieni, ca să nu aibă copii. De ce adecă să-i mai ai dacă cer atâta bătaie de cap și atâtea jertfe și pe urma lor nu te poți aștepta nici măca... | 187 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | A fost ce-a fost, dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată o văduvă săracă de nici muştele nu stăteau la casa ei, şi văduva asta avea doi copii, un băiet şi o fată, băietul, băiet inimos, de scoate limbile din gura şarpelui, iară fata aşa de frumoasă, încît feciorii de împărat şi feţi-frumoşii de toate nea... | 231 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Împlinind vîrsta de optsprezece ani, el îşi făcu opinci de viţel cu talpa de oțel, se duse la maică-sa şi-i grăi: - Maică! eu nu mai am loc de odihnă, nici ceas de tignă cîtă vreme te văd pe tine aşa de tristă şi de perită, dusă mereu cu gîndul la soră-mea; m-am hotărît să plec in lume şi să nu mă mai întorc decît cu v... | 222 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | El se opri la portiţă, privi o dată la răsărit, apoi la apus, la miazănoapte şi la miazăzi, luă după aceea un pumn de prav de sub pragul uşii şi-l aruncă în vînt: încotro duse vîntul pulberea uşoară, într-acolo îşi croi si el calea. Şi se duse Băiet Sărac, se duse, mereu se duse, merse, mereu merse, mai departe şi tot ... | 211 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Dar cum şi ce mai faci pe aici prin pustiul ăsta de codru? - Bună să-ţi fie vorba! îi răspunse baba gemînd. Iacă şi eu, ca vai de mine, cu bătrîneţele mele. Am venit să mă duc, şi acu nu mai pot merge fiindcă nu mă mai ţin picioarele. Auzind aceste, lui Băiet Sărac i se făcu milă de babă şi se apropie de dînsa şi o înt... | 230 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Cînd Mama Pădurii văzu azima cea de făină albă, ea începu să o privească cu poftă: aşa era de nu ştiu cum, încît nici chiar Mama Pădurii nu se putea stăpîni să nu îmbuce o dată din ea. Şi cum îmbuca, inima i se îmblînzea. După ce îmbucă de trei ori, ea se simţi om ca toţi oamenii, cu inima dreaptă si cu sufletul milos.... | 259 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Dar acest cal nu poate să-l capete decît acela care ştie să şi-l aleagă din toată herghelia după ce o va fi slujit pe baba aceea un an de zile. Atît îi trebuia lui Băiet Sărac. El nu mai perdu timpul: îi mulţumi babei pentru desluşire şi plecă drept înainte prin codrul cel des, fiindcă-i era lungă calea şi trebuia să s... | 202 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Vespoiul ăsta era chiar matca vespilor din codrii aceia, şi văzîndu-se scăpat prin bunătatea lui, îi zbură pe umăr şi grăi: - Oriunde te-i duce, norocul să-ţi fie tovarăş de drum. Ia scoate-mi, te rog, un păr de sub aripa dreaptă şi-l păstrează bine, fiindcă mai ştii de ce folos ţi-ar putea fi, şi cînd vei avea trebuin... | 224 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Băiet Sărac luă solzul, îl puse bine şi plecă mai departe. Mai merse cît mai merse şi, ajungînd la pustiul de al şaptelea, unde iarba nu creşte şi apa nu izvoreşte, el găsi în drumul său o cîrtiţă, pe care ziua o apucase pe drum şi acum dibuia ca vai de ea prin întunerec şi nu-şi putea găsi calea spre muşunoiul cu puii... | 229 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Acolo era cuibarul fărmecătoarei celei cu herghelia de cai năzdrăvani. Mult s-a bucurat Băiet Sărac cînd se văzu aşa de aproape de sfîrşitul lumii, şi bucuria lui nu încetă decît a treia zi de cu seară, cînd sosi la casa fărmecătoarei. Era, Doamne, în mijlocul pustiului, drept în preajma codrului pierdut în zarea amur... | 205 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Cînd Băiet Sărac îi zise "bună seara", ea îl privi lung de sus pînă jos, apoi grăi: - Bine ai venit, voinice! De mult te aştept, fiindcă de mult îmi ţiuie căldarea asta şi-mi spune mereu că ai pornit pe drum ca să vii la mine. Băiet Sărac se bucură prea mult de buna primire, fiindcă baba nu-i părea de loc a scîrbă, ci ... | 247 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Băiet Sărac n-o stia aceasta. Ieşind cu herghelia la păşune, el simţi că-l apucă o sete de acele care te goneşte să mergi de dimineaţă pînă seara, ca să dai de o picătură de apă; se puse dar lîngă un izvor şi beu ca să-şi stîmpere setea, şi cît beu, el şi adormi pe loc. Cînd se trezi în amurgul zilei a doua din somn, i... | 233 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | - Să n-ai grijă, grăi matca vespilor, că dacă e pe faţa pămîntului, ţi-o aducem mai nainte de a se fi ivit soarele pe cer. După aceea iar se făcu tăcere împregiurul lui Băiet Sărac, fiindcă vespii zburară în toate părţile şi se răzlăţiră pe faţa pămîntului. Nu trecu mult, şi iată că se ivi în depărtare un nor de prav, ... | 218 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Dar acum se trezi mai tîrziu decît noaptea trecută, fiindcă mai tîrziu adormise, mai tîrziu scutură părul luat de sub aripa vespoiului şi mai tîrziu se iviră roiurile de vespi, ca să caute şi să aducă hergheha. Ce să vezi însă? Nu trecu mult, şi iată că roi cu roi se întoarse, aducînd fiecare ştirea că nu-i herghelia, ... | 222 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Asta o ştia şi Băiet Sărac. Cînd ieşi dar cu herghelia la Păşune, el începu să mănînce din azimă, şi de cîte ori îmbuca, puterea-i creştea şi setea i se stîmpără, însă de cîte ori vedea izvorul ori auzea scurgîndu-se apa peste petricele, iar i se făcea sete şi aşa mîncă toată azima cea de făină. Ar fi avut acum să se a... | 248 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Băiet Sărac mulţămi de ajutor şi se întoarse tocmai cînd soarele răsărea la colibă. Baba privi mînioasă la el şi nu mai zise nimic. Dar acum era acum. Anul era împlinit, şi Băiet Sărac începu a se scărpina la ureche, fiindcă nu ştia pe care dintre caii din herghelie să şi-l aleagă. Aşa o pate omul grăbit. Mama-Pădurii ... | 211 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | El alese dar pe acesta şi se hotărî să mai fure drept adaos şi traista în care se aflau pieptenele, peria şi ţesala, ca să aibă cu ce să-şi grijească calul. Baba se făcu verde-cătran cînd auzi că şi-l alege pe ăsta, fiindcă ăsta era ăla. Dar ce putea să-i facă? Trebuia să se "ţie de vorbă. Îl mai sfătui să-şi aleagă al... | 212 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | El scoase dar peptenele din traistă şi-l aruncă în urma sa, iar din peptene se făcu un gard lung şi înalt, peste care bosoarca nu putea să treacă, ci trebuia să-l ocolească şi să piardă astfel din drum. - Aruncă peria, grăi calul după ce simţi din nou tropotul pirostriilor în apropierea sa. Băiet Sărac aruncă peria, şi... | 227 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Cînd îşi în fire, el se afla faţă-n față cu calul său, care se scutură o dată, acum de-a doua oară, se prefăcu într-un f ăt-frumos cu plete lungi şi grăi: - Oriunde te-ai duce, norocul să-ţi fie tovarăş de drum, că m-ai scăpat de Mama-Pădurii. Află că eu sunt feciorul Împăratului Roşu şi am pornit s-o caut pe sora mea,... | 205 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Ei îşi spuseră fiecare păţeniile şi plecară drept înainte. Departe, departe, tocmai în fundul lumii de pe celălalt tărîm, se vedeau nişte curţi nalte şi strălucite: astea trebuiau să fie curţile zmeului. Lumea de pe celălalt tărîm era frumoasă, încît să tot treci prin ea, plină de lumină, de verdeaţă, de flori, de pasă... | 214 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Ei se mirau însă că nu găsesc surorile lor aici. Întinzîndu-se fiecare pe cîte un divan de cele frumoase, ei se deteră la odihnă, cînd deodată tresăriră amîndoi şi rămaseră uimiţi de ceea ce auzeau. Era, Doamne, o cîntare duioasă de mişca şi pietrele şi te simţeai ca-n altă lume cînd o auzeai, şi era un glas de femeie.... | 211 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | - Eu rămîn aici, grăi Băiet Sărac, iar tu te du de scapă pe sora mea, ca să ţi-o iei de nevastă. - Ba eu rămîn aici, îi răspunse feciorul de împărat, şi tu te du de scapă pe soră-mea, fiindcă eu am s-o iau pe asta de nevastă. Acum era acum înţelegînd că fata cea frumoasă nu-i este soră nici unuia dintre dînşii, feţi-fr... | 209 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | - Staţi şi nu vă pripiţi, le zise iar fata cea fără de trup. Nu cumva socotiţi că-i veţi birui pe zmei aşa numai mergînd şi venind? Mare treabă vă aşteaptă! Pe mine m-a pus zmeoaica cea bătrînă aici ca să ţin mereu aprinsă pofta feciorului ei celui mai tînăr, fiindcă este dat ca toţi trei feciorii să-şi facă nunta deod... | 222 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Dacă simţiţi dar în voi destulă putere ca să ţineţi porţile in ţîţîni, încît ele să nu se zgăţie, cînd el va arunca buzduganul în ele, rămîneţi, altfel duceţi-vă în ştirea Domnului, că e pagubă de tinereţele voastre. Băiet Sărac şi feciorul de împărat se uitară unul la altul, înţeleseră că aşa trebuie să fie şi hotărîr... | 209 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | - zmeul e zmeu, iar nu lele cu cătrîntă. Şi să nu mai lungim vorba: ştim noi acum ce se întîmplă cînd zmeii dau faţă cu feciorii de împăraţi. Se încinseră la luptă. Însă voinic era feciorul de împărat, dar şi zmeul era cel mai tînăr între fraţii săi. Se tăiară cît se tăiară în săbii, iar după ce văzură că aşa nu se pot... | 221 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Băiet Sărac şi feciorul de împărat mulţumiră lui Dumnezeu c-au putut pune treaba asta la cale şi plecară mai departe şi se duseră, tot se duseră, pînă ce nu ajunseră la curţile celui mijlociu dintre zmei. Încă departe vedeau turnul cel de sticlă şi auzeau cîntecul cel de jale, iar inima lui Băiet Sărac bătea mai tare ... | 244 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | Dar de Băiet Sărac calea-valea, căci lui ea nu-i era decît soră; feciorul de împărat însă, cînd văzu fata şi-i auzi glasul şi-i înţelese tragerea de inimă pentru zmeu, se făcu nu ştiu cum, mînios mare minune. - Ei! apoi dacă nu vrei să vii, te-om lua cu sila! zise el, gata să ieie toată curtea-n spinare şi să plece cu ... | 202 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | .. Băiet Sărac o cuprinse în braţe şi o sărută, fiindcă îi era soră, iar feciorul de împărat o îmbrăţişă şi sărută şi el, fiindcă, de! era şi el frate de cruce cu Băiet Sărac. Dup-aceea luară înţelegere să facă şi cu zmeul ăsta ceea ce făcuseră cu fratele lui, Mai aşteptară cît mai aşteptară, îl primiră pe zmeu cum se ... | 203 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | - Las' pe mine! grăi Băiet Sărac, care, de cînd văzuse pe fata cea de împărat, se făcuse de tot, nu ştiu cum, mînios, mare minune. Ori eu pe el, ori el pe mine! Cum se vede, el luase hotărîrea de a se prinde la luptă cu zmeul chiar în cîmp deschis, unde nu poate să-l vadă, lucru nemaipomenit de cînd feţi-frumoşii se ba... | 208 |
Ioan Slavici | Băiet sărac | strigă el apoi, crezînd că zmeul va răspunde ceva, ca să se deie de gol. Dar zmeul simţea că şi-a dat de om şi nici nu gîndea să vorbească, şi se apropie pe nevăzute şi scoase sab | 37 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | În toate părțile se făceau pregătiri zgomotoase. Întregul oraș era în vie mișcare. Aceeași pornire sufletească scotea pe bogatul proprietar din monotonia vieții sale și da colibioarei din marginea orașului o înfățișare sărbătorească. Funcționarii mici și mari, băcani și ciobotari, ostași și servitori, toți deopotrivă e... | 233 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | În vremea aceasta ferestrele erau luminate și lumea petrecea înaintea oglinzilor. Babe, neveste, fete și fetițe, toate voiau să fie frumoase în această seară. Și nu mai puțin stăruia partea bărbătească a orășenimii ca astă-seară să poată sta alăturea cu orișicine. Scriitorii aleseră cele mai bune mănuși din magazine, c... | 221 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Una după alta luminile se stinseră; numai pe ici, pe colea mai rămâne câte o fereastră prin care razele posomorâte străbăteau în noaptea senină. Ulițile iarăși se umplură. Acum însă ele se asemănau unui câmp peste care florile par plimbându-se legănate de vânt. Oameni, femei și copii, în vestminte de sărbătoare, nu se ... | 225 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Ochii îi strălucesc de bucurie; buzele îi tremură de nerăbdare; dar el, ca om binecrescut, nu intră decât în urma familiei sale. Sunt șapte ceasuri. Sala cea mare a hotelului este plină, ticsită, încât un ac subțire, căzând de sus n-ar putea străbate printre oameni. Hainele se boțesc, pălăriile se turtesc, oamenii se î... | 205 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Trupa e compusă, cu prea multă îngrijire. I. ukács Marcia, primadona, în rolurile ei este o artistă în toată puterea cuvântului. Atât înfățișarea elegantă, cât și vocea ei plăcută dau un farmec oarecare scenei. Marcia era puțin răgușită, dar tocmai aceasta o face interesantă. De altminteri, Lukács Marcia era o achiziți... | 204 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Opt țigani își apucă instrumentele, încoardă, dezcoardă, dreg, potrivesc și… una, doauă, trei, ei cântă uvertura din opera Bank-bán. Sufletele se aprind. Clopoțelul sună încă o dată; muzica încetează; cortina se mișcă, se ridică; publicul erumpe în aplauze frenetice. S-a început!… ……………………………………………………………………………………………………... | 210 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | - Sunt și nu sunt, îi răspunse Zoltan după o pauză; dar aș avea motive să fiu, și fiindcă am motive, eu sunt. Da, sunt mâhnit, sunt necăjit, dacă dorești, sunt amărât, iubitul meu prieten! Arpâd mișcă din umeri întrebător. - Nu vezi tu nimic? nu observi? nu te supără nimic? nu-ți lipsește ție nimic? îl întrebă Zoltán. ... | 202 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | zise Arpâd. - Cu atât mai încântați, repetă Zoltan, apăsând vorba. - Dar nu înțeleg - grăi directorul mai încet - o mulțime dintre casele cărora li s-au trimis afișe n-au venit. - Nu ți-am spus, prietene? nu ți-am spus? Domnul director a simțit numaidecât că o mulțime de case n-au venit și - urmă Zoltán aprinzându-se -... | 213 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Pișta șchiopăta somnoros când în dreapta, când în stânga. Prietenii mergeau încet în urma lor, convorbind despre greutățile vieții și despre impresiile serii de astăzi. IV Nimic mai amărâtor decât când oamenii care locuiesc împreună nu se împărtășesc de aceleași bucurii și de aceleași mâhniri: vecinii nu se mai simt ve... | 201 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Ei își înfățișară ideea „daco-românismului” cu toate primejdiile atârnătoare de ea. Suflete viforoase și dispuse la viziuni, din vorbă în vorbă ajunseră a-și aduce aminte de întâmplările din revoluțiune. Prigonitori și prigoniți au fost în acele vremi: sânge au vărsat, și sângele lor a curs în luptă. Zoltán zugrăvea cu... | 214 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Și astăzi ne-am putut încredința că ei nu ne urăsc mai puțin decât în trecut. - Așa este. Eu nu știu ce o să fie. Zic nu știu, dar o să fie ceva. Ți-o spun eu. Și-ți spun că o să fie mai grozav decât oricând altă dată. Mă înțelegi? Grozav are să fie. Zoltán grăi aceste cuvinte cu siguranța cu care vorbește un om care ș... | 210 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Fără ca să-și dea bine seama despre ceea ce face, numai fiindcă astfel era deprins, el întoarse cheia în portiță, scutură o dată zăvorul ca să vadă dacă este încuiat, apoi apucă spre scări. La capătul scărilor se opri și aruncă „privirea de stăpân” împregiur: era liniște în toate părțile. În momentul când era să intre,... | 205 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Ea oftă, dar nu se trezi. Zoltán își pipăi fiica și apoi trecu la mândria vieții sale, la fiul său, Pișta. Aceste pipăituri îl înălțară din lumea de idei în care petrecuse, dar numai spre a-l lăsa să cadă și mai adânc în ea. El trecu în iatacul de alăturea, se așeză pe patul așternut și începu să se dezbrace încet, fer... | 208 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | - Ești sigur? - Da, este cel mai înfocat ungur. - Prea bine! zise cellalt, apoi se oprește, face trei pași înainte, ridică mâna dreaptă și tocmai între ferestre trage cu o cretă roșie trei cruci mari pe părete. Crucile roșii rămân pe perete, iară tainicii călători ai nopții pleacă înainte. Zoltán ațipise. Deodată aude ... | 202 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | El se ridică în pat. Atunci aude pași și glasuri. Sare din pat și se face numai ureche. Ulița răsună. Zoltán s-apropie de fereastră, împinge perdelele în lături și se uită afară. Pe dinaintea casei lui trece o grupă de vreo zece oameni, între care și trei preoți. Ce caută ei pe timpul acesta? Zoltán își aduce aminte că... | 206 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Zoltan își dă seama în gândul său despre modul și numărul înmulțirii garnizoanei pentru asigurarea liniștei publice, el vede lupta între români și honvezi. Imaginile iau chip viețuitor în gândul lui și din ce în ce el s-alină, privind la viitor cu mai multă siguranță. Într-un târziu i se păru că iarăși aude un zgomot d... | 234 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Ar vrea să strige, dar graiul parcă i-a pierit; ar vrea să fugă, dar nu se poate mișca din loc. Pișta nu mai e lângă dânsul. Îl vede înhățat de câțiva oameni. Patul se zgâțâie… Zoltán dă un țipet înăbușit și se trezește. Deschizând ochii, se uită buimăcit împregiur, dar nu e în stare să-și dea seama unde se află. Lumin... | 215 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Atunci îl cuprinse același simțământ care îl cuprinsese astă-noapte, când se întorsese cu spatele spre dunga de raze; nu mai putea să stea în casă; trebuia să iasă în larg. Și se hotărî să deștepte pe vreunul din amicii săi. Dar pentru ce? Singur nu-și putea da seamă; simțea însă cea mai vie trebuință de a nu mai fi si... | 205 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | În cea dintâi și în cea de-a treia ședeau câte doi popi. Zoltán privi la ei numai cu coada ochiului, arătându-se a nu-i băga de seamă; după ce însă trecură, el privi îndelungat în urma lor, cercând a-și da seamă de scopul ce vor fi având acești oameni tocmai astăzi, duminecă, în oraș. Starea sufletească în care petrecu... | 204 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Cine a făcut aceste cruci și pentru ce le-a făcut? La aceste întrebări ce-și face îl cuprinde o îngrijare, o neliniște pe care o simte omul în fața unui lucru de care nu-și poate da seamă. El își caută explicarea în capul său, și îngrijirea se încordează până la spăimântare. Apucat de o gândire nehotărâtă, Zoltán pleac... | 201 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Este un trădător în ochii românilor… Nu trecură mai mult de zece minute, și Féleky Zoltán își îndreaptă pașii spre locuința amicului său Bátor Férencz, pe care îl știa mai hotărât și mai îndărătnic între toți amicii și compatrioții săi. VII Domnul Bátor era din fire om cumpătat și mai puțin dispus la visătorie decât am... | 214 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | El începu a-i povesti dar cu de-amănuntul toate cele petrecute astă-noapte, de carele încărcate, de visul său rămas atât de clar în aducerea-aminte a sa, și îi zise: - Te rog, prietene, de dragul lui Dumnezeu! spune-mi pentru ce numai casele noastre sunt însemnate cu cruci? Te rog… În șirul convorbirii, Bátor devenea d... | 202 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Și, cu toate aceste, nu înțeleg de ce numai pe casele noastre… ș-apoi Paveleanu… E lucru curios, foarte curios… Bátor deveni din ce în ce mai gânditor. Cuvântul „curios” se repetă de mai multe ori pe buzele lui în vreme ce se pregăti să iasă. Pe când ieșiră în uliță, iar se urcau la deal doauă care încărcate. Zoltán nu... | 204 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | D-l primar nu știa nimic despre crucile roșii, și nimenea fără știrea lui nu avea dreptul să facă cruci roșii pe case. La moment trimise după secretarul său, poruncind numaidecât să vină. Secretarul veni. El nu știa nimic despre crucile roșii. - Șaptezeci și șapte de care de bolovani! strigă primarul mânios. Cine cutea... | 213 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | El era furios, căci își vedea serviciul compromis și nu avea dorință mai fierbinte decât să poată pune mâna pe toți cei bănuiți și să-i aresteze. Ceilalți erau însă de părerea că afacerea are un caracter cu desăvârșire local și că astfel face parte din cercul de activitate al primăriei. Primarul, colonelul și președint... | 207 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | Colonelul privi la cei dimpregiurul său, să vadă din fețele lor dacă sunt mulțumiți. Președintele era pregătit să plece. Avea să meargă la Sibiu pentru câteva zile. — După toate aceste, - zise el turburat — eu nu mai am, cred, nimic de făcut în această afacere. Eram de mult hotărât să… - E peste putință, d-le președint... | 207 |
Ioan Slavici | Crucile roșii | După toate aceste, luă dispozițiuni să se țină în vedere și să se observe toate mișcările lor. Patru oameni de încredere se porniră pe dată călare să străbată împregiurimile orașului până la satele megieșe și să raporteze despre tot ce vor fi întâlnit, despre tot ce vor fi văzut. Căpitanul primi ordinul să aresteze, da... | 162 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Nu, nu mai era chip! așa nu mai putea Laie s-o ducă! Fusese sâmbătă spre duminică Ana pe la dânsul, ca să-l vadă, să-i spună ce-a mai aflat și să-i aducă o pâine, o bucată de slănină și ceva brânză, iar acum era joi spre vineri și ea nu mai venea și nu mai venea. E grozav lucru să stai la marginea bălții așa singur, cu... | 248 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Nevoie n-aveau s-o facă, și din el, dacă ar fi fost în locul lor, n-ar fi putut nimeni să scoată nimic; nu-i socotea însă oameni cu destulă virtute și de aceea aștepta cu inima încleștată să vadă cum vin lucrurile. Luase, când a plecat de acasă, înțelegere cu nevastă-sa ce să spună, dacă 1-ar fi căutând cineva, că el s... | 236 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Treci, când stai singur în lume, și prin bine și prin rău și puțin îți pasă; ea însă nu-l lăsa nici să moară, nici să trăiască în pace. Cum, Doamne, să poată muri, când ea îi făcuse atât de dragă viața! Și tot mai ușor se împăca cu moartea decât cu gândul că ea ar putea să trăiască fără dânsul, ba poate chiar și cu alt... | 208 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Să ne ducem unde nimeni nu ne știe! Da! să te duci, dar cum să te strecori prin lumea aceasta plină de îngrădiri și de pânditori? Tot era mai bine aici, la marginea bălții, unde cale de un ceas nu putea nimeni să se apropie fără ca să-l zărești: și fiecare zi petrecută aici era un scump adaos la viața fără de silă. El,... | 237 |
Ioan Slavici | Ceas rău | ” Spurcat gând! Cum oare să nu meargă, dus de el, cu pas din ce în ce mai grăbit înainte? Deodată el se opri. Ochiul lui, deprins de atâta timp cu scrutarea depărtărilor în timp de noapte, umbla și acum oarecum el de el, și departe, de tot departe, pe câmpul întins, el zărise două negrețe cari se mișcau, parcă fără ca ... | 222 |
Ioan Slavici | Ceas rău | - E peste putință! răcni el tare, încât glasul îi răsună departe peste câmpia deschisă și se sperie el însuși de sine. Era peste putință! Dacă ea, femeie, 1-ar fi văzut fugind, s-ar fi depărtat cuprinsă de groază și n-ar mai fi avut inimă să se întoarcă vreodată în viața lui și a ei. El, munte de om, care ar fi fost în... | 202 |
Ioan Slavici | Ceas rău | ” zise el vineri spre sâmbătă și porni din nou spre sat. Cum lupul mânat de foame se duce în timp de iarnă geroasă spre stâna în care știe adăpostită turma de oi, așa înainta Laie spre casa lui, fricos și privind mereu în toate părțile, oprindu-se din când în când, ca să vadă și sâ audă mai bine, dar hotărât să meargă ... | 238 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Nu s-ar fi dus însă nici dacă nu s-ar fi temut de aceasta: din clipa în care-l știa părtaș la vinovăție cu Șișcă și cu Graur, ea se socotea desfăcută de el. Și dacă ar fi să vină acasă? „Dacă vine ziua — își zicea dâns - îl prind, iar dacă vine noaptea, ori nu-i deschid, ori fug prin fereastra din dos. ” Un gând o stăp... | 229 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Lacrimile o năpădiră și-i venea să răcnească, dar ea nu putea să-l scape și nu voia să fie părtașă la soarta lui. „Ah! sărmana de mine! suspină ea încet. De ce nu m-a născut mama moartă! ” Era bărbatul ei omul care bătea la fereastră și era om să-l sorbi din ochi și să mergi cu el și la moarte; iară ea nu putea să-l pr... | 213 |
Ioan Slavici | Ceas rău | - Nu, Laie, nu! răspunse ea dându-se un pas napoi; nu crezi nici tu ceea ce zici. Dumnezeu îmi vede sufletul și știe ce aș vrea eu: degeaba aș vrea însă să te ajut, că nu te pot, și nu ți-e de nici un folos dacă mă vor lua și pe mine deodată cu tine. - Îmi ești nevastă - întâmpină el - și nu mă poți părăsi când mi-e ma... | 208 |
Ioan Slavici | Ceas rău | - Când au venit să mă caute? întrebă el. - Duminică dimineața - răspunse ea - și de atunci stau mereu la pândă, încât i-aș fi dus pe urma ta dacă aș fi venit să te văd. Trebuie să fie și acum pe aici prin apropiere. Laie scoase pistolul încărcat și-l așeză pe masă. Ana se cutremură. Nu-i mai rămânea decât să fugă și er... | 204 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Iară Ana se uita cu inima îndoită la el. Era pe polița din tindă și pâine și niște fasole gătită de post, ea însă se temea să iasă în tindă. Prea era, dacă a ieșit o dată, ispitită să nu se mai întoarcă și parcă era păcat să-l părăsească în starea în care îl vedea. Îi era bărbat omul acesta, trăiseră atâtea zile bune î... | 226 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Îi era deodată parcă n-a fost bărbatul ei niciodată urmărit, și după ce el începu să mănânce, ea se uită cu mulțumire la el, căci mare e mulțumirea de a vedea mâncând cu poftă pe cel ție apropiat. - Și de duminică n-au mai venit să mă caute? întrebă el după ce-și mai astâmpără foamea. - Nu, - răspunse ea - ci stau numa... | 204 |
Ioan Slavici | Ceas rău | întrebă el peste câtva timp. - Doamne! - zise ea suspinând - nu știu ce să fac eu, de unde aș putea să-ți spun ție, ce ai să faci? - Hm! - întâmpină el cu amărăciune - ți-e ușor ție, care n-ai decât să tragi o dată cu ochiul ca să scapi de mine. Eu am să rămân aici, și pe sufletul tău să fie dacă mă vei da în mâna lor.... | 207 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Ar fi voit ca să-i zică să se ducă în podul casei unde era mai bine ascuns, dar n-o ierta firea când știa că de atâtea săptămâni n-a odihnit în culcuș moale. Nu-i rămânea decât să-l păzească. Ea se așeză pe scaunul de pe care se ridicase el și rămase nemișcată și stăpânindu-și oarecum răsuflarea, ca nu cumva să-i turbu... | 211 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Nu putea dânsa să mai stea cu un făcător-de-rele, pe care, dacă nu azi, mâne îl luau, ca să-l ducă poate pe toată viața în temniță. În zadar erau toate, traiul lor era sfârșit! În curte însă se opri. Câinii din vecini iar începură să latre, cum latră câinii numai când simt om străin prin apropiere. Cuprinsă de temerea ... | 204 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Cuprins iar de groază, el își luă pistolul de la căpătâi și ieși în tindă. Un singur lucru putea să facă: să se urce în pod prin gaura din tindă. Scară nu era însă la gaura podului. Deznădăjduit, el sări pe vatră și se prinse cu amândouă mâinile, la un noroc, de cuierul pe care Ana își atârna vasele, ca să se salte și ... | 213 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Chibzuit și târziu la hotărâre cum e românul, unul dintre dânșii întrebă pe cellalt ce-o fi aia, iar cellalt dete cu socoteala că trebuie să meargă să vadă, pentru ca să poată spune mâine dimineață ce s-a petrecut peste noapte în casa lui Laie. Nu erau ei puși ca să-l prindă pe laie, ci numai să-i caute urma; frumos lu... | 232 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Prigonitorii lui Laie trecură pe lângă ușă și intrară în tindă, fără ca să-și dea seamă că nu prea e lucru obișnuit ca noaptea ușa tindei să stea deschisă. Ana, văzând că timpul trece fără ca să se întâmple ceva, începu să asculte cu luare-aminte. Nu putea să-și dea seama ce se va fi făcut Laie: căciula îi rămăsese pe ... | 202 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Nu se poate: 1-am fi văzut noi dac-ar fi venit. „N-ai spune tu dac-ar fi adevărat! ” adăugă cellalt în gândul lui. - Și unde e acum Laie? întrebă unul dintre dânșii. - Nu știu, răspunse Ana. Nu e treaba mea să vă pun la cale: chiar și dac-aș ști, n-aș putea să vă spun. A fost aici, a ieșit și nu știu ce s-a făcut; căut... | 221 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Mai grozavă însă era nehotărârea ei de acum, neliniștea și temerea neîncetată. - Fă, Doamne, să se aleagă într-un fel, suspină ea, cuprinsă de simțământul că în zadar se frământă, căci nu poate ști ce are să facă. Laie, îndată ce pânditorii se depărtară, ieși din dosul ușii și se întoarse cu câteva sărituri în casă. An... | 258 |
Ioan Slavici | Ceas rău | - Știam eu - zise el — că ți-ai rupt gândul de la mine și n-aștepți decât să mă vezi odată prins pentru ca să te dai la altă viață. Ana se înduioșă. - Așa ar trebui să fie și așa am și voit eu, dar văd acum că nu se poate, întâmpină ea cu glas tânguios. Ce adică am greșit eu ca să fiu vrednică de suferințele prin care ... | 213 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Laie începu să tremure de mânie. - Nu te temi tu să mi-o spui așa în față și să mă osândești așa, fără judecată, mai aspru decât orișice judecător? grăi el, stăpânindu-și mânia. - De ce să mă tem? răspunse ea liniștită. Ce rău ar putea să mă mai ajungă? Chin mi-a fost viața câtă vreme ai stat ascuns pe marginea bălții,... | 216 |
Ioan Slavici | Ceas rău | Dar nu ești om, Laie, ci fire de vierme, care se zvârcolește și vrea să trăiască până chiar și călcat în picioare. - Nu-i adevărat! strigă Laie tare de răsunară zăngănind ferestrele, apoi, îmbărbătat, el ridică pistolul și-l descărcă în pieptul ei, încât ea se răsturnă cu un țipăt ușor, ca uluită, la picioarele lui. Câ... | 122 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | Au fost odata doi frati care traiau sub stapanirea tatalui lor in buna intelegere. Cel mai mare plugarea, iar cel mai mic pastorea. Dupa ce tatal lor a murit, cel mai mare a ramas stapanul casei, iar cel mai mic muncea la cele dinafara, sub ascultarea fratelui sau, si numai din Pasti in Craciun dedea pe acasa. Cel ma... | 205 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | El are de toate, haine, mancare si bautura din belsug, si se bucura de cinste si de vaza; nu esti parca decat sluga lui. Ia spune-i, te rog, sa faca el ceea ce faci tu, ca sa ramai tu acasa, si o sa vezi daca-ti este ori nu in adevar frate. Fratele mai mic nu le-a dat nici un raspuns, dar vorbele lor ii sfredeleau in... | 230 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | Fratele mai mare fierbea-n el, dar nu-si dete catranul pe fata. -Prea bine, fratioare! grai dansul. Ramai acum tu acasa, caci eu am sa muncesc in locul tau. Te rog numai sa ma lasi sa ma duc azi la vanatoare, apoi sa luam masa impreuna; de mane inainte vom face apoi schimbul. El se duse apoi la grajd, isi puse sa... | 206 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | Vorba era, insa, ca ori il otraveste, ori nu scapa ea insasi de moarte. Mult s-a zbatut, gandit si chibzuit: daca poate scapa, bine, iar daca nu, moare mai bucuros decat sa otraveasca pe cumnatul ei. A taiat deci mielul si l-a fript, a gatit pranzul si a asternut masa, apoi l-a poftit pe cumnatul ei sa manance. -S... | 202 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | -Sa n-ai nici o grija - ii zise apoi - ca n-o sa mor, cumnata draga. Sa vedem insa ce va face fratele meu cand ma va vedea mort. Vom trimite azi pe cineva la cotitura, ca sa stea la panda si sa ne spuie cand se-ntoarce. Iar acum sa mancam in toata linistea, si cand vom afla ca el se-ntoarce, am sa ma culc intins pe m... | 202 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | raspunse vulturul plangand cu lacrimi fierbinti, dac-ar mai fi fratele meu in viata, soimii tai, fie ei nu numai doi, ci chiar si douazeci, n-ar fi putut sa-mi faca nimic. Secare-ar bratul aceluia care l-a nimerit si rapus! -Cine l-a rapus? intreba vanatorul. -Ah! raspunse vulturul, geruia, ningea si viscolea cand ... | 204 |
Ioan Slavici | Doi frați buni | Auzind bocetele, vanatorul grabi si mai tare, iar dupa ce intra in casa, isi scoase sabia din teaca si se repezi cu ea asupra sotiei sale, ca s-o taie in bucati. -Femeie nemernica! striga dansul, mi-ai otravit fratele! Vazand aceasta, cellalt sari in picioare. -Sa nu te puna pacatele s-o atingi pe cumnata mea! ... | 134 |
Ioan Slavici | Din altă lume | Afară vremuia și-n casă era mai mult frig decât cald. Nu ningea, ce-i drept, nici nu ploua, dar bătea vânt aspru, care din când în când, vuia prin hornuri a pustiu, și norii, mai mult decât cenușii, duși în goană mare despre răsărit spre apus peste cerul posomorât, se-ngrămădeau ca-n toiul iernii. Raul, posomorât și el... | 225 |
Ioan Slavici | Din altă lume | Degeaba ar fi să-ți închizi ochii. E-ntunerec în toate părțile, și la tot pasul te aștepți să-ți iasă-n cale cine știe ce. Ele plecaseră pe la opt, și vorba era ca să fie întoarse înainte de zece. El scoase ceasornicul din buzunar. Erau abia nouă și un pătrar. - Aș! peste putință! grăi dânsul și puse ceasornicul la ure... | 203 |
Ioan Slavici | Din altă lume | Una ar fi fost dac-ar fi plecat ea singură, și alta era c-a plecat cu verișoara ei Evelina, care mai ales în împrejurări ca cele de acum nu-i părea deloc femeie în care poți să ai încredere. Prea vorbea iute și prea îi jucau ochii-n cap. Cine știe unde a dus-o, cu cine s-au întâlnit, ce fac, de ce întârzie! ? Frământat... | 206 |
Ioan Slavici | Din altă lume | „Te pomenești - își zise iar - că ele nici nu se mai întorc. Nu le-am înțeles bine. În adevăr vorba e că dacă înainte de zece nu se întorc, am să le caut la bal. Altfel nici n-ar mai avea înțeles spusa ei, că n-o s-o cunosc sub masca ei. Cum să n-o cunosc dacă mergem împreună la bal! ? ” Așa se desfășură-n capul omului... | 211 |
Ioan Slavici | Din altă lume | - Costum? zise. De unde să-l iau? Ar fi, poate, să-ți dau unul din costumele mele, iară mască poți să găsești acolo și să ți-o alegi după plac. - Bun, grăi Raul. Dă-mi costumul. Pe cel mai jerpelit, numai soios să nu fie! Cât dai în palme, el fu apoi îmbrăcat ca orișicare chelner adevărat și, luându-și o servietă pe um... | 236 |
Ioan Slavici | Din altă lume | Unii urcau apoi scările din fund, alții coborau scările spre subsol, și iar alții jucau răzbind printre ceilalți. Așa ceva Raul nu mai văzuse, ba n-ar mai fi văzut nici alții. Era ceva ce numai în închipuirea omenească e cu putință. De unde ar fi putut el s-o găsească și s-o cunoască aici pe Laura lui! ? Putea dânsa să... | 219 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.