author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ioan Slavici | Petrea prostul | Mai rămînea, nu-i vorbă, neîmpărțită bucata de la mijloc, pînă la partea fratelui mai mare, dar pe aceasta, ca să nu fie gîlceavă, au împărțit-o frații mai mari între dînșii. — Așa! grăi Petrea, și-a făcut fiecare parte dreaptă. Hai la celelalte! — Haid'! ziseră frații lui. Fiindcă găinile alergau în toate părțile și n... | 225 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Porniți o dată așa, așa au și dus-o strună înainte; și le-au împărțit toate cîte erau în casă și-mprejurul casei, și rațe, și gîște, și curci, și oi, și capre, și porci, și cai, și boi, și unelte de tot felul, și lucruri din casă, zile întregi de-a rîndul au tot zis „una mie, una ție, una lui", și și-a făcut fiecare pa... | 236 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | S-au pus dar pe muncă grea și au asudat și azi, și mîne, și poimîine, dar nu s-au lăsat pîn, ce n-au făcut împărțeala frățească. — Halal să ne fie! grăi fratele cel mare și mai cu minte. Mult a fost, puțin a rămas; să ieșim acum la țarini și la livezi, la vii și la crînguri, la fînețe și la imașuri. — Să ieșim! grăi fr... | 262 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | S-alergi pe la toți împărații și asemenea taur n-o să găsești. — Dar cu ăsta ce facem? întrebă fratele mai mare, care știa ce va să zică un taur frumos — fală în lume, nu altă! — Asta e, vezi, ce facem cu ăsta!? grăi fratele nezin, care știa și el. — Ce să facem!? răspunse Petrea. Ce am făcut cu cocoșul: îl tăiem, îl j... | 202 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Fratele cel mai mare, isteț mare minune, căută dar pe cei mai vestiți zidari și meșteri de tot felul și se învoi cu ei ca să-i zidească un grajd frumos cum n-a mai fost, cu fel de fel de turnulețe și floricele, încît taurul să alerge cu ochii închiși la el după ce-l va fi văzut. Fratele mezin nu se lăsă nici el mai pe ... | 211 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Rîdeau frații lui în pumni, dar și lui îi rîdea inima de bucurie cînd se uita la verdeața cea frumoasă. Dar cînd au adus taurul și i-au dat drumul la mijloc, între cele trei grajduri, și l-au lăsat să-și aleagă după plac adăpostul!? Era zi de vară, caldă și cam cu zăduf; musculițele de tot felul deteră din toate părțil... | 205 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Mare catran pe cei doi frați mai mari cînd îl vedeau pe Petrea fălindu-se cu taurul lui! Lasă că rîvnea fiecare la el, dar nici că era așa frumuețe de taur pentru mutra unui prostănac ca Petrea. Ce să facă el? cum să-i poarte de grijă!? — Măi Petre, grăi fratele mai mare. Hai să facem una, ca să fie făcută: dă-mi tauru... | 204 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Așa sunt oamenii cînd se îndrăcesc: chiar frați să fie, nu se dau, nu se lasă, și dacă fratele cel mai mare și-ar fi dat și căciula pe deasupra, și-o dedea și cel mezin pe a lui. Pace și înțelegere frățească nu mai era cu putință decît dacă Petrea-și păstra taurul. Ba nici așa. De cîte ori Petrea-și scotea taurul la pă... | 205 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Vai ar fi fost însă de capul lui dacă s-ar fi încumătat să-i pună cuțitul în piept, căci l-ar fi făcui mis-fărimiș fratele mai mare si cel mezin. — Am, — zise el, — să-l duc la tîrg și să-l vînd, ca să scap de el, celui ce-mi va da mai mult. Așa a și făcut. Într-o dimineață, cînd l-a scos la pășune, nu l-a mai oprit la... | 208 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | De la o vreme, începu să întîlnească oameni care ie întorceau de la tîrg. — Bun întâlnit, vere! îi zise unul mai doritor de vorbă. Frumos taur! îl duci la tîrg? Ți-e de vînzare? Ce ceri pe el? „Hait! am sosit în tîrg! își zise Petrea. Acum tin-te bine și nu te da!" — Mulțam dumitale! îi răspunse apoi drumețului. Mi-e ș... | 241 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | „Mare bucluc pe capul meu taurul acesta! își zise el amărît. Toți întreabă, dar nici unul nu stă la tîrg. Ce va fi avînd taurul acesta de nu vrea nimeni să-l cumpere!? Ar fi fost în cele din urrnă-n stare să-l deie și de pomană — numai să scape de el. Iată, în sfîrșit, și unul care voia în adevăr să-cumpere. Acesta se ... | 217 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | — Să vii mai tîrziu, îi zise apoi omului, c-o să ne înțelegem. După ce apoi omul își urmă drumul și se mai depărta, făcu Petrea ce făcu și rupse unul din cele două coarne, ca să nu mai poată zice nimeni că ele sunt prea de tot frumoase. — Frumos taur! grăi un trecător. Păcat că are numai un corn!... Iar făcu Petrea ce ... | 214 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Nu-l mai întreba însă nici acum nimeni care e prețul la care ține, și-i se urîse omului să-l tot ducă și să meargă după el. Păcatele mele! își zise el. Ce-a căzut taurul sta năpaste pe capul meu!? îmi vine să-i dau în cap, ca să se mîntuie odată!" N-a făcut-o aceasta, dar, ca să-l mai dreagă, a potrivit-o cum a putut-o... | 206 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Copacul cel bătrîn și noduros pare-mi-se că scorburos, căci începu să scîrție din cînd în cînd în bătaia vîntului, și de cîte ori scîrțîia, se pornea din el un sunet parc-ar fi scuturînd cinevs undeva o pungă de bani. Petrea trase cu urechea. Lihnit cum era să-și vîndă taurul, ca să se scape de el, era în stare să intr... | 216 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | A dat însă de dracul după ce a ajuns în fața fraților săi. Se bucura, ce-i drept, cel mare că n-o să mai poată vedea cel mezin taurul, cel mezin, că cel mare n-o să-l mai poată vedea, și se bucurau amîndoi, că nu-l mai are nici Petrea, care se bucura și a scăpat de gîlceavă; au sărit însă amîndoi i ca înțepați de vespe... | 222 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Așa a și făcut. Marțea viitoare a luat cu el securea — un securoi, nu glumă, și, fiindcă copacul tot scîrțîia și numai scîrțîia și acum, Petrea s-a suflecat, și-a mai strîns cureaua de la brîu și dă-i cu securea, dă-i cu toată virtutea, ca să-l crape si să-l doboare ca pe un nemernic care nu se ține de vorbă. Copacul a... | 209 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Frații lui, cel mai mare și cel mezin, se uitară zăpăciți unul la altul cînd aflară cum a dat el de bani. Vedeau ei că în scorbura copacului e o comoară și că mare prostie a făcut Petrea de n-a luat-o întreagă de acolo. — Măi! Tare ești prostănac! îi zise fratele mai mare. Nu vezi ta că copacul nu s-a tîrguit cu tine, ... | 262 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | — Am pățit-o! grăi fratele mai mare cînd zări un șir de care ce veneau din cealaltă parte spre dînșii. Te pomenești că prind de veste că avem bani în care și ne omoară, ca să ia banii de la noi. Voi să nu fiți însă proști, ci să le spuneți, dacă vă vor fi întrebînd, că aveți în car fie porumb, fie mălai mărunțel, fie o... | 227 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Cei doi frați mai mari rămaseră uitîndu-se buzele umflate unul la altul. Știe însă omul dește să iasă din orișice încurcătură. — Vezi tu, măi, ce e norocul cînd se ține de capul omului! zise fratele mai mare. Ce am face noi cu atîta bănet dacă n-am avea ce să mîncăm. Ca să nu murim de foame, Dumnezeu a rînduit ca unul ... | 201 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Las' pe mine, că știu eu cum să-l iau pe popa! Pe aci-i fu apoi drumul, cu un picior în prag cu altul în portița popii. — Să ne dai, zise, pînă pe-nserate cu împrumut banița, că ți-o dăm cu camătă cu tot, dar să nu crezi că sunt niscaiva bani ceea ce măsurăm cu ea. E porumb și mălai mărunțel și ce-o mai fi. Popa îi det... | 219 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Petrea ieși într-o săritură și, ieșit, rămase cu gur a căscată. Ce era adecă? Popa, nemaiputîndu-și stăpîni rîvna, în adevăr ieșise, ca să steie la pîndă. Cînd era însă să treacă peste gardul de pari, l-a zărit cînele și a sărit la el. Dă cînele să-l tragă jos, dar dă și popa să sară înapoi și, cum era cuprins de spaim... | 205 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Fratele mezin, cuprins și el de groază, luă ce-i căzu la îndemînă, sacul cu galbeni în spinare, și-o porni gata de fugă. — Stați, măi! strigă fratele mai mare, care era și mai cu minte. Ați căpiat, de-o luați atît de-a razna!? Domol, cu chibzuială, că graba strică treaba! Să-l luăm pe popa de acolo unde-o fi, să-l aduc... | 223 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | S-au dus ei așa și s-au tot dus, pînă ce n-au ajuns într-un codru des, unde i-a prins noapte — Ptiu! spurcăciune de om! strigă fratele mai mare cînd îl văzu pe Petrea ducînd ușa-n spinare cu popă cu tot. Era-n codrul cel des și-ntunecos urît să tot fugi. Se auzea, parcă, pe ici, pe colo clefăit de lupi, normăit de urși... | 224 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Ca oameni cu minte, își căutară-n cele din urmă un copac mare și crăcănat, se urcară în el și se cuibăriră toți trei între crăcile lui, ca să mai răsufle, ba să și doarmă chiar, dacă vor fi putînd. — Măi Petre! grăi fratele mai mare. Să nu te pună păcatele să adormi: stai de pază, ca să ne vestești dacă s-ar ivi ceva, ... | 211 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Erau doisprezece tîlhari de codru, haramine adevărate, cu căpitanul lor, harambașa, care era al treisprezecelea, și veneau încărcați de fel de fel de scule, mătăsuri, catifele și alte scumpeturi pe care le adunaseră de pe ici, de pe colo, și se opriră tocmai sub copacul cel crăcănat, ca să poposească și să-și facă rost... | 202 |
Ioan Slavici | Petrea prostul | Stăpînește-te! se răsti fratele mai mare. — Bădiță! grăi iar Petrea, m-apucă sughițul. Fratele mezin îi dete un ghiont. Tîlharii luară-n vremea aceasta un berbece pe care-l aduseseră cu dînșii, îl tăiară, îl traseră așa nejupuit în frigare și-ncepură să-l frigă. — Mă-năbuș, bădiță! șopti Petrea înecat de fumul cel greu... | 189 |
Ioan Slavici | Renaștere | îmi zise - - eram prieteni, deși nu ne potriveam nici la gânduri, nici la simțiminte. Lui îi era adecă milă de mine pentru că tot mai cred, iară mie îmi era milă de el pentru că-l știam lipsit de mângâierea credinței. El mai trecuse apoi patru ani la Facultatea de Medicină, unde se deprinsese a privi întreaga viețuire ... | 206 |
Ioan Slavici | Renaștere | În felul acesta făcuse din ură o mare virtute, și una din mulțumirile vieții lui era să deie dovezi despre ura lui. Mai era și de o zgârcenie adeseori mojicească, încât să facea fie de râs, fie nesuferit. Noi, colegii lui de la Universitate, țineam cu toate aceste la el, căci era de bună-credință și cu inima deschisă, ... | 209 |
Ioan Slavici | Renaștere | Pe mine nu gândul de a alina suferințe și de a scăpa vieți mă-ncântă și mă adimenește: râvnesc la mulțumirea de a da lovituri și de a-mi vedea dușmanii murind în chinuri grele. Mulțumirea aceasta diavolească i-a fost dată s-o aibă din plin și cu prisos și a gustat-o cu atât mai vârtos cu cât tatăl său, om în toată pute... | 241 |
Ioan Slavici | Renaștere | Știindu-mi părerile în ceea ce privește războiul, el nu-mi vorbea despre faptele ce săvârșise pe câmpul de luptă. Țineam însă eu să aflu dacă și după grozăviile războiului el mai stăruie ori nu în vederile lui de mai-nainte. - Vrei să-ți vorbesc cu inima deschisă, după cum îmi este firea, îmi zise el. Abia acum am ajun... | 225 |
Ioan Slavici | Renaștere | Trecând peste Mateiaș în valea Dâmboviței, drumul apucă pe sus, de-a lungul coastei prăpăstioase, de unde albia râului strânuorat între stânci nu se poate vedea, dar s-aude vâjâitul furtunatec al apelor revărsate peste bolovanii risipiți în calea lor. Măreția sălbatică a locurilor e fioroasă și încă mai fioroasă ți-o f... | 229 |
Ioan Slavici | Renaștere | Cel mai apropiat gând îmi era că nu puteam să-l lăsăm pe mort și mai ales pe rănit în starea în care se aflau. Prietenul meu se uită lung la mine. El îi ura pe ruși, pe bulgari, pe sârbi, peste tot pe slavi, pe care îi socotea cei mai primejdioși dintre dușmanii neamului românesc. Încă mai mult îi ura însă pe maghiarii... | 201 |
Ioan Slavici | Renaștere | șopti cu un gest parcă era gata să dea cu piciorul în el. Întorcându-se apoi spre mine, el dete din umeri. - Îmi pare foarte rău - zise -, dar ăstuia nu mai poți să-i dai nici un ajutor. Nu e, ce-i drept, rănit în înțelesul obicinuit al cuvântului; dar în cădere i s-au frânt două coaste și i s-a scrântit încheietura de... | 213 |
Ioan Slavici | Renaștere | - Om tare la fire, urmă el. Zace de cel puțin două zile acolo și tot se mai ține. Nu-i vorba, de scăpat mare minune ar fi dacă ar scăpa, dar tot mai trăiește, în vreme ce cellalt a murit, după toate semnele, de cel puțin două zile. De! ce să-i faci? urmă iar. Știu c-o să zici că una e să mori la margine de drum și alta... | 216 |
Ioan Slavici | Renaștere | - îi zisei - să ne căutăm de drum. - Lasă-mă în pace! se răsti el. Dacă te-ai apucat de-o treabă, ai s-o scoți la capăt. Tot vom fi găsind noi pe aici pe undeva două crăci rupte, fie de vânt, fie-n toiul luptelor, iar dacă avem crăcile, alcătuim cu chiu, cu vai targa. Căutând apoi la dreapta si la stânga, mai la deal, ... | 222 |
Ioan Slavici | Renaștere | Toate bune și frumoase; făcându-și însă anii la Facultatea de Medicină, el se dumirise că e lucru primejdios să ridici pe un om cu coaste frânte și cu încheietura de la șold scrântită fără ca să-i fi făcut mai-nainte un bandaj provizoriu, iar în asemenea împrejurări nu-ți rămâne decât să scoți fâșii din cămașa de pe tr... | 215 |
Ioan Slavici | Renaștere | Tot n-o să ne rămâie decât să căutăm fie la canton, fie chiar în sat un car cu boi, ori o căruță, în care-l ducem și pe rănit mai bine decât pe targă. - Fără îndoială, întâmpinai eu, dar perdem timp și n-o să te mai poți întoarce azi acasă. El se scărpină în dosul urechii. - Ei bine! - strigă încă mai necăjit - o să ne... | 208 |
Ioan Slavici | Renaștere | strigă dânsul când îi spusei în ce stare am găsit cantonul. - Dar nu nemții au luat ușile și ferestrile, ci ai noștri, zise unul dintre cei doi oameni. - Nu le-ar fi luat dacă n-ar fi venit nemții, întâmpină el. - Dar le-au luat abia alaltăieri, după ce au plecat nemții, grăi cellalt. El se uită zăpăcit când la oameni,... | 202 |
Ioan Slavici | Renaștere | - Urât lucru! - Mai rău decât păgânesc! Prietenul meu strâmbă din nas, dar nu zise nimic. - Ei bine! grăii eu. Săpați-i groapa, c-o să-l înmormântăm noi când ne întoarcem. Coborând încetul cu încetul la vale, el era posomorât și tăcut, iar trecând prin sat, pe lângă casele ruinate, el trăgea din când în când, așa, bolb... | 203 |
Ioan Slavici | Renaștere | - Eu nu zic nu - îi răspunsei -, dar dau cu socoteală că atunci n-o să te mai poți întoarce nici la noapte acasă. - Chiar și dacă! întâmpină dânsul. Știe omul când și unde pleacă, dar nu când și cum se întoarce. Am dat peste beleaua aceasta și eu mă gândesc mereu ce vor fi zicând sătenii despre noi dacă 1-am îngropa pe... | 204 |
Ioan Slavici | Renaștere | - Mare păcat! se văicări dânsa. E urgia lui Dumnezeu. A căzut blestemul părinților pe capul nostru, de și-au perdut oamenii mințile și s-au făcut mai răi decât fiarele codrilor. Prietenul meu iar tăcu, făcându-și de lucru pe lângă rănit, pe care-l ispiti, ca să afle cine anume e mortul și unde i se află familia. - Baba... | 221 |
Ioan Slavici | Renaștere | Tot omul are după moarte să fie îngropat în legea lui. - Aș! Bazaconii băbești! grăi dânsul. Deși pe deplin convins însă că cel ce-a murit e mort și nu mai poate să supere pe nimeni cerând mai una, mai alta, nu se îndoia nici că poate să-l viziteze, nici mai ales că hula lumii îi urmărește pe cei ce nu țin seamă de dep... | 222 |
Ioan Slavici | Renaștere | Dacă mai era apoi vorba să-i facă mortului înmormântare creștinească, erau nevoiți să-l aducă și pe el la casa babei. - Așa n-o să te mai poți întoarce nici la noapte acasă, îi zisei iar. - Se-nțelege că nu! răspunse el îndârjit. Nu vezi, că se-nserează și eu tot n-am ajuns să văd de treburile mele?! Toate merg alandal... | 225 |
Ioan Slavici | Renaștere | Pe urma lor am ajuns de batjocura lumii, încât le suntem tuturora urgisiți și nu mai are nimeni încredere în noi. Nu! - urmă el - noi am fost unii amăgiți, iar alții siliți. Băgați odată-n război, am mers orbește înainte. Uite, tocmai ca acum: am pornit-o și nu-mi rămâne decât s-o duc până-n capăt. Ce știu eu?! multe s... | 206 |
Ioan Slavici | Renaștere | Sarcina ce am luat asupra mea întorcându-mă la Câmpulung era cu mult mai grea de cum ne închipuiserăm noi. Era târziu după miezul nopții când am sosit ia Câmpulung, obosit de drum și de alte osteneli ale zilei, și abia pe la amează am ajuns să ies și să caut medic și să iau înțelegerea cu popii de la bărăție. Erau la C... | 208 |
Ioan Slavici | Renaștere | Întrebarea era deci dacă mortul de la Dragoslave a fost ori nu fiu al bisericii romano-catolice. Pentru ca să pot da răspunsul la întrebarea aceasta, am fost nevoit să trimit un om călare la prietenul meu, care mi-a dat următorul răspuns: „Iubite amice, Vestea ce mi-ați trimis m-a luminat asupra lumii în care mi s-a pe... | 218 |
Ioan Slavici | Renaștere | I-am spus că preotul romano-catolic n-are voie să prohodească pe creștinii care-n viața lor n-au fost fii ai bisericii papale. «Noi, taică - mi-a zis el — suntem datori să prohodim pe orișicine, fie creștin, fie păgân, căci oamenii, orișicare le-ar fi credințele ori rătăcirile, toți sunt fiii lui Dumnezeu și frați într... | 201 |
Ioan Slavici | Renaștere | Am rugat deci pe părintele Serafim să-l prohodească pe mort după rânduiak bisericii noastre și, vestind familia mortului despre cele petrecute, voi avea mângâierea sufletească de a-i putea spune că noi românii avem inimă și pentru dușmanii noștri. Dă, iubite amice, zor cu facerea formelor, ca să mi-l poți aduce mai cur... | 224 |
Ioan Slavici | Renaștere | Drept răsplată, pentru bunele mele îndemnări, pentru ostenelele mele, pentru faptele pornite din cea mai curată iubire nu mi se cuvenea oare mulțumirea de a fi scăpat de moarte pe omul acesta?! - Vezi cu desăvârșire greșit lucrurile, i-am răspuns. Te întreb dacă-ți pare ori nu rău de ceea ce ai făcut. Te căiești de a f... | 218 |
Ioan Slavici | Renaștere | De aceea sunt atât de dulci și de senine bătrânețele omului care și-a petrecut viața săvârșind fapte bune, și numai omul dezbrăcat de firea omenească poate să fie hain și asupritor. - O fi! întâmpină dânsul. Nu mai zic nici eu că nu, dar omul acesta, de ar fi trăit, totdeauna și pretutindeni ar fi vorbit bine și numai ... | 155 |
Ioan Slavici | O răzbunare | O, Doamne! Eu ce să-mi fac?! grăi Chiriac. Ți-am dat și iar ți-am dat câtă vreme aveam de unde să-ți dau. Îți dau și acum bucuros când și cât mă iartă împrejurările. Un psalt ca mine, însă, puțin câștigă, căci de când cu războiul, nunțile sunt de tot rare, botezurile au scăzut, oameni mor, ce-i drept, dar nu aici, la B... | 202 |
Ioan Slavici | O răzbunare | - Te pomenești c-a căzut prizonier și 1-au dus undeva de unde vestea străbate cu anevoie până la noi. - Chiar și dac-așa ar fi — întâmpină dânsa - deocamdată eu și copiii umblăm iarna în haine de vară, căci cele ce țin cald s-au învechit și sunt purtate și zdrănțuite de ți-e greu să ieși îmbrăcată în ele. A rămas, nu-i... | 203 |
Ioan Slavici | O răzbunare | M-am bucurat dar când a venit turcul să-mi spună c-o ia și-n starea în care se află. lată că au trecut însă doi ani și mai bine fără ca să fi avut vreun câștig pe urma banilor băgați în acele ziduri mucegăite. Cum îți poate trece prin gând că mi-e milă de turcoaică?! Tu știi prea bine că am colea în sertarul mesei hotă... | 209 |
Ioan Slavici | O răzbunare | Agonisise nu numai pentru sine și pentru copii, ci și pentru ca să-și plătească încetul cu încetul chiria. Caliopi era din ce în ce mai nerăbdătoare. - Tot milă e, orișicum vrei s-o cocoleșești! strigă dânsa. Cine știe ce are să fie peste șase luni, peste un an, peste doi?! Știu însă că-n vremuri ca cele de azi suta pr... | 216 |
Ioan Slavici | O răzbunare | Al tău să fie tot ceea ce vei putea să scoți, să vă îmbrăcați de iarnă tu și copiii tăi, dar să știi că nu mai am de unde să-ți dau! II Fatma, singura soție a lui Selim Ghiordun, era adevărată turcoaică, femeie cu frica lui Dumnezeu, tăcută și sfiicioasă, gata-n toată clipa de a se pleca-n fața acelora pe care-i socote... | 201 |
Ioan Slavici | O răzbunare | Mai era apoi și că Selim nu câștiga numai din vânzarea mărfurilor, ci și ca meșter iscusit, care făcea ori repara râșnițe de cafea. Nădejdea ei era că turcii-l vor schimba pe bărbatul ei cu vreunul dintre românii prinși de dânșii, ceea ce-i și făgăduiseră, dară ei au fost nevoiți să plece-n graba mare mai înainte de a ... | 206 |
Ioan Slavici | O răzbunare | - Bine, jupâneasă, i-a zis el. Uite, n-am să ți-o fac. Am și eu tată și mamă, am frați și surori, am soție și câțiva copii care au trecut în lumea cealaltă, de unde vor fi putând să-mi vadă faptele, și nu vreau să-i supăr. N-aș face-o poate pentru d-ta, dar o fac pentru cei trei copii, al căror tată-i dus în drum pe ca... | 202 |
Ioan Slavici | O răzbunare | Când s-a pomenit deci față-n față cu Caliopi, care a venit iar cu hotărârea judecătorească, Fatma a rămas cuprinsă de îndoieli împreunate cu uimire. Nu intra în capul ei cel strâmt gândul că un om în toată firea poate să zică azi una și mâne să se dezică. „De! își zise-n gândul ei. Ce nu e omul în stare să facă de drag... | 202 |
Ioan Slavici | O răzbunare | - Te plângi - îi zise - chiar când mi-o spui aceasta. Vorba e însă că am și eu copii, al cărora tată e dus de atâta timp și nu știe nimeni ce se va fi ales de el. - Vei fi având ori nu - întâmpină Fatma -, asta nu însemnează nimic: ai dreptate, și atât e destul. Am și eu copii, da’ tot îți recunosc dreptatea, și nu sun... | 212 |
Ioan Slavici | O răzbunare | exclamă dânsa. - Asemenea gânduri sunt departe de mine, îi răspunse cealaltă. Încă o dată îți spun: ai dreptate și atâta e destul. Turcii noștri n-au câtuși de puțină milă de voi când le cădeți în mână; de ce să aveți voi milă de o turcoaică și de copiii ei?! Aceasta le-ntrecea toate și-o scoase pe Caliopi din răbdare,... | 204 |
Ioan Slavici | O răzbunare | Ce era, adecă, dacă treceau ea și copiii prin iarnă îmbrăcați în vechituri?! Turcoaica i se uită cu îndrăzneală-n față. - Și mâne ori poimâne o să fii iar aici, cu altă hârtie! îi zise. N-a mai venit Caliopi, dar nici Fatma n-a mai avut zi ticnită și somn liniștit până ce nu s-a-nvrednicit să se ducă ea ca să numere ba... | 64 |
Ioan Slavici | Sepi | Era băiat leneș, dar deștept și parcă prea vioi pentru un șvab ca dânsul. În catalogul casei era trecut sub numele de Wieser Ioszef, dar acasă, la St. Ana, îi ziceau Sepl, iară noi făcuserăm din Sepl, Sepi. Gavra, unul dintre colegii și bunii mei prieteni, care era de la Cumlăuș, îl știa bine încă de acasă, și chiar în... | 204 |
Ioan Slavici | Sepi | Rezl se măritase după un notar, și bătrânul Wieser își luase băietul acasă pentru ca să-l îndrumeze în ale gospodăriei și să-l aibă mână dreaptă. Nici nu avuse de gând să scoată domn din Sepi, ci ținea numai să trăiască un timp oarecare la oraș și să-nvețe ceva, ca să se deosebească de ceilalți șvabi. Abia patru ani în... | 207 |
Ioan Slavici | Sepi | Eu rămăsesem om mărunt, iară el se făcuse de tot înalt, lat în umeri, cu obrajii plini și rumeni, om de o rară frumuseță. Nu mai era însă șvab, cum mi 1-aș fi închipuit eu, ci parcă un pui de gentri de prin Cumania. N-avuse bătrânul Wieser de gând să facă domn din el, dar tot domn a ieșit, băiet de bani gata, care-și p... | 215 |
Ioan Slavici | Sepi | Era-n el ceva a fată mare. Când se-ntâlnesc prieteni vechi, care nu s-au văzut de mult, e multă sămânță de vorbă și se dau toate celelalte la o parte. Stând de vorbă cu mine, cu administratorul, om tânăr și el, și cu prietenul meu Ferco, Sepi a uitat și gândul cu care venise, și pe cei doi zmei, care-și mușcau zăbalele... | 206 |
Ioan Slavici | Sepi | Ce faci, te rog, la pustă, când ți-a trecut pofta de vânătoare? Ceea ce face toată lumea: te pui să joci cărți, și joci, ca jocul să fie mai interesant, pe bani, mai întâi cu miza mică, apoi cum vine norocul. Prietenul meu, Ferco, cu vreo patru ani mai mare decât mine, era băiat bun, dar cam țanțoș, nu prea avea bani l... | 208 |
Ioan Slavici | Sepi | Era însă în felul cum Ferco rostise vorba ceva ce-l jignea adânc pe Sepi. Îi intrase-n minte gândul că tatăl său, care era șvab și mumă-sa, care era șvăboaică, sunt oameni foarte cumsecade, religioși, curați la suflet și la trup, cu bună rânduială în toate ale lor, harnici și buni chivernisitori, oameni despre care n-a... | 204 |
Ioan Slavici | Sepi | Acum nu-i mai erau rumeni obrajii, ci albi ca varul. Mie-mi era parcă mi se prăbușește casa-n cap. - Ei! nu-ți face inimă rea, îi zisei după ce ne scularăm de la masă. O să treacă și asta! - Nu mi-e mie de bani, răspunse el. Ce-o să simtă însă tata și mama când vor afla adevărul! ? De zis n-o să-mi zică nimic, dar mare... | 204 |
Ioan Slavici | Sepi | Și-au făcut dar sălașuri, care partea cea mai mare a anului stau deșerte. Aci se adăposteau așa-zișii „băieți săraci”, dezertori și fel de fel de alți oameni urmăriți, care-și petrec viața pe puste, unde nu pot să fie surprinși de prigonitorii lor, pe care-i văd de la mari depărtări. Administratorul îi știa foarte bine... | 215 |
Ioan Slavici | Sepi | - Mâne viu să-ți aduc arenda, îi zise Sepi administratorului. Acesta dete din cap. Îl cunoștea bine pe bătrânul Wieser. - Ba lucrul acesta să nu-l faci, răspunse el. De ce să-l amărăști pe bătrân! ? Acum se făcu Ferco alb ca varul la față. Îi părea rău c-a câștigat la jocul de cărți. - Îți dau eu chiar acum chitanța, c... | 234 |
Ioan Slavici | Sepi | Aceasta a și fost lucru hotărâtor pentru Sepi. Nu-i intra la început în minte gândul că s-ar putea să nu le spună părinților săi adevărul ori ca să primească banii pe care Ferco îi aruncase pe masă. Văzând însă strâmtorarea în care se afla administratorul, care-l ospătase cu atâta bunăvoință, încetul cu încetul s-a mui... | 214 |
Ioan Slavici | Sepi | - Mână încet, grăi dânsul. Pare-mi-se că de la stânga, despre Feldioara, ne iese cineva în cale. În adevăr, la depărtare de vreo cinci sute de pași înainte, se mișcau niște negrețe spre drum, mai întâi doauă, apoi încă una. Eu ridicai pușca și trăsei cocoșul. - Să nu te pună păcatul, îmi zise Sepi în limba maghiară, ca... | 216 |
Ioan Slavici | Sepi | Unul singur dintre cei trei, un omuleț mărunt, ne aștepta la marginea drumului. Ceilalți doi rămăseseră la depărtare de vreo treizeci de pași. Omulețul își scoase pălăria foarte umilit, ne zise-n limba maghiară: „Bună seara! ” și-ntrebă cam sfiicios câte ceasuri sunt. Erau abia opt de curând trecute. - Ceva de mâncare ... | 202 |
Ioan Slavici | Sepi | Ana, dar bătrânii nu-și mai așteptau feciorul. Dând cu socoteala că nu-l va fi găsit la conac pe administrator și-l va fi așteptat, erau încredințați că nu se întoarce-n timp de noapte, ci rămâne până dimineața la Bârnozel. Cu atât mai mare li-a fost spaima când le-am spus ce-am pățit pe drum. Mai ales jupâneasa Gretl,... | 206 |
Ioan Slavici | Sepi | Era însă în felul lui ceva - cel puțin pentru mine - nesuferit: le ascundea toate în el. Pornit o dată pe minciună, mințea în fiecare clipă, în fiecare vorbă și-n fiecare gest, ceea ce mă jignea. Orișicare faptă rea îl înjosește pe cel ce a săvârșit-o și-l umple de dispreț față cu sine însuși. Voind să nu simță și alți... | 227 |
Ioan Slavici | Sepi | Toată noaptea s-a zbătut în culcușul lui, iar ziua următoare m-a purtat prin întinsa lor gospodărie, pe la iepele cu mânji, pe la lăptărie, pe la prăsila de porci, pe la oborul mânjilor, pe la grânar și pe la hambare și mi-a vorbit despre toate, numai despre gândurile care-l frământau n-a scăpat nici o vorbă. Abia după... | 208 |
Ioan Slavici | Sepi | Tot tăcuți am făcut și drumul acesta, puțin am vorbit și acasă la noi, iar la despărțire mi-am luat ziua bună fără ca eu să fi ajuns a-mi putea da seamă cum are el de gând să-și facă bani ca să achite arânda. Câteva zile în urmă am citit prin ziarele din Arad știrea că tânărul Wieser de la Sf. Ana, întorcându-se de la ... | 226 |
Ioan Slavici | Sepi | Dedea el cu socoteala ce fel de oameni sunt cei ce i-au furișat peste noapte în curtea lui: ce-ar fi putut însă să facă! ? A tăcut și-a așteptat să plece persecutorii, care le căutau urma. Caii însă, care pot să fie goniți, treceau din mână în mână, încât într-o singură noapte li se perdea urma. Nu se îndoia dar nimeni... | 211 |
Ioan Slavici | Sepi | ? “ Mi se părea prea fantastic lucrul pentru ca să-l pot crede, și a trecut mult timp mai-nainte de a fi ajuns să mă dumiresc. Mai trăiesc încă și azi unii dintre cei ce 1-au cunoscut și 1-au știut de frică pe nemilosul Ráday, care luase asupra sa greaua sarcină de a curăți pustele de făcătorii de rele. Înzestrat cu pu... | 236 |
Ioan Slavici | Sepi | El a răspuns că lucrurile s-au petrecut de mult și nu-și mai aduce aminte amănuntele, dar a spus ceea ce știa, că nu este adevărat, ca să-i zăpăcească. L-au luat apoi la întrebare și pe bătrânul Wieser, care era consilier comunal, și 1-au ispitit, ca să afle de la el dacă cei doi cai erau cumpărați, ori din prăsila lui... | 203 |
Ioan Slavici | Sepi | Mai trebuiau să fie luați la întrebare și alții care cunoscuseră caii, deci, înainte de toate, argații de la grajdul lui Wieser și mai ales acela care purta grijă de cei doi cai și umbla cu Sepi când acesta se ducea undeva. L-au găsit și pe acesta tocmai la un șvab de la Aletea, și de la el au aflat cum atunci, seara, ... | 203 |
Ioan Slavici | Sepi | Râday își făcuse-n timp scurt reputațiunea de om care le descoase și le deslușește toate, încât nu putea să rămâie nimic ascuns. N-avea decât să urmeze înainte în calea ce-a apucat și să-l ieie la-ntrebare și pe administratorul de la Bârnozel, ca să deie pe față cele petrecute la conacul pustei, să afle cum s-a dat chi... | 242 |
Ioan Slavici | Sepi | El se cutremura și iar se cutremura, se speria de cel mai mic zgomot, rămânea cu răsuflarea oprită și cu inima strânsă când citea prin gazete câte o știre despre isprăvile lui Ráday, se aștepta-n fiecare clipă să fie arestat și adus la Seghidin, și somnul lui nu mai era somn, mâncarea lui nu mai era mâncare, viața lui ... | 220 |
Ioan Slavici | Sepi | Ticălosul de șvab! “ Iară el nu era singur așa. Putea el s-o ducă o viață întreagă în felul acesta?! O, dacă n-ar fi fost durerea cea mare a părinților săi, ar fi știut el cum să spășească vina de a fi mințit cu stăruință până chiar și pe părinții săi. - Numai păcatele sunt ale omului, i-a zis mama lui într-una din zil... | 195 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Era un vechi obicei al casei ca cea din urmă noapte a anului s-o petreacă adunați cu toții la un loc, și d-l Iorgovan Ceplac, căldărarul, ținea să păstreze cu toată sfințenia obiceiul acesta. Așa se pomenise el și cucoana Sofița, care era fată de căldărar, de fel din Brașov, și nu-și putea închipui sfârșitul anului alt... | 206 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Acum, o dată pe an, cei mici erau mari, iară cei mari se făceau mici: ucenicii ședeau în fruntea mesei, calfele se înșirau mai în coadă, cucoana Sofița servea, iară d. Ceplac turna vin în pahare. Era lucru frumos, dar nu și mare la început când patronul și stăpâna casei n-aveau copii și se lucra-n atelier cu câte trei-... | 216 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Oamenii se simțeau la început cam strâmtorări, și ucenicii, ajunși în cap de masă, steteau cu ochii în pământ și ca pe spini. D. Ceplac însă și Mitru lucrau la căldări și la cazane în rând cu oamenii, iar cucoana Sofița și fetele crescuseră în mijlocul lucrătorilor și știau să vorbească cu ei; peste puțin se deschideau... | 233 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | În preajma miezului de noapte se umpleau paharele, iară când suna de miezul nopții, se stingeau pe o clipă toate luminile, apoi, peste puțin, patronul aprindea o lumânărică de ceară, striga: „Ura! ” și-nchina paharul de Anul Nou. Ce era acum, Doamne?! Chiuiau cu toții, jucau, ciocneau paharele, zăngăneau banii de argin... | 212 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | „Ce Sân Vasii o să iasă de aici?! Ce An Nou? Ce viață?! Curat ca la priveghie! ” își zicea d. Ceplac și, marea bunătate de om blajin ce era, îi venea să ia un ciomag, să spargă căldări și cazane și să le facă toate valvârtej. Și dacă era vorba, el însuși și-o făcuse, numai el, cu încăpățânarea lui. Fusese la casă un om... | 227 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Râdeau și acum toți chiar cu mai multă poftă. Patronul râdea și el, dar mai în silă. De Sân Vasii se trec însă multe, și el n-a zis nimic nici mai târziu, dar prin februarie i-a căutat lui Pantelemon pricină și i-a făcut vânt, după ce stătuse timp de doisprezece ani la casa lui. Nu s-a mai vorbit apoi despre Pantelemon... | 239 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | - Bine, fată, se poate?! îi zise. Nici într-o zi ca cea de azi nu pot eu să am liniște?! Ea se uită mirată la el. Nu-i luase niciodată liniștea vreunei zile. - Dar eu n-am zis și nu zic nimic, grăi. - Tocmai asta e, întâmpină el, nu zici nimic, dar ești și acum după un an de zile-ngândurată, le ascunzi toate-n tine și ... | 210 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Degeaba! De ursita sa nu poate nimeni să scape: cum s-a arătat la plumb, așa trebuie să fie! ” Peste vreun ceas el a chemat pe Chiriac, care făcuse anii de ucenicie deodată cu Pantelemon și-i fusese acestuia totdeauna prieten bun. - Să te duci — îi zise - și să mi-l aduci pe Pantelemon, că seara de Sân Vasii fără de el... | 202 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | ” Afară viscolea și zăpada era adunată troieni pe la adăposturi. Chiriac și-a tras căciula peste urechi, și-a vârât mânele-n buzunări și a pornit-o din atelier în atelier, ca să afle unde lucrează, să-i caute de la atelier locuința și să-i prindă urma. E însă mai ușor să cauți decât să găsești pe un om, care, neavând n... | 213 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Nu simțea nimeni că patronul e dus rău de tot cu gândul, că stăpâna casei nu e ca de obicei și că se ivește pe ici, pe colo câte o lacrimă în ochii râzători ai Tincuței. Abia când a venit rândul la turnarea plumbului și-a adus pe ici, pe colo câte unul aminte de Pantelemon, care a turnat și el odată plumbul topit și i-... | 208 |
Ioan Slavici | Sân Vasii | Patronul stătea-n mijlocul lor zâmbind cu mulțumire, căci și aceasta tot el le-o făcuse. - Stați, nebunilor, n-o luați și voi razna înainte, că nu s-au stins încă lumânările, grăi dânsul. He-he-he! Vedeți că nu minte plumbul topit dacă-l torni cu rost în apă rece?! Să facem logodna, și numai după aceea stingem lumânări... | 88 |
Ioan Slavici | Sărăcuța de ea | Preotul încheiase slujba-nvierii, se albea de ziuă, și lumea cobora-n sat întorcându-se de la biserica de pe coaste, fiecare cu lumânarea aprinsă-n mână. Se nimerise ca anul acesta Paștile să cadă târziu, tocmai spre ziua de Sf. Gheorghe, și-n crângul acum înverzit cântau privighetorile, lunca era presărată cu flori, o... | 216 |
Ioan Slavici | Sărăcuța de ea | În partea despre sat, pe unde trecea drumul de țară, se afla un larg cerdac cu geamlâc, în care Lucica, fetița de vreo patru ani a boierului, își petrecea timpul când n-avea voie să iasă la plimbare. Pe la două dup-amiazăzi se-nseninase, ce-i drept, dar mai rămăseseră pe ici, pe colo băltoace și iarba era încă udă. Era... | 202 |
Ioan Slavici | Sărăcuța de ea | Fericit copil Lucica! Ce n-avea dânsa acolo? Jucărele pentru zece și mai mulți copii, încât n-avea decât să-și aleagă dintre ele după plac. Erau acolo păpuși mai mici, mai mari și de tot mari, toate scumpe și frumoase. Erau saloane cu mese, cu scaune și cu canapele. Erau sufragerii cu fel de fel de tacâmuri și de vase.... | 211 |
Ioan Slavici | Sărăcuța de ea | - Madam, - Întreba ea când îi era sete - am voie să cer de la fraulain un pahar cu apă? Dacă, din întâmplare, madama era de părere că nu are să-și astâmpere setea, ea răbda, iar dacă nu-i trecea setea, mai întreba peste câtva timp, dar de băut nu bea decât atunci când i se dădea voie și atât cât i se ierta. Acum ea se ... | 203 |
Ioan Slavici | Sărăcuța de ea | Copiii se uitau și ei spre geamlâc și o vedeau așa, frumoasă și gingașă, parcă nici nu era ființă viețuitoare. „Ce răsfățată și cât de fericită e! ” suspinau ei, cuprinși de uimire. „Cât de fericiți sunt! ” zicea însă și ea. O, ce n-ar fi dat dac-ar fi putut să se joace și ea cu ei la aer curat și în bătaia vântului, c... | 243 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.