author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihai Eminescu | Archaeus | Acolo aveam și eu masa mea de baștină și sara, când mi se ura cu cititul și scrisul, mă duceam la mesuța din colțul corăbiei și mi se părea că mă făceam iar copil, că eram în vremea lui Sim, Ham și Iafit . Când îl văd intrând pe bătrân zic ; „Ce drac ! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i?" . .. Iau... | 203 |
Mihai Eminescu | Archaeus | era subțire ca bâzâitul de albină, dar ți se părea că-n gura [lui] s-a așezat un virtuos de violină lung de [o] palmă și, pe o vioară cât cojița unei alune, cânta subțire și frumos, de stai îndrăgit de el... Apoi tăcu și iar începu a ciocăni cu degetelei lui lungi, încât mâna lui îmi părea un paingăn mare, care joacă t... | 209 |
Mihai Eminescu | Archaeus | îi nebun moșneagul iesta". Vezi tu, asta voiam s-o știu ! ... Omu-i ca o vioară . . . dacă pui degetul într-un loc pe coardă, sună 'ntr-un fel, într-alt loc într-alt fel, dar o vioară samănă cu alta. Astăzi mă simt dispus să fac filozofie și bine că te-am găsit, nepoate, pentru că mie-mi pari un om neofenziv și care se... | 206 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Cine ți-i Archaeus ? — șșut ! Taci, nepoate ... Toate celea la vremea lor. Am 5 să-ți spun eu îndată cine-i Archaeus, numai mai întâi bea-ți păharul de vin și ascultă următoarele cuvinte a moșului. Cugetări imposibile nu există, căci, îndată ce o cugetare există, nu mai e imposibilă, și dac' ar fi imposibilă, n-ar exis... | 203 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Când privești o fizionomie ciudată, îți vine de sine întrebarea : oare cum dracu-o fi gândind acest om? Ba lipsa unuia din cele cinci simțuri, chiar venind mai târziu , modifică radical lumea cugetării. — Cum așa? Apoi tocmai Beethoven a compus muzică pe când pierduse auzul. — Știam c-ai să-mi obiectezi aceasta. Da, Be... | 209 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Cum va fi arătând capul unui om care are - o operă ori o dramă 'n el, cu oamenii ei interesanți , cu lumina de lampe, cu pânzele zugrăvite, cu totului tot în capul lui ... Un teatru întreg în care sufletul lui, ghemuit într-un colț al salei, e singurul spectator. — Bine. Dar de ce să nu credem că făptura normală a omul... | 272 |
Mihai Eminescu | Archaeus | O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri. Există multe buruieni cari, aducând o mică modificare a organului vederii, crează înaintea omului o altă lume. O băutură preparată dintr-un burete mărește proporțiile lucrurilor. Un pai pare 2 mare cât o bârnă și omul, în reminiscența figu... | 212 |
Mihai Eminescu | Archaeus | ... În starea de nebunie toate ideile sunt de o cumplită realitate ... Omul e torturat , e pus pe cruce, e bătut, fără ca cineva să-l atingă. Cele mai cumplite dureri fizice sfâșie sufletul și-i brazdează fața ... din contra, dureri reale în senzul nostru îl găsesc nesimțitor ... Nu avem criteriu ... Nu știm dacă știm ... | 202 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Cu ce drept modul nostru să fie cel adevărat și al lui cel fals ? Pentru ce nu viceversa ? Suntem noi nebuni ori el e nebun ... asta-i întrebarea. Și de gândim numai cât de altfel a fost privirea oamenilor în alți secoli, că ceea ce ni pare nouă ciudat lor li părea firesc, că în orice lucru nepriceput n-avem decât o fo... | 202 |
Mihai Eminescu | Archaeus | ... Pământul a făcut o bucată ... Bine ... Deasupră-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit ... va să zică ce a parcurs el, când n-a parcurs nimica, căci pretutindenea stă în același loc, în același centron , în nemărginire, și dac' ar sta pe loc și dacă s-ar mișca, tot atâta ar fi ... Care-i crite... | 213 |
Mihai Eminescu | Archaeus | ... În vis el poate avea într-o singură noapte viața întreagă a unui om. Și de ce a unui om? De 6 ce nu a tuturor celor ce se 'nvârtesc împrejurul lui ? Și în câtă vreme ? în șapte ori opt oare. Dar ce-i o tragedie ori o comedie altceva ? Și, într-adevăr, dacă un asemenea op interesează, nici bagi de samă cât timp a tr... | 211 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Atuncea-ți vine-a zice că ori publicul și teatrul sunt depărtați cu două sute de ani, ori că piesa este nouă. Unde este timpul ? Când întorci binoclul, [lucrurile] ți se par într-o abnormă depărtare ... Un om născut cu binoclul pe nas ar alerga viața lui toată după nasul lui propriu, ca să-l ajungă, și ar fi foarte fir... | 210 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Am cunoscut oameni ce doreau a fi mai frumoși (cîte femei ! ), mai cuminți (câți oameni de stat! ), mai geniali (câți scriitori ! ), am cunoscut unii cari aveau dorințe de Cezar, în cari se grămădeau visurile de glorie a lumii întregi . . .dar ei vroiau să fie tot ei. Cine și ce este acel el sau eu care-n toate schimbă... | 207 |
Mihai Eminescu | Archaeus | Și etern este tot ce este întotdeuna de față .. . în acest moment. Nu ce au fost, căci au fost stări de lucruri, nu ce va fi, căci vor fi iarăși stări de lucruri. Ce este. Numai dacă vremea ar sta locului am putea vedea lămurit ce-i etern . .. Numai într-un punct în care s-ar naște un moratoriu între moarte și viață, c... | 228 |
Mihai Eminescu | Archaeus | E unul și acelaș punctum saliens care apare în mii de oameni, dizbrăcat de timp și spațiu, întreg și nedespărțit, mișcă cojile, le mână una 'nspre alta, le părăsește, formează altele nouă, pe când carnea zugrăviturelor sale apare ca o materie, ca un Ahasver al formelor, care face o călătorie ce pare vecinică. — Și este... | 211 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Sara... sara... sfânta și limpedea mare își întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălțimea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neținut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheață pe care a căzut o ninsoare ușoară și Memfis, divina Memfis, își ridică... | 315 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid și adâncit și se pierdu în umbra naltelor bolți de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii și umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un lințoliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu șiruri d... | 247 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Memfis dispăru de sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a sălii în talerul lui negru-strălucit... apoi scoase din sân o fiolă cizelată dintr-un singur ametist, luă o cupă săpată dintr-un carniol mare, pe care o umplu cu apa sântă a Nilului... | 213 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | I se părea că e un greier amărât suspendat în nemărginire... — Isis, strigă el, spre oglindă... Isis, apari! Tabla se-nnegri și deasupra-i apărură scrisori albe... chipuri de oameni și animale... Palatul întreg se cutremură lin. — A sosit ora morții mele... zise regele, ca și când ar fi vorbit cu el singur... aștept să... | 256 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope ?... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singură se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, ina... | 201 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Deschise o ușă c-o cheie de aur, o închise iar după sine... și cu asta închisese porțile lumii după el... era singur, singur într-un mare mormânt... El aprinse o faclă... Înăuntru se-ntindeau colonade, chipuri de zei abia lovite de lumina roșie a făcliei, a cărei raze treceau fulgerătoare pe chipurile urieșești și negr... | 205 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Ah, nu cuteza s-o spere. El umbla ca-n vis... umbla pe o generație de oameni... un sărman visător sfărâmat de durere, doritor de moarte... El deschise repede ușa de la o treaptă ce ducea sub piramidă, luă făclia... și adânc departe sub piramidă se vedea sticlind un plan negru și strălucit... Parcă un ocean se mișcă mut... | 218 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Regele coborî iar la malul lacului... un podiș de prund, peste care apa trecuse, ducea la insulă... El mergea pe cărare... apa-i ajungea până la genunchi... mișcările lui nășteau cercuri murinde pe suprafața apei și poalele mantiei ajungeau în apă. Ajunse la insulă... În lumina roșie... pin umbra neagră a arborilor, pe... | 216 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Te urmez în noaptea de unde nu-i reîntoarcere... Cerul cu stelele lui, Nilul cu eternele-i unde... divina Memfis... generații vor plânge... și eu mor... mor, căci ai murit tu, palidul meu copil... copilul meu... al meu... El apăsă fruntea de mâinile ei unite... întuneric... o negură rece cuprinse creierii lui, i se păr... | 210 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Un franciscan tânăr și palid trecu pe lângă el... el s-aruncă la picioarele lui și-ncepu să-i sărute poalele rasei și-și ridică mâinile plângând spre el... — Copii răutăcioși și fără de milă!... strigă franciscanul c-o voce tare și sonoră, nu vi-i rușine să chinuiți un biet idiot... un cerșitor... nu vedeți cum plânge,... | 241 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Cerșetorul dormea cu capul în umbra murilor... adică cine știe dacă dormea numai... Umbra uscată a murilor caselor, lenea cea călduroasă a zilei, nici o mișcare, nici un glas... ce fel murise toți oamenii în acest oraș sau dormeau... căci tot strigătul de mai înainte n-a fost decât o întrerupere a unei lungi și constan... | 218 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Cucurigu! strigă el, primblându-se într-o ogradă deșartă sub un gard, peste niște bulgări de piatră și prin glod, în care-i rămânea urmele labelor ca o scrisoare de zodii... Cucurigu... Dar nu-i era bine...Îi era greu capul... creasta i-atârna în jos, ochii lui cei rotunzi ca două altițe de oțel erau păinjeniți... el î... | 203 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Sara, pe lună, veniră cu două scânduri bătute în cuie una de alta... Îl puseră pe ele și se uitară și ei cam așa cum se uită omul la mort... este totdeauna o simțire, nu de compătimire, dar de deșert sufletesc cea din fața unui cadavru... — Frumos bătrân, zise unul, pare că e un împărat răsărit din povești... Pletele s... | 201 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Luară lopețile de-a umere și, în noaptea cea clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitir... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o suflare lină, murii cei albi, ce se ridicau peste câmpia crucilor și a mormintelor, luna, ce trecea atât de palidă și dureroasă... și, de depa... | 233 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Era o lume de semiîntunerec și mezzavoce. O candelă ardea în mijlocul sălii a cărei lumină creștea din ce în ce, din un punct ca vârful unui ac într-un licurici, din licurici într-o flamă subțire și albastră, și cu cât flama creștea, cu atât vocile s-auzeau mai tare, tot mai tare... până ce deodată în sala iluminată și... | 204 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Era ca un orizont negru și fără de sfârșit... nimic, nimic... numai prezent avea... trecut defel... sau unul atât de tenebros încât nu vedea nimic pe el... departe, departe... ca și când într-o noapte neagră ca lumina din sticla cu cerneală... ai vedea undeva un foc arzând... Cer înnorat și negru... pământul și noaptea... | 262 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Bătrânul sur se uita uimit la lucrurile ce-l încunjurau... un pas instinctiv îl dusese în această vizunie... el găsise cheia la sine... Un dulap vechi de lemn mohorât, lucrat cu fel de fel de sculpturi, era pe jumătate deschis, o candelă de sticlă roșie-închisă vărsa raze slabe de rubin în cămara pustie... el deschise ... | 211 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | El își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit... deschise o ladă seculară și mohorâtă... scoase din ea haine frumoase de catifea și se schimbă în ele... Scoase o oglindă din ladă și se admiră în ea... găsi un șip vioriu plin de mireasmă și-și stropi hainele cu ea... și când ieși din turnul vechi, cu pălăria lui cu ... | 208 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | zise ea încet... ședeți în fața mea... am să vă istorisesc multe... Ochii ei mari și întunecați purtau în ei o durere fără de lacrimi... Uscăciunea lor teribilă trăda disperarea. — Vorbește, copila mea. — Signore... familia mea m-a destinat să vă fiu soție... și trebuiesc s-o fiu, căci nu am nici o putere de rezistență... | 227 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | să nu pierdem vorba-n zadar. Ai voit să-ți nefericești copila, și eu nu voi ca bogăția mea să fie cauză la aceasta... Știu că ești sărac, conte... dăruiesc deci drept zestre miresei la care renunț jumătate din averea mea... Puteți chema un notar... Notarul fu adus iute. Marchizul dictă actul de donațiune... Contele-i s... | 237 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Era un parc cu o pădure veche, unde pe ruinele copacilor vechi și putrezi cresc cei noi și tineri... Trăsura intră în curtea plină de ierbărie și de huci sălbăticit, ajunse la scări... el îi dete drumul și intră în înaltele și surele hale ale castelului, cu pereții reci de piatră patrată, cu mobile antice și veștede, c... | 273 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | El băgă spada în bute și ținu cupa... Un vin ca chihlimbarul, transparent... mirositor curse din bute... El o astupă, își apropie buzele de acel lichid vechi... și bău paharul întreg. I se cutremură corpul de plăcere... Părea că chipurile de piatră începeau a se legăna pe piedestalele lor balanțând cu mâinile, apoi el ... | 254 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | A doua zi se sculă, lumânarea mai era un muc numai în sfeșnicul cel de argint ce ardea abia... El găsi pe masă o legătură de chei și, topite, multe ămucuriî de lumânări de ceară galbenă... Aprinse unul de mucul ce era să se stingă, luă cheile și deschise o ușă ce ducea într-o suterană alăturată. Ținea lumina în aer cu ... | 209 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Simțiri întunecate îi turburau pieptul... O imensitate de dorințe îi mișca inima și toate... toate realizabile. — Ah, zise el încet... lume, am prins colțul fericirii în mână... Am aur, și de-aș zice de o mie de ori aur, n-aș ști încă bogăția ce o am în puterea mea... Și ce nu poți cumpăra cu acest metal strălucit, în ... | 201 |
Mihai Eminescu | Avatarii faraonului Tlà | Un cerșitor pe stradele Sevillei... Ce sunt cu tine?... Tot ce voi... Ce este în tine?... Nu pot afla un răspuns din sunetul tău... Ce este în tine? Este amor? Nu. Unde-i?... E amiciție, mărire, geniu. Nu... căci nu-l văd... Și totuși este tot... tot... În vremea asta marchizul Alvarez se trezise dimineața în casa cont... | 122 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Nenirocirile schimbă firea oamenilor. Din veseli îi face triști, din triști îi face vaseli, încât și ei se minunează de aceste transformări ale naturii. Într-o țară îndepărtată locuia cu părinții lui Contele Sex, coborâtor dintr-o familie de mari seniori, a căror bunici își plimbase plictiseala peste mări și țări. Pe m... | 210 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Își făcuse un cort și se ocupa cu vânătoarea și pescuitul. Luase în pribegia lui pe fiul indianului pe care îl aduseseră părinții lui odată cu acel castel fantastic. Mama și tatăl lui muriseră, încât bietul negru rămase singur pe lume, ca și Edgar, fiul stăpânului său. Amândoi își petreceau vremea cu vânatul și pescuit... | 201 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ― Sunteți bine venit, domnule ! răspunse Edgar, întinzându-i mâna. ― Mă recomand prințul Glinka. ― Contele Edgar de Sex. După ce își istorisiră viața lor, prințul, înainte de plecare, le istorisi legenda insulei misterioase. ― Ați văzut, nu este așa, insula este foarte vechie, e din timpul grecilor care veneau la Tomis... | 204 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Soția lui murise de întristare mai de mult. Luni de zile se luptară ei cu furia valurilor și a vânturilor. După multe suferințe, corăbiile ajunseră la insula misterioasă. Averile fură descărcate și prinții fură primiți cu multă cinste de locuitorii insulei și de marele preot cu fiica lui. Bătânul prinț se însănătoși. D... | 217 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Părăsind insula îi blestemă să trăiască înmulțindu-se și mâncându-se unii pe alții. Insula de o mie și mai bine de ani a rămas pustie. Pescarii cântă pe o arie veche aceste cuvinte populare rămase la gurile Dunării: A fost odată un prinț bogat, Valurile, vânturile... Și dânsul aici a îngropat Comori de aur și-a plecat;... | 215 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Sosit la colibă ciocăni și, neprimind răspuns, căută cheia în locul obișnuit și intră. Un foc bun pâlpâia în vatră. Dezbrăcă scurteica și se așeză într-un fotoliu așteptând pe Edgar. Într-amurg sosiră și ei. Bob se apucă râzând să pregătească cina, fericit că vedea pe stăpânul său vesel ca în copilărie, rare clipe, de ... | 204 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Este mai greu ca tot ce am văzut vreodată. ― Ai dreptate, răspunse Edgar, dar bagă de seamă să nu-ți ardă mâncarea pe foc. Acest rac stălucește ca aurul șlefuit. De alfel, vom vedea mâine. Am să încerc să ți-l desenez. Edgar se așeză la masa mică, luă un condei și cerneală, dar nu găsea hârtie. ― Nu face nimic ! Asta a... | 205 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ― Glumești, prietene ! Desigur, a craniu poate să semene schița ta, dar nu-i defel un rac !... ― Mustețele ! zise Edgar, mustețele !... Îmi pare că le-am redat destul de bine. ― Foarte bine, dar nu le văd ? ! Îi întinse hârtia, căci desenu semăna, să juri, cu un cap de mort. Edgar luă desenul supărat și voia să-l arunc... | 208 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ― Numere ! ― Da, pe o placă. Apoi rătăcește ceasuri întregi fără să-l mai văd... și când se întoarce, pare mai obosit și mai prăpădit ! ― Nu poți tu să-ți explici pricina purtării ? I s-a întâmplat ceva care să-l supere ? ― Nu, nimic nu i-a tulburat liniștea până la găsirea acelui blestemat de rac. ― Atunci cum ...? ― ... | 225 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Dar pentru ce ai venit la mine, Bob ? ― Am fost prea tulburat, de am uitat să vă dau scrisoarea de la stăpânul meu. Iat-o. „Prietene, Pentru ce n-ai mai venit pe la mine de atâta vreme ? Sper că nu te-ai supărat de neașteptata și repedea mea schimbare. Am avut de atunci o mare pricină de neliniște pe care nu îndrăznesc... | 210 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Edgar ne aștepta cu o nerăbdare de om bolnav. Ochii lui aveau o strălucire nenaturală, făcând să reiasă și mai mult gălbeneala feței. ― Ei, ce mai faci, prietene Edgar ? ― După cum vezi, sufăr și sunt chinuit de o mare neliniște. ― Locotenentul Șuteu ți-a înapoiat racul ? ― Da, și pentru nimic în lume n-am să mă despar... | 216 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Ce vrei să fac cu soarta acestui minunat rac ? ― Dragă prietene, scumpul meu, nu vezi că ești bolnav și ai face mai bine să te așezi în pat decât să te interesezi de soarta acestui rac mort. ― Pipăie-mi pulsul ! strigă Edgar. Îi pipăi pulsul. N-avea nici urmă de friguri, dar cineva poate fi bolnav și fără asta. Îl sfăt... | 210 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Două ore de rătăcire, am ajuns pe țărmul mării, unde ne suirăm în lotcă, și astfel plecarăm în largul mării spre insula misterioasă. La început protestai, dar Edgar se uită la mine așa de duios, încât mi-a fost milă de privirile lui și m-am lăsat în voia soartei. Plutirăm încă două ore în largul mării, când apăru în fa... | 205 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ― Cum, Bob, ți-e frică să atingi un rac mort. Apucă-l de această ață, dacă vrei; dar dacă nu-l iei cu tine într-un fel oarecare, am să fiu silit să te lovesc. Neavând ce să mai spuie, Bob luă racul de capătul sfoarei și începu să se suie pe copac cu o nemărginită băgare de seamă. Suirea era grea din cauza fricii raculu... | 217 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Se frământa cu gândul cum să-l convingă să plece acasă din acest loc pustiu și periculos, când auziră din nou glasul lui Bob. ― Mi-e frică să merg mai departe, ramura este aproape uscată în toată lungimea ei. ― O ramură uscată ! spui drept, Bob ? răspunse Edgar cu o voce care tremura de emoție. ― Da, stăpâne, E uscată ... | 232 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ― Vai ! e prins bine de trunchi stăpâne ! Înțepenit cu un cui mare. ― Bine ! răspunse Edgar mulțumit. Acum, bagă de seamă la ce ți-oi spune : caută ochiul stâng al craniului. ― Oh ! vai ! mi-e frică, stăpâne, îl privesc bine, dar nu are de fel ochiul stâng. ― Caută, neghiob blestemat ! Știi să-ți deosebești mâna dreapt... | 201 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | El ajunsese la picioarele lui Edgar, iar dânsul luă casmaua. Înseamnă în pământ un cerc de un metru în diametru împrejurul racului și ordonă lui Bob să dea drumul sforii și să coboare din copac. Apoi cu mare grijă înfipse un băț unde rămăsese racul și măsură distanța de cinzeci de centimetri dintre arbore și semnul ce ... | 234 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | După atâta muncă zadarnică, nici un semn nu se arăta. Făcuseră o pauză și apoi mai sfedeliră pământul încă douăzeci de centimetri. Descurajat, în sfârșit, Edgar ieși afară din groapă. Dădu poruncă lui Bob să strângă casmalele, scoase botnița câinelui și o pornirăm în tăcerea nopții spre țărm, pentru a ne sui în lotcă ș... | 201 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Și sărmanul negru de frică arăta mereu ochiul drept. Atunci Edgar reluă sfoara, bățul și însemnă un nou punct mai departe cu un metru și jumătate de locul unde săpase înainte. Trase iar un cerc și tustrei începură să sape din nou. ― E nebun rău, sărmanul Edgar, șopti prințul Glinka negrului la urechie. Dar privind la e... | 203 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | În timp ce prințul lovea cu casmaua, se poticni, din pricină că vârful ghetei îi intrase într-un belciug gros de fier ascuns pe jumătate în pământ. Atunci observară dânșii că am descoperit o ladă de lemn, în formă dreptunghiulară și care era perfect conservată. Lada era încinsă cu benzi de bronz late, întocmai ca un gr... | 208 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Cu multă greutate o cărară la lotcă, și o porniră în larg cu bogățiile descoperite. Greutatea era așa de mare, încât, dacă nu-i ajuta vântul, valurile furioase i-ar fi trimis la fund. Ajunși la colibă, se odihniră, apoi după ce prânziră, petrecuseră o parte din zi să scoată conținutul. Totul era pus claie peste grămadă... | 216 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ― Ți-aduci aminte, ― zise el, ― de seara când ți-am arătat desenul grosolan al racului de aur; atunci am fost în treacăt atins de încăpățânarea cu care-mi susțineai că seamănă a cap de mort. Mai întâi credeam că glumești; dar ironia d-tale m-a silit să arunc în foc bucata de pergament ce mi-o înapoiaseși râzând. ― Vorb... | 230 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Deci era o taină. M-am sculat hotărât s-o descopăr, am stâns cu grijă pergamentu și mi-am îndreptat toate gândurile asupra acestei enigme pe care voiam s-o lămuresc. După ce-ai plecat supărat de la mine și după ce Bob adormise adânc, începui să mă gândesc în ce mod acest pergament îmi câzuse în mână. Găsisem racul pe m... | 220 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Care-i raportul ? mă vei întreba d-ta. Voi răspunde că craniul este simbolul binecunoscut al piraților. În toate întreprinderile lor au înălțat stegul cu cap de mort. Bagă de seamă bine că vorbim de pergament și nu de hârtie. Pergamentul e aproape nepieritor și adeseori se scriu pe dânsul documente de mare importanță. ... | 201 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | Mi-am adus aminte atunci de toate întâmplările ce au urmat în timpul vizitei d-tale. Era frig. Un foc mare pâlpâia în vatră, Bob pregătea cina. Asezași scanul foarte aproape de foc. Când ți-am dat pergamentul, câinele intrând în colibă ți-a sărit pe umeri. D-ta îl mângâiai cu mâna stângă, lasând să cadă dreapta în care... | 208 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | de cap un cracă șapte a pe află se unde uriaș copac un e pustie insula În Am rămas mut în fațe lor, dar un semn, de trimitere rătăcit la colțul pergamentului m-a lămurit. Cel care îl scrisese era oriental și avea scrisul de la stânga la dreapta [1] . Am cetit dar: „În insula pustie e un copac uriaș unde se află pe a șa... | 216 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | De altfel nici propoziția „măsura unei greutăți”, decât tot atunci când racul, care murise, sărmanul, pe drum, îl legasem ca un obiect de o sfoară și i l-am dat lui Bob să-l ție, căci: „racul de aur este cheia care sfredelește pământul”. Îți aduci aminte cum dânsul l-a coborât din pom spânzurându-l în jos. Racul de aur... | 201 |
Mihai Eminescu | Comoara misterioasă | ! Sunt ale acelor nenorociți care au luat parte la îngroparea comorii pe vremuri. Stăpânul, pentru ca să se piardă orice urmă, i-au omorât cu două lovituri de târnăcop, când terminaseră lucrul, drept răsplată a credinței lor. Tetminând spovedania, ConteleEdgar de Sex, împreună cu Bob își ridică peste câtva timp partea ... | 127 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Se poate considera de exemplu ca scoarță a volumului (alias doașcă) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sau ca așa-numit Avant-propos, esprimându-mă franțuzește, ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga bine de seamă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu citește decât titlul unei cărți, partea cea mai... | 243 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Daca însă și această carte de calicie de autor românesc (ar-chaism: declarare de faliment) nu ar fi de ajuns ca să sperie pe cineva de la citirea acestor șiruri – atuncea vom începe anume pentru acest cinic nesperios și anume: Precuvântare Cocheta damă: Lumea – are un stabiliment de foto și litografie, în care fabrică ... | 201 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Încă una! Pe reversul acestor bilete ce circulă pe pământ sunt scrise lucruri nediscifrabile – și cu toate astea ele se descifrează toate abia atunci când biletul încetează de a circula. Biletele nu circulă toate până la un anume termen; ele variază în termenele lor. Cu cât termenul e mai scurt, cu atât reversul e ma... | 239 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | etc. etc. și așa în infinit. Mașinele din Tipogrfia D-nei Lumi sunt eterne; ele se numesc și legi; combinațiunile curioase a D-lui culegător Destin sunt asemenea curioase; ele se numesc; împregiurări. Gurei-lumii jurnaliștii i-a dat încă o numire mai frumoasă – așa ceva gogoneț și simpatic totodată – i-au zis: Opinia ... | 204 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Fiind așadar că Doamna Lume sau Domnul Public e aceea sau acela care dă tactul atât la existența, cât și la judecata asupra unui umilit individ, ca sub... sau nesubsemnatul, de-a-ceea îmi iau și eu libertatea de-a-i adresa următoarea adresă prin care cer carte de legitimație sau răvaș de drum, pe vecie, pentru de-a cut... | 208 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Marfa cu care am eu de gând să trec prin imperiul matale e de asemenea scrisă. Aș voi nu ca să treacă, ci ca să se treacă. Aș vrea ca să se cumpere, dar n-aș vrea ca să fie vândută cuiva sau de vânzare pentru cineva – după uzul obicinuit a cam cerut de la unii și de la alții. În fine, nu cer o carte de trecere, ci mai ... | 224 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Sfârșesc prin a nu vă săruta mâna, pentru că orcât de mic sunt eu și orcât de mare ești mata, totuși celei mai mari părți a matale îi pare bine să fie egală cu mine, adică egale între sine, pentru că și eu fac parte din partea cea mare a matale, care parte voiește suspomenitul lucru, după părerea unora din ai matale, n... | 223 |
Mihai Eminescu | Contrapagină | Amic or inamic – toute-egale, M. B. | 7 |
Mihai Eminescu | Cezara | Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisi... | 217 |
Mihai Eminescu | Cezara | De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii d... | 219 |
Mihai Eminescu | Cezara | Acea fereastră dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate — ici un sfânt, colo un cățel zvârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe risipită pe perete. Un dulap cu căr... | 233 |
Mihai Eminescu | Cezara | S-apropie de fereastră și se uită în grădină jos la iarba moale, crescută-n umbra virgină a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi luă creionul și desemnă pe perete o portocală. Luă un papuc, îl puse pe masă și se uită la el, apoi deschise-o carte bisericeasă și pe-un colț de pagină zugrăvi papucul. Și ce ... | 204 |
Mihai Eminescu | Cezara | Să mă ia dracul, fătul meu, dac-am fost trist vrodată. Tristețea fuge de mine ca cumătru-meu de tămâie. Dar lasă asta... hai în oraș cu mine. Azi, intrând la starețul tău, am făcut o față cătrănită și turcească... am spus că-mi trebuiești tu pentr-o comândare, am mințit ca totdeauna — în sfârșit, îți concede societatea... | 240 |
Mihai Eminescu | Cezara | II — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoiește c-o poți face aceasta, cine, că ești în stare s-o faci. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui. Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului ca doi oameni de onoare ce sunteți... dar până nu-ți sunt fem... | 218 |
Mihai Eminescu | Cezara | Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. — Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? — Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis", zise pictorul surâzând, d-ta Venus, el A... | 228 |
Mihai Eminescu | Cezara | — Dar bine, tată, n-o s-alerg eu după el, zise ea roșie ca focul. — Vrei s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... nu-i venea la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de f... | 224 |
Mihai Eminescu | Cezara | Ea-și culcă capul într-o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resignată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce-i drept, i-ar fi și plăcut. Ce întunecoase bucurii simțea inima ei în acea privire, ... cum ar fi dorit... ce ar fi dorit?... Ah! cine o spune... | 222 |
Mihai Eminescu | Cezara | Un singur loc de intrare este — o stâncă mișcătoare ce acoperă măiestru gura unei peștere care duce pân-înlăuntrul insulei. Altfel cine nu pătrunde prin acea peșteră crede că această insulă este o grămadă de stânci sterpe înălțate în mare, fără vegetație și fără viață. Dar cum este inima? De jur împrejur stau stâncile ... | 247 |
Mihai Eminescu | Cezara | În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez t... | 224 |
Mihai Eminescu | Cezara | El joacă rolul unei fete naive pe care amantul ar fi descoperit-o. În genere îmi place a reprezenta pe femeia agresivă. Bărbatul e firește agresiv, va să zică natura se repetă în fiece exemplar în astă privință și excepțiile ei sunt tocmai femeile agresive. Este o nespusă gentilețe în modul cum o femeie ce iubește și c... | 213 |
Mihai Eminescu | Cezara | Găsesc pe de altă parte că un tânăr nesedus e mai greu de a seduce decât o fată, și că biata Venus trebuie să-și fi avut chinul ei cu Adonis. Este un mister în această aversiune înainte, în tristețe după plăcere. Dar eu nu-l pricep. Umblu la școală. Știi la cine: la albinele mele. Am părerea cum că toate ideile ce plut... | 204 |
Mihai Eminescu | Cezara | Dar, vei răspunde, părinte, duci idei și cugetări în natură după analogia împrejurărilor omenești, judeci așadar organizațiunile de stat ale animalelor numai întrucât le vezi asemănătoare cu cele omenești și încifrezi lumea noastră în lumea lor. Nu. Oamenii înșii duc o viață instinctivă. De obiceiuri și instituțiuni cr... | 205 |
Mihai Eminescu | Cezara | Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă vo influență, să însemneze ceva, să incifreze ceva în natură, ea care nu-i decât o incifrațiun... | 241 |
Mihai Eminescu | Cezara | Acest din urmă o face pentr-un pahar de vin ce-l are in petto, altul pentr-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroană, dar la toți în esență este aceeași, un moment de beție. Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine — în școală la ele văd că suntem umbre fără voință, automați care facem ceea ce trebui... | 202 |
Mihai Eminescu | Cezara | Aș vrea ca cineva să-mi ieie locul în această sihăstrie, căci sunt bătrân și poate curând să-mi bată ora mântuirii. Vină tu, dar numai după ce voi muri... pe cât trăiesc scutește-mă și tu. Am trebuință de singurătate. Bătrânețea este o moarte înceată, ce încet bate inima mea acum, ce iute bătea înainte de 60 de ani... ... | 216 |
Mihai Eminescu | Cezara | În vremea asta Cezara, curioasă și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită întrucât înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de o senină seriozitate întindea Arhangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul ca... | 250 |
Mihai Eminescu | Cezara | Să vorbim încet... cel puțin lectorii mei închipuiască-și că le vorbesc la ureche... ia să vedem, rămas-a mâna Cezarei tot la ochi? Sânii îi crescuse într-atâta de bătăile inimii încât sărise un bumb de la pieptărașul cam îngust de catifea neagră... de ce-l și încheiase? Dar cine știa că inima ei o să aibă asemenea tur... | 233 |
Mihai Eminescu | Cezara | În vremea aceea Ieronim stătea pe piedestal drept, nemișcat, mândru ca un antic Apollo în semiîntunericul vânăt al odăii, pe care pictorul îl făcuse anume pentru a nimeri tonul fundamental al figurii. — Ieronim! întrerupse Francesco tăcerea ce domina în sală. Cezara se sperie la aceste sunete. Îi veni ideea ciudată că ... | 213 |
Mihai Eminescu | Cezara | Din tremurătoare deveni lină — acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. — Mi... | 208 |
Mihai Eminescu | Cezara | De ce să mai îmbrac amorul cu vălul rușinii... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? Tu crezi că sunt o nerușinată, o rea, o femeie de defăi... | 218 |
Mihai Eminescu | Cezara | Amorul este o nenorocire și fericirea ce mi-o oferi, venin. Că n-o știi aceasta este împrejurarea care te face adorabilă. Dac-ai avea pentr-un moment ochii mei, ce altfel ți s-ar arăta această lume în care tu cauți și speri a găsi ce nu-i în ea — fericirea. Tu zici să te iubesc. Dacă te-aș putea iubi ca pe-o stea din c... | 205 |
Mihai Eminescu | Cezara | Să mă frizez ca să-ți plac, să-ți spun minciuni ca să petrec mintea ta ușoară; să mă fac o păpușă pentru... cine o și mai spune pentru ce? Nu! nu mă voi face comediantul acelui rău care stăpânește lumea; mi-e milă de tine, de mine, mi-e milă de lumea-ntreagă. Mai bine mi-aș stoarce tot focul din inimă, ca să se risipea... | 204 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.