Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Mihai Eminescu	Moartea lui Ioan Vestimie	Cu toate astea, cu toată voința din parte-i, nu putea mișca nici brațul din acea cumplită amorțeală, nici piciorul; ceea ce simțea însă în suflet era o estremă mulțumire, un sentiment de ușurare a inimei. Când se trezi acuma, se trezi nu acasă, ci 'ntr-o grădină mare și frumoasă, pe arborii căreia atârna omăt. Vro câți...	245
Mihai Eminescu	Moartea lui Ioan Vestimie	De astă dată el se duse întâi acasă. Alexandru dormea horăind în patul lui. Măi Alexandre, scoală-te, zise el. Alexandru se sculă speriat și dibui prin întuneric după un chibrit. — Ce cauți chibrit, nu vezi destul de bine? — Ba văd, dar trebuie să-mi țin mâna la ochi. Pe Ioan îl trecu atunci un fior de bucurie. El știa...	204
Mihai Eminescu	Moartea lui Ioan Vestimie	Cântece, vuiet, danț... dar mai ciudat i se părea că orice femeie îi zâmbea, ba-l lovea peste obraz cu evantaliul, chiar fetele cele mai rușinoase nu se jenau de loc de el. Dacă una ajunsese până a-l ruga să-i încheie calțaveta, și cu toate acestea, deși era cea mai veselă, era însă foarte de treabă. Când muzica reînce...	145
Mihai Eminescu	Moș Iosif	Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele viț...	204
Mihai Eminescu	Moș Iosif	Adesea nimerea între foi zăloage de mătase cadrilată ori verde, acolo-și oprea privirea mai multă vreme, apoi iar întorcea și scria cifre pe o hârtie, însă bisericește — adică cu slove; o tăcere adâncă era în cămară și numai pana cea veche de gâscă scrâșnea pe hârtia vânătă și grunzuroasă ori suna izbită de călămările ...	216
Mihai Eminescu	Moș Iosif	Cu drept cuvânt presupunea cum că ei nu au decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihi...	202
Mihai Eminescu	Moș Iosif	Aceasta era legătura dintre cunoștințele lui pozitive și-ntre astrologia lui. El nu găsea nici o contrazicere în Biblie, unde toată lumea se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor. Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru plăc...	207
Mihai Eminescu	Moș Iosif	Tocmai așa cum un ceasornic ar face și pune pe rând toate rotițele și pana ceasornicului, așa D-zeu mai întâi pământul l-a făcut ca o roată neînsemnată și după aceea abia a făcut roata cea mare și, mijlocul sistemei, soarele. Istoria veche era pentru el o pregătire la creștinism, evul mediu era plantarea lui, iară vrem...	227
Mihai Eminescu	Moș Iosif	Și ceea ce-l jena mai mult era că această lume contrazicea în curentul ei curentului aceluia pe care el și-l pusese ca ținta istoriei omenești. El citise încă-n tinerețe scrieri de-ale enciclopediștilor, dar ei-i insuflase apatie. Dovezile lor îi păreau silite, căci se-ndreptau toate contra unei axiome pe care el nu pe...	220
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămari î merite ale părintelui er...	201
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	nu cădea!... potcapul dracului!". Cu totului deosebit în felul său, om cu duh și cu multă cunoștință de ale lumii, era dascălul Pintilie Buchilat. El era foarte moqué* p[e] popă pentru că-l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine nici în crâșmă, afară de aceea el zicea că popa nu știe carte. Și popa, aceeași vorbă despr...	236
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	În taină o putem comunica că-i plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul Nicodim umblând pe la prohoade și pe la pomene cu Basaltirea or[i] cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părinte și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era cu ciubote lungi. Era un spectacol de invidiat....	208
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	Nicodim, cu lăcata de la biserică-n mână, adormise într-o strană și cânta prin somn Doamne miluiește! Când tresărea pe trezite, începea mai tare, când adormea zicea tot mai încet. În fund, lângă pridvor, erau mai mulți oameni din curtea boierească care vorbeau încet între ei mai una, mai alta. Popa mormăia încet în alt...	201
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	Trăsni-l-ar crucea lui Dumnezeu, Necurat, cum mi-o fript mâneca, zice cu spaimă Buchilat. ― D-apoi cum puțea în biserică, zice Nicodim, gândeai c-o dat cineva foc [la] biserică. ― Necuratul! Putoarea iadului! ― Chiu! popa-n biserică. ― Țineți, mă, nu lăsați ușa. În fereasta bisericii: Beh! ― Pintilie! mergi de trage cl...	219
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	Iară asemenea unui chip nepieritor prin chipuri omenești și trecătoare, asemenea unui cârnațiu făcut cu gingășie între cartaboșii cei mari, strălucește un tânăr viteaz în întunecata mulțime. Tânăr plin de speranță, el salută cu entuziasm pericolul și fericita* victorie. El a numărat abia douăsprezece roze și în conform...	207
Mihai Eminescu	Părintele Ermolachie Chisăliță	Am mai putea scrie un capitol [cu] subtitlul: Cum părintele Ermolachie a crezut a face îndestul onorii *, spre a releva fel și formă în care acest venerabil om a-ncercat a bate tot satul pentru necinstea făcută, fără ca satul s-o simtă. Mai întâi gândea să citească molitve și să cheme urgia dumnezeiască asupra satului....	165
Mihai Eminescu	Poesis	M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un...	207
Mihai Eminescu	Poesis	Ce-mi păsa mie ― trebuia să mai intru în casă, să-mi mai readuc încă o dată aminte de singurele fericiri ale vieții mele. Am rupt sigiliul de pe încuietoare și-am rupt și încuietoarea. Am intrat înăuntru ― și-n camera ei. Era ca în ziua întâia a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurii s...	202
Mihai Eminescu	Poesis	Ce eram să fac? Să cerșesc, aș fi roșit. M-am vândut dar. Cu-acest mijloc am căpătat bani mulți, prea mulți încă ― căci tata a murit. Să-ți descriu ce-am simțit după ce l-am înmormântat? De câte ori am cugetat să mă duc la tine, să înconjur picioarele tale cu brațele mele, să te rog, să te conjur ca să mă ierți. M-aș f...	206
Mihai Eminescu	Poesis	Apoi, șezând lângă piano, începui a cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat când capul tău cel negru și genial dormea în poalele mele. Să mai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam spera. Așa-i că tu mă ierți? De-ai fi fost numai tu și eu în lume... ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii ce...	202
Mihai Eminescu	Poesis	Poate că ea, aeriană, îmi atingea părul, îmi săruta fruntea mea. Umblai mult prin casă, bântuit de idei când dulci, când amare. Apoi dezbrăc ându-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine -capul ei cel blond și dulce pe pieptul meu ― gura mea fierbinte pe fruntea ei albă ― și nu era nimica! Strânsoare ...	204
Mihai Eminescu	Poesis	De-aceea am luat lumea-n cap... Acea epistolă conținea toată istoria mea.	11
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii ...	204
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Dară veni-va ziua în care se va ridica un erou care-a aduce nouă mărire și nouă putere. Și tu ești acel erou. Tu ești Messia , îngerul meu! Tatăl tău poartă coroană, mama ta e sclavă. Copil de sclavă—copil de rege să te 'ncoron . Ea-și desprinse de la gât un cerc de aur și-l apăsă pe fruntea copilului. — Unde este acum...	201
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	floarea amorului nostru... Doamne!... Dormi, dormi, amorul meu, floarea amorului meu! Luna se strecura încet și umbrele zăbrelelor și a stâlpului se mutau din ce în ce pe podeaua umedă și pe murul sur. 2 Ciudată ca o scrisoare în ieroglife sta ulița jidovească a Sucevei în lună. Șiruri de case sărace, peticite, când un...	213
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ...	211
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Eu sunt un evreu sărac și mi-era dragă... Ce-mi pasă mie că ea câștigă bani și altfel, numai să fie și a mea... Să mi-o [fi] vândut pe jumătate preț, ca o haină veche, aș fi cumpărat-o napoi... De ce s-o închidă... ― Pentru că-i a lui... a cumpărat-o, îi sătul de ea... a închis-o... I-o ții de rău, Ruben? Sărmana fată,...	205
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	El se uită la mucul de lumânare fix și neclintit, apoi trase saltarul de la masa veche, neagră și negeluită , se uită la lumină, pe care-n vremea număratului o împinsese2 - ntr-o parte . . . — Nu-ți las banii, zise Ruben cu glas mai tare 3. Destul am stat ș-am plâns nopți întregi, mi-am întors picioarele la căp[ătâi *]...	201
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult în tăcere, p...	210
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Hagar ! Și nepotul meu Ismail, facă-i Dumnezeu izvor în pustiul temniței, căci dușmanii ei au săcat apa din urcior. Începu să se schimbe în hainele de Domn. Hainele atârnau pe corpul lui slab, curelele de sabie și le 'nchiasă pe dos și în teacă băgă un *** vechi. Arăta ciudat acest Domn. Își puse o cucă veche pe cap și...	206
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	3 Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai înainte...	204
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	— Nu ești tu cumva Levy Canaan? esclamă ea. Halila! departe de mine. Ea-și smulse mâna -[ n]dărăt , pe care bătrânul o apăsase pe mâna lui. — Sunt Levy Canaan ! zise bătrânul sughițând. Păgânii au lăsat să sece izvorul de apă. Eu am adus un urcior plin și am venit la Hagar a mea în turn. — Vai, Ștefane, zise ea încet, ...	204
Mihai Eminescu	Pe podelele reci de cărămidă	Bătrânul îi întinse urciorul. — Halila ! departe de mine. Ley scăpă urciorul pe pietre de se facu hârburi . Ochii lui se cascară — el se uita țintă la fereastă și scutura cu mânile grilagiul. Bonetul îi căzu de pe cap și el alături. — Ai adormit, frumosul meu mire, zise Hagar, ai adormit în palatul tău, în perini de pu...	93
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	..și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, pă...	235
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	— Limba? — Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni — numai individul, același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără m...	212
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut și am putea locui lumea stelelor și a soarelui. Păcat că știința ...	201
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu drept cuvânt cititorul va fi clătit din cap și va fi întrebat — prin mintea cărui muritor treceau aceste idei? Existența ideală a acestor reflecțiuni avea de izvor de emanațiune un cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, înfundat într-o căciulă de...	209
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Pe ici pe colo trecea câte un romanțios fluierând; câte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții și cu vântul; câte-o femeie cu fața înfundată în capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice... Dintr-o crâșmă deschisă s-auzea o vioar...	219
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Oricât de neplăcut să fi fost spectacolul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influență salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicându-și căciula cea mițoasă, vedem o f...	206
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existență -cum sunt multe la noi — fără de speranță și, afară de aceea, determinat prin naștere la nepozitivism. În introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ajun...	245
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit din arhiva unei cancelarii, și atmosfera leneșă și flegmatică a cafenelei — asta era toată viața lui. Cine-ntreabă dacă și el are inimă, dacă și lui i-ar plăcea să umble frumos îmbrăcat, cum sunt întrebați atâția copii — dacă și el ar dori — să iubească? Să iubească —...	256
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Orologiul, fidel interpret al bătrânului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal, spre a da lumii, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a oră a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, prin mrejele și valurile de nouri negri-vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii...	218
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își exercitau tăcuta și pașnica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din ele grecești, pline de învățătură bizantină; în alt colț, un pat, adică câteva scânduri pe doi căpriori, acoperite...	226
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mâinile cele dulci, mici, albe, trăsurile feței de o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de o adâncime nespusă, fruntea uscată și femeiește mică, părul undoind, cam prea lung — te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite. Vis...	210
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, el ședea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei se iubiră. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului său își va avea sfârșitul, că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. Dar într-o zi el primi o scrisoare cu sigil negru — o deschise...	202
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	— Acești ochi!... O dacă i-ai fi văzut tu acești ochi vrodată în viața ta ți s-ar fi părut că-i revezi în fiecare vânătă stea a dimineții, în fiecare undă albastră, prin fiecare geană de nori. Cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit! Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămănea...	206
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	De-atunce fizionomia, surâsul lui căpătase acea umbră dulce de tristețe care îl făcea atât de interesant — și irezistibil pentru bobocii pensionatelor. Dar lui însuși nici nu-i trecea prin minte că pe el l-ar fi putut iubi cineva — pe el nu-l iubise nimeni în lume afară de mumă-sa — cum l-ar fi putut iubi pe el, atât d...	205
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare că și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemenea momente, în lungile și friguroasele nopți de iarnă, crede cineva cum că el, redus până la culmea mizeriei, devenea trist? ...	229
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Cum nu sunt un șoarec Doamne — măcar totuși are blană - Mi-aș mânca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger... Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat borta-n perete și nevasta — o icoană. Pe pereți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Gre...	202
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntruna? Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie? Vro cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie, Rendez-vous i-a dat în șură, or[i] în pod în găvăună? De-ar fi-n lume numai mâțe — tot poet aș fi? Totuna: Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind — un Garrick, Ziua tologi...	211
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Îi! că în clondir se stinge căpețelul de lumină! Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat. De-aș putea să dorm încalea. — Somn, a gândului odină, O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie, Vino somn — ori vino moarte. Pentru mine e totuna De-oi petrece-ncă cu ...	231
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Și cu o dedicațiune: „celui întru ființa sa nemărginit, întru fapturile mânurilor sale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită.” Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe margini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe înconjurate de sentinț...	218
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Apoi își ridică ochii și privi visând în fața cea blândă a lunii — ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime... Cine știe ...	226
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorând cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului ...	212
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Privi din nou la painjinișul de linii roșii — și liniile începură a se mișca. El puse degetul în centrul lor -o voluptate sufletească îl cuprinse — mai întâi i se păru c-aude șoptirea acelor moșnegi bătrâni care, pe când era mic, îi povesteau în timp de iarnă, ținându-l pe genunchi, povești fantastice despre zâne îmbră...	222
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului umplea sara chemând la vece...	216
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Bine zici, meștere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metempsihoza lor. Bine zici cum că în sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ș-am fost tras de-o mână nevăzută în...	214
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Când soarele intră în nouri, ei părură roșii și vineți, tiviți cu aur ce lumina dinapoia lor. Îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfâșiindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuri de purpură. Apoi, încet, se risipiră ...	219
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	El își grăbi pașii, până ce intră în târg. O uliță strâmtă, cu case vechi și hârbuite a căror caturi de sus erau mai largi decât cele de jos, așa încât jumătatea catului de sus se răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-v...	202
Mihai Eminescu	Sărmanul Dionis	Obloanele erau mult mai largi decât ferestrele cele înguste, și la un cerdac ținut în aer de stâlpi de zid în patru muchi[i] duceau dintr-o lature niște scări nalte, care ajungeau la jumătatea întregii înălțimi a casei. Nici un copac, nici un acaret pe lângă	45
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din aste[a] poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Prin...	234
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Tropăiai prin bălțile de noroi ce te împro ș cau cu apa lor cea hleioasă îndată ce aveai cutezarea de-a pune piciorul c-un pas înainte. De prin cârciumi și prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lân...	236
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amândurora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac al jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele amețite de ploaie și de frig. Orologiul, fidel interpret al bătrânului ...	212
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	(Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. ― După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc ― nu e ungur. ― Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și surprins de interesul ce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii. Un om pe care-l cunoșteam fără a-l c...	260
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate semăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc...	203
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ce nu știu a guverna, financieri ce nu știu a calcula, și de aceea atâta hârtie mâzgălită fără nici un folos, de-aceea atâtea țipete bestiale care umplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări...	271
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Și încă dacă și-ar [fi] câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor... ei sunt... cum o spun înșii, români de naștere, francezi în inimă ― și dacă Franța le-ar procura semidocților...	210
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volburgigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el. Arătați-le unde-ar ajunge ...	239
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Sufletul omului e ca un val ― sufletul unei națiuni ca un ocean. Când vântul cu aripi turburi și noaptea cu aeru-i brun și cu nourii suri domnește asupra mării și a valurilor ei ― ea doarme monotonă și întunecată în fundul ei care murmură fără înțeles; pe când dacă, în senina și albastra împărăție a cerului înflorește ...	205
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Nourii tună, fulgeră și acopăr cu o perdea de fier Soarele aurit, și până ce vor fi ei tirani asupra frunților de valuri, până ce întunericul ce-l aruncă ei prin umbra lor cea mare va pătrunde sufletul adânc al mării c-o noapte rece și tăcută, până atuncea Lumea lui Dumnezeu va fi nenorocită. Cei mai nalți și mai venin...	208
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Ieșit dintr-o litografie secretă de sub mâna unor juni apostoli ai Libertății adevărate, ai Cosmopolitismului celui mai posibil și celui mai egalitar, acest ziar era interpretul unor idei demne, frumoase, tinere. El chema popoarele la o alianță sacră contra tiranilor celor răi ai pământului, la exilarea din regula lumi...	203
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Întunericul din jurul meu era metafora acelui nume: Toma Nour. II După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa cea frumoasă în vro novelă a mea, a[m] căutat negreșit să fac cu el o cunoștință mai de aproape. L-am văzut în urmă de mai multe ori și, fiindcă o atracțiune instinctivmă fermeca înspre el, de aceea i-am prop...	220
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte și întregi, broșuri efemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabra fără înțeles și fără scop. Dar asupra cărților culcate-n colț era aninat în cui bustul în mărime naturală, lucrat în ulei, a unui copil ca de vro optsprezece [ani], cu păr negru și lung, cu buzele subțir...	211
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	O! dacă-ai fi văzut tu acești ochi vrodată-n viața ta, ți s-ar fi părut că-i revezi în fiece stea vânătă a dimineții, în fiece undă albastră a mării, în fine, []n fieîce geană azurie ivită prin nori. Cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit. A fost un amic, poate singurul adevărat ce l-am avut, care m-a iubit ...	250
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Pe ce ne prindem? ― Pe ce ți-am spus, replică Toma, pe biografiile noastre scrise în formă de nuvele. De-oi muri eu înainte, ți-o las pe-a mea, de-i muri tu, moștenesc eu pe-a ta, și-atâta-i tot. Într-o noapte venisem la Toma. Luna strălucea afară și în casă nu era lumânare. Toma sta visând pe patul lui și fumând în lu...	226
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorând cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare ale unor note dumnezeiești cu glas[ul] ei dulce, moale și încet. Părea că geniul ...	208
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	― Plângi? zisei încet și mișcat și eu, căci sufletul meu era plin de lacrimi. ― Iubit de-un asemenea înger, fără să-l poți iubi, șopti el încet, cu o voce seacă și amară. ― Ce ai? zic eu. ― Ce am? răspunse Toma. O! dacă-ai cunoaște tu cât de puțin sufletul meu acesta, te-ai înfiora ― nu știi, nu-ți poți imagina cât e d...	220
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Visez ca copilul ce vorbește prin somn, zâmbind, cu Maica Domnului, mă transport în cer, pun aripi umerilor mei și părăsesc pământul, pentru ca să mă dau cu totul acelor umbre divine ― visuri care mă poartă din lume-n lume și mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer. O! de-aș putea iubi...	222
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Luna s-ascunse-ntr-un nor negru de ploaie spintecat în două rânduri de lungi fulgere roșii. Casa se-ntunecă și nu se mai văzu nici acea umbră pe perete: Ioan, nici acea umbră de marmură ce umbla: Toma. ― Toma, zisei eu încet, eu mă duc... noapte bună. Cată să nu-nnebunești. Ieșii și mă dusei acasă la mine. Deși Toma ră...	207
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Am repetat adesea aceste vorbe, sau analoge cel puțin, mai multe zile de-a rândul, dar el nu răspundea nimica, fața sa rămânea la imputările mele de-o amicie copilărească, rece și impasibilă[]. Însă într-o zi prorupse cu o voce puternică și arzătoare, ochii săi se turburarși răsufla mai greu. ― Taci, zise, copil ce eșt...	202
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Nu i-am mai făcut nici o imputare, e în zadar să vorbești celuia ce nu vrea să te-asculte. Într-o zi el plecase din București fără măcar să-și ia adio de la mine sau de la vreunul din cunoscuții săi. N-am mai auzit de el vrun an. Într-una din zile primesc o scrisoare din Copenhaga. Iat-o: "Iubitule, trimite-mi poeziile...	255
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Au trecut ani d-atunci ― și parc-a fost ieri ― ieri pare-că-mi încâlceam degețelele în barba lor cea albă și ascultam la graiul lor cel înțelept și șoptitor, la înțelepciunea trecutului, la acele vești din bătrâni. Mi-ar fi plăcut mult să trăiesc în trecut. Să fi trăit pe timpii aceia când Domni îmbrăcați în haine de a...	217
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Pentru mine e un înger drag, cu o cunună de spini, cu fața palidși cu aripi negre. Un înger... îngerul visurilor mele, care are-o fizionomie cunoscută mie, singura fizionomie care purta pentru mine fericirea lumii în zâmbetul său și melancolia pământului în lacrima ei. Acea fizionomie nu mai este. Acele buze ce surâdea...	231
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Desigur murise. Deschid sertarul mesei și iau puținele portrete ce le aveam împrăștiate prin hârtii. Portretul lui era lipit de a lui Tasso. Epistola stătuse de mult în cronică. Era veche. Trecu încă o lună și primii un pachet dintr-un mic oraș al Germaniei ― reședința unui rege-miniatură, rege-parodie, rege-satiră. Pa...	218
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	O gândire adâncă părea că o cuprinsese; eu o trăgeam din când în când încet de mânică; dar ea mi se părea că nu vrea să-mi răspundă. A venit în urmă tata, oamenii a[u] întins-o pe-o masă ― și a venit satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nu știam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni țepeni înt...	239
Mihai Eminescu	Tasso-n Scoția	Cum a înnoptat, m-am dus la biserică... Am văzut o movilă acolo unde pusese pe mama, și o lumânare de ceară galbenă ardea prin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de	42
Mihai Eminescu	Umbra mea	Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și vech...	203
Mihai Eminescu	Umbra mea	— Sara bună, domnul meu, zisei eu, și-i întinsei mâna, dar dădeam în vânt, căci umbra, deși îmbrăcată, deși frumoasă, nu era totuși alta decât umbră. Îi oferii un scaun și ea șezu. — Ești nemulțumit cu lumea, zise surâzând. — Da, răspund eu asemenea surâzând. Se-nțelege că acum n-am făcut decât a răsuci firul cugetăril...	318
Mihai Eminescu	Umbra mea	Fetele ce dormeau în budoarele lor profumate, mângâiate de-un roi de visuri de aur, studenți care dormeau cu capul pe cărți visând ministerii, dandi visând vânări și cai, proști nevisând nimica — ce îmi păsa mie de lumea asta ce dormea, pe care o uram și o părăseam spre a nu reveni poate în ea? Pasurile mele grele pocn...	210
Mihai Eminescu	Umbra mea	Sub alba haină de noapte, de la gât în jos, se trădau boureii sânilor, iar mânuțele și brațele ei albe și goale până în umeri mi se întinseră și eu le inundai cu sărutări. Un moment și eu sărisem în fereastră și-i cuprinsesem cu mâinile gâtul ei gol, apoi îi luai fața în mâini ș-o sărutam cu-atâta ardoare, o strângeam ...	206
Mihai Eminescu	Umbra mea	Astfel îmbrățișați, aruncai neagra și strălucita mea mănta peste umerii ei albi, i-nconjurai talia c-un braț, strângând-o tare la pieptul și la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne ridicam încet, încet prin aerul luciu și strălucit de razele lunii, prin nourii verzui ai cerului, prin ro...	201
Mihai Eminescu	Umbra mea	Îl aruncai în mare și mă-ntorsei la iubita mea din lună, căreiaă-iî povestii toate ce făcusem. Iubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se ridica ea în albeața cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund...	206
Mihai Eminescu	Umbra mea	Acolo era, între dumbrăvi verzi și între stânci cenușii, și un lac cu apă de aur. Când ne scăldam acolo râzând și sub privirea cea înamorată a lunilor, stropeam unul în altul cu lungi șiroaie și stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-un cerșaf țesut din argint, c...	217
Mihai Eminescu	Umbra mea	Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căreia nu-i mai dam de capăt până ce nu încetam, beți de somn. Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de mătase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul și același vis, care nu era de...	234
Mihai Eminescu	Umbra mea	Roua rece cădea pe sânul verginei mele iubite și ea se trezea cu frig și, ținându-și ochii închiși, își strângea împrejurul umerilor ei goi plapoma țesută din argint și din culori de curcubeu. Când însă își deschidea ochii, sorii răsăreau calzi și frumoși, iar noi ne sculam râzând, somnoroși, unul de altul, apoi, spălâ...	85
Mihai Oltean	Abia aștept …	E atât de întuneric în jur. Abia aștept să mă nasc! M-am săturat să stau în casă. Abia aștept să ies în curte să mă joc! Am învățat mai bine ca toți. Abia aștept să iau nota zece! Sunt obosit și mă dor ochii de la citit. Abia aștept să vină vacanța! Am văzut 2 mâini frumoase. Abia aștept să le țin în ale mele! M-am îns...	198
Mihai Oltean	A doua șansă	Într-o casă de la marginea drumului trăia o paletă de muște, rea foc. Nicio muscă nu putea trăi în preajma ei. Cum le vedea, paleta sărea de la locul ei și, dintr-o lovitură rapidă, le strivea de perete. Dar anii treceau și acest lucru-l simțea și paleta de muște. Nu se mai putea îndoi cum trebuie, iar după fiecare lov...	216
Mihai Oltean	Alegerea	La începuturi, oamenii și soarele erau cei mai buni prieteni. Acesta îi trezea de dimineață gâdilându-i pe nas, și-i chema la joacă. Fără să mai stea pe gânduri, oamenii își întindeau aripile și zburau spre soarele ce-i aștepta cu razele întinse. Toată ziua se alergau în înaltul cerului. De le era foame, soarele îi hră...	208
Mihai Oltean	Alegerea	Dar oamenii erau atât de prinși de gustul fructelor încât uitară de soare și de zbor. Atunci soarele se înfurie și se făcu roșu de supărare. Se încinse atât de tare încât razele lui arseră, din rădăcini, aripile oamenilor. Și din ziua aceea, oamenii rămăseră pe pământ, căutând hrana aidoma șarpelui, și ascunzându-se de...	61
Mihai Oltean	Hrana	Afară e noapte și întuneric. Stelele n-au îndrăznit s-apară încă. În poienița din mijlocul pădurii e o căsuță mică c-o singură încăpere. Focul sobei arde intens și răspândește lumina peste tot. În jurul mesei aleargă și se joacă mulți copii. Sunt bucuroși. Râd. Au tot ce le trebuie: mâncare, căldură și dragoste. În res...	197

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.