author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Emil Gârleanu | La moarte | Cei doi vânători se întorceau osteniți, cu pălăriile pe ceafă, cu hainele desfăcute la piept; câinii rămăseseră în urmă, vlăguiți, cu limbile scoase, cu picioarele însângerate de păiușul miriștilor pe întinsul cărora alergaseră o dimineață întreagă. Vânătorii mâncaseră în fugă, pe colțul unui șervet, friptura rece și p... | 224 |
Emil Gârleanu | La moarte | Odată cu privirea, dete și răspunsul: — Zalhanaua. — Zalhanaua? Și cine taie vitele ? Băețașul se clătină pe picioare și clipi iarăși: — Eu. Cellalt vânător se mânie: — Ia ascultă, nu umbla cu minciuni că-ți rup urechile. Băețașul se încredință pe semne că cel ce se răstise nu glumea. De data asta spuse adevărul: — Nei... | 219 |
Emil Gârleanu | La moarte | Supt umbra deasa râul curgea întunecat. Ici și colo, câte un gol din frunziș aruncă un ochi de lumină deasupra apei. Și în amiaza fierbinte, când nu se aude nici un zbor, nici un ciripit, clipocitul undelor se deslușea ușor ca un răsuflet. Vânătorul cel mai în vrâstă, începu să vorbească: — Grozavă milă îmi fac bietele... | 219 |
Emil Gârleanu | La moarte | Care nu-mi fu mirarea, când după câteva ceasuri zbieretele unei întregi turme de oi, cu mieii după dânsa, și apoi ale unei alteia, și încă ale uneia, îmi spulberă pe rând nădejdea. Mă întrebam ce o fi căutând atâtea oi pe acolo? Iar noaptea, întreaga noapte, n-am putut închide ochii de tropotul tamaslâcurilor de vite, ... | 213 |
Emil Gârleanu | La moarte | E altă ceva, dragul meu, să iei pușca la ochi, să tragi un foc, în pasărea care, stârnită de câne, n-are decât vremea să întindă aripele și să se înalțe într-un singur fâlfâit. Vânătorul bun n-are nimic ce să-și bănuiască. El are înnăscut simțul acela care îndreaptă ochiul și-i trimite privirea odată cu glonțul, de lov... | 206 |
Emil Gârleanu | La moarte | În ochii ceia mari și atât de frumoși ai boilor, frica se zărește ca ceva tulbure ce înneacă privirea, apoi, după clipitul genei, îl lasă iarăși curat, sticlos, încremenind pleoapele. Și iarăși isvorăște din adânc ceața, și clipitul genei lungi și arcate piere repede ca și cum ar vrea să alunge o vedenie, răsărită deod... | 205 |
Emil Gârleanu | La moarte | M-am apropiat de ei. — „Haram nărăvit”, îmi spuse țăranul. Și desnădăjduit, își scoase cureaua lată dela brâu, și cum sunt toți la furie, începu să-l lovească peste cap, peste ochi, unde nemerea. Atunci boul închise ochii, se lăsă în genunchi, apoi întinse gâtul și scoase un răget adânc, înspăimântător de dureros. „Năr... | 201 |
Emil Gârleanu | La moarte | Vițelul se opri domol, cu ochii mari, peste care parcă se așternuse ceva pe care clipitul pleoapelor vroia să-l șteargă. Casapul se puse drept în fața vițelului, îi luă capul în mâni, ca și cum ar fi vrut să-l privească bine, apoi scoase repede junghiul din teaca de lemn ce o avea în brâu, și cu o sclipire ca de fulger... | 99 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl ... | 225 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Boierul Iorgu apucase dar nu mai ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai mică a postelnicului. Aceasta murise de holeră, chiar în casele unde locuia acum boierul. În spița din molitvenic Savasta nu era trecută. Dintre toți Buhteștii, numai Gavril, fratele boierului, muri în floarea vâr... | 221 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Cu atât mai mult se silise să ajungă acest scop, cu cât vedea că tinerii ce răsăreau pe urmele bătrânilor nu mai erau destoinici să ducă înainte trăinicia neamului. Chibzuise mult până se hotărî să-și trimită nepotul în străinătate. Îl momise dintru-ntâi în toate felurile, ca să-i cântărească firea: Din încercări sufle... | 202 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | — Hait! fie, dacă vrei tu. Și boierul deschise brațele să strângă la piept pe acela în care își simțea tresărind neamul cu atâta putere. Ce-l mai neliniștea pe boier era însurătoarea nepotului. Degeaba, oricât căuta, nu mai întâlnea chipurile cele pline și sănătoase, fețele cu privirea limpede ale fetelor harnice și go... | 201 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Boierul Buhtea avusese de ce se mira, căci boierul Furtună, om amarnic și neînduplecat în faptele lui, nu-și scosese fata în vileag. Mai anii trecuți, coana Măndița, soția boierului Furtună, ba chiar fata, avusese plecare pentru băiatul unui om bogat, dar fără să fie de neam; boierul le surghiunise atunci la țară. Acol... | 213 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Luminat de fericire, boierul Iorgu Buhtea stătea în fața altarului cu privirile țintite spre icoana Maicii Domnului. Și niciodată, nimănui nu-i păruse mai frumos și mai falnic bătrânul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Rar om să fi fost mai cu vază în cuprinsul Moldovei ca boierul Iorgu Buhtea Boierul, cum i... | 206 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată îți trimitea trăsura și te poftea până la dumnealui. Când te chema, știai ce te așteaptă, dar n-aveai încotro, te duceai. Boierul îți ieșea în scară, te ducea în odaia de primire, îți da dulceți și cafea, apoi te lua la depănat. Nu scăpai decât atunci când îți g... | 208 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Toți rămăseseră foarte mulțumiți; numai mulțumirea unuia nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager al boierului băgă de seamă: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteală. Ocârmuitorul, care se gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până-n albul ochilor. În clipe ... | 212 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Astăzi au vrut să facă tot astfel, dar au pățit-o. Buhtea a murit lovit drept în frunte, iar Vodă e pe moarte. Eu vin de la Curte, i-am văzut pe amândoi. Străinul rămase întâi cu gura căscată, apoi se repezi din han, încălecă și porni ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vo... | 226 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Sfătuitorii de altădată începuseră a fi părăsiți. Sfaturile bătrânilor nu mai plăceau; erau ca albinele care puteau da miere, dar și acul lor usturător. Ocârmuitorii noi căutau a șterge până și urmele muncii cinstite a bătrânilor; neîndrăznind să-i atace fățiș, îi loveau în străduințele lor de ani întregi. Boierii ajun... | 231 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Creșterea, răcnea Furtună, creșterea! De ce nu s-a ales așa băiatul lui Pană, al lui Trufanda? Pentru că au fost struniți la vreme; pentru că părinții n-au desfăcut băierile pungii, țâncilor fără de minte. Cei care au făcut-o, vor da seamă lui Dumnezeu. Boierii cu inima slabă, care lăsaseră averea pe mâna copiilor, îl ... | 230 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | De aceea, când Toader Buhtea, dezgustat, ca și boierul, de cele ce se întâmplau, hotărî să se mute cu totul la țară, boierului îi păru bine: — Mută-te, Toadere; o să merg și eu cu tine. * Împrejurarea dorită de tineri sosi mai degrabă de cum se așteptau dânșii. În dimineața zilei în care boierul Iorgu și Toader Buhtea ... | 232 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Tinerimea, dânsa-i mântuirea, sfătuiau foițele împărțite degeaba prin toate ungherele. În această vreme Buhtea îndemna pe boieri să tragă la sorți care anume dintre dânșii aveau să înlocuiască pe Gheorghe Pară. Căzu boierul Neagu, om bătrân, cinstit și cu minte, dar nefericit din pricina feciorului său care-i făcuse vi... | 206 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Bătrânul nu-i răspunse; știa el de mult aceasta: erau vrăjmași de la avere, de la apucături, gândire, de la tot. — Mi-au pus candidatura ca guvernamental. Într-adevăr, la asta nu se așteptase tată-său. Nu-i venea să creadă că băiatul lui o să ajungă până acolo să-i poarte dușmănia pe față. Lucrul însă era așa; conul Mi... | 205 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Seara, când îi vorbi băiatului, acesta începu să râdă cu hohot; atunci bătrânul își găsi puterea să-i spuie toate, verde, în față, să-l facă netrebnic: — Mi-ai făcut numele de râs, mi-ai mâncat zilele; să lipsești din fața mea, netrebnicule. Băiatul se sculă furios, se apropie de tată-său și-i dădu cu tifla: — Na, hodo... | 207 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | — Vor vedea dumnealor cât prețuiesc hodorogii, zise el. Tinerilor le păru grozav de rău când aflară că boierii rămâneau de o parte, de bună voia lor. Fusese un prilej nimerit să le deie lovitura din urmă! — Nu vedeți voi că li-i frică? țipa Gheorghe Neagu. — Da, da, au înțeles singuri cât le prețuiește pielea de evghen... | 205 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Strigătele detunară din nou, iar taraful începu să cânte Deșteaptăte, române. În vreme ce alegătorilor li se răsplătea prin băutură, câțiva pierdevară porniră cu masalalele prin mahalaua boierească. — Ce-o fi, Măndițo, întrebă boierul Furtună, care nu se pricepea de unde veneau strigătele și lumina cea mare. — O fi vre... | 206 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Boierii își păstraseră în cafenea colțul dumnealor, cu covor așternut pe jos, cu divan lângă perete și cu mese de marmură în fața lui. Proprietarul, Ghiță Evghenistul, cum îi zicea lumea, nu te-ar fi lăsat, odată cu capul, să te așezi în colțul boieresc. — Nu te amesteca unde nu-ți fierbe oala, zicea râzând celui ce se... | 202 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Gheorghe Neagu se lăsase așteptat; în cele din urmă, sosi și dânsul; fu primit cu mare veselie. Boierii sfătuiau domol, sorbindu-și în tihnă cafelele; nici nu ascultau glumele ce veneau înspre dânșii ca o ploaie de săgeți. Noroc că boierul Furtună plecase de dimineață la o vie; dacă ar fi fost aici, poate că lucrurile ... | 211 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Când să plece boierii, Neagu băgă de seamă și se grăbi să vorbească: — Aveți dreptate voi: obiceiurile învechite trebuiesc călcate în picioare ca și interesele personale. Ruginiții, cu orice preț, înlăturați. Boierii îngălbeniră de mânie. Buhtea se întoarse către Costache Negură și zise liniștit, dar cu glasul tare: — ... | 204 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Aleseră pe doi mai vorbăreți, să se ducă la boier ca martori ai lui Neagu; acesta, cu ifosul lui, hotărî condițiile: aveau să se bată cu pistoalele: trei focuri, unul la 30 și două la 25 de pași; rănile ușoare să nu se țină în seamă. Unul se apropie de Neagu: — Dar tu știi că pe vremuri boierul a fost un trăgător vesti... | 263 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Buhtea le ieși înainte, de-i primi. În fața lui, ifosul obișnuit al celor doi tineri pieri; începură foarte încurcați: — Vă rugăm să ne iertați... O afacere... O afacere de onoare ne aduce... Suntem foarte mâhniți... Boierul zâmbi. — Înțeleg mâhnirea dumneavoastră, și e păcat, căci sunteți tineri; în schimb, o să vă tr... | 220 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Într-un sfert de ceas, cei doi boieri suiau scările: conul Sandu Dragoș, scurt și gros; conul Anghel Iurașcu, de aceeași statură, dar mai slab. Până în susul scărilor, conul Sandu se făcuse numai o apă de nădușeală. — Ne-ai adus pe sus, boierule, ce prăpăd o fi? Bietului Sandu i-a ieșit sufletul suind în fugă scările. ... | 232 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Ș-apoi, boierilor, mâine-poimâine ne ducem; mai avem acolo câțiva ani de viață, nu vreau ca tocmai la sfârșit să lăsăm o amintire jignitoare, să se vorbească pe urma noastră ca pe urma unui neam de iepuri. Lumea te judecă după ce aude...; dar nu mă duc cu gândul să-l împușc; uite, mi-i martor Dumnezeu. Boierul se întoa... | 217 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | Nu-i nevoie să vă trudiți, dragii mei; mâine, la șase dimineață, vă aștept să luam împreună cafeaua; îmi veți spune atunci cum ați hotărât. După ce plecară, Buhtea se plimbă puțin prin cerdac; gândurile îl ținură câteva clipe legat de întâmplarea de după prânz, apoi liniștea i se coborî în suflet. Nu era omul care să s... | 205 |
Emil Gârleanu | Boierul Iorgu Buhtea | După ce gustă din mâncare, porunci de-i aduse un jilț, se așeză într-însul și-și apinse o țigară. * Vestea că Buhtea se va bate în duel străbătu ca fulgerul tot târgul. Nimeni nu se așteptase să ajungă lucrurile până aici. La urma urmei, își ziceau cei mai mulți, ce mai vor băieții aceștia? Își aleseseră pe unul dintre... | 202 |
Emil Gârleanu | Nadișanca | Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna drea... | 219 |
Emil Gârleanu | Nadișanca | Așa s-au ținut ani după ani; și vremea trecea, nadișanca se hodorogea, conul Gavrilaș și Bălanul îmbătrâneau Bălanul mai repede, cum e felul calului. Bălanul îmbătrânise mai tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i î... | 208 |
Emil Gârleanu | Nadișanca | Când avea să plece, boierul poruncea să i se tragă nadișanca la scară. Argatul o aducea, aducea și hamurile de le așeza jos lângă cerdac, iar Bălanul, cum auzea zgomotul roților, ieșea singurel din grajd, venea domol, se vâra între hlube și aștepta până ce ieșea boierul, de-i găsea pe amândoi, tovarășii nedespărțiți. C... | 224 |
Emil Gârleanu | Nadișanca | Pe moșie, hodorogeala aceasta era un semn. Când o auzeau muncitorii și o auzeau de departe , îndată sporeau la muncă: — I-auzi mă, vine Sfântul Ilie! Vechilii încălecau și dădeau raite; oamenii mișcau mai repede brațele; și câmpul întreg mișuna, ca de furnici, într-atâta hărnicie. Pe boierul Gavrilă nici capul nu-l dur... | 202 |
Emil Gârleanu | Nadișanca | Îngropară calul în grădină, iar nadișanca o închise în șură, cu porunca să nu se mai atingă nimeni de dânsa... Trecuse vreo jumătate de an de la moartea Bălanului. Boierul Gavrilaș rămăsese mai posomorât, mai întunecat decât fusese. Stătea toată ziua închis în casă; pe câmp nu se mai ducea, nu-și căuta de nici un inter... | 209 |
Emil Gârleanu | Nadișanca | Se întoarse. Pe poartă intra, în trapul unui cal voinic, o nadișancă nouă, vopsită cu galben. Din nadișancă sări coana Elencu. Când dădu cu ochii de tatăl ei, rămase împietrită. Boierului i se sui sângele la cap și întrebă răstit: — Unde-i nadișanca? Coana Elencu își ținti privirile în pământ. Conul Gavrilaș înțelesese... | 197 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | În odaia mică, bine încălzită de focul care pâlpâie în soba cu stâlpi zugrăviți, vălmășagul furtunii dinafară răzbate, uneori, în chiuituri puternice, prin hogeag. Crengile desfrunzite ale copacilor de lângă ferestre bat cu neastâmpăr în geamuri. Perdeaua de creton portocaliu tresaltă, când mai tare, când mai încet, du... | 204 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | amarnică mai ești, omule. Conul Gheorghieș se apropie de fereastră și se uită afară. O zvâcnitură puternică lovi crengile de geamuri. Boierul se dădu fără voie înapoi și șopti: — Parcă se sfârșește lumea, nu altceva; iar o să-mi deie gardul grădinii la pământ. Coana Ruxanda se aseză în jilț. Conul Gheorghieș își trase ... | 201 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie: poduri de fier peste iazuri; insule de stânci cu foișoare pe ele; havuzuri cu peștișori roșii din străinătate; cascade, și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul trebuie să facă bine, dacă vr... | 219 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | Vrei să ajungi muritor de foame, măi Gheorghieș? Nu vezi tu că banul nu-ți stă în mână nici cât ai clipi din ochi? Lasă-i aici, asigurați în moșia mea; cine știe ce vremuri or mai veni! Nu-i rușine oare, ca noi, ce bruma de boieri am mai rămas în Moldova asta, să ajungem să calicim de la slugile noastre? Conul Gheorghi... | 202 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | Un an de zile! I-am dat banii în o-mie-opt-sute-șaptezeci-și-patru, azi suntem în o-mie-opt-sute-șapte-zeci-și-nouă și încă nu i-am luat. Asta înseamnă un an. Și dacă ar fi murit, dar trăiesc doar, și trăiește într-un târg cu mine... — Trăiește, răspunde coana Ruxanda, da vorba-i că n-are de unde să ți-i deie. Conul Gh... | 208 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | Acu așa-i c-a murit? Ia-i, dacă ai de unde. Sinetul acesta era singurul la care se amestecase și coana Ruxanda, și conul Gheorghieș nu trece peste dânsul, Doamne ferește. Coana Ruxanda se prefăcu că a adormit cu capul pe speteaza jilțului. — Ai adormit!... Amarnică mai ești!... Cică doarme dumneaei! Conul Gheorghieș pr... | 205 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | Ar vinde casa din târg și ar trăi acolo, ca un pustnic... Hm! dar iarna; iarna-i grea la țară; orișicum, nu e glumă să faci, pe viscol, un ceas cu trăsura până în oraș... Și-ar face și o trăsură... Doi cai frumoși... un vizitiu bun... Vorba-i că boierul Mihalcea se vede că i-a înțeles gândul și nu-i dă banii... Ce-i de... | 202 |
Emil Gârleanu | Sineturile conului Gheorghieș | Conul Gheorghieș, văzând că nu-i mai răspunde, luă bisacteaua de pe divan, o închise în scrin, își scoase ochelarii punându-i la locul lor, pe masă, și se înfundă iar în colțul divanului. Bun loc, tare bun loc... Bune case ar fi... mai șopti conul Gheorghieș și rămase așa, cu privirile pierdute... Ochii i se închiseră ... | 73 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Turcii fugiseră din Smârdan și își găsiseră scăparea spre Vidin, lăsând în drumul lor rămășițele goanei înfricoșate: tunuri, puști, muniții — toate îngrămădite la un loc, unele peste altele; și hrană, bucăți de pâne înghețată, sau pesmeți tari ca fierul. Din spatele Smârdanului, pană departe, îngustându-se din ce în ce... | 213 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | De cu seară, sergentul-major Mănciuc primise toate poruncile în privința aceasta. Trebuia să ieie zece călărași și doi gradați, pe sergentul Ghenciu și brigadirul Păilă, și, în zorii zilei, să pornească. Până noaptea târziu, soldații și prizonierii se pregătiră, luară fiecare hrana trebuitoare — pâne și brânză — și cân... | 232 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Smârdanul se pierdea în urmă; și-n curând albul nepătat al câmpului obosi vederile. Oamenii își duceau uneori manile la ochi și îi freca, vrând parcă să le ieie ceața ce-i învăluise. Câțiva mergeau buimaci, ca amețiți, iar în capul coloanei, calul negru al sergentului-major Mănciuc tăia vânjos valurile de omăt, cu capu... | 236 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Multe însărcinări avusese sergentul-major Mănciuc, dar de nici una nu fusese mai mândru ca de aceasta din urmă. Celelalte convoiuri plecaseră comandate numai de ofițeri, lângă cari îl puneau și pe el acuma. Fără o putere de judecată mai largă, el știa una: era soldat, și-n război dușmanul nu trebuie crutat. Năpârcii tr... | 219 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Auzi?… Nu-nțelegi ce-ți spui?… Ei, să știi că nu e voie. Căpitanul se uită cu ochii mari la el, cu un zâmbet de dispreț și mânie, de care buza de jos îi tremura ușor. Mănciuc se ridică în scări, și, cuprinzând cu ochii, pe deasupra convoiului, pe călărași: — Dacă mai fumează unul… apoi!… N-avea nevoie să sfârșească. Că... | 206 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Prizonierii se așezară jos în zăpadă; unii își suflau în mâni să și le încălzească. Sublocotenentul, învinețit de frig, părea că nu mai simte nimic, că nu vede. Împrejurul gâtului, pe fes și pe umeri, ninsoarea se strânsese într-un strat gros, ca o blană albă, care poate îi ținea cald. Căpitanul bărbos îi vorbea; îl îm... | 201 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Ia calul în trap și vezi, ce se zărește colo — ce-o fi pata ceia neagră? Călărașul porni, soldații și prizonierii îl urmăriră cu privirea, îl văzură cum descăleca, cum ridică apoi ceva din omăt și se întoarce: — Să trăiți, domnule sergent-major, iacă, o scurteică ferfenițită și un fes. Mănciuc scoase sabia, le luă în v... | 204 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Apoi dădu porunca de plecare. Dar prinșii se sculară anevoie, și doi dintre ei rămaseră jos, strânși cu bărbia la genunchi, cu mânele înțepenite, ca și cum înghețaseră acolo. Călărașii le strigă să se scoale, câțiva prizonieri îi ridicară și îi luară pe mâni. Convoiul porni, încet, trăgănat, lungindu-se din ce în ce, d... | 218 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Sublocotenentul turc pierdea puterile din ce în ce; căpitanii îl luară între dânșii, îl purtau aproape; dar el își dete în curând seama că i-ar fi peste putință să meargă pană la sfârșit. Încetul cu încetul rămase în urmă, în rândul al doilea, apoi se perindă prin toate celelalte rânduri, și când cei din urmă patru pri... | 234 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Și cum gândea astfel, deodată parcă se făcu un gol lângă dânsul; întoarse capul și văzu că sublocotenentul lunecase în omăt și rămăsese acolo, nemișcat. Opri calul, dar în clipa aceea glasul sergentului-major răsună aspru: — Mai repede!… Brigadier, ne apucă noaptea… Și porni. În fața ochilor însă i se pusese o pânză pr... | 202 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Brigadierul descălecă, se plecă și-l luă în brațe. Vroi să-l ridice în picioare, dar genunchii ofițerului se muie, și trupul lunecă în jos, ca și cum s-ar fi topit. Călărașul privi împrejur… nimic și nimeni. Nu-l putea lua, iar inima nu-l lăsa să-l părăsească. Atunci un gând îi străbătu prin minte. Duse mâna la centiro... | 203 |
Emil Gârleanu | Prizonierul | Încalecă și peste puțin ajunse convoiul. Lipsa nu i se băgase de seamă. De sus cădeau fulgii într-una, foșnind, ca un șopot; și-n frunte calul vânjos al sergentului-major Mănciuc tăia, pieptiș, troienile. Iar oamenii mergeau cu capetele plecate… Și noaptea cădea. | 41 |
Emil Gârleanu | Santinela | Seara se lăsă devreme, umedă și rece. Norii, atârnați ca niște perdele de cer, își târau capetele pe pământ, împrăștiindu-se din când în când într-o bură de ploaie măruntă și deasă ce înghimpa ca peria. Mirosul înecăcios, pipărat, al prafului de pușcă se amesteca peste tot cu cel acru al sângelui frământat, în țarina c... | 211 |
Emil Gârleanu | Santinela | Din avanposturile regimentului 14 dorobanți se pregătea să pornească în patrulă sergentul Nastea, cu soldații Ion a Vădanii, Pricop Gheorghe și Cardaș Vasile. Ieșiseră singuri, când locotenentul întrebă cari dintre dânșii aveau puterea să mai umble, în urma ostenelilor îndurate. Strânși la un loc, în șanțul plin cu apă... | 203 |
Emil Gârleanu | Santinela | Tăcură. Răsufletul oamenilor ce dormeau începu să se audă mai deslușit; câte un suspin adânc scăpa uneori, ca un geamăt al vântului. Și deodată, pe deasupra, un șuier subțire îi făcu să ridice capetele. Sergentul șopti: — Parc-o bâzâit un glonț. — Da, un glonț. — Cine dracu să-l fi trimis? întrebă ia Vădanii. Pricop se... | 214 |
Emil Gârleanu | Santinela | De ce? Că-i păcat. Tăcu puțin, apoi urmă: — Că vezi și dânșii îs ca și noi. Ne dușmănim toți la un loc, da fiecare-n parte ce avem? Eu cu Vanghele am mai multe de descâlcit decât cu cei pe cari i-am ucis. Că se cheamă că cu ista-s dintr-un sat. Da cu cela? Nu l-am văzut de când sunt. Nici acuma nu știu fața celor pe ca... | 209 |
Emil Gârleanu | Santinela | După ce merseră câtăva vreme, umăr la umăr, sergentul se opri deodată: — Parcă s-a auzit ceva. Soldații ascultară ținându-și răsuflarea. De departe se auzea șuietul vântului trecând prin niște tufăriș. A Vădanii răspunse, șoptit: — O hi fost la avanposturile noastre, domnule sergent! Pricop încredința și el: — Da, la a... | 207 |
Emil Gârleanu | Santinela | Cum mergea, își aminti deodată că pe locurile acelea mai călcase și dimineață. Lupta i se desfășura parcă înaintea ochilor: reduta, plutoanele alergând, ofițerii avântându-și săbiile, apoi căzând deodată ca fulgerați… Și repede își aminti că sublocotenentul Cristodorescu fusese omorât: și Vulpe, cornistul, și căprarul ... | 222 |
Emil Gârleanu | Santinela | Parcă-l cuprinsese frica. Ascultă puțin. Nimic. Atunci, cu glasul stins, strigă de câteva ori: — Domn’ sergent! Domn’ sergent Nastea! Nu primi nici un răspuns. Teama că se rătăcise îi îngheță sângele în vine. Plecase de mult; trebuie să fi ajuns departe, poate chiar în fața Griviței. O toană de vânt îl înfășură într-o ... | 209 |
Emil Gârleanu | Santinela | Cardaș se rezemă de copac, cu pușca lângă el, și se gândi: cine știe câte oboseli, câte necazuri îi sleise și lui puterile, de nu mai dorea acum decât să se odihnească; umărul lui ajungea pe al străinului și-l simțea cum tremura; îl pipăi: turcu era îmbrăcat numai în venghercă, fără manta. Și lui Cardaș i se făcu milă;... | 250 |
Emil Gârleanu | Santinela | Întoarse capul; turcul, încovoiat, adormise în picioare, trudit, frânt de osteneală. Cardaș îi simțea mâna caldă și atât de slabă că-l împungea osul umărului prin manta. Deodată parcă îi veni până la ureche un țignal. Tresări, scutură pe turc și-i strigă: — Camarade, camarade! Acesta se trezi zăpăcit, se uită la Cardaș... | 127 |
Nicolae Filimon | M. A. Canini | D-l Canini, profesor emerit de limba italiană și filoromân, vrînd a da un serviciu folositor publicului nostru amator al operilor italiane, a socotit că numai o analiză a subiectului fiecărei opere nu este destul a-l face să guste toată frumusețea poetică și sublimitatea dramatică a libretelor. De aceea, spre intelegin... | 160 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Iubite amice, Gândul meu e să-ți fac împărtășiri despre cele petrecute în timpul trăit de mine la Vaț, la fortul Domnești, la Hotel Luvru, la Văcărești, la Hotel Modern și iar la Văcărești. N-o fac însă aceasta decât pentru ca să te ajut a te dumiri asupra stărilor de lucruri din timpul vieții mele. Am deci, înainte de... | 225 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Între universitarii care au luat parte la serbare, deci și la Congres, se aflau însă mulți care stăruiau în gândul că restabilirea unității în viața culturală a poporului român nu se va putea face decât după ce românii toți vor fi uniți într-un singur stat. Noi, cei ce nu eram de părerea aceasta, am luat înțelegerea să... | 207 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Între bărbații care reprezintă această direcție ești și dumneata, și eu doresc să introduc această putere nouă în mijlocul nostru. Ce pot face deocamdată pentru dumneata? Și ce pot face mai târziu? Știu că ești bolnav și de ce ești bolnav. Domnul Negruzzi m-a ținut în curentul peripețiilor prin care ai trecut. Ți se am... | 214 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | După ce cu ajutorul primit de la Junimea am plecat la țară și-am stat acolo cinci luni de zile la aer curat, la apă limpede și la lapte bun, m-am vindecat fără de nici o căutare medicală, alegându-mă cu o neînsemnată anchiloză parțială. Toamna am plecat apoi la Iași, de unde după câteva săptămâni am trecut la București... | 226 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Singuri Mihail Kogălniceanu și I. C. Brătianu stăruiau să plec, ca să-mi fac datoria. Mărturisesc că am plecat mai mult de nevoie, pentru că luasem la Putna angajamentul de a primi sarcina de redactor al organului de propagandă ce se va înființa la Sibiu. Tocmai de aceea m-am pomenit în fața mea cu oamenii care la Putn... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | A cincea din acestea e sinceritatea sau buna credință, ceea ce va să zică acea franchețe, acea inimă deschisă amestecată cu încredere, care exclude orice fățărnicie și orice prefăcătorie în ceea ce privește fie purtările, fie felul de a vorbi. La pag. 148 unul dintre comentatorii marelui înțelept mai adaugă: „Sincerita... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Mutat însă la Sibiu ca director al primului organ cotidian pentru publicul român, de acolo am ajuns om care poate să fie și primejdios. Unii și nu tocmai puțini dintre junimiști dădeau cu socoteală că m-am lepădat de convingerile în care stăruisem la Putna și-am intrat în slujba lui I. C. Brătianu, ca să fac propagandă... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | E frumușel și țeapăn. Să fie așa și mai departe. Cu dinții nu-ți prea bate capul. Sunt atâtea milioane de dinți ce le scoate natura pe fiecare zi, încât nu e probabil să-și dea în petec tocmai la băiatul dumitale. Rău faci că rămâi în Sibiu și te jertfești degeaba. Cu ramoliți ca Bariț și cu mișei ca Babeș nu e politic... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Nu vorbesc de chestia materială. N-ai să te lecuiești niciodată de un idealism prea puțin real, nu în înțelesul banilor, ci în înțelesul efectului practic ideal? Salutări dnei Slavici și dumitale. De la al dumitale devotat T. M. Cred că scrisoarea aceasta te va fi dumirit asupra adevărului că idealismul meu nu se potri... | 208 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Nu cred ca dificultățile unei asemenea sarcini să vă înspăimânte. Ca director al studiilor, M. S. a numit o pedagogă, o persoană de mare experiență și cu multă instrucție. M. S. se gândește zi și noapte la îmbunătățirea Azilului, dorind a-l ridica la rangul celor dintâi școli din Europa. Luptă însă cu mari greutăți de ... | 213 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Am plecat deci la Sinaia, ca să iau înțelegere cu M. S. Regele, apoi m-am retras din redacția Tribunei, mi-am dat demisia din comitetul partidului național, am părăsit locuința mea și am împachetat, gata de plecare. Cu toate acestea am rămas. Plecarea mea era prezentată drept dezertare și prietenii mei se temeau că Tri... | 202 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Faptul ce s-a întâmplat aseară în sala de lectură a Teatrului Național, de față fiind directorul general, membrii comitetului și întreg personalul artistic la citirea piesei D-voastre „Gaspar , Grațiani” mi-a umplut inima de dezgust, încât nu m-am putut opri de-a nu vi-l face cunoscut și D-voastre. Ușurința, nepăsarea ... | 251 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Un alt motiv a mai găsit Direcțiunea pentru a respinge scrierea dumitale și acesta ar fi că aproape toate frazele sunt repetate de două ori și că piesa ar fi scrisă în dialect transilvănean, deoarece e scrisă de un transilvănean, ceea ce a făcut pe domnul Olănescu să se oprească din citire și să adauge următoarele cuvi... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Imediat am comunicat faptul domnului G. Bariț, care se află aici și care a rămas foarte indignat. Acești artiști se prepară de vară a mai face o excursie prin Transilvania, desigur că nu vor mai avea îmbrățișarea din trecut. Domnul Urechia a rămas de asemenea foarte indignat și și-a dat demisia din membrii comitetului!... | 221 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Asemenea se va mai juca și „Radicalele” domnului Odobescu în care-și bate joc în modul cel mai grosolan de transilvăneni. Iată cum stau lucrurile, domnul meu, să nu-ți mai faci mare iluzie de „frații noștrii”(? ), căci mult sunt câinoși la inimă!!! Îți voi mai scrie multe despre faptele nedemne și asupririle neomenoase... | 240 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Prin această citire am înduplecat pe doamna Aristița Manoleasca să joace pe Sara și pe Manolescu să joace pe Grațiani. Până atunci nu voiau. Până acum ai cel puțin cei doi actori mai buni în roluri principale. Nottara ar trebui să ia pe Baruch. Drama are să se pună în studiu la anul nou pentru a se juca spre finele lun... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | N-am făcut nici ceea ce mi-a zis Lugoșianu, nici ceea ce m-a sfătuit T. M. Îmi părea foarte rău că nu mi-a fost primită drama și eram adânc mâhnit, dar nu și supărat și de aceea nici n-am luat notiță în Tribuna, nici nu mi-am retras manuscrisul, ci m-am mărginit a declara că Direcțiunea nu are decât să facă corecturile... | 243 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | T. Maiorescu, T. Rosetti și I. Negruzzi, A. Odobescu și V. A. Urechia, Mihail Kogălniceanu, D. A. Sturdza și I. C. Brătianu, Regele Carol I și Regina Elisabeta, vorbind mereu despre mine, m-au făcut multora urgisit, mai ales multora dintre sectarii liberali și un păcătos aș fi fost dacă mi-aș fi mistuit puterile în lup... | 221 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | A și fost bine îndrumat, și anul al treilea, după ce toate erau croite, venind să viziteze Institutul, Regele Carol a zis: «O oază în mijlocul unui pustiu». A adăugat însă: «Numai dacă nu i-ar seca izvoarele». «Nu!» - am zis eu în gândul meu. Atât de adânc eram pătruns de gândul că secarea izvoarelor e peste putință, î... | 213 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Din nenorocire însă, anul a fost secetos, nutrețul s-a scumpit și astfel cei doi arendași au ajuns în mare strâmtoare, iar proprietarul moșiei nu voia cu nici un preț să-i păsuiască. Falimentul era deci inevitabil. Mai înainte de a li se fi pus sechestrul, ei au vândut ce-au putut din vacile lor, și unul dintre funcțio... | 201 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Te întreb: ce trebuie să fac eu? În mijlocul lumii în care ne aflăm, oamenii mai cu minte decât mine ar fi tăcut poate și ar fi lăsat-o încurcată. Eu eram împins de firea mea să spun adevărul. «Frumoase vițele aveți!» - a râs coconul Iancu zâmbind și a mers mai departe fără ca să lungească vorba. Abia după masă, când n... | 202 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Acesta e numai un mic început. Mâine urmează alta, poimâine iar alta și așa mai departe. La Academie sunt apoi mulți funcționari și n-are să te mire dacă toți apucă pe același drum. D-voastre aveți aici vie, pomi, grădină de legume, curte de păsări, lăptărie, la care scoateți unt și brânză, tăiați porci și scoateți șun... | 259 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Sunt foarte interesante amănuntele acestei lupte, și ele aruncă o lumină vie asupra timpului în care s-au desfășurat. Eu însă nu pot să stărui asupra lor. Mă mărginesc a-ți spune că mi-a fost trimis portar la Măgurele un oarecare Ilie Popescu, agentul de poliție care de obicei însoțea pe Regele Carol I când ieșea pe jo... | 227 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Era deci lucru cu minte ca portarul intendent să cumpere, iar conturile să le achit eu. După ce a ieșit prima serie de absolvente, am desființat posturile de bucătărese și de chelnăriță și atât la bucătărie, cât și la cămară făceau practică elevele, care înregistrau tot ceea ce intra în cămară precum și tot ceea ce ieș... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Tocmai în timpul lunilor de vară fac mai bine practică în ale gospodăriei.» «Foarte greu! - a întâmpinat Regele. - Lasă că toate școlile au vacanțe și că în timpul vacanțelor se fac economii însemnate, dar au și profesoarele dreptul de a se recrea după zece luni de lucrare întinsă.» Deoarece Regina cu toate acestea stă... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Înainte și după venirea în Regat | Anul școlar 1907-l908 a fost cel din urmă dintre cei patrusprezece în care Institutul a stat sub conducerea noastră. Erau șase clase, cinci de studii și ai șaselea an de practică. Timp de nouă ani, până la 1916-l917, când erau numai cinci clase, cheltuielile s-au sporit cu aproape 80%. În bugetul de la 1907 - l908 cele... | 185 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Vaț | Iubite amice, T. Maiorescu avea toată dreptatea când în scrisoarea sa din Mai 1887 zicea că rezultatul politicii susținute în coloanele Tribunei nu atârnă de noi, ci de niște mari evenimente, care se vor întâmpla «după niște împrejurări asupra formei și efectului cărora activitatea dumitale nu poate avea nici o înrâuri... | 203 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Vaț | «Românii din Monarhia habsburgică, am adăugat, nefiind în stare să hotărască mersul desfășurării în viața patriei lor, au să profite de împrejurări, ca să se dezvolte în viața lor economică și în cea culturală, au deci să-și facă în toate împrejurările datoria față cu patria și față cu monarhul lor.» Același răspuns l-... | 216 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Vaț | De aceea a fost Tribuna arsă în piața Clujului, și cea mai însemnată urmare a mișcării naționale pornite de noi a fost înființarea societății Emke pentru propagarea în Ardeal a culturii maghiare. Când cu unul dintre procesele de presă ale mele acuzatorul, vestitul procuror regal Iesenszky, a stăruit ca jurații să-și de... | 220 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Vaț | Ți le spusei, iubite amice, toate acestea pentru ca să poți judeca în cunoștință de cauză asupra lumii în mijlocul căreia trăiam. Eu am avut trei procese de presă. Primul a fost judecat în fața curții cu jurați din Sibiu. Doi făcători de rele, amândoi sași din Sibiu, au fost judecați și osândiți la moarte într-un proce... | 203 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.