author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Văcărești | Când vreunul mai plăpând e chemat la vorbitor, alții stau în dreptul bisericii la pândă. Întorcându-se apoi fericitul vizitat cu legăturica, se produce o îmbrânceală și peste puțin nu se mai știe ce s-a făcut legăturica. Era foarte primejdios darul de milă pe care voisem să i-l fac copilului. Câtva timp în urmă curtea ... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Iubite amice, Ca să înțelegi bine cele petrecute în timpul cât am stat la hotelul Modern, e nevoie să-ți spun că-ți scriu în primele zile ale lunii Octombrie aflându-mă de mai multe luni iar la Văcărești și după ce înalta Curte de Casație a luat și ea parte la salvarea patriei respingând recursul făcut de noi, infamii ... | 236 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Au trecut timpurile când românii erau stăpâni pe țărișoara lor: trăiesc în țară mare, dar sunt legați-ferecați atât politicește, cât și în viața lor economică. După toate acestea ne așteptăm ca azi-mâine să se deschidă chestiunea panslavistă printr-un război cu Serbia, care-i are pe toți slavii în partea ei, în vreme c... | 203 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Sosit la Modern am fost însă mai vârtos pătruns de simțământul acesta. De-a pururea distribuitorul nostru Bolentin a făcut adică selecție: la Modern a internat numai pe cei mai vinovați șapte dintre noi, cu mine în frunte, iar pe ceilalți i-a trecut la alt hotel. Nu mă încumet să fac încercarea de a-ți spune care-mi er... | 216 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Acum, în rândul de sus al aripii de la răsărit și al fundului, se aflau curtea marțială franceză, biroul acelei curți și câteva odăi pentru funcționarii curții și pentru poliție, iar în mansarde erau închiși condamnații, mai ales algerieni. Pentru noi rezervase marele distribuitor, în aripa dreaptă, dinspre apus, la dr... | 239 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Mai întâi și mai întâi puteam să primim vizite fiecare în iatacul lui, oricând în timpul zilei, ba chiar și peste noapte. Puteam de asemenea să și mâncăm ori să bem fiecare ceea ce-i dădea mâna. Nu ne oprea nimeni să ne uităm pe fereastră, nici să ne plimbăm prin curte, nici să ne adunăm, ca să stăm de vorbă. Chiar ziu... | 214 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Să-i lăsăm în plata Domnului și să ne căutăm de treburi.» Așa am și făcut. Greu îmi era numai când se nimerea să vedem pe acolo câte o fată pe care o știam din familie ce se bucură de bună reputație. «Să fie pe sufletul celor ce suferă în capitala țării asemenea spurcăciune!» - ziceam și atunci și mă făceam că nu văd ș... | 210 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Când mă așezam la masă, o împingeam spre pat. Când se așeza el, o împingea spre dormeză. «Scuze, te rog!» «Nici o supărare!» Când îmi așezam eu hainele în dulap, el atârna pe ale sale de cuier. Când așeza dânsul pe ale sale în dulap, atârnam eu pe ale mele de cuier. Când el își punea lucrurile în rafturile de sus, rămâ... | 208 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Îți spun acestea drept dovezi că Bolentinul făcea distribuția nu numai cu bunăvoință, ci și cu multă pricepere. Într-adevăr, nici Grossmann n-ar fi putut s-o ducă cu ceilalți atât de bine ca și cu mine, nici eu n-aș fi putut să mă împac cu vreunul dintre dânșii ca și cu Grossmann. Guvernanta mă ceartă mereu că sunt om ... | 223 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Mie parcă mi-au înseninat cerul. Ei bine, cel mai apropiat vecin al nostru era Carnabat, un om care stă toată ziua cu pipa în gură, dar nu are niciodată cu ce s-o aprindă, ci umblă mereu de ici până colo ca să cerșească foc. Te pomenești cu el în toiul nopții bătând la ușă și întrebând: «Foc aveți?» După ce și-a aprins... | 201 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Din când în când îl vedeam însă posomorât, morocănos și pornit pe ceartă. «Nu mai are omul acesta ce să citească», îmi ziceam și mă feream din calea lui. Ar fi fost oare, cu puțință, ca el și eu să ne nărăvim ca tovarăși în același iatac strâmt!? Grossmann al meu, om de o inteligență scăpărătoare, citise și el mult în ... | 223 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Am și azi câteva kilograme de ziare aici la Văcărești sub căpătâiul meu și dorm foarte bine pe ele. Carnabat are și el slăbiciunea de a citi gazete, dar el e cu gazetele ca și cu focul pentru lulea: când cu gândul nu gândeai, te pomeneai că bate la ușă: «O gazetă citită mai aveți?». Ce căpătâi mai puteam să am cu aseme... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | E cu toate acestea om cu trebuințe nemăsurate: își schimbă chiar și în temniță de mai multe ori pe zi îmbrăcămintea - totdeauna croită după cele mai noi modele; își are cățelușul spălat în fiecare zi cu săpun; alege cele mai scumpe și mai variate bucate și cele mai gustoase băuturi; mănâncă mult, tacticos și îndelung -... | 208 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Mai era, dincolo de Arghezi, un om cu care aș fi stat bucuros chiar și în fundul iadului, Hertz, baronul, un tânăr plin de viață, de duh și de dulceață cum rar găsești în cărările vieții, un om care nu avea ce să caute prin închisori. Acesta avea însă tovarăș, ba chiar tovărășie. Mai bine de cum a făcut-o nu putea s-o ... | 203 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Erau mișcările mesei, care făceau peste putință asemenea emulație. De obicei, când Grossmann își citea gazetele, eu scriam în toată tihna la masă, ceea ce nu mă împiedica de a-i șterpeli din când în când câte una dintre gazetele aruncate pe jos. El își avea apoi particularele reguli de viață. Câteodată se întindea pe î... | 217 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Regulile de viață ale lui nu erau însă plictisitoare. Altă dată se dezbrăca și el ca toată lumea și se culca pe la nouă seara. Acum se scula și se îmbrăca pe la unu ori pe la două din noapte. Iar altă dată se scula pe la cinci dimineața și nu se mai culca până la șase seara. Eu mă potriveam când într-un fel, când într-... | 212 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Era un mare teanc de hârtii împreunate sub titlul «Carnabat și ceilalți» la care mai adăugase comisarul regal un car de ziare, în care erau însemnate cu creion sute de articole incriminate. Toate acestea aveau să le studieze în timp de 18 ceasuri douăzeci și cinci de acuzați și apărătorii lor. Îndeosebi eu, care nu ști... | 215 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Bolentinul nostru, însă, în rechizitoriul său n-a mai vorbit de «Carnabat și ceilalți», ci de «Slavici și ceilalți», m-a pus adică pe mine în frunte și ceilalți s-au adăpostit în dosul meu. Apărătorii acestora au ținut deci să mă apere și pe mine, ceea ce era în interesul clienților lor. E de sine înțeles că nu-mi rămâ... | 233 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Arghezi și Dem. Teodorescu, oameni mai subțiri, au prezentat curții dovezi neîndoioase că dânșii au primit de la generalul lliescu, deci de la guvernul liberal, bănet, ca să înființeze un ziar și o revistă, în care susțineau după inspirații primite tot ceea ce au susținut și în coloanele Gazetei Bucureștilor. Antim a p... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Eu sunt însă un făcător de rele care de cincizeci de ani acum stărui cu îndărătnicie și am îmbătrânit în rele. Țin să spun aceasta pentru ca să nu fiu judecat cu toptanul și ca ceilalți să nu fie socotiți părtași la vina mea. Așa a înțeles, se vede, și comisarul regal, totdeauna leventul Bolentin, lucrurile, căci a fos... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Pe mine putea Bolentinul acela să mă înjure și de mamă, cum l-a înjurat pe Carnabat, aceasta fie la Obor în grădina lui Eliad, fie în Dealul Spirii la Niță Stere, fie la Femina ori la Marița Blonda unde nu putea să mă găsească, nu însă în fața unei curți alcătuite de ofițeri români, unde nu mă dusesem, ci eram dus. Obr... | 208 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | M-am învoit însă să suprim din cele ce aveam de gând să spun tot ceea ce, după părerea apărătorilor, ar fi indispus curtea, deși eram încredințat că sentința nu atârnă nici de la bunele, nici de la relele dispoziții ale oamenilor însărcinați să dea celor puse la cale aparențele unei judecăți. Am rostit deci o cuvântare... | 217 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/La Hotel Modern | Adu-ți aminte de Crăiniceanu și gândește-te la colonelul Verzea: față cu mine curtea a fost de o extremă indulgență.” Totdeauna avântatul Bolentin, care-mi auzise vorbele, stătea la o parte. Mă știi că eu n-am fost niciodată nici germanofil, nici maghiarofil, ba nici chiar românofil: este iubirea de oameni și de pace c... | 133 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Încheiere La întrebarea Președintelui, dacă acuzații mai au ori nu ceva de adăugat la cele spuse de apărătorii lor, am răspuns cu «da» numai Carnabat, Camburopol și eu. CARNABAT Domnule Președinte, Acest proces a avut darul de a clarifica atitudinea mea în timpul ocupației germane. Din dezbateri, din acuzația domnului ... | 211 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Dacă D-voastre, care vă jertfiți pentru patrie și pentru credință, credeți că un om care a scris din convingere merită o pedeapsă, vă rog să hotărâți D-voastre. CAMBUROPOL Domnule Președinte și Onorabilă Curte, Avocatul meu, domnul Mihail Mora, v-a făcut apărarea mea, dar fiindcă domnul avocat Periețeanu a vorbit asear... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Cât am fost la ziar, nu am avut a face cu nici un german, nu am primit bani mai mult peste leafă - care era inferioară celei ce primisem de la celelalte ziare, unde colaborasem - și nu am scris decât reportaje, dintre care unele au adus mari servicii populației, cum au fost - de pildă - cele referitoare la familiile mo... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Murind foarte tânăr, căpitanul Radovici, fost adjutant al Prințului Ferdinand, își lăsase pensiune de 27 lei lunar și cu patru copilași și femeia paralitică. Am deschis la ziarul Minerva o listă de subscripție pentru această familie și am strâns o sumă de peste patru mii de franci, am apelat la medici, care au dat cons... | 214 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | 1. La interogatoriul instrucțiunii am afirmat că semnam articolele mele. 2. Nu mi s-au imputat la instrucție articolele iscălite A. C. căci atunci aș fi cerut expertiză, ca să se dovedească contrariul în lipsa manuscriselor doveditoare. 3. Acuzarea care trebuie să-și probeze afirmările n-a adus nici o probă, nici o pre... | 241 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Rog Onorata Curte să nu facă această eroare judiciară și, făcând dreptate, să constate că nu numai că nu am avut intenția de a lucra contra intereselor românești, dar n-am scris o iotă care s-ar putea considera ca ceva neromânesc. Am și găsit de altminteri dezmințirea pe care am dat-o în Ianuarie 1917 domnului care sem... | 208 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Vorba e foarte grea. Pentru ca D-voastre să puteți da verdictul, trebuie să știți în care anume împrejurări am zis aceasta, căci în adevăr am zis-o. M-am pomenit odată că am fost arestat și dus la Văcărești. La Văcărești am petrecut cele mai urâte zile ale vieții mele. Mai întâi și mai întâi, când am sosit acolo, eu, o... | 215 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Eu nu puteam să fac lucrul acesta și-mi ziceam: «Vai și amar de tine, căci toți păduchii fug de la dânșii și dau năvală asupra ta!» Când ieșeam pe afără, vedeam pe jos aruncați câte 4-5 morți cu ochii deschiși, oameni morți fără lumânare; nimeni nu le-a închis pleoapele; nici un preot nu a venit să le citească vreo mol... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Acesta e înțelesul în care am zis că sunt gata să mor. De altminteri, ajuns odată la vârsta de 72 de ani, omul își știe moartea aproape și nu se mai sperie de ea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a îndurat să-mi lase viața de 72 ani, căci sunt puțini cei ce-au atins vârsta aceasta și-o au în starea în care sunt eu. Într-... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Printre picături am făcut și literatură, din care la noi nu poți trăi, și am scris și la gazete, ceea ce pentru mine nu era o meserie. Ca om care a dăscălit mult în viața lui, am să-i răspund dar domnului comisar regal la vorba cu «Salus reipublicae». Mai înainte am însă să mai adaug ceva la cuvintele pentru care am zi... | 207 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Era treaba acelora care primeau cererea să-și dea seama că cer ori nu cer marile interese ale neamului românesc ca Ioan Slavici să moară la Văcărești, nici ca la vreme de bătrânețe să i se ia pâinea de la gură și să fie înfundat în iadul de la Văcărești ori în cel de la Modern. Să vedem acum care e rostul vorbei cu «Sa... | 211 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Orbit dar de binele ce voia să facă, el a pierdut din vedere că cel mai de căpetenie interes al oricărui stat e ca legile lui să fie respectate de toți și în toate împrejurările, și a stăruit să fie ales și pentru anul al doilea. Atunci s-a făcut în forul roman prima vărsare de sânge și Tiberiu Grach a fost omorât împr... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Iată, domnule Președinte și Onorabilă Curte, unde ajung oamenii care vorbesc mereu despre «Salus reipublicae». Aceasta e vorba oamenilor care țin să calce legile când le dă mâna și le vine la socoteală, și nu vor să știe că cel mai mare interes al oricărui stat e ca legile lui toate să fie respectate. Domnul comisar re... | 229 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | De ce? Pentru ca să-mi pot pregăti apărarea. Aici m-am pomenit deodată cu o mare grămadă de articole. Surprins! Să te aperi pentru articolele acestea. Ei bine, cum să mă pregătesc eu așa în pripă? Cum să îndrăznesc să mă adresez unui avocat, ca să mă apere, când n-am putința de a-i da cuvenitele informații ca să-mi ia ... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Cum se poate ca să fiu cu toate acestea om sărac - după ce m-am vândut și azi, și ieri și alaltăieri!? Am zis dar, să vină domnul comisar regal și să arate: m-a văzut pe mine trăind în belșug? M-a văzut la baluri? M-a văzut la teatre? M-a văzut în călătorii? M-a văzut risipind averi? Cum m-am vândut? Ce s-a făcut prețu... | 239 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Al doilea: domnul comisar regal a venit și v-a spus că eu am plecat din Transilvania pentru că fusesem acolo condamnat. Va să zică am fugit de acolo. V-am arătat aici scrisoarea prin care răposatul T. Maiorescu stăruia să viu în Țară. Aceasta la 1887. V-am mai arătat, tot de la 1887, scrisori în care M. S. Regina Elisa... | 211 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Tocmai la 1890 am venit, dar am venit cu acte în regulă, cu cheltuieli de drum plătite de cei ce m-au chemat și fiindu-mi mobila scutită de vamă. Corect am fost toată viața mea și nici Vama Cucului n-am trecut-o, nici pe portița din dos n-am intrat în casa nimănui. Cum rămâne cu cele spuse de domnul comisar regal? Cum ... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Am colaborat cu Eminescu, cu Caragiale și cu Coșbuc. Am publicat o carte de citire împreună cu A. Odobescu. Am lucrat împreună cu I. Manliu. Am publicat «Gramatica limbii române». Voi fi știind ce va să zică «a lăfăi» cel puțin tot atât de bine ca domnul comisar regal: vorbă aspră, chiar urâtă. Domnule Președinte și On... | 201 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | N-a dovedit nimic, căci nu putea să dovedească. S-a mărginit a rosti vorba. Chiar aici în fața D-voastre a scăpat, în strâmtoare, vorba că nu pentru bani m-am vândut, ci făcându-mi iluzia că voi ajunge guvernator. Iluzia unui om de 72 de ani, care nici măcar la rangul de epistat n-a aspirat!! Mă rog, aceasta nu se poat... | 201 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Domnul comisar regal nu va fi știind, dar știu eu, că cea dintâi dovadă despre stăruința în Carpați a românilor este scrisoarea unui călător bizantin, care a trecut Carpații. Am călătorit până la Dunăre, zice, și pretutindeni am găsit oameni cu care mă puteam înțelege, căci știau slavonește. Am trecut Dunărea și tot aș... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Avem la Șiria oameni pe care îi cheamă Barbulovici. Nu sunt ei români? Mai sunt Popovici - nu numai acolo, ci și aici. Mai știu Codreanovici, Morarovici, Munteanovici. Nouă slăviteștilor de la Șiria ne-au zis sârbii Slavici, ceea ce în nici una dintre limbile slave nu se poate. Trebuiau însă să facă aceasta pentru ca u... | 202 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Profitând de această afirmație a fruntașului între fruntași, domnul comisar regal își ia aere de cenzor și întreabă: Ce-l împiedica pe bătrânul Slavici să tacă!? Drept răspuns la întrebarea aceasta, voi arăta ce nu mă ierta să tac și vă rog, domnule Președinte și Onorabilă Curte, să binevoiți a-mi da ascultare. Tăcerea... | 222 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Sunt om neatârnat de nimeni, am toată libertatea de a face ce vreau și cred că nu mai am nevoia de a stărui, căci au spus-o și domnul Periețeanu și ceilalți avocați, cărora le sunt recunoscător pentru că au avut bunăvoința de a pune o vorbă bună și pentru mine. Mă mărginesc a vă încredința că ceea ce am făcut am făcut ... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Profesorat? O funcție administrativă în minister? Inspector de școli cu misiunea de a revedea și însufleți învățământul din sat în sat și din oraș în oraș?» Venit în țară m-am mulțumit să iau asupra mea sarcina de secretar al comisiei numite de Baronul Eudoxie Hurmuzachi pentru publicarea marii colecții de documente is... | 218 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Am deci pretutindeni legături și de pretutindeni amintiri. Când am văzut, deci, că izbucnește războiul, altfel simțeam cu soarta românilor de acolo nu ca cei ce numai din auzite îi știu pe români. Altfel văd eu și astăzi lucrurile, mizeria ce se întinde acolo, vărsările de sânge și pustiirile făcute de maghiari. Altora... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Chiar și cei ce tăceau numai în public tăceau, dar în atingerile lor cu germanii vorbeau tot ca noi, cei ce ne aflăm aici pe banca acuzaților. Oricât de îngrozitori ar fi fost nemții care au venit aici, D-voastre trebuie să știți și fără ca să vă spun eu că în ajunul venirii nemților s-au pus foarte multe stăruințe ca ... | 215 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Îndeosebi eu mai aveam și un alt cuvânt încă mai puternic, pe care mai ales D-voastre, oștenii, îl veți înțelege. În timpul acum nu tocmai scurtei mele vieți am ostenit, m-am expus și am adus jertfe și repet ceea ce am zis la interogatoriu, nu e între contemporanii mei nici unul care a făcut atât ca mine pentru unitate... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Procesul ziariștilor | Să mă ierte domnul comisar regal: eu pot să fiu spânzurat, împușcat, ars pe rug ori decapitat pentru convingerile mele. Convingerile pentru care am fost adus aici nu sunt însă numai ale mele. La interogatoriu v-am arătat că de la 1871 și până astăzi am susținut o politică și am făcut aceasta pentru ca să vedeți că nu e... | 70 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Iubite amice, După ce am fost osândiți, Carnabat, Grossmann, cei doi Teodorești și eu, am rămas tot la Hotel Modern. A venit, ce-i drept, grefierul să ne ducă iar la Văcărești, dar mulțumită stăruințelor lui Costaforu tot ne-au mai lăsat acolo. Am rămas și după ce Curtea superioară a confirmat sentința, ba chiar și dup... | 210 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | N-am fost grațiați, căci, așa se zicea, în curând urma să fie publicat decretul de amnistie generală. Deocamdată am fost aduși iar la Văcărești. Am găsit aici altă lume: alt director, alt grefier, alt prim gardian, alt medic și o curățenie desăvârșită până în cele mai mici amănunte. Ruinele tot ruine erau, dar văruite.... | 215 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Pe lângă toate acestea Carnabat mai adusese cu sine un așa-zis Sirius, pe care mi l-a pus la dispoziție, încât puteam să-mi gătesc ceaiul, cafelele și mâncările după gustul meu și după cum îmi priesc. Timp aveam destul pentru acestea. În curând am ajuns deci să mă simt mai bine decât oricând în timpul celor din urmă vr... | 212 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Vorba era să mai fim și tunși, rași și îmbăiați, dar acestea ni s-au iertat. Ca totdeauna și pretutindeni eu am rămas și la etuve cel din urmă, coada cozii. Când am ajuns deci la celule, era prea târziu. Gândul nostru era să luăm celulele din etaj, din coridorul cărora se deschide o frumoasă vedere asupra grădinilor de... | 216 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Vreau adică să-mi fac o grădină cu flori în fața celulei și să-mi petrec timpul săpând, plivind și stropindu-mi grădinița.» Arghezi a rămas singur și s-a instalat boierește cu toate dichisurile de care un om ca dânsul are trebuință, iar eu am luat prima celulă, lângă scară, și am cerut de la director o bucată de loc în... | 226 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Am mai pus la capete și la mijloc câte un fir de floarea-soarelui și mă bucuram când pe lângă vrăbii îi mâncau și oameni semințele. Mi-a mai adus soția mea zece boabe de ricină, o plantă care crește repede și are frunze foarte frumoase. Acum îi sunt coapte păstăile. Mi-a dus și crizanteme, care au flori multe și frumoa... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Eram deci cuprins de jale când vedeam că numai pe ici, pe colo câte unul înțelegea plăcerea pe care o simțeam diminețile, când vedeam înviorată grădinița cea ieri ofilită, pe care seara trecută o plivisem, o săpasem cu furculița din tacâmul meu și-o stropisem din ulcica în care-mi găteam mâncarea. De aceea unii mă soco... | 214 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Eu, nenorocitul de mine, toate le urmăream în creșterea lor, de toate mă bucuram. Vai de sufletul meu de om rău nărăvit, căruia i s-a înfipt în minte gândul că cea mai mare dintre mișeliile de tot mari e să nimicești hrana omenească în mijlocul unei lumi pline de flămânzi. Atâta rânduială, atâta disciplină, o atâta înd... | 205 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | ?» «Nu rupe porumbul, că nu e încă făcut!» «Nu vezi că e crud pepenele! ?» Cei în drept se uitau hoțește la mine. «Dar pe tine cine te-a pus pândar aici! ?» răspundea câte unul dintre cei țanțoși. «Păzește-ți treaba!» îmi zicea altul. În câteva rânduri, cât p-aci să mănânc trânteală, și era un timp, când nu puteam să u... | 222 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Eu, prietene, mi-am potrivit lucrurile așa că niciodată nu mănânc decât jumătate din pâinea mea, căci mă mai hrănesc și cu altele. Păstrez pâinea de azi pe mâine, când mănânc jumătate din ea; poimâine dau cealaltă jumătate unuia dintre flămânzi ori o împart între doi. Ei, bine! domnul Negoiță, primul gardian, om aici m... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Închipuiește-ți, te rog, câtă floare de fasole încape în acea burtă de rumegător, care crește, mereu crește. La nevoie, când nu mai găsea floare, mânca și fasole, dar numai din cea subțirică și de tot fragedă. Fă-ți socoteala și te vei încredința că mai înainte de a-i fi crescut coarnele și barba ca la oricare țap adev... | 229 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | «Lasă-l, moșule, că e favoritul primului!» striga unul. «Ce păcate!? - striga altul. Nu-l vezi cât e de drăguț și de zglobiu! ?» Eu nu țineam seamă și-mi vărsăm focul. Urmarea firească a fost că nici el n-a ținut seamă de slăbiciunile mele și a început să mă atingă unde eram mai vulnerabil. Îndată ce simțea c-am plecat... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Tristă, părăsită și lăsată în părăginire stă în fața celulei mele grădinița odinioară verde și înfloritoare, o icoană a vremurilor prin care trecem. Iar eu sunt tot aici, și două petunii, care înfloresc răzlețe și acum, parcă îmi zic «Noi nu ne dăm - gata să intrăm cu tine în iarnă!». De când am săpat cei treizeci de p... | 206 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Aceasta i s-ar mai fi trecut, dar el lăsa urme, încât îți venea să crezi că toată lumea mănâncă măsline păstrate în untdelemn și aruncă sâmburii și varsă untdelemnul pe asfaltul cel curat și șters cu petrol. Aceasta nu i se putea ierta la Văcărești, unde era atâta curățenie. Celelalte da; aceasta nu! I s-a pus deci cuț... | 269 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Un lucru e mai presus de toată îndoiala: că fapte săvârșite din adevărata iubire de oameni, oricât de jignitoare ar fi ele pentru unii ori pentru alții, nu pot să fie rele. Sunt acum în zilele noastre oameni cu multă știință de carte, cum a fost bunăoară vestitul Lombroso, care ne încredințează că numai unii dintre oam... | 222 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Îți spun eu, iubite amice, tocmai somitățile, profesorii înaltei Academii de aici, sunt oameni la care mă uitam ori mă uit încă cu un fel de admirație. Nici aceștia n-ar fi făcători de rele, dacă în sufletele lor ar mai fi compătimire, deschise pentru fireasca iubire de oameni. Cum au ajuns ei să se dezbrace de firea o... | 238 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Prin iubire neistovită, prin răbdare îndelungată și prin neadormită purtare de grijă, au scos din copiii aceia, fie ei stigmatizați ori nu, oameni cumsecade. E greu, dar cu putință, căci iubirea e pentru suflet ceea ce aerul și lumina sunt pentru ființa trupească. În așezămintele de educație adevăratul pedagog are o pa... | 225 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Cel ce-a intrat odată aici nu poate ieși decât ca făcător de rele, care săvârșește fapta rea chiar și numai în vederea mulțumirii de a o fi săvârșit. 160 Tocmai fiind vorba de oameni stricați, ei au să fie ținuți sub necurmată priveghere și continuu ocupați, fiecare potrivit cu aptitudinile și cu înclinările sale pentr... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Din când în când e târât câte unul ori câte una sub poarta de sub clopotnița a doua, unde se face bătaia sistematică, în urma căreia mulți sunt duși la spital, ca să li se pună oblojeli ori să fie unși cu alifie. Oameni de fire mai blajină, care n-au destul de bogat dicționar de înjurături, n-au voce destul de puternic... | 226 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | într-una din zile el a spart ușa celulei în care era încuiat, a ieșit în coridorul de sus și a început să facă gură. Lumea s-a adunat din toate părțile în fața celulelor, iară gardienii au strâns pe cei mai vânjoși și mai îndrăzneți dintre hoți, cum erau Mealcă, Lache, Jerpelea, Capdefer, Teacă, Găinaru, Cârnat, Anghel... | 210 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | S-au dus acum toate: rămân un păcătos ca oricare altul.» Acum el stătea gata să țină piept cu Balaban. Însă în clipa când acesta era să coboare scările, un băiat de vreo zece ani, care se afla în spitalul de pe același coridor, a ieșit să vadă și el cele ce se petrec. Balaban s-a repezit la el, l-a apucat în mâna stâng... | 229 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Iar aceasta, ca să îndulcească firea făcătorilor de rele și să-i îndrumeze pe minori spre o mai bună viețuire. Dar să trecem la o altă variație a simfoniei: sfanțuiala atât de strâns legată de mult lăudatul obicei al pământului. Ți-am vorbit până acum de lucruri pe care le știu din propria mea intuiție; am să-ți vorbes... | 203 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Unul ca mine nu poate dar să afle nimic, ci vede numai din aerele ce-și dau, din pasul bine călcat, din vorbele și din purtarea lor că ei sunt adevărații stăpâni ai casei, la care se uită unii cu admirație, iar alții cu oarecare teamă. Când noul venit trece pe sub bolta din clopotnița cea mare, el este înregistrat și a... | 239 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Se mai joacă apoi cărți de se pierd și se câștigă sute de lei, din care gardianul ia partea ce i se cuvine pentru că nu vede și nu aude. Am văzut minori jucând barbut în dosul bisericii în vreme ce gardianul stătea și se uita la dânșii. «Se poate una ca aceasta! ?» am exclamat eu. «Dacă-și are și el partea de câștig», ... | 202 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | El se plângea că a fost nevoit să dea o mie de lei pentru ca să fie mutat între oameni de seama lui. Câți dau și nu se mai plâng!? Cine ia? Aceasta nu o spune nici unul, căci vai ar fi de capul lui dacă ar spune. Să dea cine are de unde, căci de aceea gaură în cer nu se face. Vorba e, însă, că cei ce nu vor ori nu pot ... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | Sunt sugestive aceste povestiri pentru oricine și cu atât mai vârtos pentru auditorii de la Văcărești. Mai sunt însă și lecții de seară ca la Universitatea din București, unde profesorii nu prea au în timpul zilei răgaz spre a-și face cursurile bine pregătite. Îți vei mai fi aducând aminte de starea cu desăvârșire tris... | 204 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Iar la Văcărești | N-am deci să-ți spun decât ceea ce e de neapărată trebuință, ca să ajungi la această dumirire. Dacă aș mai avea o viață tot atât de lungă ca cea de acum și aș petrece-o scriind mereu, tot n-aș reuși să descriu toate faptele cu desăvârșire interesante ale magistrilor de la Văcărești. E destul însă să-ți povestesc câteva... | 172 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Iubite amice, Îți scriu în vara anului 1921, după trecerea unui an și jumătate, și gândul meu e să-ți dau putința de a te dumiri, cu ce m-am ales pe urma celor suferite prin închisori și cui i-au fost de vreun folos suferințele mele. Miercuri, a doua zi după plecarea mea de la Văcărești, seara pe la unsprezece, după ce... | 208 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Abia după 86 de zile am ajuns să-mi pot pune piciorul în pământ. În tot timpul acesta am zăcut și nu-mi închipuisem niciodată că sunt cu putință dureri ca cele suferite de mine, nici că om în oase și carne poate să rabde asemenea dureri fără ca să moară ori să înnebunească. Ceea ce mă durea nu era decât la început pici... | 216 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Medicamentele pe care le-am încercat au rămas toate zadarnice, și n-ar mai fi rămas decât să mi se facă injecții de morfină, iar aceasta cu nici un preț n-o primeam. Îi înțelegeam acum pe cei ce-și curmă firul vieții nemaiputând suporta durerile vreunei boli «incurabile», dar nu mă ierta firea să mă pun în rând cu dânș... | 218 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Când era să ațipesc, nu mai simțeam nici o durere, peste puțin însă începea să-mi horcăie pieptul și aveam un acces de înecăciune și tresăream speriat din somn. După ce o pățeam însă în mai multe rânduri așa, tot adormeam în cele din urmă și începeam să visez - totdeauna în legătură cu boala mea. Îmi dădeam, înainte de... | 203 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Adevărul e că în gândul omenesc nu e nici timp, nici spațiu: toate sunt în aceeași clipă și în același loc, cele de acum și cele de mai înainte, cele de aici și cele de mai înainte. Numai pentru darea pe față a gândirii pentru luarea aminte a celor ce ne sunt totdeauna prezente în gând, numai când ne dăm seama despre c... | 201 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Era parcă am stat în Vârful cu Dor și-am văzut de acolo într-o singură clipă cele ce nici într-o zi întreagă nu sunt în stare să spun. Tot așa mi-am reamintit într-o singură clipă acum nu tocmai scurta mea viață și în timpul celor 87 de zile am avut destul răgaz să-mi dau seama despre rostul amănuntelor ei. «Iată cu ce... | 213 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Mă vedeam la Viena și la Putna în lupta cu cei mulți, pe care noi cei mai puțini nu eram în stare să-i convingem că silințele noastre au să fie îndreptate, mai înainte de toate, spre unitatea sufletească a poporului român, căci celelalte au să urmeze ele de ele în virtutea desfășurării firești a lucrurilor. Mânat de gâ... | 202 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Nu poți să le ceri orbilor să zugrăvească, nici surzilor să cânte: nu mi se putea cere nici mie să-mi schimb convingerile după cum se schimbă împrejurările. Nu mă ierta firea. N-am deci decât să mă împac cu urmările statorniciei mele în mijlocul unei lumi alcătuite din oameni, dintre care cei mai mulți nu au convingeri... | 242 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | În cele din urmă m-am dus iar la Panciu, de unde după culesul viilor tot șchiopătând m-am întors. Încetul cu încetul mi-au scăzut însă durerile și azi nu mai șchiopătez decât după ce am umblat mai mult și când se schimbă timpul. Accese astmatice de mult n-am mai avut, dar de emfizem n-am mai scăpat și ochii îmi sunt sl... | 209 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | După cum s-au desfașurat lucrurile, azi oricărui om cu mintea întreagă trebuie să-i fie învederat că cei ce m-au silit să stau timp de un an la Vaț au fost oameni lipsiți de bun simț. Faptele petrecute au dovedit cu prisos că lucrarea mea era pornită din cea mai curată iubire de oameni și că nu numai pentru români, ci ... | 212 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | După cele ce-am văzut prin închisori, cel intrat în ele, dacă n-a fost, se face dușman al societății omenești. Eu am rămas tot cum am fost și am ieșit în lume cuprins de jale adâncă și dorindu-mi zile încă multe și. sănătate deplină pentru ca să-mi pot da silința de a convinge și pe alții că rostul pedepsei nu e să-i f... | 217 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Știind, însă, că mai ici, mai colo asemenea oameni se ridică deasupra, mă împăcăm cu gândul că sunt împrejurări în care nu ne rămâne decât să ne războim spre a ne apăra. Dușmani ai neamului omenesc i-am socotit totdeauna pe cei ce împing spre război. Cu atât mai vârtos îi socotesc dușmani astăzi, când îmi dau seama des... | 214 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | L-am văzut în urmă pe același om, acum Rege al Angliei, plimbându-se prin Boemia și dădeam cu socoteală că pașnice nu îi sunt gândurile. Am înțeles deci rosturile agenților englezești care cutreierau țările de la răsărit și îndeosebi a lui Scotus Viator, care atât de mult îi iubea pe românii subjugați. Înțeles-am și ro... | 212 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | I-am socotit deci înțelepți pe oamenii de stat care, ținând seama și de tradițiile neamului românesc, au stăruit împreună cu Regele Carol I să intrăm în legătură strânsă cu cei interesați ca Rusia să nu înainteze spre miază-zi și ca să nu se ridice deasupra slavii ce ne înconjoară din toate părțile. S-ar putea ca nici ... | 232 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Cu toate acestea, dacă prin orașele și prin târgurile din România ai fi trecut din prăvălie în prăvălie și din atelier în atelier, n-ai fi găsit la o sută de oameni nici zece care doresc să intre în război fie cu unii, fie cu alții, și încă mai puțini ai fi găsit, dacă prin satele din România ai fi trecut din casă în c... | 203 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Nici unul însă nu s-a rostit contra Angliei și contra Franței cu atâta mânie ca cei ce ne-au îmbrâncit în război, nici unul n-a fost față cu aceștia atât de aspru ca cei îmbrânciți în luptă. Dar, la urma urmelor, România a avut un mare noroc: unirea tuturor românilor într-un singur stat s-a făcut, România Mare a fost î... | 236 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | În toate administrațiile se fură. Zilnic sunt descoperiți înalți funcționari, care au prevaricat milioane. Măriți deodată cu talia nouă a țării, micii borfași au pierit spre a lăsa locul marilor deturnători. Evoluția zoologică este în ordine.” În coloanele altui ziar, Ora, organ guvernamental (13 Aprilie 1921), am citi... | 224 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Protestează în contra abuzurilor fără seamăn săvârșite la departamentul finanțelor, al industriei și comerțului și al aprovizionării și înfierează cu ultima energie imoralitatea publică întronată până la băncile ministeriale și tolerată fără sancțiuni cu evidenta scădere morală a țării.» Aș putea, iubite amice, să-ți c... | 234 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Au votat apoi pentru premiere trei dintre cei 23 de membri prezenți. Au mai pățit-o tot cu Academia Română și alții - tot pentru păcatul de a fi spus că în societatea română lucrurile nu se petrec cum ar trebui să se petreacă. Mie mi-a fost simpatic D. A. Sturdza, care până în clipa morții sale a stăruit să nu intrăm î... | 210 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Trăgând pe ici, pe colo cu urechea, m-am încredințat, din contră, că nu sunt puțini cei ce susțin că în Basarabia, în Bucovina, în Ardeal, în Banat și pe Crișuri starea românilor e mai bună decât în fostul regat român. Mai ales de când România s-a făcut mare exigențele societății române sunt atât de mari, încât oamenii... | 218 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | E prea strâmt capul meu pentru ca să poată încăpea în el gândul că averi agonisite prin muncă cinstită și ostenitoare pot să fie risipite cu asemenea ușurință. Voi fi greșind, dar firea mea păcătoasă mă împinge și iar mă împinge să mă întreb cum au ajuns să aibă cei ce dau atât de ușor. Nu, iubite amice, pe mine temniț... | 211 |
Ioan Slavici | Închisorile mele/Om între oameni | Nu știu eu, dar nu sunt nici alții în stare să-mi spună, ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi rămas până în sfârșit neutră ori ar fi intrat chiar în luptă alături cu vechii ei aliați. Un singur lucru este chiar și după puțina mea pricepere neîndoios: că românii ar fi rămas în gândul tuturor un neam de oameni cumpăni... | 227 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.