Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Ioan Slavici	Mara/Sărăcuții mamei	A și făcut Mara ce-a făcut, și maica Aegidia, econoama, i-a făgăduit că-i va lua copila și pentru numai 60 florini pe an, căci e văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei. Au trecut însă doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de und...	204
Ioan Slavici	Mara/Sărăcuții mamei	Nimeni în lumea aceasta n-ar fi putut să facă socoteala aceasta mai bine decât dânsa, care atâta timp a stat pe țărmurii Murășului. Ce-ar fi fost adică dacă ar fi luat din ciorapul Persidei arânda podului? Putea să dea mai mult decât alții, fiindcă nu voia să câștige decât cei 60 florini și încă ceva pe deasupra. Apoi ...	165
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Maica Aegidia era mititică, pășea mărunt, vorbea scurt și apăsat, avea nas nu tocmai mic și o căutătură aspră și scrutătoare, dar se muia când vedea lacrimi de văduvă: ea a stăruit ca maica priorița s-o primească pe Persida și pentru numai cincizeci de florini pe an, ba a mai și alergat pe la dl Hubăr, economul orașulu...	219
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Serile apoi Mara își făcea, ca de obicei, socotelile și tot i se mai umpleau, ba mai vârtos îi erau plini ochii de lacrimi. Un singur lucru o punea câteodată pe gânduri. Prea se făcuse blândă Persida: nu care cumva călugărița aceea s-o momească, s-o farmece și s-o facă și pe ea călugăriță smerită. „Mai bine moartă!” Da...	206
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	În fața dlui Blăguță, Trică stătea smirna, iar cu Costi se bătuse adeseori în piață, în zilele cele bune, când nu era singur, ci săreau amândoi, cu Sida, în capul lui, și rar scăpa Costi cu fața curată, fiindcă Sida avea gheare ca pisica și ar fi sărit și în foc pentru frățiorul ei. Tocmai de aceea, poate, Costi era fo...	244
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Astfel învingerea nu putea să fie decât a lui Trică: bătaie, ce-i drept, a mâncat, părul i s-a cam rărit, gâtul îi era zgâriat, dar din bancă tot n-a ieșit și în genunchi nu l-a pus decât dl Blăguță, care ținea ca autoritatea lui Costi să rămână întreagă. Ieșind din școală, Trică a luat-o, ca de obicei, drept spre pod,...	210
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	El se strecură fără de veste pe lângă un car peste pod, apoi, trecut odată pe cellalt țărmure, se duse ca din pușcă până la mănăstirea de călugărițe, trase clopoțelul de la intrare și spuse, după ce i se deschise, că mumă-sa l-a trimis să-i aducă soră-si ceva. La călugărițele din Lipova nu puteai să vorbești cu orișici...	201
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	— Sidi, Sidi! strigă sora Marta speriată și plecă s-o oprească. — Haide! grăi Persida mai tare. Ea n-are voie să iasă după noi! Ieșind apoi în stradă, ei o luară spre pod. Da! Însă dincolo era Mara, și ea n-avea să-i vadă, nici să-i știe. Pe țărmurele despre Lipova, de la pod la deal, e Sărăria, o mare șură de scânduri...	203
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	și totuși cei doi copii bălani și cu obrajii rumeni erau voioși: mult era frumos și bine aici în fața valurilor ce se tăvăleau greoaie spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică, iar dincolo, pe coastele de la Radna și de la Șoimoș, se ivea pe ici, pecolo iarba crudă și verdeața de salcie și de răchită...	226
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Ce ar fi putut adică să li se întâmple? Îi duceau valurile cât îi duceau și trebuia să-i scoată în cele din urmă la țărmure, cum scoate a parâului tot ceea ce plutește pe ea. Mai era însă în drum și podul, de care nu o dată se izbesc și se sfarmă plutele aduse din Ardeal. Lumea alerga dar spre pod pentruca de acolo să ...	202
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	— Vai de mine! strigă ea, cuprinsă de spaimă. La moarte s-ar fi gândit, dar nu că sunt chiar ai ei copiii din luntrița care venea, venea mereu și iute spre pod. Mara începu să alerge și să cheme oameni ca să deschidă podul, ca de obicei, când trec plute ori luntre cu sare. Dincolo, despre Lipova, se îngrămădea pe pod l...	213
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Dar cum a ajuns Persida din mănăstire în mijlocul Murășului? Pornind iar spre maica Aegidia, ca să afle cele petrecute, Mara era din ce în ce mai strâmtorată. Știa un lucru: că așa, numai din senin, n-a plecat Persida de la călugărițe. Trebuia să fie la mijloc vreo nefăcută! Mara era însă femeie trăită în lume și știa ...	218
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Lumea se porni dar și ea înapoi, cu Mara și cu maica Aegidia. Mult ar fi dat maica Aegidia ca toată această lume neastâmpărată să rămâie departe-n urma ei, ca să poată vorbi ea singură cu Persida. Căci iubea maica adevărul, dar mai presus de toate îi era numele cel bun al mănăstirii, și toate i le-ar fi iertat copilei ...	212
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	— Sărăcuții mamei! grăi Mara înduioșată. Se iubesc, maică, urmă ea ștergându-și lacrimile; se iubesc unul pe altul ca doi copii săraci. Maica Aegidia era și ea înduioșată nu numai pentru că vedea lacrimi de văduvă, ci și pentru că înțelegea pornirea firească și bună a copilei, dar mai presus de toate pentru că era salv...	211
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	Mara stătea ca pe spini. Știa că papistașii sunt un neam de oameni dușmănoși și ținea mult la Blăguță, care era vestit cântăreț de strană. Îi mai trecea apoi, parcă, și un fier roșu prin trup când vedeacum trec peste pod oameni, ba până chiar și care, fără ca să plătească creițarii cuveniți. Călugărița nu putea, în sfâ...	213
Ioan Slavici	Mara/Maica Aegidia	— Fata rămâne cu mine! zise ea, deși numai cam cu jumătate de gură. — Nu, mamă! grăi Persida, care ar fi intrat în pământ de rușine dacă nu s-ar fi putut întoarce chiar acum înapoi. Ce-ar fi zis celelalte fete? Eu, urmă ea, trebuie să mă întorc la lecțiune! Maica Aegidia era cea mai fericită dintre călugărițele de pe ț...	140
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Nu-i nimic mai iute decât gândul, iar vorba poartă gândul dintr-un om în altul. Peste jumătate de ceas toată Radna și toată Lipova știa cum s-au petrecut lucrurile pe țărmul Murășului, ba știa chiar mai mult. Era lucru nemaipomenit! O adevărată răzmeriță! Călugărița aceea a zis că românii sunt niște nemernici! Ba nemer...	212
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Se certa satul asupra lui, și el nu mai știa ce să facă. Și toate acestea pentru copiii Marei, de care toți în atâte și atâte rânduri se-mpiedicaseră. Om era și el; trebuia să-și verse focul asupra cuiva: l-a dat afară din școală pe Trică, fiindcă era leneș, neascultător, hărțăgos și strica și pe ceilalți copii. Trică ...	204
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Nu prea înțelegea, ce-i drept, vorbele mumei sale, dar știa că are să meargă la altă școală, că nu el, ci Costi Balcovici are să rămâie în cele din urmă de rușine. Chiar acum însă Mara nu putea să-l ducă la școală. Era hotărâtă să-l ducă la Arad, fie mâine, fie poimâine, cât mai curând, îndată ce-și va fi făcut vreun r...	203
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Nu-i vorbă, câștigul podului ar fi fost destul de mare ca să plătească pentru Persida și să-i mai rămână și pentru cheltuielile ce voia să-și facă cu Trică. Ba mai și rămânea ceva pe deasupra. Ea a luat însă arânda podului din banii Persidei: cum putea să-i facă parte și lui Trică? Își nedreptățea fata! Nu-i vorbă, ar ...	221
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Știa băiatul destulă carte ca să fie ucenic de cojocărie, și mai învăța și de aici înainte duminicile și zilele de sărbători. Nu era însă bine aleasă nici ziua, nici casa. Ce-i drept, Bocioacă, el însuși om așezat și scurt la vorbă, l-ar fi primit bucuros pe Trică, ai cărui ochi îi plăceau, precum zicea el. Îi părea bă...	203
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	— Haide, dragul mamii, îi zise ea băiatului; am să te dau, tot am să te dau, tocmai de aceea am să te dau să înveți carte! Era în gândul ei hotărâtă să n-o mai lase nici pe Persida la călugărițe. Nu se mai putea împăca cu gândul că lumea zicea că și-avândut copila, c-a înstrăinat-o, c-a lepădat-o. Da! urât, nesuferit e...	203
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Persida e o copilă cu porniri sălbatice, dar bune, foarte bune. O iubește și maica priorița. „Am să-i vorbesc” avea pentru Mara înțelesul „lucrul e făcut”. — Apoi, urmă călugărița, am să-ți dau o scrisoare către părintele guardian de la mănăstirea din Arad a minoriților. Țin și părinții copii săraci, care umblă din măn...	209
Ioan Slavici	Mara/Furtuna cea mare	Ea se duse cu Trică la Steva Claici, sârbul cel bogat, care lucra iarna cu douăsprezece, iar vara cu opt calfe și era vestit în piața Aradului pentru cojoacele lui frumos împodobite. În zadar! îi fusese ursit lui Trică să fie cojocar ca Bocioacă, starostele cojocarilor din Lipova, dar mai bogat încă, fiindcă avea Mara ...	58
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală și te scoate în cele din urmă cum ești, orișicât de mult te-ai sili să-i pari altfel. Degeaba se mai plângea deci Mara c-a rămas văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei. Copiii, așa săraci cum rămăseseră, creșteau cum crește răchita-n prundișul apătos, iară muma lor în...	217
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Până la toamnă, cu camătă bună, se înțelege. — N-am, zicea Mara. De unde aș putea să am eu? Și asta i-ar fi și rămas vorba dacă n-ar fi la mijloc și camăta. Chiar mică fie, dar tot e ceva. — Uite! Am ceva, grăi dânsa, nu atâta cât ceri, dar știu pe cineva care are; să iei jumătate de la mine și altă jumătate de la dâns...	218
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Creșteau dar și ciorapii deodată cu copiii. Tu, Doamne! cum cresc toate în lumea aceasta. Era ca ieri când l-a dat pe Trică ucenic de patru ani și se și pomeni cu el calfă, un băietan de cincisprezece ani, cam deșirat, dar înalt ca un grenadir, cam motolog, dar cu virtute. Păcat numai că trecea și acuma săptămâna fără ...	213
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Prea i se făcuse fata fată, și nu mai știa ce să facă cu dânsa. Înaltă, lată-n umeri, plină, rotundă și cu toate aceste subțirică s-o frângi din mijloc; iar fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din când în când străbate abia văzut un fel de rumeneală. Nu! asta nu putea ...	206
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Iar Persida iubea pe maica Aegidia, Persida se simțea bine în mănăstire, Persida se simțea nenorocită când venea la casa ei cea săracă. Sărmana mamă! Cum să țină ea la casa ei asemenea fată? Cât a ținut postul Paștilor, Mara a rânduit mereu, a curățit, a văruit și răsvăruit, și-a dres casa, și-a îngrădit din nou curtea...	205
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	După ce cumpărătorii se răreau, Hubărnațl făcea rânduială, strângea fărâmăturile cu măturișca, apoi, dacă timpul era frumos, ieșea în fața măcelăriei, ca să vadă mai bine lumea. Deși măcelar, Hubărnațl era, așa, la înfățișare, om plăpând, parcă mai mult fată decât fecior. Om de vreo douăzeci și unu de ani, cu mustață p...	221
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Dar tocmai aceasta era nenorocirea Hubăroaiei: rămăsese la măcelărie ea singură cu calfele, iară bărbatul și-l vedea aproape numai zilele de sărbători, când poftea beamteri la masă. Astfel mângâierea ei era Națl, care a crescut lângă mumă-sa mereu mâhnită și încă de copil simțise că nu merg lucrurile bine în casa lor. ...	203
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Zidirea mănăstirii se sfârșea însă în fața măcelăriei, iar mai departe-nspre stânga era grădina mănăstirii, împrejmuită cu un înalt zid de piatră. Ferestrele despre grădină se deschideau, ba mai ales acum, primăvara, stăteau aproape toată ziua deschise. Națl nu vedea, ce-i drept, de la măcelărie acele ferestre, dar put...	201
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Îi era parcă s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat deodată ceva și o mare nenorocire a căzut pe capul lui. Persida sta neajutorată în fața geamurilor sparte și nici nu-l băga-n seamă, când veni maica Aegidia, ca să vadă paguba. Femeie mai așezată și mai cuminte, ba chiar călugăriță, maica Aegidia tresări când văzu, peste dru...	210
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Se temea să mai intre în casă, tremura când se apropia de fereastră, suspina greu când se uita și nu-l mai vedea acolo, și totuși nu mai avea astâmpăr, nu mai găsea loc de repaos, își făcea mereu de lucru în casă. Nu i-a făcut și nu-i făcea, nu i-a zis și nu-i zicea nimeni nimic, nu știa nimic, nimic nu gândea și totuș...	216
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Pe Națl, care stătea în ușa măcelăriei, cuprins de neastâmpăr, îl trecură fiorii. El ridică fără de voie mâna stângă la gură și îi făcu semn să închidă fereastra, căci vedea lumea. Îi era frică de femeia ce stătea acolo sus în fereastră. Nu era păcat, nici un rău nu i-a făcut Persida nimănui, și totuși ea se simțea umi...	251
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	S-a și bucurat Persida de sâmbăta Floriilor, când Trică a venit s-o ia și s-o ducă acasă. Ce om se făcuse! Era tuns abia acum și îmbrăcat în haine noi nouțe, din creștet până în călcâie toate noi. Nu-i vorbă, hainele îi erau cam largi și mânecile surtucului ajungeau până la degete, dar nimic nu era din târgul de vechit...	208
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	O nouă ștrengărie! Tocmai în fața măcelăriei Persida trecu ulița ca să apuce colțul, și acum i se împăienjeniră ei ochii, și iar îi era ca și când un fel de leșin ar cuprinde-o. Îi era rușine, grozav de rușine, și își vedea, parcă, obrajii roșiți de năvala sângelui. Națl sfărâma tocmai cu barda încheietura de la un gen...	209
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Obrajii lui Națl, și altfel rumeni, se făcură roșii ca bujorul. — Nu, zise Hubăroaie; ferestrele nu se deschid. — Ai văzut? întrebă dl Bereki, bătrânul din cellalt colț, care acuma trecuse ulița și stătea în ușa măcelăriei. — A cui e? — Se poate să mai întrebi? e leită muma ei! — Așa e! Da, e fata Marei, grăi Hubăroaie...	223
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	O înțelegea însă aceasta mama lui, care ardea de nerăbdare să meargă ca mâine cu fata ei la biserică, iar după-amiazăzi să dea o raită pe la Lipova, ba îi venise odată chiar gândul de a-l însoți pe Trică la Arad, ca să stea o zi, două la casa lui Claici. De! e greu să ai fată mare, mai ales când trebuie să stai toată z...	205
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Ba după ce a intrat și a văzut lucrurile cumpărate cu atâta amar de bani numai de dragul ei, ea a strâmbat oarecum din nas, ca și când puțin i-ar fi păsut. Mai rău a strâmbat însă când Mara i-a vorbit de biserică. — O, Doamne, zise ea, dar ce să mai facem și la biserică?! Marei îi trecu, parcă, un sloi de gheață prin i...	230
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Îi era rușine ca și când toți ar putea să afle din fața ei cele petrecute, se temea de ceva neștiut și nu știa cum să calce, cum să-și țină trupul, cum să-și poarte capul și ce să facă cu mâinile ei. S-a dus, cu toate aceste, și după-amiazăzi la Lipova, s-a dus cum merge omul osândit să-și ia pedeapsa, dar s-a dus râzâ...	215
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Ce să facă ea până atunci aici, unde n-avea ce să facă? Mara vedea că fata ei n-are ce să facă și se simțea nenorocită că nu știe ce să-i facă. Se ducea cu ea la denii, o ducea și diminețile la biserică, dar degeaba i-a zis sâmbătă să meargă să vază Învierea la Lipova ori la Maria Radna, fiindcă fetei îi plăcea să stea...	202
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Îți aduci aminte, colo, deasupra viilor, ce frumos era și câtă mulțime de viorele! Era, nu-i vorbă, mai frumos aici; dar frumos era și acolo; pretutindenea era frumos și bine. — Dacă vrei! răspunse dar Trică. Apoi se întoarseră la vale, trecură Murășul, fără ca să-și mai pună viața în joc și fără ca să plătească creița...	206
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	Persida începu să urce mai cu virtute. A urcat, a căutat și-a adunat flori, apoi s-a întors iar prin oraș la pod, obosită, frântă. Hubărnațl se întorcea și el obosit, frânt de la Radna, unde e atât de frumos acum primăvara. Dacă n-ar fi fost pe pod, el ar fi apucat fie la dreapta, fie la stânga: aici însă nu-i rămânea ...	201
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	— Cine e acesta? o întrebă Trică cu glasul cam înfundat. — Cine să fie? răspunse ea. Hubărnațl. — De unde te cunoaște? — Nu mă cunoaște, dar cunoaște pe mama! Trică se uită înapoi. — Așa-i! zise el. Ăsta e Hubărnațl. Mara se simțise și ea foarte măgulită când Hubărnațl a salutat-o, în două rânduri, la dus și la întors,...	212
Ioan Slavici	Mara/Primăvara	— O, Doamne, zise ea cuprinsă de duioșie, ce bine e la mănăstire! Ce fericite sunt maicile! Mara se cutremură în toată firea ei. — Îți place ție fiindcă te-ai obișnuit cu maicile, răspunse ea. O să vezi, însă, că e bine și afară din mănăstire. Mai mult n-a zis Mara, dar acuma era hotărâtă să-și ducă fata la Arad, neapă...	76
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	„Iar s-a întâmplat ceva!” își zicea Gretl, slujnica Hubăroaiei. Stăpânul ei nu plecase, ca de obicei, îndată după masă, ci stătea de vorbă cu stăpâna, și stătea cam de mult, ceea ce nu era a bine. A intrat de câteva ori în casă pentru ca să ridice masa și i-a găsit mereu la fel, el cu pipa în gură la un colț de masă, i...	206
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Nu-i vorbă, certuri nu prea erau între dânșii, fiindcă el râdea și făcea glume când ea îl mustra. Ea se necăjea, se înțelege, cu atât mai rău, se întețea și de obicei începea în cele din urmă să plângă. Cu asta se sfârșea apoi vorba, deoarece el se ducea și o mângâia, îi zicea să nu fie proastă, căci tot n-are nimeni n...	225
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	A stat însă toată după-amiază ziua ea singură închisă în casă și s-a gândit cum și în ce fel să facă băiatului mustrări. Spre marea ei mirare, spre îngrozirea din ce în ce mai mare a ei însă, băiatul nu s-a întors nici în amurg, nici seara, nici noaptea, ci abia în zorile zilei următoare. A stat, a așteptat, s-a frămân...	213
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Un lucru nu putea să-i treacă lui prin gând: că băiatul lui ar putea vreodată să nu fie om cuminte. Era însă nevoit să se gândească la casa lui, și asta îl făcea totdeauna posomorât. Se simțea foarte tihnit și ferit de griji de când lăsase pe feciorul său la măcelărie. Încă tot el însuși era patronul, iar Națl era trec...	246
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Apoi nu era nici Hubăr omul care e în stare să se căciulească în fața lui Bocioacă. Dar nici nu-i strica băiatului să mai umble prin lume, să vadă, să învețe și să se deprindă a fi om de capul lui. Era și pentru Hubăr, dar mai ales pentru Hubăroaie foarte greu lucru să se lipsească de feciorul lor; nu le rămânea însă d...	210
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	cartea drepturilor tale, să nu uiți niciodată că trebuie să păzești cinstea breslei. Să fii harnic și ascultător, cinstit și vrednic de încredere; să nu pierzi timpul hoinărind degeaba, căci în breasla noastră se primesc numai oameni cumsecade. Dumnezeu să te ajute! Așa trebuia să vorbească starostele; așa i s-a vorbit...	206
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Calfă de măcelar, el se simțea mândru că poate să tragă la conacul breslei, al breslei adevărate, în care sunt numai măcelari, iar nu o amestecătură de fel de fel de oameni. La conac a găsit alte trei calfe, un neamț de la Timișoara, un ungur de la Dobrițin și un slovac de la Bichiș, iar calfele din aceeași breaslă, or...	211
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Zicea că se bucură când am plecat, dar eu știu că ea plânge acum și are să plângă mereu, grăi el și plânsul îi înecă glasul. — Așa e, zise neamțul mișcat, e greu lucru să te desparți de mama ta. — Mai ales când ai și tată ca mine: un om fără de inimă! adăugă Națl, oarecum fără de voie. — Asta trece! grăi slovacul. — Ce...	219
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Avea Mara gândul ei de mamă cu fată mare. La călugărițe n-ar mai fi vrut s-o trimită pe Persida; acasă nu putea s-o ție; mare lucru ar fi fost dacă ar fi putut s-o lase în casa lui Claici — așa, cu plată mai puțină. Milena era logodită cu un bogoslov. Persida era fată și ea, chiar mai frumoasă și mai deșteaptă decât Mi...	226
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Mara s-a întros dar singură la Radna, ducând, se înțelege, cu dânsa și o frumoasă scrisoare pentru maica Aegidia. Acum nu se mai plângea Persida că n-are ce face. Lasă că fetele nu mai știau unde să-și pună capul, dară Claici avea patru ucenici și șapte calfe, dintre care numai două erau oameni de casă. Seca Lena nu ți...	217
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Ceilalți făcură și ei ca dânsul, încât era ca în zi de sărbătoare la masa lui Claici, și așa a și rămas de aici înainte. Singur Trică n-a intrat în acest obicei nou. El înțelegea prea bine de ce se spelcuiesc ceilalți și era mândru de soră-sa. N-avea însă nevoie să facă tot ca dânșii, fiindcă și fără de asta tot frate ...	212
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Hubărnațl ar fi fost și el, dacă ar fi văzut-o acum, de părerea lui Trică. El însă era dus la altă biserică și nu știa că n-ar fi avut decât să se uite bine împrejurul său pentru ca să vadă ceea ce-i dorea inima. Fetele lui Claici, deși sârboaice, umblau mai bucuros la biserica românească decât la cea sârbească, unde n...	202
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	iată și Hubărnațl! strigă Trică, cum strigi așa, când vezi pe cineva la care nu te așteptaseși. Persida tresări și începu să tremure din picioare. Cine era acest Hubărnațl? Un om pe care-l văzuse, așa în treacăt și pe furiș, de trei ori în viața ei. Acum însă, aici, în mijlocul unei lumi de oameni pe care nu-i mai văzu...	211
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Noi nici nu-l cunoaștem decât din vedere! Ce-i păsa ei de el?! căile lor erau atât de deosebite! Așa era în gândul, dar nu totodată și-n inima ei. Omul acela o prinsese în o clipă de slăbiciune; el știa ceva ce singur el știa, singur el putea să știe: ea se rușina de câte ori se gândeala el. Îi erau nesuferiți oamenii ...	209
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	chiar Trică. El nu voia, dar așa dorea Milena, așa seca Lena, așa poruncea Persida, iar Mara, când a aflat-o aceasta, a dat din toată sărăcia ei să-și cumpere un rând de haine negre și o pereche de mănuși în fața gușei de porumbel. Când s-a văzut sărmanul de băiat, gătit astfel, îi venea să se ascundă, ca nimeni să nu-...	227
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Cum n-ar fi alergat el la biserica de pe țărmul Murășului, dacă ar fi știut că iar putea s-o vadă tot ca atunci? El însă n-avea de unde s-o știe aceasta. Abia după biserică, în piața cea mare, când nuntașii, un lung șir de trăsuri, se întorceau la casa miresei, s-a oprit și el, cum toți se opriseră, și a văzut mai întâ...	214
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Casa se întindea la stânga până în uliță. În cort, prin curte și în fața casei nuntașii roiau în voie bună, dar încă nu veseli. Unii se așezau pe la mesele întinse în cort, spre fund, la dreapta și la stânga; alții stăteau de vorbă în locul larg ce rămăsese la mijloc, între mese; cei mai mulți, însă, tineretul, se afla...	201
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Era peste putință: el trebuia să meargă la masă. Aha! Ochii tuturora se îndreptează spre casă. Vine mireasa cu mirele, iar după dânșii... El se dete la o parte, ca să nu fie văzut. Nu-i ședea bine să stea așa, gură-cască, în poarta unei case străine. „Hm!” făcu el cu fața deschisă. Nu era tot cum o știa el, mândră și o...	201
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Trecu și se întoarse peste câtva timp și iar trecu și iar se întoarse. Nu mai putea! Îi era parcă mumă-sa stă de pândă colo, la răspântie, și-l vede și se mâhnește. Ba Persida îl vedea, parcă, și ea cum umblă s-o vadă pe furiș, și râdea de prostia lui. El plecă hotărât și iute, dar cu pas din ce în ce mai rărit, apoi d...	217
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Aceste erau din altă lume, ca dintr-aiurea, unde toate sunt de sine înțelese. — Așa-i că te miri? zise el fără ca să-și mai ridice pălăria. Am văzut, când vă întorceați de la biserică, pe fratele și pe muma d-tale și am dat cu socoteală că trebuie să fii și d-ta aici. Ne cunoaștem, adause apoi întorcându-se spre Codrea...	231
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Carevasăzică, ei se cunoșteau, așa, fără de știrea ei, prin dosul ei. — Sărac de sufletul meu! grăi dânsa; se ridică înaltă, spătoasă și greoaie, cum era, și se uită acolo cum se uită cloșca la pui când simte că nu li-e a bine. Iară Mara era dintre oamenii care nu vorbesc numai cu gura, ci și cu ochii și cu sprâncenele...	210
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	— D-sa, urmă, îndreptându-se spre nunul care ședea al treilea de la dânsa, e feciorul unui bun prieten al nostru. Nunul dete din cap, iară Națl se închină, apoi se întoarse spre Mara. — Mama, grăi dânsul, era să vie săptămâna viitoare aici, fiindcă rămăsese ca după Rusalii să plec la Buda. Vă rog să-i spuneți, dacă vă ...	203
Ioan Slavici	Mara/Ani de tinerețe	Doi ani fără cinci săptămâni am să tot umblu. Ea dete din cap. Ce putea să-i răspundă? Păcat numai c-a venit acum aici! Nici măcar în ochii lui nu s-a uitat, nici în urma lui n-a privit. Și el s-a dus fără ca să se uite-napoi. Ce aveau, la urma urmelor, ei doi unul cu altul?	56
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Norocul nu umblă târâș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale: degeaba îl cauți când nu-l găsești; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău, și chiar dacă nu l-ai cunoaște tu pe el, te cunoaște el pe tine și nu te părăsește. Te miri însă de unde iese, și...	209
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Cu cine adică să se fi potrivit Persida dacă nu cu Codreanu? Deoarece parohiile nu sunt la fel, bogoslovii erau și ei fel de fel de oameni. Cei mai mulți erau foști cântăreți de strană, care veniseră la preparandie ca să se facă dascăli. Din preparandie au intrat apoi în școala teologică. Alții se făcuseră dascăli, se ...	202
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Lasă că era băiat țanțoș și bun de petreceri, dar îi dădea mâna să fie. Apoi nici nu-și bătea capul cu viitorul. Oamenii sunt precum i-a lăsat Dumnezeu: fiindcă popa e sufletul și cârma și cinstea satului, ei țin să aibă popă dintr-ai lor. E dar lucru de sine înțeles că, murind un popă, fie feciorul, fie ginerele, fie ...	225
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Codreanu o vedea aceasta, se simțea și el măgulit și înălțat în gândul lui, se apropia cu toate aceste numai cu un fel de frică de dânsa. O vedea așa înaltă, trupeșă, frumoasă și deșteaptă, se mira adeseori cât de bine știe dânsa să judece pe alții și nu se mai îndoia că-l va judeca și pe el mai curând ori mai târziu c...	208
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Iar el o necăjea fiindcă era un farmec nespus în necazul ei. Cu toate aceste, dânsa nu se putea stăpâni, căuta dinadins să fie cât mai des singură cu dânsul: era cuprinsă de un fel de beție, i se răscolise, parcă, toată firea și ar fi voit ca așa să și rămâie. — Eu am văzut, zise el râzând, că schimbai fețe, că glasul ...	218
Ioan Slavici	Mara/Ispita	— Și, cu toate aceste, îți pare rău c-a plecat, grăi dânsul, și ai pierdut voia bună de când a fost el aici. — De ce să zic nu? îi răspunse ea. Nu știu nici eu de ce, dar îmi pare rău. N-am nimic cu el, dar m-a cuprins un fel de întristare, fiindcă-mi părea mâhnit, ca și când eu aș fi de vină. Codreanu începu să tremur...	208
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Nu vreau, îți spun, și trebuie să mă crezi! Codreanu era muiat, scos din sărite. La asta nu se gândise. O luase așa în glumă, pe tândălite, ca să-și petreacă timpul, și din glumă în glumă el s-a pomenit în cele din urmă într-o încurcătură din care nu mai putea să iasă. Îi părea rău c-a apucat-o de mâini, îi era rușine ...	208
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Îi era ca și când s-ar fi jucat cu focul și s-ar fi ars. Nici c-au mai rămas singuri, dar vrând-nevrând erau mereu împreună, se gândeau mereu unul la altul, se simțeau foarte apropiați și nu se puteau împăca cu gândul că în curând, poate chiar mâine, va trebui să se despartă. Persida era cu toate aceste mâhnită când a ...	215
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Cum, Doamne, să mai rămână el străin de dânsa când o vedea atât de cuminte, atât de dulce la fire, atât de îndemânatică și atât de doritoare de a intra în voile lui? Nu încăpea în mintea lui gândul că s-ar putea ca el să nesocotească voința părinților săi și mai ales pe a bunicului său, care era protopop. Nu mai încăpe...	243
Ioan Slavici	Mara/Ispita	S-ar fi putut oare să nu meargă vestea și până la părintele protopop? Trecuseră examenele, se-mpliniseră două săptămâni din vacanțe, dar băiatul tot nu se întorsese acasă. Tocmai acum întârzia, când ar fi trebuit să alerge, cum au alergat ceilalți, care știau să spună ce-l face să-ntârzie. Părintele protopop era om măr...	201
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Cum or veni, așa să vie! Așa au și venit. Băiatul s-a întors în cele din urmă acasă și era, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, tot ca mai înainte. La Buteni însă el n-a grăbit, și nici popa, nici protopopul nu-l zoreau să meargă. Voia să se ducă, dar au trecut trei săptămâni și nu s-a dus. Săptămâna a patra, în sfârșit,...	212
Ioan Slavici	Mara/Ispita	De aceea s-a întors atât de curând. Pe drum însă iar a început să simtă că nu poate să se ducă. Nu mai știa nici el ce vrea și ce are să facă; ar fi voit ca cineva să-l siluiască, să-l despartă de Persida, care îi părea prea multă femeie pentru dânsul, prea stăpână pe sine și pe voința lui. Și era, în adevăr, stăpână P...	202
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Voia să-i spună ceva, degrab’, cât mai curând, dar numai ei, ca să nu afle și Anca. Persida ieși, ca din întâmplare, după el. — A venit Națl! zise el. L-am văzut! Iar e aici! — Ce-mi pasă mie?! răspunse ea supărată și se întoarse în odaie. Cu toate aceste, ea se uita des pe fereastră, în stradă. Dac-a venit, el nu pute...	214
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Se temea ea însăși de sine. „Doamne! zise în gândul ei, de ce vântul a trebuit să izbească atunci fereastra? !” Toate n-ar fi fost dacă fereastra aceea s-ar fi spart altă dată. Era lucru de neînțeles! Dar el nu se ivea nici de la dreapta, nici de la stânga, și cu cât mai mult se apropia seara, cu atât mai viu îi era ne...	203
Ioan Slavici	Mara/Ispita	S-a putut! Seara, după ce s-a așezat la odihnă și nu putea să doarmă, ar fi voit să poată plânge. Dar de ce adică să plângă, când n-a fost nimic, n-are, nu poate să fie nimic între ea și el? Și-a făcut ea așa, din senin, un gând și l-a pierdut. Ziua următoare era duminică. Dimineața a căzut brumă groasă, după răsărirea...	220
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Venise și el, și umbla așa singur pe una din cărările mai dosnice. Era tot el, dar cu fața oarecum buhăită și bătută de vânt, cu părul lung și încâlcit și îmbrăcat în haine vechi și soioase. Persida, zărindu-l de departe, îl cunoștea numai de pe umblet și după făptură, dar nu-l vedea cum este, ci cum îl știa. Pe o clip...	201
Ioan Slavici	Mara/Ispita	Anca știa foarte bine cine e Națl, fiindcă mult s-a vorbit despre dânsul atât în ziua nunții, cât și mai în urmă, dar n-ar fi fost în stare să-l cunoască și era foarte mirată că Persida poate să stea de vorbă cu un om cum îl vedea acum pe Națl. Națl se dete un pas înapoi când se pomeni fără de veste în fața Persidei, c...	202
Ioan Slavici	Mara/Ispita	— Se înțelege! răspunse el. Adică nu, ci trec la Timișoara, dar mai stau pe aici! Doamne! De ce nu erau singuri! — Adio! zise ea, întinzându-i mâna. El se întoarse strâmtorat spre Anca, care nu știa, precum se vedea, nemțește, și, ridicându-și cuviincios pălăria, îi zise în românește: — Iertați, domnișoară. Ne cunoaște...	203
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Ce stai așa smerit ca Sfântul Ion de Nepomuc în capul podului? Ori du-te de te culcă, ori bea dac-ai venit la birt! — De mine să nu vă doară capul! răspunse Națl. Mă uit la voi, vă văd voioși și-mi trece timpul bine... Aș vrea și eu să beau, că vinul nu e prost, dar dacă nu pot? dacă firea nu mi-l primește? Beți numai ...	213
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Era un atât de dulce neastâmpăr în inima lui, și-l pierdea dormind, iar mâine, poate, nu-l mai putea găsi. Prea era mult frumoasă noaptea. Și câte s-au schimbat în lume! Atunci, în ziua de nuntă, noaptea era tot frumoasă, dar sufletul lui se zbuciuma în dureri grele. Se cutremura și acum când își aducea aminte de ele. ...	204
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Degeaba! N-a fost el născut să fie măcelar. Și nici n-ar avea, dacă e vorba, nevoie să fie. Are el și altfel din ce să trăiască. Mare nedreptate i-au făcut când l-au luat de la școală: ce ar fi el acum! Săraca de mama lui! A vrut, ce-i drept, de dragul ei, să meargă pe la rude, dar n-a putut să-și calce pe inimă. Ce ar...	216
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Nu! ea nu! Dânsa era duioasă și se uita la el cu ochii scăldați în lacrimi și cu buzele pe jumătate deschise: era întâmplarea nenorocită la mijloc! Asta trebuia să i-o spună ei. Mumă-sa i-a trimis, ce-i drept, banii, ca să treacă pe la Sighidin la Timișoara, dar dacă s-a nimerit să treacă pe aici, mai putea să stea cât...	234
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Știa ce trebuie să facă, fiindcă știa ce voiește Mara, muma ei! Îi venea dar să intre în pământ când vedea că Anca a simțit, a-nțeles parcă slăbiciunea ei și se uita cu ochii scrutători și miloși la dânsa; un fior rece o cuprindea când se gândea că de la Anca vor afla toți ceea ce nimeni în lumea aceasta n-ar trebui să...	210
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Așa trebuia să fie, și așa era și-n gândul ei. Cu o singură vorbă Trică îi luminase mintea și-i întărise inima; putea să doarmă liniștită când atât de bine știa că fratele ei și mama ei priveghează și n-o lasă să iasă din căile cele bune. Ziua următoare era cu toate aceste neliniștită. Tot ar fi voit să știe dacă el tr...	206
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Apoi nu s-a mai ivit decât abia pe la trei după-prânz și s-a întors pe înserate. Așa azi, așa mâine și pomâine ca ieri, într-o zi ca în alta: Persida știa când și dincotro vine și când și dincotro se întoarce, știa că el, sărac sufletul lui, numai la ea se gândește, numai de dragul ei trăiește și rabdă zi și noapte ca ...	209
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	Nu-i vorbă, de fete se cam ferea, dar seca Lena putea, trebuia chiar să știe că e în târg cu protopopul și că nu mai e mult la mijloc ca să s-ajungă cu vorba. Popa, ce-i drept, nu vrea odată cu capul, dar mai pune ea o mie, două și se dă și popa învins, când toți ceilalți sunt învoiți. Chiar ieri fusese pe la dânsa păr...	207
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	!” Ea își luă cârpa cea mare și-o aruncă în cap, apoi, liniștită și cu pas neșovăitor, ieși din casă, din curte și apucă la stânga, de unde știa că are el să vie, ca să-i iasă în cale. Sosind la colț, ea îl zări în depărtare venind despre stânga, pe ulița Morarilor, care taie pe cea din care dânsa venise și trece la dr...	205
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	— Apoi tocmai asta e, grăi dânsul. Ce-mi pasă mie de toată lumea aceasta, căreia nu-i pasă de mine?! — Dar, zise ea mâhnită, omul trebuie să ție la sine. — Nu țiu deloc! îi răspunse el ușuratic. N-am la ce să țiu! De mine însumi îmi pasă chiar mai puțin decât de alții. Umblu așa răzleț prin lume, și oamenii, văzându-mă...	204
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	I-am scris că trec la Timișoara prin Sighidin, fiindcă știam că vine să mă întâlnească dacă-i spun că am să trec prin Arad. Iar acum mi-e frică să mă duc la Timișoara, fiindcă știu că vine și acolo să mă vadă. — Eu te rog să te duci cât mai curând, îl rugă ea stăruitor. Uite! urmă apoi deznădăjduită, eu nu mai pot; dac...	211
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	— Nu! Te rog să pleci! — Așa nu pot pleca, grăi dânsa deschis. — Știam eu că nu poți pleca, zise el râzând. Persida simți ca și când i s-ar fi oprit deodată și bătăile inimii, și curgerea sângelui prin vine și i s-ar fi înseninat toată firea. — Știai?! grăi dânsa cu glas limpede. Te-nșeli! Adică ce crezi d-ta și ce vre...	205
Ioan Slavici	Mara/Zbuciumare	„Urât om!” zise ea după ce sosi acasă, apoi își acoperi fața cu amândouă mâinile și lacrimile o năpădiră, plânsul o înecă. „Doamne! strigă ea încleștându-și mâinile, ajută-mă, că eu singură nu mai pot!” Apoi se îmbrăcă în pripă și ieși din nou, ca să meargă în târg, la mama și la fratele ei.	54

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.