Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Măruntă și ușurică, smerită și umblând ca dusă pe sfoară, totdeauna aspră la vorbă și la căutătură, dar blândă și duioasă la fire, Persida și-o reamintea, o vedea în gândul ei, o auzea ca în aievea zicând: „Nu, fata mea, lumea aceasta nu e pentru ca poftele inimii, ci pentru ca datoriile să ni le facem într-însa”. Și ș...	222
Ioan Slavici	Mara/Datoria	„Acum! neapărat acum!” zicea și mergea cu pas bine apăsat și cu inima încleștată. Era o nespusă răutate în inima omului aceluia, care rămăsese îndărătnic acolo pe țărmul apei: ar fi voit și ar fi fost parca în stare să sară cu ghearele în fața lui, ca să-i vadă obrajii plini de sânge roșu. Și, totuși, dacă acum, în cli...	220
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Nu-i vorbă, știa dânsa că n-are să rămâie în pagubă când Hubăr îi este tovarăș; ba Liubicek îi făcuse și contractul așa ca să scape ușor cu el. Avea să plătească treizeci și patru de mii de florini în patru ani. Zece mii plătise la încheierea contractului, și ceilalți avea să-i plătească tot câte șase mii pe an. Mult b...	217
Ioan Slavici	Mara/Datoria	A luat de la Hubăr o scrisorică pentru căpitanul Mareck din cetate, de la Liubicek alta pentru Steueramt, de la maica Aegidia a treia pentru părintele guardian și de la părintele Isai a patra pentru Consistoriu; a dat lemnele cu 8 florini și cincizeci creițari, pe când alții le vindeau cu nouă, și dac-ar mai fi avut o ...	213
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Erau mulți ochii ce-o urmăriseră, și acum ochii aceștia toți erau îndreptați asupra mesei, unde dânsa schimba vorbe ce păreau foarte aspre cu muma ei cea de mulți cunoscută. — Pleacă de aci! grăi Mara aspru. Nu vezi că toți se-nhoalbă la tine! — Lasă-i să se uite, răspunse Persida, căci ochii sunt ca oamenii să vadă cu...	215
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Ceva mai sus erau șatrele cojocarilor. — Du-te la Trică, zise ea, și spune-i să meargă cu tine. — Cu cât dai grămada de struguri? întrebă o jupâneasă, uitându-se cu coada ochiului spre Persida, care plecase spre șatrele cojocarilor. — Zece creițari, răspunse Mara. — Să mi-i lași cu opt — Ia-i și adă banii! Nu-i mai era...	204
Ioan Slavici	Mara/Datoria	— Nu-ți face, mamă, gânduri rele, grăi dânsa, că n-ai de ce să ți le faci. Nu e nimic, și de puțin cât a fost eu singură sunt vinovată. — Nu-i adevărat! răspunse Mara. Îl știu eu pe tatăl său, care face tovărășie cu mine ca să ia parte la câștig, dar lasă singură la pagubă. Ești proastă tu și te-a scos din minți. — Nu!...	217
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Am și eu gândurile mele; dar tu n-ai să cauți mulțumirea mea, ci fericirea ta, care mie-mi este mai dorită. — Nu vorbi așa, mamă, grăi Persida înduioșată. Ar fi voit să se apropie de dânsa, ca să-i sărute mâinile, să o îmbrățișeze și să-i sărute tâmplele, dar nu era obișnuită facă asemenea lucruri. Ar fi voit să-și dea...	213
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Am alergat acolo și l-am văzut pe el uitându-se uimit la mine. M-am uitat și eu la el, fiindcă nu-l mai văzusem, și mi-a venit mai întâi să râd, apoi să plâng de necaz. Maica Aegidia, intrând și ea și văzându-l, m-a dat iute la o parte. Acum știu de ce, dar atunci mi-am făcut de lucru prin casă și, după ce maica Aegidi...	204
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Mara începu să râdă. Degeaba: Persida era tot ca în copilăria ei; avea cu cine să semene. — A doua zi, de Paștile lor, urmă Persida, ne-am dus cu Trică să culegem viorele. Plecaserăm spre Șoimoș; eu însă am schimbat drumul și l-am luat pe Trică pe la Lipova, că doară-l voi întâlni pe Națl pe undeva. L-am și întâlnit, p...	203
Ioan Slavici	Mara/Datoria	Uite! el n-a venit să mă vadă; eu însă nu m-am putut stăpâni și duminică, ziua fiind frumoasă, am ieșit cu Anca la plimbare, că doară-l voi întâlni. Mara se făcu mai neliniștită. Sărmana ei fată: ce păcat a căzut pe capul ei. — De unde știai tu unde ai să-l găsești? întrebă ea. — De unde știam? răspunse Persida. Nu ști...	236
Ioan Slavici	Mara/Datoria	— Săracul băiat! grăi Mara înduioșată. — Luni apoi, urmă Persida, a trecut în patru rânduri prin fața casei lui Claici, marți tot așa, tot așa miercuri și joi. Eu voiam să nu-l bag în seamă, dar astăzi, după ce ați plecat cu toții la târg, nu m-am mai putut stăpâni, i-am ieșit în cale, ca să-l întâlnesc. Nu mai pot, ma...	202
Ioan Slavici	Mara/Datoria	— Lasă-l, urmă Mara, nu te gândi la el, nu-ti munci sufletul pentru dânsul; cum i-ar fi, așa să-i fie; tu cu norocul tău, și el cu al lui: Dumnezeu a vrut să te lase cum ești, și dacă nu te-a făcut Dumnezeu pentru dânsul, e nenorocirea lui, dar nu și a ta! — Dar dacă m-ar fi făcut, mamă?! strigă Persida. — Nu! nu! răsp...	219
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	E mare stăpân rușinarea, și om să fii ca să nu i te pleci dacă o cunoști. Codreanu crescuse ca vițelul ce suge la două vaci, Pavel la casa părinților săi și Păvăluț dincolo, la bătrâni, n-avuse dar cum și când să învețe a-și călca pe inimă, ca să mai facă și ceea ce vor alții. Tatăl său, popa, se plângea adeseori că bă...	223
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Gheorghe al lui Baltă era jurat în Buteni și om cu multă greutate: când vorbea el, aveai pe ce să te întemeiezi. — De! răspunse Ioviță al lui Borleu, tocmai afară din cale n-ar fi, asta o zic și eu. Oameni suntem și noi și trebuie să ne știm la un fel. — E tunsă, ori e rasă! îl întrerupse Gheorghe, rostind vorbele rar ...	240
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Protopopul vedea bucuros oameni la casa lui, deși acum mai ales dacă nu erau de la Buteni: asta a simțit-o Gheorghe îndată ce-a dat ochii cu stăpânul casei și mai ales cu stăpâna, care le-ar fi dat, dacă ar fi atârnat de dânsa, voie să-și împrejmuiască cimitirul fie chiar și cu ziduri de piatră, numai să plece cât mai ...	209
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Nu era în gândul lui să meargă, dar acum, în fața acestor oameni, era peste putință să spună că nu se mai duce. — Uite, grăi Gheorghe, să vii acum cu noi. Poimâine e duminică și-o să se bucure toți poporenii dac-or ști că ai venit. O să se bucure toți poporenii! Mare lucru! El știa că-n adevăr o să se bucure: îi cunoșt...	205
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	— Să te duci! zise el. Când om ca dumnealui te poftește-n gazdă, ai să le lași toate la o parte și să te duci. Gheorghe zâmbi pe sub mustață: vedea că bine-a apucat-o și bine-a adus lucrurile, iar mai departe grija lui era. Păvăluț a plecat cu dânșii, s-a dus, a tras la casa lui Gheorghe al lui Baltă, și parcă toate er...	215
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Nu-i vorbă, puțin îmi pasă. Supărarea vine și trece, iar noi tot oameni rămânem. Dar tot n-ar fi rău să mergem și pe la ea, ce zici? Ce putea Codreanu să zică! ?Știa și el că trebuia să meargă; așa, de capul lui, n-ar fi fost însă-n stare să se ducă: îi părea dar bine c-a dat de cineva care-l duce cu de-a sila. Și nici...	202
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Pe când el intra cu inima încleștată la casa preotesei, Maria cânta veselă de răsuna toată curtea, și nu cânta rău. Ce va fi visat, ce nu va fi visat peste noapte, era foarte voioasă, parcă a ei era lumea toată,încât preoteasa se simțea oarecum rușinată și mult ar fi voit să îi poată zice lui Codreanu: „Iart-o, că ea n...	210
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Știa că Gheorghe a fost cu Ioviță pe la protopopul și dădea cu socoteală că ei l-au adus pe Codreanu, dar nu putea săînțeleagă cum stau lucrurile. Codreanu tot ca dânsa. Ochii lui și mintea lui erau numai la Maria. Nu poate că cine știe ce, dar se mira și se minuna cum poate cineva să se schimbe într-un timp așa de scu...	206
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Ei bine! nu te cred și n-am să plâng!zise ea cu îndărătnicie, și lacrimile, păcătoasele de lacrimi, o năpădiră,încât nu-i rămase decât să iasă rușinată din casă. Preoteasa ar fi voit să intre în pământ. Tot așa Codreanu.În zadar! Fata avea dreptate: ce-o să zică lumea dacă el nu stă la dânșii?! Gheorghe ședea țeapăn și...	204
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Doamne! ce fericit ar fi putut el să fie dacă n-ar fi fost acea noapte de nuntă! Și totuși... Aici, în biserica plină de oameni, în fața altarului, căruia-și închinase viața, făptura cea înaltă a Persidei se ridica deasupra tuturora și pretutindeni se iveau ochii ei deschiși și limpezi. Era în ochii aceia ceva atât de ...	233
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Și totuși Maria era aici, iar Persida departe, și el nu era în stare să plece de la Buteni, așa cum voia, cât mai curând: îi sângera inima când vedea cum tremură Maria când stă aproape de dânsul și cum ochii ei se croiesc în toată clipa pe plâns și iar râd în răsfățare. „Ori sunt, ori nu sunt om!” își zise el luni după...	207
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Dus de gândul acesta, el trecea grăbindu-și calul printre pădurile cu frunziș pișcat de brumă, ici verde de stejar, colo galben de tei și apoi roșu ca sângele de taur, iar după ce s-a întunecat, aceeași lună, în razele căreia se plimbase Națl pe țărmul Murășului, îi lumina și lui calea. Lungă, cotită și anevoioasă cale...	235
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	„Nu! zise el. Treaba aceasta pot eu s-o fac și fără de părintele Isai.” Fără de Mara nu-i venea să meargă la Arad; dar fără de părintele Isai putea să vorbească cu Mara. Nu era nevoie să mai știe și el. Porni dar înainte spre Radna, ca să stea peste noapte la vreunul din birturile din apropierea mănăstirii și să meargă...	221
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Fusese, de când știa că dânsa se afla prin apropiere, cuprins de un fel de fierbințeli, și plimbându-se cu pașii iuți pe țărmul râului, resimțea mulțumirile fără de seamăn pe care le avuse în apropierea ei. Ah, ce femeie!... ce ființă! Ce ademenitor îi era zâmbetul, ce dulce supărarea, ce ușor curgeau vorbele de pe buz...	237
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Dimineața s-a sculat pe când se mijea de ziuă. Știa că Mara pleacă foarte de dimineață și ținea s-o găsească acasă; și totuși el își făcea de lucru și parcă ar fi dorit în fundul inimii lui ca să vie prea târziu la casa ei. Așa a și fost: portița era încuiată. S-a dus cu inima încleștată la pod, unde știa c-ar putea s-...	201
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	întrebă el. — Domnule, acum nu se poate, îi răspunse sora. Și, adause ea, nici nu știu cine sunteți d-voastră. El scoase din portofelul său un bilet de vizită și i-l dete. — Să spuneți, îi zise, domnișoarei c-o rog să mă vestească dacă și când voi putea s-o văd. Sora îl pofti să se așeze și să aștepte, apoi încuie ușa ...	210
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	De aceea nici nu mai putea să-i vorbească în felul de mai-nainte și Persida se simțea înălțată în gândul ei când vedea că o ia parcă i-ar fi soră ori prietenă. Sâmbătă seara au stat până spre miezul nopții deștepte și au vorbit despre toate, afară de un singur lucru. De ce să vorbească și despre acesta? Ea știa cum gân...	203
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	— Du-te, fata mea! grăi dânsa cu blândețe umilită. Dacă e dorința mumei tale, trebuie să-l vezi chiar acum. Persida-și dezlegă șorțul, sărută mâna maichii Aegidiei, apoi se depărtă ducându-și șorțul în mâna stângă, ca să-l atârne la locul lui și să meargă-n sala de așteptare. Îi era însă greu să meargă așa, fără de ves...	212
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	— Așa-i că te miri? zise el mergând spre dânsa. — Nu, răspunse ea întinzându-i mâna. Văzând biletul d-tale, mi-am închipuit numaidecât c-ai fost pe la mama și ea te-a trimis aici. — N-am văzut-o, grăi el. Am căutat-o, ce-i drept, dar n-am găsit-o nici acasă, nici la pod. Am aflat însă ieri seară că ești aici, și am ven...	226
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Se împăcase cu gândul că ea nu poate să-l ajute și că nu le rămâne amândurora decât să uite cele petrecute, care nu erau, la urma urmelor, decât o nebunie de tinerețe. Îi era însă rușine c-a crezut că poate să-l mai și batjocorească spunând altui bărbat ceea ce numai ei amândoi știau. — Mi s-a urât de învălmășeala și d...	224
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	— Dar, zise el, datorii avem cu toții. — Și foarte rar avem și mulțumirea de a le împlini, îl întrerupse ea. — Aș! zise el. Dar atunci cei mai mulți dintre noi s-ar fi simțit foarte nenorociți. — Nu, zise ea; suntem, dar nu ne simțim, fiindcă omul se deprinde cu toate. Închipuiește-ți că eu nu rămân aici. N-aș putea să...	211
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Urâtă viață! El se uită nedumerit în fața ei. — Bine, domnișoară, zise el strâmtorat, dar d-ta tot n-ai putea să rămâi aici. — De ce nu? — Fiindcă nu e cu putință. — De ce să nu fie cu putință? — Pentru că ești, dacă nu mă înșel, ortodoxă. — Să trecem peste aceasta, grăi dânsa așezată. Când e vorba de viață și de moart...	208
Ioan Slavici	Mara/Inima, săraca	Peste un an, peste doi — nimeni nu știe ce are să simtă — voi ieși cu inima ușoară; acum mi-ar fi foarte greu! Codreanu o înțelegea deplin și nu mai știa ce să-i zică, ci se uita numai cu ochii țintă la un colț al odăii. — Și dacă eu te-aș ruga? întrebă el sfios și cam cu jumătate de gură. Ea se ridică și rămase stând ...	181
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Mare lucru târgul de toamnă de la Arad! Timp de câteva săptămâni drumurile de țară toate sunt pline de care încărcate, care aduc bogățiile din șapte ținuturi, ca să le desfășure prin piețele și prin ulițele Aradului și pe câmpia de dimprejurul lui, unde s-adună care cu poame de pe Crișuri și din valea Murășului, cu lem...	202
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Și nu e numai că tot românul vrea să-și aibă cojocul, dar ține să-i mai fie și frumos împodobit cu flori tăiate de carmajin ori cusute-nfire de ibrișin. Nu-i cojocul, ci podoaba de pe el ceea ce-i aduce câștig cojocarului: atât se plătește, dacă e frumoasă, cu mâna largă și pe întrecute. Nici că se poate pentru un cuno...	220
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	A lucrat patru luni de zile la ea, dar și era frumoasă, încât Claici n-o lăsa mai jos de două sute deflorini și li se lăuda tuturora că el l-a scos calfă pe Trică. Iar Trică stătea rușinos în dosul bundei de probă, ca să fie la îndemână când vin stăpânii care caută calfe. Era tot lung și deșirat, tot motolog și gură-ca...	204
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	— Ei bine, băiete! zise el. Când ai ieșit calfă? — De Sf. Gheorghe. — Vrei să vii la Lipova? Eu sunt Bocioacă, starostele. — Știu, că și eu sunt de pe acolo. — De unde? — De la Radna. Bocioacă se uită din nou în fața lui. — Doară nu ești fratele Persidei? grăi el. Parcă-mi semeni și tu cu mă-ta. — Asta e! răspunse Tric...	202
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	grăi Bocioacă și-i strânse mâna, apoi se duse mai departe. Iar Trică nu mai avea astâmpăr. Voia să vadă pe mumă-sa, ca să afle ce s-a întâmplat cu Hubăr și să-i spună că s-a-nvoit cu Bocioacă, același Bocioacă în casa căruia nu fusese primit ucenic. — Auzi vorbă! striga Mara, punându-și mâinile în șolduri. Se bucura cu...	215
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Ba s-a făcut încetul cu încetul obicei că Persida lua toate fetele de român cu dânsa,încât era o frumusețe să le vezi, și lipovenii țineau mult la fata Marei. — Minunat lucru! grăi dar muma. O să te duci duminicile și zilele de sărbători s-o iei pe Persida, ca s-o duci la biserică. Nu le prea place călugărițelor că duc...	212
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	— Și, uite, zise el, mie îmi venise gândul să stau acasă cu voi, să mă duc diminețile și să mă întorc serile. — Să stai, dragul mamii! grăi Mara înduioșată, ca să fim odată oameni adunați și noi. — Dar o să dau prea mulți creițari. — De asta să nu-ți pese, zise ea încet, căci tot ai noștri sunt creițarii. Gheorghe a lu...	207
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Voia să scoată sufletul din mine și să-mi ia cel din urmă ban. N-am, dragul mamii:de unde să dau mai mult decât ceea ce pot? Tu știi că puțin a mai rămas de la fie iertat tatăl vostru: las’ că nu m-am atins de al vostru, dar am mai și adăugat puțin câte puțin, cum biet am putut, ca să aveți și voi câte ceva. Aveți! Ai ...	278
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	— Dar, zise el, mergem la noi la biserică. Ea stete puțin pe gânduri. — Nu, grăi apoi, rămânem tot la Lipova și ne ducem după biserică acasă. În zadar, femeia tot femeie! Se uita la fratele ei cel înalt și lat în umeri, care își pusese hainele negre și trecuse pe la bărbier mai nainte de a fi venit la dânsa. Ea-i potri...	220
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Și se uita și el tot lung și fără de sfială la dânsa și la fratele ei, care nu voia, parcă, să-l vadă și ar fi dat mult dacă soră-sa nu l-ar vedea nici ea. Un lucru nu-i era nici Persidei cu putință: să treacă ulița, ca să apuce pe la colț. Ea clătină zâmbind voioasă din cap, dar își urmă drumul înainte, rămânând în pa...	203
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Dar ce ai tu cu el? Persida se uită râzând la fratele ei. Un lungan, ce-i drept, dar un băiat care abia peste două luni împlinește șasesprezece ani: ce putea el să înțeleagă? — Fii băiat cuminte, Trică, zise ea; tu știi că nu am nimic cu el și nici nu pot avea. Tocmai de aceea îmi pare însă bine că i-au ieșit prostiile...	244
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Din când în când răsună prelung câte o pușcă descărcată ori se ridică pe ici, pe colo câte o rachetă,încât simți pe nevăzute că e lume, lume, multă lume risipită pe colo pe dealuri și prin văi. Săptămâni de zile de-a rândul vin mereu și de la deal, și de pe șes, unii ca să lucreze, alții ca să petreacă câteva zile bune...	220
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Luni dimineața el știa că Persida nu s-a întros la călugărițe și nu se mai îndoia c-a rămas și ea de cules acasă. Celelalte veneau de la sine. Pleci în timpul culesului de cu seară cu un prieten așa la un noroc, treci din cramă în cramă, și numai bunul Dumnezeu știe unde și cu cine te pomenești în zori de zi, căci oriu...	214
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	— Cine-i acolo? întrebă Mara mirată că fiica ei îl cunoaște. Persida se uită râzând la ea. Știa că e certată muma ei cu Hubăr, dar acum era culesul viilor. — Cine să fie? răspunse ea. Nebunul de Națl! Mara rămase câtva timp buiguită. Națl? Iar Națl? Parcă-i venea și tot nu-i venea să se supere. În zadar! era femeie și ...	223
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	„Ce fleac de om! își zise el necăjit pe sine, își aruncă pușca iar pe umăr și porni mai departe. Îndrăcită femeie!” adăugă apoi într-un târziu. Iară Persida se uită lung după dânsul și se bucura în gândul ei. Nici că l-a mai văzut trei zile de-a rândul, deși fetele ca dânsa multă lume văd în timpul culesului de vii. Jo...	213
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Nu cumva credeai c-o să scapi de mine? — Nici nu voiam să scap; îmi pare bine că te văd și mai de aproape. — De!... o să vedem!... grăi el cu îndoială și rupse vorba fiindcă se puseră alții la mijloc. Lucru neînțeles de mintea omenească! Persida era fată cuminte și pusese în gândul ei toate lucrurile la cale: ochii ei ...	206
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	— Mă duci d-ta, întâmpină ea. — Vorbă să fie! șopti el încet. Te-aș duce eu dacă te-ai lăsa... Am ce să prind în brațe. Să te iau pe sus și să te duc, încât să ni se piardă urma! Persida ar fi voit să se desfacă din brațele lui și să-i dea brânci, ca să-l arunce cât colo. Era de necrezut îndrăzneala lui. El însă o ține...	216
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Era cuprinsă de un fel de beție și, deși ar fi voit mai înainte să plece, peste puțin o neliniștea gândul că seca Marta, nevasta lui Bocioacă, ar putea s-o iaca s-o ducă iar înapoi. Marta nu era însă din cele ce grăbesc acasă. Avea, ce-i drept, trei copii, dar era frumoasă, durdulie și tânără încă și nu venise ca să st...	235
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	El avea, în cele din urmă, dreptate; ea se purtase ca o copilă răsfățată, rău-crescută. După ce jocul s-a curmat, ea ar fi voit să se apropie ca din întâmplare de dânsul și să facă ca și când nimic n-ar fi fost; pe când însă ea nu putea să scape de dl Brădeanu, un tânăr avocat, el avea de lucru în altă parte. Dl Bogyó ...	226
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Persida tresări cuprinsă de frică, făcu un pas spre dânsul, apoi se opri cu inima încleștată. — Ce glumă proastă! zise ea așa pentru dânsa, dar nu destul de-ncet ca să n-audă și cei de prin apropierea ei, care se uitară fără de voie la dânsa. El luă butoiașul de pe umăr, îl lăsă încetul cu încetul spre pământ, apoi îl ...	208
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Nu l-a putut, dar l-a ridicat până în preajma genunchilor, ba l-a mai și dus trei pași. — Bravo! strigară ceilalți. — Dar tot e foarte greu, le răspunse Persida. — Pentru d-ta, întâmpină Națl, nu însă pentru noi, ceilalți, care punem umărul și la poveri mai grele. Nu era nimic în această cumpănire a puterilor, și totuș...	212
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Era minunat și jocul acesta, și el începu să miște din ce în ce mai neastâmpărat din picioare. Îi părea rău că n-a luat-o el pe Persida la joc și-i venea să-l apuce de urechi pe Brădeanu, care nu se mai depărta de dânsa. — Apoi, zise el plecându-se puțin când ei trecură prin fața lui, să mă-nveți și d-ta pe mine. I-au ...	205
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Era grozav de năvalnic și de nechibzuit omul acesta, se temea de dânsul, nu mai cuteza să ise pună împotrivă, și Brădeanu simțea că dânsa e strâmtorată. Peste puțin dar, ajungând la locul de unde o luase, el îi mulțumi și se depărtă. Ea se duse drept la Națl. — Bine, domnișoară, grăi acesta rușinat, dar eu am glumit. —...	214
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	După ce jocul se curmă, ea rugă pe Marta să plece-napoi, fiindcă era târziu. Națl se legă și el de ele. Persida nu zisese, ce-i drept, să vie, dar el se uitase în ochii ei și știa că dânsa are să-i spună ceva. Fetele o luară cu Brădeanu înainte, iar Marta rămase cu scriitorul și cu Națl în urmă. Marta știa însă că Națl...	212
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	La o cotitură el apucă mâna ei. Ea-și lăsă mâna în a lui și se duseră câtva timp așa ținându-se de mână ca doi copii. — Ce vrei d-ta cu mine? întrebă ea în cele din urmă. — Ce vor toți oamenii când le place o femeie! răspunse el dezghețat. — Crezi d-ta că poți să mă iei de nevastă? urmă ea uitându-se aspru în ochii lui...	215
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	Chiar acuma-mi spuseși că te lepezi de mamă, de tată, ba chiar și de Dumnezeu: ar trebui să fiu foarte proastă ca să cred că de mine n-ai să te lepezi!... D-ta nu ești om; mi-e milă de d-ta! El îi lăsă mâna. — Te-nșeli, zise cu îndărătnicie; pot și eu să mă stăpânesc dacă vreau, dar e o prostie să voiesc când știu că o...	215
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	— Iată-mă, îi zise liniștită; vezi că nu mă tem de d-ta: vezi că nu-mi pasă de nimeni: poți să mă iei, să mă duci și să faci ce vrei cu mine. Haid’! ia-mă în brațe! El stătea buiguit în fața ei. — Nu-i adevărat că d-ta te stăpânești, urmă ea liniștită; știi că eu nu vreau și nu cutezi să te apropii de mine. Știi că mi-...	202
Ioan Slavici	Mara/Cine ce poate	zise el într-un târziu, suspinând din greu, aș putea eu să mor, dar tare mă tem că n-o să se poată așa cum zici d-ta. — Ia noapte bună și părăsește-ne! îi răspunse ea când se apropiară de fete și de Brădeanu. Și totuși îi era foarte greu, și când el s-a depărtat, se simțea foarte nenorocită și stătea la îndoială dacă n...	108
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Luna intrată în al doilea pătrat se ridicase până în culmea acoperită cu pădure și se ivea pe ici, pe colo printre copacii deși; pe șesul de la dreapta însă ea era de mult răsărită, peste puțin începură și în satul de la poalele dealului să latre câinii stârniți de ea, și noaptea era din ce în ce mai luminată de zarea ...	201
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	— E la vie la Corbu, răspunse el. Să trecem și noi pe acolo. Marta și fetele îl știau pe dl Andrei Corbu, nobil de Cărpeniș, care nu era, ce-i drept, nimic, dar umbla cu patru cai și fusese închis în timpul revoluțiunii; ele însă nu-l cunoșteau. — N-are a face! întâmpină Brădeanu. Îl cunosc eu și vă încredințez c-o să-...	206
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Ieșind deci la locul larg din fața cramei, ea se opri dezamăgită din drum. Sub vie, zidită în mal, era colna, o zidire mare, cu două ridicături despre vale, cu un turnuleț, din care se deschidea vedere largă spre șes, și în față cu un cerdac întins, în care ardeau două lămpi, una atârnată, iar alta pe masă. La dreapta ...	236
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Dnul Burdea, un om scurt și lat în spate, aproape cocoșat, rău îmbrăcat, cu părul lung și lățos, cam spân și cu nasul turtit, nu se mișcase din loc după ce Corbu coborâse scările; când însă Persida seivi în cerdac, el se uită la dânsa cu niște ochi de dihor, care intrau parcă în carne și străbăteau prin oase, încât Per...	206
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	— Îți mai aduci aminte, zise el încet, când vântul a spart una din ferestrele de la mănăstire? Persida rămase ca împietrită. Știa acum cine i-a vorbit acestui om străin despre dânsa și îi venea să plângă de necaz și de rușine. Era lucru de nesuferit! Tainele mari ale vieții ei fuseseră date de gol: omul acesta le cunoș...	235
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	— De unde cunoști d-ta pe Hubăr? întrebă Persida. — Suntem prieteni din copilărie, răspunse Burdea, am stat la Timișoara cinci ani de zile în aceeași bancă, iar la Viena am locuit împreună. Persida se mai potoli. Înțelegea cum Națl a putut să vorbească despre cele petrecute și-l socotea foarte fericit. Stătuse și ea an...	204
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Națl i se înfățișa cu totul altfel de cum și-l închipuise dânsa. — L-am văzut, răspunse ea, acum e anul, la Arad, dar n-am vorbit decât foarte puțin cu dânsul. Mi s-a părut, urmă uitându-se cu coada ochiului la Burdea, nu știu cum, foarte prăpădit, un fel de om care petrece nopțile prin birturi, iar ziua doarme nedezbr...	202
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Persida, crescută sub purtarea de grijă a maichii Aegidiei, nu știa ce să răspundă, era însă tare în credința că el n-are dreptate. — Mă simt, răspunse ea, ademenită, dară ar fi păcat să stau toată noaptea, fiindcă mâine n-aș fi bună de nimic. — Prostie! strigă iar Burdea, care nu putea suferi păreri deosebite de ale l...	242
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Pe înserate, însă, după ce trupul s-a obosit, începe sufletul să se ridice deasupra, și noaptea e ziua sufletului, pe care lumina soarelui îl întunecă. Acum ne simțim mai ușori, mai fără de grijă, ca scăpați din o grea robie, și nopțile petrecem clipele de veselie, nopțile avem cele mai plăcute ceasuri din viața noastr...	212
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	— Ce datorie?! strigă Burdea, scos din țâțâni. O singură datorie are omul: să nu fie prost. — Ia lasă, domnule, întâmpină dânsa nerăbdătoare; nopțile nedormite ale d-voastre sunt un fel de beție, care ne face nepăsători față cu ziua de mâine și ne aruncă în desfrâu. — Apoi tocmai aceasta e, domnișoară, răspunse el mai ...	229
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	— Noaptea, urmă ea, e ziua ispitirilor și a păcatului. Eu mă tem de nopțile petrecute în nedormire. Pentru zilele mele parc-aș fi gata să iau toată răspunderea: pentru nopți nu cutez s-o primesc! Ei sosiră la cramă, unde Mara, ea singură trează încă, ședea moțăind pe un sac cu frunze la foc și-și aștepta fata. Nu erau ...	209
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Dar ziua e și ea binecuvântată: ea ziua și-a agonisit puțintică avere. Astfel apoi, din vorbă în vorbă, ea a fost în cele din urmă biruită de somn, și Persida iar a rămas singură cu Burdea. Ea nu mai putea să stea așa singură cu el, se ridică dar încet de la foc, ca să-l ducă și să scape de el. Burdea însă ținea să mai...	203
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Crezi d-ta că în adevăr numai din întâmplare v-ați întâlnit? Persida începu să se neliniștească. Era târziu după miezul nopții, muma ei, obosită de munca zilei, adormise, șezând pe sacul cu frunze, iară omul acesta nu mai voia, parcă, să plece, și ea nu știa cum să scape de dânsul. — Nici prin gând nu mi-a trecut că-l ...	204
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Persida simți cum sângele-i năvălește spre cap. — Nu! zise ea scurt. Dacă e vorba, puțin îmi pasă! — Prea bine! strigă el cu un fel de mulțumire diavolească. Mâine seară am să-l duc și pe el la via lui Corbu: vom vedea dacă vei veni ori nu! — Am să viu, ca și când aș ști că el n-are să fie acolo, răspunse ea înțepată. ...	201
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	De ce ar fi având să se teamă? „Da, zise ea, trebuie să vadă că nu sunt femeie slabă, să-și rumpă o dată gândul și să mă lase în pace!” Și totuși... Era foarte hotărâtă fata Marei, dar era femeie, știa că este iubită cum n-are să mai fie și e greu afară din cale să fii femeie și să te împaci cu gândul că o să te urască...	219
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	Mara nu o dată în viața ei dormise, în drum spre Arad, șezând în căruță, și nu o dată fusese biruită de somn la masa ei cu poame ori la capul podului. Dormea dar și acum, așa chinuită, ca într-un culcuș moale. Răceala zorilor de zi și vântul aspru îi sperie însă în cele din urmă somnul. Ea tresări, se uită buimăcită îm...	204
Ioan Slavici	Mara/Altă lume	— Nu e bine, mamă, răspunse Persida umilită. Eu nu mai stau: mă-ntorc la mănăstire. — De ce? — Nu întreba, grăi fata, că nu știu ce să-ți răspund. Mi-e frică și mi-e urât să mai stau aici.	38
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Nu poate, așa zicea rânduiala breslelor, să intre în rândul stăpânilor decât acela care, pe lângă toate celelalte, a mai făcut și doi ani de călătorie. Așa e bine! Numai încetul cu încetul, sub bună pază, prin multe ispitiri, numai după ce s-a lovit cu capul de toate zidurile și a dat destule dovezi că e destoinic de a...	218
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Legile, dacă e vorba, oamenii le fac și tot ei le împlinesc, după cum le vine la socoteală, și mai presus de porunca împărătească e porunca lui Dumnezeu, care rânduiește ca copilul să-i vie la nevoie părintelui într-ajutor. Era destul o vorbă pusă de Hubăr, pentru ca dorința ei să se împlinească; Hubăr însă nu voia să ...	212
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Și totuși părintele e părinte! Era voinic băiatul și deștept, fusese atâta timp chiar prea cuminte: poate că rămânând acasă, între ai săi, iar se făcea cum a fost. Nu voia Hubăr să se umilească, dar, vrând-nevrând, era mai prietenos decât mai nainte cu cojocarii, ba o rumpea pe românește când se întâlnea cu Bocioacă, d...	207
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Nici rușine n-o să ne facă, nici pâinea de la gură nu o să ne-o ia:punem pecetea cu inima liniștită. — Nu! întâmpină Hubăr. Să-și facă și el rândul, ca orișicare altul. — Ți-e ușor d-tale, grăi Bocioacă; bătrâna o duce însă greu de tot fără de dânsul. Am să vorbesc cu ai noștri, și-l scoatem, vrei ori nu vrei, stăpân, ...	211
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Era femeie și-i plăcea să vorbească despre altele mai mult rău decât bine. N-aveai ce să-i faci! Din firea lui nu poți să scoți pe nimeni. De astă dată însă el se uită cam aspru la nevastă-sa. Ținea, lucru mare, la Persida. Lasă că era o mulțumire să te uiți la ea cât de cuvioasă stătea în fundul bisericii, dar îi șede...	204
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Și totuși peste putință nu era lucrul: Națl era băiat curățel, voinic și bine făcut, deștept și umblat pe la școli, iar Hubăr era om bogat și n-avea alt copil. Minune n-ar fi fost dacă fata Marei și mai ales Mara s-ar fi oprit cu gândul la averea cea frumoasă a lui Hubăr. Cu desăvârșire peste putință nu era lucru acest...	212
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Era destul s-o vezi pentru ca să simți că e frământată de ceva. Nu știa, ce-i drept, ce s-a petrecut, că fata ei s-a hotărât așa deodată să se întoarcă iar la călugărițe; n-a mai stăruit ca Persida să-i spună. Bănuia însă că Națl n-o lăsa nici acuma în pace, și era mulțumită că-și vede fata atât de hotărâtă și de înțel...	212
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Dar strugurii întinși pe rogojină nu puteau să aștepte, și Mara iar se punea să-i lege perechi și să-i atârne pe prăjină. — Bun lucru, grăi Bocioacă, și spor! Dar cum? Așa singură? Unde ți-e fata cea harnică? A ținut Mara totdeauna la Bocioacă, pe care-l socotea cel mai chibzuit om în valea Murășului; acum însă, de cân...	209
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	— Dar cu pădurea cum stai?Nici asta nu era întrebare la care Mara putea să răspundă deslușit. — Cam greu, grăi dânsa. Biată de femeie ce sunt, m-am apucat de prea mare treabă. — Sunteți, așa se zice, în tovărășie cu măcelarul, urmă Bocioacă, apăsând vorbele. — Ferit-a Dumnezeu! răspunse Mara. Fiindcă nu prea aveam bani...	224
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	O durea însă că poate chiar și el să creadă așa ceva. Și totuși ea nu putea să zică ba! — Îmi pare foarte rău, grăi dânsa mâhnită, că mă socotești atât de slabă de înger. Dumnezeu el singur știe cum vrea să ne mângâie și cum să ne certe, și voința lui are să se împlinească. Eu mi-am tras seama cu mine: dac-ar fi pe voi...	209
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	— Vai de mine! să nu faci lucrul acesta, strigă Mara, c-o să fie și mai rău! — N-am eu s-ascult de d-ta, răspunse el. Sunt staroste și am să-mi fac datoria. Era, urmă apoi mai mult așa pentru dânsul, să închid un ochi fiindcă o vedeam strâmtorată pe muma lui; dar când e la mijloc și altă poruncă mai tare, la asta mă su...	235
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Atât simțea, atât știa, atât îi era gândul! După grele și îndelungate frământări, sufletul îi era ajuns, în sfârșit, la o hotărâre, care-l înălța la o senină liniște, căci nimic nu-l ridică pe om mai sus decât gândul că poate însuși să se biruiască pe sine și să lepede de la sine ceea ce îi este mai dorit în viață. De ...	209
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Mă cutremur, îmi dau seama ce-nfricoșat fior trebuie să te cuprindă pe tine când îți zici în gândul tău: Și tot mă iubește! — Dar nu mă iubește! strigă Națl. Nu poate, nu are de ce să mă iubească! — Minți! îi zise Burdea liniștit. Atât de bine știi că te iubește, încât te minți tu însuți pe tine, numai ca să nu-mi mărt...	211
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Ai! Uite!! vine așa deodată, când nici cu gândul nu te gândești. — Simt și eu, răspunse Națl, că e un fel de soartă ne-ndurată la mijloc. Mi-e adeseori parcă stau la marginea unei prăpăstii și știu că am să mă prăpădesc dacă nu mă duc înapoi, dar adâncimea mă ademenește, capul mi-e amețit și sunt în toată clipa gata să...	203
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Uite! vine o clipă că nu mai știi ce să faci, și ai barda în mână și-i dai în cap cu ea. N-ar fi trebuit, dacă n-ar fi fost el cum este, să părăsesc școala, și aș fi azi om de dânsa. — Ești un nebun! îl întrerupse Burdea. Ce-ți pasă?! Parcă însoțire omenească e ceea ce căutați voi? Parcă popa și părinții au să-și mai v...	207
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	— Mai zici și acum că nu te iubește?! îl întrebă Burdea cu răutate. Ai să faci pe dracu în patru ca s-o scoți din mănăstire. Națl nu-i răspunse nimic; un singur gând îl stăpânea; să fie singur și să meargă, s-alerge, să cutreiere văi și dealuri. Și o vedea mereu pe mumă-sa stând singură în măcelărie, și inima-i sângera...	216
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	Și totuși el nu era supărat pe Bocioacă, nici pe cojocari: ei aveau dreptate; ei făceau numai ceea ce erau datori a face. Nevasta lui însă l-a pus să se umilească, iar fecioru-său l-a făcut de batjocura lumii. — Ai vorbit tu cu Bocioacă, întrebă în cele din urmă Hubăroaia, ori mi-ai zis numai, ca să mă amăgești, că ai ...	201
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	N-a fost el așa! Tu știi prea bine că n-a fost; dar ce poate o femeie ca mine dacă... — Tu să taci! o întrerupse el cu asprime. Tu și numai tu l-ai stricat, îndopându-l cu bani! Nu așa m-am făcut eu om; uite așa cum oi fi, cu toate păcatele mele, stau pe amândouă picioarele, fiindcă n-am așteptat ca alții să îmi aștear...	227
Ioan Slavici	Mara/Două porunci	— Unde ai fost de n-am mai putut de câteva zile să punem ochii pe tine? întrebă iar Hubăr. Națl dete fărâmăturile în coș, apoi luă cârpa și începu să șteargă cuțitele unul câte unul și să pună apoi pe fiecare la locul lui. — M-ai auzit tu pe mine? strigă Hubăr răstit. Națl lăsă pe butuc barda pe care o ștergea și se în...	235

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.