author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ioan Slavici | Mara/Greul vieții | Dă-ți seama, urmă ea după o pauză, cum te-ai fi simțit și ce-ai fi făcut dacă eu aș fi fost tot atât de slabă ca tine și aș fi plecat, ca la întoarcerea ta să nu mă găsești acasă. Mi-a venit și mie să plec, dar știam că acesta e un lucru pe care nu trebuie să-l fac și m-am stăpânit. Stăpânește-te, că ești bărbat. El se... | 211 |
Ioan Slavici | Mara/Greul vieții | Știu că ai, de aceea nu pot să mă supăr pe tine. El îi sărută mâna, și timp îndelungat ei steteră tăcuți și fericiți. — Ei, spune-mi acum, grăi dânsa în cele din urmă glumind, unde ai fost și ce prostii ai făcut? — La dracu am fost, răspunse el mânios. M-am întâlnit cu Burdea. Persida, atinsă neplăcut, tresări și se de... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Greul vieții | — Atunci să mergi cu el la bărbatul meu, urmă Persida. Spune-i că nu mi-e bine, că sunt dezbrăcată. Ea nu grăise încă vorbele acestea, când ușa se deschise și Burdea se ivi în pragul ei. — Eu te văd rumenă și voinică și foarte bine gătită, zise el zâmbind cu răutate, și-mi pare foarte bine că te pot vedea. Persida se r... | 205 |
Ioan Slavici | Mara/Greul vieții | Persida îi făcu semn să iasă. — Poftește să șezi, îi zise apoi lui Burdea. Știu că ai venit ca să ai mulțumirea de a-ți bate joc de mine. Poți s-o faci! — Nu, răspunse el. Mulțumirea mea e, din contra, că ai intrat în vederile mele și ai făcut, ca orișicare om cuminte, precum te trăgea inima. — Așa e, grăi dânsa dezghe... | 214 |
Ioan Slavici | Mara/Greul vieții | — Da, zise ea râzând a plânge, așa am să fac, fără îndoială așa. Deocamdată însă tot mai țin la Hubăr... și mă vei ierta dacă te rog să plecăm, căci avem să facem un drum împreună. Nu mai putea să stea cu Burdea și, ca și când ar fi singură în casă, ea luă o cutie de pălării de pe unul din dulapuri, își puse pălăria în... | 213 |
Ioan Slavici | Mara/Greul vieții | Nu, Persida nu-și închipuise că soțul ei e atât de deștept, nu, mai ales că știa atât de multe. Un om ei cu totul nou ieșise într-însul la iveală și ceea ce o atingea cu deosebire plăcut era căldura și chibzuiala cu care el susținea părerile atât de deosebite de ale lui Burdea. Știa acum de ce îl iubește cu tot dinadin... | 123 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Nu trece nimic peste iubirea de mamă! „Și adică ce e?! își zicea Mara în cele din urmă. Parcă ea nu tot aceeași rămâne?! Câte femei trăiesc în căsnicie fericită fără ca să fie cununate?! Câte se fericesc după ce au făcut un pas greșit? !” „Mai bine moartă!” zicea odinioară, iar acum se simțea mângâiată când își dădea s... | 203 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Cum i-ar fi venit, Doamne, să se bucure, și nu îndrăznea. O așteptase singură și nu se îndoia că-l va părăsi pe neamțul care i-a stricat toată viața; iar ea venise tot cu dânsul, ba zicea că n-are niciodată să-l părăsească. — Nu cumva?... întrebă ea cu inima îndoită. Trică se uită în ochii mumei sale și înțelese întreb... | 214 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Ah! De ce nu putea dânsa să spună?! de ce nu putea să ridice de pe inima mumei sale greutatea ce atât de mult o apăsa?! Gândul acesta o frământa atât de mult, încât la Viena s-a dus fără de știrea soțului său la un avocat, ca să-i ceară sfat. — Ar fi, o întrebă avocatul, muma d-tale în stare să declare că cununia s-a f... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Mai norocos decât dânsa, el se întâlnise pe înserate, la casa lui Oancea, cu mumă-sa, care era tot cea veche, duioasă și slabă. Stăpânită cu desăvârșire de dorința de a împăca pe fiul ei cu tatăl lui, care acum nu mai era supărat pe el, ea stăruia cu toată căldura mumei îndurerate să se desfacă de Persida, care i-a tul... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | — Nu primește, zise Națl, dând din cap. — Luați, cum ziceai, urmă Oancea, cârciuma de la Sărărie și las-o în cele din urmă pe ea singură la cârciumă. Națl stătea pe gânduri. Îi era rușine să zică da, dar nici ba nu-i venea să zică. Îi trebuiau bani, și mumă-sa nu i-ar fi dat dacă el ar fi zis ba. Seara, când s-a întors... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Gândul c-ar fi o rușine să se facă crâșmăreasă nu-i trecea Persidei prin minte: alăturea cu soțul ei, orișice muncă îi părea cinstită. Singura ei grijă era ca nu cumva el să n-aibă destulă inimă pentru treaba de care se apucă, să ia lucrurile cu ușurință și să risipească mai mult decât adună. Cam așa s-au și croit lucr... | 226 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Așa trebuia să fie acum la început, și Persida se bucura că soțul ei știe atât de bine să facă pe stăpânul casei. Străinului care intra în birt nici prin minte nu putea să-i treacă că Națl nu e și el tot oaspe, ca ceilalți; el vedea numai pe Persida, care le știa pe toate, se învârtea ca prâsnelul, era pretutindenea, a... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Nici n-ar fi avut ce să facă, când Persida le făcea toate atât de bine și se bucura că el n-o mai încurcă. Peste zi stătea apoi cu oaspeții și mai ieșea, mai ales fără de nici o treabă, prin oraș, iară serile petrecea cu prietenii adeseori până târziu după miezul nopții. Și fiindcă așa, fără de nici o treabă, oamenii n... | 220 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Neguțătorie fără de pagubă nu se poate; înțelegea dar și Persida că trebuie să fie și câte un om care mănâncă și bea fără ca să plătească. Trebuia Națl să-și cinstească prietenii, și Persida s-ar fi simțit greu jignită dacă vreunul dintre dânșii i-ar fi cerut socoteala. Ea ținea însă socoteală și despre ceea ce beau și... | 215 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Din zi în zi se sporea nu numai suma datoriilor, ci totodată și numărul datornicilor, de la care numai cu cleștele mari ai fi putut să scoți banii. Iară Națl nu era omul care știe să dea zor ca să ajungă la ceea ce este a lui. Deși dar cârciuma mergea foarte bine, câștigul era foarte mic, fiindcă partea lui cea mare se... | 227 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Se simțea nespus de fericită, totuși, adeseori serile, când ea își făcea socotelile, iară el petrecea cu prietenii săi în joc de cărți, o cuprindeau temeri grele, își punea de gând să-l strângă pe Națl, ca să nu mai risipească câștigul, care de aici înainte nu mai era numai al lor, și ca din senin își aduse aminte de B... | 215 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Nu! Atât de mult se obișnuise cu traiul fără de griji, atât de mult se deprinsese cu gândul că n-are el să-și petreacă viața cu Persida, încât nu mai putea să încapă în mintea lui gândul că el are să fie părinte. — Spune-mi chiar acum ce vrei! zise el nerăbdător când Persida îl chemă peste zi la o parte și-l rugă ca de... | 209 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | De atunci încoace ea nu mai avuse timp să-și dea seama despre schimbările petrecute în sufletul lui, și s-ar fi înspăimântat dacă și-ar fi dat seama. Ea avea, cu toate aceste, dreptate. După ce s-a gândit și răzgândit, Națl a luat hotărârea de a se duce, și pe-nserate, când a venit Oancea, i-a spus că n-are să stea dec... | 207 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | A și așteptat Persida, stând așa singură în iatac și gândindu-se la toate câte se petrec în lume. Cum poate omul să se schimbe în lumea aceasta! Odinioară s-ar fi simțit adânc jignită, greu umilită și ar fi plâns lacrimi de amărăciune dacă cineva, și mai ales el, ar fi lăsat-o să aștepte; acum ședea liniștită și, ca să... | 230 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Un singur lucru îi rămăsese: se ținea și acum dreaptă ca un grenadier. Și omul e cum îl vezi dacă te uiți bine la el. Trăind mereu cu slugi proaste și cu lume adunată în cârciumă, ea pierduse încetul cu încetul și gingășia sufletului. Nu se mai rușina când auzea vorbe proaste, nu se simțea jignită când i se zicea vreo ... | 209 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Puțin îi păsa și de asta: sănătoasă să fie, căci de celelalte nu se îngrijea. Pierdută în lucrul ei de mână, ea nu numai că nu s-a mâhnit, dar și uitase că îl așteaptă pe Națl, și abia după unsprezece ceasuri, când somnul a început să-i biruiască trupul obosit, a început și ea să se neliniștească. Acum însă nu mai pute... | 216 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | — De ce nu?! grăi dânsa. Dar să vorbim liniștiți, ca oameni cu minte. — Ca oameni cu minte, zise el. Mai ales tu nici nu poți să vorbești altfel. Care-i porunca? — Nu mă lua așa, căci din ale mele nu poți să mă scoți, grăi dânsa așezată. Tu știi că mie îmi place rânduiala bună la toate, și dacă am găsit odată că ceva e... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Aici tu ești stăpână. Eu nu sunt decât a cincea roată la car. N-ai însă decât să te scapi de mine dacă eu cu prietenii mei îți suntem o sarcină prea grea. Persida se uită lung și râzând la el. — Tu vorbești așa și crezi că faci vreun lucru mare. Ia spune drept, zise ea cu inima deschisă, nu ți-e ție rușine când te gând... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Persida se cutremură, se uită speriată la el, apoi se lăsă încet pe un scaun din apropiere; tot sângele i se tulburase, vederea i se împăienjenea, îi venea să leșine. Deși vedea că e pus de cineva la cale, nu se așteptase la o vorbă atât de grea, și lovitura era pentru dânsa cu atât mai strivitoare cu cât venea ca din ... | 203 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Auzi cununie?!... noaptea, prin ascuns, ca să nu afle nimeni! Minciuni popești, ca să mă prostească pe mine și să te încarce în spinarea mea! Persida stătea cu răsuflarea oprită în fața lui. Îi părea că visează; auzea și nu putea să creadă că de el sunt rostite vorbele pe care le auzea, și sângele îi năvăli spre cap. C... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Fără ca să-și dea seama de ceea ce face, ea înaintă spre el și-i trase o palmă, apoi rămase dreaptă și neclintită în fața lui. El se ridică zăpăcit în picioare. Nu-și mai aducea aminte de când n-a îndrăznit nimeni să-i tragă palme lui, iar acum o femeie îl pălmuise. Nu știa ce să facă: îi era greu s-o atingă și nu pute... | 205 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Înspăimântat apoi de fapta sa și temându-se ca nu cumva să se întețească și s-o lovească prea rău, el o lăsă, ieși repede din casă și încuie ușa în urma sa. Persida, înfierbântată, cu obrajii aprinși și cu părul vâlvoi, stete puțin zăpăcită, apoi se repezi după dânsul. Îi venea să iasă pe fereastra care era deschisă, s... | 209 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Vedea în gândul ei pe maica Aegidia și, uitându-se în fața ei aspră, ea se simțea cum odinioară fusese și nu mai putea să se înțeleagă însăși pe sine. C-a fost bătută de dânsul, aceasta i se părea lucru firesc; i se oprea însă mintea în loc când se gândea c-a fost ea însăși în stare să-l lovească pe el cu palma, c-a pu... | 218 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Iar acum nu mai înțelegea cum au fost acestea cu putință. Persida căuta în sufletul ei simțămintele care au împins-o spre dânsul și nu-și mai aducea aminte cuvintele care au înduplecat-o să-și lege viața de a lui. ”De ce? de ce toate acestea?! se întrebă ea. Ce am voit? ce am căutat?! unde voiam să ajung? !” Cheia intr... | 215 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | Nu din răutate a făcut Codreanu această nenorocită cununie, nu, ci fiindcă e om slab, care nu putea să zică ba, fiindcă ea a voit. „Cununia se face nu pentru Dumnezeu, care toate le știe, ci pentru lume și-n fața lumii, strigă ea disprețuită de sine, și eu nu soția lui am fost, ci femeia care i s-a dat cu ochii închiși... | 211 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | — Jupânul nu-i acasă, s-a dus de-acasă, întâmpină slujnica. — N-aveți decât să așteptați până ce se întoarce. Talia ar mai fi voit să zică ceva; văzând însă că stăpânei sale nu i-e a sta de vorbă, ea se retrase și închise iar ușa. Persida rămase pe gânduri. Cine putea să știe unde se va fi dus și când se va fi întorcân... | 237 |
Ioan Slavici | Mara/Birtul de la Sărărie | „Fie ce-o fi, eu tot eu rămân!” zise ea ridicându-și ca odinioară capul și simțindu-se mai tare decât orișicând. Și era în adevăr tare Persida; mai tare însă decât dânsa era altă ceva. Pe-nserate, o apuca din când în când cu frig, i se tăiau picioarele, îi venea să leșine: ea se ținea, se opintea să-și biruiască firea,... | 99 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Se deprinde omul cu toate, și Mara se deprinsese și ea a nu-și vedea fata, care era numai aci peste Murăș. Vedea în toate zilele casa în care o știa adăpostită și afla în toate zilele, fie de la Talia, fie de la altcineva, ce face și cum îi merge. Așa trebuia să fie și altfel nu se putea. Se înfipsese în mintea Marei g... | 221 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Nu trecea în fața lui Bocioacă nimeni înaintea lui, iar nevasta lui Bocioacă se uita la el parcă i-ar fi fost frate, copil, nu alta. Iar Bocioacă și nevasta lui aveau o fată, pe Sultana, care trecuse de doisprezece ani: li se vedea gândul cât de colo. Dară nici c-ar fi putut să facă o mai bună alegere. De un lucru nu ț... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Mare lucru e să găsești un om în care ai deplină încredere. Tot mare lucru e însă și să știi că te bucuri de toată încrederea. Tremura Trică în toată clipa și stătea mereu treaz ca nu cumva fie stăpânul, fie mai ales stăpână-sa să se căiască de a-i fi dat toată încrederea, și nu o dată se petrecea o grea luptă în sufle... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | n-avea de ce să se teamă: Trică era ca steanul de piatră și nici ars în foc, nici tăiat cu ferăstrăul n-ar fi spus nimănui ce se petrece în sufletul lui. Prea se simțea bine pentru ca să nu rămâie el singur de sine. Nu se petrece însă în lumea aceasta nimic fără ca să iasă în cele din urmă la iveală. Mara ședea singură... | 213 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Mara sări furtunoasă în picioare, făcu un pas mare și deschise ușa. Nu putea să vadă nimic. — Cine e? ce vrei? întrebă ea. — Să vii, răspunse Talia gâfâind, că e foarte rău. Am lăsat-o cu moașa și alerg după doctor! — Cu moașa! strigă Mara ca ieșită din fire și se porni ca alungată de iele și fără ca să mai închidă uși... | 217 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Trică, doi ucenici, Marta, Sultana și o slujnică erau adunați în curte, la cazanul în care fierbea cu clocote lictarul de prune, când Mara intră cu o falcă în cer, cu alta în pământ. — Ce e? întrebă Trică speriat. — Să vii cu mine, grăi Mara grăbită. Neamțul a stâlcit pe Persida în bătăi. E rău, foarte rău. Moașa e la ... | 213 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | — Dacă e moașa la dânsa și mai vine și doctorul, zise ea, eu nu știu ce ajutor ar mai putea să-i dea Trică. — Să-i arate că e frate, grăi Mara. — Asta o știe dânsa, întâmpină Marta. Iară Trică tăcea și sta nemișcat. — Carevasăzică, nu vii?! îl întrebă Mara cu stăruință. — Ce să fac eu acolo? răspunse el. Mara se uită l... | 209 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Era bun gândul acesta, nu însă acum, când Persida avea trebuință de cea mai deplină liniște, iar în liniște și cu bună cumpănire nu puteau să se petreacă lucrurile după ce trecuse atâta timp de când Mara nu și-a văzut fata și erau atât de triste împrejurările în care o revedea. A dat însă Dumnezeu ca Trică tocmai acum ... | 203 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | — S-o iei de departe și să-i spui că sunt aici, îi zise apoi. Iar dacă vezi că n-ar fi bine să intru, eu stau și afară. Și era gata Mara să stea toată noaptea la ușă. Vorba e numai că n-avea nevoie. — Uite, îi zise moașa Persidei, care zăcea într-un fel de amorțeală, ar fi, poate, bine să trimit pe cineva la mama d-tal... | 222 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Nu e nimic, adăugă ea; fii liniștită, draga mamii. Persida, fără ca să ridice ochii la dânsa, îi apucă mâna, o duse la buze, o sărută în mai multe rânduri, și astfel steteră câtva timp tăcând amândouă. — Dumnezeu e bun, șopti în cele din urmă Persida, și a voit să mă scape de cea mai aspră pedeapsă. E bine că s-a întâm... | 208 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Niciodată el n-ar fi ridicat mâna asupra mea dacă nu l-aș fi lovit eu mai nainte. Nu poate un bărbat să treacă peste una ca asta, și mi-ar fi mie rușine dacă el... Ușa se deschise încet, și, sfiicios, Națl lăsă pe doctorul Blaubach, un bătrân mărunțel, cu favorite cărunte, să intre în casă. Persida se lăsă iar în culcu... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | grăi doctorul, eu puțin ajutor pot să dau aici. Trebuie să mai așteptăm, ca natura să-și facă lucrarea. Dacă s-ar întâmpla ca să se piardă prea mult sânge și să leșine, să mă chemi, urmă el întorcându-se spre moașă. Pe cât pot să judec, îi zise apoi lui Națl, copilul e pierdut, dar mai departe toate au să se sfârșească... | 225 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Lasă-ne singure, ca să fie liniște! Națl se opri. — Eu rămân aici afară, la ușă, răspunse el, dar nu pot să plec. — Nu e liniște-n casa aceasta câtă vreme te afli tu în preajma ei! grăi Mara mai tare, ridicând amândouă mâinile. Te-ai dus odată: dus să fii! Persida se ridică cuprinsă de spaimă din culcușul ei, iar moașa... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Blestemul casei | Mara-și puse mâinile în cap: îi venea să-și smulgă perii din cap, să-și rupă hainele de pe trup, să se dea cu capul de perete. — N-ai tu la nici o nevoie trebuință de ajutorul lui, zise ea mai potolită. Dacă e vorba... Deodată ea se opri și rămase cu ochii sticloși, ca ieșită din fire. — Vai de mine! vai de mine! Ușile... | 97 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Mari lucruri se pregăteau în lume. Feciorii duși la cătănie pe la Mantua, Verona și Veneția scriau de acolo că s-a ivit un oarecare Garibaldi, mare general, care umblă să-i adune pe italieni sub arme și să-i ridice asupra împăratului; iară ungurii șopteau între dânșii și se lăudau prin ascuns că Kossuth al lor stă în l... | 210 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Curat ca în vremea ungurească! Se uita Persida, biata, și de câte trei ori la fiecare necunoscut ce-i intra în cârciumă, ba nici de cunoscuți nu se apropia decât cu sfială. Atât de mult se învrăjbiseră oamenii între dânșii, încât nu mai știai în cine poți și în cine nu poți să ai încredere, și Națl își făcea cu gura lu... | 244 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Singurul ei gând era să-i facă viața mai suferită, și orișice ar fi făcut el, ea era mulțumită dacă-l vedea mai voios. Nopțile se deștepta în mai multe rânduri din somn, ca să vadă dacă somnul lui e ori nu liniștit. Diminețile el se scula târziu și cu anevoie, lua papucii în picioare și scurteica cu blană în spinare și... | 233 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Sărmanul Bandi. Era ungur și el, singurul ungur pe care Națl putea să-l sufere, și avea de ce. Într-una din zile, Vlaicu, unul din cărăușii care trăgeau des la cârciumă, ceruse de la Națl o roată cu împrumutare, până ce rotarul va fi dres pe a lui, care se stricase. — Bine, omule, îi zise Națl peste vreo săptămână, cân... | 229 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Așa era! Era viu afară din cale, dar încă nehotărât simțământul pe care-l stârnise gândul acesta în sufletul lui. Ceea ce știa era numai c-ar fi voit să nu știe, să scape, să nu-l mai vadă în ochi pe Bandi, să uite că l-a văzut în viața lui. Prea îi era milă, și nu voia să-i fie, căci mila te leagă, te supune, te robeș... | 210 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Așa trebuia să facă, și fiindcă așa a făcut, el avea dreptul de a fi aspru și de a cere mult de la alții. Dacă-n clipa aceasta s-ar fi pomenit în fața tatălui său, el ar fi căzut în genunchi la picioarele lui, i-ar fi sărutat mâinile și i-ar fi cerut iertare. Simțămintele însă, întocmai ca gândurile, vin și trec prin s... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | I-o spusese aceasta Persida în atâte rânduri, dar el nu era în stare s-o înțeleagă; acum o înțelegea și Persida i se părea născută anume pentru ca să-l despartă de părinții lui, să-l despoaie de averea lui, pentru ca printr-însa să sufere el și ai lui. Vedea o legătură tainică în toate, și mintea i se oprea în loc când... | 216 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Știi tu, urmă el peste puțin, că în iarna aceasta se va face recrutarea cu multă asprime și pe Trică al vostru îl iau fără doar și poate. Persida se cutremură, răcită până în măduva oaselor. Nu-l văzuse de mult pe Trică. Nu mai venea pe la dânsa: erau supărați unul pe altul, și nici Națl nu-l vedea bucuros la casa sa... | 203 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Eu cred, grăi Națl, că mă-ta are bani și ar putea să-l răscumpere. Eu am fost răscumpărat cu vreo două mii și ceva; acum însă ar putea și cu mai puțin să-și găsească om în loc. Persida dete zâmbind cu amărăciune din cap. — E peste putință! întâmpină ea. O fi având mama, fără îndoială, bani, dar ea nu dă: nu-mi pot în... | 205 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Era schimbată ca prin minune toată viața ei: nu putea să-și dea seama cum și prin ce, dar nici nu îndăznea să cerceteze. — Știi ce? grăi dânsa, luând în cele din urmă o hotărâre. Am să mă duc la Bocioacă, ca să-l rog să vorbească el cu mama. De el ascultă. Îi era foarte greu s-o facă aceasta; acum, însă, după ce soțul ... | 207 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Lui Bocioacă ar fi avut să le spună aceste; în casa lui Bocioacă însă slugile nu erau ale stăpânului, ci ale stăpânei, și Simina n-ar fi cutezat, Doamne ferește, să-i spună stăpânului ceva mai ales de față cu stăpâna. Era treaba stăpânei ce are și ce n-are să afle stăpânul. Iar femeia tot femeie. Când află că Persida e... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Nu te vei fi așteptat, grăi dânsa zâmbind, să-ți vin așa deodată în casă. Marta stătea tulburată în fața ei: nu știa cum s-o ia, ce să-i facă, ce să-i zică, cum s-o primească. — Mă mir și eu, răspunse ea. Dându-și apoi seama c-a zis o prostie, ea adăugă: Nu pot să-mi închipuiesc ce vei fi având să-i spui bărbatului m... | 219 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Bărbatul meu e gata să dea și el cât poate; ar mai da apoi și mama, dacă s-ar pune cineva pe capul ei. Noi nu putem; s-o roage Trică, s-o rogi tu, s-o strâmtoreze bărbatul tău, de care ascultă. Marta răsuflă ușurată. Nu, poate că nu i-ar fi păsut dacă îl vor lua ori nu pe Trică la oaste, însă de altceva se temuse ea, ș... | 238 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Sfinte Dumnezeule! strigă Persida, crucindu-se de mai multe ori. Dar să nu i-o luați în nume de rău, adause apoi peste puțin, îndurerată, căci prea a avut și ea să treacă prin multe... Vorbește tu cu bărbatul tău, căci de el tot ascultă și trebuie să le facem toate ca să scăpăm pe Trică. Martei nu-i dădea mâna ca să ... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Pătrunsă în adevăr de simțământul că Trică n-are să fie luat la oaste, ea rostise aceste vorbe cu atâta căldură, încât Persida se liniști pe deplin și, uitând cele petrecute, o îmbrățișă și o sărută la despărțire ca pe cea mai bună, acum chiar singura ei prietenă. Dar și putea să fie liniștită. Deși n-avea de gând să-i... | 225 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Trică o simțea și aceasta și era cu atât mai neastâmpărat, căci seara trecea fără ca dânsa să-i facă vreun semn. — Să mă aștepți, îi zise ea, în sfârșit, după ce calfele se sculară de la masă, că am să vorbesc ceva cu tine, dar să adoarmă mai înainte jupânul. Asta nu se mai întâmplase niciodată, și Trică începu să trem... | 238 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | N-o mai făcuse niciodată aceasta, dar tot Marta era de vină dac-o făcea acum. Și apoi vreun mare păcat nu era nici aceasta! Deși femeie făcută, cu copii mari acum și trecută prin multe, dar tocmai de aceea s-ar fi făcut de râs dacă ar fi băgat ca o fată mare în seamă fapta lui Trică, pe care nu putea, la urma urmelor, ... | 210 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Ferit-a Dumnezeu! grăi dânsul. De la dânsa nu poate nimeni să scoată atâția bani, și chiar dacă, prin minune, ar voi dânsa să dea, nu primesc eu. Marta se dete puțin la o parte. — Te supără dacă te strâng? întrebă el și-și trase brațul sfiit înapoi. — De ce să mă supere?! răspunse ea așezată. Știu că n-o faci cu gând... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Ți-ai pierdut mințile?! strigă ea, însă fără ca să se desfacă din mâinile lui. — Te supără? întrebă el. Marta viața ei toată se juca bucuros cu focul și nu s-a temut niciodată. Acum se temea mai puțin decât orișicând și mai ales ținea la Trică, în care putea să aibă toată încrederea. — Nu! răspunse ea cu jumătate de ... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | A fost destul pentru astăzi. Cuprinsă apoi de un fel de spaimă, ea-l strânse în brațe și începu să se sărute cu el mușcându-i buzele, nesățios, cum numai femeia trecută știe să se sărute cu un băiat tânăr. — Trică, șopti apoi, o să te bată Dumnezeu dacă vei spune cuiva ceva. Mi-e rușine de mine însămi și n-am ce să-mi ... | 205 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Zorit de Marta, Trică a vorbit ziua următoare cu jupânul, iar jupânul, luând lucrurile foarte de scurt, a vorbit și el cu nevastă-sa, fără de care nu putea să facă nimic în treaba aceasta. Ea dete din umeri, ca și când ar fi vorbit de un lucru de care puțin îi pasă. — De, zise apoi, dac-ar fi după mine, eu nu m-aș ames... | 219 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | E băiat bun, păcat de el, noi însă n-avem să ne facem neplăceri pentru dânsul. Bocioacă ar fi mai avut să zică ceva, dar nu voia să mai lungească vorba. Ținea să-i arate, înainte de toate, nevestei sale că el poate să scoată bani de la Mara. Lăsând deci supărările la o parte, mai cu voia nevestei sale, mai fără de voia... | 210 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Am, zise ea cam în laudă, nu mult, dar am atât și chiar mai mult, dar eu nu țin banii în ladă, ci îi bag în neguțătorie, și tocmai acum nu-i am la mână. Dacă ai putea să-mi spui pe cineva care se înlesnește să mă împrumute, mare lucru ar fi. Bocioacă rămase pus pe gânduri. Nu știa pe nimeni. Ea se uită lung și scrută... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Să vedem, înainte de toate, ce dă Persida, zise el, o să mai dăm și noi ceva; iar pentru ceilalți voi găsi pe cineva să te împrumute. Vorba e acum să vorbești cu Persida. — Eu? răspunse Mara ca înțepată de viespi. Eu nu calc pragul ei câtă vreme trăiește cu nemernicul acela. Am fost o dată și mi-a fost destul: ar tre... | 212 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Tu nu pleci cu jupânul la Făget, îi zise apoi. Spune că vrei să te duci duminică să vorbești cu mă-ta și cu soră-ta. Așa nu te mai ia. Trică simțea de ce voiește dânsa ca el să rămâie acasă și rămase cam rușinat în fața ei. Peste puțin însă el nu se mai putu stăpâni și o cuprinse iar cu brațul peste mijloc. — Lasă, î... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Dar o să ți le spun altfel toate. Marta era obișnuită ca soțul ei să vorbească cu ea seara, înainte de culcare, când puteau să stea în toată tihna. Nu era deci nerăbdătoare, deși din fața lui vedea că n-a făcut nici o treabă. — Bine, zise ea. Mie însă nu-mi place că te amesteci așa de tare în treburile lor. La Persida ... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Umblă-n voile ei, căci fără de dânsa nu pot să-ți fac nimic. Lui Trică îi venea să intre-n pământ : îl săgetase prin inimă și era hotărât să nu meargă sâmbătă seara, cum rămăsese vorba, cu Marta. Nici că s-a dus; dar nu-l aștepta nici ea. — Să vedem acum ce ai făcut, grăi dânsa după ce se văzu singură cu bărbatul ei. D... | 220 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | — Adică vrei să-l răscumperi tu?! strigă ea, plină de venin. Fă ce vrei! Dar fata mea n-o s-o dau după omul acela soios, plin de pistrui pe obraz și bădăran; pe mine n-o să mă încurci cu femei ca Mara și poama ei de fată. Era peste putință! În mintea ei nu mai putea să intre asemenea gând! Și totuși ea simțea că în zad... | 235 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Se zbuciuma și nu se putea hotărî într-un fel. Duminică apoi Trică s-a dus, de voie, de nevoie, cu inima încleștată, la soră-sa. A găsit-o plângând. Se certase iar cu bărbatul ei. — De câtva timp, îi zise ea, a intrat în el nu știu ce: nu mai știi cum să-l iei, cum să-i vorbești, cum să te porți cu el. E mereu supărat ... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Verboncul | Se temuse până acum ca nu cumva bărbatul ei, simțind ceva, să-și schimbe gândul și să n-o mai împrumute pe Mara; de aceea se ferea de Trică și nu se supăra când își vedea fata făcându-și de lucru cu dânsul, ba îi era câteodată parcă s-ar împăca cu gândul lui Bocioacă: acum, după ce Trică era răscumpărat, singurul ei gâ... | 77 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Lasă, draga mamii, că toate au să iasă bine. Are fiecare norocul lui. Au pățit-o altele și mai rău decât tine și tot au ajuns femei cu casă bună. Ești, la urma urmelor, ca și când ai fost cununată cu el, și toată lumea te știe că i-ai fost soție credincioasă și harnică și multe ai suferit de la dânsul. Femeie ca tine n... | 213 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Uite! urmă ea, făcându-și mustrări c-a scăpat vorba. Ți-o spun fiindcă nu mai ești copilă și trebuie s-o știi, ca să te simți: eu am adunat pentru voi puțin câte puțin și din ce în ce mai mult. M-a ajutat Dumnezeu, și puține sunt pe aici prin apropiere fetele care au zestre ca tine. Persida se ridică puțin în culcușul ... | 218 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Doamne! Națl s-ar mira și el dac-ar ști-o aceasta și și-ar da silințele să intre în voile bătrânei, s-o îndulcească, s-o momească. Hubăr, bătrânul, ar vorbi și el cu totul altfel dac-ar ști că feciorul lui ia zestre mare. De ce adică Națl era mereu posomorât și răstit? de ce era nerăbdător? de ce bea? de ce juca cărți?... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Iar se simțea singură, părăsită, nepăzită de nimeni și, cu o putere neîmblânzită, o cuprinse pornirea de a se duce la el. Nu putea dânsa să doarmă în altă casă când avea casa ei. Ce făcea el singur? Cum putea dânsa să-l lase singur?! Ca apucată de nebunie, ea se dete jos din pat, se îmbrăcă în pripă și ieși tiptil din ... | 213 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Ce putea dânsa să vorbească cu omul acesta?! — Dar bine c-ai venit, urmă tolănindu-se pe pat, căci tot n-avea cine să-mi tragă cizmele... Trage! adăugă apoi și-și întinse piciorul. Era obișnuită Persida să-i tragă cizmele și să i le curețe de noroi. Ea-l învățase așa. Niciodată însă pân-acum el nu i-o ceruse asta, și e... | 205 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Da! urmă el, să știi că mi-e frate, frate adevărat, feciorul tatei, întocmai ca mine! Uită-te bine la el și-o să vezi și tu că așa este. Mi-e frate! Asta-i izvorul tuturor nenorocirilor! Persida nu se putea dezmetici. — Vorbești într-aiurea? grăi dânsa. — Nu! răspunse el. Sunt cam amețit și nici nu ți-aș fi spus-o dacă... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | — Da! grăi Persida, și ei începură să stea la sfat, parcă nu s-ar fi certat niciodată-n viața lor. Iară Mara... Visase noaptea toată pe feciorul ei, și dimineața tot cu gândul la el s-a deșteptat din somn. Nu se putea dezmetici cum au venit lucrurile și ce a făcut el ca s-o ia pe dinainte și s-o ducă cu dânsul. Își adu... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Ca totdeauna când nu mai știa ce să facă, și acum simțământul ei covârșitor era că toate au să iasă în cele din urmă după gândul ei și că copiii ei pot să dea în gropi, pot să sufere, dar nu pot să piară și tot la ea au în cele din urmă să se întoarcă. De aceea a râs cu un fel de mulțumire răutăcioasă când a aflat, pes... | 226 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | „Grozavă nenorocire!” zicea dânsa, și totuși îi venea să se ducă și să-și ia fata cu puterea de câte ori afla că și acum tot o mai bate Națl. I se răscolea toată firea când se gândea că iară s-ar putea întâmpla ca în rândul trecut. Iar dacă nu, dacă Dumnezeu se îndură, Persida era legată, nedespărțită pe toată viața de... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | grăi în cele din urmă, ca să se mai molcomească ea însăși pe sine, dar tot om dat de la Dumnezeu e, și botezul o să-l sfințească și pe el.” Da! botezul sfințește chiar și pe copiii adunați din margine de drum. Ea, cu toate aceste, se opri, ajunsă la intrare, ca în fața unei primejdii. — E aci neamțul? o întrebă pe Tali... | 208 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | El însă nu putea să plece: se simțea ca înfipt în pământ. Prin liniștea nopții se auzea un fel de morfoleală gingașă: copilul, îmbăiat, înfășat și așezat, după obicei, lângă muma lui, nu dormea, ci își dusese mâinile la gură și își sugea pumnii. Inima lui Națl se strânse și mintea lui se lumină deodată, parcă toată noa... | 240 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Ce putea să vadă? Un copil abia născut nu e, la urma urmelor, decât o bucățică de carne fără ochi, care se mișcă în toate amănuntele ei. El însă nu mai văzuse în viața lui ceva atât de frumos ca copilul lui, cu fața ceea rotundă, plină și viu mișcată și cu degetele cele lungi și subțiri la mânușițele de om. Ah! cum ar ... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | O să vezi tu ce băiat! Lasă, c-o să vezi cum toate au de aici înainte să fie altfel. — Cum altfel? grăi dânsul deznădăjduit. Eu tot eu rămân; de câte ori mi-am făcut cele mai amarnice mustrări? de câte ori mi-am pus tare-n gând să mă-ndreptez?! Tot nemernic am rămas, și nemernic am să fiu toată viața mea! Persida se ui... | 209 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | El a rămas uimit în fața ei. Ar fi voit să-i răspundă ceva, să meargă și acum la ea și să-i sărute mâna, dar nu putea: erau parcă toate de prisos, și când își ridică ochii, el se uită la ea ca și când nu ar fi fost niciodată și c-ar mai putea să fie supărare între dânșii. — Sărmana mea mamă! grăi el în cele din urmă, s... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Altfel nu se poate! Persida dete din cap și ochii i se umplură de lacrimi. — Nu, grăi dânsa, avem să-l botezăm în legea bătrânului Hubăr și-o să rog, urmă plângând, pe maica Aegidia să-i fie ea nașă. De mult încă mi-am pus-o aceasta în gând, adăugă ea și plânse înainte. Mara și Națl nu mai îndrăzniră să zică nimic. Așa... | 202 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Era lucru firesc ca ea să vie și nu se îndoiau că va și veni: uimiți erau dar numai pentru că dânsa venise tocmai acum, când vorbeau despre dânsa. Mara, cea dintâi, se ridică și se duse la dânsa. Neștiind ce să-și mai zică, ele se îmbrățișară în tăcere, se sărutară și iar se ținură îmbrățișate, în vreme ce copiii lor s... | 215 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Persida se cutremură. — Să nu fie în ceas rău vorba pe care ai grăit-o fără ca să-ți dai seama! suspină Mara. Nu e în lumea aceasta nimic mai trist decât viața văduvei, care poartă ea singură greul vieții și tot ea singură plânge când are vreo bucurie. Ce-mi este mie că ne vedem adunați cu toții aici, când răposatul, s... | 210 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | — Am să le sufăr toate, întâmpină Națl, și mi-e destul să-i spun o vorbă pentru ca să-l potolesc. Persida, dând cu socoteala care e vorba aceea, clătină din cap. — Nu! zise ea. Ai face foarte rău. Te rog, mamă, urmă apoi întorcându-se spre Hubăroaie, să te duci la maica Aegidia și să-i spui c-o rog de iertare și doresc... | 207 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Uite, i le iert toate, toate le trec cu vederea, toate le uit ca și când n-ar fi fost niciodată: nu-l pot însă ierta că nepotul meu e copil nelegiuit. — Tocmai de aceasta e vorba, grăi plebanul așezat. E o nenorocire că așa au venit lucrurile, dar trebuie să ne ferim de alta mai mare: să-i cununăm cât mai curând, pentr... | 209 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | N-ai însă să ții seama de el și n-ai mai ales să pui alăturea cu dânsul pe nepotul tău, care nu din adulter, ci numai din căsnicie lipsită de binecuvântare e născut. — Dar ce este vinovat el?! Preotul clătină zâmbind din cap. — Fără de voința lui Dumnezeu, zise el, nici un fir de păr nu se clatină: cum s-ar putea oare ... | 237 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | A rămas dar vorba ca plebanul să-l aducă pe Națl, pentru ca să ceară iertare și părinteasca binecuvântare. Era hotărât Hubăr să le facă toate după cum le rânduise preotul, dar prea suferise multe, tot nu se împăcase cu gândul că nepotul său e copil nelegiuit și, când se văzu față-n față cu fiul său, sângele îi năvăli s... | 216 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Ar fi murit însă mai bucuros, dară nu ar fi venit dacă nu s-ar fi găsit un preot care era gata să ne cunune. Suntem cununați! — Cum? În taină? Fără de învoirea părinților? întrebă preotul. — Cu învoirea mumei, răspunse Națl cam în silă; învoirea tatei nu o puteam cere fiindcă eram în dușmănie. — Dacă așa este, grăi pre... | 201 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Nu putea să zică ba și îi era foarte greu să se ducă. — Am să viu, zise el, da! am să mă duc. Să știi însă că nu la tine mă duc, ci la femeia aceea, care e prea bună pentru un nemernic ca tine. Națl își plecă iar capul. Era și el de părerea tatălui său și nu se-ndoia că Persida va îndulci firea bătrânului. — Am să viu ... | 201 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.