author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | — Sărmana femeie! urmă el. Cât a suferit și cât a știut să rabde! Mie parcă nu-mi vine să cred că poate o femeie să fie cununată și să trăiască ani de zile de-a rândul fără ca s-o spună aceasta. Mâine, adăugă el, mergem amândoi, în ziua mare, ca să ne vadă toată lumea, și toată lumea trebuie să afle adevărul. Așa au și... | 213 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Îi era parcă mai bucuros l-ar ști așa, nebotezat, și singura ei vorbă era: „Voi faceți cum știți; al vostru e copilul!” Apoi mai era la mijloc și Bandi, care se uita la copilul Persidei ca la un nou soare răsărit pe cer. În mintea lui nu putea să intre gândul că Hubăr va atinge copilul acesta. Nu era în lumea aceasta, ... | 203 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Națl stătea umilit la căpătâiul patului și se dete puțin la o parte când părinții lui intrară, iar Persida îi aștepta cu fața râzătoare. Hubăr, deși cam strâmtorat, era om trăit în lume și știa ce voiește. El se duse la Persida și o sărută pe frunte. — Iartă, fata noastră, toate supărările pe care ți le-am făcut și fii... | 204 |
Ioan Slavici | Mara/Norocul casei | Îi era parcă s-a sfârșit viața lui și-i venea să sară, să-l apuce de gât, să-l omoare pe Hubăr, care s-a pus între el și singurii oameni pe care-i avea în lumea aceasta. Când Hubăr ieșea, Bandi stătea în calea lui și se uita la el drept în față, îndrăzneț, fără ca să-și ascundă mânia, gata de a-l înhăța, mai mult smint... | 147 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe atunci în podu Mogoșoaii, deasupra unei tapițerii, într’o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă mare de brad, cărți multe ticsite pe nouă poliță lungi ca de vr’o patru metri, o mașină de cafea pe sobă, un lighean... | 206 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Din ziua aceia am căutat să mă împrietenesc cu el. Mâncam adesea la același birt, și multe seri ni le petreceam împreună „vorbind rău de lume” și fumându-ne dejunul și prânzul de a doua zi. El era pe atunci redactor la ziarul Timpul. Conștiincios și muncitor peste măsură, de multe ori Eminescu ducea singur greutățile g... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Era palid și foarte obosit la față. — Uf, nu mai pot, nu mai pot, aș vrea să mă duc undeva la țară, să mă odihnesc vr’o două săptămâni... — De ce nu te duci? — Dar unde să mă duc? Cu ce să mă duc? Pe cine să las în locul meu?... Asta era pe la sfârșitul lui Maiu. După o săptămână gazetele anunțau că Eminescu a înebunit... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Apoi iar, ca și cum și-ar fi adus aminte de o nenorocire mare, se cufunda în gânduri, și nu mai spunea nimic câte o jumătate de ceas. Numai își ridica ochii din când în când, și împreunându-și mâinile ofta de te’neca plânsul: „Of, Doamne!...” Și iar punea ochii în pământ și tăcea. Avea convingerea puternică că e pierdu... | 204 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Imi pare rău că n’am datele necesare ca să pot schița aici biografia lui Eminescu. După câte știu viața poetului a fost în totdeauna o amarnică luptă cu sărăcia. De câte decepții nu s’o fi isbit el în societatea noastră așa de rece și desprețuitoare pentru oamenii „nepractici!” Amăgit de atâtea ori, sufletul lui perdu ... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Eminescu a fost pregătit sub toate raporturile pentru a croi un drum nou în literatura Românilor. Nici odată nu s’a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură așa de vastă și de-o originalitate atât de marcantă. In poesia noastră dulceagă și destul de ofticoasă, versul lui Eminescu se detașează într’u... | 234 |
Alexandru Vlahuță | Din goana vieții | Astă iarnă l’am întâlnit des, sgrebulit de frig, ducându-se la cafenea, ca să se ’ncălzească.... Ș’acum, când umbra marelui artist nu mai supără pe nimeni, adunați sfaturile și chibzuiți-vă ce podoabe să-i așterneți pe mormânt. Peste voi și peste ironica voastră risipă cad numai bine cele patru versuri mândre și despre... | 77 |
Alexandru Vlahuță | PORȚILE DE FIER | Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-u... | 213 |
Alexandru Vlahuță | PORȚILE DE FIER | Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză. Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a încheiat. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. Din stânga, de sub curmătura unui deal, vine râul Bahna să întâmpine, să salute sosirea... | 166 |
Alexandru Vlahuță | TURNU-SEVERIN | De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înă... | 234 |
Alexandru Vlahuță | TURNU-SEVERIN | Ce urme de uriași au lăsat legionarii lui Traian pe unde-au trecut! Pașii lor se cunosc prin desfundăturile munților. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte și le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra și zgomotul celor dintăi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăși măreața și năprasnica Dunăre... | 250 |
Alexandru Vlahuță | CORBUL. HINOVA | Vaporul spintecă netezișul apei, aurit de cele din urmă raze ale soarelui. Îndărăt, orașul se pleacă, se cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de gr... | 224 |
Alexandru Vlahuță | CORBUL. HINOVA | Soarele-a asfințit. Aerul miroase a pământ ars, stropit de-o bură de ploaie. Drumuri albe se pleacă din sat, legând viața de pe pământ cu drumul mișcător al apei. Copacii, casele fug, se șterg ca niște năluci în urma noastră. Farmecul nopții se-ntinde ș-astâmpără toate zgomotele pământului. Malurile s-apropie, ca și cu... | 78 |
Alexandru Vlahuță | OSTROVUL MARE. RUINI | E noapte, — o noapte caldă, adâncă, liniștită. Nu se mai aude decât respirarea puternică a mașinei și fâșiitul somnoros al apei. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca niște licurici, printre crengile copacilor. Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfăți... | 228 |
Alexandru Vlahuță | LA CALAFAT | Din vale de Gruia, în dreptul satului Pristolu, o lamă sclipitoare de oțel se-mplântă-n malul drept. E râul Timocului. Serbia rămâne la apus. Dunărea de-aci încolo pune în fața României o nouă vecină — Bulgaria. Pe-o depărtare de patruzeci de kilometri malurile nisipoase bat spre răsărit, până la satul Cetatea, pe unde... | 210 |
Alexandru Vlahuță | LA CALAFAT | Dar la glasul tunurilor din Vidin, ca la un cântec bătrânesc, deșteptător de amintiri mărețe, un dor adânc de luptă și de biruință tresări în inimile ostașilor din tabăra Calafatului. În ziua de 15 Mai, pe când cele două cetăți își încercau puterile, aruncându-și ghiulele peste valurile nepăsătoare ale Dunării, un obuz... | 140 |
Alexandru Vlahuță | DESA | Vaporul lunecă-ntre malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunii se farmă de muchile valurilor; ici și colo pe luciul apei tremură stropi de lumină. De la Calafat, Dunărea-și abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în țărmul Bulgariei până-n fața satului Desa, de unde iarăși se-ndreaptă spre răsărit. Gorgane ... | 209 |
Alexandru Vlahuță | GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL | Se crapă de ziuă. Negurile Dunării împiedică vederea malurilor. Privirile ostenesc căutând în deșert un punct de sprijin dincolo de zările apei, — pare c-am pluti în largul mării. Dar iată că dinspre răsărit un țanc se aprinde, și-n juru-i se desface-un rotocol de lumină alburie. Ceața se rupe-n pale argintii. Încet, d... | 220 |
Alexandru Vlahuță | GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL | Razele soarelui bat pieziș, împrăștiind solzi de aur pe-ncrețiturile apei. Vaporul lasă-n urmă o cărare de spumă verzuie. Malul stâng se culcă, deschizând ochiului priveliști adânci în șesurile Romanaților. Iată întinsa și strălucitoarea balt-a Potelului, vestită pentru mulțimea și varietatea peștilor ei. Iată Celeiul ... | 266 |
Alexandru Vlahuță | SILIȘTIOARA | Zăvoaie de sălcii prind iarăși să îmbrace malurile, pân-aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului-de-fier. Mai departe, o biserică își ridică peste copaci turlele-i nalte și strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orășelului Corabia, sentinelă dunăreană așezată-ntre măguri, port însemnat, legat de i... | 225 |
Alexandru Vlahuță | SILIȘTIOARA | Înainte dar, ostași români, înainte cu bărbăție, și în curând vă veți întoarce în familiile voastre, în țara voastră, liberă prin voi înșivă, acoperiți de aplauzele întregii națiuni". Un "ura" puternic, clocotitor, zbucnește din mii de guri. Și podul se întunecă de șirurile voioșilor ostași, care — cu Domnul lor în fru... | 141 |
Alexandru Vlahuță | ISLAZUL | Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru strălucitor. Ostroavele — grădini plutitoare — își răsfrâng în valuri răchitele argintii. Din lunci răsună tălăngi, fluiere s-aud doinind. În aerul căldicel e un miros dulce de fâneață și de sulcină. Pe dealuri, departe, tarlalele-nguste par niște velinți întinse la soare. De-a... | 202 |
Alexandru Vlahuță | ISLAZUL | Trecem prin fața Islazului, sat mare, frumos, aproape un orășel, așezat la vărsarea Oltului în Dunăre. Aici s-au sfințit steagurile revoluției de la 1848. Aici s-au strâns întâi ș-au cuvântat în fața poporului conducătorii mișcării: Eliade, Magheru, Tel, Goleștii. Afară, în Câmpia lui Traian, numită de atunci "Câmpia R... | 201 |
Alexandru Vlahuță | ISLAZUL | Varsă în sânul lui curajul, în inima sa încrederea, și orânduiala în spiritul său. Dumnezeule al lumilor, tu, ce ai pus odinioară stâlpul de foc povățuitor lui Moise în pustiu, poruncește și acum îngerului tău să se coboare în mijlocul nostru și să ne povățuiască întru căile tale. Binecuvântează din înaltul cerurilor s... | 203 |
Alexandru Vlahuță | TURNU-MĂGURELE | Încep să se desfășure bogatele holde, nesfârșitele lanuri din Teleorman, unul din cele mai mănoase ținuturi ale țării. O lină suflare de vânt adie peste grânele coapte. Întinsa pădure de spice se-ndoaie în valuri sclipitoare. Dinspre miazănoapte, de subt un desiș de sălcii, apare Oltul. El vine-ncet, greoi, tăcut. În f... | 201 |
Alexandru Vlahuță | TURNU-MĂGURELE | Locurile acestea au văzut la luptă pe cei mai mari și mai slăviți voievozi ai noștri: pe Mircea cel Mare, pe Vlad Țepeș, pe Radu de la Afumați și pe Mihai Viteazu, care-aștepta pân' ce iarna-i așternea pod de gheață peste Dunăre ca să se răpadă ca o vijelie în oștile turcești și, învălmășindu-le mai mult cu iuțeala dec... | 190 |
Alexandru Vlahuță | ZIMNICEA | E cald — aerul fierbe de zăpușală. Roata vaporului vântură pietre scumpe în dogoreala soarelui. Fug îndărăt malurile verzi; ostroavele parcă se învârtesc în loc. În dreptul insulei Bârzina se-ntinde pe țărmul stâng marele iezer Suhaia, care pornește din stuhărișul satului Vânătorii și ține mai bine de o poștă, până în ... | 224 |
Alexandru Vlahuță | ZIMNICEA | Dunărea se lărgește. În stânga țărmul se lasă, deschizând priveliști nemărginite peste ogoarele și suhaturile ținutului Vlașca. Satele fug din calea revărsărilor și s-așază pe dealurile depărtate. Apele aburesc de căldură. Din desișuri întunecoase de sălcii ies lișiți și gâște sălbatice, momite de soare. Sitarii vineți... | 97 |
Alexandru Vlahuță | GIURGIU. CĂLUGĂRENII | Sosim în fața orașului Giurgiu. Țărmurile se depărtează. Din coșurile înalte ale fabricilor gâlgâie rotocoale negre de fum ce se risipesc molatic în zarea nesfârșită. Dunărea liniștită, largă are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. Un șes neted, verde, răsare în mijlocul apei. E ostrovul San-Giorgio, p... | 216 |
Alexandru Vlahuță | GIURGIU. CĂLUGĂRENII | Pentru fericirea neamului nostru, pe vremea aceea domn în Țara Românească era Mihai Viteazu, una din cele mai eroice figuri în istoria omenirii. Văzând el ce potop de oaste vine asupră-i și cugetând că o luptă în câmp deschis nu e cu putință, se retrase la câteva ceasuri departe de Giurgiu, pe valea Neajlovului, la loc... | 207 |
Alexandru Vlahuță | GIURGIU. CĂLUGĂRENII | Mărimea primejdiei îi înfierbântă. Mihai se primblă printre ei. Privirea și vorba lui dau sufletelor încredere și brațelor tărie. "Cu inimă, copii, și nu pierdeți nici o mișcare. Gândiți-vă că în cumpăna bărbăției voastre atârnă azi destinele țării, mândria și viitorul neamului nostru!..." * Cumplită a fost lupta, și m... | 208 |
Alexandru Vlahuță | GIURGIU. CĂLUGĂRENII | Acum nu mai e un moment de pierdut. Mihai își întocmește iute rândurile, s-așază-n fruntea călăreților și, smulgând o secure din mâna unui soldat, își face cruce și dă pinteni calului. Un freamăt lung, ca de stârnirea unui vânt, cutremură pădurea. Turcii apucaseră a-și trece o frunte de oaste dincoace de pod. Mihai se ... | 207 |
Alexandru Vlahuță | GIURGIU. CĂLUGĂRENII | Ei înaintează mereu, spărgând șir după șir, împrăștiind spaima și neorânduiala în oastea păgână, carencepe să dea-ndărăt și să se-nvălmășască. Cei din urmă, văzându-se-mpinși spre pod, o iau la fugă. Sinan se răpede să-i întoarcă. El răcnește, blestemă și bate-n mișei cu ghioaga-i de fier. Dar strigătul morții răsună m... | 205 |
Alexandru Vlahuță | GIURGIU. CĂLUGĂRENII | și pe când spahiii lui tremură tupilați prin bălării, din tabăra românilor se-nalță-n liniștea nopții cântece de biruință. | 18 |
Alexandru Vlahuță | ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE | De la Giurgiu în jos trecem printr-o largă alee de răchiți. Dunărea-și croiește matca drept, pare c-ar fi canalizată. Pe lângă mal se mișcă-ncet șlepuri mari încărcate cu lemne. Nori albi, scămoși, plutesc în albastrul cerului. Amurgește. Din stânga, în zidul de sălcii, se deschide-o poartă prin care intră, liniștit, A... | 209 |
Alexandru Vlahuță | ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE | Noaptea se lasă tăcută, vastă, solemnă. Luceferi mulți răsar din fundul apei și tremură pe valuri. Sub tainica mângâiere a lunei, Dunărea, culcată-ntre păduri, cari-i aduc aminte de izvoarele-i depărtate, pare că visează. Câte-a mai văzut, Doamne, și câte mai știe Dunărea asta a noastră, — când ar sta ea să le povestea... | 226 |
Alexandru Vlahuță | ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE | Pe drumu-i lung, de trei mii de kilometri, Dunărea spală trei împărății, șase regate și două principate, dă viață la 30 de orașe, din cari trei sunt capitale, soarbe 120 de râuri, sparge două șiruri de munți, și în falnicu-i mers spre mare își ascultă gloria cântată-n șase limbi; dar doina, adânc mișcătoarea doin-a Rom... | 131 |
Alexandru Vlahuță | PODUL DE PESTE DUNĂRE | Ne apropiem de Cernavodă. Înaintea noastră se-nalță, alb, strălucitor în bătaia lunei, podul "Carol I". În liniștea nopții, sub cerul limpede și înstelat, frumusețea și măreția acestei puternice întrupări a geniului românesc ne dau impresia că suntem într-o lume de vrăji, în fața unuia din acele minunate poduri de argi... | 215 |
Alexandru Vlahuță | PODUL DE PESTE DUNĂRE | Ne oprim câteva minute la Cernavodă, port așezat în scobitura malului drept, pe marginea vechii albii, prin care, cu mii de ani în urmă, își tăia Dunărea un drum mai scurt la mare. Noaptea-i așa de luminoasă, parcă-i ziuă. Sclipitoare, tăcute, valurile se împing încet unele pe altele. Deasupra, Calea lactee, Calea lui ... | 118 |
Alexandru Vlahuță | BRĂILA | Se luminează de ziuă. Copacii sparg perdelele de ceață. Pământul se desface ca din scutice și-și dișterne priveliștile din ce în ce mai limpezi, din ce în ce mai largi. În fața portului Hârșova, așezat pe malul drept, la poalele dealului Ciobanu, se împreună cele două brațe ale Dunării. Puțin mai înainte, din vale de o... | 201 |
Alexandru Vlahuță | BRĂILA | Soarele răsare-ncet de după dealurile Măcinului. Văile fumegă în depărtare. În urma noastră, pe luciul apei, tremură vine albastre și roșii. Păduri seculare de sălcii întunecă malurile. Intrăm într-un canal drept. De-o parte și de alta, copacii, înșirați ca pe-o alee, se văd răsturnați în apă. Stoluri de grauri se vânt... | 208 |
Alexandru Vlahuță | BRĂILA | Deasupra acestui furnicar de muncitori, pe dealul culcat de-a lungul Dunării, se ridică orașul cu străzile lui largi și drepte, cu grădini frumoase și clădiri mărețe, cari-i dau înfățișarea unei capitale apusene. Ca la o bătaie de pușcă, cum ieși pe bariera dinspre miazăzi, dai de parcul "Monumentului", o adevărată păd... | 219 |
Alexandru Vlahuță | BRĂILA | Azi, după lupte și suferinți de veacuri, o altă Brăilă, liberă, mândră și strălucitoare, se ridică pe vechile-i ruini, — un oraș nou, însuflețit de o nouă putere de viață, își înalță-n cer uriașele-i coșuri de fabrici — stindarde de pace, de muncă și de propășire. | 46 |
Alexandru Vlahuță | GALAȚII | Pornim. Malurile drepte și uscate fug îndărăt. O pulbere măruntă de aur plutește sub cerul albastru în zariștea-necată de soare. Departe, la răsărit, dealurile goale, rumene ale Măcinului par aprinse. Un val de pământ, așternut de-a curmezișul înaintea noastră, ascunde vederea Galaților. Din stânga, despicând malul ple... | 230 |
Alexandru Vlahuță | GALAȚII | Aceasta-i vatra Galaților vechi, vestita schelă a Moldovii, "Veneția Mării Negre", cum îi ziceau odinioară scriitorii străini. Pe-aici se întorceau domnii noștri cu pitacul împărătesc de la Țarigrad. De aici și din limanul Brăilii, porneau în Răsărit corăbiile turcilor, încărcate cu zaherele strânse cu hapca de pe măno... | 213 |
Alexandru Vlahuță | GALAȚII | Văd pe Alexandru cel Bun petrecând pe Ioan, fiul lui Ioan Paleologu, împăratul Bizanțului; alai mare, și muzici, și călăreți însoțesc pân' la corabie pe tânărul mosafir, care, mai târziu, ajungând împărat, își aduce aminte de frumoasa ospitalitate a țării noastre și trimete voievodului Moldovii titlul de rege și coroan... | 204 |
Alexandru Vlahuță | GALAȚII | Și când, de pe cele două maluri ale Milcovului, pornesc glasuri de frați să cânte: "Hai să dăm mână cu mână Cei cu inima română", Galații ne dau pe Costachi Negri, unul din cei mai învăpăiați apostoli ai Unirii; iar când cele două principate ridică-n mâinile lor o singură coroană și cer un domn pământean, Galații le da... | 62 |
Alexandru Vlahuță | TULCEA | "Varda!" Majă — aici: plasă (prin apropiere de mreajă). — și punțile se trag cu zgomot. Roata izbește puternic în valuri, începe malul să fugă dinaintea noastră — casele parcă se-nvârtesc. Tot mai în fund, tot mai departe, se văd pe cheiul plin de lume fluturând batistele, ca niște aripi de porumbei. În stânga ne despa... | 202 |
Alexandru Vlahuță | TULCEA | Vârfurile lor vinete, pleșuve trag linii colțuroase pe albastrul cerului, brâiele sunt îmbrăcate-n codru, iar jos, pe poale, se-ntind semănături, imașuri și livezi. Un braț mic se rupe din Dunăre. Pe malu-i trăgănat se vede orășelul Isaccea, vechiul Noviodunum, încunjurat de lanuri de grâu, și mai în jos, fortăreața Es... | 216 |
Alexandru Vlahuță | TULCEA | E o căldură năbușitoare. Pe cheiul încins de soare, oamenii, caii de la trăsuri au o înfățișare tristă, obosită și de-abia se mișcă. În tot orașul e o tăcere, o liniște de noapte. Casele dorm cu perdelele lăsate. Negustorii se-ntind și cască în fundul prăvăliilor fără mușterii. Mă primblu pe ulicioarele înguste ce se r... | 123 |
Alexandru Vlahuță | SULINA | Pe la toacă ne urcăm pe un vapor mai mic și plecăm înainte. De-abia am pierdut din ochi morile de vânt de pe dealurile Tulcii, și iată că din ramul Sulinii se desparte un al treilea braț — Sfântul Gheorghe — a cărui linie albă se-ndoaie spre dreapta și se-nfundă-n stufăriș. În această rupere și împrăștiere de valuri pe... | 213 |
Alexandru Vlahuță | SULINA | Cătră seară zărim înaintea noastră, mai întăi, câteva suluri de fum risipindu-se molatic în albastrul limpede, străveziu, al cerului, apoi catarguri ascuțite, din ce în ce mai multe, din vârful cărora atârnă rețele de frânghii ca niște pânze de păiajin, apoi coșuri înalte, turnuri de biserici, coperișuri de case, — un ... | 211 |
Alexandru Vlahuță | SULINA | E noapte. Sub cerul negru, fără stele, orașul doarme. Ascult plescăitul somnoros al valurilor — vecinica și deșarta frământare a mării. Departe, cele două faruri de la capetele digurilor licăresc în întuneric ca două candele-ntr-un cimitir. Din când în când mi se pare că aud glasuri tânguitoare bocindu-se pe valuri. Da... | 59 |
Alexandru Vlahuță | PE INSULA ȘERPILOR | Răsare soarele scânteietor din geana depărtată a mării. Razele aștern brâie verzui, galbene și roșii pe întinsul neteziș al apei. Pământul se retrage în urma noastră. Încet Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se șterg; albastra boltă a cerului se lasă ca un covil... | 292 |
Alexandru Vlahuță | PE INSULA ȘERPILOR | — Or fi astea, zise dorobanțul, zburătuind un stol de lari albi care ciuguleau în petecul de secară de pe podișul ostrovului. — Chiar ele... nu; dar strămoșii lor de bună seamă c-au cunoscut pe mândrul Ahile. — Ale naibii dihănii, — să le auzi cum țipă. Domnule, juri că-s niște copii care râd. Suntem pe vârf, lângă far... | 196 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | Așa liniștită și blândă s-arăta marea când am plecat din Sulina! și cât ne-a prins în larg, a și-nceput a se posomorî și, din ce în ce mai cu mânie, a-și ridica oștirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfințit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, amenințător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De p... | 205 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | Mă uit la ușă, — peacolo are să năvălească apa, pe-acolo are să vie moartea. O aștept. Învălmășit și răpede, ca la lumina unui fulger, îmi apar icoane din copilărie, stoluri de amintiri vechi, nechemate, tresar deodată în scăpărarea unei clipe; cuvinte, și lucruri, și întâmplări la cari nu m-am mai gândit de mult vin a... | 201 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | La început au aruncat ancorele și și-au așezat liman aci fenicienii, cei dintâi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Și așa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea "berbecului cu lâna de aur" de la gurile Istrului; vieți peste vie... | 202 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | Limanul acesta, cu orașul care s-a ridicat apoi aci, s-a numit Tomi (de la cuvântul grecesc bucată)." De pe atunci au trebuit să fie îmbelșugate și atrăgătoare locurile acestea pentru ca să roiască și să s-așeze pe-aici popoare venite din depărtări așa de mari. Inscripții vechi, stâlpi de marmură dăltuiți cu măiestrie,... | 206 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | Dar iată că dinspre Dunărea se-nalță deodată, ca un freamăt reînvietor, cântecele de biruință ale românilor; stindarde ciuruite de gloanțe flutură-n vânt, și aceleași brațe vânjoase cariau sămănat moartea în câmpiile Bulgariei vin acum să împrăștie viață, putere și lumină în câmpiile și orașele Dobrogiei. Astăzi, în po... | 218 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | Mă gândesc la blândul și nefericitul Ovidiu... Aici și-a plâns amărăciunile surghiunului gingașul poet al Romei. Străin, bolnav, neînțeles de nimeni, el nu găsește, în sufletu-i abătut, un cuvânt de laudă nici pentru locul, nici pentru poporul în mijlocul căruia e osândit să trăiască. În versul lui urlă crivățul iernel... | 249 |
Alexandru Vlahuță | CONSTANȚA | Azi nu s-ar mai tângui așa de jalnic lira ta, căci ai trăi aci în mijlocul unui popor care ți-ar fi drag, între oameni al căror chip ți-ar aminti trăsăturile mândre ale cetățenilor romani și-n a căror limbă — mlădioasă și sonoră ca și versurile tale — ai regăsi, cu atâta sfințenie păstrate, urmele vii din graiul stâns ... | 63 |
Alexandru Vlahuță | PE COLIBAȘI | De mânecate ieșim din Turnu-Severin pe șoseaua care-o ia pe sub Munții Mehedinților și merge la Târgu-Jiu. Valea în care scăpătăm de pe podișul orașului se umple și răsună toată de zuruitul zurgălăilor și de tropotul uscat al cailor. Dorm încă vietățile cuprinsului. Numai ciocârlanii, mai harnici, pășesc mărunțel pe ma... | 212 |
Alexandru Vlahuță | PE COLIBAȘI | Pe culmea Colibașilor oprim, să răsufle caii. Priveliști largi, fermecătoare ni se desfășură din toate părțile. Lanuri și pajiști s-aștern în răzoare pe coaste de grinduri ușor trăgănate. Casele albe ale satelor, revărsate pe tăpșane, strălucesc printre livezile de pruni. Pe ogașele verzi ale văilor pătate de umbră gâr... | 214 |
Alexandru Vlahuță | PE COLIBAȘI | Și pe când zolea la fântână și plângea biata nevastă de-nduioșa pietrele, iacă vine un moșneag, c-o barbă albă pân' la brâu, ș-o întreabă blând că de ce plânge; ea-i spune cum o prigonește ș-o hainește soacră-sa și cum tot la munci grele și fără spor o mână, ca s-o pârască pe urmă la Dragomir că nu-i nici de-o treabă ș... | 217 |
Alexandru Vlahuță | PE COLIBAȘI | Ș-a dat Dumnezeu întâi trei zile de vară, și pe urm-o moină ș-o ploaie caldă, c-a început baba să-și lepede cojoacele, ude leoarcă și grele de nu le mai putea duce, pân-a rămas numai cu unul. Și atunci s-a lăsat deodat-un ger, ș-o lapoviță, ș-un îngheț de crăpau pietrele. Și umblând baba de colo-colo, rebegită de frig,... | 165 |
Alexandru Vlahuță | LA UMBRĂ | Pe la amiază conăcim în Broșteni, sat mare și frumos, revărsat pe valea râului Motru. Vrednici, și cuminți, și buni gospodari trebuie să fie oamenii prin părțile acestea. Văd căsuțele lor vesele și curate, livezile îngrădite, curțile pline de păsări, fânul strâns cu îngrijire și așezat în pătuiace, vitele grase, femeil... | 201 |
Alexandru Vlahuță | LA UMBRĂ | Acolo cic-ar fi vrut odată sfântul Nicodim să le facă și lor o biserică, și ei, ticăloșii, ca să scape de sfânt, s-au apucat și i-au vârât pe-ascuns un miel în traistă, ș-apoi au sărit să-l bată zicând că le-a furat mielul, ș-a plecat sfântul în lume blestemându-i să nu mai aibă biserică-n sat, ci numai de cimpoieri și... | 242 |
Alexandru Vlahuță | LA UMBRĂ | Multe și neprețuite frumuseți ar descoperi acel care-ar putea străbate în sufletul acestui popor ales ș-atât de bine înzestrat de fire în adâncimile tăinuite ale inimii lui bune și răbdătoare, unde s-au păstrat cu atâta sfințenie credințile, datinile, graiul și virtuțile neamului nostru și de unde-a izvorât cel mai cal... | 126 |
Alexandru Vlahuță | VALEA MOTRULUI | Mergem o bucată bună pe marginea Motrului, ale cărui unde verzui, pripite, se sparg de bolovani. Apoi urcăm pe-un podiș larg și luminos. Miresme dulci, îmbătătoare, de sulcină și de dumbravnic, se împrăștie în aer de pe fânețele bătute de soare. Un vânt căldicel adie, și grânele coapte își leagănă spicele ca de vraja u... | 226 |
Alexandru Vlahuță | VALEA MOTRULUI | Și tot așa l-a pândit și l-a săgetat, până când șarpele, rămâind numai c-un ochi, a rupt-o de fugă pe la Furca Alunului, pe unde se vede și azi dâra lui, căreia îi mai zic unii și "brazda lui Novac". Iorgovan s-a luat călare după el, și unde-l ajungea, îi și hărtănea cu paloșul o bucată din trup; la apa Cernei însă voi... | 201 |
Alexandru Vlahuță | VALEA MOTRULUI | Acolo odihnesc oasele cuviosului patriot Eufrosin Poteca, unul din cei mai harnici apostoli și luminători ai neamului nostru pe la începutul secolului al XIX-lea. Pe porțile de fier de la intrare, mâncate de rugină, se cunosc încă urmele gloanțelor repezite din flintele pandurilor lui Tudor la 1821, când, de frica lui,... | 141 |
Alexandru Vlahuță | MÂNĂSTIREA TISMANA | De pe Culmea Frumoasă, din codrul de fagi bătrâni, în desișul cărora e pururea noapte, scăpătăm în valea largă și luminoasă a Tismanei. Aerul fierbe de zăpușală. Cerul pare că arde deasupra noastră. Pe lanuri zoresc muncitorii, desculți, cu frunze de brusturi pe cap, cu mânecile cămășii de pânză aspră sumese până-n sup... | 207 |
Alexandru Vlahuță | MÂNĂSTIREA TISMANA | La o cotitură a drumului, crengile se desfac — o ferestruie se deschide-n păretele de verdeață, din fund răsare, peste vârfurile copacilor, un turn înalt și galben. De-abia l-ai zărit însă — și bolta de ramuri se-nchide din nou. Dintr-acolo s-aude tot mai tare, tot mai aproape un vuiet ca de moară, ș-un răpăit, un ples... | 222 |
Alexandru Vlahuță | MÂNĂSTIREA TISMANA | Arătarea aceasta ciudată se potrivește de minune cu sălbătăcia locului în care ne aflăm. Intrăm, pe sub bolta înaltei clopotniți, în curtea largă, tăcută, a frumoasei mânăstiri. În mijloc e biserica, plină de scule și odoare vechi; pe ușile-i de stejar sunt săpate cu multă măiestrie iconițe și înflorituri migăloase, fi... | 203 |
Alexandru Vlahuță | MÂNĂSTIREA TISMANA | El a venit de peste Dunăre, trimis încoace de-un înger care i s-a arătat în vis și i-a spus și locul anume unde să ridice mânăstirea. Ș-a umblat, ș-a rătăcit mult sfântul pân-a dat de săritoarea Gurniei. Erau ponoare pe-acolea și-ntunecime mare, sălbătăcie și desiș nestrăbătut. Și el, singur, a curățit ș-a netezit locu... | 239 |
Alexandru Vlahuță | MÂNĂSTIREA TISMANA | Atunci sfântul cic-a poruncit de i-au adus lemne multe și vreascuri din pădure, ș-a aprins un foc mare în fața bisericii, și-mbrăcând odăjdiile preotești, a luat crucea și evanghelia, și-ncet a trecut de trei ori prin mijlocul flăcărilor. Iar când a ieșit neatins din văpăi, împăratul cu toți ai lui, spăimântați, i s-au... | 59 |
Alexandru Vlahuță | TÂRGU-JIU | Pe la toacă plecăm spre Târgu-Jiu. Câțiva nori fumurii călătoresc încet pe bolta albastră a cerului. Șoseaua dreaptă, bătută ca-n palmă, taie întinsa câmpie ce se desfășură înaintea noastră. La răsărit se văd peste șirul de dealuri verzi înălțimile Vulcanului cari, împreunându-se pe la cheia Jiului cu măgurile cenușii ... | 213 |
Alexandru Vlahuță | TÂRGU-JIU | Țăranii desculți, cu ițarii sumeși până deasupra genunchilor, cu brațele goale încrucișate pe piept, stau în picioare, neclintiți, și privesc cu jale la ogoarelenecate, la căpițele risipite, la snopii desfăcuți și luați de puhoaie, la munca și speranțele lor nimicite într-o clipală. Și nimeni nu scoate-o vorbă, nimeni ... | 207 |
Alexandru Vlahuță | TÂRGU-JIU | Străzile sunt largi și drepte. E liniște ca la țară; și ce aer de bătrâni gânditori au unele case vechi, boierești, tupilate-n fundul curții, în desișul lor de arbori! Se-nserează. Singur mă primblu prin aleile tăcute ale parcului. Unde și unde, câte un felinar clipește-n frunzișul umed. Spre miazănoapte, Munții Gorjul... | 222 |
Alexandru Vlahuță | TÂRGU-JIU | Statuia lui Tudor Vladimirescu — așa de potrivit așezată în fața gimnaziului — această nepieritoare întrupare a vitejiei și a jertfei, este și va fi pururea cea mai minunată lecție de patriotism pentru fragedele generații ce se vor perinda pe dinaintea ei. | 42 |
Alexandru Vlahuță | PE VALEA JIULUI | De dimineață o luăm în sus pe șoseaua care duce, prin Bumbești, la graniță. Drumul s-așterne drept, între două rânduri de arbori, pe malul stâng al Jiului, tăind valea-mbelșugată ce pleacă de sub poalele munților și se-mpânzește spre miazăzi, netedă ca o apă. Trecem prin Vădeni, sat vechi, harnic și coprins, care-și în... | 217 |
Alexandru Vlahuță | PE VALEA JIULUI | Aici, în coasta dinspre Jiu a Bumbeștilor, s-au descoperit, adâncite în pământ, rămășițile unei cetăți dărăpănate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. Ceva mai sus, dincolo de schitul Lainici, se văd urmele unor băi romane ș-ale unui drum de piatră tot de pe vremile acelea. Cum ieșim din vatra satului, cotim la ... | 201 |
Alexandru Vlahuță | PE VALEA JIULUI | Priveliști neașteptate, uimitoare, pururea altele, se dezvălesc la fiecare cotitură a drumului... Dar ce zgomot se aude-naintea noastră? Par urletele unei vijelii năprasnice, ș-amestec de glasuri, și bubuituri de tunuri. Ai crede că-i pieirea lumii. Este Jiul, puternicul Jiu, care se zbate și strigă, zugrumat între dou... | 203 |
Alexandru Vlahuță | PE VALEA JIULUI | Apoi iar se lasă perdeaua, și umbra nenvăluie subt îngusta fășie de cer întinsă pe grebenii munților. După un ceas de drum vedem deschizându-se în dreapta noastră o poiană frumoasă, în mijlocul căreia e așezat schitul Lainici — o bisericuță și câteva chilii împrejmuite cu leațuri de brad, unde-și fac mătania opt călugă... | 228 |
Alexandru Vlahuță | PE VALEA JIULUI | Nici nu știi unde să te mai uiți. Din toate părțile te cheamă priveliști cari de cari mai fantastice. Ar fi de-ajuns frumusețile și minunățiile acestei văi să le poți dișterne în larg pestentreg cuprinsul unei țări pentru ca să faci din ea una din cele mai mândre și mai fermecătoare podoabe ale pământului. De la cotul ... | 205 |
Alexandru Vlahuță | PE VALEA JIULUI | Poduri frumoase, tăiate ca-n marmură, aruncă șoseaua de pe-un mal pe altul. La graniță, Polatiștea vine limpede și grăbită dinspre răsărit, spintecând făgetul unei văi, și se azvârle-n Jiu, sub podul de piatră care leagă malurile a două țări. Seara vameșul ne ospătează cu păstrăvi proaspeți și cu ierunci. După masă ne ... | 171 |
Alexandru Vlahuță | PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI | De la Păiuș până la Novaci facem o jumătate de zi. Șoseaua e largă, dreaptă, netedă. Mai pe toată întinderea ei, începând de la Bumbești încolo, sunt înșirați de o parte și de alta pomi roditori, cari-și apleacă drumeților crengile lor încărcate de fructe răcoritoare. Cică binefacerea aceasta se datorește unui duhovnic... | 204 |
Alexandru Vlahuță | PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI | Doi plăieși înalți și trupeși merg pe lângă cai. Ei calcă ușor și lin, ca și cum ar pluti. Un drumeac îngust, săpat cu multă greutate, pleacă din coasta Novacilor și urcă, șerpuind printre surpături și vârtoape mâncate de șuvoaie, până la Titvele. Aici descălecăm, după cinci ceasuri de drum, și intrăm în răcoroasa pădu... | 251 |
Alexandru Vlahuță | PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI | În fund, de la apus spre răsărit, se înșiră ca niște sentinele uriașele vârvare: Comanda Prisloapelor, Grivele, Mândra, care se ridică la o înălțime de peste 2.500 de metri, Gruiu, Pâclișa, Piatra Tăiată, Coasta lui Rusu. Din spatele Mohorului, grebenii Parângului se despart în două șiruri, și apucând între ei undele L... | 214 |
Alexandru Vlahuță | PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI | Ne lăsăm în vale și mergem o bucată de matcă bolovănoasă a unui pârău. Apoi facem la stânga și intrăm într-o pădure de molifți. Pădurea-i deasă și pripoarele râpoase. Ne dăm pe jos și, cu caii de frâu, urcăm, urcăm din greu pe cărările încâlcite și întunecoase, printre stânci prăbușite, peste copaci doborâți de trăsnet... | 149 |
Alexandru Vlahuță | PE COAMA MOHORULUI | Se crapă de ziuă. Bacii își pregătesc gălețile pentru mulsoare. Oile behăiesc, înghesuindu-se la strungă. Văile sunt înecate de ceață. Pădurile, vârfurile munților parcă plutesc în aer. Departe, dinspre curmătura Oltețului slomnește pe poalele cerului lumina albă a zorilor, și norii arginții prind a se rumeni pe margin... | 224 |
Alexandru Vlahuță | PE COAMA MOHORULUI | În munții aceștia s-a închegat tăria și unitatea neamului românesc. Ei au fost ocrotirea și scăparea noastră în zilele de groază, cetatea sfântă în care s-au păstrat așa de curate credințele, și limba, și datinile poporului nostru. În locurile acestea tăinuite, pe veci îngrădite de străjile Carpaților, plutesc umbrele ... | 229 |
Alexandru Vlahuță | PE COAMA MOHORULUI | Și-n sutele de ani cari-au mai curs de atunci, câte n-au văzut, Doamne, munții aceștia, de câte ori n-au răsunat codrii și văile acestea de buciumul vitejilor noștri plăieși! | 29 |
Alexandru Vlahuță | ÎN NOVACI | Suntem la Piatra Tăiată, la o înălțime de peste 2.200 de metri. În depărtare, munții rotunzi se văd ca niște mușuroaie, pe ei pădurile de brazi par pete de cerneală. Un vânt rece, cu lapoviță, bate dinspre miazănoapte și culcă pe jnepi palele albe de nori. Și cum se schimbă de răpede vremea! Aci e soare, aci se-ntunecă... | 202 |
Alexandru Vlahuță | ÎN NOVACI | Pe aici n-au putut răzbate nici dresurile, nici stămburile orașelor. Cămășile albe, cusute cu arnici și cu fluturi, maramele-nvârstate de borangic, scurteicile-nflorite și sumăieșele cu ciucuri, vâlnicele de lână negre, vărgate cu roșu, betele-nguste, cusute cu mărgele, ițarii de dimie albă — toate sunt țesute și lucra... | 207 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.