Split (1)

train · 12.5k rows

author stringclasses 19 values	title stringlengths 4 133	paragraph stringlengths 2 3k	word_count int64 1 502
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Praful s-a ales până-n ziuă din oastea cea grozavă. Iar trufașul rege, care venise să cucerească Moldova, de-abia a scăpat, rănit de-o săgeată și dus pe targă prin cărările munților. Pentru amintirea acelei biruinți, ștefan a ridicat în Baia Biserica Albă — la ruinele ei, țăranii cu dare de mână, păzitori unei sfinte d...	220
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Netedă și albă ca marmura se întinde înaintea noastră șoseaua care merge la Dorna... Frântură de rai, scumpă inimii noastre, cântată de poeți, țărână sfântă în care se odihnesc vasele celui mai glorios Voievod al Moldovei, nespus de duios freamătă izvoarele tale — și ce dulce-i umbra codrilor tăi!... tu ești într-adevă...	231
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	când e s-abată la dreapta; "La câmp!" când e să ție spre stânga. Iar la cotituri ne vestește locurile pe unde trecem, și strigătul lui, răsunător în pustiul apei, pare că poruncește schimbarea priveliștilor. — Colțu Ortoaia! Deodată perdeaua de codru se dă la o parte: căsuțe vesele se ivesc pe podișul din dreapta, zăvo...	205
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	În vremea asta plutașii luptă: în mișcarea brațelor * lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vânjos au ceva din măreția statuielor antice ale gladiatorilor romani. Apa se domolește... Vâslașii își dau binețuri cu oamenii de pe mal, se întreabă de-ale lor, iar bolțile pădurilor p...	204
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Moș Vasile bate cu muchea toporului în cuiele de la jug, apoi înfige tăiușul în grindă, își leapădă cojocelul, scuipă-n palme și apucă lopata. — Colțu Acrii! Ca printr-un farmec tabloul se schimbă, se trag pădurile-n lături, ș-un minunat decor de stânci se înalță-n fața noastră. Mugește Bistrița toată, năpustindu-și va...	205
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Sus, pe Zănoaga din dreapta, arde "comoara de argint" a Bogolinului, un țugui ascuțit ce luminează ca o flacără albă, și de subt el, dintr-o spintecătură de stânci, s-aruncă-n jos, înspumată, frumoasa cascadă numită "Moara Dracului". Și toate minunățiile acestea trec pe dinaintea noastră cu repeziciunea lucrurilor văzu...	237
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Un deal rotund, îmbrăcat în brazi, se culcă-n fața apei. Bistrița, cuminte, îl ocolește, făcând un cot larg în dreapta pe sub coama vânătă, zimțuită a Pietrosului, se lasă molcom, strângându-și undele-ntre două ziduri de codru, și iese-n luminiș la cotul Lițului. — Căldarea! O horă de măguri dezvelite prind Bistrița la...	223
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	— La Cruce! Intrăm într-o genune largă. Munții se descopăr. Privirile se odihnesc pe-nalte poiene scăldate-n lumină. Din stânga, de sub Tarnița golașă, vine spumegând Pârăul Crucii, din dreapta, Bărnărelul — sclipitoare fâșie de argint. Trecem pe sub podul de lemn ce leagă cele două maluri, pe care stau presărate căsuț...	225
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Alunecăm din ce în ce mai repede. Scârțâie vâslele-n juguri. Un grind înalt, țuguiat stă drept înaintea noastră, din spatele lui se ridică două țancuri vinete, ascuțite. Tot mai aproape, tot mai puternic s-aude într-acolo mugetul apei. — Toancele! Pluta izbește-ntr-un peș dunga șuvoiului și, repezindu-se-n hart, șterge...	203
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Lunecă pluta ușor pe la gura Căpriții, în stânga se înalță Holda descoperită, în dreapta cade perdeaua de brazi până-n marginea apei. În urma noastră soarele se lasă pe zarea Barnarului. Lungi cărări de văpaie tremură pe trâmba de oțel a Bistriții. Pale de umbră se lățesc pe măguri; focuri clipesc în depărtări. Dălcăuș...	204
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	Printre păduri tace, ca s-asculte cântecul privighetorilor. În luminișuri cheamă casele fruntașilor la prund și, noaptea pe lună, le spune povești. Din jos de Cărpiniș, Bistrița-și taie calea dreaptă până-n livezile Mădeiului. Soarele răsare punând cununi de aur pe creștetele codrilor. În urma noastră, pe măgurile depă...	216
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	În stânga se-ntinde Sabasa între două dealuri descoperite, o linie ferată cară buștenii din codru. Pe maluri sunt schele de plute, ș-un pod peste râu. Din vale de Fărcașa, între Bâtca Frumosului și Runcu Popeștilor, Bistrița o rătează de fugă, aruncă pluta peste praguri, plesnind-o de apă, și astfel, în jocuri și cânte...	234
Alexandru Vlahuță	ÎN MUNȚII SUCEVII	De pe la nămiezi până-n scăpătatul soarelui ne poartă Bistrița tot pe lângă el — pleacă ea uneori, hotărâtă să nu se mai întoarcă, și iar se răzgândește, și vine mai aproape, aciură vrăjită pe sub poalele lui, rotindu-se-n loc, scuturându-și platoșa-i strălucitoare, aci suspinând din adânc, aci privindu-l lung, strigân...	195
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	Din cel din urmă arc al Carpaților, de sub poalele Călimanului, se lasă pe coasta despre răsărit a țării, un lung șir de coline, care marg — ridicându-se și culcându-se ca valurile unei mări — până la cătările Dunării. Pe la căpătâiul acestor dealuri, frumoasele și roditoarele dealuri ale Moldovei — se îndoaie Prutul î...	212
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	Îi tristă și la vedere apa lui lată, molâie, veșnic întunecată, triste sunt și amintirile pe care ni le deșteaptă, triste sunt și văile pe care le străbate, și puținele așezări ce-i caută-n cale, retrase mai toate pe dâlme, de frica revărsărilor. Pe-aici s-au răpezit pustiitoare puhoaiele de barbari asupra Europei, pe-...	275
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	Orășelul e așternut pe poalele unui deal acoperit de vii și de livezi. O măgură stâncoasă își împinge coastele-i vinete până în marginea râului, care mai în jos scapă din albie, prin stufișul de sălcii, și presară bălți și viroage pe șesul întins și neted al Bașeului. De la ștefănești drumul se-ndoaie peste frumoasele ...	219
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	Un pod de fier leagă cele două țărmuri ale Prutului, și cele două căi ferate: a României și-a Rusiei. De aici luăm trenul — și peste un ceas suntem în Iași. Frumosul oraș, care-a fost, timp de trei veacuri, capitala Moldovii, se- ntinde pe coastele revărsate spre miazăzi ale dealurilor "Copoul" și "șorogarii". În spate...	202
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	Soarele-și împrăștie cele din urmă raze pe turlele bisericilor. Mă cobor încet pe strada largă, liniștită, ce spintecă orașul din zarea Copoului până în valea Socolii. Trec pe lângă grădina publică, așternută-n stânga pe podișul măgurii, și pe lângă mărețul palat al universității, de-o parte și de alta, în mijlocul cur...	212
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	În ținuta, pe chipul și-n gestul lui e mândria gravă a domnului, care cumpănește-n mână-i soarta unui neam, și seninătatea biruitorului, care-a stat în lupte mari ș-a răpus vrăjmași ce îngrozeau lumea cu vâlva puterii lor. Privirea lui arată dusă, adâncită departe, dincolo de hotarele Moldovii. Din Iași ne lăsăm iar în...	221
Alexandru Vlahuță	VALEA PRUTULUI	Încet se desfac în ceață coșuri de fabrici, turnuri de biserici, catarguri de corăbii, — puternic și strălucitor orașul Galați răsare, se înalță din valurile fluviului rege.	27
Alexandru Vlahuță	ȚARA. POPORUL	Dunărea, Marea, Carpații și Prutul — iată cele patru hotare cari-ngrădesc pământul Țării Românești. Am fost trăit, pe vremuri, în graniți mai largi. S-au fost învârtit, pe vremuri, paloșele sclipitoare ale Voievozilor noștri și peste Carpați și peste Prut. Dar s-au vărsat încoace înecuri de potop, neamuri pe neamuri s-...	207
Alexandru Vlahuță	ȚARA. POPORUL	Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Și-am rămas stăpâni pe moșioara noastră. Știe numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumusețile și bogățiile lui, scump pentru faptele mărețe și înălțătoare care s-au petrecut pe el. Odihnească-n pac...	233
Alexandru Vlahuță	ȚARA. POPORUL	Călătorii străini care-au străbătut văile României pe drumuri hrintuite, în căruțele de poștă de-acum patruzeci de ani, cu greu ar mai cunoaște astăzi locurile pe unde-au umblat. Li s-ar părea că altă țară s-a pus între Carpați și Mare. Și-ntr-adevăr, o țară nouă s-a ridicat de-atunci în răsăritul Europii. Moșia lui Mi...	215
Alexandru Vlahuță	ȚARA. POPORUL	Două mari bulevarde taie-n cruciș orașul. Dâmbovița se minunează de strălucirea și mândreța-n care se desfac malurile ei, ascunse până mai dăunăzi sub rădiuri de sălcii. De-aici, din mijlocul capitalei zgomotoase, îmi întorn gândurile pe unde am umblat. Multe din locurile frumoase pe care le-am văzut îmi revin acum, în...	245
Alexandru Vlahuță	ȚARA. POPORUL	Unde-ar fi ajuns el astăzi dac-ar fi fost lăsat în pace!... "O lacrimă-i tremură-n glas, și graiul lui e un suspin", zice Michelet vorbind de poporul român. În adevăr, suferințile acestea au pus o blândeță divină pe figura țăranului nostru. Inima lui e plină de milă pentru cei nenorociți, și limba lui e dulce și plină ...	149
Alexandru Vlahuță	În zările trecutului	Demult, cu opt sute de ani înainte de Hristos, trăia pe văile acestea un neam de oameni războinici, aspri la fire și la chip, cu numele de sciți. Ei stăpâneau, de călare, toată câmpia întinsă din Marea Neagră până-n pustiurile mlăștinoase ale Donului; iar în partea muntoasă, în mândra cetate a Carpaților, hălăduiau aga...	230
Alexandru Vlahuță	În zările trecutului	Cărturarii vremurilor acelora ni-i arată roșcați la față, greoi și mătăhăloși la trup, cu brațe lungi și butucoase, cu pieptul larg păros și capul plecat înainte, — dealtfel iuți la mișcări, călăreți buni și arcași iscusiți. Îmbrăcămintea lor era un fel de contășe lungi până la genunchi, încinse la brâu c-un șerpar îng...	213
Alexandru Vlahuță	În zările trecutului	Cei care aveau mai multe le coseau una de alta, și-și făceau o manta lung, de găteală. În fiecare an, la o zi anumită, serbau cu toții pe zeul războiului, înfățișat printr-o sabie veche, pe care-o înfigeau deasupra unei grămezi mari de lemne, și-i jertfeau cai și oameni, câte unul la sută din robii prinși în războaie, ...	251
Alexandru Vlahuță	În zările trecutului	Dariu își osteni în deșert gloatele, orbecăind în pustiul câmpurilor sterpe. Lipsa de hrană și de adăpost îl hotărî să se întoarcă. Un sol scit îi aduse atunci un guzgan, o broască, o pasăre și cinci săgeți. Cum solul nu vorbea, Dariu înțelese că sciții îi închină, cu aceste semne, pământul, apele, aerul și armele lor....	230
Alexandru Vlahuță	În zările trecutului	Iar grosul neamului scit trăia mai mult în pribegie, vânturându-se de colo-colo, săracii pe jos, bogații călări, sau tolăniți sub covilturile de piele ale carelor lungi cu câte șase osii — palate călătoare pe netezișul câmpiilor pustii. Ce urme să lase un astfel de popor despre trecerea lor pe pământ! Într-o scurtă pov...	163
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Tot pe vremurile-acelea, în hotar cu sciții, se-tindea țara tracilor către miazăzi și apus, până-n stâncile Balcanilor -muntele Hemus, cum îi ziceau pe atunci — pragul strălucitului regat al Macedoniei. Popor mare și vrednic în războaie erau tracii, dar desfăcut în neamuri multe, și la prea mulți stăpâni împărțit. Cu p...	217
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Atunci îi împresoară și-l duc într-un oraș a lor, Helis. Aici Dromihete, regele geților, primește cu mare cinste pe Lizimac și pe ai lui, le așterne pe jos covoare scumpe din Macedonia, și-i ospătează la o masămpodobită, dându-le bucate alese pe talere de argint și vinuri aromate în cupe de aur. Iar el, cu geții lui, s...	205
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Solii lor, care cântau din chitară înainte de a-și spune solia, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de el, i-au răspuns cu mândrie: „Geții nu se tem decât de cer, să nu cadă pe ei”. Așa era poporul care-a stăpânit mai de mult locurile acestea. Răsărit din marele trunchi al familiei trace, neamul acesta de vitej...	205
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Învățăturile lui spuneau că viața aceasta e o încercare, o trecere vremelnică și plină de zbuciumări către viața cea de veci, singura frumoasă și întru adevăr fericită. A trăi cumpătat, a privi suferința ca o binecuvântare și moartea ca o mântuire, ca o dulce chemare a milostivului Gebeleizis în împărăția liniștii cele...	240
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	(Din Rugăciunea unui dac de Eminescu). Cu optzeci de ani înainte de Hristos, porunci profetul Deceneu, sfetnicul marelui rege Boerebiste să se stârpească viile pentru ca nu cumva ispita băuturii să smintească firea cea bună a poporului și să-l abată din vrednicia lui. Și dacii se plecară poruncii, căci pe cât erau de a...	215
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Purtau o haină ușoară până în călcâie, pe deasupra o dulamă până la genunchi, strânsă la brâu, pe cap o broboadă de in sau de cânepă, mărgele la gât, și flori în cosițe. Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de o...	202
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Un veac de sânge și de foc rece ca o vijelie cumplită peste viața acestui nenorocit popor. Și tocmai în vremea asta se ridică de la miazăzi primejdia cea mare, hotărâtoare de viață și de moarte. Roma își ațintește privirea asupra Daciei. Valul stăpânirii i s-a întins de mult peste ținuturile Iliriei și ale bogatei Mace...	223
Alexandru Vlahuță	Geții. Dacii	Dar se vede că tocmai zguduirile acestea, tulburând până la fund viața popoarelor, au darul de a scoate la lumină puteri neașteptate, ridicând din clocotul mulțimii pe marii povățuitori, chemați a hotărî de soarta neamului lor.	36
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Au trecut optzeci de ani de la nașterea lui Hristos. Dacii, desfăcuți de geți, își au țara lor toată dincoace de Dunăre. Dincolo, până-n mare, e Moesia romană. În fruntea lor stă acum Decebal, om harnic și cu vederi largi, ostaș ager și neînfricoșat în războaie, stăpân hotărât, înzestrat cu toate însușirile unui minuna...	207
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Trec Dunărea și înaintează încoace falnicele steaguri romane, zorite de dorul izbânzii. Dar iată că de sub poalele unei păduri o năprasnică vijelie de săgeți s-abate asupra lor. Viteazul Fuscus e ucis, și oastea lui sfărâmată. Câmpiile Moesiei sunt din nou pustiite. Silit să încheie pace, Domițian se leagă a da lui Dec...	232
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	La izbândirea acestui gând pășește cu multă luare aminte. Trimite înainte lucrători să abată stâncile și să taie un drum prin strâmtoarea cea lungă și prăpăstioasă a cheilor Dunării, din sus de Porțile de Fier, pe unde aveau să fie trase și cele cu provizii din Moesia; iar el cu oastea pornește în primăvara anului 101;...	208
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Încep zările să se închidă. Păduri nesfârșite se înalță între pământ și cer, și parc' amenință cu tăcerea și cu întunericul lor. Șir după șir se înfundă sclipitoarele coifuri în umbra văilor întortocheate și înguste. Cercetașii furnică în toate părțile și străji sunt puse pe înălțimi, ca nu cumva prin locurile acestea ...	207
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Dar pânza se scurtează. Zidul de scuturi ce scapără de izbirea săgeților, se împinge tot mai adânc, tot mai îngrozitor în clocotul dacilor. Se prăbușesc mulți din oastea romană. Dar șiruri proaspete izvorăsc mereu din pădure, s-ar crede că toți copacii se prefac în legionari și vin din ce în ce mai mulți, din ce în ce ...	214
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Traian îi trimite îndărăt să spună regelui lui că nu primește pacea, decât cu supunerea țării. Și-n mersul lui pe Bistra, dă foc unei cetăți părăsite, cruță un sat în care erau numai bătrâni, femei și copii, împrăștie o ceată de călăreți ce vor să-i ație calea, apoi — văzând că se lasă vreme de iarnă și-i tot mai greu ...	209
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	De astă dată vine un sol ales dintre fruntași, îngenunchează, întinde mâinile, cerșește pacea, dar nu cu închinarea țării. Traian face un semn, și oastea pășește înainte. Încă un urcuș greu, peste dărâmături de stânci și sub o cumplită grindină de săgeți — și iată că în sfârșit nebiruiții legionari răsuflă în larg, pe ...	209
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Curând însă după asta, sosește veste că Decebal, rupând toate legăturile păcii, cu mai îndârjită pornire se pregătește de luptă, adună arme, întărește cetățile și răscoală neamurile vecine împotriva romanilor. Din nou Traian e în fruntea legionarilor. El pune din vreme pe Apolodor din Damasc să dureze un pod de piatră ...	205
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Aceștia sunt prinși. Atrage prin vicleșug pe Longinus, fruntaș de oaste și sfetnic al împăratului și, văzând că nu poate afla nimic de la el, trimite vorbă că-l va omorî în cele mai groaznice chinuri, dacă romanii nu-i vor părăsi țara. Longinus se otrăvește, după ce scrisese lui Traian să meargă înainte fără o teamă și...	205
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Cea din urmă solie, trimisă pentr-o încercare de pace, aduce răspuns aspru, scurt, hotărât: supunere sau moarte. O clipă stă regele pe gânduri, în tăcerea îngrijată a sfetnicilor, apoi, ridicând fruntea, rostește cu mândră durere: „Să murim!” Arcașii de pe metereze vestesc romanilor, c-un rând de săgeți, cuvântul regel...	228
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Dacii simt că îndărătul acestor minunate întărituri e oastea romană care înaintează, și cea din urmă speranță se duce cu cele din urmă săgeți. Porțile și zidurile prind să se clatine de izbiturile berbecilor: sună ora pieirii. Vitejii apărători sunt biruiți, dar nu supuși. Zoriți, de pretutindeni dau foc cetății, scump...	233
Alexandru Vlahuță	Decebal. Traian. Luptele lor	Și zice înduioșat: „A fost un om!” O sută douăzeci și trei de zile au ținut la Roma sărbătorile acestei mari biruințe; iar pentru vestirea ei de-a lungul veacurilor s-a înălțat în mijlocul Forului „Columna lui Traian” ale cărei sculpturi, de jur împrejur și de jos până în vârf, înfățișează în icoane neperitoare istoria...	80
Alexandru Vlahuță	Dacia romană	Pe pământul Daciei, în țara asta scumpă, plătită cu atâta sânge, supusă în sfârșit după atâtea jertfe, Traian aduce roiuri proaspete de oameni, din toate părțile întinsei lui împărății, și mai ales din Iliria. Un popor nou se așterne peste sfărâmiturile neamului dac, un nou răsad din vița romană prinde rădăcină în munț...	236
Alexandru Vlahuță	Dacia romană	Și astfel istoria omenirii, amestecând viața și sângele celor două neamuri de viteji, pregătește, în taină și pe-ndelete, făptura unui popor nou, încheagă o nouă putere, pe care va arunca-o în vâltoarea întâmplărilor viitoare, pentru a o scoate mai târziu întreagă și lămurită din focul luptelor, și a-i deschide primire...	205
Alexandru Vlahuță	Dacia romană	Și nu s-a îndurat s-o părăsească, nici el, nici urmașii lui până la Aurelian. Ba cu toată inima au sărit și mereu s-au luptat pentru paza hotarelor ei. Împărații Septimiu Sever și Caracal au pus oaste nouă ș-au durat întăriri pe locurile unde sunt azi orașele TurnuSeverin și Caracal. Dar pe la începutul veacului al tre...	255
Alexandru Vlahuță	În viforul năvălirilor	Cu retragerea oștilor, frumoasa alcătuire a țării se desface din toate încheieturile ei. Nu mai e ocrotire, nici cârmă, nici povață. Cetățile se dărapănă, orașele se pustiesc; fruntașii, neguțătorii, oamenii cu stare, pleacă încotro i-o lumină Cel de Sus. Rămâne însă plugarul, gloata de muncă și de îndurare, rămâne pop...	210
Alexandru Vlahuță	În viforul năvălirilor	De pe țărmurile Mării Negre și din valea Nistrului mereu se reped hoardele flămânde ale goților, le spulberă gospodăriile și-i împing la adăposturile munților. Când valul se retrage ei se întorc, își ridică iar bordeiele din talpă, n-apucă însă bieții oameni a-și încropi alb în căpistere, că iar vin pustiitorii și-i go...	213
Alexandru Vlahuță	În viforul năvălirilor	Potopul hunilor, spărgându-se de zăgazurile Carpaților, învăluie munții și curge înainte pe văile deschise, hoardele hămesite cutreieră Europa. Pe urma lor, sub rotitoarele stoluri de corbi, se văd câmpiile albite de oase. Falnica lume romană, izbită din toate părțile, începe să se năruie. Peste înfloritoarele ei cetăț...	202
Alexandru Vlahuță	În viforul năvălirilor	Gepizii, o ramură din neamul goților, se folosesc de împrejurarea asta și se așează în siliștele Daciei. Trăiesc și ei din jafuri până pe la jumătatea veacului al șaselea, când iată că din nesecatele izvoare ale Asiei, un alt popor se revarsă asupra Europei. Prin vadul deschis de huni se lasă acum avarii. Pe Volga întâ...	208
Alexandru Vlahuță	În viforul năvălirilor	Avarii, întăriți de gloatele slave și bulgare, pradă ce mai găsesc de prădat în văile Dunării și pun stăpânire pe câmpiile Panoniei, de unde, timp de două veacuri, îngrozesc țările din răsăritul Europei până-n Constantinopol — Roma Bizanțului. De abia în anul 796, după multe lupte, Carol cel Mare, împăratul francilor, ...	215
Alexandru Vlahuță	În cetatea Carpaților	De prin veacul al treilea, de la spărtura pe care-au făcut-o goții încoace cu duiumurile lor, curgând mereu noroade sălbatice pe poarta cea mare a șesului dunărean, și, văzând daco-romanii că nu mai e chip de trăit pe locurile acestea așa de bântuite, încep săși ridice turmele și ce bruma le-a mai rămas, și se retrag l...	266
Alexandru Vlahuță	În cetatea Carpaților	Fața i se înviorează, glasul se ridică din ce în ce mai cald și mai sonor. Cu multă luare aminte ascultă păstorii vorbele lui Isus, pline de adâncă și limpede înțelepciune, minunile pe care le-a făcut, și cât de mult a iubit el pe oameni, și cum a pătimit și s-a jertfit pentru mântuirea lor... . În liniștea măreață a m...	269
Alexandru Vlahuță	În cetatea Carpaților	Și vremea trece, trec sutele de ani vânturând noroadele și schimbând fața lumii, numai crâmpeiul acesta de neam, nebăgat în seamă, pierdut din vederea istoriei, rămâne statornic aici, și-n toată lunga-i întunecare, de aproape o mie de ani, nimic nu se tulbură, nimic nu se strică de alcătuirea firii lui, — cum a intrat,...	65
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	Între unguri și bulgari. Frații Asan și Împărăția Romano-Bulgară. Năvălirea tătarilor De pe la sfârșitul sutei a patra, marea împărăție romană e desfăcută în două. În partea de apus, cu scaunul la Roma, au năvălit germanii, — în partea răsăriteană cu scaunul la Constantinopol, au năvălit slavii. Neamurile celelalte de ...	202
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	Soarele Romei apune. Vechii locuitori ai peninsulelor Balcanice se urcă tot mai sus pe culmile munților, ca și cum ar căuta să se mai încălzească la cele din urmă ale acestui asfințit dureros — dar umbra amurgului crește, și noaptea îi învăluie. Iar de la răsărit zadarnic așteaptă să se mai rumenească cerul de zorii un...	212
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	Bătuți în cele din urmă de viteazul Oto, împăratul germanilor, la anul 955, încep să se strângă de pe drumuri și se așează în Panonia, unde mai norocoși decât strămoșii lor huni și avari, urzesc domnie trainică trecând la legea creștină sub cârmuitorul lor Ștefan, căruia Papa-i trimite în anul 1000 coroana de rege; și ...	224
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	Cetatea asta sfântă e de trei ori a noastră; și nu-i vale, nu-i izvoraș, nu-i stâncă de care să fie legată o bucățică din viața noastră. Noi stăm aici de două mii de ani! Înainte de venirea ungurilor, românii, fiind în îndelungată atingere cu bulgarii, și împrumutând de la acești vecini multe din rânduielile și întocmi...	207
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	În vetrele lor părăsite s-așează cumanii, din același leagăn cu pecenegii, vorbind aceeași limbă turcească, purtând aceeași dușmănie Împărăției Bizantine ș-aceleași lupte cu ea. Românii se folosesc de tulburările acestea, și-ncep să se prelingă pe luminișurile de-afară ale munților, întemeind sub cnejii lor așezări de ...	215
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	De astă dată armata Bizanțului e sfărâmată. Isac Anghelul scapă cu fuga, pierzându-și coiful împărătesc prin ponoarele muntelui Hemus. Toate cetățile grecești până la Adrianopol cad în mâinile biruitorilor. Și iată că, dintr-o răscoală de ciobani, o nouă și neașteptată împărăție se ridică în dreapta Dunării, cu așezare...	215
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	Viteazul domn al Olteniei se repede la hotar, ca un vultur ce-și apără cuibul, fără a socoti strășnicia puterii ce vin asupra-i. În această crâncenă luptă, de care pomenesc izvoadele străine de pe vremuri, arcașii Olteni sunt biruiți. Paznicul țării, cu puțina oaste ce i-a mai rămas, e nevoit să se retragă în desimea c...	265
Alexandru Vlahuță	Undirea neamului românesc	Românii, desfăcându-se de ei, își iau turmele și se retrag în Balcani. Pentru această ramură scumpă, desprinsă din tulpina vieții noastre, pentru frații aceștia risipiți dincolo, de pământul din dreapta Dunării, istoria se-nchide aci. Ziua cea sfântă, ziua de mântuire și de dreptate, pe care cu toții o așteptăm, e ascu...	55
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	„Însă nu puțină mirare este la toți câți scriu de aceasta, nici la câți bine vor socoti de acești români cum s-au ținut și au stătut până astăzi așa, păzindu-și și limba, și cum au putut și pot și pământurile acestea locuiesc, care aceasta la puține limbi și neamuri se vede; și mai vârtos atâtea roduri de oameni străin...	214
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	După acel falnic Basarab, pe care-l zărim o clipă, ca lumina unui fulger, cu paloșul în mână, apărându-și împotriva tătarilor, încep negurile să se mai ridice de pe trecutul neamului nostru. Și iată că în faptul zilei, ce se dezleagă în sfârșit după o așa de lungă și de cumplită noapte, în lumina proaspătă a acestei di...	203
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	El se luptă știind bine că nu va putea birui, dar tot așa de bine știind că nici o jertfă nu e zadarnică, se luptă și moare ca un viteaz, apărându-și țara, apărând dreptatea și mândria neamului românesc. Fratele lui, Barbat-Vodă în toiul luptei cade-n mâinile maghiarilor, se răscumpără cu bani, — „cu bani mulți”, cum s...	226
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Când sfatul cnejilor îl cheamă la domnie, Basarab-Vodă e om în vârstă de treizeci de ani, și-ncercat în trebile țării. El nu face decât să desfășure mai departe, pe un câmp mai larg o muncă începută mai dinainte. Și, ca și cum ar prevedea că îndurarea Celui de Sus îi va îngădui o domnie lungă și norocoasă, el nu se gră...	215
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	De-aici încep luptele. Noi pe atunci eram numiți vlahi. Tătarii ne ziceau Ifloc. Muntenia se numea Vlahia Neagră, Kara-Iflac pe turcește, Kara-Vlașca pe bulgărește și sârbește. Robert, trufașul rege al ungurilor, ridică oaste mare și vine grăbit să răpuie pe acest domn cutezător al romanilor. Se lasă de-a dreptul în Ol...	209
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Și iată că de pe zidurile cetățuii, de pe stânci, din crengile copacilor încep săgețile să curgă, — ucigătoare ploaie de fier acopere, învăluie de jur împrejur oastea maghiară grămădită în strâmtoare. Cai și călăreți se prăbușesc în vălmășagul cumplit al morții. Un iad e fundul văii. Strigătele și vaietele celor căzuți...	207
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Acestea se petrec în anul 1330. În anii următori, ani de fericită pace, Basarab-Vodă își întărește țara, împarte pământuri la ostașii vrednici, așează rânduială și pază pe la târguri, pune străji de-a lungul hotarelor, și leagă prietenie cu puterile vecine. La 1338, închizând ochii, slăvitul voievod, urzitorul Țării Ro...	204
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Unii călări, alții pe jos, toți în cămăși albe cu-nflorituri de arnici pe la guler și pe la mâneci, ițari de aba strâmți pe pulpă, opincă ușoară-n picior și căciula țurcănească dată pe ceafă, voinicii munților pășesc sprinteni pe făgașele apelor, prin desime de codru și prin încâlcituri de ponoare, purtând în ei, fără ...	216
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Săgețile lor curăță pământul de dușmani și-l pregătesc pentru plugărie. — Câțiva călăreți se reped să dea de știre celor de-acasă. Și așa, trăgânduși toți cuprinsurile din Maramureș, se strâng, la un cuget în jurul lui Dragoș, și-l roagă să le steie domn și povățuitor în țara nouă, care-i Moldova îi zic, de la numele a...	218
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Trimite Ludovic oaste să-l supuie, cearcă urmașii lui Dragoș, cu sprijinul ungurilor, să-i smulgă domnia; de abia se isprăvește-o luptă și-ncepe alta mai îndârjită. Ci Bogdan iese din toate biruitor. — O curte de piatră-n orășelul Baia, întemeiat de sași pe lunca Moldovei, este cea dintâi locuință a domnului. În jurul ...	202
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Și au întins moșia spre răsărit și-amiaz Pân' unde marea sfarmă de țărm ai ei talaz; Au cucerit cu plugul, cu vârful dragei săbii Pân' la Cetatea Albă, limanul de corăbii. Sute de ani stătut-au stăpâni până la Nistru, Luptând cu Răsăritul, cu cuibul cel sinistru De unde vin în roiuri în veci renăscătoare Lumi spurcate ...	206
Alexandru Vlahuță	Întemeierea principatelor	Pentru întocmirile bisericești, cerând povața patriarhului de la Constantinopol, acesta îi trimite, în anul 1359, pe Ioachint Critopol, care se așează la Argeș, cu treaptă de mitropolit al „Ungro-Vlahiei”. -Mândra lui țară se întinde acum din zările Făgărașului până-n gurile Dunării, cuprinzând și „părțile tătărești” c...	155
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	Vladislav, fiul lui Alexandru Basarab, pleacă din Făgăraș cu ceata lui de arcași după ce mai întâi dă foc satului și Mănăstirii Tălmaciu unde-și aveau așezarea urmașii contelui Conrad — vechiul dușman al Basarabiei. El se pogoară la Câmpulung, și de-acolo trece la Curtea de Argeș, unde ia sceptrul și grijile domniei. D...	214
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	În lumea creștină din Apus se vorbește de izbânda aceasta neașteptată, ca de o minune dumnezeiască. Dar pe regele ungurilor nu-l lasă să doarmă gloria domnului român. În deșert, pentru a-l îmbuna, cearcă Vladislav — cu jertfa dreptei lui mândrii — a-i arăta supunere, zicându-și în cărțile domnești: „Voievod din mila lu...	205
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	Către sfârșitul anului 1369 oastea regelui stă gata să intre în Oltenia. Vladislav însă nu-i lasă timp să-l lovească. Trimite pe Radu să păzească țara dinspre Făgăraș, așează pe hatmanul Dragomir la întăririle de pe valea Ialomiței, iar el, c-o frunte de voinici, trece Dunărea, smulge Vidinul din mâinile ungurilor și c...	205
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	Și astfel românii pun capăt și acestui război pe care nu ei l-au dorit. Regele e nevoit să încheie pace. — Ungurii părăsesc Vidinul. Strașimir vine iar împărat în Bulgaria apuseană, și Vladislav își reia Severinul. Toate se statornicesc așa cum au fost mai înainte. Ludovic înțelege că fără nici un folos au fost jertfit...	201
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	Negurile în care-a stat învăluit atâta amar de vreme se risipesc, și porțile istoriei i se deschid. Neadormiți în straja țării, românii dovedesc aceeași statornică bărbăție și în apărarea credinței lor, a sfintei legi strămoșești. Papa de la Roma, Urban al V-lea, același papă care mereu îndemna pe Ludovic să-i cuprindă...	212
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	Ci ne pare rău din suflet dacă nu te oștești pre lege, fiindcă nu altora, fără numai celor ce se oștesc după lege, se dă cununa cea după frumusețea neamurilor, și cu atâta mai fierbinte râvnim mântuirea ta, cu cât credem că, de te vei întoarce din toată inima la domnul, cu mult mai viteaz ostaș al lui Hristos vei fi......	227
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	Și, cu jertfă asta, rămâne deplin stăpânitor în țara lui. Despre el zice cronicarul: „După ce au trecut domnul dincoace, n-au mai avut stăpânire peste românii din Ardeal, dar nici pe dânsul să-l stăpânească cineva n-au fost”. Încă de pe când era ban al Severinului, Radu se-mprietenise cu călugărul Nicodim din țara Sârb...	202
Alexandru Vlahuță	Vladislav Basaraba	El își face sub steag scurtul veleat al domniei. O luptă norocoasă cu ungurii pune iar Amlașul și Făgărașul sub sceptrul voievozilor români. — În anul 1386 trece-n Bulgaria răsăriteană, cuprinde cetatea Silistrei și alte-ntărituri de pe malul drept al Dunării. Dar, într-o încăierare cu țarul șișman de la Târnov, viteaz...	77
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	Bogdan-Vodă, sub sceptrul căruia erau acum uniți toți micii cneji ai Moldovei, moare către sfârșitul anului 1365 și e înmormântat în biserica de la Rădăuți, zidită de el. Lațcu, fiul și urmașul lui, e un suflet slab, nepregătit pentru greutățile domniei. Oastea e împuținată și ostenită de-atâtea lupte. Țara, de-abia în...	214
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	După Lațcu, domnește aproape un an Costea Mușat, tatăl lui Roman. Cearcă să ocrotească legea catolică: fruntașii țării îl răstoarnă și cheamă la domnie pe litvanul Iurg Coriatovici, care, pentru împăcarea drept-credincioșilor moldoveni, înființează un episcopat ortodox sub ascultarea Patriarhiei de la Ohrida. Dar nici ...	212
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	La 1399 iar vine Roman, și iar îl surpă leșii. Pe Juga, fiul și urmașul lui, îl răstoarnă Mircea, marele Voievod al Munteniei, cu sprijinul căruia se așează în scaunul de la Suceava, pentru un lung și fericit șir de ani, Alexandru Vodă — cel mai vrednic și mai cuminte dintre feciorii lui Roman. Nesfârșitele frământări ...	265
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	El nu e supusul smerit care cerșește îndurarea și ocrotirea stăpânului, ci domnul vrednic și prevăzător, gata să ajute oricând, cu oastea. Cu sfatul și cu banii lui pe regele vecin și prieten. Vremurile sunt neașezate, și banul e scump. Regi mândri și puternici se văd nevoiți să-și pună coroana amanet . Craiul Vladisla...	201
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	La 1441 Sigismund, regele Germaniei, își pune amanet la Ulrich Ortileb coroana regală pentru suma de 1500 de galbeni. pacea și lumina vieții noi celor ce vreme de veacuri au stat în grijuri și-n întuneric, călugări învățați, veniți din țara Basarabilor, întemeiaseră mai de mult mânăstirea Neamțului. Sub AlexandruVodă s...	202
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	Armașul paza temnițelor, și Aga straja și liniștea orașului. Și alte bune întocmiri se așează pe la județe și pe la mărgini pentru cârmuirea și paza țării. Pârcălabul de Hotin are-n grija lui hotarul dinspre țara Leșască și Căzăcească; vameși sunt puși pe la schelele țării și ispravnici pe la ținuturi. În toată vre...	207
Alexandru Vlahuță	În Moldova, Alexandru cel Bun	Știe bine ce fel de prieten îi este Vladislav; cu toate astea, de câte ori îi cere, îl ajută cu oaste împotriva cavalerilor teutoni; iar când turcii calcă hotarul Moldovei, la 1420, și Alexandru-Vodă mână trei stafele după ajutor la craiul leșilor, acesta nu-și clintește un ostaș pentru apărarea celui mai cinstit și ma...	175
Alexandru Vlahuță	În Muntenia, Mircea cel Mare	Sfârșitul veacului al XIV-lea aruncă un nou vrăjmaș și, cu el, un lung șir de primejdii în calea neamului românesc. Prăvălite din aceleași mari pustiuri ale Asiei, valurile potopului musulman sparg, de la cele dintâi izbituri, putredele zăgazuri ale împărăției bizantine și, în mai puțin de-o jumătate de veac, îneacă ap...	211
Alexandru Vlahuță	În Muntenia, Mircea cel Mare	Acesta e titlul ce împodobește în izvoadele vremii numele voievodului Mircea. Valurile puterii musulmane au ajuns până în hotarul moșiei lui. Din împărăția Bizantinului n-a mai rămas decât capitala -temnița întărită a celor din urmă împărați creștini ai Răsăritului. Serbia și Bulgaria sunt cotropite. Toate străjile Eur...	201
Alexandru Vlahuță	În Muntenia, Mircea cel Mare	Însuși bătrânul Lazăr, viteazul țar al Serbiei care înainta în vălmășag orbește, tăindu-și cu palosul drum spre moarte, cade-n mâinile turcilor care-l târăsc, batjocorindu-l, până la leșul lui Murat, unde îl îngenunche și-i taie capul. În înfrângerea asta creștinii din peninsula Balcanică văd stinsă cea din urmă nădejd...	207
Alexandru Vlahuță	În Muntenia, Mircea cel Mare	Mircea pregătind astfel calea către o înțelegere mai largă a neamurilor creștine împotriva turcilor. „Pentru socotelile dintre noi, zicea el, vom avea destulă vreme să ne răfuim; acum însă trebuie să ne strângem laolaltă, ca nu cumva marele dușman a Crucii să-și afle cheia unei biruinți ușoare în însăși dezbinarea noas...	213

Subsets and Splits

No community queries yet

The top public SQL queries from the community will appear here once available.