author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Uluiți de spaimă și de vălmășag, turcii, zorind să iasă mai iute în limpeziș, se striveau, se ucideau între ei, lovind orbește, să-și facă loc, să-și taie drumul de fugă. De lupta asta scrie, în cronica lui, călugărul Moxa: „De Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea, verde mii de capete ... | 239 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgâne trec rupându-și large uliți, Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri, Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată. Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată, Acea grindin' oțelită înspre ... | 210 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | O parte din boierii argeșeni erau nemulțumiți că strămutase scaunul domnesc la Târgoviște și când Mircea trecu în Ardeal pentru a pune la cale apărarea cea de temei a țării, în lipsă-i, Vlad, unul dintre fiii lui chiar, cu sprijinul nemulțumiților acelora, ia țara în stăpânire, și face fapte de domn nemernic: lingușeșe... | 235 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Și iată că și pleacă domnii amândoi cu oaste împotriva turcilor. Ei se lasă de vale până la vărsarea Oltului în Dunăre. Aici împresurând cetatea Nicopolea cea mică o smulg din mâinile musulmanilor. Pământul țării se curăță de dușmani și sceptrul domniei intră iar în mâna cea vrednică a lui Mircea. Dar Sigismund e nevoi... | 216 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | La Buda se întâlnesc cu toții și, pe la sfârșitul lui august, sub povața regelui Sigismund, ajung la hotarul Olteniei, unde-i întâmpină voievodul Mircea cu oastea lui pregătită. Trec Dunărea, cu ușurință iau Vidinul, apoi Rahova, și-n ziua de 12 septembrie, 70.000 de creștini roiesc sub zidurile Nicopolii. Cetatea asta... | 247 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Baiazid, care-i pândește ca un vânător, trage deodată zid de spahii în jurul lor — se face o învălmășeală cumplită, bravii francezi cad stropșiți de mulțime, doborâți de lovituri ce curg întețite din toate părțile. Nu mai e luptă, căci ei, bieții, nu se mai pot apăra — e o crudă, o înfiorătoare jertfă de oameni. În deș... | 203 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Mircea știe bine ce urmări va avea pentru el înfrângerea aceasta. Deci, cum se întoarce-n țară, întărește străjile pe la vaduri, trimite pe femei și pe copii în adăposturile munților, iar el se gătește de luptă. Și iată că și vine Baiazid Fulgerul cu oaste multă să-l răpuie. Dar și de data asta Mircea îl atrage pe vale... | 220 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Astfel îl vedem mereu cu privirea ațintită la mișcările vecinilor săi, și mai ales la cele ce se petrec în Răsărit. Poate că nimeni n-a înțeles ca Mircea cât de mare-i primejdia care vine de-acolo, și nimeni n-a stat mai neadormit în fața ei. Trufașul Baiazid se pregătea să s-arunce asupra Europei apusene, când viforul... | 206 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Și el, Mircea, a primit multă țară în partea Bulgariei și Serbiei”. Dar în toamna anului 1404, iscându-se în Asia război între Suleiman și Mohamed, se scoală și Muza, cel rămas pe dinafară, și viind la Mircea, ca la un domn puternic ce era, îl roagă să-l ajute a lua împărăția lui Suleiman. Mircea îi dă oaste sub povața... | 223 |
Alexandru Vlahuță | În Muntenia, Mircea cel Mare | Și iarăși vin turcii și pradă țara, luând în robie, după cum spune un cronicar turc, „feciori mândri ca soarele și fete drăgălașe ca trandafirii”. Aceasta e cea din urmă durere a bătrânului voievod, pe care un cronicar turc din vremile acelea, un dușman deci al neamului nostru, îl numește „principe între creștini cel m... | 153 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Pe cât a fost Mircea de mare prin înțelepciunea și prin vitejia lui, pe cât a fost el de puternic ca domn și ca ostaș, pe atât a fost el de puternic ca domn și ca ostaș, — pe atât sunt de slabi și de netrebnici feciorii și nepoții lui, care, nevăzând în domnie decât farmecul deșertăciuni, sunt, fără să-și dea seamă, ce... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Acest Dan al II-lea ia domnia cu ajutorul turcilor, și cearcă mai târziu s-o apere cu ajutorul ungurilor împotriva fratelui său Radu cel Chel (Prasnaglava), ocrotit și el de turci. Sceptrul țării trece de la unul la altul, până când se ridică iar Vlad, poreclit Dracul, fiul cel din flori al lui Mircea și, cu sprijinul ... | 208 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Preoții bulgari și sârbi, alungați încoace de prigonirile turcilor, împănează altarele noastre. Din Ungraria catolică vin cârduri de călugări minoriți, și sub ocrotirea domnului, care nu mai știe nici el cui să-și plece capul, cutrieră țara, bombănind rugăciuni într-o limbă pe care românii o înțeleg aproape tot așa de ... | 209 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Acest Ioan Corvin de Huniade, român neaoș din Banat, luptând sub steagul regelui Vladislav, ajunge, prin vitejia și destoinicia lui, cel mai mare povățuitor de oști al ungurilor, și cel mai de temut vrăjmaș al turcilor. În toamna anului 1444 izbucnind iarăși în război între creștini și musulmani, Vlad trebuie să ia făț... | 210 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Peste un an Ioan Huniade vine cu Dan al III-lea, de partea căruia se dau acum toți boierii și toată ticăloșita oaste ce mai rămăsese țării. Vlad Dracul e ucis la Târgoviște împreună cu fiul său Mircea. Rămân însă de la el doi fii: Vlad Țepeș și Radu cel Frumos. Stă la domnie zece ani, cu sprijinul ungurilor, neamul Dăn... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Peste cinci ani trufașul Mohamed al II-lea intră călare în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol și, ștergându-și de perdeaua altarului hangerul ud de sângele celor din urmă apărători ai Împărăției Bizantene, așează semiluna-n locul crucii batjocorite. Podoabele palatelor, cărțile scumpe, tablouri, statui, munca și... | 223 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Iar cruntul voievod care-a pășit la tron peste leșul lui Vladislav, cugetă că n-a pierit sămânța poftitorilor de domnie, că aceiași sași din Ardeal și din Țara Bârsei, l-au ospătat pe el și pe ai lui, zilele de așteptare și de pregătire, găzduiesc acu pe ceilalți, pe fugarii Dăneștilor, care plătesc și ei tot așa de bi... | 284 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | În una din aceste vajnice vânători de oameni, prinde el pe tânărul Dan, și, să-l vindece pentru totdeauna de pofta domniei, îl culcă între făclii aprinse pe marginea unei gropi, săpată pe măsura lui, pune preoți să-l prohodească și femei să-l bocească, apoi îi taie capul și rânjind îl împinge cu piciorul în culcușul de... | 230 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Hamza cu ostașii lui și grecul cel iscusit sunt duși la Târgoviște și trași în țeapă. Cel dintâi, ca pașă de Vidin, are cinstea de-a muri într-o țeapă mai înaltă. Peste Dunărea, rămasă fără pază, iarna așterne pod pentru aprigii călăreți ai lui Țepeș, care dintr-un iuruș pustiesc toate raielele de pe malul drept și uci... | 206 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Munții și codrii tăinuitori primesc iarăși în buna lor pază pe oaspeții zilelor de groază. Pândarul de la Dunăre pune străji neadormite pe la vaduri și trimite iscoade înaintea turcilor. Despre unul din cercetașii aceștia se povestește că, fiind prins și dus înaintea sultanului, cu toate chinurile la care a fost supus,... | 258 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Vlad înțelege că nu se mai poate măsura c-un astfel de vrăjmaș. De-acum el cere codrului și întâmplărilor neprevăzute ajutorul pe care Matiaș nu se grăbise a i-l trimite. Cu multă grijă înaintează duiumul turcesc înlăuntrul acestei țări tăcute, printre copacii vrăjiți, care, dintr-o clipeală în alta, se pot preface în ... | 277 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | În una din acele nopți din îngrijorat popas, târziu, către al doilea schimb de străji s-aude din margine dinspre pădure un strigăt, apoi o salvă de vaiete înfundate, apoi un bufnet în pământ, parcă s-ar fi prăbușit un mal — pe urmă o clipă de tăcere. Și deodată, tot dintr-acolo, pornește o îmbulzeală mare, un vălmășag ... | 209 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Acum înțeleg ei de ce gemea așa pământul când băteau seara țărușii corturilor. Departe, în adâncul codrului, în larga poiană ce se umple de soare, Vlad împarte prăzile nopții la vitejii care i-au mai rămas. Turcii se năpustesc asupra Târgoviștei, socotind că acolo se va fi întărit Vlad cu oastea lui. Dar găsesc porțile... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Mircea, Vlad Țepeș | Deci, oprindu-se în Rucăr, trimite marelui vizir rugă de iertare, legându-se că de aci înainte el va ținea cu turcii, chiar și împotriva ungurilor. Scrisoarea cade în mâinile lui Radu, care o trimite lui Matiaș, și Vlad nu mai apucă domnia, o scurtă și neînsemnată domnie de trei luni, decât după ce-și ispășește păcatul... | 61 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Viața Moldovei se întunecă iar pentru un sfert de veac. Figurile domnilor de abia se întrezăresc. Feciori legiuiți și feciori din flori ai slăvitului gospodar tinzând mâini lacome spre mândra moștenire părintească se-ndeasă, se-mbrâncesc, se sfâșie fiecare cu boierii lui, fiecare cu proptelele lui, și, după cum bate vâ... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Cetatea Albă și Chilia și toată Țara de Jos s-au venit lui Ștefan- Vodă, iară lui Iliaș-Vodă Suceava și Hotinul cu Țara de Sus, zicând că după aceea au fost legătură cu craiul leșesc și mai mare, și daruri în toți anii i-au fost trimițând Iliaș”. Iar darurile acelea, și toată risipa aceea de bani și de sânge, ca și toa... | 208 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Orbii nu pot domni. Rămâne Ștefan singur stăpân, având pe lângă el un alt frate, Petru, care luase parte la orbirea lui Ilie, și care se mulțumește deocamdată, firimiturile ce se scutură de pe masa domniei. Dar peste trei ani, în ziua de 13 iulie, vine Roman fiul lui Ilie, cu oastea de la Cazimir noul crai al Poloniei ... | 208 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Împrejurările însă par mai zorite decât oamenii. Neliniștitul domn al Moldovei, spre a se cumpăni pe tronul ce se clatină sub el, întinde c-o mână cetatea Chiliei lui Huniade, cu alta jurământul de credință lui Cazimir, și, făcându-și socoteală că-i adoarme pe amândoi, uită că mai e o putere pe care n-o înșeală nimeni:... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Câtă îndârjire trebuie să fi fost de-o parte și de alta se vede din aceea că, pe câmpul de luptă, cad morții, peste ostașii de rând, o mulțime de boieri însemnați între care se pomenesc doi vestiți fruntași ai lui Alexăndrel: Oancea Logofătul și Costea Andronic. „Și după multă nevoință, zice cronicarul, au biruit Bogda... | 224 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Iară alții ziceau, care erau împotrivă, că mai bine este a se apăra de turci de după păretele altuia decât după al său”. De părerea asta e și regele, dar stăpân... „păretelui” aceluia să fie văru-său Alexandrel. Și, de cum se desprimăvărează, trimite să-i strângă oaste multă din Rusia, și prinde a face pregătiri mari d... | 220 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Numai Alexăndrel și boierii lui sunt amărâți. El trecuseră pădurea Crasnei de cu seară sub pavăza lui Manuil, pârcălabul Hotinului, care mai luase în grija lui și carele cu provizii păzite de-o ceată de podoleni. Trecerea le fusese strașnic de grea, și țipetele lor vestiseră pe cei din urmă ce gând are pădurea cu ei. D... | 230 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | — Pier viteji mulți de-o parte și de alta. Trei mari căpetenii ale polonilor cad în luptă, și toată oastea lor învălmășită începe a-și căuta drum de scăpare, când iată că Manuil cu moldovenii lui Alexăndrel vine să smulgă biruința din mâinile fraților lui și s-o arunce în partea vrăjmașului. Zice cu durere cronicarul: ... | 215 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Dar iese încă fum de sub mormanul de cenușă cu tot sângele ce s-a vărsat. O seamă de boieri, dintre bunii sfetnici ai lui Bogdan, îl părăsesc și fug în Polonia la Alexăndrel. În hrisovul din 31 iulie 1451 prin care domnul întărește o danie Mânăstirii Neamțului, nu se mai pomenesc decât șase din boierii cunoscuți ai Mol... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | Învoiala e făcută și, în seara de 15 octombrie, pe când domnul petrecea la o rudă a sa în satul Răuseni, lângă Suceava, un ropot de călăreți ș-un zăngănit de arme în curte îngheață deodată veselia oaspeților. Într-o clipeală ușile sar din țâțâni, masa e răsturnată, sângele se amestecă cu vinul. Mâini nelegiuite târăsc ... | 216 |
Alexandru Vlahuță | Urmașii lui Alexandru cel Bun | La 6 octombrie 1455 se închină polonilor, și hărăzește Mariei, să-i fie sprijin și mângâiere, cetățile Siretului și Volovățul. Iar peste un an, ca să-și aibă liniște și din partea îngrozitorului Mohamed, se leagă a-i plăti bir câte 2000 galbeni venețieni pe an. Darnic și-mpăciuitor cu toată lumea, Petru începe a se cre... | 201 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | „Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare”. (Cântec vechi) Din jos de Suceava, pe Siret, la locul ce-i zice Direptate stau adunați, ca-n zilele marilor judecăți domnești, boierii țării, curtenii toți și fețele bisericești cu Mitropolitul Teoctist în frunte, și norod mult de prin sate, întru întâmpinarea domnului cel... | 201 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Iar în clipa când Mitropolitul pune crucea Sfântului Mir pe fruntea ce va purta coroana Moldovei, lacrimi de bucurie, lacrimi de iubire lucesc în ochii tuturor. Prin norodul în freamăt se deschide drum; întâi trece domnul călare, apoi se-nșiră boierimea, clerul, ostașii, și după ei mulțimea toată se mișcă-ncet, se urcă... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | în noul gospodar se arată de la început înțeleptul care vede limpede și departe înaintea lui, cârmaciul iscusit care știe să-și potrivească pânzele corăbiei după vânturile ce i se ridică-n cale. Cu inima lui largă, iubitoare și fără cămări ascunse, cu firea lui dreaptă, hotărâtă, croită pe fapte mari, și mai ales cu ... | 225 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Dar ucigașul lui Bogdan nu-și poate lua gândul de la domnie. Părăsit de ai lui și, înțelegând că leșii umblă să se scuture de el, își mută cuibul în Ardeal. Ștefan, c-o mână de voinici, se aruncă pe urmele lui și pustiește ținuturile secuiești, bănuite că dau ocrotire primejdiosului fugar. Craiul ungurilor Matiaș Corvi... | 221 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Viteaz e și el, și dragi i-au fost luptele de când a deschis ochii în lume, dar peste învăpăierile tinereții s-au așezat grijile cele mari ale domniei. Soarta unei țări, soarta unui neam întreg stă în mâna lui. Răspunderea asta mare și grea Ștefan o înțelege, cum puțini cârmuitori pe lume au înțeles-o. Toată domnia lui... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | În ziua de 22 iunie o ghiulea zvârlită din cetate, lovind pe Ștefan și făcându-i o rană grea la gleznă, pune sfârșit acestei lupte nenorocite între domnii aceluiași neam. Lui Ștefan însă îi trebuie Chilia. Țara lui nu poate rămânea deschisă tocmai dinspre cel mai de temut vrăjmaș. Stăpânirea și paza acestei porți a Mol... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Cetatea Hotinului, straja de la Nistru, și-o reluase cu bună înțelegere de la poloni încă de-acum doi ani, ș-o dăduse-n seama pârcălabului Goian. S-a izbândit astfel o bună parte din planul tras de la început: Moldova reîntărită în vechile-i hotare, boierii ei uniți sub ascultarea domnului, căile negoțului deschise tut... | 224 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Boierii — povățuitorii satelor dinainte de descălecătoare, ridicați firește tot din opincă, sunt stâlpii și fruntașii neamului: ei poartă slujbele țării, ei stau în Sfatul domnesc, ei merg la război, fiecare cu ceata lui de voinici, și domnul, pentru credința și destoinicia lor, le dăruiește urice — moșii scutite de bi... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Numai pe câmpul de război se pot dobândi dintr-odată toate bunurile păcii. O faptă vitejească, o zdravănă învârtitură de ghioagă — și, pe negândite, țăranul cel mai scăpătat se pomenește umbrit de mila domnească, boierit, înălțat în slujbă, și dăruit cu moșii. Cu adevărat timp de legende. Au trecut zece ani. Acum Ștefa... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | — El intră-n Moldova prin strâmtoarea Oituzului; răzbate anevoie, căci drumurile sunt astupate. Și-i vreme de iarnă și de nicăieri nu s-aude un glas, nu se zărește un fum. Tăcere și neclintire ca într-o țară din basme. Săptămâni întregi orbecăiește astfel înviforatul crai în fruntea celor patruzeci de mii de oșteni, ca... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Vreme de gândit mult nu e. Numaidecât se așează „puști” la intrările cetății, și două sute de voinici s-aleg pentru a păzi viața regelui. Oștirea toată e în picioare — tocmită în rânduri, gata de luptă — sufletul ei stă ca un arc întins, în tăcerea încărcată de griji a lungilor clipe de așteptare. Se-ntunecă. Și nu se ... | 217 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Ștefan aduce Sucevei lui steaguri ungurești și slava biruinței, în schimbul vitejilor pieriți. Crainicii călări buciumă-n țară vestea cea bună. În vremea asta, pe valea Oituzului, o ceată de ostași, în neorânduiala trudei și a fricii, grăbesc spre hotar ducând, în mijlocul lor, un rănit pe targă. Sunt ungurii ce venise... | 201 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Moartea nelegiuitului acestuia, pururi la pândă, ascuns între vrăjmașii țării lui, ridică o mare grijă de pe sufletul lui Ștefan. S-a stins de acum sămânța vânătorilor de domnie. A vrut Dumnezeu, se vede, pentru norocul Moldovei, ca, din toți urmașii lui Alexandru cel Bun, în ceasul cel mai greu al țării lui, să nu mai... | 242 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Acestea se petrec în vara anului 1469. Pe toamnă, după sfințirea Mânăstirii Putna, gândul lui Ștefan se-ndreaptă spre țara lui Mircea. Acolo e domn Radu cel Frumos, omul turcilor, și dușman moldovenilor, de când i-au luat Chilia. Îndărătul lui însă stă dușmanul cel mare. Petru voievodul Moldovei, a lovi pe Radu e a se ... | 209 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Lovitura a fost așa de repede și de hotărâtă, că domnul muntean o clipă n-a mai stat la cumpănă: fuga cea „rușinoasă dar sănătoasă” i s-a înfățișat din capul locului cu singura scăpare. Schiptrul domniei, steagurile oștirii și mulți boieri de seamă rămân în mâinile lui Ștefan, care știe să dea fiecărui lucru și fiecăru... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | În ziua de 8 noiembrie poposește la apa Milcovului, împarte steaguri oștirii și pune la cale planul de luptă. Domnul Munteniei știa bine că-i soarta lui în cumpăna războiului acestuia. De astă dată-și strânse toate puterile și, cu scrâșnirea celei din urmă-ncordări, se aruncă-n propta dușmanului. Joi, la 18 noiembrie, ... | 214 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Dar Laiotă nu-i omul pe care-l cereau împrejurare. Și lucrul făcut în pripă, în pripă se desface. De-abia-mplinește-o lună de domnie și e alungat de turci, care-l urmăresc pân' la Bârlad, pustiind totul în cale. Ștefan îl mână-ndărăt c-o ceată de viteji încercați. O nouă biruință a moldovenilor îi redă domnia. Moartea ... | 214 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | La Teleajen, cetatea de strajă ai cărei pârcălabi plătiră cu viața ticăloșia domnului lor, primi veste că turcii, gătiți de război strașnic, vin prăpăd, și că de la Mircea n-a mai văzut Dunărea atâta sodom de oaste. Vulturul se rotește deasupra cuibului, când e vremea a vijelie. Cele dintâi zile ale lui noiembrie îl gă... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Știa că sunt peste-o sută de mii de turci sub steagul lui Soliman Pașa, și c-au trecut Dunărea pe la Nicopoli, și c-au mai luat în drum vreo douăzeci de mii de țărani români, care vin cu LaiotăVodă să se bată și ei, săracii, cu frații lor moldoveni. Cât au mers prin Țara Muntenească, turcii au găsit și conac și merinde... | 209 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Turcii înaintau încet. Bănuiau ei mreaja, dar nu știau unde. — Cercetașii lor cei nevrednici aduceau vești mincinoase, cei vrednici nu se mai întorceau. La pod, cum era gloată, se făcu îmbulzeală. Mulțimea se frământa în loc, huind ca marea. Deodată, ca și cum s-ar fi despicat cerul, un trăsnet s-auzi de sus, și-n acee... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Călăreții, cumpăniți în scări de aur, se prăbușiră sub ghioaga de corn a moldovenilor. Atunci a văzut vestitul Soliman cât ține roibul lui la fugă. Dunărea, pragul mântuirii, și-a avut și ea, ca de obicei, partea ei de leșuri. Iar când, după două zile de vifor, s-au strâns vitejii iar la Vaslui în jurul stăpânului lor,... | 231 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | El e cel dintâi între principii lumii, care a dobândit în vremile noastre o biruință așa de strălucită împotriva turcilor. După judecata mea, vrednic e să i se-ncredințeze prin învoirea tuturor cârmuirea lumii întregi și mai ales povățuirea oștilor creștine împotriva turcilor”. Ci Ștefan nu-și legă mintea nici de mărim... | 217 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Valul se apropia, și nimeni nu întindea Moldovei o mână de ajutor. Ce limpede se oglindește sufletul neadormitului voievod în scrisoarea lui de la 20 iunie 1475 către solii trimiși să ia înțelegere cu împuterniciții craiului Matiaș, în vederea marilor întâmplări ce se pregăteau. Cuvintele încărcate de grijă, parcă șuie... | 235 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Înaintea senatului Veneției, solii lui Ștefan, când li s-a spus una ca asta, au răspuns limpede, cu mândria celei mai curate dreptăți: „Că Ștefan-Vodă nu e supus întru nimic regelui Ungariei, ci domn al țării și poporului său”. Și în vremea asta, pe când trimișii lui Ștefan cutreierau lumea după o mână de ajutor, sulta... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Și regii Apusului dormeau. Ștefan înțelese că de la ei nu mai avea nimic de așteptat. Și ce speranțe-și pusese el în unirea tuturor creștinilor! Își închise în suflet toată durerea acestei amăgiri și se hotărî să lupte singur, chiar și în contra soartei de va trebui. Niciodată un viteaz n-a stat mai mândru în fața morț... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Ștefan cel Mare | Cei zece mii, care înfățișau acum toată cinstea neamului, toată mândra alcătuire a Moldovei, se întăriră pe-o măgură deasupra Pârâului Alb din ținutul Neamțului, într-o pădure de stejari prefăcută-n cetate, după vechiul obicei al țării, și așteptară. Domn și supuși ascultau, în fața primejdiei ce venea, o singură făptu... | 140 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Toate silințele marelui Ștefan de-a smulge Muntenia din vâltoarea în care intrase au rămas zadarnice. Lăcomia de bani a turcilor, mereu ațâțată de bogățiile țării ce părea a nu mai avea sfârșit, își găsise un minunat ajutor în dușmănia dintre cele două vițe domnitoare ale Munteniei — Basarabeștii și Drăculeștii. Când a... | 245 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Dar cruzimile lui, la care mai mult frica îl împinge, grăbindu-i căderea, — Vlăduță, fiul cel mai mic al lui Vlad Călugărul, se-nfruptează și el c-un an de domnie. În 1512, cântărind mai greu aurul Basarabeștilor, pășește la tron peste leșul lui Vlăduță, evlaviosul Neagoe, fiul fostului domn Laiotă Basarab. Darnic și i... | 222 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Singurul lui fiu Teodosie, pe acre-l hotărâse de urmaș, era un copil de șapte ani. Boierii Drăguleștilor îl alungă, și-și pun domn pe Radu Călugărul, un fiu al lui Vlad Călugărul, — când iată că sosește și pașa Mohamed-Bey cu oaste-mpărătească. Radu, coborâtor din străbuni viteji, primește lupta, și moare apărându-și t... | 209 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Toate se dărăpănează. Poporul rămâne tot mai în umbră, tot mai departe de viață, de rostul, de cârmuitorii țării. E birnic numai birnicul supus al stăpânirii din care nu cunoaște decât biciul împlinitorului. Dă cât i se cere, dă ce are, c-așa-i porunca de sus. Cui să se plângă? De la o vreme, nici nu mai știe cine-i vo... | 210 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Acolo se hotărăsc dările, acolo se cumpără și răscumpără domniile, scurte și primejdioase domnii, care-s numai sămânță de vrajbă-n țară, și izvor de nenorociri. — Pe Radu-Vodă îl ucid la Râmnicu- Vâlcea boierii Drăguleștilor. Urmașul lui, unui Moise, fiu al lui Vladislav, piere în luptă cu frate-său Vlad. Pe Vlad îl ră... | 209 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Mircea Ciobanul, ridicând haraciul turcesc la 50.000 de galbeni, e din nou domn. Se poartă cu țăranii ca un tâlhar, cu boierii țării ca un călău. Moartea lui, în toamna anului 1559, e o adevărată sărbătoare. Rămâne însă Mircioaea, nevastă-sa, fiica lui Rareș, vestita Chiajna care, în puterea de voință și-n înfruntarea ... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Pe treptele pătate de sângele tatălui pășește acum fragedul Mihnea, un copil de unsprezece ani, unealtă nouă în mâna iscusită a Chiajnei. Împotriva acestei cumplite femei, care a târât destinele țării în haremul sultanului, orice luptă pare zadarnică. Boierii, trimiși la Țarigrad să ceară dreptate, sunt bătuți cu vergi... | 215 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | — De la Paris la Roma, de la Roma la Veneția, pretutindeni ascultat, crezut, sprijinit cu drag la „dreptățile” lui, Petru ajunge, cu farmecul cuvântului, să biruie la Constantinopol aurul Chiajnei și, în vara anului 1583, după multe și grele tocmeli, e îngăduit să sărute pulpana sultanului și să-și primească în sfârșit... | 227 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Mihnea, care cunoștea acum bine rosturile pe la împărăție, făcuse ce făcuse și dobândise steagul și sabia, scumpe deșertăciuni, care, de la un cârd de vreme, nici putere, nici vitejie nu mai însemnau. Și astfel planul lui Enric al III-lea, frumosul plan de a-și avea o strajă a lui la porțile Răsăritului se sfărâmă odat... | 229 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Mihnea vine la Țarigrad și-i tocmește moartea c-o sută de mii de galbeni sunători. Într-o noapte, în primăvara anului 1590, pe când Cercel așteaptă minunea scăpării, ușa temniței se deschide, patru arapi se năpustesc asupra lui și-l strâng de gât, apoi luându-l pe targă, îl duc și-l azvârl în mare. Mihnea mai adaose un... | 251 |
Alexandru Vlahuță | Muntenia 1494–1593 | Pe drumurile mari ce coborau la șchelele Giurgiului, Olteniței și Brăilei, zi și noapte curgeau harabale-ncărcate cu grâu, lână, ceară, suluri de pânză, și chiupuri pline cu miere, curgeau herghelii de cai, și cirezi de vite, și turme de oi, și pâlcuri de copilași aiuriți de spaimă; — ca prin niște răni mari deschise c... | 121 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Gospodăria lui Ștefan cel Mare, ocrotită-n afară de gloria celei mai înțelepte vitejii, și-n lăuntru întemeiată pe-o țărănime cinstită, puternică și mândră, se năruie mai anevoie sub șirul de urmași slabi, ca ș-n Muntenia lui Mircea, zburdalnici și risipitori avutului de-a gata. Bogdan, în care-și pusese Ștefan toată n... | 211 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | 4) „Moldova va fi stăpânită și ocârmuită după pravilele și canoanele sale, fără să se amestece Poarta cât de puțin. 5) „Domnii vor fi aleși de norod și întăriți de Poartă, ca să stăpânească în cât vor trăi. 6) „Domnii vor fi ocârmuitorii a tot pământul Moldovei, și vor putea să aibă întru stăpânirea lor ostași cu plata... | 217 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | -În pomenirea urmașilor i s-a zis Bogdan Chiorul: Un cusur al vieții l-a deosebit mai mult decât faptele. Oasele lui se odihnesc, alături de ale Marelui Ștefan, în mormântul de la Putna. Rămâne Ștefăniță, fiul lui Bogdan, un copil de unsprezece ani, care domnește sub povața înțeleptului Arbore până la vârsta de șaptesp... | 212 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | În vârstă de 21 de ani, când alții își încep viața, el și-o încheie. Ce nu putuse face boierii cu armele lor, făcu stana cu otrava ei. Un fiu din flori al lui Ștefan cel Mare, Petru al Mariei lui Rareș din Hârlău, își rotea de mult gândurile în jurul tronului părintesc. Boierii văzură în el pe mântuitorul lor. Și n-a f... | 287 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | — Se vede că regele Poloniei se plânsese de Rareș ca de-o fiară primejdioasă, căci iată ce-i scria sultanul, drept răspuns, în primăvara anului 1538: „Ne scrieți despre nelegiuirile Valahului a căruia stârpire ne rugați a o face, voi de dincolo și noi de dincoace împresurându-l... Ne-am hotărât a merge împotriva acelui... | 260 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Iară Petru Vodă, înfricoșându-se de ei, s-au spăimântat, iară ei cu giurământ s-au giurat înainte-i cum îi vor hi cu dreptate, și nemică să se teamă. Iară ei le-au dat lor 70 de galbeni, bani de aur; și văzând ei galbenii cu bucurie i-au luat, și l-au dus la otacul lor, de l-au ospătat cu pâine și cu pește fript, ospeț... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Domnul cel nou, poreclit Lăcustă, pentru că în zilele lui, după atâtea alte nenorociri, au mai năvălit și lăcustele peste biata Moldovă, domnul cel de turci adus, n-are nici o sfială de oameni, și nici o milă de țară. E lacom, e crud, e desfrânat, și de-o îngâmfare dusă până la nebunie. Domnește totuși doi ani. Într-o ... | 215 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Îngenunchează și Moldova, lângă sora ei de mult îngenuncheată. Rareș, în a doua domnie, sporește haraciul la 12.000 de galbeni. — Și talger cu două fețe — între turcii care i-au dat puterea de azi, și nemții care i-o făgăduiesc pe cea de mâine, își trăgănează, vro șase ani deșerți, o nenorocită de domnie fricoasă și ne... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | El intră repede în țară cu oaste leșească și, pe când omorâtorii lui Ștefan merg pe Jijia-n sus la Suceava să facă nuntă, iată că sub dâmbul de la șipote se pomenesc deodată împresurați de hăitașii vornicului Moțoc: Logodnicul Ruxandei ș-al domniei de unde era în culmea fericirii, se pomenește legat și dus peșcheș lui ... | 212 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Străin de legea noastră, așează la Cotnari, unde erau sași mulți, o școală protestantă, cu gând, ca prin învățăturile ei să tragă țara încetul cu încetul la credința aceasta. Mândru și risipitor, pune bir un galben de casă. Popor și boieri se ridică într-un singur cuget: în fruntea lor e hatmanul Tomșa. După trei luni ... | 226 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Tomșa cu vornicul Moțoc fug în țara Leșească, unde sunt uciși din porunca regelui, care se teme de întinsa putere a turcilor. A doua domnie a lui Lăpușneanu ține cinci ani, și începe cu acel înfricoșat ospăț al sângelui, în care patruzeci și șapte de boieri sunt măcelăriți sub ochii fulgerători de ură și de cruzime săl... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Dar într-un revărsat de zi, pe când petrecerea era în toi, și fericitul domn asculta, cu nesaț la năzdrăvăniile unui leah bun de gură, iată că sosește un olăcar c-o veste care curmă deodată hohotele de râs: vin turcii cu voievod nou de la împărăție. — Tânărul Bogdan fuge cu oaspeții lui în Polonia. Boierii și capii bis... | 279 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Ioan Vodă, care se aseamănă prin multe însușiri cu marele-i strămoș, se arată de la început și rămâne până la sfârșit prieten poporului. El ușurează dările supușilor, pune rânduială-n biserică și-n trebile țării, strășnicind pe cei lacomi și asupritori, și curățind Sfatul de „hicleni”. Pe Ionașcu Sbierea, unul din cei ... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | De nu vom da, ne așteaptă războiul, stricarea țării — foc și sabie. Cugetați și alegeți. Voi știți că haraciul nu-l plătesc eu, ci voi și ai voștri. Puțin dar mi-ar păsa, de nu m-ar durea inima pentru țară. Mi-e milă însă de voi, și pentru voi îmi voi pune capul meu, dragilor mei tovarăși. Să chemăm pe Dumnezeu într-aj... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Îl văd aievea, călare, îmbrățișându-și oastea, cu ochii de părinte, — și-i văd chipul și pe banii cei noi ce li se-mpart, strălucitori și roșii ca focul, cei dintâi bani de aramă ai Moldovei. Iscoadele aduc vești că oastea vrăjmașă a pornit din Nicopoli, și vine cu Petru cel șchiop să-l așeze-n scaun. Domnul avea-n tab... | 243 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Strigăte de groază și de durere se ridicau din toate părțile, sporind neorânduiala. Peste câteva ceasuri mii de leșuri acopereau câmpul de la Vadul Râmnei. Și pe când Petru și frate-său Alexandru, domnul Munteniei, fugeau spre Dunăre c-o frântură de oaste, Ioan Vodă — într-adevăr cumplit de astă dată, trecea ca un vânt... | 227 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Ioan Vodă îi urmări de-aproape, îi văzu cum se strivesc la porți, înnebuniți de spaimă, îmbulzindu-se să intre mai iute în cuibul acela păgân pe pământ moldovenesc; scârșnind, se aruncă asupra lor cu toată oștirea, văzduhul se umplu de vaiete, și zidurile cetății, ca de-un cutremur mare, se prăbușiră peste leșurile apă... | 220 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Îmbătați de norocul atâtor biruinți, își făceau o față să înfrunte moartea, unii strigau în gura mare că ei sunt solomoniți, și nu-i atinge glonțul... „Iară moldovenii, zice cronicarul, stau așa cum ar hi gătiți de moarte, iară nu să izbândească; și multă moarte s-au făcut de ambe părțile, că nu era o călcare pe pământ... | 204 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | În cele din urmă, văzând Ioan Vodă zădărnicia oricărei împotriviri, și împresurat cum era din toate părțile, că nici merinde, nici apă nu mai aveau ai lui, se închină biruitorului. Ahmet-Pașa îi jurase pe Coran că nici lui, nici vitejilor lui nu li se va face vreun rău. Ura însă birui cinstea, și găti o moarte cumplită... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Cel care nu mai era în stare să plătească, dacă nu fugea la timp, se pogora de pe tron în temniță, sau de-a dreptul în mormânt. Toate datoriile mazilitului cădeau în sarcina urmașului. Petru cel Șchiop își răscumpără domnia în anul 1582, ridicând haraciul la o sută de mii de galbeni. Ca și trupul celui din urmă erou, M... | 203 |
Alexandru Vlahuță | Moldova sub urmașii lui Ștefan cel Mare | Tronul e pus la mezat. Aron, un fiu din flori al lui Alexandru Lăpușneanu, dă un milion de galbeni ș-ajunge domn. El pune cea mai grea dare ce a încercat vreodată îndurarea unui popor: un bou de fiecare locuitor al țării. Bogdania cea vestită, mândra țară al lui Ștefan, prinsă-n vâltoarea pieirii, se ducea tot mai afun... | 87 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | În anul 1593 Mihai, fiul lui Pătrașcu cel Bun, e Ban al Craiovei. Oltenii îl iubesc pentru vrednicia și dreptatea lui. Bătrânii își zic oftând: „Așa domn să aibă țară...” Domn e Alexandru cel Rău, care, neliniștit de vâlva marelui Ban, îi hotărăște pieirea. Mihai simte și pleacă la Constantinopol, unde avea sprijin pe ... | 224 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | În ziua de 8 septembrie 1593, un ceauș ridică de pe scaun pe mazilitul Alexandru. În largul mării, poate că se vor fi întâlnit cele două corăbii, care purtau destinele Țării Românești, tot atât de zbuciumate ca și valurile pe care se legănau. Noul domn era prea mândru pentru a nu simți apăsarea unei coroane împovărate ... | 206 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Sultanul se uita peste noroade-ngenuncheate până-n hotarele Împărăției Germane. Unguri aveau în Buda un pașă, cu putere de rege. Ardealul avea pe Sigismund Batori, tânăr fără voință, care domnea-n Alba-Iulia cu întărirea și sub ascultarea sultanului. Polonii păzeau față de turci o pace pe care frica o prefăcuse-n supun... | 208 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Polonii, chemați și ei, se temeau să rupă cu turcii. Cazacii, doriți de luptă, și de pradă, așteptau cu șelele pe cai, porunca împăratului Rudolf. Primăvara dezvălea câmpiile și gândurile oamenilor. Mihai se sfătuise cu țara, fel și chip se socotise, — altă cale nu era decât lupta, lupta desperării, lupta celei din urm... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Planul era făcut și toate erau din vreme puse la cale. În dimineața zilei de 3 noiembrie, zi mare în zbuciumata istorie a neamului nostru, toți creditorii veniți de la Constantinopol se-nghesuiau în curtea vistieriei, unde-i chemase domnul ca să le plătească. Erau turci, erau greci, erau jidovi — ochi lacomi, ochi scli... | 223 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Se mai povestește că întâlnind Mihai în vălmășagul și năpustirea aceea de lume doi cazaci, care duceau în părângă o desagă cu galbeni, cică i-ar fi oprit și i-ar fi pus cu binele să-mpartă și ostașilor lui din atâta pradă ce le picase, căci tot de la ei săracii și de la ai lor erau adunați banii aceia. — Și cum de vânt... | 220 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Gândea repede, își lămurea numaidecât gândul cel bun, și pășea la fapta cu hotărârea deplinei încrederi în izbândă. După ce-și curăți capitala, Mihai se grăbi să limpezească malurile Dunării, care erau cuprinse de turci: începu cu Giurgiul. Lovit în zori, până pe la nămezi orașul, în care deun veac flutură flamura verd... | 211 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.