author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Duiumul curgea spre Giurgiu despărțit în trei. Cetele dintâi trimise-nainte ca să deschidă calea biruinței nu s-au mai întors: S-au lovit în dimineața zilei de 14 ianuarie cu străjile lui Mihai la Putinei, ș-acolo au rămas pe veci. Anul 1595 începe bine pentru români. Al doilea rând de tătari fu zdrobit la Stănești, un... | 201 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Lupta începută din revărsatul zorilor, ținu până noaptea târziu când românii, deplin biruitori, într-un iuruș năprasnic năvăliră-n Rușciuc și, după ce-și împărțiră bogățiile orașului îi dădură foc, în bătălia aceea căzu și Mustafa-Pașa, alături de cei mai buni ostași ai lui. Și pe când flăcările zbuciumate își purtau l... | 248 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Iar cel ce-i mâncase pâinea și-i cunoscuse mila, fiul de țigancă Răzvan, ce zicea că-i un fecior din flori al lui Petru șchiopul, și pe care-l înălțase Aron la rangul de hatman, îi luă locul și domni, cu numele de Ștefan-Vodă, sub ascultarea lui Sigismund Batori. Toată mânia turcilor era acum îndreptată asupra lui Miha... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | La începutul lui iunie veni din partea lui Sigismund, George Palatici. Banul de Lugoj, luă jurământul domnului și-i dete steagul și buzduganul legăturii celei noi, care-ngenunchea pe țăranul Munteniei, alături de iobagul Ardealului, sub stăpânirea aceleiași coroane. Ar fi știut el Mihai cum să-i răspundă acelui cucerit... | 237 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Despre o luptă în câmp deschis nici nu putea fi vorba. Dar nici țara nu putea fi lăsată pradă năvălitorilor, fără a se cerca mai întâi tot ce omenește era cu putință pentru mântuirea ei. O minune mare, sau — o jertfă mare. Dumnezeu a vrut și de data asta, să se-mplinească minunea cu cei ce erau gata de jertfă. Mihai, t... | 217 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | De mânecate potopul prinse-a se urni greoi înainte. Cele dintâi rânduri se rupseră-n două, apoi în patru, ca să-și facă loc pe valea din ce în ce mai strâmtă. Sinan, călare, privea cu mândrie la fluviul acela de vieți. A lui era toată puterea aceea și cântec de biruință-i cânta hreamătul ei, în aerul proaspăt al acelei... | 201 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Cai și oameni se zvârcoleau în mlaștinile cruntate de sânge. Șiruri proaspete izvorau mereu în fața acelorași viteji neobosiți. Deodată un lung vaiet izbucni din mii de guri. Steagul, steagul cel mare al Profetului căzuse-n mâinile românilor. Vestea străbătu ca un fulger, și cu ea groaza cu mult mai întunecată decât a ... | 208 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Și-n revărsatul zorilor, pe când Sinan își dregea rândurile pentr-o nouă luptă. Mihai, ridicând tabăra, zbura cu vornicii lui la munte. În urma lui, Bucureștii și Târgoviștea, orașe aproape deșerte, se-nchinară fără nici o împotrivire turcilor care, bucuroși c-au ajuns cu bine pân' aici, nu găsiră cu cale să urmărească... | 264 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Și au zis Purice Aprodul: „Doamne, eu mă voi face o moviliță, și vino de te suie pe mine și încalecă!” Și s-au suit pe dânsul Ștefan-Vodă și au încălecat pre cal; și au zis atuncea ȘtefanVodă: „Sărace Purice, de-oi scăpa eu, și tu atuncea ți-i schimba numele din Purice Movilă”. Și au dat Dumnezeu ș-au scăpat amândoi și... | 218 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Sinan, care scrisese la Constantinopol minuni despre grozavele lui isprăvi, avu durerea de a privi de pe celălalt mal cum se prăbușesc peste apărătorii lor zidurile celor din urmă întărituri ale turcilor, sub vajnica năvală a creștinilor biruitori. Astfel se sfârși marele război al celui mai puternic și mai temut vrăjm... | 237 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Dar nada fiind prea mică, peștele-a înghițit-o cu undiță cu tot. În lupta ce s-a dat în preajma Sucevei, oastea lui Movilă s-a ales mai tare. Răzvan, prins și dus înaintea domnului biruitor, fu tras în țeapă. Cu el s-a stins veche viță domnească a Mușatinilor. Sigismund, amărât de pierderea Moldovei, se plânse împăratu... | 212 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Avea el bune socoteli de acasă, dar se-ntâlni pe neașteptate cu cel ce știa așa de bine să-și apere tronul. Oastea-i fu sfărâmată și firmanul împărătesc nu-i folosi la nimic. Se-ntoarse umilit la Constantinopol și-n loc de coroană de domn își puse pe cap turbanul turcesc. Se poate zice de Mihai că el domnea între fulge... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | În țară jelanie și sărăcie. La hotar hărțuielile cu turcii și cu tătarii nu se mai curmau. Mihai era neadormit. Vrăjmașii lui, văzând că n-au să-l poată răpune altfel, îi uneltiră pieirea pe căi mișelești. Și marele voievod avu durerea de a descoperi că vânzătorii erau chiar dintre sfetnicii lui cei mai de aproape. Cu ... | 250 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | — Cine știe? Nu hotărî însă nimic. Își luă rămas bun și se-nturnă cu cinste-n Târgoviștea, el încărcat de daruri, ostașii de prăzi. Asta a fost pe la începutul lui noiembrie. Pe-aproape de Crăciun îi și sosi un ceauș cu steag de pace de la „prea luminatul” Sultan. Beiul de la Nicopoli se ținuse de vorbă. Mihai aflase a... | 223 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Spuse ceaușului s-aștepte, și plecă-n Ardeal să ia înțelegere cu Sigismund. În ziua de 30 decembrie fu primit cu alai mare în Alba-Iulia. El aducea învinșilor de ieri însuflețirea viteazului, sfatul înțelepciunii — nădejdea izbânzii de mâine. Trebuiau însă hotărâri bărbătești. Trebuia strânsă mănunchi toată puterea oda... | 219 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | La Praga împuternicitul lui Mihai a stat mai bine de două luni. Se vânturau acolo tot felul de vorbe, de planuri, de socoteli. Erau și vremile pe-atunci din cale-afară de mișcătoare, ș-atâta vicleșug în oameni, ș-atâta nestatornicie în toate hotărârile lor, că nu se mai punea crezare pe nimic. Împăratul umblă să vindec... | 222 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Dealtfel pretutindeni era pace, o pace surdă, o pace de nevoie, de care se bucurau toți și care nu-nșela pe nimeni. În țară începeau satele să se mai înfiripeze, mai ales de când făcuse domnul așezare ca tot țăranul, pe a cui moșie se va afla, acolo să rămâie „rumân veșnic”, și nici el, nici ai lui să nu se mai poată s... | 212 |
Alexandru Vlahuță | Mihai Viteazul | Și iată că veniră chiar împuterniciții împărătești ai Ardealului să lege legătura nouă cu viteazul domn. În ziua de 9 iunie 1598, după lungi dezbateri, se întări la Târgoviștea următoarea învoială: Mihai să-și ție înainte toată stăpânirea țării, cu paza datinilor și îngrădirilor ei, și cu dreptul de moștenire al fiului... | 162 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Mihai nu izbutise-a uni decât pentr-o clipă cele două țări-surori: le va apropia mai mult locul acelorași dureri. Cu moartea lui se rupe șirul de domni întemeiat pe părinteasca moștenire, lungul șir al Basarabilor, cum se rupsese și-n Moldova, cu groaznicul sfârșit al lui Răzvan-Vodă, șirul Mușatinilor. Pe mormântul ma... | 202 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | O pradă polonii, o pradă ungurii, o pradă tătarii — și ce mai rămâne, ia domnul, iau turcii care-l țin, iau grecii care-au mijlocit pentru el și l-au împrumutat cu bani, ca să-i cumpere „firmanul”. Radu Șerban care smulsese din mâna lacomă-a lui Simion schiptrul lui Mihai, cearcă și el umbra ocrotirii germane, s-ajută ... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Poporul de jos se afla în starea ce mai de jale, fiind nevoit pe un ger cumplit a rătăci prin păduri. Țăranii ce-au fost găsiți pe la vetrele lor au fost schingiuiți în chipul cel mai sălbatic de secui și haiduci, prin toate chinurile siliți să scoată bani, și după aceea tot uciși”... În vremea asta oardele tătarilor, ... | 254 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Împrăștiați de nevoi, uniți însă într-un singur mănunchi sufletesc, prin adânca evlavie a trecutului, ei își au ca un fel de capitală a răsfiratei lor stăpâniri în mahalaua Fanar din Constantinopol. De aci își întind mrejele, subțiri la început ca firele pânzei de paianjen, de-aici se-mprumută banii, cu care se cumpără... | 214 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | O încercare de răscoală, în Moldova sub Radu Mihnea și-n Muntenia sub Alexandru Iliaș e înăbușită în sânge. Peste cincisprezece ani boierii urzesc iar stârpirea grecilor. De astă dată ei cumpără puternicul sprijin al lui Abaza, pașa Silistrei, și, prin el, izbutesc a face domn în Muntenia pe Aga Matei Basarab, în primă... | 218 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Din luptele acestea a ieșit pururea biruitor viteazul bătrân Matei Basarab. Dar bucuria și adevăratele foloase erau ale turcilor. Puterile voievozilor se măcinau între ele; după fiecare luptă, și biruit și biruitor trebuiau să trimită câte-o nouă sumă de bani, ca să fie din nou întăriți în domnie. La Constantinopol se ... | 215 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Ș-au clădit biserici, au înzestrat mânăstiri și pe unele cu zid le-au împresurat, și le-au întărit ca pe cetăți, de țineau în ele tunuri și oaste pentru zile de-nvăluiri; ș-au însuflețit iar țara, adunând pe fugari, dându-le pământuri, și urzind „slobozii”, sate scutite de bir și de slujbe, în preajma mânăstirilor și-n... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Miron Costin, pe vremea aceea băietan de vreo 17 ani, scrie mai târziu în cartea de însemnări a Moldovei, începută de vornicul Ureche: „Vasile-Vodă văzându-se la grijă și spaimă ca aceea, că luase tătarii până sub târg hergheliile și a slujitorilor cai au apucat, au pornit pre doamna-și împreună cu casele boierilor pri... | 201 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | De ce, au căutat o samă de oameni, de arșița și de groaza focului, a ieșire pe o portiță ce este pe zid pe despre Bahlui, și acolo au luat pre mulți oameni în robie tătarii, și mulți și în heleșteul Bahluiului s-au înecat de groaza robiei. Au oblicit sultanul și Hmil hatmanul de fuga lui Vasile Vodă, și au trimis un mâ... | 219 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | De jos pornise acest învăpăiat fecior de albanez, și până la cea mai înaltă treaptă ajunsese. Era viteaz, și harnic la treabă, ți iubitor de țară, și om cu multă-nvățătură pentru vremile-acelea. Dar firea lui aprigă îl împingea mereu la lucruri nesocotite, și ceea ce a dobândit cu istețimea și vrednicia minții, a pierd... | 204 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Ion Neculce (O samă de cuvinte) casa lui Vasile-Vodă, de-atâția ani întemeiată, cu mare cădere și risipă, și apoi la deplină stângere au purces de-atunci”. Gonit din țara-n care fusese atotputernic și pe care n-avea s-o mai vadă, ajunge, după zadarnice-ncercări de a se mai ridica, în închisoarea celor șapte turnuri de ... | 218 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Și le-au luat tot ce au avut, și sate, și haine, și odoare, și bucate și bani gata nouăzeci de mii de galbeni de aur ungurești! Și au trimis pe armașul cel mare pre Hăbașescul, să-i omoare; ce Hăbășescul nu s-au grăbit cu moarte; și au scris în două rânduri Gheorghe Ștefan Vodă numai să-i omoare. Iară al treilea rând s... | 252 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Ion Neculce (O samă de cuvinte) Boierii aleg domn pe Constantin șerban Basarab, un fecior din flori al lui Radu-Vodă șerban. Sultanul dă întăritura cuvenită, plătită de astă dată aproape c-un milion de lei. Drept și milostiv e domnul, dar vremile-s covârșitor de grele. Sleindu-se vistieria și nemaifiind chip de ținut o... | 251 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Și au zis Ghica Vodă: „tu ești turc, poți să ajungi să fii om mare; și ce mi-i face pre mine atunci?” Iară turcul au zis atunce: „de voiu fi eu om mare, te voi face de vei fi mai mare în Kiupri judecător.” Și mergând în Țarigrad s-au despărțit unul de altul să-și caute stăpâni. Deci copilul cel de turc a nimerit la un ... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Când nu-s deajuns banii ce se cară la Țarigrad, pentru dobândirea ori păstrarea unei domnii, vin oștile vecinilor, tătari, leși sau maghiari, aduse, urgie pe biata țară, tocmai de cei care s-ar cădea s-o apere. Stepene de scoborâre sunt domnii românilor de aci încolo, și chiar atunci când se arăta câte unul mai vrednic... | 210 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Iară Ghica-Vodă, intrând în țarigrad au nimerit la Kapikihăile moldovenești de au slujit; apoi au venit la Moldova cu neguțitorie; apoi la Vasilie-Vodă tot de un neam arbănaș, și vrând și Dumnezeu, au agiuns de au fost Kapi-Kihale la Țarigrad, și vornic mare aice în Moldova. Deci, tâmplându-se atunce, la vremea lui Ghe... | 249 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | În anii următori a fost, chipurile, belșug și s-au făcut de toate; da ce folos? Că domnii ce se perindară ca: Eustațiu Dabija „ce bea vinul cu oala”, și Iliaș-Vodă ce nici limba țării n-o știa, și mai ales Gheorghe Duca , vestit pentru patima banilor — se năpusteau lacomi asupra țării, și mai rău decât lăcustele prefăc... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Iară vezirul au răspuns: „acum deodată îl las să fie: iară mai pre urmă cuvântul meu gios nu-l voi lăsa; ce te voiu face pre tine„. Și pe urmă chemând la Poartă pre Gheorghe Ștefan Vodă să meargă, au pus pre Ghica-Vodă domn în Moldova, după cum scrie letopisețul. Așa au fost povestea ieșirei celor doi oameni, Kiupruliu... | 230 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | „Când îl duceau pe drum, zice Ion Neculce, îl pusese într-o sanie cu doi cai, unul alb și unul murg, și cu hamuri de tei, ca vai de dânsul, ocări și sudălmi de auzea cu urechile; și alungând spre Suceava la un sat, au poftit puțintel lapte să mănânce; iară femeia, gazda, i-au răspuns: „N-avem lapte să-ți dăm, că au mân... | 221 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Ion Neculce De-atunci, de la răscoala hânceștilor, a rămas și vorba: „Vodă da și Hâncu ba!”. Către sfârșitul veacului al XVII-lea turcii sunt biruiții de nemți sub zidurile Vienei, și de aci-ncolo puterea lor în Europa începe să scadă. Asupra țărilor române se-ntind din ce în ce mai lacome și mai hrăpărețe mâinile veci... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | De la bătălia de la Mohaci care-a adus îngenuncherea Ungariei au trecut 173 de ani. Aproape tot ce-au cuprins turcii cu armele în vremea asta, li s-a luat înapoi cu pacea de la Carlovitz. „...iară Kara-Mustafa vezirul, luând oștile, s-au dus drept la Viena Austriei, unde e scaunul împăratului nemțesc, și au început a b... | 215 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | robi la tătari. Leopold împăratul văzând această nevoie mare ce venise asupra țărilor lui și necrezându-se numai oștilor sale, au trimis poloni de au cerut agiutoriu. Deci până au venit polonii, turcii așa bătea cetatea cât gândea dinlăuntru să o dea acum în mâinile turcilor. Fără Șerban și Duca domnii românilor avea c... | 214 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Se dă, și nu se dă: cum e mai rău, Om „cu două socoteli”, el stă cu oastea și cu inima la mijloc, îngrijat, nedumerit încă... Rușii sunt învinși în bătălia de la Stănilești. Dumitru Cantemir, domnul Moldovei, care fusese cu ei, acesta pre față , scapă, ca prin urechile acului, Îndată după încheierea tratatului cu Petru... | 223 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Boieri și norod, dar mai ales tagma bisericească întâmpina cu bucurie și cu mari speranțe de mântuire vestirea acestui pas: „Rusul își face cruce ca noi”, își zic bieții români. Vai, nu știu cât vicleșug, și câtă sălbatecă lăcomie se pot ascunde sub evlavia unei cruci!... să nu ia turcii cetatea de la creștini... pre c... | 204 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | Într-o dimineață din primăvara anului 1717, vine aga Mustafa, îl ridică din scaun și, ca pe un făcător de rele, îl duce, împreună cu toți ai lui înaintea sultanului; mustrări, închisoare, chinuri, pentru a-și mărturisi averile câte și pe unde sunt, — până ce, în sfârșit, banii și stăruințele noului domn, Ștefan Cantacu... | 205 |
Alexandru Vlahuță | Țările române în veacul al XVII-lea | „Hai, lume — oftează povestitorul acelor vremi — cum se înșeală oamenii și nu se pot sătura de dragostea ta, și la ce sfârșit îi aduce pe cei ce urmează voiei tale? Cu adevărat fum și umbră, visuri și păreri este cinstea lui!” Înfricoșata priveliște a celor cinci îngenuncheați, cu mâinile legate la spate și cu capetele... | 69 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda. Cu Dimitrie Cantemir în Moldova și cu Ștefan Cantacuziono în Muntenia se încheie șirul domnilor pământeni. De aci-ncolo sultanul trimite de-a dreptul pe cine vrea el, fără să mai întrebe pe boieri, fără să mai ție socoteală de datinile țării, ori de glasul vechilor așezări. Se... | 224 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Șirul domnilor fanarioți în amândouă țările îi deschide Nicolae Mavrocordat: el se așează mai întâi în Moldova, pe la jumătatea lui noiembrie 1711, sărbătorit de boieri a căror limbă n-o știa, și care-s prea fericiți, că stau la masă cu fiul dragomanului turcesc, ajuns în scaunul lui Ștefan, și nici se mai întreabă de ... | 225 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Dar era o mânie de valuri pe-atunci, că-i de mirare cum de se mai ținură bietele noastre țări! Se ridicase o împărăție nouă la miazănoapte. Petru cel Mare biruise la Pultava pe Carol al XII-lea, regele Suediei, își lărgise hotarele din Marea Caspică până-n Marea Baltică, și plănuia să-și mute scaunul din Moscova la Con... | 219 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Numele domnilor, ca și faptele lor, se amestecă în pulberea acelor lupte. Ei vin și se duc din porunca sultanului, și în bogățiile pe care le agonisesc văd viitoarele domnii, pentru ei sau pentru ai lor. Constantin Mavrocordat, fiul celui dintâi gospodar fanariot, domnește, între anii 1730—1763, de șase ori în Muntenia... | 207 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Corăbiile turcilor încarcă toamna tot rodul pământului. Sub Ion Mavrocordat — cel mai lacom și mai asupritor dintre toți domnii pe care ni i-a trimis Fanarul — văcăritul ajunge să se ia de trei ori pe an, încât oamenii încep să-și ucidă vitele ca să-și mai scurteze din cele dări. De atunci o fi rămas cântecul: Cine are... | 210 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Ei se tem, pe vremea asta de neastâmpăr, să nu se ridice vrun Ștefan. Vrun Mihai. Cea mai mică bănuială aduce mazilirea voievodului, — uneori moartea lui. O șoaptă numai, la îngrijata Poartă, că domnul ar da rușilor ajutor pe sub mână — și pieirea lui e hotărâtă. De aceea nici nu poate fi vorba de-o gospodărie închegat... | 222 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Începând de la 1769 și până la 1774, cât ține războiul dintre muscali și turci, țările române — pe care însuși capul bisericii lor le cheamă la jertfă, „pentru proviantul împărăteștilor oști ce au venit spre apărarea noastră” -țările peste careși întinde Rusia larga ei aripă ocrotitoare, sunt împresurate și jefuite cu ... | 213 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Toată Moldova e un suflet ș-un strigăt în fața acestei nelegiuiri. Acolo-i Suceava și Putna cea sfântă, acolo-i cetatea de scaun și locul de veșnică odihnă al celui mai mare și mai slăvit voievod al ei. Dar cine s-audă dreptatea și cine să creadă durerea unei țări așa de mici! Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, ... | 224 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Austria, veselă și mândră de-o așa deplină biruință, putea să-și înfigă liniștea zgripțorii ei în boiul Moldovei. Sabia lui Ștefan dormea lângă brațul ce nu se mai putea ridica să-și apere pământul! Și nu mijea o zare de lumină, în toată întunecimea aceea de vremi neîndurate. Un vânt de stricăciune suflă peste lumea în... | 221 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | În toamna anului 1787, pe când erau turcii în război cu nemții și cu rușii, acest Mavrogheni sparge zidurile Mânăstirii Cozia, o jefuiește și scrie la Constantinopol că, după o luptă crâncenă, biruind pe nemți, le-a luat în sfârșit o puternică cetate-a lor, care se cheamă Cozia. — Cozia lui Mircea! Țările române, de la... | 204 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | La cârma lor se schimbă tot oamenii sultanului, foști dragomani, odrasle tot mai lacome din cele opt familii grecești , ce, vreme de-o sută de ani, se dușmănesc între ele de la împărțirea bogățiilor acestui pământ. Și oamenii aceia nu pot înțelege nici sufletul, nici nevoile neamului nostru. Câteva pravili, câteva îndr... | 215 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Rămasă fără oaste, țara nu se mai poate apăra nici de băntuirile Pasvangiilor , care, sub ochii domnului, înmărmurit de groază, calcă orașele Olteniei, jefuind case și omorând oameni, ziua-n amiaza mare. Gloatele trimise de turci, ca să ne apere — să apere „grânarele de îmbelșugare ale împărăției musulmane” — trec și e... | 214 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Poarta se supune: Mazilii își recapătă caftanul. Oștile rusești însă nu se retrag, și războiul — focul ascuns sub cenușa vremelnicilor învoieli — izbucnește iar. Luptele — hărțuieli mai mult — se trăgănează aproape cinci ani, când pe pământul nostru, când în jurul hotarelor noastre. Și-n toată vremea muscalii se fac st... | 222 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | Îndată, după ridicarea oștilor împărătești, se-ncinge-n toată țara o foamete ș-o ciumă năprasnică, de mureau oamenii pe drumuri, — vestita ciumă-a lui Caragea, unul din cei mai lacomi domni ai Munteniei, despre care se spune că și-a cumpărat firmanul cu patru milioane de ei. Pentru a putea jefui în liniște, Caragea se ... | 230 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | A fost o noapte cumplită aceea, — în istoria vieții noastre, — una din acele nopți care pregătesc moartea popoarelor bătrâne, „În ce chip când se apropie de ziuă încep a cânta cocoșii, și jigăniile temându-se să nu le apuce lumina zilei prin locuri primejdioase pentru dânsele, fug de se ascund în vizunii, într-acest ch... | 222 |
Alexandru Vlahuță | Sub fanarioți | În satele depărtate, în largul câmpiilor pe liniște, ca și-n strâmtorile munților pe vifor, aceeași opincă a însemnat urma trăiniciei noastre de-a lungul vremilor nemilostive, ș-același suflet cinstit și bun și-a rostit gândul, în aceeași bună și cinstită limbă strămoșească. Și de-a încremenit pana, de-atâtea-nvăluiri,... | 121 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Mucenicii sângelui tău n-au zile oare? : „Și Domnul va scula pe unul din voi, care va așeza pe urmașii voștri iarăși în libertatea și puterea lor...” Cântarea României Țările Apusului își căutau hotarele învălmășite. Pământul fumega încă de sângele războaielor lui Napoleon I. În Răsărit, se numărau zilele bătrânei, put... | 208 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Eteriștii omoară-n Iași pe toți turcii care le cad în mână, și pleacă-nainte, spre capitala celuilalt Șuțu. În drumul lor jefuiesc țara. Cuvântul zavera, care vroia să spuie că răscoala lor e pentru dreptate și pentru lege, ajunge să-nsemne în mintea poporului groaza și urgia sălbătăciei omenești. De data asta însă, su... | 214 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | În vremea asta moare Alexandru Șuțu, domnul Munteniei; al Moldovei fugise-n Rusia. Turcii dau fostului gospodar Calimah firman pentru amândouă țările, a căror domnie, pe vâlvoarea asta, cam frigea. Scarlat Calimah nu se apropie — ci trimite doi caimacami să-i ție locul. Sub steagul lui Tudor se strâng toți asupriții, c... | 249 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Mitropolitul Dionisie Lupu, Ilarion episcop de Argeș, vornicul Grigore Băleanu, vornicul Mihail Manu, vornicul Iordachi Slătineanu, vornicul Neculai Golescu, logofătul Scarlat Grădișteanu, Scarlat Câmpineanu, Filipescu Vulpe, Neculai Văcărescu, Mihai și Grigore Filipescu, Ștefan Bălăceanu și alții. Pentru-ntâia oară vo... | 201 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | De-aci — ură de moarte. Zvonul că vin turcii hotărăște pe răsculați să se retragă din capitală. Ipsilanti o ia spre Târgoviștea. Tudor spre Pitești. Pe drum, el pedepsește aspru pe toți cei dovediți c-au jefuit. În oastea lui de strânsură sunt mulți bulgari și sârbi, care-au intrat între răsculați numai pentru prădăciu... | 202 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Pe la miezul nopții e scos afară din oraș, în lunca Ialomiței. Doi gealați îl întâmpină cu iataganele sclipitoare. I se spune să-și facă cea din urmă cruce. „N-aveți măcar un pistol?” îi întreabă. O lovitură năprasnică-n tâmplă îi zgâlțâie creierii — pe celelalte le simte ca prin somn. Și tot ca prin somn, și ca printr... | 226 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Amândoi gospodarii sunt nevoiți să puie și pe boieri la dări, poporul fiind adus în sapă de lemn. Chemarea lui Tudor, mântuitorul lui cuvânt, răsunase mai tare decât flintele pandurilor lui. Dreptatea venea anevoie, venea încet, ca din cine știe ce depărtări, dar venea. Se mai speriau dintre boieri de apropierea ei, se... | 205 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Ci sângele lui Tudor nu s-a vărsat în zadar. De-aci încolo pânzele ni-s astfel întinse, că toate vânturile ne mișcă-nainte, chiar și vânturile vrăjmașe. În primăvara anului 1828 Rusia își ridică iar oștile împotriva turcilor, și iar își fac tabără din țările noastre, rămase fără domni și fără nici o apărare. Înaintează... | 224 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Și totuși, printre gratiile de fier ale acestui regulament, își deschide-n lumină — cele dintâi flori — primăvara deșteptării noastre. E taina cea mare a înfloririi: de pretutindeni se desfac mugurii vieții noastre naționale. Din ce în ce mai calde-s adierile Apusului, din ce în ce mai slabe suflările crivățului. Rusia... | 242 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Lumina școlilor, cuvântul neadormiților apostoli, cântările pocților, toate pregăteau sărbătoarea deșteptării noastre. Dorul de libertate și de neatârnare făcea un suflet nou din sufletele tuturora. Unirea Principatelor într-o singură țară, sun un singur neam, ales dintr-o viță domnitoare-n Apus, întemeietor unei dinas... | 207 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Amândoi se dovedesc tot așa de buni patrioți și destoinici gospodari, ca și înaintașii lor; așa că nici din aceștia nu-și poate face coada toporului, care le trebuia. Și dușmanii încep să vadă că dincolo de gospodarii, pe care-i pândesc și-i surpă prin consulii lor, se ridică, strălucitori și-ncunjurați de oști ce nu s... | 201 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Neputându-se ajunge la o înțelegere, se hotărăște a se asculta și glasul țărilor asupra întocmirii și soartei ce vor să-și croiască. Solii celor șapte puteri vin la București să privegheze de aproape cinstita alcătuire a Sfatului. Turcia și Austria luptă pe față împotriva unirii. Împuterniciții lor fac nelegiuiri pentr... | 332 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Țara aceasta nici băi, nici măiestrii, nici meșteșuguri multe ca alte țări nu are; toată îmbelșugarea, brațele și sapele noastre o aduc. Câtă-i Dunărea de mare și de largă curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări și peste hotar, acolo se preface în râuri de aur și de argint și curg iarăși înapoi de se revarsă î... | 215 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Se hotăra ca cele două țări, îngrădite sun numele de „Principatele Unite Moldavia și Valahia” să-și aibă fiecare domnul, cârmuirea și adunarea ei deosebită, și numai pentru legile și întocmirile de „interes comun” să stea o comisie centrală la Focșani, alcătuită din moldoveni și munteni. Înțelepciunea și patriotismul r... | 224 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | Se încheagă iar vechea legătură dintre țăran și moșia patriei lui, îngrădindu-l să-și aibă și el, după atâtea învăluiri, o bucățică de pământ și să știe că-i a lui de veci. Se iau măsuri strașnice pentru stârpirea jafurilor și asupririlor, și pentru buna împărțire a dreptății. Se fac legi înaintea cărora toți românii s... | 211 |
Alexandru Vlahuță | În zorii mântuirii | După unsprezece ani, pe-o cumplită grindină de gloanțe, sub zidurile Plevnei, ostașii români vădesc voievodului lor peste ce popor ales e chemat să domnească. Roadele atâtor veacuri de lupte și de îndurare încep să se arate. O coroană de oțel făurită dintr-un tun al Plevnei învinse, încununează în ziua de 10 mai 1891, ... | 88 |
Alexandru Vlahuță | UN SOL AL NEAMULUI | "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vor... | 206 |
Alexandru Vlahuță | UN SOL AL NEAMULUI | Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochi... | 239 |
Alexandru Vlahuță | UN SOL AL NEAMULUI | Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a unui răsărit care întârzie. În ce vifor am trăit noi, e de mirare că mai avem și ce-avem. Mă gândesc la cât sânge s-a vărsat pe bucățica asta de pământ, și, pentru prima oară, bag de semă că în limba noastră instrumentul de țesut se cheamă "război". Cântece însă,... | 212 |
Alexandru Vlahuță | UN SOL AL NEAMULUI | Un astfel de om a fost pictorul Grigorescu Înainte de venirea lui — în afară de acea veche, amestecată și risipită pictură bisericească, la care nu se prea uitau cei care mergeau să se închine, pe care foarte puțini știau so prețuiască și din care nimeni nu învăța ce era de învățat -nici o cărare, nici un semn luminos ... | 238 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubir... | 209 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | S-a numit de atunci Văcăreștii-de-Răstoacă, după numele noului proprietar zestraș și după numele apei care trece prin apropiere, și aceasta spre deosebire de altă comună, Văcărești, așezată lângă Târgoviște, locul de naștere și proprietate a marilor Văcărești. seamă că n-o fi fost vro bucurie . O nouă gură de hrănit — ... | 236 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | În urmă — din atâta viață irosită pe meleagurile acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, în mahalaua Cărămidarilor, o mătușă... | 204 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci s-ar fi deschis pentru întâia oară marii lui ochi fulgerători. Poate că și unde-l vedea așa plăpând îl iubea mama lui mai mult decât pe ceilalți. Într-o zi, când i-au adus mort pe unul din copii, călcat de o tr... | 215 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Pentru mine, sfinții erau vii: stam cu sfială înaintea lor, și eram încredințat că și ei se uită la mine, mă așteptam să-i aud vorbind, să-i văd mișcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze. La zece ani am intrat și eu la un iconar. Da' era un om sucit, Dumnezeu să-l ierte, și rar auzeai o vorbă cumsecade din gura lu... | 231 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva, și s-a întors repede cu fața spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viața mea. Eram mare -aduceam parale în casă, bucurie la ai mei, cu munca mâinilor mele... Cine mai era ca mine!" Din umbra aceasta, din cuibușorul acesta ascu... | 202 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Copil sărac, fără nici un sprijin, cu două clase primare, la vârsta de paisprezece ani Grigorescu își pune în gând să plece la Paris. Lucrează de zor la icoane, pe care acum le iscălește, într-un colțișor, cu litere ca de tipar: NICU. Începe să strângă ban cu ban din produsul micilor vânzări. Învață singur franțuzește.... | 214 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Se lămurea uneori în contractele zugravilor: "Iară chipurile de la catapeteasmă să fie de meșterul Nicu". Lucrează aproape doi ani la mânăstirea Zamfira din Prahova. O duioasă amintire din vremea aceea: "Eram de cincisprezece ani când meșterul care zugrăvea biserica de la Zamfira m-a luat cu el să-i fac sfinții de la c... | 211 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Îmi isprăvesc eu ce-aveam de isprăvit și mă urc pe șchele, mă cocoțez pe un scaun, ca s-ajung, și cât oi fi lucrat eu acolo nu știu, da' când dau să mă depărtez puțin ca să văd ce făcusem, o dată aud, de la spatele meu, glasul jupânului: "Bravo, mă băiete, să trăiești! E cel mai frumos înger pe care l-ai făcut tu. Leit... | 208 |
Alexandru Vlahuță | VIAȚA PICTORULUI | Locurile erau frumoase, călugărul Isaia nu se mai îndrepta, și trei mii de galbeni erau pe atunci o avere. Tânărul zugrav își târgui din Iași ce-i trebuia, ridică șchelele și s-apucă de lucru. Parisul era din nou amânat. Norocul Agapiei! | 40 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Trei ani frumoși în acest loc retras, al cărui nume înseamnă iubire. Toată întârzierea, toată vremea asta de așteptare, petrecută în ruga cea mai curată a muncii, s-ar zice că e un noviciat — o pregătire a sufletului pentru a putea intra în tainele artei. Pentru istoricul picturii noastre bisericești — când se va scrie... | 241 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Eu am să fiu oale și ulcele, ș-aici... tot așa am să stau Cu ce drag își aducea el aminte de anii aceia de aprigă încordare la o muncă îndrăzneață, uriașă pentru vârsta lui fragedă, dar nu și pentru puterile lui, care în adevăr erau supraomenești! "Toată noaptea visam numai îngeri și scene religioase. Erau zile când to... | 201 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Într-o dimineață ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile. Îți ieșeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, d... | 210 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Dar cu siguranță că era înrudit cu ei. Da, între Grigorescu al nostru și între Tiziano, Leonardo da Vinci sau Andrea del Sarto erau legături de suflet, care sunt mai puternice decât cele de sânge. Prin sentimentul adevărului, care trebuie să fie același în toate timpurile și la toate popoarele, prin farmecul spontaneit... | 244 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Și în toată pictura acelei biserici se vede aceeași deplină înțelegere a lucrului, aceeași hotărâtă personalitate în factură. Partea omenească a sfinților i-au dat-o țăranii din sat — adevărate documente de figuri ale neamului nostru — iar partea divină i-a dat-o sufletul lui. Întocmai ca maiștrii cei vechi a muncit el... | 207 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Dar ce studiate sunt toate în cele mai migăloase amănunte, figuri, mâini, stofe... și ce sărbătoare de colori, ce roșu-vioriu în bogata draperie care, după ce încadrează ca o maramă chipul duios al Preacuratei, se revarsă în falduri largi peste tunica de un albastru de smalț, întinzându-se luminos pe genunchiul stâng ș... | 212 |
Alexandru Vlahuță | AGAPIA | Un sfânt și el — intrase în artă pe poarta cea sfântă. | 12 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Ș-acum toate gândurile lui, ca scăpate din lanțuri, se îndreaptă spre Paris. E liber, e aproape bogat — Kogălniceanu îl cunoscuse la Agapia, rămăsese și el uimit de darul acestui tânăr zugrav și-i înscrisese o bursă în bugetul Moldovei — nimic nu-l mai poate opri . Vine în București, lasă familiei o bună parte din bani... | 209 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Pânzele de la Luxemburg, minunile de la Luvru, atelierele pictorilor, astea-s Parisul lui. Toate celelalte ademeniri ale fermecătorului oraș îi rămân necunoscute. Și e de douăzeci și trei de ani. Lucrează câteva luni în atelierul lui Cornu. Un concurs la Belearte; se prezintă și el între cei mulți chemați. Subiectul — ... | 211 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Și drumeții aceia simpli, în bluză albastră de lucrător, se numeau: Troyon, Diaz, Rousseau, Corot, Millet, Daubigny, Courbet... Seara numai se întâlneau la o pipă și la un pahar de bere, își aveau colțul lor, masa lor știută, acolo schimbau impresii, discutau arta, aruncând uneori în tunete de glas, cu gesturi largi, g... | 215 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.