author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | În zori, cel care pornea înaintea tuturor la lucru era Grigorescu. De multe ori pleca pentru mai multe zile. "Afurisit stăpân, cum îl încarcă pe bietul băiat!" îl căina într-o zi un pădurar bătrân, uitându-se cu milă după el, cum ducea în spate o sarcină prea mare pe seama unui trupșor micuț și delicat ca al lui. O mân... | 237 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Dar vremea trece, și melancolia străinătății, a depărtării începe să aștearnă ca un fel de umbră de amurg pe lucrurile care-l înconjoară. De trei ani nu mai auzise o vorbă românească. În vara anului 1864 vine în țară și — dintr-un sentiment de datorie, căci fusese bursierul statului — se pune la dispoziția Ministerului... | 243 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Și el se lupta să priceapă. O luptă strașnică era viața lui. Fiecare dimineață îi aducea o speranță nouă, și fiecare seară o nouă disperare. Veșnic nemulțumit de lucrul lui, răzând de câte zece ori o pânză, plecând și întorcându-se de câte zece ori în același colțișor de natură, care mereu tot altceva-i spunea din mare... | 208 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Curate dimineți de vară, în a căror limpede lumină toate par gătite ca de sărbătoare. Robuști jitari, aspri la căutătură, care, înainte de a porni în țarină, își cercetează arma, ce n-are altă menire decât doar aceea de a spune și ea o vorbă... inofensivă, atunci când glasul gros și mustățile lor fioroase nu vor fi de ... | 311 |
Alexandru Vlahuță | LA BARBIZON | Cum să fii mulțumit când vezi cum îți scapă printre degete, și se pierde, pentru toți și pentru totdeauna, cea mai bună parte din comoara pe care tu ai descoperit-o!... O vezi — e la dispoziția ta — și n-o poți lua... Caută încă, mereu caută, pururea neliniștit, sorbind puteri nouă din înseși izvoarele nemulțumirii lui... | 174 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Își ia o parte din lucruri, lasă restul în seama unui prieten, și pleacă. Ciudat, ce schimbată-i pare lumea de când n-a mai ieșit din pădurea lui! Vine prin Galiția. Ce nerăbdător trebuie să fie de a-și revedea țara lui, de care nu-l mai desparte acum decât o zi de drum! Și iată că mulțimea de note interesante ce-l împ... | 201 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Cu ce căutătură strabătătoare, profund serioasă, se uită el la pictor! Dar și pictorul, cu ce intuiție și cu câtă putere de sinteză vede și recheamă toată străvechea seminție a lui Israel în privirea unui biet vânzător de mere murate de pe ulițele Lembergului! Multe se vor discuta până să-și ia locul lor printre lucrur... | 232 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Un tip urât de evreu, de o urâțenie brutală, respingătoare, cu părul și barba nepieptănate, cu gura mare, jimbată, cu nasul boboșat și cu acei ochi bolnavi ai rasei, ochi mici, spălăciți, fără gene, cu pleoapele roșii, umflate; în mâna stângă ține o hârtie, cererea de împământenire, pe care se vede scris: "Domnule Preș... | 234 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Atâta ură stăpânită e în ochii aceia încruntați, cătând chiorâș la golul care-l fixează, și atâta grijă în toată figura aceea hotărâtă, concentrată, de o înfiorătoare seriozitate dramatică — ai zice o luptă crâncenă, interminabilă: între două rase care se urăsc de moarte, adânc exprimată în misterioasa privire a unui p... | 248 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Îl urmărește și aci, mai ales prin târguri, același evreu, de care credea că l-a despărțit hotarul Galiției. Și mereu se oprește să fixeze cu creionul pe-o foaie de carnet o nouă privire caracteristică a micului ochi șiret întredeschis, pe care din ce în ce îl cunoaște mai bine. Drumul lui e o prețioasă recoltă de stud... | 208 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | La Căldărușani își revede Izvorul tămăduirii, care împodobește tavanul aghesmatarului de lângă biserică — o icoană din copilărie. Și, ca și cum ar fi vrut să-și arate sieși cât drum a făcut de-atunci, în după prânzul unei zile senine de pe la sfârșitul lui iuliu, își pregătește paleta și, până să scapete soarele spre a... | 253 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Umbra crește. De prin bolțile tăcute, din fundul cerdacului, de pe sub strășini parcă vezi cum izvorăsc undele-nserării și se împrăștie în pale cenușii pe albul păreților. Din ce în ce mai întunecat se desenează pe adâncul luminos al cerului acoperișul mânăstirii, care de la stânga spre dreapta coboară frumos într-o ga... | 331 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | E ceva antic în atitudinea ei nostalgică, în felul cum își ține fața îngropată în moliciunea brațului, în pânza aceea albă — un alb din draperiile vechilor tablouri flamande — aruncată frumos peste șoldurile ei mari și puternice. În toate e un sentiment de melancolie care te cucerește — parcă și borfele lor, așa de cal... | 204 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | Neastâmpărat și neobosit, prins ca într-un vârtej amețitor în mulțimea de frumuseți ispititoare ce-l strigau de pretutindeni, pururi cu sufletul la pândă, ca un vânător pătimaș, pururi în comunicare cu natura, care din ce în ce i se arătă mai prietenă, absorbit la fiecare pas de lucrul lui, de tainele artei lui, Grigor... | 212 |
Alexandru Vlahuță | ÎN ȚARĂ | De data asta se așeză la Marlotte, aproape de Barbizon. Peisaje, boi și viței, flori, portrete, muncitori și ciobani... femei nevoiașe ce de-abia pășesc sub sarcina de iarbă, pe care-o așteaptă flămânde lighioanele de-acasă, atâtea și-atâtea subiecte din lumea celor simpli și buni trec în fugă pe pânzele lui — zic trec... | 196 |
Alexandru Vlahuță | PRIMA EXPOZIȚIE | De pretutindeni se întunecă a vijelie. Sufletele se încarcă de griji — încep pregătirile războiului de la 1870. În Franța, pe pământul ei generos și ospitalier, nu mai e loc decât sub steag. E frumos, e nobil, e o glorie să moară cineva sub steagul Franței. Dar Grigorescu prea e artist și prea e român. Viața lui nu-i a... | 215 |
Alexandru Vlahuță | PRIMA EXPOZIȚIE | Trăiască sănătatea și prietenii. Acum zic și eu că sunt vesel..." cea dintăi expoziție a lui Grigorescu . Un public pregătit pentru înțelegerea imediată a lucrurilor acestora în toată adâncimea lor, un public în adevăr cunoscător și iubitor de artă nu era, cum nu e nici azi la noi, și cum nici în capitalele Apusului nu... | 186 |
Alexandru Vlahuță | ÎN LARG… | Marii artiști ai lumii alcătuiesc între ei ca un fel de familie a lor, nobilă, mândră, solidară, îngrădită în aristocrația caracterelor ei de rasă aparte. Membrii ei se cunosc, se înțeleg, își vorbesc unii altora, în limba lor, peste oricâta întindere de timp și de pământ i-ar despărți: cei dinainte povățuind, destăinu... | 260 |
Alexandru Vlahuță | ÎN LARG… | De aceștia, de opera lor dătătoare de îndemnuri și de puteri proaspete i se făcuse dor lui Grigorescu, și, cum își închide expoziția, zboară iar în străinătate. Prefaceri mari și de necrezut se petrecuse în Apus în acești din urmă trei ani. Le știa el pictorul, cât se poate ști de departe, căci urmărise, cu inima durer... | 230 |
Alexandru Vlahuță | ÎN LARG… | Pleacă în Italia. Acolo își înseninează sufletul la marea, curata, cucernica artă a Renașterii. Se închină lui Giotto și lui Botticelli. Admiră pe Leonardo da Vinci și pe MichelAngelo. Înțelege de ce-s așa de mândri, în țara aceea a soarelui și a iubirii, până și farnienții care, solemni în zdrențele lor pline de pitor... | 208 |
Alexandru Vlahuță | ÎN LARG… | Singura pasiune care l-ar fi ruinat, oricât de bogat ar fi fost! Și iar la drum. Simte nevoia de a se așterne pe lucru undeva, departe, în liniște, într-o atmosferă de cinste și de bunătate, unde sufletul oamenilor, aspectul lucrurilor, lumina, cerul — toate să-i fie prieteni. A umblat, a căutat și-a găsit. A găsit în ... | 252 |
Alexandru Vlahuță | ÎN LARG… | Câte o privire de la soare luminează un colțișor de perete, aprinde un zâmbet de tinerețe pe figura unei bătrâne ce coase în ușă, înfierbântă o muche de coperiș, pune un fulger pe brâul unui coș, sau îmbracă în aur și pietre scumpe o copiliță cu bonețică albă și pieptărăș verzui, ce coboară gânditoare cu ulciorul la fâ... | 229 |
Alexandru Vlahuță | ÎN LARG… | Nu le vând. Îmi amintesc zile destul de frumoase lucrișoarele astea. Și ce oameni de treabă erau acolo!... | 18 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Grigorescu era, de felul lui, foarte friguros. Orice alte neajunsuri și suferinți găseau în el o mare putere de rezistență. De frig, însă, și de indiscreția oamenilor, toată viața lui a avut groază. Apropierea iernii, ploile, cumplitele vânturi ale Britaniei îl hotărăsc să plece. Își închirie un atelier la Paris. Avea ... | 249 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Da. Erau frații lui aceia. Și cum îi semănau! Frați buni, puindu-și ca și el, tot sufletul în ceea ce făceau, muncind din greu, luptând din greu, jertfindu-se, fără nici un gând de răsplată, simțind în tot ceasul, asupra destinului lor, o poruncă ce vine mai de departe și poruncește mai strașnic decât cea pe care le-o ... | 293 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Largul zărilor, depărtările străbătute încet, privirea îngrijat îndreptată spre cer, munca pământului, cu fatalitatea ei misterioasă, au dat sufletului românesc o mare putere de resemnare și nu știu ce mișcare potolită și ritmică în felul lui de a se exprima. Toți oamenii lui Grigorescu, tăcuții, gânditorii lui oameni ... | 230 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | În tablourile lui "din campanie" nu-s mișcări de manevre, nici grupări convenționale de modele care pozează. Nimic aranjat, nimic teatral. Sincer, ca însuși faptul pe care-l privește, el te face să vezi, ca la lumina unui fulger, în grozăvenia unei clipe, toată zguduitoarea tragedie a războiului; dar așa de strașnic îț... | 306 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Nu cunosc în pictură povestire mai zguduitoare despre grozăviile războiului. Găsesc în această schiță o mult mai puternică și mai adevărată înfățișare a ferocității omenești decât în marele tablou de la primărie, intitulat Atacul de la Smârdan, asupra căruia unul din cei mai autorizați critici de artă ai Apusului își r... | 201 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Dar ceea ce e mai de mirat e că această uriașă pânză, în care personajele sunt înfățișate în mărime naturală, îți face impresia că a fost pictată, cu iuțeala fulgerului, pe câmpul de război. Nimeni nu-și închipuie că există în București o astfel de operă. Îi îndemn pe toți care trec prin capitala României să nu părăsea... | 216 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Dar Spionul! Ce vifor de mișcare, și ce expresie de supremă încordare! Iată, călărașul nostru a ajuns pe spion din fugă, a ridicat sabia cu atâta îndârjire, cu atâta vajnică mânie că parc-o și auzim vâjiind în aer, și capul turcului, plecat cu frică sub lovitura morții, degeaba se mai ferește — îl și vedem despicat; po... | 207 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Simți că așa a trebuit să fie. Simți că toată această înfiorătoare priveliște a măcelului omenesc a trecut prin ochii lui înspăimântați, a zguduit adânc sufletul lui de artist și, ca tăria unui trăsnet, s-a descărcat, prin mâna lui, pe pânză, aproape fără știrea lui. Lucruri trăite. Îți zici numaidecât, privindu-le: "I... | 205 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Sunt luptători înfierbântați care se azvârl ca fiarele unii asupra altora, și morții aceia, încremeniți cu mâinile pe arme sunt morți în adevăr. Câtă umanitate în acel jalnic Convoi de prizonieri! E ger, e viscol — o zi cumplită de iarnă într-un pustiu fără cer -sute de nenorociți, de toate vârstele, învinșii de la Ple... | 207 |
Alexandru Vlahuță | ÎN RĂZBOI | Toate pânzele lui din război de la vajnicul iuruș din Valea sângelui, până la defilarea prizonierilor turci din Plevna închinată sunt expresia celei mai curate sincerități ce-a împodobit vrodată sufletul unui artist. I se umpleau ochii de lacrimi de câte ori ne povestea atacul de la Grivița, unde ostașii noștri au biru... | 202 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | A fost războiul acesta botezul de foc al artistului. Între el și țară, între sufletul lui și sufletul eroului aceluia tăcut, care știe să lupte și să se jertfească așa de frumos, simte că de-aci-nainte s-au așezat legături de-acelea pe care moartea nu le mai desface. Se-ntoarce trist din câmpiile Bulgariei, de unde mul... | 203 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | În București mult dacă stă o lună pe an. Cea mai mare parte din timp călătorește prin țară; câțiva ani de-a rândul își petrece lunile de vacanță în Mușcel; toamna, se-ntoarce acasă cu rodul muncii lui de fiecare zi: străzi și biserici din Câmpulung, tipuri de țărani și cârciume din Rucăr, peisaje, ciobani cu turme, stâ... | 238 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Singur, liber, puternic. Puternic prin sinceritatea lui, prin lipsa lui de școală, în toate înțelesurile în care se poate lua cuvântul acesta, prin simțul instinctiv al măsurii, al proporției și al ritmului, și mai ales prin darul extraordinar de a cuprinde numaidecât lumina, mișcarea și sufletul formelor vrednice de b... | 207 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Desigur, e surioara ei cea mai mică, țărăncuța aceea în miniatură, așa de drăgălașă, ce merge și ea, chipurile, cu turma, și, neavând ce face cu mâinile, și le ține-n sus, cu degetele-ncopcite la ceafă; e primăvară; mielușeii cearcă dulceața celor dintăi fire de iarbă; o juncă și trei vițeluși, cu ochii mari speriați ș... | 222 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Tot ce vezi acolo e luminos, proaspăt, vibrant — o apoteoză a nevinovăției și a grației într-un peisaj divin. Dar acel interior țărănesc, în care vechea noastră vatră are o însemnătate de altar! Dinaintea focului, femeia mestecă mămăliga, sprijinindu-și ceaunul cu piciorul; mânecile cămășii, suflecate până aproape de u... | 205 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Ca vedere adâncă în viața intimă a poporului nostru, cred că acesta-i cel mai frumos tablou al lui Grigorescu. E făcut cu religie, cu nu știu ce fior istoric în fața acestei pregătiri de cină, care te face să te gândești la lucruri depărtate, sfinte, pline de mari înțelesuri. Femeia însăși parcă se roagă, mestecând măm... | 237 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Și dacă l-am vedea, prin cine știe ce minune, apărând deodată în tablou, poate nu ne-am mira așa mult — tabloul însuși fiind o minune. Uneori, Grigorescu, în aceste călătorii de studiu prin țară, e întovărășit de cei doi buni și vechi prieteni ai lui: doctorul D. Grecescu, botanistul, și doctorul Alfred Bernath-Lendway... | 223 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Asupra sărbătorilor, mai ales, îl apucă dorul. Se simte singur, se gândește la ei și le scrie. Doctorului Grecescu, pentru că-și rade mustățile ca popii catolici, îi zise popă, și, într-o scrisoare de la Paris, îi amintește cu duioșie serile de visuri, de glume și de cântece — doctorul cânta din flaut — dulci seri de v... | 223 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | În aprinderea unei discuții îți caracteriza un lucru, o mișcare, o figură din câteva trăsături de condei. Odată, în tren, vorbind de încăpățânarea atavică a bulgarilor, și vrând să arate cum anume linii din figura omenească răspund în mod statornic unor anume sentimente de rasă, continuându-și vorba, se scoală nervos ș... | 246 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Aruncă o privire: "U, prea e tragic!" Și se depărtă iute, scuturându-se ca de o vedenie fioroasă. Umblam de câteva ceasuri în căutarea unui fag frumos. O singură dată a primit un ulm uscat în mijlocul unui divin peisaj de toamnă — De la Posada. Era acolo, și n-avea ce-i face. Lung, strâmb, negru, țâșnește ca un izvor d... | 205 |
Alexandru Vlahuță | ÎN PACE | Oricât ne-am strădui, întotdeauna rămânem departe, subt adevăr. Foarte departe... Dar cel puțin, unde nu mai știm ce să spunem și cum să spunem, să tăcem — să nu mințim!..." Așa gândea acest mare poet al adevărului. | 37 |
Alexandru Vlahuță | LA PARIS | Om cumpătat, cuminte, lipsit de orice deșertăciune, și, în viața lui, de o simplitate de sfânt, Grigorescu n-a ținut nici la bani, nici la glorie. Cu dragostea lui de muncă, închinată artei, și numai artei, cu strălucirea și fecunditatea geniului lui, ar fi putut avea tot ce-ar fi vrut. Dar lui îi trebuia așa de puțin ... | 210 |
Alexandru Vlahuță | LA PARIS | Dar omul, care e absorbit de-un ideal, nici nu vrea să știe de ce se vorbește în jurul lui. E ca și cum n-ar trăi pe pământ. Ocări sau laude, îi sunt deopotrivă de indiferente. Ș-apoi, nu vedea el ce înseamnă grăbita, zgomotoasa, capricioasa judecată a presei? Opinia presei? N-a râs publicul Parisului nouă ani de zile ... | 212 |
Alexandru Vlahuță | LA PARIS | Un vechi prieten și admirator îl sfătuiește să fac-o expoziție. Peste-o lună, o parte din pânzele ce-i împodobeau atelierul sunt încadrate și expuse în sala "Martinet", pe Boulevard des Italiens. Pentru cunoscătorii de artă din Paris a fost o revelație. De multă vreme nu se mai văzuse atâta sinceritate, atâta "bun-simț... | 229 |
Alexandru Vlahuță | LA PARIS | Erau și unele aprecieri pe alături cu drumul. Așa, de exemplu, mai toți vorbind de "Ovreiul cu gâsca" spuneau că e un admirabil tip de țăran român lucrat cu o mână de maestru. Un lucru, însă, asupra căruia toate criticile sunt de acord, e deplina sinceritate a pictorului și puternica lui originalitate. Expoziția începe... | 218 |
Alexandru Vlahuță | LA PARIS | a.). despărțirea aceasta, pentru totdeauna, de lucrurile lui, care nu erau numai ale lui, îi făcea o impresie de jale și de nelegiuire. Cu fiecare peisaj pe care-l vindea, i se părea că-și înstrăinează o bucățică din țara lui. Iată de ce — în toiul târgului, cum se zice — și-a luat iconițele lui ș-a plecat. O, în adevă... | 219 |
Alexandru Vlahuță | LA PARIS | Cu o duioșie de părinte care-și apără copilul, se ridică și protestă împotriva acestor nedrepte învinuiri ce se aduc țării: "Ne-am deprins ca la noi să vedem numai rele, și peste hotar să ni se pară toate bune și frumoase. Iluzia depărtării. Câte greutăți întâmpină și pe acolo un artist cinstit și mândru, cum trebuie s... | 204 |
Alexandru Vlahuță | 1887 | În palatul Eforiei de pe bulevard, în ziua de 11 mai 1887, se deschide a doua expoziție "Grigorescu". Se deschide nu înseamnă nimic altceva decât că, în ziua aceea, pictorul a venit mai de dimineață, a scos o cheie din buzunar, a descuiat ușa de la stradă și a intrar în tăcutul colțișor de rai pregătit de el cu grijă, ... | 202 |
Alexandru Vlahuță | 1887 | Expoziția aceasta e cea mai bogată din câte a făcut Grigorescu. Bucăți mai multe au fost alte dăți, dar o mai strălucitoare varietate de subiecte și o mai adâncă înțelegere a frumosului în toate misterele și ipostazele lui, o viață mai proaspătă și mai puternic prinsă în tot ce are ea mai fermecător niciodată nu s-a ma... | 202 |
Alexandru Vlahuță | 1887 | Trebuie să fie tot așa, o zi tare frumoasă, de pe la începutul lui mai, și cam pe la ceasurile nouă dimineața; în casă e strâns tot, dichisit, fiecare lucrișor pus la locul lui; vechile farfurii înșirate pe bufet, ca podoabă. Și ele țin minte de demult, și povestesc lucruri duioase din trecut, căci acolo, în păstrătoar... | 209 |
Alexandru Vlahuță | 1887 | Cu mâinile în poală, pe cartea închisă, a rămas pe gânduri. Se uită în zare, departe — în infinit. În fund, oceanul doarme; o ceață ușoară, un fel de lumină ostenită plutește deasupra vastului neteziș al apei verzui; lume împestrițată se primblă încolo pe plajă — de-abia se zărește. Căci tabloul este ea. Ea, cu lunga e... | 218 |
Alexandru Vlahuță | 1887 | Cum a putut mâna omenească să facă o asemenea drăgălășenie? Căpceanul ei, obrăjorii ei, piciorușele ei cu ce-s făcute? Că nu mai e culoare, și nu mai e chip zugrăvit, ci fragezime și gingășie de copilaș divin, care gungurește acolo între flori, și probabil că florile îi răspund. E soare. Aerul tremură scânteietor. În f... | 225 |
Alexandru Vlahuță | 1887 | Iată de ce, cum vedea că s-a încropit cu ce să-și acopere pentru doi-trei ani nevoile artei lui, căci pentru el, pentru omul din el, foarte puțin îi trebuia, închidea și pleca. Din cele 222 de bucăți, se vând, în mai puțin de trei săptămâni, aproape jumătate, își numără banii — treizeci de mii de lei... Și-i primăvară,... | 127 |
Alexandru Vlahuță | POSADA | Toate minunile se pot explica. Pentru aceasta, însă, ele n-au să înceteze de a fi minuni. Uimitoarea fecunditate a lui Grigorescu se explică prin marea lui putere de izolare. E de necrezut cât face în viața unui artist puterea aceasta. Și rari oameni au avut o asemenea putere în măsura în care-a avut-o Grigorescu. El a... | 233 |
Alexandru Vlahuță | POSADA | Mare, prin iubirea lui de natură, dusă până la evlavie. Una din aceste descoperiri a fost Posada. Pe Valea Prahovei, între Comarnic și Sinaia, deasupra "Orățiilor", e un cătun de munte — vreo douăzeci de căsuțe presărate, ici și colo, pe prispe verzi de pajiște, adăpostite de codru. Acolo se așază pictorul în vara anul... | 249 |
Alexandru Vlahuță | POSADA | Mâna lui mică, nervoasă, umblă frenetic prin vraful de pensule până-și alege ce-i trebuie, paleta-i gata, câteva linii mari fac loc peisajului pe pânză, și opera misterioasă a creării începe. Treptat, cu fiecare lovitură de pensulă, cu fiecare pată de coloare, pânza se umple de aer, de lumină, de înțeles, dealuri, copa... | 229 |
Alexandru Vlahuță | POSADA | După dejun, la lucru. Același peisaj, văzut din altă parte, în orice caz, în altă lumină, deci alt peisaj. În artă nici nu există decât... alt peisaj. Plouă-ntr-o zi? Va face vatra lui moș Ifrim, ori vrun copil al lui, gâștele ce bălăcesc dinaintea casei, ori vițelușul de sub șopron. Foarte dragă i-a fost o casă veche ... | 201 |
Alexandru Vlahuță | POSADA | Ceva mai tainic, și mai de departe trebuie să fi trecut prin pensula care-a pus-o pe pânză; altfel, n-am rămânea așa pe gânduri înaintea ei. | 25 |
Alexandru Vlahuță | CIOBANII LUI GRIGORESCU | Nu un capitol, ci un volum întreg ar fi de scris cu titlul acesta. În vasta operă a pictorului — ca și în trecutul neamului nostru — păstorul ocupă un loc foarte important. El și l-a cucerit. În vechile poezii ale poporului nostru, pătrunse de o adâncă melancolie, în Miorița, mai limpede și mai mișcător decât în toate ... | 227 |
Alexandru Vlahuță | CIOBANII LUI GRIGORESCU | Depărtarea de sat, de lume, de-ai lui i-a pus în ochi o dulce melancolie, iubire și cântec în suflet. Inima lui va fi șoptit stelelor, într-o noapte de vară, fără să-l fi auzit vreodată, cuvântul dor , cuvântul de foc, pe care nici o limbă nu-l poate traduce. Și ce frumoși ciobani pasc turmele lui Grigorescu! Și mândri... | 205 |
Alexandru Vlahuță | CIOBANII LUI GRIGORESCU | E tăcere, nu se aude decât ronțăitul oilor care pasc mai prin apropiere și, din când în când — cling, clang — tilinca sutașelor . Nici un nor pe cer, nici o adiere de vânt. Peisajul e curat, proaspăt, scăldat în lumina de sărbătoare a înălțimilor. În fund se zăresc, lin ondulate, albăstrii, coamele munților. Copacii au... | 213 |
Alexandru Vlahuță | CIOBANII LUI GRIGORESCU | E prins în mers. Coboară devale, cu ghioaga la spate, opinca strânsă bine pe picior, ițari de aba, un mintean peste cămașa scurtă-n poale, desfăcută la piept, cu gluga după gât și mijlocul încins c-un chimir de piele, în care-și ține cuțitul, fluierul și scăpărătorile. Soarele-l bate dintr-un peș, stropindu-l cu pete d... | 233 |
Alexandru Vlahuță | CIOBANII LUI GRIGORESCU | Pe Ciungi, în munții Agapiei, dejunam pe iarbă, în apropierea unei stâne. Vine-un cioban tânăr de ne-aduce o botă cu apă rece de la izvor și s-așază mai la o parte. Pictorul îl poftește să guste și el din mâncarea noastră. — Mulțămim de bunătate, zice, dar noi postim. Era postul Sântămăriei. — Și ce mâncați? întreabă p... | 256 |
Alexandru Vlahuță | CIOBANII LUI GRIGORESCU | Pe Vârful-cu-Dor se urcăncet, în urma turmei, un cioban căruia nu-i vedem fața; după mers, cum ține zăbunul pe umăr și după toată făptura lui greoaie, înțelegem că e om trecut de cincizeci de ani; a ostenit, dar nu mai are mult de suit: capătul turmei a și ajuns în vârf; la stânga, peste tarnița muntelui, ochiul scapăt... | 180 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | Pentru cine a cunoscut pe Grigorescu mai de aproape, marea lui operă, variată, amestecată ca florile pe câmp, și tot ca ele de strălucitoare, se înfățișează ca un lucru foarte firesc. Așa trebuia să fie. În opera lui se oglindește viața lui. Toată viața lui. O viață mai simplă, mai curată, mai cucernic închinată artei ... | 203 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | Poeți și unul și altul. Corot — elegant, afabil, căutând să dea artei lui numai partea de bunătate și de zâmbet, de cântec și de dragoste, care și acelea sunt destul de adevărate. Nu sunt în viață, de unde nu le poți alunga așa de ușor, destule lucruri urâte și triste? De ce să mai întuneci și arta cu ele? Pe Millet în... | 257 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | Tot așa de sincer ca și Millet, care a fost cel mai sincer dintre pictorii Franței. Dar el în muncă vede sănătatea, cinstea, puterea și farmecul vieții. Orice om care muncește e nobil pentru Grigorescu, și numai prin aceasta e nobil. Osteneala e o pauză în mijlocul unei rugăciuni. Vierul în repaos al lui Millet este, p... | 224 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | Era vară; în ușă, ovreica grasă și trei copii pe lângă ea, — cel mai mic, rotund și umblând dea-mbușilea, o pornea... parcă să cucerească mai departe. Multă vreme m-a urmărit, ca un vis urât, apăsător, vedenia aceea. Dar, de pus pe pânză, așa cum o am în minte, niciodată n-am izbutit, și nici nu mă mai încerc s-o fac. ... | 347 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | Uitându-te la ea, îți vin lăcrimi în ochi. În fund e zarvă mare. O lume clocotește-acolo. Și totuși, câtă armonie! Ce sentiment proaspăt, susținut de la început pân' la sfârșit! Nimic nu joacă, nimic nu te supără. Nici o pată de coloare care să nu fie organic legată de viața tabloului. Nimic nu lipsește, nimic nu-i de ... | 231 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | Și mereu ne uităm la femeia aceea amărâtă dindărătul omului cu vaca. Ah, cum ne înduioșează figura aceea sfântă, pe care de-abia o vedem — mai mult o simțim decât o vedem — și, totuși, ce bine o cunoaștem! E o simfonie măreață și zguduitoare pe pânza aceea. În largi acorduri triste, loviturile de pensulă au gemete de v... | 201 |
Alexandru Vlahuță | ȘOAPTA ADEVĂRULUI… | El n-a fost împiedicat, în libera dezvoltare a facultăților lui firești, de tradiții academice, ori de cine știe ce alte preocupări străine artei, deci vrăjmașe artei. Nu și-a căutat originalitatea, care nu vine niciodată la cel care-o caută. S-a căutat pe el, când era de douăzeci și trei de ani, în pădurea de la Fonta... | 130 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Grigorescu era făcut pentru a vedea înlăuntrul lucrurilor. Tăcut, pururea gânditor, neliniștit, având nu numai pasiunea de a observa, dar și darul de a vedea, omul acesta era cu neputință să se mulțumească numai cu ce spun formele la suprafață. Toată adâncimea acestui suflet meditativ își cerea în afară proporția de ad... | 220 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | La Paris, fiind odată bolnav și neputându-se mișca din otel vreo două săptămâni, toată vremea nu făcea decât să deseneze figurile fantastice pe care ochii lui aprinși le vedeau în florile tapetului de pe păreți. Îngrijitoarea, femeie deșteaptă, îi punea la căpătâi, regulat, în fiecare dimineață, foi de hârtie albă, în ... | 209 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | El n-a lăsat o clipă să se treacă focul pe care i l-a încredințat Dumnezeu. Și de aceea, tot ce-a vrut a făcut. Toate tainele i s-au deschis. Priviți peisajele lui. Nu mai e pictură. E o fereastră deschisă larg în lumina de-afară. Copacii își tremură frunza-n aer, norii se mișcă încet, ca niște corăbii fără vânt, pe ma... | 215 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Ce anatomie a învățat Grigorescu? Și, cu toate astea, uitațivă la boii lui. Sunt "modelați pe dinlăuntru": își au sub piele mușchii și oasele la locul lor, făcute bine, bine legate, fiecare mișcare o vezi și pe dedesubt, își dezvoltă jocul ei fascicular, încordarea și discordarea nervilor, cu întinderea și slăbirea leg... | 202 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Cum? Aceasta nu se explică, și nu se-nvață. Putem învăța cum se fac florile artificiale, dar o floare naturală... ascunde un mare secret. Grigorescu nu caută să explice. El transpune petele din bucățica de natură la care se uită pe bucățica lui de pânză așa cum le vede, fără să-și spuie: "Natura are acolo un om, o turm... | 201 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | O pensulă încărcată de coloare în mâna cea mai savantă și mai iscusită de pe lume -dacă nu s-a coborât puțin suflet în vârful ei — nu-i decât o pensulă încărcată de coloare. În peisajele lui Grigorescu, în acelea mai ales care nu au decât cer și pământ, e o viață misterioasă, care nu știi de unde vine. Dar o simți că t... | 226 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Toate lucrurile omului acestuia au o viață discretă, profundă, pe care n-o înțelegi, n-o simți la început, dar care palpită acolo, și, cine știe când, sub ce rază de lumină, de afară, sau din sufletul tău, te va face odată să tresari și să zici: "Ciudat, asta acum parc-o văd întăi"... Și de câte ori ai s-o mai vezi înt... | 201 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Toate lucrurile care trecuseră prin sufletul lui îi erau dragi, altfel nici nu le-ar fi pictat. Erau însă unele pentru care avea nu numai dragoste, dar și un sentiment de recunoștință, o deosebită duioșie care se și vede în felul cum le-a luminat pe pânzele lui. Acestea alcătuiau familia singurătății lui. Uneori săptăm... | 205 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | El însuși, sufletul lui, nu era altul în fiecare zi?... Dar iată că tablourile îi umplu iar atelierul. Îmbelșugata recoltă de minuni cere o expoziție. Calvarul unei expoziții. În toată vremea pregătirilor, pictorul e în friguri. Își aduce de la Paris modele de rame, a căror executare imperfectă este izvorul celor dintâ... | 218 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Ăsta ? De... știu eu?... Mai spune și dumneata... Să-i zicem Fetică pe gânduri ... pune-o 400... Dar ce sărbătoare când se deschide publicului bogăția asta de frumuseți! Vii de-afară în toiul iernii, îți scuturi la ușă picioarele de zăpadă și intri în cea mai fermecătoare lume ce se poate visa. La început ai o foarte l... | 203 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | E o adevărată binecuvântare cerul munților, colinelor și vastelor noastre câmpii. Lumina aceasta a țării românești o poartă în ochi, în suflet, în mișcări, în toată făptura lor ciobanii lui Grigorescu. Și ostașii lui, în zile de pace, sentinelele acele de pe malul Dunării, cu ceva din mândria străvechilor plăieși în ți... | 208 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | E cu capul gol, părul frumos pieptănat, cu codițele-mpletite strânse la ceafă, îi acopere tâmpla până-n sprinceană; o vedem de profil — un profil adorabil, de vestală romană; a rămas pe gânduri, cu mâinile-n poală, cu-o floricică-n mâna stângă; picioarele goale i se-ngroapă-n pajiște, donița și ulciorul stau lângă ea ș... | 202 |
Alexandru Vlahuță | TAINA PUTERII | Dumnezeu i-a trimis-o; Dumnezeu, din marele lui peisaj, a luat o floare fragedă de răsură și, dându-i trup și grai omenesc, i-a trimis-o pe-o rază de soare — model artei, tovarăș vieții. | 32 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | După expoziția din 1891, pictorul își construiește un atelier la Câmpina — orășel de munte între Ploiești și Sinaia -și se așază acolo definitiv. E liniște și curat — pământul își ține încă-nchise bogățiile de petrol, sondele n-au început să-i strice peisajele, nici fumul gros al fabricilor să-i acopere cerul. Strada e... | 209 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Și cum vorbește de arta lui! "Fă ce simți, și atâta cât simți — unde nu te mai mișcă, lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va crește și se va desăvârși în sufletul celorlalți. Va trăi. Altfel, vrând să-l isprăvești, îl omori. Eram mărișor — oi fi avut vro opt-nouă ani — când m-au închis frații și suror... | 204 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | A lucrat luni întregi, a distrus opera naturală, vie a lui Tizian, ca să facă el una artificială. E cum ai tăia o privighetoare, ca să vezi cum cântă. Am cunoscut un pictor care făcea natură moartă cu destulă... abilitate; mai ales obiectele de metal și vasele de porțelan le făcea chiar bine. De la un timp, a lăsat luc... | 236 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Exactitatea strictă nu-i totdeauna adevărul. Despre un copac în care-mi desenezi frunza cu nervura ei, despre un peisaj în care-mi faci firul de iarbă, voi spune oricând că nu-i adevărat. Ochiul nu-l vede-așa. Ne uităm de departe la un cunoscut care vine-ncet spre noi. Ce vedem noi din forma și din mișcarea lui? Câteva... | 206 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Repetiție-n artă? Vai de cel care, privind un lucru frumos, deci viu, căci toate lucrurile frumoase sunt vii, privindu-l numai o dată și numai dintr-un punct de vedere, crede că l-a văzut destul! Nici o floare nu e "repetiție". Nici o undă de lumină. De milioane de ani, de când trimite soarele raze pe pământul nostru, ... | 220 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Peste un ceas alta-i fața lumii, și tu ești altul. Ai putea să numeri pe un tablou de câte ori s-a odihnit pictorul. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, cari parcă mângâie lucrurile pe care le ating, și mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decâ... | 219 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Bucuria femeii. A doua zi dimineață, când vine pictorul, ea-l așteaptă în poartă cu vițelușul spălat, dichisit, cu pahglici împletite-n coadă. "Acesta nu-i vițelul meu", zice Courbet și pleacă supărat. Câți nu-nțeleg frumosul, ca biata fermieră!... În pictură, cel mai bun lucru e să nu revii. Cât ai putut prinde dintr-... | 228 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Lecții, în înțelesul obișnuit al cuvântului, n-a dat. Dar viața lui simplă, bunătatea, cinstea, singurătatea de sfânt în care a trăit, renunțarea la orice foloase personale, și mândrul dispreț pentru toate deșărtăciunile omenești, iubirea de țară, munca neadormită și adânca pasiune pentru bine, adevăr și frumos nu sunt... | 235 |
Alexandru Vlahuță | LA CÂMPINA | Când se scutură de-o impresie urâtă și rostește cuvântul "groaznic!"... simți în tine fiorul repulsiunii lui. Iar când îți vorbește de-un lucru gingaș, glasul i se topește ca-n farmecul unei dulci mângâieri, și mâna lui dreaptă își unește frumos degetul cel mare cu cel de la mijloc într-o mișcare așa de corespunzătoare... | 85 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Grigorescu a făcut puține portrete, în înțelesul obișnuit al cuvântului. Lucrările de atelier, în genere faptul de a sta pironit în aer închis, pentru acest mare iubitor de spațiu și de libertate erau ca un început de robie. Când însă găsea o figură seducătoare, profund caracteristică, fie ca tip al unei rase, fie ca e... | 202 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Acesta e și începutul picturii. Atât e de adevărat că arta omenirii își rezumă istoria în viața fiecărui ales al ei. În cei dintâi sfinți de pe iconițele pe care le vindea la obor nu se poate să nu se fi strecurat ceva din aerul familiei lui; cum, aproape instinctiv, a pus mai târziu, în serafimul de la Zamfira, chipul... | 265 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Așa ne privesc portretele lui Grigorescu, adâncile lui portrete. Foarte variate ca factură, și foarte semnificative ca sentiment, văzute înlăuntru, dincolo de ce spun trăsăturile modelului și expresia momentului. De obicei, un pictor, când observă și adâncește prea mult o figură, anevoie mai poate ieși din atmosfera ac... | 211 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Se fac mai ușor de obicei. Dar nu dau ceea ce se numește "un portret frumos". Adecă un chip viu, nu al unei stări sufletești, ci al unui suflet. Cel care pozează nici nu se prea gândește la ceva hotărât în momentul acela, când tocmai ar trebui să aibă-n ochi lumina unei cugetări. Artistul are darul de a trage din adânc... | 205 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.