author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Nu e aceasta a crea viață? Cu adevărat "dar dumnezeiesc". Se știe că una din cele mai mari dificultăți pentru un pictor este să dea modelului mișcarea lui naturală, pe care să și-o poată păstra până la sfârșit. Să nu se vadă că modelul a pozat, căci oricât de liber ar poza cineva, gândul că-l privește eternitatea prin ... | 217 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | "E o expresie ... mai mult de nepăsare, zice criticul de artă L. Bachelin, vorbind de țiganca de la d-l P. Carp; nimic nu pare a tulbura regularitatea placidă a trăsăturilor, nici suferinție, nici bucurii, și totuși această figură te fascinează, te învăluie în farmecul ei. Enigmatică, liniștită și mândră, ca sfinxul, a... | 210 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Un chip de-o uimitoare putere de sugestie, pe-un fund întunecat, o figură vie, atentă, văzută în adâncimea tainelor ei, modelată cu penelul muiat în umbră, nu în colori, într-o umbră magică, luminoasă, care joacă, palpită și radiază. Cu ce dragoste de părinte e făcut ostașul tinerel, ce stă așa de nobil, așa de vitejeș... | 201 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Și pentru acest adânc privitor al lucrurilor, o figură omenească e una din nenumăratele expresii ale unui tip fundamental, specific, inalterabil, efigia rasei, pe care trebuie s-o amintească după cum orice frunză amintește, în structura și-n forma ei, copacul din care-a crescut. Toate figurile lui Grigorescu își au nea... | 201 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | În ținuta nobilă de-o impunătoare simplitate a Suveranului ostaș, în adânca seriozitate a privirii lui, încărcată de griji, se vede încordarea unui suflet hotărât, făcut să poruncească, încrezător în el, în oastea lui, în biruința "cea dreaptă". Gânditor, pătruns de toată grava răspundere a ceasului aceluia, tânărul Mo... | 205 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Tabloul s-ar cădea să fie numit "Carmen Silva". Căci e un farmec de pădure și de cântec în acel interior de basme. Regina, tânără, într-o rochie lungă de mătase de un albastru aerian, stă absorbită la masa ei de lucru și împodobește cu chipuri sfinte o carte bisericească. La spatele ei, în dreptul ferestrei, în torentu... | 207 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Una, stând la fereastră visătoare, coase fără nod la ață. Iar colo, în fundul patului, lângă plapoma strânsă, în lumina potolită a unei odăiți de la mahala, e femeia nevoiașă, care coase pentru pâinea cea de toate zilele. E singură, nu vezi nimic în juru-i care să-ți spună c-ar mai avea și alte guri de hrănit. Și, cu t... | 238 |
Alexandru Vlahuță | CHIPURI | Și uneori, ca și cum s-ar teme să nu-l acopere prea tare, să nu-l înăbușe, îi dă numai o schiță de întrupare, ușoară, aproape aeriană, dar în care pune toate legile vieții. Toată logica vieții. | 35 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Artistul poate fi nedreptățit. El poate trece nebăgat în seamă printre noi, ceea ce adesea e un bine pentru seninătatea și adâncimea gândului lui. Lucrul lui însă nu poate fi nedreptățit. Îl vor nesocoti, pentru că nu-l vor înțelege, o generație, două, trei. Paguba lor. Pentru opera de artă este o dreptate. Și e o mare... | 202 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | A crescut în mijlocul naturii ca un copac frumos, ce singur își trage tăria din sucurile pământului și din razele soarelui, neavând nevoie, pentru a-și dezvolta ramurile, nici de foarfeca, nici de stropitoarea grădinarului. Un om foarte serios, care-a privit cuminte viața, în adâncul ei, în tot ce are ea mai serios și ... | 205 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Însărcinat cu facerea proiectelor pentru primii noștri bani de hârtie, el a pus pe izvoadele acelea, cu o neasemănată măiestrie, podoabele și sufletul țării lui. Belșugul pământului nostru, industria casnică, frumusețea și vrednicia țăranului român — toată sfânta poezie a muncii, tot ce-a iubit el mai mult în țara acea... | 237 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Și câți din strălucita falangă de la 1830 nu-și vindeau, la începutul carierei lor, cu câte cinci lei un tablou, care mai târziu avea să fie prețuit cu zeci de mii de lei. Diaz, la vârsta de patruzeci de ani aproape, își punea tablourile în expoziție cu prețuri foarte modeste: Trunchi de stejar ............ 72 de lei A... | 211 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | De-aceea a și trăit departe de lume. Ar fi vrut să nu-l știe nimeni că există. Și cele mai penibile ceasuri, cele mai îngrozitoare întâmplări pentru el erau acelea care-l sileau să vie în atingere cu vreuna din autoritățile publice. Lucrurile acestea luau, în sufletul lui delicat, proporțiile unui dezastru. Citat o dat... | 211 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Era mica fetiță cu bonețică albă, "prietena florilor". În ce cuvinte își învălea darurile omul acela de o divină bunătate! Grigorescu și-a primit inspirațiile lui direct de la natură. Nevoia aceasta de a-și avea modelul înaintea ochilor izvora din marea lui iubire de adevăr, din adânca lui sinceritate. Numai în copilăr... | 206 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Tablouri de acestea i-ar fi cerut vremea lui. Înfățișarea luptelor cumplite și biruințelor așa de greu câștigate ale neamului acestuia, trecutul, cu grijile, cu jertfele, cu primejdiile și cu mântuitorii pe care ni i-a trimis Dumnezeu în ceasul pieirii, acestea erau atunci în inima și-n glasul tuturor. "Marele strigăt ... | 205 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Nu sunt atâtea pânze mari care înfățișează bătălii, părăzi, încoronări de împărați, evenimente memorabile din viața popoarelor? Pictori iscusiți au muncit ani întregi ca să dea viață. Și n-au izbutit. Pensula lor n-a pus pe pânză decât coloare. A pus-o după toate regulele artei. Nimic de zis. Foarte corecte forme, dar.... | 209 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | Și douăzeci de ani colindă țara, ca să-și găsească modelele visate pentru aceste două opere de comandă. Una, Înspre bâlci, de-abia în anul 1900, a trecut din "baraca" de la Câmpina în palatul regal, cealaltă, o caravană de țigani ce trec învălmășiți întrun nor de praf, lătrați de câinii satului, în care n-au găsit adăp... | 229 |
Alexandru Vlahuță | ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ.. | El a creat o lume tipică. A lui ș-a tuturora. Aceasta-i puterea Artei; și secretul ei acesta e. Toate curg. Ea le oprește cu privirea, alege lamura lor ș-o toarnă-n tipare eterne. Un adaos la opera vie și pururea nouă a lui Dumnezeu. | 43 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | Cu darul lui de a prinde numaidecât linia cea expresivă, de a simți și a da fulgerător caracterul formelor, poezia și noblețea fiecărui lucru, Grigorescu a făcut ce-a vrut, ce i-a plăcut în arta lui. De toate-a făcut, cu același sentiment de sinceritate și cu aceeași strălucitoare vervă. Flori, copaci, animale, oameni,... | 207 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | De-abia în veacul al XVII-lea, cu pictorii Olandei, cu Ruysda ël și cu Hobbema, peisajul își capătă viața și însemnătatea lui în artă, și multă vreme întârzie pe drum până să străbată în Anglia, cu Bonington și Constable, pe la începutul veacului al XIX-lea. Cum a fost primit? Un anunț stăruitor, publicat în gazetele L... | 202 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | Acolo a înțeles el că în artă nu-i nimic fără însemnătate, că de obicei caracterul esențial al unui lucru se ascunde subt un amănunt pe care adesea ochiul unui copil îl descopere mai degrabă decât privirea iscusită ce pândește și caută, cu preocuparea efectului. Acolo s-a dumerit. Puterile care palpitau în el nerăbdăto... | 221 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | Când s-a întors întăi de la Barbizon, a rămas uimit de frumusețea, de lumina de sărbătoare a țării lui. Era ceva așa de proaspăt în aer, în cerul albastru și în toate mândrele priveliști ce i se desfășurau înaintea ochilor, că inima lui de credincios a tresărit ca de-o poruncă misterioasă. Drumul lui de aci încolo era ... | 219 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | În primăvara anului 1895, în Sala de pictură de la Ateneu — triumful peisajului românesc. Niciodată ochiul n-a prins într-o privire atâta întindere de pământ. E țara noastră, cu lanurile ei îmbelșugate, cu nemărginitele-i șesuri de curând cosite, cu praful drumurilor ei în urma șirului de care, cu oamenii blânzi și boi... | 218 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | De-acolo-i poezia din tablourile lui Grigorescu. "Carele, mulțimea, înălțimile, pădurile, zice Delavrancea, se duc sau se apropie nu numai prin formele lor crescânde, ci mai ales prin intensitatea și stingerea cromatică a tonurilor, de la vigoarea din primele planuri și până la visul aerian din fundul transparent, ades... | 208 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | În expoziția trecută a fost Munca la câmp — un tablou decorativ pentru Banca Națională: subt un cer de iulie, pe un șes întins, reavăn încă de roua dimineții, răsare, ca o zână a florilor, țăranca tânără, voinică, zveltă, rumăna Rodică, ce vine de la fântână cu donița plină pe umăr, îndărătul ei, în fund, se văd brazde... | 208 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | Boii lui merg în voie. Rar îi înjugă la greu; ș-atunci, ca să nu-i spetească, nu-i pune niciodată să tragă la deal. În Căratul lemnelor, în Cărăușii cu sare, boii se proptesc în jug, oprind în coarne, strânși de la șolduri ca de-o greutate ce dă peste ei. Numai în Arătura de primăvară îi îngenunche aproape, pe brazdă; ... | 247 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | Hărnicie robustă și liniștită, muncă răbdătoare, fără un sfârșit hotărât, fără tânguire și fără gând de răsplată, munca privită ca funcțiune a vieții, și ca frumusețe a vieții, iată ce înfățișează, cu o extraordinară tărie de adevăr, boul lui Grigorescu. S-ar zice că omul, în mijlocul creațiunii, în vastul ei amestec d... | 260 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | A făcut ș-o casă mare boierească din bunele vremi de demult — pustie însă, fără uși, fără ferestre, cu balcoanele rupte și coperișul spart, cu bălării crescute printre lespezile de piatră de la scară — palatul bufnițelor, trista ruină din marginea orașului Piatra-Neamț. Și ce frumos cer albastru, așa de senin, deasupra... | 221 |
Alexandru Vlahuță | PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE | Pe prietenii care, totuși, își strigau uneori, aproape fără voie, admirația lor, îi dojenește cu bunătate și-i roagă să creadă că, în adevăr, nu-i face plăcere să se vorbească de el — în nici un fel. "Lăsați, dragii mei, după ce-oi muri, eți spune ce-ți vrea..." | 46 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | ...Îmi revin mereu aceste două cuvinte, pe care de bună seamă că mi le-a șoptit cândva opera lui Grigorescu. Poezia vieții. Vădit că fiecare lucru își are tainicul lui strop de poezie, cântecul lui. Să-l simți, e un mare dar; să ne faci și pe noi să-l simțim, asta e ceva din puterea lui Dumnezeu. A lămuri un zâmbet din... | 205 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | Despre Dumnezeu, despre rostul vieții pe pământ, despre începutul și sfârșitul acestei lumi își avea dezlegările lui, simple, dătătoare de liniște, mai mult șoptite de natură bunului-simț decât culese de prin cărți. Citea puțin, ca să nu-și strice ochii. Îi plăcea foarte mult Don Quijotte al lui Cervantes și Fabulele l... | 208 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | O femeie c-o fetiță mică, ce de-abia umblă-n picioare, își paște cele câteva oi pe pragul tăpșanului înecat în umbră. Un drumeag se prelinge pe costișa uscată. În dreapta, copaci mari, de sub frunzișul cărora întunericul izvorăște, se-ntinde văzând cu ochii; în stânga se înalță, drept pe coamă, un copăcel firav ce-și d... | 214 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | S-ar părea că toate-au stat pe loc, în cer și pe pământ, pentru a nu tulbura, cu clintirea lor, marele mister al creării — împlinirea operei desăvârșite. Aceeași impresie de pace ne-o dă, bunăoară, și Întoarcerea-n amurg. Dar aci simți că toate fugeau, și pictorul s-a grăbit ca să le prindă... Un apus de secetă. Deasup... | 230 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | Un "impresionist" atunci?... Da. Însă nu din aceia care-și caută impresia, nici din aceia care-și fac tot felul de socoteli cum s-o transmită altora. Diverse meșteșuguri, combinații științifice și mijloace ingenioase de a împărtăși lumii gândirea ta emoționată, partea de foc a sufletului tău? Aceasta-i artificialitate,... | 217 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | În palatul unui mare om de stat e un tablou mic de Grigorescu — o căsuță de țară, un biet bordei sărăcăcios. Sub strașina de stuf, în peretele de nuiele muruite, ce se văd, pe unde-a căzut lutul, ca niște coaste de om bolnav, clipește o ferestruie de o tristețe sfâșietoare; ușa-i deschisă — lumina însă parcă nu vrea să... | 201 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | Grigorescu n-a căutat să dezlege probleme, nici să propovăduiască. La urma urmei, el n-a căutat nimic. Din mulțimea lui de impresii, din fecundele puteri ale vieții lui s-a lămurit de sine o parte mai curată, mai luminoasă, mai poezie. Aceasta, și numai aceasta a devenit pictură. În Făr'de grijă e o fetiță de vro paisp... | 201 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | De ce nu ne gândim la nimic pământesc privind formele acestea dezvălite, așa de frumoase și așa de adevărate ? Pentru că nici pictorul nu s-a gândit la nimic. A privit-o cum ar fi privit o floare. Așa a pictat-o, așa o vedem. Sufletul lui sfânt a învălit-o. Și candoarea aceasta divină e admirabil exprimată pe chipul fe... | 238 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | Părul ei castaniu e pieptănat în sus, încolăcit pe cap și-ncins c-o panglică neagră; pe fruntea largă, puțin boltită, pe ochii adânc serioși, aproape supărați, și-n jurul gurii fragede, ce parcă se ține să nu spuie o vorbă ce-i flutură pe buze, pale de umbră s-adună și se-mprăștie, ca un stol de gânduri nehotărâte. De ... | 212 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | Nici măcar de obișnuitele-i podoabe n-are nevoie. Pământ și cer — pământ negru, pustiu, neted, fără copac, fără fir de iarbă, fără urmă de pas omenesc pe el — și, cu toate astea, cât pitoresc, cât suflet în deșertul acela, în trecerea aceea, în aerul acela, greu parcă de-atâta singurătate! Câtă adâncime privirii și gân... | 255 |
Alexandru Vlahuță | POEZIA VIEȚII | N-a răstălmăcit; nici n-a poetizat, cum cred unii. Un mare limpezitor al frumosului, un nobil artist, care-a știut să aleagă poezia vieții — puțina, sfânta poezie, așa de împrăștiată, amestecată cu foarte multă și urâtă proză, și, lămurind-o, să ne-o înfățișeze prin cele mai simple și mai cinstite mijloace, așa cum a v... | 83 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | "O viață e o profesie de credință, cu propagandă tăcută, irezistibilă și fecundă." ... "Iar dacă vrei să cunoști România în tot ce are ea mai pitoresc și mai specific al ei, caută numaidecât să vezi o colecție de tablouri de pictorul Grigorescu." Sfatul acesta îl da un francez care ne cunoștea țara unui compatriot care... | 209 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | N-a fost, și niciodată nu s-a simțit altceva decât un smerit confident al naturii. Un suflet curat și bun, uimit în fața frumuseților acestei lumi, plin de recunoștință că i s-a îngăduit și lui să le vadă, bucurându-se ca un copil de strălucirile de-afară și descărcându-și prisosul fericirii lui în pictură, cum cântă p... | 208 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Se uită, îl fixează c-o privire din ce în ce mai atentă, deodată o lumină de fulger i se aprinde-n ochi, toată figura i se înviorează, o taină mare, ceva dumnezeiesc parcă se pregătește în el, în aer — e tresărirea operei care cere întruparea vieții. Așa îl văd pe Grigorescu, în templul naturii, oficiind. Foarte rar mi... | 216 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Ochii copilăriei!... Unde mai vezi albastrul cerului de atunci, și lanurile verzi legănându-se-n valuri sub mângâierea vântului, și umbrele norilor lunecând pe dealuri, și turmele presărate pe limpezișul plaiurilor, și pădurile pline de basme și de visuri, și toată lumea aceea proaspătă, misterioasă și strălucitoare, p... | 211 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Ceea ce vedeam nu mai era o pânză întinsă-n ramă! Era o mare fereastră, prin care-mi scăpa vederea-n larg, afară, departe, într-o câmpie vastă, ușor ondulată, scăldată toată-n lumină, în lumina aceea limpede, proaspătă, pe care-o aveam în ochi când eram copil și pe care n-o mai văzusem de atunci decât în unele visuri f... | 217 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | E soarele amiază. În aer e liniște, ș-o dulce îmbiere la odihnă. Carele din urmă, drumeții ce merg pe de lături, rumeneala pământului, verdele prăfuit al colinelor din fund, toate se străvăd ca printr-o pulbere de argint în lumina acestei senine zile de vară. Expoziția întreagă s-ar putea numi Poezia unei zile de vară.... | 208 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Ce târziu și-a putut îngrădi liniștea aceasta , care pentru firea lui discretă și mândră era de o neînchipuită însemnătate! Dar, în sfârșit, și-a cucerit-o. Acum lucra și mai grăbit, din ce în ce mai grăbit. Și mereu ofta. Cine știe ce drame tăcute se petrec în adâncul acestor suflete de foc... Fiecare pas te scoate to... | 212 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Un om fericit, s-ar zice. Ar trebui să fie. Căci a trăit frumos și liber, în religia artei lui, ș-a știut cum să-și întrebuințeze și vremea și puterile pe care i le-a încredințat Dumnezeu. Dar poate fi cineva cu adevărat fericit când ia aminte la câte-s de făcut pe lume, la câte însuși cată să împlinească într-o viață ... | 224 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Se simte bolnav, și mai ales foarte ostenit. Toată luna lui mai și-o petrece în stațiunea balneară de la Govora. Întremarea vine-ncet. Artistul arde de nerăbdarea de a pleca. Doctorii îl povățuiesc să nu mai lucreze. E ca și cum i-ar spune să nu mai trăiască. Acum vede el ce scump lucru e sănătatea. Ah, și sunt atâtea ... | 213 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Și-i cald, arde soarele-a ploaie... În frigurile, în delirul acestei supreme evocări, nici n-a băgat de seamă cum viața lui, ca printr-o rană deschisă, curgea cu fiecare strop de lumină ce-i picura din suflet pe cea din urmă pânză. Un junghi, o rupere dureroasă din încheieturi, și deodată, ca o perdea i s-a lăsat pe oc... | 209 |
Alexandru Vlahuță | ÎN AMURG | Și tot prin fereastra aceea venea, din ce în ce mai întețit, un vaiet, o tânguire adâncă, de jale care nu poate vorbi: câinele pictorului, prietenul vechi și credincios, tovarășul ciobanilor din atâtea tablouri, cerea să-și vadă stăpânul și se smucea din lanț, plângând rugător, cu glas aproape omenesc. Un bulgăraș de s... | 194 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Nu este încă opt. Ștefan Valeriu o știe după bătaia soarelui care n-a ajuns decât până la marginea de jos a șezlongului. O simte cum urcă pe bara de lemn, cum îi învelește degetele, mâna, brațul gol, caldă ca un șal... Va mai trece un timp oarecare – cinci minute, un ceas, o eternitate – și în jurul pleoapelor închise,... | 203 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Dinspre lac a strigat cineva, o voce de femeie, poate englezoaica de ieri, care îl privea înotând voiniceasca și se mira de lupta asta cu apa, ea care nu cunoștea decât brassa. Ștefan își leagănă piciorul peste bară scaunului și caută prin iarbă, fără ciorapi cum este, urme de umezeală. Știe el spre stânga, nu departe,... | 229 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Un nouveau jeune homme. Nu cunoaște pe nimeni. De câteva ori i s-a aruncat în treacăt un cuvânt, dar el a răspuns evaziv. Ștefan se teme de accentul lui nesigur și i-ar fi neplăcut să se trădeze din prima zi străin. După prânz, trece grăbit printre mese, absent, aproape încruntat. Ceilalți l-ar putea crede ursuz. El es... | 235 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | E bine să te știi aici, un animal, o vietate, un dobitoc neimportant, care doarme și răsuflă sub un soare al tuturor, pe un petic de doi metri pătrați. Dacă i-ar veni poftă să cugete, ce ar cugeta un greier despre eternitate? Și dacă, din întâmplare eternitatea ar avea gustul după-amiezei ăsteia... Se văd jos, pe teras... | 207 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | — Nu. — Nici eu. Nevastă-mea ținea morțiș să se ducă și am lăsat-o. Eu însă... Ștefan a pierdut o tură, dar a construit în colțul stâng al tablei un atac la rege foarte strâns. — Sunteți din Midi? — Nu. Sunt român. — Imposibil! Vorbiți ca un francez. Sau poate unde nu sunt eu obișnuit cu accentul de aici. Pentru că nic... | 205 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Au umblat mult, au râs, s-au fotografiat. Domnul Rey are un aparat mic de cinematograf, cu care filmează uneori scene, pe care le trimite în urmă la Paris, pentru developat. — Renée, treci acolo cu domnul Valeriu. Mai departe, în lumină. Așa, râdeți, vorbiți, să fie mișcare. — Dacă e să facem o scenă de cinematograf, ș... | 203 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Târg mic de europeni, înconjurat de obscure triburi indigene care se strâng în jurul mahalalelor, când e secetă mare și se plimbă pe ulițe cu uitături rele. Atunci, soții Rey dorm cu pușca la căpătâi. Sâmbătă seara, când se face plata lucrătorilor din plantații, Renée păzește telefonul, ca să poată cere la timp ajutoar... | 222 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Voiaj de nuntă probabil. Ea e admirabilă. Coborâse timid, cu o urmă de neglijență în ținută și Ștefan a bănuit, după ochii ei, ce noapte arzătoare trebuie să fi petrecut. S-ar fi spus că duce după ea, în toată casa, o aromă de alcov, cu perne calde, senzuale, cu un trup de amantă adormită, cu o lumină difuză de diminea... | 204 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Amant? Soț? Gigolo? Ceva din fiecare, se gândește Ștefan Valeriu, care își descoperă subit un sentiment de invidie, poate unul de umilire, el, animal tânăr de douăzeci și patru ani, viguros, odihnit și singur, așteptând nu știe de unde, o pasiune care nu vine. — Vrei să cânți un cântec, Nicolle? — Vreau. E foarte târzi... | 202 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | — Înot. — Îmi dai voie să ancorez și eu aici? — Da. Ștefan s-a culcat din nou pe fundul bărcii, decis să fie ursuz. Celălalt a încălecat peste barca lui și se joacă cu picioarele în apă, împrăștiind departe, stropi albi în soare. Ștefan Valeriu fluieră. — Bolero? — Da. A tăcut din nou. Celălalt continuă el să fluiere c... | 218 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Dar nu. Trebuie să fie o înfrângere absolută, limpede, strivitoare, de la început la sfârșit. Ștefan e cu mult înainte. Celălalt face mari eforturi. Îl aude cum gâfâie, cum încetinește ritmul, cum se întoarce pe spate să respire și să se odihnească. Cinci metri avans. Zece. Un milion. A câștigat cursa. Adversarul a răm... | 207 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Totuși, va trebui să fie cât mai repede sus. — Să ne oprim puțin. — Nu. Cum te cheamă? — Marc. Marc Bonneau. La poarta pensiunii, rochia albă de adineauri așteaptă. Ștefan o vede, se oprește la doi pași, surprins de întâmpinarea aceasta. Își dă abia acum seama că trebuie să fie ciufulit, transpirat, cu gulerul prost în... | 215 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | — Domnul Valeriu ăsta, spune grosul domn Vincent, e bolnav. Mai alaltăieri l-am prins pe terasă conversând cu stelele. Azi dimineață n-a fost pe lac, iar acum, uite-l că tace și nu se supără. Semne sigure astea, domnule, semne sigure... — Ba vă rog să-l lăsați în pace și să nu mi-l necăjiți. Nu sunt eu protectoarea dum... | 208 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Dar îți dăm dispensă specială pentru astă seară. Vii cu noi doamnă Rey? — Nu. Mă tem că e prea rece spre lac, la ora asta. Coboară amândoi aleea ce duce de la poarta pensiunii spre mal. Au tăcut brusc, de îndată ce au trecut de pragul holului în curte, surprinși de noaptea vastă, pe care nu o bănuiau dinăuntru. Abia se... | 203 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Trece din când în când un automobil, care aruncă înainte un con de lumină violentă, ce îi lovește în față și dispare pe urmă la întâia cotitură a șoselei, lăsându-i puțin stingheriți, ca intrarea unui străin într-o cameră în mijlocul unei conversații. Ștefan Valeriu observă acest prim moment de jenă și îl înscrie între... | 202 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | — Atunci... — Atunci rămâi, de vreme ce ai venit și ai vrut să vii. E culcată pe o sofa lângă fereastră și ține în mâini o carte nedeschisă. I-a răspuns, ca și când n-ar fi fost surprinsă de intrarea lui. — Vino mai aproape și șezi. Ștefan duce mașinal mâna la guler, ca și cum ar voi să-și dreagă nodul unei cravate ima... | 215 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Ea îl privește cu același zâmbet de ocrotire și cu cel mai firesc aer îi prinde ea mâna, ca și cum i-ar spune: „vezi, e foarte simplu, nu trebuie să te chinuiești pentru un nimic ca ăsta“. — Uite, uite, trece Renée Rey. Doamnă Rey nu vii să ne ții de urât? Și pe urmă, către Ștefan: — Îmi place femeia asta. Cum îmi plac... | 218 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Pentru prima oară, Ștefan o privește cu ostilitate, fără să ridice direct ochii asupra ei, de teamă să nu-i tulbure poza, dar căutând pieziș înspre ea, din reculegerea lui simulată. Cum trebuie să fi calculat femeia aceasta locul exact, în care se va opri, colonada de care se va rezema întâmplător, mâna care va rămâne ... | 202 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | E târziu pentru copii. — Aveți dreptate, doamnă. E târziu. S-a ridicat, a stins țigara, a închis cartea și a spus tuturor un politicos și global „noapte bună“. De câteva ori, ochii ei i-au căutat pe ai lui. El a privit-o întâmplător și a întors repede capul cu acea tresărire de scuză pe care o ai când, fără să vrei, ți... | 236 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Dar el, fiindcă tocmai era ocupat să-și aprindă pipa, a crezut că-și poate permite să nu bage de seamă semnul ăsta prea discret. S-a îndepărtat și, cu un pas foarte leneș, a prins să urce spre pădure, către locul lui obișnuit. Doamna Bonneau îl privea cu panică, neștiind cum să-i facă mai explicită rugămintea ei de a r... | 213 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Răspunsul ei – un singur răspuns – a răsturnat dintr-o dată o victorie de trei zile, ca la șah o singură mișcare. — Mă lași să șed lângă dumneata? El trântit cu totul în iarbă, ea numai pe jumătate, rezemată cu capul de un alun și dominându-l deci prin simplul fapt că îl poate privi de sus în jos – Ștefan simte cum și ... | 211 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | O clipă prea târziu. — Asta înseamnă? Niciun răspuns nu vine o bucată de vreme și nicio umbră nu coboară pe obrazul ei, pe care Ștefan, pândindu-l, l-ar voi devastat de dureri reprimate. Aceeași expresie certă, aceleași linii simetrice pe care le luminează un zâmbet vigilent. — Asta înseamnă? — Asta înseamnă că trecere... | 232 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Venise toată pensiunea să o petreacă pe Marthe Bonneau și toți erau gălăgioși în jurul ei, ea singură, calmă, vag intimidată de efuziunile celorlalți, parcă puțin încurcată de a nu putea fi mai comunicativă decât era obișnuit. O mângâia pe Nicolle și răspundea precis la întrebări neprecise. Într-un colț al peronului, M... | 215 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Se uită în calendar, vede că nu-i decât la jumătatea lui august, caută în ghid ce castel a rămas nevizitat prin împrejurimi, își aprinde luleaua și se duce să hoinărească. Seara, după cină, Ștefan are un moment de descumpănire: este în bună parte regretul de a se ști neocupat la un ceas pe care până ieri avea obișnuinț... | 202 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Dar până a vorbi, până a rosti întâiul cuvânt, răspunsul ia o altă întorsătură, aproape fără voia lui. — La ce mă întrebi? O știi prea bine. Ochii femeii strălucesc intens. — Adevărat?! Și îi cade în brațe, căutându-i gura, sărutându-l la întâmplare, fără alegere, nepricepută, stângace și fără experiență. Dar are un mo... | 231 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Această arie intimă de victorie, îl necăjește. Ștefan Valeriu nu se știa suficient. Hotărât lucru, mica lovitură de teatru de aseară, care trebuia cel mult să-l distreze, îl încântă. Asta e rău. „Sunt un imbecil!“. Se îmbracă repede, își trage sandalele în picioare, își trece de două ori degetele prin păr și, cu tricou... | 202 |
Mihail Sebastian | Renée, Marthe, Odette | Prima ei îmbrățișare este de o stângăcie vădită: nicio reticență sau întârziere în faptul de a ceda, dar nenumărate ezitări, care nu țin de pudoare, ci probabil de stângăcia ei. Dar bruschețea faptului, glasurile ce se aud jos în curte, patul ăsta răvășit, fereastra deschisă, ora aceasta neverosimilă, totul face din mo... | 185 |
Mihail Sebastian | Emilia | De ce Emilie Vignon s-a păstrat fecioară până în seara în care l-a cunoscut pe Irimia C. Irimia, n-aș ști să spun. Lene sau lipsă de imaginație. Totul ar fi trebuit să împiedice această târzie castitate. Exemplul prietenelor, moravurile libere ale cartierului, viața ei amărâtă și fără bucurii. Când am cunoscut-o eu, er... | 258 |
Mihail Sebastian | Emilia | Încercam să-mi revin și să-mi reiau relativele mele succese de băiat tânăr, așteptând-o în acea zi de ianuarie pe Mado, fată sprintenă cu care intrasem în vorbă nu de mult într-o gară de metro și care ezita încă să primească amorul meu. (Mai târziu abia am aflat că în cartierul lor, orice legătură serioasă presupune tr... | 201 |
Mihail Sebastian | Emilia | Pe stăpâna casei n-am privit-o ca lumea. Știu doar că la intrarea noastră, dintr-un colț, în obscuritate, s-a ridicat o umbră de femeie pe care Mado a bătut-o prietenește pe umăr și care apoi s-a strecurat pe ușă, tăcută. Nu e aici locul și nici n-ar fi interesant să vorbesc despre Mado. E destul să spun că era o camar... | 228 |
Mihail Sebastian | Emilia | De atunci, am întâlnit-o de câteva ori pe această Emilie Vignon. Mi-o trimitea Mado cu diverse comisioane și biata fată bătea kilometri întregi pentru ca să-mi aducă un bilet de amor. O văd încă în sala spitalului Trousseau, unde îmi făceam atunci stagiul de intern, cu pălăria ei de catifea albită, cu pardesiul acela l... | 204 |
Mihail Sebastian | Emilia | Ori de câte ori Emilie era încurcată sau tristă, sau mânioasă, o vedeam purtându-și mâinile de-a lungul rochiei, ca și cum ar fi căutat să le ascundă sau să le proptească de ceva. M-am gândit de multe ori de atunci, că dacă hainele Emiliei ar fi avut buzunare, viața ei ar fi fost pe jumătate mai simplă. Era în rigidita... | 212 |
Mihail Sebastian | Emilia | Avea o discreție de cârtiță. Se strecura tăcută de lângă tine, atunci când se simțea de prisos, nu vorbea, nu întreba. Când o luam cu noi în oraș, la balurile din cartier, rămânea singură să ne păzească hainele. Și când una din amicele ei avea nevoie de o însoțitoare, într-o expediție amoroasă, Emilie venea totdeauna ș... | 201 |
Mihail Sebastian | Emilia | A fi un animal vertical și a trece pe urmă într-o poziție orizontală – iată ce cred că a torturat visurile ei senzuale, dacă cumva le-a avut vreodată. Cred că misterul iubirii era întreg pentru ea în această cădere, că toată viața se rezema în acest fapt, ce depășea puterile ei. Aș cere iertare cetitorului pentru acest... | 203 |
Mihail Sebastian | Emilia | Era singurul lucru pe care l-ar fi făcut în viață bine și lesne. Știu eu? poate că ea avea o anatomie anume, și în felul ei, o grație pe care nu puteam s-o văd. Erau legături secrete în corpul ei. Când ridica un umăr, trebuia să încline un genunchi. S-ar fi spus că fiecare mișcare rupe un echilibru, ce trebuie restabil... | 218 |
Mihail Sebastian | Emilia | Va fi fost poate una din puținele bucurii ale acelei vieți, care la douăzeci de ani, nu mai avea nimic de așteptat, de nicăieri. Părea sortită să treacă neschimbată, până la moarte, și desigur, că așa ar fi trecut, dacă întâmplarea nu l-ar fi adus înainte pe Irimia C. Irimia. II N-aș putea spune că m-am bucurat în acea... | 228 |
Mihail Sebastian | Emilia | Până în toamnă, la începerea cursurilor, voia să învețe franțuzește. — Că acuma, știi, nu merge. Nu merge de loc. Vorbea greu, cu frânturi de frază neterminată și fiecare gând rostit până la capăt, era o biruință. Îmi amintea suferința lui la școală, când trebuia să spună lecția în fața profesorului de istorie: părea c... | 217 |
Mihail Sebastian | Emilia | Dar nu. Nu era el dintr-un neam de revoltați. Se întorcea cuminte în bancă, își ducea mâinile la piept și rămânea liniștit să privească și să asculte. Statura lui de uriaș nemlădios, era stângace acolo, în locul acela strâmt. Mi se părea că este în supunerea lui Irimia o melancolie de animal domesticit, care rabdă și u... | 210 |
Mihail Sebastian | Emilia | Era el într-adevăr. S-a apropiat de poartă, fără grabă, fără mirare, și-a scos șapca din cap (cu gestul secular cu care strămoșii lui își vor fi scos veacuri de-a rândul căciula) și s-a aplecat să-i sărute mâna bătrânului, o mână neagră, osoasă și jupuită. N-am râs. Era în înclinarea acestui uriaș, boltit asupra moșulu... | 211 |
Mihail Sebastian | Emilia | A fost o enormă veselie în clasă și eu însumi am făcut mare haz. Liniștit, cu fruntea îngustă, cu obrajii aspri, puțin ieșiți în afară, cu maxilarele ferme de carnivor, cu mâinile lui imense înțepenite pe cotorul cărții, Irimia C. Irimia continua să citească din Jean Racine. Un coleg de bancă, mie personal nesuferit de... | 216 |
Mihail Sebastian | Emilia | Dar îmi place să văd un animal frumos crescând la locul lui. Și uneori mi se întâmplă să sufăr privind la circ, un dulău înzorzonat cu fundulițe și zurgălăi, făcând sluj, știind că destinul lui ar fi fost să înfrunte pe o culme, lupii, în fața stelelor albe și a lui Dumnezeu. De aceea, cred, m-am purtat omenește cu Iri... | 216 |
Mihail Sebastian | Emilia | O spun aici, nu ca să mă justific, dar ca să lămuresc exact rolul pe care l-am jucat fără de vrere, în nenorocirea ce avea să urmeze: eu am făcut tot ce s-a putut ca să-l îndepărtez. Îmi plac glumele, dar acei din amicii mei care au pretins că împerecherea lui Irimia C. Irimia cu Emilie Vignon a fost o farsă de-a mea ș... | 220 |
Mihail Sebastian | Emilia | Mă întorceam desigur din când în când la masa noastră, pe trotuar, să beau sau să fumez, dar, antrenat cum eram nu băgasem nimic de seamă. Abia târziu cineva mi-a atras atenția. — Oh! regarde les amoureux! Nu-mi arde mie de glumă, mai ales acum când știu ce trist sfârșit trebuia să aibă toată istoria asta, dar și astăz... | 217 |
Mihail Sebastian | Emilia | Îi mângâiau pe amândoi, făceau aluzii nerușinate, lăudau frumusețea Emiliei, admirau puterea lui Irimia. Ei, deși puțin uluiți, își păstrau seriozitatea, ceea ce mărea ridicolul situației, fiindcă luau într-adevăr un aer de mire și mireasă. De altfel el nu pricepea nimic din ce se vorbea și rotea în jur o privire rugăt... | 201 |
Mihail Sebastian | Emilia | Rămăseseră singuri în ploaie la masă și nu știau cum să se despartă. Nu se cunoșteau, nu-și vorbiseră niciodată, nu-și puteau vorbi și cu toate acestea nu le venea ușor să se ducă la nevoile lor. O asemenea hotărâre trece dincolo de imaginația și puterea lor. Erau împreună? Trebuiau să rămână împreună. Au pornit deci a... | 227 |
Mihail Sebastian | Emilia | Sau era mai ales nevoia de a-și spune ceva. Simțeau obscur simpatia elementară, pe care o gloabă trebuie să o simtă pentru alta, când trage alături de ea aceeași povară și, cum ei nu vorbeau aceeași limbă, găsiseră într-un moment de intuiție, felul cel mai simplu de a și-o mărturisi. Dar de ce mă pierd în presupuneri? ... | 205 |
Mihail Sebastian | Emilia | Oftă. Apoi, din adâncul inimii, cu un accent de remușcare, de care n-aș fi capabil chiar dacă aș omorî un om, a mărturisit: — Și a fost fecioară, mă. Iată, aici începe vina mea, mica mea vină. Căci eu știam că Emilie Vignon era fecioară. Mai știam că în lumea ei, faptul ăsta nu are nicio însemnătate și amorul se face f... | 211 |
Mihail Sebastian | Emilia | Am fost uluit. Am alergat repede să-l caut, sperând să ajung încă la timp, ca să-l scot pe băiat din încurcătură. L-am găsit liniștit, cu liniștea omului ce și-a împăcat conștiința. Am încercat să-l scutur din inconștiența lui, să-l fac să judece, să-l conving. — Bine, mă, nenorocitule, dă-ți seama ce faci. Ești sărac,... | 234 |
Mihail Sebastian | Emilia | N-am izbutit însă să conving pe nimeni. Emilie, biet suflet care mergea unde îl trăgeai, primise propunerea lui Irimia fără mirare. Nu prea înțelegea ea de ce ține el morțiș să se însoare, dar nu avea de ce să-l refuze. Mai erau prietenele ei, care vedeau în căsătoria aceasta un bun prilej de glumă și care se grăbiseră... | 203 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.