author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihail Sebastian | Emilia | M-am întors de acolo târziu, prin noiembrie, cu zece mii de franci și cu nevasta doctorului înlocuit, o femeie urâtă și patetică. (Dar asta e o altă poveste...). Bineînțeles, mă despărțisem de Mado, cu care oricum legătura mea ținuse prea mult. Nu mai aveam prin urmare de la cine să aflu vești despre soții Irimia. I-am... | 205 |
Mihail Sebastian | Emilia | Sunt obișnuit cu moartea și nu odată am închis ochii morților în sălile albe de spital, unde mi-am petrecut tinerețea gândindu-mă la altceva decât la figurile ce se descompuneau acolo lângă mine. Ce vreți? Este o insensibilitate profesională, în fața căreia fiorul sfârșitului nu există. Moartea Emiliei însă m-a cutremu... | 217 |
Mihail Sebastian | Emilia | N-am văzut niciodată asemenea sarcină. Nu era propriu-zis anormală: simptomele erau obișnuite și pacienta răbdătoare. Dar tot trupul îi era deformat, pântecele enorm, membrele grele și depărtate de corp. Respira greu și dădea uneori ochii peste cap, cum fac gâștele îndopate. Trupul acela noduros, care scârțâia ca un sc... | 214 |
Mihail Sebastian | Emilia | Spunea că oricum este pierdută. Asta a ținut trei zile și trei nopți. Irimia pe care am vrut să-l dau afară, a rămas acolo, lângă patul nevesti-sii, tot timpul și s-a apărat cu încăpățânare împotriva mea. Nu-i cunoșteam atâta voință. A stat nemișcat, fără un cuvânt, fără un suspin privind când spre mine când spre Emili... | 202 |
Mihail Sebastian | Emilia | Și m-a târât după el, într-o sală alăturată. Emilie a murit abia a doua zi, spre seară. Nu știu cine i-a închis ochii. Am dus-o la groapă într-o dimineață de la sfârșitul lui martie, curată și însorită. Era cald și ieșisem fără pardesiu, surâzând în acea albă lumină de primăvară. Pe drum, vânzătoarele de „muguet“ desfă... | 122 |
Mihail Sebastian | Maria | Brusca dumitale mărturisire de aseară m-a surprins și m-a necăjit puțin. Crede-mă, n-o așteptam. Aveam siguranța că între noi doi lucrurile sunt netede, fără echivoc și uneori când din întâmplare mă rezemam de umărul dumitale (deși gestul ăsta îl înfurie regulat pe Andrei), o făceam cu o plăcere prietenească, aproape d... | 219 |
Mihail Sebastian | Maria | Uite, ai stricat în așa hal așezarea lucrurilor, încât acum mă întreb dacă e prudent să-ți spun că mi-erai drag și că vizita dumitale o așteptam totdeauna cu bucurie, ca pe o sărbătoare personală. Ești nesuferit – asta ești. Ieri, când ai sfârșit de vorbit, am simțit dintr-o dată că ceva se sfârșește și se încurcă și a... | 210 |
Mihail Sebastian | Maria | Ei bine, nu vreau să ne strângem mâna cu frică, să ne pândim din ochi bănuitori, să vorbim jenați despre ploaia de afară, știind că rămâne între noi doi un lucru tăinuit. Dimpotrivă. Vreau ca la sfârșitul concertului, să-ți pot cere ca altădată să mă însoțești până acasă. Cred că voi fi singură, fiindcă știi că lui And... | 213 |
Mihail Sebastian | Maria | De câte ori, spre seară, când veneai să iei ceaiul la mine, nu m-am gândit să-ți vorbesc. Dar dumneata ești un domn logic și ai replici care mă descurajează. Să știi că nu rareori, dacă îți întindeam fără apropo cutia cu țigări sau farfuria cu fursecuri, deși dumneata aveai deja o țigară sau erai servit cu prăjituri, f... | 209 |
Mihail Sebastian | Maria | Fiindcă, în fond, ești un naiv. Dumneata crezi în inteligență, bun gust, discreție, subtilitate și nu înțelegi că peste toate acestea, cineva îl poate iubi pe Andrei, da pe Andrei prietenul dumitale și amantul meu. Ți-am surprins nu o dată zâmbetul de neîncredere, atunci când mă apropiam de el să-l privesc sau să-i spu... | 202 |
Mihail Sebastian | Maria | Ți-ai scuturat țigara, m-ai privit și ai spus în treacăt, fără insistență. — „Nici măcar întâiul“. În ziua aceea, te-am urât. Fiindcă, vezi, dumneata mă sileai să judec un sentiment pe care eu îl primeam cu simplicitate, fără socoteli. Erai ca un botanist, care ar ține morțiș să-mi demonstreze, că după toate legile ști... | 206 |
Mihail Sebastian | Maria | Am râs și, ca să glumesc, l-am încurajat. Căci oricum, nu puteam să-i spun omului ăstuia simpatic, întreprinzător și sigur pe el, că se înșeală. „Domnule drept cine mă luați?“ e un răspuns profesional. Mie îmi place să trec drept ceea ce oamenii cred că sunt. Poate că dacă atunci, în primele zile din vara aceea, aș fi ... | 219 |
Mihail Sebastian | Maria | Vara trecea pe nesimțite, așa, cu plăceri mărunte. Într-o zi, m-am uitat în calendar și am văzut că era după 15 august. Prea târziu ca să mai plec din București. Erau seri calde, grele, cu nu știu ce urmă de înfiorare care mă obosea. Andrei m-a găsit lângă fereastră, cu fruntea rezemată de geam, ca pe vremuri, în adole... | 222 |
Mihail Sebastian | Maria | Scriu repede, fără să mă recitesc. Am, povestindu-ți toate acestea, sentimentul exact al obscenității lor. Da, cu complicitatea unui automobil, a unei seri de august și a unui surâs, am devenit amanta lui Andrei. Eu care păstrez din iubire un gust amar de timp pierdut, nu aș avea poate dreptul să regret această „intrar... | 202 |
Mihail Sebastian | Maria | Mi l-a dat mie să-i luminez drumul la cotituri. Era ceva pasionant, absorbitor. Nu aveam înainte decât fâșia albă a farurilor din față, pe urmă o dungă neagră, mată și mai departe, foarte departe, pata incandescentă a farului mic, pe care îl mânuiam eu. Cu două degete, cu o slabă apăsare a lor, deplasam lumina asta nes... | 205 |
Mihail Sebastian | Maria | Vorba suna frumos. Nu râde. Vorba suna frumos, ca un refren de romanță nouă, cu strofe oribile, pe care le cânți totuși și îți plac pentru o frumusețe a lor trecătoare. Dumneata n-ai să înțelegi asta, dumneata care ești prea inteligent ca să înțelegi. L-am urmat. II Am rămas acolo două săptămâni. Era un sat dincolo de ... | 205 |
Mihail Sebastian | Maria | Crede-mă pe mine: un automobil bun de plecare, este o primejdie. Unul sfărâmat, la 40 de kilometri depărtare de oraș, e o garanție de constanță. L-am sfărâmat pe al meu. — Ești nebun. — Sunt. Ai să recunoști în convorbirea asta stilul lui Andrei, stilul acela despre care dumneata spuneai că este cordial și ingenuu, voi... | 201 |
Mihail Sebastian | Maria | Știu eu? trebuie să fie ceva asemănător melancoliei sfârșiturilor de vară, când soarele este încă întreg și lumina este încă albă, dar creștetul copacilor se înfioară seara de presentimentul declinului ce vine, și pe care ei îl poartă în ființa lor ca pe un jar intim, învelit în miez de pâine. Era cuceritor Andrei în a... | 201 |
Mihail Sebastian | Maria | — Și cu toate acestea nu putem rămâne. — De ce? — Foarte simplu. Eu nu am decât rochia asta de pe mine, dumneata numai costumul pe care îl porți. A râs, m-a sărutat, și-a aruncat repede haina pe umeri și a fugit, strigându-mi doar că se întoarce până la prânz. A fugit kilometri până la șosea, a oprit întâia mașină, s-a... | 316 |
Mihail Sebastian | Maria | – nu ca într-o evocare disperată de lucruri pierdute, ci ca o cunoaștere domoală și odihnită a unui peisagiu, în care trăiești cu sentimentul că este pentru totdeauna al tău. Andrei a fost de atunci în nenumărate rânduri, brutal, obscen și rău, dar toate acestea și multe altele – o, nemăsurat mai multe decât ți-aș pute... | 337 |
Mihail Sebastian | Maria | M-ar bucura enorm să nu știe nici ce sunt, nici unde le-a auzit, și să le ducă, așa, cu el, nepăsător, cum duci în buzunarul dinăuntru al paltonului o scrisoare veche de anul trecut, pe care ai uitat-o, crezând că ai pierdut-o. Eu, oricum, nu l-am întrebat niciodată nimic despre asta. III La București am revenit târziu... | 264 |
Mihail Sebastian | Maria | Mă obosea „atmosfera de senzațional“ care mi se pregătea. Am încercat să-i explic toate acestea lui Andrei. I-am spus că nu mă jenez de nimeni, dar că ar trebui să-i dăm amorului nostru timpul să-și găsească singur „formula socială“ care îi convenea (nu cred să fi întrebuințat atunci termenul ăsta oribil, dar asta voia... | 213 |
Mihail Sebastian | Maria | Nici n-am încercat. Dar am rămas la hotărârea mea. Eu aveam nevoie de o casă în care să fiu singură și să fiu stăpână: o odaie în care nimeni să nu poată intra fără a bate la ușă, un scrin în care să încui ce vreau, patru pereți între care să mă pot aduna departe de toți și de tot. „Temperament de castelană“ mi-ai spus... | 239 |
Mihail Sebastian | Maria | Casa a fost singurul lucru pe care mi l-am păstrat, restul intrând pe încetul, zi cu zi, în stăpânirea lui Andrei, care știa să ceară și să ia cu un adevărat instinct de copil teribil. Îmi era plăcută apariția lui agitată, felul lui de a suna nervos și răstit, gestul cu care își arunca din prag pălăria, întrebările lui... | 230 |
Mihail Sebastian | Maria | Când anume mi-a devenit Andrei indispensabil, mi-ar fi greu să spun. E probabil că n-a fost un moment precis. Iubirea mea pentru el a crescut sedimentar, lent, din lucruri mici, din obiceiuri, până ce într-o zi m-am trezit prizoniera lui. Multă vreme, m-am crezut liberă, l-am privit detașat și pentru motivul că îl jude... | 201 |
Mihail Sebastian | Maria | Între noi, în intimitate, încerca tot felul de substituiri și diminutive afectuoase, pe care le refuzam cu îndârjire. — Te previn, Andrei, că ori de câte ori ai să mă chemi altfel de cum mă cheamă, n-am să răspund. Suferința lui adevărată era însă când trebuia să mă prezinte unui străin și atunci, contând pe jena mea, ... | 202 |
Mihail Sebastian | Maria | Uite Anny. Toată lumea în sfârșit: Lulu, Lily, Ritta, Gaby... Numai tu... numai tu..., Maria, ce nume de provincie! Râdeam. Mă amuza sincer pasiunea lui pentru numele șifonate, nostime, boțite, nume ce să se poată scrie cu un y sau cu un e mut, sau cu o dublă consoană, estetică ușoară pe care Andrei o va fi învățat din... | 213 |
Mihail Sebastian | Maria | Foarte târziu, abia peste vreo doi ani, la Paris, într-o împrejurare care pe dumneata te-ar fi făcut să râzi, dar care pe mine m-a emoționat cu adevărat, Andrei a convenit că în definitiv un nume nu e nici mai bun nici mai rău decât altul, ba chiar a recunoscut că al meu mi se potrivește și-mi seamănă. Fuseserăm în Rue... | 212 |
Mihail Sebastian | Maria | — Maria, am fost un dobitoc și n-ar trebui să mă ierți. Porți exact numele care ți se cuvine, un nume fără grație vizibilă, un nume care nu suportă diminutive, mândru ca tine, simplu ca tine, poate puțin prea grav, fiindcă uneori te-aș vrea altfel, mai sprintenă, mai neliniștită, nu așa cum sunt eu, pentru că eu sunt d... | 217 |
Mihail Sebastian | Maria | Să dureze! Vezi, asta trebuie să fi fost, nu numai în raporturile mele cu Andrei, dar cu toată lumea și cu viața însăși, eroarea mea cea mai gravă. Să dureze! Mă înspăimântă gândul că ceva poate să fie nimicit complet, că un lucru, un om, un sentiment sau numai un obicei poate să dispară de azi pe mâine și mă obsedează... | 211 |
Mihail Sebastian | Maria | Eternitate ieftină desigur, a mea și a lui, dar care trebuia apărată cu băgare de seamă, împotriva atâtor lucruri. Și dacă prezența lui fantezistă, zgomotoasă și inegală, prezența lui de mic aventurier, care terorizează și impune, îmi era dragă și îmi era necesară, pentru că asta aducea ca un fel de briză de dimineață ... | 232 |
Mihail Sebastian | Arabela | Am respins azi încă o ofertă. Sper să fie ultima. J. K. L. Wood, corespondent și redactor la New-York Herald m-a privit cu o sinceră stupoare, a rupt cecul pe care îl plimbase jumătate de oră pe masa mea și mi-a spus sec: „Domnule, nu sunteți un om de afaceri“. Nu sunt. Dar gândul că aș fi putut povesti pentru un magaz... | 227 |
Mihail Sebastian | Arabela | În fotografie am prins-o cu mâna ridicată brusc spre mine – gest speriat care nu era al ei fiindcă voia cred, să-mi spună s-o aștept o clipă pentru poză. Îmi imaginez fotografia asta mică apărând într-un ziar și mă cutremur. Nu e nici decență, nici prejudecată, nici sentimentalism: dar păstrez pentru mine lucrurile car... | 202 |
Mihail Sebastian | Arabela | Când am intrat, era liniște. Liniștea, care precede la circ numerele de salt mortal. Mi-am aruncat ochii pe program. Trio Darties Dikki et Miss Arabela Deoparte și de alta a pistei, la mare înălțime, erau două bare pe care, ca într-un cadru, se legănau doi atleți în roșu. În centru, o bară de lemn, legată cu două frâng... | 211 |
Mihail Sebastian | Arabela | Brună, decorativă, într-un maieu argintiu, cu o brățară de pietre mari pe brațul drept, picior peste picior, privea de acolo totul cu o nepăsare absolută, purtând doar în colțul stâng al buzelor, un surâs întâmplător. Toba mică bătu precipitat. În jurul meu, nu se auzea respirația nimănui. Pe urmă, o bătaie surdă de to... | 201 |
Mihail Sebastian | Arabela | Tot pasajul ăsta ar trebui suprimat la drept vorbind. Obicei stupid de cabotin, care nu-și poate uita meseria și vorbește într-una de ea. Să revin deci la acea seară de noiembrie, când nu eram decât expert tehnic al Ministerului Sănătății din România pe lângă Comisia Internațională de Cooperare Medicală. Numărul se ter... | 204 |
Mihail Sebastian | Arabela | Miroase acolo a nisip, a balegă, a sânge și a parfum – miros răvășit, complicat, pe care nu l-am cunoscut decât acolo și pe care îl țiu minte cu o precizie ascuțită. Femei elegante se plimbau de la boxă, la boxă, să mângâie o coamă neagră, să șteargă fruntea pătată a unui mânz, să întindă zahăr cumpărat la intrare, cal... | 202 |
Mihail Sebastian | Arabela | A primit-o și pe urmă, când și-a amintit că nu era voie să se fumeze acolo, și cum amândoi rămăseserăm cu țigările în gură neaprinse, m-a întrebat dacă nu vreau să viu la ea în cabină, să fumez. — Uite, e aproape. Întâia ușă pe stânga. Am urmat-o, surprins de simplicitatea propunerii. Îmi vorbise ca unei cunoștințe vec... | 229 |
Mihail Sebastian | Arabela | Doar cel mai tânăr dintre ei, băiatul firav pe care în pistă nici nu-l văzusem decât la sfârșitul numărului, și-a ridicat capul deasupra ligheanului peste care se spăla gol până la brâu și m-a privit un moment. — Beb, îl numi femeia. Pe urmă, îmi făcu semn să viu la măsuța ei de toaletă. Îmi aprinse țigara și apoi o ap... | 202 |
Mihail Sebastian | Arabela | — Interesant? Nu știu. Obositor. Nu este așa, Beb? Obositor. Își petrecu mâinile după ceafă și își legănă capul între brațele ei rotunde. — Și eu doar, nu fac nimic. Privesc de sus, cum lucrează ei. Dar luminile, dar aparatele astea prost înșurubate, dar galeria care râde... Dacă ai ști cum apasă toate astea... Era un ... | 218 |
Mihail Sebastian | Arabela | Cu primii doi sfârși repede (erau cei doi atleți în roșu, pe care îi văzusem executând saltul mortal). Unuia îi comandă să-și vâre în buzunar batista, care ieșea exagerat din haină, celuilalt îi arătă o ușoară pată pe rever. — Mâine nu cumva s-o mai văd. Deschise un sertar și scoase de acolo o sumă de bani, pe care o î... | 210 |
Mihail Sebastian | Arabela | Scena de familie, la care asistasem, ar fi trebuit să mă amuze și simțeam totuși că mă emoționează, prin aureola de dictator a femeii aceleia tinere, prin supunerea copilăroasă a tovarășilor ei, prin respectul lor speriat față de ea, prin îngăduința ei ironică și poruncitoare față de toți. Mai tânără decât ei – cel mul... | 205 |
Mihail Sebastian | Arabela | — Dacă vrei, i-am spus, mergem împreună undeva pe aproape să bem ceva și să mai stăm de vorbă. — Bucuroasă, dar e păcat de spectacol că-l pierzi. Am ieșit. Ploua mărunt, ploaie de noapte, în care totul pare ud, lumina felinarelor, lumina vitrinelor, zidurile caselor subit incendiate de farurile unui automobil ce trece.... | 251 |
Mihail Sebastian | Arabela | Am ascultat în seara aceea povestea Arabelei, fără să fiu surprins și fără s-o întreb de nimic, lăsând-o să vorbească în buna ei voie despre ce s-o nimeri. — În leagănul ăla alb, pe care l-ai văzut la circ, m-a suit întâia dată un elvețian, director de cabaret, undeva lângă Montreux. Zicea că nu-i angajează pe băieți, ... | 222 |
Mihail Sebastian | Arabela | De obicei nu fumez, dar nu sunt obișnuită să refuz ce mi se dă – fiindcă nici nu sunt obișnuită să mi se dea – așa că țigara dumitale am primit-o. Cred că nu te-ai supărat. Am lăsat-o să vorbească vreme multă. Numai țin minte astăzi despre câte mi-a povestit. Lucruri obișnuite, întâmplări mărunte, reflexii, întrebări, ... | 217 |
Mihail Sebastian | Arabela | Eram de bună credință. — Nu, mi-a răspuns. O să dormi în pat. E destul de mare pentru amândoi și nu e imposibil să ne înțelegem. Am primit pentru că mi-era totuna și nu mi se întâmpla pentru prima oară să mă culc cu o femeie prietenește, în camarad, căci adesea, după o petrecere, se întâmpla să vină sus la mine diverși... | 209 |
Mihail Sebastian | Arabela | Când am lăsat-o din brațe, s-a întors spre fereastră și a adormit imediat, adânc. Îmi spusese doar că era obosită. II N-am încercat niciodată să explic nimănui, cum a rămas Arabela cu mine și cum am primit eu, atât de îndărătnic în dorul meu de libertate, această complicație plină de urmări grele. Totul a fost așa de s... | 203 |
Mihail Sebastian | Arabela | Dar cum să explic sentimentul de liniște, pe care l-am avut din acel prim ceas, aerul familiar pe care Arabela îl aducea în odaia mea, timbrul de amintiri comune, pe care îl simțeam în pasul ei prin casă? Știa să deschidă exact sertarul care trebuia, să găsească lucrurile la locul lor, să aprindă lumina, fără să mă înt... | 238 |
Mihail Sebastian | Arabela | Prin ce miracol Arabela învinsese din primul ceas, chemarea mea de vagabond în iubire și mă fixase, aș izbuti poate să spun, dacă mi-aș da osteneala, dar de ce să încerc explicații de psihologie pentru un lucru atât de firesc și pe care îl acceptasem cu atâta bună voie? Nu, nu. Arabela ar râde dacă ar citi. Tot ce țin ... | 207 |
Mihail Sebastian | Arabela | N-am avut multe femei în viața asta a mea. Destule oricum. Atâtea câte poate avea orice bărbat de urâțenie obișnuită, când e amabil și când știe, uneori, să fie stăruitor. Nu mă laud cu asta, căci știu prea bine că cel din urmă amic al meu, mai înalt decât sunt eu, mai brun și cu un obraz mai plăcut, a cunoscut de zece... | 209 |
Mihail Sebastian | Arabela | Era ceva atât de conjugal și de matern în ea, (aerul ei grav din seara în care o cunoscusem, încruntarea poruncitoare, cu care acum îmi purta mie de grijă, cum atunci îi purta de grijă lui Beb sau lui Dik) încât gândul că cineva ar putea să o ia pe Arabela drept o eroină sumbră de roman, mă făcea să râd copilărește, cu... | 242 |
Mihail Sebastian | Arabela | În țară, cu mine, pe de altă parte, nu puteam să o iau, din foarte multe pricini (între care trebuie să socotesc și oarecare lașitate, căci mi-ar fi fost greu să apar cu Arabela în București unde mă așteptau o mulțime de prieteni onorabili și mai ales, o femeie – Maria – pe care o iubisem pe vremuri inutil și la a căre... | 201 |
Mihail Sebastian | Arabela | Un avertisment în primul rând pentru gravă neglijență în serviciu. Pe urmă punerea în disponibilitate. Dacă n-am fost dat în judecată și n-am fost pedepsit mai grav, este pentru că între timp, Andrei Giorgian, un prieten, fost mai demult deputat de Turda din diletantism, ajunsese foarte serios subsecretar de stat la ex... | 222 |
Mihail Sebastian | Arabela | Era comic să știu că în ochii lumii eu sunt căzut pradă acestei fete brune, care în clipele ei cele mai ascuțite de pasiune, nu știa să surâdă altfel de cum surâdea altă dată, sus, în leagănul de mătase, absentă și ostenită. III Lucrurile au mers foarte bine, cât timp am avut bani. Vreo patru luni. Îmi rămăsese din vre... | 205 |
Mihail Sebastian | Arabela | De astă dată îmi găsisem altă ocupație: mă plimbam dimineața la Luvru, iar după masă, citeam la Biblioteca Națională, totdeauna la același fotoliu – 118 – și sub aceeași lampă cu glob verde, Viețile Pictorilor de Vassari. Îi eram recunoscător Arabelei de a mă fi scos fără voia ei de pe drumul unui destin rezonabil și d... | 225 |
Mihail Sebastian | Arabela | Aceste luni idilice, s-au terminat brutal odată cu întoarcerea la Paris, când făcând socoteala banilor ce îmi mai rămâneau, am găsit un rest de 6000 de franci. — Trebuie să fac ceva, i-am spus Arabelei și am ridicat încurcat din umeri. — Trebuie să facem ceva, a corectat ea. Seara, când m-am întors acasă, am găsit-o bi... | 224 |
Mihail Sebastian | Arabela | — Ei pentru 45 de centime. — N-ai dreptul să vorbești așa: habar n-ai ce însemnează 45 de centime. A – și să nu uit; încearcă să fumezi gauloise: sunt mai ieftine și mai gustoase. — Mizeria care va să zică... am reflectat cu un oftat într-adins exagerat, ca să ascund reala mea îngrijorare. — Nu mizeria. Certitudinea. P... | 225 |
Mihail Sebastian | Arabela | Undeva pe lângă Porte de Versailles. Nu-mi aduc aminte să fi fost o singură zi, în care să nu fi văzut pe la ferestre rufe ude întinse la un soare mai mult presupus, căci nu se vedea niciodată, printre streșinile unite. Se auzea în fiecare zi, la același ceas, un fonograf cu discuri vechi – voce răgușită, încăpățânată ... | 193 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | CÂND, ÎNTR-UNA DIN ULTIMELE zile ale acelui februarie cu soare, Adriana, întoarsă la prânz de la școală, se opri în prag și spuse că “nu se simte bine”, doamna Dunea înțelese că ceva neobișnuit se întâmplă cu fata ei. Nu o durea nimic. Era doar palidă și își simțea ochii calzi. Încercă a doua zi să se ducă la școală, d... | 213 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Chemat din oraș, domnul Iuliu Dunea, care nu le cunoștea pe eroinele fetei lui, o întrebă părintește dacă nu cumva îi e deranjat stomacul. Nedelicateță la care fata răspunse cu un hohot de plâns, aruncându-se în brațele mamei, care tocmai intra pe ușă. Părinții se întrebară din ochi, peste capul aplecat cu disperare în... | 206 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Era al unui copil și avea totuși în liniile lui drepte o ciudată trăsătură de asimetrie și destindere. Pieptul acela de băiat abia mai răsărit se rotunjea ușor în jurul celor două puncte roșii și avea în mișcarea regulată a respirației o înălțare aproape voluptuoasă de sân. Dacă Adriana n-ar fi ținut cu îndărătnicie pl... | 220 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Încercă gestul. Dar un instinct sigur îi porunci să-l oprească la timp. Nu știa precis de ce, dar simți că este în bucuria ei un lucru nepermis. Vocea corectă a doctorului, zâmbetul stânjenit al mamei, tăcerea ce se făcuse brusc, toate acestea la un loc și încă ceva mult mai puternic și mai adânc decât gesturile lor, c... | 206 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Adriana amenința casa întreagă cu accesele ei de plâns, gata să se pornească la întâia vorbă, spusă prea tare sau prea încet, în odaia alăturată, în curte sau undeva prin vecini. Nu suferea zgomotele. Nu suferea liniștea. O indispunea umbra ștearsă a serii, când pe la ceasurile șase (era în martie) lucrurile din curte,... | 205 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Se mișca atunci febril, cu gesturi repezi, părăsind un lucru început pentru altul, de care uitase cu o zi înainte și pe care avea din nou să-l lase peste două minute, neîndemânatică și proastă, țipându-și enervarea prin toată casa, peste capul tuturor, până ce, obosită de efortul acesta, rușinată de aceste mici mizerii... | 222 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Era o senzație de alunecare înceată. Nicio asprime în trupul acela destrămat. Simțea numai cum trăiește fără dimensiuni, într-o aceeași carne blândă și umedă, la fel de neprecisă pe pulpă, pe brațe, pe obraji, substanță elastică și moale, miez cald de pâine neîncepută, cartilaj crud de stridie palpitând într-un sânge c... | 204 |
Mihail Sebastian | Întâiul sânge | Fu întâia senzație fermă în acea pierdere, îi lipi de coapse și îi apăsă băiețește în carne. Se afla, în sfârșit, mădular cu mădular, își refăcea corpul subțire între perne. Era o încordare cruntă, disperată, ce trebuia să-i înfrângă moleșeala, să-i descurce țesuturile adormite, să-i biciuiască membrele paralizate. Se ... | 134 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | ÎNTÂMPLAREA TRECUSE FĂRĂ alte complicații sentimentale. Mama Adrianei avea pentru crizele sufletești ale fiicei ei aceeași înțelegere îngăduitoare și oarecum neatentă, pe care cu douăzeci de ani în urmă o avusese pentru propriile ei tulburări și taine: știa că au să treacă. Dacă n-ar fi oprit-o un sentiment neobișnuit ... | 210 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | În fața patului Adrianei, Maria Dunea își aminti, ca la o margine de drum, tot ce fusese viața ei obscură de fiecare zi și oftă încet. Iar Adriana din această tulburare a mamei și din gravitatea cu care îi spusese să se odihnească, fiindcă trebuie să fie obosită (de unde știa că are nevoie de odihnă? ), păstră credința... | 206 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Vizitele prietenelor, rare dealtminteri, erau primite în prezența întâmplătoare dar infailibilă a unuia din părinți. Cât privește învățătura, nu era nicio primejdie. Câteva săptămâni de lipsă de la “Notre Dame d’Avignon”, școală de limbi moderne, pictură și bune maniere, erau o pierdere reparabilă. Nici măcar premiul d... | 213 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Nu o mai interesa banda aceea de zănateci, care urlau și se băteau, tocmai când se întorceau fetele de la școală, ca să-i vadă și să-i admire poate. Câțiva pași mai departe, un domn se înclină respectuos din pragul unei prăvălii, “Am onoarea, domnișoară Dunea.” Adriana roși. În trecere, își privi în oglinda unei vitrin... | 219 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | (Aprilie? Să nu fi înflorit încă salcâmii pe bulevard sau a trecut pe lângă ei, fără să-i vadă? E și greu să observi toate lucrurile, când ești atât de obosită. Nici pe domnul Popescu nu l-ar fi văzut, dacă nu i-ar fi strigat el: “Am onoarea, domnișoară Dunea!” Ce nostim era!) Din spate o colegă îi strecură o hârtie. A... | 218 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Plângea frumos și fără zgomot, pentru plăcerea și necazul ei. Iar Adriana, tristă și ea, dar de o tristețe superioară, continua să deseneze cu o convingere și cu o atenție atât de profunde, încât s-ar fi spus că pentru ea nici dimineața care năvălea pe fereastră și punea mari pete de lumină pe podele, nici prezența ost... | 242 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Adriana căută în amintire o vorbă, se uită împrejur cu băgare de seamă, ca și cum de acolo, de la gratiile de fier, de la pietrele străzii, ar fi trebuit să afle ce să spună, ridică ușor capul și, zărind o creangă ce se apleca albă peste poartă, prinse iluminată simbolul și, pe de o parte convinsă că își dezvăluie astf... | 236 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Aerul era înviorător. Dacă n-ar fi știut ea cât e de tristă viața, ar fi râs și i-ar îi privit pe liceenii care treceau. Drept în fața liceului, o ajunse din urmă Margareta și o întrebă dacă o supără mergând cu ea spre casă. Adriana primi cu răceală. Câțiva băieți care tocmai ieșiseră pe poarta liceului își scoaseră se... | 220 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Deodată se opri. — Adriana, știi că și pentru mine au înflorit salcâmii? Fu un moment de buimăceală, în care amândouă fetele nu știură ce să creadă, una neînțelegând de unde a putut fi aflat secretul ei, cealaltă întrebându-se dacă nu cumva se va fi înșelat asupra înțelesului vorbelor surprinse la școală. Până la urmă ... | 202 |
Mihail Sebastian | Dar nu vezi că au înflorit salcâmii? | Adriana intimidată de veste, amândouă emoționate, fericite. Pe pragul porții, aștepta doamna Dunea și le făcea de departe semn. — Vedeți, v-am adus-o pe Adriana până acasă, ca să n-o mănânce lupii. — Ești o fată bună, Margareta. Eram într-adevăr îngrijorată. Știi, după gripa pe care a avut-o… Doamna Dunea regretă imedi... | 167 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | “ADRIANA SE FACE FRUMOASĂ”, îi spuneau de la o vreme doamnei Dunea cucoanele care o vizitau, când din întâmplare, în căutarea unei cărți, fata intra în salon să le spună bună ziua. “E o fată mică”, protesta mama cu o modestie cochetă. Iar Adriana, preocupată de cartea pe care venise s-o caute, ca și cum n-ar fi auzit c... | 248 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Amănuntul acesta îi dădea piciorului o expresie zveltă, sprintenă: tot trupul părea că izbucnește hotărât, ca sub apăsarea unei puteri dinlăuntru. Dar acestea nu erau decât detalii de duminică. Fiindcă atunci Adriana schimba șorțul de uniformă, sub care trupul își atenua frumusețea, și își punea o rochie de stradă, des... | 232 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Surpriza lui fu sinceră. Ei, dar nici nu te mai recunosc. Ce verișoară strașnică am! Da știi că te-ai făcut frumoasă! Evident, Adriana știa. Roși totuși și protestă vag. — O, ești drăguț. Un ceas le fu de ajuns ca să se obișnuiască; doamnei Dunea pentru ca să servească dulcețuri și să întrebe vești de acasă, Adrianei p... | 212 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Adriana, care pentru moment roșise și se intimidase într-atâta încât avu nevoie să se înece pentru a explica brusca ei tăcere, se obișnui repede cu acest fel de a merge și îl găsi normal. Vorbeau acum amândoi, antrenați de mers, râzând zgomotos când se întâmpla să-și descopere simpatii de cinematograf comune, supărându... | 221 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Lângă Paul, la brațul lui, era liniștită. Când, din depărtare, zări întâile lumini ale centrului, când, apropiindu-se, prinse vag o frântură din cântecul orchestrei și din rumoarea scăzută a plimbării, ea își îndreptă din instinct umerii, încetini pasul și se ascunse absentă sub borul gamenului. Trecu printre mese grav... | 201 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Lucreția o privise de la o masă depărtată cu ochii ei mici și vineți, iar mai de aproape, într-un grup familiar. Elvira se oprise de câteva ori din vorbă și se uitase ca din întâmplare spre ea, reluând imediat discuția, ca și cum nici n-ar fi văzut-o. Dar Adriana cunoștea acest fel de a vedea “ca din întâmplare”. Luni,... | 211 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Adriana închise ochii, pentru ca să șteargă din față imaginea meselor cu țapi, scrumiere și alune și reținu, în singurătatea ei de o clipă, numai tremurul viorii și nedefinita înfiorare a obrazului bărbătesc de lângă ea. Reveria îi fu întreruptă de apropierea Ceciliei Coteanu și a părinților ei. Veneau de la o conferin... | 213 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Știa numele tuturor, dar nu-i cunoștea pe fiecare în parte. Erau aceiași băieți pe care îi văzuse într-o zi salutând-o în fața liceului pe Margareta. Făcură în tăcere ocolul grădinii din față și se pregăteau să-l înceapă din nou, când, de la o masă alăturată, Elisabeta Donciu, cea mai bogată fată din D… făcu un semn un... | 210 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Ridică de aceea din umeri cu o mișcare indignată, ce voia să spună că nu e chip să nu auzi, când cineva are prostul gust de a vorbi prea tare, și se întoarse decisă spre Paul. Îl regăsi visător, ascultând aceeași melodie tristă pe care orchestra o reluase de astă dată în surdină. Adriana își rezemă discret fruntea în p... | 245 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Acasă, Adriana trebui să cedeze patul ei mosafirului. Ea avea să doarmă pe o dormeză, într-un antret care despărțea dormitorul părinților de dormitorul ei. Se dezbrăcă repede, nerăbdătoare să se găsească odată în așternut și să viseze. Îi plăcea de la o vreme patul. Îi plăcea să-și simtă trupul gol cum se destinde într... | 225 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Mâna se plimba mirată pe sân și cuprindea rotunjimi noi, nuanțate. Tot ce Adriana simțea că rămăsese băiețesc în ea, era pântecele: supt, drept și încordat. Îi fusese teamă în seara aceea că, schimbându-și patul, nu va regăsi aceste mici bucurii în așternutul mai aspru al dormezei. Dar după ce se suci puțin sub cuvertu... | 224 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Îl însoțea cu gândul pe Paul în plimbarea lui și-l aștepta să se întoarcă. Cu ochii deschiși mari în întuneric, urmărea ca într-un vis dublu și ascunsele bucurii ale veghei ei, și imaginea vărului plecat. Târziu, ușa antretului se deschise încet. Paul se strecură ușor pe lângă perete, cu respirația oprită de teamă să n... | 223 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Deșteptăciunea ei nu era nici neliniștită, nici întreprinzătoare; nu avea inițiativa întrebărilor pe care și le punea. Dacă întâmplarea îi aducea înainte o taină, ea se silea să o dezlege, dacă nu, nu. Adriana nu cunoștea probleme: cunoștea lucruri. Singurele nuduri bărbătești pe care le văzuse erau ale tatălui ei și a... | 215 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Degetele ei știau și pe întuneric să urmărească desenul pe covor, coapsa ei simțea și în somn cutele cearșafului, pulpa iubea mângâierea zgrunțuroasă a peretelui, gâtul recunoștea după moliciune pernele. Cât de netedă era pielea omului care dormea acum acolo în toropeala acelor lucruri? Trunchiul lui se subția la fel s... | 218 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Ghici între gustul aspru al tutunului și nuanța acidă a unei colonii proaste, un miros animat de sudoare bărbătească. De cum izbuti să afle ce anume lucru era străin în această aromă, se adânci pasionată în căutarea ei, își ascunse capul în perne și o gustă încet, prelung, cu întreruperi scurte ce îi măreau plăcerea, c... | 204 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Puse caietul pe masă, fără să-l privească și încercă să se scuze. — Dar, Adriana, n-am vrut decât să glumesc… Îi fu mai ales rușine de doamna Dunea, care, la strigătul fetei, ieșise din casă și rămase uimită în prag privind scena. Încercă să-i explice și nu știu cum putea să-l creadă vinovat și nu era. Se grăbi să stab... | 204 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | De aceea această abundență de protestări nu îl surprinse. Renunță pur și simplu. Dar Adriana știa cât trebuie el să sufere. Ar fi vrut numai să-i arate că ea este alături de el, că îl înțelege, că îl iartă, că îl iubește poate. Se apropie de pian, îl deschise, aprinse cele două lumânări electrice (era ziuă încă, dar lu... | 223 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Începea în sfârșit să simtă că e în casa aceea un aer apăsător și străin, o chemare obscură, o căutare și un efort către ceva intens și exasperat și vag… Revedea scena de dimineață, disperarea nemotivată a fetei, țipătul ei, mâinile ei tremurătoare și mai ales ochii aceia mari, care dogoreau acum în lumina galbenă a be... | 201 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Odată singur, Paul căută documentul, îl recunoscu după coperțile lui verzi și îl ținu câteva clipe în mâini, fără să-l deschidă. Pe urmă, curajos, gata să întâmpine orice mărturisire, întoarse coperta. Era un caiet de dictando, cu marginile liniate cu cerneală roșie, cu foile scrise numai pe o pagină, cu titluri mari ș... | 203 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Luni dimineața, Adriana avu la școală succesul așteptat. Toate fetele o întrebau. Chiar Cecilia Coteanu, fără să se adreseze direct, luă parte la admirația clasei, atestând cu glas tare: — E un tânăr foarte frumos. Adriana le răspunse tuturor cu modestie. Numai cu Margareta vorbi mai pe larg. Avea nevoie de sfatul ei. ... | 206 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Sărută-l. Și pentru că Adriana păru speriată: — Eu, în locul tău, așa aș face. Urmă o mică scenă de jurăminte și îmbrățișări. Adriana se despărți de Margareta, liniștită; ultimele ei opuneri morale fuseseră înfrânte. Se va lăsa în voia lucrurilor. Acasă nu-l găsi pe Paul. Domnul Dunea trimisese din timp vorbă că vor de... | 229 |
Mihail Sebastian | Paul și Virginia | Simți cum mâinile fetei alunecă de pe umerii lui și cad. Răsuflarea ei adâncă îi mângâie obrazul lui aspru ca un abur depărtat. Când ridică privirea, băgă de seamă că ține în mâini un trup inert: fața Adrianei era palidă, buzele umede păstrau un surâs nesigur, ochii întredeschiși căutau ceva dincolo de el. O aruncă bru... | 203 |
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | ÎNTR-O DIMINEAȚĂ DE DUMINICĂ, dinspre sfârșitul lui octombrie, doamna Dunea primi o vizită care emoționă întreaga stradă și scoase vecinele pe la porți: doamna Rozalia Donciu, soția prefectului, coborî din automobilul prefecturii. Gazda fu surprinsă, dar o primi cu simplicitate. — Nu știam că v-ați întors. Toată lumea ... | 209 |
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | “Știi, chestiunea asta, în fond, n-are nicio importanță”, părea că spune. De astă dată faptul era următorul: ea adusese de la Paris o profesoară de pian pentru fiica ei, Elisabeta. Franțuzoaica nu primise să vină, decât cu condiția de a i se garanta ore multe și bine plătite. Doamna Donciu i le promisese și acum încerc... | 212 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.