author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | Erau de față Cecilia, galbena Lucreția, Adriana, Elvira, Margareta – strânse toate pâlc pe un divan, șoptindu-și din când în când un cuvânt, chicotind sau dându-și discrete lovituri cu cotul. Vizita aceasta era un eveniment. Așadar, aici primea Elisabeta Donciu, aici aveau loc acele elegante ceaiuri, la care nimeni nu ... | 227 |
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | De doi ani părăsise școala și de atunci prestigiul acesta crescuse. O vedeau uneori pe stradă, la fel de neatentă, la fel de visătoare, ducând totdeauna în mâinile ei înmănușate un lucru de nimic, din care făcea ceva grațios, simplu și cuceritor: un pachețel alb, o carte, o poșetă, o floare. Portretul ei de la balul st... | 216 |
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | Intră. Era urmată de Getta Nelizaratos, grecoaica aceea frumoasă, și de Gelu. Purta o rochie lungă de mătase neagră, simplă, cu mâneci lungi. La mâna stângă lucea un lanț subțire de argint: era singura ei podoabă. Schimbă câteva vorbe cu mademoiselle Vital, răspunse modest la întrebările pe care i le puneau, toate deod... | 216 |
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | Elisabeta râse veselă. — A, pe tine te uitasem. Nu cunoști pe aceste dudui. Vino să ți le prezint. Și luându-l de mână, îl duse în fața divanului și îi numi pe rând pe fiecare din fete. — Și acum, eu mă duc. Mă așteaptă sus musafirii mei. Vi-l las pe Gelu, dar vă rog să nu mi-l țineți mult. Vino, Getta. Ieși din odaie ... | 207 |
Mihail Sebastian | Recepție la prefectoreasă | Or, această scenă, pe care și-o imaginase cu o zi înainte, de atâtea ori și atât de precis, se transformase într-o mângâiere glumeață pentru copii. Și o revolta pe urmă chipul în care ele, toate, fuseseră prezentate lui Gelu. “Nu le cunoști? Vino să ți le prezint.” Adriana își amintea vorbele acestea și, uitându-se la ... | 173 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | REPUTAȚIILE SE STABILESC LESNE la D… În scurtă vreme Gelu deveni un personaj. Faptul de a fi fost văzut în intimitate în casa prefectului era un titlu de glorie prețuit deopotrivă de fiice și mame. Dacă fetele vedeau în prezența lui lângă Elisabeta Donciu dovada unei pasiuni ascunse, cucoanele prețuiau acest fapt pentr... | 213 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | Adriana se întreba ce or fi având ei să-și spună în ploaie, în serile acelea de noiembrie, când străzile erau triste și când în casă primul foc aducea căldură și lene și ceva nedeslușit ce s-ar fi putut chema fericire. Ea rămânea la fereastră surâzătoare și calmă. Lecțiile erau făcute, în odaia alăturată se punea masa,... | 215 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | Nu i se părea probabil numele Elisabetei Donciu, fiindcă era mult mai în vârstă decât el. Trebuia să fie o poveste ascunsă. Imagina o dramă teribilă, ceva neclar și fatal, o scenă decisivă în care Gelu juca rol de victimă și după care el făcuse jurământ să nu mai creadă în femei. Asta o făcea să se înduioșeze asupra pr... | 202 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | Nu s-a ocupat nimeni de ele și nu știu cine le-a îngrămădit sus la prefectură, în mansardă. Eu am cerut voie unchiului să umblu pe acolo, să citesc. Mi-a dat voie, mi-a dat și cheile mansardei. E liniștit și comod. Ne întâlnim acolo uneori să stăm de vorbă câțiva prieteni. Adriana răspunse că e interesant, că nu e nimi... | 217 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | Se găsea în fața lui puțin intimidată. În timpul vacanței de Crăciun, Adriana îl întâlni de câteva ori acasă la Cecilia și toți trei petrecură câteva după-amiezi împreună. El locuia în vecinătate. O curte lungă și un gard scund de viță, acum înzăpezit, despărțeau casa lui Gelu de casa Ceciliei. Când Adriana venea în vi... | 209 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | Fetele cântau la pian sau povesteau istorii de la școală, sau o imitau pe m-elle Vital. El le întrerupea uneori cu un cuvânt scurt, pe care îl spunea răspicat și cu severitate. Avea un râs scurt care putea să jignească și ochii lui sclipeau atunci răi. Numai dacă venea vorba despre Elisabeta Donciu, tăcea sau se mulțum... | 217 |
Mihail Sebastian | Zile de iarnă | …În iarna care se înțepenise în târg, întâlnirile acestea în trei, lângă o sobă caldă, continuau la fel, fără întâmplări mari, fără vești dinafară. Anotimpul îi despărțea de oraș, de prieteni, de cunoscuți și îi aduna acolo la adăpostul zilelor ce treceau totuși. Gelu pleca uneori în oraș, în căutarea prietenilor lui, ... | 202 |
Mihail Sebastian | Evadarea | PRIETENIILE LUI GELU ERAU vagabonde. Avea nevoie de libertatea străzii, de nepăsarea plimbărilor lungi, de spațiul și lumina de afară. Dincoace de o fereastră închisă, el devenea potolit și calm. Dar pe stradă își găsea vioiciunea, gesturile repezi, cuvintele tari. Pe stradă își cunoscuse prietenii, se certase cu ei, î... | 217 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Dar soarele se amesteca în această mare mlaștină și atâta îi ajungea lui Gelu și prietenilor lui regăsiți. Aveau să-și spună nenumărate lucruri, să-și comunice isprăvi și întrebări. Intre Viia vie și Viia moartă, își regăsiră colțul de insulă unde obișnuiau să-și oprească plimbarea, pornită de sus, din oraș. Rămâneau a... | 202 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Gelu era o amintire ca atâtea altele. Dar se întâmplă în curând în oraș un eveniment care schimbă neașteptat mersul lucrurilor. Victor Ioanid dispăru într-o bună zi de acasă. Vestea se răspândise numai printre cunoscuți. Nu trebuia să se afle nimic la liceu, unde întâmplarea ar fi avut urmări serioase. Alarma și cercet... | 221 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Aștepta curioasă efectul vorbelor ei, dar Gelu nu păru deloc surprins. Mergea lângă ea, puțin neatent, puțin necăjit. — Ai ales un moment potrivit, duduie Adriana. Uite, am să-ți spun. E inutil poate și e copilăros să-ți vorbesc tocmai dumitale, dar istoria asta a început să mă plictisească. Tot are să sfârșească ea od... | 209 |
Mihail Sebastian | Evadarea | În ziua aceea, se hotărâse să sfârșească. Gelu înțelese atunci că Victor avea nevoie să fie scuturat din amărăciunea asta, dus departe de casă, lăsat să-și vadă de necazuri și să-și revină. Îl ajută. Îl duse în mansarda prefecturii. Acolo, Buță adusese de undeva un pat de campanie. Victor, singur, se calmă. Îl vizitau ... | 206 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Eu nu-l cunosc pe Victor Ioanid. Dacă… întâmplător… i-aș vorbi? — Dumneata? La ce bun? Nu pot să-ți răspund precis. E numai o impresie. Poate că dacă ar vedea un om străin, dacă ar vorbi despre altceva decât despre nenorocirile lui, asta i-ar da gust să umble pe stradă, să vadă oameni… — Mă îndoiesc. Dar drept să-ți sp... | 201 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Lasă-mă să mă mai gândesc și să-i cer și lui consimțământul. Am să-ți trimit mâine dimineață un bilet cu Cecilia. Vrei? — Vreau. Se despărțiră. Adriana se întoarse spre casă singură, silindu-se să nu se gândească la nimic. Nu știa de unde luase curajul să vorbească așa cum vorbise și acum, de vreme ce lucrurile erau po... | 218 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Nu se gândeau la nimic, o vagă neliniște făcea din tăcerea lor ceva apăsător. Când ceasul bătu cinci, se priviră, una căutând în ochii celeilalte un semn de împotrivire, un pretext de a renunța. Și, negăsindu-l, ieșiră din casă încet, întârziat. Aveau sentimentul că ceea ce se întâmpla, se întâmplă dincolo de ele, fără... | 213 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Se priviră lung, mirați, căutând un cuvânt pe care nu-l găseau. Gelu făcu cu o falsă îndemânare prezentările. Lucrul acesta distruse prin brutalitatea lui tensiunea și aduse un fel de intimitate, ce trecu repede, ce e dreptul, căci după primele cuvinte de rigoare tăcură iar cu toții. Vorbeau greu și ceea ce spuneau asc... | 201 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Ba uneori e vizitat după miezul nopții: Buță se oprește din plimbările lui nocturne, se urcă sus în mansardă, îi aduce țigări, stă un ceas de vorbă și pe urmă pleacă. — Unde? — Pe străzi. Tăcură iar. Găseau greu subiect de vorbă. Începuse să plouă. — Tristă primăvara asta, zise Cecilia. — Da, primăvara trecută a fost m... | 204 |
Mihail Sebastian | Evadarea | Atunci, fără bruschețe, continuând parcă unul din zgomotele mărunte din jur, Cecilia începu să plângă. Nu încercară s-o oprească sau s-o întrebe. Rămaseră, așa cum erau, atenți la ceva ce părea că se întâmpla. | 34 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | TIMPUL TRECU UITĂTOR, CUM trece timpul. Întoarcerea lui Victor Ioanid acasă fu discretă. Târgul nu observase nimic, iar puținii inițiați fură împiedicați să-și aducă aminte. Explicațiile vagi date de băiat ajunseseră familiei, prea bucuroasă de revenire ca să insiste. Iar lumea știu că Victor fusese bolnav. Nu rămânea ... | 208 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | Se fereau să facă vreo aluzie cât de îndepărtată la ceea ce știau. Dar se recunoșteau după tăceri sau priviri, după felul cum își strângeau mâinile sau cum se salutau de departe. Când se întâmpla să fie împreună cu mai multă lume, simțeau limpede după anume semne cunoscute numai lor că erau acolo despărțiți de ceilalți... | 207 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | N-o fi el frumos, dar e scurt. Crede-mă, duduie, spune-mi Buță, sau dacă ții numaidecât – domnule Buță! Concertul începuse. Mademoiselle Vital își distribuise elevele în ordinea inversă a calităților. Începeau cele mai puțin pricepute și sfârșea ultima, Elisabeta Donciu. Nu asculta nimeni. Era cald, era târziu. Singuru... | 208 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | Primi fără revoltă aparentă felicitările lumii, surâse tuturor și pe urmă, făcându-și loc printre mâini întinse, flori oferite și fețe zâmbitoare, se apropie de vărul ei Gelu. — Vrei să rămâi astă-seară la noi? Astfel seara, după masă, în odaia ei, Elisabeta Donciu se răzbună împotriva acelei triste după-amiezi, gustân... | 210 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | Ea deschise ferestrele, lăsase să ardă o singură lampă cu abajur într-un colț și se așezase pe dormeză, rezemată de perete. El ședea pe un taburet, la picioarele ei. Din stradă, zgomote rare (o trăsură întoarsă târziu de la gară, un trecător singuratic, voci ce se apropiau după colț și se pierdeau pe urmă mai departe…)... | 244 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | “E prietenul meu Gelu”. Jocul nu era totdeauna lipsit de primejdie. Băiatul trăia în intimitatea ei. Aproape de ea, îi primea mângâierile neatente, îi pândea mișcările ascunse, o tresărire a pupilei, o înclinare a gâtului, un foșnet al rochiei. Simțea Elisabeta cum privirea lui cobora arzătoare pe umeri, cum o învăluia... | 210 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | Putea deci să-l primească lângă ea pe acest văr răutăcios, putea să-l asculte, să-i surâdă prietenoasă, să-i păstreze uneori, neatentă, mâna în mâinile ei, să-și apropie obrazul de obrazul lui, să se lase sărutată în glumă la jocurile cu gajuri. Că fruntea băiatului se umbrea, că buzele lui subțiri de copil păleau, că ... | 224 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | Picioarele ei lungi ce cădeau leneșe de pe dormeză, lângă el, aproape de taburetul lui, se legănau rar și el urmărea în gând mișcarea aceea, ce trebuia să contracteze întreg trupul întins între perne, acolo, aproape. Îl cunoștea. Și-l amintea suplu într-o rochie de mătase, voluptuos și plin într-un larg mantou de iarnă... | 216 |
Mihail Sebastian | Elisabeta Donciu | Rămasă singură, ea se gândea încă o clipă la el, îi asculta pașii depărtându-se pe scară, deschidea o carte, o răsfoia. Pe urmă își desfăcea. Cu gesturi încete, rochia. | 29 |
Mihail Sebastian | Buță | CÂND FU SĂ ÎNCHIDĂ POARTA, Gelu observă cum din umbra ei se desface o umbră mai scundă și mai neagră. Îl recunoscu, după lenea pasului, pe Buță. — Ce faci aici? Mă pândeai? — Nu, te așteptam. Trecusem din întâmplare. Am văzut lumină sus la fereastră și mi-am închipuit că mai ești acolo. Te plimbi? — Dacă vrei… Ar fi vr... | 204 |
Mihail Sebastian | Buță | Revenea pe urmă, netulburat, refuzând explicații: “am bani”. Cunoscându-i obiceiurile, Gelu nu insistă. Merseră unul lângă altul, ignorându-și reciproc prezența. Gelu își amintea de răsuflarea Elisabetei, carnea ei somnoroasă, rochia ei caldă. Buță mergea: punea în actul acesta toată conștiința lui de vietate. Lenea lu... | 202 |
Mihail Sebastian | Buță | Prefera mai ales ceea ce el numea “familiștii și domnii serioși”, oameni pașnici pe care sunetul banului pe asfalt îi oprea din tihnita lor plimbare. Ierarhiile sociale încetau în fața jocului: într-o seară Buță avusese plăcerea de a-l privi pe domnul prefect în persoană, asudând într-o cursă nesfârșită pe doi metri pă... | 205 |
Mihail Sebastian | Buță | — Da. Mi-a arătat-o. Foarte frumoasă. Trebuie să fie scumpă rău. Nu ți-a fost frică? E mare și se putea observa ușor. — Aș. O băgasem în buzunarul dinăuntru și mă plimbam prin librărie foarte calm. Am stat de vorbă cu vânzătorul ăla negru vreo cinci minute și pe urmă am plecat. — Ești un maestru. — Nu. Sunt doar un om ... | 211 |
Mihail Sebastian | Buță | Sunt sigur de mine. Prea sigur chiar: a început să mă plictisească lipsa de risc. Uite, miercurea trecută l-am luat într-adins pe Vasiliu cu mine. Știam că vrea de mult. Să-și cumpere tratatul lui Ribot. Știi cât e de gros. Bani își strânge el, dar nu avea destui. I-am spus că i-l dau eu pe nimic, dacă intră cu mine în... | 212 |
Mihail Sebastian | Buță | De două ori, două piese. De patru ori, un pol. Vorbea serios și băieții o știau. Avea pasiunea de a-și cheltui astfel banii. Îi întâlnea pe stradă și le propunea cele mai năstrușnice afaceri. Era nebun – asta se vedea bine – dar avea o calitate: plătea imediat. “Nu cer credit. Uite, ai un pol dacă mănânci două kilogram... | 214 |
Mihail Sebastian | Buță | Gelu privea amuzat. Amintirea Elisabetei se pierduse până la urmă: strada vulgară, îndrăzneață, băiețească îl recâștigase. Buță se apropie de el și îi șopti: — Și ei cred că își bat joc de mine. Făcu socotelile și plăti. Le spuse cu jumătate gură bună seara, nu le întinse mâna și îl luă pe Gelu. — Hai! Pe urmă, după câ... | 124 |
Mihail Sebastian | Catren | ASTFEL VIAȚA CONTINUA obișnuită între aceleași deprinderi, între aceiași oameni. Fuga din primăvară a lui Victor Ioanid și tot ce se legase de ea nu schimbase nimic din mersul lucrurilor. Adriana, Cecilia, Gelu, Victor nu o uitaseră: știau bine că ceva a rămas între ei patru, ceva care trebuie lămurit și dus până la un... | 202 |
Mihail Sebastian | Catren | Ceilalți cunoșteau din anul trecut legile și moravurile acestor întâlniri. Erau ceasuri indiferente, pe care le petrecea fiecare după voia lui, vorbind rar, schimbând uneori un semn de amiciție, dar rămânând singur să citească, să scrie, să se uite pe fereastră, să răsfoiască un album. La început, mai ales din cauza lu... | 274 |
Mihail Sebastian | Catren | O scrumieră de sticlă cu o fotografie roșie lipită pe fund și cu o inscripție caligrafiată Suvenir din Slănic 1905, un album de familie cu fotografii de domni mustăcioși și de cucoane opulente în imense rochii albe, un serviciu de ceai cu un desen chinezesc, gheișe, umbrele multicolore, fum de țigare, legendă începând ... | 201 |
Mihail Sebastian | Catren | Totuși întâmplarea veni să aducă un ajutor necerut. Ajutorul avea forma unui caiet de muzică, pe care îl adusese domnul Dunea, tatăl Adrianei, de la București. Fusese acolo în călătorie de afaceri și voind să-i facă fetei o surpriză, intrase la Feder și ceruse un caiet de note, cum ar fi cerut o pereche de mănuși. “Aș ... | 203 |
Mihail Sebastian | Catren | Își plimba mâinile într-o doară pe clape și pe urmă prinse din mijlocul unei pagini, întâmplător deschise, o frază și o duse până la capăt. Nu era urât. O reluă. Câteva acorduri simple, o pauză, câteva arpegii. Un joc mic de sunete, o glumă, un nimic. — Amuzant, spuse Adriana întorcându-se spre ascultătorii ei; văzu cu... | 216 |
Mihail Sebastian | Catren | Toate acele mărunte bijuterii sonore, pe care le remarcase la prima vedere, nu erau în întregul bucății decât simple detalii, ce treceau aproape neobservate. Note marginale, ornamente secundare. Accentul cădea pe o frază muzicală mai obscură, care revenea insistent, lipsită de frumusețe, lipsită de melodie. Era o decep... | 201 |
Mihail Sebastian | Catren | N-ar fi știut să spună. Simțea însă în acele acorduri obscure ceva care răspundea liniștii lor. Probabil că nu era muzică adevărată (cel puțin mademoiselle Aurore Vital o spunea răspicat și cu toată indignarea unei bune profesoare), dar, cântându-le, Adriana avea impresia că trece pe lângă un mister nedezlegat, un mist... | 212 |
Mihail Sebastian | Catren | O mișcare, un pas, o mână, ce se ridica, se auzeau distincte, cu o intensitate disproporționată, ca într-o casă deșartă. Aveau în tăcerea aceea o plăcere neformulată, un fel de voluptate fizică pe care o regăseau ori de câte ori, ziua pălind pe fereastră, lucrurile își alungeau umbrele pe covor. De câte ori nu încercas... | 204 |
Mihail Sebastian | Catren | Totul trecea neaderent, fără urmă, ca un bob de mercur pe o sticlă lustruită. Sâmburele vieții lor rămânea arzător acolo, între ei, la întâlnirile lor. Realitatea era asta. Restul se adâncea într-un somn nepăsător, ca iarna grea din oraș. Nu observase nimeni nimic. Numai Buță, fără să priceapă ce se petrece anume, simț... | 211 |
Mihail Sebastian | Catren | Și gândul ăsta trezea în firea lui lemnoasă un fel de vagă tristețe. Nu era de-a dreptul o înduioșare. Își bătea joc de asta. Dar lenea lui mare se simțea bruscată, acum când trebuia să renunțe la prietenii și obiceiurile vechi. Era necăjit simțind o rezistență, pe care nu o putea defini. Ar fi încercat să lupte, dar c... | 210 |
Mihail Sebastian | Catren | Ar fi vrut să știe ce, ar fi vrut să rămână neobservat într-un colț, să bage de seamă și să înțeleagă. Dar prezența lui era scârțâitoare. Băieții se sileau să vorbească, fetele să cânte la pian, toată lumea să fie veselă și nepăsătoare. Dar totul era fals. Buță rămânea totuși până seara târziu, bucuros să le strice ziu... | 227 |
Mihail Sebastian | Catren | Fruntea plesni surd și trupul se întinse fără încordare, dintr-o singură bucată, ca un butuc dărâmat. Îl ridicară înspăimântați și îl culcară pe canapea. Adriana aduse apă și colonie. Victor îi desfăcu gulerul tunicii și îl scutură de umeri. Cecilia, palidă, își frângea mâinile și se plimba cu pași mărunți de la o fere... | 205 |
Mihail Sebastian | Catren | După vreo zece zile, într-o după-masă, tot în casa Adrianei Dunea, avu un acces asemănător, mai grav chiar. Căzu la fel, dezarticulat, plesnind aerul cu brațele lui grele, rupte parcă de trup. Era o cădere de bou înjunghiat, o cădere masivă, grea, înăbușită. Când îl ridicară, avea buzele albe și ochii ficși. Pe obrazul... | 202 |
Mihail Sebastian | Catren | Și noi doi nu eram obișnuiți să facem experiențe unul pe seama celuilalt. Fu în iarna aceea ultima vizită a lui Buță în casa Adrianei. Rămâneau deci din nou singuri, liberi să continue jocul început. Nu pentru că ar fi vrut să se ascundă, îl îndepărtaseră pe Buță. Ceea ce făceau, li se părea firesc. Ar fi primit noi to... | 201 |
Mihail Sebastian | Catren | Erau cele din urmă amintiri dintr-o lume care înceta în pragul odăii lor. Începea o legendă în care credeau și în care fiece detaliu își avea înțelesul lui. Nimic nu venea să schimbe această nouă ordine de senzații. Zilele treceau agale. Cea de azi îi găsea acolo unde cea de ieri îi lăsase. Foile calendarului cădeau un... | 205 |
Mihail Sebastian | Catren | Atunci abia băgă de seamă că o ține în brațe pe Adriana. O sărută. | 14 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | ABIA ATUNCI, ÎN PRIMĂVARĂ, luară cunoștință de câteva lucruri ce se întâmplaseră în oraș, fără ca ei să le fi luat în seamă. Erau ca după o lungă absență, curioși să afle vești noi și amănunte. Câtă vreme ținuse izolarea lor, tot ce se petrecea li se părea străin și neinteresant. Acum reintrau în viața orașului. Evenim... | 210 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | I se părea imposibil ca vara lui să se mărite de bunăvoie cu primul venit. Încercă de câteva ori să-i spună Elisabetei un cuvânt de ironie, s-o întrebe despre logodnicul ei, să observe un gest ridicul sau o vorbă proastă. I se răspunse cu o tăcere îndârjită, al cărui sens era limpede: glumele s-au sfârșit. Elisabeta îș... | 201 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | Al doilea eveniment al târgului, mai puțin personal, dar la fel de cunoscut, era brusca glorie a lui Cello Viorin. Adriana auzi cu surprindere în casele colegelor ei Cântecele pentru blonda Agnes. Toată lumea bună le fredona. Toate fetele triste le cântau. Se spunea la Institut că joia după-masă, când soeur Denise o pr... | 205 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | Într-o bună zi, partidul domnului Donciu ajunse pentru prima oară la guvern, pentru exact trei săptămâni. Prefect, domnul Donciu avu în această întâie trecere a sa prin fruntea județului destul timp ca să facă o reformă serioasă: copistul Tache Poporeață fu concediat. Dar desigur n-ar fi fost dacă s-ar fi bănuit că ace... | 216 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | Era la D… un singur om care nu suferea gloria lui Viorin. Buță. El, de obicei calm și răbdător, se înfuria când îi auzea numele. “Ce caraghios, spunea el cui voia să-l asculte. Cello Viorin! Eu la muzică nu mă pricep, dar știu să miros oamenii după nume. Dobitocul ăsta a avut norocul rar să se cheme Tache Poporeață. Gâ... | 234 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | Spre vară, fu vorba în oraș de o invitație, care să-i fie făcută oficial compozitorului. Prilejul era bun. De vreme ce Elisabeta Donciu se mărita, audiția muzicală a elevelor domnișoarei Vital nu măi putea să aibă loc ca anul trecut în casele prefectului. Lumea bună era îngrijorată, dar soluția fu găsită repede. Dacă s... | 207 |
Mihail Sebastian | Evenimente în oraș | Se apropie de pian cu un gest ce îi contracta umerii, de parcă ar fi mers lipit de-a lungul unui zid. Era un tânăr cuminte, fără niciun semn exterior care să-i indice calitatea de artist. Ar fi fost chiar frumos, dacă o grimasă ce se plimba între umerii obrajilor, nehotărâtă dacă trebuie să fie zâmbet sau încruntare, n... | 201 |
Mihail Sebastian | Între Vii | VIIA VIE FACE APROAPE DE D… un ocol neprevăzut. Firesc, această apă sprintenă, care coboară dinspre izvoare drept, ca pe o largă scară perpendiculară, ar fi trebuit să-și urmeze drumul spre Dunăre și să-l termine în mai puțin de douăzeci de kilometri. Nu era nimic aici să-i fi stat în cale. Totuși, drept la această răs... | 202 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Fetei nu-i plăcuse locul. Bătea un vânt rece dinspre pădure și ramurile goale din jur se loveau cu un sunet rece, lemnos. De pe podul înalt ce ducea spre insulă, priveliștea fusese tristă. Era numai apă împrejur, o apă cenușie și repede ce ducea cu ea ierburi, rădăcini și bucăți de gheață, le învârtea în ochiuri rare ș... | 201 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Dar, mai târziu, în vară, reveniră, la început din întâmplare, pe urmă câștigați cu totul de liniștea locului și de frumusețea lui puțin sălbatică. Era anume într-o seară de iulie. Ieșeau de la cinematograf unde fuseseră cu Cecilia Coteanu și Victor Ioanid. (Rudenia dintre Cecilia și Gelu îndreptățea în ochii lumii ieș... | 212 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Din urmă se auzeau pașii Ceciliei și ai lui Victor, într-o cadență rară de gamă cromatică. Din când în când zgomotul acesta se oprea, urma o pauză lungă și pe urmă reîncepea la fel. Adriana bănui ce poate însemna o asemenea pauză și la cea mai apropiată oprire întoarse discret capul: drept sub bătaia unui felinar, Ceci... | 201 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Era o nemișcare deplină. Când trecură podul spre insulă, tăcerea li se păru de acolo vastă, înfiorată. În pădure, deși mai neagră, noaptea era mai puțin densă. Plutea ceva înviorător acolo sub copaci. Poate aroma vegetală a locului. Poate numai apropierea apei, ascunsă în umbră, dincolo de arbori, dar pe care o ghiceau... | 204 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Se atârnă tremurătoare de gâtul lui Gelu și pentru că îi era rușine să-l muște, îl sărută cu deznădejde. O întâmplare neașteptată adăugă plimbărilor între Vii un farmec nou. Domnul Donciu pleca în străinătate cu nevasta, ca să-și întâlnească, undeva în Germania, fiica și ginerele, duși mai de mult în voiaj de nuntă. Au... | 203 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Se așezau în mașină, cuviincios, “fete cu fete și băieți cu băieți”, sub privirea vigilentă a tuturor vecinilor din stradă, ieșiți afară în fața caselor, la răcoare. Era, până ce se depărtau spre mahalale, un lung defileu de observatori. Pe la porți ieșeau, ca din întâmplare, domni în cămăși țărănești de noapte, trase ... | 202 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Pe urmă se întorceau până la pod, îl urcau cu băgare de seamă și intrau în insulă. Plimbarea acolo era monotonă și fără surprize. Făceau înconjurul insulei pe o alee circulară, ce le era cunoscută în cele mai mici detalii. Înclinarea unui pom, desenul unei crengi de salcie, un luminiș, un ocol. Puteau să urmărească cu ... | 204 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Opreau mașina în mijlocul pădurii și coborau să facă pe jos câțiva pași. Când zgomotul motorului înceta, liniștea locului devenea imensă și, ascultând-o, Adriana își spunea că ascultă însuși somnul pământului. Se rezema toată de un copac, lăsându-și trupul să cadă ca o tulpină prea grea. Simțea că acolo, în locul acela... | 209 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Uneori, când mașina se smucea din drum, Cecilia scotea un țipăt scurt, alarmată de zguduitura aceasta, care, dând deoparte pardesiul ce o învelea, putea să descopere situații riscante. Întâi Adriana fu necăjită de libertățile prietenei ei, dar, privind-o, era mirată de ochii ei nevinovați, de aerul copilăros și sincer ... | 211 |
Mihail Sebastian | Între Vii | Atunci, cunoscând parcă deznădejdea acelui trup, Gelu îi săruta buzele arse, îi mângâia obrajii, își plimba gura pe gâtul ei alb și cobora jos, pe linia oblică a sânilor. Târziu, când se întorceau spre casă, Adriana cobora amețită. Pașii îi erau nesiguri, ochii aveau o strălucire ostenită ce se stingea greu. Nu avea cu... | 124 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | ÎN TOAMNĂ, LA INSTITUT, galbena Lucreția nu răspunse la apel. Se logodea. Era întâia care pleca dintre ele și fetele fură întristate de această primă despărțire. De ce întâmplarea o alegea din acea clasă de fete sănătoase, tocmai pe ea, fetița palidă și tăcută, cu trupul drept ca o scândură și cu ochii vineți, neînfior... | 206 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Se vorbi mult timp în familie despre aceasta și lucrurile se tărăgănau, tocmai pentru că erau prea ușor de făcut și pentru că nimeni nu se împotrivea. Pe urmă hotărârea fu luată deodată, într-o bună zi. Paul tot trebuia să se însoare mai curând sau mai târziu. Lucreția tot trebuia să se mărite. Fata fu chemată telegraf... | 225 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Cine ar fi spus, cu doi ani înainte, în seara aceea de vară, când în centru fusese fericită lângă brunul ei văr și când recunoscuse în lume, la o masă depărtată, ochii vineți ai Lucreției, cine ar fi spus că vremea va schimba lucrurile astfel? Nu era tristă. Paul încetase de foarte mult să-i mai placă. Râdea gândindu-s... | 201 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Își amintea trupul subțire al Lucreției, așa cum îl văzuse odată la baie, ud, cu apa curgându-i șiroaie pe umeri, pe spate, de-a lungul coapselor trase. Nu știa de ce, dar între brațele păroase ale lui Paul nu și-o putea închipui decât ca atunci, udă, lunecătoare, gata să-i scape între degete. Imaginea aceasta o înfior... | 210 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | “Am început să citesc timpul după tine”, îi spuse el într-o zi, când intrase pentru câteva minute să-i spună ziua-bună și o găsise într-o rochie cu mâneci lungi. “Uite, abia acuma văd că a venit toamna, și doar erau pe stradă destule frunze căzute, ca să mi-o arate. N-am să-ți mai sărut brațele până târziu, în primăvar... | 201 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Ea cel puțin, Adriana, nu avea decât regrete nesigure, încolo, totul era simplu și așezat. Se lăsa în brațele lui Gelu mulțumită, răspundea sărutărilor lui cu plăcere; Cumpărase pentru patefon Cântecele pentru blonda Agnes, care tocmai apăruseră în patru plăci la o editură străină și le ascultau des împreună. Era curio... | 232 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Se-ntoarse surprins și văzu că într-adevăr era ea. O recunoscu după mantou, căci fata își ascundea obrazul, voind parcă să-l evite. Trecu repede de partea cealaltă și o ajunse din urmă. — De ce fugi, Adriana? S-ar spune că mă ocolești. — Într-adevăr. Te ocoleam. Râse. Avea mâinile încărcate cu diverse pachete și Gelu t... | 211 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Făceau acum pregătirile (mai rămâneau doar câteva zile până atunci) și decideau ultimele detalii. Ar fi vrut să-i facă întreagă surpriza aceasta, dar acum, fiindcă tot s-au trădat, cel puțin să le fie de folos. — Are să fie frumos, ai să vezi. Am cumpărat un brad mic și l-am pus în odaia mea. Vino după-masă să vezi. Ar... | 201 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Adriana credea. Credea tot, primea tot, era fericită de tot. — Să vezi ce frumos are să fie. Să vezi… În ajunul sărbătorii, Gelu ieși în oraș, să facă ultimele târguieli. Intrase într-o florărie să cumpere câteva mlădițe de vâsc și tocmai mângâia acele frunze verzi, pe care o vânzătoare i le strângea frumos în buchet, ... | 204 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | Nici un visam. Ssst! Să nu-i spui nimic Ceciliei, e o surpriză. Maman! să iau rochia roz? Și apoi tot către Gelu, fără ca să mai aștepte răspunsul lui maman, care era ocupată în altă odaie: — Cine ar fi spus? A venit așa, deodată, și nici n-am mai avut timp să mă gândesc. Telegrama… și agita o hârtie albă, pe care o pu... | 209 |
Mihail Sebastian | Paul și Lucreția | — Să vezi ce frumos are să fie, să vezi. Sunt baluri, teatre, concerte. Și am să fiu liberă să mă duc unde vreau, am să fiu singură. (Maman! unde ai pus pantofii da antilop…) Am să mă plimb, am să patinez… Își așeza lucrurile în valiză și nu se oprea din vorbă decât atunci când voia să-și amintească ceva. Ducea atunci ... | 169 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | ADRIANA NU MINȚISE. PLECAREA ei la București era o surpriză. N-o așteptase, nu o ceruse. Dar când invitația de a se duce acolo pentru vreo două luni sosi la D… ea o primi bucuroasă, fără a cere timp de gândire. Avea să fie găzduită în casa tânărului menaj al lui Paul și al Lucreției Mlădoianu. Nunta lor avusese loc de ... | 221 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Trecea pe străzi uluită de zgomote și lumină, se întorcea acasă obosită și parcă îndoindu-se de realitatea acelui timp. Nici odaia în care dormea nu avea înfățișarea unei odăi, în care rămâi singur cu tine, apărat de amintirea străzii și de larma orașului. Pereții miroseau a ulei proaspăt, mobilele a lemn dat de curând... | 262 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | “Mâine neapărat”, hotăra Adriana. Dar a doua zi se găseau atâtea lucruri de făcut, se iveau atâtea piedici mărunte, încât ea amâna cu bună-credință proiectul de a scrie pentru o altă zi, care o dată tot trebuia să vie. Între timp zilele treceau la fel. Nenumărate, grăbite. Doar cărțile poștale ilustrate, pe care Paul ș... | 226 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | — 16, striga tare omul din spate, cu o intonație ce ar fi vrut parcă să-i spună anume Adrianei: “Vezi, ți-am spus eu, nu e vagonul dumitale”. Adriana era furioasă dar se stăpâni totuși și nu se întoarse să-l privească pe acel domn bine dispus. Își văzu în sfârșit tramvaiul. Se repezi pe scară, dar odată cu ea puse pici... | 204 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Nu semăna cu domnul frumos, despre care își amintea din seara neuitată a concertului, dar avea în schimb exact trăsăturile fotografiei expuse pe Strada Mare la D… — Domnul Viorin? — Vezi bine. Mă bucur sincer că nu m-ați uitat totuși. Eu m-am gândit mult la dv. din seara concertului și mi s-ar fi părut nedrept să fiu u... | 231 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | El nu părea a fi un om urâcios, căci se supuse până la urmă dispoziției ei și râse cu ea de o seamă de lucruri întâmplătoare. Îi ceru voie s-o însoțească până acasă și ea primi, măgulită de asemenea tovărășie, mai ales când, trecând pe la Capșa, câțiva domni pe care ea îi bănuia scriitori sau actori, îi salutară adânc ... | 232 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Simțeam că se întâmplase ceva cu melodiile mele, că ele asistaseră la un lucru de care eu eram străin. Am fost atunci emoționat ca de o muzică nouă, pe care aș fi ascultat-o pentru întâia oară. Am încercat pe urmă, acasă la mine, să regăsesc aceleași nuanțe. Pianul meu nu voia să mi le dea. Spune-mi de ce? Adriana ridi... | 228 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Nu știa cum să-i răspundă. Nu-i plăceau vorbele decise și se temea de răspunderi. Surâse de aceea nehotărâtă, lăsându-l pe el să înțeleagă ce voia. Fu oricum drăguță și la plecare îl lăsă să-i păstreze mâna într-a lui mai mult decât ar fi trebuit. Nu era propriu-zis emoționată. Mulțumită, da. Măgulită chiar. Oricum, el... | 205 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Era mai simplu. Câteva zile nu avu nicio veste de la Cello Viorin. Despărțindu-se de ea, el nu-și luase nicio obligație, ce e dreptul, și nici nu-i spusese că are să revină, dar Adriana aștepta și tăcerea lui o intriga. Cu fiecare zi ce trecea, nerăbdarea ei se mărea și devenea cu atât mai greu de suportat, cu cât ea n... | 222 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | În sală îi puse întrebări multe lui Viorin, îi ceru amănunte, se miră de tot ce află. El primea jocul cu voie bună. Era acolo un răsunet larg de sală populată, zgomote ce veneau de afară prin ușile deschise, strigăte amicale de la un fotoliu la altul, semne mici între cunoscuți. Pe scenă muzicanții începeau să vină și ... | 201 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Cum deveneau de clare acele tresăriri ale alămurilor, care ei i se păruseră brutale și nemotivate. Vedea acum tabloul pe care el îl descria: un bâlci, un vraci, trei păpuși… Când se întoarse acasă, Adriana găsi pe masă, în camera ei, un plic. Recunoscu din prag scrisul lui Gelu și bucuria cu care venise din stradă căzu... | 233 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Dar nu: ei nu i se permitea asemenea bucurie și nevinovata plăcere de a fi ascultat un concert ea trebuia s-o plătească greu, imediat, fără întârziere. Cât era de nenorocită și cum se ridicau toate împotriva ei! Se lăsă așa cum era, cu paltonul pe ea, cu pălăria în cap, cu plicul nedeschis între degete, pe speteaza unu... | 214 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Altădată, într-o seară în care hotărâseră să se ducă împreună la teatru, el veni de asemeni să se scuze în ultimul moment: era o serată de gală la legația Olandei și nu-l putea refuza pe ministru, prieten personal și mare admirator al muzicii lui. Adriana se simțea cu atât mai măgulită de vizitele, oricât de rare ale l... | 214 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Plimbarea lor pornită de pe calea Victoriei sfârșea la Șosea dincolo de vila Minovici sau în partea opusă, afară, spre Filaret. Era curios omul acesta și nu o dată o intriga pe Adriana. Era în viața lui ceva misterios și neclar. Modestie? inaptitudine pentru descrieri precise? orgoliu? Fapt e că, deși el vorbea mult și... | 203 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Când un om ducea o viață ca a lui, nimic n-ar mai fi putut fi născocit spre a o înfrumuseța. Dimpotrivă, Viorin încerca să micșoreze importanța relațiilor lui, vorbea în trecere despre ele, nu insista. — Cine e doamna care a trecut? — Principesa Bogdan. — Ți-a surâs amabil când ai salutat-o. — Ți se pare. Uneori, luat ... | 227 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Adriana îl văzuse odată acolo prin geam și nu-i venise să creadă. Ce căuta acolo? Întrebarea o munci într-atâta încât i-o puse a doua zi când îl întâlni. Răspunsul nu fu simplu și Viorin se scuză neputând da multe preciziuni: era oricum vorba despre un colonel rus refugiat, care servea în acel local infam și Viorin se ... | 213 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.